ALTER EGO s. m. Al doilea eu; persoana care se aseamana intru totul cu alta, incat i se poate substitui. ♦ Om de incredere, prieten nedespartit. – Loc. lat.

IDENTIC, -A, identici, -ce, adj. Care coincide intru totul cu ceva sau cu cineva; la fel cu altceva sau cu altcineva; aidoma, intocmai. – Din fr. identique, lat. identicus.

INFEUDA, infeudez, vb. I. Tranz. A supune, a robi. ♦ Refl. A se subordona intru totul unei persoane. [Pr.: -fe-u-] – Din fr. infeoder, lat. infeodare.

CONSIMIL, -A, consimili, -e, adj. (Rar) Asemanator (intru totul). – Din lat. consimilis.

intru totul loc. adv.

ANUME² adv. 1) (se foloseste pentru a preciza ceva) ~ asa. ~ atat. ~ el. 2) (inaintea unei enumerari precedat de si) Iata care; adica. 3) In mod intentionat; inadins; special. A spus ~ ca sa auda si altii. 4) Care corespunde intru totul adevarului; in totala conformitate; exact; precis. Unde ~? Cine ~? ◊ Un ~ un oarecare. /a + nume

EXACT ~ta (~ti, ~te) 1) (despre lucruri) Care corespunde intru totul adevarului; in totala conformitate cu realitatea; intocmai; precis. 2) Care reproduce cu fidelitate realitatea, originalul sau modelul. Copie ~ta a unui text. 3) (despre instrumente de masura) Care indica cu exactitate; precis. Valoare ~ta. 4) (despre persoane) Care face cele promise la timpul cuvenit; punctual. /<fr. exact, lat. exactus

IDENTIC² ~ca (~ci, ~ce) (despre obiecte, fiinte etc.) Care este absolut la fel; care coincide intru totul. Lucrari ~ce. Personaje ~ce. /<fr. identique, lat. identicus

ORB² oarba (orbi, oarbe) 1) si substantival (despre fiinte) Care nu vede cu amandoi ochii. Cal ~. Alfabet pentru orbi. ◊ A se tine (de ceva) ca ~ul de gard a urma intru totul modelul imitat. ~ului degeaba ii spui ca s-a facut lumina pe cel prost in zadar il povatuiesti. 2) fig. Care este lipsit de lumina; cufundat in intuneric; obscur. ◊ Fereastra oarba adancitura in perete, sub forma de fereastra, facuta in scop decorativ. Camera oarba camera fara ferestre. Cartus ~ cartus cu exploziv, dar fara glont; cartus fals. 3) fig. (despre persoane si despre manifestarile lor) Care vadeste lipsa de ratiune, de judecata. Supunere oarba. Incredere oarba. /<lat. orbus

PRECIS ~sa (~si, ~se) si adverbial 1) (despre ganduri, idei, enunturi) Care este lipsit de confuzii; cu claritate. A se exprima ~. 2) Care corespunde intru totul adevarului; in totala conformitate cu realitatea; exact; anume. Date ~se. A aborda ~ o problema. 3) (despre instrumente de masurat) Care indica cu exactitate; exact. /<fr. precis, lat. praecisus

A SE SATURA ma satur intranz. 1) A-si potoli pe deplin foamea (sau setea); a deveni satul. 2) A se simti intru totul satisfacut; a nu mai avea nevoie. ~ de somn. 3) A fi satul, plictisit sau dezgustat. ◊ ~ de ceva (sau de cineva) ca de mere acre (sau padurete) a fi dezgustat complet de ceva (sau de cineva). ~ pana in gat a-i fi lehamite. /<lat. saturare

COPIAT, -A adj. Care este imitat intru totul. [< copia].

IDENTIFICA vb. I. tr. 1. A constata, a stabili identitatea unei persoane sau a unui lucru, a recunoaste. 2. A stabili identitatea dintre doua marimi, a le considera identice. ♦ refl. A se transpune in situatia cuiva, a simti sau a actiona intocmai cu cineva, a-si insusi intru totul ideile cuiva. [P.i. identific, 3,6 -ca. / cf. fr. identifier].

ALTER EGO s.m. Al doilea eu; persoana care se aseamana intru totul cu alta, incat i se poate substitui; (p. ext.) om de incredere, prieten nedespartit. [< lat. alter – alt, ego – eu].

CONSIMIL, -A adj. (Rar) Asemanator (intru totul). [< lat. consimilis].

IDENTIC, -A adj. La fel, egal, asemanator intru totul cu ceva sau cu cineva; aidoma. [Cf. fr. identique, it. identico].

ALTER EGO s. m. persoana care se aseamana intru totul cu alta, incat i se poate substitui. ◊ prieten nedespartit. (< lat. alter ego, al doilea eu)

CONSIMIL, -A adj. asemanator (intru totul). (< lat. consimilis)

IDENTIFICA vb. I. tr. 1. a constata, a stabili identitatea unei persoane, a unui lucru; a recunoaste. 2. a considera mai multe obiecte, fiinte, marimi etc. ca fiind identice. II. refl. a se transpune in situatia cuiva, a simti sau a actiona intocmai ca cineva, a-si insusi intru totul ideile cuiva. (< fr. identifier, lat. identificare)

REGIMENTELE GRANICERESTI, unitatile militare de romani si de secui, infiintate in 1762 de Curtea imperiala de la Viena de-a lungul frontierei Transilvaniei. R.g. de romani cuprindeau oamenii liberi sau rascumparati din iobagie, de confesiune greco-catolica, scutiti de o serie de de sarcina de catre stat si iobagesti in schimbul satisfacerii obligatiilor militare. S-au infiintat doua r.g.: Regimentul I, cu sediul la Orlat, si Regimentul al II-lea, cu sediul la Nasaud; in 1768 s-a mai infiintat, in Banat, Batalionul I romanesc, cu sediul la Caransebes. Prin infiintarea r.g., care urmau, in conceptia organizatorilor. sa slujeasca intru totul interesele Habsburgilor, se largea cercul romanilor liberi si se intarea lupta de emancipare nationala a romanilor din Transilvania.

NECESARIENI (‹ fr.) s. m. pl. Membri ai unei secte religioase din Marea Britanie, care considera ca oamenii actioneaza conform unei predestinari, negand intru totul libertatea vointei proprii.

Ceres, la romani, zeita griului si a recoltelor. Desi de origine veche latina, aceasta divinitate s-a identificat mai tirziu intru totul cu Demeter, din mitologia greaca (v. Demeter).

INTRE² prep. 1. In locul dintre... Intre munti. ◊ Expr. A fi intre ciocan si nicovala v. ciocan. A pleca (sau a fugi, a iesi, a se duce, a se intoarce etc.) cu coada intre picioare v. coada. ♦ Printre, in mijlocul... Intre straini. ♦ (Reg.) Pe. 2. In intervalul scurs de la o intamplare la alta. L-a vizitat intre doua calatorii. ◊ Expr. Intre acestea sau intre timp = in rastimp... 3. Dintre, printre. S-a dovedit cel mai iscusit intre toti. 4. (Arata reciprocitatea) Unul cu altul (sau unii cu altii). S-au sfatuit intre ei. 5. (In legatura cu verbul „a imparti”) La². Castigul s-a impartit intre participanti. 6. (Indica o aproximare) Sa vii intre 12 si 13. – Lat. inter.

SIMETRIE, simetrii, s. f. 1. Proprietate a unui ansamblu spatial de a fi alcatuit din elemente reciproc corespondente si de a prezenta, pe aceasta baza, anumite regularitati; proportionalitate, concordanta, armonie intre partile unui tot, intre elementele unui ansamblu etc.; distributie egala, regulata, armonioasa a partilor unui tot, a elementelor unui ansamblu; corespondenta exacta (ca forma, pozitie etc.) intre partile (opuse ale) unui tot. 2. Spec. Proprietate a doua puncte apartinand aceleiasi figuri geometrice sau la doua figuri diferite de a fi asezate la aceeasi distanta de un plan, de o dreapta sau de un punct; proprietate corespunzatoare a doua figuri geometrice; proprietate a doua figuri geometrice de a se suprapune exact. – Din lat. symmetria, fr. symetrie.

ABSOLUT³ adv. 1) Cu desavarsire; cu totul. 2) intru totul; exact. /<lat. absolutus

ASA¹ adv. 1) In felul acesta; in modul acesta; astfel. ◊ ~-zis sau ~-numit conventional numit astfel; pretins; fals; aparent; impropriu. Si ~, si ~ si intr-un fel, si intr-altul. Ori ~, ori ~ sau intr-un fel, sau intr-altul. ~ si ~ nu prea bine; potrivit. Azi ~, maine ~ mereu in felul acesta. 2) In acelasi fel; in acelasi mod. 3) intru totul; intocmai; exact. O fapta ~ de frumoasa. /<lat. eccum-sic

CURAT² adv. 1) intru totul; exact; precis; intocmai; chiar. ~ vorba ceea: sezi binisor, nu-mi da pace. 2) Bine; cu maiestrie. A scrie ~. A spala ~. 3) (construit cu verbul a spune) Pe inteles; limpede; deslusit. /cf. lat. curare

DA¹ adv. 1) (atribuie celor spuse valoare afirmativa) Exact; de acord; intocmai; asa este. ◊ Voda da, iar Hancu ba ii spui una, iar el iti raspunde alta. 2) (cu sens interogativ se foloseste pentru a capata raspuns la o alternativa) Asa sau altfel? Da ori ba? 3) (la inceputul unei propozitii semnaleaza ca vorbitorul si-a amintit de ceva) Fiindca a venit vorba; apropo. Da, era sa uit. 4) intru totul; exact; intocmai. /< bulg., rus., sl. da

INTOCMAI adv. intru totul; exact; asa. /in + tocmai

atot- Dat. (inv.) al adj. pron. tot. intra ca element de compunere intr-o serie de termeni care indica atribute ale lui Dumnezeu, ale naturii sau ale altor entelehii; numai in mod umoristic se poate aplica persoanelor. Corespunde lat. omni-, sp. todo-. Cel de al doilea element poate fi puternic, rabdator, stiutor, vazator etc.

UNANIMITATE s.f. Unitate de idei, de sentimente etc.; acord, intelegere deplina (intre toti). ♦ In unanimitate = in mod unanim. ♦ Rezultatul potrivirii depline de vederi; calitatea de a fi unanim. [Cf. fr. unanimite, lat. unanimitas].

GRINDEI, grindeie, s. n. 1. Una dintre partile componente ale plugului cu tractiune animala, care leaga intre ele toate celelalte elemente. 2. Grinda mica (fixata la o constructie de-a curmezisul si orizontal). ♦ Bucata de lemn care intra in alcatuirea unor instrumente, mecanisme etc. – Grinda + suf. -ei. Cf. bg. gredel, scr. gredelj.

totALITATE, totalitati, s. f. Numarul complet al lucrurilor sau al fiintelor in discutie; ansamblul lucrurilor sau al fiintelor legate intre ele. ♦ tot (VI 1). – Din fr. totalite.

A SE AFUNDA ma afund intranz. 1) A se lasa la fund; a intra cu totul (intr-un lichid, intr-o substanta moale etc.); a se cufunda. 2) A patrunde adanc cu mintea. 3) fig. A se face nevazut; a disparea; a se cufunda. /<lat. affundare

A SE CUFUNDA ma cufund intranz. 1) A intra cu totul (intr-un lichid, intr-o substanta moale etc.); a se lasa la fund; a se afunda. 2) fig. A se lasa cuprins (de ceva); a se adanci. ~ in vise. 3) fig. A se face nevazut; a disparea; a se afunda. 4) (despre pamant) A se lasa in jos, formand o adancitura. /<lat. confundare

A SCUFUNDA scufund tranz. (obiecte) A baga sau a intra cu totul intr-un lichid. /S + a cufunda

Bacau s. m. – Oras din sud-vestul Mold. A-si gasi Bacaul, a da de bucluc. Expresia se explica, dupa Hasdeu 2291, prin aluzie la neplacerile pe care odinioara le facea calatorilor importanta vama din Bacau, centru vamal pentru tot ce intra din Munt. si Trans. – Dupa Cihac, II, 477 (cf. Weigand, Jb., XVI, 75), din mag. bako „calau”. Este vorba cu mai multa probabilitate de o contaminare a ambelor cuvinte, adica de o interpretare umoristica a numelui orasului, prin intermediul cuvintului mag.

ADEVASI vb. 1. (Mold., Trans. N) A cheltui, a prapadi. A: Sa-s adavasasca toata vreamea sa petrecind in calugarie. L SEC. XVII, 78r; cf. VARLAAM. C: Cu pacate spurcate imi intinai sufletul si intru lene toata viata me o adevasiiu. O, 55v. // B: cf. L ante 1693, 125r—125v. 2. (Mold.) A se extenua, a se istovi. Suindu-se in munte si adevasindu-se foarte si dobindind boala de inflaciune, se cunostea numai de pe graiu. DOSOFTEI, VS. Etimologie: magh. odaveszni. Vezi si adevasit, neadevasit. Cf. pojivai; batogi, mirsavi, nemosti, vitioni, zamori.

COMITETUL INTERNATIONAL OLIMPIC (C.I.O.), organ suprem al miscarii olimpice internationale avind atributia de a asigura desfasurarea regulata a Jocurilor Olimpice, de a incuraja organizarea competitiilor de amatori, de a orienta si a mentine sportul in spiritul idealului olimpic, incurajind si consolidind prietenia intre sportivii tuturor tarilor. A fost infiintat la 23 iunie de Pierre de Coubertin. Este alcatuit din membri ai comitetelor nationale olimpice, afiliate lui.

NUCLEOPROTEIDA, nucleoproteide, s. f. Compus organic alcatuit din acizi nucleici si din proteine bazice, care intra in structura tuturor celulelor animale si vegetale. [Pr.: -cle-o-pro-te-i-] – Din fr. nucleoproteide.

BIOPLASMA s.f. Materie organica vie care intra in constitutia tuturor vietuitoarelor. ♦ Substanta vie a celulei. [< fr. bioplasme, cf. gr. bios – viata, plasma – formatie].

BIOPLASMA s. f. materie organica vie care intra in constitutia tuturor vietuitoarelor. (< fr. bioplasme)

altern, -a adj. (lat. alternus. V. subaltern). Geom. Se zice despre unghiurile situate in partile opuse secantei cind doua drepte paralele is taiate de alta. Unghiuri alterne interne, situate in auntru [!] celor doua paralele in partea opusa secantei, cum is cele doua unghiuri A si B. Unghiuri alterne externe, situate afara din cele doua paralele in partea opusa secantei, cum is cele doua unghiuri C si D. (Unghiurile alterne interne is egale intre ele, si tot asa si cele alterne externe). Bot. Frunze, flori alterne, asezate de fie-care parte a ramurii, dar nu una in fata alteia.

armonie f. (vgr. armonia, d. armozo, potrivesc). Sir de sunete placute urechii. Stiinta acordurilor. Armonie de stil, produsa de numaru si cadenta perioadelor. Armonie imitativa, artificiu de vorbire care consista in imitarea naturii pin [!] sunete: vijiind ca vijelia si ca plesnetu de ploaie. Fig. Acord perfect intre partile unui tot: armonia universului. A trai intr' o perfecta armonie cu cei din prejur. V. melodie.

L******S (TABARNAS) (c. 1680-c. 1650 i. Hr.), rege hitit. Fondator al vechiului Regat hitit, cu capitala la Kussara (Anatolia centrala); si-a extins dominatia pana la M. Mediterana. Datorita bogatei sale activitati de ctitor, numele sau a intrat in titulatura tuturor suveranilor hititi de mai tarziu.

ELECTRON, electroni, s. m. Particula elementara cu cea mai mica sarcina electrica cunoscuta in natura si care intra in alcatuirea atomilor tuturor substantelor. – Din fr. electron.

ECHILIBRU, echilibre, s. n. 1. Situatie a unui corp asupra caruia se exercita forte care nu-i schimba starea de miscare sau de repaus; stare stationara a unui fenomen. ◊ Echilibru dinamic = echilibru determinat de doua procese opuse care se desfasoara cu aceeasi intensitate. ◊ Expr. A-si pierde echilibrul = a fi pe punctul de a cadea, de a se prabusi. 2. Proprietate a anumitor sisteme de forte de a nu schimba starea de miscare sau de repaus a unui corp rigid asupra caruia se exercita. ♦ Fig. Stare de liniste, armonie, de stabilitate launtrica. 3. Stare a unei balante economice in care partile comparate sau raportate sunt egale. ◊ Echilibru bugetar = stare a unui buget in care veniturile acopera cheltuielile. Echilibru economic = stare de concordanta intre elementele interdependente si toate variabilele activitatii economice si sociale. 4. Fig. Proportie justa, raport just intre doua lucruri opuse; stare de armonie care rezulta din aceasta. – Din fr. equilibre, lat. aequilibrium.

PRINTRE prep. 1. intre. (Traieste ~ straini.) 2. din, dintre, intre. (Cel mai bun ~ toti.)

COTEI ~ m. Caine de talie mica, cu picioarele scurte. ◊ A umbla ca un ~ a intra in voie la toti. /<sl. koteli

TRUP ~uri n. 1) totalitate a organelor care alcatuiesc o fiinta vie; corp. ◊ A fi (cu) ~ si suflet (cu cineva) a fi strans legat de cineva; a avea aspiratii comune cu cineva. (A fi) ~ din ~ul cuiva a) a se trage din cineva; b) a intra in componenta unui tot. 2) Parte a organismului omenesc cu exceptia capului si a membrelor; trunchi; corp; tors. ◊ ~ neinsufletit cadavru. A trece (sau a calca) peste ~ul cuiva a merge spre un scop, folosind orice mijloace. 3) Parte principala a unui obiect. /<sl. trupu

TARA tari f. 1) Teritoriu locuit de un popor organizat din punct de vedere administrativ si politic. ~ industrial-agrara. ◊ A trece peste mari si tari a face un drum foarte departe. ~a lui Cremene loc unde domneste anarhia. A pune ~a la cale a discuta chestiuni majore fara a avea competenta necesara. ~a nimanui a) comunitate dezorganizata; b) zona neutra (intre doua armate inamice). 2) totalitate a locuitorilor unui astfel de teritoriu. ◊ A se pune cu ~a a intra in conflict cu toata lumea. A afla targul si ~a a afla toata lumea. 3) Loc unde s-a nascut si traieste o persoana; patrie; bastina. 4) fig. Teritoriu de mare intindere avand anumite caracteristici specifice (de clima, de relief, resurse economice); meleag; tinut; regiune. ◊ La ~ la sat. De ~ rural. [G.-D. tarii] /<lat. terra

UNUL una (unii, unele) pron. nehot. 1) la sing. Cineva. 2) la pl. O parte din. ◊ ~ mai bun (frumos, destept etc.) decat altul toti la fel de buni (frumosi, destepti etc.). ~ ca ~ (sau ~ ca altul) fara deosebire; deopotriva. Pana una-alta intre timp. A da toate pe una a supune intreaga activitate unui singur scop. A sti (sau a o tine) una si buna a persista intr-o opinie. /<lat. unus, una

STRUCTURA s. f. I. 1. ansamblu de elemente de constructie solidarizate intre ele, care preia toate sarcinile la care este supus acesta si le transmite la fundatie. 2. mod de alcatuire interna a unui corp, a unui sistem. ◊ dispozitie relativa a atomilor in molecula unei substante. ◊ mod de grupare a moleculelor intr-o substanta minerala. 3. mod de asezare a partilor corpului animal sau vegetal ori ale tesuturilor. ◊ (psih.) conformatie, factura, formatie. 4. fel de alcatuire a unei compozitii, a unei opere literare. ♦ ~ gramaticala = mod specific fiecarei limbi de a organiza cuvintele in propozitii si fraze. II. mod de organizare a societatii din punct de vedere economic, social, politic si cultural; oranduire. ◊ mod de organizare a oricarei ramuri de productie. (< fr. structure, lat. structura)

DAGOBERT, numele a trei regi franci din dinastia Merovingilor. Mai important: D. I (din 623 rege al Austrasiei; intre 629 si 639, rege al tuturor francilor). Pe plan intern a fost preocupat de reorganizarea statului, iar pe plan extern a luptat impotriva slavilor, turingilor, bascilor si bretonilor. A mutat cap. la Paris, in centrul regatului.

REAMBULARE, reambulari, s. f. Operatie de actualizare a planurilor topografice, prin punerea de acord intre teren si plan, cu toate modificarile care au intervenit fata de intocmirea initiala a planului. [Pr.: re-am-] – Et. nec.

SISTEM, sisteme, s. n. 1. Ansamblu de elemente (principii, reguli, forte etc.) dependente intre ele si formand un tot organizat, care pune ordine intr-un domeniu de gandire teoretica, reglementeaza clasificarea materialului intr-un domeniu de stiinte ale naturii sau face ca o activitate practica sa functioneze potrivit scopului urmarit. ◊ Sistem informational = ansamblu de procedee si mijloace de colectare, prelucrare si transmitere a informatiei necesare procesului de conducere a intreprinderilor, institutiilor, ministerelor etc. ♦ totalitatea relatiilor pe baza carora este alcatuit un sistem (1). 2. totalitatea depozitelor formate in decursul unei perioade geologice. 3. Metoda de lucru, mod de organizare a unui proces, a unei operatii, fel de a lucra; norma, obicei. ◊ Sistem Braille = metoda de scriere pentru orbi, cu litere tipografice speciale scoase in relief, pentru a putea fi pipaite. 4. Model, tip, tipar; marca (de fabrica). 5. (In sintagma) Sistem audio = combina muzicala. [Var.: (rar) sistema s. f.]

SCUFUNDA, scufund, vb. I. 1. Refl. si tranz. A intra sau a baga cu totul in apa sau in alt lichid; a (se) cufunda. ♦ Spec. A disparea sau a face o nava sa dispara sub nivelul apei (in urma unei avarii). ♦ Refl. Fig. (Despre astri) A apune. 2. Refl. A intra (adanc) in ceva, a se afunda (intr-o materie moale); a se adanci, a se infunda. ♦ (Despre ochi) A se infunda in orbite. ♦ (Despre pamant) A se prabusi, a se surpa. ◊ Expr. N-are sa se scufunde pamantul = nu se va intampla nici un rau, nu va fi prea mare paguba. 3. Tranz. si refl. Fig. (Rar) A face sa fie sau a se lasa absorbit de o activitate, de o preocupare. – Pref. s- + cufunda.

DIN prep. 1. (local) (inv.) ot. (Eftimie ~ Bistrita.) 2. (local) dinspre. (~ apus venea un calaret.) 3. (local) dintru. (Vine ~ acel colt indepartat de tara.) 4. (temporal) dintre. (In una ~ zile.) 5. (temporal) dintru. (O intamplare ~ acea seara.) 6. (arata natura, provenienta) de. (Masa ~ brad.) 7. (partitiv) dintre, intre, printre. (Cel mai bun ~ toti.) 8. (partitiv) dintru. (Stie multe ~ ale vietii.) 9. (instrumental) cu. (Pocneste ~ bici.)

DINTRE prep. 1. (temporal) din. (In una ~ zile.) 2. (partitiv) din, intre, printre. (Cel mai bun ~ toti.)

ORGANISM ~e n. 1) Corp viu cu sistem de autoreglare; totalitate de organe care constituie un corp viu. ~ animal. ~ vegetal. 2) fig. Ansamblu organizat de elemente, coordonate intre ele, care constituie un tot intreg in stare sa functioneze; mecanism. ~ social. ~ administrativ. /<lat. organismus, ngr. organismos, germ. Organismus, fr. organisme

POARTA porti f. 1) Deschizatura intr-un gard sau zid care face posibila intrarea intr-un spatiu imprejmuit si iesirea din el. 2) Panou mobil (simplu sau dublu) care inchide aceasta deschizatura. ◊ Din ~ in ~ din casa in casa; la fiecare casa. ~-n ~ peste drum; vizavi. A se uita (sau a sta, a ramane) ca vitelul la ~ noua a ramane dezorientat, uluit in fata unei situatii neasteptate. A bate la toate portile a se adresa tuturor dupa ajutor. 3) Loc de intrare (special amenajat) intr-un oras sau intr-o cetate. 4) Cadru cuprins intre doua bare verticale unite in partea de sus printr-o orizontala si inchis printr-o plasa, in care se trimite mingea sau pucul la unele jocuri sportive. 5) inv. Curtea sultanului turcesc. ◊ ~a Otomana Imperiul Otoman. 6) Vale ingusta intre doua siruri de munti (prin care trece o apa curgatoare). [G.-D. portii] /<lat. porta

DISPROPORTIE s.f. Lipsa de proportie; nepotrivire intre diferitele elemente ale unui tot. [Gen. -iei, var. disproportiune s.f. / cf. fr. disproportion].

GRAVITATIE s.f. Forta care face ca toate corpurile sa se atraga intre ele. ◊ Camp de gravitatie = spatiul in care un corp isi exercita forta de gravitatie asupra altor corpuri; centru de gravitatie = punctul de aplicatie al rezultantei fortelor de gravitatie exercitate asupra partilor care alcatuiesc un corp. [Gen. -iei, var. gravitatiune s.f. / cf. fr. gravitation].

ECHIPARTITIE s.f. Repartizare egala (a unor substante, a unei forte etc.) intre diversele componente ale unui tot. [Gen. -iei. / < fr. equipartition].

ECHIPARTITIE s. f. 1. repartizare egala a unei substante, forte etc. intre diversele componente ale unui tot. 2. ipoteza potrivit careia datele se repartizeaza uniform in interiorul fiecarei clase a unei serii statistice. (< fr. equipartition)

INTEGRANT, -A adj. component constitutiv. ♦ parte ~a = parte care intra cu necesitate intr-un tot. (< fr. integrante)

INTERSTITIU s. n. interval, spatiu liber intre doua corpuri, intre doua parti ale unui tot. (< fr. interstice, lat. interstitium)

Europa 1. Fiica lui Agenor si a Telephassei. Intr-o zi, in timp ce Europa se juca impreuna cu prietenele ei pe cimp, Zeus a vazut-o si s-a indragostit de frumusetea ei. El s-a transformat intr-un taur alb si a venit sa se culce la picioarele fetei. Desi la inceput tematoare, Europa a prins in cele din urma curaj si, la imbierile lui, i s-a urcat in spinare. Atunci taurul a rupt-o la fuga peste cimpuri, a intrat in mare si, cu toate tipetele deznadajduite ale fetei, nu s-a oprit decit in insula Creta. Acolo, el s-a unit cu Europa, care i-a daruit trei fii: pe Minos, Rhadamanthus si Sarpedon. Mai tirziu, Zeus a casatorit-o cu Asterion, regele Cretei. Dupa moarte Europa a fost divinizata. 2. Fiica lui Tityus si mama lui Euphemus. 3. Una dintre oceanide.

Fama intruchipa „zvonul public” si era considerata de cei vechi drept o divinitate, infatisata ca un monstru zburator, cu nenumarati ochi, urechi si guri. Salasluia intr-un palat de bronz, cu mii de porti de unde intrau si ieseau, amplificindu-se, tot felul de vorbe, sosite de pretutindeni.

intruNA adv. tot timpul; neintrerupt; neincetat; incontinuu; mereu. /intru + una

CONTEXTURA s. f. 1. mod de impletire a firelor unei tesaturi, care definesc structura ei. 2. mod in care sunt legate intre ele diversele elemente ale unui tot; inlantuire; legatura. ◊ (fig.) structura, schelet. (< fr. contexture)

PROTON (‹ fr.) s. m. Particula elementara stabila cu sarcina electrica egala cu a electronului, dar pozitiva (1,6022 • 10^-19 coulombi) si masa de 1.836 de ori mai mare (1,6726 • 10^-24 g); constituie nucleul atomului de hidrogen si, alaturi de neutron, intra in alcatuirea nucleelor atomice ale tuturor elementelor chimice. Termenul de p. a fost introdus de E. Rutherford care l-a descoperit in 1919.

INTEGRANTA, integrante, adj. (In sintagma) Parte integranta = parte care intra in mod necesar in componenta unui tot. – Din fr. [partie] integrante.

DOZA, dozez, vb. I. Tranz. 1. A pune impreuna, in proportii determinate, substantele sau materialele care formeaza un amestec; p. ext. a distribui dupa o anumita masura elementele care formeaza un tot. ♦ A determina proportia in care un element, o substanta sau un material intra, impreuna cu altele, in compozitia unui tot. ♦ A determina cantitatea de substanta sau de material care produce un anumit efect intr-un amestec. 2. Fig. A folosi ceva in proportii judicioase, bine echilibrate. – Din fr. doser.

COMPATIBILITATE s. f. 1. Faptul de a fi compatibil; insusirea a tot ce e compatibil; potrivire. 2. (Log.) Raport intre doua enunturi care nu se exclud reciproc. 3. (Mat.) Proprietate a unui sistem de relatii de a fi compatibil, partile sale neexcluzandu-se una pe cealalta. 4. (Tel.; in sintagma) Compatibilitate inversa = retrocompatibilitate. – Din fr. compatibilite.

POSIBIL adj., adv. 1. adj. realizabil, (livr.) fezabil, (rar) practicabil. (Un lucru ~.) 2. adj. (inv. si reg.) putincios. (Toate mijloacele ~) 3. adj. eventual, probabil. (O ~ intalnire intre cei doi ambasadori.) 4. adv. v. poate. 5. adj. potential, probabil, virtual. (~ castigator al unei competitii.)

UNITATE s. 1. (MAT.) v. unime. 2. (MAT.) unitate statistica = individ. 3. (rar) indivizibilitate. (~ unui tot.) 4. v. omogenitate. 5. coeziune, legatura, solidaritate. (~ existenta intre noi.) 6. v. fraternitate. 7. v. identitate. 8. firma, v. intreprindere. 9. v. institutie.

INTEGRANTA ~e adj. : Parte ~ parte care intra in mod obligatoriu in componenta unui tot. [Sil. -te-gran-] /<fr. integrante

NEUTRALITATE s.f. Faptul de a fi neutru; caracterul a ceea ce este neutru. ♦ Situatie politica si juridica a unui stat care se abtine de a se amesteca in conflictul dintre doua sau mai multe state, nu participa la aliante sau la pacte militare, la razboaie intre alte state, intretine relatii pasnice cu toate statele, chiar daca acestea se afla in stare de razboi unele cu altele. ♦ (Chim.) Stare a unui compus neutru. [Cf. fr. neutralite].

ECHIVALENTA s.f. 1. Egalitate de valoare, de semnificatie etc.; insusirea a tot ceea ce este echivalent. ♦ (Log.) Relatie intre doua enunturi care sunt sau adevarate, sau false impreuna. 2. (Mat.) Relatie simetrica, reflexiva si tranzitiva intre elementele unei multimi. 3. (Med.) Simptom care substituie un altul obisnuit pentru o anumita boala. ♦ Denumire a manifestarii patologice la epileptici, care inlocuieste crizele propriu-zise. [Cf. fr. equivalence, it. equivalenza].

ALEXANDRIA, roman popular. Scris in Egiptul elenistic (c. sec. 3 i. Hr.) si atribuit istoricului Callisthenes, evoca, apelind adesea la elemente miraculoase, fantastice, razboaiele lui Alexandru Macedon. Raspindit in toata Europa, A. a patruns in literatura romana printr-o traducere in slavona sirbo-croata. Aceasta versiune sta la baza primei prelucrari romanesti cunoscute, datind din a doua jumatate a sec. 16 si pastrata in copii manuscrise, in toate provinciile romanesti. Elemente din A. au intrat in folclor (colinde, oratii etc.) si in onomastica populara.

INFUNDATURA, infundaturi, s. f. Drum, strada fara iesire; intrare, fundatura. ♦ Loc (adancit) care pare inchis din toate partile. – Infunda + suf. -atura.

apropia (-ii, apropiat), vb. – 1. A se deplasa (tot) mai aproape de ceva sau cineva. – 2. A intra in legatura, a aborda pe cineva. – 3. A pune impreuna. – 4. A pune aproape spre a compara, a confrunta. – Mr. aprok’u, mr. prok’u. Lat. apprŏpiāre, care a ajuns sa se confunde cu apprŏpinquāre (Puscariu 102; Candrea-Dens., 66; REW 557; DAR); cf. sard. approbiare, v. prov. apropchar, fr. fr. approcher (› it. approcciare). Cf. aproape.

TORID, -A adj. excesiv de cald; dogoritor, fierbinte. ♦ zona ~ a = zona de pe suprafata Pamantului, intre cele doua tropice, cu temperaturi foarte mari tot timpul anului. (< fr. torride, lat. torridus)

RUGA vb. 1. (inv.) a cerca. (L-a ~ sa-i faca un serviciu.) 2. a invita, a pofti, a solicita. (Il ~ sa intre.) 3. (BIS.) a se inchina, (reg.) a (se) sineca. (Toata ziua se ~.)

LUNTRE ~e f. Ambarcatie de dimensiuni mici, fara punte, cu fundul plat, propulsata cu ajutorul motorului sau al vaslelor; barca. ◊ A se face (sau a se pune) ~ si punte a face tot posibilul pentru a atinge un scop. A sta intre doua ~i a tine si cu unul si cu altul; a imbina doua interese opuse. [G.-D. luntrei; Sil. lun-tre] /<lat. lunter

COMUNICANT¹ adj. vase -e = sistem de vase care comunica intre ele, astfel incat un lichid se ridica in toate la acelasi nivel. (<fr. communicant)

ALICUANTA adj.f. (Mat.) Parte alicuanta = parte care nu intra de un numar exact de ori intr-un tot. [Pl. -te. / < fr. aliquante].

INTERNATIONAL, -A adj. 1. Care se petrece intre natiuni. ♦ Care priveste raporturile dintre natiuni. 2. Care priveste toate natiunile; de importanta mondiala. // s.m. Participant la jocurile sportive internationale. [Pron. -ti-o-. / cf. fr. international, germ. international, it. internazionale].

SCALEN adj.n. (Despre un triunghi) Cu toate laturile neegale. // adj., s.m. (Muschi inspirator) situat intre vertebrele cervicale si primele doua perechi de coaste. [< fr. scalene, cf. gr. skalenos].

INTERNATIONAL, -A I. adj. 1. care se petrece intre natiuni. ◊ referitor la raporturile dintre natiuni. 2. care priveste toate natiunile; de importanta mondiala. II. s. m. f. participant la jocurile sportive internationale. III. s. f. 1. asociatie a partidelor si a organizatiilor clasei muncitoare din lumea intreaga. 2. competitie sportiva internationala. (< fr. international)

SCALEN I. adj. (despre un triunghi) cu toate laturile inegale. II. adj., s. m. (muschi inspirator) intre vertebrele cervicale si primele doua perechi de coaste. (< fr. scalene, lat. scalenus)

CUPLET, cuplete, s. n. 1. Scurta piesa muzicala vocala, cu continut vesel sau satiric inspirat din actualitatile zilei, in care toate strofele textului se canta cu acelasi refren. ♦ Cantec intercalat intre scenele unui vodevil. ♦ Sectiune intercalata intre refrenele unui rondo. 2. Poezie satirica alcatuita din mai multe strofe si un refren. 3. Strofa a unui cantec sau a unei poezii terminata printr-un refren. – Din fr. couplet.

Dintru prep. 1) (exprima un raport locativ) Din; dinspre. A venit dintr-un sat strain. 2) (exprima un raport partitiv) Din. Cativa dintr-un grup. 3) (exprima un raport transgresiv) Din. Si-a revenit dintr-o stare de lesin. 4) (exprima un raport modal) Din. A nimeri dintr-o impuscatura. 5) (exprima un raport instrumental) Din. Canta dintr-un fluier de soc. 6) (exprima un raport cauzal) S-au certat dintr-o nimica toata. 7) (exprima un raport temporal) Productia dintr-o luna. /de + intru

AGREGARE s.f. Faptul de a se agrega; unire a unor parti intre care nu exista o legatura intima; unire intr-un tot; agregatie. ◊ Stare de agregare = fiecare dintre cele trei stari de consistenta sub care se poate prezenta materia. [< agrega].

CONTRADICTIE s.f. 1. Categorie filozofica care reflecta raportul dintre laturile contrare ale oricarui obiect, proces sau fenomen, legatura interna a contrariilor, unitatea si lupta acestora. ◊ (Log.) Raport de contradictie = raport intre doua notiuni (sau judecati), dintre care una neaga cu totul pe cealalta, continutul notiunii (sau judecatii) care neaga ramanand insa nedeterminat; in contradictie (cu...) = in opozitie, in dezacord (cu...) 2. Nepotrivire, contrazicere (intre idei sau fapte). [Gen. -iei, var. contradictiune s.f. / cf. lat. contradictio, fr. contradiction].

NATIONALISM s.n. Ideologie si politica care urmareste intretinerea izolarii si atatarea neincrederii si urii intre diferite nationalitati. ♦ Tendinta de a aprecia exclusiv si exagerat tot ceea ce apartine propriei natiuni. [Pron. -ti-o-. / cf. fr. nationalisme].

COMUNICANT, -A adj. Vase comunicante = sistem de tuburi (sau de vase) care comunica intre ele si in care un lichid se ridica in toate la acelasi nivel. [Cf. fr. communicant].

alb, -a adj. (lat. albus). De coloarea [!] zapezii sau laptelui. Fig. Inocent: alb ca zapada. S. m. Om de rasa alba. Adept al partidului conservator (dupa crinu alb, care era emblema Bourbonilor), in opoz. cu ros, liberal. S. n., pl. uri. Coloarea alba. Spatiu liber pe o pagina. Arme albe, arme care taie sau impung (nu arme de foc). Bani albi (p. zile negre), bani in general (pin [!] aluz. la argint). Noapte alba, noapte nedormita. Saptamina alba sau a brinzei, cea din aintea [!] postului mare, cind se maninca lapte, brinza, oua. Versuri albe, versuri fara rima. A da carta cuiva, a-i da puteri depline sa faca ce vrea. Polita in alb, polita fara data scadentei. A fi vazut albu' n capistere (adica faina), a te fi asigurat de dobindirea unui lucru. A intrat alba' n sat, a intrat aurora' n sat, s' a luminat de ziua. tot alba' n doi bani, tot vechea poveste (iapa cea alba vinduta pe doi bani). A fi ros (ori mincat) ca alba de ham, a fi ros de nevoi, a fi plictisit de o treaba. Albu ochiului, scleorotica. Alb de argint ori de plumb, cerusa. Alb de balena, s*********a. Alb de Spania, creta friabila.

bitii a -i v. int. (ung. biccenni, bicegni, a schiopata, a te clatina. Cp. cu fitii, motai si titii). Fam. Ma clatin, ma scutur, tremur: tot bitiia pe la poarta si nu’ndraznea sa intre, ii bitiia inima de frica. V. refl. Ce va tot bitiiti pe scindurile celea, mai baeti? V. bisticii.

deca- – Cuvint gr. care intra in compunerea unor anumite cuvinte, cu sensul de „zece”, propriu tuturor limbilor romanice (decagram, decalitru, decametru, decapod etc.). Coincide cu lat. deci-. Gr. δέϰα „zece”.

CONTRADICTIE s. f. 1. raportul dintre laturile contrare ale oricarui obiect, proces sau fenomen, legatura interna a contrariilor, unitatea si lupta acestora. ♦ (log.) raport de ~ = raport intre doua notiuni (sau judecati), dintre care una o neaga cu totul pe cealalta, continutul notiunii (sau judecatii) care neaga ramanand nedeterminat; in ~ (cu) = in opozitie, in dezacord (cu)... 2. nepotrivire intre idei sau fapte. (< fr. contradiction, lat. contradictio)

BUZESCU, familie de boieri olteni, cu rol important in timpul domniilor lui Mihai Viteazul si Radu Serban. Mai importanti: 1. Radu B., clucer (1595-1610). 2. Preda B., postelnic si ban (1594-1608). 3. Stroe B., stolnic (intre 1594 si 1602), ranit mortal in lupta de la Ogretin cu tatarii; toti trei fii ai lui Radu Buzea, mare armas.

PACINO, Al (pe numele adevarat Pacino Alfred James) (n. 1940), actor si regizor american de film. Roluri in drame si filme de actiune, cele mai multe fiind expresia unei sfasieri interioare intre bine si rau („Nasul”, „Serpico”, „Dupa-amiaza de caine”, „”Dreptate pentru toti„, ”Autor! Autor!„, ”Pact cu diavolul„, ”Un om, un rege„). A debutat ca regizor cu filmul ”In cautarea lui Richard„, in care a fost si actor si producator. Premiul Oscar: 1992 (”Parfum de femeie„).

PANA¹ prep. 1) (exprima un raport spatial, indicand limita finala de extindere in spatiu) Pana acolo. ◊ De sus pana jos (sau de jos pana sus) absolut tot; in intregime. 2) (exprima un raport temporal, indicand limita in timp) Pana diseara. 3) (intrand in componenta prepozitiilor compuse, exprima un raport spatial, temporal sau modal) Pana dinspre. Pana drept. Pana dupa. Pana la. Pana langa. Pana pe. Pana pe dupa. Pana pe la. Pana pe langa. Pana peste. Pana printre. Pana pe sub. Pana spre. Pana in. Pana inspre. Pana intre. ◊ Pana la urma in cele din urma. Pana una-alta deocamdata. /<lat. paene-ad

CONSTITUENT, -A adj. Care intra in constitutia unui intreg. // s.m. Fiecare dintre elementele care formeaza un tot. ♦ Fiecare dintre substantele din care este alcatuit un aliaj, o solutie etc. [Pron. -tu-ent. / cf. fr. constituant].

ECHIVALENTA s. f. 1. insusire a tot ceea ce este echivalent; egalitate de valoare, de semnificatie etc. 2. (log.) relatie intre doua enunturi sau judecati care sunt adevarate sau false impreuna. 3. (mat.) relatie simetrica, reflexiva si tranzitiva intre elementele unei multimi. 4. simptom care substituie un altul obisnuit pentru o anumita boala. ◊ manifestare patologica la epileptici, care inlocuieste crizele propriu-zise. (< fr. equivalence)

bulz m., pl. bulzi, ca solzi, si mai rar n., pl. uri, ca bot, boturi (mgerm. bulte, bulgare, dimb, ol. bult, gheb, ngerm. elv. bulz, bulgare. V. bulgare si cp. cu grunz fata de grunt). Bulgare, bot: bulzi de argint (Sadov. VR. 1920, 9, 364) un bulz de brinza, de plumb topit. Casu iesit din mulsoarea tuturor oilor si care se mai numeste si cocirtita (Primu bulz se imparte intre baci si simbrasii prezenti la stina). Gogolos (bot) de mamaliga (mare cit pumnu) umplut cu brinza (si numit si urs): scoteau din traistute bulzii de mamaliga cu brinza (Sadov. VR. 1912, 1, 32). – Si bult (nord Rev. I. Crg. 1, 73) si bolz (Mold. sud). V. balmos.

NATAFLET, -EATA, natafleti, -te, adj., s. m. si f. (Persoana) care este lipsita de istetime, care nu stie sa se descurce, pe care o inseala cu usurinta toti; p. ext. (om) prost, tont, natang. [Var.: nataflete adj., s. m.] – Probabil contaminare intre natarau si flet.

EGALITATE s. f. 1. stare a doua sau a mai multor lucruri egale intre ele. ◊ (sport) rezultat constituit dintr-un numar egal de puncte. 2. principiu potrivit caruia tuturor oamenilor, statelor sau natiunilor li se recunosc aceleasi drepturi si li se impun aceleasi indatoriri prevazute de regula de drept; situatie in care oamenii se bucura de aceleasi drepturi si au aceleasi indatoriri. 3. (mat.) echivalenta intre doua sau mai multe marimi, elemente, factori etc. egali; expresie a acestei relatii redata prin semnul egal (=). (< fr. egalite)

alizeu, -e adj., pl. f. tot e (fr. alize). Vinturi alizee, acelea care sufla de la est spre vest intre tropice.

RADIOTELESCOP (‹ fr.) s. n. Instalatie alcatuita dintr-o antena paraboloidala sau dintr-un grup de antene dirijate, precum si din receptoarele electronice aferente, care serveste la receptia si al studierea radioundelor emise de corpurile ceresti. Primul r. a fost construit in 1937 de inginerul american Grote Reber, la Wheaton, Illinois. De-a lungul timpului, o serie de specialisti s-au angajat in efortul de perfectionare a r.: dintre ei remarcandu-se Baade, W., Hanbury-Brown, R., Hewish, A., Lowell, A.C.B. si Sir Ryle, M. s.a. Intre cele mai cunoscute r. sunt cele de la Jodrell Bank (Cheshire), la S de Manchester, construit intre 1951 si 1957, si la Cambrigde (Marea Britanie), cel de la Institutul de Radioastronomie Max Planck (Germania), de la Arecibo (Puerto Rico) si cel de la Very Large Array (S.U.A.). Cu ajutorul r. au fost descoperite, intre altele, intense emisii radio ale planetei Jupiter si au putut fi masurate temperaturile tuturor planetelor.

CENTURA s.f. 1. Curea lata de piele, de panza etc., folosita mai ales de militari; centiron. ◊ Centura de salvare = dispozitiv format din corpuri plutitoare care se fixeaza in jurul taliei, servind la mentinerea unei persoane la suprafata apei fara sa inoate; colac de salvare. 2. Cingatoare. ◊ Centura pelviana = oasele bazinului. ♦ (Sport) a) Linie imaginara la nivelul ombilicului sub care nu sunt permise loviturile la box; b) procedeu tehnic de prindere a mijlocului adversarului cu mainile la lupte. 3. (Mil.) Centura de fortificatii = zona fortificata aflata la o distanta potrivita pentru a le feri de focul armelor grele ale unui eventual dusman; cale ferata de centura = cale ferata care inconjura un oras. 4. Fasie continua de table de otel care formeaza bordajul unei nave. 5. Grinda orizontala din beton armat, rezemata pe toata lungimea ei pe zidurile exterioare ale unei cladiri, avand rolul de a le lega intre ele. 6. Cadru de forma circulara. 7. Centuri de radiatie = zone de grosime variabila, care inconjura Pamantul, caracterizate printr-un nivel ridicat de radiatie corpusculara ionizata. [< fr. ceinture].

CICEU, veche cetate in Transilvania, construita intre 1203 si 1304. Impreuna cu terit. inconjurator, a constituit din 1489 un apanaj al domnilor Moldovei; cu toate ca cetatea a fost darimata in 1544 din ordinul reginei Isabela, domeniul ei feudal a ramas in stapinirea domnilor Moldovei pina in vremea lui Alexandru Lapusneanu; incorporat ulterior domeniului cetatii Gherla. Ruinele cetatii se afla linga com. Ciceu-Giurlesti (jud. Bistrita-Nasaud).

SOLIDARIZA, solidarizez, vb. I. 1. Refl. A se declara solidar (1) cu cineva sau cu ceva, a manifesta sentimente de solidaritate (fata de cineva), a se uni cu cineva intr-o actiune. 2. Tranz. A lega intre ele (prin constructie) doua sau mai multe piese sau obiecte, astfel incat sa forrneze un tot, sa preia in ansamblu solicitarile. – Din fr. solidariser.

bafta (bafte), s. f. – Noroc, succes. Tc. baht (Popescu-Ciocanel 14; DAR; Ronzevalle 48), care a trecut in tig. batch (Miklosich, Zig., 172; Wlislocki 72). In rom. pare a fi intrat prin intermediul tig. (Graur 124; Graur, Notes, IV, 196; Juilland 157) si considera o nuanta de vulgaritate; cu toate ca este un cuvint foarte folosit in limbajul comun, apare rareori in literatura. Din tc. provin si ngr. βάχτ, alb. baft, bg., sb. bacht. – Stamati foloseste de mai multe ori cuvintul bafta, cu sensul de „gura, cioc”; nu cunoastem ratiunea acestei intrebuintari, care nu apare la alt autor si pe care nu o gasim in dictionare. – Der. baftos, adj. (norocos).

LOCAS, locasuri, s. n. 1. (Astazi rar) Incapere, casa; locuinta. ◊ Locas sfant (sau dumnezeiesc) = biserica, manastire. ◊ Expr. (pop.) A da cuiva locas = a primi pe cineva in casa; a adaposti, a gazdui. 2. Spatiu lasat liber intr-o piesa sau intr-un sistem tehnic, in care urmeaza sa intre un element al unei alte piese sau al unui alt sistem tehnic pentru a forma un tot. [Var.: lacas s. n.] – Din magh. lakas (dupa loc).

MORFOLI, morfolesc, vb. IV. Tranz. 1. A mesteca un aliment cu gingiile, in lipsa dintilor; a molfai; p. ext. a manca incet, cu greutate, fara pofta, a mesteca alene; a morfologi. ◊ Expr. A morfoli vorbele = a vorbi nedeslusit, a ingaima, a bolborosi. ♦ A invarti intre dinti, a roade un lucru necomestibil. 2. P. a**l. A suci si a rasuci un lucru pe toate partile; a framanta, a mototoli. ♦ Fig. A degrada, a intina, a terfeli, a deteriora, a strica. – Formatie onomatopeica.

ZID, ziduri, s. n. Element de constructie executat din caramizi, din blocuri de piatra, asezate ordonat unele peste altele (si legate printr-un liant) sau din beton, destinat sa limiteze, sa separe sau sa izoleze un spatiu ori sa sustina alte elemente de constructie, alcatuind un perete, o ingradire, o fortificatie etc. ◊ Loc. adv. Intre ziduri = in interiorul unei cladiri. ◊ Expr. A face zid imprejurul cuiva = a inconjura pe cineva din toate partile, pentru a-l apara; fig. a se solidariza cu cineva, a se uni in jurul cuiva. – Slav (v. sl. zidu).

LEGALITATE, legalitati, s. f. Caracterul a ceea ce este legal, conform cu legea; principiu potrivit caruia toate organizatiile de stat sau obstesti si cetatenii sunt obligati sa respecte, in activitatea lor, legea. ◊ Expr. A intra in legalitate = a se conforma legilor in vigoare. A fi in legalitate = a fi, a lucra sub ocrotirea si cu respectarea legilor in vigoare. ♦ Organizarea unui stat pe baza de legi; ansamblul legilor unei tari. – Din fr. legalite.

COMUNICANT¹, comunicante, adj. n. (Fiz.; in sintagma) Vase comunicante = sistem de tuburi sau de vase care comunica intre ele, astfel incat un lichid turnat intr-unul dintre tuburi trece si in celelalte, ridicandu-se in toate la acelasi nivel. – Din fr. communicant.

NATIONAL, -A adj. Referitor la o natiune; propriu unei natiuni. ♦ Limba nationala = limba comuna si unica a tuturor membrilor unei natiuni; sosea nationala = sosea care leaga centrele importante ale unei tari si a carei intretinere intra in competenta serviciilor nationale. // s.m. Membru al unei echipe sportive nationale. // s.f. Echipa sportiva reprezentativa a unei tari. [Pron. -ti-o-. / cf. fr. national, it. nazionale].

PARAMETRU s.m. 1. (Mat.) Cantitate nedeterminata care intra in ecuatia unei curbe sau a unei suprafete si care permite prin varierea ei sa se obtina toate varietatile unei familii de curbe sau de suprafete. ♦ (Fiz.) Orice marime care poate defini starea unui sistem de corpuri (timp, presiune, volum etc.). 2. (Fig.) Criteriu de comportare strict determinat. [< fr. parametre, cf. gr. para – langa, metron – masura].

BORDEE s. f. 1. ansamblul tunurilor de pe o nava. ◊ salva executata cu toate tunurile de acelasi calibru ale unei nave dintr-un bord. 2. portiune de drum parcurs de o nava intre doua intoarceri succesive. 3. distanta parcursa de un velier intre doua volte succesive. (< fr. bordee)

A³ prep. 1. (Preceda infinitivul scurt ca forma-tip a verbului) A lucra. 2. (Exprima un raport de comparatie sau de asemanare) Miroase a pamant. ♦ In semn de... Fluiera a paguba. 3. (intra in compunerea unor adverbe, locutiuni adverbiale si prepozitionale si a unor substantive si adjective in care este inclus tot) De-a dreapta, atoatevazator, atotputernic. – Lat. ad.

ZID, ziduri, s. n. Element de constructie vertical sau putin inclinat, cu grosime (relativ) mica in raport cu celelalte dimensiuni, executat din caramizi, din blocuri de piatra etc., asezate ordonat unele peste altele (si legate printr-un liant), sau din beton, destinat sa limiteze, sa separe sau sa izoleze un spatiu ori sa sustina alte elemente de constructie, alcatuind un perete, o ingradire, o fortificatie etc. ◊ Loc. adv. Intre (cele patru) ziduri = in interiorul unei cladiri. ◊ Expr. A face zid imprejurul cuiva = a inconjura pe cineva din toate partile pentru a-l apara; a se solidariza cu cineva, a se uni in jurul cuiva in sustinerea unei cauze. ◊ Zid sonic = bariera imaginara referitoare la depasirea vitezei sunetului. – Din sl. zidu.

PRIMAR¹ ~a (~i, ~e) 1) Care constituie un inceput; care caracterizeaza un inceput; initial; primordial; incepator. Etapa ~a. ◊ Scoala ~a scoala incepatoare. Var ~, vara ~a a) grad de rudenie stabilit intre copiii fratilor sau ai surorilor; b) persoana aflata in acest grad de rudenie. 2) Care se prezinta simplu de tot; rudimentar. /<lat. primarius

TRANTA ~e f. 1) Lupta corp la corp intre doua persoane, care cauta sa se doboare unul pe altul la pamant cu ajutorul bratelor. 2) Cadere violenta cu toata greutatea corpului. /v. a tranti

CARBON (‹ fr., lat.) s. n. Element chimic (C; nr. at. 6, m. at. 12,01), nemetal. Se gaseste in natura, in stare elementara, cristalina (diamant, grafit), in zacaminte fosile (carbune de pamint si bitumuri), in unele roci sedimentare (carbonati), in dioxidul de carbon si in toate substantele organice, combinate cu alte citeva elemente (hidrogen, oxigen, azot etc.). Functioneaza in combinatii in starea de valenta 4. intra in compozitia unor aliaje de mare importanta in tehnica. Cunoscut din antichitate. ♦ C 14 (₆¹⁴C^*) = izotop radioactiv al c., care ia nastere in atmosfera; este folosit ca atom marcat (v. si geocronologie); metoda cu radiocarbon este una dintre metodele moderne de datare in arheologie. Hirtie-c. = hirtie subtire, acoperita pe una dintre fete cu o substanta chimica de culoare inchisa si folosita la scoaterea de copii dupa texte; indigo (IV).

basin n., pl. uri si e (fr. bassin, d. celticu bac, cavitate). Rezervoriu de apa intr’o gradina sau aiurea. Piscina de scaldat. Intr’un port, partea in care stau corabiile. Basinu unui fluviu, toata intinderea ale carei ape se varsa in el. Anat. Partea corpului uman cu care se termina trunchiu (intre pept si picioare). Fals. bazin. V. strand, havuz.

EXCLUSIVITATE, exclusivitati, s. f. Stare a doua lucruri care se exclud intre ele; situatia, calitatea a ceea ce este exclusiv. ♦ Drept exclusiv la o actiune. ◊ Loc. adv. In exclusivitate = cu excluderea tuturor celorlalti sau celorlalte; exclusiv. – Din fr. exclusivite.

CONSUMA vb. 1. a folosi, a intrebuinta, a utiliza, (inv.) a metahirisi. (A ~ doi metri de sfoara pentru...) 2. v. pierde. (Si-a ~ toata ziua reparand bicicleta.) 3. v. manca. 4. v. bea. 5. a cheltui. (~ energie.) 6. (fig.) a inghiti, a manca. (Soba ~ multe lemne.) 7. a intra, a merge. (Se ~ mult unt la aceasta mancare.) 8. a (se) epuiza, a (se) ispravi, a (se) sfarsi, a (se) termina, (reg.) a (se) gati, (fig.) a (se) topi. (A ~ toate proviziile.)

PERETE ~ti m. 1) Parte verticala a unei cladiri sau a unei incaperi. ◊ ~ in ~ avand un perete comun. De ~ care se poate pune, atarna pe perete. Intre patru ~ti a) la adapost; b) in taina; in secret. A se da cu capul de ~ti (sau de toti ~tii) a fi in stare de disperare extrema. A spune cai verzi pe ~ti v. CAL. A strange la ~ (pe cineva) a forta pe cineva sa spuna sau sa faca ceva. A vorbi la ~ti a vorbi zadarnic; a nu fi ascultat. 2) Obstacol natural sau artificial care se ridica vertical. 3) Element care margineste sau imparte ceva in doua sau in mai multe spatii. 4) Membrana care inconjoara o cavitate interna a unui organism. /<lat. paries, ~tis

SOFRONIE DE LA CIOARA (sec. 18, n. Cioara, azi Salistea, jud. Alba), militant pentru ortodoxie in Transivania. Preot in satul natal. Ramas vaduv, s-a calugarit, probabil la manastirea Cozia (Tara Romaneasca), dupa care s-a reintors la Cioara, unde a intemeiat un schit in hotarul satului, in care invatau copiii din satele invecinate. Intre anii 1759 si 1761 il aflam in fruntea unei miscari populare de aparare a credintei ortodoxe, care s-a extins in tot Ardealul, pana in Maramures. La 14-18 febr. 1761 a convocat un mare „sinod” de preoti si mireni la Alba Iulia, in cadrul caruia s-au formulat mai multe revendicari cu caracter religios, social si national, inaintand un memoriu in acest sens Curtii imperiale din Viena. Dupa o intalnire cu generalul Nikolaus Adolf de Buccow, trimisul imparatesei Maria Tereza si comandant al fortelor militare din Transilvania, s-a refugiat in Tara Romaneasca, unde a ajuns egumen la schitul Robaia (dependent de manastirea Arges). In 1955 Sinodul Bisericii Ortodoxe Romane l-a canonizat (praznuit la 21 oct.).

CELA, CEEA, ceia, celea. pron. dem., adj. dem. (postpus). 1. Pron. dem. (Pop.) (Indica o fiinta sau un lucru mai departat, in spatiu sau in timp, de subiectul vorbitor) Acela. ◊ Expr. Toate cele(a) = totul, toate. Multe cele(a) = multe si diverse. Alte cele(a) = alteeva; alte lucruri. Ba ceea..., ba ceea... = ba una..., ba alta... ♦ (intra in formarea unui pronume relativ compus) Ceea ce = ce. 2. Adj. dem. (postpus) (Pop.) Acela. Omul cela. Femeia ceea. [Gen.-dat. sg. celuia, celeia, gen.-dat. pl. celora) Din acela, aceea (cu afereza lui a).

ORDIN s.n. 1. Porunca; comanda. 2. Comunitate catolica de calugari care se supuneau anumitor reguli; cin, tagma. ♦ Comunitate de cavaleri calugari din evul mediu. ♦ Societate, asociatie in care cineva era primit in semn de onoare. 3. Decoratie; distinctie conferita de stat. 4. Dispozitie de plata (a unei sume etc.). 5. (Biol.) Grup intermediar intre clasa si familie. 6. Sistem de arhitectura ale carui elemente sunt dispuse si proportionate dupa anumite reguli, incat sa alcatuiasca un tot armonios. 7. Rang, categorie. V. ordine. ◊ De prim ordin = de prim rang, excelent. 8. De ordin = de natura..., cu caracter... [< lat. ordo, cf. it. ordine].

CROCODILIENI (‹ fr.) s. m. pl. (ZOOL.) Ordin ce cuprinde cele mai mari si mai evoluate reptile (nari foarte bine separate intre ele, dinti implantati in alveole, inima cu patru compartimente), incadrate in 13 specii (ex. crocodilul, gavialul, aligatorul), raspindite in apele din toate reg. calde de pe glob; se hranesc cu prada animala, vie sau moarta.

UNIVERSAL, -A, universali, -e, adj. 1. Care apartine Universului, privitor la Univers; care se extinde asupra intregii lumi, care cuprinde tot ce exista si este comun tuturor; care se refera la toate fiintele sau lucrurile luate in consideratie intr-un caz dat; general, obstesc. ◊ (Adverbial) Universal valabil. ◊ (Substantivat, n.) Exista o unitate dialectica intre universal si particular. ◊ (Log.) Judecata universala = judecata care afirma (sau neaga) un predicat in legatura cu totalitatea sferei subiectului. (Jur.) Legatar universal = mostenitor unic al unei averi disponibile. ♦ Mondial. 2. Care se bucura de o mare faima; vestit, ilustru, celebru. 3. Care poseda cunostinte din toate domeniile, care are o cultura generala vasta. 4. (Despre unelte, instrumente, aparate) Care poate fi folosit la mai multe operatii, bun pentru mai multe situatii. ♦ (Substantivat, n.) Mandrina de strung. – Din fr. universel, lat. universalis.

radier s. n. 1. Planseu de beton armat, care se intinde in toate directiile sub intreaga constructie pe care o sustine. 2. Captuseala de beton, bolovani sau pavele, executata pe fundul albiei unei ape, intre picioarele unui pod etc. impotriva eroziunii. 3. Bolta de beton sau de piatra la baza unui tunel. ◊ Canal care reglementeaza debitul de apa necesar plutaritului la iesirea dintr-un baraj. (< fr. radier)

ZONA, zone, s. f. 1. Fiecare dintre cele cinci mari diviziuni ale globului terestru, delimitate in functie de poli, de cercurile polare si de tropice si caracterizate printr-o clima specifica. Zona temperata. Zona ecuatoriala. ♦ (Astron.) Fiecare dintre partile cerului corespunzatoare celor cinci zone (1) ale Pamantului. 2. Portiune dintr-o intindere, dintr-un ansamblu, dintr-un tot, delimitata pe baza unor caracteristici distinctive, a unor imprejurari speciale, a unei destinatii determinate etc. 3. (Geom.) Parte din suprafata unei sfere cuprinsa intre doua paralele. 4. (Fiz.) Banda de frecventa in care oscilatiile au anumite caractere comune. – Din fr. zone.

EGALITATE, egalitati, s. f. 1. Faptul de a fi egal, stare a doua sau a mai multor lucruri egale intre ele. ♦ Uniformitate, uniformizare. ♦ (Sport) Situatie in care mai multi participanti realizeaza acelasi numar de puncte in cadrul aceluiasi concurs. 2. Principiu potrivit caruia tuturor oamenilor si tuturor statelor sau natiunilor li se recunosc aceleasi drepturi si li se impun aceleasi indatoriri, prevazute de regula de drept; situatie in care oamenii se bucura de aceleasi drepturi si au aceleasi indatoriri. (Mat.) Relatie intre doua sau mai multe cantitati, elemente, termeni etc. egali; expresie a acestei relatii, scrisa cu ajutorul semnului egal (2). – Din fr. egalite.

FRUNTE, frunti, s. f. 1. (La oameni) Partea superioara a fetei, formata din osul frontal, cuprinsa intre sprancene si par si marginita lateral de tample; (la animale) partea dinainte a capului, imediat deasupra ochilor. 2. Cap; fata, chip. 3. Fig. (Adesea articulat) tot ce e mai bun, mai ales, mai de seama, ceea ce e de calitate superioara; persoana care se distinge, care se releva primul (dintre altii). ◊ Loc. adv. In frunte sau (loc. prep.) in fruntea cuiva (sau a ceva) = in fata, inainte (fata de cineva sau de ceva); fig. in locul intai, de cinste, de conducere. ♦ Lichid obtinut la inceputul unei distilari fractionate. – Lat. frons, -ntis.

CINCILEA, CINCEA num. ord. (Precedat de art. „al”, „a”: de obicei cu valoare adjectivala) Care se afla intre al patrulea si al saselea. ◊ Expr. A fi a cincea roata la car (sau la caruta)= a se afla pe un plan cu totul secundar, a fi de prisos. – Cinci + le + a.

CONTRADICTIE, contradictii, s. f. 1. (Fil.) Categorie care exprima starea launtrica a tuturor obiectelor si proceselor (corelatia de unitate, legatura, coexistenta si lupta a laturilor, proprietatilor si tendintelor contrare, proprii fiecarui obiect sau proces), constituind continutul, motorul dezvoltarii, cauza tuturor schimbarilor din univers, a evolutiei de la inferior la superior. ◊ Loc. adv. In contradictie cu... = in opozitie sau in dezacord cu... 2. Raport logic intre doua notiuni, judecati, concluzii care epuizeaza complet domeniul lor de referinta si care se exclud reciproc. 3. Nepotrivire intre idei sau fapte; contrazicere. ◊ Spirit de contradictie = tendinta a unor oameni de a contrazice totdeauna pe ceilalti. – Din fr. contradiction, lat. contradictio.

VAS ~e n. 1) recipient din diferite materiale (sticla, lemn, metal, lut, plastic), de forme si dimensiuni diferite, destinat pentru pastrarea sau transportarea diverselor materiale (in special a lichidelor). 2) la pl. totalitate a recipientelor folosite la prepararea sau la servirea mancarii; vesela; blide. 3) Organ tubular inchis care permite circulatia substantelor lichide (sange, limfa) in organism. ~e limfatice. ◊ ~e capilare cele mai mici vase sangvine, care asigura legatura dintre vene si artere. 4) fiz.: ~e comunicante doua (sau mai multe) vase, unite intre ele la baza printr-un tub de legatura, astfel incat un lichid turnat intr-unul din vase trece si in celelalte, ajungand in toate la acelasi nivel. 5) Vehicul construit si echipat pentru transportul pe apa (sau sub apa); nava. ~ maritim. ~ de pescuit. ~-scafandru. 6) Tub prin care circula seva in plante. /<lat. vasum

ENCICLOPEDIE s.f. 1. Tip de lucrare lexicografica de mare intindere, care cuprinde cunostinte amanuntite dintr-un singur domeniu sau din toate domeniile. 2. (Fig.) Opera importanta care cuprinde cunostintele de baza dintr-un anumit domeniu. ♦ Ansamblul cunostintelor omenesti organizate metodic. ♦ Numele unui celebru dictionar publicat intre 1751 si 1772 de catre invatatii francezi Diderot si D'Alembert. [Gen. -iei. / < fr. encyclopedie, cf. gr. en – in, kyklos – cerc, paideia – educatie].

ARC s. n. 1. arma (primitiva) de aruncat sageti. ◊ tot ceea ce are forma unui arc (1). 2. (mat.) portiune dintr-o linie curba, dintr-un cerc. 3. element de arhitectura in forma arcuita, care leaga intre ele doua ziduri, doua coloane etc. ♦ ~ de triumf = monument in forma de portic arcuit ridicat in amintirea sau pentru comemorarea unui eveniment; ~-butant = constructie in forma de semiarc, in exteriorul unui edificiu pentru a neutraliza impingerea boltelor gotice; ~-rampant = arc cu reazemele denivelate. 4. ~ voltaic = descarcare electrica intre doi electrozi prin care circula un curent de mare intensitate. 5. organ de masina, din oteluri aliate, destinat legaturii elastice intre doua piese. 6. ~ reflex = ansamblu de elemente nervoase care asigura realizarea reflexelor. (< lat. arcus, fr. arc)

CITOPLASMA (‹ fr. {i}; {s} cito- + gr. plasma „formatie”) s. f. (BIOL.) Componenta esentiala a celulei, cuprinsa intre membrana si nucleu, cu structura complexa. La microscopul electronic se evidentiaza: c. fundamentala (hioalopasma), nestructurata, alcatuita dintr-o matrice fin granulata: organite comune tuturor celulelor (ergastoplasma, reticul endoplasmatic neted, ribozomi, mitocondrii, aparat Golgi, centrosfera) si specifice unora dintre ele (corpusculi Nissi, sarcozomi, miofibrile); incluziuni citoplasmatice, vacuole, dispozitive fibrilare s.a. In c. se realizeaza procese esentiale ale vietii (metabolism, biosinteze – peste 1500 de reactii diferite, intr-o fractiune de secunda), cu exceptia sintezelor acizilor nucleici, si este sediul genelor ereditatii extranucleare (plasmagenele).

component, -a adj. (lat. componens, -entis. V. com-pun). Chim. Care intra in compozitiunea unui lucru. S. m. si n., pl. e. Componentii apei is idrogenu [!] si oxigenu. S. f. Fiz. Fie-care din fortele care, toate la un loc, pot fi inlocuite de o forta unica numita rezultanta.

CUPLET s. n. 1. piesa muzicala vocala cu continut satiric in care toate strofele textului se canta pe aceeasi melodie. 2. poezie satirica cu mai multe strofe si un refren. ◊ strofa a unui cantec, a unei poezii. 3. sectiune intercalata intre refrenele unui rondo. ◊ cantec intercalat intre scenele unui vodevil. (< fr. couplet)

SPATIU ~i n. 1) Intindere nelimitata care cuprinde toate corpurile ceresti. 2) Intindere a universului cu exceptia atmosferei terestre. ◊ ~ aerian parte din atmosfera, care se intinde asupra teritoriului unui stat. ~ locativ suprafata camerelor de locuit. 3) Distanta intre doua puncte sau intre doua obiecte. ~ intre cuvinte. 4) Durata care separa doua momente. 5) filoz. Forma fundamentala de existenta a materiei in cadrul careia are loc miscarea acesteia. [Sil. -tiu] /<lat. spatium, it. spazio, fr. espace, germ. Spatium

SINCRONISM s. n. 1. proprietate a unor fenomene periodice asemanatoare de a se desfasura simultan; stare a ceea ce este sincron. ◊ (cinem.) concordanta intr-un film intre inregistrarile sonore si cele ale imaginilor. 2. principiu derivat din teoria „imitatiei” a lui Gabriel Tarde, sustinut de Eugen Lovinescu, potrivit caruia, in epoca moderna, cultura (si toate institutiile) unui popor se dezvolta, prin imitatie si adaptare, in stransa interdependenta cu celelalte culturi. (< fr. synchronisme)

corespondenta f., pl. e (d. corespondent; fr. correspondance). Schimb de scrisori, comunicatiune, relatiuni: corespondenta intre doi oameni, intre state. Scrisori si alte lucruri scrise, trimese [!] ori primite pin [!] posta: imi citesc corespondenta, acest scriitor a lasat o insemnata corespondenta. Conformitate, potriveala: perfecta corespondenta a tuturor partilor corpului, a gindurilor noastre. – Mai vechi corespondentie si raspundentie; in Let. 2, 252 si 3, 257 respundentie (dupa pol. korespondencya).

MORGANATICA, morganatice, adj. (In sintagmele) Casatorie morganatica = casatorie intre un barbat dintr-o familie domnitoare si o femeie de rang social inferior. Sotie morganatica = sotie care a contractat o casatorie morganatica si care nu beneficiaza de toate drepturile acordate sotului. – Din fr. morganatique, lat. morganaticus.

intraRE s. 1. venire. (Dupa ~ lui in casa.) 2. (BIS.; n. pr.) intrarea in biserica = (pop.) vovedenie. 3. v. bagare. 4. acces. (Pe unde e ~ in uzina?) 5. (concr.) usa. (Ne asteptau cu totii la ~.) 6. (concr.) v. alee. 7. v. patrundere. 8. v. angajare. 9. v. aderare. 10. patrundere, trecere. (~ cuvan-tului in limba literara.)

BASE-BALL s. n. Joc sportiv nord-american, practicat intre doua echipe de cate noua jucatori cu o minge ca cea de oina, care se lanseaza cu un batator spre terenul echipei adverse, de unde poate fi trimisa inapoi tot prin lovire cu batatorul. [Pr.: beiz-bol] – Cuv. engl.

DISTANTA, distantez, vb. I. 1. Tranz. A lasa o anumita distanta intre doua sau mai multe fiinte sau lucruri; a rari. 2. Refl. A se departa (de un punct fix, de cineva sau de ceva); a lasa in urma, la o distanta (tot mai) apreciabila (pe cineva sau ceva). ♦ Fig. A se deosebi (in mod sensibil) de cineva in idei, in conceptii etc.; a intrece, a depasi pe cineva ca valoare. – Din fr. distancer.

general (generala), adj. – Care este comun tuturor fiintelor sau obiectelor din aceeasi categorie. Fr. general. – Der. general, s. m. (grad de ofiter superior), din fr., cu multe var. inv. sau pop.: gheneral, ghenerar, ghineral, ghinarar(iu), intrare in limba din sec. XVIII prin intermediul rus. – Der. (din fr.) generalisim, s. m.; generalitate, s. f.; generaliza, vb.

TRIPTIC ~ce n. 1) Ansamblu de trei tablouri, de obicei reprezentand scene sacre, prinse intre ele prin balamale, astfel, incat cele laterale sa se poata inchide peste cel din mijloc. 2) Serie de trei opere de arta plastica, unite prin continut comun, care se completeaza reciproc. 3) tot unitar constituit din trei parti. /<fr. triptyque

EGALITATE s.f. 1. Faptul de a fi egal; silarea, egalizarea retribuirii muncii, a trebuintelor si consumului personal al membrilor societatii. ♦ Stare a doua sau a mai multor lucruri egale intre ele. ♦ Uniformitate, uniformizare. ♦ (Sport) Rezultat constituit dintr-un numar egal de puncte realizat de mai multi participanti la o competitie; situatie in care exista un asemenea rezultat. 2. Principiu potrivit caruia tuturor oamenilor, tuturor statelor sau natiunilor li se recunosc aceleasi drepturi si li se impun aceleasi indatoriri prevazute de regula de drept; situatie in care oamenii se bucura de aceleasi drepturi si au aceleasi indatoriri. 3. Grupare a doua expresii matematice legate prin semnul egal (=). [Cf. fr. egalite, lat. aequalitas].

LANT, lanturi, s. n. 1. Sir de verigi, de placi, de zale etc. metalice, unite intre ele pentru a forma un lot, care serveste spre a lega ceva, a transmite o miscare etc. ♦ Instrument format dintr-un sir de vergele groase, cu care se masoara lungimile de teren. ♦ Lucratura simpla facuta cu croseta, care consta dintr-un sir de ochiuri inlantuite. 2. Lant (1) mic, de obicei din metal pretios, servind ca podoaba (la mana, la gat). 3. Fig. tot ceea ce constituie o legatura puternica; ceea ce incatuseaza libertatea, independenta cuiva. 4. Sir continuu de elemente, fiinte, lucruri, stari asemanatoare. ◊ Reactie in lant = reactie care, producandu-se intr-un anumit punct al unui corp, se propaga in toata masa lui, dand nastere unei succesiuni de reactii elementare. Lant cauzal inchis = feedback. ◊ Expr. A se tine lant = a se succeda (in numar mare). ♦ Sir format din mai multi atomi legati intre ei; catena. – Din bg. lanec.

NOI pron. pers., pers.¹ pl. (noua, ne, ni, (pe) noi, ne) 1) (indica grupul de persoane, in care se include si vorbitorul) ~ am fost la spectacol. ◊ ~ intre ~ in cercul nostru; numai intre noi; intre ai nostri. 2) (formele atone de dativ, inaintea verbului, au valoare de dativ posesiv) Orasul ne e frumos. 3) (se foloseste ca plural al modestiei, avand valoare de persoana¹ singular) (Noi) vom face totul. 4) inv. (in stilul oficial-administrativ se foloseste ca plural al autoritatii) Eu. Noi, domnitorul Moldovei... /<lat. nos

CANTITATE s.f. 1. Categorie filozofica desemnand determinari ale obiectelor si proceselor care indica aspectul lor masurabil din punctul de vedere al marimii, numarului, volumului, duratei, gradului etc., a carei schimbare intre anumite limite nu produce transformari ale calitatii acestora, ci pregateste numai aceste transformari. V. calitate. 2. Proprietate care poate fi reprezentata printr-un numar obtinut dintr-o masurare sau dintr-o numarare; tot ceea ce poate fi numarat sau masurat. ♦ catime, numar, marime. ♦ (Log.) Criteriu de clasificare a judecatilor de predicatie dupa sfera subiectului. 3. Durata rostirii unui sunet sau a unei silabe. [Cf. fr. quantite, it. quantita, lat. quantitas].

CAZ, cazuri, s. n. I. 1. Imprejurare, circumstanta, situatie. In acest caz. In tot cazul. ◊ Caz de forta majora = situatie in care cineva nu poate proceda cum ar vrea, din cauza unor imprejurari mai puternice decat vointa sa. Caz de constiinta = imprejurare in care cineva ezita intre sentimentul datoriei si un interes propriu. ◊ Expr. A admite cazul ca... = a presupune ca... A face caz de ceva = a acorda prea multa importanta unui lucru. A face caz de cineva = a scoate in evidenta in mod exagerat meritele cuiva. 2. Intamplare, eveniment; accident. Un caz banal. 3. (Urmat de determinari) Imbolnavire, boala. Doua cazuri de scarlatina. II. Fiecare dintre formele prin care se exprima diferitele functiuni sintactice ale substantivului, adjectivului, articolului, pronumelui si numeralului. – Lat. lit. casus (fr. cas).

MULTIME, multimi, s. f. 1. (La sg., adesea cu determinari) Numar mare de fiinte sau de lucruri, cantitate mare. 2. (La sg.) Lume multa stransa laolalta, gramada de oameni; spec. masele largi ale populatiei; colectivitate. 3. (Mat.) Ansamblu de obiecte, numite elemente, grupate fie prin indicarea tuturor elementelor, fie prin formularea unei proprietati caracteristice lor si numai lor. ◊ Multime vida = multime care nu contine nici un element. Multimi disjuncte = multimi care nu au nici un element comun. Multimi echivalente = multimi intre care se poate stabili o corespondenta biunivoca. – Mult + suf. -ime.

SOLIDAR, -A, solidari, -e, adj. 1. Legat (de cineva sau de ceva) printr-o responsabilitate si un interes comun; unit. ♦ De care raspund in egala masura si impreuna mai multe persoane; spec. care leaga intre ei intr-un raport de obligatii mai multi creditori si un debitor sau mai multi debitori si un creditor. 2. Care este legat prin constructie de alta piesa sau de alt obiect, formand impreuna un tot unic. – Din fr. solidaire.

RUDA¹, rude, s. f. 1. Persoana care face parte din aceeasi familie cu alte persoane, unite intre ele prin legaturi de sange sau prin alianta; rudenie (2), rubedenie. ◊ Expr. A avea rude la Ierusalim = a avea persoane influente care iti acorda protectie; a avea proptele. Pe ruda (si) pe samanta = a) pe toti, fara exceptie, pana la unul; b) peste tot. ♦ Familie, neam, vita. 2. (Pop.) Soi, samanta de animale sau de plante. ◊ Loc. adj. De ruda = de prasila, de reproductie. Berbec de ruda. – Din bg. roda.

INCOMPATIBILITATE s.f. Faptul de a fi incompatibil; nepotrivire. ♦ Nepotrivire de grup sanguin intre doi indivizi. ♦ (Jur.) Interdictie legala ca cineva sa poata ocupa simultan doua functii, doua atributii care prin caracterul lor sunt contradictorii. ♦ (Mat.) Insusire a unui sistem de ecuatii de a nu admite solutii comune pentru toate ecuatiile din sistem. [Cf. fr. incompatibilite, germ. Inkompatibilitat, engl. incompatibility].

RAZBOAIELE BALCANICE, denumire a doua razboaie purtate in Peninsula Balcanica. Primul R.B. (oct. 1912-mai 1913), razboi de eliberare nationala, purtat de Alianta balcanica (Bulgaria, Serbia, Grecia, Muntenegru) impotriva Imp. Otoman; s-a incheiat cu victoria Aliantei. Prin Pacea de la Londra (mai 1913), Turcia restituia toate posesiunile din Europa, cu exceptia orasului Istanbul si a unui mic teritoriu din jurul orasului, iar Albaniei i se recunostea independenta (proclamata la 28 nov. 1912). ◊ Al doilea R.B. (iun.-aug. 1913), razboi care a avut loc intre Bulgaria, pe de o parte, si Grecia, Serbia, Muntenegru, Romania si Imp. Otoman, pe de alta parte, incheiat cu infrangerea Bulgariei. Potrivit Tratatului de Pace de la Bucuresti (28 iul./10 aug. 1913), Bulgaria ceda S Macedoniei si V Traciei Greciei, N Macedoniei Serbiei, regiunea din S Dobrogei (Cadrilaterul) intra in componenta Romaniei, iar o parte a Traciei rasaritene, cu Adrianopolul, revenea Turciei potrivit unui tratat turco-bulgar (29 sept. 1913) incheiat la Istanbul. R.B. au provocat ascutirea contradictiilor internationale, contribuind la izbucnirea Primului Razboi Mondial.

INTEGRARE s. f. 1. actiunea de a (se) integra; integratie. ◊ reuniune a mai multor parti intr-un singur tot. ◊ fuzionare a unor intreprinderi economice. ♦ ~ economica = proces de intensificare a interdependentelor economice dintre diferite state ale lumii. 2. (mat.) determinarea integralei unei functii sau a solutiei unei ecuatii diferentiale. 3. capacitate a sistemului nervos de a realiza interactiunea intre diferite parti ale organismului, ca si intre acesta si mediul ambiant. (< integra)

SEABORG [si:bɔrg], Glenn Theodore (1912-1999), chimist american. Prof. univ. la Berkeley (California). Lucrari in domeniul chimiei si fizicii nucleare („Chimia elementelor actinide”). Intre 1940 si 1957, impreuna cu alti specialisti, S. a participat la descoperirea a peste 100 de izotopi, la izolarea si identificarea elementelor transuranice: americiu, curiu, berkeliu, californiu, einsteiniu, fermiu, mendeleeviu si nobeliu. A obtinut in mod artificial plutoniul. Cu toate ca s-a alaturat, din 1942, „Proiectului Manhattan”, care a realizat bomba atomica americana, a fost ulterior un militant pentru dezarmarea nucleara si pentru limitarea armelor de distrugere in masa. In 1997, in semn de pretuire, numele sau a fost dat unui nou element chimic. Presedintele Comisiei pentru Energie Atomica (1961-1971). Premiul Nobel pentru chimie (1951), impreuna cu E. M. McMillan.

FUNCIAR, -A, funciari, -e, adj. Care se refera la proprietatea particulara asupra pamantului sau la averi imobiliare. ◊ Fond funciar = totalitatea suprafetelor de teren aflate intre granitele unei tari, unei unitati administrativ-teritoriale sau ale unei unitati agricole. Impozit funciar = impozit pe care il plateste cineva pentru un teren care se afla in proprietatea sa. Carte funciara = registru oficial in care se inventariaza toate proprietatile de pamant individuale din cuprinsul unei regiuni, mentionandu-se numele proprietarului, suprafata terenului si vecinatatile; carte funduara. ◊ Fig. Care apartine naturii, firii cuiva; de baza. [Pr.: -ci-ar] – Dupa fr. foncier.

DIAGRAMA s.f. 1. Reprezentare grafica care faciliteaza o demonstratie, care face sa se inteleaga un fenomen, care infatiseaza corelatia intre doua marimi etc. ♦ (la pl.) Semne tipografice speciale cu care se culeg diferite probleme de sah. ♦ Schema pentru fixarea locurilor in vagoane (la anumite trenuri). 2. Linie trasata de un aparat inregistrator. 3. (Bot.) Diagrama florala = proiectie orizontala a tuturor componentelor unei flori. [Pron. di-a-. / < fr. diagramme, cf. gr. diagramma – desen].

MINOR, -A, minori, -e. adj. 1. (Adesea substantivat) Care nu a implinit inca varsta la care isi poate exercita toate drepturile. 2. Lipsit de importanta, neinsemnat, secundar; p. ext. sters, slab. 3. (Muz.; in sintagmele) Mod minor = mod a carui gama are la baza o terta mica. Gama minora sau mod minor = gama sau mod in care semitonurile sunt dispuse intre treptele a doua si a treia, a sasea si a saptea. 4. (Log.; in sintagmele) Termen minor = termen care serveste de subiect concluziei unui silogism. Premisa minora = premisa care contine termenul minor al silogismului. – Din fr. mineur, lat. minor.

BOGOMILISM (‹ fr. {i}; {s} Bogomil) s. n. Doctrina crestina eretica de esenta maniheista bazata pe dualismul binelui (Dumnezeu, care creeaza lumea spirituala vesnica si nevazuta) si raului (Satan, care creeaza lumea vizibila: pamint, cer, stele, animale, plante); omul este constituit tot din din doua forte antagonice: trupul stapinit de Satan, si sufletul, stapinit de Dumnezeu. Influentata de gnosticism si de pavlicieni, a influentat la rindul sau, pe catari. Potrivit unei traditii promotorul ei a fost preotul Bogomil, care a predicat intre 927 si 950 in Bulgaria. Larg raspindita in Pen. Balcanica in sec. 10-14 (pina in sec. 17 ca secta). Ideile b. si-ai gasit ecou si in miturile cosmogonice romanesti.

CISLEGI (lat. caseum ligat) s. f. pl. Interval de timp intre doua posturi, in care crestinii ortodocsi maninca de dulce. Se deosebesc patru perioade de acest fel peste an: c. Craciunului sau de iarna (v. cirneleaga); c. Pastilor, care tin opt saptamini, de la Duminica Pastilor pina la Duminica tuturor Sfintilor; c. Simpetrului, care tin de la 29 iun. pina la 1 aug.; c. de toamna, care tin de la 15 aug. pina la 15 nov.

PADUCEL (lat. peducellus) s. m. 1. Arbust din familia rozaceelor, inalt de c. 8 m, cu frunze ovale sau rombice si flori albe (Crataegus monogyna). Se cultiva uneori in scopuri ornamentale sau in perdele de protectie. este raspandit in Europa, Africa de Nord, V Asiei. In Romania creste frecvent, in toate regiunile, de la campie pana la alt. de 1.400 m. Fructele sunt comestibile si sunt folosite in ind. alimentara la prepararea marmeladelor. Frunzele, florile si fructele au utilizari in medicina ca hipotensive, vasodilatoare si sedative. 2. (Pop.) Boala de piele la talpile picioarelor si intre degetele de la picioare, care se manifesta prin mancarimi.

FILTRU¹, filtre, s. n. 1. (Tehn.) Dispozitiv, aparat sau instalatie care separa, cu ajutorul unui material filtrant, un fluid de particulele solide aflate in suspensie in masa lui. ◊ Hartie (de) filtru = hartie poroasa, speciala, fabricata din bumbac pur, care serveste ca material filtrant. 2. (Fiz.) Mediu transparent, colorat (sticla, lichid), care filtreaza unele componente monocromatice ale luminii incidente. ♦ Sistem de circuite electrice, sonore etc. cu care se selecteaza, dintr-un complex de oscilatii cu frecvente diferite, oscilatiile cu frecventele cuprinse intre anumite limite. 3. Dispozitiv special prin care se trece cafeaua dupa ce a fost fiarta pentru a separa lichidul de zat; p. ext. cafea obtinuta in acest fel. 4. (In sintagma) Filtru total = control efectuat de organele de politie pe o artera de circulatie, la toate vehiculele. [Pl. si.: filtruri] – Din fr. filtre Cf. it. filtro.

SISTEM s. n. 1. ansamblu de elemente aflate intr-o relatie structurala, de interdependenta si interactiune reciproca, formand un tot organizat. 2. (anat.) grupare morfologica si functionala unitara de organe sau de structuri. 3. (biol.) ansamblu de elemente aflate in interactiune. ♦ (geol.) succesiune de straturi care corespunde aceleiasi perioade. 4. ansamblu ordonat care apare ca rezultat al unei clasificari. ♦ ~ solar = ansamblu de corpuri ceresti in care intra Soarele, planetele cu satelitii lor (masa atomica, numar de ordine); ~ de ecuatii = grup de mai multe ecuatii cu aceleasi necunoscute; ~ tehnic = ansamblu de corpuri fizice compus, cel putin in parte, din corpuri solide, folosit in tehnica; ~ de unitati = ansamblu de unitati de masura dintr-un numar restrans de unitati fundamentale; ~ audio = combina muzicala. 5. mod de organizare a unui proces, a unei operatii, activitati etc.; metoda de lucru, fel de a lucra. 6. ~ informational = ansamblu de procedee si mijloace de adunare, prelucrare si transmitere a informatiei necesare procesului de conducere a intreprinderilor etc.; ~ ul stiintelor = totalitate a disciplinelor stiintifice, ansamblul cunostintelor teoretice ale oamenilor intr-o anumita etapa istorica. 7. (fam.) mijloc ingenios. (< fr. systeme, lat. systema, germ. System)

cite adv. – In grupuri de, in serii de; cite trei; toate imi vesteau cite o suparare (Negruzzi). – Unul cite unul. – Cate odata. – De-a ’ncitelea. Gr. ϰατά, cu fonetismul alterat de confuzia usor de facut cu cit (Densusianu, Hlr., 163; Candrea-Dens., 362; REW 1175; DAR); cf. v. it. cad(uno), fr. cha(que), cat., sp., port. cada. Cata intrase in lat. populara, cu sensul de secundum vel iuxta (Silos 66). Unele dictionare (de ex. DAR) il confunda cu desavirsire cu cit; totusi, confuzia nu este posibila, nu numai pentru sensul special al lui cite, ci si pentru ca acest ultim cuvint este totdeauna invariabil. – Comp. citesi, adv. (toti impreuna; exprima o functie distributiva).

RAZBOIUL DE 100 DE ANI (1337-1453), conflict armat intre Anglia si Franta pentru terit. franceze stapanite de dinastia engleza si pentru Flandra. In prima parte, Anglia a obtinut victorii importante in bataliile de la Crecy (1346) si Poitiers (1356), ocupand o mare parte a terit. Frantei. In deceniul 8 al sec. 14, francezii au reusit sa recucereasca aproape toate terit., dar dupa batalia de la Azincourt (1415) au pierdut N Frantei si Parisul. Spre sfarsit, razboiul a capatat un caracter popular, prin intrarea in actiune a maselor sub conducerea Ioanei d’Arc si, ca urmare, Anglia a pierdut toate posesiunile de pe terit. Frantei, cu exceptia portului Calais, pe care l-a mai stapanit pana in 1558.

INTERNATIONALISM s.n. Solidaritate, cooperare intre natiuni, popoare, tari egale in drepturi, pe baza unor interese si vederi comune, in scopul sprijinului reciproc al dezvoltarii relatiilor politice si economice, al progresului si pacii. ◊ (In ideologia marxista) Internationalism proletar = principiu fundamental care exprima unitatea si solidaritatea de clasa, internationala a oamenilor muncii din toate tarile in lupta impotriva exploatarii si asupririi. [Pron. -ti-o-. / Cf. fr. internationalisme].

Achelous 1. Cel mai mare riu al Greciei, situat in Aetolia. Izvora din muntii Pindului si se varsa in Marea Ionica. 2. Zeul apei cu acelasi nume. Era fiul lui Oceanus si al lui Tethys si cel mai mare dintre alti trei mii de frati-riuri. Era de asemenea, considerat parintele sirenelor. Achelous a intrat in ciclul lui Heracles: metamorfozindu-se in taur, a luptat cu eroul pentru mina Deianirei, fiica lui Oeneus. A fost insa invins de Heracles, care i-a rupt, in lupta, un corn. Dupa unele versiuni, acest corn a fost transformat mai tirziu de catre naiade in Cornul Abundentei. tot de figura lui Achelous este legata si existenta insulelor Echinade, situate in Marea Ionica. Legenda spune ca patru nimfe aduceau sacrificii zeilor pe malul riului Achelous. Uitind sa-l invoce si pe zeul riului, acesta, minios, le-a metamorfozat in insule.

PLACINTA, placinte, s. f. 1. Preparat de patiserie facut din foi de aluat intre care se pune o umplutura de branza, de carne, de fructe etc. ◊ Expr. A-i veni (sau a-i pregati) (cuiva) o placinta = a-i veni (sau a-i pregati) cuiva o surpriza neplacuta, un necaz. A gasi placinta gata = a se folosi de munca altuia, a-i veni totul de-a gata. Se vinde ca placinta calda = se vinde repede, este foarte cautat. A numara foile la (sau din) placinta = a-si face prea multe socoteli, a despica firul in patru. A astepta (pe cineva) cu placinte calde = a astepta (pe cineva) cu mare bucurie. A sta ca o placinta = a fi pasiv, comod, nesimtit. 2. (Bot.; in compusul) Placinta-porcului = talpa-ursului (Heracleum palmatum). – Lat. placenta.

RECONQUISTA [rekonkista], denumirea perioadei, din istoria Pen. Iberice, cuprinsa intre sec. 8 si 15, dominata de lupta pentru eliberarea terit. ocupate de arabi si de berberi. O importanta cruciala in timpul R. a avut-o lupta din 16 iul. 1212 de langa Las Navas de Tolosa in care fortele crestinilor, comandate de regele Alfons VIII al Castiliei, au infrant armata maura a Almohazilor. Cu toate ca incepand de la mijlocul sec. 13 crestinii eliberasera cea mai mare parte a Pen. Iberice, R. a luat sfarsit abia in 1492, o data cu cucerirea Granadei (asediata din 1481). In timpul R. s-au format regatele Leon, Aragon, Navarra, Castilia si Portugalia. Perioada R. a avut un rol important in dezvoltarea economica si politica a statelor iberice, accelerand formarea statelor unitare Spania si Portugalia; in acelasi timp a contribuit la cresterea devotamentului fata de Regalitate si Biserica; spre sfarsitul ei se instituie Inchizitia.

PARALEL¹, -A I. adj. 1. (mat.; despre drepte, planuri) care se afla la o distanta constanta unul de altul si care nu se pot intalni oricat ar fi prelungite. 2. care se produce concomitent si se desfasoara in mod similar cu altceva. 3. (inform.; despre operatii) in care ansamblul de biti este tratat simultan; (despre masini, organe) unde mai multe operatii se efectueaza simultan. II. s. n. dispozitiv pentru trasarea unor linii paralele. III. s. f. 1. linie, suprafata situata in toata intinderea ei la egala distanta de alta linie sau suprafata cu care nu se intretaie oricat de mult s-ar prelungi. ◊ fiecare dintre cercurile imaginare paralele cu ecuatorul care unesc punctele de egala latitudine de pe suprafata Pamantului. 2. (pl.) aparat de gimnastica din doua bare paralele sustinute de stalpi. 3. comparatie, apropiere intre doua fiinte, lucruri, fenomene etc., in care se scot in evidenta asemanarile si deosebirile; paralelism (2). (< fr. parallele, lat. paralelus, gr. parallelos, /II/ germ. Parallele)

JEEP [dʒi:p] (‹ fr.; {s} engl. General Purpose „utilizare generala”) s. n. Autovehicul militar, proiectat (1939) de K. Probst pentru fortele armate americane. A intrat in productia de serie in 1942. Dupa razboi, companiile Bantam, Ford, Willys Overland l-au adaptat pentru a deveni autovehicul de teren si i-au diversificat modelele, fiind utilizat in prezent pe scara larga. Cantareste c. 1 tona si este echipat cu un motor avand patru cilindri (60 CP); robust si cu tractiune pe toate cele patru roti, opereaza pe terenuri accidentate, urca in panta pana la 60º, traverseaza ape putin adanci etc.

REVOLUTIA DIN 1905-1907 DIN RUSIA, ansamblu de actiuni ca urmare a crizei economice din 1900-1903, agravata de pierderile suferite in Razboiul Ruso-Japonez (1904-1905). A inceput prin manifestatia pasnica din 9/22 ian. 1905, de la Sankt-Petersburg, reprimata violent („Duminica sangeroasa”), careia i-a urmat in primavara si vara anului 1905, mari greve politice, in principalele centre industriale si puternice rascoale taranesti in regiunea Volgai. Au avut loc framantari in randurile armatei, culminand cu rascoala din iun. 1905 a marinarilor de pe cuirasatul „Potemkin” din flota Marii Negre. Revolutia isi propunea rasturnarea tarismului, confiscarea pamanturilor mosieresti, ziua de munca de opt ore. In toamna lui 1905 miscarea revolutionara s-a extins in toata tara, creandu-se detasamente de muncitori inarmati. In oct., in urma unei puternice geve generale, tarul Nicolae II a dat la 17/30 oct. un manifest in care fagaduia satisfacerea unor revendicari general-democratice si convocarea Dumei de Stat. Miscarile au continuat, culminand cu insurectia armata din dec. 1905. Dupa infrangerea ei la Moscova, revolutia a intrat in declin, fiind, pana in 1907, inabusita.

TAP, tapi, s. m. 1. Masculul caprei domestice, al caprei negre si al caprioarei. ◊ Tap ispasitor = a) (in Biblie) tap (1) pe care marele preot il incarca la sarbatorirea ispasirii cu toate pacatele neamului lui Israel si care era apoi alungat in desert; b) fig. persoana asupra careia se arunca vina pentru greselile altora. ◊ Expr. A sta ca un tap logodit = a sta teapan, p*****t, aiurit. 2. Pahar special de bere, cu toarta, avand capacitatea de 300 ml; continutul unui astfel de pahar. 3. (Art.) Numele unei constelatii in care intra Soarele la solstitiul de iarna. – Cf. alb. cap, cjap, scr. cap.

PARALELA s.f. 1. Linie sau suprafata situata in toata intinderea ei la egala distanta de alta linie sau de alta suprafata cu care nu se intretaie oricat de mult s-ar prelungi. ♦ Fiecare dintre cercurile imaginare paralele cu ecuatorul care unesc punctele de egala latitudine de pe suprafata Pamantului. 2. (La pl.) Aparat de gimnastica format din doua bare paralele sustinute de stalpi. 3. (Fig.) Comparatie, apropiere facuta intre doua persoane, intre doua lucruri etc., in care se scot in relief asemanarile si deosebirile. [Cf. fr. parallele, lat. parellelus].

COZIA 1. Masiv muntos in SV M-tilor Fagaras, intre Olt si Topolog, alcatuit din gnaise, sisturi cristaline si calcare. Alt. max.: 1.668 m (vf. Cozia). Parc national (1990). 2. Pas si defileu situate pe cursul mijlociu al Oltului, intre confl. acestuia cu Lotru si orasul Calimanesti; lungime: 14 km. 3. Manastire ctitorita de Mircea cel Batrin. Biserica mare dateaza din 1387-1388, pastrind in pronaos pictura originara din 1391 si adapostind mormintul domnitorului (1418). In 1706-1707, C. Brincoveanu ii adauga un pridvor, iar in 1708 comanda pictura din naos si pridvor. In 1542, Radu Paisie ctitoreste biserica bolnitei, cu fresce din 1543, realizate de David si Radoslav. tot din sec. 16 dateaza paraclisul sudic, ctitorit de egumenul Amfilohie, iar din sec. 17 paraclisul nordic, ctitorit de arhimandritul Ioan de la Hurezi.

cris interj. – Exprima o admiratie amestecata cu invidie. Cuvint obscur, pe care dictionarele il clasifica de obicei ca adj., cu sensul de „bogat, fericit, de invidiat”. Aceasta acceptie nu pare sigura, si banuim ca se datoreaza influentei inconstiente a etimonului care s-a propus. Toate exemplele care se aduc par a indica o interj. S-a incercat sa se explice printr-o aluzie, de altfel imposibila, la bogatiile lui Cressus (Seineanu, Semasiol., 172; Cihac; Tagliavini, Arch. Rom., XII, 207), sau la nisipurile aurifere ale riului Cris, din Transilvania (Tiktin; cf. Iorga, Revista istorica, XXVI, 88). DAR il pune in legatura cu sl. krizi „cruce”, adaugind ca legatura intre ideea de „cruce” si cea de „fericire” este fireasca in conceptia crestina. Credem ca legatura cu sl. krizi este sigura, dar trebuie inteleasa ca o blasfemie aproape pe fata; se stie, de altfel, ca multe expresii injurioase din rom. au o nuanta de admiratie, de invidie si chiar de afectiune.

REALISM s. n. 1. curent in filozofia scolastica care sustinea ca notiunile generale ar avea o existenta reala, obiectiva, precedand existenta lucrurilor individuale. ◊ conceptie care recunoaste ca lumea este o realitate independenta de subiectul cunoscator. ♦ ~ critic = denumire a mai multor curente din filozofia contemporana care recunosc realitatea lumii externe, dar interpun intre subiect si obiect „datul” sau „esentele”, ajungand la concluzii agnostice sau idealist-obiective; ~ naiv = materialismul spontan al vietii cotidiene, convingerea izvorata din practica vietii, potrivit careia lucrurile exista independent de constiinta omeneasca si se reflecta in ea. 2. curent in arta si literatura care promoveaza intelegerea adanca si redarea realitatii obiective in trasaturile ei tipice; orientare, tendinta generala a artei din toate timpurile de a reflecta veridic realitatea. ◊ noul ~ = curent artistic marturisind predilectie pentru folosirea nemijlocita a obiectelor aflate in preajma artistului (afise decupate, fragmente de fotografii sau texte, tuburi de culoare etc.), care se aplica prin lipire pe tabloul-obiect. 3. atitudine care tine seama de realitate, simt al realitatii. (< fr. realisme)

caftan n., pl. e (turc. kaftan, d. pers. haftan, caftan; ngr. kaftani, bg. sirb. rut. rus. pol. kaftan. Cp. cu chepeneag). Un fel de mantie ornata cu fir de aur si de argint si cu minicile [!] lungi pina la pamint pe care sultanu o daruia vizirilor, pasilor hanului Crimeii, principilor Ardealului si domnilor romanesti cind intrau in functiune ori ca rasplata p. un serviciu sau chear [!] p. o veste buna. (La rindu lui, domnu daruia si el caftane boierilor din primele trei clase, iar cei-lalti erau numiti pin [!] pitac. toti curtenii purtau caftan. Pe la 1848, perzindu-si [!] insemnatatea onorifica, caftanu disparu din moda pastrindu-l numai Jidanii batrini). Fig. Boierie: in domnia lui Caragea toate slujbele si caftanele se dau pe parale (Ghica, 36). Iron. Rar. Bataie [!], trinteala: na si tie un caftan!

ZONA s.f. 1. Fiecare dintre cele cinci mari diviziuni ale globului terestru, delimitate de cercurile polare si de tropice. ♦ Fiecare dintre partile cerului care corespund zonelor terestre. 2. Portiune delimitata dintr-un tot pe baza unor caracteristici distinctive sau a unei imprejurari speciale. ♦ (Silv.) Suprafata denumita conventional dupa o planta-tip. ♦ Spatiu de operatii militare; (av.) portiune a spatiului aerian din jurul unui aerodrom, care se fixeaza pilotilor pentru lucru in aer. ♦ Intindere delimitata din punct de vedere administrativ si economic-financiar; sector. ♦ (Tehn.) Denumire a unor parti din furnal. ♦ Intindere, extensiune a ceva. 3. Portiune din suprafata unei sfere cuprinsa intre doua planuri paralele. 4. Banda de frecventa in care oscilatiile au anumite caractere comune. [< fr. zone, it., lat. zona, gr. zone].

busola f., pl. e (it. busolla, lat. buxula, si buxtala, dim. d. buxta, var. din buxida, -idos, pixida, cutie. Din buxtula, vine fr. boite, germ. buchse, engl. box. V. bucsa, pusca, boxa). Un aparat compus dintr’un cadran pe care se afla un ac magnetic care se intoarce totdeauna spre nord. Fig. Conductor: sfaturile tale vor fi busola mea. Fals busola (dupa fr.). Si pusula (ngr. pusulas) intre 1800-1850. – Busola era nestiuta de cei vechi, dar se pare ca Chinejii o intrebuintau cu o mie de ani inainte de Hristos. In Europa a fost descoperita in seculu XIII, cind s’a observat intiia oara ca un ac magnetic, oscilind liber in prejuru unui pivot, se indreapta totdeauna spre nord. Italianu Flaviu Gioia din orasu Amalfi s’a gindit primu sa puna un ac magnetic pe un pivot pe care sa se poata misca in toate directiunile, facind astfel observatiunile mai usoare, si mai exacte. Cercu inauntru caruia se invirteste acu e impartit in 32 parti si se numeste roza vinturilor.

PLURALISM s.n. 1. Conceptie filozofica idealista care neaga unitatea materiala a lumii, sustinand ca tot ceea ce exista consta dintr-o multitudine de entitati izolate, independente una de alta si ireductibile la o baza comuna, unitara. ♦ (P. ext.) Orice conceptie care, intr-un domeniu determinant, admite o multitudine de factori echivalenti, de principii etc. ce nu pot fi reduse la unitate; stare de lucruri caracterizata prin existenta unei multiplicitati. 2. Principiu democratic potrivit caruia functionarea democratiei, garantarea drepturilor si libertatilor ar fi conditionata de existenta mai multor forte politico-sociale (partide, sindicate etc.) care sa se interpuna intre individ si stat. [< fr. pluralisme, cf. lat. pluralis – compus din mai multe elemente].

atractiune f. (lat. attractio, -onis. V. tractiune). Fiz. Puterea in virtutea careia corpurile si partile aceluiasi corp se atrag reciproc. – Si atractie. – Toate corpurile naturii se atrag mutual in raport direct cu volumu si invers cu patratu distantelor; asta e atractiunea planetara, o mare lege pe care Newton a demonstrat-o si care e cel mai frumos titlu de glorie al sau. Pintr´insa [!] a explicat miscarea planetelor, intoarcerea cometelor, fluxu si refluxu marii, turtirea polilor s. a. Daca aceste corpuri nu cad unele peste altele, cauza e ca-s dotate´n acelasi timp cu o forta de impulsiune care neutralizeaza puterea atractiva; miscarea circulara e rezultatu combinatiunii acestor doua forte. Se numeste forta de coeziune sau atractiune moleculara aceia care se exercita intre partile aceluiasi corp pin [!] contactu imediat.

A BAGA bag tranz. 1) A face sa intre (inauntru); a introduce; a vari. ◊ ~ (ceva) in cap a tine minte; a memora. ~ (ceva) in gura a manca. ~ (cuiva) mintile in cap a cuminti (pe cineva). A(-i) ~ cuiva in cap a) a face pe cineva sa fie preocupat de ceva; b) a face pe cineva sa inteleaga ceva complicat, inaccesibil. ~ (cuiva) frica in oase a speria foarte tare (pe cineva). ~ (pe cineva) in san a apropia mult (pe cineva); a trata cu atentie si cu dragoste. ~ mana in buzunarul cuiva a jecmani (pe cineva). 2) A pune intr-o situatie neplacuta. ◊ ~ (pe cineva) in boala (sau in boale) a inspaimanta (pe cineva). ~ (pe cineva) in d***i (sau in toti d***ii) a speria tare (pe cineva); b) a mania tare (pe cineva). ~ (pe cineva) in pacat a face (pe cineva) sa comita o fapta condamnabila. ~ (pe cineva) in nevoi a face sa aiba neplaceri. ~ (pe cineva) la apa a pune in mare incurcatura. ~ in mormant a pricinui moartea cuiva. 3) A face sa imbratiseze o slujba, o meserie; a plasa. ~ la scoala de meserii. 4): ~ de seama a fi atent la ceva; a avea grija. /Orig. nec.