INTERCALA, intercalez, vb. I. Tranz. si refl. A (se) introduce ceva intr-un sir, a (se) adauga intre altele, a (se) pune ceva printre... – Din fr. (s')intercaler, lat. intercalare.

INTERCALA vb. I. tr. A introduce ceva intr-un sir, a adauga intre altele. V. insera. [< fr. intercaler, it., lat. intercalare].

INTERCALAR, -A adj. Intercalat, adaugat intre altele. ◊ Cultura intercalara = cultura unei plante timpurii printre randurile de plante tarzii ale unei alte culturi. [Cf. fr. intercalaire].

INTERPOZITIE s.f. 1. Stare a unui lucru asezat intre altele. 2. (Fig.) Interventie a unei autoritati superioare. ◊ (Jur.) Interpozitie de persoane = act prin care o persoana apare in locul alteia pentru a-i facilita unele avantaje pe care nu le-ar putea obtine direct. [Var. interpozitiune s.f. / < fr. interposition, cf. lat. interpositio].

INTERCALA vb. tr., refl. a (se) introduce intr-un sir, a (se) adauga intre altele. (< fr. /s'/intercaler, lat. intercalare)

INTERPOZITIE s. f. 1. stare a unui lucru asezat intre altele. 2. (fig.) interventie a unei autoritati superioare. ♦ (jur.) ~ de persoane = act prin care o personaa apare in locul alteia pentru a-i facilita unele avantaje. (< fr. interposition, lat. interpositio)

TALIU (‹ fr. {i}; {s} gr. thallos „ramura”) s. n. Element chimic (Tl; nr. at. 81, m. at. 204,38, p. t. 303,6ºC, p. f. 457ºC, gr. sp. 11,85). Este un metal alb-albastrui, moale. Se extrage din minereurile de sulfuri si este folosit, intre altele, alaturi de staniu si plumb, pentru producerea unor aliaje cu grad ridicat de rezistenta. A fost descoperit de W. Crookes in 1861 prin analiza spectrala in reziduurile de fabricatie a acidului sulfuric. Izolat de Claude Lany in 1862.

aisor m. (dim. d. ai, usturoi). Crin de padure. Alte plante, intre altele chear [!] ghiocelu si usturoita.

antilopa f., pl. e (fr. antilope, d. engl. antelope). Un fel de caprioara care traieste in cirduri in Africa, Asia si mai rar in Europa. (Is multe feluri de antilope, intre altele chear [!] gazela. Ele-s foarte fricoase, dar se imblinzesc usor).

biblie f. (vgr. biblos, carte [carte pin excelenta], dim. biblion, pl. biblia). Colectiune de carti sfinte (sfinta scriptura) care cuprinde Testamentu Vechi si Nou. Cel vechi cuprinde trei grupe de carti (Pentateucu, Profetii, Agiografii), relative la religiunea, istoria si institutiunile si obiceiurile Jidanilor. Cel nou contine cele patru Evanghelii, Faptele Apostolilor, Epistolele si Apocalipsu; el a fost scris intii pe greceste, afara de Evanghelia lui Matei, care a fost pe limba ebraica. Supt Ptalemeu Filadelfu, Testamentu Vechi a fost tradus pe greceste de 72 de Jidani invatati; traducerea lor e cunoscuta supt numele de Septuaginta. In secolul IV, Biblia intreaga a fost tradusa pe latineste de Sfintu Ieronim; aceasta traducere, singura admisa in biserica catolica, se numeste Vulgata, iar pe romaneste s’a tradus la 1688 din ordinu domnului Serban Cantacuzino. Traducerea numita Septuaginta are mai multe opere considerate de Jidani ca apocrife, intre altele cele cinci carti ale Macabeilor, din care cele doua dintii is admise de biserica catolica ca autentice. Se numeste exegeza biblica studiu Bibliii din punctu de vedere al interpretarii intelesului. Fig. Cartea cea mai insemnata a unei literaturi.

RADIOTELESCOP (‹ fr.) s. n. Instalatie alcatuita dintr-o antena paraboloidala sau dintr-un grup de antene dirijate, precum si din receptoarele electronice aferente, care serveste la receptia si al studierea radioundelor emise de corpurile ceresti. Primul r. a fost construit in 1937 de inginerul american Grote Reber, la Wheaton, Illinois. De-a lungul timpului, o serie de specialisti s-au angajat in efortul de perfectionare a r.: dintre ei remarcandu-se Baade, W., Hanbury-Brown, R., Hewish, A., Lowell, A.C.B. si Sir Ryle, M. s.a. Intre cele mai cunoscute r. sunt cele de la Jodrell Bank (Cheshire), la S de Manchester, construit intre 1951 si 1957, si la Cambrigde (Marea Britanie), cel de la Institutul de Radioastronomie Max Planck (Germania), de la Arecibo (Puerto Rico) si cel de la Very Large Array (S.U.A.). Cu ajutorul r. au fost descoperite, intre altele, intense emisii radio ale planetei Jupiter si au putut fi masurate temperaturile tuturor planetelor.

clin m. (bg. rus. pol. klin, cui, clin, d. vsl. klinu, cui). Bucata de pinza ori de stofa din care se compune o rochie ori o umbrela sau care se pune unei haine ca s´o largesti. A nu avea cu cineva nimica nici in clin, nici in mineca (bg. ni vu klin, ni vu rykav), a nu avea nimica comun cu el, nici o relatiune (rTP, 3, 9-12, 103). Fasie [!] de pamint (mosioara) intre altele.

AKKERMAN, denumirea turceasca a Cetatii Albe. Conventia de la ~, conventie incheiata la 25 sept. / 7 oct. 1826 intre Rusia si Turcia. Prevedea printre altele, alegerea pe sapte ani, de catre divan, a domnilor Tarii Moldovei si Tarii Romanesti dintre boierii paminteni, cu aprobarea celor doua curti imperiale.

AMESTECA, amestec, vb. I. 1. Tranz. si refl. A (se) face un amestec (1). ♦ Tranz. A provoca dezordine, a incurca diverse lucruri intre ele. 2. Refl. (Despre grupuri de fiinte deosebite) A patrunde unele printre altele; a se pierde, a disparea in...; p. ext. a se amesteca. 3. Refl. A interveni, a se baga, a se vari (nechemat) intr-o actiune, intr-o discutie etc. – Lat. *ammixticare.

ANDRUSOVO, localit. in Federatia Rusa (C.S.I.), la S de Smolensk. Aici s-a incheiat Armistitiul de la A. (ian. 1667), intre Rusia si Polonia, dupa razboiul din 1654-1667, prin care prima obtinea, printre altele, recunoasterea alipirii Ucrainei rasaritene.

ADRIANOPOL, oras in Turcia europeana, intemeiat de imparatul Adrian. In 378 d. Hr. vizigotii au nimicit aici armata romana, iar in 1205 tarul Ionita Caloianul a infrint ostile Imp. Latin. Cucerit de turci in 1362, a fost capitala Imp. Otoman intre 1362 si 1453. Aici s-a incheiat Tratatul de pace Ruso-Turc (1829), prin care s-a recunoscut, printre altele, independenta Greciei, autonomia Serbiei si s-a desfiintat monopolul turcesc asupra comertului Tarii Romanesti si Moldovei. Azi Edirne.

Agamedes, fratele lui Trophonius si fiul lui Erginus, regele din Orchomenus. Agamedes si Trophonius au fost doi arhitecti celebri, care au construit, printre altele, si edificiul care adapostea comoara lui Hyrieus, regele Boeotiei. Legenda spune ca cei doi frati ar fi lasat o intrare tainica, prin care puteau intra oricind ca sa prade. Faptul fiind descoperit de catre rege, Agamedes a fost ucis de Trophonius ca sa nu-l divulge si pe el. Fratricidul a fost insa pedepsit pe data. Pamintul s-a deschis si l-a inghitit pe Trophonius. Dupa o alta versiune, cei doi frati ar fi construit templul lui Apollo de la Delphi. Cerindu-i zeului rasplata cuvenita, Apollo le-a fagaduit-o in opt zile, ragaz in care i-a sfatuit sa petreaca in voie. La implinirea timpului, cei doi frati au fost gasiti fara viata in patul lor. Moartea usoara care le-a curmat zilele a fost, se pare, cea mai buna rasplata pe care zeul a crezut de cuviinta sa le-o ofere.

NUMAI ll adv. 1) (atribuie celor spuse re-strictie sau exclusivitate) Nu mai mult de; nimeni altul decat; nimic altceva decat; nu in alt mod decat; nu in alt timp decat; nu in alt loc decat; nu din alta cauza decat; nu in alt scop decat; doar; exclusiv. Poate ~ atata. Acesta este ~ inceputul. ◊ Nu ~ (ca) a) pe langa; afara de; b) mai mult decat. ~ asa (sau asa ~) a) de mantuiala; b) fara a se adanci; c) fara nici un rost; fara scop; fara motiv; d) fara a urmari un folos personal; pe degeaba; e) nu altfel; f) printre altele; in treacat. 2) (exprima modalitatea unei actiuni) Gata sa; cat pe ce. Era ~ sa plece. ◊ ~ bun (sau ~ bine) asa cum trebuie; potrivit. 3) (accentueaza continutul celor spuse) ~ de ar vrea. 4) Abia. ~ a intrat si s-a pus pe lucru. 5) In intregime. Pomii sunt ~ floare. /<lat. non magis

Agamemnon, erou grec (cunoscut din Iliada). Era regele cetatii Mycenae si urmas al lui Atreus. Cind Atreus a fost ucis de catre Aegisthus, Agamemnon a fost izgonit din Mycenae impreuna cu fratele sau, Menelaus. Cei doi fugari s-au indreptat catre Sparta. Acolo Agamemnon s-a casatorit cu Clytaemnestra, cu care a avut patru copii: trei fiice, pe Iphianassa (Iphigenia), Chrysothemis si Laodice (Electra), si un fiu, Orestes. Cu ajutorul lui Tyndareus, regele Spartei, Agamemnon reuseste sa-si recucereasca tronul si se inapoiaza la Mycenae. Menelaus, care se casatorise intre timp cu Helena, fiica lui Tyndareus, ii urmeaza acestuia la tron si ramine in Sparta. Cind Helena a fost rapita de catre Paris, Agamemnon a fost numit capetenia ostilor grecesti care au pornit la asediul Troiei. Pentru a o indupleca pe Artemis sa dezlantuie vinturi prielnice care sa ingaduie flotei grecesti sa iasa in larg, Agamemnon a sacrificat-o la Aulis pe propria lui fiica, pe Iphigenia. In felul acesta grecii au putut ajunge pe tarmurile Troiei. In cursul luptelor care au urmat, Agamemnon a dat dovada de multa vitejie si curaj. Dar cearta lui cu Achilles in cel de-al zecelea an de razboi (v. si Achilles) a provocat mari pierderi grecilor. Dupa distrugerea Troiei, lui Agamemnon i-a revenit, printre altele, drept prada de razboi Cassandra, fiica lui Priamus. Cassandra i-a prorocit ca va fi ucis la intoarcere de catre sotia lui Clytaemnestra. Nedind crezare spuselor ei, Agamemnon s-a inapoiat acasa, unde a fost intr-adevar omorit de Clytaemnestra si de amantul acesteia, Aegisthus. Moartea sa a fost razbunata mai tirziu de Orestes (v. si Clytaemnestra, Aegisthus, Orestes).

CELA, CEEA, ceia, celea. pron. dem., adj. dem. (postpus). 1. Pron. dem. (Pop.) (Indica o fiinta sau un lucru mai departat, in spatiu sau in timp, de subiectul vorbitor) Acela. ◊ Expr. Toate cele(a) = totul, toate. Multe cele(a) = multe si diverse. Alte cele(a) = alteeva; alte lucruri. Ba ceea..., ba ceea... = ba una..., ba alta... ♦ (intra in formarea unui pronume relativ compus) Ceea ce = ce. 2. Adj. dem. (postpus) (Pop.) Acela. Omul cela. Femeia ceea. [Gen.-dat. sg. celuia, celeia, gen.-dat. pl. celora) Din acela, aceea (cu afereza lui a).

OMOLOG¹ ~oaga (~ogi, ~oage) 1) mat. (despre elemente ale diferitelor figuri geometrice luate in raport unul cu altul) intre care exista o anumita corespondenta, bazata pe o relatie. 2) biol. (despre organe luate in raport unul cu altul) Care se aseamana dupa structura si origine, dar difera ca forma externa si functii. /<fr. h*******e

SANDVIS ~uri n. Doua felii de paine, asezate una peste alta, intre care se pune un aliment rece (unt, salam, jambon, branza, etc.). [Sil. sand-vis; Var. sandvici] /<fr., engl. sandwich

UNUL una (unii, unele) pron. nehot. 1) la sing. Cineva. 2) la pl. O parte din. ◊ ~ mai bun (frumos, destept etc.) decat altul toti la fel de buni (frumosi, destepti etc.). ~ ca ~ (sau ~ ca altul) fara deosebire; deopotriva. Pana una-alta intre timp. A da toate pe una a supune intreaga activitate unui singur scop. A sti (sau a o tine) una si buna a persista intr-o opinie. /<lat. unus, una

A SE VARI ma var intranz. A interveni intre altii. ◊ ~ in sufletul cuiva a plictisi pe cineva cu cerinte insistente. ~ sub pielea cuiva a castiga sustinerea cuiva prin lingusire. /<sl. vireti

foxtrot (foxtroturi), s. n. – Fox-trot. Engl. fox-trot. – Der. foxtrota, vb. (a dansa fox-trot), barbarism, apare, intre altii autori la Cocea.

alt, -a adj. indef. (lat. alter, ac. alterum, pop. altrum; it. altro, pv. fr. autre, sp. otro, pg. outro). Nu acelasi, diferit, deosebit: cu alti ochi vezi greselile altuia de cit pe ale tale. Care seamana cu cineva ori cu ceva: aceasta e alt Napoleon. Alta data sau altadata, nu acum, in alt timp (in trecut ori in viitor). Alta oara (vechi), odinioara. De alta (vechi), in colo, de alt-fel. In alta parte, aiurea, nu aci. Pe de alta parte sau de alta parte, afara de asta. Vest. Fam. Te apuca alta aia sau alte alea, te apuca groaza ori paralizia. Te baga in alte alea, te ingrozeste. Se uita la ia [!] ca la alta aia, se uita la ia ca la ceva straniu. Pron. indef.: unu pleaca, altu vine; ce tie nu-ti place, altuia nu-i face; una e sa asculti, alta sa comanzi; atit si nimic alta sau alta nimic (alt-ceva nimic). Nu alta, nu alt-ceva. Nu de alta, nu din alte motive. intre altele, pe linga altele. Nu mi-e de alta, nu mi-e grija de alta (de alt-ceva). – Barb. un altu, o alta (dupa fr. un autre, une autre).

asezatura f., pl. i. Felu cum is asezate lucrurile ori oamenii, ordine. Podis, terasa, loc ses. intre altele mai accidentale: in deal se intinde o asezatura, pe care se afla satu Mihoreni. V. grind.

HETEROCRONISM s. n. 1. aparitie anormala a unor organe sau caractere inaintea altora. 2. interval intre cronaxia nervului si cea a muschiului, care impiedica transmiterea influxului nervos. (< fr. heterochronisme)

ANGRENA, angrenez, vb. I. Tranz. 1. A face ca dintii unei roti sa intre intre dintii alteia (spre a-si transmite o miscare de rotatie). ◊ Refl. Cele doua roti dintate se angreneaza perfect. 2. Fig. A antrena intr-o actiune etc. – Fr. engrener.

ALTER EGO s. m. Al doilea eu; persoana care se aseamana intru totul cu alta, incat i se poate substitui. ♦ Om de incredere, prieten nedespartit. – Loc. lat.

DOZA, dozez, vb. I. Tranz. 1. A pune impreuna, in proportii determinate, substantele sau materialele care formeaza un amestec; p. ext. a distribui dupa o anumita masura elementele care formeaza un tot. ♦ A determina proportia in care un element, o substanta sau un material intra, impreuna cu altele, in compozitia unui tot. ♦ A determina cantitatea de substanta sau de material care produce un anumit efect intr-un amestec. 2. Fig. A folosi ceva in proportii judicioase, bine echilibrate. – Din fr. doser.

A ANGRENA ~ez tranz. 1) (roti dintate) A uni facand ca dintii sa intre unii in altii. 2) A face sa se angreneze. [Sil. an-gre-] /<fr. engrener

ANUME² adv. 1) (se foloseste pentru a preciza ceva) ~ asa. ~ atat. ~ el. 2) (inaintea unei enumerari precedat de si) Iata care; adica. 3) In mod intentionat; inadins; special. A spus ~ ca sa auda si altii. 4) Care corespunde intru totul adevarului; in totala conformitate; exact; precis. Unde ~? Cine ~? ◊ Un ~ un oarecare. /a + nume

OLALTA adv. In asociere unul cu altul; impreuna; la un loc. ◊ Dupa ~ unul dupa altul; De la ~ laolalta; impreuna. intre ~ unul catre altul. /<O + alalta

ALTER EGO s.m. Al doilea eu; persoana care se aseamana intru totul cu alta, incat i se poate substitui; (p. ext.) om de incredere, prieten nedespartit. [< lat. alter – alt, ego – eu].

ALTER EGO s. m. persoana care se aseamana intru totul cu alta, incat i se poate substitui. ◊ prieten nedespartit. (< lat. alter ego, al doilea eu)

ARTICULATIE s. f. 1. (anat.) incheietura, nod; loc de insertie a unui organ pe altul; legatura (mobila) intre oase. 2. (tehn.) legatura intre doua corpuri solide, care permite rotirea lor in jurul unui ax. 3. mod de a pronunta un sunet. (< fr. articulation, lat. articulatio)

TELESCOPA vb. tr., refl. (despre trenuri, vehicule) a (se) ciocni, a (se) izbi, a (se) lovi cu violenta, intrand unul intr-altul. (< fr. telescoper)

AFINITATE, afinitati, s. f. 1. Potrivire intre oameni sau intre manifestarile lor, datorita unor inclinatii care ii apropie. 2. Proprietate a substantelor de a intra unele cu altele in combinatii chimice. 3. (Jur.) Legatura de rudenie creata prin casatorie intre unul dintre soti si rudele celuilalt sot. – Fr. affinite (lat. lit. affinitas, -atis).

CHENZINA, chenzine, s. f. 1. Salariu pe care cineva il primeste la fiecare jumatate de luna. 2. Perioada de timp care trece intre o chenzina (1) si alta. – Din fr. quinzaine.

intre² prep. 1. In locul dintre... intre munti. ◊ Expr. A fi intre ciocan si nicovala v. ciocan. A pleca (sau a fugi, a iesi, a se duce, a se intoarce etc.) cu coada intre picioare v. coada. ♦ Printre, in mijlocul... intre straini. ♦ (Reg.) Pe. 2. In intervalul scurs de la o intamplare la alta. L-a vizitat intre doua calatorii. ◊ Expr. intre acestea sau intre timp = in rastimp... 3. Dintre, printre. S-a dovedit cel mai iscusit intre toti. 4. (Arata reciprocitatea) Unul cu altul (sau unii cu altii). S-au sfatuit intre ei. 5. (In legatura cu verbul „a imparti”) La². Castigul s-a impartit intre participanti. 6. (Indica o aproximare) Sa vii intre 12 si 13. – Lat. inter.

OLALTA adv. Impreuna, la un loc, laolalta. ◊ Loc. adv. intre olalta = unul cu altul; reciproc. Dupa olalta = unul dupa altul (fara intrerupere). (Pe) langa olalta = unul (pe) langa altul; alaturi. De olalta = unul de altul, unul de celalalt. De la olalta = laolalta, impreuna. Pe (sau peste) olalta = unul peste altul. Inspre olalta = unul catre altul. – O³ + alalta (= aialalta).

ECHIVALENTA, echivalente, s. f. 1. Egalitate de valoare, de semnificatie, de sens; calitatea a ceea ce este echivalent. ◊ Examen de echivalenta = examen pe care trebuie sa-l treaca acela care cere recunoasterea, cu drepturi egale, a unei diplome (nerecunoscute de stat) sau care vrea sa treaca de la un tip de scoala la altul. ♦ (Log.) Raport existent intre doua enunturi care sunt adevarate sau false impreuna. 2. (Med.) Denumire data unei crize de natura epileptica, care se manifesta sub alta forma decat cea convulsiva. 3. (Mat.) Relatie simetrica, reflexiva si tranzitiva intre elementele unei multimi. – Din fr. equivalence.

CHENZINA s. f. 1. retributie cuvenita unei persoane pe o jumatate de luna. 2. perioada de timp intre o chenzina (1) si alta. (< fr. quinzaine)

NOVATIE s. f. 1. stingere a unei datorii vechi prin crearea alteia noi. 2. intelegere intervenita intre partile interesate, in baza careia are loc inlocuirea debitorului printr-o alta persoana care preia obligatiile stabilite initial. 3. inlocuire a unui contract de comert exterior prin altul nou. (< fr. novation, lat. novatio)

SEMICOMANDAT, -A adj. (despre un apartament) dintr-o camera cu intrare separata si o alta prin care se trece. (< semi- + comandat)

baclava si (Mold. nord) pa- f. (turc. baklava) Un fel de prajitura compusa din foi puse una peste alta (si care au intre ele nuci sau migdale pisate), taiate in forma de romburi si oparite cu sirop de zahar sau de miere. V. sarailie.

ALTOI², altoiesc, vb. IV. Tranz. 1. A introduce o ramura a unei plante in tesutul alteia, stabilind astfel un contact intre tesuturile lor generatoare pentru a da plantei altoite insusirile altoiului. 2. (Fam.) A bate, a lovi, a plesni pe cineva. [Var.: (reg.) hultui vb. IV] – Din magh. oltani.

A SE INCARDOSA ma ~ez intranz. A stabili relatii de tovarasie condamnabila; a intra in cardasie (unul cu altul); a se inhaita. /in + cardas

A PENETRA ~ez 1. tranz. (medii, obiecte sau organisme) A parcurge dintr-o parte in alta; a strabate. 2. intranz. A intra (intr-un mediu), avansand cu greu; a patrunde; a razbate; a razbi. /<fr. penetrer, lat. penetrare

SEMITON ~uri n. 1) muz. Interval de o jumatate de ton; cel mai mic interval intre doua sunete alaturate. 2) Nuanta intermediara intre un ton inchis la altul deschis al unei culori. /<fr. semi-ton

TAP¹ ~i m. 1) Mascul al caprei. ◊ A sta (sau a sedea) ca un ~ logodit a sta (sau a sedea) p*****t, zapacit, dezorientat. ~ ispasitor persoana care este trasa la raspundere pentru greselile altora. 2) art. Constelatie in care intra Soarele la solstitiul de iarna. /Cuv. autoht.

CORESPONDENTA s.f. I. 1. Schimb de scrisori (intre doua sau mai multe persoane). ♦ Totalitatea scrisorilor pe care si le-au scris doua persoane. ♦ Continutul unei scrisori. 2. Relatare asupra faptelor petrecute intr-o localitate, intr-o tara etc. facuta de corespondentul unui ziar. II. 1. Raport, legatura intre lucruri, fenomene etc.; concordanta, armonie. 2. (Mat.) Relatie care exista intre perechile formate din elemente apartinand la doua multimi cand acestea sunt reprezentate una pe alta. 3. (Lingv.) Raport constant existent intre doua unitati lingvistice. ◊ Corespondenta timpurilor = concordanta timpurilor. ♦ Paralelism intre fapte din idiomuri diferite sau din etape diferite ale aceluiasi idiom. [Var. corespondinta s.f. / cf. fr. correspondance, it. corrispondenza].

BEIRUT (BEYROUTH), cap. Libanului, port la M. Mediterana; 1,68 mil. loc. (1982, cu suburbiile). Nod de comunicatii. Aeroport international. Pr. centru politic, comercial si bancar al tarii. Constr. de masini. Ciment; rafinarie de petrol. Ind. alim., de tricotaje si de prelucr. a pieilor. Patru universitati (intre care una franceza si alta americana). Marea Moschee (1291). Muzee. Anticul Berytos, in ev. med. s-a aflat in stapinirea arabilor, a cruciatilor (1110-1187 si 1197-1291), iar mai tirziu a turcilor otomani (1516-1918). Centru ad-tiv al terit. „Marele Liban”, sub mandat francez (din 1920), B. devine cap. rep. independente Liban (din 1943). Structura populatiei – musulmani, crestini si refugiati palestinieni (dupa 1975) – a provocat violente lupte de strada soldate cu numeroase victime si distrugerea practic a orasului.

ALTOI², altoiesc, vb. IV. Tranz. 1. A introduce o ramura a unei plante in tesutul alteia, stabilind astfel un contact intre tesuturile lor generatoare, in scopul de a da plantei altoite insusirile altoiului. 2. (Fam.) A bate pe cineva; a lovi, a plesni. [Var.: (reg.) hultui vb. IV] – Magh. oltani.

ASOCIATIE, asociatii, s. f. 1. Grupare creata in vederea unui scop comun si organizata pe baza unui statut. 2. Proprietate a fenomenelor psihice de a se atrage intre ele si de a se grupa unele cu altele in campul constiintei; legatura intre reprezentari, datorita careia o imagine, odata ivita in constiinta, aduce o alta, prin asemanare sau contrast. 3. Unire in grupuri a moleculelor unor substante. [Pr.: -ci-a-] – Fr. association.

CAUZALITATE (‹ fr.) s. f. 1. (FILOZ.) Raport necesar intre cauza si efectul sau, cauza desemnand antecedentul producator al efectului. ♦ Principiul cauzalitatii = principiu fundamental al gindirii enuntat astfel: in aceleasi conditii, aceleasi cauze produc aceleasi efecte. C. sociala = proces de atribuire a rolului de cauza anumitor elemente sau factori ai vietii sociale (personali, interpersonali sau extrapersonali) in raport cu altii. 2. (GENET.) Raport genetic existent intre anumite stari ale formelor si varietatilor materiei, aparute in procesele de miscare si dezvoltare ale acesteia.

TOVARAS, -A, tovarasi, -e, s. m. si f. 1. Persoana considerata in raport cu alta, de care este legata prin viata sau prin activitatea dusa in comun sau prin lupta pentru aceeasi cauza. ◊ Tovaras (sau tovarasa) de viata = sot (sau sotie). 2. Termen folosit intre comunisti cand se adreseaza unul altuia sau cand vorbesc despre un al treilea. 3. Epitet dat unei fiinte, de obicei animal, care insoteste pe cineva (in mod constant); fiinta credincioasa cuiva. 4. Asociat, partas (intr-o afacere). 5. S. f. art. (Fam., iesit din uz) Educatoare, invatatoare sau diriginta in scoala generala. – Din ucr. tovarys, rus. tovarisci.

TRECE vb. 1. v. merge. 2. a se duce, a merge. (Te rog sa ~ si pe la noi.) 3. v. abate. 4. a se scurge. (intreg convoiul a ~.) 5. v. traversa. 6. v. escalada. 7. v. curge. 8. v. zbura. 9. v. deplasa. 10. v. transmite. 11. a purta, a transmite. (~ paharul din mana in mana.) 12. v. sufla. 13. a se transmite. (Maladia a ~ de la unul la altul.) 14. v. baga. 15. v. patrunde. 16. v. intra. 17. v. repartiza. 18. v. inregistra. 19. a se scurge, (pop.) a vremui, (inv.) a se prelungi, (fig.) a curge. (Timpul a ~ incet.) 20. v. implini. 21. v. sfarsi. 22. v. ofili. 23. v. fana. 24. v. imbatrani. 25. v. transforma. 26. v. inceta. 27. v. depasi. 28. v. promova. 29. a-l cuprinde, a-l napadi. (Il ~ naduselile, fiorii.)

A FRATERNIZA ~ez intranz. 1) (despre persoane sau colectivitati) A intra in relatii fraterne (unul cu altul); a face act de fraternitate (unul cu altul); a se infrati. 2) (despre militari sau unitati militare) A inceta ostilitatile (protestand impotriva unui razboi nedrept). Soldatii au fraternizat cu populatia. /<fr. fraterniser

A SE INFRATI ma ~esc intranz. A intra in relatii fratesti (unul cu altul); a deveni ca frati; a fraterniza. /in + frate

A SE LOVI ma ~esc intranz. 1) A intra in contact violent (unul cu altul). 2) A se atinge din intamplare (unul cu altul). 3) A-si produce dureri fizice, leziuni prin atingere brusca si violenta (cu ceva sau de ceva). 4) fig. A intampina un obstacol, mai ales de ordin moral. 5) pop. A se imbina in mod armonios (unul cu altul). ◊ ~ ca nuca de perete a fi foarte diferit; a nu se potrivi. 6) inv. (despre terenuri, tari) A avea hotare comune; a fi limitrof; a se invecina; a se margini. /<sl. loviti

PARAFAZIE s.f. Boala care consta in inlocuirea cuvintelor indicate cu altele, fara nici o legatura logica intre ele. [Gen. -iei. / < fr. paraphasie].

FILIATIE s.f. 1. Inrudire in linie descendenta; descendenta. 2. (Fig.) Legatura stabilita intre fapte, intre lucruri care deriva unul din altul. [Pron. -li-a-ti-e, gen. -iei, var. filiatiune s.f. / cf. fr. filiation, lat. filiatio].

PARAFAZIE s. f. afazie caracterizata prin inlocuirea cuvintelor indicate cu altele fara nici o legatura logica intre ele. (< fr. paraphasie)

ANTIM IVIREANUL (c. 1660-1716, n. Iviria, Georgia), carturar roman, mitropolit al Tarii Romanesti (1708-1716). A infiintat tipografii la Snagov (1694) si Rimnic (1705). Ctitorul ansamblului monastic Antim (1716) din Bucuresti. A tradus, in special din greceste, numeroase scrieri de cult si didactico-morale. Op. pr.: „Didahiile”, culegere manuscrisa cuprinzind 35 de predici. A fost si un talentat caligraf, gravor si miniaturist. A ilustrat o evanghelie greco-romana (1693) si o alta romaneasca (1697), a sculptat usa de intrare a Manastirii Antim si a executat portretul lui Constantin Brincoveanu.

BALAI, -AIE, balai, -aie, adj. 1. (Despre oameni) Blond. 2. (Despre animale) Cu parul alb, balan, plavan. ◊ Expr. Ca e laie, ca-i balaie sau ba e laie, ba-i balaie = ba una, ba alta; asa si pe dincolo. Ori laie, ori balaie = ori una, ori alta; sa se decida intr-un fel. Nici laie, nici balaie = nici asa, nici asa. ♦ (Substantivat, f.) Nume care se da vacilor sau iepelor albe. ◊ Expr. A intarcat balaia = s-a ispravit cu posibilitatea de a profita de slabiciunea sau de munca altuia, s-a dus chilipirul. A intrat balaia in sat = s-a luminat de ziua. – Din bal + suf. -ai.

intreCIOCNI, intreciocnesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se ciocni unul cu altul; fig. a se contrazice. – Din intre¹- + ciocni.

CNEAZ (‹ sl.) s. m. 1. Titlu purtat de conducatorul unei formatiuni statale feudale; persoana avind acest titlu. In ev. med. la romani, categorie sociala constituita inainte de formarea statelor feudale printr-un proces de dezvoltare social-economica si alcatuita din stapini de pamint si sateni. Cu timpul a cunoscut un proces de diferentiere sociala; o parte dintre ei au intrat in rindul starilor privilegiate, iar altii, majoritatea, au ramas oameni liberi, fara privilegii, intermediind intre stapinii feudali taranimea saraca sau dependenta. C. din Transilvania au avut un important rol militar in lupta impotriva turcilor. In Banat ei s-au mai numit si chineji. 2. (In ec. 16-17 in Tara Romaneasca) Om liber de servitute; primar; jude.

CONTAGIUNE (‹ fr., lat.) s. f. 1. Transmitere a unei infectii de la un organism la altul, fie direct, prin contact nemijlocit intre organismul receptiv si sursa de infectie, fie indirect, prin intermediul unor factori animati (oameni, animale, inclusiv insecte) sau neanimati (alimente, apa, obiecte-purtatoare de microbi). 2. Transmitere involuntara a unor manifestari psihice la alte persoane corespunzator unor tendinte normale de imitatie si sugestie caracteristice indivizilor umani, care se manifesta curent in viata de grup (c. risului, c. panicii, c. euforica etc.).

ESTACADA, estacade, s. f. 1. Punte fixa construita la tarmul unei ape mari, catre larg, pentru a realiza legatura cu vapoarele care nu pot acosta la chei. ♦ Platforma asezata pe picioare inalte pentru a realiza comunicatia intre doua puncte situate deasupra solului sau intre un punct de pe sol si altul situat la inaltime. ♦ Constructie din bare de lemn, de metal sau de beton armat, la intrarea intr-un port sau la gura unui fluviu, pentru a micsora latimea apei in acel loc. 2. Baraj construit de-a curmezisul unui curs de apa sau la intrarea intr-un port maritim pentru protejarea contra minelor, corpurilor plutitoare etc. – Din fr. estacade.

IMERSIUNE f. intrare a unui corp ceresc in umbra altuia corp ceresc. [G.-D. imersiunii; Sil. -si-u-] /<fr. immersion, lat. immersio, ~onis

ITA ite f. mai ales la pl. 1) Dispozitiv la razboiul de tesut, constand din doua vergele intre care sunt asezate vertical unele dupa altele cocletele, prin ochiurile carora se trec firele de urzeala pentru formarea rostului. 2) Fiecare din firele cu ochiuri folosite la acest dispozitiv. ◊ A (i se) incurca itele cuiva a (i se) strica cuiva planurile. A (i se) descurca itele a clarifica situatia; a lamuri lucrurile. /<lat. licia

COEFICIENT s.m. 1. (Mat.) Numar sau parametru literal care multiplica o expresie algebrica in forma de monom. 2. Valoare relativa atribuita la un examen. 3. Marime constanta in anumite conditii date, care indica o anumita proprietate a unei substante, a unui sistem fizic. ◊ Coeficient statistic = forma de exprimare a raportului dintre doua marimi printr-un numar, care arata de cate ori o marime este mai mare sau mai mica in comparatie cu alta; coeficient economic = relatie, exprimata in procente, intre cantitatea de munca utila produsa de un mecanism si cantitatea de energie pe care o consuma acesta. [Pron. co-e-fi-ci-ent, pl. -nti. / < fr. coefficient].

ESTACADA s.f. 1. Punte de lemn, de beton etc. construita de la chei spre larg, care face legatura cu navele acostate la chei. ♦ Platforma asezata pe picioare inalte, care realizeaza o cale de comunicatie intre doua puncte situate deasupra solului sau intre un punct de pe sol si altul situat la inaltime. 2. Dig, obstacol intr-un rau, intr-un canal etc. care abate apa. ♦ Obstacol construit din mijloace plutitoare, legate articulat, instalat la intrarea unui port pentru aparare contra vaselor inamice. [< fr. estacade].

ONCTUOZITATE s.f. 1. Caracterul a ceea ce este onctuos, faptul de a fi onctuos; atitudine, comportare insinuanta. 2. (Tehn.) Calitatea unui lubrifiant de a se mentine continuu intre doua suprafete care aluneca una peste alta sub presiune mare. [Pron. -tu-o-. / cf. fr. onctuosite].

CELULAR, -A I. adj. 1. de natura celulei (1); format din celule. ♦ teoria ~a = teorie potrivit careia celula (1) constituie elementul fundamental in organizarea interna a plantelor si animalelor. 2. regim ~ = regim special in inchisori. 3. telefonie (mobila) ~a = legaturi telefonice intre doi abonati aflati in interiorul zonei de acoperire sau intre un abonat din acest teritoriu si altul din tara sau strainatate. II. s. n. parte a unei inchisori unde se afla celulele (5). (< fr. cellulaire)

ESTACADA s. f. 1. punte de lemn, de beton etc. de la chei spre larg, care face legatura cu navele acostate la chei. ♦ obstacol din mijloace plutitoare, legate articulat, instalat la intrarea unui port pentru aparare contra vaselor inamice. 2. platforma asezata pe picioare inalte, care realizeaza o cale de comunicatie intre doua puncte deasupra solului, sau intre un punct de pe sol si altul situat la inaltime. 3. dig, obstacol intr-un rau, intr-un canal etc. care abate apa. (< fr. estacade)

FURSETA s. f. (la jocul de carti) carte a unui adversar intre doua carti, una imediat inferioara si alta imediat superioara aceleia pe care o joaca acesta. (< fr. fourchette)

ONCTUOZITATE s. f. 1. faptul de a fi onctuos (2); atitudine, comportare insinuanta. 2. (tehn.) calitate a unui lubrifiant de a se mentine continuu intre doua suprafete care aluneca una peste alta sub presiune. (< fr. onctuosite)

COLIZIUNE, coliziuni, s. f. 1. Ciocnire violenta intre doua corpuri care se misca unul spre altul; izbire, lovire. 2. Ciocnire de forte, tendinte, interese contrare in domeniul relatiilor omenesti; conflict, cearta, disputa. ♦ (Rar) Incaierare, bataie, lupta. 3. (In sintagma) Coliziune omonimica = fenomen lingvistic prin care doua sau mai multe cuvinte diferite ajung omonime. [Pr.: -zi-u-. – Var.: (inv.) colizie s. f.] – Din fr. collision, lat. collisio, -onis.

TRANSOCEANIC, -A, transoceanici, -ce, adj. s. n. 1. Adj. Care este situat dincolo de ocean, de peste ocean; care se face intre mai multe oceane. 2. S. n. Nava (comerciala) de mare tonaj folosita pentru transportul intre porturi situate de o parte si de alta a unui ocean. – Din fr. transoceanique.

RASTURNATOR, -OARE, rasturnatori, -oare, s. f., s. n. 1. S. f. (Reg.) Cormana. 2. S. n. Dispozitiv folosit la laminoare pentru a executa operatia de rasturnare pe o fata si pe alta a blocurilor, a lingourilor, a tablelor etc. intre doua treceri (faze) succesive de laminare. ♦ Dispozitiv care serveste la rasturnarea vagonetelor din mina, in scopul golirii acestora. – Rasturna + suf. -ator.

COORDONARE ~ari f. 1) v. A COORDONA. 2) gram. Relatie stabilita intre propozitii sau parti de propozitie legate intre ele, fara ca una sa depinda de alta din punct de vedere sintactic. /v. a coordona

DUBLET s. n. 1. exemplarul al doilea al unei carti, al unei medalii dintr-o colectie, marci postale etc. 2. cuvant de aceeasi origine cu altul, diferit ca forma, dar cu sens identic, intrat in limba pe cai sau in momente diferite. 3. (fiz.) pereche de linii spectrale cu lungimi de unda foarte apropiate. ♦ ~ electric = dipol electric. (< fr. doublet)

ECHIVALENTA s. f. 1. insusire a tot ceea ce este echivalent; egalitate de valoare, de semnificatie etc. 2. (log.) relatie intre doua enunturi sau judecati care sunt adevarate sau false impreuna. 3. (mat.) relatie simetrica, reflexiva si tranzitiva intre elementele unei multimi. 4. simptom care substituie un altul obisnuit pentru o anumita boala. ◊ manifestare patologica la epileptici, care inlocuieste crizele propriu-zise. (< fr. equivalence)

PARCURS, parcursuri, s. n. Faptul de a parcurge o distanta, un drum etc.; (concr.) drum, traseu pe care il strabate sau pe care trebuie sa-l strabata cineva sau ceva pentru a ajunge de la un punct la altul. ◊ Loc. adv. Pe parcurs... = in timpul unei calatorii; intre timp. ◊ Loc. prep. Pe parcursul... = in limitele..., in cuprinsul, in decursul... ♦ Lungimea unui drum sau a unei traiectorii intre doua puncte anumite. – Din fr. parcours.

TEMPORAL¹, temporale, s. n. Os pereche asezat de o parte si de alta a cutiei craniene, in regiunea tamplelor, fiind cuprins intre occipital, parietal si sfenoid, de forma unei scoici rotunjite, cu trei prelungiri pe care sunt inserati muschii gatului. ♦ (Adjectival) Os temporal. ♦ (Adjectival) Care apartine regiunii tamplelor, privitor la aceasta regiune. – Din fr. temporal.

NOVATIE ~i f. Act juridic constand in stingerea unei obligatii vechi (intre doua persoane sau organizatii) si inlocuirea ei cu alta noua. /<fr. novation, lat. novatio, ~onis

COMUTATIVITATE s. f. 1. (mat.) proprietate a unei operatii de a fi independenta de ordinea elementelor cu care se opereaza. 2. particularitate a atentiei, gandirii, perceptiei de a se deplasa de la o activitate la alta. 3. insusire a diverselor elemente ale limbii de a intra in aceleasi constructii. (<fr. commutativite)

ECHIVALENTA s.f. 1. Egalitate de valoare, de semnificatie etc.; insusirea a tot ceea ce este echivalent. ♦ (Log.) Relatie intre doua enunturi care sunt sau adevarate, sau false impreuna. 2. (Mat.) Relatie simetrica, reflexiva si tranzitiva intre elementele unei multimi. 3. (Med.) Simptom care substituie un altul obisnuit pentru o anumita boala. ♦ Denumire a manifestarii patologice la epileptici, care inlocuieste crizele propriu-zise. [Cf. fr. equivalence, it. equivalenza].

BALAI, -AIE, balai, -aie, adj. 1. (Despre oameni sau parul lor) Blond. 2. (Despre animale) Plavan. ♦ (Substantivat, f.) Nume care se da vacilor sau iepelor albe. ◊ Expr. (Fam.) A intarcat balaia = s-a ispravit cu posibilitatea de a profita de slabiciunea sau de munca altuia, s-a terminat cu foloasele usor obtinute. (Pop.) A intrat balaia in sat= s-a luminat de ziua. Ori laie, ori balaie v. laie. – Bal + suf. -ai.

INTERCONECTAT, -A, interconectati, -te, adj. Care stabileste conexiuni intre mai multe elemente care functionau inainte independent unele de altele. – V. interconecta.

TRAIECT, traiecte, s. n. Distanta intre doua puncte determinate; drum de la un loc la altul; traseu; traiectorie. – Din lat. trajectus, fr. trajet.

HOTAR ~e n. 1) Linie de demarcatie care desparte o tara de alta; granita; frontiera. ◊ Peste ~e in strainatate. 2) Linie de demarcatie intre doua proprietati sau intre doua portiuni de teren. 3) fig. Punctul cel mai indepartat; margine; extrema. ◊ Fara ~e nesfarsit; netarmuit. /<ung. hatar

LUNTRE ~e f. Ambarcatie de dimensiuni mici, fara punte, cu fundul plat, propulsata cu ajutorul motorului sau al vaslelor; barca. ◊ A se face (sau a se pune) ~ si punte a face tot posibilul pentru a atinge un scop. A sta intre doua ~i a tine si cu unul si cu altul; a imbina doua interese opuse. [G.-D. luntrei; Sil. lun-tre] /<lat. lunter

PANA¹ prep. 1) (exprima un raport spatial, indicand limita finala de extindere in spatiu) Pana acolo. ◊ De sus pana jos (sau de jos pana sus) absolut tot; in intregime. 2) (exprima un raport temporal, indicand limita in timp) Pana diseara. 3) (intrand in componenta prepozitiilor compuse, exprima un raport spatial, temporal sau modal) Pana dinspre. Pana drept. Pana dupa. Pana la. Pana langa. Pana pe. Pana pe dupa. Pana pe la. Pana pe langa. Pana peste. Pana printre. Pana pe sub. Pana spre. Pana in. Pana inspre. Pana intre. ◊ Pana la urma in cele din urma. Pana una-alta deocamdata. /<lat. paene-ad

TRANTA ~e f. 1) Lupta corp la corp intre doua persoane, care cauta sa se doboare unul pe altul la pamant cu ajutorul bratelor. 2) Cadere violenta cu toata greutatea corpului. /v. a tranti

PASTRUGA, pastrugi, s.f. Peste din fam. acipenseridae (sturioni), prezent in Marea Neagra si Marea Caspica si fluviile aferente, de 1-2 m lungime si o greutate intre 20 si 60 kg, avand pe corp scuturi mici dintate si altele mari, stelate, cu botul lung si lat ca de rata, fara franjuri, de la care se obtin icre cu bob mai mic, de culoare cenusie (Acipenser stellatus). – V. sturion

intraDA s.f. 1. Parte introductiva a unei compozitii muzicale ciclice. 2. Trecerea de la un numar la altul la dans. [Var. intrata s.f. / < it. intrata – aparitie, intrare in scena, cf. germ. intrade].

VUTA s.f. (Arhit.) 1. Lucrare de zidarie in forma de bolta, construita din pietre puse unele peste altele. ♦ Portiune a unei bolti sau a unei arcade cuprinsa intre inceputul curbei si un punct oarecare de pe aceasta. ♦ Partea arcuita a unei porti, a unei ferestre. 2. (Geol.) Creasta unui anticlinal; bolta. [< fr. voute].

DIFERENTA s.f. 1. Deosebire, neasemanare, nepotrivire. ◊ (Log.) Diferenta specifica = trasatura caracteristica a unei notiuni, care o deosebeste de celelalte notiuni din genul cel mai apropiat. 2. (Mat.) Numar care arata deosebirea de marime dintre doua valori care se scad una din alta. ♦ Rezultatul unei scaderi. 3. Diferenta de nivel = deosebire de altitudine intre doua puncte de pe suprafata globului terestru. 4. (Fiz.) Diferenta de faza = defazaj. [Var. diferinta s.f. / cf. fr. difference, it. differenza, lat. differentia].

IMPLICATIE, implicatii, s. f. Idee, fapt urmand in mod implicit din altul sau aparand ca o consecinta imediata a acestuia. ♦ (Log.) Relatie intre doua concepte in care adevarul ori falsitatea unui concept atrage dupa sine cu necesitate adevarul ori falsitatea celuilalt concept. – Din fr. implication, lat. implicatio.

FLANC, flancuri, s. n. 1. Extremitatea din stanga sau din dreapta a unei formatii sau a unui dispozitiv de lupta. ◊ Loc. adj. (Mil.) De flanc = dintr-o parte. ◊ Loc. adv. In flanc (cate unul) = unul in spatele altuia. 2. Fiecare dintre cele doua parti laterale ale peretelui abdominal, cuprinse intre ultima coasta si sold. ♦ Fiecare dintre cele doua portiuni laterale ale peretelui abdominal la animale. 3. Fiecare dintre cele doua portiuni laterale ale unui filet, ale unui dinte de angrenaj etc. 4. Foaie de carton special, folosita in poligrafie pentru prepararea, prin presare, a matritelor de stereotipie. 5. Nume dat panourilor care servesc la alcatuirea decorurilor. – Din fr. flanc.

CONTRADICTORIU, -IE, contradictorii, adj. (Despre fenomene, idei, tendinte) Care se contrazic intre ele, care se exclud reciproc, care sunt incompatibile unul cu altul. ◊ Loc. adj. si adv. In contradictoriu = (Care este) in opozitie de idei cu ceva sau cu cineva. – Din fr. contradictoire.

SINTAGMA ~e f. lingv. 1) Ansamblu liniar de elemente ale limbii, apartinand unor clase diferite, care, in actul vorbirii, se imbina unul cu altul. 2) Unitate sintactica stabila alcatuita din doua sau mai multe cuvinte, intre care exista un raport de subordonare si care constituie o parte a unei propozitii sau a unei fraze. /<fr. syntagme, germ. Syntagma

DEVIATIE s. f. 1. abatere fata de o directie normala data. ♦ ~ de sept = deformare a septului nazal. ◊ (biol.) transformare a unui organ intr-altul, cu alta structura si alta functie. ♦ ~ s*****a = practicarea relatiilor e*****e intre parteneri apartinand aceluiasi s*x; homos*xualitate. 2. (fiz.) unghi format de raza emergenta dintr-un sistem cu cea incidenta; deflexiune. (2). 3. unghi format de acul busolei cu meridianul magnetic sub influenta maselor de metal situate la bord. (< fr. deviation, lat. deviatio)

INTERCONECTA, interconectez, vb. I. Tranz. A stabili cai de transferare a energiei electromagnetice intre doua sau mai multe sisteme care functionau inainte independent unele de altele. – Din fr. interconnecter.

PAS², pasuri, s. n. 1. Drum, loc ingust si mai coborat, de-a lungul unei vai, intre munti sau dealuri, prin care se trece dintr-o parte in alta; trecatoare. 2. (Inv.) Pasaport. – Din germ. Pass, fr. pas.

DISLOCA, disloc, vb. I. Tranz. si refl. A (se) misca din locul unde se afla, a (se) deplasa, a (se) desprinde (din intregul din care face parte). ♦ Refl. (Despre straturi geologice) A-si modifica pozitia initiala (orizontala). ♦ Tranz. si refl. (Med.) A (se) deplasa (un os sau un membru) din articulatii. ♦ Tranz. A deplasa trupele dintr-un loc in altul, a le schimba dintr-o garnizoana in alta. ♦ Tranz. A separa doi termeni ai unui grup sintactic prin introducerea intre ei a unui cuvant sau a mai multor cuvinte. – Din fr. disloquer, lat. dislocare.

INTERPRET ~ta (~ti, ~te) m. si f. 1) Persoana specializata in traducerea orala mijlocind comunicarea intre oameni care vorbesc limbi diferite; translator. 2) fig. Persoana care face cunoscut altuia sentimentele, vointa, dorinta cuiva. 3) Persoana care interpreteaza un rol sau o piesa muzicala (la voce sau la un instrument). [Sil. -ter-pret] /<fr. interprete, lat. interpres, ~etis

BRETELA, bretele, s. f. Sistem de ramificatie de cale ferata, alcatuit din doua diagonale incrucisate si asezat intre doua linii, care permite trecerea trenului de pe o linie pe alta, in ambele sensuri. – Fr. bretelle.

COMARNIC 1. Oras in jud. Prahova, pe stg. Prahovei, la limita dintre munte si Subcarpati; 14.247 loc. (1991). Expl. de pietris, gresii, marne si nisip. Fabrica de ciment, var si produse refractare; cherestea. Cusaturi nationale; covoare. Mentionat documentar in 1538. In 1854 este infiintata o statie de posta. Linga C. s-au desfasurat lupte grele in oct. 1916. Schitul Lespezi (sec. 17) pastrind biserica cu picturi de Pirvu Mutu (in satul Posada). Declarat oras in 1968. 2. Pestera in SV Romaniei, pe stg. vaii omonime, in S M-tilor Doman, la 440 m alt. Lungime: 4.040 m. Alcatuita dintr-un etaj superior si altul inferior, cu o vasta succesiune de galerii mari care fac legatura intre numeroase sali. Fauna bogata (paianjeni, insecte etc.). Rezervatie speologica (1946).

INTERSTITIU, interstitii, s. n. Spatiu (gol) situat intre partile unui corp sau ale unui sistem de corpuri aflate unul langa altul pe o anumita portiune din suprafata lor, fara a se atinge; luft. – Din fr. interstice, lat. interstitium.

ATRACTIE, atractii, s. f. 1. Forta (gravitationala, electrica, magnetica etc.) care tinde sa apropie corpurile intre care se exercita. 2. Inclinare puternica pe care o fiinta o simte pentru alta sau pentru ceva, imbold de a te apropia de cineva sau de ceva. ♦ Farmec sau ispita pe care cineva sau ceva le exercita asupra cuiva. ♦ Ceea ce atrage, farmeca, ademeneste, distreaza. – Din fr. attraction, lat. attractio, -onis.

RAPORTA, (I, II 1) raportez, (II 2, pers. 3) raporta, vb. I. Tranz. I. 1. A stabili un raport intre doua (sau mai multe) notiuni, a le pune in legatura unele cu altele, a considera ceva in relatie cu... ♦ Refl. A se referi, a face aluzie la ceva. 2. A gasi valoarea pe care o are o marime cand a doua marime are o valoare egala cu unitatea. 3. A reprezenta grafic pe un plan, la o anumita scara, elementele unei ridicari de teren. II. 1. A prezenta (in scris sau oral) un raport (cu caracter oficial); a aduce un lucru la cunostinta cuiva. ♦ A relata, a povesti ceva (in mod indiscret si cu rautate); a pari. 2. A produce venituri, a aduce beneficii. – Din fr. rapporter.

PUNTE ~ti f. 1) Pod ingust care poate fi trecut numai pe jos. ◊ ~ de scapare mijloc de iesire dintr-o situatie grea. ~ de trecere mijloc cu ajutorul caruia se face legatura intre doua parti diferite. A se face (sau a se pune) luntre si ~ v. LUNTRE. 2) Scandura lata fixata pe o schela si folosita pentru efectuarea lucrarilor de constructie la inaltime. 3) Planseu orizontal fixat intre etajele unei corabii sau ale unui vapor. ~ superioara. ~ de promenada. ◊ ~ de comanda punte asezata transversal de la un bord la altul, pe care sunt instalate aparatele de navigatie. 4) Pod mobil care face legatura intre nave si chei. 5) Placa ingusta de metal, prevazuta cu o gaura in care se introduce fitilul candelei. 6) Aparat pentru masurarea unor marimi electrice. /<lat. pons, ~ntis

ALOTROPIE s.f. 1. Proprietate a unor elemente chimice de a se gasi in natura sub mai multe forme, cu proprietati fizice si chimice diferite; alotropism. 2. Proces de atractie reciproca intre doua celule de sens opus. [Gen. -iei. / < fr. allotropie, cf. gr. allos – altul, tropos – schimbare].

SANDVIS s.n. In gastronomie, preparat obligatoriu din doua felii de paine sau chifla taiata in doua, unse cu unt, umplute la mijloc cu felii de carne sau mezeluri, rondele de oua, rosii sau altele; este un preparat specific de fast-food, luat ca o gustare consistenta intre mese; var. sandvici, sandviciuri; din engl. sandwich; pentru gustarile realizate asemanator, dar neacoperite (engl. open sandwich) v. tartina, canapea, cruton.

SUBTROPICAL, -A adj. in zona dintre tropice si 4⁰s latitudine nordica si sudica; specific acestei zone. ♦ clima ~a = clima calda de tranzitie, intre cea tropicala si cea temperata, cu doua anotimpuri, unul secetos, vara, si altul ploios, iarna. (< fr. subtropical)

RAZBOAIELE OPIULUI, denumire a doua razboaie purtate de Anglia si Franta impotriva Chinei. Numele vine de la pretextul razboaielor: masurile prohibitive chineze impotriva comertului cu opiu practicat de europeni si nord-americani. ◊ Primul razboi al opiului (1840-1842), purtat intre China si Marea Britanie, s-a terminat, prin Pacea de la Nanjing (1842), cu primul tratat de inrobire a Chinei. ◊ Al doilea razboi al opiului (1856-1860) a fost purtat intre China, pe de o parte, si Marea Britanie si Franta, pe de alta. Razboiul s-a incheiat cu tratatele de la Tianjin (1859), iar dupa reluarea ostilitatilor de catre puterile occidentale cu tratatele de la Beijing (1860). Dupa terminarea razboiului, statele occidentale au ajutat guvernul chinez sa inabuse razboiul taranesc al taipinilor (1851-1864). In timpul si urma r.o., si S.U.A. si Rusia au impus Chinei tratate inrobitoare.

JUNIOR, -OARA, juniori, -oare, subst., adj. 1. S. m. si f., adj. (Sportiv) care are varsta intre circa 13 si 19 ani, limitele de varsta variind de la o specialitate sportiva la alta. 2. S. m. (Pe langa un nume propriu de persoana, in opozitie cu senior) Fiul (considerat in raport cu tatal). [Acc. si (2) junior. – Pr.: -ni-or] – Din fr., lat. junior.

TRANTA, trante, s. f. Lupta corp la corp intre doi sau mai multi oameni neinarmati, care cauta sa se doboare unul pe altul (numai cu ajutorul bratelor). – Din tranti (derivat regresiv).

DEASUPRA adv. 1) Intr-un loc situat la o inaltime mai mare decat altul; sus. 2) Peste ceva. ◊ Pe ~ a) in plus la ceva; b) superficial; fara a intra in amanunte. 3) In directie verticala; in inaltime; sus. /de + asupra

PENETRATIE ~i f. 1) Trecere prin masa unui obiect sau a unui material. ◊ Artera de ~ artera de circulatie care face legatura intre o localitate si imprejurimile ei. 2) Adancime pana la care patrunde un corp in altul. [G.-D. penetratiei] /<fr. penetration

ADAPTOR, adaptoare, s. n. Circuit electric intercalat intre un generator sau un transmitator si un receptor pentru a le adapta unul la altul. – Din fr. adapteur.

VAR, VARA, veri, vere, s. m. si f. 1. Grad de rudenie intre copiii sau descendentii persoanelor care sunt frati sau surori; persoana care se afla cu alta intr-o asemenea relatie de rudenie, considerata in raport cu aceasta. 2. (La voc. m.) Termen familiar de adresare catre un prieten, un cunoscut. – Lat. [consobrinus] verus, [consobrina] vera.

ANASTOMOZA, anastomoze, s. f. Comunicatie naturala sau artificiala (chirurgicala) intre doua vase sanguine, intre doua organe cavitare etc.; p. ext. trecerea fibrelor nervoase de la un nerv la altul. – Din fr. anastomose.

ETAJ ~e n. 1) Fiecare dintre partile unei cladiri situate intre planseuri deasupra parterului; cat. 2 ) Fiecare dintre portiunile unor obiecte, unor lucruri, dispuse una peste alta. 3) Fiecare dintre straturile de pamant care corespund in timp unei varste geologice. 4) Diviziune principala a zacamantului unei mine stabilit in vederea exploatarii. /<fr. etage

COMUNICATIV, -A adj. 1. (Despre oameni) Care intra usor in legatura cu ceilalti; sociabil. 2. Usor de transmis de la o persoana la alta. [< fr. communicatif].

ETAJ s.n. 1. Fiecare dintre partile unei cladiri care se gasesc intre planseurile de deasupra parterului; cat. 2. Nume dat unor lucruri, unor obiecte dispuse unul peste altul. ♦ (Spec.) a) Fiecare dintre etapele rezultate din impartirea variatiei de viteza sau de presiune a fluidului intr-o masina termica; b) partea unei masini termice in care se produce aceasta variatie; c) partea unui amplificator electric unde are loc una dintre amplificarile pe care acesta le realizeaza; d) (poligr.) subdiviziunea orizontala a capului unei tabele. 3. Succesiune de terenuri care corespunde in timp unei varste geologice. 4. Etaj de vegetatie = element structural al unui arboret constand din totalitatea arborilor ale caror coroane se situeaza la o anumita inaltime, formand un strat distinct. [< fr. etage].

ETAJ s. n. 1. fiecare dintre partile unei cladiri care se gasesc intre planseurile de deasupra parterului; cat. 2. nume dat unor lucruri, unor obiecte dispuse unul peste altul. ◊ (spec.) a) fiecare dintre etapele rezultate din impartirea variatiei de viteza sau de presiune a fluidului intr-o masina termica; b) partea unei masini termice in care se produce aceasta variatie; c) partea unui amplificator electric unde are loc una dintre amplificarile pe care acesta le realizeaza; d) (poligr.) subdiviziunea orizontala a capului unei tabele. 3. succesiune de terenuri corespunzand in timp unei varste geologice. 4. ~ de vegetatie = strat de vegetatie intr-o biocenoza, determinat de modificarea regimului termic si hidric in functie de altitudine. (< fr. etage)

ACUPLAJ, acuplaje, s. n. Dispozitiv demontabil care stabileste legatura intre organele de actionare ale unei masini, care transmite miscarea de la o piesa la alta. – Fr. accouplage.

CALM, -A, calmi, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. (Despre natura) Care se afla in stare de liniste deplina. ◊ Calm ecuatorial = zona ingusta de o parte si de alta a ecuatorului, cu presiune atmosferica scazuta, vanturi slabe si ploi abundente. Calm tropical = zona aflata intre zona alizeelor si cea a vanturilor dominante de vest. Calm plat = stare a marii in care aceasta nu are ondulatii. ♦ (Despre procese) Care se desfasoara linistit. 2. (Despre oameni, despre manifestarile si starile lor sufletesti) Care se stapaneste; stapanit, cumpanit, linistit; p. ext. potolit, domol, asezat, f*******c, imperturbabil. II. S. n. 1. Stare de liniste deplina a atmosferei. 2. Stapanire de sine, sange rece, tact in actiuni, in vorbire. ♦ Pace sufleteasca, lipsa de framantari. – Din fr. calme.

DIALOGA vb. I. intr. (Rar) A vorbi, a conversa cu cineva. ♦ A face sa vorbeasca intre ele personajele unei piese de teatru. [< fr. dialoguer, cf. gr. dialogein – a discuta unul cu altul].

RAZBOIUL CRIMEII (1853-1856), razboi purtat intre Rusia, pe de o parte, si Turcia, Marea Britanie, Franta si Regatul Sardiniei, pe de alta. Izbucnit ca urmare a acutizarii divergentelor anglo-franco-ruse in problema orientala, in general, si problema impartirii posesiunilor Imp. Otoman aflat in declin, in special. In primele zile ale razboiului, flota rusa a distrus la Sinope flota turca. Operatiunile militare s-au desfasurat pe Dunare, in Transcaucazia si in Crimeea, in Marea Baltica si in Kamceatka. Teatrul principal al razboiului a fost Crimeea, unde aliatii au provocat infrangeri grele armatei ruse, cucerind, dupa un indelung asediu, orasul Sevastopol (1855). Razboiul s-a incheiat prin Tratatul de Pace de la Paris (1856).

SINAPSA, sinapse, s. f. (Anat.) Punct de contact intre doi neuroni, la nivelul caruia se face transmiterea influxului nervos de la o celula nervoasa la alta. – Din fr. synapse.

PASAJ¹ ~e n. 1) Strada mica care uneste doua artere de circulatie, aflata intre doua randuri de cladiri si folosita de pietoni ca loc de trecere dintr-o strada in alta. 2) Loc special de traversare a unei strazi prevazut cu indicatii sau marcaje speciale. 3) Incrucisare la diferite niveluri a doua (sau mai multe) cai de comunicatie. /<fr. passage

ACUPLAJ s.n. Cuplaj. ♦ Dispozitiv care realizeaza legatura intre organele de actionare ale unei masini, facand sa se transmita miscarea de la o piesa la alta. [< fr. accouplage].

SUBORDONARE s. f. 1. actiunea de a subordona; dependenta, supunere. 2. raport sintactic de dependenta gramaticala intre un element subordonat si un element regent. 3. cuprindere a unei notiuni cu sfera mai mica in alta cu sfera mai mare. (< subordona)

IZBUC, manastire infiintata intre anii 1928 si 1930, in jud. Bihor, com. Carpinet, avand doua biserici, una de lemn, Izvorul Tamaduirii, si alta de zid, Adormirea Maicii Domnului (cu picturi murale executate in 1969-1972).

REGN (‹ lar., fr., it.) s. n. (BIOL.) Cea mai mare categorie sistematica. Organismele au fost au fost impartite in doua r.: animal si vegetal. In unele clasificari moderne de individualizeaza cinci regnuri: procariote (bacterii), protoctiste (protozoare, alge), fungi, plante si animale. Ca urmare a gradului diferit de evolutie la care au ajuns si a descendentei unora din altele, organismele sunt diferentiate in grupuri naturale mai mari sai mai mici, mai vechi sau mai evoluate intre care exista legaturi de inrudire mai apropiata sau mai departata. Aceste grupuri naturale (categorii sistematice) au primit rang de increngatura, clasa, ordin, familie, gen, specie etc., putand fi oranduite intr-un sistem de clasificare ce oglindeste evolutia si gradul lor de inrudire.

FAVOARE, favoruri, s. f. Avantaj acordat cuiva, cu preferinta fata de altii; dovada deosebita de bunavointa fata de cineva; hatar. ◊ Bilet de favoare = bilet pe baza caruia se poate intra, gratuit sau cu reducere, la un spectacol. ◊ Expr. In favoarea (cuiva) = in avantaj, in folosul (cuiva). [Var.: (inv.) favor s. n.] – Din fr. faveur.

FOARFECE, foarfece, s. n. 1. Unealta sau masina unealta pentru taiat, actionata manual sau mecanic, compusa din doua lame taioase suprapuse, avand fiecare cate un maner inelar si fiind unite intre ele la mijloc cu un surub. ♦ (In forma foarfeca) Saritura care se executa ridicand picioarele unul dupa altul, ca miscarea lamelor unui foarfece, practicata in unele sporturi. 2. (Ec.; in sintagma) Foarfeca sau foarfecele preturilor = decalaj intre diferite preturi. 3. Nod marinaresc format din doua sau din trei bucle, folosit la legarea unei parame. 4. (Bot.; in compusul) Foarfeca-baltii = planta acvatica (submersa), cu frunze rigide dintate, cu flori albe, deschise la suprafata apei (Stratiotes aloides). – [Var.: foarfeca, foarfeci, s. f., foarfec s. m.] – Lat. forfex, -icis.

DES², DEASA, desi, -se, adj. I. 1. (Despre colectivitati sau corpuri compuse din unitati identice) Cu elementele, cu partile componente apropiate, cu intervale foarte mici sau cu foarte putine goluri intre parti. ♦ (Despre tesaturi) Tesut strans: batut. 2. (Despre partile componente ale unei colectivitati sau unitati) Asezat unul langa altul sau foarte aproape unul de altul: strans. 3. (Despre ploaie, ceata, umbra etc.) Compact, dens: de nepatruns. II. 1. Despre intamplari, fenomene sau actiuni: adesea adverbial) Care se repeta de (mai) multe ori la intervale mici de timp, urmand mereu unul dupa altul: repetat, frecvent. ♦ (Despre miscari care se repeta: adesea adverbial) Repede, iute, grabit. – Lat. densus.

ASA¹ adv. 1) In felul acesta; in modul acesta; astfel. ◊ ~-zis sau ~-numit conventional numit astfel; pretins; fals; aparent; impropriu. Si ~, si ~ si intr-un fel, si intr-altul. Ori ~, ori ~ sau intr-un fel, sau intr-altul. ~ si ~ nu prea bine; potrivit. Azi ~, maine ~ mereu in felul acesta. 2) In acelasi fel; in acelasi mod. 3) Intru totul; intocmai; exact. O fapta ~ de frumoasa. /<lat. eccum-sic

INSCRIE vb. I. tr. 1. a consemna in scris, a mentiona intr-o lista, intr-un registru etc. ♦ a~ in fals = a cere unei instante sa constate ca un act scris este fals; (p. ext.) a contesta, a demonstra un fals. 2. (fig.) a insemna, a consemna. 3. a construi o figura geometrica in perimetrul alteia. 4. (sport) a realiza un punct; a marca. II. tr., refl. a (se) inregistra, a se inmatricula. ◊ a intra, a primi intr-o organizatie, intr-un partid etc. (dupa fr. /s'/inscrire)

BRETELA, bretele, s. f. Sistem de ramificatie de cale ferata asezat intre doua linii paralele, constituit din doua linii diagonale incrucisate, care permite trecerea trenului de pe o linie pe alta in ambele sensuri. – Din fr. bretelle.

PLURALISM s. n. 1. Conceptie filozofica potrivit careia lumea ar fi formata dintr-o pluralitate de realitati de sine statatoare, independente unele de altele. 2. Principiu al democratiei care preconizeaza necesitatea existentei mai multor forte social-politice (partide, sindicate, organizatii religioase etc.) interpuse intre membrii societatii si putere, ca o conditie si o garantie a limitarii puterii, a functionarii democratiei. ♦ P. gener. Orice conceptie care, intr-un domeniu determinat, admite o multiplicitate de factori echivalenti, de principii etc. care nu pot fi reduse la unitate; stare de lucruri caracterizata prin existenta acestei multiplicitati. – Din fr. pluralisme.

DIALOG s.n. 1. Conversatie, convorbire intre personajele unei opere dramatice; forma in care sunt scrise operele dramatice; pasaj dintr-o opera literara care reproduce convorbirea unor personaje. ♦ Scriere redactata sub forma de convorbire. ♦ Alternare de fraze muzicale care parca raspund una alteia, fiind executate de doua voci sau instrumente ori chiar de un singur instrument cu registre diferite. 2. Convorbire, discutie intre doua persoane. [< fr. dialogue, it. dialogo, lat. dialogus, gr. dialogos].

TIGARA, tigari, s. f. Sul mic facut dintr-o hartie foarte fina umpluta cu tutun taiat marunt, care se aprinde la un capat, iar din celalalt capat (varat intre buze) se trage fumul in piept; tigareta (1). ◊ Tigara de foi = tigara facuta din foi de tutun infasurate una peste alta; trabuc. – Din germ. Zigarre.

SARNIERA, sarniere, s. f. 1. Balama, tatana. 2. Dispozitiv format din doua piese care, asezate de o parte si de alta a unui corp cilindric si fixate cu buloane, permit suspendarea intregului ansamblu pe un reazem. 3. (Geol.) Locul de imbinare intre cele doua flancuri ale unei cute anticlinale sau sinclinale. 4. Locul de imbinare intre cele doua valve care formeaza cochilia unui lamelibranhiat. 5. Fasie de hartie gumata pe care o folosesc filatelistii pentru a lipi marcile postale in albume. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. charniere.

SCHIMBATOR, -OARE, schimbatori, -oare, adj., s. n. I. Adj. Care se schimba (usor, repede); nestatornic, variabil, schimbacios. II. S. n. 1. Sistem tehnic sau fizico-chimic care permite sa se modifice valoarea marimilor caracteristice altui sistem tehnic sau fizico-chimic, directia mersului unui vehicul etc. ♦ Schimbator de viteza = dispozitiv montat intre un motor de antrenare si organele care transmit miscarea unui alt sistem tehnic, permitand sa se modifice viteza de lucru sau de deplasare a sistemului antrenat. 2. Aparat sau agent (chimic, fizic etc.) care permite schimbul de substante, de energie, de caldura intre doua medii. 3. (In sintagma) Schimbator de cale = instalatie care leaga intre ele doua sau mai multe linii de cale ferata, servind la trecerea unui vehicul de pe o linie pe alta. – Schimba + suf. -ator.

NEUTRALITATE s.f. Faptul de a fi neutru; caracterul a ceea ce este neutru. ♦ Situatie politica si juridica a unui stat care se abtine de a se amesteca in conflictul dintre doua sau mai multe state, nu participa la aliante sau la pacte militare, la razboaie intre alte state, intretine relatii pasnice cu toate statele, chiar daca acestea se afla in stare de razboi unele cu altele. ♦ (Chim.) Stare a unui compus neutru. [Cf. fr. neutralite].

COMUNICATIV, -A, comunicativi, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care intra usor in legatura cu ceilalti; sociabil. 2. (Despre unele manifestari ale oamenilor) Care se transmite usor de la o persoana la alta. – Din fr. communicatif, lat. communicativus.

AFINITATE ~ati f. 1) Atractie si simpatie intre persoane, datorita asemanarii de pareri, caracter, gusturi; potrivire. ~ sufleteasca. 2) chim. Proprietate a unor substante de a se combina unele cu altele. 3) Inrudire prin alianta. /<fr. affinite, lat. affinitas, ~atis

MENISC ~uri n. 1) Lentila cu o fata concava si alta convexa. 2) Suprafata convexa sau concava a unui lichid intr-un tub capilar. 3) Formatiune fibro-cartilaginoasa in forma de disc, situata intre unele articulatii ale corpului. /<fr. menisque

MEDIATOR, -OARE adj. 1. (Despre planuri sau drepte) Perpendicular pe mijlocul unui segment de dreapta. 2. Factor intermediar de mediere si transmitere a unui semnal nervos sau umoral de la un organ la altul. ◊ Mediator chimic = substanta chimica eliberata de terminatiile nervoase pentru transmiterea fluxului nervos. // s.m. si f. Cel care face o mediatie intre doi adversari; impaciuitor, mijlocitor, intermediar. [Pron. -di-a-. / cf. fr. mediateur, lat. mediator].

berbinta (sud) si barbinta si brabinta (nord) f., pl. e (ung. berbence si borbonce, butoias; rut. berbenicea). Putinica de pus brinza, lapte s.a. Prov. Cind e brinza, nu-i berbinta, cind ai una, n’ai alta, totdeauna iti lipseste ceva. Butoias (de vin, de rachiu). Mold. Vechi. Taxa pe care o platea cel ce vrea sa intre in breasla ciobotarilor.

PIEPT¹ ~uri n. 1) (la om si la animale) Parte a corpului cuprinsa intre gat si abdomen; torace. ◊ Cosul ~ului cavitate toracica. Boala de ~ tuberculoza pulmonara. Lupta ~ la ~ lupta in care adversarii se afla unul langa altul; lupta corp la corp. Cu ~ul deschis fara frica. Cu capul in ~ cu capul in jos, aplecat. Cu mainile (incrucisate) la ~ fara a face ceva; fara treaba. Cu mainile pe ~ decedat. A strange la ~ a cuprinde; a imbratisa. A se bate cu pumnii in ~ a se lauda peste masura. A tine ~ a rezista. 2) (la unele animale) Carne de pe aceasta parte a corpului folosita in alimentatie. ~ de gaina. 3) la sing. Organ-pereche de secretie a laptelui la femei, dispus in partea de sus a corpului; tata; san; mamela. ◊ A da ~ a alapta. A avea ~ a avea lapte (in perioada de alaptare). 4) Coasta de deal sau de munte; versant. /<lat. pectus

DERIVATIE s. f. 1. ramificatie secundara a unei cai de comunicatie, a unui circuit telefonic, electric etc. 2. deviere a unui proiectil din planul de tragere. 3. lucrare hidrotehnica pentru transportul apei intre conducta principala sau sursa si punctul de utilizare. 4. (lingv.) derivare (2). 5. abatere a sangelui sau a umorilor dintr-o parte a corpului in alta. ◊ modificare a tulburarilor organice prin producerea unei reactii intr-o alta zona. (< fr. derivation, lat. derivatio)

LIBERALISM s. n. 1. Doctrina care, opusa socialismului si dirijismului, proclama principiul noninterventiei statului in economie, in relatiile economice existente intre indivizi, grupuri sociale sau natiuni; promoveaza ideea libertatii economice, a liberului schimb, a liberei concurente etc. 2. Atitudine de ingaduinta excesiva fata de greselile altora. – Din fr. liberalisme.

ANALOGIE, analogii, s. f. Asemanare (partiala) intre doua sau mai multe notiuni, situatii, fenomene etc. ♦ (Lingv.) Fenomen care consta in modificarea formei sau uneori a sensului unui cuvant sub influenta alteia dintre formele sale sau sub influenta altui cuvant. – Din fr. analogie, lat. analogia.

DISCRIMINARE s. f. 1. separare, deosebire, distinctie neta intre mai multe elemente. 2. diferentiere restrictiva de drepturi pentru o parte a populatiei unei tari, pentru o organizatie sau pentru unele tari fata de altele. (< discrimina)

PALISADA, palisade, s. f. 1. Element de fortificatie, folosit in amenajarile defensive mai vechi, alcatuit din pari grosi si lungi batuti in pamant, legati intre ei cu scanduri, franghii etc. si avand intre spatii impletituri de nuiele, maracini, sarma ghimpata etc.; palanca. 2. (Bot.) Mod de asezare a unor celule alungite, cilindrice sau prismatice, care stau una langa alta, perpendiculare pe suprafata organului; celule astfel asezate. – Din fr. palissade.

BALANSA, balansez, vb. I. 1. Tranz. si refl. A (se) inclina cand intr-o parte, cand intr-alta; a (se) legana. 2. Tranz. (In expr.) A balansa un cont = a face sa se egaleze debitul cu creditul. 3. Tranz. Fig. A crea un echilibru intre doi factori; a cumpani. – Fr. balancer.

DIVERGENT, -A, divergenti, -te, adj. 1. (Despre linii geometrice, raze luminoase dintr-un fascicul etc.) Care se departeaza dintr-un punct comun in directii diferite; (despre fascicule de raze luminoase) a carui sectiune creste pe masura departarii de un punct de referinta; (despre sisteme optice) care produce un fascicul de raze de lumina ce se departeaza unele de altele. ♦ (Mat.; despre siruri de numere) Care nu are o limita finita, care tinde spre infinit. 2. Fig. (Despre pareri, conceptii, atitudini) Care se deosebesc, se contrazic intre ele; care urmaresc scopuri diferite. – Din fr. divergent, lat. divergens, -ntis.

CUMPARA, cumpar, vb. I. Tranz. 1. A intra in posesiunea unui lucru, platind contravaloarea lui cu bani. ◊ Expr. Cum am cumparat-o, asa o vand = cum mi s-a povestit mie, asa povestesc si eu altora. 2. Fig. A castiga de partea sa pe cineva, platindu-l; a mitui. – Lat. comparare.

Cerberus, temutul ciine care strajuia la portile Hadesului. Nascut din gigantul Typhon, el era frate cu hidra din Lerna si cu leul din Nemea. Cerberus era infatisat ca un monstru infricosator, dupa unii cu trei, dupa altii cu o suta de capete. Avea coada de sarpe, iar in jurul gitului i se incolaceau de asemenea serpi. Cerberus avea insarcinarea sa nu-i lase sa intre in Hades decit pe morti si sa nu mai lase pe nimeni sa iasa de acolo. Singurul care a reusit sa-l invinga si sa-l supuna a fost Heracles (v. si Heracles). Se spunea ca mai tirziu Cerberus a fost vrajit, si el, de cintecul lui Orpheus.

VASALITATE s. f. 1. (In evul mediu, in apusul Europei) Ansamblul raporturilor sociale stabilite intre membrii societatii, pe baza acordarii de catre seniori vasalilor a unor feude, din care decurgeau obligatii reciproce; calitatea de vasal. 2. Situatie de dependenta politica a unei tari fata de alta, cu pastrarea autonomiei. – Din fr. vassalite.

DISCONTINUITATE, discontinuitati, s. f. Lipsa de continuitate intre mai multe elemente care se succeda in timp sau in spatiu; intermitenta. ♦ (Mat., Fiz.) Variatie brusca si in salturi a valorii unei marimi; trecere de la o valoare la alta, indepartata de ea, a unei marimi. [Pr.: -nu-i-] – Din fr. discontinuite.

PALISADA s.f. 1. Obstacol, fortificatie constand dintr-un gard inalt format din pari de lemn infipti vertical in pamant si legati intre ei prin nuiele etc. 2. Perete metalic mobil care protejeaza avioanele de pe navele portavioane de vanturile puternice. 3. (Biol.) Mod de asezare a unor celule alungite care stau una langa alta. [< fr. palissade].

PALISADA s. f. 1. element de fortificatie dintr-un gard inalt din pari de lemn infipti vertical in pamant si legati intre ei prin nuiele etc. 2. perete metalic mobil care protejeaza avioanele de pe navele portavioane, de vanturile puternice. 3. (bot.) mod de asezare a unor celule alungite, care stau una langa alta. (< fr. palissade)

VIRAMENT s. n. 1. plata fara numerar efectuata intre intreprinderi, institutii etc. care au conturi de decontare deschise la banca. ◊ document pe baza caruia se face o asemenea plata. 2. operatie contabila constand in trecerea unei sume dintr-un cont in altul. (< it. viramento, fr. virament)

NISIPARNITA, nisiparnite, s. f. 1. Vas mic umplut cu nisip fin care se presara peste o hartie proaspat scrisa pentru a usca cerneala. 2. Aparat format din doua recipiente de sticla suprapuse care comunica intre ele printr-un mic tub de sticla si umplut cu o anumita cantitate de nisip, care servea, in trecut, pentru masurarea timpului dupa durata de scurgere a nisipului dintr-un recipient intr-altul: clepsidra. [Var.: nisipernita s. f.] – Nisip + suf. -arnita.

PARALELISM s.n. Starea a doua linii, a doua planuri paralele; (p. ext.) corespondenta intre doua lucruri, intre doua persoane situate in comparatie. ◊ Paralelism psihofizic (sau psihofiziologic) = conceptie dualista care considera ca fenomenele fiziologice si cele psihice nu prezinta nici un fel de relatii cauzale intre ele. ♦ Procedeu de compozitie, specific in general poeziei populare, constand in succesiunea unor sintagme identice sau asemanatoare ca schema a structurii sintactice. [< fr. parallelisme, cf. gr. parallelismos < para – langa, allelos – unul cu altul].

TAP, tapi, s. m. 1. Masculul caprei domestice, al caprei negre si al caprioarei. ◊ Tap ispasitor = a) (in Biblie) tap (1) pe care marele preot il incarca la sarbatorirea ispasirii cu toate pacatele neamului lui Israel si care era apoi alungat in desert; b) fig. persoana asupra careia se arunca vina pentru greselile altora. ◊ Expr. A sta ca un tap logodit = a sta teapan, p*****t, aiurit. 2. Pahar special de bere, cu toarta, avand capacitatea de 300 ml; continutul unui astfel de pahar. 3. (Art.) Numele unei constelatii in care intra Soarele la solstitiul de iarna. – Cf. alb. cap, cjap, scr. cap.

CALITATE s.f. 1. Categorie filozofica prin care se desemneaza sistemul insusirilor esentiale ale unui obiect, ale unui fenomen etc., in virtutea carora el este obiectul, fenomenul dat si nu altul. 2. Insusire (buna sau rea); (p. restr.) caracteristica pozitiva. ♦ (Log.) Insusire a unei judecati predicative de a fi afirmativa sau negativa. 3. Situatie, pozitie, titlu, conditie care constituie sau da un anumit drept. ♦ Diferenta de valoare intre un turn si un nebun sau un cal la jocul de sah. [< lat. qualitas, cf. fr. qualite, it. qualita].

ZID, ziduri, s. n. Element de constructie vertical sau putin inclinat, cu grosime (relativ) mica in raport cu celelalte dimensiuni, executat din caramizi, din blocuri de piatra etc., asezate ordonat unele peste altele (si legate printr-un liant), sau din beton, destinat sa limiteze, sa separe sau sa izoleze un spatiu ori sa sustina alte elemente de constructie, alcatuind un perete, o ingradire, o fortificatie etc. ◊ Loc. adv. intre (cele patru) ziduri = in interiorul unei cladiri. ◊ Expr. A face zid imprejurul cuiva = a inconjura pe cineva din toate partile pentru a-l apara; a se solidariza cu cineva, a se uni in jurul cuiva in sustinerea unei cauze. ◊ Zid sonic = bariera imaginara referitoare la depasirea vitezei sunetului. – Din sl. zidu.

ZID, ziduri, s. n. Element de constructie executat din caramizi, din blocuri de piatra, asezate ordonat unele peste altele (si legate printr-un liant) sau din beton, destinat sa limiteze, sa separe sau sa izoleze un spatiu ori sa sustina alte elemente de constructie, alcatuind un perete, o ingradire, o fortificatie etc. ◊ Loc. adv. intre ziduri = in interiorul unei cladiri. ◊ Expr. A face zid imprejurul cuiva = a inconjura pe cineva din toate partile, pentru a-l apara; fig. a se solidariza cu cineva, a se uni in jurul cuiva. – Slav (v. sl. zidu).

DIFERENTA, diferente, s. f. 1. Ceea ce deosebeste o fiinta de alta, un lucru de altul; lipsa de asemanare; deosebire; nepotrivire. ◊ Diferenta specifica = trasatura caracteristica a unei notiuni, care o deosebeste de celelalte notiuni cuprinse in genul ei proxim. 2. Rezultatul unei scaderi matematice. 3. (Geogr.; in sintagma) Diferenta de nivel = deosebire de altitudine intre doua puncte terestre. [Var.: (inv.) diferinta s. f.] – Din fr. difference, lat. differentia.

VAGON, vagoane, s. n. 1. Vehicul de mari dimensiuni (propulsat sau autopropulsat), care circula pe sine si care serveste la transportul persoanelor, al marfurilor etc. ◊ Vagon de dormit = vagon cu cabine in care sunt instalate paturi pentru dormit; wagon-lit. Casa (sistem) vagon = casa ale carei incaperi se insira una dupa alta, ca vagoanele unei garnituri de tren. ◊ Compuse: vagon-restaurant = vagon amenajat pentru a servi ca restaurant; vagon-cisterna = recipient de forma cilindrica montat pe sasiu, folosit pentru transportul lichidelor pe calea ferata. 2. Cantitate de marfuri, de materiale care intra intr-un vagon (1) si care serveste ca unitate de masura. – Din fr. wagon.

PARADIGMA s. f. 1. (la Platon) lumea ideilor, prototip al lumii sensibile in care traim. ◊ principiu care distinge legaturile si opozitiile fundamentale intre cateva notiuni dominante cu functie de comanda si control al gandirii. ◊ caz exemplar, model, prototip, situatie ideala. 2. totalitatea formelor flexionare ale unui cuvant. ◊ ansamblu de termeni, apartinand aceleiasi clase morfosintactice sau semantice, care se pot substitui unul cu altul. (< fr. paradigme, lat. paradigma, gr. paradeigma)

DA¹ adv. 1) (atribuie celor spuse valoare afirmativa) Exact; de acord; intocmai; asa este. ◊ Voda da, iar Hancu ba ii spui una, iar el iti raspunde alta. 2) (cu sens interogativ se foloseste pentru a capata raspuns la o alternativa) Asa sau altfel? Da ori ba? 3) (la inceputul unei propozitii semnaleaza ca vorbitorul si-a amintit de ceva) Fiindca a venit vorba; apropo. Da, era sa uit. 4) Intru totul; exact; intocmai. /< bulg., rus., sl. da

atractiune f. (lat. attractio, -onis. V. tractiune). Fiz. Puterea in virtutea careia corpurile si partile aceluiasi corp se atrag reciproc. – Si atractie. – Toate corpurile naturii se atrag mutual in raport direct cu volumu si invers cu patratu distantelor; asta e atractiunea planetara, o mare lege pe care Newton a demonstrat-o si care e cel mai frumos titlu de glorie al sau. Pintr´insa [!] a explicat miscarea planetelor, intoarcerea cometelor, fluxu si refluxu marii, turtirea polilor s. a. Daca aceste corpuri nu cad unele peste altele, cauza e ca-s dotate´n acelasi timp cu o forta de impulsiune care neutralizeaza puterea atractiva; miscarea circulara e rezultatu combinatiunii acestor doua forte. Se numeste forta de coeziune sau atractiune moleculara aceia care se exercita intre partile aceluiasi corp pin [!] contactu imediat.

CUI, cuie, s. n. 1. Piesa mica, cilindrica sau in patru muchii, de metal sau de lemn, turtita la un capat si ascutita la celalalt, cu care se fixeaza intre ele diferite piese, care se bate in zid sau in lemn pentru a servi ca suport etc. ◊ (Tehn.) Cui spintecat = piesa de siguranta formata dintr-o bucata de sarma indoita, cu un ochi la un capat, care impiedica desfacerea piulitelor. ◊ Expr. Cui pe (sau cu) cui se scoate = un rau face sa uiti raul anterior. (Fam.) A face (sau a taia) cuie = a simti frigul, a dardai de frig. A-i intra cuiva un cui in inima = a se strecura in sufletul cuiva o teama, o banuiala, o indoiala, o grija etc. Cuiul lui Pepelea = drept abuziv pe care si-l ia cineva, legandu-se de un pretext, pentru a stingheri pe altul. ♦ Cuier simplu de perete. ◊ Expr. A-si pune pofta in cui = a renunta la o dorinta, la un lucru ravnit. 2. Nume dat mai multor piese de metal sau de lemn asemanatoare ca forma cu un cui (1). – Lat. cuneus.

OAHU, cea mai populata insula din arh. Hawaii (S.U.A.), intre ins. Kauai (in NV) si Molkai (in SE): 1,6 mii km². Orase pr.: Honolulu, Kailua, Kaneohe, Waipahu. Relief vulcanic, cu doua lanturi muntoase extinse pe directia NV-SE, unul in partea de E a insulei (Koolau, cu alt. max. de 946 m) si altul in cea de V (Waianae, cu alt. max. de 1.231 m, vf. Kaala) care inchid in interior un podis de 250-300 m. alt. Santiere navale. Trestie de zahar, fructe tropicale. Pescuit. Turism (celebra plaja Waikiki). In S ins. O. se afla baza militara de la Pearl Harbour.

VALOARE s. f. 1. insusire a unor obiecte, fenomene, fapte, idei de a corespunde trebuintelor sociale si idealurilor generate de acestea; suma calitatilor care dau pret unui obiect, unei fiinte, unui fenomen etc.; insemnatate, pret, merit. ♦ judecata de ~ = judecata care enunta o apreciere; a pune in ~ = a demonstra calitatile esentiale ale unei fiinte, ale unui lucru etc.; a valorifica. ◊ (concr.) ceea ce este important, valoros; om care intruneste calitati deosebite. 2. eficiacitate, putere. 3. atribut al produselor-marfa, respectiv al bunurilor care sunt produs al muncii, satisfac o anumita trebuinta sau sunt destinate schimbului, reprezentand munca sociala necesara pentru producerea lor. ◊ (ec.) a marfii = munca materializata in marfa, exprimand raporturi sociale intre oameni. 4. marime in bani reprezentand echivalentul pretului unei marfi, al unui cec, al unei actiuni etc. ◊ inscris (cec, cambie, obligatiune) reprezentand un drept in bani. ◊ rentabilitate, productivitate. 5. marime matematica asociata unei marimi fizice, dupa un anumit procedeu, care permite compararea marimii cu altele de aceeasi natura. 6. durata unei note muzicale sau a unei pauze. 7. sens sau nuanta de sens a unui cuvant. 8. (pict.) intensitate a unei culori. (< fr. valeur, lat. valor)

ALTERNANTA (‹ fr. {i}) s. f. 1. Insusirea de a alterna. 2. (FIZ.) Totalitatea valorilor luate de o marime alternativa in decursul unei semiperioade cuprinse intre doua momente in care valoarea marimii este nula. 3. (GEOL.) Repetarea succesiva pe verticala a doua sau mai multe tipuri de roci sau formatiuni geologice, de grosimi apropiate, in coloana stratigrafica a unei regiuni. 4. (LINGV.) Schimbare regulata a unui sunet din tema prin altul, in flexiune sau in familia lexicala: poate fi consonantica (ex. schimbarea lui s in s: des-desi, a lui t in t: taiat-taiati) sau vocalica (ex. carte-carti); ablaut, apofonie. 5. (ARHIT.; ARTE PL.) Procedeu decorativ constind in repetarea regulata a doua motive (in arte decorative) sau a doua elemente (in arhitectura).

PLACINTA, placinte, s. f. 1. Preparat de patiserie facut din foi de aluat intre care se pune o umplutura de branza, de carne, de fructe etc. ◊ Expr. A-i veni (sau a-i pregati) (cuiva) o placinta = a-i veni (sau a-i pregati) cuiva o surpriza neplacuta, un necaz. A gasi placinta gata = a se folosi de munca altuia, a-i veni totul de-a gata. Se vinde ca placinta calda = se vinde repede, este foarte cautat. A numara foile la (sau din) placinta = a-si face prea multe socoteli, a despica firul in patru. A astepta (pe cineva) cu placinte calde = a astepta (pe cineva) cu mare bucurie. A sta ca o placinta = a fi pasiv, comod, nesimtit. 2. (Bot.; in compusul) Placinta-porcului = talpa-ursului (Heracleum palmatum). – Lat. placenta.

DIALOG s. n. 1. conversatie intre doi vorbitori. 2. schimb de opinii intre reprezentantii a doua partide, state etc. 3. ansamblu de replici schimbate intre personajele unei piese de teatru sau ale unui film; pasaj dintr-o opera literara care reproduce convorbirea unor personaje. ♦ ~ interior = replicile pe care le schimba cu sine insusi un personaj literar. ◊ scriere redactata sub forma de dialog (1). 4. alternare de fraze muzicale care parca raspund una alteia, executate de doua voci sau instrumente ori chiar de un singur instrument cu registre diferite. (< fr. dialogue, lat. dialogus)

RAZBOAIELE ITALIENE (1494-1559), denumire a razboaielor purtate intre Franta, pe de o parte, si Spania si Sfantul Imperiu Roman de Natiune Germana, pe de alta parte, pentru suprematie in Pen. Italica, iar apoi in V Europei. Conflictul a avut loc mai multe perioade, in care succesele au alternat de o parte si de alta. Terminat prin Pacea de la Cateau-Cambresis (1559), care a marcat instaurarea hegemoniei spaniole in V Europei.

RAZBOI¹, razboaie, s. n. Conflict armat (de durata) intre doua sau mai multe grupuri, categorii sociale sau state, pentru realizarea unor interese economice si politice; razbel. Razboi civil = lupta armata intre doua sau mai multe grupari politice de orientari diferite din interiorul unui stat in vederea schimbarii ordinii politice si de stat sau pentru mentinerea celei existente. Razboi rece = stare de incordare, de tensiune in relatiile internationale, provocata de politica de ostilitate a unor state fata de altele, care nu ia totusi forma unui conflict armat. Razboi psihologic = stare de tensiune, de hartuiala nervoasa, psihica, initiata si intretinuta cu scopul de a zdruncina moralul fortelor adverse si de a demoraliza populatia. Stare de razboi = beligeranta. ♦ Fig. Cearta; neintelegere, vrajba, galceava. – Din sl. razboj „ucidere, jaf”.

FRUNTE, frunti, s. f. 1. (La oameni) Partea superioara a fetei, formata din osul frontal, cuprinsa intre sprancene si par si marginita lateral de tample; (la animale) partea dinainte a capului, imediat deasupra ochilor. 2. Cap; fata, chip. 3. Fig. (Adesea articulat) Tot ce e mai bun, mai ales, mai de seama, ceea ce e de calitate superioara; persoana care se distinge, care se releva primul (dintre altii). ◊ Loc. adv. In frunte sau (loc. prep.) in fruntea cuiva (sau a ceva) = in fata, inainte (fata de cineva sau de ceva); fig. in locul intai, de cinste, de conducere. ♦ Lichid obtinut la inceputul unei distilari fractionate. – Lat. frons, -ntis.

INCOMPATIBILITATE s. f. 1. faptul de a fi incompatibil. ◊ nepotrivire de grupa sangvina intre doi indivizi; respingere reciproca intre doi gameti, intre doua tesaturi sau organe. 2. (jur.) interdictie legala ca cineva sa poata ocupa simultan doua functii, doua atributii care, prin caracterul lor, sunt contradictorii. 3. (mat.) insusire a unui sistem de (in)ecuatii de a fi incompatibil; proprietate a unui sistem de axiome care contine afirmatii ce nu concorda cu altele. (< fr. incompatibilite)

LANT ~uri n. 1) Obiect constituit dintr-un sir de verigi, asamblate consecutiv intre ele si folosit pentru legare, suspendare, tractiune etc. 2) Unealta constituita din mai multe vergele metalice puse cap la cap si folosita la masurarea pamantului. 3) fig. Succesiune de elemente omogene; sir; rand; serie. ◊ ~ de munti sistem muntos; sir de munti. Reactie in ~ succesiune de reactii elementare, care continua de la sine, una din alta. A se tine ~ a urma unul dupa altul fara intrerupere. In ~ in sir continuu. /<bulg. lanec

IRMINGER 1. Marea ~, mare in extremitatea de N a Oc. Atlantic, intre Islanda (la E) si Groelanda (la V), comunicand cu M. Groelandei prin str. Danemarcii (Denmark Strait). 2. Curent cald de suprafata, ramura a Curentului Atlanticului de Nord, care curge de-a lungul tarmului de S al Islandei, ramificandu-se in doua curente la V de Islanda – unul spre N si NE, inconjurand Islanda, si altul spre V si SV, care se contopeste cu Curentul Groelandei de Est. Temp. apei curentului este de c. 5ºC iarna si de 10-10 ºC vara, iar viteza de curgere de 0,2-0,5 km/h. Marea si Curentul I. poarta numele amiralului danez CarlL. Irminger, care a condus (1854) studiile hidrologice in aceasta zona. Important domeniu de pescuit.

altern, -a adj. (lat. alternus. V. subaltern). Geom. Se zice despre unghiurile situate in partile opuse secantei cind doua drepte paralele is taiate de alta. Unghiuri alterne interne, situate in auntru [!] celor doua paralele in partea opusa secantei, cum is cele doua unghiuri A si B. Unghiuri alterne externe, situate afara din cele doua paralele in partea opusa secantei, cum is cele doua unghiuri C si D. (Unghiurile alterne interne is egale intre ele, si tot asa si cele alterne externe). Bot. Frunze, flori alterne, asezate de fie-care parte a ramurii, dar nu una in fata alteia.

PLURALISM s.n. 1. Conceptie filozofica idealista care neaga unitatea materiala a lumii, sustinand ca tot ceea ce exista consta dintr-o multitudine de entitati izolate, independente una de alta si ireductibile la o baza comuna, unitara. ♦ (P. ext.) Orice conceptie care, intr-un domeniu determinant, admite o multitudine de factori echivalenti, de principii etc. ce nu pot fi reduse la unitate; stare de lucruri caracterizata prin existenta unei multiplicitati. 2. Principiu democratic potrivit caruia functionarea democratiei, garantarea drepturilor si libertatilor ar fi conditionata de existenta mai multor forte politico-sociale (partide, sindicate etc.) care sa se interpuna intre individ si stat. [< fr. pluralisme, cf. lat. pluralis – compus din mai multe elemente].

MARCA¹, marci, s. f. 1. Semn distinct aplicat pe un obiect, pe un produs, pe un animal etc. pentru a-l deosebi de altele, pentru a-l recunoaste etc. ♦ Tip, model, inscriptie (care indica sursa) de fabricatie. Marca de automobil. ◊ Loc. adj. De marca = de calitate superioara. ♦ (Inv.) Stema; blazon, emblema. ◊ Loc. adj. (despre oameni) de seama; marcant, distins. 2. Fisa de metal cu numar de ordine, cu care lucratorii isi dovedesc prezenta la lucru sau pe care o lasa in schimbul uneltelor primite. 3. Piatra sau bucata de sina vopsita in alb, asezata transversal intre doua linii de cale ferata care se intretaie, pentru a indica ramificatia liniei ferate si locul pana unde pot inainta vehiculele fara pericol de ciocnire. 4. Fig. Semn distinctiv, trasatura specifica, insusire caracteristica; particularitate. – Din ngr. marka, fr. marque. Cf. germ. Marke.

scalus, scalusi, s.m. si scaluse, scalusari, s.n. (reg.) 1. specie de lacusta; cosas, calut. 2. gandacel de culoarea aramie, verde-deschis pe spate, cu puncte albe pe elitre. 3. (s.n.; inv.) calus (pentru oameni sau animale). 4. (s.n.) speteaza a jugului; cui care tine polita jugului de sulul grindeiului. 5. (s.n.) lemn in forma de triunghi asezat intre acoperis si capriori, pentru a ridica streasina casei. 6. (s.n.) parte a morii care se poate regla, pentru a macina mai mare sau mai marunt. 7. (s.n.) calus de vioara. 8. (s.n.) bucata de lemn pusa la capatul unei funii, pentru a putea fi apucata mai bine. 9. (s.n.) carlig (la coasa). 10. (s.n.) lat pentru prins pasari. 11. s.n. semn la urechile oilor (facut cu preduceaua, potricala). 12. (s.n.) trecatoare prin gard sau peste gard de la un vecin la altul; parleaz. 13. (s.m.) jocul „calusul”.

PARALEL¹, -A I. adj. 1. (mat.; despre drepte, planuri) care se afla la o distanta constanta unul de altul si care nu se pot intalni oricat ar fi prelungite. 2. care se produce concomitent si se desfasoara in mod similar cu altceva. 3. (inform.; despre operatii) in care ansamblul de biti este tratat simultan; (despre masini, organe) unde mai multe operatii se efectueaza simultan. II. s. n. dispozitiv pentru trasarea unor linii paralele. III. s. f. 1. linie, suprafata situata in toata intinderea ei la egala distanta de alta linie sau suprafata cu care nu se intretaie oricat de mult s-ar prelungi. ◊ fiecare dintre cercurile imaginare paralele cu ecuatorul care unesc punctele de egala latitudine de pe suprafata Pamantului. 2. (pl.) aparat de gimnastica din doua bare paralele sustinute de stalpi. 3. comparatie, apropiere intre doua fiinte, lucruri, fenomene etc., in care se scot in evidenta asemanarile si deosebirile; paralelism (2). (< fr. parallele, lat. paralelus, gr. parallelos, /II/ germ. Parallele)