TAGLA, tagle, s. f. 1. Semifabricat de otel cu sectiunea dreptunghiulara sau circulara, din care se lamineaza bare, sarme etc. si din care se forjeaza sau se stanteaza diferite piese; bileta. 2. Partea ascutita a unui par, care intra in pamant. ◊ Expr. A ramane cu ochii tagla = a ramane cu ochii tinta, pironiti. – Din germ. Zaggel.

ECLIPSA, eclipse, s. f. 1. Disparitie totala sau partiala a imaginii unui astru, datorita faptului ca intre pamant si acest astru se interpune un alt astru sau din cauza ca astrul eclipsat se afla temporar in conul de umbra al altui astru. 2. Intermitenta a luminii unui far sau a unei geamanduri. ♦ Instalatie de semnalizare prin semnale Morse, constituita din becuri electrice asezate pe catargul unei nave. 3. Fig. Disparitie, absenta (temporara) a cuiva sau a ceva. ♦ Intunecare temporara a cunostintei; absenta. ♦ Scadere a fortei creatoare a unei persoane. – Din. fr. eclipse, lat. eclipsis.

RASTAV, rastavuri, s. n. I. (Reg.) 1. Fasie de pamant pe care se cultiva un singur fel de plante. 2. Fasie de pamant intre doua randuri de semanaturi. II. Sina de fier dintata, care serveste la fixarea formelor tipografice in rame. [Var.: ristav s. n.] – Et. nec.

SUBLUNAR, -A, sublunari, -e, adj. Care este situat intre pamant si orbita Lunii. – Din fr. sublunaire.

PROTAP ~uri n. 1) Lemn lung si gros de care se fixeaza jugul la carul cu boi. 2) Prajina, de obicei, despicata la unul din capete, avand diferite intrebuintari. ~ pentru oale. ◊ A umbla (sau a veni) cu o jalba in ~ a veni cu o plangere; a se plange; a se jelui. 3) Instalatie primitiva, formata din doua bete despicate la un capat si infipte in pamant, intre care se pun la fript alimente (carne, peste etc.). /<sl. protepu, bulg. procep

RASTAV¹ ~uri n. reg. 1) Fasie de pamant cultivata cu un singur fel de plante. 2) Fasie de pamant intre doua randuri de semanaturi. /Orig. nec.

TROPOSFERA f. Strat inferior (pana la altitudinea de aproximativ 10 km) al atmosferei, situat intre pamant si stratosfera (unde se formeaza norii si precipitatiile). [G.-D. troposferei; Sil. -po-sfe-] /<fr. troposphere

holum, holumuri, s.n. (reg.) ridicatura de pamant intre doua laturi; hat, razor.

mununa, mununi, s.f. (reg.) 1. culme de deal. 2. movilita hotar intre pamanturi. 3. podoaba din margele, din monede.

stricatura, stricaturi, s.f. 1. (inv.) stricaciune, avarie, defectiune, deteriorare. 2. (inv.) dauna, paguba, pricaz. 3. (reg.) vraja (facuta cuiva). 4. (reg.) petic de pamant intre doua brazde, ramas nearat; gres.

snait, -a, s.n., s.f. (reg.) 1. (s.n.) carare prin padure pe care se trag bustenii. 2. (s.n.) varf, culme. 3. (s.f.) fasie de pamant intre doua dealuri.

SUBLUNAR, -A adj. Situat intre pamant si orbita Lunii. [< fr. sublunaire].

MEZOZONA s. f. zona mediana de transformare metamorfica a pamantului, intre 6 si 1² km. (< fr. mesozone)

NO MAN'S LAND [Pron.: naumenzlend] s. n. fasie de pamant intre liniile cele mai inaintate ale beligerantilor; portiune tampon intre frontiere. ♦ (fig.) tara nimanui. (< engl. no man's land)

SUBLUNAR, -A adj. 1. intre pamant si orbita Lunii. 2. pe pamant, in lumea aceasta. (< fr. sublunaire)

TORID, -A adj. excesiv de cald; dogoritor, fierbinte. ♦ zona ~ a = zona de pe suprafata pamantului, intre cele doua tropice, cu temperaturi foarte mari tot timpul anului. (< fr. torride, lat. torridus)

PALISADA, palisade, s. f. 1. Element de fortificatie, folosit in amenajarile defensive mai vechi, alcatuit din pari grosi si lungi batuti in pamant, legati intre ei cu scanduri, franghii etc. si avand intre spatii impletituri de nuiele, maracini, sarma ghimpata etc.; palanca. 2. (Bot.) Mod de asezare a unor celule alungite, cilindrice sau prismatice, care stau una langa alta, perpendiculare pe suprafata organului; celule astfel asezate. – Din fr. palissade.

TEMPERAT, -A, temperati, -te, adj. 1. (Despre oameni si despre manifestarile lor) Moderat, cumpatat, potolit. ♦ Clima temperata = clima caracterizata prin existenta a patru anotimpuri, cu veri potrivit de calduroase si cu ierni nu prea reci. Zona temperata = fiecare dintre cele doua zone de pe suprafata pamantului cuprinse intre tropice si cercurile polare. 2. (Muz.; in sintagma) Sistem temperat = sistemul impartirii intervalelor de tonuri in cate doua semitonuri egale. – V. tempera. Cf. fr. tempere.

TORID, -A, torizi, -de, adj. (Livr.) Excesiv de cald, arzator, dogoritor. ◊ Zona torida = portiune de pe suprafata pamantului situata intre cele doua tropice si caracterizata printr-o temperatura permanent foarte ridicata. – Din fr. torride, lat. torridus.

MEZOZONA s.f. Zona mediana de transformare metamorfica a pamantului, cuprinsa intre 6 si 12 km. [Et. incerta].

NO MAN'S LAND s.n. Fasie de pamant aflata intre liniile cele mai inaintate ale beligerantilor; portiune-tampon intre frontiere; tara nimanui. [< engl. no man's land].

TORID, -A adj. Excesiv de cald; arzator, fierbinte. ♦ Zona torida = zona de pe suprafata pamantului situata intre cele doua tropice. [< fr. torride, cf. lat. torridus].

EPIZONA s. f. zona de transformare metamorfica intre suprafata pamantului si adancimi de 4-6 km. (< fr. epizone)

PROTAP, protapuri, s. n. 1. Prajina groasa de lemn, bifurcata la un capat, care se fixeaza la dricul carului si de care se prinde jugul; ruda. 2. Prajina cu varful despicat, in care se infigea in trecut o reclamatie prezentata domnitorului, pe deasupra capetelor multimii. ◊ Expr. A umbla cu jalba in protap = a protesta, a reclama; a cere cu insistenta ceva. 3. Prajina despicata la un capat, cu care se culeg fructele, cu care se prind racii etc. ♦ Fiecare dintre cele doua bete, despicate in forma de furca si infipte in pamant, langa jar, intre care se fixeaza pestele intreg pentru a se frige. 4. Parghie la moara de vant sau la fantana. – Din sl. procepu, bg. procep.

HARTOP ~oape n. 1) Adancitura mare in pamant. 2) Loc infundat intre dealuri cu pante abrupte. /<sl. vrutupu

PALANCA¹ palanci f. 1) inv. Constructie primitiva de fortificatie, facuta din trunchiuri de copaci, asezate orizontal, sau din pari grosi batuti in pamant si legati intre ei; palisada. 2) reg. Constructie rudimentara folosita ca gard sau ca adapost pentru animale. /<pol. palanka, ung. palank

PALISADA ~e f. Constructie primitiva de fortificatie, facuta din trunchiuri de copaci, asezate orizontal, sau din pari grosi, batuti in pamant si legati intre ei; palanca. /<fr. palissade

PALISADA s.f. 1. Obstacol, fortificatie constand dintr-un gard inalt format din pari de lemn infipti vertical in pamant si legati intre ei prin nuiele etc. 2. Perete metalic mobil care protejeaza avioanele de pe navele portavioane de vanturile puternice. 3. (Biol.) Mod de asezare a unor celule alungite care stau una langa alta. [< fr. palissade].

mumoi, mumoaie, s.n. (reg.) 1. gramada de fan. 2. movilita, hotar intre loturi de pamant.

OPOZITIE s.f. I. 1. Raport care se stabileste intre doua lucruri sau doua situatii opuse, contrare; contrast. ♦ Raport de excludere intre doua notiuni sau judecati, stabilit dupa anumite criterii. ♦ Diferenta (fonetica) intre doua unitati lingvistice. 2. Impotrivire, opunere. 3. Pozitie pe care o ocupa un astru cand pamantul se afla intre el si Soare; pozitia a doua corpuri ceresti care se afla la o distanta de 180 de grade pe bolta cereasca unul fata de celalalt. II. (In tarile capitaliste) Grup politic parlamentar potrivnic partidului care se afla la putere; (p. ext.) politica pe care o practica acest grup. [Gen. -iei, var. opozitiune s.f. / cf. fr. opposition, rus. opozitiia, lat. oppositio].

OPOZITIE s. f. I. 1. raport dintre doua lucruri sau situatii opuse, contrare; contrast. ◊ raport de excludere intre doua notiuni sau judecati. ◊ diferenta cu valoare functionala intre doua unitati lingvistice. 2. impotrivire, opunere. 3. pozitie a unui astru cand pamantul se afla intre el si Soare; (p. ext.) pozitie a doua corpuri ceresti diametral opuse pe bolta cereasca. II. grup politic potrivnic partidului care se afla la putere; (p. ext.) politica practicata de acest grup. (< fr. opposition, lat. oppositio, germ. Opposition)

PALISADA s. f. 1. element de fortificatie dintr-un gard inalt din pari de lemn infipti vertical in pamant si legati intre ei prin nuiele etc. 2. perete metalic mobil care protejeaza avioanele de pe navele portavioane, de vanturile puternice. 3. (bot.) mod de asezare a unor celule alungite, care stau una langa alta. (< fr. palissade)

PROTAP, protapuri, s. n. 1. Prajina groasa de lemn, bifurcata la un capat, care se fixeaza la dricul carului si de care se prinde jugul; (reg.) ruda. ◊ Expr. A umbla cu (sau a avea) doua protapuri la car = a fi pregatit pentru orice eventualitate. 2. Prajina cu varful despicat, in care se infigea in trecut o reclamatie si care se prezenta domnitorului, pe deasupra capetelor multimii. 3. Prajina despicata la un capat, cu care se culeg fructele, cu care se prind racii etc. ♦ Fiecare dintre cele doua bete, despicate in forma de furca si infipte in pamant, langa jar, intre care se fixeaza pestele intreg pentru a se frige. ♦ Parghie la moara de vant sau la fantana. 4. Calus. [Pl. si: (rar) protape] – Bg., sb. procep.

CAPOTA, capotez, vb. I. intranz. (Despre autovehicule) A se rasturna, dandu-se peste cap prin ridicarea partii din spate; (despre avioane) a se prabusi, intrand cu botul in pamant. – Din fr. capoter.

CLEIONAJ s. n. Retea de nuiele impletite intre pari infipti in pamant, cu care se consolideaza o coasta de deal, o rapa, un taluz, etc. [Pr.: cle-io-] – Din fr. clayonnage.

SANT, santuri, s. n. 1. Sapatura lunga si ingusta facuta pe ambele parti ale unui drum, pentru scurgerea apei; p. gener. orice sapatura in forma de mai sus, facuta pentru scurgerea apei, pentru ingroparea unei conducte, pentru marcarea hotarului intre doua suprafete de pamant etc. ◊ Expr. (Rar) A se duce la sant = a se risipi, a se prapadi. 2. Transee. ♦ (In evul mediu) Fortificatie de forma unui canal adanc si lat (uneori plin cu apa), care imprejmuia un castel sau o cetate. 3. Crestatura sau scobitura in forma de sant (1), la diferite organe sau piese de masini, in scoarta unor arbori, in pielea unor animale etc. – Din pol. szaniec, germ. Schanze

TRASNET, trasnete, s. f. Descarcare electrica, insotita de o lumina vie si de un zgomot puternic, care are loc intre doi nori sau intre un nor si pamant sau obiecte de pe pamant. ◊ Expr. A ramane ca lovit de trasnet = a incremeni, a inlemni (de spaima, de uimire etc.). Lovitura de trasnet = intamplare (nefericita) venita pe neasteptate. – Trasni¹ + suf. -et.

PATRUNDE vb. 1. v. intra. 2. a razbate, a razbi, a strabate, a strapunge, a trece, (livr.) a penetra. (Cuiul ~ prin perete.) 3. v. infige. 4. a se infiltra, a se scurge, (reg.) a se stoarce. (Apa de ploaie ~ in pamant.) 5. v. infiltra. 6. a intra, a strabate. (Lumina ~ pe fereastra.) 7. a razbate, a se strecura. (Frigul ~ in casa.) 8. a intra, a trece. (Acest cuvant a ~ in limba literara.) 9. v. raspandi.

MAGMOSFERA s.f. (Geol.) Geosfera cuprinsa intre litosfera si nucleul pamantului. V. sima. [Cf. gr. magma – pasta, sphaira – sfera].

AEROPAUZA s. f. regiune intre 20 si 200 km deasupra pamantului. (< engl. aeropause)

CAPOTA, capotez, vb. I. intranz. (Despre autovehicule) A se rasturna, dandu-se peste cap; (despre avioane) a se prabusi, intrand cu botul in pamant. – Fr. capoter.

A CAPOTA pers. 3 ~eaza intranz. 1) (despre automobile) A se accidenta, rasturnandu-se peste capota. 2) (despre avioane) A se prabusi, intrand cu partea anterioara in pamant. /<fr. capoter

HAT ~uri n. 1) Fasie ingusta de pamant nearat, lasata drept hotar intre doua ogoare; razor. ◊ A fi intr-un ~ (sau ~ in ~) cu cineva a fi vecin cu cineva. 2) Teren arabil nelucrat; parloaga. /<turc. had

ORAR¹ ~a (~i, ~e) 1) Care este impartit pe ore. 2) Care indica orele. ◊ Diferenta ~a diferenta de timp intre doua longitudini diferite ale pamantului. /<fr. horaire, lat. horarius

MEZOSFERA s.f. 1. Invelisul cuprins intre 1200 si 2900 km in adancimea pamantului, in care predomina sulfurile si oxizii metalelor grele (fier, nichel si magneziu). 2. Strat atmosferic care se intinde deasupra stratosferei intre 40 si 80 km altitudine. [< fr. mesosphere, cf. gr. mesos – mijloc, sphaira – sfera].

DELTA s.f. Portiune de pamant de forma triunghiulara, cuprinsa intre bratele unui fluviu si rezultata din depunerile de mal si de nisip la varsarea acestuia in mare. [< fr., it. delta, cf. delta (Δ, δ) – litera a alfabetului grecesc].

mocsanda, mocsenzi, s.f. (reg.) movilita de pamant ca semn de hotar intre proprietati.

parci¹, parciuri, s.n. (reg.) limba ingusta de pamant care a ramas nearata intre brazde; gres, jibita, clin.

MEZOSFERA s. f. 1. invelis intre 120⁰ si 290⁰ km in adancimea pamantului, in care predomina sulfurile si oxizii metalelor grele (fier, nichel si magneziu). 2. strat atmosferic dintre stratosfera si ionosfera. (< fr. mesosphere)

MEZOSFERA s. f. Invelis cuprins intre l200 si 2900 kilometri in adancimea pamantului; strat atmosferic care se intinde deasupra stratosferei si sub ionosfera. – Din fr. mesosphere.

MORMANT ~inte n. 1) Loc unde este inmormantat cineva. ◊ A duce pe cineva la ~ (sau a baga pe cineva (de viu) in ~) a) a face ca cineva sa moara inainte de vreme; b) a produce cuiva mari neplaceri; a chinui de moarte pe cineva. A sapa cuiva ~antul a face cuiva rau (pe ascuns). A fi cu un picior in ~ (sau a fi pe marginea ~antului) a fi slabit de boala sau de batranete; a nu mai avea mult de trait. A-si gasi (undeva) ~antul a muri undeva. Nici in ~ niciodata. Liniste (sau tacere) de ~ liniste perfecta. A intra in ~ a muri. 2) Movila de pamant facuta cu grija deasupra gropii unui mort. /<lat. monumentum

ORTODROMA ~e f. 1) Linia cea mai scurta intre doua puncte ale unei sfere. 2) (in navigatia maritima si aeriana) Arc al cercului mare (imaginat), reprezentand drumul cel mai scurt intre doua puncte de pe suprafata pamantului. /<germ. Orthodrome

SATELOID s.m. Satelit artificial destinat sa se miste pe orbite apropiate de pamant. ♦ Aparat de zbor orbital, intermediar intre avion si un satelit artificial, echipat cu motor-racheta de mica tractiune. [Pron. -lo-id. / cf. it. satelloide].

CAPOTA vb. I intr. (Despre autovehicule, avioane etc) A se da peste cap, a se rasturna (intrand cu partea din fata in pamant). [< fr. capoter].

crant, cranturi, s.n. (reg.; la pl.) paiente, bucati de lemn cioplite ce se bat pe stalpi asezati fata in fata la 40 cm departare; intre randurile de paiente se pune pamant pentru formarea zidului unei case de tara.

SATELOID s. m. satelit arficial destinat sa se miste pe orbite apropiate de pamant. ◊ aparat de zbor orbital, intermediar intre avion si un satelit artificial, echipat cu motor-racheta de mica tractiune. (< it. satelloide)

A³ prep. 1. (Preceda infinitivul scurt ca forma-tip a verbului) A lucra. 2. (Exprima un raport de comparatie sau de asemanare) Miroase a pamant. ♦ In semn de... Fluiera a paguba. 3. (intra in compunerea unor adverbe, locutiuni adverbiale si prepozitionale si a unor substantive si adjective in care este inclus tot) De-a dreapta, atoatevazator, atotputernic. – Lat. ad.

NETEZITOARE, netezitori, s. f. 1. Mistrie speciala de metal, cu paleta indoita, folosita pentru a netezi tencuiala la muchiile sau la unghiul dintre zidurile unei constructii. 2. Unealta agricola formata din mai multe bare paralele, legate intre ele cu lanturi, folosita la nivelarea pamantului (dupa arat). – Netezi + suf. -toare.

RAZOR¹, razoare, s. n. 1. Fasie ingusta de pamant nelucrat, servind drept hotar si poteca intre doua ogoare; hat. 2. Loc arat; ogor. 3. Strat de flori sau de legume in gradini; brazda. 4. Cararuie (intr-o gradina). – Din bg. razor.

BARON s.m. Senior feudal care avea pe pamanturile sale drepturi absolute; titlu de noblete intre cavaler si viconte; persoana avand acest titlu. [< fr. baron, cf. it. barone, germ. Baron].

SCARIFICA vb. I. tr. 1. A scormoni suprafata unei sosele care trebuie refacuta, pentru a asigura o legatura mai buna intre noile si vechile materiale. ♦ A afana pamantul cu ajutorul scarificatorului. 2. A cresta usor pielea unui bolnav in scop terapeutic (pentru a-i lua sange etc.). [P.i. scarific, 3,6 -ca. / < lat., it. scarificare, cf. fr. scarifier].

BARON s. m. senior feudal care avea pe pamanturile sale drepturi absolute. ◊ titlu de noblete intre cavaler si viconte. (< fr. baron, germ. Baron)

SCARIFICA vb. tr. 1. a scormoni suprafata unei sosele care trebuie refacuta pentru a asigura o legatura mai buna intre noile si vechile materiale. ◊ a afana pamantul cu scarificatorul. 2. (med.) a cresta usor pielea pentru provocarea unei sangerari, aplicarea ventuzelor etc. (< fr. scarifier, lat. scarificare)

A INFIGE infig tranz. 1) (obiecte ascutite la varf) A face sa intre (adanc) cu ascutisul; a implanta. ~ un ac. ~ un par in pamant. ◊ ~ ochii a privi tinta. 2) A face sa intre in ascutisul a ceva. ~ carnea in frigare. /<lat. infigere

LANTANIDE s.f.pl. Nume generic dat celor cincisprezece elemente cu numarul atomic intre 57 si 71, foarte rare in natura, denumite si pamanturi rare. [Sg. lantanida. / < fr. lanthanides].

PALIER s.n. 1. Portiune de traseu orizontal al unei sosele sau a unei cai ferate. ♦ Platforma pentru odihna la o scara, plasata de obicei la nivelul etajelor; odihna scarii. 2. Lagar (II), de obicei orizontal. 3. Ansamblul planseelor unei constructii situate la acelasi nivel. 4. Parcurs executat de avion, imediat dupa dezlipirea de la pamant la decolare, in zbor orizontal pentru a intra in viteza. [Pron. -li-er. / < fr. palier].

BARON, baroni, s. m. (In oranduirea feudala din apusul si centrul Europei) Mare senior care avea drepturi absolute pe pamanturile sale; (mai tarziu) titlu de noblete intermediar intre titlul de cavaler si acela de viconte; persoana care are acest titlu. – Fr. baron.

PERIDROM, peridromuri, s. n. 1. Galerie acoperita care inconjura un edificiu la nivelul pamantului, servind ca loc de plimbare. 2. Spatiul exterior cuprins intre peretele naosului si colonada unui templu antic. – Din fr. peridrome.

PRABUSIT, -A, prabusiti, -te, adj. 1. Cazut sau culcat (brusc si cu zgomot) la pamant; naruit; surpat, daramat. ♦ Fig. (La pl.; despre ochi) intrat in orbite. ♦ Fig. Descurajat, deznadajduit. – V. prabusi.

DISCORDANT, -A, discordanti, -te, adj. Nepotrivit, distonant, nearmonios, strident. ◊ Straturi discordante = straturi ale scoartei pamantului ale caror suprafete de stratificatie nu sunt paralele intre ele. – Din fr. discordant.

PE prep. 1. (local) v. deasupra. 2. (local) (inv.) spre. (~ fata pamantului.) 3. (local) v. in. (Au poposit ~ culme.) 4. (local) (reg.) intre. (Ia cojocul ~ umeri.) 5. (local) v. peste. (Cade ploaia ~ noi.) 6. (termen comercial; modal-instrumen-tal) pentru, per. (900 de lei ~ kg de grau.)

FUS s. n. portiune din suprafata unei sfere cuprinsa intre doua cercuri mari, care au un diametru comun. ◊ ~ orar = fiecare dintre cele 24 de portiuni in care este impartita suprafata pamantului prin meridiane; (biol.) ~ nuclear = formatie din filamente intinse intre cei doi poli ai celulei, care apare in profaza diviziunii celulare. (lat. fusus, dupa fr. fuseau)

CADERE, caderi, s. f. Faptul de a cadea. 1. Deplasare, miscare de sus in jos a unui lucru, coborare spre pamant sub efectul gravitatiei. ◊ Cadere de apa = diferenta de nivel intre doua puncte ale unui curs de apa; (concr.) masa de apa care cade de la o oarecare inaltime; cascada, cataracta. ♦ Lasare in jos a unui lucru care continua sa fie in parte sustinut. ♦ Deplasare a unui organ din pozitia sa normala. Caderea muschilor. ** Diferenta dintre valorile pe care le ia o marime in doua puncte diferite. Cadere de potential. ** (Med.; in sintagma) Cadere de tensiune = coborare a tensiunii arteriale sub limita normala. 2. Desprindere a unei parti componente dintr-un organism. 3. Rasturnare a unui corp; surpare. 4. Fig. Ocupare, cucerire. Caderea Cartaginei. 5. Fig. Insucces, nereusita. 6. Competenta, drept. Nu e in caderea lui sa ma judece. 7. Nereusita, esec. – V. cadea.

CONTE¹, conti, s. m. 1. (In oranduirea feudala) Mare senior, conducator al unei provincii, care, pe pamanturile sale, avea drepturi absolute. 2. Titlu de noblete ereditar, intermediar intre viconte si marchiz (in Occident) sau intre baron si print (in Rusia); persoana avand acest titlu. – Din fr. comte.

RADIER, radiere, s. n. 1. Tip de fundatie alcatuit dintr-un planseu de beton armat care se intinde de obicei sub intreaga constructie pe care o sustine. 2. Captuseala de beton, de bolovani sau de pavele executata pe fundul albiei unei ape, intre picioarele unui pod etc., pentru a impiedica eroziunea, spalarea pamantului de catre ape si adancirea albiei. 3. Bolta de beton sau de piatra asezata la baza unui tunel. [Pr.: -di-er] – Din fr. radier.

A SE ADANCI ma ~esc intranz. 1) A intra in adancime; a inainta spre interior. ~ in livada. ~ in pamant. 2) fig. A se lasa cuprins (de ceva); a se cufunda. ~ in lectura. ~ in amintiri. 3) fig. A se desfasura din ce in ce mai energic; a deveni mai intens; a se intensifica; a se accentua. Vrajba se ~este. /Din adanc

POSESIUNE ~i f. 1) v. A POSEDA. ◊ A intra in ~ a deveni stapan (a ceva). 2) inv. Proprietate de pamant; mosie. 3) Tara slab dezvoltata, aflata sub dominatia unui stat expansionist; colonie. [G.-D. posesiunii; Sil. -si-u-] /<fr. possession, lat. possessio, ~onis

PERIDROM s.n. Galerie, spatiu acoperit care inconjura o cladire la nivelul pamantului si serveste ca loc de plimbare. ♦ Spatiul exterior cuprins intre peretele naosului si coloanele care inconjura un templu antic. [< fr. peridrome, cf. gr. peridromos].

CATENA, catene, s. f. 1. Sir de incretituri ale scoartei pamantului, formate sub influenta unei presiuni laterale. 2. Lant de atomi legati intre ei prin valente simple sau multiple. 3. (Inv.) Lant (la ceas, la ochelari etc.). – Din lat. catena.

SCARIFICA, scarific, vb. I. 1. A afana pamantul cu ajutorul scarificatorului. 2. A scormoni suprafata unui teren sau a unei sosele in refacere, pentru a usura indepartarea pamantului, a pietrelor etc. sau pentru a asigura o buna legatura intre materialul nou si cel vechi. 3. A cresta superficial pielea unui bolnav, provocand o usoara sangerare in scop terapeutic sau pentru a introduce un medicament, un vaccin, pentru a face o analiza etc. – Din fr. scarifier, lat. scarificare.

ISTM s.n. Fasie de pamant care uneste o peninsula cu un continent sau doua continente intre ele. 2. (Anat.) Partea ingusta a unui organ. [< fr. isthme, cf. gr. isthmos, lat. isthmus].

CATENA, catene, s. f. 1. Sir de incretituri ale scoartei pamantului, formate sub influenta unei presiuni laterale. 2. Lant de atomi legati intre ei prin valente simple sau multiple. 3. (Inv.) Lant (la ceas, la ochelari etc.). – Lat. lit. catena „lant”.

SCOARTA, scoarte, s. f. 1. Invelis extern (gros si tare) al trunchiului si al crengilor unui copac sau al unei plante lemnoase; coaja. ◊ Expr. Obraz de scoarta = om necioplit, lipsit de rusine de buna-cuviinta. (Reg.) Mama (sau sora) de scoarta = mama (sau sora) vitrega. 2. Invelisul exterior si solid al globului pamantesc, cu o grosime care variaza intre 5 si 8 km in zona oceanica si intre 30 si 80 km in zona continentala; coaja care se formeaza la suprafata pamantului dupa ploi mari urmate de seceta. 3. (Anat.; in sintagma) Scoarta cerebrala = partea exterioara a emisferelor cerebrale, formata din substanta nervoasa cenusie. 4. Coperta rigida a unei carti, a unui registru etc. ◊ Expr. Din scoarta in scoarta = de la prima pana la ultima pagina, de la inceput pana la sfarsit, in intregime. 5. Perete de scanduri cu care se inlocuiesc loitrele carului cand se transporta graunte. 6. Covor cu urzeala de lana sau bumbac si bateala din lana. – Lat. scortea.

FUNCIAR, -A, funciari, -e, adj. Care se refera la proprietatea particulara asupra pamantului sau la averi imobiliare. ◊ Fond funciar = totalitatea suprafetelor de teren aflate intre granitele unei tari, unei unitati administrativ-teritoriale sau ale unei unitati agricole. Impozit funciar = impozit pe care il plateste cineva pentru un teren care se afla in proprietatea sa. Carte funciara = registru oficial in care se inventariaza toate proprietatile de pamant individuale din cuprinsul unei regiuni, mentionandu-se numele proprietarului, suprafata terenului si vecinatatile; carte funduara. ◊ Fig. Care apartine naturii, firii cuiva; de baza. [Pr.: -ci-ar] – Dupa fr. foncier.

SES, SEASA, (1) sese, adj., (2, 3) sesuri, s. n. 1. Adj. (Despre pamanturi, regiuni) Neted, intins; plan. 2. S. n. Intindere vasta de pamant, fara diferente (mari) de nivel, situata la mica altitudine; campie; suprafata plana de pamant situata intr-o depresiune. 3. S. n. Parte a corpului animalelor, cuprinsa intre ultima coasta si osul soldului. – Lat. sessus.

A SE INRADACINA pers. 3 se ~eaza intranz. 1) (despre plante) A s*****i radacini (adanci); a se fixa in pamant cu ajutorul radacinilor. 2) fig. (despre obiceiuri, idei) A prinde radacini; a intra adanc in uz; a deveni obisnuit; a se incetateni; a se statornici; a se impamanteni; a se consimti. /in + radacina

PERIDROM ~uri n. 1) Galerie acoperita care inconjoara un edificiu la nivelul pamantului, servind ca loc de plimbare. 2) (la templele antice) Spatiu exterior cuprins intre peretele naosului si colonada. /<fr. peridrome

TRANTA ~e f. 1) Lupta corp la corp intre doua persoane, care cauta sa se doboare unul pe altul la pamant cu ajutorul bratelor. 2) Cadere violenta cu toata greutatea corpului. /v. a tranti

DISC s.n. 1. Obiect rotund si plat care se foloseste in proba atletica de aruncare la distanta. ♦ Obiect rotund si plat. ♦ Placa de patefon. 2. Suprafata aparenta a Soarelui sau a Lunii, vazuta de un observator de pe pamant. 3. Organ sau structura anatomica circulara, plata. ◊ Disc intervertebral = tesut fibros asezat intre doua vertebre, avand forma de disc cu un nucleu bulbos; hernie de disc = hernia discului intervertebral. 4. Receptaculul sau partea terminala la compozee. [Cf. fr. disque, it. disco < lat. discus, gr. diskos].

ORAR, -A adj. Care indica orele; referitor la ore; care se repeta in fiecare ora. ♦ Diferenta orara = diferenta de ora care exista intre doua ceasornice aflate in doua puncte de pe longitudini diferite ale pamantului. // s.n. 1. Program de lucru, de activitate, stabilit in ore. ♦ Tabel, tablou care arata programul de desfasurare pe ore al unei activitati. 2. Acul mic al ceasului care indica orele. [Cf. fr. horaire, it. orario, lat. horarius].

NAVETA¹ s. f. 1. suveica. 2. ac special pentru lucrat fileuri. 3. vehicul de transport in comun, grup de vagoane sau garnitura de tren, vapor care circula regulat, dus si intors, intre aceleasi localitati. ◊ naveta spatiala = vehicul spatial cu echipaj, conceput sa decoleze si sa evolueze ca o nava cosmica, revenind pe pamant prin aterizare. ♦ deplasare dus si intors a aceluiasi mijloc de transport, intre doua localitati. ◊ a face naveta = a strabate regulat aceeasi distanta in ambele sensuri. 4. lada standarizata cu care se transporta unele produse alimentare. (< fr. navette)

ORAR, -A I. adj. care indica orele; referitor la ore; care se repeta la fiecare ora. ♦ diferenta ~a = diferenta de ora care exista intre doua ceasornice aflate in doua puncte de pe longitudini diferite ale pamantului. II. s. n. 1. program de lucru esalonat pe ore. ◊ tabel care indica programul in ore al unei activitati. 2. acul mic al ceasului care indica orele. (< fr. horaire, lat. horarius)

ILOT, iloti, s. m. 1. (In vechea Sparta) Persoana care nu avea nici un fel de drepturi cetatenesti, cu o situatie sociala intermediara intre omul liber si sclav, apartinand statului si putand fi imprumutata proprietarilor de pamant. ♦ Persoana exploatata, asuprita. 2. (Rar) Om degradat, decazut. – Din fr. ilote.

TARINA¹, tarini, s. f. 1. Camp cultivat; ogor, aratura. 2. (Pop.) Teritoriul unei comune (cu pamant arabil, pasuni, paduri etc.). ◊ Poarta tarinii = poarta facuta la inceputul drumurilor care intra intr-un sat. Gardul tarinii = gard care imprejmuieste un sat. 3. (Mai ales art.) Numele unui dans popular in perechi, cu miscari moderate, care se danseaza insotit de strigaturi cantate sau recitate; melodie dupa care se executa acest dans. [Var.: (reg.) tarna, (inv.) tearina s. f.] – Cf. scr. carina.

REGIUNE s.f. 1. Mare intindere de pamant; tinut, zona. ♦ Portiune, parte a corpului. 2. Unitate administrativa si teritoriala in Romania, intre 1950 si 1968, cuprinzand mai multe raioane. [Pron. -gi-u-. / < fr. region, it. regione, lat. regio].

PARALEL¹, -A I. adj. 1. (mat.; despre drepte, planuri) care se afla la o distanta constanta unul de altul si care nu se pot intalni oricat ar fi prelungite. 2. care se produce concomitent si se desfasoara in mod similar cu altceva. 3. (inform.; despre operatii) in care ansamblul de biti este tratat simultan; (despre masini, organe) unde mai multe operatii se efectueaza simultan. II. s. n. dispozitiv pentru trasarea unor linii paralele. III. s. f. 1. linie, suprafata situata in toata intinderea ei la egala distanta de alta linie sau suprafata cu care nu se intretaie oricat de mult s-ar prelungi. ◊ fiecare dintre cercurile imaginare paralele cu ecuatorul care unesc punctele de egala latitudine de pe suprafata pamantului. 2. (pl.) aparat de gimnastica din doua bare paralele sustinute de stalpi. 3. comparatie, apropiere intre doua fiinte, lucruri, fenomene etc., in care se scot in evidenta asemanarile si deosebirile; paralelism (2). (< fr. parallele, lat. paralelus, gr. parallelos, /II/ germ. Parallele)

CENTURA s.f. 1. Curea lata de piele, de panza etc., folosita mai ales de militari; centiron. ◊ Centura de salvare = dispozitiv format din corpuri plutitoare care se fixeaza in jurul taliei, servind la mentinerea unei persoane la suprafata apei fara sa inoate; colac de salvare. 2. Cingatoare. ◊ Centura pelviana = oasele bazinului. ♦ (Sport) a) Linie imaginara la nivelul ombilicului sub care nu sunt permise loviturile la box; b) procedeu tehnic de prindere a mijlocului adversarului cu mainile la lupte. 3. (Mil.) Centura de fortificatii = zona fortificata aflata la o distanta potrivita pentru a le feri de focul armelor grele ale unui eventual dusman; cale ferata de centura = cale ferata care inconjura un oras. 4. Fasie continua de table de otel care formeaza bordajul unei nave. 5. Grinda orizontala din beton armat, rezemata pe toata lungimea ei pe zidurile exterioare ale unei cladiri, avand rolul de a le lega intre ele. 6. Cadru de forma circulara. 7. Centuri de radiatie = zone de grosime variabila, care inconjura pamantul, caracterizate printr-un nivel ridicat de radiatie corpusculara ionizata. [< fr. ceinture].

jidovina s.f. (reg.) 1. drum intre doua dealuri. 2. taietura naturala intr-un mal; naruitura, surpatura de mal. 3. movila mare de pamant din vechime; magura, m*****n.

FEUDALISM s. n. oranduire social-economica intre sclavagism si capitalism, in care baza relatiilor de productie o constituie proprietatea feudalului asupra pamantului si dependenta personala a taranilor iobagi fata de stapanii feudali; oranduire feudala, feudalitate. (< it. feudalismo, fr. feodalisme)

TOLOACA, toloace, s. f. (Reg.) 1. pamant lasat necultivat pentru ca sa se odihneasca. ♦ Pasune, izlaz comunal pentru vite. 2. Teren liber neingradit, intre case sau la marginea satului. – Din ucr. toloka.

PARTER ~e n. 1) Parte a unei cladiri cu mai multe etaje, situata la nivelul solului. 2) Parte a unei sali de spectacole, situata la nivelul solului si cuprinsa intre scena si fundul salii. 3) Totalitate de spectatori aflati in aceasta parte a salii. 4) Suprafata de pamant intr-un parc sau intr-o gradina publica plantata cu flori sau cu iarba. /<fr. parterre

SIDERAL, -A adj. referitor la astri; astral. ♦ zi ~a = interval de timp intre doua treceri consecutive ale unei stele la acelasi meridian; an ~ = intervalul de timp in care pamantul efectueaza o revolutie in jurul Soarelui. (< fr. sideral, lat. sideralis)

A³ prep. 1. (Preceda infinitivul ca forma-tip a verbului) A lucra. 2. (Exprima un raport de comparatie sau de asemanare) Miroase a pamant ♦ In semn de... Fluiera a paguba (ISPIRESCU). 3. (Serveste la alcatuirea unor constructii corespunzatoare genitivului). Atoatestiutor. ◊ (intra in compunerea unor adjective) Atotcuprinzator. ♦ (Cu valoare de articol posesiv) Sa le lege de coditele a trei cai neinhamati (RETEGANUL). 4. (intra in compunerea unor locutiuni adverbiale si prepozitionale) De-a dreapta. – Lat. ad.

GRADIENT s.m. Variatie pe unitatea de lungime a unei marimi scalare. ♦ Gradatie de presiune barometrica, care se stabileste intre centrul si marginile unui ciclon; numarul de grade cu care creste temperatura pe verticala spre centrul pamantului. [Pron. -di-ent, pl. -nti, (s.n.) -nte. / < fr. gradient].

SIDERAL, -A adj. Care se refera la astri; astral. ♦ Zi siderala = interval de timp intre doua treceri consecutive ale unei stele la acelasi meridian; an sideral = intervalul de timp in care pamantul efectueaza o revolutie in jurul Soarelui. [Cf. fr. sideral, lat. sideralis].

PARALELA s.f. 1. Linie sau suprafata situata in toata intinderea ei la egala distanta de alta linie sau de alta suprafata cu care nu se intretaie oricat de mult s-ar prelungi. ♦ Fiecare dintre cercurile imaginare paralele cu ecuatorul care unesc punctele de egala latitudine de pe suprafata pamantului. 2. (La pl.) Aparat de gimnastica format din doua bare paralele sustinute de stalpi. 3. (Fig.) Comparatie, apropiere facuta intre doua persoane, intre doua lucruri etc., in care se scot in relief asemanarile si deosebirile. [Cf. fr. parallele, lat. parellelus].

SUCTIUNE s. f 1. sugere, aspiratie. 2. reducere a presiunii apei dintr-un sol nesaturat in raport cu presiunea atmosferica; aspiratia capilara a pamantului. 3. contact strans si rezistent dintre doua corpuri, realizat prin crearea unui spatiu vid sau de aer rarefiat intre ele. (< engl. suction, dupa fr. succion, lat. suctio)

TOCMEALA, tocmeli, s. f. 1. Discutie, tratative purtate pentru stabilirea pretului unei marfi; targuiala. 2. Invoiala, acord, conventie. ◊ Tocmeala agricola = (in Romania intre anii 1866 si 1945) contract incheiat intre mosieri (sau mari arendasi) si tarani la luarea in arenda de catre acestia din urma a unor parcele de pamant; invoiala agricola. ♦ Conditie. 3. (Inv.) Organizare, randuiala, oranduire. [Pl. si: (inv.) tocmele] – Tocmi + suf. -eala.

ETAJ ~e n. 1) Fiecare dintre partile unei cladiri situate intre planseuri deasupra parterului; cat. 2 ) Fiecare dintre portiunile unor obiecte, unor lucruri, dispuse una peste alta. 3) Fiecare dintre straturile de pamant care corespund in timp unei varste geologice. 4) Diviziune principala a zacamantului unei mine stabilit in vederea exploatarii. /<fr. etage

STRAT, straturi, s. n. 1. Material, substanta repartizata relativ uniform pe o suprafata de alta natura (pentru a o acoperi) sau intre alte doua suprafete de alta natura (pentru a le desparti). 2. Fasie compacta dintr-o materie, aflata in interiorul unei mase de natura diferita. ♦ Depozit de roci sedimentare sau metamorfice cu o compozitie relativ omogena, care se gaseste, sub forma unei panze, intre alte depozite. 3. Influenta externa exercitata asupra unei limbi date. 4. Fig. Parte dintr-o clasa sociala; categorie, patura sociala. 5. Fasie de pamant, cu carari pe margini, pe care se seamana legume sau flori; fasie de pamant impreuna cu vegetatia respectiva. 6. (Pop.) Culcus, asternut pentru animale. 7. (Pop.) Pat, asternut pentru oameni. 8. Nume dat partii de jos pe care se reazema unele obiecte sau unelte; postament. 9. Patul pustii. [Pl. si: strate] – Lat. stratum.

STRAT ~uri n. 1) Material intins aproximativ uniform pe o suprafata sau intre doua suprafete; patura. ~ de nisip. 2) geol. Depunere de roci sedimentare cu o grosime si o structura aproximativ omogena. 3) Fasie de pamant mai ridicata, pe care se seamana legume sau flori; vatra; razor. 4) fig. Patura, categorie sociala. 5) Partea de jos pe care se reazema unele obiecte sau unelte. ◊ ~ al pustii partea de lemn a pustii pe care se fixeaza teava si mecanismul acesteia. /<fr. stratum, fr. strate

ZONA, zone, s. f. 1. Fiecare dintre cele cinci mari diviziuni ale globului terestru, limitate de poli, de cercurile polare si de tropice. Zona temperata. Zona ecuatoriala. ♦ (Astron.) Fiecare dintre partile cerului care corespund celor cinci diviziuni ale pamantului. 2. Portiune dintr-o intindere delimitata pe baza unor caracteristici distinctive sau a unor imprejurari speciale. 3. Parte din suprafata unei sfere, cuprinsa intre doua planuri paralele. 4. Banda de frecventa in care oscilatiile au anumite caractere comune. – Fr. zone.

LANT ~uri n. 1) Obiect constituit dintr-un sir de verigi, asamblate consecutiv intre ele si folosit pentru legare, suspendare, tractiune etc. 2) Unealta constituita din mai multe vergele metalice puse cap la cap si folosita la masurarea pamantului. 3) fig. Succesiune de elemente omogene; sir; rand; serie. ◊ ~ de munti sistem muntos; sir de munti. Reactie in ~ succesiune de reactii elementare, care continua de la sine, una din alta. A se tine ~ a urma unul dupa altul fara intrerupere. In ~ in sir continuu. /<bulg. lanec

PORTAL ~uri n. 1) intrare principala monumentala, bogat ornamentata, intr-un edificiu. 2) Chenar decorativ al unei astfel de intrari. 3) Constructie la gura unui tunel, care serveste la consolidarea pamantului din jurul acesteia. 4) Cadru arhitectural al unei scene care o delimiteaza de sala de spectacole. /<germ. Portal, it. portale

A VARI var tranz. 1) (obiecte) A face sa intre inauntru; a baga; a introduce. ◊ A-i ~ cuiva (ceva) pe gat a forta pe cineva sa faca ceva contra vointei sale. A-i ~ cuiva (ceva) in cap a) a face pe cineva sa inteleaga bine ceva; b) a-i insufla cuiva ceva. A-si ~ (sau ~ cuiva) mintile in cap a se cuminti sau a cuminti pe cineva. 2) (persoane) A face pe cineva sa intre undeva benevol sau fortat. 3) (animale) A mana, a baga inauntru. ~ vacile in ocol. ◊ ~ pe cineva (de viu) in groapa (in mormant sau in pamant) a-i amari viata cuiva; a omori. /<sl. vireti

BILON I. s. m. 1. aliaj monetar in compozitia caruia intra in cea mai mare parte sau exclusiv metale comune. 2. moneda divizionara, cu valoare intrinseca, inferioara valorii sale nominale. II. s. n. ridicatura de pamant de-a lungul unui rand de plante cultivate. (< fr. billon)

PELOTA s. f. 1. pernita in care se infig ace. 2. (med.) perna destinata a comprima o parte a corpului, in bandajele herniare. 3. joc sportiv de origine basca, intre doi jucatori, constand in a arunca o minge de cauciuc brut cu o racheta (chistera) intr-un perete, de unde, ricosand si atingand pamantul, este reluata si jucata de partener; mingea insasi. 4. barca de piele, cusuta si etansata cu seu de foca, folosita pe apele interioare ale Americii de Sud. (< fr. pelote, fr. pelota)

COPCA², copci, s. f. 1. Gaura, spartura facuta in gheata unui rau, a unei balti etc. pentru pescuit sau pentru scos apa. ◊ Expr. (Fam.) A se duce pe copca = (despre bunuri) a se pierde, a se irosi, a se distruge; (despre oameni) a intra intr-o mare incurcatura, a o pati. 2. Gaura facuta intr-o sira de paie, in care se tine uneori pleava. 3. Scobitura, groapa facuta in pamant, in piatra etc. 4. (Reg.) Saritura pe care o fac animalele cand fug repede. – Din bg. kopka.

SCUFUNDA, scufund, vb. I. 1. Refl. si tranz. A intra sau a baga cu totul in apa sau in alt lichid; a (se) cufunda. ♦ Spec. A disparea sau a face o nava sa dispara sub nivelul apei (in urma unei avarii). ♦ Refl. Fig. (Despre astri) A apune. 2. Refl. A intra (adanc) in ceva, a se afunda (intr-o materie moale); a se adanci, a se infunda. ♦ (Despre ochi) A se infunda in orbite. ♦ (Despre pamant) A se prabusi, a se surpa. ◊ Expr. N-are sa se scufunde pamantul = nu se va intampla nici un rau, nu va fi prea mare paguba. 3. Tranz. si refl. Fig. (Rar) A face sa fie sau a se lasa absorbit de o activitate, de o preocupare. – Pref. s- + cufunda.

REGIUNE, regiuni, s. f. 1. Intindere mare de pamant mai mult sau mai putin omogena, dintr-o tara sau de pe glob, care prezinta caractere comune; tinut, zona. 2. Unitate administrativa si teritoriala in Romania (intre 1950 si 1968) alcatuita din raioane si din unul sau mai multe orase importante. 3. Portiune determinata a unei fiinte sau a unui obiect. [Pr.: -gi-u-] – Din fr. region, lat. regio, -onis.

A RASARI rasar intranz. 1) (despre plante) A iesi din pamant (dupa incoltire); a aparea. ◊ ~ ca ciupercile (dupa ploaie) a aparea repede si in numar mare. Seamana, dar nu rasare se spune despre lucruri sau despre persoane intre care nu este nici o asemanare. 2) (despre astri) A se ridica deasupra orizontului. 3) fig. A-si face brusc aparitia; a se arata; a se isca; a se ivi. ~ ca din pamant. 4) fig. A lua nastere; a-si lua inceputul; a aparea. Rasar orase noi. 5) (despre copii) A creste in inaltime; a deveni mai inalt; a se salta. 6) pop. A se ridica in picioare (cu repeziciune). ◊ ~ din somn a tresari. 7) rar (despre aluat) A creste in timpul dospirii. /<lat. resalire

DISC s. n. 1. obiect plat cu contur circular. ◊ obiect rotund si plat in proba atletica de aruncare la distanta; proba insasi. 2. placa circulara de material plastic pe care sunt gravate inregistrari sonore. ◊ (inform.) suport circular magnetic pentru stocarea informatiei. ♦ ~ de frecventa = disc cu inregistrari speciale pentru verificarea si masurarea caracteristicilor de redare ale pick-up-urilor. 3. muzica inregistrata pe disc (2). 4. suprafata aparenta a Soarelui sau a Lunii, vazuta de un observator de pe pamant. 5. organ sau structura anatomica circulara, plata. ♦ ~ embrionar (sau germinativ) = formatie a embrionului in stadiul de blastula la rechini, pesti ososi, reptile si pasari; banut; ~ intervertebral = tesut fibros intre doua vertebre, ca un disc cu un nucleu bulbos; hernie de ~ = hernia discului intervertebral. 6. receptaculul sau partea terminala la compozee. (< fr. disque, lat. discus)

TABLA¹ table f. 1) Foaie metalica subtire, folosita la acoperitul caselor si la confectionarea diferitelor obiecte; tinichea. 2) Placa cu inscriptii; tablie. ◊ Tabla cerata placa de lemn, acoperita cu un strat de ceara pe care, in antichitate, se scria cu stilul. 3) Panou special, vopsit intr-o culoare inchisa, pe care se poate scrie cu creta. 4) Foaie cuprinzand desenul unui ansamblu de rubrici completate cu cifre, date, informatii, simboluri, prezentate intr-o anumita ordine; tabel. ◊ Tabla de materii foaie de la inceputul sau de la sfarsitul unei carti sau a unei reviste, care cuprinde numerele compartimentelor cu indicarea paginilor corespunzatoare; cuprins; sumar. Tabla inmultirii (sau Tabla lui Pitagora) tabel care contine produsele inmultirii intre ele a primelor zece numere. 5) reg. Recipient cu fundul plat si cu marginile usor ridicate, pe care se aduc mancarea si tacamurile la masa; tava. 6) reg. Parcela de pamant semanata. [G.-D. tablei; Sil. ta-bla] /<lat. tabula, ung. tabla, fr. table

TROPIC s.n. Fiecare dintre cercurile imaginare de pe suprafata pamantului situate la latitudinea de 23⁰ 27' nord si sud. ♦ (La pl.) Zona, regiune aflata in jurul celor doua tropice; zona tropicala. // adj. An tropic = interval de timp care se scurge intre doua treceri consecutive ale Soarelui prin acelasi punct al ecuatorului. [< fr. tropique, cf. gr. tropikos].

PORTAL (‹ germ., it.) s. n. 1. intrare principala monumentala intr-un edificiu, cu decoratie specifica diferitelor stiluri. ♦ Deschidere din piatra sau metal la intrarea unor mari poduri de cale ferata. ♦ Constructie de zidarie sau de beton, care consolideaza pamantul din jurul gurii unui tunel si taluzul de deasupra. 2. (GEOGR.) Arcada naturala formata prin abraziune marina sau ca urmare a prabusirii tavanului unei pesteri. 3. (INFORM.) Suma de site-uri stranse sub un singur acoperis, adrese web; cuprinde stiri, programe TV, diverse servicii si eventual un motor de cautare. Printre cele mai cunoscute sunt: yahoo.com, altavista.com, msn.com.

ZONA, zone, s. f. 1. Fiecare dintre cele cinci mari diviziuni ale globului terestru, delimitate in functie de poli, de cercurile polare si de tropice si caracterizate printr-o clima specifica. Zona temperata. Zona ecuatoriala. ♦ (Astron.) Fiecare dintre partile cerului corespunzatoare celor cinci zone (1) ale pamantului. 2. Portiune dintr-o intindere, dintr-un ansamblu, dintr-un tot, delimitata pe baza unor caracteristici distinctive, a unor imprejurari speciale, a unei destinatii determinate etc. 3. (Geom.) Parte din suprafata unei sfere cuprinsa intre doua paralele. 4. (Fiz.) Banda de frecventa in care oscilatiile au anumite caractere comune. – Din fr. zone.

CURBA s.f. 1. Linie care reprezinta grafic o relatie intre doua marimi variabile. ♦ Cotitura in forma de arc. ◊ (Despre vehicule) A lua curba = a vira. 2. Linie care descrie grafic fazele succesive ale variatiilor unui fenomen. 3. Curba de nivel = linie care uneste punctele de egala altitudine ale pamantului. [< fr. courbe].

MIJLOCAS, -A, mijlocasi, -e, adj., subst. 1. Adj., s. m. si f. (Iesit din uz) (Taran sau taranime) care poseda pamant si alte mijloace de productie cu ajutorul carora isi asigura existenta. II. S. m., adj. 1. (Nume dat unor obiecte, fiinte sau unor parti ale lor) care, intr-un anumit ansamblu, ocupa locul din centru sau care sunt situate intre obiecte, fiinte de acelasi fel. 2. (La unele jocuri cu mingea) (Fiecare dintre jucatorii) care actioneaza intre inaintarea si apararea unei echipe. – Mijloc + suf. -as.

CUFUNDA, cufund, vb. I. 1. Refl. si tranz. A intra sau a face sa intre intr-un lichid sau intr-o materie moale; a (se) afunda, a (se) adanci, a (se) scufunda. 2. Refl. A intra in adanc; a disparea (undeva). ♦ A prezenta o adancitura. ♦ (Despre ochi) A fi infundat in orbite. ♦ (Poetic) A se pierde (in umbra, in intuneric etc.). ♦ Fig. (Despre astri) A trece dincolo de orizont; a apune (dupa linia orizontului). ♦ (Despre pamant) A se prabusi. 3. Refl. Fig. A se lasa absorbit de o activitate, de somn etc. 4. Tranz. Fig. (Rar) A compromite, a distruge. [Var.: (inv.) acufunda vb. I] – Lat. confundare.

TEACA, teci, s. f. 1. Invelis, toc, aparatoare confectionata din metal, din lemn sau din piele, in care se pastreaza obiecte taioase lungi sau anumite instrumente; toc, aparatoare. ◊ Expr. (Reg.) A se face teaca de pamant = a se face nevazut, a se ascunde, a disparea. A asculta teaca de pamant = a asculta intr-o tacere desavarsita. A ramane teaca = a ramane gol. (Ba) ca(-i) teaca, (ba) ca(-i) punga, se spune cand cineva se codeste sa faca un lucru, invocand pretexte neserioase. 2. Parte a unei unelte manuale in care intra si se fixeaza coada sau manerul. ♦ (Rar) Pulpar. 3. Pastaie. – Din lat. theca.

MORMANT, morminte, s. n. Groapa sapata in pamant pentru inhumarea celor decedati; loc special amenajat unde este inmormantat cineva. ◊ Expr. A duce (pe cineva) in mormant sau a baga (pe cineva) in mormant = a pricinui moartea cuiva; p. ext. a necaji, a chinui foarte mult (pe cineva). A intra in mormant = a muri. ♦ Monument funerar; cavou. [Pl. si: mormanturi] – Lat. monumentum.

A SE CUFUNDA ma cufund intranz. 1) A intra cu totul (intr-un lichid, intr-o substanta moale etc.); a se lasa la fund; a se afunda. 2) fig. A se lasa cuprins (de ceva); a se adanci. ~ in vise. 3) fig. A se face nevazut; a disparea; a se afunda. 4) (despre pamant) A se lasa in jos, formand o adancitura. /<lat. confundare

BERBEC, berbeci, s. m. I. 1. Masculul oii. 2. (La sg. art.) Constelatie din emisfera boreala, in dreptul careia trece soarele intre 21 martie si 21 aprilie; unul dintre cele douasprezece semne ale zodiacului. II. 1. (Inv.) Masina de razboi intrebuintata la spargerea zidurilor si portilor unei cetati asediate. 2. Dispozitiv mecanic sau manual compus dintr-o piesa grea care actioneaza prin cadere, folosit la baterea pilonilor, batucitul pamantului, spargerea bucatilor mari de fonta etc. ◊ Lovitura de berbec = izbitura a coloanei de lichid intr-o conducta, produsa cand scurgerea lichidului e oprita brusc. [Var.: berbece s. m.] – Lat. berbex, -ecis (= vervex).

PIETRIS, pietrisuri, s. n. 1. Roca sedimentara detritica necimentata constituita din diferite fragmente de roci si de minerale rotunjite, cu dimensiunile cuprinse intre 2 mm si circa 70 mm, care se formeaza pe litoral, in albiile apelor curgatoare, in regiunile ocupate de ghetari etc. 2. Pietris (1) mai marunt provenit din albiile raurilor, din cariere sau din piatra sfaramata, folosit ca agregat in prepararea betoanelor, ca material de pietruire a drumurilor etc. 3. (Inv. si pop.) pamant pietros sau nisipos, neproductiv, sterp. – Piatra + suf. -is.

PORTAL, portaluri, s. n. 1. intrare principala monumentala intr-un edificiu, de obicei incadrata cu un chenar de piatra, de zid sau de lemn si bogat impodobita. 2. Deschidere din piatra sau din metal la intrarea unor poduri mari de cale ferata. 3. Lucrare de zidarie in forma de inel, ridicata la capetele unui tunel pentru a sprijini terenul din jurul acestuia si pentru a opri caderea pamantului, a pietrelor etc. – Din germ. Portal, it. portale.

SPATIU s. f. 1. forma fundamentala de existenta a materiei, inseparabila de aceasta, avand aspectul unui intreg neintrerupt cu trei dimensiuni si care exprima ordinea in care sunt dispuse obiectele si procesele. 2. intindere nemarginita care cuprinde corpurile ceresti; vazduh. ♦ ~ aerian = spatiul de deasupra unui stat, supus suveranitatii acestuia; ~ cosmic = spatiul in afara stratosferei pamantului; ~ maritim = spatiu geografic cuprinzand apele marilor si oceanelor, fundul si subsolul acestora. 3. loc, suprafata, intindere limitata. ♦ (mil.) ~ de siguranta = distanta minima pana la care se pot apropia trupele proprii de obiectivul asupra caruia se trage fara a risca sa fie lovite de focul propriu; ~ mort = portiune de teren dinapoia unei creste sau a unui obstacol in care un obiectiv nu poate fi lovit prin trageri directe. 4. loc intre doua obiecte; distanta, interval. ♦ ~ verde = teren plantat, in perimetrul unei asezari. ◊ distanta cuprinsa intre doua linii orizontale ale portativului. ◊ (poligr.) interval alb lasat intre cuvintele sau randurile culese; (p. ext.) instrument care serveste la obtinerea acestei spatieri. 5. (mat.) multime de elemente (puncte) avand anumite proprietati. ◊ (cib.) totalitatea semnelor acceptate la intrarea sau produse la iesirea unui element de sistem. (< lat. spatium, dupa fr. espace)

REVOLUTIA DIN 1905-1907 DIN RUSIA, ansamblu de actiuni ca urmare a crizei economice din 1900-1903, agravata de pierderile suferite in Razboiul Ruso-Japonez (1904-1905). A inceput prin manifestatia pasnica din 9/22 ian. 1905, de la Sankt-Petersburg, reprimata violent („Duminica sangeroasa”), careia i-a urmat in primavara si vara anului 1905, mari greve politice, in principalele centre industriale si puternice rascoale taranesti in regiunea Volgai. Au avut loc framantari in randurile armatei, culminand cu rascoala din iun. 1905 a marinarilor de pe cuirasatul „Potemkin” din flota Marii Negre. Revolutia isi propunea rasturnarea tarismului, confiscarea pamanturilor mosieresti, ziua de munca de opt ore. In toamna lui 1905 miscarea revolutionara s-a extins in toata tara, creandu-se detasamente de muncitori inarmati. In oct., in urma unei puternice geve generale, tarul Nicolae II a dat la 17/30 oct. un manifest in care fagaduia satisfacerea unor revendicari general-democratice si convocarea Dumei de Stat. Miscarile au continuat, culminand cu insurectia armata din dec. 1905. Dupa infrangerea ei la Moscova, revolutia a intrat in declin, fiind, pana in 1907, inabusita.

TELUR (‹ fr., germ.; {s} lat. tellus „pamant”) s. n. Element chimic (Te; nr. at. 52, m. at. 127,60, p. t. 452ºC, p. f. 1.390ºC, gr. sp. 6,00), din grupa a VI-a a sistemului periodic, cu caracter nemetalic, alb-albastrui, cu proprietati asemanatoare sulfului. A fost descoperit de catre mineralogul austriac Franz Joseph Muller von Reichenstein in 1782 in minele de aur din Transilvania. In natura se intalneste sub forma de telurizi si t. nativ, deseori insotind sulful si seleniul. Are diferite intrebuintari, intre care: colorant pentru sticla si ceramica, compusii sai sunt materiale cu proprietati semiconductoare, receptori de radiatie infrarosie.

SASCHIU (‹ magh.) s. m. Denumirea a doua plante din genul Vinca, familia apocinaceelor, cu tulpina intinsa pe pamant din care se inalta mici tulpini florifere cu flori albastre-violet, roze, rar albe. Vinca herbacea are tulpina ierbacee, de 10-40 cm si frunze subtiri, cazatoare; creste in regiuni de campie si dealuri joase, in locuri insorite. Vinca minor are tulpina mai lunga (60-100 cm), la baza lignificata si frunze pieloase, persistente. Creste in locuri umbrite, frecvent cultivata pe sub arbori sau pe langa ziduri, in gradini si cimitire. Are multiple utilizari ca planta medicinala, continand un numar mare de aminoacizi si elemente minerale. intra in componenta unor medicamente pentru combaterea hipertensiunii, diminuarea ritmului c*****c, oxigenarea creierului etc.

COLT² ~i m. 1) Dinte cu varf ascutit, situat intre dintii incisivi si masele; dinte canin. ~i de morsa. ~i de elefant. ◊ A-si arata ~ii a-si da pe fata firea agresiva. A fi la ~i cu cineva a trai rau cu cineva; a nu se putea intelege. 2) Bucata ramasa dintr-un dinte rupt. 3) Fiecare dintre piesele in forma de cui ale unei unelte agricole; dinte. ~i de grebla. ~ de furca. 4) Cui cu gamalia mare si crestata, care se aplica pe talpa incaltamintei de sport sau de iarna pentru a impiedica alunecarea. 5) Varful unei plante, mai ales al ierbii, cand rasare din pamant. ◊ A da (sau a scoate, a prinde) ~i a incolti. 6) Proeminenta cu varf ascutit. ~ de stanca. 7) Fiecare dintre taieturile triunghiulare facute pe marginea unei stofe; zimt. 8): Floare-de-~ mica planta erbacee, cu frunze albicioase, pufoase si ascutite, care creste pe crestele stancoase ale muntilor; floarea-doamnei; albumeala; edelvais. /<bulg. kolec, sb. kolac