INUNDA, inund, vb. I. Tranz. 1. (Despre ape; la pers. 3) A iesi din matca si a se revarsa peste maluri; a acoperi o intindere de pamant (revarsandu-se peste maluri); a se revarsa, a ineca, a potopi; p. ext. a patrunde in cantitate mare intr-o sonda petroliera, intr-o mina, intr-o locuinta. 2. A face sa patrunda o cantitate de apa intr-un strat petrolifer, pentru a produce marirea presiunii interne a zacamantului. 3. Fig. (Despre sudoare, lacrimi, lumina etc.; la pers. 3) A umple, a acoperi din abundenta; a napadi, a uda; a coplesi. – Din fr. inonder, lat. inundare.

TARLALIZA, tarlalizez, vb. I. Tranz. A imparti (o intindere de pamant) in tarlale. – Din tarla.

TARLALIZA, tarlalizez, vb. I. Tranz. A imparti o intindere de pamant sau o pasune in tarlale (1). – Tarla + suf. -iza.

REGIUNE s.f. 1. Mare intindere de pamant; tinut, zona. ♦ Portiune, parte a corpului. 2. Unitate administrativa si teritoriala in Romania, intre 1950 si 1968, cuprinzand mai multe raioane. [Pron. -gi-u-. / < fr. region, it. regione, lat. regio].

cinzeaca s.f. 1. (reg., inv.) masura de capacitate pentru bauturi (1/8 dintr-un litru). 2. (reg., inv.) o intindere de pamant de 200 de stanjeni patrati.

PENINSULA s. f. intindere de pamant care inainteaza in mare. (< fr. peninsule, lat. paeninsula)

REGIUNE s. f. 1. mare intindere de pamant; teritoriu, zona. 2. portiune a unei organ(ism) etc. 3. unitate administrativ-teritoriala cu mai multe raioane. (< lat. register, fr. region, lat. regio)

TEREN s. n. 1. intindere de pamant. ♦ a sonda (sau a tatona) ~ ul = a examina cu atentie situatia sau imprejurarile inainte de a intreprinde ceva; a se informa; a castiga (sau a pierde) ~ = a avansa pas cu pas (sau a da inapoi) intr-o actiune; a parasi ~ ul = a ceda, a se da batut. ◊ sol. ◊ loc, regiune. 2. spatiu amenajat pentru sporturi si recreare. 3. totalitatea formatiilor geologice dintr-o portiune a scoartei terestre. 4. loc unde se desfasoara o activitate, unde are loc o actiune. 5. (fig.) domeniu de activitate, de preocupari. ♦ pe ~ = la fata locului; la locul de munca. (< fr. terrain)

PANZIS², -A, panzisi, -e, adj. (Reg.; despre ploaie) Care cade ca o panza deasa peste o mare intindere de pamant. – Din panza + suf. -is.

GLACIAR, -A, glaciari, -e, adj. 1. (In sintagma) Perioada (sau epoca, era) glaciara = perioada din era cuaternara (sau p. gener., dintr-o alta era) in care ghetarii ocupau regiuni foarte intinse pe pamant si in care alternau intervalele reci cu cele calde. ♦ Care apartine acestei perioade, privitor la aceasta perioada. 2. Provenit din topirea ghetarilor; rezultat in urma actiunii ghetarilor. Lac glaciar. Eroziune glaciara. [Pr.: -ci-ar] – Din fr. glaciaire.

INSULA, insule, s. f. 1. intindere de pamant inconjurata din toate partile de apa, situata fie intr-un ocean, mare sau lac, fie in cadrul albiei unei ape curgatoare. ♦ Fig. Grup de obiecte de acelasi fel care se diferentiaza de mediul inconjurator. 2. (In sintagma) Insula plutitoare = formatie compacta de radacini si ramuri de plante rupte care plutesc pe un curs de apa, avand aspectul unei insule (1); plaur. – Din lat. insula.

TARANA, (2) tarane, s. f. 1. pamant sfaramat marunt. ♦ pamantul cu care se acopera sicriul, cu care se umple groapa, mormantul. ◊ Expr. Fie-i tarana usoara! = (formula folosita cand se vorbeste despre un mort) odihneasca-se in pace! Praf si tarana = nimic. ♦ Stratul de la suprafata (sau de la mica adancime) al pamantului. ◊ Expr. A se asterne taranii = a se intinde la pamant. 2. Fig. Trup neinsufletit, oseminte; ramasite pamantesti. [Var.: (reg.) tarna s. f.] – Tara + suf. -ana.

ZACATOR, -OARE, zacatori, -oare, adj., s. f. I. Adj. (Inv.) Care zace, care sta culcat, intins (la pamant). II. s. f. 1. Vas mare in care se pastreaza vinul sau rachiul si care se umple mereu din alte butoaie; cada. ♦ Vas mare cu gura larga ingropat in pamant, in care se aduna si se strivesc strugurii pentru a fi lasati sa fermenteze. 2. Vas mare de lemn captusit cu tabla subtire, in care se pun la dospit pieile pentru tabacit. ♦ Vas in care se depoziteaza provizoriu pestele la cherhana. 3. Piatra de jos a morii care sta pe loc si deasupra careia se roteste alergatoarea. 4. Loc unde stau vitele ziua la odihna; staniste, zacatura (1). – Zacea + suf. -ator.

LIVADA, livezi, s. f. 1. Suprafata de teren plantata cu pomi fructiferi. 2. intindere de pamant pe care se lasa sa creasca iarba pentru cosit sau pentru pasunat. [Var.: (reg.) livede s. f.] – Din bg. livada, ucr. levada.

PENINSULA, peninsule, s. f. intindere de pamant care inainteaza adanc in mare ca o prelungire a uscatului, ramanand inconjurata din trei parti de apa. – Din lat. peninsula, fr. peninsule.

TEREN, terenuri, s. n. 1. intindere de pamant delimitata (considerata dupa relieful sau dupa situarea sa in spatiu). ◊ Expr. A sonda (sau a pipai, a tatona) terenul = a observa cu atentie situatia, imprejurarile, inainte de a intreprinde ceva; a se informa. A castiga teren = a progresa putin intr-o actiune; a-si consolida pozitia. A parasi terenul = a se da batut, a ceda. A pierde teren = a pierde sansele de succes. ♦ Solul privit din punct de vedere geologic, geografic etc. Terenuri paleozoice. ♦ Loc, regiune. 2. Fig. Domeniu de activitate, de preocupari. ◊ Loc. adv. Pe teren = la fata locului; la locul de productie. 3. (Urmat de determinari care arata destinatia) Spatiu special amenajat intr-un anumit scop. Teren de sport. – Din fr. terrain.

PLAVIE, plavii, s. f. Insulita plutitoare (sau fixata la malul apei) formata din stuf, ierburi, rizomi, radacini de arbori etc. intrate in putrefactie si amestecate cu namol. ◊ Expr. A se lasa (sau a se lungi) plavie = a se intinde la pamant. [Pl. si: (pop.) plavii] – Din sl. plavĩ.

PLUTA¹, plute, s. f. Ambarcatie usoara, plutitoare, uneori prevazuta cu flotoare, construita din trunchiuri de copac prinse impreuna si destinata transportului trunchiurilor pe ape curgatoare. ◊ Expr. A face pluta = a inota plutind orizontal (pe spate). (Rar) A cadea de-a pluta = a cadea intins la pamant. ♦ Platforma de lemn plutitoare, folosita pentru salvare pe apa. ◊ Pluta-far = pluta mare, cu o baliza din panouri si o instalatie de semnale de ceata, servind pentru orientare. – Din. bg. pluta.

TARATOR, -OARE, taratori, -oare, adj. Care se taraste. ♦ Planta taratoare = planta a carei tulpina se intinde pe pamant. ♦ (Substantivat) Animal care se taraste. – Tari + suf. -tor.

TERITORIU, teritorii, s. n. intindere de pamant delimitata prin granitele unui stat sau ale unei unitati administrative si supusa suveranitatii statului respectiv. – Din lat. territorium, fr. territoire.

CULCA, culc, vb. I. 1. Refl. si tranz. A (se) intinde, a (se) aseza in pozitie orizontala (spre a dormi, a se odihni sau a face sa adoarma sau sa se odihneasca). ◊ Expr. (Refl.) A se culca pe-o ureche (sau pe urechea aceea) = a nu se sinchisi de nimic, a fi nepasator. Culca-te sau poti sa te culci pe o (sau pe acea) ureche = ia-ti nadejdea; e in zadar sa mai pastrezi vreo speranta. ♦ Refl. recipr. (Fam.) A avea raporturi s*****e cu cineva. ♦ Tranz. A adaposti peste noapte; a gazdui. ♦ A pune pe cineva sa se intinda sau a se intinde la pamant cu fata in jos (in cadrul unor exercitii militare). 2. Tranz. A pune, a aseza un obiect, o parte a corpului etc. pe ceva sau pe cineva. 3. Tranz. (In expr.) A culca la pamant = a dobori; a ucide. ♦ Refl. (Despre plante) A se pleca, a se indoi spre pamant. – Lat. collocare.

CULCARE, culcari, s. f. Actiunea de a (se) culca; culcat. 1. Asezare in pozitie orizontala. ♦ Momentul cand cineva se duce (sau este dus) sa se culce. 2. (Adesea art., cu valoare de interjectie) intindere la pamant a soldatilor, la un ordin dat. – V. culca.

CAMP ~uri n. 1) Intindere vasta de pamant cu suprafata uniforma fara accidente insemnate de teren; campie; ses. ◊ A lua (sau a apuca) ~ii a se duce unde-l duc ochii; a pleca orbeste (de disperare, de suparare etc.). A bate ~ii a o lua razna; a spune lucruri neverosimile. 2) intindere de pamant in afara unei localitati. In plin ~. 3) Teren semanat cu culturi agricole. 4) Loc unde se desfasoara o anumita activitate. ~ de lupta. ~ de observatie. 5) Fondul unui tablou, a unei tesaturi etc. 6) Spatiu in care se exercita actiuni de forta asupra corpurilor. ~ magnetic. ~ electric. [Pl. si campi in expresii] /<lat. campus

INUNDATIE ~i f. 1) Acoperire a unei intinderi de pamant cu o mare cantitate de apa (provenita din ploi abundente, din revarsarea raurilor etc.). 2) Cantitate mare de apa care inunda un teren. [G.-D. inundatiei] /<fr. inondation, lat. inondatio, ~onis

NISIP ~uri n. 1) Roca sedimentara silicioasa, provenita din sfaramarea unor minerale, roci, resturi organice, care se prezinta sub forma de granule fine, avand diferite intrebuintari. ~ calcaros. ◊ A cladi ceva pe ~ a) a intreprinde actiuni sortite esecului; b) a face un lucru zadarnic. 2) mai ales la pl. intindere de pamant acoperita cu asemenea granule fine. /<bulg. nasip

TARATOR ~oare (~ori, ~oare) Care se taraste. ◊ Planta ~oare planta a carei tulpina se intinde pe pamant. /a tari+ suf. ~tor

TEREN ~uri n. 1) intindere de pamant (delimitata in functie de relief); portiune de pamant. ◊ A pregati ~ul a face lucrari pregatitoare inainte de a intreprinde ceva. A sonda (sau a pipai, a tatona) ~ul a cerceta imprejurarile (inainte de a intreprinde ceva) pentru a-si asigura reusita. A castiga ~ a progresa intr-o actiune, reusind putin cate putin. A parasi ~ul a ceda; a se da batut. 2) Sol dintr-o portiune a scoartei terestre, conside-rat din punct de vedere al naturii sale. ~ argilos. 3) Suprafata de pamant special amenajata in vederea anumitelor lucrari sau activitati. 4) fig. Domeniu de activitate; sfera de preocupari. ◊ Pe ~ la fata locului; la locul de munca. /<fr. terrain

TERITORIU ~i n. intindere de pamant cu limitele precis stabilite (apartinand unei entitati geografice, unui stat sau unei unitati administrative). /<lat. territorium, fr. territoire

ELONGATIE s.f. 1. Valoarea intr-un moment dat a deplasarii unui corp fata de pozitia sa de echilibru. ♦ Distanta unghiulara dintre doi astri in raport cu pamantul. 2. (Med.) intindere terapeutica a unui membru al corpului. [Gen. -iei, var. elongatiune s.f. / cf. fr. elongation].

GLACIATIE s.f. (Geol.) Proces de intensa dezvoltare a ghetarilor pe regiuni intinse ale pamantului, care a avut loc din precambrian pana in cuaternar; perioada glaciara. [Pron. -ci-a-. / < fr. glaciation].

INUNDATIE s.f. 1. Acoperire, inecare a unei intinderi de pamant cu apa (provenita din ploi, din revarsarea apelor etc.). ♦ Apele revarsate ale unui rau, ale unui fluviu etc. 2. (Med.) Patrundere de lichid intr-un tub sau organ cavitar. [Gen. -iei, var. inundatiune s.f. / cf. lat. inundatio, fr. inondation].

ORIZONT s.n. 1. Linie care reprezinta intersectia aparenta a suprafetei pamantului cu bolta cereasca. ◊ Orizont ceresc = cercul mare rezultat din intersectarea sferei ceresti cu un plan perpendicular pe raza observatorului si care trece prin centrul pamantului. 2. (Fig.) intindere a cunostintelor, perspectiva; putere de orientare; nivel intelectual. 3. Strat sau ansamblu de strate de aceeasi origine si aproximativ de aceeasi varsta, alcatuit in general din aceeasi roca. ♦ Totalitatea lucrarilor miniere care se afla la acelasi nivel. 4. Fundal (in teatru, in pictura etc.). [Var. orizon s.n. / < lat., gr. horizon, cf. fr. horizon, it. orizzonte].

fiong, fionguri, s.n. (inv. si reg.) 1. funda (facuta din panglici si ciucuri) purtata de femei ca podoaba pe cap. 2. planta erbacee cu tulpini intinse pe pamant, cu flori albastre, rosii sau albe si cu frunze lucioase; saschia.

intinsoare¹ s.f. (pop., inv.) 1. intindere (de pamant). 2. (fig.) incordare, tensiune nervoasa. 3. unealta de cizmarie pentru intins pielea.

intinsura s.f. (pop., inv.) intindere (de pamant).

TEREN s.n. 1. intindere de pamant. ♦ A sonda terenul = a examina cu atentie situatia sau imprejurarile inainte de a intreprinde ceva; a se informa. ♦ Sol. ♦ Loc, regiune. 2. (Geol.) Totalitatea formatiilor geologice dintr-o portiune a scoartei terestre. 3. (Fig.) Domeniu de activitate, de preocupari. ♦ Pe teren = la fata locului; la locul de munca. [< fr. terrain].

TERITORIU s.n. intindere de pamant (limitata de hotare) care apartine unui stat, unei provincii, unui oras, unei autoritati etc. [Pron. -riu. / < lat. territorium, cf. fr. territoire].

ELONGATIE s. f. 1. valoarea intr-un moment dat a deplasarii unui corp fata de pozitia sa de echilibru. 2. distanta unghiulara dintre un astru si Soare, in raport cu pamantul. 3. (med.) intindere a unui membru al corpului. (< fr. elongation, lat. elongatio)

GLACIATIE s. f. proces de intensa dezvoltare a ghetarilor pe regiuni intinse ale pamantului, din precambrian pana in cuaternar; perioada glaciara. (< fr. glaciation)

INUNDATIE s. f. 1. acoperire a unei intinderi de pamant cu apa provenita din ploi, din revarsarea apelor etc. ◊ apele revarsate ale unui curs de apa. 2. (med.) patrundere de lichid intr-un tub sau organ cavitar. (< lat. inundatio, fr. inondation)

AGRICULTURA, agriculturi, s. f. Cultivarea pamantului (si cresterea animalelor) in vederea obtinerii unor produse alimentare si a unor materii prime pentru industrie; totalitatea lucrarilor si metodelor intrebuintate in acest scop. ◊ Agricultura socialista = agricultura facuta pe mari intinderi de pamant, bazata pe mijloacele si metodele cele mai inaintate de munca, pe folosirea cuceririlor stiintei si pe proprietatea colectiva sau de stat asupra pamantului si a mijloacelor de productie. – Fr. agriculture (lat. lit. agricultura).

ZACATOR, -OARE, zacatori, -oare, adj. (Inv.) Care zace, care sta culcat, intins la pamant. – Din zac (prez. ind. al lui zacea) + suf. -(a)tor.

CAMPIE, campii, s. f. intindere vasta de pamant fara accidente insemnate de teren; ses, camp. – Camp + suf. -ie.

REGIUNE, regiuni, s. f. 1. intindere mare de pamant mai mult sau mai putin omogena, dintr-o tara sau de pe glob, care prezinta caractere comune; tinut, zona. 2. Unitate administrativa si teritoriala in Romania (intre 1950 si 1968) alcatuita din raioane si din unul sau mai multe orase importante. 3. Portiune determinata a unei fiinte sau a unui obiect. [Pr.: -gi-u-] – Din fr. region, lat. regio, -onis.

TRUP, trupuri, s. n. 1. (Pop.) Corp (al unei fiinte). ◊ Loc. adv. (Cu) trup si suflet = cu totul, in intregime, fara rezerve. ◊ Expr. (A fi) trup din trupul cuiva = a) (a fi) nascut din...; b) (a face) parte integranta din ceva. A fi trup si suflet cu cineva = a se identifica cu aspiratiile cuiva; a fi foarte strans legat de cineva. ♦ Corpul fara cap (si fara membre) al unei fiinte; trunchi (2). ♦ Cadavru. 2. Parte principala a unui obiect, a unei constructii etc.; p. gener. obiectul insusi. 3. (Inv.) intindere mare de pamant care alcatuieste un singur lot. Trup de mosie. 4. (Inv.) Mare unitate militara. – Din sl. trupu.

PERISFERA s. f. Invelis extern al pamantului, care se intinde de la suprafata acestuia pana la adancimea de 1200 km. – Din fr. perisphere.

SES, SEASA, (1) sese, adj., (2, 3) sesuri, s. n. 1. Adj. (Despre pamanturi, regiuni) Neted, intins; plan. 2. S. n. intindere vasta de pamant, fara diferente (mari) de nivel, situata la mica altitudine; campie; suprafata plana de pamant situata intr-o depresiune. 3. S. n. Parte a corpului animalelor, cuprinsa intre ultima coasta si osul soldului. – Lat. sessus.

FLOTARE, flotari, s. f. 1. Actiunea de a flota si rezultatul ei; flotatie. ♦ Trecere a unui fir dintr-un sistem textil (urzeala sau batatura) peste doua sau mai multe fire din celalalt sistem, la fabricarea tesaturilor ornamentale. 2. Fiecare dintre miscarile ritmice de gimnastica in care corpul, intins aproape de pamant, este ridicat si coborat prin extensiunea si indoirea bratelor aflate cu palmele pe sol; flotatie (2). – V. flota.

CAMPIE ~i f. intindere vasta de pamant, situata la o altitudine mica; ses; camp. [Art. campia; G.-D. campiei; Sil. -pi-e] /camp + suf. ~ie

CONTINENT s.n. intindere vasta de pamant, marginita de mari si de oceane. [< fr. continent, cf. it. continente, lat. continens].

FLOTARE s.f. 1. Actiunea de a flota si rezultatul ei; flotatie, flotaj. ♦ (Text.) Trecere a unui fir dintr-un sistem (urzeala sau batatura) peste doua sau mai multe fire din celalalt sistem la confectionarea tesaturilor ornamentale. 2. Fiecare dintre miscarile ritmice de gimnastica in care corpul, intins aproape de pamant, este ridicat si coborat prin extensiunea si indoirea bratelor sprijinite cu palmele pe sol; flotatie (2). [< flota].

PENINSULA s.f. intindere mare de pamant care inainteaza in mare, fiind inconjurata din trei parti de apa. [< lat. peninsula, fr. peninsule].

FLOTARE s. f. 1. actiunea de a flota; flotaj. 2. (text.) trecere a unui fir dintr-un sistem, peste doua sau mai multe fire din celalalt sistem, la confectionarea tesaturilor ornamentale. 3. fiecare dintre miscarile ritmice de gimnastica in care corpul, intins aproape de pamant, este ridicat si coborat prin extensiunea si indoirea bratelor sprijinite cu palmele pe sol; flotatie (2). (< flota)

H*******A s. f. (Geogr.) Strat al atmosferei care se intinde de la suprafata pamantului pana la aproximativ 100 km inaltime, caracterizat prin omogenitatea componentei sale. [Var.: omosfera s. f.] – Din fr. h********e.

ZONA, zone, s. f. 1. Fiecare dintre cele cinci mari diviziuni ale globului terestru, delimitate in functie de poli, de cercurile polare si de tropice si caracterizate printr-o clima specifica. Zona temperata. Zona ecuatoriala. ♦ (Astron.) Fiecare dintre partile cerului corespunzatoare celor cinci zone (1) ale pamantului. 2. Portiune dintr-o intindere, dintr-un ansamblu, dintr-un tot, delimitata pe baza unor caracteristici distinctive, a unor imprejurari speciale, a unei destinatii determinate etc. 3. (Geom.) Parte din suprafata unei sfere cuprinsa intre doua paralele. 4. (Fiz.) Banda de frecventa in care oscilatiile au anumite caractere comune. – Din fr. zone.

PADURE ~i f. 1) Multime de copaci care acopera compact o intindere relativ mare de pamant. ~ de salcami. ~ de pini. 2) Suprafata de teren pe care creste o astfel de multime de copaci. ◊ ~ v*****a padure neexplorata. ~-livada padure de copaci si arbusti care furnizeaza material de constructie si materie prima pentru industria alimentara. ~-parc masiv silvic din zona verde a unui oras destinat odihnei oamenilor. De ~ care traieste sau creste in padure. Din ~ a) salbatic; b) grosolan; necioplit. A fi crescut in ~ a) a fi needucat; b) a fi inapoiat. A cara lemne in (sau la) ~ a face un lucru inutil. Nu este ~ fara uscaturi nu exista colectivitate fara elemente criticabile in sanul ei. 2) fig. (urmat de determinari) Multime omogena si compacta de obiecte in pozitie verticala. O ~ de maini s-au ridicat in clasa. [G.-D. padurii] /<lat. padule

ZONA, zone, s. f. 1. Fiecare dintre cele cinci mari diviziuni ale globului terestru, limitate de poli, de cercurile polare si de tropice. Zona temperata. Zona ecuatoriala. ♦ (Astron.) Fiecare dintre partile cerului care corespund celor cinci diviziuni ale pamantului. 2. Portiune dintr-o intindere delimitata pe baza unor caracteristici distinctive sau a unor imprejurari speciale. 3. Parte din suprafata unei sfere, cuprinsa intre doua planuri paralele. 4. Banda de frecventa in care oscilatiile au anumite caractere comune. – Fr. zone.

FANDA, fandez, vb. I. Intranz. (Sport) A face un pas mare inainte, lateral, oblic sau inapoi, indoind unul dintre picioare de la genunchi si tinand celalalt picior perfect intins, cu toata talpa pe pamant, astfel incat centrul de greutate al corpului sa se afle pe directia deplasarii efectuate. – Din fr. fendre.

MEZOSFERA s. f. Invelis cuprins intre l200 si 2900 kilometri in adancimea pamantului; strat atmosferic care se intinde deasupra stratosferei si sub ionosfera. – Din fr. mesosphere.

SES¹ ~uri n. intindere mare si neteda de pamant, situata la o altitudine mica; campie. /<lat. sessus, ~a, ~um

EPIROGENETIC, -A adj. Referitor la epirogeneza; epirogenic. ◊ Miscari epirogenetice = miscari lente de ridicare sau de scufundare ale scoartei pamantului, care se produc pe suprafete intinse. [Cf. germ. epirogenetisch].

CATACLISM s.n. Schimbare violenta, brusca in natura, care se intinde pe o mare suprafata a pamantului, provocata de un cutremur, de o eruptie vulcanica etc. ♦ (Fig.) Dezastru, calamitate. [< fr. cataclysme, cf. gr. kataklysmos].

ZACEA, zac, vb. II. Intranz. 1. A sta intins, culcat sau tolanit pe pat, pe pamant etc. din lipsa de ocupatie, din cauza oboselii etc. ♦ A fi doborat. Copacii zac la pamant. 2. A sta culcat in pat din cauza unei boli grele; a boli. 3. A fi mort, culcat, ingropat (in mormant). 4. (despre sentimente, calitati, defecte etc.) A sta ascuns, a fi in stare latenta. 5. A sta, a fi, a se afla (intr-o stare oarecare) de multa vreme, a fi lasat in parasire. Plicurile nedesfacute zaceau teanc. ◊ Expr. A zacea la inchisoare (sau in temnita etc.)= a fi intemnitat. ♦ A fi asezat, situat undeva, a se afla. – Lat. jacere.

A SE ASTERNE ma astern intranz. 1) A se lasa (pe o suprafata) formand un strat. Frunzele s-au asternut pe sub copaci. 2) (despre fiinte) A se intinde pe jos; a se culca la pamant. 3) fig. A se apuca serios de ceva. ~ pe scris. ~ la vorba. ◊ ~ la drum a porni la drum lung. 4) A se intinde in fata ochilor; a se deschide; a se desfasura. /<lat. asternere

ORIZONT s. n. 1. linie care reprezinta intersectia aparenta a suprafetei terestre cu bolta cereasca. ◊ cerc din intersectarea sferei ceresti cu un plan perpendicular pe directia verticala dusa prin centrul pamantului sau prin locul de observatie. 2. (fig.) intindere a cunostintelor, perspectiva; putere de orientare; nivel intelectual. 3. ~ de timp = lungime a perioadei de timp dupa care se face previziunea evolutiei fenomenelor economice. 4. (geol.) strat sau ansamblu de straturi de aceeasi origine si aproximativ de aceeasi varsta, prin compozitia petrografica si prin resturile de organisme pe care le contine. ◊ totalitatea lucrarilor miniere care se afla la acelasi nivel. 5. arie de raspandire a trasaturilor analoage sau identice ale unor elemente de civilizatie. ◊ (arheol.) depozit de materiale de civilizatie suprapuse in imprejurari diferite. 6. fundal (in teatru, in pictura etc.). 7. ~ artificial = instrument la executarea observatiilor cu sextantul, care permite masurarea inaltimii unui astru deasupra planului orizontului. (< fr., lat. horizon)

ASTERNE, astern, vb. III. 1. Tranz. A intinde un covor, o panza etc. pe o suprafata. ♦ (Adesea fig.) A (se) imprastia, a (se) raspandi pe jos, incat sa formeze un strat (care se niveleaza). 2. Tranz. A pregati (si a intinde) asternutul sau, p. ext., patul pentru culcare. ♦ A pregati pe masa toate cele necesare pentru a manca. 3. Tranz. A scrie, a compune. 4. Refl. si tranz. A (se) intinde (orizontal) pe jos, a (se) culca la pamant. ♦ (Fig.) A se apuca temeinic sau in tihna de o treaba. ◊ Expr. A se asterne la drum = a porni la drum lung. A se asterne drumului (sau campului etc.) = A fugi sau a merge foarte repede. 5. Tranz. A tranti, a culca pe cineva la pamant (printr-o lovitura). ◊ Expr. (Inv.) A asterne (pe cineva) la scara = a intinde (pe cineva) pe jos pentru a-l bate. – Din lat. asternere.

FUS s. n. portiune din suprafata unei sfere cuprinsa intre doua cercuri mari, care au un diametru comun. ◊ ~ orar = fiecare dintre cele 24 de portiuni in care este impartita suprafata pamantului prin meridiane; (biol.) ~ nuclear = formatie din filamente intinse intre cei doi poli ai celulei, care apare in profaza diviziunii celulare. (lat. fusus, dupa fr. fuseau)

CULCA vb. 1. a se intinde, a se lungi, a se tranti, (inv.) a se tinde. (S-a ~ putin dupa-amiaza.) 2. a (se) aseza, a (se) asterne, a (se) intinde, a (se) lungi, a (se) pune. (Se ~ la pamant.) 3. v. dobori. 4. a dobori, a tavali, (pop.) a pologi. (~ iarba in picioare.) 5. v. apleca.

LUNGI vb. 1. v. alungi. 2. v. intinde. 3. v. continua. 4. a se culca, a se intinde, a se tranti, (inv.) a se tinde. (S-a ~ putin dupa amiaza.) 5. v. tolani. 6. a (se) aseza, a (se) asterne, a (se) culca, a (se) intinde, a (se) pune. (S-a ~ din nou la pamant.) 7. v. culca. 8. v. dilua. 9. a (se) mari, a (se) prelungi. (Ziua s-a ~.) 10. a continua, a (se) intinde, a (se) prelungi, a tine. (Petrecerea s-a ~ pana a doua zi.) 11. v. amana. 12. a intarzia, a taragana, a tergiversa, a trena, (inv.) a prelungi. (A mai ~ solutionarea problemei.) 13. v. trena. 14. v. creste.

MARE², mari, s. f. Nume generic dat vastelor intinderi de apa statatoare, adanci si sarate, de pe suprafata pamantului, care de obicei sunt unite cu oceanul printr-o stramtoare; parte a oceanului de langa tarm; p. ext. ocean. ◊ Expr. Marea cu sarea = mult, totul; imposibilul. A vantura mari si tari = a calatori mult. A incerca marea cu degetul = a face o incercare, chiar daca sansele de reusita sunt minime. Peste (noua) mari si (noua) tari = foarte departe. ♦ Fig. Suprafata vasta; intindere mare; imensitate. ♦ Fig. Multime (nesfarsita), cantitate foarte mare. – Lat. mare, -is.

LAGUNA ~e f. intindere de apa marina, separata de rest printr-o fasie de pamant. /<it. laguna

LAT lata (lati, late) 1) Care are o intindere mare pe transversala; extins in latime. Panza ~a. Frunte ~a. ◊ ~ in spate (sau in spete) bine dezvoltat fiziceste. A o face lata a) a trage un chef strasnic; b) a face inconstient o boroboata. 2) fam. Care este in stare de nesimtire; intins fara miscare. ◊ A ramane (sau a cadea) ~ a cadea fara simtire la pamant. A lasa pe cineva ~ a bate (pe cineva), lasandu-l in nemiscare. A fi ~ de foame a fi istovit de foame; a fi foarte flamand. /<lat. latus

A STRABATE strabat 1. tranz. 1) (medii) A patrunde de la o margine la alta, trecand prin interior. Glontele a strabatut peretele. 2) (suprafete intinse) A parcurge de la un capat la altul; a traversa. ~ toata tara. ◊ ~ pamantul in lung si in lat a calatori mult. 2. intranz. v. A RAZBATE. /stra- + a bate

SPATIU s. f. 1. forma fundamentala de existenta a materiei, inseparabila de aceasta, avand aspectul unui intreg neintrerupt cu trei dimensiuni si care exprima ordinea in care sunt dispuse obiectele si procesele. 2. intindere nemarginita care cuprinde corpurile ceresti; vazduh. ♦ ~ aerian = spatiul de deasupra unui stat, supus suveranitatii acestuia; ~ cosmic = spatiul in afara stratosferei pamantului; ~ maritim = spatiu geografic cuprinzand apele marilor si oceanelor, fundul si subsolul acestora. 3. loc, suprafata, intindere limitata. ♦ (mil.) ~ de siguranta = distanta minima pana la care se pot apropia trupele proprii de obiectivul asupra caruia se trage fara a risca sa fie lovite de focul propriu; ~ mort = portiune de teren dinapoia unei creste sau a unui obstacol in care un obiectiv nu poate fi lovit prin trageri directe. 4. loc intre doua obiecte; distanta, interval. ♦ ~ verde = teren plantat, in perimetrul unei asezari. ◊ distanta cuprinsa intre doua linii orizontale ale portativului. ◊ (poligr.) interval alb lasat intre cuvintele sau randurile culese; (p. ext.) instrument care serveste la obtinerea acestei spatieri. 5. (mat.) multime de elemente (puncte) avand anumite proprietati. ◊ (cib.) totalitatea semnelor acceptate la intrarea sau produse la iesirea unui element de sistem. (< lat. spatium, dupa fr. espace)

RAS², -A, rasi, -se, adj. 1. (Despre barba, mustati, par) Taiat de la radacina. ♦ (Despre persoane) Care nu poarta barba (si mustati); care este barbierit; care are parul taiat pana la piele. ◊ Expr. (Fam.) C-o fi tunsa, c-o fi rasa = in sfarsit, dupa multa vorba. 2. Curatat de stratul exterior prin frecare pe o razatoare. 3. Intins, drept. ♦ (Adverbial) Foarte apropiat de o suprafata, atingand aproape o suprafata; tangential. Zboara ras cu pamantul. 5. Plin pana la marginea de sus, foarte plin. – V. rade.

MEZOSFERA s.f. 1. Invelisul cuprins intre 1200 si 2900 km in adancimea pamantului, in care predomina sulfurile si oxizii metalelor grele (fier, nichel si magneziu). 2. Strat atmosferic care se intinde deasupra stratosferei intre 40 si 80 km altitudine. [< fr. mesosphere, cf. gr. mesos – mijloc, sphaira – sfera].

ZACEA, zac, vb. II. Intranz. 1. A sta intins, culcat sau tolanit din lipsa de ocupatie, din cauza oboselii etc. ♦ A fi doborat. Copacii zac la pamant. 2. A sta culcat in pat din cauza unei boli grele; a boli. 3. A fi mort, culcat, intins (in mormant). 4. (Despre sentimente, calitati, defecte etc.) A sta ascuns, a fi in stare latenta. 5. A sta, a fi, a se afla (intr-o stare oarecare). Plicurile nedesfacute zaceau teanc (C. PETRESCU). ◊ Expr. A zacea la inchisoare (sau in temnita etc.) = a sta inchis, a fi intemnitat. ♦ A fi asezat, situat undeva. Satele zaceau in vagauni (SADOVEANU). – Lat. jacere.

INALTA vb. 1. a (se) ridica, a (se) sui, a (se) urca. (Se ~ in inaltul cerului.) 2. (BIS.) a se ridica, (inv.) a se vaznesi. (Iisus s-a ~ la cer.) 3. v. intinde. 4. v. ridica. 5. v. arbora. 6. a creste, a se ridica, a se urca. (Vita s-a ~ mult de la pamant.) 7. v. creste. 8. v. construi. 9. a rasari, a se ridica. (S-a ~ un nou oras.) 10. a (se) ridica, a (se) urca. (A ~ glasul, vocea.) 11. v. promova.

MAL ~uri n. 1) Margine de pamant de-a lungul unei ape. 2) Loc aflat in imediata apropiere a unei ape. ◊ Din ~ in ~ a) pe toata intinderea, cat tine apa de la un capat la celalalt; b) de la un capat la celalalt; de la inceput pana la sfarsit. ◊ A iesi (sau a ajunge) la ~ a scapa teafar; a scapa din incurcatura. ◊ A se ineca tocmai la ~ a suferi o nereusita tocmai cand scopul parea atins. /Cuv. autoht.

A SE CULCA ma culc intranz. 1) A se intinde pentru a se odihni sau a dormi. 2) pop. A avea relatii s*****e (cu cineva). 3) (despre semanaturi, iarba etc.) A se apleca la pamant luand o pozitie (aproape) orizontala (din cauza vantului sau a ploii); a se poligni; a se pologi; a se patuli. /<lat. collocare

PECINGINE ~i f. 1) Boala contagioasa a pielii manifestata prin eruptii, care, uscandu-se, provoaca mancarime si formeaza o crusta, care apoi se cojeste, lasand pete albicioase. ◊ A se intinde (sau a se raspandi) ca ~ea a se extinde peste tot. 2) fig. Rau care capata o amploare din ce in ce mai mare. 3) Petic de pamant cultivat de pe care a pierit vegetatia; loc gol intr-o semanatura. 4) Pata de igrasie sau de mucegai pe un zid. /<lat. petigo, ~ginis

PREPELEAC ~eci m. 1) Par cu cracane scurte, infipt in pamant, pe care se pun, la tara, oalele ca sa se usuce sau de care se atarna diferite obiecte; olar. 2) Constructie injghebata din prajini, pe care se intinde fanul (sau alt nutret) la uscat. /Orig. nec.

STRAT ~uri n. 1) Material intins aproximativ uniform pe o suprafata sau intre doua suprafete; patura. ~ de nisip. 2) geol. Depunere de roci sedimentare cu o grosime si o structura aproximativ omogena. 3) Fasie de pamant mai ridicata, pe care se seamana legume sau flori; vatra; razor. 4) fig. Patura, categorie sociala. 5) Partea de jos pe care se reazema unele obiecte sau unelte. ◊ ~ al pustii partea de lemn a pustii pe care se fixeaza teava si mecanismul acesteia. /<fr. stratum, fr. strate

ECUATOR s. n. 1. (Geogr.) Cerc imaginar pe suprafata pamantului, rezultat din intersectia cu planul care trece prin centrul lui, perpendicular pe axa polilor, impartindu-l in doua emisfere si reprezentand cercul de referinta al latitudinii terestre; p. ext. zona care se intinde pana la cateva grade latitudine nordica si sudica de acest cerc; zona ecuatoriala. 2. Cercul mare al unei sfere, obtinut prin intersectia acesteia cu un plan perpendicular pe o axa a sferei. ◊ Ecuator ceresc = cercul mare al sferei ceresti, situat intr-un plan perpendicular pe linia polilor pamantului. [Pr.: -cu-a-] – Din fr. equateur, lat. aequator.

RADIER, radiere, s. n. 1. Tip de fundatie alcatuit dintr-un planseu de beton armat care se intinde de obicei sub intreaga constructie pe care o sustine. 2. Captuseala de beton, de bolovani sau de pavele executata pe fundul albiei unei ape, intre picioarele unui pod etc., pentru a impiedica eroziunea, spalarea pamantului de catre ape si adancirea albiei. 3. Bolta de beton sau de piatra asezata la baza unui tunel. [Pr.: -di-er] – Din fr. radier.

CAPAT, capete, s. n. 1. Partea extrema a unui lucru, a unei perioade, a unei situatii sau a unei stari; margine, limita, sfarsit¹, istov. ◊ Loc. adj. Fara (de) capat = fara sfarsit; indelungat, intins. ◊ Loc. adv. De la (sau din) capat = de la inceput. In capat = a) in frunte; b) exact, deplin. Pana la capat = pana la sfarsit; pana la ultimele consecinte, in mod consecvent. ◊ Expr. La capatul lumii (sau pamantului) = foarte departe. A pune capat (unui lucru, unei situatii) = a face sa inceteze, a termina (cu bine), a rezolva. A da de capat = a duce la bun sfarsit. A o scoate la capat cu ceva = a iesi cu bine dintr-o situatie neplacuta. A o scoate la capat cu cineva = a se intelege cu cineva. Nici un capat de ata = absolut nimic. Pana la (sau intr-)un capat de ata = absolut tot. 2. Fragment; ramasita de... – Refacut din pl. capete < lat. capita).

PARALEL¹, -A I. adj. 1. (mat.; despre drepte, planuri) care se afla la o distanta constanta unul de altul si care nu se pot intalni oricat ar fi prelungite. 2. care se produce concomitent si se desfasoara in mod similar cu altceva. 3. (inform.; despre operatii) in care ansamblul de biti este tratat simultan; (despre masini, organe) unde mai multe operatii se efectueaza simultan. II. s. n. dispozitiv pentru trasarea unor linii paralele. III. s. f. 1. linie, suprafata situata in toata intinderea ei la egala distanta de alta linie sau suprafata cu care nu se intretaie oricat de mult s-ar prelungi. ◊ fiecare dintre cercurile imaginare paralele cu ecuatorul care unesc punctele de egala latitudine de pe suprafata pamantului. 2. (pl.) aparat de gimnastica din doua bare paralele sustinute de stalpi. 3. comparatie, apropiere intre doua fiinte, lucruri, fenomene etc., in care se scot in evidenta asemanarile si deosebirile; paralelism (2). (< fr. parallele, lat. paralelus, gr. parallelos, /II/ germ. Parallele)

DOBORI vb. 1. a arunca, a azvarli, a culca, a darama, a intinde, a lungi, a prabusi, a pravali, a rasturna, a tranti, (pop. si fam.) a asterne, (pop.) a pali, (inv. si reg.) a rantuna, (inv.) a obori, a poligni, (fig.) a secera. (Cu un pumn l-a ~ la pamant.) 2. v. culca.

A SE DESCHIDE ma deschid intranz. 1) (despre rani) A se desprinde, incepand sa supureze. 2) (despre pamant sau formatii ale lui) A crapa, capatand fisuri adanci; a se despica. 3) (despre flori, boboci) A-si rasfira petalele; a se desface; a se desfoia. 4) (despre culori) A deveni mai putin intens. 5) (despre privelisti, peisaje) A se intinde in fata ochilor; a se desfasura. 6) (despre cer) A deveni senin; a se insenina. 7) (despre oameni) A capata o infatisare luminoasa. 8) si fig. (despre drumuri, perspective etc.) A-si face aparitia. /<lat. discludere

CAPAT, capete, s. n. 1. Partea extrema a unui lucru, a unei perioade, a unei situatii sau a unei stari; margine, limita. ◊ Loc. adj. Fara (de) capat = fara sfarsit; indelungat, intins. ◊ Loc. adv. De la capat = de la inceput. In capat = in frunte; exact, deplin. Din capat = de la inceput. Pana la capat = pana la sfarsit; pana la ultimele consecinte; in mod consecvent. ◊ Expr. La capatul lumii (sau pamantului) = foarte departe. A pune capat (unui lucru, unei situatii) = a face sa inceteze, a termina. A da de capat = a duce la bun sfarsit. A scoate (sau a duce) ceva la capat = a termina ceva (cu succes); a izbuti. A o scoate la capat cu ceva = a iesi cu bine dintr-o situatie neplacuta. A o scoate la capat cu cineva = a se intelege cu cineva. 2. Fragment; ramasita de... ◊ Expr. Pana-ntr-un capat de ata = tot. – Din pl. capete (< lat. capita).

PARALELA s.f. 1. Linie sau suprafata situata in toata intinderea ei la egala distanta de alta linie sau de alta suprafata cu care nu se intretaie oricat de mult s-ar prelungi. ♦ Fiecare dintre cercurile imaginare paralele cu ecuatorul care unesc punctele de egala latitudine de pe suprafata pamantului. 2. (La pl.) Aparat de gimnastica format din doua bare paralele sustinute de stalpi. 3. (Fig.) Comparatie, apropiere facuta intre doua persoane, intre doua lucruri etc., in care se scot in relief asemanarile si deosebirile. [Cf. fr. parallele, lat. parellelus].

SFOARA sfori f. 1) Fir confectionat din fibre vegetale sau sintetice prin rasucire, folosit, mai ales, pentru legat. A lega cu ~. ◊ Tras cu ~a (asezat) in linie dreapta; bine aliniat. A intinde ~a prea tare (sau prea mult) a depasi limita in procesul realizarii unui lucru. A trage pe ~ a pacali. A trage sforile a pregati in taina ceva reprobabil. 2) Multime de obiecte similare insirate pe astfel de fir; sirag. O ~ de ardei. 3) inv. Unitate de masura pentru suprafete, folosita la masurarea pamantului (avand diferite valori in diferite perioade). 4) inv. Fasie (ingusta) de pamant arabil. [G.-D. sforii] /cf. sl. suvoru, ucr. svora