AEROCOLIE s. f. Acumulare de gaze in intestinul gros, care da senzatia de balonare a abdomenului. [Pr.: a-e-] – Din fr. aerocolie.

PARTAI, partai, vb. IV. Intranz. A elimina cu zgomot gaze din intestinul gros, prin orificiul a**l. – Part + suf. -ai.

ANTIPERISTALTISM s. n. Activitate a tubului digestiv care consta in contractii inverse sensului normal (de la intestinul gros spre stomac). – Din fr. antiperistaltisme.

CLISMA, clisme, s. f. Introducere a unui lichid in intestinul gros, pe cale rectala, pentru evacuarea fortata a materiilor f****e, de obicei in cazurile de constipatie; clistir. – Din ngr. klisma, germ. Klysma.

TRICOCEFAL, tricocefali, s. m. Vierme parazit care traieste in intestinul gros al omului infestat si al calului, hranindu-se cu sangele lor (Trichuris trichiura). – Din fr. trichocephale.

SCATOL s. n. Substanta care rezulta din descompunerea proteinelor in intestinul gros al mamiferelor. – Din fr. scatol.

JEJUN ~uri n. Parte a intestinului subtire care uneste duodenul cu intestinul gros. /<fr. jejunum, lat. jejunum

TRICOCEFAL ~i m. Vierme parazit lung care traieste in intestinul gros al omului, hranindu-se cu sange. /<fr. triocephale

COLON¹ s.n. Parte a intestinului gros cuprinsa intre cecum si rect. // Element prim de compunere savanta cu semnificatia „(referitor la) intestinul gros”. [Pl. -nuri. / < fr. colon, cf. gr. kolon – intestin].

AEROCOLIE s.f. Ingramadire de gaze in intestinul gros, care provoaca balonarea abdomenului. [< fr. aerocolie].

BOTRIOCEFAL s.m. Vierme care traieste parazitar in intestinul gros al omului si al unor animale. [Pron. -tri-o-. / < fr. bothriocephale, cf. gr. bothrion – cavitate mica, kephale – cap].

CLISMA s.f. Spalatura intestinala facuta prin introducerea unor lichide in intestinul gros cu ajutorul unor aparate speciale; clistir. [< germ. Klysma, cf. gr. klysma].

JEJUN s.n. Partea intestinului care uneste duodenul cu intestinul gros. [< fr. jejunum, cf. lat. ieiunum].

chisca (chiste), s. f. – 1. Colon, intestinul gros al animalelor. – 2. Toba, cirnat. – 3. (Loc. adv.) Dens, indesat. – Var. chiosca. Rut. kyska „mate”, rus. kiska, pol. kiszka „mate, toba” (Cihac, II, 50; Berneker 679).

TRICOCEFAL s.m. Vierme parazit care traieste in intestinul gros al omului, producand anumite tulburari. [< fr. trichocephale].

AEROCOLIE s. f. acumulare de gaze in intestinul gros. (< fr. aerocolie)

CLISMA s. f. spalatura intestinala prin introducerea unor lichide in intestinul gros cu un irigator. (< germ. Klysma, ngr. klysma)

COLIBACIL s. m. bacil in intestinul gros, care degradeaza proteinele si glucidele si care poate deveni patogen in anumite cazuri. (< fr. colibacille)

BOTRIOCEFAL, botriocefali, s. m. Vierme intestinal avand o lungime de cativa metri, care traieste ca parazit in intestinul gros al omului. [Pr.: -tri-o-] – Fr. bothriocephale (<gr.).

CEC², cecuri, s. n. Prima parte a intestinului gros, de forma unei pungi, cuprinsa intre intestinul subtire si colon. [Var.: cecum s. n.] – Din fr. caecum, lat. [intestinum] caecum.

MEGACOLON s. n. Dilatare pronuntata a intestinului gros, dobandita sau congenitala. – Din fr. megacolon.

COLECTOMIE, colectomii, s. f. (Med.) Extirpare operatorie (totala) a intestinului gros. – Din fr. colectomie.

COLON⁴, colonuri, s. n. Portiune a intestinului gros care se gaseste intre cec si rect. – Din fr. colon, lat. colon.

cec (ordin de plata, parte a intestinului gros) s. n., pl. cecuri

A**S ~uri n. Orificiu la extremitatea intestinului gros, prin care sunt eliminate materiile f****e. /<fr., lat. a**s

CEC² ~uri n. anat. Parte initiala a intestinului gros, situata intre intestinul subtire si colon. /<fr. caecum

CLISMA ~e f. 1) Curatare curativa a intestinului gros efectuata prin introducerea pe cale rectala a unor lichide. 2) Aparat cu ajutorul caruia se efectueaza aceasta operatie; clistir; irigator. /<ngr. klysma

CLISTIR ~e n. inv. Aparat cu ajutorul caruia se efectueaza curatarea curativa a intestinului gros; clisma; irigator. /<ngr. klistir

COLITA ~e f. Inflamatie a mucoasei intestinului gros. ~ acuta. ~ cronica. /<fr. colite

COLON n. Partea finala a intestinului gros. /<fr. colon, lat. colon

RECT ~uri n. Portiune terminala a intesti-nului gros. /<fr. rectum, lat. rectum

DOLIHOCOLON s.n. (Med.) Alungirea anormala a colonului. [< fr. dolichocolon, cf. gr. dolichos – alungit, kolon – intestin gros].

MEZOCOLON s.n. (Anat.) Pliu peritoneal care leaga colonul cu peretele abdominal posterior. [< fr. mesocolon, cf. gr. mesos – mijloc, kolon – intestin gros].

RECT s.n. Partea ultima a intestinului gros, la capatul caruia se afla anusul. [Var. rectum s.n. / < fr., lat. rectum].

COLON³ s. n. portiune a intestinului gros intre cec² si rect. (<fr. colon, lat. colon, gr. kolon)

COLONO- elem. „colon, intestin gros”. (<fr. colono-, cf. gr. kolon, -nos)

APENDICE s.n. 1. Parte a unui lucru, a unui organ etc., care se prezinta ca o prelungire, ca o completare a acestuia. ♦ Element fonic suplimentar care insoteste articulatia unui sunet. 2. Prelungire a intestinului gros, care porneste de la cec. ♦ Parte lipita de un organ. 3. Supliment, adaos la o lucrare; anexa. [Acc. si apendice, pl. -ce, (s.m.) -ci. / < fr., it. appendice, cf. lat. appendix – adaus, ceva atarnat].

CEC² s.n. Prima parte a intestinului gros, cuprinsa intre intestinul subtire si colon. [Pl. -curi, var. cecum s.n. / < fr., lat. caecum].

fundei, fundeiuri, s.n. (reg.) 1. ramasita dintr-o tramba de panza, din care s-a taiat o bucata. 2. ramasita dintr-o claie de grau, dupa ce s-au luat cei mai multi snopi; asternutul de paie pe care se face stogul de grau. 3. parte de sus a intestinului gros.

APENDICE/APENDICE s. n. 1. prelungire a intestinului gros, care porneste de la cec². 2. organ al unor aparate anatomice la artropode, arahnide, crustacee etc. 3. parte a unui lucru ca o prelungire a acestuia. ◊ element fonic suplimentar care insoteste articulatia unui sunet. 4. supliment, adaos la o lucrare; anexa. (< fr. appendice, lat. appendix)

CEC² s. n. primul segment al intestinului gros, intre intestinul subtire si colon.-var. cecum s. n. (< fr., lat. caecum)

CONSTIPATIE s. f. stare patologica prin incetineala in evacuarea continutului intestinului gros; coprostaza. (< fr. constipation)

RECT¹ s. n. portiunea terminala a intestinului gros, la capatul caruia se afla anusul. (< fr., lat. rectum/intestinum/)

CEC², cecuri, s. n. Prima parte a intestinului gros, cuprinsa intre intestinul subtire si colon. [Var.: cecum s. n.] – Fr. caecum (lat. lit. [intestinum] caecum).

chisca f., pl. ste, sti, si (sud) sci (rut. kiska, mat, rus. kiska, pol. kiszka). Stomahu [!] porcului. Cirnat facut din stomahu porcului si din intestinele groase (gilbaji) umplute cu pisat ori cu orez si carne tocata. Saculet lung umplut cu nisip ca sa bati pe cineva (un hot) fara sa-i ramiie vinatai.

bezer s.n. (inv.) 1. membrana groasa de la intestine; mezenter; grasimea de pe intestine; – untura de porc. 2. (fig.) barbia celui gras.

ILEOCOLOSTOMIE s. f. anastomoza intre intestinul subtire si cel gros. (< fr. ileo-colostomie)

ENTEROCOLITA, enterocolite, s. f. Boala care consta in inflamatia acuta sau cronica a intestinului subtire si a celui gros, provocata de germeni patogeni. – Din fr. enterocolite.