IRIZATIE (‹ fr.) s. f. Coloratie alcatuita dintr-un fragment al spectrului luminii sau dintr-o multitudine de spectre alaturate, neregulate si suprapuse, apare prin interferenta luminii in straturi subtiri transparente si da un aspect deosebit anumitor cristale, scoici aripi de fluturi etc.

FRANJ, franjuri, s. n. 1. Fiecare dintre firele de bumbac, matase, lana etc. care atarna unul langa altul ca ornament, la marginea unei perdele, fete de masa, stofe, a unui obiect de imbracaminte etc. 2. (Fiz.) Fiecare dintre dungile alternativ luminoase si intunecoase obtinute pe un ecran prin fenomenul interferentei luminii. [Var.: (2) franja s. f.] – Din fr. frange.

IRIZATIE ~i f. Fascicul de culori variate ce apare pe anumite suprafete (pe cristale, scoici etc.) datorita interferentei luminii. [G.-D. irizatiei; Sil. -ti-e] /<fr. irisation

IRIZATIE, irizatii, s. f. Coloratie similara curcubeului, aparuta in urma unui proces de interferenta a luminii albe prin straturi transparente subtiri. [Var.: irizatiune s. f.] – Din fr. irisation.

IRIZATIE s.f. Irizare. ♦ Ansamblu de culori si de nuante variabile pe care le reflecta unele cristale prin interferenta; descompunerea luminii albe prin difractie, dispersie sau interferenta. [Gen. iei, var. irizatiune s.f. / < fr. irisation].

IRIZATIE s. f. ansamblu de culori si nuante variabile pe care le reflecta unele cristale prin interferenta; descompunerea luminii albe prin difractie, dispersie sau interferenta; iridescenta. (< fr. irisation)

NEWTON [nju:tn], Sir Isaac (1642-1727), fizician, matematician si astronom englez. Prof. univ. la Cambridge. Presedinte al Societatii Regale din Londra (din 1703). A fundamentat mecanica clasica (newtoniana), definindu-i notiunile de baza si enuntand cele trei principii ale dinamicii, precum si mecanica cereasca prin descoperirea legii atractiei universale (1687). A inventat telescopul (1668). Contributii importante in optica („Optica”), in studiul fenomenelor de dispersie si interferenta; a emis teoria corpusculara a luminii. In matematica a pus bazele calcului infinitezimal, in acelasi timp cu Leibniz si a dat formula binomului care-i poarta numele („Principiile matematice ale filozofiei naturale”). Desi a inaugurat o noua paradigma a metodei stiintei, a fost interesat si de alchimie, profetie, intelepciune gnostica si teologie, dezvoltand o conceptie voluntarista despre Dumnezeu (stiinta trebuie folosita pentru a demonstra prezenta continua a Creatorului in natura). Ampla corespondenta, datorata, in parte, controverselor in care a fost angajat.

POLARIZATIE, polarizatii, s. f. Stare a unui corp sau a unui sistem fizic care prezinta proprietatea de polaritate sau care a suferit o polarizare. ◊ Polarizatie electrica = stare a unui corp sau a unui sistem fizic care poseda cel putin doi poli electrici (plus si minus). Polarizatia luminii = stare a unui fascicul luminos in care toate radiatiile electromagnetice componente au aceeasi directie de oscilatie. Polarizatie cromatica = ansamblul figurilor de interferenta, colorate viu, obtinute la cercetarea in lumina polarizata a unui cristal birefringent cu ajutorul unui polariscop. ♦ Marime vectoriala care caracterizeaza starea de polarizatie a unui corp sau a unui mediu. – Din fr. polarisation.

FRESNEL [frenel], Augustin Jean (1788-1827), fizician francez. A pus bazele opticii ondulatorii (1819), considerand razele de lumina unde transversale, si a explicat fenomenele de interferenta (cu dispozitivul numit oglinzile lui F.), polarizarea luminii si dubla refractie. A construit oglinzi si lentile ce-i poarta numele.