AFACERISM s. n. Utilizare in tranzactii comerciale, financiare, industriale de interes personal a pozitiei sociale, profesionale sau politice a cuiva. – Afacere + suf. -ism.

ZOMBI s.m. 1. Om inviat din morti, care si-a pierdut identitatea, d****t (in stare de letargie) sau cu creierul spalat, apoi inscris cu anumite ordine, pe care le executa orbeste, folosit in interes personal sau de manipulare politica. 2. (Fam.) Om fara caracter, lipsit de orice vointa. (din fr. zombi)

CAMARILA ~e f. inv. Grup de favoriti din anturajul unui rege care influentau in interes personal politica statului. /<fr. camarilla

A SE HOTARI ma ~asc intranz. A lua o decizie (manifestand interes personal). /Din hotar

A SE RUGA ma rog intranz. 1) A solicita manifestand un interes personal deosebit. ◊ Ma rog matale te rog cu multa insistenta. 2) (in credintele religioase) A face o rugaciune; a cere ajutorul lui Dumnezeu. ◊ ~ cu cerul si cu pamantul a se ruga cu o staruinta deosebita. /<lat. rogare

DEZINTERESAT, -A adj. (si adv.) Care nu face (ceva) din interes; facut fara interes personal. [< dezinteresa].

ARANJA vb. I. 1. tr. A randui, a ordona (lucruri, fiinte etc.) ♦ A pune la cale; a ispravi cu bine o actiune, o intreprindere. ♦ (Fig.) A face (cuiva) rau. 2. (refl.) A lua anumite masuri in interes personal. ♦ A se intelege cu cineva, a se pune bine. ♦ A-si potrivi tinuta exterioara, a se gati. 3. tr. A transcrie o bucata muzicala pentru instrumente sau voce. [P.i. -jez, 3,6 -jeaza, 4 -jam, ger. -jand. / < fr. arranger].

CAMARILA s.f. Clica de curteni care influenteaza, din interes personal, actele unui suveran. [< sp., fr. camarilla].

ARANJA vb. I. tr. 1. a randui, a pune in ordine. ◊ a pune la cale. 2. (fam.) a face cuiva un rau. 3. a prelucra, a transcrie o bucata muzicala pentru instrumente sau voce. II. refl. a lua anumite masuri in interes personal; a-si face un rost. ◊ a se intelege cu cineva, a se pune bine. ◊ a-si potrivi tinuta exterioara. (< fr. arranger)

CAMARILA s. f. clica de curteni care influenteaza, din interes personal, hotararile unui suveran. (< fr., sp. camarilla)

CALCULAT, -A, calculati, -te, adj. (Despre persoane) Chibzuit, socotit; preocupat de interesul personal. – V. calcula.

CASTANA, castane, s. f. 1. Fructul castanului, (aproximativ) sferic, cu coaja tare, cafenie, bogat in amidon si in ulei, inchis pana la maturitate intr-un invelis verde, tepos. ◊ Expr. A scoate castanele din foc cu mana altuia = a se folosi de altcineva intr-o intreprindere primejdioasa, pentru interese personale. 2. Fiecare dintre micile formatii cornoase aflate pe fata interna a picioarelor calului. – Din (1) ngr. kastanon, (2) kastania.

EGOISM s. n. Atitudine de exagerata preocupare pentru interesele personale si de nesocotire a intereselor altora. – Din fr. egoisme.

OPORTUNISM s. n. Atitudine lipsita de principialitate a unei persoane care, pentru a-si satisface interesele personale, adopta si aplica, dupa imprejurari, principii si pareri diferite. – Din rus. opportunizm, fr. opportunisme.

personalISM s. n. 1. Atitudine a cuiva care ia in consideratie numai punctele de vedere si interesele personale; subiectivism. 2. Doctrina sociala care pune la baza existentei o pluralitate de entitati spirituale inzestrate cu atributele personalitatii (1) si subordonate lui Dumnezeu ca fiinta suprema. – Din fr. personnalisme. Cf. Germ. personalismus.

POLITICIAN, politicieni, s. m. 1. Om politic. 2. (Peior.) Persoana care face din politica un mijloc abil si demagogic de realizare a intereselor personale. [Pr.: -ci-an] – Din fr. politicien.

POLITICIANISM s. n. Activitate politica orientata spre realizarea unor anumite interese personale, de grup sau de partid; atitudine, conduita, comportare specifica politicianului (2). [Pr.: -ci-a-] – Politician + suf. -ism.

POLITICIANIST, -A, politicianisti, -ste, s. m., adj. (Rar) 1. S. m. Persoana care face politica in scopul realizarii intereselor personale; adept al politicianismului. 2. Adj. Care se refera la politicianism, care este propriu, caracteristic politicianismului sau politicianistului (1). [Pr.: -ci-a-] – Politician + suf. -ist.

SUBORDONARE s. 1. v. dependenta. 2. (inv.) subordinatie. (Relatii de ~.) 3. subsumare. (~ intereselor personale celor generale.) 4. (GRAM.) (inv.) subordinatie. (Coordonarea si ~.)

CASTANA ~e f. 1) Fructul castanului. ◊ A scoate ~ele din foc cu mana altuia a folosi pe altcineva in situatii dificile pentru interese personale. 2) Fiecare dintre micile formatii cornoase de pe fata interioara a picioarelor calului. /Din castan

EGOISM n. Trasatura morala care pune mai presus de toate interesele personale; iubire excesiva de sine. /<fr. egoisme

INDIVIDUALIST ~sta (~sti, ~ste) si substantival 1) Care manifesta individualism; care cauta sa-si satisfaca doar interesele personale; preocupat de obtinerea unui avantaj personal; interesat. 2) Care impartaseste individualismul. /<fr. individualiste

interes ~e n. 1) Ceea ce este important (pentru cineva); ceea ce convine (cuiva). ◊ De ~ general (sau public) de importanta sociala. 2) Preocupare de a obtine un avantaj personal, ceva necesar. ◊ A-si face ~ele a-si rezolva chestiunile personale. ~ul poarta fesul interesul personal serveste drept stimulent pentru efectuarea unor actiuni. 3) Manifestare a unei atentii (favorabile) fata de cineva sau ceva. /<it. interesse, germ. interesse

interesAT ~ta (~ti, ~te) 1) Care are un interes; aflat in cauza. 2) Care cauta sa-si satisfaca doar interesele personale; manat de obtinerea unui avantaj personal; individualist. 3) Care manifesta mult interes; cuprins de curiozitate. /v. a (se) interesa

MARINIMIE f. Sentiment care consta in sacrificarea interesului personal in favoarea altei persoane; generozitate. /mare + inima + suf. ~ie

MESCHIN ~a (~i, ~e) 1) Care urmareste interese personale marunte; preocupat de interese neinsemnate. 2) Care denota lipsa de noblete sufleteasca; lipsit de generozitate; marunt. 3) Care manifesta lipsa de importanta; lipsit de valoare; neinsemnat. /<fr. mesquin

POLITICIAN ~eni m. 1) Om politic. 2) depr. Persoana care activeaza in politica, urmarind interese personale; afacerist politic. [Sil. -ci-an] /<fr. politicien

FRONDA s.f. 1. Miscare de revolta a nobilimii franceze din sec. XVII impotriva puterii regale despotice. 2. (Fig.) Razvratire, opunere neprincipiala persiflanta, cauzata mai ales de interese personale. 3. Organ vegetal de forma unei frunze. ♦ Frunza aeriana a ferigilor, care poarta sporangele. [< fr. fronde].

EGOISM s.n. Preocupare, atentie exagerata fata de propria persoana si de interesele personale, in dauna intereselor colectivitatii. [Pron. -go-ism. / < fr. egoisme, cf. lat. ego – eu].

interesAT, -A adj. 1. Care este in cauza, care are interes intr-o afacere. 2. Foarte atasat intereselor personale; meschin, avid. 3. Care are in vedere un interes, un profit. [< interesa].

OPORTUNISM s.n. 1. Lipsa de conduita morala, de fermitate si de principialitate, urmarind satisfacerea intereselor personale prin adoptarea si aplicarea, dupa imprejurari, a unor pareri si principii potrivite momentului. 2. Curent ideologic si politic in randurile unor partide ale clasei muncitoare, care promoveaza ideea renuntarii la mijloacele luptei revolutionare, la transformarea revolutionara a societatii. [Cf. fr. opportunisme, rus. opportunizm].

OPORTUNIST, -A adj. Referitor la oportunism, propriu oportunismului. // s.m. si f. 1. Om care isi schimba ideile dupa imprejurari, urmarind numai satisfacerea intereselor personale. 2. Adept al oportunismului (2). [Cf. fr. opportuniste, rus. opportunist].

ALOCENTRISM s. n. tendinta de focalizare a interesului personal spre ceilalti, mai mult decat spre sine. (< fr. allocentrisme)

CONJUNCTURALISM s. n. tendinta de a utiliza diversele imprejurari pentru satisfacerea intereselor personale. (< conjunctural + -ism)

EGOISM s. n. preocupare exagerata fata de propria persoana si de interesele personale, in dauna intereselor si drepturilor celorlalti. (< fr. egoisme)

interesAT, -A adj. 1. care este in cauza, care are interes intr-o afacere. 2. foarte atasat intereselor personale; meschin. 3. care are in vedere un interes. (< interesa)

MESCHIN adj. 1. preocupat de interese personale marunte; mic la suflet, egoist; josnic, murdar. 2. mic, neinsemnat; lipsit de valoare, modest. (< fr. mesquin)

OPORTUNISM s. n. 1. curent ideologic-politic (in miscarea muncitoreasca) care promova ideea renuntarii la mijloacele luptei revolutionare. 2. lipsa de conduita morala, de fermitate si de principialitate, urmarind satisfacerea intereselor personale; oportunitate (2). (< fr. opportunisme, rus. opportunizm)

OPORTUNIST, -A adj., s. m. f. 1. (adept) al oportunismului (1). 2. (cel) care isi schimba ideile dupa imprejurari, urmarind numai satisfacerea intereselor personale. (< fr. opportuniste, rus. opportunist)

BENTHAM [bentəm], Jeremy (1748-1832), filozof si jurist englez. Discipol al lui Th. Hobbes si Cl. A. Helvetius. Teoretician al liberalismului. A sesizat influenta economicului asupra juridicului si a promovat o morala utilitarista bazata pe „interesul personal”, ale carei principii le-a aplicat si in legislatie („Introducere in principiile moralei si legislatiei”, „Scrieri economice”).

CALCULAT, -A, calculati, -te, adj. (Despre persoane) Chibzuit, socotit; preocupat de interesul personal. – V. calcula.

CAMARILA, camarile, s. f. Clica de curteni care influenteaza, din interese personale, actele suveranului si treburile statului. – Fr. camarilla.

BISERICUTA, bisericute, s. f. 1. Diminutiv al lui biserica. 2. Fig. Cerc ingust de oameni uniti prin dorinta de a-si rezolva interesele lor personale in dauna colectivitatii din care fac parte. – Biserica + suf. -uta.

CAMARILA, camarile, s. f. Curteni din anturajul unui rege sau al unui sef de stat, care influenteaza politica statului in interesul lor personal. – Din fr. camarilla.

interesAT, -A, interesati, -te, adj. 1. Care are un interes (intr-o afacere), care are de tras foloase. 2. Care urmareste numai interesul sau personal; meschin. 3. Plin de curiozitate. – V. interesa. Cf. fr. interesse, it. interessato.

PRIMI, primesc, vb. IV. Tranz. 1. A lua in posesiune sau a accepta ceea ce ti se ofera, ti se da, ti se datoreaza; a obtine, a capata; spec. a incasa. ♦ A-i fi atribuit un titlu, un rang etc. ♦ A lua cunostinta de o stire, de o dispozitie etc. ♦ A fi obiectul spre care se indreapta o actiune sau care sufera efectele ei. 2. A se ocupa de un oaspete, a iesi in intampinarea lui; p. ext. a oferi cuiva ospitalitate; a gazdui. ♦ A avea oaspeti; a da o petrecere. ♦ A accepta vizita cuiva (in interes profesional, personal etc.); a acorda o audienta. 3. A admite, a include, a incadra pe cineva intr-o intreprindere, intr-o institutie, intr-o organizatie etc. ♦ A cuprinde, a ingloba, a include. 4. A consimti la..., a fi de acord cu...; a accepta, a admite. ♦ A imbratisa o teorie, o doctrina, o conceptie religioasa; a adera la... ♦ A manifesta o anumita atitudine fata de cineva sau de ceva. – Din sl. priimati.

DEZinteresAT, -A, dezinterersati, -te, adj. (Adesea adverbial) Care nu are in vedere interesul, folosul personal, care nu cauta un castig pentru sine. – V. dezinteresa. Cf. fr. desinteresse.

FRONDOR ~i m. 1) Participant la fronda. 2) fig. Opozitionist lipsit de principialitate, care actioneaza in conformitate cu interesele sale personale. /<fr. frondeur

POLITICIAN s.m. 1. Om politic. 2. (Peior.) Persoana care, activand pe plan politic, urmareste in deosebi satisfacerea intereselor sale personale, obtinerea de foloase personale. [Pron. -ci-an, pl. -ieni. / cf. fr. politicien].

PARTICULARISM s. n. 1. caracter intim, specific. 2. interes particular, personal. 3. atitudine a unei populatii, a unui grup social, a unei regiuni sau chiar a unui individ de a-si pastra caracteristicile particulare, originale, autonomia, in raport cu ansamblul din care face parte. (< fr. particularisme)

POLITICIAN s. m. 1. om politic. 2. (peior.) cel care, activand pe plan politic, urmareste indeosebi satisfacerea intereselor sale personale. (< fr. politicien)

INDIVIDUALISM s. n. 1. Denumire generica pentru conceptiile etice care iau ca punct de plecare individul izolat, independent de societate. 2. Atitudine a celui care subordoneaza interesele obstesti celor personale, care este preocupat exclusiv de propria persoana. [Pr.: -du-a-] – Din fr. individualisme.

EGOCENTRISM n. 1) Atitudine care pune interesele si sentimentele personale mai presus de toate. 2) Conceptie filozofica si etica care considera individualul, „eul” ca centru al intregii lumi. [Sil. -cen-trism] /<fr. egocentrisme

EGOCENTRISM s. n. mod de a privi totul prin prisma intereselor si sentimentelor personale, acordand o importanta exagerata propriei individualitati; egotism. ◊ (p. ext.) conceptie etico-filozofica care considera individul ca centru al universului. (< fr. egocentrisme)

interes, interese, s. n. 1. Preocupare de a obtine un succes, un avantaj; ravna depusa intr-o actiune pentru satisfacerea anumitor nevoi. 2. Avantaj, folos, castig, profit. ◊ Loc. adj. De interes general (sau public) = de importanta sociala, util colectivitatii. ◊ Expr. A-si face interesele = a fi preocupat numai de satisfacerea chestiunilor personale. 3. Dobanda. ◊ (Jur.) Daune interese = despagubire baneasca pentru repararea unui prejudiciu. 4. Orientare activa si durabila, dorinta arzatoare de a cunoaste si de a intelege pe cineva sau ceva. 5. Intelegere si simpatie fata de cineva sau de ceva; grija, solicitudine. 6. Calitatea de a destepta atentia, a starni curiozitatea prin importanta, frumusetea, varietatea lucrului, a problemei, a actiunii etc.; atractie. [Pl. si; (rar) interesuri] – Din it. interesse, rus. interes, germ. interesse.

EGOCENTRISM s. n. (Livr.) Atitudine a celui care priveste totul prin prisma intereselor si a sentimentelor personale, tendinta de a face din sine „centrul universului”; egotism. – Din fr. egocentrisme.

LEPADARE, lepadari, s. f. (Pop.) Actiunea de a (se) lepada si rezultatul ei; parasire; renegare. ◊ Lepadare de sine = renuntare la interesele sau la ideile personale (pentru binele obstesc). – V. lepada.

EGOCENTRIC, -A, egocentrici, -ce, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care priveste totul prin prisma intereselor si a sentimentelor personale, care se considera centrul universului; (despre manifestarile oamenilor) care tradeaza o asemenea atitudine. – Din fr. egocentrique.

DEZinteresAT ~ta (~ti, ~te) si adverbial Care nu urmareste nici un interes sau un folos personal. /v. a se dezinteresa

PASIV² ~a (~i, ~e) 1) si adverbial (despre persoane sau despre manifestarile lor) Care da dovada de lipsa de interes; lipsit de initiativa personala; inactiv. Participare ~a. Rol ~. ◊ Aparare ~a (sau civila) sistem de masuri menite sa protejeze populatia si obiectivele economice contra mijloacelor moderne de atac si sa efectueze lucrari urgente de salvare si restabilire. Vocabular ~ parte a vocabularului unei limbi nefolosita frecvent in vorbire. 3) si substantival (despre verbe si categorii verbale) Care are forma ce indica ca actiunea realizata de cineva sau de ceva o sufera subiectul. 3) (despre metale) Care are proprietatea de a rezista la actiunea mediilor corosive. /<fr. passif, lat. passivus, germ. Passiv

EGOCENTRIC, -A adj., s.m. si f. (Om) stapanit de egocentrism; egotist, care priveste totul prin prisma intereselor si a sentimentelor personale. [Cf. fr. egocentrique].

EGOCENTRISM s.n. Atitudinea de a privi totul prin prisma intereselor si a sentimentelor personale, acordand o importanta exagerata propriei individualitati; egotism. [< fr. egocentrisme, cf. lat. ego – eu, centrum – centru].

PATERNALISM s. n. 1. sistem social caracterizat prin predominanta celor mai varstnici sau a unuia care detine o influenta personala asupra grupului. 2. pretins interes pe care l-ar manifesta patronii sau conducatorii de fabrici fata de bunastarea muncitorilor, fata de atmosfera din intreprindere, de relatiile interumane. 3. protectie, protejare, tutelare excesiva a propriului copil, motivata printr-o dragoste si grija deosebite. (< fr. paternalisme)

PATERNALISM s.n. 1. Sistem social caracterizat prin predominanta prestigiului celor mai varstnici sau a unuia care detine o influenta personala asupra grupului. 2. Termen desemnand interesul pe care-l manifesta patronii sau conducatorii de fabrici fata de bunastarea muncitorilor, fata de atmosfera din intreprindere, de relatiile interumane. [< fr. paternalisme].

personalISM s.n. 1. Curent filozofic care pune la baza existentei o pluralitate de entitati spirituale inzestrate cu atributele personalitatii si subordonate lui Dumnezeu ca persoana suprema. ◊ personalism energetic = varianta a filozofiei personaliste, elaborata in Romania in perioada dintre cele doua razboaie mondiale de C. Radulescu-Motru, cu elemente preluate din teoriile energetiste. 2. Atitudine a celui care ia in consideratie numai interesele si punctele de vedere personale; subiectivism. [< fr. personnalisme].

personalISM s. n. 1. atitudine a celui care ia in consideratie numai interesele si punctele de vedere personale; subiectivism. 2. curent in filozofia contemporana, cu o tendinta pronuntat fideista, care pune la baza existentei o pluralitate de entitati spirituale inzestrate cu atributele personalitatii si subordonate lui Dumnezeu. ♦ ~ energetic = varianta a filozofiei personaliste, creata intre cele doua razboaie mondiale de C. Radulescu-Motru, cu elemente preluate din teoriile energetiste. (< fr. personnalisme)

GOSPODAROS, -OASA, gospodarosi, -oase, adj. (Despre oameni) Care dovedeste pricepere si manifesta interes, pasiune in conducerea unei gospodarii (personale, de stat etc.), a unei institutii, organizatii etc. – Gospodar + suf. -os.

PROFITA, profit, vb. I. Intranz. A avea un profit, a beneficia; a folosi prilejul, ocazia pentru a beneficia de ceva. ♦ (Depr.) A urmari un folos in orice imprejurare, a cauta sa obtina cu orice pret un castig personal (fara a tine seama de interesele altora). – Din fr. profiter.

TREBUINTA ~e f. 1) Ceea ce este (absolut) necesar (pentru satisfacerea unor cerinte); necesitate. ◊ De (mare) ~ (foarte) util. Cele de ~ cele necesare. In caz de ~ daca va fi nevoie. A avea ~ a-i trebui. 2) Folos real (adus la ceva). ◊ A nu mai fi de nici o ~ a nu mai folosi la nimic. 3) pop. Chestiune personala care trebuie sa fie pusa la punct; interes. ◊ A avea o ~ cu cineva a pune la cale ceva. /a trebui + suf. ~inta

EL, EA, ei, ele, pron. pers. 3. 1. (Tine locul persoanei despre care se vorbeste) El merge. ♦ (Fam.; la sg.) Sot, barbat; sotie, nevasta. 2. (La genitiv, in formele lui, ei, lor, adesea precedat de „al, a, ai, ale”, cu valoare posesiva) Casa lui. ◊ Expr. Ai lui sau ai ei = persoane legate prin rudenie, interese comune, prietenie etc. de o anumita persoana. Ale lui sau ale ei = a) lucrurile personale ale cuiva; b) capriciile, toanele cuiva. Lasa-l in ale lui! 3. (La dativ, in formele lui, ei, ii, i, lor, le li, cu functie de complement indirect sau de atribut) Prietenul ii iese inainte. ◊ (In forma i, cu valoare neutra) Da-i cu bere, da-i cu vin. 4. (In acuzativ, in formele il, l, o, ii, i, le, cu functie de complement direct) Cartea pe care o citesc. (Precedat de prepozitii, in formele el, ea, ei, ele) Pe el il caut. ◊ (Precedat de prepozitii, in forma o, cu valoare neutra) Au mai patit-o si altii. [Pr.: iel, ia, iei, iele] – Lat. illum, illa.

SOLDA, solde, s. f. Suma de bani platita militarilor si personalului civil din armata. ◊ Expr. A fi in solda cuiva = a sustine cauza cuiva din interes material (si nu din convingere). – Din fr. solde.

personal adj., adv., s. 1. adj. individual, particular, propriu, (inv.) obrazalnic, particularistic, particularnic, partnic, personalicesc, personalnic. (interese ~.) 2. adj. v. particular. 3. adj. individual, particular, privat, propriu. (Proprietate ~.) 4. adj. v. intim. 5. adj. v. original. 6. adv., adj. direct, nemijlocit. (Trateaza ~ cu el; are relatii ~ cu el.) 7. s. angajati (pl.), salariati (pl.), slujbasi (pl.). (Tot ~ul unei institutii.) 8. cadre (pl.). (Serviciul de ~.)

INDEPENDENT, -A I. adj. 1. care nu depinde de cineva sau ceva; liber, neatarnat; autonom. ♦ ~ de = fara a tine seama de... 2. care se bizuie pe propriile sale forte; cu initiative personale. II. s. m. pl. (in revolutia burgheza din Anglia) membrii unei grupari politice reprezentand interesele burgheziei si nobilimii mijlocii. (< fr. independant)

UTILITARISM s.n. Conceptie care reflecta interesele si starile de spirit ale burgheziei liberale engleze din epoca infloririi capitalismului in Anglia (sec. XIX). ♦ Teorie etico-filozofica care considera utilitatea, folosul personal drept criteriu al moralitatii comportarii oamenilor. [< fr. utilitarisme].