VIRTUTE, virtuti, s. f. 1. Insusire morala pozitiva a omului; insusire de caracter care urmareste in mod constant idealul etic, binele; integritate morala. ♦ Inclinatie statornica speciala catre un anumit fel de indeletniciri sau actiuni frumoase. 2. (In loc. prep.) In virtutea... = pe baza, in puterea, ca urmare a... – Din lat. virtus, -tutis (cu unele sensuri dupa fr. vertu).

virtute (integritate morala) s. f., g.-d. art. virtutii; pl. virtuti

IMORAL ~a (~i, ~e) Care este in contradictie cu principiile moralei; lipsit de integritate morala; contrar moralei; nemoral. /<fr. immoral

IMPUR ~a (~i, ~e) 1) Care nu este pur; cu impuritati; murdar. 2) chim. (despre substante) Care are in componenta sa impuritati. 3) fig. (despre persoane) Care este corupt; lipsit de integritate morala; nemoral; imoral. /<fr. impur, lat. impurus

IMPURITATE ~ati f. 1) Caracter impur; lipsa de puritate. 2) fig. Lipsa de integritate morala; imoralitate. 3) chim. Substanta straina care se gaseste in componenta altei substante. 4) la pl. Substante toxice sau infectioase aflate in mediul inconjurator. /<fr. impurete, lat. impuritas, ~atis

ONOARE s.f. 1. Cinste; integritate morala, probitate, corectitudine. ♦ De onoare = a) onest; b) care angajeaza cinstea, demnitatea cuiva. 2. Renume, faima, buna reputatie. ♦ A face onoare cuiva = a onora. 3. Mandrie, demnitate. 4. Cinste, favoare. 5. Castitate, pudoare (la femei). [Gen. -iei, var. onor s.n. / < lat. honor, cf. fr. honneur, it. onore].

ONOARE s. f. 1. integritate morala, probitate, corectitudine; demnitate. ♦ de ~ = a) onest; b) care angajeaza cinstea, demnitatea cuiva. 2. renume, faima, buna reputatie. ♦ a face ~ cuiva = a onora. 3. consideratie, respect, stima. ♦ garda de ~ = garda simbolica instituita in semn de respect cu ocazia unei solemnitati; in a cuiva (sau a ceva) = spre lauda, spre cinstea cuiva (sau a ceva). 4. cinste, favoare. 5. castitate, pudoare (la femei). (< lat. honor, fr. honneur)

VIRTUTE s. f. 1. calitate, forta morala de a urmari consecvent un ideal etic etc.; integritate morala. ◊ castitate, curatenie. 2. in virtutea... = pe baza, ca urmare a... (< lat. virtus, dupa fr. virtu)

cacom si (vechi) cacum m. (turc. [d. ar.] kakum). Un fel de jder alb peste tot, afara de virfu coadei, care e negru (putorius ermisea). Blana lui e foarte scumpa si se intrebuinteaza la mantalele suveranilor in marile ceremonii. E si emblema integritatii morale. V. si ermelin si mustelid.

DEFICIENTA ~e f. 1) Lipsa a unei insusiri fizice sau morale; neajuns; cusur; defect; meteahna. 2) Lipsa a integritatii anatomice sau functionale a unui organ; defect. [G.-D. deficientei; Sil. -ci-en-] /<fr. deficience, lat. deficientia

CARACTER s.n. 1. Totalitatea trasaturilor psihice esentiale si stabile ale omului, care se manifesta in modul specific de a se comporta al acestuia. ◊ Dans de caracter = dans prin ale carui figuri se exprima actiuni sau sentimente; comedie de caracter = comedie a carei intriga izvoraste din conflictul creat intre caracterele personajelor. ♦ Individualitate cu trasaturi psihice complexe prezentata intr-o opera literara. ♦ Ansamblu de insusiri morale manifestate prin vointa ferma, corectitudine si consecventa, integritate etc. 2. Particularitate distinctiva care constituie specificul unui lucru. 3. Litera, semn grafic. 4. (Mat.) Numarul de elemente care ocupa dupa o permutare acelasi loc ca si inainte de aceasta. [Acc. si caracter. / < fr. caractere, cf. lat. character, gr. charakter – semn].

CARACTER s. n. 1. ansamblu de trasaturi psihico-morale distincte, relativ stabile, definitorii pentru om. ♦ dans de ~ = dans prin ale carui figuri se exprima actiuni sau sentimente; comedie de ~ = comedie a carei intriga izvoraste din conflictul creat intre caracterele personajelor. 2. personalitate morala caracterizata prin vointa ferma, corectitudine si consecventa, integritate etc. 3. individualitate cu trasaturi psihice complexe, intr-o opera literara. 4. particularitate de structura, forma, substanta sau functie a unui organism. ◊ caracteristica a unui lucru, fenomen. 5. element al unui alfabet; litera, semn grafic de acelasi corp si aceeasi familie. ◊ (inform.) litera, cifra, semn particular. 6. (mat.) numarul de elemente care ocupa dupa o permutare acelasi loc ca si inainte de aceasta. (< fr. caractere, lat. character, gr. kharakter)

DEFECT² ~e n. 1) Lipsa a unei insusiri fizice sau morale; neajuns; cusur; deficienta; meteahna. 2) Deranjament care nu permite unui sistem tehnic sa functioneze normal; defectiune. 3) Lipsa de integritate anatomica sau functionala a unui organ; deficienta. /<lat. defectus, germ. Defect

A SE CORUPE ma corup intranz. 1) A ajunge in stare de declin moral; a se declasa; a degenera; a degrada; a se vicia; a se p******i; a decadea. 2) (despre idei, sentimente, fenomene sociale etc.) A pierde integritatea sau puritatea initiala. /<lat. corrumpere