CALITATE, calitati, s. f. 1. Totalitatea insusirilor si laturilor esentiale in virtutea carora un lucru este ceea ce este, deosebindu-se de celelalte lucruri. 2. Insusire (buna sau rea), fel de a fi (bun sau rau); p. restr. caracteristica pozitiva, insusire buna. ◊ Loc. adj. De calitate = de calitate buna, de valoare. 3. Pozitie, situatie, titlu care confera un drept. ◊ Loc. conj. In calitate de... = cu dreptul de..., fiind... 4. (La jocul de sah) Diferenta de valoare intre un turn si un nebun sau un cal. – Din fr. qualite, lat. qualitas, -atis.

CALITATE, calitati, s. f. 1. Totalitatea insusirilor esentiale care determina un fenomen si care, schimbandu-se prin salturi in urma acumularilor cantitative, dau nastere altui fenomen cu trasaturi esentiale superioare primului. 2. Insusire (buna sau rea), fel de a fi (bun sau rau); (prin restrictie) caracteristica pozitiva, insusire buna. ◊ Loc. adj. De calitate = de calitate buna, de valoare. 3. Pozitie, situatie, titlu care confera un drept. ◊ Loc. conj. In calitate de... = cu dreptul de..., ca..., fiind... – Fr. qualite (lat. lit. qualitas, -atis).

NEGATIV, -A, negativi, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Care exprima o negare sau un refuz, care neaga ceva. 2. Lipsit de insusiri bune, de calitati, rau; care produce rau, care este periculos. 3. (Despre numere, marimi scalare etc.) Care este mai mic decat zero (sau egal cu zero); care se noteaza in scris cu semnul minus. 4. (Despre electricitate, sarcini electrice) Care apare la anodul unui element generator electrochimic. II. S. n. Imagine fotografica obtinuta pe un material (film, hartie etc.), la care distributia luminii si a umbrei este inversa in raport cu cea reala; p. ext. placa, film, sau hartie fotografica pe care s-a obtinut o asemenea imagine. – Din it. negativo, lat. negativus, fr. negatif, germ. negativ.

NEGATIV² ~a (~i, ~e) (in opozitie cu pozitiv si afirmativ) 1) si adverbial Care neaga ceva; care contine o negatie; care exprima o contestare sau un refuz. Raspuns ~. 2) Care este lipsit de insusiri bune; rau. ◊ Erou ~ erou intr-o opera artistica, care cumuleaza calitati considerate ca rele. 3) Care cauzeaza sau poate cauza un rau; daunator. Influenta ~a. 4) mat. (despre valori numerice) Care este mai mic decat zero si se noteaza cu semnul minus. Marime ~a. ◊ Semn ~ semnul minus folosit pentru caracterizarea numerelor negative. 5) med. (despre analize, reactii, probe) Care nu adevereste prezenta in organism a unui agent patogen. /<it. negativo, lat. negativus, fr. negatif, germ. negativ

OMENIE f. 1) Totalitate a celor mai bune insusiri ale unui om; insusirea de a fi omenos. 2) Atitudine respectuoasa si intelegatoare. ◊ Om de ~ om cumsecade. A-si manca ~a a-si pierde onoarea. [G.-D. omeniei] /om + suf. ~ie

POZITIV² ~a (~i, ~e) (in opozitie cu negativ) 1) Care contine o afirmatie; care exprima aprobare sau acceptare; care are un caracter cert. Raspuns ~. 2) Care are insusiri bune; bun. ◊ Erou ~ personaj dintr-o opera artistica inzestrat cu calitati considerate bune. 3) (despre personaje) Care are spirit practic; realist. 4) mat. (despre valori numerice) Care este mai mare decat zero sau se noteaza cu semnul plus. Numar ~. 5) (despre sarcini electrice) Care este de acelasi fel cu sarcina nucleelor atomice sau cu sarcina electrica dobandita de un baston de ebonita prin frecare cu postav. 6) med. (despre analize, reactii, probe) Care confirma prezenta in organism a unui agent patogen. 7): Grad ~ forma initiala a categoriei gramaticale a gradelor de comparatie la adjective si adverbe. /<fr. positif, lat. positivus

CALITATE s.f. 1. Categorie filozofica prin care se desemneaza sistemul insusirilor esentiale ale unui obiect, ale unui fenomen etc., in virtutea carora el este obiectul, fenomenul dat si nu altul. 2. insusire (buna sau rea); (p. restr.) caracteristica pozitiva. ♦ (Log.) insusire a unei judecati predicative de a fi afirmativa sau negativa. 3. Situatie, pozitie, titlu, conditie care constituie sau da un anumit drept. ♦ Diferenta de valoare intre un turn si un nebun sau un cal la jocul de sah. [< lat. qualitas, cf. fr. qualite, it. qualita].

CALITATE s. f. 1. sinteza laturilor si insusirilor esentiale ale obiectelor, fenomenelor sau proceselor. 2. insusire (buna sau rea); caracteristica pozitiva. ◊ (log.) insusire a unei judecati predicative de a fi afirmativa sau negativa. 3. situatie, pozitie, titlu, conditie care constituie sau da un anumit drept. ◊ (sah) diferenta de valoare dintre un turn si un nebun sau un cal. (< fr. qualite, lat. qualitas)

LEGAT² s. n. (jur.) dispozitie testamentara prin care se lasa un bun, o obligatie etc. cuiva. ◊ bunul insusi. (< lat. legatum)

PROPRIETATE s. f. 1. insusire, calitate caracteristica unui lucru, unei fiinte etc.; caracter distinctiv. 2. calitatea unui cuvant, a stilului etc. de a fi propriu (4). 3. stapanire deplina asupra unui bun material; bunul insusi; avere. (< fr. propriete, lat. proprietas)

EXPLOATABILITATE s. f. (Rar) insusirea unui bun de a putea fi exploatat. – Din fr. exploitabilite.

NEGOCIABILITATE s.f. insusirea unui bun de a fi negociabil. [Pron. -ci-a-. / cf. fr. negociabilite].

ACAPARA, acaparez, vb. I. Tranz. A-si insusi un bun in mod complet si exclusiv, in dauna altora; a pune mana pe... ♦ A retrage din circulatie o marfa, cu scopul de a o specula. – Fr. accaparer.

GROZAVI, grozavesc, vb. IV. Refl. (Fam. si depr.) A avea o impresie exagerat de buna despre propriile insusiri (si a face caz de ele); a se lauda. – Din grozav.

CALITATE s. 1. v. insusire. 2. insusire, natura. (~ unui lucru.) 3. v. valoare. 4. insusire, virtute, (rar) bun. (Caracterul lui e o ~ de pret.) 5. v. nivel. 6. v. dar. 7. (pop.) mana. (Faina de ~ a doua.) 8. titlu. (Are ~ de inginer.) 9. autoritate, cadere, competenta, drept, indreptatire, (inv.) volnicie. (Nu am ~ sa ma pronunt.) 10. v. functie.

RAU² rea (rai, rele) 1) (in opozitie cu bun) Care are insusiri negative; lipsit de calitati bune. Purtare rea. ◊ Viata rea (sau trai ~) viata plina de greutati; trai zbuciumat. Vorbe rele barfeli; calomnii. Veste rea veste care intristeaza. ~ conducator de caldura (sau de electricitate) care nu transmite caldura (sau electricitate). A duce casa rea cu cineva a se certa tot timpul; a trai in dusmanie. A-si face sange ~ (sau inima rea) a se mahni; a se intrista. 2) Care este cainos la suflet; plin de rautate; avan. Om ~. ◊ Poama rea (sau soi ~) persoana cu apucaturi, deprinderi urate. ~ de mama focului foarte rau. ~ la inima lipsit de omenie; hain. 3) (despre actiuni, fapte ale oamenilor) Care contravine regulilor moralei. Purtare rea. Deprinderi rele. 4) (in superstitii) Care aduce sau prevesteste nenorociri. Semn ~. Vis ~. /<lat. reus

PROPRIETATE s.f. 1. Dreptul de a detine, de a se folosi de un bun; stapanire. 2. Ceea ce constituie obiectul unei stapaniri; bun, avere, avut. 3. insusire, calitate caracteristica a unui lucru; caracter distinctiv. 4. Calitatea unui cuvant, a stilului de a reda precis ideea exprimata. [Pron. -pri-e-. / cf. fr. propriete, lat. proprietas].

bunaTATE, (1 3, II) bunatati, s. f. I. 1. insusirea de a fi bun, inclinarea de a face bine; p. ext. indurare, mila, blandete; bunete. 2. bunavointa, amabilitate. ◊ Expr. Ai bunatate (sau bunatatea) ori fa bunatatea (sa...) = te rog, fii bun (sa...). 3. Fapta buna, binefacere. 4. Gust bun, placut. II. (Concr.) 1. (La pl.) Mancare sau bautura (foarte) buna. 2. (Mai ales la pl.) Lucru de calitate (foarte) buna. 3. (La pl.) Averi, bogatii. – Lat. bonitas, -atis.

CAIMAC, caimacuri, s. n. 1. Pojghita de grasime care apare pe suprafata laptelui fiert sau a iaurtului. ◊ Expr. A lua caimacul = a-si insusi partea cea mai buna. 2. Spuma care se formeaza la suprafata cafelei in urma fierberii. 3. (Rar) Strat (ars) al tutunului din ciubuc, format in jurul si deasupra carbunelui. – Din tc. kaymak.

CAIMAC ~uri n. 1) Strat subtire de grasime care se formeaza la suprafata laptelui. ◊ A lua ~ul a-si insusi partea cea mai buna. 2) Spuma care se formeaza la suprafata cafelei in urma fierberii. [Sil. cai-mac] /<turc. kaymak

A insusi ~esc tranz. 1) (bunuri straine sau care nu apartin nimanui) A lua in stapanire; a-si apropria. 2) (cunostinte) A dobandi prin invatatura; a asimila. 3) (pareri, idei) A accepta considerand ca bun; a adopta. /Din insusi

bunatate (bunatati), s. f. – 1. insusirea de a fi bun. – 2. Blindete, dulceata. – 3. Serviciu, favoare. – 4. Calitate buna, valoare. – 5. Bunuri, bogatii, averi. – 6. (Pl.) Mincare sau bautura foarte buna. – Mr. bunatate, megl. bunatati. Lat. bŏnitātem (Puscariu 238; REW 1206; Candrea-Dens., 196; DAR); cf. it. bonta, prov. bontat, fr. bonte, sp. bondad, port. bondade. – Der. imbunatati, vb. ( a face ca ceva sa devina mai bun).

bunaTATE, (I 3, II) bunatati, s. f. I. 1. insusirea de a fi bun, inclinarea de a face bine; p. ext. indurare, mila, blandete. 2. bunavointa, amabilitate. ◊ Expr. Ai bunatate (sau bunatatea) ori fa bunatatea (sa...) = te rog, fii bun (sa...). 3. Fapta buna, binefacere. 4. Gust bun, placut. II. (Concr.) 1. Mancare sau bautura (foarte) buna. 2. Lucru de calitate (foarte) buna. 3. (La pl.) Averi, bogatii. – Lat. bonitas, -itatis.

UZURPA, uzurp, vb. I. Tranz. A-si insusi in mod fraudulos un bun, un drept, o calitate etc. – Din fr. usurper, lat. usurpare.

UZURPATOR, -OARE, uzurpatori, -oare, s. m. si f. Persoana care uzurpa, care isi insuseste in mod fraudulos un bun, un drept, o calitate etc. – Din fr. usurpateur, lat. usurpator.

bun s. v. bunic, calitate, insusire, tata-mare, virtute.

LEU¹ lei m. 1) Mamifer carnivor de talie mare, cu blana de culoare galbuie si coama bogata, care traieste in Africa. ◊ ~-paraleu a) animal fantastic din basmele populare; b) om foarte puternic si viteaz. Partea ~lui partea cea mai mare, cea mai valoroasa din imparteala unui bun, pe care si-o insuseste cel mai puternic dintre partasi. 2) fig. Om puternic si curajos. ◊ Pui de ~ om tanar, voinic si viteaz. 3) art. Constelatie zodiacala. 4): ~-de-mare mamifer carnivor adaptat la viata de mare. ~l-furnicilor insecta asemanatoare cu libelula, care se hraneste, mai ales, cu larve de furnici. [Monosilabic] /Orig. nec.

PROPRIETATE ~ati f. 1) Dreptul de a poseda, de a folosi un bun. 2) Forma social-economica de insusire a bunurilor materiale, care exprima relatiile economice ce apar in societate. ~ colectiva. ~ individuala. 3) Valoare materiala de care dispune cineva; bun. 4) Semn particular al unui lucru sau al unei persoane; calitate; particularitate; trasatura; caracter. [G.-D. proprietatii; Sil. -pri-e-] /<fr. propriete, lat. proprietas, ~atis

JOVIALITATE, jovialitati, s. f. insusirea de a fi jovial; buna dispozitie. [Pr.: -vi-a-] – Dupa fr. jovialite.

LEU¹, lei, s. m. 1. Mamifer carnivor de talie mare din familia felidelor, cu corpul acoperit cu blana scurta de culoare galbuie si cu o coama bogata in jurul capului, deosebit de puternic si de vorace, care traieste in Africa si in Asia meridionala (Panthera leo) ◊ (In basme) Leu-paraleu = leu mare si cu o putere extraordinara; fig. om curajos, viteaz. ◊ Expr. Partea leului = partea cea mai mare, cea mai valoroasa din imparteala unui bun si pe care si-o insuseste cel mai puternic dintre partasi. ◊ Compuse: leu-de-mare = mamifer carnivor acvatic asemanator cu foca, avand o coama pe gat, piept si omoplat (Otaria byronia); leul-furnicilor = insecta asemanatoare cu libelula, ale carei larve se hranesc cu insecte (Myrmeleon formicarius). ♦ Fig. Om puternic, viteaz. 2. (Art.) Numele unei constelatii. – Et. nec. Cf. lat. leo.

OSPITALITATE s. f. insusirea de a fi ospitalier; gazduire buna. (< fr. hospitalite, lat. hospitalitas)

JOVIALITATE s. f. insusirea de a fi jovial; veselie, voiosie, buna dispozitie. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. jovialite.

APTITUDINE, aptitudini, s. f. insusire psihica individuala care conditioneaza indeplinirea in bune conditii a unei munci, a unei actiuni; aplicatie, inclinatie, dar². – Din lat. aptitudo, -inis, fr. aptitude.

ORGOLIU, orgolii, s. n. Parere foarte buna, adesea exagerata si nejustificata, despre sine insusi, despre valoarea si importanta sa sociala; ingamfare, vanitate, suficienta, trufie. – Din it. orgoglio. Cf. fr. orgueil.

OSPITALITATE s. f. insusirea de a fi ospitalier. ♦ Primire, gazduire buna oferita cuiva. – Din fr. hospitalite, lat. hospitalitas, -atis.

VALOARE s.f. I. 1. Expresie a muncii umane materializata intr-o marfa. ♦ Categorie economica proprie economiei bazata pe productia de marfuri. 2. Suma de bani care reprezinta echivalentul pretului unei marfi, unui cec, al unei actiuni etc. ♦ Rentabilitate, productivitate. 3. Marime matematica asociata unei marimi fizice, potrivit unui anumit procedeu. 4. Durata unui sunet muzical. 5. Sensul sau folosirea gramaticala a unui cuvant. 6. (Pict.) Intensitatea unei culori. II. 1. Ansamblul calitatilor care fac un lucru bun, cautat, apreciat; insemnatate, importanta, pret. 2. Suma insusirilor pozitive ale unui om; (concr.) om care intruneste calitati deosebite. [Gen. -orii. / < fr. valeur, it. valore < lat. valor].

OSPITALITATE s.f. insusirea de a fi ospitalier. ♦ Primire, gazduire buna. [Cf. fr. hospitalite].

UZURPA vb. tr. a acapara, a-si insusi prin violenta sau prin frauda un bun, un drept, o calitate etc. (< fr. usurper, lat. usurpare)

LANCASTER [lænkəstər], Joseph (1778-1838), pedagog englez. In 1818 a emigrat in S.U.A. A fundat (1798) la Southwark prima scoala de ajutor mutual, unde si-a pus in practica propria metoda educativa, organizand elevii in grupe sau clase, supravegheate de monitori (selectati dintre elevii buni), care trebuiau sa asigure mentinerea disciplinei si insusirea lectiilor. Ideile sale novatoare (in competitie cu cele ale lui A. Bell, sustinut de Biserica), expuse in „Sistemul de invatamant britanic”, au influentat considerabil sistemul educational englez din sec. 19.

MINUNAT, -A, minunati, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Care iese din comun (prin aspect, insusiri etc.); p. ext. care uimeste prin frumusete; incantator, splendid. ♦ Foarte bun, exceptional. 2. (In basme) Care face minuni, care este inzestrat cu insusiri supranaturale. ♦ Vrajit, fermecat. 3. Mirat, surprins. – V. minuna.

CONDUCATOR, -OARE, conducatori, -oare, adj., s. m. si f. I. Adj. 1. Care conduce, de conducere. 2. (Despre corpuri, in sintagma) bun (sau rau) conducator de caldura (sau de electricitate) = care are insusirea de a transmite (sau de a nu transmite) caldura (sau electricitatea). II. S. m. si f. Persoana sau organ care conduce un partid, o organizatie, o institutie sau o intreprindere. – Conduce + suf. -ator.

SUSTRAGE vb. 1. v. delapida. 2. v. fura. 3. a fura, a-si insusi, (fam.) a sterpeli, (arg.) a furgasi, a furlua. (A ~ un bun strain.) 4. a se eschiva, a fugi, a scapa, (rar) a se strecura, (frantuzism) a se refuza, (inv. si reg.) a sovai, (fam.) a se fofila. (Nu se mai poate ~ de la ...) 5. v. abate.

FURA vb. 1. a-si insusi, a lua, a sustrage, (rar) a hoti, (reg.) a suchea, a suchiri, (prin Transilv.) a ciusdi, (prin Bucov.) a harsni, (Mold.) a pasli, (Transilv.) a pili, (inv. si fam.) a sfeterisi, (inv., in Transilv.) a spilui, (fam.) a c****i, a subtiliza, a sparli, a sterge, a sterpeli, (arg.) a m****i, a panghi, a sucari, a suti. (A ~ un stilou.) 2. v. prada. (L-au ~ hotii.) 3. v. pungasi. 4. a-si insusi, a sustrage, (fam.) a sterpeli, (arg.) a furgasi, a furlua. (A ~ un bun strain.) 5. v. rapi.

EXPLOATA vb. tr. 1. a pune in valoare un bun in vederea realizarii unor scopuri economice; a valorifica, a cultiva. 2. a-si insusi fara echivalent plusprodusul sau munca producatorilor directi; a acapara roadele muncii altuia. 3. (fig.) a folosi abuziv, a profita. (< fr. exploiter)

POSESOR, -OARE, posesori, -oare s. m. si f. 1. Persoana care detine cu titlu de proprietate un bun; persoana careia ii apartine ceva. ♦ (Inv. si reg.) Arendas. 2. Persoana care poseda anumite insusiri, caracteristici. Posesorul unui stil elegant de inot. – Din fr. possesseur, lat. possessor, -oris.

FINETE, (2, rar) fineturi, s. f. 1. insusire a ceea ce este fin¹, delicat, placut la aspect, foarte subtire sau de foarte buna calitate. ♦ Raportul dintre lungimea unui fir textil si greutatea lui, care indica finetea (1) firului respectiv. ♦ Cantitatea de metal pretios dintr-un aliaj, care exprima finetea (1) aliajului. 2. Fig. Subtilitate, ingeniozitate. ♦ (La pl.; peior.) Rafinament. – Din fr. finesse.

PRIM²-, -A num. ord., adj. 1. cel dintai (in spatiu sau in timp); care se afla in fruntea unei serii. ♦ (mat.) numar ~ = numar natural care nu admite alti divizori decat pe 1 si pe el insusi; materie ~a = materie bruta prin a carei prelucrare se obtin produse finite. 2. cel mai bun; cel mai insemnat etc. ♦ de ~ rang = de calitate superioara. 2. pe treapta cea mai inalta, intaiul in categoria respectiva. ♦ ~ ministru = premier (< lat. primus)

VALOARE s. 1. (MAT.) (inv.) pret. (Cifra O nu are adesea nici o ~.) 2. (MAT.) valoare absoluta modul. 3. v. pret. 4. v. curs. 5. v. bun. 6. v. putere. 7. putere, valabilitate. (Actul acesta are ~ de lege.) 8. v. sens. 9. eficacitate, putere. (~ nutritiva.) 10. calitate, insusire. (~ deosebita a unui produs de arta.) 11. v. nivel. 12. v. capacitate. 13. merit, (inv.) vrednicie. (Lipsit de orice ~.) 14. v. importanta. 15. v. insemnatate. 16. v. seriozitate. 17. importanta, insemnatate, (fig.) pret. (~ cuvantului scris.) 18. importanta, insemnatate, semnificatie, sens, (fig.) pret. (~ actului Unirii.)

SOI³, soiuri, s. n. Grup de plante sau de animale care apartin aceleasi specii ori varietati, cu anumite insusiri morfologice sau fiziologice ereditare comune; planta sau animal care apartine unui asemenea grup. ◊ Loc. adj. De soi = de buna calitate, ales. ♦ (Fam.) Varietate, gen, fel, categorie de oameni sau de obiecte. – Din tc. soy.

EXPLOATA vb. I. tr. 1. A-si insusi fara echivalent plusprodusul sau munca producatorilor directi; a acapara roadele muncii altuia. 2. A folosi, a pune in valoare un bun in vederea realizarii unor scopuri economice; a valorifica, a cultiva. 3. (Fig.) A folosi abuziv, a profita de ceva. [Pron. -ploa-. / < fr. exploiter, cf. lat. explicitare – a pune in valoare].

MOSTENI, mostenesc, vb. IV. Tranz. 1. A primi un bun pe cale de succesiune, a dobandi prin testament. ♦ A deveni succesorul, mostenitorul cuiva. ♦ P. ext. A detine pe cale ereditara o insusire, o caracteristica etc. 2. P. gener. A obtine, a dobandi. – Din mostean.

EDUCATIE, educatii, s. f. Ansamblu de masuri aplicate in mod sistematic in vederea formarii si dezvoltarii insusirilor intelectuale, morale sau fizice ale copiilor si ale tineretului sau, p. ext., ale oamenilor, ale societatii etc.; rezultatul acestei activitati pedagogice; buna crestere, comportare civilizata in societate. ◊ Loc. vb. A face educatie cuiva = a educa pe cineva. ◊ Educatie fizica = ansamblu de masuri care au ca scop asigurarea dezvoltarii fizice armonioase a oamenilor, intarirea sanatatii, formarea si perfectionarea cunostintelor, priceperii si deprinderilor de miscare necesare atat pentru munca, cat si pentru activitatea sportiva. [Var.: (inv.) educatiune s. f.] – Din fr. education, lat. educatio, -onis.

MERIT, merite, s. n. Calitate, insusire remarcabila care face pe cineva sau ceva sa fie vrednic de stima, de lauda, de rasplata; valoare, virtute. ◊ Loc. adv. Pe merit = pe buna dreptate, justificat. – Din fr. merite.

MOSTENIRE, mosteniri, s. f. Faptul de a mosteni. 1. Drept de succesiune; (concr.) totalitatea bunurilor ramase de la o persoana decedata si intrate in posesiunea altcuiva; p. restr. bun obtinut prin drept succesoral. 2. Fig. Patrimoniu cultural, bunuri morale, intelectuale, artistice care se transmit de la o generatie la alta. ♦ P. ext. Caracter fizic, insusiri care se transmit ereditar. – V. mosteni.

BAN¹, bani, s. m. 1. Unitate monetara si moneda egala cu a suta parte dintr-un leu; p. restr. moneda marunta, divizionara a leului. ◊ Expr. A nu face (sau a nu plati) un ban (chior) sau doi bani= a nu valora nimic, a nu avea nici o valoare. 2. Echivalent general al valorii marfurilor (fiind el insusi o marfa); moneda de metal sau hartie recunoscuta ca mijloc de schimb si de plata; argint (2). ◊ Expr. A trai (pe langa cineva) ca banul cel bun = a fi foarte pretuit (de cineva). A lua (ceva) de (sau drept) bani buni = a crede ca un lucru este adevarat. ♦ (La pl.) Avere in numerar; parale. ◊ Expr. A fi doldora (sau plin) de bani = a fi foarte bogat. A avea bani (stransi) la ciorap sau a strange bani la ciorap = a avea sau a face economii, a avea sau a strange o suma de bani; a fi zgarcit. Fecior (sau baiat) de bani gata = fiu de oameni avuti care face extravagante cu banii primiti sau mosteniti de la parinti. – Et. nec.

EXPLOATARE, exploatari, s. f. Actiunea de a exploata si rezultatul ei. 1. (In teoria marxista) insusirea fara echivalent a unei parti din munca producatorilor nemijlociti de catre cei ce dispun de mijloace de productie. 2. Exploatatie. 3. Totalitatea lucrarilor de punere in valoare a unui bun natural sau a unui sistem tehnic. ♦ Totalitatea operatiilor care constituie procesul tehnologic de extragere a substantelor minerale utile, a rocilor, a titeiului sau a gazelor. ◊ Exploatare la zi = metoda de extragere a substantelor minerale utile in care procesul tehnologic se efectueaza sub cerul liber; cariera. ♦ Loc de unde se exploateaza o substanta utila, un material folositor. 4. Fig. Faptul de a profita, de a trage folos in mod abuziv. – V. exploata.

DISPONIBILITATE, disponibilitati, s. f. 1. insusirea de a fi disponibil; starea a ceea ce este disponibil. 2. (In loc. adv.) In disponibilitate = scos (temporar) dintr-o slujba (cu posibilitatea de a fi rechemat in activitate). 3. Lucru, bun de care se poate dispune; rezerva. 4. (Mai ales la pl.) Stare sufleteasca in care sentimentele si ratiunea se manifesta libere si in plenitudinea lor. – Din fr. disponibilite.

MORALITATE s. f. insusirea a ceea ce este moral (I 1); natura, caracterul, valoarea unui fapt, a conduitei unei persoane sau a unei colectivitati din punct de vedere moral. ♦ Comportare, conduita, moravuri in conformitate cu principiile morale; cinste, buna purtare. – Din lat. moralitas, -atis, fr. moralite.

EXPLOATARE s.f. 1. Actiunea de a exploata si rezultatul ei. ♦ insusirea fara echivalent de catre un proprietar privat al unor mijloace de productie a plusprodusului sau chiar a unei parti din munca producatorilor nemijlociti de bunuri materiale. 2. Totalitatea lucrarilor de punere in valoare a unui bun natural sau a unui sistem tehnic. ♦ (Concr.) Taiere de paduri. ♦ (Fig.) Faptul de a profita, de a trage folos in mod abuziv din ceva. [< exploata].

EXPLOATARE s. f. 1. actiunea de a exploata. 2. insusirea fara echivalent, de catre un proprietar privat al unor mijloace de productie, a plusprodusului sau chiar a unei parti din munca producatorilor nemijlociti de bunuri materiale. 3. totalitatea lucrarilor de punere in valoare a unui bun natural sau a unui sistem tehnic. ◊ taiere de paduri. 4. (fig.) faptul de a profita, de a trage folos in mod abuziv. (< exploata)

SEMICONDUCTOR, -OARE, semiconductori, -oare, s. n., adj. 1. S. n. Material a carui conductibilitate electrica este mai slaba decat cea a conductoarelor (metalelor) si mai buna decat cea a izolatoarelor. ♦ P. ext. Component electronic activ. 2. Adj. (Despre materiale) Care are o rezistenta electrica relativ mare in raport cu aceea a metalelor, dar mai mica in raport cu aceea a materialelor izolante; cu insusiri de semiconductor (1); (despre dispozitive) bazat pe utilizarea semiconductoarelor. – Din fr. semi-conducteur.

Chiron, fiul lui Cronus, era cel mai vestit si mai intelept dintre centauri, priceput in tainele lecuirii, iscusit la vinatoare si mester in arta muzicii. Locuia intr-o pestera, pe muntele Pelion. Intelept si bun din fire, Chiron era prietenul nepretuit al oamenilor. El a fost cel care l-a ajutat si aparat pe Peleus, i-a crescut si i-a educat pe Achilles, pe Iason si pe Asclepius. Se spunea ca insusi Apollo l-ar fi avut drept dascal pe Chiron. Cu ocazia luptei lui Heracles cu centaurii, Chiron a fost lovit din greseala de catre erou (v. si Centauri). Prada unor dureri ingrozitoare pe care, cu toata arta sa in ale lecuirii, nu le-a putut alina, Chiron s-a retras intr-o pestera, unde si-a asteptat sfirsitul. Fiind nemuritor, nu si-a putut gasi insa linistea decit dupa ce Prometheus, care era muritor, a primit sa faca schimb cu el, dezlegindu-l in felul acesta de nemurire.

insusire s. 1. v. apropriere. 2. deprindere, invatare. (~ unei meserii.) 3. v. asimilare. 4. atribut, calitate, caracter, caracteristica, nota, particularitate, proprietate, semn, specific, trasatura, (reg.) insusietate, (fig.) amprenta, marca, pecete, sigiliu, timbru. (O ~ esentiala a acestui fenomen este ...) 5. v. calitate. 6. v. valoare. 7. ca-litate, virtute, (rar) bun. (Caracterul lui e o ~ de pret.) 8. v. dar. 9. facultate, proprietate. (Magnetul are ~ de a atrage fierul.) 10. dar, putere. (Are unele ~ miraculoase.) 11. v. facultate.

DAR², daruri, s. n. I. 1. Obiect primit de la cineva sau oferit fara plata cuiva, in semn de prietenie sau ca ajutor etc.; cadou. ◊ Loc. adj. De dar = primit gratis, daruit. ◊ Loc. adv. In dar = fara plata, gratis; degeaba. ♦ Plocon. ♦ Donatie. 2. (Bis.) Prinos, ofranda. ◊ Sfintele daruri = painea si vinul sfintite pentru cuminecatura. II. 1. insusire (cu care se naste cineva); aptitudine, vocatie, talent. ◊ Expr. A avea darul sa... (sau de a...) = a avea puterea, posibilitatea sa..., a fi in stare sa..., a fi de natura sa... A avea darul vorbirii = a vorbi frumos, a fi un bun orator. (Ir.) A avea (sau a lua) darul betiei = a fi (sau a deveni) betiv. 2. Avantaj, binefacere. 3. (In conceptia crestina) Ajutor pe care il acorda Dumnezeu omului; mila, har divin. ◊ Darul preotiei = dreptul de a exercita functiile preotesti. – Din sl. daru.

ELITA s. f. 1. ceea ce este mai bun, mai demn de a fi ales. ♦ de ~ = ales, deosebit. 2. parte a unei societati impartite in clase antagoniste, care are o pozitie superioara in ansamblul grupului social respectiv. ♦ teoria ~lor = elitism. 3. planta izolata care intruneste in cea mai mare masura complexul de caractere si insusiri pentru ameliorare. (< fr. elite)

PROPRIETATE, proprietati, s. f. 1. Stapanire deplina asupra unui bun; (concr.) bun material stapanit, mai ales pamant (agricol) sau imobil, in baza unui drept recunoscut. ◊ Proprietate literara (sau artistica) = drept de care se bucura un autor de a dispune dupa voie de operele sale literare sau artistice, putandu-le edita, reproduce etc. 2. Trasatura predominanta care caracterizeaza o fiinta, un lucru, un fenomen etc. si care diferentiaza o fiinta de alta, un lucru de altul etc.; caracteristica, trasatura, insusire. 3. Calitate a unui cuvant, a unui termen, a stilului etc. de a reda exact ideea sau notiunea exprimata. [Pr.: -pri-e-] – Din fr. propriete, lat. proprietas, -atis.

SUCIT², -A, suciti, -te, adj. 1. Rasucit in jurul lui insusi sau in jurul a ceva printr-o miscare continua si in acelasi sens. ◊ Expr. Ca-i sucita, ca-nvartita, se spune cand cineva cauta sa se eschiveze de la ceva. 2. Care are corpul sau o parte a corpului intoarsa intr-o parte. ♦ Scrantit, luxat. 3. Stramb, incovoiat. ♦ (Despre drumuri) Cu multe cotituri. ♦ (Rar) In forma de spirala. 4. Fig. (Despre oameni) Care nu este sau nu se poarta ca toata lumea; ciudat, aiurit; (despre manifestarile oamenilor) care exprima, tradeaza ciudatenie. ♦ Care se opune bunului-simt; nepotrivit, nefiresc. – V. suci.

A RADE rad intranz. 1) A-si exprima buna dispozitie prin ras. ~ cu pofta. ◊ ~ in barba (sau pe sub mustata) a rade abia observat. ~ in pumni a rade pe ascuns. ~ cu hohote (sau cu lacrimi) a rade foarte tare. A-i ~ cuiva inima a simti o mare bucurie. A-i ~ cuiva norocul (sau soarta) a i se deschide cuiva o perspectiva luminoasa, promitatoare. 2) A-si bate joc (de cineva sau de ceva). ◊ ~ cuiva in nas (sau in fata, in obraz) a sfida fatis pe cineva. Rade harb de oala sparta (sau rade ruptul de carpit) se spune despre cineva, care critica pe altul pentru un cusur, pe care il are el insusi. Rad si cainii (sau ciorile, curcile etc.) de cineva se spune despre cineva care a ajuns de rasul tuturor. ~ de cineva (sau de ceva) a lua in ras pe cineva (sau ceva). /<lat. ridere