BUMB, bumbi, s. m. 1. (Pop.) Nasture. 2. Mic ornament arhitectural de forma sferica. 3. Dispozitiv cu care se leaga coarda la unele instrumente cu coarde. – Cf. magh. gomb.

INCALUSAT, -A, incalusati, -te, adj. (Despre coarde sau instrumente cu coarde) Care are coardele ridicate si asezate pe o piesa speciala, numita calus. – V. incalusa.

TARAI², tarai, vb. IV. 1. Intranz. si tranz. A cadea sau a face sa cada picatura cu picatura, a curge sau a face sa curga cate putin, cu intermitenta (producand un zgomot caracteristic). ♦ Intranz. unipers. A bura¹. 2. Intranz. (Despre insecte si despre unele pasari) A scoate sunete caracteristice, ascutite, scurte si repetate; a tatai (1). 3. Intranz. (Despre sonerie) A suna, a zbarnai. 4. Intranz. (Rar; despre instrumente cu coarde) A rasuna in v******i scurte si tremuratoare, lipsite de adancime; (despre muzicanti) a canta in acest mod. [Var.: tarcai vb. IV] – Tar¹ + suf. -ai.

ARCUS, arcusuri, s. n. Vergea de lemn intre capetele careia se intind fire de par de cal, care serveste la producerea sunetelor unor instrumente cu coarde. – Arc + suf. -us.

POP¹, popi, s. m. 1. Stalp, barna, par, prajina etc. avand diverse intrebuintari, mai ales ca element de sustinere sau de sprijin: a) bucata lunga de lemn, prajina sau par, folosite pentru a sprijini in mod provizoriu un gard, crengile unui pom etc.; proptea, sprijin; b) stalp sau barna groasa de lemn cu care se sustine provizoriu sau se consolideaza un zid, un planseu, un acoperis; c) fiecare dintre stalpii unei prispe sau ai unui pridvor care, avand unul dintre capete infipt in talpa prispei, sustin cu celalalt capat streasina acoperisului; d) (reg.) fiecare dintre stalpii care, avand unul dintre capete infipt in pamant, sustin un gard sau o poarta. ♦ Betisor asezat in cutia de rezonanta a unor instrumente cu coarde. 2. (Reg.) Nume dat mai multor piese, obiecte sau parti ale acestora, asemanatoare ca forma sau ca intrebuintare cu un pop¹ (1) ori executate dintr-un pop¹. 3. Gramada de snopi sau de manunchi de canepa ori de alte plante, asezate in picioare ca sa se usuce. [Pl. si: (3, n.) popuri] – Din bg. pop.

BARA s.f. Drug de metal (destinat prelucrarii). ♦ Piesa de metal sau de lemn, de dimensiuni variabile, folosita in constructii sau in dispozitive tehnice pentru transmiterea eforturilor. 2. Fiecare dintre cei trei stalpi care delimiteaza poarta la unele jocuri sportive. ♦ Sut in stalpul portii de fotbal. ◊ A da in bara = (argotic) a gresi, a rata. 3. Bariera care desparte pe judecatori de avocati si impricinati; (p. ext.) locul de unde se pledeaza in fata justitiei. 4. (Herald.) Figura diagonala care reuneste unghiul stang de sus al unui scut cu unghiul drept de jos. 5. Linie verticala sau oblica, folosita ca element de separare intr-un text. ♦ Linie verticala care separa masurile unui portativ. ♦ Ridicatura de metal liniara dispusa transversal pe tastiera unor instrumente cu coarde ciupite, indicand locurile in care se pot produce sunetele de o anumita inaltime. 6. Ingramadire de nisip, de mal etc. la gura unui rau sau a unui fluviu care se varsa intr-o mare fara flux si reflux. 7. (Fig.; med.) Senzatie apasatoare, de compresiune asupra unui organ. [< fr. barre].

arc (-curi), s. n. – 1. Arma alcatuita dintr-o vergea flexibila usor incovoiata si o coarda. – 2. Resort, organ metalic elastic. – Var. pl. (inv.) arce. – Mr. arcu, megl. arc(u). Lat. arcus (Puscariu 113; Candrea-Dens., 76; REW 618; DAR); cf. alb. ark, it., sp., port. arco, prov., fr. arc. Der. arcar, s. m. (negustor de arcuri), dupa Candrea-Dens., 77, provine direct din lat. arcarius (cf. DAR, care pare a admite explicatia), ipoteza plauzibila, dar care nu este necesara; arcarie, s. f. (inv., atelier unde se faceau arcuri); arcas, s. m.; arcasie, s. f. (meseria de arcas; in Bucov., unitate de pompieri); arceste, adv. (in forma de arc); arcis, adj. (incovoiat, curbat); arcos, adj. (inv., arcuit); arcui, vb. (a indoi in forma de arc); arcuitura, s. f. (curba); arcus, s. n. (vergea de lemn care serveste la producerea sunetelor unor instrumente cu coarde). – Der. neol. arcada, s. f.; arcat, adj. (arcuit); arcatura, s. f. – Din rom. provine rut. arkus „arcus” (Candrea, Elemente, 406). Cf. artar.

BARA s. f. 1. drug de metal (destinat prelucrarii). ◊ piesa de metal sau de lemn, in constructii sau in dispozitive tehnice pentru transmiterea eforturilor. ◊ (fig.) obstacol, piedica in calea realizarii unui lucru. 2. fiecare dintre cei trei stalpi care delimiteaza poarta la unele jocuri sportive. ◊ sut in stalpul portii de fotbal. 3. bariera care desparte pe judecatori de avocati si impricinati; locul de unde se pledeaza in fata justitiei. 4. (herald.) figura diagonala care reuneste unghiul stang de sus al unui scut cu unghiul drept de jos. 5. linie verticala sau oblica, element de separare intr-un text. ◊ linie verticala care separa masurile unui portativ. ◊ ridicatura de metal liniara incrustata in tastiera unor instrumente cu coarde ciupite. 6. ingramadire de aluviuni la gura de varsare a unui rau intr-un fluviu sau in mare. 7. mascaret. (< fr. barre)

UNITI adj. (muz.; indicatie in partidele pentru instrumente cu coarde din orchestra si in muzica corala) uniti; intreaga partida canta aceeasi linie melodica. (< it. uniti)

VIOLA¹ s. f. 1. familie de instrumente cu coarde si arcus, din sec. XV-XVII, in muzica polifonica, la baza instrumentelor cu coarde moderne. 2. instrument cu coarde si arcus putin mai mare decat violina; alto (3). (< it. viola, fr. viole)

ARCUS, arcusuri, s. n. Vergea de lemn intre capetele careia se intind fire de par de cal si cu care se canta la instrumente cu coarde. – Din arc + suf. -us.

DIGITATIE s. f. Tehnica repartizarii degetelor pe clapele sau pe coardele instrumentelor muzicale ori pe clapele masinii de scris etc., pentru a obtine un randament maxim. – Din fr. digitation.

A CIUPI ~esc tranz. 1) (boabe, farame etc.) A manca apucand (cu mana, cu gura, cu ciocul) in cantitati mici; a ciuguli. 2) (fiinte) A apuca de piele cu varful degetelor strangand (si provocand durere); a pisca. 3) (despre pasari) A musca cu ciocul. 4) fig. A intepa cu vorba; a critica usor; a pisca. 5) fam. A fura in cantitati neinsemnate si pe nesimtite; a pisca. 6) (bucati mici, varfuri, margini etc.) A inlatura cate putin prin rupere sau prin taiere; a pisca. 7) (coardele instrumentelor muzicale) A apuca cu varful degetelor, facand sa vibreze; a pisca. /cf. bulg. tupja, sb. tupati

ACORDARE, acordari, s. f. Actiunea de a acorda. ♦ Punere a coardelor unui instrument muzical in situatia de a reda tonalitatea specifica a instrumentului. – V. acorda.

TARAIT¹ adv. (In legatura cu modul de a canta la un instrument cu coarde) Din varful arcusului, fara rezonanta; tremurat. – Din tarai².

ZDRANGANI, zdranganesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre sticla si metale sau despre obiecte facute din aceste materiale) A produce un sunet caracteristic cand se ciocneste de ceva sau este lovit cu ceva. ◊ Tranz. Zdranganeste cheile. 2. Tranz. A face sa vibreze coardele unui instrument muzical; (depr.) a canta fara pricepere la un instrument muzical cu coarde. [Prez. ind. si: zdrangan. – Var.: zdrancani vb. IV] – Zdrang + suf. -ani.

FLAJOLET, flajolete, s. n. 1. Mic instrument de suflat, de lemn sau de metal, asemanator cu flautul, folosit in orchestre si in fanfare. 2. Sunet armonic produs de instrumentele cu coarde, prin atingere foarte usoara a coardei cu degetul in anumite puncte precise (la jumatate, la o treime, la un sfert etc.). [Pl. si: (m.) flajoleti. – Var.: flajeolet s. n.] – Din fr. flageolet.

PISCAT¹ s. n. (Rar) Faptul de a (se) pisca; piscare. ♦ Mod de executie a unei bucati muzicale la un instrument cu coarde, fara a folosi arcusul, ci numai ciupind coardele. ♦ (Reg.; in expr.) Piscatul lunii (sau piscat de luna, piscatul luminii) = faza a lunii in care aceasta incepe sa descreasca. – V. pisca.

PLECTRU, plectre, s. n. Placa mica de metal, de os, de celuloid sau de alt material, cu care se ciupesc coardele unor instrumente muzicale. – Din fr. plectre, lat. plectrum.

CORDAR, cordare, s. n. 1. Placuta de lemn (de abanos) de care sunt legate coardele la instrumentele cu arcus. 2. Pana de lemn cu care se rasuceste coarda ferastraului cu rama pentru a intinde panza de taiat; incordator, sucitor. – coarda + suf. -ar.

ZUMBAI interj. Cuvant care imita sunetul produs de un instrument cu coarde. (onomat.)

LAUTAR, lautari, s. m. Muzicant popular care canta la un instrument cu coarde sau, p. gener., la orice instrument, de obicei dintr-un taraf; scripcar. [Pr.: la-u-] – Lauta + suf. -ar.

ECLISA, eclise, s. f. 1. Piesa plata de metal, de lemn etc. cu care se acopera rostul dintre doua piese. 2. (La pl.) Peretii laterali ai unui instrument cu coarde. – Din fr. eclisse.

DRANGANI, dranganesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A produce sunete discordante la un instrument (cu coarde). [Var.: drangani vb. IV] – Drang + suf. -ani. Cf. zdrangani.

TASTIERA, tastiere, s. f. 1. Mecanism care declanseaza sunetele unui tub de orga sau coardele unor instrumente cu claviatura. 2. Placuta speciala de lemn tare, fixata la instrumentele cu coarde, deasupra partii superioare a cutiei de rezonanta. [Pr.: -ti-e-] – Din it. tastiera.

SALTANDO adv. (Muz.; indica modul de executie la instrumentele cu coarde si arcus) in felul procedeului staccato, prin lansarea usoara a arcusului pe coarde si revenirea lui naturala. – Cuv. it.

SCARTAIT¹ s. n. Faptul de a scartai, zgomot sau sunet ascutit, strident care se produce prin frecare, deplasare, apasare etc.; scartaiala, scartaitura. ♦ Sunet sau serie de sunete stridente scoase de un instrumentist fara talent care canta la un instrument cu coarde. – V. scartai.

SPICCATO adv. (Indica modul de executare a unei bucati muzicale la instrumentele cu coarde) In mod sacadat, prin desprinderea arcusului de coarde dupa fiecare nota executata. – Cuv. it.

SURDINA, surdine, s. f. Dispozitiv din metal sau din lemn, in forma de gheara la instrumentele cu coarde, sau in forma de dop la instrumentele de suflat, folosit pentru atenuarea intensitatii sonoritatii unor instrumente muzicale. ◊ Loc. adv. In surdina = a) cu surdina pusa, incet; b) fara zgomot, inabusit; cu glas scazut; in taina. – Din fr. sourdine.

CALUS s. 1. (reg.) protap. (~ pentru gura calului.) 2. (inv. si reg.) scalus, (inv.) protap. (~ de pus in gura cuiva, ca sa nu strige.) 3. (MUZ.) scaun, scaunas, scaunel. (~ la un instrument cu coarde.) 4. v. sevalet. 5. (TEHN.) scripete. (~ la itele razboiului de tesut.) 6. (reg.) smac. (Jucaria numita ~) 7. (COR.; art.) calusarii (pl. art.). (~ul se joaca de catre flacai.)

DISCORDAT adj. 1. destins, relaxat, slabit. (Un arc ~.) 2. (MUZ.) dezacordat, (rar) destrunat. (Un instrument cu coarde ~.)

INSTRUNARE s. 1. (MUZ.) acordaj, acordare, (rar) strunire. (~ unui instrument cu coarde.) 2. v. in-cordare.

PRAG s. 1. v. poarta. 2. (MUZ.) pragus. (~ la un instrument cu coarde.) 3. v. banc. 4. v. preajma. 5. (FIZIOL.) limita. (~ de e************e.)

SCAUN s. 1. (prin Ban.) scamnie. (S-a asezat pe ~.) 2. (TEHN.) scaunoaie. (~ al dulgherului.) 3. (TEHN.) cal. (~ la scaunoaie.) 4. (TEHN.) scaun de cioplit = bedreag, butuc. (~ al rotarului.) 5. (TEHN.) butuc, pat, picior, strat, talpa, (reg.) pitruca, starciog. (~ la sucala, la vartelnita.) 6. (TEHN.) batator, strat, trup. (~ la melita.) 7. butuc, trunchi. (~ de macelarie.) 8. (MUZ.) calus, scaunas, scaunel. (~ la un instrument cu coarde.)

VIBRA vb. 1. (FIZ.) a oscila. (Un mediu elastic care ~.) 2. a zbarnai. (~ coarda unui instrument muzical.) 3. a tremura, a trepida. (Un corp elastic care ~.) 4. v. palpai. 5. v. tremura. 6. v. fremata. 7. v. tresalta. *8. (fig.) v. rasuna.

VIBRARE s. 1. (FIZ.) oscilatie, v******e. (~ unui mediu elastic.) 2. v******e, zbarnait. (~ coardei unui instrument muzical.) 3. v. v******e.

V******E s. 1. (FIZ.) v. vibrare. (~ unui mediu elastic.) 2. vibrare, zbarnait. (~ coardei unui instrument muzical.) 3. trepidatie. (~ a unui sistem tehnic elastic.) 4. v. tremur.

ARCUS ~uri n. Vergea de lemn, intre capetele careia sunt intinse fire de par de cal si cu care se canta la instrumentele cu coarde. /arc + suf. ~us

CALUS ~uri n. 1) Bucata de lemn care se pune intre dintii unui animal pentru a-l forta sa tina gura deschisa. 2) Bucata de carpa facuta bot, care se introduce in gura unei persoane ca sa nu strige. ◊ A pune (cuiva) ~ in gura a impiedica pe cineva sa vorbeasca. 3) Placuta de lemn care serveste ca suport pentru coarde la instrumentele muzicale cu arcus; scaun. 4) Suport de lemn pe care pictorul fixeaza panza cand picteaza; sevalet. 5) v. CALUSAR. /cal + suf. ~us

A CETERA ceter pop. 1. intranz. inv. A canta din cetera (sau din alt instrument cu coarde). 2. tranz. pop. 1) (persoane) A deranja intruna si insistent cu acelasi lucru; a pisa; a necaji; a plictisi. 2) (haituri, colinde etc.) A spune pe de rost, expresiv si cu intonatie adecvata; a declama; a recita. /Din cetera

DIAPAZON ~oane n. 1) Instrument acustic, constind dintr-o bara de otel indoita in forma de potcoava, care, la lovire, emite un sunet muzical de o anumita frecventa si este folosit pentru acordarea instrumentelor cu coarde. 2) Interval de sonoritate caracteristic pentru o voce sau pentru un instrument muzical. 3) fig. Posibilitate de variere a unor marimi de acelasi fel in anumite limite. [Sil. di-a-] /<fr. diapason

DIGITATIE f. Tehnica asezarii degetelor pe clapele (coardele) unui instrument muzical ori pe clapele masinii de scris pentru a obtine un randament maxim. [Art. digitatia; G.-D. digitatiei; Sil. -ti-e] /<fr. digitation

FLAJEOLET ~e n. 1) Instrument muzical de suflat constand dintr-un tub lung si subtire, prevazut cu orificii (sau cu clape), avand ambusura laterala. 2) Sunet produs la instrumentele cu coarde printr-un anumit procedeu. /<fr. flageolet

LAUTAR ~i m. 1) Muzicant care canta la lauta. 2) Muzicant popular care canta la un instrument cu coarde sau la orice instrument din componenta unui taraf. [Sil. la-u-] /lauta + suf. ~ar

PANA² pene f. 1) tehn. Piesa (de lemn, metal etc.) de forma unei prisme triunghiulare, folosita la detasarea sau fixarea unor obiecte. ◊ ~a capastrului franghie sau curea legata de capastru care serveste la priponirea calului. 2) Betisor cu care se strange franghia ferastraului, intinzandu-i panza; cordar. 3) Placa mica (de celuloid) cu care se pun in v******e coardele unor instrumente muzicale (chitara, balalaica etc.); plectru. 4) Lama elastica (de metal sau de lemn), folosita la unele instrumente de suflat, pentru a produce un anumit fel de sunete; ancie. 5) Bucata de slanina care se introduce in crestaturile facute intr-o bucata de carne sau in legume (in vederea prepararii). [G.-D. penei] /<lat. pinna

A PISCA pisc tranz. 1) (fiinte) A apuca cu varful degetelor de piele strangand-o (si provocand durere); a ciupi. 2) (bucati mici, varfuri, margini) A inlatura cate putin prin rupere sau taiere; a ciupi. 3) fam. (despre persoane) A fura in cantitati neinsemnate si pe nesimtite; a ciupi. 4) si fig. (despre insecte) A face sa aiba o senzatie dureroasa (prin intepare sau muscare); a ciupi; a manca; a musca. ◊ Cat te-ar ~ un purice putin de tot. Pisca de limba se spune despre condimente sau bauturi alcoolice care produc o senzatie de usturime. 5) fig. A intepa cu vorba; a critica usor; a ciupi. 6) (fiinte) A lovi usor (cu biciul, cu palma); a ciupi. 7) (coardele unor instrumente muzicale) A apuca cu varful degetelor, facand sa vibreze; a ciupi. /Orig. nec.

PLECTRU ~e f. Placa mica (de metal, de os etc.) cu care se pun in v******e coardele unor instrumente muzicale (chitara, balalaica etc.). /<fr. plectre, lat. plectrum

SCAUN ~e n. 1) Mobila cu patru picioare, cu sau fara speteaza, pe care poate sedea o singura persoana. ◊ ~ electric dispozitiv folosit pentru electrocutarea unor condamnati la moarte. ~ de tortura dispozitiv care servea, in trecut, la imobilizarea celui supus torturilor. ~ de judecata (sau al judecatii) se spunea in trecut unei instante judecatoresti. Cu ~ la cap intelept. A sta intre doua ~e a ocupa o pozitie nesigura. 2) pop. Banca (cu speteaza sau fara) pe care se pot aseza mai multe persoane. 3) inv. Simbol al puterii unui suveran; tron. ◊ A ridica, a inalta, a pune (sau a se urca, a veni) in ~ a (se) face domn. A se cobori din ~ a abdica. 4) inv. Resedinta a unui monarh. ◊ Cetate de ~ capitala. Sfantul ~, ~ul pontifical (sau apostolic) resedinta papei; papalitate. 5) Materiile f****e eliminate de cineva. 6) Schelet de lemn destinat pentru a sustine un acoperis. 7) Parte componenta, menita sa sustina ceva. ~ul spicului. 8) Placa mica de lemn care serveste ca suport pentru coarde la instrumentele muzicale cu arcus; calus. /<lat. scamnum

ARPEGGIONE s.n. invar. instrument cu coarde, asemanator cu chitara, de la inceputul sec. XIX. [< germ. Arpeggione, cf. it. arpeggio – arpegiu].

DIGITATIE s.f. Tehnica asezarii degetelor pe clapele ori pe coardele unui instrument muzical sau pe clapele masinii de scris. [Gen. -iei, var. digitatiune s.f. / cf. fr. digitation].

GIGA s.f. 1. Vechi dans vioi in trei timpi, de origine engleza; melodia acestui dans, care se prezinta adesea ca un fragment dintr-o compozitie clasica. ♦ Ultima parte a unei suite instrumentale, urmand dupa sarabanda. 2. Vechi instrument cu coarde, asemanator viorii. [< fr. gigue, it. giga, engl. jigg].

REZONANTA s.f. 1. Fenomen care se produce cand un corp de dimensiuni mari poate fi facut sa vibreze sub actiunea unei forte aplicate la intervale regulate. ♦ Proprietate a unor corpuri, a unor incaperi etc. de a intari si prelungi sunetele. ◊ Cutie de rezonanta = cutie care produce rezonanta unui instrument cu coarde. 2. Crestere puternica a sectiunii eficace a unei reactii nucleare pentru anumite valori ale energiei particulei-proiectil. 3. Teoria rezonantei = conceptie reprezentand o dezvoltare a teoriei mezomeriei, care stabileste, cu ajutorul unor metode ale mecanicii cuantice, structura particulelor chimice. 4. Ecou, raspuns, rezultat. [Cf. lat. resonantia, fr. resonance, it. risonanza].

SPICCATO adv. (Muz.; ca indicatie de executie a unei piese la instrumentele cu coarde) Sacadat, saltand arcusul dupa fiecare nota. V. staccato. [< it. spiccato].

V*****O adv. (Muz.; ca indicatie de executie) Cu v******i. // s.n. 1. Calitate speciala a vocii data de v******ile sistemului muscular al aparatului vocal. 2. Efect obtinut la un instrument cu coarde prin miscari de oscilatie a arcusului. [< it. v*****o].

ECLISA s.f. 1. Placa de lemn sau de metal care serveste la innadirea a doua piese (mai ales a sinelor de cale ferata). 2. (La pl.) Peretii laterali ai unui instrument cu coarde. [< fr. eclisse].

MANDOLA s.f. instrument cu coarde ciupite, derivat din lauta, avand coardele mai groase decat ale mandolinei. [Var. mandora s.f. / < it. mandola].

OCTET s.n. Piesa muzicala scrisa pentru opt instrumente (de coarde, de suflat sau de ambele feluri); ansamblu de opt instrumentisti. [Cf. it. otteto, germ. Oktett].

PIZZICATO s.n. Mod de a canta dintr-un instrument cu coarde numai ciupindu-le, fara a folosi arcusul; bucata muzicala executata in acest fel. [Pron. pi-ti-ca-to. / < it., fr. pizzicato].

TASTIERA s.f. (Muz.) 1. Mecanism care declanseaza sunetele unui tub de orga sau coardele unor instrumente cu claviatura. 2. Placa speciala din lemn tare, fixata, la instrumentele cu coarde, deasupra partii superioare a cutiei de rezonanta. [Pron. -ti-e-. / cf. it. tastiera – claviatura].

ARPEGIONE s. n. inv. vechi instrument cu coarde si arcus, asemanator cu chitara, de marimea violoncelului. (< it. arpeggione)

CROTA s. f. vechi instrument de coarde cu arcus, cutie ovoidala cu fundul plat, cu 3-6 coarde, pe care arcusul le facea sa vibreze simultan, la populatiile britanice din Tara Galilor; crut. (< it. crotta)

DIGITATIE s. f. tehnica asezarii degetelor pe clapele ori pe coardele unui instrument muzical sau pe clapele masinii de scris. (< fr. digitation)

ECLISA s. f. 1. placa de lemn, de metal etc. care serveste la innadirea a doua piese alaturate prin suruburi, nituri sau sudura. 2. partea laterala a unui instrument cu coarde, care leaga de jur-imprejur cele doua fete. (< fr. eclisse)

FLAJOLET s. n. 1. sunet armonic obtinut la instrumentele cu coarde prin apasarea coardei cu degetul aproape de calus. 2. mic instrument muzical de suflat asemanator cu flautul. 3. mic registru de orga. (< fr. flageolet)

GIGA s. f. 1. vechi dans englez, de origine populara, cu miscare saltareata; melodia corespunzatoare. ◊ ultima parte a unei suite instrumentale, dupa sarabanda. 2. vechi instrument cu coarde si arcus, cu spatele bombat. (< fr. gigue, it. giga)

GLISSANDO I. adv. (muz.) alunecand de la un sunet la altul. II. s. n. procedeu de trecere rapida, la instrumentele cu coarde sau la pian, de la un sunet la altul prin alunecarea unui deget, respectiv a unghiei degetului aratator, peste toate sunetele intermediare. (< it. glissando)

MANDOLA/MANDORA s. f. 1. vechi instrument cu coarde ciupite, provenit din lauta. 2. varianta a mandolinei. (< it. mandola)

PIZZICATO [PI-TI-] s. n. mod de a canta la instrumentele cu coarde numai prin ciupire, fara a folosi arcusul. ◊ piesa muzicala executata in acest fel. (< it. pizzicato)

PSALTERION s. n. vechi instrument cu coarde ciupite, de forma triunghiulara, pana in evul mediu. (< fr. psalterion, gr. psalterion)

REZONANTA s. f. 1. fenomen care se produce cand un corp de dimensiuni mari poate fi facut sa vibreze sub actiunea unei forte aplicate la intervale regulate; proprietate a unor corpuri sau incaperi de a intari si prelungi sunetele. ♦ cutie de ~ = cutie care produce rezonanta unui instrument cu coarde. 2. crestere puternica a sectiunii eficace a unei reactii nucleare pentru anumite valori ale energiei particulei-proiectil. 3. (chim.) teorie a mezomeriei, potrivit careia structura reala a unei particule chimice este un fenomen dinamic ce presupune un tip special de miscare oscilatorie a electronilor de valenta. 4. (fig.) ecou, rezultat, rasunet. 5. (lingv.) timbru (II). (< fr. resonance)

SALTANDO adv. (muz.; la instrumentele cu coarde) saltand cu arcusul desprins usor de coarda. (< it. saltando)

SCIOLTO [SCIOL-TO] I. adv. (muz.) liber, degajat, vijelios, impetuos. ◊ (la instrumentele cu coarde si arcus) cu tot arcusul. II. s.n. compozitie in stil neriguros. III. adj. (despre versuri) alb. (< it. sciolto)

SCORDATURA s. f. (muz.) acordaj neobisnuit al unui instrument cu coarde, pentru a obtine unele efecte de culoare. (< it. scordatura)

SPICCATO adv. (muz.; la instrumentele cu coarde) sacadat, saltand arcusul dupa fiecare nota. (< it. spiccato)

STRINGS s. n. grupa instrumentelor cu coarde si arcus dintr-o orchestra. (< engl. string)

TASTIERA s. f. 1. mecanism care declanseaza sunetele unui tub de orga sau coardele unor instrumente cu claviatura. 2. (la instrumentele cu coarde) placa din lemn tare, fixata deasupra cutiei de rezonanta, pe care se apasa cu degetul corzile. (< it. tastiera)

TROMBA MARINA s. f. vechi instrument cu coarde si arcus, cu o cutie de rezonanta alungita care se subtia spre capat. (< it. tromba marina)

V*****O I. adv. (muz.) cu v******i. II. s. n. oscilatie usoara si rapida in jurul inaltimii reale a unui sunet produs de voce si de instrumentele cu coarde sau electronice. (< it. v*****o)

struna (-ne), s. f. – 1. coarda. – 2. Botar, zabaluta. – 3. Flictena. Sl. (bg., sb.) struna (Cihac, II, 377; Miklosich, Slaw. Elem., 46; Conev 73). – Der. struni (var. instruni), vb. (a intinde o coarda; a intinde pinza ferastraului de mina; a acorda un instrument de coarde; a intinde arcul; a infrina calul; a subjuga, a infrina); struneala, s. f. (pana, strunire).

zumbai interj. – Imita sunetul emis de un instrument cu coarde. Creatie expresiva. – Der. zumbai (var. zumzai), vb. (a bizii); zumzet (var. zumzait), s. n. (biziit).

BUMB, bumbi, s. m. 1. (Pop.) Nasture. 2. Mic ornament arhitectural de forma sferica. 3. Cui in partea de jos a corpului instrumentelor cu coarde, de care este legat cordarul. – Comp. magh. gomb.

ZGANDARI, zgandaresc, vb. IV. Tranz. 1. A rascoli, a scormoni, a racai. ♦ Fig. A atata, a intarata, a sacai. 2. A irita o rana, o buba etc. 3. A atinge usor coardele unui instrument muzical; a zdrangani.

ACORDARE, acordari, s. f. Actiunea de a acorda. ♦ Punere a coardelor unui instrument muzical in situatia de a reda corect tonalitatea specifica a instrumentului. – V. acorda.

ZDRANGANI, zdranganesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre sticla si metale sau despre obiecte din aceste materiale) A produce un sunet caracteristic cand se ciocneste de ceva sau e lovit cu ceva. ◊ Tranz. S-a suit in fuga pe scara, zdranganind sabia de toate treptele (GHICA). 2. Tranz. A face sa vibreze coardele unui instrument muzical; a canta fara pricepere la un instrument muzical cu coarde. [Var.: zdrancani vb. IV] – Din zdrang.

acord si -ez, a -a v. tr. (fr. accorder). Pun in acord: acordez doi adversari. Conced, dau: acord un ragaz, o gratie. Gram. Pun cuvintele in concordanta: acord sibiectu cu predicatu. Muz. Potrivesc vocea cu sunetele unui instrument, potrivesc sunetele coardelor unui instrument: acordez vioara.

arcus n., pl. e si uri. (d. arc. D. rom. vine rut. arkus, pol. arkusz). Varga ale carei capete-s unite cu par de cal, si cu care se cinta din vioara ori din alt instrument cu coarde.

CHITARA, chitare, s. f. instrument muzical cu coarde, care emite sunete prin ciupire sau lovire cu degetele. ◊ Chitara electrica = chitara fara cutie de rezonanta, prevazuta cu un transductor care transforma v********e coardelor in tensiuni alternative de audiofrecventa amplificate prin mijloace electronice. [Var.: ghitara s. f.] – Din it. chitarra.

HAVAIANA, havaiene, s. f. instrument muzical cu coarde asemanator cu chitara, cu sunetul melodios, lin si taraganat. [Pr.: -va-ia-] – Din fr. [guitare] hawaiienne.

INCORDA, incordez, vb. I. 1. Tranz. si refl. A(-si) contracta muschii corpului, p. ext. corpul intreg, in vederea unui efort. ♦ Fig. A-si concentra atentia, memoria, vointa etc. ♦ Tranz. (Rar) A stimula, a intari. 2. Tranz. A intinde (puternic) o coarda, un arc, un cablu etc. ♦ A acorda un instrument muzical cu coarde, prin intinderea coardelor. 3. Tranz. A lega coardele vitei de vie. 4. Refl. Fig. (Despre raporturile dintre oameni) A ajunge intr-o stare de tensiune (maxima), a se inaspri. – In + coarda.

INCORDAT, -A, incordati, -te, adj. 1. Care se afla in stare de tensiune. ♦ Fig. Care vadeste, exprima o stare de tensiune, de incordare. ♦ Fig. Concentrat, atent, vigilent; infrigurat, febril. 2. (Despre arcuri) Cu coarda intinsa. ♦ (Despre instrumente muzicale cu coarde) Acordat. ♦ Fig. (Despre raporturile dintre oameni) Ajuns intr-o stare de tensiune maxima; inasprit, neprietenos. – V. incorda.

INSTRUNA, instrun, vb. I. Tranz. 1. A acorda un instrument muzical cu coarde. 2. A strange un animal de calarie cu chingile sau cu fraul; a struni. ♦ Fig. A retine de la o actiune; a stavili, a infrana, a struni. [Prez. ind. si: instrunez] – In + struna.

LUTH, luthuri, s. n. Vechi instrument muzical cu coarde, asemanator cu lauta. – Din fr. luth. Cf. it. liuto.

MANDOLA, mandole, s. f. 1. Vechi instrument muzical cu coarde, asemanator cu lauta 2. instrument muzical asemanator cu mandolina. [Var.: mandora, s. f.] – Din it. mandola.

ZDRANGANIT s. n. Faptul de a zdrangani; cantec executat fara pricepere la un instrument muzical cu coarde; zdranganitura. [Var.: zdrancanit s. n.] – V. zdrangani.

VIOLA¹, viole, s. f. instrument muzical cu coarde, mai mare decat vioara, acordat cu o cvinta mai jos decat vioara si avand sunete mai grave decat aceasta; alto. [Pr.: -vi-o-] – Din it. viola, fr. viole.

PANDORA, pandore, s. f. instrument muzical cu coarde, asemanator cu lauta, folosit in sec. XVI-XVII. – Din fr. pandore.

VIELA, viele, s. f. Vechi instrument muzical cu coarde, folosit de trubaduri, la care vibrarea coardelor se realiza printr-o manivela. [Pr.: -vi-e-] – Din fr., it. vielle.

PIZZICATO adv., s. n. 1. Mod de a canta la un instrument muzical cu coarde prin ciupirea acestora, fara folosirea arcusului; piscat. 2. Fragment, bucata muzicala (compusa pentru a fi) executata in acest fel. [Pr.: piticato] – Cuv. it.

VIOLONCEL, violoncele, s. n. instrument muzical cu coarde asemanator cu vioara³, insa mult mai mare decat aceasta si avand un timbru mai grav; cello. [Pl. si: violonceluri] – Din fr. violoncelle, it. violoncello.

BANDOLA s.f. instrument muzical cu coarde, asemanator cu bandura². (din sp. bandola)

PSALTERION, psalterioane, s. n. Vechi instrument muzical cu coarde, de forma triunghiulara, intrebuintat pana in evul mediu. [Pr.: -ri-on] – Din fr. psalterion.

LUTIER, lutieri, s. m. Mestesugar specializat in construirea si repararea instrumentelor muzicale cu coarde. [Pr.: -ti-er] – Din fr. luthier.

LAUTA, laute, s. f. instrument muzical cu coarde asemanator cu cobza; p. gener. instrument muzical cu coarde. [Var.: alauta s. f.] – Din tc. lauta, ngr. lauto.

CITOLA, citole, s. f. instrument medieval cu coarde de forma migdalei si cu gatul scurt. – Din fr. citole.

COBUZ, cobuze, s. n. 1. Specie de fluier sau de caval. 2. instrument muzical cu coarde asemanator cu lauta. – Din tc. kopuz, (inv.) kobuz.

CONTRABAS, (1) contrabasuri, s. n., (2) contrabasi s. m. 1. S. n. Cel mai mare instrument muzical cu coarde si arcus, avand registrul cel mai grav din familia violelor. 2. S. m. Contrabasist. – Din fr. contrebasse.

COBZA, cobze, s. f. instrument muzical cu coarde, asemanator cu chitara, avand cutia de rezonanta foarte bombata, folosit mai ales la acompaniament (prin ciupirea coardelor). ◊ Expr. (Fam.; adverbial) A lega (pe cineva) cobza = a lega (pe cineva) strans (de maini si de picioare). – Din ucr., rus., pol. kobza.

DISCORDA, pers. 3 discordeaza, vb. I. 1. Intranz. A fi in discordanta, a nu concorda, a nu se potrivi. 2. Refl. (Despre instrumente muzicale cu coarde) A se dezacorda. – Din fr. discorder, lat. discordare.

DISCORDAT, -A, discordati, -te, adj. 1. (Despre instrumente muzicale cu coarde) Dezacordat. ♦ (Despre arcuri) Care nu este intins sau incordat suficient. 2. Fig. (Rar; despre oameni) Indispus, posomorat. – V. discorda.

DOMRA, domre, s. f. instrument muzical cu coarde, cu cutia de rezonanta circulara si cu gatul lung, de origine ruseasca. [Var.: dombra s. f.] – Din rus. domra.

TAMBURA, tambure, s. f. Vechi instrument muzical cu coarde de metal, asemanator cu mandolina, dar cu gatul mai lung decat al acesteia. – Din tc. tambur.

DEZACORDA, dezacordez, vb. I. Refl. (Despre instrumente muzicale cu coarde) A-si pierde consonanta tonurilor (prin slabirea coardelor); a se discorda. – Din fr. desaccorder.

DEZACORDAT, -A, dezacordati, -te, adj. (Despre instrumente muzicale cu coarde) Care nu mai este acordat; discordat. – V. dezacorda.

KITARA s.f. instrument muzical cu coarde ciupite in Grecia antica, asemanator cu lira. (din germ. Kithara, gr. kithara)

CIUPI vb. 1. a pisca, (pop.) a ticura, (reg.) a picura, a piscura, (Transilv.) a pitiga. (Cine te-a ~ asa de piele?) 2. a ciuguli, (pop.) a piguli. (Pasarea ~ un fir de iarba.) 3. v. intepa. 4. (fam. fig.) a scarpina. (~ un instrument muzical cu coarde.) 5. v. pisca. 6. a se pisca. (Pantalonii s-au cam ~.)

TASTIERA s. (MUZ.) (pop.) limba. (~ unor instru-mente muzicale cu coarde.)

ACORD ~uri n. 1) Intelegere intre doua sau mai multe persoane (juridice sau fizice) din care decurg anumite drepturi si indatoriri. ~ international. ~ comercial. 2) Comunitate de vederi asupra unui lucru; consimtamant; intelegere. ◊ De comun ~ in intelegere deplina. A fi (sau a cadea) de ~ a se invoi cu...; a accepta. De ~! ma invoiesc! bine! Munca in ~ munca normata, remunerata in raport cu rezultatele obtinute. 3) Concordanta de numar, gen, caz si persoana intre cuvintele care se afla in anumite raporturi sintactice. 4) Potrivire perfecta a mai multor sunete muzicale (cel putin trei), produse in acelasi timp; armonie. 5) Garnitura de coarde pentru un instrument muzical. /<fr. accord, it. accordo

CHITARA ~e f. instrument muzical cu coarde, care emite sunete prin lovire sau ciupire cu degetele. [G.-D. chitarei] /<it. chitarra

CLAVECIN ~e n. instrument muzical cu coarde si cu claviatura, asemanator pianului. /<fr. clavecin

CLAVICORD ~uri n. inv. instrument muzical cu coarde si claviatura ce produce sunete prin lovirea clapelor cu un stift special. /<fr. clavicorde, lat. clavicordium

coarda¹ ~e f. 1) Fir elastic, flexibil, care, fiind fixat la instrumente muzicale (vioara, pian etc.), produce oscilatii acustice; struna. ~ de chitara. ◊ Orchestra de ~e orchestra alcatuita din instrumente muzicale cu coarde. A intinde ~a pana se rupe a intrece masura in ceva. 2) Segment de dreapta care uneste doua puncte ale unei curbe plane, fara a o intersecta. 3) Sfoara care leaga bratele unui ferastrau cu rama, pentru a tine intinsa panza. 4) Sfoara avand la capete doua manere, cu care se joaca copiii sarind peste ea sau se foloseste in unele exercitii sportive. 5) pop. Tesut conjunctiv, membranos, alb-sidefiu, rezistent, care leaga muschii de oase; tendon. ◊ ~ele vocale cele doua membrane simetrice ale laringelui, a caror v******e produce vocea. 6) Curbura gatului la cal (acoperita de coama). 7) Ramura din tulpina vitei de vie. 8) Suvita de sirop de zahar sau de dulceata prea tare legat. [G.-D. coardei; Sil. coar-da] /<lat. chorda

COBUZ ~e n. 1) Varietate de fluier sau de caval. 2) instrument muzical cu coarde, asemanator cu cobza. /<turc. copuz, cobuz

COBZA ~e f. instrument muzical cu coarde constand dintr-o cutie de rezonanta foarte bombata, care produce sunete prin ciupire. ◊ A lega pe cineva ~ a lega pe cineva strans (de maini si de picioare). A duce pe cineva cu ~a a insela pe cineva; a minti. /<rus., ucr., pol. kobza

CONTRABAS¹ ~uri n. instrument muzical cu coarde si arcus, care produce sunete din cel mai jos registru. /<fr. contrebasse

A DEZACORDA ~ez 1. tranz. (instrumente muzicale cu coarde) A face sa se dezacordeze; a discorda. 2. intranz. A fi in dezacord; a discorda; a distona. /<fr. desaccorder

A SE DEZACORDA pers. 3 se dezacorda intranz. (despre instrumente muzicale cu coarde) A-si pierde acordul; a se discorda. /<fr. desaccorder

A DISCORDA ~ez 1. intranz. A fi in discordanta; a distona; a dezacorda. 2. tranz. (instrumente muzicale cu coarde) A face sa se dezacordeze; a dezacorda. /<fr. discorder, lat. discordare

DOMRA ~e f. instrument muzical cu coarde, avand cutia de rezonanta rotunda, gatul foarte lung, care produce sunete prin ciupire. /<rus. domra

HARPA ~e f. instrument muzical cu coarde (de lungimi diferite) fixate intr-o rama triunghiulara. [G.-D. harpei; Var. harfa] /<fr. harpe, germ. Harfe

A INSTRUNA instrun tranz. 1) (instrumente muzicale cu coarde) A face sa produca sunetele necesare prin intinderea sau slabirea strunelor; a potrivi; a acorda. 2) (sfori, franghii, cabluri) A intinde ca pe o struna. 3) (animale de calarie) A stapani prin strangerea chingilor sau a fraului; a struni. 4) fig. (persoane) A constrange sa urmeze calea cea dreapta. /in + struna

LAUTA ~e f. 1) instrument muzical cu coarde, cu gatul incovoiat si cutia de rezonanta foarte bombata. 2) Orice instrument muzical cu coarde. /<turc. lauta, ngr. lauta

LUTIER ~i m. 1) Mester care confectioneaza si repara instrumente muzicale cu coarde. 2) Vanzator de obiecte de acest fel. [Sil. -ti-er] /<fr. luthier

MANDOLA ~e f. Vechi instrument muzical cu coarde, asemanator cu mandolina. [Var. mandora] /<it. mandola, fr. mandore

PISCAT n. 1) v. A PISCA si A SE PISCA. ◊ ~ul Lunii (sau luminii) faza de descrestere a Lunii. 2) muz. Mod de interpretare la instrumentele muzicale cu coarde, producand sunete prin piscarea coardelor cu degetele, fara a folosi arcusul; pizzicato. /v. a (se) pisca

PIZZICATO [pr.: piticato] n. muz. 1) Mod de interpretare la instrumentele muzicale cu coarde fara a folosi arcusul, sunetele fiind produse prin piscarea coardelor cu degetele; piscat. 2) Bucata muzicala interpretata in acest mod. /Cuv. it.

PRAG ~uri n. 1) Parte componenta orizontala a unui toc de usa care uneste capetele usorilor. ◊ A calca (sau a trece, a pasi) ~ul casei a face o vizita cuiva; a intra in casa cuiva. A pune piciorul in ~ v. PICIOR. A bate ~urile a) a umbla pe la casele oamenilor; b) a solicita ceva, apeland la diferite instante. Din ~ in ~ din casa in casa. 2) Locul din fata usii. 3) fig. Ajun a ceva (a unei noi perioade de timp, a unui eveniment, a unei situatii etc.). In ~ul primaverii. 4) Ridicatura naturala pe fundul albiei unei ape curgatoare, care face imposibila navigatia; treapta inalta de stanca, peste care curge o apa. 5) fig. Valoare maxima sau minima a unei marimi. 6) (la instrumentele muzicale cu coarde) Piesa constand dintr-o bucatica de lemn cu crestaturi, care se fixeaza sub coarde pentru ca acestea sa nu se atinga de corpul rezonator al instrumentului. 7) fam. Partea de jos a pantecelui. /<sl. pragu

TASTIERA ~e f. 1) Placuta de lemn fixata vertical sub strunele unui instrument muzical cu coarde. 2) Mecanism care face sa sune un instrument cu claviatura (orga, pian). /<it. tastiera

V*****O n. muz. 1) Mod de interpretare la instrumentele muzicale cu coarde, constand in producerea anumitelor v******i prin atingerea rapida a coardelor. 2) Bucata muzicala interpretata in acest fel. /Cuv. it.

A ZDRANGANI ~esc 1. intranz. (despre obiecte de metal sau de sticla) A produce un zgomot la lovire, la cadere sau la rostogolire; a zornai; a zangani; a zurui. 2. tranz. 1) (obiecte de metal sau de sticla) A face sa produca un zgomot prin ciocnire, lovire sau rostogolire; a zornai; a zangani; a zurui. El zdranganeste cheile. 2) fam. (melodii) A canta fara pricepere (la un instrument muzical cu coarde). /zdrang + suf. ~ani

VIOLA¹ s.f. instrument muzical cu coarde si arcus, ceva mai mare decat vioara si avand un timbru mai grav. [Pron. vi-o-. / < fr. viole, it. viola < prov. viola].

CISTRA s.f. instrument muzical cu coarde ciupite, folosit in secolele XVI-XVII. [< fr. cistre].

CLAVECIN s.n. instrument muzical cu coarde de metal si cu claviatura, la care sunetul se produce prin ciupirea pe cale mecanica a coardelor, inlocuit mai tarziu cu pianul; clavicembal. [Pl. -ne, -nuri. / < fr. clavecin, cf. lat. med. clavicymbalum – chimval cu claviatura].

DISCORDAT, -A adj. 1. (Despre instrumente muzicale cu coarde) Dezacordat; neacordat. ♦ (Despre arcuri) Neintins, neincordat; destins. 2. (Fig.; rar, despre oameni) Indispus, posomorat. [< discorda].

DO s.m. invar. (Muz.) 1. Prima treapta din gama majora tip; sunetul si nota muzicala corespunzatoare. ♦ Denumirea uneia dintre cheile muzicale. 2. coarda a unui instrument muzical, care emite sunetul do. [< it. do].

KITHARA s.f. instrument muzical cu coarde in Grecia antica, asemanator cu lira. [< germ. Kithara, gr. kithara].

MANICORD s.n. Vechi instrument muzical cu coarde si clape, ale carui coarde erau acoperite cu panza pentru a face sunetele mai line. [< it. manicordo, cf. fr. manicorde].

MI s.m. invar. (Muz.) 1. Treapta a treia din gama do major; sunetul si nota corespunzatoare. 2. coarda, clapa unui instrument care da sunetul acestei note. [< it. mi].

PANDORA s.f. instrument muzical cu coarde ciupite, care se folosea mai ales in sec. XVI-XVII. [< fr. pandore, lat. pandura, gr. pandoura].

PIAN s.n. instrument muzical cu coarde si cu clape, la care se canta prin apasarea clapelor, care comanda niste ciocanele ce lovesc coardele; pianoforte. [Pron. pian, pl. -ne, var. piano. / < germ. Piano, fr., it. piano(forte)].

VIOLONCEL s.n. instrument muzical cu coarde si arcus, de forma viorii, mult mai mare decat aceasta si cu un timbru mai grav. [Pron. vi-o-. / cf. fr. violoncelle, it. violoncello].

VIELA s.f. instrument muzical cu coarde folosit de trubadurii din sec. XII-XIII, la care se canta invartindu-se dintr-o manivela. [Pron. vi-e-. / < fr., it. vielle].

BANDOLA s.f. instrument muzical cu coarde, asemanator cu bandura. [< sp. bandola].

BANJO s.n. instrument muzical cu coarde (asemanator chitarei), cu cutia de rezonanta rotunda, facuta din piele, si cu un gat foarte lung. [Pl. -ouri. / < fr. banjo < cuv. american].

CITOLA s.f. instrument medieval cu coarde, de forma alungita si cu gatul scurt. [< fr. citole].

capus, capusuri, s.n. (inv.) 1. specie de fluier sau de caval. 2. instrument muzical cu coarde, asemanator cu lauta; cobuz.

cupus, cupuse, s.n. (reg.) instrument vechi cu coarde; cobuz.

DEZACORDA vb. I. tr., refl. A (se) strica acordul unui instrument muzical cu coarde. [Cf. fr. desaccorder].

HAVAIANA s.f. instrument muzical cu coarde asemanator cu chitara, cu sunetul lin si taraganat. [Pron. -va-ia-. / < fr. hawaienne, cf. Hawaii – arhipelag in Pacific].

nabla, nable, s.f. (inv.) instrument muzical cu coarde, asemanator cu harfa.

LIRA¹ s.f. 1. instrument muzical cu coarde in forma de arc foarte indoit, cu care poetii din antichitate isi acompaniau recitarea poemelor. ♦ (Fig.) Simbol al talentului poetic, al poeziei (lirice). 2. Dispozitiv in forma de lira (1), care permite dilatarea unei conducte. 3. Priza de curent folosita la vehiculele cu tractiune electrica. 4. Element decorativ in forma de lira (1), utilizat indeosebi in mobila biedermeier. [< fr. lyre, it. lira, lat., gr. lyra].

LUTH s.n. Vechi instrument muzical cu coarde, asemanator lautei. [Cf. fr. luth, it. liuto].

LUTIER s.m. Fabricant, negustor de instrumente muzicale cu coarde. [Pron. -ti-er. / < fr. luthier].

MANDOLINA s.f. instrument muzical cu coarde duble de metal, care sunt puse in v******e cu degetele sau cu o pana. [Cf. fr. mandoline, it. mandolina].

PLECTRU s.n. Mica placa de metal, de lemn etc. ascutita la un capat, cu care se ciupesc coardele la unele instrumente; pana. [< fr. plectre, cf. lat. plectrum, gr. plektron].

SOL¹ s.m. invar. (Muz.) 1. A cincea nota din gama majora tip; sunetul corespunzator notei. 2. coarda, clapa unui instrument care da sunetul acestei note. 3. Denumirea uneia dintre chei. [< it. sol].

TIMPANON s.n. instrument muzical cu coarde de metal care se lovesc cu doua ciocanele; (pop.) tambal. [< fr., gr. tympanon].

ACORDA vb. tr. 1. a da; a concede; a atribui. 2. a stabili un acord (4) intre cuvintele unei propozitii. 3. a da coardelor, sunetului unui instrument muzical un anumit ton. 4. a sintoniza. (< fr. accorder, lat. accordare)

BANJO s. n. instrument muzical cu coarde ciupite, cu cutie de rezonanta din piele, asemanatoare unei mici tobe, si cu un gat foarte lung, utilizat in jaz. (< amer., fr. banjo)

CISTRA s. f. vechi instrument muzical cu coarde ciupite. (< fr. cistre)

CITOLA s. f. instrument medieval cu coarde ciupite, alungit si cu gatul scurt. (< fr. citole)

CONTRABAS I. s. n. 1. instrument muzical cu coarde si arcus, cu registrul cel mai grav. 2. instrument metalic de suflat al carui sunet este cu o octava mai jos decat acela al basului. II. s. m. contrabasist. (< fr. contrebasse, it. contrabasso)

CORDOFON, -A adj. (despre instrumente muzicale) cu coarde. (< germ. chordophon)

DEZACORDA vb. tr., refl. a (se) strica acordul unui instrument muzical cu coarde. (< fr. desaccorder)

DISCORDA vb. I. intr. a nu concorda, a nu se potrivi. ◊ a fi discordant. II. tr. a relaxa. II. refl. (despre instrumente muzicale cu coarde) a se dezacorda. (< fr. discorder, lat. discordare)

DO s. m. inv. (muz.) 1. prima treapta a gamei diatonice; sunetul si nota corespunzatoare. 2. denumire a uneia dintre gamele muzicale. 3. coarda a unui instrument muzical, care emite sunetul do. (< it. do)

DULCIMER s. n. instrument medieval cu coarde ciupite sau lovite, un fel de titera, stramosul tambalului, astazi in perimetrul folkului. (< engl. dolcimer)

HAVAIAN, -A I. adj. 1. din insulele Hawaii. 2. (despre un tip de eruptie vulcanica) caracterizat prin emisiune fara explozie si bombe vulcanice ale unei lave bazaltice fluide. II. s. f. instrument muzical cu coarde, asemanator cu chitara, cu sunetul lin si taraganat. (< fr. hawaienne /II/ hawaienne)

INCORDA vb. I. tr., refl. a(-si) aduce muschii, corpul intr-o stare de tensiune. II. refl. (fig.) a face un efort deosebit pentru a intelege, pentru a-si aduce aminte. III. tr. a intinde un arc, un cablu; (p. ext.) a instruna un instrument muzical. (< in- + coarda)

KOTO s. n. instrument nipon cu coarde ciupite, asemanatoare cu harpa. (< fr. koto)

LUTERIE s. f. 1. profesiunea de lutier. 2. fabrica, magazin de instrumente muzicale cu coarde. (< fr. lutherie)

LUTH s. n. vechi instrument muzical cu coarde ciupite; lauta. (< fr. luth)

LUTIER s. m. mestesugar specialist in construirea si repararea instrumentelor muzicale cu coarde. (< fr. luthier)

MANICORD s. n. vechi instrument muzical cu coarde si clape, asemanator clavicordului. (< it. manicordo, fr. manicorde)

MI¹ s. m. inv. (muz.) 1. treapta a treia a gamei diatonice; sunetul si nota corespunzatoare. 2. coarda, clapa unui instrument care da sunetul acestei note. (< it. mi)

PANDORA s. f. vechi instrument muzical cu coarde ciupite, cu registru grav. (< fr. pandore)

PENTACORD s. n. 1. instrument cu cinci coarde, in Grecia antica, asemanator unei lire. 2. (muz.) sistem de cinci sunete succesive, formand o cvinta perfecta. (< fr. pentacorde, lat. pentachrodus)

PLECTRU s. n. pana, mica placa de lemn, metal, fildes sau material plastic, cu care se ciupesc coardele la unele instrumente muzicale. (< fr. plectre, lat. plectrum, gr. plektron)

SOL⁴ s. m. inv. (muz.) 1. treapta a cincea a gamei diatonice; sunetul si nota corespunzatoare. 2. coarda, clapa unui instrument care da acest sunet. 3. denumirea uneia dintre chei. (< it., fr. sol)

SPINETA s. f. vechi instrument muzical cu coarde si claviatura, asemanator clavecinului. (< it. spinetta)

TIMPANON s. n. instrument muzical cu coarde de metal care se lovesc cu doua ciocanele; tambal. (< fr. tympanon)

VIELA s. f. instrument muzical cu coarde, folosit de trubadurii din sec. XII-XIII, la care vibrarea coardelor se realiza printr-un mecanism cu o manivela. (< fr., it. vielle)

VIOLONCEL s. n. instrument muzical cu coarde si arcus, din familia violinei, mult mai mare si cu un timbru mai grav; cello. (< fr. violoncelle, it. violoncello)

saz (-zuri), s. n. – instrument oriental de coarde. Tc. saz (Tiktin). Sec. XVIII, inv.

tambal (-le), s. n. – 1. instrument muzical cu coarde, clavicord. – 2. (Arg.) Barba aspra greu de barbierit. – 3. (Arg.) Telegrama. Lat. cymbalum, prin intermediul germ. Zimbal, mag. cimbalom (› var. timbal), cf. ngr. ϰύμβαλον, sl. kimvalu (› var. inv. chimval, s. n., timpan, toba), fr. cuymbale (› var. cimbal, s. n., timpan). – Der. tambalagiu, s. m. (cintaret la tambal).

A’LUD (cuv. arab), subst. instrument muzical cu coarde ciupite, raspindit in Orient, mai ales la popoarele arabe; este stramosul lautei.

BANJO, banjouri, s. n. instrument muzical cu coarde, cu corpul rotund, ca o toba, facut din piele. – Fr. banjo.

ZDRANGANIT s. n. Actiunea de a zdrangani si rezultatul ei; cantec executat fara pricepere la un instrument muzical cu coarde. [Var.: zdrancanit s. n.]

COLOFONIU (‹ ngr., germ.) s. n. 1. Rasina compusa din acizi rezinici si rezine, obtinuta ca reziduu la distilarea cu abur a rasinii de conifere; folosit in ind. hirtiei, a lacurilor, a cauciucului; se aplica pulverizat pe parul arcusului instrumentelor muzicale cu coarde; saciz. 2. (BIBL.) Insemnare la sfirsitul unei carti, in epoca introducerii tiparului (sec. 15-16), cuprinzind detalii asupra tipografului, datei si locului unde a lucrat, asupra autorului si titlului cartii.

BALALAICA, balalaici, s. f. instrument muzical cu trei coarde si cutie de rezonanta triunghiulara. – Din rus. balalaika.

CALUS, calusuri, s. n. 1. Bucata de lemn sau de metal care se pune intre dintii dinainte ai unui animal, spre a-l forta sa tina gura deschisa; mototol de carpe care se introduce in gura unei persoane, pentru a o impiedica sa strige. ◊ Expr. A pune (cuiva) calusul in gura = a impiedica (pe cineva) sa vorbeasca. 2. Betisor care face parte din mecanismul de declansare al capcanelor de lemn. 3. Mica piesa de lemn cu o forma speciala, pe care se sprijina coardele intinse ale unui instrument muzical; scaun. 4. Suport de lemn pe care pictorul isi asaza tabloul cand lucreaza; sevalet. 5. Utilaj de foraj, pentru rotirea prajinilor, folosit in forajul prin percutie sau in cel manual. 6. (De obicei art.) Numele unui dans popular cu figuri variate, jucat (in preajma Rusaliilor) de un grup de flacai; melodie dupa care se executa acest dans; calusar (1), calusel (4). – Cal + suf. -us.

UNICORD, -A, unicorzi, -de, adj. Care are cate o coarda pentru fiecare nota. instrument muzical unicord. - Din fr. unicorde.

TANGARA, tangarale, s. f. (Inv.) instrument muzical turcesc cu coarde, asemanator cu tambalul. – Et. nec.

REBAB, rebaburi, s. n. instrument muzical cu doua coarde, asemanator viorii, folosit de algerieni, tunisieni si marocani. – Din fr. rebab.

CIOCANEL ~e n. muz. (diminutiv de la ciocan) Betisor pentru producerea sunetelor la unele instrumente muzicale, prin lovirea coardelor. /ciocan + suf. ~el

LIRA¹ ~e f. 1) instrument muzical antic, cu coarde fixate pe o cutie de rezonanta si pe doua brate in forma de coarne, servind la acompanierea recitalurilor de poeme. 2) fig. Simbol al inspiratiei poetice; talent poetic. 3): ~ de dilatatie dispozitiv semicircular, care se introduce intr-o conducta, prin care curge un fluid fierbinte, pentru a-i permite (fluidului) de a se dilata liber. /<fr. lyre, lat. lyra

REBEC ~uri n. (in epoca medievala) instrument muzical cu trei coarde, folosit de menestreli. /<fr. rebec

CLAVICORD s.n. Vechi instrument cu claviatura si coarde in forma dreptunghiulara, asemanator clavecinului. [Pl. -duri. / < fr. clavicorde, it. clavicordio].

LA s.m. invar. (Muz.) 1. Treapta a sasea a gamei majore tip; sunetul si nota corespunzatoare. 2. coarda sau clapa unui instrument care reda sunetul acestei note. [< it. la].

SLAP s.n. (Muz.) Efect sonor obtinut prin pocnirea coardelor contrabasului de gatul instrumentului. [Pron. slep. / < engl. to slap – a plesni].

ACORDA vb. I. tr. 1. A da (cu bunavointa, cu atentie); a concede; a atribui. 2. A stabili intre cuvintele unei propozitii un raport impus de regulile sintaxei (in ceea ce priveste genul, numarul etc.). 3. A da coardelor sau sunetului unui instrument muzical un anumit ton. [P.i. (1,2) acord, (3) -dez, 3,6 (1,2) -da, (3) -deaza. / cf. fr. accorder, it. accordare].

BAGHETA s.f. 1. Betisor; vergea, nuielusa. ♦ Betisor folosit de dirijori pentru conducerea unei orchestre, a unui cor etc.; (fig.) modul de interpretare, talentul unui dirijor. ♦ Betisor de diferite dimensiuni cu care se lovesc membranele, coardele sau lamele unor instrumente muzicale. ♦ Corpul principal al arcusului. ♦ Dunga colorata care impodobeste uneori ciorapii pe partea exterioara a gleznelor. 2. Piesa cilindrica, subtire, a unui mecanism sau a unei masini. 3. Mulura mica cu sectiune semicirculara, neteda sau decorata, de culoare diferita de cea a mulurii principale, cu care se decoreaza un element arhitectonic. 4. (Poligr.) Element ornamental, asezat lateral pe o pagina de carte etc. [< fr. baguette, cf. it. bacchetta].

BALALAICA s.f. instrument muzical cu trei coarde, compus dintr-o cutie de rezonanta triunghiulara. [Pron. -lai-ca. / < rus. balalaika].

CHITARA s.f. instrument muzical cu sase coarde, care emite sunete prin ciupirea sau lovirea acestora cu degetele. [Var. ghitara s.f. / < it. chitarra].

KANTELE s.n. instrument popular carelian cu coarde intinse deasupra unei mici cutii de rezonanta, care se ating cu degetele. [< germ., finl. kantele].

MONOCORD, -A adj. (Despre instrumente muzicale) Cu o singura coarda. ♦ (Fig.) Monoton, uniform, inexpresiv. // s.n. Instrument cu o singura coarda, folosit pentru a determina raporturile numerice ale sunetelor si a acorda alte instrumente. [< fr. monocorde, cf. gr. monos – unic, chorde – coarda].

REBAB s.n. instrument muzical cu doua coarde asemanator viorii, folosit de algerieni, tunisieni si marocani. [< fr. rebab].

BANDURA s. f. instrument muzical ucrainean cu coarde ciupite, in forma ovala, si cu o tastiera scurta. (< rus., ucr. bandura)

CLAVICORD s. n. vechi instrument cu claviatura si coarde lovite, stramosul pianului. (< fr. clavicorde)

LA s. m. inv. (muz.) 1. treapta a sasea a gamei diatonice; sunetul si nota corespunzatoare. 2. coarda sau clapa unui instrument care reda acest sunet. (< it. la)

MONOCORD, -A I. adj. 1. (despre instrumente muzicale) cu o singura coarda. 2. (fig.; despre opere literare, artistice) monoton, uniform. II. s. n. vechi instrument cu o singura coarda, pentru a determina raporturile numerice ale sunetelor si a acorda alte instrumente. (< fr. monocorde, lat. monochordum /II/ germ. Monochord)

SLAP [SLEP] s. n. (muz.) efect sonor prin lovirea coardelor contrabasului de gatul instrumentului. (< engl. slap)

BAGHETA, baghete, s. f. 1. Betisor subtire; nuielusa, varguta. ◊ Bagheta magica = betisorul de care se slujesc scamatorii in operatiile lor. ♦ Varga usoara si nu prea lunga cu care dirijorii conduc executia unui ansamblu muzical; fig. talentul, maiestria dirijorului. ♦ Betisor de forme variate cu care se lovesc membranele, coardele sau lamele unor instrumente muzicale. ♦ Vergea de lemn pe care sta intins parul arcusului. ♦ Dunga de ajur sau de culoare diferita care impodobeste uneori ciorapii pe partea exterioara a gleznelor. 2. Nume dat unor piese cilindrice subtiri care fac parte din diverse mecanisme sau aparate. – Fr. baguette.

BALALAICA, balalaici, s. f. instrument muzical cu trei coarde si cu cutie de rezonanta triunghiulara, care emite sunete prin ciupire si prin percutie. – Rus balalajka.

CALUS, calusuri, s. n. 1. Bucata de lemn sau de metal care se pune intre dintii dinainte ai unui animal, spre a-l forta sa tina gura deschisa; mototol de carpe care se introduce in gura unei persoane, pentru a o impiedica sa strige. ◊ Expr. A pune (cuiva) calusul in gura = a impiedica (pe cineva) sa vorbeasca. 2. Betisor care face parte din mecanismul de declansare al capcanelor de lemn. 3. Bucatica de lemn de forma speciala, pe care se sprijina coardele intinse ale unui instrument muzical; scaun. 4. Suport de lemn pe care pictorul isi asaza tabloul cand lucreaza; sevalet. 5. Calusar (1). – Din cal + suf. -us.

chitara f., pl. e (ngr. kithara, it. chitarra. V. cetera, citera). Un instrument muzical cu sase coarde care suna tragindu-le cu degetu: a cinta din chitara (sau cu chitara). – Fals ghi- (dupa fr.)

REBAB (sau RABAB) (‹ fr.; {s} cub. arab. rabāb) s. n. instrument muzical cu doua coarde, asemanator viorii, mult utilizat in tarile in tarile Maghrebului (mentionat in sec. 10) si in India.

CLAVICORD, clavicorduri, s. n. instrument muzical cu claviatura si coarde, stramos al pianului. – Din fr. clavicorde, lat. clavicordium.

MONOCORD, -A, monocorde, adj., s. n. 1. Adj. (Despre instrumente muzicale; adesea substantivat) Care are o singura coarda; care vibreaza intr-un singur ton. ♦ Fig. (Despre opere literare, artistice) Monoton, inexpresiv. 2. S. n. Stravechi instrument muzical cu o singura coarda. [Pl. si: (2) monocorduri] – Din fr. monocorde, lat. monochordum, germ. Monochord.

SPINETA, spinete, s. f. Vechi instrument muzical cu clape si coarde, asemanator cu clavecinul. – Din it. spinetta.

MULTICORD, -A adj. (Despre instrumente muzicale) Cu mai multe coarde. [Cf. fr. multicorde].

ORCHESTRINO s.n. instrument muzical cu claviatura si coarde. [< fr., it. orchestrino].

GUZLA s.f. instrument muzical cu o singura coarda, folosit de popoarele dalmate. [< fr., it. guzla < cuv. croat].

SONOMETRU s.n. instrument pentru studierea legilor v*********r coardelor sonore si pentru determinarea frecventei unui sunet. ♦ Aparat pentru masurarea zgomotelor intr-o sala. [< fr. sonometre < lat. sonus – sunet, gr. metron – masura].

MULTICORD, -A adj. (despre instrumente muzicale) cu mai multe coarde. (< fr. multicorde)

ORCHESTRINO s. n. instrument muzical cu claviatura si coarde. (< fr., it. orchestrino)

SAMISEN s. n. instrument muzical popular japonez cu coarde, asemanator cu chitara, cu sunet ascutit si metalic. (< fr. shamisen)

TABULATURA s. f. 1. sistem vechi de notatie muzicala cu ajutorul literelor, cifrelor si al altor semne asezate pe linii paralele, pentru instrumentele cu claviatura si cu coarde ciupite. 2. sistem de reguli componistice al artei meistersangerilor. (< germ. Tabulatur, lat. tabulatura)

UNICORD, -A adj. (despre instrumente muzicale) cu o singura coarda. (< fr. unicorde)

CLAVECIN, clavecine, s. n. Vechi instrument muzical cu claviatura si cu coarde, asemanator cu pianul; clavicimbal, cembalo. – Din fr. clavecin.

TEL, teluri, s. n. 1. instrument de sarma cu maner folosit in bucatarie pentru a bate albusul de ou, frisca, crema etc. 2. Resort, arc de sarma (de otel) folosit la canapele, somiere, fotolii etc.; drot. ♦ (Rar) Sarma care sustine si intareste forma unui corset. 3. coarda mica de metal la un instrument muzical. – Din tc. tel.

BANDURA ~i f. instrument muzical popular ucrainean, prevazut cu coarde care emit sunete prin ciupire. /<ucr. bandura

FORTEPIANO n. invar. instrument muzical cu un sistem de coarde si cu claviatura, care poate produce sunete de intensitate diferita. [Sil. -pi-a-] /Cuv. it.

MONOCORD ~da (~zi, ~de) 1) (despre instrumente muzicale) Care are o singura coarda. 2) fig. Care se caracterizeaza prin lipsa de variatie; monoton. /<fr. monocorde, lat. monochordum, germ. Monochord

UNICORD ~da (~zi, ~de) (despre instrumente muzicale) Care are cate o coarda pentru fiecare nota. /<fr. unicorde

KEMKEM s.n. Vechi instrument muzical la egipteni, cu patru coarde, care se loveau cu un bastonas. [Cf. pers. kamangah].

CONTRABAS s.n. 1. instrument muzical cu registru grav, cu coarde si arcus, al carui sunet este cu o octava mai jos decat acela al violoncelului. 2. (Rar) instrument metalic de suflat, al carui sunet este cu o octava mai jos decat acela al basului. [Pl. -asuri, (s.m.) -asi. / < it. contrabasso, cf. fr. contrebasse].

HARPA s.f. instrument muzical de forma triunghiulara, cu coarde inegale ca lungime, puse in v******e cu degetele ambelor maini. [Pl. -pe, var. harfa s.f. / < fr. harpe, cf. germ. Harfe].

DECACORD s. n. vechi instrument muzical, asemanator harpei, cu zece coarde. (< fr. decachorde)

HARPA / HARFA s. f. instrument muzical de forma triunghiulara, cu coarde inegale ca lungime si acordaj, puse in v******e cu degetele ambelor maini. (< fr. harpe, germ. Harfe)

REBEC s. n. vechi instrument muzical, lauta cu doua-trei coarde, introdus in Europa de arabi, folosit de menestreli; rebab. (< fr. rebec)

BACEWITZ, Grazina (1913-1969), violonista si compozitoare poloneza. Lucrari camerale pentru vioara si pian, cvartale de coarde, concerte pentru orchestra si diverse instrumente soliste, baletul „Esik la Ostende” si opera „O aventura a Regelui Arthur”.

STRUNA, strune, s. f. 1. Fir elastic confectionat din metal, din intestine de animale etc. care se intinde pe unele instrumente muzicale si produce, prin vibrare, sunete; coarda. ◊ Expr. A canta (sau a bate) cuiva in struna (sau in struna cuiva) = a fi de aceeasi parere cu cineva pentru a-i castiga simpatia, favoarea; a lingusi pe cineva. 2. Sfoara bine intinsa, facuta din fire elastice si rasucite, destinata sa tina intinsa panza ferastraului. ◊ Expr. (Adverbial) A merge struna = a merge foarte bine. ♦ Fir plastic sau metalic de care se leaga carligul unei unelte de pescuit. 3. Parte a fraului care inconjura barbia calului si se prinde de cele doua capete ale zabalei. ◊ Expr. A tine (pe cineva) in struna = a infrana, a tine din scurt (pe cineva). 4. Compus: struna-cocosului = numele a doua plante erbacee cu frunzele ovale si flori albe (Cerastium). – Din sl. struna.

DECACORD, decacorduri, s. n. Vechi instrument muzical, asemanator cu harpa, avand zece coarde. – Din fr. decachorde.

LIROGHITARA s.f. instrument muzical de forma unei lire, cu coarde montate ca la chitara. [< fr. lyro-guitare].

DECACORD s.n. Vechi instrument muzical, asemanator harpei, care avea zece coarde. [Pl. -duri. / < fr. decacorde, lat. decachordus, gr. deka-chordos].

UNICORD, -A adj. (Despre instrumente muzicale) Care are numai cate o coarda pentru fiecare nota. [< fr. unicorde].

LIROGHITARA s. f. instrument muzical de forma unei lire, cu coarde montate ca la chitara. (< fr. lyro-guitare)

TEORBA s. f. instrument muzical mai mare decat lauta, cu coarde speciale pentru sunetele grave. (< fr. theorbe)

BANDURA², banduri, s. f. instrument muzical ucrainean cu 8 pana la 24 de coarde. – Ucr. bandura.

TEORBA, teorbe, s. f. instrument muzical mai mare decat lauta, care are coarde speciale pentru sunetele grave. [Pr.: te-or-] – Din fr. theorbe.

REBEC, rebecuri, s. n. Vechi instrument muzical in forma de lauta cu trei coarde, folosit de menestrelii medievali si introdus in Europa de arabi. – Din fr. rebec.

STRUNA ~e f. 1) pop. Fir elastic, flexibil, care, fiind fixat la instrumentele muzicale (vioara, pian etc.), produce oscilatii acustice; coarda. ◊ A zice din ~ a canta la vioara (sau la cobza). A canta cuiva in ~ (sau in ~a cuiva) a sustine pe cineva in actiunile lui; a tine hangul. A o intoarce pe alta ~ a) a-si schimba atitudinea fata de cineva, devenind mai sever; b) a schimba vorba; c) a-si schimba parerea. Treaba merge (sau lucrurile merg) ~ treaba (sau lucrurile) se desfasoara foarte bine. 2) Parte a fraului care trece pe sub barbia calului. ◊ A tine pe cineva in ~ a infrana pornirile cuiva; a tine din scurt pe cineva. /<sl. struna

GUITARRA s.f. instrument muzical portughez asemanator cu chitara, cu sase coarde metalice duble, care sunt ciupite cu ajutorul unor lame fixate pe doua degete. [Pron. ghi-. / < port. guitarra].

REBEC s.n. Vechi instrument muzical in forma de lauta cu trei coarde, folosit de menestrelii medievali si introdus in Europa de arabi. V. rebab. [< fr. rebec, cf. ar. rabab].

TEORBA s.f. instrument muzical mai mare ca lauta, care are coarde speciale pentru sunetele grave. [Pron. te-or-. / < fr. theorbe].

TASTA s. f. clapa a parghiei care actioneaza ciocanelul ce loveste coarda, respectiv deschide accesul aerului in tuburi la instrumentele muzicale cu claviatura; clapa la masinile de scris, calculatoare etc. (< germ. Taste, it. tasto)

BAZOI s. n. (Pop.) coarda cu timbrul cel mai jos a unui instrument muzical. – Din baz + suf. -oi.

BAZOI s. n. (Pop.) coarda cu timbrul cel mai de jos a unor instrumente muzicale. – Baz + suf. -oi.

TITERA, titere, s. f. instrument muzical compus dintr-o cutie de rezonanta cu coarde de metal, puse in v******e prin atingere cu o lama (ori cu un inel) de os sau de metal. – Din germ. Zither.

MELOTRON s. n. instrument electroacustic cu clape destinat reproducerii sonoritatilor suflatorilor si coardelor, la care actionarea claviaturii pune in miscare benzi continand imprimari ale instrumentelor respective. (< engl. mellotron)

VINA s. f. instrument muzical indian dintr-un baston de bambus cu 4 (7) coarde metalice intinse pe scaunase inalte, cu un sunet dulce obtinut prin ciupire. (< fr. vina)

BANJO, banjouri, s. n. instrument muzical asemanator cu mandolina, cu cinci pana la noua coarde si cu partea superioara a cutiei de rezonanta formata dintr-o piele intinsa. – Din fr. banjo.

CORDAR ~e n. 1) (la unele instrumente muzicale) Piesa neagra de lemn de care sunt prinse coardele. 2) (la ferastraul cu rama) Pana de lemn care, prin invartire, slabeste sau intinde panza de taiat. /coarda + suf. ~ar

CUARTET ~e n. 1) Compozitie muzicala pentru patru voci sau patru instrumente. 2) Formatie alcatuita din patru cantareti sau patru instrumentisti. ◊ ~ de coarde formatie fundamentala a muzicii de camera (doua viori, viola, violoncel). [Var. cvartet] /<it. quartetto, fr. quartette

HEPTACORD ~uri n. (in Grecia antica) instrument muzical, constand dintr-o cutie de rezonanta cu sapte coarde care produc sunete cand sunt ciupite; lira cu sapte coarde. /<fr. heptacorde

MANDOLINA ~e f. instrument muzical constand dintr-o cutie de rezonanta boltita si coarde metalice duble, care produc sunete prin atingerea lor cu o pana sau cu degetele. /<fr. mandoline, it. mandolina

TEORBA ~e f. instrument muzical constand dintr-o cutie de rezonanta bombata avand coarde speciale pentru sunetele grave. /<fr. teorbe

VOLINA ~e f. instrument muzical constand dintr-o cutie de rezonanta si patru coarde, care produc sunete cand se trece peste ele cu arcusul (sau cand sunt ciupite); vioara. /<it. violino

A INCORDA ~ez tranz. 1) A face sa se incordeze. 2) (cabluri, arcuri etc.) A face sa fie bine intins. 3) (instrumente muzicale) A pune tonurile la inaltimea ceruta; a acorda. /in + coarda

OCTACORD ~uri n. instrument muzical in forma de arc indoit si prevazut cu opt coarde. /<fr. octacorde

ORGAN² ~e n. inv. 1) v. ORGA. 2) In-strument muzical constand dintr-o rama triunghiulara, pe care sunt intinse coarde verticale, inegale ca lungime, care produc sunete, cand sunt ciupite cu degetele; harpa. /<sl. oruganu, ngr. organon, lat. organum

A STRUNI ~esc tranz. 1) (caii) A stapani cu ajuorul fraului; a infrana; a domoli. ◊ A-si ~ limba a se feri de a spune ceea ce nu se cuvine. 2) (instrumente muzicale) A aduce la tonalitatea dorita prin intinderea sau slabirea coardelor; a acorda. 3) fig. (mai ales copii) A obisnui cu ordinea; a disciplina. 4) (obiecte) A lega, intinzand bine firele (ca struna). /Din struna

HARPA, harpe, s. f. instrument muzical format dintr-o rama mare triunghiulara, pe care sunt fixate coarde diferite ca lungime si ca acordaj (dispuse intr-o cutie de rezonanta si o consola) si care sunt puse in v******e prin ciupire cu degetele de la ambele maini. [Var.: harfa, arpa, arfa s. f.] – Din fr. harpe, germ. Harfe.

MANDOLINA, mandoline, s. f. instrument muzical alcatuit dintr-o cutie de rezonanta boltita si din patru coarde metalice duble, care se pun in v******e prin atingere cu o pana (de celuloid) sau prin ciupire. – Din fr. mandoline. Cf. it. mandolina, germ. Mandoline.

TITERA ~e f. instrument muzical constand dintr-o cutie de rezonanta pe care sunt intinse coarde metalice, puse in v******e prin atingere cu un plectru de metal sau de os. /<germ. Zither

REGISTRU s.n. 1. Condica in care se consemneaza diferite date si acte oficiale. 2. Dispozitiv cu ajutorul caruia se regleaza tirajul sau inchiderea unui canal, a unui cilindru. 3. Suprafata dintre doua profiluri orizontale care se intind pe lungimea unei fatade. 4. Intinderea scarii muzicale pe care o poate emite un instrument sau o voce. ♦ (Concr.) Garnitura de tuburi de orga (sau de coarde de clavecin) cu acordaj diferit, dar cu acelasi timbru. 5. Dispozitiv folosit in centralele telefonice automate la dirijarea selectiei legaturilor. ♦ Registru de memorie = dispozitiv care face parte din organele de comanda si calcul ale unui calculator electronic. 6. (Poligr.) Ansamblul semnelor de reper care indica suprapunerea exacta a tiparului pe ambele fete ale hartiei. [< fr. registre, it. registro, germ. Register].

BALALAICA s. f. vechi instrument muzical rusesc, compus dintr-o cutie de rezonanta triunghiulara, cu trei coarde ciupite. (< rus. balalaika)

harfa (harfe), s. f. – instrument muzical format dintr-o rama mare dreptunghiulara pe care sint fixate coarde puse in v******e prin ciupire. – Var. harpa. Germ. Harfe; var. din fr. harpe. – Der. harpist, s. m.; harpista, s. f., din fr.

CETERA ~e f. reg. instrument muzical alcatuit dintr-o cutie de rezonanta, pe care sunt intinse patru coarde, ce vibreaza cand sunt atinse cu arcusul (sau sunt ciupite); scripca; vioara. /<lat. cithera

SCRIPCA ~ci f. reg. instrument muzical constand dintr-o cutie de rezonanta pe care sunt intinse patru coarde, care produc sunete, cand se trece peste ele cu arcusul (sau cand sunt ciupite); vioara; violina. A canta la ~. /<ucr., rus. skripka

TAMBURA ~e f. (in Orient) instrument muzical asemanator cu mandolina, dar cu gatul mai lung, prevazut cu trei coarde metalice duble, care produc sunete fiind atinse cu un plectru. /<ngr. tampuras, turc. tambura

TAR² ~uri n. rar instrument muzical constand dintr-o cutie de rezonanta cu gat lung si cu coarde care produc sunete prin ciupire. /<ung. tar

VIOARA¹ viori f. instrument muzical con-stand dintr-o cutie de rezonanta pe care sunt intinse patru coarde, care produc sunete cand se trece peste ele cu arcusul (sau cand sunt ciupite); violina. Concert pentru ~. [G.-D. viorii; Sil. vi-oa-] /<lat. viola

BURDON s. n. 1. Procedeu primitiv de acompaniament constand din persistenta unui sunet, sustinut de voce sau de un instrument. 2. Tub grav, fara gauri, care emite un singur sunet continuu, la cimpoi. 3. coarda grava, de acompaniament, la lauta, lira etc. 4. Registru de orga cu timbru inchis. (< fr. bourdon, it. bourdone)

SONOMETRU, sonometre, s. n. Dispozitiv folosit la verificarea legilor de v******e a coardelor, pentru a compara inaltimea a doua sunete sau pentru a masura un interval. ♦ instrument electronic pentru masurarea intensitatii undelor sonore, de obicei a zgomotelor. – Din fr. sonometre.

BALALAICA ~ci f. instrument muzical popular rusesc avand o cutie de rezonanta de forma triunghiulara si trei coarde, care emit sunete prin ciupire. [G.-D. balalaicii; Sil. -lai-ca] /<rus. balalaika

PIANINA ~e f. instrument muzical de percutie asemanator pianului, dar de dimensiuni mult mai mici si cu coardele dispuse vertical. A canta la ~. /<germ. Pianino

TAMBAL ~e n. instrument muzical de percutie constand dintr-o cutie de rezonanta pe care sunt intinse coarde metalice, puse in v******e prin lovirea cu doua ciocanele speciale. /<germ. Zimbel, lat. cymbalum

FLAJEOLET s.n. 1. instrument muzical asemanator cu flautul. 2. Sunet de vioara sau de viola produs prin apasarea coardei cu degetul aproape de calus. [Pron. -je-o-, var. flageolet s.n. / cf. fr. flageolet, it. flagioletto, germ. Flageolett].

PERCUTIE s.f. 1. Metoda de diagnosticare a unor boli dupa sunetul rezultat prin lovirea inceata si repetata a regiunii examinate. 2. Lovire, ciocnire, izbire. ♦ instrument de percutie = instrument la care se canta prin lovirea unei membrane, a unei lame, a unei coarde etc. 3. Lovire, izbire a capsei unui cartus, a unui focos. [Gen. -iei, var. percutiune s.f. / < fr. percusion, lat. percutere – a lovi].

BANDURA², banduri, s. f. instrument muzical popular ucrainean ca o chitara cu gatul scurt, prevazut cu 8 pana la 24 de coarde. – Din ucr. bandura.

VIOARA³, viori, s. f. instrument muzical alcatuit dintr-o cutie de rezonanta, avand intinse pe una din fete patru coarde, care vibreaza cand sunt atinse cu arcusul sau cand sunt ciupite; violina, scripca. [Pr. vi-oa- – Pl. si: vioare] – Cf. it. viola.

CVARTET, cvartete, s. n. Formatie muzicala alcatuita din patru voci sau din patru instrumente care executa impreuna o compozitie muzicala; compozitie scrisa pentru o asemenea formatie. ◊ Cvartet de coarde = formatie fundamentala a muzicii de camera (doua viori, viola si violoncel). [Var.: cuartet s. n.] – Din it. quartetto, fr. quartette.

PITON¹ ~oane n. instrument metalic avand forma unui tarus si prevazut cu un inel prin care se introduce coarda, folosit de alpinisti pentru asigurare in timpul escaladarilor. /<fr. piton

BANDURA s.f. instrument muzical ucrainean de forma ovala, cu o tastiera scurta si cu 8 pana la 24 de coarde. [< rus. bandur].

PIAN¹ s. n. instrument muzical dintr-o cutie mare de rezonanta suspendata pe trei picioare, cu claviatura si coarde metalice lovite cu ciocanele prin intermediul unor taste. (< germ. Piano, it. piano)

REGISTRU s. n. 1. condica in care se consemneaza diferite date si acte oficiale. ♦ ~ de stare civila = condica in care sunt inregistrate nasterile, casatoriile, decesele etc. 2. dispozitiv cu ajutorul caruia se regleaza tirajul sau inchiderea unui canal, a unei conducte. 3. (arhit.) suprafata orizontala de decoratie intre doua chenare sau delimitata compozitional. 4. intindere a scarii muzicale pe care o poate emite un instrument sau o voce. ◊ garnitura de tuburi (la orga), de butoane (la acordeon) sau de coarde (la clavecin) cu acordaj diferit, dar cu acelasi timbru. ◊ (fig.) trasaturile particulare, tonalitatea proprie unei opere literare, a unui discurs etc. ◊ ansamblu de idei, de teme etc. 5. dispozitiv folosit in centralele telefonice automate la dirijarea selectiei legaturilor. 6. (si s. m.) circuit, dispozitiv din organele de comanda si de calcul ale unui calculator electronic destinat memorarii. 7. (poligr.) ansamblul semnelor de reper care indica suprapunerea exacta a tiparului pe ambele fete ale hartiei. 8. (mar.) institutie de stat, societate care stabileste normele de constructie a navelor, ce trebuie respectate de proprietar sau armator. (< fr. registre, it. registro, germ. Register)

BANJO ~uri n. instrument muzical, originar din nordul Africii, avand cutia de rezonanta din piele, un gat lung si 5-9 coarde care emit sunete prin ciupire. [Art. banjoul] /<fr. banjo

GUZLA ~e f. (la popoarele slave) instrument muzical popular, constand dintr-o cutie goala de lemn, inzestrata cu una sau mai multe coarde. /<sb. gusle, fr. guzla

LIRA¹ s. f. 1. instrument muzical rudimentar, dintr-o cutie de rezonanta, doua brate in forma de coarne si mai multe coarde ciupite cu un plectru, cu care poetii din antichitate isi acompaniau recitarea poemelor. ◊ (fig.) simbol al talentului poetic, al poeziei (lirice). 2. dispozitiv in forma de lira (1), care permite dilatarea unei conducte. 3. priza de curent la vehiculele cu tractiune electrica. 4. element decorativ in forma de lira (1), in mobila Biedermeier. (< fr. lyre, lat., gr. lyra)

GUZLA, guzle, s. f. instrument muzical popular specific popoarelor slave, facut dintr-o cutie de lemn plata, cu una sau mai multe coarde. – Din scr. gusle, fr. guzla.

PIAN, piane, s. n. 1. instrument muzical format dintr-o cutie mare de rezonanta asezata pe trei picioare si dintr-o serie de coarde metalice, care vibreaza cand sunt lovite de niste ciocanele actionate prin apasarea unor clape; clavir, pianoforte. ◊ Pian automat (sau electric) = pian actionat de un mecanism (alimentat la curentul electric), care executa automat anumite melodii inregistrate in prealabil pe niste suluri speciale de hartie introduse in aparat. Pian cu manivela = pian automat care functioneaza prin invartirea unei manivele. 2. Arta de a interpreta o compozitie muzicala la un pian (1). [Var.: (rar) piano s. n.] – Din germ. Piano, fr. piano, it. piano[forte].

LIRA¹, lire, s. f. 1. instrument muzical rudimentar, format dintr-o cutie de rezonanta, doua brate in forma de coarne si mai multe coarde, folosit, in antichitate, mai ales la acompaniere, cand se recitau poeme. ♦ Fig. Simbol al talentului poetic, al inspiratiei poetice, al creatiei poetice, al poeziei (lirice). 2. (Art.) Numele unei constelatii din emisfera boreala; Ciobanul-cu-Oile, Oierul. 3. (In sintagma) Lira de dilatatie = dispozitiv in forma de lira¹ (1) sau de bucla, care permite dilatarea unei conducte pentru fluide fierbinti. – Din fr. lyre, lat. lyra.

TAMBAL, tambale, s. n. instrument muzical popular de percutie, alcatuit dintr-o cutie de rezonanta de forma trapezoidala, asezata orizontal (pe picioare), prevazuta cu coarde de metal care sunt lovite cu doua ciocanele speciale. [Pl. si: tambaluri – Var.: timbal s. n., timbala s. f.] – Din germ. Zimbal, lat. cymbalum.

CLAVIR ~e n. rar instrument muzical de percutie constand dintr-o cutie mare de rezonanta (asezat pe trei picioare) si dintr-un sistem de coarde metalice, dispuse orizontal, care produc sunete, cand sunt lovite de niste ciocanele, actionate cu ajutorul clapelor; pian. [Pl. si claviruri] /<germ. Klavier

PIAN ~e n. 1) instrument muzical de percutie constand dintr-o cutie mare de rezonanta (asezata pe trei picioare) si dintr-un sistem de coarde metalice dispuse orizontal, care produc sunete cand sunt lovite de niste ciocanele, actionate cu ajutorul claviaturii. A acorda ~ul. Concert de ~. 2) Arta de a canta la acest instrument. Poseda ~ul. /<germ. Piano, fr., it. piano

TIMPANON, timpanoane, s. n. instrument muzical folosit in sec. XVI-XVIII, alcatuit dintr-o cutie de rezonanta in forma de trapez, deasupra careia erau intinse coarde de metal puse in v******e cu doua ciocanele. – Din fr. tympanon.

PITON¹, pitoane, s. n. instrument metalic in forma de tarus, teava, teu, lamela etc., de diferite dimensiuni, avand la capat un inel prin care se introduce coarda si care serveste la asigurarea alpinistilor in timpul escaladarilor. – Din fr. piton.

KANTELE s.n. a. instrument popular karelian (din zona Kareliei – republica autonoma din NV Rusiei, din partea europeana; in trecut (1940-1956) cunoscuta drept Republica Karelo-Finlandeza) cu coarde, intinse deasupra unei mici cutii de rezonanta, care se ating cu degetele. b. Titera traditionala finlandeza, avand la origine cinci coarde, iar in prezent putand ajunge pana la treizeci. (cf. germ. Kantele < cuv. fin.) [def. b. MW]

coarda f., pl. e si corzi (lat. chŏrda, d. vgr. horde; it. pg. corda, fr. corde, sp. cuerda: ngr. [d. it.] korda; vsl. koruda, bg. sirb. rus. korda; alb. korda; ung. kard). Struna, fir sonor la instrumentele muzicale. Pinza (lama dintata) la feresteu [!]. Resort, c****a de otel la ceasornic. Arc elastic la incuietori si lacate. Ramura de vita: se rupeau coardele de greutatea rodului (Sov. 215). Cheris, traversa, grinda transversala pe care se sprijina dusameaua [!]. Indoitura gitului calului. Taria peltelei si a serbetului cind il faci si, amestecindu-l, se tine de facalet ca o ata. Geom. Secanta considerata ca dreapta care uneste extremitatile unui arc. Anat. coardele vocale, niste tendoane in git care vibreaza si produc vocea. Fig. A atinge pe cineva la coarda simtitoare, a-l atinge unde-l doare, unde simte. A o lua pe alta coarda, a schimba tonu sau procedura. A o lasa pe o coarda mai joasa, a o lasa mai moale, a te modera. Adv. A o tinea [!] coarda, a nu te intrerupe, a nu te opri. A tinea drumu coarda, a-l urma mereu.

VOCE, voci, s. f. 1. Facultate specifica omului de a emite sunete articulate; ansamblul sunetelor produse de vibrarea coardelor vocale umane; glas. ◊ Expr. A ridica vocea = a vorbi rastit. 2. Insusire, aptitudine pe care o au unele persoane de a canta frumos din gura. ♦ Registru de sunete muzicale, mai inalte sau mai profunde, in care cineva poate canta. ◊ Voce calda = voce in care predomina componentele de frecventa joasa, accentuate natural sau artificial. Voce metalica = voce dura, aspra, in care predomina componentele de frecventa inalta. Voce profesionala = voce care corespunde unor exigente inalte, specifica cantaretilor, actorilor, crainicilor. Voce robot = denumire data vocilor lipsite de inflexiunile specifice vocii umane. Voce sintetica = voce produsa prin intermediul unui sintetizor de vorbire. 3. Linie melodica incredintata fiecarui instrument dintr-o compozitie. – Din lat. vox, vocis.

GLAS ~uri n. 1) Sunet sau ansamblu de sunete emise de om cu ajutorul coardelor vocale; facultate a omului de a emite sunete articulate; voce; grai. ~ puternic. ~ ragusit. ◊ Intr-un ~ toti deodata. A da ~ a) a striga; b) a exprima (verbal sau in scris). A ridica ~ul a se rasti. A capata (sau a prinde) ~ a capata curaj. A-i pieri (sau a i se stinge) ~ul a) a nu mai putea sa vorbeasca; b) a nu mai avea ce raspunde; a se da batut. 2) mai ales la pl. Murmur produs de mai multe persoane ce vorbesc concomitent. 3) Sunet sau ansamblu de sunete scoase de pasari sau de animale. 4) fig. Zgomot produs de unele fenomene naturale. ~ul apelor. 5) fig. Sunet produs de un instrument muzical. ~ de vioara. /<sl. glasu