ACORDA, (1, 2) acord, (3) acordez, vb. I. Tranz. 1. A da (cu ingaduinta, cu grija, cu atentie, cu bunavointa); a oferi; a atribui. 2. A stabili acordul gramatical. 3. A regla frecventa unui aparat, a unui sistem fizic etc., astfel incat sa fie egala cu frecventa altui aparat, sistem fizic etc. ♦ A aduce tonurile unui instrument muzical la aceeasi inaltime. – Din fr. accorder.

ACORDAJ, acordaje, s. n. Acordare a unui instrument muzical. – Din fr. accordage.

ACORDARE, acordari, s. f. Actiunea de a acorda. ♦ Punere a coardelor unui instrument muzical in situatia de a reda tonalitatea specifica a instrumentului. – V. acorda.

ACUITATE s. f. 1. (Livr.) Capacitate a organelor de simt de a percepe e*******i oricat de slabe si de a diferentia e*******i foarte asemanatoare intre ele; ascutime, agerime. ◊ Loc. adv. Cu acuitate = cu necesitate, in mod imperios. 2. Grad de inaltime pe care il poate atinge o voce sau un instrument muzical. [Pr.: -cu-i-] – Din fr. acuite.

AMBUSURA, ambusuri, s. f. Parte a unui instrument muzical de suflat prin care se sufla aerul cu gura; mustiuc. – Din fr. embouchure.

CALUS, calusuri, s. n. 1. Bucata de lemn sau de metal care se pune intre dintii dinainte ai unui animal, spre a-l forta sa tina gura deschisa; mototol de carpe care se introduce in gura unei persoane, pentru a o impiedica sa strige. ◊ Expr. A pune (cuiva) calusul in gura = a impiedica (pe cineva) sa vorbeasca. 2. Betisor care face parte din mecanismul de declansare al capcanelor de lemn. 3. Mica piesa de lemn cu o forma speciala, pe care se sprijina coardele intinse ale unui instrument muzical; scaun. 4. Suport de lemn pe care pictorul isi asaza tabloul cand lucreaza; sevalet. 5. Utilaj de foraj, pentru rotirea prajinilor, folosit in forajul prin percutie sau in cel manual. 6. (De obicei art.) Numele unui dans popular cu figuri variate, jucat (in preajma Rusaliilor) de un grup de flacai; melodie dupa care se executa acest dans; calusar (1), calusel (4). – Cal + suf. -us.

CETERA, ceter, vb. I. (Reg.) 1. Intranz. A canta din cetera, p. ext.. din alt instrument muzical sau din gura. 2. Tranz. Fig. A bate pe cineva la cap; a plictisi, a sacai. – Din cetera.

CHIMVAL, chimvale, s. n. 1. Vechi instrument muzical compus din doua talere de arama care erau lovite unul de altul, cimbal. V. talger. 2. (Rar) Clopot. – Din sl. kimvalu.

CLAVECIN, clavecine, s. n. Vechi instrument muzical cu claviatura si cu coarde, asemanator cu pianul; clavicimbal, cembalo. – Din fr. clavecin.

GLAS, glasuri, s. n. 1. Ansamblul sunetelor produse de vibrarea coardelor vocale umane; facultate specifica omului de a emite sunete articulate; voce. ◊ Loc. adv. Intr-un glas = (toti) deodata; in unanimitate. ◊ Expr. A da glas = a) a striga; b) a exprima (oral sau in scris). A ridica (sau a inalta) glasul = a vorbi, a raspunde cu un ton ridicat, tare, rastit; a protesta. A capata (sau a prinde) glas = a capata curaj, a-si reveni (si a incepe sa vorbeasca). A-i pieri (cuiva) (sau a i se stinge, a-si pierde) glasul = a nu mai putea sa vorbeasca, sa raspunda; a nu mai avea ce raspunde. ♦ (La pl.) Murmur sau vuiet produs de mai multe persoane (care vorbesc concomitent). ♦ Ciripit sau cantec al pasarilor. ♦ Strigat produs de unele animale. 2. Fig. Zgomot produs de vant, de o apa etc.; sunet produs de un instrument muzical sau de un obiect sonor. 3. Fig. (Inv.) Veste, stire. 4. Denumire data scarii muzicale in cantarea bisericeasca rasariteana. ♦ Fiecare dintre cele opt moduri (3) fundamentale dupa care se executa cantarile bisericesti. – Din sl. glasu.

GONG, gonguri, s. n. Disc de metal care, lovit cu un ciocanel special, produce un sunet caracteristic, fiind intrebuintat ca instrument muzical sau de chemare, de semnalizare. ♦ Sunet emis (ca semnal) de acest disc. – Din fr., engl. gong.

INSTRUMENTIST, -A, instrumentisti, -ste, s. m. si f. Persoana care canta la un instrument muzical (intr-un ansamblu). – Din fr. instrumentiste.

INCORDA, incordez, vb. I. 1. Tranz. si refl. A(-si) contracta muschii corpului, p. ext. corpul intreg, in vederea unui efort. ♦ Fig. A-si concentra atentia, memoria, vointa etc. ♦ Tranz. (Rar) A stimula, a intari. 2. Tranz. A intinde (puternic) o coarda, un arc, un cablu etc. ♦ A acorda un instrument muzical cu coarde, prin intinderea coardelor. 3. Tranz. A lega coardele vitei de vie. 4. Refl. Fig. (Despre raporturile dintre oameni) A ajunge intr-o stare de tensiune (maxima), a se inaspri. – In + coarda.

INSTRUNA, instrun, vb. I. Tranz. 1. A acorda un instrument muzical cu coarde. 2. A strange un animal de calarie cu chingile sau cu fraul; a struni. ♦ Fig. A retine de la o actiune; a stavili, a infrana, a struni. [Prez. ind. si: instrunez] – In + struna.

LUTH, luthuri, s. n. Vechi instrument muzical cu coarde, asemanator cu lauta. – Din fr. luth. Cf. it. liuto.

MANDOLA, mandole, s. f. 1. Vechi instrument muzical cu coarde, asemanator cu lauta 2. instrument muzical asemanator cu mandolina. [Var.: mandora, s. f.] – Din it. mandola.

MUZICUTA, muzicute, s. f. Mic instrument muzical de suflat; armonica de gura. ♦ (Arg.) Gura (considerata ca organ al vorbirii); p. ext. scandal, cearta. – Muzica + suf. -uta.

TULNIC, tulnice, s. n. Vechi instrument muzical de suflat popular, asemanator cu buciumul; p. gener. bucium. – Et. nec.

TARLAITURA, tarlaituri, s. f. Cantare monotona si putin armonioasa dintr-un instrument muzical. [Pr.: -la-i-] – Tarlai + suf. -tura.

TIPA¹, tip, vb. I. Intranz. 1. (Despre oameni) A striga cu glas tare si ascutit (de durere, de spaima); a zbiera. ♦ A vorbi cu glas ridicat; a-si manifesta fata de cineva nemultumirea, enervarea, mania prin vorbe rastite; a se rasti la cineva. ♦ A scoate sunete stridente, asurzitoare dintr-un instrument muzical. 2. (Despre animale) A scoate strigate specifice puternice, ascutite. 3. Fig. (Despre culori sau obiecte colorate) A face o impresie neplacuta (din cauza intensitatii sau a stridentei nuantelor); a bate la ochi. – Et. nec.

ZDRANGANI, zdranganesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre sticla si metale sau despre obiecte facute din aceste materiale) A produce un sunet caracteristic cand se ciocneste de ceva sau este lovit cu ceva. ◊ Tranz. Zdranganeste cheile. 2. Tranz. A face sa vibreze coardele unui instrument muzical; (depr.) a canta fara pricepere la un instrument muzical cu coarde. [Prez. ind. si: zdrangan. – Var.: zdrancani vb. IV] – Zdrang + suf. -ani.

ZDRANGANIT s. n. Faptul de a zdrangani; cantec executat fara pricepere la un instrument muzical cu coarde; zdranganitura. [Var.: zdrancanit s. n.] – V. zdrangani.

ZICATOARE, zicatori, s. f. 1. Fraza scurta, uneori rimata, asemanatoare maximei, prin care poporul exprima in mod metaforic o constatare de ordin general, filozofic, un principiu etic, o norma de conduita etc.; zicatura, zicala, proverb. 2. (Reg.) Bucata muzicala; p. ext. instrument muzical. – Zice + suf. -atoare.

VOLUM, volume, s. n. I. 1. Spatiu pe care il ocupa un corp. ♦ Numar care exprima masura unei marimi tridimensionale. 2. Masa de apa debitata de o fantana, de un izvor, un rau, un fluviu. 3. Cantitate de bunuri economice; proportiile unei activitati. 4. Forta, intensitate, amploare a sunetelor emise de o voce sau produse de un instrument muzical. ♦ Nivel de intensitate sonora al semnalelor auditive in transmisiile de telecomunicatii. II. Carte (legata sau brosata) avand in genere mai mult de zece coli de tipar; fiecare dintre cartile care alcatuiesc impreuna o lucrare unitara; tom. [Pl. si: (inv.) volumuri] – Din fr. volume, lat. volumen, -inis.

DECRESCENDO adv., s. n. 1. adv. (Indica modul de executare a unei lucrari muzicale) Descrescand, scazand treptat in intensitate; diminuendo. 2. S. n. Scadere progresiva a intensitatii sunetelor produse cu vocea sau de un instrument muzical; parte dintr-o compozitie muzicala cantata in acest fel. – Cuv. it.

PLACA, placi, s. f. 1. (De obicei urmat de determinari care indica materia) Bucata de material cu fetele plane si cu o grosime uniforma si mult mai mica decat celelalte doua dimensiuni. ◊ Placa aglomerata = placa (1) obtinuta prin aglomerarea cu lianti sintetici a aschiilor de lemn din sortimente inferioare sau din deseuri de la exploatarea si industrializarea lemnului. Placa turnanta (sau invartitoare) = disc de otel sau de fonta sau pod de tablier metalic, care se poate invarti in plan orizontal in jurul axei sale verticale si care serveste la intoarcerea vehiculelor feroviare, la trecerea lor de pe o linie pe alta etc. Placa fotografica = placa (1) de sticla cu una dintre fete acoperita cu o emulsie fotosensibila, utilizata indeosebi pentru realizarea negativelor fotografice, in spectroscopie, in microscopie etc. 2. Disc de ebonita pe care se imprima v********e vocii sau ale unui instrument muzical, spre a fi apoi reproduse cu ajutorul gramofonului, al patefonului, al pick-up-ului. ◊ Expr. (Fam.) A schimba placa = a schimba subiectul unei discutii (care a ajuns sa plictiseasca) sau atitudinea fata de cineva. 3. (Inv.) Tablita de ardezie pe care invatau sa scrie scolarii incepatori. 4. (Tipogr.) Foaie de metal pe care se imprima literele. 5. (Med.) Proteza dentara mobila. Placa dentara. 6. ◊ (In sintagma) Placa funerara = placa de metal, de marmura etc., fixata pe o piatra de mormant, pe care este scris numele persoanei decedate, anii de viata, un epitaf etc. – Din fr. plaque.

TREMUR, tremure, s. n. 1. Miscare involuntara, rapida a corpului sau a unei parti a corpului, provocata de frig, de frica, de o boala etc., tremuratura, tremurat¹, tremurici. 2. Miscare, clatinare, zguduitura usoara si repetata a unei plante, a unui lucru. 3. V******e a glasului, provocata de o emotie (puternica); v******e a sunetelor executate cu un instrument muzical. – Din tremura (derivat regresiv).

PANA¹, pene, s. f. I. 1. Fiecare dintre formatiile epidermice cornoase care acopera corpul pasarilor, servind la protectia lui si la zbor, compusa dintr-un cotor pe care sunt asezate simetric, de-o parte si de alta, fire (pufoase). ◊ Expr. Usor in pene = imbracat subtire, sumar; p. ext. prost imbracat, zdrentaros. Smuls de pene = rusinat, umilit. A lua (pe cineva) in (sau prin) pene = a certa, a mustra (pe cineva). ◊ Compuse: pana-zburatorului = planta erbacee cu frunze paroase, si cu flori mari, violete sau albe, fara miros (Lunaria annua); pana-gastei = specie de muschi cu tulpina dreapta, cu ramuri arcuite si inegale, formand tufe mari, verzi sau galbui (Hylocomium triquetrum). ♦ Smoc de pene¹ (I 1) sau aripa care serveste la diverse scopuri practice gospodaresti. 2. (La pl.) Pene¹ (I 1) de pasare sau fire pufoase desprinse de pe cotoarele acestora, care servesc la umplerea pernelor, a saltelelor etc.; p. ext. asternut (moale) de pat (cu pene), fulgi etc.). 3. Pana¹ (I 1) de gasca, ascutita si despicata la varf, intrebuintata altadata ca instrument de scris cu cerneala; p. gener. toc de scris, condei; ceea ce serveste la scris. ♦ Fig. Scriere, scris; stil, fel de a scrie al unui scriitor; arta de a scrie; p. ext. scriitor. 4. Dispozitiv facut din cotor de pana¹ (I 1), care serveste sa tina carligul unditei la adancimea dorita. 5. Podoaba din pene¹ (I 1), care se poarta la palarie, in par etc. ♦ (Pop.) Podoaba pentru palarie facuta din flori (naturale sau artificiale); p. restr. floare. 6. (In sintagma) Categorie pana = categorie in care intra boxerii intre 54 si 57 kg, luptatorii intre 57 si 63 kg etc. II. 1. Piesa de lemn sau de metal (de forma unei prisme), intrebuintata la despicarea lemnelor, la detasarea unor bucati dintr-un material, la fixarea sau la intepenirea unor piese, la asamblarea sau la solidarizarea unor organe de masini, a unor elemente de constructie etc. ♦ (Tipogr.) Piesa care se intercaleaza intre matritele de linotip, pentru a le spatia. ♦ Felioara de slanina cu care se impaneaza carnea ce urmeaza sa fie fripta. 2. Partea ciocanului, opusa capului, prelungita si subtiata spre varf. ♦ Partea lata, plata a unor obiecte, instrumente etc.; lama. 3. Betisor cu care se strange franghia ferastraului pentru a intinde panza; cordar. 4. (In sintagma) Pana capastrului sau pana de capastru = streang sau curea cu care se priponeste calul. 5. Parte a carmei unei nave, care poate fi rotita in jurul unui ax vertical si asupra careia se exercita presiunea apei cand se schimba directia de miscare a navei. 6. Placa mica de os, de celuloid etc. cu care se ating coardele la unele instrumente muzicale. ♦ Ancie (la un instrument muzical de suflat). 7. (In sintagma) Pana de somn = carnea de la pantece sau de la coada somnului. [Var.: (inv. si reg.) peana s. f.] – Lat. pinna.

VIELA, viele, s. f. Vechi instrument muzical cu coarde, folosit de trubaduri, la care vibrarea coardelor se realiza printr-o manivela. [Pr.: -vi-e-] – Din fr., it. vielle.

PERCUTIE, percutii, s. f. 1. Metoda de a diagnostica o afectiune dupa sunetul rezultat din lovirea usoara si repetata a unei regiuni a corpului. ♦ Masaj care consta din aplicarea unor lovituri rapide asupra unei regiuni a corpului. 2. Procedeu de producere a sunetelor prin lovirea cu un ciocanel a unei membrane, a unei lame, a unei placi metalice de la un instrument muzical. ◊ Instrument de percutie = instrument muzical care produce sunete prin percutie (2). 3. Izbire cu percutorul a capsei, a focosului unui proiectil, pentru a provoca aprinderea incarcaturii. [Var.: percutiune s. f.] – Dupa fr. percussion.

PIZZICATO adv., s. n. 1. Mod de a canta la un instrument muzical cu coarde prin ciupirea acestora, fara folosirea arcusului; piscat. 2. Fragment, bucata muzicala (compusa pentru a fi) executata in acest fel. [Pr.: piticato] – Cuv. it.

POTRIVI, potrivesc, vb. IV. 1. Refl. si tranz. A avea sau a face sa aiba insusiri comune cu cineva sau cu ceva, a fi sau a face sa fie la fel; a fi sau a pune pe acelasi plan. ♦ A (se) compara. 2. Tranz. A aseza ceva la locul nimerit; a aranja intr-un anumit fel, a face sa stea asa cum trebuie. ♦ A impodobi, a dichisi. 3. Tranz. A pune de acord, a face sa corespunda, sa fie la fel cu altceva, a adapta, a da dupa... ♦ (Pop.) A acorda un instrument muzical. ♦ A doza atat cat trebuie (pentru a fi bun). A potrivi o mancare din sare. 4. Tranz. A da forma dorita, necesara etc.; a fasona. ♦ Fig. A ticlui; a improviza. Potrivise pe hartie cateva poezii. 5. Refl. si tranz. A fi sau a face pe masura cuiva, a-i veni sau a face sa vina bine. Haina i se potriveste. ♦ Refl. A fi in concordanta, a se armoniza. ◊ Expr. A se potrivi ca nuca-n perete (sau ca musca-n lapte) = a fi nepotrivit, a fi deplasat. 6. Tranz. A face in asa fel incat...; a calcula, a chibzui, a cumpani. 7. Refl. (Pop. si fam.) A da cuiva ascultare, a-i face pe voie; a consimti. 8. Refl. (Inv. si pop.) A se impotrivi. – Din potriva.

POZITIE, pozitii, s. f. 1. Loc pe care il ocupa cineva sau ceva (in raport cu altcineva sau cu altceva); fel, mod in care este asezat cineva sau ceva (in spatiu); p. ext. peisaj din natura. ♦ Loc pe care il ocupa o nota sau o cheie pe portativ; loc unde se ating cu degetele coardele unui instrument muzical. ♦ (Lingv.) Loc pe care il ocupa un sunet sau un grup de sunete intr-un cuvant. ♦ Loc, punct din care cineva sau ceva este sau poate fi privit; unghi. ♦ Raport, relatie existenta intre doua fiinte, obiecte, fenomene. ♦ Fiecare dintre operatiile inscrise intr-un cont contabil; loc pe care il ocupa aceste operatii. 2. Teren, loc pe care sunt asezate trupele pe front sau vasele de razboi pe mare si folosit ca baza de atac sau de aparare. ◊ Expr. A lua pozitie = a) a se instala intr-un loc considerat potrivit din punct de vedere strategic; b) a-si exprima cu fermitate parerea intr-o problema data. A sta (sau a ramane, a se mentine) pe pozitie = a-si mentine parerile, hotararile. A se gasi pe pozitii opuse (sau pe aceeasi pozitie etc.) = a fi de pareri contrare (sau de aceeasi parere). 3. Atitudine, tinuta. ♦ Spec. Atitudine de nemiscare a corpului (reglementara in armata, in sport etc.). ♦ Fig. Mod in care cineva reactioneaza, se comporta etc. intr-o imprejurare data. 4. (Fam.; despre femei; in expr.) A fi in pozitie – a fi gravida. 5. Conditie, situatie, stare in care se gasesc cineva sau ceva. ♦ Spec. Situatie (inalta) pe care o detine cineva in viata sociala, politica; rang. [Var.: (inv.) pozitiune s. f.] – Din fr. position, lat. positio, -onis, germ. Position.

VIRTUOZ, virtuozi, s. m. Persoana care stapaneste in mod desavarsit tehnica unui instrument muzical sau, p. gener., tehnica unei arte. [Pr.: -tu-oz] – Din it. virtuoso, fr. virtuose.

PSALTERION, psalterioane, s. n. Vechi instrument muzical cu coarde, de forma triunghiulara, intrebuintat pana in evul mediu. [Pr.: -ri-on] – Din fr. psalterion.

CORN¹, (I 1, 6) coarne, (I 4, 5, II) cornuri, s. n., (I 3, III) corni, s. m. I. 1. (La animalele cornute) Fiecare dintre cele doua excrescente de pe osul frontal al rumegatoarelor. ◊ Loc. adj. (Despre cuvintele, relatarile cuiva) Cu coarne = exagerat, de necrezut, gogonat, umflat. ◊ Expr. A lua in coarne = (despre vite) a impunge cu coarnele: fig. a se repezi cu vorba la cineva, a certa pe cineva. A scoate coarne = a deveni agresiv: a se obraznici. A fi mai cu coarne decat altul = a fi mai grozav decat altul. A pune (cuiva) funia in coarne = a insela, a amagi (pe cineva), a-i impune (cuiva) vointa. A se lua in coarne cu cineva = a se incaiera, a se lua la harta. A-si arata coarnele = a-si manifesta rautatea, dusmania. A cauta(cuiva) in coarne sau a cauta (ori a se uita) in coarnele cuiva = a indeplini toate gusturile, capriciile cuiva: a rasfata. A pune coarne = a calca credinta conjugala: a insela. (Pop.) Cel cu coarne = d****l. ♦ P. a**l. Fiecare dintre cele patru organe tactile si vizuale ale melcului; fiecare dintre cele doua excrescente chitinoase de langa ochii unor carabusi. 2. (La sg.) Substanta chitinoasa din care sunt constituite coarnele¹ (I 1) animalelor (folosita pentru fabricarea unor obiecte). 3. (Si in sintagma corn de vanatoare) Instrument de suflat, folosit la vanatoare sau pentru chemari, semnalizari etc. ♦ instrument muzical de suflat format dintr-un tub conic de alama sau din alt metal. ◊ Corn englez = instrument muzical din familia oboiului, dar cu un sunet mai grav, cu ancie dubla. 4. Obiect facut din corn¹ (I 2) sau in forma de corn¹ (I 1), in care se pastreaza praful de pusca, sarea etc.; p. ext. continutul acestui obiect. ◊ Expr. Cornul abundentei = simbol al belsugului, reprezentat printr-un vas in forma de corn¹ (I 1), umplut cu fructe si cu flori. 5. Produs de panificatie din faina alba, de mici dimensiuni si in forma de semiluna. 6. (La pl.) Nume generic dat partilor unor constructii, organe de masini, unelte etc. in forma de corn¹ (I 1). ♦ Corn¹ (I 1) sau vas mic de lut prelungit cu o pana de gasca prin care se scurge huma colorata, folosita in ceramica populara pentru decorarea vaselor. 7. (La sg.) Denumire data unur formatii anatomice cu aspect de corn¹ (I 1). Corn uterin. 8. (In sintagma) Cornul lunii = luna in primul si in ultimul patrar, cand are forma de secera. 9. Compus: cornul-secarei sau corn-de-secara = ciuperca parazita care traieste in ovarul diferitelor plante graminee; pintenul secarei (Claviceps purpurea); boala provocata de aceasta ciuperca si manifestata prin aparitia in spic a unor formatii tari, negricioase, intrebuintate in farmacie pentru extragerea ergotinei. II. 1. (Reg.) Colt, ungher, margine. 2. (Inv.) Aripa de oaste, de tabara. III. (La pl.) Capriorii casei. – Lat. cornu.

ORGANOGRAFIE s. f. 1. Parte a zoologiei si a botanicii care se ocupa cu descrierea organelor animalelor sau ale vegetalelor. 2. Descriere amanuntita a partilor care alcatuiesc un instrument muzical si a felului de functionare a acelui instrument. – Din fr. organographie.

MUZICANT, -A, muzicanti, -te, s. m. si f. 1. Persoana care canta la un instrument muzical. 2. (Inv.) Persoana care cunoaste, se ocupa cu muzica, are aptitudini pentru muzica; p. ext. compozitor. – Din it. musicante, germ. Musikant.

LAUTA, laute, s. f. instrument muzical cu coarde asemanator cu cobza; p. gener. instrument muzical cu coarde. [Var.: alauta s. f.] – Din tc. lauta, ngr. lauto.

MONOCORD, -A, monocorde, adj., s. n. 1. Adj. (Despre instrumente muzicale; adesea substantivat) Care are o singura coarda; care vibreaza intr-un singur ton. ♦ Fig. (Despre opere literare, artistice) Monoton, inexpresiv. 2. S. n. Stravechi instrument muzical cu o singura coarda. [Pl. si: (2) monocorduri] – Din fr. monocorde, lat. monochordum, germ. Monochord.

CONTRABAS, (1) contrabasuri, s. n., (2) contrabasi s. m. 1. S. n. Cel mai mare instrument muzical cu coarde si arcus, avand registrul cel mai grav din familia violelor. 2. S. m. Contrabasist. – Din fr. contrebasse.

DRAMBA, drambe, s. f. Mic instrument muzical alcatuit dintr-un arc de fier prevazut cu o lama mobila elastica de otel si care, fiind proptit de dinti si facand sa vibreze lama cu degetul, produce un sunet monoton, modulat prin miscarea buzelor; drang. ♦ (Ir.) Vioara. – Din ucr. drymba.

DECACORD, decacorduri, s. n. Vechi instrument muzical, asemanator cu harpa, avand zece coarde. – Din fr. decachorde.

TAMBURA, tambure, s. f. Vechi instrument muzical cu coarde de metal, asemanator cu mandolina, dar cu gatul mai lung decat al acesteia. – Din tc. tambur.

TILINCA, tilinci, s. f. Vechi instrument muzical popular de suflat, asemanator cu fluierul, dar fara gauri laterale, facut din scoarta de paltin, rachita, tei etc. [Var.: tilinga s. f.] – Cf. tilinc.

TEL, teluri, s. n. 1. Instrument de sarma cu maner folosit in bucatarie pentru a bate albusul de ou, frisca, crema etc. 2. Resort, arc de sarma (de otel) folosit la canapele, somiere, fotolii etc.; drot. ♦ (Rar) Sarma care sustine si intareste forma unui corset. 3. Coarda mica de metal la un instrument muzical. – Din tc. tel.

TRISCA, triste, s. f. Vechi instrument muzical popular de suflat, facut din trestie, soc etc., asemanator cu un fluier fara gauri. ♦ Fiecare dintre tuburile sonore ale cimpoiului; turloi. – Et. nec.

REACORDA, (1) reacord, (2) reacordez, vb. I. Tranz. 1. A acorda inca o data ingaduinta, favoare, avantaje cuiva. 2. A acorda din nou un instrument muzical dezacordat. [Pr.: re-a-] – Re¹- + acorda.

REBEC, rebecuri, s. n. Vechi instrument muzical in forma de lauta cu trei coarde, folosit de menestrelii medievali si introdus in Europa de arabi. – Din fr. rebec.

REGISTRU, registre, s. n. 1. Condica, caiet, sistem de fise etc. in care se inregistreaza diferite date si acte cu caracter administrativ, comercial etc. ◊ Registru de bord = jurnal de bord pe o nava. Registru de casa = condica ce se tine obligatoriu de catre fiecare casierie si in care se inscriu zilnic, in ordine cronologica, incasarile si platile facute de aceasta. Registru de stare civila = condica in care sunt trecute acte de stare civila privitoare la nastere, casatorie, deces etc. 2. Sertar sau clapa de otel, de fonta, de material ceramic etc., care serveste la reglarea tirajului sau la inchiderea canalelor de fum de la caldarile de abur sau de la cuptoarele industriale. 3. (Arhit.) Suprafata cuprinsa intre doua profiluri orizontale care se intind pe toata lungimea unei fatade. ♦ Fiecare dintre zonele in care este impartita o suprafata decorativa. 4. Ansamblul semnelor de reper care indica suprapunerea exacta a tiparului pe ambele fete ale hartiei. 5. (In sintagma) Registrul navelor = institutie de stat sau particulara organizata in scopul stabilirii normelor tehnice de constructie, de receptie si de exploatare a navelor comerciale. 6. Dispozitiv utilizat in centralele telefonice automate la inregistrarea automata a numarului telefonului chemat. 7. Intinderea scarii muzicale a unui instrument sau a unei voci, cuprinsa intre nota cea mai de jos si nota cea mai de sus pe care le poate emite instrumentul sau vocea respectiva, fara schimbarea timbrului. ♦ (Concr.) Grupul tuburilor sau butoanelor de acelasi timbru ale unui instrument muzical. 8. (Inform.) Dispozitiv folosit in calculatoarele electronice, destinat pastrarii temporare a informatiei. – Din fr. registre, it. registro, germ. Register.

DESTRUNA, destrunez, vb. I. Tranz. (Rar) A slabi, a destinde o struna incordata (la arc. la un instrument muzical etc.) – Des¹- + [in]struna.

DIAPAZON, diapazoane, s. n. 1. Mic instrument acustic format dintr-o bara de otel in forma de U, care vibreaza la lovire, emitand de obicei nota muzicala „la” si servind la acordarea instrumentelor muzicale sau la indicarea tonului pentru un ansamblu coral. ◊ Expr. A fi (sau a se pune) la acelasi diapazon cu cineva = a se afla in aceeasi dispozitie, in aceeasi stare sufleteasca cu cineva; a fi (sau a se pune) de acord cu cineva. 2. (Adesea fig.) Totalitatea sunetelor pe care le poate produce vocea omeneasca sau un instrument muzical, de la sunetul cel mai jos pana la cel mai inalt; intindere, registru. [Pr.: di-a-] – Din fr. diapason.

KING s.m. Vechi instrument muzical chinez, constand dintr-un sir de pietre asezate pe un cadru, care, lovite cu un bastonas, produc sunete diferite. (‹ engl. king)

SCARTAI, scartai, vb. IV. Intranz. 1. A produce (prin frecare, deplasare, din cauza greutatii etc.) un zgomot ascutit, strident, neplacut. ◊ Expr. A unge osia ca sa nu scartaie (carul) = a mitui. (Tranz.) A scartai usa cuiva = a starui pe langa cineva cu insistente plictisitoare. ♦ (Despre vehicule incarcate cu poveri) A merge, a inainta cu greu (facand un zgomot strident). ♦ (Despre incaltaminte) A produce (in timpul mersului) un zgomot ascutit, caracteristic. 2. P. a**l. A canta prost, strident, dintr-un instrument muzical cu coarde. ◊ Tranz. Scartaie o melodie. = A scrie greu, miscand anevoie (si apasat) tocul pe hartie. 3. (Despre insecte) A scoate sunete ascutite, asemanatoare cu scartaitul produs prin frecare. 4. Fig. (Fam.; despre actiuni, activitati, intreprinderi) A progresa greu, anevoie; a nu functiona cum trebuie. ♦ (Despre oameni) A nu se simti bine, a o duce rau cu sanatatea. [Var.: scartai, scartii vb.IV] – Scart + suf. -ai.

SPINETA, spinete, s. f. Vechi instrument muzical cu clape si coarde, asemanator cu clavecinul. – Din it. spinetta.

SUNA, sun, vb. I. 1. Intranz. A scoate, a produce, a emite anumite sunete. ◊ Expr. A suna a gol = a scoate sunete caracteristice unui vas care nu contine nimic. ♦ (Despre ceas) A marca timpul (prin batai mecanice). ◊ Expr. A-i suna (cuiva) ceasul (mortii sau de vesnicie) = a-i sosi cuiva clipa mortii. ♦ (Despre ape) A murmura, a susura. ♦ (Despre anumite obiecte, materiale etc.) A fosni; a trosni, a pocni. ♦ (Despre vant) A suiera, a vajai. ♦ Tranz. (Pop.) A scutura cu zgomot fraul (pentru a chema calul). 2. Intranz. (Despre cuvinte, cantece, glasuri) A se face auzit, a se auzi, a rasuna. ◊ Expr. A-i suna (cuiva) la (sau in) urechi (sau in auz) = a-si aminti obsesiv un fapt. A nu-i suna (cuiva) bine la ureche = a nu-i placea (cuiva) ceea ce aude. ♦ (Rar; despre urechi) A tiui. ♦ Fig. A-i starui in minte. 3. Intranz. (Despre locurile unde se produc zgomote) A rasuna. 4. Intranz. (Despre oameni) A canta dintr-un instrument muzical. 5. Intranz. A anunta, a vesti ceva prin sunete de clopot sau sufland intr-un instrument. ♦ Tranz. A chema (pe cineva) prin sonerie, telefon etc. 6. Intranz. A fi formulat, exprimat; a glasui. 7. Refl. impers. (Rar) A se zvoni, a se auzi vorbindu-se despre ceva. – Lat. sonare.

CIUPI vb. 1. a pisca, (pop.) a ticura, (reg.) a picura, a piscura, (Transilv.) a pitiga. (Cine te-a ~ asa de piele?) 2. a ciuguli, (pop.) a piguli. (Pasarea ~ un fir de iarba.) 3. v. intepa. 4. (fam. fig.) a scarpina. (~ un instrument muzical cu coarde.) 5. v. pisca. 6. a se pisca. (Pantalonii s-au cam ~.)

DAIREA s. (MUZ.) (reg.) vuvuitoare, (Olt.) vuva, (inv.) tampina. (~ este un instrument muzical de percutie.)

VIBRA vb. 1. (FIZ.) a oscila. (Un mediu elastic care ~.) 2. a zbarnai. (~ coarda unui instrument muzical.) 3. a tremura, a trepida. (Un corp elastic care ~.) 4. v. palpai. 5. v. tremura. 6. v. fremata. 7. v. tresalta. *8. (fig.) v. rasuna.

VIBRARE s. 1. (FIZ.) oscilatie, v******e. (~ unui mediu elastic.) 2. v******e, zbarnait. (~ coardei unui instrument muzical.) 3. v. v******e.

V******E s. 1. (FIZ.) v. vibrare. (~ unui mediu elastic.) 2. vibrare, zbarnait. (~ coardei unui instrument muzical.) 3. trepidatie. (~ a unui sistem tehnic elastic.) 4. v. tremur.

bandola (instrument muzical) s. f., g.-d. art. bandolei; pl. bandole

bandura (instrument muzical) s. f., g.-d. art. bandurii; pl. banduri

bariton (instrument muzical) s. n., pl. baritoane

buhai (instrument muzical) s. n., pl. buhaiuri

capus (instrument muzical) s. n.

regala (pahar de bere, instrument muzical) s. f., g.-d. art. regalei; pl. regale

ACORD ~uri n. 1) Intelegere intre doua sau mai multe persoane (juridice sau fizice) din care decurg anumite drepturi si indatoriri. ~ international. ~ comercial. 2) Comunitate de vederi asupra unui lucru; consimtamant; intelegere. ◊ De comun ~ in intelegere deplina. A fi (sau a cadea) de ~ a se invoi cu...; a accepta. De ~! ma invoiesc! bine! Munca in ~ munca normata, remunerata in raport cu rezultatele obtinute. 3) Concordanta de numar, gen, caz si persoana intre cuvintele care se afla in anumite raporturi sintactice. 4) Potrivire perfecta a mai multor sunete muzicale (cel putin trei), produse in acelasi timp; armonie. 5) Garnitura de coarde pentru un instrument muzical. /<fr. accord, it. accordo

ACORDAJ ~e n. 1) Acordare a unui instrument muzical. 2) Raport intre inaltimile unei serii de sunete. /<fr. accordage

CANTEC ~ce n. 1) Sir de sunete melodioase, emise din gura sau produse de un instrument muzical; cant. 2) Sunete scoase de pasari si de unele insecte; ciripit. ◊ ~cul lebedei ultima opera a unui artist. 3) Piesa de muzica vocala sau instrumentala. 4) Poezie lirica care se executa insotita de melodie. ~ popular. ~ de leagan. ~ de dor. ~ de lume. ◊ Asa-i ~cul asta e situatia. /<lat. canticum

CORN³ ~i m. instrument muzical de suflat constand dintr-o combinatie de tuburi cilindrice si conice de metal. ◊ ~ englez instrument muzical de suflat asemanator cu oboiul. /<lat. cornu

DIAPAZON ~oane n. 1) Instrument acustic, constind dintr-o bara de otel indoita in forma de potcoava, care, la lovire, emite un sunet muzical de o anumita frecventa si este folosit pentru acordarea instrumentelor cu coarde. 2) Interval de sonoritate caracteristic pentru o voce sau pentru un instrument muzical. 3) fig. Posibilitate de variere a unor marimi de acelasi fel in anumite limite. [Sil. di-a-] /<fr. diapason

DIGITATIE f. Tehnica asezarii degetelor pe clapele (coardele) unui instrument muzical ori pe clapele masinii de scris pentru a obtine un randament maxim. [Art. digitatia; G.-D. digitatiei; Sil. -ti-e] /<fr. digitation

GLAS ~uri n. 1) Sunet sau ansamblu de sunete emise de om cu ajutorul coardelor vocale; facultate a omului de a emite sunete articulate; voce; grai. ~ puternic. ~ ragusit. ◊ Intr-un ~ toti deodata. A da ~ a) a striga; b) a exprima (verbal sau in scris). A ridica ~ul a se rasti. A capata (sau a prinde) ~ a capata curaj. A-i pieri (sau a i se stinge) ~ul a) a nu mai putea sa vorbeasca; b) a nu mai avea ce raspunde; a se da batut. 2) mai ales la pl. Murmur produs de mai multe persoane ce vorbesc concomitent. 3) Sunet sau ansamblu de sunete scoase de pasari sau de animale. 4) fig. Zgomot produs de unele fenomene naturale. ~ul apelor. 5) fig. Sunet produs de un instrument muzical. ~ de vioara. /<sl. glasu

LAUTA ~e f. 1) instrument muzical cu coarde, cu gatul incovoiat si cutia de rezonanta foarte bombata. 2) Orice instrument muzical cu coarde. /<turc. lauta, ngr. lauta

MANDOLA ~e f. Vechi instrument muzical cu coarde, asemanator cu mandolina. [Var. mandora] /<it. mandola, fr. mandore

MUSTIUC ~uri n. 1) Tub mic (de os, de lemn, de ebonita) in care se fixeaza tigara pentru a fuma; tigaret. 2) Extremitate a unui instrument muzical de suflat, pe unde se sufla cu gura; ambusura. 3) Capatul metalic al unui furtun care serveste la reglarea curentului de apa. [Sil. -tiuc] /<germ. Mundstuck

MUZICANT ~ta (~ti, ~te) m. si f. 1) Persoana care canta la un instrument muzical. 2) Persoana care se ocupa cu muzica; specialist in muzica. /<it. musicante, germ. Musikant

PERCUTIE ~i f. 1) Metoda de detectare si diagnosticare a unei afectiuni pe baza sunetului rezultat prin lovirea usoara si repetata a unei parti a corpului. 2) Procedeu de producere a sunetelor, prin lovirea unei membrane, a unei lame sau a unei placi metalice cu un ciocanel. ◊ Instrument de ~ instrument muzical la care sunetul se produce prin lovirea unei piese intinse (timpane, diferite tipuri de tobe) sau prin lovirea instrumentului insusi (talere, clopote, xilofon etc.). [G.-D. percutiei; Sil. -ti-e] /Din fr. percussion

SUFLATOR² ~i m. Persoana care canta la un instrument muzical de suflat. /a sufla + suf. ~tor

A SUNA sun 1. intranz. 1) A produce un sunet zuruitor. Clopotelul suna. ◊ Suna a gol a scoate sunete inabusite, caracteristice unui vas desert. A-i ~ (cuiva) doagele a fi batran si ramolit. A-i ~ cuiva scandura, a-i ~ cuiva ceasul (mortii sau de vesnicie) a-i veni cuiva vremea sa moara. 2) A se face auzit. Valea suna. ◊ A-i ~ cuiva la (sau in) urechi a starui in auzul cuiva; a-si aminti obsesiv (un fapt). A nu-i ~ (cuiva) bine la ureche a nu-i placea cuiva ceea ce aude. 3) (despre urechi) A produce falsa senzatie a unui sunet ascutit si prelung. Imi suna urechea dreapta. 4) rar (despre persoane) A scoate (dintr-un instrument muzical) sunete armonice; a canta. ~ din bucium. 5) A fi formulat in cuvinte; a glasui. 6) reg. A intra in legatura telefonica; a telefona. 2. tranz. A anunta ceva cu ajutorul unor sunete speciale. ~ alarma. ~ desteptarea. /<lat. sonare

TASTIERA ~e f. 1) Placuta de lemn fixata vertical sub strunele unui instrument muzical cu coarde. 2) Mecanism care face sa sune un instrument cu claviatura (orga, pian). /<it. tastiera

TUSA² ~e f. 1) Piesa metalica pe care este imprimat un corp de litera, o cifra sau un alt semn grafic (la masinile de dactilografiat, de cules etc.). 2) Fiecare dintre clapele unui instrument muzical cu claviatura (pian, orga, clavecin etc.). [G.-D. tusei] /<fr. touche

VIRTUOZ ~i m. Persoana care demonstreaza o tehnica superioara in manuirea unui instrument muzical. [Sil. -tu-oz] /<it. virtuoso, fr. virtuose

A ZDRANGANI ~esc 1. intranz. (despre obiecte de metal sau de sticla) A produce un zgomot la lovire, la cadere sau la rostogolire; a zornai; a zangani; a zurui. 2. tranz. 1) (obiecte de metal sau de sticla) A face sa produca un zgomot prin ciocnire, lovire sau rostogolire; a zornai; a zangani; a zurui. El zdranganeste cheile. 2) fam. (melodii) A canta fara pricepere (la un instrument muzical cu coarde). /zdrang + suf. ~ani

V******L s.n. Vechi instrument muzical cu taste, asemanator spinetei, folosit mai ales in Anglia pe timpul reginei Elisabeta I. [Cf. fr., it. v*******e, engl. v******l].

DIGITATIE s.f. Tehnica asezarii degetelor pe clapele ori pe coardele unui instrument muzical sau pe clapele masinii de scris. [Gen. -iei, var. digitatiune s.f. / cf. fr. digitation].

DO s.m. invar. (Muz.) 1. Prima treapta din gama majora tip; sunetul si nota muzicala corespunzatoare. ♦ Denumirea uneia dintre cheile muzicale. 2. Coarda a unui instrument muzical, care emite sunetul do. [< it. do].

EXERCITIU s.n. 1. (De obicei la pl.) Actiune fizica sau intelectuala, repetata, facuta pentru a dobandi sau a forma anumite deprinderi, abilitati etc. ♦ Mica piesa vocala sau instrumentala creata in scopul de a obisnui pe cel care invata sa cante sau pe cel ce studiaza un instrument muzical cu o anumita problema tehnica. ♦ Instruire a militarilor pentru a invata deprinderea manuirii armelor si a modului de a lupta. ♦ Tema data scolarilor spre a-i familiariza cu unele materii. 2. Exercitare, indeplinire. ♦ Exercitiu bugetar = perioada de un an pentru care se efectueaza toate operatiile relative la bugetul unui stat; an bugetar. ◊ In exercitiul functiunii = in timpul serviciului legal. [Pron. -tiu, pl. -ii. / cf. lat. exercitium, fr. exercice].

KEMKEM s.n. Vechi instrument muzical la egipteni, cu patru coarde, care se loveau cu un bastonas. [Cf. pers. kamangah].

MANICORD s.n. Vechi instrument muzical cu coarde si clape, ale carui coarde erau acoperite cu panza pentru a face sunetele mai line. [< it. manicordo, cf. fr. manicorde].

MENSURA s.f. Dimensiunile unui instrument muzical, raportul dintre diferitele lui parti componente. [< lat. mensura – masura].

REBEC s.n. Vechi instrument muzical in forma de lauta cu trei coarde, folosit de menestrelii medievali si introdus in Europa de arabi. V. rebab. [< fr. rebec, cf. ar. rabab].

VIRTUOZ s.m. Muzician, cantaret care stapaneste perfect tehnica unui instrument muzical, dand dovada de o aptitudine deosebita si de talent. ♦ (P. ext.) Cel care are talente deosebite intr-o arta oarecare. [Pron. -tu-oz. / < fr., it. virtuose, cf. it. virtuoso – abil].

ACORDA vb. I. tr. 1. A da (cu bunavointa, cu atentie); a concede; a atribui. 2. A stabili intre cuvintele unei propozitii un raport impus de regulile sintaxei (in ceea ce priveste genul, numarul etc.). 3. A da coardelor sau sunetului unui instrument muzical un anumit ton. [P.i. (1,2) acord, (3) -dez, 3,6 (1,2) -da, (3) -deaza. / cf. fr. accorder, it. accordare].

ACUITATE s.f. 1. (Liv.) Capacitatea senzoriala de a inregistra e*******i foarte slabe; agerime, ascutime. ♦ Cu acuitate = cu necesitate, in mod imperios. 2. Grad de inaltime pe care il poate atinge o voce sau un instrument muzical. [Pron. -cu-i-. / cf. fr. acuite < lat. acutus – ascutit].

AMBUSURA s.f. Parte a unui instrument muzical de suflat prin care se sufla cu gura; mustiuc. [< fr. embouchure].

guzla s. f. instrument muzical popular monocord, un fel de vioara, la unele popoare dalmatice. (din fr., it. guzla)

acord (acorduri), s. n. – Intelegere, invoiala. < Fr. accord. – Der. (din fr.) acorda, vb. (a da, a oferi); acordabil, adj. (care poate fi acordat); acordeon, s. n. (armonica, instrument muzical); acordeonist, s. m. (persoana care cinta la acordeon); acordar, s. m. (acordor); acordor, s. m. (persoana care se ocupa cu acordarea unor instrumente muzicale).

capus, capusuri, s.n. (inv.) 1. specie de fluier sau de caval. 2. instrument muzical cu coarde, asemanator cu lauta; cobuz.

CORNET s.n. 1. Bucata de hartie rasucita in forma de palnie, in care se impacheteaza bomboane, seminte etc.; continutul unui astfel de pachet. 2. Cornet acustic = dispozitiv in forma de palnie, care amplifica v********e sonore, folosit de persoanele cu auzul slab; cornet cu pistoane = instrument muzical de suflat din alama, asemanator cu trompeta, dar prevazut cu pistoane in loc de ventile; trompeta de dimensiuni reduse si mai sensibila folosita in jazul modern. 3. (Anat.) Cornet nazal = fiecare dintre cele sase lame osoase de forma unui cornet (1), situate cate trei in fiecare nara. 4. (Geol.) Martor de eroziune aproape conic, care se ridica deasupra unei suprafete de eroziune netede sau putin ondulate. [Pl. -te, -turi. / < fr. cornet, cf. it. cornetto].

DECACORD s.n. Vechi instrument muzical, asemanator harpei, care avea zece coarde. [Pl. -duri. / < fr. decacorde, lat. decachordus, gr. deka-chordos].

DEZACORDA vb. I. tr., refl. A (se) strica acordul unui instrument muzical cu coarde. [Cf. fr. desaccorder].

nabla, nable, s.f. (inv.) instrument muzical cu coarde, asemanator cu harfa.

bate (batut, ut), vb. – 1. A da lovituri, a lovi, a izbi. – 2. A ciocani in usa. – 3. A lovi cu ciocanul, a ciocani. – 4. A scoate moneda. – 5. A scutura cu putere grinele, a treiera. – 6. A ciomagi, a da cu parul. – 7. A lovi cu batatorul rufele pentru a le spala. – 8. A tese. – 9. A amesteca, a face cartile de joc. – 10. (Inv.) A tipari. – 11. A dobori, a culca la pamint. – 12. A incrusta, a face marchetarie. – 13. A strabate, a merge in recunoastere. – 14. A vizita. – 15. A lovi in pamint. – 16. A lovi un instrument muzical de percutie. – 17. A cinta (la un instrument), a produce un sunet ritmic. – 18. A latra. – 19. A palpita, a pulsa. – 20. A tine tactul. – 21. A rani, a face rau. – 22. A bombarda; a agresa cu armele. – 23. A atinge, a ajunge la. – 24. A cadea peste ceva. – 25. (Despre vint) A sufla. – 26. (Despre ploaie si mai ales despre grindina) A cadea. – 27. A pedepsi, a da lovituri. – 28. A se indrepta spre, a o apuca intr-o anumita directie. – 29. A tinde spre, a semana cu ceva. – 30. A se lupta, a participa la o batalie sau bataie. – 31. A da lovituri cu ceva, a palmui; a biciui. – 32. A invinge, a birui, a iesi victorios. – 33. A fi mai mult, a valora mai mult. – 34. A se imperechea calul cu iapa. – 35. (Refl.) A face oua, a depune ouale. – 36. A-si bate joc, a batjocori, a zeflemisi, a ride de cineva. – Mr. bat (batire), megl. bat, istr. bǫtu. Lat. battere, din clasicul battuere (Diez, I, 59; Puscariu 192; REW 996; Candrea-Dens., 144; DAR)s cf. it. battere, prov. batre, fr. battre, sp. batir, port. bater. Multe din sensurile rom. sint romanice, cf. it. batter moneta (4), batter il grano (5), batter la cassa (18), batter l’ore (18), batter la strada (13), gli batte il cuore (20), il sole batte (25). Multe din aceste intrebuintari sint proprii si fr. si altor limbi romanice. In gal. din Lubian, bater are acceptiile 19 („a palpita, a pulsa”) si 2 („a ciocani in usa”). Pentru lapte batut, cf. lat. batuta „lac pressum” (Du Cange; Castro 175) si fr. lait battu. Expresia a-si bate joc „a batjocori” este greu de explicat semantic, cf. batjocura; apropierea de fr. s’en battre les fesses (Spitzer, Dacor., IV, 669) este ingenioasa, dar neconvingatoare. Der. batalie, s. f. (nicovala portativa), cu suf. ca in tocalie, tacalie; batator, adj. (care bate); batator, s. n. (bat, in special cel cu care se bate laptele); batatoare, s. f. (lopatica, mai; melita; perie de tipografie); batatarnic, s. n. (planta, Senecio crucifolius); batatori, vb. (a tasa, a batuci; a face bataturi); batatura, s. f. (lovitura; pulsatie, batatorit; ingrosare a pielii palmelor sau talpilor; ograda; urzeala), pentru a carui formare cf. lat. med. battetura „bataie” (Bull Du Cange, V, 105); bataus, s. m. (persoana careia ii place sa se bata; scandalagiu); bateala, s. f. (urzeala; lopatica la razboiul de tesut; titirez de moara); bateliste, s. f. (rar, teren plan; loc expus); batiste, s. f. (ograda); batuci, vb. (a tasa pamintul; a face bataturi); batuceala, s. f. (actiunea de a batuci); batucel, s. m. (musca de cal); batuta, s. f. (joc popular tipic); batalau, s. n. si m. (mai; servitoare a spalatoreselor; barbat afemeiat, desfrinat), der. cu suf. -lau, ca fatalau „hermafrodit”, de la fata, sdrangalau „amorez”, p*****u „barbat desfrinat, cu inclinatii de priapism”. Este utila, prin urmare, explicatia data de Diez, Gramm., I, 128, bazata pe gr. βάταλος (cf. impotriva, Cihac, II, 124). Sensul de „afemeiat” pare a proveni de la acela de „servitoare a spalatoreselor”, considerata aici ca simbol priapic; si poate si de la sensul 35 al vb. a bate, uz cu totul explicabil, in lumina sensului 20, si pe care Giuglea, Dacor., III, 618, il considera in mod inutil, inca pentru gr. βατεύω.

pauca, pauce, s.f. (inv. si reg.) 1. instrument muzical de percutie; timpan. 2. fluier facut din creanga de salcie de copii.

pinca s.f. (reg.) vechi instrument muzical popular de suflat, facut din trestie sau soc, fara gauri; trisca.

piscoi, piscoi, s.m. (reg.) 1. tub sonor care intra in componenta unor instrumente muzicale. 2. om mic de statura, sfrijit, pipernicit. 3. tub de lemn pe care curge faina in covata morii; vrana. 4. (inv.) oboi (instrument muzical). 5. jgheab de scurgere la teasc. 6. gaura de la piatra alergatoare a morii. 7. teica morii, covata, lada in care curge faina. 8. fluier mic din lemn de salcie sau de soc.

KING s.m. Vechi instrument muzical chinezesc, constand dintr-un sir de pietre asezate pe un cadru, care, lovite cu un bastonas, produc sunete diferite. [< engl., chin. king].

LUTH s.n. Vechi instrument muzical cu coarde, asemanator lautei. [Cf. fr. luth, it. liuto].

bour (bouri), s. m. – 1. Taur salbatic, bou sur. – 2. (Mold., rar) Bou. – 3. Capat incovoiat al unui obiect. – 4. Emblema, stema, pecete a Moldovei. – 5. (Inv.) Impozit pe vin. – 6. (Adj.) Se spune despre coarnele indoite in asa fel incit se unesc la virfuri. – Var. buar, buor, boar, bo(ho)r, toate inv. Lat. būbalus (Tiktin, ZPRh., XII, 221; Puscariu 214; REW 1351; Candrea-Dens., 172; Philippide, II, 635; DAR); cf. alb. bualj, v. fr. bugle, sp. bubalo. Lat. bubalus se alterase deja, cf. bobulum „bestia silvatica, habet cornibus magnis” (Silos 58). Este de ademenea posibil sa fi existat o confuzie cu lat. bubulus „tauras”, ceea ce ar fi usurat confuzia ulterioara intre cele doua animale, bou si bour, prin intermediul unei singure denumiri. Cipariu, Arhiv., considera ca bour este reprezentant al lat. bos urus. Der. boura, vb. (a indrepta, a inalta, a ridica); bourean, s. m. (bou; nume propriu de bou), pe care Candrea-Dens.,169, il deriva de la bou; cf. opinia contrara a lui Pascu, Beitrage, 16; bourel, s. m. (bour tinar; melc; animal, Lucanus cervus; pasare, aurel; instrument muzical popular); bourel, adj. (ascutit, cu virf); bouresc, adj. (de bour); bouri, vb. (a ridica, a indrepta); bourie, s. f. (grajd de boi); bouriu, adj. (ascutit, cu virf). Trebuie adaugat probabil aici bur, care apare numai in expresia destul de rara, bou bur „bou balan”. Dupa Diculescu, Dacor., IV, 398 (cf. REW 1416) ar fi vorba de lat. burrus. Dar ar putea fi si una din diferitele formule de reducere a lui bour, cf. buar, boor › bor. Aceasta reducere, care ar fi normala (cf. nour › nor), s-a oprit probabil intrucit cuvintul a iesit mai mult sau mai putin din uz, o data disparut animalul (cf. Candrea-Dens., 172; dupa Graur, BL, III, 53, conservarea lui ou se datoreaza influentei lui r).

prascavita², prascavite, s.f. (reg.) instrument muzical de un a numit fel.

METODA s.f. 1. Ansamblu de mijloace socotite proprii pentru realizarea unui scop; mod de executare a unui lucru. ♦ Totalitatea procedeelor practice cu ajutorul carora se preda o stiinta, o disciplina. ♦ Manual care contine principiile de invatare a unei limbi, a unui instrument muzical etc. 2. Mod de a studia, de a cerceta fenomenele naturii si ale societatii. [< germ. Methode, fr. methode, lat., gr. methodos < gr. meta – dupa, hodos – cale].

MUZICANT, -A s.m. si f. Cel care canta la un instrument muzical. [Cf. it. musicante, germ. Musikant].

santur s.n. (inv.) instrument muzical asemanator cu harpa.

ORGANOGRAFIE s.f. 1. Ramura a zoologiei si a botanicii care se ocupa cu descrierea organelor animalelor si ale vegetalelor. 2. Descrierea amanuntita a partilor unui instrument muzical si a modului de functionare a acestuia. [Gen. -iei. / < fr. organographie].

surlisoara, surlisoare, s.f. (reg.) 1. surla mica (instrument muzical). 2. rat mic de purcel.

cinta (cantat, at), vb. – 1. A emite cu vocea un sir de sunete muzicale. – 2. A interpreta o melodie la un instrument muzical. – 3. (Despre pasari) A scoate sunete placute la auz. – 4. A se exprima poetic, a descrie, a povesti ceva in versuri. – 5. A boci, a jeli un mort. – 6. A sicii, a pisa, a repeta pina la satietate. – 7. (Fam.) A vorbi, a spune, a recita. – 8. (Arg.) A spune, a marturisi, a ciripi. – 9. (Arg.) A denunta. – 10. (Arg.) A insela. – Mr. cintu, megl. cǫnt, istr. cant. Lat. cantāre (Puscariu 372; Candrea-Dens., 353; REW 1611; DAR); cf. it. cantare, prov., cat., sp., port. cantar, fr. chanter, alb. kentoń (Meyer 187). Cf. cintec, descinta. Der. cint, s. n. (cintec; diviziune a unui poem), postverbal format pe baza it. canto, fr. chant (Puscariu 371 l-a considerat reprezentant direct al lat. cantus; se pare insa ca nu a fost niciodata popular, chiar daca exista in megl. cǫntu); cintare, s. f. (cint, cintec; cint, diviziune a unui poem; cint religios); cintaret, s. m. (artist care cinta; pasare cintatoare; cantor, dascal; poet); cintat, s. n. (actiunea de a cinta; cintec); cintator, adj. si s. (care cinta; cintaret; pasare care cinta); cintatoare, s. f. (Arg., gura). Der. neol. cantabil, adj., din it. cantabile; cantata, s. f., din it. cantata; canto, s. m., din it. canto; cantor, s. m., din lat. cantor (sec. XVIII); cantoneta, s. f. (monolog comic, total sau partial in versuri; cintec, romanta), it. canzonetta; cantonetist, s. m.; incinta, vb., format pe baza fr. enchanter (Puscariu 822 si DAR si Candrea-Dens., 355, il deriva direct din lat. ῑncantāre); dar nu este cuvint popular, cu toate ca exista mr. ncantare, ci pare creatie a scriitorilor romantici; incintator, adj.; incintec, s. n. (farmec), cuvint creat artificial de Odobescu.

carioca (dans, instrument muzical) (-ri-o) s. f., g.-d. art. cariocei; pl. carioce

SURDINA s.f. Amortizor de zgomot. ♦ Dispozitiv care se aplica unui instrument muzical pentru a-i micsora intensitatea sunetelor. ♦ In surdina = a) incet, cu sunete usoare; b) fara zgomot, cu glas scazut; in taina. [< fr. sourdine, cf. it. sordina].

corn (-oarne), s. n. – 1. Fiecare din cele doua excrescente de pe osul frontal al rumegatoarelor. – 2. instrument muzical de suflat. – 3. Obiect, vas din corn. – 4. Materie cornoasa. – 5. Simbol al calcarii credintei conjugale. – 6. Parte a plugului. – 7. Dinte al furcii. – 8. Brat al crucii. – 9. Produs de panificatie in forma de semiluna. – 10. Semiluna. – 11. Virful unei stele. – 12. Colt, ungher, margine. – 13. Punct c******l. – 14. Aripa de oaste. – 15. Capat, extremitate. – 16. Bucata, codru de piine. – 17. Virf de palarie. – 18. Filacteriu. – 19. (Inv.) Putere, stapinire, imperiu. – 20. (Banat) Prost, nating. – Mr., istr. cornu, megl. corn. Lat. cǒrnu (Puscariu 400; Candrea-Dens., 394; REW 2240; DAR); cf. it. corno, prov., cat. corn, fr. cor(ne), sp. cuerno, port. corno. Sensul 4 este sing. tantum, 5 pl. tantum. Pl. coarne serveste numai pentru sensurile 1, 5, 6 si 7; in celelalte cazuri, se foloseste pl. cornuri, si in ultimul, corni, m. Der. cornulet, s. m. (planta, Ceratocephalus orthoceras); cornuta, s. f. (planta, Xanthium spinosum); cornita s. f. (cornulet; minciuna, exagerare; coc; corn de cerb; varietate de struguri); cornit, s. n. (Banat, sac folosit ca tipar pentru brinza); cornaci, adj. (cu coarne); cornaci, s. m. (plugar care tine coarnele plugului; planta acvatica, Trapa natans; diavolul); cornac, s. m. (bondar); corneci, s. m. (bondar; corn pentru praf de pusca); coarnes, adj. (incornorat, cu coarne); goarnes, adj. (cu coarne; varietate de struguri); cornea, s. m. (diavolul); cornici, s. m. (persoana care tine coarnele plugului); cornisor, s. m. (Arg., bou); cornos, adj. (cu coarne; dur, tare); cornovina, s. f. (Banat, om prost); cornuros, adj. (ascutit, cu virf); cornorat (var. incornorat), adj. (cu coarne; ascutit, crestat; exagerat, imposibil, evident fals); (in)cornorat, s. m. (diavolul); cornut, s. m. (care are coarne; prost); corni, vb. (a pune birnele care alcatuiesc coltul unei cladiri); incorna, vb. (a alcatui coltul unei constructii; a pune coarne); cornar, s. m. (vinzator de cornuri, chifle; plugar care tine coarnele plugului; inv., perceptor care stringea darea pe vite); cornar, s. m. (plug cu un singur corn; stilp care alcatuieste coltul unei constructii); cornarie, s. f. (placintarie); cornari, vb. (a rani cu coarnele; a pune coarne; a tine coarnele plugului; a alcatui coltul unei constructii; inv., a stringe, darea pe vite; refl., a-si rupe un corn); cornarit, s. n. (veche dare de un leu pentru fiecare bou vindut la tirg, impusa in Moldova de Antioh Cantemir, in 1706); cornat, adj. (cu coarne); cornatel, s. m. (nume al mai multor plante, Galium Aparine; Lycopodium selago; Xanthium strumarium), la care este evidenta incrucisarea cu corn „planta”; cornatar, s. m. (insecta, Naucornis cinicoides); cornisor, s. n. (colt; planta); incornora, vb. (a pune coarne). Der. neol. cornalina, s. f., din fr.; cornee, s. f., din fr.; cornet, s. n. (coarne de animal; instrument muzical; hirtie rasucita in forma de corn; lame osoase in forma de cornet situate pe peretii celor doua nari), din fr.; cornet, s. m. (goarna), din fr. cornette, in parte prin intermediul rus. sau pol. kornet, cf. germ. Kornett; cornist, s. m. (trompetist), din fr. corniste; cornise, s. f., din fr. corniche, cu dubletele corniz, s. n. (rindea), din bg. korniz, si acesta din germ. Karnies (DAR); si corniza, s. f. (vergea de draperie), din acelasi cuvint german, prin intermediul ngr. ϰορνύζα. Adj. cornut, considerat in general ca reprezentant direct al lat. cornūtus (Puscariu 405; Candrea-Dens., 397; REW 2242; DAR), cf. it. cornuto, prov., cat. cornut, sp., port. cornudo), pare a explica alb. kerrute (Philippide, II, 639), ca si ngr. ϰορούτα, rut. hornuta, slov., ceh. kornuta, ceh. kurnota, pol. kurnuty (Candrea, Elemente, 400; Berneker 573).

dring interj. – Exprima zgomotul produs de lovirea unei foi de metal. – Var. dringa, dranga, sdring(a). Mr. sdring. Creatie expresiva. Se intilneste cu dring, s. n. (bat incovoiat pentru batut lina), din sl. d***u „bita”, astfel incit este greu de stabilit daca dring, s. n. (drimba) provine dintr-unul din aceste doua cuvinte. Pentru posibila legatura semantica intre „bita” si „drimba”, cf. lat. tignum „bita”, cava tigna „trasura”; fr. guimbarde „trasura” si „drimba”; sl. drǫgu › rus. d***a „targa” › droaga, s. f. (Mold., caruta), droanga, s. f. (Mold., clopotel). Totusi, Cihac, II, 101 si Candrea deriva acest cuvint de la sb. drnda „oblinc”, iar Conev 67 din bg. drankam „a bate clopotele”; dupa Scriban ar fi doar var. de la drimba. Der. (s)drangani (var. dringai, mr. sdinginescu), vb. (a rasuna, a zornai; inv., a bate din palme; a cinta prost la un instrument muzical; a cinta la drimba); (s)dranganeala (var. (s)dranganitura), s. f. (danganit); sdranganel, s. m. (clopotel); (s)drangalau, s. f. (crai, curtezan), cf. dragalau. Cf. drimba.

ACORDA vb. tr. 1. a da; a concede; a atribui. 2. a stabili un acord (4) intre cuvintele unei propozitii. 3. a da coardelor, sunetului unui instrument muzical un anumit ton. 4. a sintoniza. (< fr. accorder, lat. accordare)

ACORDAJ s. n. 1. acordare a unui instrument muzical. 2. realizare a unui echilibru sonor in cadrul unui ansamblu muzical. (< fr. accordage)

ACORDEON s. n. instrument muzical cu lame vibrante, cu burduf si claviatura. (< fr. accordeon, germ. Akkordeon)

ACUITATE s. f. 1. capacitate senzoriala de a percepe e*******i foarte slabe; agerime, ascutime. 2. grad de inaltime pe care il poate atinge o voce, un instrument muzical. (< fr. acuite)

ARMONICA s. f. 1. instrument muzical portativ cu ancii metalice, in care sunetul este produs prin v******a unei coloane de aer cu un burduf manevrat manual. 2. muzicuta (de gura). (< germ. Harmonika, it. armonica)

ARMONIU s. n. instrument muzical cu claviatura, asemanator cu orga, la care sunetele sunt produse de ancii metalice puse in v******e de un burduf actionat prin pedale. (< fr. harmonium, germ. Harmonium)

ARTICULA vb. I. tr. 1. a emite, a rosti cuvinte, sunete. ◊ a executa o serie de sunete succesive la un instrument muzical sau cu vocea. 2. a atasa articolul unui substantiv. II. refl. a se lega printr-o articulatie. (< fr. articuler, lat. articulare)

BALAFON s. n. instrument muzical de percutie, african, asemanator cu xilofonul, din lame de lemn tare acordate diatonic; marimba, marimbafon. (< fr. balafon)

BALALAICA s. f. vechi instrument muzical rusesc, compus dintr-o cutie de rezonanta triunghiulara, cu trei coarde ciupite. (< rus. balalaika)

BANDURA s. f. instrument muzical ucrainean cu coarde ciupite, in forma ovala, si cu o tastiera scurta. (< rus., ucr. bandura)

BANJO s. n. instrument muzical cu coarde ciupite, cu cutie de rezonanta din piele, asemanatoare unei mici tobe, si cu un gat foarte lung, utilizat in jaz. (< amer., fr. banjo)

BARBITON s. n. instrument muzical asemanator cu lira, la vechii greci. (< fr., lat., gr. barbiton)

ABANOS s. m. Lemnul unor specii de copaci exotici, mai ales din India, greu, tare, foarte durabil, de culoare neagra, folosit pentru fabricarea unor mobile de lux, a instrumentelor muzicale de suflat etc.; eben (Dyospyros). ◊ Par de abanos = par de culoare neagra lucioasa. – Din tc. abanoz.

ACORDAT, -A, acordati, -te, adj. (Despre unele parti ale propozitiei) Pus in acelasi caz, numar, gen sau persoana ca si cuvantul de care este legat printr-un raport de determinare. 2. (Despre instrumente muzicale) Care are tonurile in consonanta. 3. Dat, atribuit; ingaduit, asigurat. – V. acorda.

ACORDEON, acordeoane, s. n. instrument muzical portativ cu burduf, claviatura si butoane, ale carui sunete se produc prin v******a unor ancii metalice. [Pr.: -de-on] – Din fr. accordeon, germ. Akkordeon.

ACORDOR¹, acordoare, s. n. Unealta care serveste la acordarea unor instrumente muzicale, in special a pianului. – Din fr. accordoir.

ACORDOR², acordori, s. m. Persoana care se ocupa cu acordarea si repararea unor instrumente muzicale. – Din fr. accordeur.

ALAMA, (2, 3) alamuri, s. f. 1. Aliaj de cupru si zinc, galben-auriu, maleabil, ductil, usor de prelucrat, cu numeroase si variate intrebuintari in industrie. 2. (La pl.) Obiecte de alama (1); alamarie². 3. (La pl.) instrumente muzicale de suflat din alama (1). – Cf. it. lama „placa de metal”.

AUTOFON, -A, autofoni, -e, adj. (Despre instrumente muzicale de tipul clopotelului, gongului etc.) Care produce sunete exclusiv prin vibrarea componentelor sale elastice, fara ajutorul unei tensiuni speciale. [Pr.: a-u-] – Din engl. autophone.

BAGHETA, baghete, s. f. 1. Varguta de lemn, os, metal etc. cu care dirijorii conduc orchestra sau corul; fig. maiestria dirijorului. ◊ Expr. Sub bagheta = sub conducerea dirijorala. ◊ Betisor de lovit instrumentele muzicale de percutie. ◊ Vergeaua de lemn a arcusului. 2. (Si in sintagma bagheta magica) Nuielusa vrajita cu care se fac minuni in povesti; betisorul scamatorilor. 3. Piesa tehnica in forma de cilindru subtire din diverse mecanisme sau aparate. 4. Ajur sau dunga ornamentala la ciorapi. – Din fr. baguette.

BALAFON, balafoane, s. n. instrument muzical african de percutie, format din lame de lemn acordate diatonic. – Din fr. balafon.

BALALAICA, balalaici, s. f. instrument muzical cu trei coarde si cutie de rezonanta triunghiulara. – Din rus. balalaika.

BANDOLA, bandole, s.f. instrument muzical.

BANDURA², banduri, s. f. instrument muzical popular ucrainean ca o chitara cu gatul scurt, prevazut cu 8 pana la 24 de coarde. – Din ucr. bandura.

BANJO, banjouri, s. n. instrument muzical asemanator cu mandolina, cu cinci pana la noua coarde si cu partea superioara a cutiei de rezonanta formata dintr-o piele intinsa. – Din fr. banjo.

BAZOI s. n. (Pop.) Coarda cu timbrul cel mai de jos a unor instrumente muzicale. – Baz + suf. -oi.

BUCIUM¹, buciume, s. n. instrument muzical de suflat in forma unui tub tronconic foarte lung, facut din coaja de tei, din lemn sau din metal si folosit in special de ciobani pentru chemari si semnale. [Var.: bucin s. n.] – Lat. bucinum.

BUHAI, (I) buhai, s. m. (II) buhaiuri, s. n. I. S. m. 1. (Zool.; reg.) Taur. 2. Compus: buhai-de-balta = bou-de-balta. 3. Planta erbacee cu doua sau trei frunze mari, ovale si flori verzi-galbui dispuse intr-un spic (Listera ovata). II. S. n. instrument muzical popular format dintr-o putinica cu fundul de piele, prin care trece un smoc de par de cal care se trage cu degetele umezite, producand astfel un sunet asemanator cu mugetul unui taur. [Pl. si: (II) buhaie] – Din ucr. buhaj.

CAMERTON, camertonuri, s. n. instrument format dintr-un tub sonor, care, prin suflare, emite nota „la”(sau din patru tuburi „sol”, „la”, „re”, „mi”), folosit la acordarea instrumentelor muzicale. – Din germ. Kammerton.

CARILON, carilonuri, s. n. instrument muzical la care se pot executa melodii cu ajutorul unor clopote sau al unor lame acordate la anumite tonuri. – Din fr. carillon.

CASTANIETA, castaniete, s. f. instrument muzical de percutie (raspandit in Spania si in America Latina), format din doua placute de lemn sau de fildes, prinse ca valvele unei scoici, care sunt lovite ritmic una de alta si folosit la acompanierea dansului si a muzicii; geamparale (2). – Din fr. castagnettes.

CELESTA, celeste, s. f. instrument muzical de percutie cu claviatura, ale carui sunete sunt produse prin lovirea unor placi de metal. – Din fr. celesta.

CHITARA, chitare, s. f. instrument muzical cu coarde, care emite sunete prin ciupire sau lovire cu degetele. ◊ Chitara electrica = chitara fara cutie de rezonanta, prevazuta cu un transductor care transforma v********e coardelor in tensiuni alternative de audiofrecventa amplificate prin mijloace electronice. [Var.: ghitara s. f.] – Din it. chitarra.

CLAVICORD, clavicorduri, s. n. instrument muzical cu claviatura si coarde, stramos al pianului. – Din fr. clavicorde, lat. clavicordium.

DAIREA, dairele, s. f. instrument muzical popular oriental de percutie, asemanator cu tamburina, format dintr-o piele de toba intinsa pe un cerc de lemn, prevazut in interior cu discuri metalice, si folosit la marcarea ritmului. [Var.: daira s. f.] – Din tc. daire.

FERASTRAU, ferastraie, s. n. 1. Unealta sau masina-unealta prevazuta cu o lama, o banda sau un disc de otel (cu dinti ascutiti), pusa in miscare manual sau pe cale mecanica si folosita pentru taiatul unor materiale (lemne, metale etc.). 2. instrument muzical alcatuit dintr-o lama de metal care se freaca cu un arcus pentru a emite sunete. [Var.: (1) ferestrau, fierastrau, herastrau s. n.] – Firiz + suf. -au (contaminat cu fereastra sau ferestrui).

GOARNA, goarne, s. f. instrument muzical de suflat din alama, folosit mai ales in armata; trompeta, trambita. – Din rus. gorn.

GUZLA, guzle, s. f. instrument muzical popular specific popoarelor slave, facut dintr-o cutie de lemn plata, cu una sau mai multe coarde. – Din scr. gusle, fr. guzla.

HANG, (2) hanguri, s. n. 1. (In expr.) A tine hangul = a) a acompania o melodie; b) fig. a insoti, a intovarasi; c) fig. a tine partea cuiva, aproband tot ce face si ce spune; a face pe placul cuiva, a canta cuiva in struna. 2. (Reg.) Nume dat unor instrumente sau unor parti ale instrumentelor muzicale care servesc pentru a tine acompaniamentul. – Din magh. hang „sunet, ton, glas”.

HARPA, harpe, s. f. instrument muzical format dintr-o rama mare triunghiulara, pe care sunt fixate coarde diferite ca lungime si ca acordaj (dispuse intr-o cutie de rezonanta si o consola) si care sunt puse in v******e prin ciupire cu degetele de la ambele maini. [Var.: harfa, arpa, arfa s. f.] – Din fr. harpe, germ. Harfe.

HAVAIANA, havaiene, s. f. instrument muzical cu coarde asemanator cu chitara, cu sunetul melodios, lin si taraganat. [Pr.: -va-ia-] – Din fr. [guitare] hawaiienne.

HELICON, helicoane, s. n. instrument muzical de suflat din alama, asemanator cu tuba, folosit in fanfarele militare, alcatuit dintr-un tub incovoiat in forma de spirala, prin care trec capul si mana dreapta a instrumentistului si cu care sunt emise tonuri grave. – Din fr. helicon.

INCORDAT, -A, incordati, -te, adj. 1. Care se afla in stare de tensiune. ♦ Fig. Care vadeste, exprima o stare de tensiune, de incordare. ♦ Fig. Concentrat, atent, vigilent; infrigurat, febril. 2. (Despre arcuri) Cu coarda intinsa. ♦ (Despre instrumente muzicale cu coarde) Acordat. ♦ Fig. (Despre raporturile dintre oameni) Ajuns intr-o stare de tensiune maxima; inasprit, neprietenos. – V. incorda.

NAI, naiuri, s. n. Numele a doua instrumente muzicale populare de suflat: a) instrument compus dintr-un grup putin concav de fluiere de dimensiuni diferite, asezate in ordinea marimii lor; b) fluier de trestie cu sapte gauri. – Din tc. nay, ney.

PICULINA, piculine, s. f. instrument muzical de suflat, asemanator cu un mic flaut, care emite sunete din registrul acut. – Cf. it. piccolino.

TARAGOT, taragoturi, s. n. instrument muzical popular romanesc de suflat, format dintr-un tub conic de metal cu ancie simpla. – Et. nec.

TROMBON, tromboane, s. n. 1. instrument muzical de suflat facut din alama, mai mare decat trompeta, cu timbrul mai aspru si mai puternic decat aceasta. 2. (Fam. si peior.) Gura (considerata ca organ al vorbirii). 3. (Fam.; la pl.) Minciuni; pacaleli, exagerari. – Din fr. trombone.

TAMBAL, tambale, s. n. instrument muzical popular de percutie, alcatuit dintr-o cutie de rezonanta de forma trapezoidala, asezata orizontal (pe picioare), prevazuta cu coarde de metal care sunt lovite cu doua ciocanele speciale. [Pl. si: tambaluri – Var.: timbal s. n., timbala s. f.] – Din germ. Zimbal, lat. cymbalum.

TARLAI, tarlai, vb. IV. Intranz. (Despre instrumente muzicale) A scoate sunete monotone si putin armonioase; (despre instrumentisti) a canta in acest fel. [Var.: tarlai vb. IV] – Formatie onomatopeica.

TARLAITOR, -OARE, tarlaitori, -oare, adj. Care tarlaie. ♦ (Substantivat, f.) instrument muzical stricat, dezacordat. [Pr.: -la-i-] – Tarlai + suf. -tor.

TITERA, titere, s. f. instrument muzical compus dintr-o cutie de rezonanta cu coarde de metal, puse in v******e prin atingere cu o lama (ori cu un inel) de os sau de metal. – Din germ. Zither.

UNICORD, -A, unicorzi, -de, adj. Care are cate o coarda pentru fiecare nota. instrument muzical unicord. - Din fr. unicorde.

VOCODER² s. n. (Muz.) instrument electronic de analiza-sinteza in timp real, folosit pentru generarea unor efecte sonore deosebite cum ar fi imitarea vorbirii de catre instrumente muzicale clasice. – Din engl. vocoder.

VODER, vodere, s. n. Aparat electronic de producere a vocii artificiale, care utilizeaza chei similare acelora ale instrumentelor muzicale. – Din fr. voder.

XILOFON, xilofoane, s. n. instrument muzical de percutie, alcatuit dintr-un sistem de placi de lemn acordate diferit, care vibreaza si emit sunete cand sunt lovite cu niste ciocanele de lemn, de sticla sau de metal. – Din fr. xylophone.

ZVON, zvonuri, s. n. 1. Stire, veste (care circula din om in om); p. ext. informatie neintemeiata, care nu a fost verificata (si uneori tendentioasa). 2. Rumoare produsa de glasuri, de activitatea sau de miscarea unei multimi; galagie. 3. Zgomot confuz, usor, nedefinit din natura (produs de ape, frunze, vant, pasari etc.); fosnet, murmur, zumzet. 4. Sunet departat produs de clopote sau de instrumente muzicale. [Var.: zvoana s. f.] – Din sl. zvonu.

MANDOLINA, mandoline, s. f. instrument muzical alcatuit dintr-o cutie de rezonanta boltita si din patru coarde metalice duble, care se pun in v******e prin atingere cu o pana (de celuloid) sau prin ciupire. – Din fr. mandoline. Cf. it. mandolina, germ. Mandoline.

MANICORD, manicorduri, s. n. instrument muzical medieval asemanator clavicordului. – Din it. manicordo, fr. manicorde.

MARACAS, maracase, s. n. instrument muzical de percutie sud-american, construit dintr-o nuca de cocos care contine graunte si nisip. – Din sp. maracas.

VIOLA¹, viole, s. f. instrument muzical cu coarde, mai mare decat vioara, acordat cu o cvinta mai jos decat vioara si avand sunete mai grave decat aceasta; alto. [Pr.: -vi-o-] – Din it. viola, fr. viole.

VUI, pers. 3 vuieste, vb. IV. Intranz. 1. A produce un zgomot prelungit, puternic sau inabusit; a vajai, a mugi, a fremata, a hui, a tiui, a bubui. ♦ Spec. (Despre tunet) A bubui. ♦ Spec. (Despre foc sau despre obiecte care ard) A dudui; a tiui. ♦ Spec. (Despre sunete, instrumente muzicale etc.) A vibra puternic, a suna, a rasuna. Buciumul vuieste. ♦ Spec. (Despre obiecte lovite care vibreaza) A trosni, a parai, a hurui. ♦ (Despre oameni) A face galagie, zarva, a vocifera; a fremata. 2. A se umple de sunete prelungi, puternice (si a le transmite prin ecou); a rasuna. – Onomatopee.

CLAPA, clape, s. f. 1. Fiecare dintre dispozitivele instrumentelor muzicale de suflat, care servesc la inchiderea sau la deschiderea unor orificii prin care trece curentul de aer ce produce sunetele; fiecare dintre elementele mobile ale claviaturii unui pian, unei o**i etc. care prin apasarea cu degetele, declanseaza mecanismul de producere a sunetelor. ♦ Mic disc in mecanismul masinilor de scris si al unor masini de calculat, fixat la capatul unei parghii articulate si care prin apasare, face sa se imprime litera sau cifra insemnata pe el. ♦ Orice parte terminala a unui sistem tehnic de actionare care, prin manevrare (cu mana), efectueaza o anumita operatie. 2. Placa articulata care serveste la inchiderea sau la deschiderea unui orificiu. 3. Bucata de stofa care acopera deschizatura buzunarului unei haine. ♦ Fiecare dintre cele doua bucati de stofa sau de blana mobile, atasate lateral la unele caciuli, pentru a proteja urechile contra frigului. 4. (Rar) Capac. ◊ Expr. (Fam.) A trage (cuiva) clapa = a insela, a pacali (pe cineva). – Din germ. Klappe.

FLUIER, fluiere, s. n. 1. instrument muzical popular de suflat, alcatuit dintr-un tub subtire de lemn prevazut cu gauri. 2. Instrument mic, mai ales de metal, cu care se fluiera; fluieratoare. 3. (Tehn.) Dispozitiv cu ajutorul caruia se pot emite diferite sunete, facand sa treaca prin el un curent de gaze sau de aburi, intrebuintat mai ales pentru semnalizare. 4. Suieratura, fluieratura. 5. (Pop.) Gamba; tibia. [Pr.: -flu-ier] – Cf. alb. floere.

FOALE, foale, s. n. 1. Aparat care foloseste la comprimarea si la suflarea aerului cu ajutorul unei camere cu burduf de piele cu pereti plisati, actionata prin manere sau printr-un sistem de parghii. ♦ Burduf plisat al unor instrumente muzicale (acordeon, armonica etc.). ♦ Sac primitiv facut din pielea unor animale; burduf. 2. (Reg., fam.) Abdomen. [Var.: (1) foi s. m.] – Lat. follis.

FLIGORN, fligornuri, s.n. instrument muzical de suflat, cu clape, facut din alama.

SURLA, surle, s. f. 1. instrument muzical popular de suflat, in forma de fluier, cu mai multe orificii si cu ancie dubla, intrebuintat in trecut mai ales in armata. ◊ Loc. adv. Cu surle = cu zgomot mare, cu scandal. 2. (Reg.) Ratul porcului; p. ext. porc. 3. Coliba (in camp), de obicei improvizata, de forma conica, construita din pari de lemn si acoperita cu stuf, paie, fan sau coceni. – Din scr. surla, bg. zurla.

TAM-TAM, tam-tamuri, s. n. 1. instrument muzical de percutie alcatuit dintr-un disc concav de metal forjat, care, lovit cu un ciocanel de lemn captusit cu postav, vibreaza, producand sunete puternice; gong. 2. instrument muzical african asemanator cu toba; muzica executata cu un astfel de instrument. ♦ Fig. Zgomot mare, zarva. – Din fr. tam-tam.

TROMPETA, trompete, s. f. instrument muzical de suflat, alcatuit dintr-un tub de alama indoit de doua ori si terminat la un capat cu o deschizatura in forma de palnie; goarna. – Din fr. trompette.

PALTIN, paltini, s. m. Numele a doi arbori: a) arbore inalt, cu frunzele crestate adanc, cu florile mici si fructele prevazute cu aripi, avand trunchiul din lemn tare, folosit la fabricarea mobilei, a unor instrumente muzicale etc. (Acer pseudoplatanus); b) artar. ♦ Lemnul arborilor de mai sus. [Var.: (pop.) palten s. m.] – Lat. platanus.

PANDORA, pandore, s. f. instrument muzical cu coarde, asemanator cu lauta, folosit in sec. XVI-XVII. – Din fr. pandore.

PAUCA, pauce, s. f. (Inv. si reg.) instrument muzical de percutie; timpan. – Din germ. Pauke.

PIAN, piane, s. n. 1. instrument muzical format dintr-o cutie mare de rezonanta asezata pe trei picioare si dintr-o serie de coarde metalice, care vibreaza cand sunt lovite de niste ciocanele actionate prin apasarea unor clape; clavir, pianoforte. ◊ Pian automat (sau electric) = pian actionat de un mecanism (alimentat la curentul electric), care executa automat anumite melodii inregistrate in prealabil pe niste suluri speciale de hartie introduse in aparat. Pian cu manivela = pian automat care functioneaza prin invartirea unei manivele. 2. Arta de a interpreta o compozitie muzicala la un pian (1). [Var.: (rar) piano s. n.] – Din germ. Piano, fr. piano, it. piano[forte].

ARMONIU, armonii, s. n. instrument muzical cu claviatura asemanator cu orga, la care sunetele sunt produse de vibrarea unor lamele metalice la presiunea aerului iesit dintr-un burduf actionat cu pedale. – Din fr. harmonium, germ. Harmonium.

PISCOI, piscoi, s. m. (Reg.) I. Tub sonor care intra in componenta unor instrumente muzicale. II. Om mic de statura, sfrijit, pipernicit. – Et. nec.

PISTON, pistoane, s. n. 1. Organ de masina care efectueaza o miscare alternativa de translatie intr-un cilindru in care se gaseste un fluid sub presiune. 2. instrument muzical de suflat din alama, asemanator cu trompeta. ♦ Clapa mobila care inchide sau deschide un orificiu la unele instrumente muzicale de suflat. – Din fr. piston.

PLECTRU, plectre, s. n. Placa mica de metal, de os, de celuloid sau de alt material, cu care se ciupesc coardele unor instrumente muzicale. – Din fr. plectre, lat. plectrum.

VUIET, vuiete, s. n. 1. Zgomot prelungit produs de diferite lucruri in miscare sau in v******e; vajait, muget, freamat, fosnet, huiet. ♦ Spec. Zgomot infundat, produs prin detunari repetate; bubuit, duduit, trosnet, parait. ♦ Spec. Zgomot produs de un vehicul in mers sau de o masina in actiune; huruit. ♦ Spec. Zgomot scurt, puternic, produs de lovirea unor obiecte de metal; zanganit, zuruit. ♦ Spec. Sunet produs de unele instrumente muzicale sau de clopote. 2. Zgomot mare, galagie, vacarm, larma, vociferare. 3. (Inv.) Zvon, stire; veste. 4. (Rar) Ecou.[Pr.: vu-iet] – Vui + suf. -et.

VIOARA³, viori, s. f. instrument muzical alcatuit dintr-o cutie de rezonanta, avand intinse pe una din fete patru coarde, care vibreaza cand sunt atinse cu arcusul sau cand sunt ciupite; violina, scripca. [Pr. vi-oa- – Pl. si: vioare] – Cf. it. viola.

VIOLONCEL, violoncele, s. n. instrument muzical cu coarde asemanator cu vioara³, insa mult mai mare decat aceasta si avand un timbru mai grav; cello. [Pl. si: violonceluri] – Din fr. violoncelle, it. violoncello.

BANDOLA s.f. instrument muzical cu coarde, asemanator cu bandura². (din sp. bandola)

EUFONIU, eufonii, s. n. instrument muzical de alama, folosit, de obicei, la acompaniament. [Pr.: e-u-] – Din it. eufonio.

DIGITATIE s. f. Tehnica repartizarii degetelor pe clapele sau pe coardele instrumentelor muzicale ori pe clapele masinii de scris etc., pentru a obtine un randament maxim. – Din fr. digitation.

OBOI, oboaie, s. n. instrument muzical de suflat in forma de tub, cu ancie dubla, construit din lemn special, cu gauri si cu clape, folosit mai ales in orchestra. – Din it. oboe, germ. Oboe.

OFICLEID, oficleide, s. n. instrument muzical de suflat din alama, cu timbru de bas. – Din fr. ophicleide.

VIBRAFON, vibrafoane, s. n. instrument muzical de percutie asemanator cu xilofonul, in care sunetele produse de niste lame metalice sunt prelungite cu ajutorul unor tuburi de rezonanta. – Din fr. vibraphone.

FANFARA, fanfare, s. f. 1. Ansamblu muzical (militar) format din persoane care canta la instrumente de suflat (din alama) si de percutie. 2. (Rar) instrument muzical de suflat din alama (cu sunete naturale). 3. (Inv.) Compozitie muzicala executata de o fanfara (1) sau la un instrument de suflat. – Din fr. fanfare.

OCARINA, ocarine, s. f. instrument muzical popular de suflat, de dimensiuni mici, din argila arsa, in forma ovala si cu mai multe gauri, care emite sunete asemanatoare cu cele ale fluierului. – Din it., fr. ocarina.

ORCHESTRATIE, orchestratii, s. f. Arta de a orchestra; transcriere, aranjare pentru orchestra a unei bucati muzicale prin folosirea mijloacelor tehnice de executie si a timbrului propriu diverselor instrumente muzicale, in vederea realizarii unei sonoritati globale. ♦ Felul cum sunt imbinate diferitele grupuri de instrumente ale unei orchestre (intr-o bucata muzicala). – Din fr. orchestration.

ORCHESTRA, orchestre, s. f. 1. Colectiv de instrumentisti care executa impreuna compozitii muzicale la diverse instrumente. ♦ Ansamblul instrumentelor muzicale la care canta membrii acestui colectiv. 2. Parte a unei sali de spectacol destinata orchestrantilor, situata intre scena si sala, sub nivelul parterului. ◊ Fotoliu de orchestra = loc in primele randuri intr-o sala de concert sau, p. ext., in orice sala de spectacol. 3. Spatiu circular in arhitectura teatrelor antice, situat intre avanscena si gradenuri. [Var.: orhestra s. f., (inv.) orchestru s. n.] – Din fr. orchestre, germ. Orchester, it. orchestra, rus. orkestr.

ORCHESTRION, orchestrioane, s. n. instrument muzical in forma de orga sau de pian, cu doua sau cu mai multe claviaturi. [Pr.: -tri-on] – Din fr. orchestrion, germ. Orchestrion.

ORCHESTRIONET, orchestrionete, s. n. instrument muzical cu manivela, mai mic decat orchestrionul, care executa muzica inregistrata pe benzi de carton perforate. [Pr.: -tri-o-] – Orchestrion + suf. -et.

CORNET¹, cornete, s. n. 1. Bucata de hartie rasucita in forma de con, in care se impacheteaza diferite marfuri. ♦ Continutul unui astfel de ambalaj. 2. (In sintagma) Cornet acustic = instrument acustic in forma de palnie, care intensifica v********e sonore si de care se servesc persoanele cu auzul slab; pavilion (4). 3. instrument muzical de suflat, din alama, asemanator cu trompeta, dar de dimensiuni mai mici decat aceasta si cu un registru mai inalt. 4. (In sintagma) Cornet nazal = fiecare dintre cele sase lame osoase in forma de cornet¹ (1), situate pe peretii laterali ai celor doua nari. 5. Produs de patiserie asemanator cu vafela de napolitana sau de tort, in forma de con (retezat), in care se pune inghetata, frisca, crema etc. – Din fr. cornet.

ORGA, o**i, s. f. 1. instrument muzical complex, al carui mecanism se compune dintr-un sistem de tuburi sonore, puse in actiune cu ajutorul unor pedale, al unei claviaturi si al unor manete de registru, prin care trece aerul suflat de niste foale. ◊ Orga de lumini = a) set de becuri colorate diferit ale caror aprindere si intensitate sunt comandate electronic in concordanta cu zonele spectrale ale unui semnal acustic; b) pupitru de comanda pentru reglarea intensitatii luminoase a surselor de lumina in studiouri, teatre etc. 2. Sistem de armare a unei lucrari miniere subterane, stalp langa stalp, ca tuburile de orga (1). – Din fr. orgue.

FLAUT, flaute, s. n. instrument muzical de suflat alcatuit dintr-un cilindru ingust de lemn sau de metal, prevazut cu gauri si cu clape. ◊ Flaut piccolo = flaut de dimeniuni mai mici, care emite sunete foarte inalte; piculina. [Pr.: fla-ut. – Pl. si: (m.) flauti] – Din it. flauto.

FLIGORN, fligornuri, s. n. instrument muzical de suflat, cu clape, facut din alama si folosit mai ales in fanfare. – Din germ. Flugelhorn.

CIMPOI, cimpoaie, s. n. instrument muzical popular, alcatuit dintr-un burduf de piele si din mai multe tuburi sonore prin care trece aerul din burduf. – Et. nec.

CONCERTINA, concertine, s. f. instrument muzical asemanator cu acordeonul, cu fetele laterale hexagonale. – Din fr. concertina.

LUTIER, lutieri, s. m. Mestesugar specializat in construirea si repararea instrumentelor muzicale cu coarde. [Pr.: -ti-er] – Din fr. luthier.

MUSTIUC, mustiucuri, s. n. 1. Piesa detasabila (de ebonita, de os sau de metal) la instrumentele muzicale de suflat, prin care se sufla. 2. Capatul metalic cu care se termina un furtun si care serveste la concentrarea si dirijarea jetului de lichid. 3. Piesa de metal sau de lemn captusita cu tabla si montata la capatul de presare al preselor folosite la fasonarea caramizilor, a tiglelor etc. – Din germ. Mundstuck.

LIRA¹, lire, s. f. 1. instrument muzical rudimentar, format dintr-o cutie de rezonanta, doua brate in forma de coarne si mai multe coarde, folosit, in antichitate, mai ales la acompaniere, cand se recitau poeme. ♦ Fig. Simbol al talentului poetic, al inspiratiei poetice, al creatiei poetice, al poeziei (lirice). 2. (Art.) Numele unei constelatii din emisfera boreala; Ciobanul-cu-Oile, Oierul. 3. (In sintagma) Lira de dilatatie = dispozitiv in forma de lira¹ (1) sau de bucla, care permite dilatarea unei conducte pentru fluide fierbinti. – Din fr. lyre, lat. lyra.

MUGI, pers. 3 mugeste, vb. IV. Intranz. I. (Despre unele animale cornute) A scoate sunete prelungi, caracteristice; a zbiera, a rage. II. P. a**l. 1. (Despre oameni) A striga puternic; a urla, a racni. 2. (Despre unele instrumente muzicale, unelte etc.) A produce (prin lovire, frecare, explozie etc.) sunete puternice, suparatoare. ♦ (Despre arme de foc) A bubui puternic. 3. (Despre ape si despre vant) A vui puternic; a urla. [Prez. ind. pers. 3 si: muge] – Lat. mugire.

CLARINET, clarinete, s. n. instrument muzical de suflat, facut din lemn, in forma de tub largit la un capat si prevazut cu gauri laterale care se pot inchide si deschide cu ajutorul unor clape. [Var.: (reg.) clanaret s. n., clarineta s. f.] – Din fr. clarinette, germ. Klarinette.

COBUZ, cobuze, s. n. 1. Specie de fluier sau de caval. 2. instrument muzical cu coarde asemanator cu lauta. – Din tc. kopuz, (inv.) kobuz.

NEACORDAT, -A, neacordati, -te, adj. 1. (Gram.; despre unele parti de propozitie) Care nu este in acelasi caz, numar, gen si persoana cu termenul determinat. 2. (Despre premii, titluri) Care nu a fost atribuit. 3. (Despre instrumente muzicale) Care nu a fost supus acordarii; care nu mai este acordat; dezacordat, discordat. [Pr.: ne-a-] – Ne- + acordat.

ELODION, elodioane, s. n. instrument muzical asemanator cu armoniul. [Pr.: -di-on] – Din fr. elodion.

COBZA, cobze, s. f. instrument muzical cu coarde, asemanator cu chitara, avand cutia de rezonanta foarte bombata, folosit mai ales la acompaniament (prin ciupirea coardelor). ◊ Expr. (Fam.; adverbial) A lega (pe cineva) cobza = a lega (pe cineva) strans (de maini si de picioare). – Din ucr., rus., pol. kobza.

ELECTROFON, electrofoni, -oane, adj., s. n. 1. Adj. (Despre instrumente muzicale) Care se caracterizeaza prin transformarea oscilatiilor electrice in sunete. 2. S. n. (Rar) Pick-up. – Din fr. electrophone.

CONTRAFAGOT, contrafagoturi, s. n. instrument muzical de suflat, mai mare decat f*****l si sunand cu o octava mai jos decat acesta; cel mai grav instrument de suflat din orchestra simfonica. – Din it. controfagotto.

SISTRU, sistre, s. n. instrument muzical la vechii egipteni, alcatuit dintr-o lama metalica curbata in forma ovoidala, cu capetele unite, prevazute cu un maner si avand de-a curmezisul curburii, bare metalice mobile care, prin atingere sau lovire cu o vergea de fier, produceau sunete. – Din fr. sistre, lat. sistrum.

STRUNA, strune, s. f. 1. Fir elastic confectionat din metal, din intestine de animale etc. care se intinde pe unele instrumente muzicale si produce, prin vibrare, sunete; coarda. ◊ Expr. A canta (sau a bate) cuiva in struna (sau in struna cuiva) = a fi de aceeasi parere cu cineva pentru a-i castiga simpatia, favoarea; a lingusi pe cineva. 2. Sfoara bine intinsa, facuta din fire elastice si rasucite, destinata sa tina intinsa panza ferastraului. ◊ Expr. (Adverbial) A merge struna = a merge foarte bine. ♦ Fir plastic sau metalic de care se leaga carligul unei unelte de pescuit. 3. Parte a fraului care inconjura barbia calului si se prinde de cele doua capete ale zabalei. ◊ Expr. A tine (pe cineva) in struna = a infrana, a tine din scurt (pe cineva). 4. Compus: struna-cocosului = numele a doua plante erbacee cu frunzele ovale si flori albe (Cerastium). – Din sl. struna.

DISCORDA, pers. 3 discordeaza, vb. I. 1. Intranz. A fi in discordanta, a nu concorda, a nu se potrivi. 2. Refl. (Despre instrumente muzicale cu coarde) A se dezacorda. – Din fr. discorder, lat. discordare.

DISCORDAT, -A, discordati, -te, adj. 1. (Despre instrumente muzicale cu coarde) Dezacordat. ♦ (Despre arcuri) Care nu este intins sau incordat suficient. 2. Fig. (Rar; despre oameni) Indispus, posomorat. – V. discorda.

DOMRA, domre, s. f. instrument muzical cu coarde, cu cutia de rezonanta circulara si cu gatul lung, de origine ruseasca. [Var.: dombra s. f.] – Din rus. domra.

TIMPANON, timpanoane, s. n. instrument muzical folosit in sec. XVI-XVIII, alcatuit dintr-o cutie de rezonanta in forma de trapez, deasupra careia erau intinse coarde de metal puse in v******e cu doua ciocanele. – Din fr. tympanon.

TIMPAN, timpane, s. n. 1. (Anat.) Membrana elastica care desparte partea externa a urechii de cea mijlocie, transmitand prin v******i undele sonore la urechea interna. 2. instrument muzical de percutie, asemanator cu toba, dar care poate fi acordat; pauca. 3. (Arhit.) Suprafata de zidarie neteda sau ornamentata cu sculpturi, situata intre o grinda orizontala si un arc de deasupra golului unei usi sau al unei ferestre. – Din (1, 3) fr. tympan, (2) it. timpano.

TAMBURINA, tamburine, s. f. instrument muzical popular, folosit pentru acompanierea ritmica a dansului in Spania, Italia si in Orient, de forma unei tobe mici, portative, cu pielea intinsa pe o singura parte si cu placi de metal sau cu zurgalai de jur imprejur. [Var.: tamburin s. n.] – Din fr. tambourin, it. tamburino.

TEORBA, teorbe, s. f. instrument muzical mai mare decat lauta, care are coarde speciale pentru sunetele grave. [Pr.: te-or-] – Din fr. theorbe.

TRIANGLU, triangluri, s. n. instrument muzical de percutie facut dintr-o bara cilindrica de otel indoita in forma de triunghi, care se loveste cu o bagheta din acelasi material; triunghi (3). [Pr.: tri-an-] – Din fr. triangle.

TUBA, tube, s. f. instrument muzical de suflat din alama, cu registru grav, format dintr-un pavilion larg, un tub rasucit si un mecanism de pistoane. – Din fr., lat. tuba.

TANGARA, tangarale, s. f. (Inv.) instrument muzical turcesc cu coarde, asemanator cu tambalul. – Et. nec.

REACORDAT, -A, reacordati, -te, adj. 1. Care a fost dat, acordat inca o data. 2. (Despre instrumente muzicale dezacordate) Acordat din nou. [Pr.: re-a-] – V. reacorda.

REBAB, rebaburi, s. n. instrument muzical cu doua coarde, asemanator viorii, folosit de algerieni, tunisieni si marocani. – Din fr. rebab.

KAZOO s.n. instrument muzical rudimentar, la negrii din America de Nord, format dintr-un tub inchis la capat de o membrana care vibreaza o data cu emisia vocala. [Pr.: ca-zu] (din amer. kazoo < onomat.)

DEZACORDA, dezacordez, vb. I. Refl. (Despre instrumente muzicale cu coarde) A-si pierde consonanta tonurilor (prin slabirea coardelor); a se discorda. – Din fr. desaccorder.

DEZACORDAT, -A, dezacordati, -te, adj. (Despre instrumente muzicale cu coarde) Care nu mai este acordat; discordat. – V. dezacorda.

KITARA s.f. instrument muzical cu coarde ciupite in Grecia antica, asemanator cu lira. (din germ. Kithara, gr. kithara)

SAXHORN, saxhornuri, s. n. instrument muzical de suflat facut din alama, intrebuintat in fanfare si orchestre. – Din fr. saxhorn, germ. Saxhorn.

SAXOFON, saxofoane, s. n. instrument muzical de suflat din alama, de forma unui tub conic indoit – Din fr. saxophone..

SCRIITURA, scriituri, s. f. 1. (Fam.) Fel de a scrie; scriere (2), scris¹ (2). ♦ Fel de scriere, sistem grafic. 2. Text: p. ext. continut al unei scrieri. 3. Aspectul tehnic al unei compozitii muzicale in raport cu adaptarea ei la instrumentul muzical. [Pr.: scri-i-] – Scrie + suf. -itura.

SURDINA, surdine, s. f. Dispozitiv din metal sau din lemn, in forma de gheara la instrumentele cu coarde, sau in forma de dop la instrumentele de suflat, folosit pentru atenuarea intensitatii sonoritatii unor instrumente muzicale. ◊ Loc. adv. In surdina = a) cu surdina pusa, incet; b) fara zgomot, inabusit; cu glas scazut; in taina. – Din fr. sourdine.

SUFLATOR, (1, 2) suflatori, s. m., (3, 4) suflatoare, s. n. 1. S. m. (La pl.) instrumente muzicale de suflat. 2. S. m. Persoana care canta la un instrument de suflat. 3. S. n. Teava prin care muncitorul sticlar sufla aer intr-o masa de sticla topita, pentru a-i da diverse forme. 4. S. n. Dispozitiv pentru suflarea unui curent de abur sau de aer in cutia de fum a unei locomotive. ♦ Suflai. – Sufla + suf. -ator.

CRESCENDO adv. (Indica modul de executare a unei bucati muzicale) Crescand, sporind progresiv in intensitate. ♦ (Substantivat, n.) Crestere progresiva a intensitatii sunetelor produse de voce sau de instrumente muzicale. – Cuv. it.

CAMERTON s. (MUZ.) (pop.) muzicuta. (~ul serveste la acordarea instrumentelor muzicale.)

TASTIERA s. (MUZ.) (pop.) limba. (~ unor instru-mente muzicale cu coarde.)

A ACORDA² ~ez tranz. 1) (instrumente muzicale) A regla stabilind tonalitatea necesara. 2) (sisteme tehnice) A regla egaland frecventa. /<fr. accorder

ACORDEON ~oane n. instrument muzical portativ cu butoane. [Sil. -de-on] /<fr. accordeon, germ. Akkordeon

ACORDOR¹ ~oare n. Unealta pentru acordarea instrumentelor muzicale. /<fr. accordoir

ACORDOR² ~i m. Persoana care acordeaza si repara instrumente muzicale. /<fr. accordeur

ALTO m. 1) Voce de femeie sau de copil cu timbru grav, situata, ca registru, intre sopran si tenor. 2) Instrument de suflat a carui scara corespunde vocii mentionate. 3) instrument muzical asemanator cu vioara, avand dimensiuni mai mari si sunete mai grave; viola. /<it., fr. alto

ANCIE ~i f. Lama elastica asezata la gura unor instrumente muzicale de suflat pentru a produce un anumit fel de sunete. [G.-D. anciei; Sil. -ci-e] /<it. ancia

ARMONICA ~ci f. instrument muzical asemanator cu acordeonul, dar de dimensiuni mai mici, actionat de butoane. ◊ ~ de gura muzicuta. ◊ A (se) face ~ a (se) increti; a (se) turti. /<germ. [Zeih]harmonika, it. armonica

ARMONIU ~i n. instrument muzical de suflat, cu claviatura, asemanator cu orga. /<fr. harmonium, germ. Harmonium

BALALAICA ~ci f. instrument muzical popular rusesc avand o cutie de rezonanta de forma triunghiulara si trei coarde, care emit sunete prin ciupire. [G.-D. balalaicii; Sil. -lai-ca] /<rus. balalaika

BANDURA ~i f. instrument muzical popular ucrainean, prevazut cu coarde care emit sunete prin ciupire. /<ucr. bandura

BANJO ~uri n. instrument muzical, originar din nordul Africii, avand cutia de rezonanta din piele, un gat lung si 5-9 coarde care emit sunete prin ciupire. [Art. banjoul] /<fr. banjo

BARITON¹ ~oane n. 1) Voce de barbat cu registrul intermediar intre tenor si bas. 2) instrument muzical de suflat folosit in fanfara, al carui registru corespunde acestui fel de voce. [Acc. si bariton] /<it. baritono, fr. baryton

BAS¹ ~uri n. 1) Voce de barbat cu registru grav. 2) instrument muzical, al carui registru intr-o orchestra corespunde acestui fel de voce. /<it. basso, fr. basse

BUCIUM ~e n. instrument muzical de suflat, avand forma unui tub conic, lung de aproape 3 m, confectionat din coaja de tei sau din lemn, folosit (mai ales de ciobanii de la munte) pentru chemari sau semnale. [Sil. -cium] /<lat. bucinum

BUGLA ~e f. 1) Trompeta din piele. 2) la pl. Nume dat instrumentelor muzicale de suflat din alama. /<fr., engl. bugle

BUHAI² ~iuri n. instrument muzical popular folosit de uratori la Anul Nou, confectionat dintr-o putinica cu unul dintre funduri din piele, prin care trece un smoc de par de cal care, fiind tras cu degetele umezite, produce sunete asemanatoare cu mugetul taurului. [Sil. bu-hai] /<ucr. buhaj

CAMERTON ~uri n. instrument format din unul sau mai multe tuburi sonore, folosit la acordarea instrumentelor muzicale si la darea tonului. /<germ. Kammerton

CARIOCA¹ f. 1) Dans popular din America Latina, cu miscari moderate. 2) Melodie dupa care se executa acest dans. 3) instrument muzical de percutie, folosit la acompanierea ritmica a dansului. [Sil. -ri-o-] /<port., sp. carioca

CAVAL ~e n. instrument muzical, asemanator cu fluierul, dar mai mare ca acesta, facut din lemn de paltin sau de alun. /<turc. kaval

CALUS ~uri n. 1) Bucata de lemn care se pune intre dintii unui animal pentru a-l forta sa tina gura deschisa. 2) Bucata de carpa facuta bot, care se introduce in gura unei persoane ca sa nu strige. ◊ A pune (cuiva) ~ in gura a impiedica pe cineva sa vorbeasca. 3) Placuta de lemn care serveste ca suport pentru coarde la instrumentele muzicale cu arcus; scaun. 4) Suport de lemn pe care pictorul fixeaza panza cand picteaza; sevalet. 5) v. CALUSAR. /cal + suf. ~us

CELESTA ~e f. instrument muzical de percutie, cu claviatura, care produce sunete prin lovirea cu ciocanele captusite cu pasla a unor placi metalice. /<fr. celesta

CETERA ~e f. reg. instrument muzical alcatuit dintr-o cutie de rezonanta, pe care sunt intinse patru coarde, ce vibreaza cand sunt atinse cu arcusul (sau sunt ciupite); scripca; vioara. /<lat. cithera

CHEIE chei f. 1) Obiect de diferite forme care serveste la incuierea-descuierea unui lacat sau a unei broaste. ◊ A da ~ile pe mana cuiva a incredinta cuiva averea. La ~ bun pentru a fi dat in exploatare; complet finisat. 2) instrument cu care se strange ori se desface un surub sau o piulita. ~ universala. 3) muz. Semn conventional pus la inceputul portativului pentru a indica pozitia unei note. ~ fa-major. 4) Unealta pentru acordarea instrumentelor muzicale; acordor. 5) Mic instrument cu care se rasuceste resortul unui ceas sau al altor mecanisme. 6) fig. Procedeu prin care se poate solutiona ceva; explicatie; dezlegare. ~ ia unui cifru. ◊ Pozitie-~ pozitie de prima importanta (din punct de vedere strategic, economic etc.). 7) pl. Vale ingusta intre doi munti abrupti. 8): ~ de bolta a) piatra din mijlocul unei bolti care asigura sprijinirea celorlalte pietre; b) element de baza care explica sau rezolva o problema. [Art. cheia; G.-D. cheii; Sil. che-ie] /<lat. clavis

CHITARA ~e f. instrument muzical cu coarde, care emite sunete prin lovire sau ciupire cu degetele. [G.-D. chitarei] /<it. chitarra

CIMPOI ~oaie n. instrument muzical de suflat, alcatuit dintr-un burduf si din mai multe fluiere, care produc sunete la trecerea prin ele sub presiune a aerului din burduf. [Sil. cim-poi] /<ung. csimpolya

CIOCANEL ~e n. muz. (diminutiv de la ciocan) Betisor pentru producerea sunetelor la unele instrumente muzicale, prin lovirea coardelor. /ciocan + suf. ~el

A CIUPI ~esc tranz. 1) (boabe, farame etc.) A manca apucand (cu mana, cu gura, cu ciocul) in cantitati mici; a ciuguli. 2) (fiinte) A apuca de piele cu varful degetelor strangand (si provocand durere); a pisca. 3) (despre pasari) A musca cu ciocul. 4) fig. A intepa cu vorba; a critica usor; a pisca. 5) fam. A fura in cantitati neinsemnate si pe nesimtite; a pisca. 6) (bucati mici, varfuri, margini etc.) A inlatura cate putin prin rupere sau prin taiere; a pisca. 7) (coardele instrumentelor muzicale) A apuca cu varful degetelor, facand sa vibreze; a pisca. /cf. bulg. tupja, sb. tupati

CLAPA ~e f. 1) (la instrumente muzicale, la masini de scris, de calcul etc.) Fiecare din elementele mobile ce alcatuiesc claviatura. 2) Placa articulata care serveste la inchiderea sau deschiderea unui orificiu. 3) Piesa din stofa care acopera deschizatura unui buzunar. 4) Fiecare din cele doua bucati laterale ale unei caciuli ce protejeaza urechile de frig. /<germ. Klappe

CLARINET ~e n. instrument muzical de suflat, de forma unui tub largit la un capat, avand gauri laterale cu clape, mustiuc si ancie. /<fr. clarinette, germ. Klarinette

CLAVECIN ~e n. instrument muzical cu coarde si cu claviatura, asemanator pianului. /<fr. clavecin

CLAVIATURA ~i f. 1) (la unele instrumente muzicale, aparate, masini de scris etc.) Ansamblu de clape si de butoane. 2) Totalitate a butoanelor de comanda care pun in functiune un mecanism, o masina etc. [G.-D. claviaturii; Sil. -vi-a-] /<germ. Klaviatur

CLAVICORD ~uri n. inv. instrument muzical cu coarde si claviatura ce produce sunete prin lovirea clapelor cu un stift special. /<fr. clavicorde, lat. clavicordium

CLAVIOLINA ~e f. instrument muzical electronic care poate reproduce timbrul tuturor instrumentelor unei orchestre. [Sil. -vi-o-] /<fr. clavioline

CLAVIR ~e n. rar instrument muzical de percutie constand dintr-o cutie mare de rezonanta (asezat pe trei picioare) si dintr-un sistem de coarde metalice, dispuse orizontal, care produc sunete, cand sunt lovite de niste ciocanele, actionate cu ajutorul clapelor; pian. [Pl. si claviruri] /<germ. Klavier

COARDA¹ ~e f. 1) Fir elastic, flexibil, care, fiind fixat la instrumente muzicale (vioara, pian etc.), produce oscilatii acustice; struna. ~ de chitara. ◊ Orchestra de ~e orchestra alcatuita din instrumente muzicale cu coarde. A intinde ~a pana se rupe a intrece masura in ceva. 2) Segment de dreapta care uneste doua puncte ale unei curbe plane, fara a o intersecta. 3) Sfoara care leaga bratele unui ferastrau cu rama, pentru a tine intinsa panza. 4) Sfoara avand la capete doua manere, cu care se joaca copiii sarind peste ea sau se foloseste in unele exercitii sportive. 5) pop. Tesut conjunctiv, membranos, alb-sidefiu, rezistent, care leaga muschii de oase; tendon. ◊ ~ele vocale cele doua membrane simetrice ale laringelui, a caror v******e produce vocea. 6) Curbura gatului la cal (acoperita de coama). 7) Ramura din tulpina vitei de vie. 8) Suvita de sirop de zahar sau de dulceata prea tare legat. [G.-D. coardei; Sil. coar-da] /<lat. chorda

COBUZ ~e n. 1) Varietate de fluier sau de caval. 2) instrument muzical cu coarde, asemanator cu cobza. /<turc. copuz, cobuz

COBZA ~e f. instrument muzical cu coarde constand dintr-o cutie de rezonanta foarte bombata, care produce sunete prin ciupire. ◊ A lega pe cineva ~ a lega pe cineva strans (de maini si de picioare). A duce pe cineva cu ~a a insela pe cineva; a minti. /<rus., ucr., pol. kobza

CONCERTINA ~e f. instrument muzical asemanator cu acordeonul, dar de forma hexagonala. /<fr. concertina

CONTRABAS¹ ~uri n. instrument muzical cu coarde si arcus, care produce sunete din cel mai jos registru. /<fr. contrebasse

CORDAR ~e n. 1) (la unele instrumente muzicale) Piesa neagra de lemn de care sunt prinse coardele. 2) (la ferastraul cu rama) Pana de lemn care, prin invartire, slabeste sau intinde panza de taiat. /coarda + suf. ~ar

CORNET¹ ~e n. 1) Pachet de hartie in forma de corn; fisic. 2): ~ acustic aparat in forma de pavilion, destinat sa amplifice sunetele, folosit de persoanele cu auzul slab. 3): ~ nazal ansamblu de sase lame osoase care sunt situate pe peretii laterali ai foselor nazale. 4) instrument muzical de suflat din alama, asemanator cu trompeta, dar de dimensiuni mai mici, cu registru intermediar intre cel al cornului si cel al trompetei. 5) Produs de patiserie cu crema, in forma de corn. /<fr. cornet

CRESCENDO¹ n. Crestere progresiva a intensitatii sunetelor produse de voce sau de instrumente muzicale. /Cuv. it.

DAIREA ~ele f. instrument muzical de percutie oriental, constand dintr-o toba portativa de dimensiuni mici, cu pielea intinsa pe o singura parte, prevazut de jur imprejur cu placi de metal sau cu zurgalai; tamburina. [Sil. dai-rea] /< turc. daire

A DEZACORDA ~ez 1. tranz. (instrumente muzicale cu coarde) A face sa se dezacordeze; a discorda. 2. intranz. A fi in dezacord; a discorda; a distona. /<fr. desaccorder

A SE DEZACORDA pers. 3 se dezacorda intranz. (despre instrumente muzicale cu coarde) A-si pierde acordul; a se discorda. /<fr. desaccorder

DISC¹ ~uri n. 1) Obiect rotund si plat. ◊ ~de plug piesa care inlocuieste brazdarul la plug. ~ul lui Newton placa circulara impartita in sapte sectoare ce reproduc culorile spectrului solar si care, prin rotatie rapida, pare alba, demonstrand sinteza luminii albe. ~ de apel dispozitiv al aparatului telefonic automat, avand rolul de a forma numarul de apel spre centrala automata. 2) Placa circulara si plata, de o anumita greutate, folosita de atleti pentru aruncari la distanta. 3) Proba sportiva care se practica cu acest obiect. 4) Piesa de masa plastica sau de ebonita pe care sunt imprimate v******i ale vocii sau ale instrumentelor muzicale, pentru a fi reproduse; placa. 5) Semnal mobil, de forma circulara, care indica reducerea vitezei pe caile ferate. 6): ~ intervertebral cartilaj fibros situat intre doua vertebre. /<fr. disque, lat. discus

A DISCORDA ~ez 1. intranz. A fi in discordanta; a distona; a dezacorda. 2. tranz. (instrumente muzicale cu coarde) A face sa se dezacordeze; a dezacorda. /<fr. discorder, lat. discordare

A SE DISCORDA pers. 3 se ~eaza intranz. (despre instrumente muzicale) A-si pierde constanta tonurilor; a se dezacorda. /<fr. discorder, lat. discordare

DOMRA ~e f. instrument muzical cu coarde, avand cutia de rezonanta rotunda, gatul foarte lung, care produce sunete prin ciupire. /<rus. domra

DOP ~uri n. 1) Bucata de pluta (sticla, cauciuc etc.) cu care se astupa gura ingusta a unui vas. 2) fig. Om mic si indesat. 3) (la unele instrumente muzicale de suflat) Bucata de lemn care acopera partial deschizatura de sus, lasand o gaura mica prin care se sufla. 4) Piesa de metal cu care se inchide o conducta. /<sas. dop

DRAMBA ~e f. 1) instrument muzical popular in forma de potcoava, prevazut cu o lama subtire si elastica de otel care, tinut in gura si ciupit cu degetul, produce sunete specifice. 2) depr. Scripca veche si dezacordata. ◊ Canta din ~ se spune despre cineva care a ramas inselat. /<ucr. drymba

EBEN n. rar Lemn de culoare neagra, obtinut din arbori exotici, folosit la confectionarea mobilei de lux si a unor instrumente muzicale; abanos /<fr. ebene, lat. ebenus

EUFONIU n. instrument muzical de alama, folosit la acompaniament. /<it. eufonio

F***T ~uri n. instrument muzical de suflat avand forma unui tub lung de lemn (si suplimentar de metal) indoit la capat, prevazut cu clape si cu ancie dubla. /<it. f*****o, germ. F****t

FERASTRAU ~aie n. 1) Unealta prevazuta cu o lama (cu dinti ascutiti), actionata manual si folosita la taiat (lemne). ◊ ~ cu rama ferastrau cu lama montata intr-un cadru. ~ electric portativ masina-unealta avand un lant prevazut cu dinti taietori, actionata de un motor electric. ~ circular masina-unealta prevazuta cu un disc dintat, care, in timpul functionarii, executa o miscare de rotatie. 2) instrument muzical constand dintr-o lama dintata care produce sunete cu ajutorul unui arcus. /<ung. fureszto

FLAJEOLET ~e n. 1) instrument muzical de suflat constand dintr-un tub lung si subtire, prevazut cu orificii (sau cu clape), avand ambusura laterala. 2) Sunet produs la instrumentele cu coarde printr-un anumit procedeu. /<fr. flageolet

FLASNETA ~e f. instrument muzical portativ, asemanator cu o orga mica, actionat cu o manivela si folosit de muzicantii ambulanti; caterinca. /<germ. Flaschnett

FLAUT ~e n. instrument muzical de suflat, avand forma unui tub lung si subtire de metal (sau de lemn), prevazut cu orificii si cu clape, care emite sunete armonioase, asemanatoare vocii omenesti. [Sil. fla-ut] /<it. flauto

FLIGORN ~uri n. rar instrument muzical de suflat, avand forma unui tub (de alama), cu un capat largit in forma de palnie, prevazut cu clape sau cu ventile, care emite sunete armonioase. /<germ. Flugelhorn

FLUIER ~e n. 1) instrument muzical de suflat constand dintr-un tub subtire (de regula de lemn), prevazut cu mai multe orificii. ~ ciobanesc. 2) Instrument mic cu ajutorul caruia se emit fluieraturi de semnalizare. 3) Dispozitiv actionat de aburi sau gaze, intrebuintat pentru semnalizare. ~ul locomotivei. 4) fam. Osul gros si lung, situat intre genunchi si glezna; tibia. ~ul piciorului. [Sil. flu-ier] / Cuv. autoht.

FOALE ~ n. 1) (intr-o fierarie) Instalatie pentru pomparea aerului asupra carbunilor aprinsi cu ajutorul unui burduf de piele. 2) Camera plisata a unor instrumente muzicale (acordeon, armonica etc.). 3) mai ales la pl. rar Parte a aparatului digestiv, unde se digera alimentele; stomac. [Sil. foa-le] /<lat. follis

FORTEPIANO n. invar. instrument muzical cu un sistem de coarde si cu claviatura, care poate produce sunete de intensitate diferita. [Sil. -pi-a-] /Cuv. it.

GEAMPARALE f. pl. 1) Dans popular romanesc asemanator cu hora. 2) Melodie dupa care se executa acest dans. 3) instrument muzical mic de percutie, constand din doua piese mici de lemn, in forma de gavan, unite printr-un siret, care, fiind lovite una de alta, produc un sunet special; castaniete. [Sil. geam-] /<turc. calpara

GOARNA ~e f. instrument muzical aerofon, folosit, mai ales, pentru semnalizari, constand dintr-un tub de alama indoit de doua ori, cu clape si cu un capat largit in forma de palnie, care emite sunete clare si patrunzatoare; trompeta; trambita. /<rus. gorn

GUZLA ~e f. (la popoarele slave) instrument muzical popular, constand dintr-o cutie goala de lemn, inzestrata cu una sau mai multe coarde. /<sb. gusle, fr. guzla

HANG ~uri n. pop. 1) Fiecare dintre cele doua tuburi ale cimpoiului care tin tonul. 2) instrument muzical sau o parte a acestuia care serveste pentru acompaniat. ◊ A tine ~ul a) a acompania o melodie; b) a tine partea cuiva; a-i face pe plac. /<ung. hang

HARPA ~e f. instrument muzical cu coarde (de lungimi diferite) fixate intr-o rama triunghiulara. [G.-D. harpei; Var. harfa] /<fr. harpe, germ. Harfe

HAVAIANA ~e f. instrument muzical asemanator chitarei, care emite sunete line, melodioase si taraganate. [Sil. ha-va-ia-na] /<fr. hawaienne

HELICON ~oane n. instrument muzical de suflat, constand dintr-un tub de alama in forma de spirala, care emite sunete grave. /<fr. helicon

HEPTACORD ~uri n. (in Grecia antica) instrument muzical, constand dintr-o cutie de rezonanta cu sapte coarde care produc sunete cand sunt ciupite; lira cu sapte coarde. /<fr. heptacorde

A IMBUCA imbuc tranz. 1) A manca putin si in graba (inghitind bucati mari de hrana). ~ de amiaza. 2) (mustiucurile instrumentelor muzicale de suflat) A prinde cu gura. /<lat. imbuccare

A INCORDA ~ez tranz. 1) A face sa se incordeze. 2) (cabluri, arcuri etc.) A face sa fie bine intins. 3) (instrumente muzicale) A pune tonurile la inaltimea ceruta; a acorda. /in + coarda

A INSTRUNA instrun tranz. 1) (instrumente muzicale cu coarde) A face sa produca sunetele necesare prin intinderea sau slabirea strunelor; a potrivi; a acorda. 2) (sfori, franghii, cabluri) A intinde ca pe o struna. 3) (animale de calarie) A stapani prin strangerea chingilor sau a fraului; a struni. 4) fig. (persoane) A constrange sa urmeze calea cea dreapta. /in + struna

LIRA¹ ~e f. 1) instrument muzical antic, cu coarde fixate pe o cutie de rezonanta si pe doua brate in forma de coarne, servind la acompanierea recitalurilor de poeme. 2) fig. Simbol al inspiratiei poetice; talent poetic. 3): ~ de dilatatie dispozitiv semicircular, care se introduce intr-o conducta, prin care curge un fluid fierbinte, pentru a-i permite (fluidului) de a se dilata liber. /<fr. lyre, lat. lyra

LUTIER ~i m. 1) Mester care confectioneaza si repara instrumente muzicale cu coarde. 2) Vanzator de obiecte de acest fel. [Sil. -ti-er] /<fr. luthier

MANDOLINA ~e f. instrument muzical constand dintr-o cutie de rezonanta boltita si coarde metalice duble, care produc sunete prin atingerea lor cu o pana sau cu degetele. /<fr. mandoline, it. mandolina

MONOCORD ~da (~zi, ~de) 1) (despre instrumente muzicale) Care are o singura coarda. 2) fig. Care se caracterizeaza prin lipsa de variatie; monoton. /<fr. monocorde, lat. monochordum, germ. Monochord

A MUGI pers. 3 ~este intranz. 1) (despre animale cornute) A scoate sunete prelungi si puternice, caracteristice speciei; a rage; a zbiera; a racni. 2) fig. fam. (despre oameni) A scoate sunete, strigate violente si prelungi; a urla; a zbiera. 3) fig. (despre unele fenomene ale naturii) A produce un zgomot puternic si prelung; a urla; a vui; a vajai. 4) (despre unele unelte, instrumente muzicale etc.) A scoate sunete prelungi si stridente. /<lat. mugire

NAI naiuri n. 1) instrument muzical popular de suflat, constand din mai multe fluiere de diferite dimensiuni. 2) Fluier din trestie. /<turc. nay, ney

OBOI oboaie n. instrument muzical de suflat constand dintr-un tub conic de lemn, cu ancie dubla, cu orificii laterale si cu clape. /<it. oboe, germ. Oboe

OCARINA ~e f. instrument muzical po-pular de suflat constand dintr-un corp oval (de argila arsa sau de metal), cu orificii laterale. /<fr., it. ocarina

OCTACORD ~uri n. instrument muzical in forma de arc indoit si prevazut cu opt coarde. /<fr. octacorde

OFICLEID ~e n. (mai ales in trecut) instrument muzical de suflat constand dintr-un tub conic de alama, indoit in forma de potcoava, cu clape, care emite sunete grave. [Sil. -cle-] /<fr. ophicleide

ORCHESTRA ~e f. 1) Grup de instrumente muzicale folosite la executarea unei bucati muzicale. 2) Colectiv de muzicanti care executa piese muzicale la diferite instrumente. 3) Loc intr-un teatru (intre scena si sala, mai jos de parter) rezervat pentru muzicanti. [G.-D. orchestrei] /<fr. orchestre, germ. Orchester, it. orchestra

ORCHESTRION ~oane n. 1) instrument muzical mecanic (azi aproape iesit din uz) care imita sonoritatea unei orchestre simfonice. 2) Mica orga portativa. [Sil. -tri-on] /<fr. orchestrion, germ. Orchestrion

ORGAN² ~e n. inv. 1) v. ORGA. 2) In-strument muzical constand dintr-o rama triunghiulara, pe care sunt intinse coarde verticale, inegale ca lungime, care produc sunete, cand sunt ciupite cu degetele; harpa. /<sl. oruganu, ngr. organon, lat. organum

ORGA o**i f. instrument muzical pneumatic de mari proportii, constand dintr-un sistem de tuburi sonore, care, fiind actionate de claviaturi si pedale, emit sunete asemanatoare unei intregi orchestre simfonice. /<fr. orgue

PALISANDRU ~i m. 1) Arbore exotic cu lemn aromat, tare si greu, de culoare violeta, cu nuante negre si galbene, folosit la confectionarea mobilei scumpe si a unor instrumente muzicale. 2) Lemnul acestui arbore. /<fr. palissandre

PANA² pene f. 1) tehn. Piesa (de lemn, metal etc.) de forma unei prisme triunghiulare, folosita la detasarea sau fixarea unor obiecte. ◊ ~a capastrului franghie sau curea legata de capastru care serveste la priponirea calului. 2) Betisor cu care se strange franghia ferastraului, intinzandu-i panza; cordar. 3) Placa mica (de celuloid) cu care se pun in v******e coardele unor instrumente muzicale (chitara, balalaica etc.); plectru. 4) Lama elastica (de metal sau de lemn), folosita la unele instrumente de suflat, pentru a produce un anumit fel de sunete; ancie. 5) Bucata de slanina care se introduce in crestaturile facute intr-o bucata de carne sau in legume (in vederea prepararii). [G.-D. penei] /<lat. pinna

PAVILION³ ~oane n. 1) Extremitate in forma de palnie a instrumentelor muzicale de suflat. 2) Varietate de portavoce, anexata la diafragma primelor fonografe. 3) instrument acustic in forma de palnie, care intensifica v********e sonore (fiind folosit de persoanele cu auz slab); cornet acustic. 4) Partea exterioara a urechii. /<fr. pavillon, germ. Pavillon

PIAN ~e n. 1) instrument muzical de percutie constand dintr-o cutie mare de rezonanta (asezata pe trei picioare) si dintr-un sistem de coarde metalice dispuse orizontal, care produc sunete cand sunt lovite de niste ciocanele, actionate cu ajutorul claviaturii. A acorda ~ul. Concert de ~. 2) Arta de a canta la acest instrument. Poseda ~ul. /<germ. Piano, fr., it. piano

PIANINA ~e f. instrument muzical de percutie asemanator pianului, dar de dimensiuni mult mai mici si cu coardele dispuse vertical. A canta la ~. /<germ. Pianino

PIANOLA ~e f. instrument muzical de percutie, asemanator pianului, dar a carui claviatura este actionata automat, reproducand inregistrari de pe benzi de hartie perforata; pian automat. /<it. pianola

A PISCA pisc tranz. 1) (fiinte) A apuca cu varful degetelor de piele strangand-o (si provocand durere); a ciupi. 2) (bucati mici, varfuri, margini) A inlatura cate putin prin rupere sau taiere; a ciupi. 3) fam. (despre persoane) A fura in cantitati neinsemnate si pe nesimtite; a ciupi. 4) si fig. (despre insecte) A face sa aiba o senzatie dureroasa (prin intepare sau muscare); a ciupi; a manca; a musca. ◊ Cat te-ar ~ un purice putin de tot. Pisca de limba se spune despre condimente sau bauturi alcoolice care produc o senzatie de usturime. 5) fig. A intepa cu vorba; a critica usor; a ciupi. 6) (fiinte) A lovi usor (cu biciul, cu palma); a ciupi. 7) (coardele unor instrumente muzicale) A apuca cu varful degetelor, facand sa vibreze; a ciupi. /Orig. nec.

PISCAT n. 1) v. A PISCA si A SE PISCA. ◊ ~ul Lunii (sau luminii) faza de descrestere a Lunii. 2) muz. Mod de interpretare la instrumentele muzicale cu coarde, producand sunete prin piscarea coardelor cu degetele, fara a folosi arcusul; pizzicato. /v. a (se) pisca

PIZZICATO [pr.: piticato] n. muz. 1) Mod de interpretare la instrumentele muzicale cu coarde fara a folosi arcusul, sunetele fiind produse prin piscarea coardelor cu degetele; piscat. 2) Bucata muzicala interpretata in acest mod. /Cuv. it.

PLACA placi f. 1) Bucata de material (lemn, metal, piatra etc.) cu fetele plane si grosime uniforma, mult mai mica in raport cu fetele. 2) Piesa de masa plastica sau de ebonita pe care sunt imprimate v******i ale vocii sau ale instrumentelor muzicale pentru a fi reproduse; disc. ◊ ~ fotografica placa de sticla acoperita pe o parte cu emulsie sensibila la actiunea luminii. ~ funerara placa cu inscriptie fixata pe un monument funerar. A schimba (sau a intoarce) ~a a schimba subiectul discutiei sau comportarea fata de cineva. [G.-D. placii] /<fr. plaque

PLECTRU ~e f. Placa mica (de metal, de os etc.) cu care se pun in v******e coardele unor instrumente muzicale (chitara, balalaica etc.). /<fr. plectre, lat. plectrum

A POTRIVI ~esc tranz. 1) A face sa se potriveasca. 2) A face sa ocupe pozitia necesara; a pune sa stea cum trebuie; a aseza; a aranja. 3) (volumul, masa, marimea) A determina cu aproximatie. 4) (instrumente muzicale) A face sa produca sunetele necesare; a acorda. 5) (ceasul) A pune sa mearga la fel cu altul. 6) (persoane) A face sa capete un aspect ingrijit; a gati, a chiti; a aranja; a dichisi. 7) (mancaruri) A gusta adaugand anumite ingrediente (pentru a da un gust bun). 8) (vorbe, glume) A rosti la timpul si la locul cuvenit. 9) A hotari (in minte), examinand toate posibilitatile; a chibzui; a cumpani. ~ cum e mai bine. /Din potriva

PRAG ~uri n. 1) Parte componenta orizontala a unui toc de usa care uneste capetele usorilor. ◊ A calca (sau a trece, a pasi) ~ul casei a face o vizita cuiva; a intra in casa cuiva. A pune piciorul in ~ v. PICIOR. A bate ~urile a) a umbla pe la casele oamenilor; b) a solicita ceva, apeland la diferite instante. Din ~ in ~ din casa in casa. 2) Locul din fata usii. 3) fig. Ajun a ceva (a unei noi perioade de timp, a unui eveniment, a unei situatii etc.). In ~ul primaverii. 4) Ridicatura naturala pe fundul albiei unei ape curgatoare, care face imposibila navigatia; treapta inalta de stanca, peste care curge o apa. 5) fig. Valoare maxima sau minima a unei marimi. 6) (la instrumentele muzicale cu coarde) Piesa constand dintr-o bucatica de lemn cu crestaturi, care se fixeaza sub coarde pentru ca acestea sa nu se atinga de corpul rezonator al instrumentului. 7) fam. Partea de jos a pantecelui. /<sl. pragu

REBEC ~uri n. (in epoca medievala) instrument muzical cu trei coarde, folosit de menestreli. /<fr. rebec

REGALA¹ ~e f. 1) instrument muzical pneumatic, asemanator cu orga, dar de dimen-siuni mai mici. 2) Unul dintre registrele o***i. /<fr. regale

SAXOFON ~oane n. instrument muzical de suflat, din alama, cu clape si mustiuc, folosit, mai ales, in formatiile de muzica usoara. /<fr. saxophone, germ. Saxophon

SAXOTROMBA ~e f. instrument muzical de suflat asemanator cornului, dar mai mare, confectionat din piele. /<fr. saxotromba

SCAUN ~e n. 1) Mobila cu patru picioare, cu sau fara speteaza, pe care poate sedea o singura persoana. ◊ ~ electric dispozitiv folosit pentru electrocutarea unor condamnati la moarte. ~ de tortura dispozitiv care servea, in trecut, la imobilizarea celui supus torturilor. ~ de judecata (sau al judecatii) se spunea in trecut unei instante judecatoresti. Cu ~ la cap intelept. A sta intre doua ~e a ocupa o pozitie nesigura. 2) pop. Banca (cu speteaza sau fara) pe care se pot aseza mai multe persoane. 3) inv. Simbol al puterii unui suveran; tron. ◊ A ridica, a inalta, a pune (sau a se urca, a veni) in ~ a (se) face domn. A se cobori din ~ a abdica. 4) inv. Resedinta a unui monarh. ◊ Cetate de ~ capitala. Sfantul ~, ~ul pontifical (sau apostolic) resedinta papei; papalitate. 5) Materiile f****e eliminate de cineva. 6) Schelet de lemn destinat pentru a sustine un acoperis. 7) Parte componenta, menita sa sustina ceva. ~ul spicului. 8) Placa mica de lemn care serveste ca suport pentru coarde la instrumentele muzicale cu arcus; calus. /<lat. scamnum

A SCARTAI scartai intranz. 1) (despre obiecte) A produce un zgomot ascutit, strident, neplacut in urma frecarii sau apasarii. Scartaie zapada sub picioare. Scartaie incaltamintea. ◊ ~ usa cuiva a sacai pe cineva cu una si aceeasi rugaminte. 2) (despre care incarcate) A merge anevoios, producand un zgomot caracteristic, cauzat de povara incarcaturii. 3) (mai ales despre insecte) A scoate sunete asemanatoare celor produse prin frecarea a doua obiecte. 4) fig. (despre instrumente muzicale sau despre interpreti) A produce sunete stridente si suparatoare. ~ din vioara. 5) pop. (despre mecanisme) A functiona prost. 6) fig. (despre actiuni sau despre activitati) A se desfasura incet si anevoios. 7) (despre persoane) A o duce rau cu sanatatea. /scart + suf. ~ai

SCRIPCA ~ci f. reg. instrument muzical constand dintr-o cutie de rezonanta pe care sunt intinse patru coarde, care produc sunete, cand se trece peste ele cu arcusul (sau cand sunt ciupite); vioara; violina. A canta la ~. /<ucr., rus. skripka

SOPRAN ~e n. 1) Voce de femeie sau de copil cu cel mai inalt registru. 2) instrument muzical cu registrul corespunzator acestei voci. [Sil. so-pran] /<it., fr. soprano

STRUNA ~e f. 1) pop. Fir elastic, flexibil, care, fiind fixat la instrumentele muzicale (vioara, pian etc.), produce oscilatii acustice; coarda. ◊ A zice din ~ a canta la vioara (sau la cobza). A canta cuiva in ~ (sau in ~a cuiva) a sustine pe cineva in actiunile lui; a tine hangul. A o intoarce pe alta ~ a) a-si schimba atitudinea fata de cineva, devenind mai sever; b) a schimba vorba; c) a-si schimba parerea. Treaba merge (sau lucrurile merg) ~ treaba (sau lucrurile) se desfasoara foarte bine. 2) Parte a fraului care trece pe sub barbia calului. ◊ A tine pe cineva in ~ a infrana pornirile cuiva; a tine din scurt pe cineva. /<sl. struna

A STRUNI ~esc tranz. 1) (caii) A stapani cu ajuorul fraului; a infrana; a domoli. ◊ A-si ~ limba a se feri de a spune ceea ce nu se cuvine. 2) (instrumente muzicale) A aduce la tonalitatea dorita prin intinderea sau slabirea coardelor; a acorda. 3) fig. (mai ales copii) A obisnui cu ordinea; a disciplina. 4) (obiecte) A lega, intinzand bine firele (ca struna). /Din struna

SURDINA ~e f. Dispozitiv folosit la unele instrumente muzicale pentru a slabi intensitatea sunetelor emise. ◊ In ~ a) incet; inabusit; b) in taina; pe ascuns. /<fr. sourdine

SURLA¹ ~e f. (in trecut) instrument muzical de suflat, asemanator fluierului, dar cu ancie dubla si cu un capat largit in forma de palnie. /<bulg. zurla, sb. surla, turc. zurna

TALER¹ ~e n. 1) Vas plat (de metal, de lut sau de lemn) din care se mananca; farfurie plata. 2) Fiecare dintre cele doua discuri ale unei balante. 3) mai ales la pl. instrument muzical de percutie, alcatuit din discuri de alama putin concave, care, fiind lovite unul de altul, marcheaza ritmul sau cadenta intr-o orchestra. 4) Disc de argila arsa care serveste ca tinta mobila in tirul sportiv. 5) la pl. Proba sportiva care consta in trageri cu arma de vanatoare in astfel de discuri. /<germ. Taller

TALGER ~e n. 1) Farfurie mica, plata. 2) instrument muzical de percutie format din doua discuri de alama care, usor lovit unul de altul, produce sunete puternice. /cf. ung. talgyr

TAMBURA ~e f. (in Orient) instrument muzical asemanator cu mandolina, dar cu gatul mai lung, prevazut cu trei coarde metalice duble, care produc sunete fiind atinse cu un plectru. /<ngr. tampuras, turc. tambura

TAM-TAM ~uri n. 1) instrument muzical de percutie constand dintr-o placa circulanta de metal, suspendata vertical, care se bate cu un ciocanel. 2) Toba de lemn, de origine africana. 3) Muzica executata la o astfel de toba. 4) fig. Zgomot mare; zarva; vacarm. /<fr. tam-tam

TAR² ~uri n. rar instrument muzical constand dintr-o cutie de rezonanta cu gat lung si cu coarde care produc sunete prin ciupire. /<ung. tar

TARAGOT ~uri n. instrument muzical popular de suflat constand dintr-un tub conic cu ancie simpla si cu cinci gauri pentru schimbarea inaltimii sunetelor. /<ung. tarogato

TENOR¹ ~oare n. 1) Voce barbateasca cu cel mai inalt registru. 2) instrument muzical de suflat al carui registru corespunde acestei voci. /<fr. tenor, it. tenore

TEORBA ~e f. instrument muzical constand dintr-o cutie de rezonanta bombata avand coarde speciale pentru sunetele grave. /<fr. teorbe

TILINCA ~ci f. instrument muzical popular de suflat, de forma unui fluier, fara gauri laterale, care emite sunete acute. [G.-D. tilincii] /cf. tilinc

TIMPAN ~e n. 1) anat. Membrana elastica care desparte partea externa a unei urechi de cea mijlocie si transmite undele sonore in interiorul urechii mijlocii si interne. 2) instrument muzical de percutie constand dintr-o membrana intinsa pe o emisfera. /<fr. tympan, it. tompano

TIMPANON ~oane n. inv. instrument muzical de percutie asemanator cu tambalul. /<fr., gr. tympanon

TIPSIE ~i f. 1) Tava mare rotunda, de metal, adesea ornamentata, pe care se serveste mancarea sau bautura. 2) la pl. instrument muzical de percutie, constand din doua talere de arama, care se lovesc unul de altul; chimval. [G.-D. tipsiei] /<turc. tepsi

TOBA ~e f. 1) instrument muzical de percutie, constand dintr-un cilindru gol pe dinauntru, acoperit la ambele capete cu cate o membrana de piele intinsa, care, prin lovire, produce sunete infundate. ◊ A bate ~a a) a lovi ritmic cu degetele in ceva, fiind iritat sau lipsit de rabdare; b) a raspandi o stire; a divulga un secret. A fi ~ de carte (sau de invatatura) a poseda multe cunostinte. A se face ~ a manca pe saturate. A vinde (averea cuiva) cu ~a a vinde la mezat. 2) Piesa cilindrica, goala in interior, folosita in tehnica; tambur. ~ pentru cablu. ◊ ~ de esapament piesa la motoarele cu ardere interna care amortizeaza zgomotul produs in timpul evacuarii gazelor de ardere. 3) Mezel preparat din carne de porc, maruntaie si slanina, puse in pielea stomacului, care se fierbe si se preseaza. 4) pop. (la jocul de carti) Semn distinctiv avand forma unui romb de culoare rosie; caro. 5) Carte de joc marcata cu acest semn. /<ung. dob

TRAMBITA¹ ~e f. 1) inv. instrument muzical de suflat, constand dintr-un tub de alama, indoit de doua ori, cu clape, avand un capat larg in forma de palnie, care emite sunete clare si patrunzatoare; trompeta; goarna. 2) instrument muzical popular de suflat, constand dintr-un tub conic, lung pana la trei metri, folosit in regiunile de munte pentru semnalizari. [G.-D. trambitei] /<sl. tronbica

TRIANGLU ~ri n. instrument muzical de percutie constand dintr-o vergea de otel, indoita in forma de triunghi, care, fiind lovita cu o bagheta din acelasi metal, emite sunete cristaline. [Sil. tri-an-glu] /<fr. triangle, it. triangolo

TRISCA ~te f. 1) instrument muzical asemanator cu fluierul, dar fara gauri. 2) Fiecare dintre fluierele cimpoiului; turloi. /Orig. nec.

TROMBON ~oane n. instrument muzical de suflat, asemanator cu trompeta, dar mai mare decat aceasta, care emite sunete puternice, de inaltimi diferite. /<fr. trombon

TROMPETA ~e f. instrument muzical de suflat, constand dintr-un tub de alama, indoit de doua ori, cu clape, avand un capat larg in forma de palnie, care emite sunete clare si patrunzatoare; goarna; trambita. /<fr. trompette, germ. Trompeta

TUBA ~e f. instrument muzical de suflat cu clape, constand dintr-un tub de alama, rasucit de mai multe ori, terminat la un capat cu un pavilion larg, care emite sunetele cele mai grave. /<fr., lat. tuba

TULNIC ~ce n. inv. instrument muzical popular de suflat, asemanator cu buciumul, confectionat din coaja de tei sau de salcie si folosit pentru semnale, chemari etc. /Orig. nec.

TAMBAL ~e n. instrument muzical de percutie constand dintr-o cutie de rezonanta pe care sunt intinse coarde metalice, puse in v******e prin lovirea cu doua ciocanele speciale. /<germ. Zimbel, lat. cymbalum

A TARLAI tarlai intranz. pop. (despre instrumente muzicale sau despre interpreti) A produce sunete ascutite si neplacute. /Onomat.

TITERA ~e f. instrument muzical constand dintr-o cutie de rezonanta pe care sunt intinse coarde metalice, puse in v******e prin atingere cu un plectru de metal sau de os. /<germ. Zither

UNICORD ~da (~zi, ~de) (despre instrumente muzicale) Care are cate o coarda pentru fiecare nota. /<fr. unicorde

VIBRAFON ~oane n. instrument muzical de percutie, constand din lame metalice sub care sunt instalate tuburi de rezonanta. /<fr. vibraphone

V*****O n. muz. 1) Mod de interpretare la instrumentele muzicale cu coarde, constand in producerea anumitelor v******i prin atingerea rapida a coardelor. 2) Bucata muzicala interpretata in acest fel. /Cuv. it.

VIOARA¹ viori f. instrument muzical con-stand dintr-o cutie de rezonanta pe care sunt intinse patru coarde, care produc sunete cand se trece peste ele cu arcusul (sau cand sunt ciupite); violina. Concert pentru ~. [G.-D. viorii; Sil. vi-oa-] /<lat. viola

VIOLA¹ ~e f. instrument muzical asemanator cu vioara, avand dimensiuni mai mari si sunete mai grave; alto. /<it. viola, fr. viole

VOLINA ~e f. instrument muzical constand dintr-o cutie de rezonanta si patru coarde, care produc sunete cand se trece peste ele cu arcusul (sau cand sunt ciupite); vioara. /<it. violino

XILOFON ~oane n. instrument muzical de percutie, constand dintr-un sistem de placi de lemn, diferit acordate, care emit sunete cand sunt lovite cu doua ciocanele. /<fr. xylophone

VIOLA¹ s.f. instrument muzical cu coarde si arcus, ceva mai mare decat vioara si avand un timbru mai grav. [Pron. vi-o-. / < fr. viole, it. viola < prov. viola].

BARBITON s.n. (Ant.) instrument muzical mare, asemanator cu lira, folosit de vechii greci. [Pl. -oane. / < fr. barbiton, lat., gr. barbiton].

CEMBALO s.n. 1. (Ant.) instrument muzical de percutie compus din doua talere. 2. Instrument cu claviatura asemanator clavecinului; spineta, cimbal (1). [Pl. -ouri. / < it. cembalo].

CINEL s.n. instrument muzical de percutie, alcatuit din doua discuri metalice care se lovesc unul de altul, producand un sunet strident, rasunator; cimbal. [< it. cinelli].

CISTRA s.f. instrument muzical cu coarde ciupite, folosit in secolele XVI-XVII. [< fr. cistre].

CLAVECIN s.n. instrument muzical cu coarde de metal si cu claviatura, la care sunetul se produce prin ciupirea pe cale mecanica a coardelor, inlocuit mai tarziu cu pianul; clavicembal. [Pl. -ne, -nuri. / < fr. clavecin, cf. lat. med. clavicymbalum – chimval cu claviatura].

DISCORDAT, -A adj. 1. (Despre instrumente muzicale cu coarde) Dezacordat; neacordat. ♦ (Despre arcuri) Neintins, neincordat; destins. 2. (Fig.; rar, despre oameni) Indispus, posomorat. [< discorda].

ELODION s.n. instrument muzical asemanator armoniului, pe care l-a precedat. [Pron. -di-on. / < fr. elodion].

EUFONIU s.n. instrument muzical de alama folosit de obicei la acompaniament. ♦ Registru de orga asemanator clarinetului. [Pron. -niu. / < it. eufonio].

FLAJEOLET s.n. 1. instrument muzical asemanator cu flautul. 2. Sunet de vioara sau de viola produs prin apasarea coardei cu degetul aproape de calus. [Pron. -je-o-, var. flageolet s.n. / cf. fr. flageolet, it. flagioletto, germ. Flageolett].

GUITARRA s.f. instrument muzical portughez asemanator cu chitara, cu sase coarde metalice duble, care sunt ciupite cu ajutorul unor lame fixate pe doua degete. [Pron. ghi-. / < port. guitarra].

ARMONIU s.n. instrument muzical cu claviatura asemanator cu orga, la care sunetele sunt produse de vibrarea unor lame metalice actionate de un curent de aer. [Pron. -niu, scris si harmoniu. / < fr. harmonium].

KITHARA s.f. instrument muzical cu coarde in Grecia antica, asemanator cu lira. [< germ. Kithara, gr. kithara].

LIROGHITARA s.f. instrument muzical de forma unei lire, cu coarde montate ca la chitara. [< fr. lyro-guitare].

MULTICORD, -A adj. (Despre instrumente muzicale) Cu mai multe coarde. [Cf. fr. multicorde].

ONDIOLINA s.f. instrument muzical electronic cu sunete inedite, obtinute prin modificarea v*********r electrice dupa dorinta interpretului. [Pron. -di-o-. / et. incerta].

ORCHESTRINO s.n. instrument muzical cu claviatura si coarde. [< fr., it. orchestrino].

PANDORA s.f. instrument muzical cu coarde ciupite, care se folosea mai ales in sec. XVI-XVII. [< fr. pandore, lat. pandura, gr. pandoura].

PIAN s.n. instrument muzical cu coarde si cu clape, la care se canta prin apasarea clapelor, care comanda niste ciocanele ce lovesc coardele; pianoforte. [Pron. pian, pl. -ne, var. piano. / < germ. Piano, fr., it. piano(forte)].

SAXHORN s.n. instrument muzical de suflat, construit din alama si intrebuintat in fanfare si orchestre cu rol de bariton. [Pl. -uri. / < fr. saxhorn, germ. Saxhorn < Sax – numele constructorului, Horn – corn].

SAXOFON s.n. instrument muzical de suflat, de alama, cu mustiuc si clape, construit pe principiul clarinetului. [Pl. -oane. / < fr. saxophone, cf. Sax – numele constructorului, gr. phone – voce, it. sassofono].

TASTA s.f. Clapa, parghie speciala la instrumentele muzicale cu claviatura. [< it. tasto].

TRAUTONIUM s.n. instrument muzical electronic care reda electroacustic tonurile si semitonurile tuturor instrumentelor, dar produce si sunete straine acestora. [Pron. tra-u-. / < germ. Trautonium].

TROMBA² s.f. instrument muzical de suflat, din alama, cu tub circular; trompeta. [< it. tromba(clarino)].

TUBA s.f. 1. instrument muzical de suflat, din alama, avand tonul cel mai grav, folosit mai ales in fanfare. 2. (Anat.) Formatiune canaliculara. [< it., fr. tuba].

XILOFON s.n. instrument muzical de percutie format din lamele de lemn, diferite ca dimensiuni si esenta, care se lovesc cu doua baghete de lemn. [< fr., engl. xylophone, cf. gr. xylon – lemn, phone – sunet].

VODER s.n. Aparat electronic de producere a vocii artificiale, folosind chei similare celor ale instrumentelor muzicale. [< fr. voder].

VIOLONCEL s.n. instrument muzical cu coarde si arcus, de forma viorii, mult mai mare decat aceasta si cu un timbru mai grav. [Pron. vi-o-. / cf. fr. violoncelle, it. violoncello].

VIELA s.f. instrument muzical cu coarde folosit de trubadurii din sec. XII-XIII, la care se canta invartindu-se dintr-o manivela. [Pron. vi-e-. / < fr., it. vielle].

ACORDABIL, -A adj. (Despre instrumente muzicale) Care poate fi acordat. [Cf. fr. accordable].

ACORDEON s.n. instrument muzical cu lame vibrante, cu burduf si cu clape. [Pron. -de-on, pl. -oane. / < fr. accordeon, cf. germ. Akkordeon].

ACORDOR s.m. Specialist in acordarea instrumentelor muzicale. [Cf. fr. accordeur].

ACORDOR s.n. Unealta pentru acordarea instrumentelor muzicale. [Pl. -oare. / cf. fr. accordoir].

VIBRAFON s.n. instrument muzical de percutie, care produce sunete prin lovirea unor lame metalice de lungimi diferite, avand dedesubt instalate tuburi de rezonanta, inchise sau deschise prin niste moristi actionate electric, care sporesc amplitudinea sonoritatii. [< fr. vibraphone].

BAGHETA s.f. 1. Betisor; vergea, nuielusa. ♦ Betisor folosit de dirijori pentru conducerea unei orchestre, a unui cor etc.; (fig.) modul de interpretare, talentul unui dirijor. ♦ Betisor de diferite dimensiuni cu care se lovesc membranele, coardele sau lamele unor instrumente muzicale. ♦ Corpul principal al arcusului. ♦ Dunga colorata care impodobeste uneori ciorapii pe partea exterioara a gleznelor. 2. Piesa cilindrica, subtire, a unui mecanism sau a unei masini. 3. Mulura mica cu sectiune semicirculara, neteda sau decorata, de culoare diferita de cea a mulurii principale, cu care se decoreaza un element arhitectonic. 4. (Poligr.) Element ornamental, asezat lateral pe o pagina de carte etc. [< fr. baguette, cf. it. bacchetta].

BALAFON s.n. instrument muzical de percutie din Africa occidentala, asemanator cu xilofonul, format din lame de lemn tare acordate diatonic; marimba. [< fr. balafon].

BALALAICA s.f. instrument muzical cu trei coarde, compus dintr-o cutie de rezonanta triunghiulara. [Pron. -lai-ca. / < rus. balalaika].

BANDOLA s.f. instrument muzical cu coarde, asemanator cu bandura. [< sp. bandola].

BANDURA s.f. instrument muzical ucrainean de forma ovala, cu o tastiera scurta si cu 8 pana la 24 de coarde. [< rus. bandur].

BANJO s.n. instrument muzical cu coarde (asemanator chitarei), cu cutia de rezonanta rotunda, facuta din piele, si cu un gat foarte lung. [Pl. -ouri. / < fr. banjo < cuv. american].

BAS s.m. 1. Registrul cu sunetele cele mai grave ale vocii barbatesti. 2. Cantaret cu voce de bas (1). ◊ Bas-bariton = bas cu calitati vocale de bariton. // s.n. instrument muzical de alama care produce sunetele cele mai joase. [Pl. basi, basuri. / cf. it. basso, fr. basse].

BOURREE s.n. 1. Vechi dans popular francez, cu ritm vioi; melodia acestui dans. 2. instrument muzical asemanator cu f*****l. [Pron. bu-re, pl. -euri. / < fr. bourree].

CAMERTON s.n. instrument folosit la acordarea instrumentelor muzicale si la darea tonului, format dintr-un tub cu care se poate emite nota „la”. [Pl. -nuri. / < germ. Kammerton].

CARILON s.n. instrument muzical la care se pot executa arii cu ajutorul unor clopote sau al unor lame acordate la anumite tonuri. [Pl. -nuri. / < fr. carillon].

CELESTA s.f. instrument muzical de percutie cu claviatura, care produce sunete prin actionarea unor ciocanele capitonate cu pasla si a unor placute metalice dispuse pe niste cutii de rezonanta din lemn. [< it. celesta].

CHITARA s.f. instrument muzical cu sase coarde, care emite sunete prin ciupirea sau lovirea acestora cu degetele. [Var. ghitara s.f. / < it. chitarra].

CLARINET s.n. instrument muzical de suflat, compus dintr-un tub de lemn, cu mustiuc si ancie simpla si cu clape. [Var. clarineta s.f. / < fr. clarinette, it. clarinetto].

CONTRABAS s.n. 1. instrument muzical cu registru grav, cu coarde si arcus, al carui sunet este cu o octava mai jos decat acela al violoncelului. 2. (Rar) Instrument metalic de suflat, al carui sunet este cu o octava mai jos decat acela al basului. [Pl. -asuri, (s.m.) -asi. / < it. contrabasso, cf. fr. contrebasse].

CONTRAFAGOT s.n. instrument muzical de suflat mai mare decat f*****l, care emite sunete cu o octava mai jos decat acesta. [< it. contrafagotto].

GUZLA s.f. instrument muzical cu o singura coarda, folosit de popoarele dalmate. [< fr., it. guzla < cuv. croat].

HARPA s.f. instrument muzical de forma triunghiulara, cu coarde inegale ca lungime, puse in v******e cu degetele ambelor maini. [Pl. -pe, var. harfa s.f. / < fr. harpe, cf. germ. Harfe].

HAVAIANA s.f. instrument muzical cu coarde asemanator cu chitara, cu sunetul lin si taraganat. [Pron. -va-ia-. / < fr. hawaienne, cf. Hawaii – arhipelag in Pacific].

HELICON s.n. instrument muzical de suflat cu tonuri grave, folosit mai ales in muzica militara. [Cf. fr. helicon, germ. Helikon].

LIRA¹ s.f. 1. instrument muzical cu coarde in forma de arc foarte indoit, cu care poetii din antichitate isi acompaniau recitarea poemelor. ♦ (Fig.) Simbol al talentului poetic, al poeziei (lirice). 2. Dispozitiv in forma de lira (1), care permite dilatarea unei conducte. 3. Priza de curent folosita la vehiculele cu tractiune electrica. 4. Element decorativ in forma de lira (1), utilizat indeosebi in mobila biedermeier. [< fr. lyre, it. lira, lat., gr. lyra].

LUTIER s.m. Fabricant, negustor de instrumente muzicale cu coarde. [Pron. -ti-er. / < fr. luthier].

MARACAS s.n. instrument muzical construit dintr-o nuca de cocos si un maner, avand introduse in interior pietricele sau nisip, care, prin scuturare, produc niste sunete caracteristice, asemanatoare cu ale castanietelor. [< sp. maracas – copac din Peru].

MANDOLINA s.f. instrument muzical cu coarde duble de metal, care sunt puse in v******e cu degetele sau cu o pana. [Cf. fr. mandoline, it. mandolina].

bou (-oi), s. m. – 1. Taur castrat. – 2. Bour. – 3. instrument muzical popular. – 4. Tont, imbecil. – Mr., megl. bou, istr. bowu. Lat. *bŏvum, forma populara de la bŏvem (Puscariu 213; REW 1225; Candrea-Dens., 170; DAR); cf. it. bove, bue prov. b(u)ou, fr. boeuf, sp. buey, port. boi, cat. bou. Cf. boar, bour. Dim. boisor, boulean, boulet; boicus s. m. (pasare, Aegithalus pendulinus, Aegithalus castaneus).

MONOCORD, -A adj. (Despre instrumente muzicale) Cu o singura coarda. ♦ (Fig.) Monoton, uniform, inexpresiv. // s.n. instrument cu o singura coarda, folosit pentru a determina raporturile numerice ale sunetelor si a acorda alte instrumente. [< fr. monocorde, cf. gr. monos – unic, chorde – coarda].

MUSTIUC s.n. 1. Capatul unor instrumente muzicale de suflat, prin care se sufla; ambusura. 2. Capatul metalic cu care se termina un furtun. 3. Piesa de otel sau de lemn captusit cu tabla, cu care se fasoneaza caramizile sau tiglele. [< germ. Mundstuck].

buhai (buhai), s. m. – 1. Taur. – 2. Berbec sau tap de peste doi ani. – 3. instrument muzical (cf. bou 3). – 4. Pelerina. Rut. buchai, rus. bugaj, (DAR) din tc. buga „taur” (cf. buga). Ar putea fi si invers. Dupa Lokotsch 339, rom. provine din tc.; si din rom. a trecut in pol. dupa Miklosich, Wander., 12, si in mag. bohaj (Edelspacher 10).

OBOI s.n. instrument muzical de suflat, din lemn, in forma de tub, cu ancie dubla, cu gauri si cu clape. [Cf. it. oboe, germ. Oboe, fr. hautbois].

OCARINA s.f. instrument muzical de suflat, facut din teracota sau din metal, care scoate sunete asemanatoare cu cele ale flautului. [< fr., it. ocarina].

ORCHESTRION s.n. instrument muzical in forma de orga sau de plan, cu doua sau mai multe claviaturi. [Pron. -tri-on. / < it. orchestrion, germ. Orchestrion].

ORCHESTRIONET s.n. instrument muzical cu manivela, care executa muzica inregistrata pe benzi de carton perforate. [Pron. -tri-o-. / < orchestrion + -et].

ORGA s.f. 1. instrument muzical cu claviatura, la care sunetele sunt produse prin trecerea unui curent de aer suflat de niste foale printr-un sistem de tuburi sonore. 2. Orga geologica = ansamblu de coloane verticale formate in unele roci prin fisurare. [Gen. -ii. / < fr. orgue, cf. it. organo, gr. organon – instrument].

suflaci, suflaci, s.m. (reg.) suflator (la instrumente muzicale).

sufleci, sufleci, s.m. (reg.) suflator (la instrumentele muzicale).

PISTON s.n. 1. Organ de masina adaptat etans in interiorul unui cilindru (in care are o miscare rectilinie alternativa, spatiul pe care-l inchide intre el si cilindru, umplut cu un fluid, variind permanent), care contribuie la transformarea energiei fluidului din cilindru in energie mecanica (la motoare) sau invers (la pompe, compresoare etc.). 2. instrument muzical de suflat din alama, asemanator trompetei. ♦ Clapa mobila care inchide sau deschide un orificiu la unele instrumente de suflat. [Pl. -oane. / < fr. piston, cf. lat.t. pistare – a presa].

REBAB s.n. instrument muzical cu doua coarde asemanator viorii, folosit de algerieni, tunisieni si marocani. [< fr. rebab].

cimpoi (cimpoaie), s. n. – 1. Stomac al rumegatoarelor. – 2. Burduf, foale. – 3. Foale. 4. instrument muzical popular alcatuit dintr-un burduf. – Var. cimpoaie, s. f. Lat. *centipollium „stomac al rumegatoarelor”, in locul clasicului centipellium (Giuglea, Dacor., III, 594; Puscariu, Dacor., III, 667; DAR). Mai putin probabila este der. din lat. symphonia (Spitzer, Dacor., IV, 649) sau din it. zampogna (Diez, Gramm., I, 446). Der. din mag. csimpolya (Cihac, II, 490; Densusianu, Rom., XXXIII, 276; Candrea) este mai putin probabila decit, dimpotriva, originea rom. a mag. (Candrea, Elemente, 403; Edelspacher 11). – Der. cimpoier, s. m. (persoana care cinta la cimpoi); cimpoias, s. m. (cimpoier).

SISTRU s.n. instrument muzical al vechilor egipteni, format dintr-o bara curbata prevazuta cu un maner si cateva lame vibrante, care produceau sunetul prin lovire. [< lat. sistrum, gr. seistron].

clarinet (clarinete), s. n. – instrument muzical de suflat. – Var. clarineta. Mr. clarneta. Fr. clarinette. – Der. clarinetist, s. m., din fr.

TAMBURINA s.f. instrument muzical in forma de toba, cu pielea intinsa pe o singura parte si cu zurgalai pe margine, la care se canta lovindu-l cu mana. [Var. tamburin s.n. / < fr. tambourin, it. tamburino].

TAM-TAM s.n. 1. instrument muzical de origine chinezeasca, compus dintr-un disc metalic care vibreaza la loviturile unui ciocanel, producand un sunet din ce in ce mai puternic; gong. 2. instrument muzical african asemanator tobei; muzica executata la un astfel de instrument. ♦ (Fig.) Zgomot mare, galagie, vacarm. [< fr. tam-tam].

TEORBA s.f. instrument muzical mai mare ca lauta, care are coarde speciale pentru sunetele grave. [Pron. te-or-. / < fr. theorbe].

TIMPANON s.n. instrument muzical cu coarde de metal care se lovesc cu doua ciocanele; (pop.) tambal. [< fr., gr. tympanon].

TRIANGLU s.n. instrument muzical de percutie alcatuit dintr-un triunghi de metal care se tine cu mana si se loveste cu o bagheta metalica. [Pron. tri-an-. / < fr. triangle, cf. it. triangolo, germ. Triangel].

TROMBON s.n. instrument muzical de suflat, din alama, mult mai mare decat trompeta. [< fr., engl. trombone].

TROMPETA s.f. instrument muzical de suflat format dintr-un tub de alama indoit de doua ori si terminat cu un pavilion larg; trambita, goarna. [< fr. trompette, engl. trompet].

TUB s.n. 1. Teava de metal, de sticla etc. 2. Recipient din metal subtire in care se tin diferite paste, preparate cosmetice etc. 3. Formatiune anatomica de forma tubulara in organismele vii (mai ales la animale). ♦ Tub fonator = organ, in forma de canal, cu care se realizeaza sunetele vorbirii, delimitat de laringe si de buze si nari. 4. (Tehn.) Aparat in forma de teava in care sunt introdusi doi sau mai multi electrozi, folosit la diferite montaje. ♦ Tub electronic = tub in care se gasesc doi sau mai multi electrozi si in care se produc descarcari electrice. ♦ (La unele instrumente muzicale) Teava care produce sunete de diferite tonalitati la trecerea unui curent de aer prin ea. ♦ Invelis cilindric din metal sau din carton care contine explozibilul si proiectilul unei arme de foc. [Cf. fr. tube, lat. tubus].

UNICORD, -A adj. (Despre instrumente muzicale) Care are numai cate o coarda pentru fiecare nota. [< fr. unicorde].

ACORDOR¹ s. m. specialist in acordarea instrumentelor muzicale. (< fr. accordeur)

ACORDOR² s. n. unealta pentru acordarea instrumentelor muzicale. (< fr. accordoir)

AEROFON, -A adj. (despre instrumente muzicale) care produce sunetele prin punerea in v******e a unei coloane de aer dintr-un tub sau a unor ancii. (< germ. aerophon)

ALAMA s. f. 1. aliaj de cupru si zinc. 2. (pl.) obiect din acest aliaj; instrumente muzicale de suflat din alama (1). (dupa it. lama)

BINIOU [BI-NIU] s. n. termen generic pentru instrumentele muzicale de suflat. (< fr. biniou)