PERCUTIONIST, percutionisti, s. m. Persoana care asigura acompaniamentul la un instrument de percutie. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. percussionniste.

BALAFON s. (MUZ.) marimba. (~ este un instrument de percutie african.)

MARIMBA s. (MUZ.) balafon. (~ este un instrument de percutie african.)

CHIMVAL ~e n. muz. Vechi instrument de percutie format din doua talere de arama care se lovesc unul de altul. /<sl. kimvalu

PERCUTIONIST ~sti m. Muzicant care asigura acompaniamentul la un instrument de percutie. [Sil. -ti-o-] /<fr. percussionniste

SUNET ~e n. 1) fiz. Fenomen provocat de miscarea v********e a unui mediu si perceput cu auzul; son. Intensitatea ~ului. ◊ A nu scoate nici un ~ a nu spune absolut nimic; a nu rosti o vorba. 2) Anunt realizat cu ajutorul unui instrument de percutie; semnal sonor. ~ de alarma. 3) lingv. Element al vorbirii orale omenesti. ~ele limbii. /<lat. sonitus

PERCUTIONIST s.m. Muzician care canta la un instrument de percutie. [Pron. -ti-o-. / cf. fr. percussionniste].

CROTAL I. s. m. sarpe veninos de talie mare din America tropicala, cu solzi cornosi la coada, care produc un sunet caracteristic; sarpe cu clopotei. II. s. n. instrument de percutie alcatuit dintr-o pereche de talgere mici de lemn sau metal, fixate in palme prin curele din piele, sa puncteze ritmul de dans. (< fr. crotale, gr. crotalon)

GLOCKENSPIEL [GLOCANSPIL] s. n. (muz.) instrument de percutie ale carui sunete sunt produse de lame metalice care se lovesc cu ajutorul unor ciocanele de lemn, actionate de o claviatura; campanele, joc de clopotei. (< germ. Glockenspiel)

PERCUTIONIST s. m. cantaret la un instrument de percutie. (dupa fr. percussionniste)

PERCUTIE, percutii, s. f. 1. Metoda de a diagnostica o afectiune dupa sunetul rezultat din lovirea usoara si repetata a unei regiuni a corpului. ♦ Masaj care consta din aplicarea unor lovituri rapide asupra unei regiuni a corpului. 2. Procedeu de producere a sunetelor prin lovirea cu un ciocanel a unei membrane, a unei lame, a unei placi metalice de la un instrument muzical. ◊ instrument de percutie = instrument muzical care produce sunete prin percutie (2). 3. Izbire cu percutorul a capsei, a focosului unui proiectil, pentru a provoca aprinderea incarcaturii. [Var.: percutiune s. f.] – Dupa fr. percussion.

PERCUTIE s.f. 1. Metoda de diagnosticare a unor boli dupa sunetul rezultat prin lovirea inceata si repetata a regiunii examinate. 2. Lovire, ciocnire, izbire. ♦ instrument de percutie = instrument la care se canta prin lovirea unei membrane, a unei lame, a unei coarde etc. 3. Lovire, izbire a capsei unui cartus, a unui focos. [Gen. -iei, var. percutiune s.f. / < fr. percusion, lat. percutere – a lovi].

BATERIE, baterii, s. f. 1. Subunitate de artilerie compusa din patru, sase sau opt tunuri, cu mijloacele de tractiune, utilajul si personalul necesar. 2. Grup de aparate, de dispozitive sau de piese identice asociate in vederea executarii unei operatii. ◊ Baterie electrica = reunire a mai multor butelii de Leyda sau a mai multor elemente voltaice spre a produce electricitate. Baterie solara = sursa de energie formata dintr-un grup de generatoare fotoelectrice cu semiconductori, care transforma energia radiatiei solare in energie electrica. 3. Ansamblul instrumentelor de percutie (intr-o orchestra). 4. Vas cu gheata in care se afla sticle cu bautura. ♦ P. ext. Un litru de vin si o sticla de sifon luate impreuna. – Din fr. batterie.

BATERIST, bateristi, s. m. Persoana care asigura acompaniamentul ritmic la instrumente de percutie. – Baterie + suf. -ist.

BONGOS, bongosuri, s. n. instrument de percutie de forma conica sau cilindrica. – Din sp. bongos.

GLOCKENSPIEL s. n. instrument de percutie alcatuit din lame metalice asezate pe un suport, care, lovite cu ciocanele de lemn, scot sunete asemanatoare cu clinchetul de clopotel; joc de clopotei. [Pr.: glocanspil] – Cuv. germ.

FANFARA, fanfare, s. f. 1. Ansamblu muzical (militar) format din persoane care canta la instrumente de suflat (din alama) si de percutie. 2. (Rar) instrument muzical de suflat din alama (cu sunete naturale). 3. (Inv.) Compozitie muzicala executata de o fanfara (1) sau la un instrument de suflat. – Din fr. fanfare.

BATERIE ~i f. 1) mil. Subunitate de artilerie, utilata cu tunuri sau cu aruncatoare de mine. ~ antiaeriana. 2) tehn. Grup de elemente (aparate, piese, dispozitive) identice sau asemanatoare, care indeplinesc aceeasi functie. ◊ ~ electrica ansamblu de acumulatoare electrice, legate in serie. 3) Vas cu gheata, in care se pun la racire sticle cu bauturi. 4) muz. Ansamblul instrumentelor de percutie dintr-o orchestra (mai ales de muzica usoara sau de jaz). [Art. bateria; G.-D. bateriei] /< fr. batterie

CLOPOT ~e n. 1) instrument de percutie, de obicei din bronz, in forma de para, cu o limba mobila care, la lovire, produce sunete. ◊ A trage ~ul a divulga un secret. 2) Obiect cu asemenea forma avand intrebuintari tehnice diverse. ◊ ~ scufundator camera de lucru alimentata cu aer comprimat si folosita la lucrarile subacvatice. /<sl. klopotu

JAZ -uri n. 1) Muzica moderna (de dans) provenita din muzica negrilor americani, avand un ritm viu, sincopat si, de cele mai multe ori, caracter de improvizatie. 2) Orchestra care executa asemenea muzica, formata, mai ales, din instrumente de percutie si de suflat. [Monosilabic] /<engl. jazz

WASH-BOARD [pr.: uos-bod] n. instrument de percutie folosit in primele forme ale muzicii de jaz. /Cuv. engl.

campana s.f. 1. Capitel al unei coloane corintice sau dorice. 2. Constructie de metal in forma de clopot, care leaga camera de lucru a unui cheson (3) cu exteriorul; ecluza (2) cu aer comprimat. 3. (muz.; pl.) instrument de percutie din metal, in forma de cupa rasturnata, pusa in v******e prin lovirea cu un ciocan de lemn; clopote. (< fr. campane, lat., it. campana, clopot)

TIMPAN s.n. 1. Membrana elastica care desparte urechea externa de cea mijlocie. 2. (Muz.) instrument de percutie cu sunetul acordabil, constand dintr-un corp de arama in forma de cazan, avand gura acoperita cu o membrana de piele care vibreaza atunci cand este lovita cu niste betisoare. 3. Spatiu cuprins intre cele trei cornise ale unui fronton, de obicei decorat cu sculpturi; suprafata cuprinsa intre orizontala si arcele unei bolti. 4. (Tehn.) Pinion dintat. // (In forma timpano-) Element prim de compunere savanta cu semnificatia „toba”, „membrana intinsa”, „timpan (1)”. [Pl. -ne, -nuri. / < fr. tympan, it. timpano, cf. lat. tympanum, gr. tympanon].

WASH-BOARD s.n. (Muz.) instrument de percutie folosit in primele forme de muzica de jaz. [Pron. uos-bod. / < engl. wash-board].

BATERIE s.f. 1. Subunitate de artilerie care cuprinde mai multe tunuri, un numar de militari care le manuiesc, utilajul si mijloacele de transport necesare. ♦ Terasament care protejeaza tunurile in pozitie de tragere. ♦ Sir de tunuri aflate de fiecare latura a unui bastiment de razboi. 2. Ansamblu de aparate, de masini etc. cu care se face aceeasi operatie. ◊ Baterie electrica = reunire de mai multe pile sau de acumulatoare electrice. 3. Vas cu gheata folosit pentru a raci vinul si sifonul din sticle. 4. Grupul instrumentelor de percutie intr-o orchestra de muzica usoara sau de jaz. 5. Baterie de teste = grup de mai multe teste legate impreuna printr-un scop comun. [Gen. -iei. <fr. batterie, it. batteria].

GLOCKENSPIEL s.n. (Muz.) instrument de percutie alcatuit din lame metalice asezate pe un suport si care se lovesc cu ciocanele de lemn. [Pron. -chen-spil. / < germ. Glockenspiel, cf. Glocke – clopot, Spiel – joc].

BAGHETA s. f. 1. betisor; nuielusa. ◊ vergea subtire folosita de dirijori; (fig.) modul de interpretare, talentul unui dirijor. ◊ bat de lemn sau de metal servind la punerea in v******e a unor instrumente de percutie. 2. partea de lemn a arcusului. 3. dunga colorata care impodobeste uneori ciorapii pe partea exterioara. 4. piesa cilindrica, subtire, a unui mecanism, a unei masini. 5. mulura mica cu sectiunea semicirculara, neteda sau decorata, de culoare diferita de cea a mulurii principale, cu care se decoreaza un element arhitectonic. 6. element ornamental asezat lateral pe o pagina de carte, de catalog etc. 7. paine lunga si subtire. (< fr. baguette)

BATERIE s. f. 1. subunitate de artilerie, dintr-un numar variabil de plutoane, tunuri, rachete etc. ◊ terasament care protejeaza tunurile in pozitie de tragere. ◊ ansamblul tunurilor de acelasi calibru de pe o nava. 2. ansamblu de aparate, dispozitive, piese, legate intre ele, care indeplinesc aceeasi operatie. ♦ ~ electrica = ansamblu de mai multe pile sau acumulatoare electrice; ~ solara = grup de celule fotoelectrice care transforma energia solara in energie electrica. 3. vas cu gheata pentru a raci vinul si sifonul din sticle; frapiera. 4. grupul instrumentelor de percutie intr-o orchestra. 5. ~ de teste = ansamblu de teste care vizeaza un anume aspect al structurii psihologice a cuiva. 6. ansamblu de custi metalice suprapuse, pentru intretinerea pasarilor, purceilor sau iepurilor de casa. (< fr. batterie, it. batteria)

BATERIE, baterii, s. f. 1. Subunitate de artilerie compusa din patru, sase sau opt tunuri, cu mijloacele de tractiune, utilajul si personalul necesar. 2. Grup de aparate, de dispozitive sau de piese identice asociate in vederea executarii unei operatii. ◊ Baterie electrica = reunirea mai multor butelii de Leyda sau a mai multor elemente voltaice spre a produce descarcari electrice sau curent electric. 3. Ansamblul instrumentelor de percutie (intr-o orchestra). 4. Vas cu gheata in care se afla sticle cu bautura. – Fr. batterie.

BAGHETA, baghete, s. f. 1. Varguta de lemn, os, metal etc. cu care dirijorii conduc orchestra sau corul; fig. maiestria dirijorului. ◊ Expr. Sub bagheta = sub conducerea dirijorala. ◊ Betisor de lovit instrumentele muzicale de percutie. ◊ Vergeaua de lemn a arcusului. 2. (Si in sintagma bagheta magica) Nuielusa vrajita cu care se fac minuni in povesti; betisorul scamatorilor. 3. Piesa tehnica in forma de cilindru subtire din diverse mecanisme sau aparate. 4. Ajur sau dunga ornamentala la ciorapi. – Din fr. baguette.

CARIOCA¹ s. f. 1. Dans popular din America Latina (Brazilia), cu ritm moderat; melodie dupa care se executa acest dans. 2. instrument popular de percutie folosit la acompanierea ritmica a dansului carioca (1). [Pr.: -ri-o-] – Din sp., port. carioca.

CASTANIETA, castaniete, s. f. instrument muzical de percutie (raspandit in Spania si in America Latina), format din doua placute de lemn sau de fildes, prinse ca valvele unei scoici, care sunt lovite ritmic una de alta si folosit la acompanierea dansului si a muzicii; geamparale (2). – Din fr. castagnettes.

CELESTA, celeste, s. f. instrument muzical de percutie cu claviatura, ale carui sunete sunt produse prin lovirea unor placi de metal. – Din fr. celesta.

XILOFON, xilofoane, s. n. instrument muzical de percutie, alcatuit dintr-un sistem de placi de lemn acordate diferit, care vibreaza si emit sunete cand sunt lovite cu niste ciocanele de lemn, de sticla sau de metal. – Din fr. xylophone.

MARACAS, maracase, s. n. instrument muzical de percutie sud-american, construit dintr-o nuca de cocos care contine graunte si nisip. – Din sp. maracas.

TAM-TAM, tam-tamuri, s. n. 1. instrument muzical de percutie alcatuit dintr-un disc concav de metal forjat, care, lovit cu un ciocanel de lemn captusit cu postav, vibreaza, producand sunete puternice; gong. 2. instrument muzical african asemanator cu toba; muzica executata cu un astfel de instrument. ♦ Fig. Zgomot mare, zarva. – Din fr. tam-tam.

PAUCA, pauce, s. f. (Inv. si reg.) instrument muzical de percutie; timpan. – Din germ. Pauke.

VIBRAFON, vibrafoane, s. n. instrument muzical de percutie asemanator cu xilofonul, in care sunetele produse de niste lame metalice sunt prelungite cu ajutorul unor tuburi de rezonanta. – Din fr. vibraphone.

TIMPAN, timpane, s. n. 1. (Anat.) Membrana elastica care desparte partea externa a urechii de cea mijlocie, transmitand prin v******i undele sonore la urechea interna. 2. instrument muzical de percutie, asemanator cu toba, dar care poate fi acordat; pauca. 3. (Arhit.) Suprafata de zidarie neteda sau ornamentata cu sculpturi, situata intre o grinda orizontala si un arc de deasupra golului unei usi sau al unei ferestre. – Din (1, 3) fr. tympan, (2) it. timpano.

TRIANGLU, triangluri, s. n. instrument muzical de percutie facut dintr-o bara cilindrica de otel indoita in forma de triunghi, care se loveste cu o bagheta din acelasi material; triunghi (3). [Pr.: tri-an-] – Din fr. triangle.

DAIREA s. (MUZ.) (reg.) vuvuitoare, (Olt.) vuva, (inv.) tampina. (~ este un instrument muzical de percutie.)

CARIOCA¹ f. 1) Dans popular din America Latina, cu miscari moderate. 2) Melodie dupa care se executa acest dans. 3) instrument muzical de percutie, folosit la acompanierea ritmica a dansului. [Sil. -ri-o-] /<port., sp. carioca

CELESTA ~e f. instrument muzical de percutie, cu claviatura, care produce sunete prin lovirea cu ciocanele captusite cu pasla a unor placi metalice. /<fr. celesta

CLAVIR ~e n. rar instrument muzical de percutie constand dintr-o cutie mare de rezonanta (asezat pe trei picioare) si dintr-un sistem de coarde metalice, dispuse orizontal, care produc sunete, cand sunt lovite de niste ciocanele, actionate cu ajutorul clapelor; pian. [Pl. si claviruri] /<germ. Klavier

DAIREA ~ele f. instrument muzical de percutie oriental, constand dintr-o toba portativa de dimensiuni mici, cu pielea intinsa pe o singura parte, prevazut de jur imprejur cu placi de metal sau cu zurgalai; tamburina. [Sil. dai-rea] /< turc. daire

PIAN ~e n. 1) instrument muzical de percutie constand dintr-o cutie mare de rezonanta (asezata pe trei picioare) si dintr-un sistem de coarde metalice dispuse orizontal, care produc sunete cand sunt lovite de niste ciocanele, actionate cu ajutorul claviaturii. A acorda ~ul. Concert de ~. 2) Arta de a canta la acest instrument. Poseda ~ul. /<germ. Piano, fr., it. piano

PIANINA ~e f. instrument muzical de percutie asemanator pianului, dar de dimensiuni mult mai mici si cu coardele dispuse vertical. A canta la ~. /<germ. Pianino

PIANOLA ~e f. instrument muzical de percutie, asemanator pianului, dar a carui claviatura este actionata automat, reproducand inregistrari de pe benzi de hartie perforata; pian automat. /<it. pianola

TALER¹ ~e n. 1) Vas plat (de metal, de lut sau de lemn) din care se mananca; farfurie plata. 2) Fiecare dintre cele doua discuri ale unei balante. 3) mai ales la pl. instrument muzical de percutie, alcatuit din discuri de alama putin concave, care, fiind lovite unul de altul, marcheaza ritmul sau cadenta intr-o orchestra. 4) Disc de argila arsa care serveste ca tinta mobila in tirul sportiv. 5) la pl. Proba sportiva care consta in trageri cu arma de vanatoare in astfel de discuri. /<germ. Taller

TALGER ~e n. 1) Farfurie mica, plata. 2) instrument muzical de percutie format din doua discuri de alama care, usor lovit unul de altul, produce sunete puternice. /cf. ung. talgyr

TAM-TAM ~uri n. 1) instrument muzical de percutie constand dintr-o placa circulanta de metal, suspendata vertical, care se bate cu un ciocanel. 2) Toba de lemn, de origine africana. 3) Muzica executata la o astfel de toba. 4) fig. Zgomot mare; zarva; vacarm. /<fr. tam-tam

TIMPAN ~e n. 1) anat. Membrana elastica care desparte partea externa a unei urechi de cea mijlocie si transmite undele sonore in interiorul urechii mijlocii si interne. 2) instrument muzical de percutie constand dintr-o membrana intinsa pe o emisfera. /<fr. tympan, it. tompano

TIMPANON ~oane n. inv. instrument muzical de percutie asemanator cu tambalul. /<fr., gr. tympanon

TIPSIE ~i f. 1) Tava mare rotunda, de metal, adesea ornamentata, pe care se serveste mancarea sau bautura. 2) la pl. instrument muzical de percutie, constand din doua talere de arama, care se lovesc unul de altul; chimval. [G.-D. tipsiei] /<turc. tepsi

TOBA ~e f. 1) instrument muzical de percutie, constand dintr-un cilindru gol pe dinauntru, acoperit la ambele capete cu cate o membrana de piele intinsa, care, prin lovire, produce sunete infundate. ◊ A bate ~a a) a lovi ritmic cu degetele in ceva, fiind iritat sau lipsit de rabdare; b) a raspandi o stire; a divulga un secret. A fi ~ de carte (sau de invatatura) a poseda multe cunostinte. A se face ~ a manca pe saturate. A vinde (averea cuiva) cu ~a a vinde la mezat. 2) Piesa cilindrica, goala in interior, folosita in tehnica; tambur. ~ pentru cablu. ◊ ~ de esapament piesa la motoarele cu ardere interna care amortizeaza zgomotul produs in timpul evacuarii gazelor de ardere. 3) Mezel preparat din carne de porc, maruntaie si slanina, puse in pielea stomacului, care se fierbe si se preseaza. 4) pop. (la jocul de carti) Semn distinctiv avand forma unui romb de culoare rosie; caro. 5) Carte de joc marcata cu acest semn. /<ung. dob

TRIANGLU ~ri n. instrument muzical de percutie constand dintr-o vergea de otel, indoita in forma de triunghi, care, fiind lovita cu o bagheta din acelasi metal, emite sunete cristaline. [Sil. tri-an-glu] /<fr. triangle, it. triangolo

TAMBAL ~e n. instrument muzical de percutie constand dintr-o cutie de rezonanta pe care sunt intinse coarde metalice, puse in v******e prin lovirea cu doua ciocanele speciale. /<germ. Zimbel, lat. cymbalum

VIBRAFON ~oane n. instrument muzical de percutie, constand din lame metalice sub care sunt instalate tuburi de rezonanta. /<fr. vibraphone

XILOFON ~oane n. instrument muzical de percutie, constand dintr-un sistem de placi de lemn, diferit acordate, care emit sunete cand sunt lovite cu doua ciocanele. /<fr. xylophone

CEMBALO s.n. 1. (Ant.) instrument muzical de percutie compus din doua talere. 2. instrument cu claviatura asemanator clavecinului; spineta, cimbal (1). [Pl. -ouri. / < it. cembalo].

CINEL s.n. instrument muzical de percutie, alcatuit din doua discuri metalice care se lovesc unul de altul, producand un sunet strident, rasunator; cimbal. [< it. cinelli].

XILOFON s.n. instrument muzical de percutie format din lamele de lemn, diferite ca dimensiuni si esenta, care se lovesc cu doua baghete de lemn. [< fr., engl. xylophone, cf. gr. xylon – lemn, phone – sunet].

VIBRAFON s.n. instrument muzical de percutie, care produce sunete prin lovirea unor lame metalice de lungimi diferite, avand dedesubt instalate tuburi de rezonanta, inchise sau deschise prin niste moristi actionate electric, care sporesc amplitudinea sonoritatii. [< fr. vibraphone].

BALAFON s.n. instrument muzical de percutie din Africa occidentala, asemanator cu xilofonul, format din lame de lemn tare acordate diatonic; marimba. [< fr. balafon].

CARIOCA s.f. 1. Dans popular din America Latina, devenit dans modern, asemanator rumbei; melodia acestui dans. 2. instrument popular de percutie pentru baterea ritmului. 3. Creion pentru desen care foloseste o anumita pasta colorata. [Pron. -ri-o-. / < sp., port. carioca].

CELESTA s.f. instrument muzical de percutie cu claviatura, care produce sunete prin actionarea unor ciocanele capitonate cu pasla si a unor placute metalice dispuse pe niste cutii de rezonanta din lemn. [< it. celesta].

pauca, pauce, s.f. (inv. si reg.) 1. instrument muzical de percutie; timpan. 2. fluier facut din creanga de salcie de copii.

TRIANGLU s.n. instrument muzical de percutie alcatuit dintr-un triunghi de metal care se tine cu mana si se loveste cu o bagheta metalica. [Pron. tri-an-. / < fr. triangle, cf. it. triangolo, germ. Triangel].

BALAFON s. n. instrument muzical de percutie, african, asemanator cu xilofonul, din lame de lemn tare acordate diatonic; marimba, marimbafon. (< fr. balafon)

BONGOS s. n. instrument muzical de percutie, de origine cubaneza, alcatuit dintr-o pereche de tobe mici, in orchestra de jaz si in cea simfonica. (< sp. bongos)

CARIOCA¹ s. f. 1. dans popular brazilian, devenit dans modern de salon, asemanator rumbei; melodia corespunzatoare. 2. instrument muzical de percutie pentru baterea ritmului. (< sp., port. carioca)

CASTANIETA s. f. (pl.) instrument muzical de percutie pentru acompanierea dansului si a muzicii, din doua placute de lemn, care se prind de degete si, prin lovire, produc un sunet sec. (< fr. castagnette, sp. castaneta)

CELESTA s. f. instrument muzical de percutie cu claviatura, la care sunetul este produs prin lovirea unor lame metalice cu ciocanele de lemn. (< it. celesta, fr. celesta)

CINEL s. n. instrument muzical de percutie din doua discuri metalice care se lovesc unul de altul, provocand un sunet strident; cimbal; talgere. (< it. cinelli)

CRISTALOFON s. n. instrument muzical de percutie, asemanator cu xilofonul, care in locul placilor de lemn are tuburi de cristal. (< cristal + -fon²)

GONG s. n. instrument muzical de percutie constand dintr-un disc de metal usor bombat, suspendat, care, lovit cu un ciocanel special, produce un sunet ca de clopot. (< fr., engl. gong)

MARACAS s. n. instrument muzical de percutie, din doua nuci de cocos cu un maner, umplute cu nisip sau graunte mici, care, prin scuturare, produc sunete asemanatoare cu ale castanietelor. (< sp. maracas)

PLESIMETRU s. n. instrument pentru practicarea percutiei. (< fr. plessimetre)

TAM-TAM s. n. 1. instrument muzical de percutie, asemanator gongului, dar mai mare si cu un timbru mai grav. 2. toba de lemn de origine africana care produce doua sunete de inaltimi diferite; muzica executata. 3. (fig.) zgomot mare; galagie, vacarm. ◊ (fig.) protest zgomotos. (< fr. tam-tam)

TIMPAN¹ s. n. 1. membrana elastica ce separa urechea interna de conductul auditiv extern. 2. perete de lemn sau de beton armat, partial scufundat sub apa, care impiedica patrunderea corpurilor in aductiune, in camera de echilibru etc. ◊ membrana care separa doua camere intr-un rezervor. 3. instrument muzical de percutie, acrodabil, dintr-un cazan emisferic de arama acoperit cu o membrana de piele pusa in v******e prin lovirea cu doua baghete din lemn. 4. spatiu triunghiular intre cornisele unui fronton, decorat cu sculpturi; suprafata intre orizontala si arcele unei bolti. 5. (tehn.) pinion dintat. (< fr. tympan, it. timpano)

TRIANGLU s. n. instrument muzical de percutie dintr-un cadru de otel triunghiular suspendat, lovit cu o bagheta metalica. (< fr. triagle)

WASH-BOARD /uos-bod/ s. n. instrument muzical de percutie in primele forme de muzica de jaz. (< engl. wash-board)

XILOFON s. n. instrument muzical de percutie din lamele de lemn, diferite ca dimensiuni si esenta, care se lovesc cu doua baghete (ciocanele) de lemn, de sticla sau de metal. (< fr. xylophone)

tas (-suri), s. n. – 1. Ceasca. – 2. Farfurioara pentru ceasca. – 3. Terezie. – 4. Farfurie, castron, tava. – 5. Lighenas, lighenas de barbierit. – 6. Talger, instrument muzical de percutie. – 7. Capac, carcasa de ceas. – Var. teasc, pl. t(e)ase. Mr. tas(e), megl. tas. Tc. (arab.) tas (Seineanu, II, 357; Lokotsch 2044; Ronzevalle 114), cf. ngr. τάσι, it. tazza, fr. tasse, sp. taza.

CELESTA, celeste, s. f. instrument muzical de percutie, cu claviatura de clape metalice. – Fr. celesta.

XILOFON, xilofoane, s. n. instrument muzical de percutie, alcatuit dintr-un sistem de placi de lemn, acordate diferit, care rasuna cand sunt lovite cu niste ciocanase de lemn. – Fr. xylophone.

BALAFON, balafoane, s. n. instrument muzical african de percutie, format din lame de lemn acordate diatonic. – Din fr. balafon.

TAMBAL, tambale, s. n. instrument muzical popular de percutie, alcatuit dintr-o cutie de rezonanta de forma trapezoidala, asezata orizontal (pe picioare), prevazuta cu coarde de metal care sunt lovite cu doua ciocanele speciale. [Pl. si: tambaluri – Var.: timbal s. n., timbala s. f.] – Din germ. Zimbal, lat. cymbalum.

GEAMPARALE f. pl. 1) Dans popular romanesc asemanator cu hora. 2) Melodie dupa care se executa acest dans. 3) instrument muzical mic de percutie, constand din doua piese mici de lemn, in forma de gavan, unite printr-un siret, care, fiind lovite una de alta, produc un sunet special; castaniete. [Sil. geam-] /<turc. calpara

FANFARA s.f. Formatie muzicala compusa din instrumente de suflat si de percutie. ♦ Muzica compusa pentru instrumente de suflat si de percutie; arie executata din instrumente de alama. [Var. famfara s.f. / < fr. fanfare, it. fanfara].

PLESIMETRU s.n. instrument folosit pentru practicarea percutiei. [< fr. plessimetre, cf. gr. plessein – a lovi, metron – masura].

JAZ (JAZZ) [dʒæz] (‹ fr., engl.) s. n. 1. Muzica, adesea cu caracter de improvizatie, cu ritm viu, sincopat, reprezentand un mod specific de exprimare a gandirii muzicale, creata catre sfarsitul sec. 19 de negrii din S S.U.A., pe baza unor elemente folclorice traditionale – blues, spirituals (din care s-au pastrat sistemul ritmic, maniera de frazare si modul de tratare a materiei sonore) si a muzicii europene (retinandu-se sistemul melodic, armonic si, in special, instrumentatia); adaptat astazi conditiilor muzicale proprii diferitelor popoare. Caracteristicile fundamentale ale j. sunt: prezenta elementului swing, care rezultat al unei tratari speciale a timpului muzical; vigoarea si spontaneitatea creatiei muzicale, in care improvizatia capata o importanta deosebita; modul propriu fiecarui executant de frazare si tratare a materiei sonore, cele doua conditionandu-se reciproc. Incepand cu 1945, j. are mai multe stiluri, cele mai importante fiind swing, cool, free. 2. Orchestra care executa aceasta muzica; este formata de obicei din instrumente de suflat si percutie. Sin. jazzband.

DAIREA, dairele, s. f. instrument muzical popular oriental de percutie, asemanator cu tamburina, format dintr-o piele de toba intinsa pe un cerc de lemn, prevazut in interior cu discuri metalice, si folosit la marcarea ritmului. [Var.: daira s. f.] – Din tc. daire.

JAZ, (2) jazuri, s. n. 1. Muzica usoara (de dans), adesea cu caracter de improvizatie, provenita din impletirea elementelor folclorice nord-americane (muzica populara a negrilor) cu muzica popoarelor europene, caracterizata printr-un ritm vioi, sincopat. 2. Orchestra formata de obicei din instrumente de suflat si de percutie care executa aceasta muzica; jazband. [scris si: jazz] – Din fr., engl. jazz.

FANFARA ~e f. 1) Orchestra constand din interpreti care canta la instrumente de suflat si de percutie. 2) Piesa muzicala executata de un astfel de ansamblu. /<fr. fanfare

JAZ s.n. 1. Muzica moderna de dans, cu ritm viu, sincopat. 2. Orchestra formata de obicei din instrumente de suflat si de percutie, care executa acest gen de muzica; jazband. [Pron. geiz, pl. -zuri, scris si jazz. / < fr., engl., americ. jazz].

FANFARA s. f. 1. ansamblu muzical compus din instrumente de suflat si de percutie. ◊ muzica compusa pentru asemenea instrumente; arie executata de instrumente din alama. 2. trompeta lunga, fara clape sau ventile, la intonarea unor semnale in spectacolele de opera. ◊ semnal de trompeta, adesea cu caracter solemn. (< fr. fanfare, it. fanfara)

JAZ GEZ/ s. n. 1. muzica moderna cu ritm viu, sincopat, cu caracter de improvizatie, preluat din folclorul negrilor din America. 2. orchestra formata din instrumente de suflat si de percutie, care executa acest gen de muzica: jazband. (< fr., amer. jazz)

DAIRA sau DAIREA (< tc.) s. f. instrument muzical popular oriental de percutie, asemanator tamburinei, alcatuit dintr-un cerc de lemn acoperit cu piele si prevazut cu discuri metalice, folosit la marcarea ritmului. In Romania, este specific Dobrogei.

percutie ~i f. 1) Metoda de detectare si diagnosticare a unei afectiuni pe baza sunetului rezultat prin lovirea usoara si repetata a unei parti a corpului. 2) Procedeu de producere a sunetelor, prin lovirea unei membrane, a unei lame sau a unei placi metalice cu un ciocanel. ◊ instrument de ~ instrument muzical la care sunetul se produce prin lovirea unei piese intinse (timpane, diferite tipuri de tobe) sau prin lovirea instrumentului insusi (talere, clopote, xilofon etc.). [G.-D. percutiei; Sil. -ti-e] /Din fr. percussion

BALALAICA, balalaici, s. f. instrument muzical cu trei coarde si cu cutie de rezonanta triunghiulara, care emite sunete prin ciupire si prin percutie. – Rus balalajka.

percutie s. f. 1. metoda de explorare clinica care permite diagnosticarea dupa sunetul rezultat prin lovirea inceata si repetata a regiunii examinate. 2. lovire, ciocnire, izbire. ♦ instrument de ~ = instrument muzical care emite sunete prin lovirea unei membrane, lame etc. ◊ grupa din orchestra din astfel de instrumente. 3. lovire de catre percutor a capsei unui cartus, a unui focos. (dupa fr. percussion, lat. percussio)

CALUS, calusuri, s. n. 1. Bucata de lemn sau de metal care se pune intre dintii dinainte ai unui animal, spre a-l forta sa tina gura deschisa; mototol de carpe care se introduce in gura unei persoane, pentru a o impiedica sa strige. ◊ Expr. A pune (cuiva) calusul in gura = a impiedica (pe cineva) sa vorbeasca. 2. Betisor care face parte din mecanismul de declansare al capcanelor de lemn. 3. Mica piesa de lemn cu o forma speciala, pe care se sprijina coardele intinse ale unui instrument muzical; scaun. 4. Suport de lemn pe care pictorul isi asaza tabloul cand lucreaza; sevalet. 5. Utilaj de foraj, pentru rotirea prajinilor, folosit in forajul prin percutie sau in cel manual. 6. (De obicei art.) Numele unui dans popular cu figuri variate, jucat (in preajma Rusaliilor) de un grup de flacai; melodie dupa care se executa acest dans; calusar (1), calusel (4). – Cal + suf. -us.

instrument ~e n. 1) Obiect actionat manual, folosit la indeplinirea unor operatii de munca; scula; unealta. ~ de taiat. 2) Aparat cu care se produc sunete muzicale. ~ de percutie. 3): ~ de ratificare document prin care partile contractante confirma, facand sa intre in vigoare, un acord incheiat mai inainte. 4): ~ gramatical parte de vorbire nesemnificativa care exprima raporturi intre cuvinte sau propozitii. 5) Persoana sau lucru folosit pentru atingerea unui scop. /<fr. instrument, lat. instrumentum