CONTENCIOS, -OASA, contenciosi, -oase, s. n., adj. 1. S. n. (In unele state) Serviciu pe langa o institutie publica sau o intreprindere particulara, insarcinat cu apararea drepturilor si intereselor institutiei respective la incheierea de acte juridice sau in fata organelor de jurisdictie. ◊ Contencios administrativ = a) organ de jurisdictie care se ocupa cu rezolvarea litigiilor dintre stat si persoanele fizice; b) ansamblu de norme dupa care se rezolva litigiile de catre acest organ. 2. Adj. (In sintagma) Procedura contencioasa = procedura de rezolvare in contradictoriu de catre un organ de jurisdictie a unui conflict de interese. – Din lat. contentiosus (dupa fr. contentieux).

SEDIU s.n. Loc, cladire unde functioneaza de obicei o institutie publica sau o organizatie de masa. ♦ (Fig.) Centru, focar. [Pron. -diu. / < it. sedio].

NOTARIAT s. n. 1. functia de notar. 2. institutie publica care autentifica si legalizeaza acte, contracte etc. (< fr. notariat, germ. Notariat)

POSTA s. f. institutie publica care asigura transportul si distribuirea corespondentei, a coletelor, a banilor etc.; cladirea in care functioneaza. (< germ. Post, fr. poste)

ACVARIU, acvarii, s. n. 1. Vas sau bazin de sticla sau de ciment cu apa, in care se tin plante sau animale acvatice vii in conditii asemanatoare cu cele din natura. ♦ Sala sau cladire care adaposteste astfel de bazine, in scopuri stiintifice sau pentru a fi prezentate publicului. 2. institutie stiintifica specializata in studiul animalelor acvatice. – Din lat. aquarium, it. aquario.

CANCELARIE, cancelarii, s. f. 1. Birou sau sectie a unei institutii (publice) destinata lucrarilor administrative. 2. Aparatul administrativ auxiliar al cancelariilor unor sefi de state. – Dupa it. cancellaria.

GOSPODARIE, gospodarii, s. f. 1. Totalitatea bunurilor care constituie averea (imobila a) unui locuitor, indeosebi a unui taran (si a familiei sale); casa¹. ♦ Unitate formata dintr-o locuinta si din persoanele (inrudite) care o locuiesc, traind in comun; persoanele (inrudite) care locuiesc impreuna, avand buget comun si valorificand in comun bunurile dobandite prin munca lor. 2. Activitate casnica (a gospodinei); menaj. 3. (Iesit din uz) Unitate de productie agricola, de prestari de servicii etc. (de stat, cooperatista sau particulara). 4. Conducere, administrare a unui bun, a unei institutii (publice) etc.; institutie sau ansamblu de institutii care asigura aceasta conducere, administrare. Gospodarie comunala. – Gospodar + suf. -ie.

USIER, usieri, s. m. (Iesit din uz) Om de serviciu la unele institutii publice (care statea la usa). [Pr.: -si-er] – Usa + suf. -ier (dupa fr. huissier).

RADIODIFUZIUNE, radiodifuziuni, s. f. Radiocomunicatie unilaterala care consta in transmiterea sistematica prin unde electromagnetice neghidate a unui program (sonor si vizual) destinat receptiei publice. ♦ institutie care se ocupa cu intocmirea si cu difuzarea acestor programe. [Pr.: -di-o-di-fu-zi-u-] – Din fr. radiodiffusion.

NOTARIAT, notariate, s. n. institutie publica in care se redacteaza, se legalizeaza si se autentifica acte; functia si activitatea notarului sau a autoritatii insarcinate cu autentificarea si legalizarea actelor. ◊ Acte de notariat = acte autentice sau care urmeaza sa fie autentificate, legalizate. [Pr.: -ri-at] – Din fr. notariat, germ. Notariat.

DEFRAUDA, defraudez, vb. I. Tranz. A-si insusi prin frauda banii unei institutii publice; a delapida, a frauda, a frustra. [Pr.: -fra-u-] – Din lat. defraudare. Cf. it. defraudare.

RADIODIFUZIUNE ~i f. 1) Transmi-tere sistematica a programelor informative si culturale pentru receptia publica. 2) institutie care organizeaza si transmite aceste emisiuni; radio. [Sil. -di-o-] /<fr. radiodiffusion

OBLIGATIUNE s.f. 1. V. obligatie. 2. Hartie de valoare purtatoare de dobanda fixa, care se negociaza pe piata capitalului fictiv si care este folosita de stat sau de institutii publice pentru a-si procura mijloace banesti. 3. Hartie de valoare purtatoare de dobanda fixa sau premiata folosita de institutiile creditoare pentru a-si procura mijloace banesti din disponibilitatile populatiei. [Cf. lat. obligatio, fr. obligation].

CONTENCIOS, -OASA s.n. (Iesit din uz) Serviciu al unei institutii publice sau particulare, care se ocupa de problemele juridice ale institutiei respective. // adj. (Jur.) Procedura contencioasa = procedura de rezolvare in contradictoriu de catre un organ de jurisdictie a unui conflict de interese. [Pron. -ci-os. / < lat. contentiosus, dupa fr. contentieux].

NOTARIAT s.n. 1. Functia de notar. 2. institutie publica care autentifica si legalizeaza acte, contracte etc. [Pron. -ri-at. / < germ. Notariat, cf. fr. notariat].

secretares, secretaresi, s.m. (inv. si reg.) 1. functionar al unei institutii publice, cu atributii administrative variate; secretar. 2. titlu dat dregatorului care conducea lucrarile unei cancelarii sau indeplinea functia de logofat.

RADIODIFUZIUNE s. f. transmisiune radiofonica a unui program de stiri, de muzica etc., destinate receptiei publice. ◊ institutie care organizeaza asemenea emisiuni; radio²(I, 3). (< fr. radiodiffusion)

CANCELARIE, cancelarii, s. f. Birou sau sectie a unei institutii (publice) destinata lucrarilor administrative. ♦ (Reg.) Birou in care isi exercita functia un liber-profesionist. – It. cancellaria.

BIROU s.n. I. 1. Masa mare de scris, cu sertare (in care se tin hartii, documente etc.). 2. Camera, sala, incapere in care se afla una sau mai multe mese de scris, la care lucreaza persoanele respective; mobilier pentru o astfel de camera. ♦ institutie, serviciu public unde lucreaza functionari, specialisti etc.; (p. ext.) functionarii unei astfel de institutii. II. 1. Organul executiv si conducator al muncii unei organizatii politice, de masa, obstesti, stiintifice, internationale, al unui organ administrativ. 2. Grup de membri ai unei adunari insarcinat sa conduca adunarea respectiva. ♦ Reunirea presedintelui, a vicepresedintilor si a secretarilor unei adunari legiuitoare. [Var. biurou s.n. / < fr. bureau, cf. rus. biuro].

APROD, aprozi, s. m. 1. Dregator al curtii domnesti in Moldova si Tara Romaneasca, cu atributii (administrative, fiscale, juridice) variate. 2. Fecior de boier care slujea la curtea domneasca. 3. Slujbas care pazea salile si introducea publicul in unele institutii. – Din magh. aprod „paj, ucenic”.

SCOALA, scoli, s. f. 1. institutie de invatamant public, unde se predau elementele de baza ale principalelor discipline; p. ext. activitate legata de aceasta institutie; invatatura, invatamant. ♦ Localul, cladirea in care este instalata si functioneaza institutia de mai sus. ♦ Totalitatea elevilor si a cadrelor didactice dintr-o asemenea institutie de invatamant. 2. Fig. Izvor, sursa de cunostinte, de invataturi; mijloc, sistem de instruire intr-un anumit domeniu; p. ext. invatatura, experienta dobandita pe aceasta cale. 3. Fig. Curent, miscare stiintifica, literara, artistica etc. care grupeaza in jurul ei numerosi adepti; baza teoretica a acestei miscari. ◊ Expr. A face scoala = a avea un numar de adepti. – Din bg., scr., rus. skola, pol. skola.

COLEGIU s.n. 1. (Ant.) Grup (de cel putin trei persoane) insarcinat cu o anumita functie publica. ♦ Grup care formeaza organul de conducere si de indrumare al unui periodic, al unei lucrari, carti etc., al unei institutii etc. 2. Corp sau asociatie a unor persoane care au aceeasi profesiune sau aceeasi demnitate. 3. Categorie electorala care ingloba, in trecut, cetatenii cu aceeasi avere sau de acelasi rang social. 4. institutie de invatamant public asemanatoare liceului, cu o organizare speciala. [Pron. -giu. / < fr. college, cf. it. collegio < lat. collegium – confrerie, tovarasie].

aprod (aprozi), s. m. – 1. Fecior de boier care slujea la curtea domneasca. – 2. Slujbas care pazea salile si introducea publicul in unele institutii. Mag. aprod „paj” de la apro „mic” (Cihac, II, 476). Apare pentru prima oara intr-un document slavo-roman din 1443.

proestos, proestosi, s.m. (inv. si reg.) 1. calugar sau preot cu cel mai inalt rang in ierarhia clericilor unei manastiri sau a unei biserici; cleric mai mare peste o plasa. 2. sef al unei bresle, al unei corporatii; staroste. 3. sef al unui serviciu public, al unei institutii (administrative, politice).

COLEGIU s. n. 1. (in Roma antica) grup (de cel putin trei persoane) insarcinat cu o anumita functie publica. 2. organ de conducere colectiva si de indrumare a unui periodic, a unei lucrari, carti etc., a unei intreprinderi sau institutii. 3. corp sau asociatie a unor persoane care au aceeasi profesie sau aceeasi demnitate. ◊ (jur.; in unele tari) colectiv de judecatori in cadrul organizarii interne a instantei supreme sau cu atributii speciale pe langa unele organe de jurisdictie. ♦ ~ de avocati = colectiv al avocatilor dintr-o unitate administrativ-teritoriala. 4. ~ de partid = organ care controleaza modul in care se respecta prevederile statutului cu privire la disciplina si morala de partid etc. 5. (in trecut) categorie electorala care ingloba cetatenii cu aceeasi avere sau cu acelasi rang social. 6. institutie de invatamant public asemanatoare liceului, cu o organizare speciala. 7. ~ de redactie = organ consultativ pe langa redactorul-sef al unei publicatii; comitet de redactie. (< lat. collegium, fr. college)

GIMNAZIU s. n. 1. (in Grecia antica) institutie de invatamant public pentru exercitii atletice. 2. (la noi, in trecut) scoala secundara cu patru clase, cursul inferior al liceului; (astazi) ciclul al doilea al scolii generale (clasele V-VIII). (< lat. gymnasium, germ. Gymnasium, fr. gymnase)

APROD, aprozi, s. m. 1. (In trecut) Slujbas care pazea salile si introducea publicul in unele institutii. 2. (Inv.) Fecior de boier dat la curtea domneasca pentru a sluji pe langa domn ca paj sau ca scutier. – Magh. aprod „paj, ucenic”.

EFORIE, eforii, s. f. Nume dat unor institutii administrative de utilitate publica sau culturala din trecut; consiliul de conducere al acestor institutii; sediul acestor consilii; epitropie. – Din ngr. eforia.

CANTINA ~e f. Local de alimentatie publica intr-o intreprindere, institutie etc. ~ studenteasca. /<fr. cantine

EFORIE ~i f. (in trecut) institutie administrativa de folos public cu functii social-culturale. [G.-D. eforiei] /<ngr. eforia

DELAPIDA vb. I. tr. A fura, a-si insusi bunuri, bani publici; a ruina (o institutie, o banca) prin cheltuieli excesive. [Var. dilapida vb. I. / < fr. dilapider, lat. dilapidare].

PENSION ~oane n. (in trecut) 1) institutie instructiv-educativa particulara sau publica, destinata, mai ales, copiilor de nobili. 2) Cladire unde se afla aceasta institutie. [Sil. -si-on] /<fr. pension, germ. Pension

VOLANT, -A adj. (Rar) Care poate zbura; care se poate mentine in aer. ♦ (Spec.) Care se poate misca, deplasa dupa voie; mobil, desprins. ◊ Foaie volanta = foaie de hartie scrisa sau tiparita care se difuzeaza ca manifest; biblioteca volanta = fond de carti apartinand unei biblioteci publice si imprumutat temporar unei institutii, unei unitati etc. [< fr. volant < voler – a zbura].

CONDUCE vb. III. 1. tr. A fi in frunte, a indruma un grup de oameni, o institutie, un sector al treburilor publice, o activitate etc., avand asupra sa intreaga raspundere in domeniul respectiv. ♦ (Fig.) A dirija o discutie; a calauzi, a supraveghea desfasurarea unei dezbateri. 2. refl. A se comporta, a se orienta (dupa anumite norme, principii etc.). 3. tr. A calauzi, a insoti pe cineva (aratandu-i drumul). 4. tr. A dirija miscarea, mersul unui vehicul. [P.i. conduc, perf.s. -dusei, part. -dus. / < lat. conducere].

VOLANT², -A adj. 1. care poate zbura; care se poate mentine in aer. ◊ (spec.) care se poate misca, deplasa dupa voie; mobil. ♦ biblioteca ~a = fond de carti apartinand unei biblioteci publice si imprumutat temporar unei institutii, unitati etc. 2. desprins; detasabil. ♦ foaie ~a = foaie de hartie scrisa sau tiparita care se difuzeaza ca manifest. (< fr. volant)

AGIE, agii, s. f. Organ administrativ din sec. al XIX-lea, insarcinat cu mentinerea ordinii publice; totalitatea functionarilor din aceasta institutie. – Din aga + suf. -ie.

AGORA s. f. Piata publica in orasele Greciei antice, unde se aflau principalele institutii si unde se tineau adunarile publice; p. ext. adunare a poporului care se tinea in aceasta piata. – Din fr. agora.

VISTIERIE, vistierii, s. f. 1. institutie care administra in trecut banii publici, tezaurul statului; localul sau incaperea in care se pastra tezaurul public. ♦ Fig. Sursa de venituri, de bogatie. 2. (Inv.) Vistiernicie. [Pr.: -ti-e-. – Var.: visterie s. f.] – Vistier + suf. -ie.

INVATAMANT ~inte n. 1) la sing. Activitate social organizata de instruire si de educare a tinerei generatii. 2) la sing. Totalitate a institutiilor de instruire dintr-o tara. ~ public. ~ mediu. ~ superior. 3) Concluzie dedusa din practica vietii sociale sau individuale; invatatura; lectie. ~intele istoriei. 4) fam. Indrumare data cuiva sau primita de cineva. /a invata + suf.~amant

CONDUCATOR, -OARE adj. Care conduce, de conducere. ◊ (Corp) bun (sau rau) conducator de electricitate (sau de caldura) = (Corp) prin care strabate usor (sau greu) electricitatea (sau caldura). // s.m. si f. Persoana, organ care este la conducere; sef politic si ideologic al unui partid, al unei miscari publice etc.; persoana care conduce o institutie, o intreprindere, un (auto)vehicul etc. [< conduce + -(a)tor].

MUZEU s.n. institutie care colectioneaza, pastreaza si prezinta publicului obiecte de arta, relicve, documente istorice, stiintifice etc.; localul acestei institutii. ◊ De muzeu = a) rar, pretios; b) (ironic) invechit. [Pl. -ee, -euri. / cf. fr. musee, germ. Museum < lat. museum, gr. mouseion – templu al muzelor].

ghiseu (ghisee), s. n. – Ferestruica prin care publicul ia contact cu functionarii unei institutii. – Var. (inv.) ghiset. Fr. guichet.

AGIE, agii, s. f. Organ administrativ din sec. XVIII – XIX in Tara Romaneasca si in Moldova, insarcinat cu mentinerea ordinii publice in capitala; totalitatea functionarilor din aceasta institutie. – Aga + suf. -ie.

LOCAL, -A, (1) localuri, s. n. (2) locali, -e, adj. 1. S. n. Cladire sau grup de incaperi de utilitate publica (ocupate de o intreprindere, de o institutie etc.). ♦ Sala special amenajata unde se serveste publicului mancare sau bautura; restaurant, birt, bodega. 2. Adj. Particular si caracteristic pentru un anumit loc; privitor la un loc determinat; dintr-un anumit loc. ◊ Autoritati locale = autoritati care exercita functii administrative pe un teritoriu restrans, delimitat, potrivit impartirii teritoriale a statului. Resurse locale = resurse ale unei intreprinderi provenind din posibilitati proprii sau de pe teritoriul restrans pe care se afla ea. Tratament local = tratament care se aplica direct pe locul bolnav. Anestezie locala = anestezie facuta numai la partea corpului care trebuie supusa unei interventii chirurgicale. 3. Adj. (Mat.) Referitor la un singur punct sau la un mic domeniu din plan sau din spatiu. – Din fr. local.

MUZEU ~e n. 1) institutie care colectioneaza, studiaza, pastreaza si expune publicului monumente ale culturii materiale si spirituale. 2) Cladire in care se afla aceasta institutie. /<lat. museum, germ. Museum, fr. musee

TEATRU s. n. I. 1. arta de a reprezenta in fata unui public un spectacol dramatic, muzical, coregrafic etc. 2. institutie artistica destinata reprezentarii spectacolelor. 3. totalitatea lucrarilor dramatice ale unui popor sau autor; dramaturgie. 4. profesiunea de actor sau de regizor. 5. spectacol, reprezentatie scenica. ♦ a face (sau a juca) ~ = a se preface. II. loc unde se petrece, se desfasoara un eveniment, o actiune. ♦ ~ de razboi = vast spatiu terestru, maritim, aerian in care se duc actiuni militare de mare importanta politico-strategica; (in trecut) ~ de operatii = teritoriu unde se desfasoara actiuni de lupta. (< fr. theatre, lat. theatrum, gr. theatron, germ. Theater)

GHISEU, ghisee, s. n. Ferestruica ori deschizatura special amenajata in usa sau in peretele unui birou (2), prin care publicul poate lua contact direct cu functionarii unei institutii. [Var.: (rar) ghiset s. n.] – Din fr. guichet.

ANTICLERICALISM s. n. 1. Atitudine ostila fata de cler; respingere a bisericii ca institutie religioasa; respingere a amestecului clerului in viata publica. 2. Atitudine de ireligiozitate. – Din fr. anticlericalisme.

MILITIE, militii, s. f. 1. (In fostele tari socialiste din Europa) institutie de stat avand drept scop mentinerea ordinii publice si respectarea regulilor de convietuire sociala; reprezentantii acestei institutii; p. ext. cladirea in care isi avea sediul aceasta institutie; politie. 2. (In vechea organizare militara) Armata nepermanenta sau de rezerva, care cuprindea si unele corpuri speciale de armata; p. ext. (pop.) serviciu militar, armata. – Din lat. militia, rus. milicya.

USIER ~i m. Om de serviciu la usa unei institutii; persoana care supravegheaza intrarea intr-un local public. [Sil. -si-er] /usa + suf. ~ier

institutie s. unitate, (astazi rar) asezamant, (inv.) stabiliment, tocmeala. (~ publica.)

TEATRU ~e n. 1) institutie de cultura care se ocupa cu punerea in scena a operelor dramatice sau muzicale. ~ de revista. ~ de papusi. ~ de opera. 2) Cladire in care se afla aceasta institutie. ◊ ~ de vara loc special amenajat intr-o gradina publica, unde au loc reprezentatii artistice vara. 3) Prezentare pe scena a unei opere dramatice; spectacol dramatic. ◊ De ~ care este destinat scenei; teatral. 4) Arta de a reprezenta pe scena opere dramatice; profesie de actor. 5) Ansamblu de opere dramatice (apartinand unui scriitor, unei scoli literare sau unei epoci); dramaturgie. 6) pop. Discutie aprinsa care atrage atentia celor din jur. ◊ A face (sau a juca) ~ a se preface. 7) Loc de desfasurare (a unei actiuni, a unui eveniment etc.). ◊ ~ de operatii (sau de razboi) zona in care are loc o actiune militara; camp de lupta. [Sil. tea-tru] /<lat. theatrum, ngr. theatron, fr. theatre, germ. Theater

LOMBARD s.n. (Ec.) Imprumut avand drept garantie efecte publice (titluri de renta, actiuni etc.) depuse ca gaj. ♦ institutie pe credit care acorda astfel de imprumuturi. [Cf. germ. Lombard, fr. lombard, it. lombardo].

SANEPID s. n. institutie sanitara care se ocupa cu diferite domenii de igiena publica, precum si cu combaterea bolilor contagioase. – Din rus. San[itarnaia] epid[emiologhiceskaia] (n. pr.).

MILITIE s.f. 1. Corp de armata nepermanent infiintat la inceputul republicii romane, care era chemat sub arme numai in timp de razboi. ♦ (In trecut) Armata neregulata de rezerva, compusa din oraseni si tarani, cuprinzand si unele corpuri de armata speciale. 2. (In fostele tari socialiste din Europa) institutie care avea drept scop mentinerea ordinii si a securitatii publice. [Gen. -iei. / < rus. militiia, cf. lat. militia, fr. milice].

A INAUGURA ~ez tranz. (institutii, intreprinderi, expozitii, monumente etc.) A deschide cu solemnitate in fata publicului. [Sil. in-au-] /<fr. inaugurer, lat. inaugurare

STATIE s. f. 1. oprire, popas. ◊ punct de oprire, stationare a vehiculelor de transport public pentru imbarcarea si debarcarea calatorilor, incarcarea sau descarcarea marfurilor etc. 2. asezamant, institutie pentru efectuarea unor cercetari stiintifice, bazate pe observarea anumitor fenomene. ◊ punct geodezic din care se fac observatii. 3. pozitie, loc. ♦ ~ de benzina = punct de aprovizionare cu combustibil, ulei si apa a autovehiculelor. ◊ loc de unde se fac emisiuni radiofonice, de televiziune etc. ♦ ~ electrica = ansamblu de instalatii electrice la colectarea energiei electrice de la surse, la transformarea si distributia ei. 4. a planetelor = pozitie pe traiectoria aparenta a planetelor pe cer cand acestea par nemiscate pentru un timp. ♦ ~ spatiala (sau cosmica) = satelit artificial sau vehicul cosmic plasat pe o orbita in jurul Pamantului, servind ca laborator sau observator extraatmosferic ori ca rampa de lansare spre alte planete. (< it. station, lat. statio)

PORTAR ~i m. 1) Om de serviciu la poarta unei intreprinderi, unei institutii sau a unei cladiri particulare. 2) Persoana care supravegheaza intrarea intr-un local public; usier. 3) Jucator care apara poarta la unele jocuri sportive (fotbal, hochei, handbal etc.). /poarta + suf. ~ar

MUZEU s. n. institutie care achizitioneaza, conserva si indeosebi expune in vederea studierii, educarii si delectarii publicului, obiecte de arta, relicve, documente istorice, stiintifice etc. (< fr. musee, germ. Museum, lat. museum)

LOMBARD, lombarduri, s. n. 1. Imprumut sau avans de bani avand drept garantie efecte publice (titluri de renta, actiuni, obligatiuni etc.), obiecte de valoare etc., depuse ca gaj. 2. institutie de credit care acorda astfel de imprumuturi. – Din germ. Lombard, fr. lombard, it. lombardo.

LOMBARD¹ s. n. 1. imprumut avand drept garantie efecte publice (actiuni, obligatiuni, titluri de renta etc.) sau obiecte de valoare depuse ca gaj. 2. institutie de credit care acorda astfel de imprumuturi. (< germ. Lombard, it. lombardo)

GRADINA, gradini, s. f. 1. Suprafata de teren arabil, de obicei ingradita, pe care se cultiva legume, flori sau pomi fructiferi, in vederea obtinerii unor produse; gradinarie. ◊ Expr. O gradina de om = om placut, simpatic. 2. Suprafata de teren plantata (si amenajata cu alei, banci etc.) care serveste ca loc de agrement sau care are rol decorativ. ◊ Gradina botanica = institutie stiintifica dotata cu o suprafata de teren pe care sunt cultivate (in scopul prezentarii si studierii) colectii de plante vii. Gradina zoologica = institutie stiintifica dotata cu o suprafata de teren pe care sunt crescute (spre a fi expuse publicului sau studiate) animale vii din diverse regiuni ale pamantului. ♦ Gradina de vara = restaurant amenajat in timpul verii in aer liber. 3. (In sintagmele) Gradina de copii = gradinita (de copii). Gradina sezoniera = gradina de copii care functioneaza in mediul rural in timpul muncilor agricole. – Din bg., scr. gradina.

PERMANENTA, permanente, s. f. 1. Stare, insusire a unui lucru, a unei actiuni, a unui fenomen care dureaza fara intrerupere; (calitate a) ceea ce este durabil, permanent; caracter permanent; durata lunga a anumitor lucruri, fenomene etc. ◊ Loc. adv. In permanenta = fara intrerupere, in mod permanent; mereu. 2. (Concr.) Organ sau serviciu insarcinat la anumite institutii sau intreprinderi cu asigurarea functionarii permanente a unor sectii (de obicei a celor care lucreaza cu publicul). – Din fr. permanence.

BIBLIOTECA s.f. 1. Colectie (publica sau particulara) de carti, de manuscrise, de publicatii periodice etc. aranjate si clasate intr-o anumita ordine. ♦ institutie, local care adaposteste o astfel de colectie. 2. Nume dat unor colectii de tiparituri, identice ca aspect, care trateaza teme dintr-un domeniu oarecare. [Pron. -bli-o-, pl. -ci. / < lat. bibliotheca, fr. bibliotheque, it. biblioteca, cf. gr. biblion – carte, theke – dulap].

AGENT, -A s.m. si f. 1. Reprezentant al unui stat, al unei institutii, al unei intreprinderi etc., care are anumite insarcinari; cel care lucreaza in numele cuiva, care indeplineste o misiune publica. 2. Orice factor care da nastere unei actiuni, factor activ. 3. Nume de agent = substantiv sau adjectiv care arata pe cel care indeplineste actiunea unui verb. 4. Spion. [Pl. -enti, (1,4) -nte, var. aghent, -a s.m.f. / < fr. agent, cf. it. agente, germ. Agent, lat. agens < agere – a face].

SEIF, seifuri, s. n. Dulap sau lada de fier in care se pastreaza, de obicei intr-o institutie bancara, bani, hartii si obiecte de valoare; casa de bani. ♦ Incapere speciala, bine asigurata (la arhive sau la biblioteci publice), in care se pastreaza manuscrise, documente si alte obiecte de valoare. [Var.: safe, safeu, sef s. n.] – Din engl. safe.

STATIE s.f. 1. Oprire, popas. ♦ Loc, punct unde se opresc sau stationeaza vehiculele publice (trasuri, masini etc.) pentru a astepta calatorii. ♦ Loc unde se opresc trenurile, tramvaiele, autobuzele pentru imbarcarea si debarcarea calatorilor. 2. Asezamant, institutie pentru efectuarea unor cercetari stiintifice, bazate mai ales pe observarea anumitor fenomene. 3. Pozitie, loc. ♦ Loc de unde se fac emisiuni radiofonice etc. ♦ Statie electrica = ansamblu de instalatii electrice care serveste la colectarea energiei electrice de la surse, la transformarea si distributia ei; (astr.) statia planetelor = pozitie pe traiectoria aparenta a planetelor pe cer cand acestea par nemiscate pentru un timp. [Gen. -iei. / cf. fr. station, it. stazione, lat. statio].

FUNDATIE, fundatii, s. f. 1. Element sau ansamblu de elemente de constructie care serveste ca suport sau ca baza de sustinere a unei constructii, a unui utilaj, a unei masini etc.; fundament, baza, temelie. ♦ (La pl.) Ramura a tehnicii care se ocupa cu proiectarea si cu executarea fundatiilor. 2. Strat de teren natural pe care se sprijina o constructie cu o baza foarte mare. 3. institutie cu caracter obstesc careia, pentru realizarea scopurilor sale, i se afecteaza un fond special; asezamant. ♦ Fond constituit pentru intretinerea unei activitati de interes public. [Var.: fundatiune s. f.] – Din fr. fondation, lat. fundatio, -onis.

BIBLIOTECA ~ci f. 1) Colectie (publica sau particulara) de carti, publicatii periodice, manuscrie etc., clasificate si aranjate intr-o anumita ordine pentru a facilita utilizareaa lor de catre cititori. 2) institutie care adaposteste o asemenea colectie, punand-o la dispozitia cititorilor. 3) Mobila cu rafturi pentru pastrarea cartilor. 4) Colectie de publicatii cu o anumita tematica, scoasa de o editura in volume identice ca format si ca aspect. [G.-D. bibliotecii; Sil. -bli-o-] /<lat. bibliotheca, fr. bibliotheque

PRIMIRE, primiri, s. f. Faptul de a primi. 1. Luare in posesiune a unui bun care ti-a fost oferit, dat, datorat. ◊ Loc. vb. A da (cuiva ceva) in primire = a preda, a incredinta (cuiva ceva). A lua (ceva) in primire = a prelua (ceva); a receptiona. ◊ Expr. A lua (pe cineva) in primire = a) a lua (pe cineva) in grija sa, sub supravegherea sa (pentru a-l indruma), a purta de grija; b) (fam.) a certa pe cineva, a-i face reprosuri. 2. Acceptare, admitere a unui vizitator, a unui solicitator; modul de a-l intampina, de a-l trata. ◊ Loc. adj. De primire = a) (despre ore, zile) in care este permis accesul publicului intr-un loc; b) (despre incaperi) destinat vizitatorilor, solicitatorilor. 3. Manifestare a unei anumite atitudini fata de ceva. 4. Admitere a cuiva intr-o intreprindere, intr-o institutie, intr-o organizatie. – V. primi.

TIMBRU, (1) timbre, (2, 3) timbruri, s. n. 1. Imprimat de dimensiuni mici, emis de stat sau de o institutie special autorizata, care se lipeste pe acte oficiale sau pe scrisori si care reprezinta un impozit sau o taxa; taxa reprezentand valoarea unui timbru (1) si care este platita direct unei administratii publice. ◊ Timbru sec = imagine imprimata in relief pe hartie, cu ajutorul unui dispozitiv special de metal, care intareste valoarea unui act. Timbru comemorativ = timbru tiparit ocazional si folosit in locul timbrelor obisnuite, pentru comemorarea unui eveniment. Timbru fiscal = timbru folosit pentru incasarea unor taxe fiscale. ♦ Stampila aplicata de oficiile postale, care indica locul si data plecarii sau a sosirii unei scrisori. 2. Insusire a sunetului muzical datorita careia se deosebesc intre ele sunetele de aceeasi inaltime si intensitate provenite de la surse diferite. ♦ Calitate specifica a unui sunet care permite ca el sa fie distins de alt sunet, independent de inaltimea, intensitatea si durata lui. 3. (Inv.) Clopot, clopotel. – Din fr. timbre.

DEPOZIT, depozite, s. n. 1. Loc, cladire in care se pastreaza materiale de constructie, marfuri etc., magazie. ♦ Formatie militara care aprovizioneaza unitatile armatei cu materiale, munitii etc. 2. Ceea ce se depune spre pastrare; (in special) bani sau hartii de valoare depuse in pastrare la o institutie bancara. ◊ Loc. adv. In depozit = in pastrare. ♦ Depozit legal = fond de carti constituit prin predarea obligatorie de catre tipografii si edituri a unui numar de exemplare din fiecare volum tiparit marilor biblioteci publice din tara. 3. Strat format prin sedimentarea substantelor solide dizolvate sau aflate in suspensie intr-un lichid; sediment. – Din lat. depositum (cu unele sensuri dupa fr. depot).

PARC s. n. 1. gradina publica mare, amenajata cu arbori, peluze etc. ◊ gradina mare plantata cu arbori in jurul unei locuinte. 2. suprafata de teren inchisa unde se ingrijeste si se creste vanatul. 3. loc de stationare a autovehiculelor sau de depozitare a utilajelor si materialelor unei institutii, unei unitati. ◊ totalitatea autovehiculelor unei intreprinderi, institutii etc.. 4. ~ electric = retea centrala de distribuire a curentului electric. (< fr. parc)

CORESPONDENT, -A, corespondenti, -te, s. m. si f., adj. I. S. m. si f. 1. Persoana care colaboreaza la un ziar sau la o publicatie periodica, trimitand spre publicare informatii din locul unde se afla. 2. Persoana care, in lipsa parintilor unui elev, are raspunderea acestuia fata de autoritatile scolare. 3. (Rar) Persoana cu care cineva este in corespondenta. II. Adj. (In sintagmele) Membru corespondent = membru al unei academii sau al altei institutii stiintifice avand aceleasi obligatii si drepturi ca si un membru activ, cu exceptia dreptului de a vota pe viitorii membrii, care este numai consultativ. Unghiuri corespondente = fiecare dintre cele patru perechi de unghiuri, egale intre ele, formate de aceeasi parte a unei secante care taie doua drepte paralele. – Din fr. correspondant.

PARC s.n. 1. Gradina publica mare, amenajata special cu arbori, cu peluze etc. ♦ Gradina mare plantata cu arbori in jurul unei locuinte. 2. Suprafata de teren inchisa (plantata cu arbori) unde se ingrijeste si se creste vanatul. 3. Loc unde se gareaza vehiculele; loc unde se depoziteaza materialele unei institutii. ♦ Totalitatea vehiculelor unei institutii, ale unei unitati. 4. Parc electric = retea centrala de distribuire a curentului electric. [Cf. fr. parc, it. parco, germ. Park < lat. t. parcus].

VOLANT², -A, volanti, -te, adj. Desprins de o unitate, detasabil; mobil. ◊ Foaie volanta = tiparitura pe o singura foaie care se difuzeaza in public ca manifest, ca afis etc.; fila detasata dintr-un caiet, dintr-o carte etc. Echipa volanta = echipa mobila care se deplaseaza cu usurinta, dintr-un loc de munca in altul, dupa nevoie. Biblioteca volanta = fond de carti apartinand unei biblioteci si imprumutat unei institutii pentru folosinta temporara. ♦ (Rar) Care poate zbura; care se poate mentine in aer. – Din fr. volant.

BURSA² (‹ fr.) s. f. Piata si institutie unde se negociaza hirtii de valoare. ♦ B. comerciala = locul unde se coteaza in mod oficial piata bunurilor si serviciilor: marfuri, asigurari, frahte (navluri) etc. ♦ B. de valori = piata specializata in operatiuni de vinzare-cumparare a valorilor imobiliare. Acest fel de piata permite statului, colectivitatilor, intreprinderilor publice sau private sa obtina profituri necesare unor noi investitii. ♦ Expr. a juca la b. = a cumpara si a revinde la bursa cu scopul speculativ de a obtine cistiguri din diferenta de pret ce s-ar ivi prin schimbarea favorabila a cursului. ♦ B. neagra = comert clandestin. ♦ Bursa muncii = (in unele tari) institutie care inregistreaza cererile de lucru si mijloceste angajarile.

CATERING s.n. Cuvant recent, de origine engleza, care, atat in Marea Britanie, cat si in SUA, denumeste activitatea de alimentatie publica in toata complexitatea ei, fiind sinonim cu fr. restauration – restauratie; preluat in limba romana cu sens restrans, de livrare si servire de preparate culinare si bauturi sau de organizare de evenimente sociale (nunti, aniversari etc.) si de afaceri (bufete, cocteiluri etc.) in alte locuri (sedii de firme, institutii) decat restaurantele, de catre unitati specializate, la comanda unui client (persoana fizica sau juridica). – Din engl. catering.

TEATRU, teatre, s. n. I. 1. Cladire sau loc special amenajat in vederea reprezentarii de spectacole; p. ext. institutie de cultura care organizeaza spectacole. 2. Spectacol, reprezentatie dramatica. ◊ Loc. adj. De teatru = care se reprezinta la teatru (I 1), destinat a fi reprezentat pe scena. ◊ Expr. A face (sau a juca) teatru = a se preface. ♦ (Fam.) Discutie aprinsa intre mai multi, cearta care atrage pe curiosi. 3. Arta de a prezenta in fata unui public un spectacol, o piesa. ♦ Profesiunea de actor, de regizor. 4. Literatura dramatica; culegere de piese. ♦ Ansamblul operelor dramatice care prezinta caractere comune sau au o origine comuna. II. Loc unde se petrece un eveniment, unde are loc o actiune. ◊ Teatru de operatii (sau de razboi) = camp de lupta; teritoriu, loc unde au loc actiuni militare ample in timp de razboi. – Din fr. theatre, lat. theatrum.

AGENT, -A I. s. m. f. reprezentant al unui stat, al unei institutii, intreprinderi etc. care indeplineste anumite insarcinari. ♦ ~ diplomatic = reprezentant al unui stat in alt stat in relatiile politice cu acesta; ~ economic = persoana fizica sau juridica care participa la viata economica a unei societati comerciale; ~ secret = cel care indeplineste o misiune secreta de informare; spion; ~ de circulatie = (sub)ofiter de politie cu indrumarea, supravegherea si controlul circulatiei pe drumurile publice. II. s. m. factor activ ce determina un anumit proces fizic, chimic etc. ♦ ~ patogen = microorganism care determina aparitia unui proces patologic; nume de ~ = substantiv, adjectiv care indica autorul actiunii unui verb; complement de ~ = subiectul logic al actiunii unui verb pasiv; propozitie completiva de ~ = propozitie care arata actiunea exprimata printr-un verb pasiv. (< fr. agent, lat. agens)

SERVICIU s.n. 1. Actiunea, faptul de a servi, de a sluji. ♦ Slujba, post, functie. ♦ A fi (sau a se pune) in serviciul cuiva (sau a ceva) = a se devota unei persoane sau unei idei, unei cauze etc. 2. Sectie administrativa a unei institutii, a unei intreprinderi etc. ♦ Personalul care incadreaza o astfel de sectie. 3. Serviciu militar = stagiu militar. 4. Ajutor, sprijin dat cuiva. ♦ A face un rau serviciu cuiva = a face cuiva (fara voie) o neplacere. ♦ Scara de serviciu = scara secundara intr-un imobil. 5. Succesiunea in timp a regimurilor de functionare ale unui sistem tehnic impreuna cu duratele lor. ♦ Ansamblu de instalatii tehnice care concureaza la desfasurarea in bune conditii a unei activitati tehnice, industriale sau publice principale. 6. Totalitatea tacamurilor, portelanurilor, sticlariei din aceeasi garnitura in care se serveste mancarea la masa. 7. (In diverse sporturi) Punerea in joc a mingii. [Pron. -ciu, pl. -ii. / < fr. service, it. servizio, lat. servitium].

SERVICIU s. n. 1. Actiunea, faptul de a servi; munca prestata in folosul sau in interesul cuiva. ♦ slujba, post, functie. ◊ a fi (sau a se pune) in serviciul cuiva (sau a ceva) = a se devota unei persoane sau unei idei, cauze etc.; state de serviciu = lista a posturilor, a functiilor ocupate de un functionar, de un militar. 2. Sectie administrativa a unei institutii, intreprinderi etc. ♦ (pl.) sector al economiei in care se desfasoara o activitate utila, menita sa satisfaca anumite nevoi sociale. 3. serviciu militar = stagiu militar; serviciu comandat = misiune speciala incredintata cuiva spre executare. 4. Ajutor, sprijin dat cuiva. ♦ a face un rau serviciu cuiva = a face cuiva (fara voie) o neplacere. ♦ scara de serviciu = scara secundara intr-un imobil. 5. Succesiunea in timp a regimurilor de functionare ale unui sistem tehnic impreuna cu duratele lor. ♦ ansamblu de instalatii tehnice care concureaza la desfasurarea in bune conditii a unei activitati tehnice, industriale sau publice principale. 6. Garnitura de vase, de sticlarie, de lenjerie de masa. 7. serviciu divin = slujba religioasa. 8. (sport) Punerea in joc a mingii. (< fr. service, lat. servitium)

PARC, parcuri, s. n. 1. Suprafata intinsa de teren, de utilitate publica, cu plantatii, alei si diferite constructii, amenajata pentru agrement. ◊ Parc national = suprafata intinsa de teren, pazita si ingrijita, in care exploatarile (silvica, miniera, vanatoreasca etc.) sunt interzise, pentru a se pastra neschimbat mediul natural. Parc sportiv = complex sportiv dotat cu mai multe terenuri si amenajari, situat intr-un parc (1). ♦ Teren imprejmuit, unde vanatul este crescut si ingrijit pentru vanatoare. ♦ Parc (1) situat in jurul unei cladiri si depinzand de aceasta. ♦ Teren parcelat cu locuinta si cu numeroase spatii verzi. 2. Loc de stationare si de garare mai indelungata a vehiculelor sau de depozitare a materialelor; p. ext. vehiculele si materialele aflate in acest loc. ♦ Totalitatea vehiculelor unei intreprinderi, ale unei institutii etc. ♦ Totalitatea instalatiilor mecanice aflate pe un teren de unde se extrage minereu sau pe care sunt amenajate sonde. – Din fr. parc.