INCHIZITIE s. f. institutie ecleziastica cu prerogative judiciare si penale, vestita prin sentintele sale de o mare cruzime, instituita de biserica romano-catolica pentru lupta impotriva ereticilor. ◊ (fig.) ancheta arbitrara, severa. (< fr. inquisition, lat. inquisitio)

INCHIZITIE s.f. institutie ecleziastica, cu prerogative judiciare si penale, vestita prin sentintele sale de o mare cruzime si instituita de biserica romano-catolica (in sec. XIII-XIX) pentru a stapani pe asa-numitii eretici si mai ales pentru a oprima pe cei care se opuneau exploatarii feudale si asupririi bisericii. [Gen. -iei, var. inchizitiune s.f. / cf. it. inquisizione, fr. inquisition, lat. inquisitio].

DECAN ~i m. 1) (intr-o institutie de invatamant superior) Conducator al unei facultati. 2) Conducator al unei societati sau al unei institutii. 3) Membru al unei colectivitati cu cea mai mare vechime in functie. 4) (in biserica anglicana) Conducator ecleziastic. 5) ist. (in armata romana) Conducator al unei decurii; decurion. /<lat. decanus, germ. Decan

CALVINISM (‹ fr.) s. n. Doctrina protestanta intemeiata de J. Calvin; formulata in „Institutia religiei crestine”. C. accepta ca sursa unica a credintei Sf. Scriptura; retine din taine numai botezul si impartasania, dar respinge atit transsubtantiatia romana cit si consubstantiatia lutherana; recunoaste predestinarea absoluta si gratia divina irezistibila. C. sustine intoarcerea la simplitatea crestinismului primitiv si respinge ierarhia ecleziastica. Raspindit in tari din Europa si America.