CONSEMNATIUNE, consemnatiuni, s. f. Operatie prin care o persoana fizica sau juridica dispune pastrarea unei sume de bani pe numele si la dispozitia altei persoane la o institutie autorizata in acest scop; consemnare. ◊ Casa de economii si consemnatiuni = institutie centrala la care oamenii isi pot depune economiile pentru pastrare si valorificare. [Pr.: -ti-u-] – Din fr. consignation (refacut dupa semn).

centralISM s. n. Sistem de organizare administrativa, economica sau politica, potrivit caruia institutiile locale se afla (in orice problema) in subordinea institutiilor centrale si lucreaza dupa dispozitiile acestora. ♦ (Iesit din uz) centralism democratic = principiu de baza propriu organizarii si activitatii partidelor comuniste si muncitoresti, care sustinea imbinarea centralismului cu democratia, conducerea centralizata cu participarea membrilor colectivitatii. – Din fr. centralisme. Cf. rus. tentralizm.

PAPALITATE s. f. 1. institutie centrala de conducere spirituala si politica a Bisericii catolice, in fruntea careia se afla papa². 2. Demnitatea de papa²; pontificat; p. ext. timpul cat un papa² ocupa demnitatea pontificala. – Din lat. papalitas, -tatis.

FILIALA ~e f. Unitate aflata in subordinea unei institutii centrale care indeplineste functiile intr-un sector sau intr-o regiune limitata. [Sil. -li-a-] /<fr. filiale

centralISM s.n. Sistem de subordonare administrativa a institutiilor locale fata de institutiile centrale. ◊ centralism democratic = principiu de baza al organizarii si activitatii unor colectivitati, care consta in imbinarea centralismului cu democratia, a conducerii centralizate cu participarea larga si activa a membrilor colectivitatii. [Cf. fr. centralisme].

FILIALA s.f. 1. Sectie a unei institutii, a unei intreprinderi etc. recunoscuta ca persoana juridica, care exercita anumite functii date de institutia centrala pentru un teritoriu, pentru o anumita tara etc. 2. Organizatie dependenta de o organizatie superioara si controlata de aceasta. [Pron. -li-a-. / < fr. filiale, it. filiale].

PAPALITATE s.f. 1. Autoritate papala; demnitatea de papa; timp cat un papa detine aceasta autoritate. 2. Institutia centrala de conducere religioasa si politica a bisericii catolice, avand in frunte pe papa. [< lat.med. papalitas, cf. fr. papaute].

CENTRU¹ I. s. n. 1. (mat.) punct fata de care punctele unui cerc sau ale unei sfere se afla la egala departare. ◊ punct al unui ansamblu de figuri geometrice la care se raporteaza celelalte puncte ale ansamblului. 2. punct central al unui spatiu, al unei suprafete. ◊ punct marcat la mijlocul terenului de joc la fotbal, handbal etc. 3. loc(alitate) in care sunt concentrate anumite activitati (politico-administrative, economice, culturale etc.) ◊ institutie superioara conducatoare; putere administrativa centrala. ◊ institutie care concentreaza o activitate stiintifica. 4. (fiz.) punct de aplicatie al rezultantei unui sistem de forte. 5. pozitie politica de mijloc, intre conceptiile de dreapta si de stanga. II. s. m. 1. (anat.) punct in care sunt localizate anumite functii. ♦ ~ nervos = grup de celule nervoase unde se primesc e*********e periferice si de unde pornesc e*********e centrale. 2. jucator aflat in mijlocul liniei de atac sau de aparare la anumite jocuri sportive. (< fr. centre, lat. centrum)

FILIALA s. f. 1. sectie a unei institutii, intreprinderi, societati comerciale etc. recunoscuta ca persoana juridica, care exercita anumite functii date de institutia centrala pentru un teritoriu, pentru o anumita tara etc. 2. organizatie dependenta de o organizatie superioara si controlata de aceasta. (< fr. filiale)

PAPALITATE s. f. 1. demnitatea de papa; (p. ext.) timpul cat un papa detine aceasta demnitate. 2. institutia centrala de conducere religioasa si politica a bisericii catolice. (< lat. papalitas)

centralISM s. n. Sistem de administratie potrivit caruia institutiile locale se afla (in orice problema) in subordinea institutiilor centrale si lucreaza dupa dispozitiile acestora. ◊ centralism democratic = sistem de organizare a partidelor comuniste si muncitoresti, care imbina centralismul cu democratia interna de partid, asigurand astfel unirea tuturor membrilor partidului intr-o singura organizatie, cu un centru conducator unic si cu o disciplina unica, obligatorie pentru toti membrii sai. – Fr. centralisme.

ORDONATOR, -OARE, ordonatori, -oare, s. m. si f. Conducator al unei institutii bugetare, centrala sau locala, care are dreptul sa dispuna de creditele bugetare aprobate prin planul de venituri si de cheltuieli al institutiei. – Din fr. ordonnateur.

centru (punct central, localitate, institutie) s. n., art. centrul; pl. centre

centrala, centrale, s. f. 1. institutie care are ca scop coordonarea activitatii si buna desfasurare a muncii intr-o anumita ramura de productie. 2. Ansamblu de instalatii tehnice, servind la producerea unor anumite forme de energie. 3. Statiune unde se efectueaza punerea in legatura a posturilor unei retele de electrocomunicatii. – Fr. centrale.

centrala s.f. 1. Organizatie, institutie de coordonare a unei activitati dintr-un anumit domeniu. 2. Ansamblu de cladiri cu instalatiile lor tehnice, unde se produc anumite forme de energie. 3. Statiune prin care se pun in legatura posturile unei retele de telecomunicatii. [Cf. fr. centrale].

PARC s. n. 1. gradina publica mare, amenajata cu arbori, peluze etc. ◊ gradina mare plantata cu arbori in jurul unei locuinte. 2. suprafata de teren inchisa unde se ingrijeste si se creste vanatul. 3. loc de stationare a autovehiculelor sau de depozitare a utilajelor si materialelor unei institutii, unei unitati. ◊ totalitatea autovehiculelor unei intreprinderi, institutii etc.. 4. ~ electric = retea centrala de distribuire a curentului electric. (< fr. parc)

CENTRU s.n. si m. I. 1. (Mat.) Punct fata de care punctele unui cerc sau ale unei sfere se afla la egala departare. ♦ Punct al unui ansamblu de figuri geometrice la care se raporteaza celelalte puncte ale ansamblului. 2. Punct de mijloc, central, al unui spatiu, al unei suprafete. ♦ (Sport) Centru-inaintas = jucator de la mijlocul liniei de inaintare (la anumite jocuri). II. Loc, punct unde sunt localizate anumite functii, activitati; sediu al unei activitati. ♦ Loc catre care converg anumite forte. ♦ Oras mare in care sunt concentrate organele de conducere ale judetului, ale regiunii etc. ♦ institutie superioara conducatoare; putere administrativa centrala. ♦ Centri nervosi = parti ale sistemului nervos unde se primesc e*********e periferice si de unde pornesc e*********e centrale. [Pl. -re, -ri. / < lat. centrum, cf. it. centro, fr. centre].

GUVERNATOR, guvernatori, s. m. 1. (In unele state) Persoana care conduce, in numele sefului statului, o unitate administrativ-teritoriala mai mare sau un teritoriu dependent, o colonie. 2. Persoana care conduce o institutie de credit depinzand de o autoritate centrala. – Guverna + suf. -tor.

PARC s.n. 1. Gradina publica mare, amenajata special cu arbori, cu peluze etc. ♦ Gradina mare plantata cu arbori in jurul unei locuinte. 2. Suprafata de teren inchisa (plantata cu arbori) unde se ingrijeste si se creste vanatul. 3. Loc unde se gareaza vehiculele; loc unde se depoziteaza materialele unei institutii. ♦ Totalitatea vehiculelor unei institutii, ale unei unitati. 4. Parc electric = retea centrala de distribuire a curentului electric. [Cf. fr. parc, it. parco, germ. Park < lat. t. parcus].

PREFECTURA, prefecturi, s. f. 1. (In Roma antica) Oras sau municipiu lipsit de dreptul de a-si alege magistrati. 2. institutie care constituie forul administrativ si politienesc suprem dintr-un judet, reprezentand aici puterea centrala; cladire in care isi are sediul aceasta institutie. 3. Functia de prefect; timpul cat prefectul isi exercita aceasta functie. – Din lat. praefectura, fr. prefecture.

DIRECTOR², -OARE s. m. f. 1. conducator al unei intreprinderi, al unei institutii sau al unei directii dintr-un organ central. 2. fiecare din cei cinci membri ai Directoratului (2). (< fr. directeur, lat. director)

FILIALA, filiale, s. f. institutie, intreprindere, asociatie, organizatie condusa si controlata de o unitate centrala. [Pr.: -li-a-] – Din fr. filiale.

ADMINISTRATIE ~i f. 1) Totalitate a organelor care administreaza un stat. ~ centrala. 2) Organ de conducere al unei intreprinderi sau al unei institutii; directie; carmuire. 3) Totalitate a puterilor de guvernamant asupra unui teritoriu fara a avea dreptul de a dispune de acesta. [G.-D. administratiei; Sil. -ti-e] /<fr. administration, lat. administratio, ~onis

INTERIOR¹ ~oare n. 1) Parte de dinauntru a unui obiect sau a unui spatiu inchis. 2) Mobilier al unei incaperi. 3) fig. Natura morala a unei persoane; univers spiritual. 4) Post telefonic instalat in camerele unei cladiri, unei institutii etc. care face legatura cu liniile exterioare printr-o centrala. [Sil. -ri-or] /<lat. interior, ~oris, fr. interieur

INTERIOR, -OARA I. adj. situat inauntrul unui spatiu limitat, al unui lucru etc.; intern. ♦ (fig.) for ~ = constiinta. II. s. n. 1. partea dinauntru a unui lucru, spatiu, apartament etc.; ceea ce este cuprins intr-un asemenea spatiu. ◊ reprezentare figurativa a interiorului incaperilor (in pictura). 2. post telefonic care functioneaza printr-o centrala ce leaga exteriorul cu diferitele camere, birouri ale unei institutii etc. 3. (fig.) latura launtrica, natura morala a omului. (< lat. interior, fr. interieur)

MINISTER s.n. Organ central al administratiei de stat care conduce o ramura de activitate; institutia respectiva; (p. ext.) cladire unde este instalata o asemenea institutie. [< fr. ministere, cf. lat. ministerium – slujba, serviciu].

MINISTER ~e n. 1) Organ central al administratiei de stat, care conduce un anumit domeniu de activitate a statului. 2) institutie care reprezinta acest organ administrativ. 3) Cladirea unde se afla aceasta institutie. /<fr. ministere

INTERIOR, -OARA adj. Care este situat inauntru, de dinauntru; intern. ◊ (Fig.) For interior = constiinta. // s.n. 1. Partea dinauntru a unui lucru, a unei locuinte, a unei camere etc.; ceea ce este cuprins inauntrul unei camere, al unei locuinte etc.; spatiul dinauntrul unui obiect, al unei incaperi etc. ♦ Reprezentare figurativa a interiorului incaperilor, mai ales in pictura. 2. Post telefonic care functioneaza printr-o centrala care leaga exteriorul cu diferitele camere, birouri etc. ale unei cladiri, ale unei institutii etc. 3. (Fig.) Latura launtrica, natura morala a omului. [Pron. -ri-or. / < lat. interior, cf. it. interiore, fr. interieur].

central ~a (~i, ~e) 1) Care se afla in centru; situat in centru. Strazile ~e ale orasului. Cartier ~. 2) (despre institutii, organe, foruri etc.) Care conduce activitatea intr-un anumit domeniu; cu rol conducator. Putere ~a. 3) fig. Care are valoare de esenta; principal; fundamental. Idee ~a. /<fr. central, lat. centralis

DIRECTIE s. f. I. 1. orientare in spatiu a unui obiect, a unei miscari fata de un punct de referinta: sens de desfasurare a unei actiuni. 2. (mat.) proprietate comuna tuturor dreptelor paralele cu o dreapta fixa data. II. 1. (organ de) conducere a unei institutii, intreprinderi etc. ♦ ~ de scena = regie. 2. functie de director; biroul directorului. ◊ subdiviziune in cadrul unui minister sau organ central care conduce o anumita ramura de activitate. III. totalitatea (sistemul) organelor cu care se dirijeaza un vehicul. ◊ parte mobila a ampenajului vertical cu ajutorul caruia pilotul manevreaza avionul in plan orizontal. (< fr. direction, lat. directio)

BANCA DE REGLEMENTARI INTERNATIONALE (Banque de reglements internationaux/ Bank of International Settlements; B.R.I.), institutie financiara internationala cu competenta limitata, cu sediul la Basel (Elvetia ), creata in 1930 in scopul facilitarii cooperarii intre bancile centrale si si a reglementarilor operatiunilor financiare a 29 de tari. Agent al O.C.D.E. si C.E.C.O.

MINISTER, ministere, s. n. 1. Organ central al administratiei de stat care conduce o anumita ramura a activitatii statului si care este condus de un ministru; institutia respectiva; p. ext. cladirea in care isi are sediul aceasta institutie. 2. (Inv.) Functie de ministru. 3. (Inv.) Guvern. – Din fr. ministere.

CONSILIU s. n. 1. sfat, povata, sfatuire. 2. colectiv de conducere, de administrare, avizare sau consultare etc. in activitatea unor organe ori organizatii, institutii etc. ◊ sedinta a unui astfel de colectiv. 3. denumire data (indeosebi in structura statelor de tip comunist) unor organe sau organisme centrale de partid si de stat. ◊ ~ de ministri = organ suprem executiv si de dispozitie al puterii de stat; cabinet (II); ◊ ~ de administratie = comitet de conducere al unei societati comerciale sau industriale pe actiuni. (<lat. consilium, fr. conseil)

CENTRAL, -A, centrali, -e, adj., s. f. I. Adj. 1. Care se afla (aproximativ) in centru, in mijloc; care provine dintr-un centru. 2. Fig. Care ocupa o pozitie principala, care constituie un nucleu in jurul caruia se grupeaza elementele secundare. ♦ Care se conduce sau se dirijeaza de la un centru. II. S. f. 1. institutie, unitate economica care coordoneaza si controleaza activitatea si buna desfasurare a muncii intr-o anumita ramura de activitate. ♦ (Si in sintagma centrala industriala) = (iesit din uz) unitate industriala caracteristica sistemului economic centralizat, care reunea intreprinderi cu profil similar, institute de cercetare si proiectare si care coordona intreaga lor activitate. 2. Instalatie sau ansamblu de instalatii tehnice in care se produce, in mod centralizat, energie, se efectueaza o anumita operatie tehnologica centralizata etc. 3. Statie unde se efectueaza punerea in legatura a posturilor unei retele de electrocomunicatii. – Din fr. central, lat. centralis.

BANCA EUROPEANA PENTRU RECONSTRUCTIE SI DEZVOLTARE (B.E.R.D.), institutie financiara interguvernamentala la care participa 39 de state, creata in 1991, la Londra, in scopul efectuarii de operatiuni de credit pentru tarile Europei centrale si de Est. Este condusa de un consiliu al guvernatorilor, format din reprezentantii tarilor membre. Are un capital initial de 10 miliarde ECU (12 miliarde dolari).

central, -A I. adj. 1. care se afla in centru; provenit de la centru. 2. (fig.) care ocupa o pozitie principala. ◊ care conduce de la centru. II. s. f. 1. organizatie, institutie de coordonare a unei activitati dintr-un anumit domeniu. 2. ansamblu de instalatii tehnice unde se produce centralizat energie, se efectueaza o anumita operatie tehnologica etc. 3. statiune prin care se pun in legatura posturile de retele de telecomunicatii. (< fr. central, lat. centralis)

NATIONAL, -A, nationali, -e, adj. Care este propriu sau apartine unei natiuni, unui stat, care caracterizeaza o natiune sau un stat; care se refera la o natiune, la un stat sau le reprezinta; care este intretinut sau instituit de stat; (despre institutii de cultura) in care se vorbeste limba natiunii respective. ◊ Sosea nationala = sosea care leaga centrele importante ale unei tari si a carei intretinere se afla in seama administratiei centrale. [Pr.: -ti-o-] – Din lat. nationalis, fr. national.

CONSILIU, consilii, s. n. 1. Colectiv organizat, cu sarcini de conducere, de administrare sau de avizare etc. a activitatii unei organizatii, firme, societati comerciale, institutii etc. ◊ Consiliu de stat = a) (in unele state) organ suprem al puterii de stat cu activitate permanenta; b) denumire data organului consultativ al sefului statului; organul suprem al jurisdictiei administrative; organul administrativ central. Consiliu de ministri = totalitatea ministrilor indeplinind functia de organ al puterii executive; guvern. Consiliu de familie = organ de tutela alcatuit din membrii familiei, care se pronunta asupra actelor unui membru al familiei lipsit de capacitatea de administrare a bunurilor sale. Consiliu stiintific = colectiv insarcinat cu indrumarea muncii stiintifice intr-o institutie de invatamant superior sau intr-un institut de cercetare. Consiliu redactional = organ consultativ de pe langa redactia unei edituri, format din specialisti apartinand domeniilor de activitate ale redactiei respective. 2. (Inv.) Sfat. – Din lat. consilium, fr. conseil.

primar (primara), adj. – 1. In expresia: var primar. – 2. (S. m.) Reprezentant al conducerii centrale in orase si comune. – 3. (S. m., Arg.) Client care nu da bacsis. – Mr. (ver) primar. Lat. prῑmārius (Puscariu 1385; Candrea-Dens., 1446; REW 6749), cf. v. it. primaio. Cuvint mostenit cu primul sens, cu al doilea a fost impus de institutie, in 1874, si se sprijina pe fr. maire. – Der. primareasa, s. f. (nevasta de primar, primarita); primarie, s. f. (localul, sediul unde lucreaza primarul); primariat, s. f. (slujba de primar).

REGISTRU s. n. 1. condica in care se consemneaza diferite date si acte oficiale. ♦ ~ de stare civila = condica in care sunt inregistrate nasterile, casatoriile, decesele etc. 2. dispozitiv cu ajutorul caruia se regleaza tirajul sau inchiderea unui canal, a unei conducte. 3. (arhit.) suprafata orizontala de decoratie intre doua chenare sau delimitata compozitional. 4. intindere a scarii muzicale pe care o poate emite un instrument sau o voce. ◊ garnitura de tuburi (la orga), de butoane (la acordeon) sau de coarde (la clavecin) cu acordaj diferit, dar cu acelasi timbru. ◊ (fig.) trasaturile particulare, tonalitatea proprie unei opere literare, a unui discurs etc. ◊ ansamblu de idei, de teme etc. 5. dispozitiv folosit in centralele telefonice automate la dirijarea selectiei legaturilor. 6. (si s. m.) circuit, dispozitiv din organele de comanda si de calcul ale unui calculator electronic destinat memorarii. 7. (poligr.) ansamblul semnelor de reper care indica suprapunerea exacta a tiparului pe ambele fete ale hartiei. 8. (mar.) institutie de stat, societate care stabileste normele de constructie a navelor, ce trebuie respectate de proprietar sau armator. (< fr. registre, it. registro, germ. Register)