rau² rea (rai, rele) 1) (in opozitie cu bun) Care are insusiri negative; lipsit de calitati bune. Purtare rea. ◊ Viata rea (sau trai ~) viata plina de greutati; trai zbuciumat. Vorbe rele barfeli; calomnii. Veste rea veste care intristeaza. ~ conducator de caldura (sau de electricitate) care nu transmite caldura (sau electricitate). A duce casa rea cu cineva a se certa tot timpul; a trai in dusmanie. A-si face sange ~ (sau inima rea) a se mahni; a se intrista. 2) Care este cainos la suflet; plin de rautate; avan. Om ~. ◊ Poama rea (sau soi ~) persoana cu apucaturi, deprinderi urate. ~ de mama focului foarte rau. ~ la inima lipsit de omenie; hain. 3) (despre actiuni, fapte ale oamenilor) Care contravine regulilor moralei. Purtare rea. Deprinderi rele. 4) (in superstitii) Care aduce sau prevesteste nenorociri. Semn ~. Vis ~. /<lat. reus

HAIN, -A, haini, -e, adj. 1. rau la inima, fara mila, crud, hapsan, cainos. 2. (Inv.) Tradator, sperjur, necredincios. – Din tc. hain.

HAPSAN, -A, hapsani, -e, adj. (Adesea substantivat) 1. rau la inima, hain, cainos. 2. Lacom (de bani, de mancare etc.); avid, rapace. [Var.: hapsin, -a adj.] – Cf. magh. habzsi.

HARAMIN, haramini, s. m. (Inv. si reg.) Haiduc (1). ♦ Om rau, fara inima. – Din tc. harami, bg., scr. haramija.

CAINOS ~oasa (~osi, ~oase) 1) (despre persoane) Care este rau la inima; fara suflet; hain; crud. 2) (despre timp) Care este greu de suportat; aspru. /caine + suf. ~os

HAIN ~a (~i, ~e) 1) Care manifesta lipsa de mila; rau la inima; fara mila; cainos; crud; hapsan. 2) inv. Care si-a calcat legamantul dat. [Sil. ha-in] /<turc. hain

HAPSAN ~a (~i, ~e) (despre persoane) 1) Care este rau la inima; fara mila; cainos; crud; hain. 2) Care manifesta o dorinta cumplita de a avea cat mai mult; cuprins de dorinta de a afla cat mai mult; avid; lacom. /<ung. hapsi

LIFTA ~e f. inv. 1) Persoana sau popor de alta religie. 2) fig. Om rau la inima. /<sl. Litva

PESTRIT ~a (~i, ~e) 1) Care are pete mici de diferite culori. 2) Care consta din elemente de natura sau de origine diferita; amestecat; eterogen. 3) pop. fam. Care nu este sincer; prefacut; fatarnic; ipocrit. ◊ A fi cu matele ~e (sau ~ la mate) a) a fi rau la inima; lipsit de mila; hain; b) a fi foarte zgarcit. /<sl. pistri

hain (haina), adj. – 1. (Inv.) Tradator, necredincios. – 2. Perfid, rau la inima, hapsin. – Mr. hain. Tc. hayin (Roesler 606; Seineanu, II, 197; Lokotsch 784; Ronzevalle 84), cf. ngr. χαῖνης, alb. hain „hot”, sb. hain. – Der. haini, vb. refl. (inv., a trada; a se rascula); hainie, s. f. (tradare; rebeliune, razmerita); hainlic, s. n. (tradare). Sec. XVII, toti der. sint inv.

AVAN ~a (~i, ~e) pop. 1) Care este iute la manie. 2) Care este cainos la inima; plin de rautate; rau. 3) Care este grozav; cumplit de rau, de crud etc. Un vant ~. /<turc. avvan

VENIN, (rar) veninuri, s. n. 1. Substanta toxica secretata de glandele unor animale (serpi, insecte sau arahnide) si de unele plante ca mijloc de atac sau de aparare, ori preparata de om (din plante otravitoare). ♦ Fig. rautate; dusmanie. 2. (Anat.; pop.) Fiere; fig. suparare, mahnire, necaz; furie. ◊ Expr. A face venin = a se supara foarte tare, a-si face sange rau. A pune (cuiva) venin la inima = a face ca cineva sa se supere foarte tare. A-si varsa veninul = a-si manifesta supararea, mania, furia fata de cineva. – Lat. venenum.

DUrea, pers. 3 doare, vb. II. Tranz. 1. A face sa simta o suferinta fizica. ◊ Expr. A atinge pe cineva unde-l doare = a spune cuiva in mod intentionat ceva neplacut, suparator, dureros; a aduce in discutie un subiect neplacut pentru interlocutor. ♦ (Despre parti ale corpului, rani, lovituri) A produce cuiva o suferinta fizica. ◊ Expr. A-l durea (pe cineva) inima (sau sufletul) = a-i parea (cuiva) rau, a fi mahnit. Nu-l doare (nici) capul sau nici capul nu-l doare = nu se sinchiseste, nu-i pasa, putin ii pasa. 2. Fig. A produce cuiva o suferinta morala; a mahni, a intrista. – Lat. dolere.

VENIN ~uri n. 1) Substanta toxica de natura animala, vegetala sau obtinuta pe cale sintetica; otrava; toxina. 2) fig. Atitudine rautacioasa plina de dusmanie. Vorbe cu ~. 3) pop. Lichid galbui-verziu, amar, secretat de ficat; fiere. 4) fig. Stare de tristete adanca; otrava; mahnire; necaz. ◊ A avea ~ la (sau pe) inima a fi foarte necajit, mahnit. A-si face ~ a se amari foarte tare. A pune cuiva ~ la (sau pe) inima a-i produce cuiva mari neplaceri; a strica rau dispozitia. A-si varsa ~ul (asupra cuiva) a-si manifesta ura, dusmania (fata de cineva). /<lat. venenum

A RACAI racai tranz. (pamant, paie, gunoi etc.) A rascoli, dand la o parte straturile de deasupra; a scormoni; a scurma. ◊ A-l ~ (pe cineva) la inima a roade (pe cineva) un gand, o parere de rau, o grija. / Onomat.

SUGEL¹ ~i m. Planta erbacee rau mirositoare, cu tulpina in patru muchii, cu frunze de forma inimii si flori rosii. ◊ ~-alb sugel cu flori albe sau albe-galbui. ~-galben sugel cu flori galbene-aurii. /<lat. sigillum

ALBASTRU², -A, albastri, -stre, adj. 1. Care are culoarea cerului senin. 2. Fig. Melancolic, sumbru. ◊ Expr. inima-albastra = a) inima trista; p. ext. tristete; b) necaz, manie, furie. (Fam.) E (cam) albastru = e (cam) rau, (cam) neplacut. – Lat. *albaster (< albus).

DISPNEE s.f. (Med.) Respiratie grea cauzata de unele boli ale inimii sau ale sistemului nervos. [Pron. -ne-e, pl. invar., gen. -eei. / < fr. dyspnee, cf. gr. dys – rau, pnein – a respira].

CUI, cuie, s. n. 1. Piesa mica, cilindrica sau in patru muchii, de metal sau de lemn, turtita la un capat si ascutita la celalalt, cu care se fixeaza intre ele diferite piese, care se bate in zid sau in lemn pentru a servi ca suport etc. ◊ (Tehn.) Cui spintecat = piesa de siguranta formata dintr-o bucata de sarma indoita, cu un ochi la un capat, care impiedica desfacerea piulitelor. ◊ Expr. Cui pe (sau cu) cui se scoate = un rau face sa uiti raul anterior. (Fam.) A face (sau a taia) cuie = a simti frigul, a dardai de frig. A-i intra cuiva un cui in inima = a se strecura in sufletul cuiva o teama, o banuiala, o indoiala, o grija etc. Cuiul lui Pepelea = drept abuziv pe care si-l ia cineva, legandu-se de un pretext, pentru a stingheri pe altul. ♦ Cuier simplu de perete. ◊ Expr. A-si pune pofta in cui = a renunta la o dorinta, la un lucru ravnit. 2. Nume dat mai multor piese de metal sau de lemn asemanatoare ca forma cu un cui (1). – Lat. cuneus.

RABDA, rabd, vb. I. 1. Tranz. si intranz. A suporta (fara impotrivire si cu resemnare) greutati, neplaceri fizice sau morale; a indura. ♦ (Despre lucruri) A fi durabil, rezistent, a nu se strica usor. 2. Tranz. si intranz. A accepta, a ingadui, a permite, a tolera. ◊ Expr. (Tranz.) A (nu)-l rabda (pe cineva) inima (sa...) = a (nu) se putea stapani (sa nu...), a (nu) se indura sa... Cum il rabda locul (sau pamantul)? se spune despre un om rau, care savarseste fapte reprobabile. A (nu)-l mai rabda (pe cineva) puterile sa... = a (nu) mai putea sa... 3. Intranz. A-si infrana nelinistea, enervarea, a avea rabdare, a-si pastra calmul. – Et. nec.

ALBASTRU, -A, albastri, -stre, adj., s. n. 1. Adj. Care are culoarea cerului senin. ♦ Fig. Melancolic, trist, sumbru. ◊ Expr. inima-albastra = a) suflet trist, p. ext. tristete, jale; b) necaz, manie, furie. Cu (sau de) sange albastru = de neam mare, ales; nobil. (Fam.) E (cam) albastru = e (cam) rau, (cam) neplacut, situatia e (cam) dificila. 2. S. n. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului luminii, situata intre verde si indigo; culoarea descrisa mai sus; albastreala, albastrime. ◊ Albastru de metilen = colorant albastru (1) intrebuintat in vopsitorie, in lucrari de biologie si in medicina. Albastru de Prusia (sau de Berlin) = ferocianura de fier folosita ca pigment albastru. – Lat. albaster (< albus).

POPILNIC s. (BOT.) 1. (Asarum europaeum) piperul-lupului, (reg.) ficatea, najitnica, piparus, pipernita, trierei (pl.), tulipin, buba-inimii, buruiana-frigurilor, buruiana-de-atac, dafin-mic, lingura-frumoaselor, lingura-popii. 2. (Anemone hepatica) (reg.) breaban, viorele (pl.), crucea-voinicului, floarea-pastilor, foaie-de-vioara, iarba-fiarelor, iarba-trei-rai, trei-crai, trei-rai, trei-rai-boieresc.

RAZBUNA, razbun, vb. I. I. 1. Refl. si intranz. A-si face singur dreptate, pedepsind pe cel de la care a suferit un rau, o nedreptate. ♦ A-si varsa focul, mania, necazul pe cineva. 2. Tranz. A da satisfactie cuiva care nu este in masura sa-si faca singur dreptate, pedepsind in numele lui pe cel de la care a suferit un rau. ♦ A rascumpara (4). II. (Pop.) 1. Refl. (La pers. 3) A se face vreme buna, a se lumina, a se insenina. ♦ (Despre nori) A se imprastia. 2. Tranz. (In expr.) A razbuna (pe cineva) de inima sau (refl.) a i se razbuna (cuiva) inima = a (se) inveseli. – Raz- + bun.

SARIT², -A, sariti, -te, adj., s. f. I. Adj. 1. (Fam.) Smintit, ticnit, aiurit, nebun. 2. (In expr.) Cu inima sarita = extrem de emotionat, de ingrijorat. II. S. f. 1. (In expr.) A-si pierde sarita sau a-si iesi din sarite = a-si pierde cumpatul, a se enerva. A scoate (pe cineva) din sarite = a supara rau, a infuria pe cineva. 2. (Pop.) Saritura, salt; p. ext. distanta mica. ◊ Loc. adj. De-a sarita = cu sarituri, saltaret. – V. sari.

A SPUNE spun 1. tranz. 1) A reda prin cuvinte; a exprima prin grai; a zice. ~ adevarul. ~ pe de rost. ◊ ~ drept a spune adevarul. Cine ar fi putut ~ cine ar fi putut sa creada. A nu ~ nici carc a nu scoate nici o vorba. ~ verde in fata (sau in ochi) a da adevarul pe fata, fara ocolisuri. A-i ~ cuiva inima a presimti. Dupa cum se ~ cu alte cuvinte. ~ povesti a comunica lucruri ireale. 2) (piese muzicale) A produce cu vocea sau cu un instrument; a zice; a canta; a interpreta. 3) (pe cineva cuiva) A prezenta ca vinovat de infaptuirea unor actiuni reprobabile tinute in taina, dand in vileag cu intentii rele; a pari; a denunta. 2. intranz. A purta numele; a se numi; a se chema. Cum iti ~? /<lat. exponere