HAPSAN, -A, hapsani, -e, adj. (Adesea substantivat) 1. Rau la inima, hain, cainos. 2. Lacom (de bani, de mancare etc.); avid, rapace. [Var.: hapsin, -a adj.] – Cf. magh. habzsi.

cinesc (est) si cii- (vest), -easca adj. De cine [!], canin: neamu cinesc. Fig. Crud, hain: inima cineasca (ca a cinelui fata de dusmanii stapinului lui). Plin de suferinta: munca, rabdare cineasca. Dintii cinesti, cei intre care se cuprund incizivii si care-s mai iesiti de cit cei-lalti.

CAINOS ~oasa (~osi, ~oase) 1) (despre persoane) Care este rau la inima; fara suflet; hain; crud. 2) (despre timp) Care este greu de suportat; aspru. /caine + suf. ~os

PESTRIT ~a (~i, ~e) 1) Care are pete mici de diferite culori. 2) Care consta din elemente de natura sau de origine diferita; amestecat; eterogen. 3) pop. fam. Care nu este sincer; prefacut; fatarnic; ipocrit. ◊ A fi cu matele ~e (sau ~ la mate) a) a fi rau la inima; lipsit de mila; hain; b) a fi foarte zgarcit. /<sl. pistri

RAU² rea (rai, rele) 1) (in opozitie cu bun) Care are insusiri negative; lipsit de calitati bune. Purtare rea. ◊ Viata rea (sau trai ~) viata plina de greutati; trai zbuciumat. Vorbe rele barfeli; calomnii. Veste rea veste care intristeaza. ~ conducator de caldura (sau de electricitate) care nu transmite caldura (sau electricitate). A duce casa rea cu cineva a se certa tot timpul; a trai in dusmanie. A-si face sange ~ (sau inima rea) a se mahni; a se intrista. 2) Care este cainos la suflet; plin de rautate; avan. Om ~. ◊ Poama rea (sau soi ~) persoana cu apucaturi, deprinderi urate. ~ de mama focului foarte rau. ~ la inima lipsit de omenie; hain. 3) (despre actiuni, fapte ale oamenilor) Care contravine regulilor moralei. Purtare rea. Deprinderi rele. 4) (in superstitii) Care aduce sau prevesteste nenorociri. Semn ~. Vis ~. /<lat. reus

hain, -A, haini, -e, adj. 1. Rau la inima, fara mila, crud, hapsan, cainos. 2. (Inv.) Tradator, sperjur, necredincios. – Din tc. hain.

HAPSAN ~a (~i, ~e) (despre persoane) 1) Care este rau la inima; fara mila; cainos; crud; hain. 2) Care manifesta o dorinta cumplita de a avea cat mai mult; cuprins de dorinta de a afla cat mai mult; avid; lacom. /<ung. hapsi

hain (haina), adj. – 1. (Inv.) Tradator, necredincios. – 2. Perfid, rau la inima, hapsin. – Mr. hain. Tc. hayin (Roesler 606; Seineanu, II, 197; Lokotsch 784; Ronzevalle 84), cf. ngr. χαῖνης, alb. hain „hot”, sb. hain. – Der. haini, vb. refl. (inv., a trada; a se rascula); hainie, s. f. (tradare; rebeliune, razmerita); hainlic, s. n. (tradare). Sec. XVII, toti der. sint inv.

hain ~a (~i, ~e) 1) Care manifesta lipsa de mila; rau la inima; fara mila; cainos; crud; hapsan. 2) inv. Care si-a calcat legamantul dat. [Sil. ha-in] /<turc. hain

BAIERA, baieri, s. f. 1. Curea, sfoara, ata etc. cusuta sau legata de un obiect (traista, plosca etc.) si cu ajutorul careia obiectul poate fi transportat sau atarnat. ◊ Expr. A (i se) rupe (cuiva) baierile inimii = a simti (sau a provoca cuiva) o mare durere sufleteasca. A-si dezlega baierile inimii = a se destainui (cuiva). A ofta (sau a striga, a rade etc.) din baierile inimii = a ofta (sau a striga etc.) din toata inima. ♦ Ata, snur etc. cu care se leaga, se strange sau se incheie o rufa, o haina, o punga etc. ◊ Expr. A strange baierile pungii = a face economii. A avea noua baieri la punga = a fi foarte zgarcit. ♦ Ochi de franghie legat de fiecare dintre cele doua margini ale unei barci, prin care se introduc vaslele. 2. (Rar) Amuleta. [Pl. si: baieri. – Var.: baier, baiere, s. n.] – Lat. bajulus.