PERMEABILITATE s. f. 1. Insusire a unui material de a fi permeabil. 2. (Fiz.) Marime egala cu raportul dintre inductia magnetica si intensitatea campului magnetic. [Pr.: -me-a-] – Din fr. permeabilite.

OERSTED s.m. (Fiz.) Unitate de masura pentru intensitatea unui camp magnetic, egala cu intensitatea campului magnetic caruia ii corespunde in vid inductia magnetica de un gauss. [Pron. or-sted. / < fr. oersted, cf. Oersted – fizician danez].

TESLA s.m. Unitate de inductie magnetica, egala cu inductia magnetica uniforma, careia ii corespunde un flux magnetic de un weber, printr-o suprafata de 1 m². [< fr. tesla, cf. Tesla Nikola – fizician iugoslav].

PERMEABILITATE s. f. proprietate a unei membrane, a unui material de a fi permeabil. ♦ ~ (magnetica) = marime a materialelor magnetice, egala cu raportul dintre inductia magnetica si intensitatea campului magnetic. (< fr. permeabilite)

GAUSS, gausi, s. m. Unitate de masura a inductiei magnetice in sistemul electromagnetic C.G.S. (centimetru, gram, secunda). – Din fr. gauss.

inductie, inductii, s. f. 1. Forma fundamentala de rationament, care realizeaza trecerea de la particular la general. 2. Producere sau influentare a unui fenomen de catre un alt fenomen altfel decat printr-o actiune mecanica nemijlocita. ◊ inductie magnetica = marime fizica vectoriala care, impreuna cu intensitatea campului magnetic, determina macroscopic starea magnetica a campului electromagnetic din corpuri. inductie electrica = marime fizica vectoriala care, impreuna cu intensitatea campului electric, determina macroscopic starea electrica a campului electromagnetic din corpuri. inductie electromagnetica = fenomen de aparitie a unei tensiuni electromotoare intr-un circuit strabatut de un flux magnetic variabil. inductie electrostatica = separare a sarcinilor electrice si redistribuirea lor pe suprafata unui conductor, datorita actiunii unui camp electric; electrizare prin influenta¹ (2). 3. Mecanism nervos prin care o stare de e*******e sau de inhibitie aflata intr-un centru nervos favorizeaza sau determina aparitia starii opuse intr-un alt centru nervos. – Din fr. induction, lat. inductio.

TESLA s. f. (Fiz.) Unitate de masura a inductiei magnetice. – Din fr. tesla.

GAUSS ~si m. Unitate de masura a inductiei magnetice. /<fr. gauss

WEBER ~i m. Unitate de masura a fluxului de inductie magnetica. /< fr. weber

GAUSS s.m. Unitate de masura a inductiei magnetice in sistemul C.G.S. electromagnetic, egala cu a mia parte din unitatea de inductie magnetica in sistemul M.K.S. [Pron. gaus. / < fr. gauss, cf. Gauss – matematician si fizician german].

GAUSSMETRU s.n. Instrument de masura a inductiei magnetice. [< fr. gaussmetre].

MAXWELL s.m. (Fiz.) Unitate de masura a fluxului magnetic, egala cu fluxul produs de o inductie magnetica de 1 gauss care strabate o suprafata de 1 cm². [Pron. maxuel. / < fr. maxwell, germ. Maxwell, cf. C. Maxwell – fizician englez].

GAUSS s. m. unitate de masura a inductiei magnetice de 1⁰-4 ori mai mare decat tesla. (< fr. gauss)

GAUSSMETRU s. n. instrument de masura a inductiei magnetice. (< fr. gaussmetre)

MAXWELL [MAX-UEL] s. m. unitate de masura a fluxului magnetic, egal cu fluxul produs de o inductie magnetica de 1 gauss care strabate o suprafata de 1 cm². (< fr. maxwell, germ. Maxwell)

TESLA s. f. unitate de masura a inductiei magnetice, egala cu inductia unui magnetic uniform, care actioneaza cu o forta de un newton asupra unei sarcini electrice de un coulomb. (< fr. tesla)

WEBER, weberi, s. m. Unitate de masura pentru fluxul de inductie magnetica. [Pr.: veber] – Fr. weber.

CORCIOVEI, Aretin (1930-1992, n. Bucuresti), fizician roman. M. coresp. al Acad. (1974), prof. univ. la Bucuresti. Lucrari teoretice de fizica nucleara (inductie magnetica, efect Mossbauer) si de studiu al feromagnetismului.

ELECTROMAGNETISM s. n. Ramura a electricitatii care studiaza campul magnetic produs de sarcinile electrice in miscare, actiunea campului magnetic asupra curentului electric, undele electrice si cele magnetice, fenomenul inductiei electromagnetice etc. – Din fr. electromagnetisme, germ. Elektromagnetismus.

inductie ~i f. 1) (in opozitie cu deductie) Operatie mintala constand in trecerea de la fapte la generalizari, de la particular la general. 2) Concluzie obtinuta printr-un astfel de rationament. 3) : ~electromagnetica producere a unui camp electric cu forta electromotoare, prin variatia campului magnetic. [G.-D. inductiei] /<lat. inductio, ~onis, fr. induction

WEBER s. m. unitate de masura a fluxului magnetic, egala cu fluxul unui camp magnetic omogen, cu inductia de un tesla. (< fr. weber)

OERSTED [orsted] (‹ fr. {i}; {s} n. pr. Oersted) s. m. Unitate de masura a intensitatii campului magnetic a carui inductie, in vid, este un gauss (simbol: Oe), egala cu 79,577 de amper-spire pe metru.

GIROFRECVENTA s. f. (electron.) numar de ture pe secunda facute de electroni in jurul liniilor de inductie ale unui camp magnetic uniform. (< fr. gyrofrequence)

BLOCH [blɔc], Felix (1905-1983), fizician american de origine elvetiana. Stabilit in S.U.A. (1934). Prof. la Universitatea Stanford (California). Cercetari in domeniul fizicii atomice; a determinat momentul magnetic al neutronului pe baza inductiei nucleare. Premiul Nobel (1952), impreuna cu E.M. Purcell.

NOAIEU s. n. 1. miezul de fier moale aflat in interiorul unei bobine de inductie. 2. organ destinat rularii unei pelicule sau benzi magnetice. (< fr. noyau)

SELFinductie s.f. (Fiz.) Fenomenul de producere a unei forte electromotoare intr-un circuit datorita campului magnetic al curentului electric variabil care trece prin circuitul indus; inductie proprie; autoinductie. [Gen. -iei. / < fr., engl. self-induction].

BOBINA (‹ fr.) s. f. 1. Suport cilindric sau tubular din lemn, metal, carton etc. servind la infasurarea firelor, a semitorturilor, a peliculei de film sau a benzilor; p. ext. ansamblu format din acest suport si firele, semitorturile etc., infasurate pe el. 2. B. electrica = element de circuit electric format din spire conductoare in serie, cu sau fara miez feromagnetic, ce produce un cimp magnetic sau in care se induce o tensiune electromotoare. B. de inductie = transformator electric cu miez feromagnetic deschis, a carui infasurare primara este parcursa de un curent continuu intrerupt periodic. B. de deflexie = pereche de bobine (2) ce poate determina o deviatie a unui fascicul de electroni analoga cu cea produsa de actiunea unui cimp magnetic.

FLUX s. n. 1. crestere periodica a nivelului apei marilor si oceanelor sub influenta miscarii de rotatie a Pamantului si a atractiei Lunii si a Soarelui. 2. (fig.) mare cantitate, revarsare, crestere, suvoi, val. 3. (fiz.) curent, miscare de particule. ♦ ~ luminos = energie radianta emisa de un izvor de lumina intr-o unitate de timp; ~ electric = produs dintre inductia electrica si aria suprafetei perpendiculare pe ea pe care o strabate; ~ magnetic = totalitatea liniilor de forta care trec printr-un corp oarecare. 4. ~ tehnologic = succesiunea operatiilor intr-un proces tehnologic. 5. ~ de informatie = ansamblu de date, informatii si decizii necesare desfasurarii unei anumite operatii sau activitati; raportul dintre cantitatea de informatie si timpul in care ea este transmisa. ◊ ~ de capital = transformarea, circulatia unor fonduri banesti dintr-o tara in alta, ca urmare a efectuarii de operatii de decontare, imprumuturi sau transformari de depozite bancare. 6. circulatie continua si uniforma a unui lichid (sange, seva). 7. pulbere folosita in sudura automata. (< fr. flux, lat. fluxus)

FLUX s.n. 1. Crestere periodica a nivelului apei marilor si oceanelor sub influenta miscarii de rotatie a Pamantului si a atractiei Lunii si a Soarelui. 2. (Fig.) Revarsare, crestere, suvoi, val. 3. (Fiz.) Curent. ◊ Flux luminos = cantitate de energie luminoasa emisa de un izvor de lumina intr-o unitate de timp; flux electric = produsul dintre inductia electrica si aria suprafetei perpendiculare pe ea pe care o strabate; flux magnetic = totalitatea liniilor de forta care trec printr-un corp oarecare. 4. Flux tehnologic = circulatie continua a materiei prime, a produselor semifabricate sau fabricate intr-un proces tehnologic. [Cf. fr. flux, lat. fluxus].

INDUS, -A, indusi, -se, adj., s. n. 1. Adj. (Despre fenomene fizice) Care este produs sau influentat de un alt proces fizic cu care evolueaza concomitent. ♦ (Despre tensiuni electromotoare si curenti electrici) Care se produce prin inductie electromagnetica. 2. S. n. Parte componenta a unui sistem electromagnetic in care se produc tensiunile electromotoare induse de campul magnetic al inductorului. – V. induce.

BOBINA s. f. 1. suport cilindric pe care se poate infasura un fir, un cablu, o pelicula sau banda magnetica; ansamblu compus din acest suport si firul, cablul etc. infasurat pe el. ◊ mosor. 2. element component al circuitelor electrice constituit din mai multe spire infasurate in jurul unui suport dielectric sau feromagnetic. ♦ ~ de inductie = transformator electric din doua infasurari bobinate pe un singur miez de fier. (< fr. bobine)

inductie s.f. 1. (Log.) Forma de rationament prin care se realizeaza trecerea de la particular la general. ♦ Procedeu de demonstrare a propozitiilor generale in matematica si in alte stiinte deductive. ♦ Concluzie obtinuta prin inductie (1). 2. Mecanism nervos prin care o stare de e*******e sau de inhibitie dintr-un centru nervos favorizeaza sau determina aparitia starii opuse intr-un alt centru nervos. 3. Producere sau influentare a unui fenomen ori proces sub actiunea unor stimuli, factori, enzime etc. ♦ (Electr.) Producere a unui curent electric intr-un circuit prin varierea fluxului magnetic. [Gen. -iei, var. inductiune s.f. / cf. lat. inductio, fr. induction, rus. induktiia].

inductie s. f. 1. rationament prin care se realizeaza trecerea de la particular la general. ◊ metoda de demonstrare a propozitiilor generale in matematica si in alte stiinte deductive. 2. concluzie prin inductie (1). 3. influenta exercitata de un tesut oarecare asupra tesuturilor vecine. ◊ mecanism nervos prin care o stare de e*******e sau de inhibitie dintr-un centru nervos favorizeaza, sau determina aparitia starii opuse intr-un alt centru nervos. 4. producere sau influentare a unui fenomen ori proces de catre stimuli, factori, enzime etc. ◊ producere a unui curent electric intr-un circuit prin varierea fluxului magnetic. (< fr. induction, lat. inductio)