Rezultate din textul definițiilor
ADUNA, adun, vb. I. 1. Tranz. A strange la un loc ceea ce se afla raspandit, imprastiat, risipit; a ridica de pe jos. 2. Tranz. A aduna din toate partile; a strange, a concentra. 3. Tranz. A culege (alegand de ici si de acolo). 4. Tranz. A pune deoparte bani sau alte bunuri materiale; a agonisi. 5. Tranz. (Mat.) A totaliza mai multe numere intr-unul singur. 6. Tranz. si refl. A (se) strange la un loc, formand un grup. ◊ Expr. (Tranz.) Parca a tunat si i-a adunat, se zice despre oameni foarte deosebiti unii de altii stransi la un loc. ♦ A (se) ingramadi, a (se) ghemui. – Lat. adunare.
DISEMINARE, diseminari, s. f. Imprastiere, raspandire (in toate partile). ◊ Spec. Raspandire pe cale naturala a semintelor, fructelor, polenului etc. in momentul maturizarii lor. ◊ Raspandire in organismul unei fiinte a agentilor unei boli. – Dupa fr. dissemination.
HARTUIT, -A, hartuiti, -te, adj. Care nu este lasat in pace, care este tras in toate partile, care este cicalit, sacait, pisat; framantat, nelinistit, agitat. [Var.: hartuit, -a adj.] – V. hartui.
INCINTA, incinte, s. f. 1. Spatiu (mare) inchis in interiorul unei constructii. 2. Suprafata de teren inconjurata din toate partile de constructii, de amenajari. 3. (In sintagma) Incinta acustica = caseta de lemn de constructie speciala in care sunt fixate unul sau mai multe difuzoare in scopul ameliorarii caracteristicilor acustice ale acestora; boxa. – Din fr. enceinte.
INSULA, insule, s. f. 1. Intindere de pamant inconjurata din toate partile de apa, situata fie intr-un ocean, mare sau lac, fie in cadrul albiei unei ape curgatoare. ♦ Fig. Grup de obiecte de acelasi fel care se diferentiaza de mediul inconjurator. 2. (In sintagma) Insula plutitoare = formatie compacta de radacini si ramuri de plante rupte care plutesc pe un curs de apa, avand aspectul unei insule (1); plaur. – Din lat. insula.
IRADIA, iradiez, vb. I. Tranz. si intranz. A trimite, a imprastia raze de lumina, de caldura etc.; a (se) propaga; p. a**l. a (se) raspandi, a (se) imprastia dintr-un punct central in toate partile. ♦ Intranz. (Despre radiatii) A cadea pe suprafata unui corp. [Pr.: -di-a] – Din fr. irradier, lat. irradiare.
IMBRATISA, imbratisez, vb. I. 1. Tranz. si refl. recipr. A (se) cuprinde, a (se) inlantui cu bratele, a (se) strange in brate (in semn de afectiune). ♦ Tranz. Fig. A inconjura din toate partile; a invalui. 2. Tranz. Fig. A cuprinde dintr-o aruncatura de ochi. ♦ A include, a cuprinde in sfera preocuparilor. 3. Tranz. Fig. A-si insusi o idee, o doctrina, o conceptie. ♦ A se consacra unei profesiuni. ♦ A cuprinde, a contine. [Var.: (reg.) imbratosa vb. I] – In + bratis (reg.).
IMBULZI, imbulzesc, vb. IV. 1. Refl. A se ingramadi in numar mare, a se inghesui; a se buluci. 2. Tranz. A face pe cineva sa stea inghesuit, a vari pe cineva sau ceva intr-un spatiu stramt, neincapator, aglomerat; a inghesui. ♦ (Despre o multime) A inghesui pe cineva din toate partile. ♦ Fig. A napadi pe cineva cu staruintele, cu insistentele. – In + bulz.
IMPRASTIA, imprastii, vb. I. 1. Tranz. si refl. A face sa plece sau sa fuga ori a pleca, a fugi in toate partile; a (se) risipi, a (se) raspandi, a (se) razleti. ♦ P. a**l. A (se) risipi prin cadere, prin rupere, prin rasturnare. ♦ Tranz. Fig. A face sa dispara gandurile, a risipi o stare sufleteasca (apasatoare). 2. Refl. (Despre lichide) A se raspandi, a se difuza. ♦ Tranz. si refl. P. gener. (Adesea fig.) A (se) intinde, a (se) difuza, a (se) raspandi. [Pr.: -ti-a] – In + prastie.
IMPREJURA, imprejur, vb. I. Tranz. (Inv.) A ocoli de jur imprejur, a cuprinde din toate partile; a inconjura. ♦ (Reg.) A lega un obiect cu o sfoara etc. trecuta imprejur; a incinge. – Lat. pop. inpergyrare sau din imprejur.
IMPRESURA, impresor, vb. I. Tranz. 1. A inconjura din toate partile; a incadra (4). ♦ A cuprinde cu bratele, cu mainile; a imbratisa. 2. A incercui pentru a prinde, a cuceri etc. 3. (Inv.) A deposeda pe cineva in mod abuziv. [Prez. ind. si: impresur] – Probabil lat. *impressoriare (< pressorium).
IMPRESURAT, -A, impresurati, -te, adj. Cuprins din toate partile; invaluit, napadit. – V. impresura.
IMPROSCA, improsc, vb. I. Tranz. 1. A imprastia apa sau noroi stropind in toate partile; (adesea fig.) a stropi pe cineva cu apa, cu noroi etc. ♦ Spec. (Tehn.) A imprastia sub presiune un lichid sau o pulbere pe suprafata unui obiect. 2. A arunca intruna, a zvarli fara incetare in toate partile proiectile, pietre etc.; a arunca cu ceva asupra cuiva. – Cf. bg. praskam, scr. prskati.
INCERCUI, incercuiesc, vb. IV. Tranz. A strange (ca) intr-un cerc; a inconjura din toate partile. ♦ A face, a trasa cercuri (in jurul a ceva). – In + cerc + suf. -ui.
INCINGE2, incing, vb. III. 1. Tranz. si refl. A (se) infasura peste mijloc cu o cingatoare, un brau etc. 2. Tranz. si refl. A(-si) prinde o arma de mijlocul corpului (cu o curea). 3. Tranz. Fig. A inconjura (din toate partile), a impresura. [Perf. s. incinsei, part. incins] – Lat. incingere.
INCOLTI, incoltesc, vb. IV. I. Intranz. (Despre plante; la pers. 3) A da colt, a rasari din pamant; a germina. ♦ Fig. (Despre idei, sentimente) A incepe sa se dezvolte; a aparea, a se ivi, a se naste. II. Tranz. A infige coltii spre a musca. ♦ A inconjura din toate partile, fara a mai da posibilitate de retragere. ♦ Fig. (Despre oameni) A prinde pe cineva la stramtoare; (despre abstracte) a cuprinde, a coplesi. – In + colt.
INFUNDATURA, infundaturi, s. f. Drum, strada fara iesire; intrare, fundatura. ♦ Loc (adancit) care pare inchis din toate partile. – Infunda + suf. -atura.
INGHESUI, inghesui, vb. IV. 1. Refl. (Despre fiinte) A se imbulzi, a se ingramadi (intr-un spatiu restrans); a (se) ghemui. 2. Tranz. A baga, a vari pe cineva sau ceva intr-un loc stramt. ♦ A inconjura pe cineva din toate partile, limitandu-i spatiul de miscare. [Prez. ind. si: inghesuiesc] – In + ghes + suf. -ui.
INGROPA, ingrop, vb. I. I. Tranz. A baga un mort in groapa (respectand un anumit ceremonial); a inmormanta, a inhuma, a astruca. II. Tranz. si refl. 1. A (se) baga in pamant, a (se) acoperi cu pamant. ♦ Tranz. A musuroi o planta. 2. Fig. A (se) cufunda in ceva sau undeva astfel incat sa fie acoperit din toate partile; a (se) infunda. ♦ Refl. A se instala intr-un loc retras, intrerupand legaturile obisnuite cu lumea; a se inmormanta. – In + groapa.
INOTA, inot, vb. I. Intranz. 1. A se misca ritmic pentru a pluti si a inainta la suprafata apei sau in apa. ♦ A pluti. 2. A fi cufundat intr-un lichid; a fi inconjurat din toate partile de un lichid. ♦ Fig. A fi coplesit, apasat de ceva. ♦ Fig. A inainta cu greu (prin noroi, prin zapada etc.). ♦ Fig. A avea ceva din abundenta. – Lat. pop. innotare.
INVALUITOR, -OARE, invaluitori, -oare, adj. 1. Care infasoara, inveleste, acopera; care cuprinde, care inconjura din toate partile. 2. (Mil.) Care incercuieste, care impresoara inamicul. [Pr.: -lu-i-] – Invalui + suf. -tor.
ZID, ziduri, s. n. Element de constructie vertical sau putin inclinat, cu grosime (relativ) mica in raport cu celelalte dimensiuni, executat din caramizi, din blocuri de piatra etc., asezate ordonat unele peste altele (si legate printr-un liant), sau din beton, destinat sa limiteze, sa separe sau sa izoleze un spatiu ori sa sustina alte elemente de constructie, alcatuind un perete, o ingradire, o fortificatie etc. ◊ Loc. adv. Intre (cele patru) ziduri = in interiorul unei cladiri. ◊ Expr. A face zid imprejurul cuiva = a inconjura pe cineva din toate partile pentru a-l apara; a se solidariza cu cineva, a se uni in jurul cuiva in sustinerea unei cauze. ◊ Zid sonic = bariera imaginara referitoare la depasirea vitezei sunetului. – Din sl. zidu.
RASPANDI, raspandesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre lumina, caldura etc.) A se imprastia in toate partile sub forma de unde, emanatii, vapori etc.; a se degaja. ♦ Tranz. A transmite, a propaga lumina, caldura etc. 2. Refl. (Despre stiri, vesti, publicatii) A se difuza, a deveni cunoscut. ♦ (Despre lichide) A se intinde pe o suprafata mare. 3. Refl. si tranz. (Despre fiinte) A porni sau a determina sa porneasca in directii diferite; a (se) razleti, a (se) imprastia. – Din sl. rasponditi.
PLIMBA, plimb, vb. I. 1. Refl. A umbla in voie dintr-un loc intr-altul pentru a se recrea, a face miscare, a lua aer etc. ◊ Expr. A se plimba ca voda prin loboda = a umbla in toate partile fara nici o piedica. (Fam.) Du-te de te plimba = vezi-ti de treaba, du-te si lasa-ma-n pace. ♦ Tranz. A duce, a purta (oameni sau animale); a scoate si a insoti pe cineva la plimbare. 2. Tranz. A misca un obiect incoace si incolo, a trece dintr-o parte in alta. [Var.: (reg.) preumbla, primbla vb. I] – Lat. perambulare.
POTARNICHE, potarnichi, s. f. Pasare salbatica de marimea unui porumbel, cu penele de culoare bruna-pestrita pe spate, cenusie pe piept si alba pe burta, care traieste in stoluri mici prin holde si tufisuri (Perdix perdix). ◊ Expr. A se raspandi (sau a se risipi, a se imprastia) ca potarnichile = a fugi, a se imprastia repede, in toate partile (din fata unei primejdii). – Probabil lat. perturnicula (< per[dix] + *[co]turnicula).
POTOPITOR, -OARE, potopitori, -oare, adj. (Pop.) Care potopeste, inunda, distruge, napadeste din toate partile. – Potopi + suf. -tor.
PRETUTINDENI adv. Peste tot, in toate partile, in tot locul. [Var.: pretutindenea adv.] – Pre2 + tutindeni (inv. „peste tot” < lat.).
OCOLI, ocolesc, vb. IV. 1. Tranz. si intranz. A strabate o distanta facand un ocol; a merge de jur-imprejur, a inconjura. ♦ (Pop.) A cutreiera, a colinda. ♦ Tranz. A evita sa atingi sau sa lovesti pe cineva sau ceva, ferindu-te intr-o parte, facand un mic ocol. ♦ Intranz. Fig. A spune ceva cu inconjur, a divaga. ◊ Loc. adv. Pe ocolite = pe departe, indirect. ♦ Tranz. A evita sa intalnesti pe cineva sau ceva. ♦ Tranz. Fig. A lasa ceva (in mod intentionat) deoparte; a ignora. 2. Tranz. (Inv. si pop.) A pune gard imprejurul unui loc; a imprejmui, a ingradi. ♦ Fig. (Inv. si reg.) A apara, a proteja, a ocroti. ♦ (Inv. si reg.) A incercui din toate partile, a impresura, a asedia. – Din ocol.
FURNICA, pers. 3 furnica, vb. I. 1. Intranz. A umbla incoace si incolo in numar mare, a se misca in toate partile ca furnicile; a misuna, a forfoti. ♦ (Rar; urmat de determinari introduse prin prep. „de”) A fi plin de..., a fi ticsit de... 2. Tranz. impers. A avea o senzatie neplacuta de mancarime si de intepaturi pe piele. – Lat. formicare.
COPLESI, coplesesc, vb. IV Tranz. (Despre abstracte) a cuprinde din toate partile, a napadi; a dobori, a birui pe cineva. ♦ A emotiona peste masura, a impresiona puternic. ◊ (Despre fiinte) A inconjura din toate partile; a cuprinde. – Probabil din lat. complexire.
NAPADI, napadesc, vb. IV, 1. Tranz. A invada, a cotropi; a cuprinde din toate partile, a impresura; a acoperi, a umple. ♦ Fig. A coplesi, a dobori, a birui. ♦ (Despre plans, ras) A-l cuprinde, a-l apuca (pe cineva) cu putere, fara a se putea stapani; a podidi. 2. Intranz. A se repezi asupra cuiva sau undeva; a se napusti, a navali, a tabari. ♦ A aparea undeva in numar sau in cantitate mare, a se inmulti peste masura. 3. Intranz. si tranz. (Despre sange, lacrimi) A tasni, a izbucni (cu putere si in cantitate mare); a umple, a acoperi pe cineva sau ceva. ♦ Fig. A aparea, a se manifesta brusc, a izbucni violent. Multumirea ii napadeste in ochi. – Din sl. napasti, -padja.
NAPADIT, -A, napaditi, -te, adj. Cuprins din toate partile; impresurat, invadat. – V. napadi.
NECOORDONAT, -A, necoordonati, -te, adj. Care nu este pus de acord (cu celelalte parti sau in toate partile sale). [Pr.: -co-or-] – Ne- + coordonat.
DISEMINA, diseminez, vb. I. Tranz. si refl. A (se) imprastia (in toate partile), a (se) risipi. – Din diseminare (derivat regresiv).
DISEMINAT, -A, diseminati, -te, adj. (Livr.) Raspandit; imprastiat (in toate partile), risipit. – V. disemina.
DISPERSA, dispersez, vb. I. Tranz. si refl. A (se) imprastia, a (se) raspandi, a (se) risipi in toate partile. ♦ (Chim.) A realiza o dispersie sau a fi in stare de dispersie. ♦ Refl. (Fiz.; despre unde) A se descompune intr-un spectru de unde cu frecvente diferite. ♦ Tranz. si refl. (In timp de razboi) A (se) deplasa in chip organizat (populatia, institutiile etc.) din centrele aglomerate, in regiuni mai ferite. – Din fr. disperser.
COLEA adv. (Pop.) 1. (Cu sens local) (Pe) aici (pe) aproape, in apropiere, alaturi. Sta colea. ◊ Expr. Ici (si) colea sau pe ici, (pe) colea = pe alocuri. De ici, (de) colea = de aici (si) din alta parte, dintr-un loc in altul. Colea si colea = rar, putin; pe ici pe colo. Ba ici, ba colea = in toate partile, pretutindeni. De colea pana colea = dintr-un loc intr-altul, incoace si incolo. Mai colea de... = ceva mai departe de... 2. (Cu sens temporal) Atunci, in timpul cand..., in momentul cand... ◊ Expr. Cand colea, se spune pentru a pregati pe ascultator ca urmeaza ceva neasteptat. 3. (Cu sens modal) Cu adevarat, intr-adevar. Castiga colea, nu gluma. ◊ Expr. Stii, colea = zdravan; de soi; asa cum trebuie; extraordinar. [Acc. si: colea] – Din acolea.
RISIPIT, -A, risipiti, -te, adj. 1. Raspandit in toate partile; imprastiat, rasfirat. 2. (Despre maleriale, bani, averi) Cheltuit fara socoteala; irosit. 3. (Despre armate sau cete inarmate) Pus pe fuga; alungat, infrant. ♦ (Despre constructii) Stricat, sfaramat; prabusit, ruinat. – V. risipi.
ROTI, rotesc, vb. IV. 1. Refl. A se misca descriind cercuri. 2. Tranz. A efectua o rotatie. ♦ Refl. (Pop.) A dansa miscandu-se in cerc. ◊ Tranz. Rotesc hora. 3. Refl. (Despre ape) A forma ochiuri, vartejuri. 4. Refl. A se invarti imprejurul cuiva sau a ceva. 5. Refl. Fig. A sta mereu in preajma cuiva, cautand sa-i castige simpatia, bunavointa. 6. Tranz. A-si plimba ochii, privirea in toate partile, de jur imprejur. 7. Tranz. (Adesea fig.) A invarti in aer, deasupra capului o arma, un baston etc. 8. Refl. si tranz. (Despre pasari) A-si desface penele cozii si aripile (in perioada imperecherii); a (se) infoia. [Var.: (rar) rota vb. I] – Din roata.
DIFUZ, -A, difuzi, -e, adj. Raspandit in toate partile sau in diverse parti; imprastiat, risipit. ♦ Care este neclar, lipsit de organizare. Stil difuz. – Din fr. diffus, lat. diffusus.
SPULBERATURA, spulberaturi, s. f. (Rar) Zapada, praf, frunze etc. spulberate de vant; p. ext. lucruri imprastiate, raspandite in toate partile. – Spulbera + suf. -atura.
CRUCIS, -A, crucisi, -e, adj., adv. I. Adj. 1. (Despre ochi, p. ext. despre oameni) Sasiu; fig. dusmanos. 2. Care se intretaie, se incruciseaza. ◊ Loc. adv. In crucis = in cruce. II. Adv. 1. Intretaindu-se in forma de cruce (I 1). 2. In directie piezisa; oblic. ◊ Expr. Si (in) crucis, si (in) curmezis = in lung si in lat, in toate partile. A se pune (in) crucis si (in) curmezis = a incerca prin toate mijloacele sa se opuna, sa zadarniceasca o actiune. – Cruce + suf. -is.
COTROPI, cotropesc, vb. IV. Tranz. 1. A ocupa prin violenta, a pune stapanire pe un teritoriu strain in mod abuziv si brutal; a incalca, a invada. ♦ Refl. (Rar) A se narui, a se prabusi. 2. Fig. A acoperi, a cuprinde din toate partile; a coplesi. – Et. nec.
IMPROSCA vb. 1. a stropi, (reg.) a prosca. (Il ~ cu noroi.) 2. a sari, a stropi, (reg.) a prosca. (Noroiul ~ in toate partile.)
MARGINI vb. 1. v. delimita. 2. v. invecina. 3. a delimita, a limita, a strajui, a tarmuri. (Stalpii de telegraf ~ soseaua.) 4. a incadra. (A ~ o suprafata din toate partile.) 5. a chenarui, a imprejmui, a incadra, a inconjura, (fig.) a tivi. (Soarele ~ cu lumina poiana.) 6. v. limita. 7. v. reduce. 8. v. re-strange.
STROPI vb. 1. v. uda. 2. v. improsca. 3. a improsca, a sari, (reg.) a prosca. (Noroiul ~ in toate partile.)
A SE ADUNA se aduna intranz. (despre fiinte) A veni din toate partile, intalnindu-se in acelasi loc; a se strange. /<lat. adunare
A CASCA casc 1. tranz. (gura) A desface despreunand buzele si falcile (pentru a manca, a vorbi etc.); a deschide. ◊ ~ gura (la ceva sau la cineva) a) a privi cu curiozitate sau mirare naiva la ceva sau la cineva; b) a umbla fara nici o treaba (uitandu-se in toate partile). ~ ochii a) a face ochi mari (de mirare, de spaima etc.); a se holba; b) a baga de seama; a fi atent. Casca-gura (sau gura-casca) calificativ atribuit unei persoane care umbla fara nici un rost. 2. intranz. A deschide larg gura printr-o miscare reflexa, inspirand adanc si expirand prelung (din cauza somnului, oboselii etc.). /<lat. cascare
A SE CIOSMOLI ma ~esc intranz. pop. 1) A se suci in toate partile (de neastampar); a nu sta locului; a se zvarcoli; a se framanta; a se agita. ~ in pat. 2) A sta in cumpana; a nu se putea hotari; a sovai; a se codi; a se foi; a pendula; a ezita; oscila. /Orig. nec.
A COTROPI ~esc tranz. 1) (teritorii, tari) A ocupa prin violenta; a lua in stapanire cu forta; a invada. 2) fig. A cuprinde din toate partile; a invalui; a invalura; a impresura; a infasura. /Orig. nec.
A CUPRINDE cuprind tranz. 1) A inconjura cu bratele; a imbratisa. ◊ ~ cu ochii a imbratisa cu privirea. Cat cuprinzi (sau vezi) cu ochii pe intinderi foarte mari. 2) fig. A acoperi din toate partile; a invalui; a invalura; a cotropi; a infasura. 3) fig. A lua in stapanire; a cuceri; a ocupa. 4) fig. (despre ganduri, sentimente, miscari sociale etc.) A pune stapanire; a apuca. L-a cuprins un dor mare. 5) (despre recipiente) A avea in interior. 6) (spatii, terenuri etc.) A umple cu volumul sau cu dimensiunile sale. Livezile cuprind tot terenul cultivat al gospodariei. 7) (despre texte, carti etc.) A include in sine; a contine; a comporta; a insuma; a intruni; a ingloba. 8) (despre epoci) A avea ca durata. /<lat. comprendere
A SE DIFUZA se ~eaza intranz. 1) (despre lumina, caldura, sunete etc.) A deveni difuz; a cuprinde spatii tot mai mari; a se imprastia in toate partile; a se raspandi; a se propaga; a se degaja. 2) (despre moleculele unui corp) A patrunde in masa altui corp. /<fr. diffuser
A EMANA eman 1. tranz. (mirosuri, gaze, vapori) A imprastia in toate partile; a face sa cuprinda spatii tot mai largi; a degaja; a exala. 2. intranz. A-si trage originea; a avea o anumita origine; a proveni; a deriva. Decretul emana de la guvern. /<fr. emaner, lat. emanare
A EXALA exal tranz. (mirosuri, gaze, vapori etc.) A imprastia in toate partile; a face sa cuprinda spatii tot mai largi; a degaja; a emana. /<fr. exhaler, lat. exhalare
INSULA ~e f. Portiune de uscat inconjurata de apa din toate partile. ◊ ~ plutitoare ingramadire de vegetatie acvatica (stuf, radacini, buruieni etc.) amestecata cu namol, care pluteste pe apa; plavie. [G.-D. insulei] /<lat. insula
A SE IRADIA pers. 3 se iradiaza intranz. (despre raze de lumina sau de caldura, despre unde sonore sau electromagnetice) A se imprastia in toate partile; a se propaga radial. [Sil. -di-a] /<fr. irradier, lat. irradiare
A IMBROBODI ~esc tranz. 1) (capul) A acoperi cu o broboada. 2) fig. A inconjura din toate partile (ca intr-un val). 3) fig. fam. A face sa nu vada adevarul, pacalind cu abilitate; a incalta. [Sil. im-bro-] /in + broboada
A SE IMPARTI pers. 3 se imparte intranz. 1) (obiecte integrale) A desface in doua sau in mai multe parti; a se diviza; a se divide. 2) rar A se imprastia in toate partile; a se raspandi. /<lat. impartire
A SE IMPRASTIA pers. 3 se imprastie intranz. A se raspandi in diferite directii sau pe un spatiu mai mare; a se risipi; a se dispersa. S-au ~at in toate partile. /in + prastie
A IMPREJMUI ~iesc tranz. 1) (terenuri, suprafete de pamant etc.) A inconjura cu un gard sau cu un zid; a ingradi. 2) fig. A cuprinde din toate partile; a incercui; a inconjura; a imprejura; a impresura. [Sil. im-prej-] /in + preajma
A IMPREJURA imprejur tranz. 1) inv. A cuprinde din toate partile; a incercui; a inconjura; a imprejmui; a impresura. 2) pop. A ocoli de jur imprejur. /Din imprejur
A IMPRESURA impresor tranz. 1) A cuprinde din toate partile; a inconjura; a incercui; a imprejmui. ~ o cetate. 2) fig. A cuprinde cu bratele; a imbratisa. 3) (fortificatii, trupe inamice etc.) A inconjura pentru a scoate din lupta; a incercui. 4) inv. A deposeda in mod abuziv. /<lat. impressoriare
A INCAIERA incaier tranz. A ataca inconjurand din toate partile. /in + caier
A INCERCUI ~iesc tranz. 1) A inconjura cu un cerc; a strange intr-un cerc. ~ un poloboc. 2) A cuprinde din toate partile (ca intr-un cerc); a inconjura; a imprejmui; a impresura. 3) (fortificatii, trupe inamice etc.) A inconjura pentru a scoate din lupta; a impresura. /in + cerc + suf. ~ui
A INCINGE incing tranz. 1) (cingatori) A infasura strangand bine mijlocul. 2) (persoane sau mijlocul) A lega cu o cingatoare. 3) (arme) A prinde de mijlocul corpului. 4) fig. A cuprinde din toate partile; a invalui; a impresura. [Ger. incinzand] /<lat. incingere
A INCOLTI1 ~esc tranz. 1) (despre unele animale) A apuca cu coltii. 2) (despre fiinte) A inconjura amenintator din toate partile. 3) fig. (despre persoane) A ataca cu vehementa si rautate. /in + colt
A SE INECA ma inec intranz. 1) A-si pierde viata prin sufocare intr-un lichid (de obicei in apa). ◊ ~ (ca tiganul) la mal a suferi un esec in ultimul moment. 2) fig. A nu mai putea respira temporar din cauza unor factori externi (oprirea in gat a unui aliment, tuse, fum, plans etc.); a se sufoca; a se inabusi. 3) (despre nave) A suferi un naufragiu; a naufragia. ◊ A i se ~ (cuiva) corabiile a se afla intr-o stare de adanca tristete. 4) fig. A se cufunda (in ceva) pana peste cap; a fi cuprins din toate partile. ~ in verdeata. ◊ ~ in bani (sau bunuri) a avea mult mai mult decat trebuie. /in + lat. necare
A INFASURA infasor tranz. 1) A face sa se infasoare; a invalatuci; a incolaci. ~ ata pe mosor. 2) A inveli de jur imprejur; a invalatuci. 3) fig. rar A cuprinde din toate partile; a cotropi; a invalura; a invalui. Valea s-a ~t in umbra. /<lat. infasciolare
INFUNDATURA ~i f. Depresiune de teren, inchisa din toate partile. /a infunda + suf. ~atura
A INMORMANTA ~ez tranz. 1) A pune in mormant (respectand anumite ritualuri); a ingropa; a inhuma. 2) rar A astupa din toate partile, ascunzand privirii. 3) fig. A lasa sa fie uitat; a da uitarii. /in + mormant
A INOTA inot intranz. 1) (despre fiinte) A se deplasa prin apa, facand miscari ritmice. 2) A strabate un mediu. ~ prin noroi. 3) fig. A fi prins din toate partile (de ceva). Ochii ii inoata in lacrimi. 4) fig. A trai, lafaindu-se. ~ in belsug. /<lat. innotare
A INTETI ~esc tranz. 1) A face sa se inteteasca. 2) A deranja din ce in ce mai des; a nu slabi. ~ pe cineva cu vizitele. 3) rar A ataca energic. ~ dusmanul din toate partile. 4) fig. (despre sentimente, senzatii) A cuprinde cu putere. /<lat. intitiare
A INVALUI invalui tranz. 1) A acoperi cu un val sau cu o invelitoare. 2) fig. A cuprinde din toate partile; a invalura; a impresura; a cuprinde; a cotropi; a infasura. 3) A cuprinde in toata plinatatea (cu privirea). 4) (focuri) A face sa arda cu flacara potolita. 5) fam. A deranja prin senzatii neplacute (mai ales de greata). ~ pe cineva la stomac. /in + val + suf. ~ui
INVALUITOR ~oare (~ori, ~oare) 1) Care invaluie. 2) mil. Care inconjoara pe inamic din toate partile. /a invalui + suf. ~tor
A INVALURA ~ez tranz. 1) A face sa se invalureze; a ondula. 2) fig. A cuprinde din toate partile; a impresura; a invalui; a infasura; a cotropi; a cuprinde. /in + valuri
A INVOLBURA ~ez tranz. 1) A face sa se involbureze. 2) fig. A cuprinde din toate partile; a invalui. [Si involbur] /in + volbura
A LA lau tranz. pop. (persoane) 1) A spala (pe cap). 2) fig. fam. A m**a din toate partile; a uda in intregime; a scalda. ◊ La-ma-mama om marginit la minte. /<lat. lavare
LUNGIS n. : In ~ si in curmezis in toate partile; peste tot. /lung + suf. ~is
A NAPADI ~esc 1. tranz. 1) A cuprinde din toate partile; a inconjura; a impresura; a invalui. 2) fig. (despre stari sufletesti sau fizice) A cuprinde brusc si cu putere; a coplesi; a navali; a podidi. ◊ A-l ~ sangele (sau lacrimile) a-l umple sangele (sau lacrimile) pe cineva; a-l podidi sangele (sau lacrimile). 2. intranz. 1) A se arunca cu lacomie sau cu violenta; a navali; a tabari; a se napusti; a se repezi. 2) (despre lichide) A incepe sa curga cu forta si in cantitate mare (inundand totul in jur); a naboi. /<sl. napasti, ~padja
PRETUTINDENI adv. Peste tot locul; in toate partile; in orice loc. [Var. pretutindenea] /pre- + totum + unde
A SE PROPAGA pers. 3 se propaga intranz. 1) (despre lumina, sunete, caldura, mirosuri, boli etc.) A cuprinde spatii tot mai largi; a se imprastia in toate partile; a se raspandi; a se difuza; a se degaja. 2) (despre informatii, publicatii etc.) A trece de la unul la altul; a deveni cunoscut unui cerc larg; a se raspandi. /<fr. propager, lat. propagare
A SE RASFIRA ma rasfir refl. 1) (despre par sau despre obiecte din fire) A se desface, indepartandu-se fir de fir; a se raschira. 2) fam. A se imprastia in toate partile; a se risipi. /ras- + fir
A RAVASI ~esc tranz. 1) (lucruri) A intoarce in dezordine cautand; a rascoli; a scotoci. 2) (parul) A imprastia in toate partile. 3) fig. A supune unor emotii puternice; a rascoli. /Orig. nec.
A SCALDA scald tranz. 1) A face sa se scalde. 2) A m**a din toate partile; a uda in intregime. ◊ A o scalda a ocoli un raspuns direct si hotarat. A-si ~ ochii in lacrimi a plange. 3) A cuprinde din toate partile. Marea scalda tarmul. /<lat. excaldare
A SE STRANGE ma strang intranz. 1) (despre fiinte) A veni din toate partile, intalnindu- se in acelasi loc; a se aduna. ◊ ~ de pe drumuri a veni acasa. A i se ~ funia la par (cuiva) a ajunge la o situatie critica. 2) A se face ghem; a se ghemui; a se zgribuli; a se zgarci. ◊ A i se ~ cuiva inima a simti un sentiment puternic de tristete, de durere sau de frica. 3) (despre articole vestimentare) A se reduce in largime sau in lungime. Camasa s-a strans. 4) (despre lichide sau despre corpuri ce contin lichide) A trece in stare semisolida; a deveni mai dens; a se indesi; a se ingrosa. Glodul peste noapte s-a strans. /<lat. stringere
A TOROPI ~esc tranz. 1) A aduce in stare de toropeala; a face sa fie cuprins de moleseala; a molesi. 2) A cuprinde din toate partile; a pune stapanire. 3) fig. pop. A bate foarte tare; a zdrobi (in batai); a snopi; a stropsi; a facalui; a stalci; a tabaci. /<ucr. toropyty
VAPOROS ~oasa (~osi, ~oase) 1) Care este foarte subtire si straveziu; asemanator cu vaporii; fin. Tesatura ~oasa. 2) Care nu are contururi distincte; raspandit in toate partile; difuz. /<lat. vaporosus, fr. vaporeux
VaRTEJ ~uri n. 1) Loc pe cursul unei ape unde aceasta capata o miscare de rotatie, formand o adancitura si antrenand tot ce aduce curentul. 2) Masa de aer puternica care se misca repede, atragand si ridicand in cercuri praf, nisip, zapada etc. 3) (la oameni, mai ales in crestet sau pe corpul animalelor) Portiune unde parul creste in toate partile. 4) Miscare de rotatie (ametitoare). In ~ul dansului. 5) Stare de buimaceala; zapa-ceala. 6) Unealta care func-tioneaza prin miscari circulare. 7) Crestatura rotunjita facuta ca semn la urechile vitelor. 8): ~ul pamantului a) planta legumicola cu tulpina taratoare si cu flori galbene dispuse in ciorchine; b) planta cu tulpina joasa, avand cate trei frunze la un nod si flori rosii in varful tulpinii, care creste printre stanci. /<sl. vrutezi
INSULA s.f. 1. Suprafata din scoarta Pamantului mai mica decat un continent, marginita din toate partile de apa. ◊ Insula plutitoare = formatie compacta de radacini si ramuri rupte, care pluteste pe un curs de apa; plaur. 2. Spatiu verde in mijlocul unei strazi; refugiu. [< lat. insula].
PANELENIC, -A adj. Panelenistic. ◊ Serbari panelenice = serbari organizate in cinstea zeilor, la care participau tinerii veniti din toate partile Greciei antice si la care aveau loc intreceri atletice, muzicale si poetice. [Cf. fr. panhellenique].
PSEUDOSTEREOFONIE s.f. Reproducere a sunetelor care imita efectul stereofonic, constand in trimiterea sunetelor din toate partile. [Gen. -iei. / cf. fr. pseudo-stereophonie].
fertai-fertai adv. (inv.) necontenit; incoace si incolo, de colo pana colo, in toate partile.
DISPERSA vb. I. tr., refl. A (se) imprastia, a (se) raspandi (in toate partile). ♦ tr. A imprastia organizat populatia, institutiile etc. in timp de razboi pentru a nu constitui obiective vizibile. [< fr. disperser].
iorgusa adv. (reg.) in toate partile; brambura, fuioaga, de colo-colo, fara rost.
napadeala, napadeli, s.f. (inv.) 1. napadire. 2. cuprindere din toate partile, invaluire; napadire.
INCERCUI vb. IV tr. A strange ca intr-un cerc; a inconjura din toate partile; (fig.) a impresura. [Pron. -cu-i, p.i. -iesc. / < in- + cerc, cf. fr. encercler].
pistrela, pistrelez, vb. I (inv.) a tasni (imprastiindu-se in toate partile), a improsca, a popistrela.
pistrelatura, pistrelaturi, s.f. (inv.) tasnire (in toate partile), improscare; ceea ce a tasnit.
popistrela, pers. 3 sg. popistreleaza, vb. I (inv.) a tasni (imprastiindu-se in toate partile); a improsca, a pistrela.
postari, postaresc, vb. IV (inv.) 1. a expedia cu posta in toate partile. 2. a alerga, a umbla de colo pana colo.
INCINTA s. f. 1. spatiu inchis din toate partile (in interiorul unei constructii). ◊ limitele unui spatiu determinat. ♦ ~ acustica = cutie de lemn in care sunt fixate unu sau mai multe difuzoare pentru imbunatatirea calitatilor acustice ale acestora; boxa (4). 2. linie de aparare care inconjura un obiectiv militar, un oras, o cetate etc. (< fr. enceinte)
INSULA s. f. 1. suprafata de pamant mai mica decat un continent, marginita din toate partile de apa. ♦ ~ plutitoare = formatie compacta de radacini si ramuri rupte, care pluteste pe un curs de apa; plaur. 2. suprafata (triunghiulara) la ramificatii de drumuri la delimitarea benzilor de circulatie catre diferite directii. 3. suprastructura a unui portavion. (< lat. insula)
INCERCUI vb. tr. a strange ca intr-un cerc; a inconjura din toate partile; (fig.) a impresura. (dupa fr. encercler)
PANELENIC, -A adj. referitor la panelenism. ♦ serbari e = serbari organizate in cinstea zeilor, la care participau tineri veniti din toate partile Greciei antice si la care aveau loc intreceri atletice, muzicale si poetice. (< fr. panhellenique)
PSEUDOSTEREOFONIE s. f. reproducere a sunetelor care imita efectul stereofonic, constand in trimiterea sunetelor din toate partile. (< fr. pseudo- stereophonie)
ADUNA, adun, vb. I. I. 1. Tranz. A strange la un loc ceea ce se afla raspandit, imprastiat, risipit; a ridica de pe jos. 2. Tranz. A aduce din toate partile; a strange, a concentra. 3. Tranz. si refl. A (se) ingramadi, a (se) ghemui. In ochii mei lacrimi s-aduna (COSBUC). 4. Tranz. A culege (alegand de ici si de colo). Merg s-adune Mure fetele (COSBUC). 5. Tranz. A pune deoparte bani sau alte bunuri materiale; a agonisi. II. Tranz. A totaliza mai multe numere intr-unul singur. III. Tranz. si refl. A (se) apropia unii de altii; a (se) strange formand un singur grup. ◊ Expr. (Tranz.) Parca a tunat si i-a adunat, se zice despre oameni foarte deosebiti unii de altii stransi la un loc. ♦ Refl. A se intalni, a veni deseori in contact cu altii. – Lat. adunare.
MISENITA, misenite, s. f. (Reg.) Multime (de oameni, de animale) care se agita in toate partile; furnicar. – Din misina2 + suf. -ita.
ZID, ziduri, s. n. Element de constructie executat din caramizi, din blocuri de piatra, asezate ordonat unele peste altele (si legate printr-un liant) sau din beton, destinat sa limiteze, sa separe sau sa izoleze un spatiu ori sa sustina alte elemente de constructie, alcatuind un perete, o ingradire, o fortificatie etc. ◊ Loc. adv. Intre ziduri = in interiorul unei cladiri. ◊ Expr. A face zid imprejurul cuiva = a inconjura pe cineva din toate partile, pentru a-l apara; fig. a se solidariza cu cineva, a se uni in jurul cuiva. – Slav (v. sl. zidu).
adunatura f., pl. i. Vechi. Gloata, sobor. Azi. Strinsura, societate de oameni nevrednici adunati din toate partile: o adunatura!
blochez, a -a v. tr. (fr. bloquer, d. blocus, blocare, blocada). Impresor, izolez din toate partile (un port, o armata s.a.). Imping o bila in bluza biliardului. Umplu golurile unei zidarii cu sfarimaturi si tencuiala. Tip. Pun provizoriu o litera intoarsa in locul alteia care lipseste.
ceaus m. (turc. caus, usier, aprod, sergent de infanterie, ngr. tsausi, bg. sirb. rut. caus, pol. czausz, ung. csaus). La Turci, ceausii erau fosti subofiteri de ieniceri care duceau ordinele guvernului in toate partile imperiului si faceau si serviciu de aprozi aducindu-i pe vinovati la judecata. (Ei erau 300). La Romani, usieri domnesti care-l precedau pe domn si purtau niste bastoane cu clopotei de argint. (Erau comandati de velceaus, care avea supt [!] el 40 de lefegii si o temnita la mahala p. vinovatii de delicte mici. Ei implineau deci si rolu de armasei sau mumbasiri, ca jandarmii si gardistii de azi). Munt. Capitan care comanda 500 de ostasi, numit mai in ainte [!] vataf. P. P. Capitan, vataf, sef: ceausu paterii [!]. Munt. Aprod dorobant, agent judecatoresc ori politienesc. Mold. S. n. O hora. Adj. Poama ceausa, struguri ceausi, un fel de struguri galbeni originari din Taif, in Arabia (turc. caus uzumu).
2) cint, a -a v. tr. (lat. cantare, frct. d. canere, cantum, a cinta: it. cantare, fr. chanter, pv. sp. pg. cantar. V. accent. Insir cu vocea sau cu un instrument o serie de sunete variate si armonice: a cinta un cintec din gura, din vioara, din flaut, din (sau la) pian; cocosu, privighetoarea cinta. Celebrez, laud: a cinta viata de tara. Spun des, repet: eu destul i-am tot cintat, dar el nu m´a ascultat. Repet prea mult: ce tot cinti pe aici, mai? Zic, spun, glasuiesc: ia vezi ce cinta hirtia ceia! V. intr. Vorbesc par´c´as cinta (ceia ce e un defect. De ex., ca Jidanii): acest orator cinta. V. refl. A fi cintat: acest cintec se cinta in toate partile. Trans. Rar. Ma bocesc.
2) coace si coa (oa dift.) adv. (lat. ecu-hacce si eccu-hac, de unde s´a facut acoace [care exista pina azi in est in intr´acoace, in coace], apoi coace, ca si acice-cice si acolo-colo; it. qua, sp. aca, pg. ca; vit. cia, fr. ca; pv. sa). Spre mine, in directiunea mea: vino´n coace, du-te´n colo. Fam. A avea pe „vino´n coace”, a fi dragalas, dragastos, atragator, simpatic. De(la) un timp in coace, de cit-va timp. In coace si´n colo, in amindoua (sau si in toate) directiunile, in toate partile: am cautat in coace si´n colo, si n´am gasit nimic! Intr´acoace (est si nord), in coace. Din coace, din spre mine: sa pornim din coace´n colo (in est si nord dintr´acoace intr´acolo). – Se zice tot asa de des si in coa, din coa, mai ales in vest. V. colo, dincoace, dincolo.
coerent, -a adj. (lat. cohaerens, -entis. V. ad- si in-erent, ezit). Care are legatura: rationament coerent in toate partile lui. – Si coh-.
comprim, a -a v. tr. (fr. comprimer, d. lat. com-primo, -primere. V. ex-, im-, re- si su-prim). Apes [!] din toate partile ca sa se micsoreze: a comprima un gaz. Fig. Impedec [!], opresc: a comprima minia, o conspiratiune.
IMPREJUR adv. In (sau pe) locul inconjurator; in jur. ◊ Loc. adv. (De) jur imprejur = din (sau in) toate partile, in jur. ◊ Expr. (La) stanga-mprejur! comanda (militara) de intoarcere indarat prin invartire de 180° spre stanga. – In + pre + jur.
JUR2, jururi, s. n. Spatiu in mijlocul caruia se afla cineva sau ceva; imprejurime; vecinatate. ◊ Loc. adv. In (sau prin) jur = in (sau prin) preajma, alaturi, prin apropiere, imprejur. Din jur = din imprejurimi, dimprejur. (De) jur imprejur = din (sau in) toate partile. ◊ Loc. prep. In jurul... = a) in preajma...; b) relativ la..., despre...; c) aproximativ in..., cam pe la... Prin jurul... = in apropiere de...; cam pe la...; Din jurul... = pe langa, din preajma... (De) jur imprejurul... = in preajma... – Lat. gyrus.
UNGHI, unghiuri, s. n. 1. Figura formata din doua semidrepte care pleaca din acelasi punct. Unghi drept. ♦ parte a unui obiect care formeaza un unghi (1). 2. Colt, ungher (1). ◊ Expr. In (sau prin, din) toate unghiurile = (de) pretutindeni, in (sau prin, din) toate partile. 3. Fig. Punct de vedere. – Lat. *anglus (= angulus).
FRAGMENT, fragmente, s. n. Bucata, parte, frantura, fractiune dintr-un tot; parte izolata dintr-o scriere sau rest dintr-o opera pierduta ori neterminata. – Din fr. fragment, lat. fragmentum.
PARTITURA, partituri, s. f. Notatie muzicala cuprinzand toate partile vocilor sau ale instrumentelor, astfel dispuse incat sa poata fi urmarite concomitent; p. ext. compozitie muzicala; partitiune. – Din it. partitura, germ. Partitur.
PERIPTER, periptere, s. n. Edificiu inconjurat pe toate partile de o galerie cu coloane. ◊ (Adjectival) Templu peripter. – Din ngr. peripteros, fr. periptere.
POLISINTETIC, -A, polisintetici, -ce, adj. (Despre unele limbi) Ale carei fraze sunt formate dintr-un singur termen, ca rezultat al unirii tuturor partilor frazei intr-un lung cuvant compus. – Din fr. polysynthetique.
MORFOLI, morfolesc, vb. IV. Tranz. 1. A mesteca un aliment cu gingiile, in lipsa dintilor; a molfai; p. ext. a manca incet, cu greutate, fara pofta, a mesteca alene; a morfologi. ◊ Expr. A morfoli vorbele = a vorbi nedeslusit, a ingaima, a bolborosi. ♦ A invarti intre dinti, a roade un lucru necomestibil. 2. P. a**l. A suci si a rasuci un lucru pe toate partile; a framanta, a mototoli. ♦ Fig. A degrada, a intina, a terfeli, a deteriora, a strica. – Formatie onomatopeica.
SINOPTIC, -A, sinoptici, -ce, adj. (Despre rubrici, date, tabele etc.) Care este intocmit astfel incat permite o privire generala asupra tuturor partilor componente. ◊ Harta sinoptica = harta cu date meteorologice culese simultan in diferite localitati, servind la stabilirea timpului probabil pentru urmatoarele ore sau zile. – Din fr. synoptique. Cf. germ. synoptisch.
COLT1 ~uri n. 1) Loc unde se intalnesc doua laturi sau doua muchii ale unui obiect. ~ul mesei. ~ul batistei. ◊ ~ul gurii fiecare din cele doua extremitati ale gurii unde se intalnesc buzele. ~ de paine bucata de la margine a unei paini; calcai. ~ de strada unghi format de doua strazi care se intretaie. 2) parte a unei incaperi, unde se unesc doi pereti alaturati; ungher. ◊ A da din ~ in ~a face eforturi disperate pentru a scapa de ceva. 3) (in publicistica) Rubrica rezervata unei anumite specialitati. ~ satiric. 4) Loc, departe de ochii lumii, care serveste drept refugiu pentru cineva. ◊ ~ de tara loc retras. In (sau din) toate ~urile (lumii) in (sau din) toate partile; (de) pretutindeni. La ~ de tara si la mijloc de masa intr-un loc ferit, dar avantajos. 5) Broboada subtire in forma de triunghi. /<bulg. kolec, sb. kolac
IMPREJUR adv. In spatiul din preajma cuiva sau a ceva; in (sau pe) locurile din jur; in jur. A se uita ~. ◊ (De) jur ~ din (sau in) toate partile; in jur. [Sil. im-pre-] /in + pre + jur
A INVARTI ~esc 1. tranz. 1) A face sa se invarteasca. ◊ ~ capul cuiva (~ pe cineva) a) a face pe cineva sa-si piarda judecata; b) a amagi pe cineva. ~ hora a dansa; a juca. 2) A intoarce pe toate partile (cercetand cu privirea); a suci. 3) (obiecte) A folosi cu dibacie; a manui. ~ sapa. ~ arcul. ~ o arma. ◊ ~ o treaba (sau o afacere) a se ocupa cu un lucru necinstit. 2. intranz. fam. A se imbogati pe cai necinstite. ◊ Invarte bine castiga din gros (prin mijloace indoielnice). /in + sl. vruteti
JUR2 ~uri n. Spatiu in mijlocul caruia se afla cineva sau ceva. ◊ In (sau prin) ~ in apropiere; in preajma; pe aproape. In ~ul a) in preajma; in apropiere; b) referitor la...; relativ la ...; despre...; aproximativ in...; cum pe la... (De) ~ imprejur in (sau din) toate partile. /<lat. gyrus
PARTITURA ~i f. Text al unei compozitii muzicale cuprinzand toate partile ei vocale sau instrumentale, dispuse astfel pe portativ incat sa poata fi urmarite concomitent. /<it. partitura, germ. Partitur
PLEN n. 1) totalitate a membrilor unei organizatii sau a unei asociatii. 2) Adunare a unei organizatii sau asociatii la care iau parte toti membrii. /<lat. plenum
A SUCI ~esc tranz. 1) (ate, franghii, sarme etc.) A invarti in jurul propriei axe. 2) A supune unei miscari de rotatie. 3) (obiecte de rezistenta redusa, materiale textile etc.) A infasura in forma de sul; a rula. ◊ ~ o tigara a infasura o foita cu tutun pentru a face o tigara. 4) (obiecte) A intoarce pe toate partile (cercetand cu privirea); a invarti. ◊ ~ si a rasuci (pe cineva) a) a necaji (pe cineva) cu intrebari pentru a afla ceva; a descoase; b) a examina pe toate fetele. 5) fam. (maini, picioare, degete) A scoate din incheietura; a scranti; a luxa. ◊ A-i ~ cuiva capul (sau mintile) a face pe cineva sa-si piarda dreapta judecata. 6) A face sa se suceasca. /<sl. sucon, sukati
TRUP ~uri n. 1) totalitate a organelor care alcatuiesc o fiinta vie; corp. ◊ A fi (cu) ~ si suflet (cu cineva) a fi strans legat de cineva; a avea aspiratii comune cu cineva. (A fi) ~ din ~ul cuiva a) a se trage din cineva; b) a intra in componenta unui tot. 2) parte a organismului omenesc cu exceptia capului si a membrelor; trunchi; corp; tors. ◊ ~ neinsufletit cadavru. A trece (sau a calca) peste ~ul cuiva a merge spre un scop, folosind orice mijloace. 3) parte principala a unui obiect. /<sl. trupu
CONSENSUAL, -A adj. Care se face cu asentimentul tuturor partilor. ◊ (Jur.) Contract consensual = contract care se incheie prin simplul acord al partilor. [Pron. -su-al. / < fr. consensuel].
ECHILIBRATOR, echilibratori, s.m. Muncitor in echilibrarea rotoarelor, statoarelor, masinilor electrice, care aduce la aceeasi turatie, respectiv frecventa, toate partile componente ale unui dispozitiv supus rotatiei. (echilibra + suf. -tor)
FRAGMENT s.n. Bucata, parte (a unui tot). ♦ parte dintr-o opera literara, dintr-o scriere. [Pl. -te. / < fr. fragment, cf. lat. fragmentum].
SCIATIC, -A adj. Al soldului, al osului ischion. ♦ Nerv sciatic = nerv care porneste din partea inferioara a maduvei spinarii si se ramifica in toata partea de jos a corpului. [Pron. sci-a-. / < fr. sciatique, cf. lat. sciaticus < gr. ischion – coapsa].
CONSENSUAL, -A adj. care se face cu asentimentul tuturor partilor. ♦ (jur.) contract ~ = contract care se incheie prin simplul acord al partilor. (< fr. consensuel)
MONOTEMATISM s. n. (muz.) principiu de compozitie in care o tema revine in mai multe parti sau temele tuturor partilor sunt sintetizate intr-una singura. (< it. monotematismo)
PIESA s. f. 1. parte, portiune, bucata a unui tot. 2. parte a unui mecanism, a unei masini etc., care se poate demonta. 3. moneda, ban. 4. ~ anatomica = parte dintr-un cadavru preparata pentru studiu. 5. fiecare dintre hartiile, dintre actele unui dosar. 6. obiect, opera artistica expusa intr-un muzeu, la o expozitie etc., parte dintr-o colectie. 7. lucrare dramatica in care predomina dialogul si care se reprezinta pe scena. 8. compozitie muzicala. (< fr. piece)
POLISINTETIC, -A adj. (despre unele limbi) care incorporeaza intr-un singur cuvant toate partile de propozitie; incorporant. (< fr. polysynthetique)
SCIATIC, -A I. adj. al soldului, al osului ischion. ♦ nerv ~ = nerv care porneste din partea inferioara a maduvei spinarii si se ramifica in toata partea de jos a corpului. II. s. f. nevralgie prin dureri pe traiectul nervului sciatic. (< fr. sciatique, lat. sciaticus)
SINOPSIS s. n. 1. privire generala asupra unei stiinte, a unui obiect de invatamant. 2. tablou sinoptic care imbratiseaza toate partile unei stiinte. 3. scurta expunere asupra subiectului unui film, constituind schita unui scenariu. ◊ rezumat facut de autorul unui studiu, memoriu, articol etc. (< fr., engl., gr. synopsis)
jilav (jilava), adj. – 1. Umed, reavan. – 2. (Banat) Puternic, zdravan. Bg. zilav „elastic, lipicios”, cel de al doilea sens din sb. zilav „gros” si ambele din sl. zila „vena” (Miklosich, Lexicon, 198; Cihac, II, 158). Indicatia din DAR, conform careia cuvintul este putin folosit in Munt., nu este exacta. Pe de alta parte, jilav nu-l substituie pe umed, intrucit primul cuvint contine ideea de „imbibat, patruns de umezeala pe toate partile”. Der. din bg. vlazen „umed” (Conev 37) este gresita. Der. jilava, s. f. (loc umed); jilavie, s. f. (umezeala); jilavi, vb. (a imbiba, a umezi); jilaveala, s. f. (umezeala); jilavete (var. jiloveata), s. f. (bita, par), in Banat, din al doilea sens al lui jilav.
corespondenta f., pl. e (d. corespondent; fr. correspondance). Schimb de scrisori, comunicatiune, relatiuni: corespondenta intre doi oameni, intre state. Scrisori si alte lucruri scrise, trimese [!] ori primite pin [!] posta: imi citesc corespondenta, acest scriitor a lasat o insemnata corespondenta. Conformitate, potriveala: perfecta corespondenta a tuturor partilor corpului, a gindurilor noastre. – Mai vechi corespondentie si raspundentie; in Let. 2, 252 si 3, 257 respundentie (dupa pol. korespondencya).
COORDONA, coordonez, vb. I. Tranz. A pune de acord partile unui tot, a indruma in sens unitar o serie de activitati desfasurate in vederea aceluiasi scop. [Pr.: co-or-] – Din fr. coordonner.
CONTRADICTORIALITATE s. f. Principiu fundamental al dreptului procesual, in temeiul caruia fiecare parte dintr-un proces este indreptatita sa i se comunice toate actele partii adverse si sa discute in contradictoriu problemele care intereseaza solutionarea pricinii. [Pr.: -ri-a-] – Contradictoriu + suf. -alitate.
SENS, sensuri, s. n. 1. Inteles (al unui cuvant, al unei expresii, al unei forme sau al unei constructii gramaticale); semnificatie. ♦ (In semiotica) Intelesul unui semn. ♦ Continut notional sau logic. Imi spui cuvinte fara sens. 2. Temei rational; logica, rost, ratiune, noima. Sensul vietii. ♦ Rost, scop, menire. ◊ Loc. adv. Fara sens = fara rost, la intamplare. Intr-un anumit sens = privind lucrurile intr-un anumit mod, dintr-un anumit punct de vedere, sub un anumit raport. In sensul cuiva = potrivit vederilor, parerilor cuiva. 3. Directie, orientare. ◊ Sens unic = sistem de circulatie a vehiculelor intr-o singura directie pe arterele cu mare afluenta, putandu-se folosi toata latimea partii carosabile. 4. (Mat., Fiz.) Fiecare dintre cele doua posibilitati de succesiune a elementelor unui ansamblu continuu ordonat cu o singura dimensiune. – Din fr. sens, lat. sensus.
SIMETRIE, simetrii, s. f. 1. Proprietate a unui ansamblu spatial de a fi alcatuit din elemente reciproc corespondente si de a prezenta, pe aceasta baza, anumite regularitati; proportionalitate, concordanta, armonie intre partile unui tot, intre elementele unui ansamblu etc.; distributie egala, regulata, armonioasa a partilor unui tot, a elementelor unui ansamblu; corespondenta exacta (ca forma, pozitie etc.) intre partile (opuse ale) unui tot. 2. Spec. Proprietate a doua puncte apartinand aceleiasi figuri geometrice sau la doua figuri diferite de a fi asezate la aceeasi distanta de un plan, de o dreapta sau de un punct; proprietate corespunzatoare a doua figuri geometrice; proprietate a doua figuri geometrice de a se suprapune exact. – Din lat. symmetria, fr. symetrie.
SUBIMPARTI, subimpart, vb. IV. Tranz. A imparti o parte dintr-un tot in parti mai mici; a subdivide. – Sub1- + imparti.
SENS s. I. 1. (LINGV.) acceptie, continut, insemnare, inteles, semnificatie, valoare, (rar) semantica, semantism, (inv.) noima, simt, talc. (~ul unui cuvant.) 2. v. semnificatie. 3. coerenta, logica, noima, sir. (Vorbeste fara ~.) 4. justificare, logica, motivare, noima, ratiune, rost, temei. (Nu vad ~ul acestei decizii.) 5. inteles, mesaj, semnificatie, talc, (inv.) socoteala. (~ul adanc al unei poezii.) 6. semnificatie, talc, (fig.) pret. (Iscat-am frumuseti si ~uri noi.) 7. v. scop. 8. importanta, insemnatate, semnificatie, valoare, (fig.) pret. (~ul actului Unirii.) II. 1. directie, parte. (In ce ~ o iei?) 2. directie, latura, parte. (Din toate ~urile veneau spre noi.) 3. cale, directie, linie. (Ce ~ va urma aceasta dezvoltare?) 4. directie, linie, orientare. (~ul luat de un fenomen.) 5. chip, fel, gen, maniera, mod, (rar) spirit. (Se pot face si alte observatii in acelasi ~.)
ANSAMBLU ~ri n. 1) Unitate rezultata din suma partilor componente; tot unitar; totalitate. ~ de masuri. ◊ In ~ in general; in mare. 2) Colectiv artistic. ~ de estrada. /<fr. ensemble
COT2 ~uri n. 1) (la drumuri, ape curgatoare etc.) Loc unde se face o schimbare de directie; cotitura. ~ul garlei. ◊ A vorbi fara ~uri a spune fara ocolisuri. A sti toate ~urile a cunoaste toate subtilitatile. 2) partea incovoiata a unei tevi sau a unui burlan. /<lat. cubitus
JGHEAB ~uri n. 1) Conducta (din lemn, din tabla sau din alt material) deschisa pe toata intinderea partii de sus, servind la scurgerea unui lichid sau a unui material pulverulent; uluc; scoc. 2) Vas facut din scanduri ori scobit dintr-un trunchi de copac sau din piatra, folosit pentru adapatul vitelor; adapatoare; uluc. 3) Santulet facut pe muchia unei piese de lemn pentru a o imbina cu iesitura altei piese; crestatura; scobitura. [Monosilabic] /<sl. zlebu
A SE RASUCI ma ~esc intranz. 1) A se intoarce brusc intr-o parte cu tot corpul. 2) rar A-si schimba miscarea in directie opusa. /ras- + a suci
totALITATE ~ati f. 1) Caracter total. 2) Unitate rezultata din suma partilor componente; tot unitar; ansamblu. [G.-D. totalitatii] /<fr. totalite
COORDONA vb. I. tr. A pune de acord, a aranja partile unui tot potrivit anumitor relatii sau unui anumit scop. [Pron. co-or-, p.i. -nez, var. coordina vb. I. / < fr. coordonner, cf. it. coordinare].
COORDONA vb. tr. a pune de acord partile unui tot; a indruma in sens unitar o serie de activitati. (< fr. coordonner)
SINTEZA s. f. 1. metoda de cunoastere constand din recompunerea unui tot din partile sale componente. ◊ reunire. ◊ lucrare, opera care abordeaza datele esentiale ale unei probleme, ale unei discipline etc. ◊ (mil.) document de raportare a situatiei si informare a esalonului superior, la sfarsitul zilei de lupta sau al unei actiuni. 2. operatie, metoda prin care se obtine un compus chimic din elementele lui sau din compusi mai simpli. 3. (fiz.) combinare a culorilor rezultate din amestecul sau din suprapunerea a doua sau mai multe culori. ◊ recompunere a elementelor in care a fost descompusa imaginea transmisa la distanta. ♦ a sunetelor = a) tehnica de generare pe cale electronica a sunetelor. b) tehnica de procesare prin care se reduce redundanta semnalelor vorbirii umane. 4. (fil.) unitate dialectica a laturilor contrare ◊ (la Hegel) etapa finala a triadei, fuziunea contrariilor (teza si antiteza). (< fr. synthese)
armonie f. (vgr. armonia, d. armozo, potrivesc). Sir de sunete placute urechii. Stiinta acordurilor. Armonie de stil, produsa de numaru si cadenta perioadelor. Armonie imitativa, artificiu de vorbire care consista in imitarea naturii pin [!] sunete: vijiind ca vijelia si ca plesnetu de ploaie. Fig. Acord perfect intre partile unui tot: armonia universului. A trai intr' o perfecta armonie cu cei din prejur. V. melodie.
HANG, (2) hanguri, s. n. 1. (In expr.) A tine hangul = a) a acompania o melodie; b) fig. a insoti, a intovarasi; c) fig. a tine partea cuiva, aproband tot ce face si ce spune; a face pe placul cuiva, a canta cuiva in struna. 2. (Reg.) Nume dat unor instrumente sau unor parti ale instrumentelor muzicale care servesc pentru a tine acompaniamentul. – Din magh. hang „sunet, ton, glas”.
PARTIAL1, -A, partiali, -e, adj. Care reprezinta numai o parte dintr-un tot; care se efectueaza numai in parte, care nu cuprinde sau nu acopera intregul sau totalitatea. [Pr.: -ti-al] – Din fr. partiel, lat. partialis.
PORTIE, portii, s. f. 1. Cantitate determinata dintr-un material, dintr-o substanta, dintr-un aliment, destinata a fi utilizata dintr-o data sau intr-un anumit interval de timp. 2. (Mai ales in forma portiune) parte dintr-un tot (divizat); bucata, fragment. [Var.: portiune s. f.] – Din fr. portion.
PRELEVA, prelev, vb. I. Tranz. (Livr.) A detasa, a extrage, a lua (cu anticipatie) o parte dintr-un tot, dintr-un ansamblu. [Prez. ind. si: prelevez] – Din fr. prelever.
DESPERECHEAT, -A, desperecheati, -te, adj. 1. Despartit, separat (de perechea lui). 2. Care nu (mai) face parte dintr-un tot sau dintr-o serie; izolat, stingher. – V. desperechea.
SUBDIVIZIUNE, subdiviziuni, s. f. parte obtinuta prin impartirea unei parti dintr-un tot care a mai fost impartit; subimpartire. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. subdivision.
partial (care reprezinta o parte dintr-un tot, partinitor) adj. m., pl. partiali; f. sg. partiala, pl. partiale
PORTIE ~i f. 1) parte dintr-un tot care revine cuiva. ~ de pamant. 2) Bucata dintr-un material sau dintr-o substanta luata pentru intrebuintare (intr-un anumit interval de timp). ~ de medicamente. 3) Cantitate de alimente care revin unei fiinte, intr-un timp determinat, pentru a-si mentine existenta; ratie. [G.-D. portiei; Sil. -ti-e] /<fr. portion
SUBIMPARTIRE ~i f. 1) v. A SUBIMPARTI. 2) parte capatata prin divizarea unei parti dintr-un tot deja impartit; subdiviziune. /v. a subimparti
COTA1 s.f. 1. parte cu care contribuie cineva la o cheltuiala comuna; parte cuvenita in urma unei imparteli. ♦ parte dintr-un tot careia i se da o anumita destinatie; cota-parte, participatie. ◊ Cota bursei = lista valorilor cotate la bursa. 2. Altitudine a unui punct fata de nivelul marii. ◊ Cota apelor = nivelul unei ape curgatoare. 3. Distanta dintre un punct si un plan de referinta. ♦ Dimensiune indicata pe un desen. 4. Semne in cifre si in litere care arata locul unor carti, al unor documente etc. intr-o biblioteca, intr-o arhiva etc. [< fr. cote, cf. lat.med. quota – in ce cantitate].
FRACTIUNE s.f. 1. parte dintr-un tot; bucata, fragment. 2. (Intr-un partid politic) Grupare organizata care se impotriveste liniei generale a partidului sau se desolidarizeaza intr-o problema anumita, elaborand o alta pozitie. 3. Grup parlamentar compus din reprezentantii aceluiasi partid. 4. Lichid obtinut prin distilarea unui amestec de lichide ridicat la o anumita temperatura. 5. V. fractie. [Pron. -ti-u-. / < fr. fraction, lat. fractio].
PORTIUNE s.f. parte dintr-un tot; fractiune, fragment, tronson; sector. [Var. portie s.f. / < fr. portion, lat. portio].
SUBDIVIZIUNE s.f. parte obtinuta prin impartirea unei parti dintr-un tot deja impartit; subimpartire. ♦ (Geol.) Unitate de timp corespunzatoare unei etape din istoria pamantului: era, perioada, epoca, etajul. [Pron. -zi-u-. / cf. fr. subdivision].
ALICOTA adj.f. (Mat.) parte alicota = parte a unui tot, continuta in el de un anumit numar intreg de ori. [< fr. aliquote].
DEFALCA vb. I. tr. 1. A desprinde, a da la o parte o suma dintr-o socoteala, dintr-un cont; (p. ext.) a desprinde o parte dintr-un tot. 2. A imparti (o lucrare etc.) in mai multe parti. [P.i. defalc, -chez. / < fr. defalquer, it., lat. defalcare].
SINOPTIC, -A adj. Care permite sa se vada dintr-o privire diferitele parti ale unui tot. ♦ Harta sinoptica = harta cu date culese simultan in diferite localitati asupra diferitelor elemente meteorologice, cu ajutorul carora se stabileste timpul probabil pentru urmatoarele 48 de ore. [< fr. synoptique, cf. gr. syn – cu, opsomai – voi vedea].
SUBSTANTA s.f. 1. Denumire generica data corpurilor cu compozitie si structura chimica omogena. ♦ Materie. 2. Categorie filozofica care desemneaza esenta comuna si stabila a tuturor lucrurilor, precum si ceea ce exista de sine statator. ♦ Substratul permanent al tuturor transformarilor. 3. (Fig.) partea fundamentala, constitutiva a unui lucru: esenta, esential. [< fr. substance, cf. lat. substantia].
ARMATURA s. f. 1. ansamblu de bare metalice dintr-un element de beton armat. 2. totalitatea pieselor metalice ale unor instalatii alcatuite din tevi sau conducte. 3. constructie de lemn, de zidarie etc. servind la intarirea peretilor unei galerii subterane. 4. fiecare dintre placile conducatoare ale unui condensator electric. 5. invelis metalic protector al unui cablu electric. 6. ~ (bucala) = totalitatea partilor care formeaza aparatul bucal al insectelor, crustaceelor. 7. (fig.) ceea ce sustine, serveste ca baza diferitelor parti ale unui tot; osatura (3), schelet (3). (< fr. armature, lat. armatura)
COTA1 s. f. 1. parte cu care contribuie cineva la o cheltuiala comuna sau care ii revine in urma unei imparteli. ◊ parte dintr-un tot careia i se da o anumita destinatie; cota-parte, participatie. ◊ contributie obligatorie, in produse agricole, impusa producatorilor de catre stat la termene si preturi fixate de el. 2. document de referinta care constata cursul valorilor inscrise la bursa2, rezultate din cotatiile unei zile. ◊ cota bursei = nivelul cursului valutar la bursa. 3. altitudine a unui punct fata de nivelul marii; nivelul unei ape curgatoare. ◊ nivelul la care navigheaza un submarin. 4. (mat.) a treia coordonata carteziana a unui punct din spatiu. ◊ fiecare dintre dimensiunile unei piese, ale unei constructii indicate pe un desen. 5. semn in cifre si litere care arata locul unor carti, documente etc. intr-o biblioteca, intr-o arhiva, a unei piese filatelice in cataloage sau reviste de specialitate. (< fr. cote, lat. quota)
DEFALCA vb. tr. 1. a desprinde, a da la o parte o suma dintr-o socoteala, dintr-un cont; a desprinde o parte dintr-un tot. 2. a imparti (o lucrare, un teren etc.) in mai multe parti. (< fr. defalquer, lat. defalcare)
FRAGMENT s. n. 1. parte (dintr-un tot). 2. moment dintr-o opera literara, muzicala, dintr-o scriere. (< fr. fragment, lat. fragmentum)
INTERSTITIU s. n. interval, spatiu liber intre doua corpuri, intre doua parti ale unui tot. (< fr. interstice, lat. interstitium)
PORTIE/PORTIUNE s. f. 1. cantitate determinata, dintr-un aliment, material etc. 2. parte dintr-un tot; fractiune, fragment, tronson. (< fr. portion, lat. portio, germ. Portion)
SUBDIVIZIUNE s. f. parte obtinuta prin impartirea unei parti dintr-un tot deja impartit; subimpartire. ◊ (geol.) unitate de timp corespunzatoare unei etape din istoria Pamantului: era, perioada, epoca, etajul. (< fr. subdivision)
SUBSTANTA s. f. 1. corp cu compozitie si structura chimica omogena. ◊ materie. 2. categorie filozofica desemnand esenta comuna si stabila a tuturor lucrurilor, precum si ceea ce exista de sine statator. ◊ substratul permanent al tuturor transformarilor. 3. (fig.) partea fundamentala, constitutiva a unui lucru; esenta, esential. (< fr. substance, lat. substantia)
CELALALT, CEALALTA, ceilalti, celelalte, pron. dem. 1. Cel mai departat dintre amandoi, al doilea; alalalt, aialalta. ◊ (Adjectival) Acolo, in partea cealalta. 2. (La pl.) toti cei care sunt de fata sau care pot fi luati in consideratie, afara de cel sau cei amintiti in mod special sau scosi din discutie. ◊ (Adjectival) Ceilalti oaspeti. ♦ (Adjectival; ca determinant al unor cuvinte care exprima o diviziune a timpului) imediat urmator altuia. Lumea cealalta. (Gen.-dat. sg. celuilalt, celeilalte, gen.-dat. pl. Celorlalti, celorlalte. – Var.: celalalt, ceealalta pron. dem., celalt, cellalt pron. dem. m.] – Cel(a) + alalt (= allalt).
INGLOBA, inglobez, vb. I. Tranz. A introduce ca parte integranta intr-un tot; a include, a cuprinde. – Din fr. englober.
INSA Conj. 1. (Adversativ, leaga doua propozitii sau doua parti de propozitie) Cu toate acestea, totusi, dar. 2. (Arata trecerea la alta idee) Dar, pe de alta parte. – Lat. ipsa.
ARMONIOS, -OASA, armoniosi, -oase, adj. Care are armonie1, plin de armonie1, ale carui parti componente formeaza un tot bine inchegat si echilibrat. [Pr.: -ni-os] – Din fr. harmonieux.
SOCIETAR, -A, societari, -e, s. m. si f. 1. Membru al unei societati literare, muzicale, teatrale; (in special) actor al unui teatru care primeste o cota-parte din veniturile teatrului. ◊ Societar de onoare = actor care primeste salariu pe tot timpul vietii din partea teatrului la care este angajat. 2. Persoana care detine actiuni emise de o societate anonima pe actiuni; asociat intr-o intreprindere comerciala particulara. [Pr.: -ci-e-] – Din fr. societaire.
CULEGE, culeg, vb. III. Tranz. 1. A aduna, a strange cereale, fructe, flori etc. ◊ Expr. A culege (pe cineva) de pe drumuri = a ajuta pe cineva cazut in mizerie, oferindu-i mijloace de trai si adapost. ♦ Fig. A dobandi, a obtine, a capata. A culege aplauze. 2. A ridica, a strange ceva de pe jos. 3. A aduna laolalta; a colectiona. ◊ Expr. Alege pana culege, se spune despre cineva foarte pretentios, care, tot alegand, ramane cu partea cea mai proasta. 4. A aduna din casete literele necesare si a le aseza in culegar; a zetui. ◊ Masina de cules = masina cu ajutorul careia se executa operatiile de culegere si de turnat litere (monotip) sau randuri (linotip). [Perf. s. culesei, part. cules] – Lat. colligere.
A INCLUDE includ tranz. 1) A contine in sine; a cuprinde; a intruni; a insuma; a ingloba. 2) A introduce ca parte componenta intr-un tot; a ingloba; a incorpora; a integra. 3) A face sa se includa. [Sil. in-clu-] /<lat. includere
A INCORPORA ~ez tranz. 1) A introduce ca parte componenta (intr-un tot); a uni cu alte elemente pentru a forma un corp; a ingloba; a include. 2) (teritorii) A alipi cu forta; a anexa. 3) (recruti) A inscrie in efectivul armatei; a inrola; a angaja. /<fr. incorporer, lat. incorporare
A INGLOBA ~ez tranz. inv. 1) A introduce ca parte componenta intr-un tot; a include; a incorpora; a integra. 2) A contine in sine; a cuprinde; a insuma; a intruni; a comporta; a include. [Sil. in-glo-] /<fr. englober
PIESA ~e f. 1) Element constitutiv (al unui ansamblu); parte componenta (a unui tot). ~ de muzeu. ~ vestimentara. 2) Obiect cu semnificatie speciala; figura. ~ de sah. 3) Ban de metal de mica valoare; moneda. 4) Act scris cuprins intr-un dosar sau intr-o colectie. 5) Element component (al unui sistem tehnic). 6) Creatie literara destinata reprezentarii pe scena. 7) Opera muzicala de proportii reduse (de obicei instrumentala); bucata; compozitie. [G.-D. piesei] /<fr. piece
SUBDIVIZIUNE ~i f. parte obtinuta dintr-un tot care a fost deja divizat; subimpartire. /<fr. subdivision
COMUN, -A I. adj. 1. care apartine mai multora sau tuturor; care intereseaza pe mai multi sau pe toti; obstesc. ◊ (jur.) drept ~ = parte a dreptului cu aplicare generala; substantiv ~ = substantiv care serveste la indicarea obiectelor de acelasi fel; factor ~ = numar cu care se inmultesc toti termenii unei sume; divizor ~ = numar intreg cu care se impart exact mai multe numere intregi date; multiplu ~ = numar divizibil prin mai multe numere intregi date; numitor ~ = numitor care apartine mai multor fractii. ◊ a face cauza ~a cu cineva = a fi de partea cuiva. 2. obisnuit, normal, frecvent. ◊ loc ~ = idee, lucru stiut de toata lumea; banalitate. 3. mediocru, banal, de rand. II. s. n. ceea ce apartine tuturor sau mai multora; ceea ce este alcatuit pe baze obstesti. ◊ in ~ = laolalta, impreuna. ◊ a iesi din ~ = a se prezenta ca ceva aparte, neobisnuit. (<fr. commun, lat. communis)
INTEGRARE s.f. 1. Actiunea de a (se) integra si rezultatul ei. ♦ Reunire a mai multor parti intr-un singur tot; integratie. 2. (Mat.) Determinarea integralei unei functii sau a solutiei unei ecuatii diferentiale. [< integra].
CICLIC, -A I. adj. 1. care se desfasoara in cicluri; periodic. ◊ (despre compozitii muzicale) alcatuit din mai multe parti independente. 2. (despre flori) toate elementele dispuse in verticil. 3. (despre compusi chimici) care are catenele inchise in ciclu. II. s. n. (cinem.) suita de desene, fazele unei miscari care, functional, se repeta. (< fr. cyclique, gr. kyklikos)
GENERAL2-A I. adj. 1. comun, aplicabil unui mare numar de persoane, fiinte sau obiecte dintr-o anumita categorie. ◊ care priveste pe toti, la care ia parte multa lume. 2. universal. ◊ care priveste, se ocupa de ceva in linii mari, in ceea ce are esential. ◊ (despre notiuni) care rezulta dintr-o generalizare. 3. care are loc, exista pe o mare intindere. 4. (despre functii, grade etc.) de rang superior; care poarta raspunderea unei directii, a unei institutii, intreprinderi etc. II. s. n. categorie desemnand unitatea trasaturilor fundamentale, esentiale ale unei clase de obiecte si procese, care se manifesta ca lege a existentei si dezvoltarii acestora. (< fr. general, lat. generalis)
INTEGRARE s. f. 1. actiunea de a (se) integra; integratie. ◊ reuniune a mai multor parti intr-un singur tot. ◊ fuzionare a unor intreprinderi economice. ♦ ~ economica = proces de intensificare a interdependentelor economice dintre diferite state ale lumii. 2. (mat.) determinarea integralei unei functii sau a solutiei unei ecuatii diferentiale. 3. capacitate a sistemului nervos de a realiza interactiunea intre diferite parti ale organismului, ca si intre acesta si mediul ambiant. (< integra)
NUCLEU s. n. 1. ciclu de atomi care compun scheletul moleculei unui corp chimic si care ramane neschimbat la toti derivatii corpului respectiv. 2. partea centrala, incarcata pozitiv, a unui atom, in care se concentreaza aproape intreaga masa a acestuia. 3. corpuscul globulos din citoplasma, constituent principal al celulei, cu rol in reproducerea si in trasmiterea caracterelor. 4. element central cu functie importanta in propozitie sau in fraza. 5. (astr.) portiune centrala, compacta, a unei comete. 6. (fig.) element esential al unui lucru. (< fr. nucleus, lat. nucleus)
CONVEX, -A (‹ fr., lat.) adj. 1. Care prezinta o proeminenta. 2. (MAT.; despre un arc de curba in raport cu un punct exterior) Ale carui coarde sint situate, toate, in intregime pe partea opusa punctului dat; (despre o curba inchisa) care este situata, in intregime, pe aceeasi parte a oricarei tangente a sa. ◊ Multime c. (de puncte din plan sau din spatiu) = multime care are proprietatea ca, o data cu fiecare doua puncte, contine intregul segment ce le uneste.
ACROMATOPSIE s. f. Defect de vedere care consta in incapacitatea de a distinge toate culorile sau numai o parte din ele. – Din fr. achromatopsie.
NEARMONIOS, -OASA, nearmoniosi,-oase, adj. Care nu are armonie1, ale carui parti componente nu formeaza un tot bine inchegat si echilibrat. [Pr.: ne-ar-mo-ni-os] – Ne- + armonios.
totAL, -A, (1) totali, -e, adj., (2) totaluri, s. n. 1. Adj. Care cuprinde totul; intreg, complet; general. ♦ Fig. Cat se poate de mare; deplin, desavarsit. 2. S. n. Suma rezultata dintr-o adunare. ◊ Loc. adv. In total = una peste alta, peste tot, cu totul. ♦ Intreg rezultat din reunirea partilor. – Din fr. total.
REST, resturi, s. n. 1. Ceea ce ramane dintr-un tot, dintr-un ansamblu din care cea mai mare parte a fost consumata, indepartata, luata, scoasa; ramasita. 2. tot ceea ce nu face parte din randul lucrurilor mentionate anterior. 3. Suma de bani care se inapoiaza celui care face o plata cu monede ori cu bancnote reprezentand o suma mai mare decat cea cuvenita. 4. (Mat.) Numar care reprezinta rezultatul unei scaderi; diferenta. ♦ parte care ramane nedivizata la o impartire si care, adaugata produsului dintre impartitor si cat, ne da deimpartitul. – Din ngr. resto, fr. reste. Cf. it. resto, germ. Rest.
INCOACE adv. 1) Inspre mine; in partea (sau in directia) mea; in partea aceasta. Vino ~. ◊ A se da mai ~ a se apropia. ~ si incolo intr-o parte si in alta; in toate directiile. A avea pe vino-ncoace a avea ceva atragator. 2) Mai aproape de timpul actual; inspre timpul prezent. ◊ Mai ~ a) mai aproape; b) intr-un timp mai apropiat. De la o vreme ~ de catva timp. [Sil. -coa-] /<lat. in-eccu[m]-hocce
TRIPTIC ~ce n. 1) Ansamblu de trei tablouri, de obicei reprezentand scene sacre, prinse intre ele prin balamale, astfel, incat cele laterale sa se poata inchide peste cel din mijloc. 2) Serie de trei opere de arta plastica, unite prin continut comun, care se completeaza reciproc. 3) tot unitar constituit din trei parti. /<fr. triptyque
NUCLEU s.n. 1. (Chim.) Ciclu de atomi care compun scheletul moleculei unui corp chimic si care ramane neschimbat la toti derivatii corpului respectiv. ♦ (Fiz.) partea centrala a unui atom, care poarta electricitate pozitiva si in care se concentreaza aproape intreaga masa a atomului. ♦ (Biol.) Element central al unei celule, situat in plasma, cu structura proprie si care are functii importante in celula. ♦ (Astr.) Portiune centrala a unei comete, a unei galaxii. 2. (Fig.) Element esential al unui lucru. [Pron. -cleu, pl. -ee, (s.m.) -ei. / < fr. nucleus, lat. nucleus].
PIESA s.f. 1. parte, portiune, bucata a unui tot (cu care formeaza o unitate). 2. parte a unui mecanism, a unei masini etc., care se poate demonta. 3. Moneda, ban. 4. Piesa anatomica = parte dintr-un cadavru preparata pentru studiu. 5. Fiecare dintre hartiile, dintre actele unui dosar. 6. Obiect, opera artistica expusa intr-un muzeu, la o expozitie etc. sau care face parte dintr-o colectie. 7. Lucrare dramatica in care predomina dialogul si care se reprezinta pe scena. 8. Compozitie, bucata muzicala. [Pron. pie-. / < fr. piece].
MISIL s. n. proiectil autopropulsat si ghidat pe toata sau doar pe o parte a traiectoriei. (< fr. missile)
autoplastie f. (auto- si -plastie din rino-plastie). Chir. Operatiunea pin [!] care se inlocuieste o parte perduta [!] cu alta luata tot de la acea persoana.
cincime f. A cincea parte dintr´un intreg. Un tot compus din cinci, pin [!] analogie cu treime. V. protipendada.
CASTIGA, castig, vb. I. 1. Tranz. A obtine bani sau alte bunuri materiale (prin munca, prin speculatii, prin exploatare, la jocuri de noroc etc.); p. ext. a dobandi, a obtine experienta, cunostinte etc. ♦ A recupera timpul (pierdut). 2. Tranz. A atrage de partea sa; a cuceri. Castigase simpatia tuturor. 3. Tranz. A obtine, a cuceri victoria (intr-o competitie sportiva, intr-un proces etc.). 4. Intranz. A deveni mai bogat in..., a-si spori continutul, calitatea, greutatea. – Lat. castigare.
TIGAN, -A, tigani, -e, s. m., adj. I. S. m. 1. Persoana ce face parte dintr-o populatie originara din India si raspandita in mai toate tarile Europei, traind in unele parti inca in stare seminomada. ◊ Expr. A arunca moartea in tigani = a arunca vina pe altul. A se muta ca tiganul cu cortul = a se muta foarte des; a fi nestatornic. A se ineca ca tiganul la mal = a nu reusi, a esua intr-o actiune tocmai cand era pe punctul de a o duce la bun sfarsit. tot tiganul isi lauda ciocanul, se spune despre cei care se lauda cu ceea ce le apartine. E invatat ca tiganul cu ciocanul (sau cu scanteia), se spune despre cei deprinsi cu nevoile. 2. Epitet dat unei persoane brunete. 3. Epitet dat unei persoane cu apucaturi rele. II. Adj. (Rar) Tiganesc. – Din sl. ciganinu. Cf. rus. tagan.
OISTE, oisti, s. f. 1. Bara lunga de lemn fixata in crucea carului, a carutei, a trasurii etc., de care se inhama caii (sau se injuga boii). ◊ Expr. A (o) nimeri (sau a da) (ca Irimia) cu oistea-n gard = a face sau a spune ceva cu totul nepotrivit, a face o prostie. ♦ parte a constelatiei Carul-Mare, alcatuita din trei stele asezate in prelungirea careului care seamana cu un car. 2. parte componenta a morii de vant, cu ajutorul careia aceasta se intoarce in bataia vantului. [Pr.: o-is-] – Din bg. oiste.
DECLINAT, -A, declinati, -te, adj. (Gram.; despre parti de vorbire flexibile) Trecut prin toate cazurile. – V. declina.
A DEFALCA ~chez tranz. 1) (parti componente) A desprinde dintr-un tot. 2) (sume banesti) A da la o parte dintr-un cont. 3) (proiecte, lucrari etc.) A repartiza pe etape sau la diferiti executanti. 4) (terenuri) A imparti in loturi. /<fr. defalquer, lat. defalcare
REGULAT2 ~ta (~ti, ~te) 1) v. A REGULA. 2) Care se repeta cu precizie la anumite intervale. 3) Care nu prezinta abateri de la regula, de la norma. Respiratie ~ta. ◊ Verb ~ verb care se conjuga dupa regulile generale. 4) Care este cumpatat; fara excese. Viata ~ta. 5) Care este compus din parti identice. ◊ Poligon ~ poligon care are toate laturile si toate unghiurile egale. 6) Care consta din elemente aranjate armonios. Trasaturi ~te. /<lat. regulatus
SINTEZA s.f. (op. analiza). 1. Metoda generala de cunoastere care consta din recompunerea unui tot sau a unui intreg din partile sale componente. ♦ Reunire. ♦ (Concr.) Lucrare, opera care abordeaza datele esentiale ale unei probleme, ale unei discipline etc. 2. Operatie, metoda prin care se obtine un compus chimic din elementele lui sau din compusi mai simpli. 3. (Fiz.) Combinare a culorilor rezultate din amestecul sau din suprapunerea a doua sau mai multe culori. ♦ Recompunere a elementelor in care a fost descompusa imaginea transmisa la distanta. 4. Unitate dialectica a laturilor contrare. 5. (In filozofia lui Hegel) Etapa finala a triadei, care uneste in sine intr-un chip nou unele trasaturi ale ambelor etape anterioare ale dezvoltarii (teza si antiteza). [Cf. fr. synthese, lat., gr. synthesis < syn – cu, thesis – asezare].
CICLIC, -A adj. 1. Care se desfasoara in cicluri, care apartine unui ciclu; periodic. ♦ (Despre o compozitie muzicala) Alcatuit din mai multe parti independente. 2. (Despre flori) La care toate elementele sunt dispuse in verticil. [< fr. cyclique, cf. lat. cyclicus, gr. kyklos – cerc].
REZERVA vb. I. tr. A pastra, a retine pentru cineva. ♦ A pune la o parte, a opri (ceva) dintr-un tot. ♦ (Fig.) A destina. ♦ refl. A se retine. [P.i. rezerv. / < fr. reserver, lat. reservare].
UNIFICA vb. I. 1. tr. A face un intreg, un tot din mai multe unitati sau parti; a uni. 2. tr. A reduce la un singur sistem; a face unitar. 3. refl. A se uni. [P.i. unific, 3,6 -ca. / < it. unificare, cf. fr. unifier < lat. unus – unu, facere – a face].
UNIFICA vb. I. tr. 1. a face un intreg, un tot din mai multe unitati sau parti. 2. a reduce la un singur sistem; a face unitar. II. refl. a se uni. (< fr. unifier, lat. unificare)
cirmaci m., pl. tot asa (d. cirma sau bg. kurmac; vsl. kurmicici). Pilot, timonier, acela care indreapta corabia. (La pluta, cirmaciu sta la partea din ainte [!]). – Fem. cirmace, pl. tot asa. V. dalcauc.
CAGULA, cagule, s. f. 1. Mantie cu gluga purtata de calugari; tip de gluga care acopera tot capul (cu deschizaturi in dreptul ochilor). 2. parte de cauciuc a unei masti de gaze. – Din fr. cagoule.
GENERIC, -A, generici, -ce, adj. Care apartine unei categorii intregi, privitor la o categorie intreaga (de fiinte, obiecte, fenomene); care cuprinde toate cazurile de acelasi fel. ♦ (Substantivat, n.) partea de la inceputul sau de la sfarsitul unui film, in care sunt indicate numele principalilor realizatori ai filmului respectiv. – Din fr. generique.
UNIVERS, universuri, s. n. 1. Lumea in totalitatea ei, nemarginita in timp si spatiu, infinit de variata in ce priveste formele pe care le ia materia in procesul dezvoltarii ei; cosmos. 2. Globul pamantesc; parte populata a globului pamantesc (impreuna cu tot ce se afla pe el); locuitorii globului pamantesc. ♦ Mediul, cercul, lumea imediata in care traieste cineva sau ceva: domeniu material, intelectual sau moral. – Din fr. univers, lat. universum.
FRACTIUNE, fractiuni, s. f. 1. parte distincta dintr-un intreg, dintr-un tot; frantura, fragment. 2. Grupare de membri in cadrul unui partid politic, care lupta impotriva liniei politice a majoritatii membrilor acelui partid. 3. Grup format din reprezentantii unui partid politic in parlament. 4. Portiune din lichidul obtinut prin distilarea unui amestec de lichide ridicat la o anumita temperatura sau portiune solida obtinuta prin cristalizare fractionata dintr-o solutie. [Pr.: -ti-u-] – Din fr. fraction, lat. fractio, -onis.
MAI4 maiuri n. pop. (la om si la animale) Glanda legata de tubul digestiv, situata in partea dreapta a abdomenului, care participa la toate functiile metabolice din organism; ficat. /<ung. maj
JERBA s.f. Buchet de flori asezat in asa fel incat toate sa aiba fata orientata in aceeasi parte. ◊ Jerba nucleara = fascicul de traiectorii ale particulelor cu sarcina electrica provenite din dezintegrarea unui nucleu atomic. [< fr. gerbe].
secatura, secaturi, s.f. 1. (pop.) loc secat al unei ape (unde se poate prinde peste). 2. (inv. si reg.) loc intr-o padure defrisat si folosit ca pasune sau ca ogor; curatura, seci. 3. (inv.) spatiu liber, loc gol. 4. (inv.) portiune, element, fragment (dintr-un tot, dintr-un ansamblu). 5. (inv.) planta sau parte a unei plante care si-a pierdut seva, germenele de viata; uscatura. 6. (reg.) boala a oilor care se manifesta prin uscarea pielii. 7. (pop.; la pl.) lucru, fapt, vorba, afirmatie etc. fara valoare, fara importanta, fara sens; fleac, nimic. 8. (pop.; deprec.) persoana lipsita de orice valoare, de caracter etc.; lichea, otreapa, osistie, zdreanta, sichimea, martafoi, pramatie, puslama.
INTEGRANT, -A adj. component constitutiv. ♦ parte ~a = parte care intra cu necesitate intr-un tot. (< fr. integrante)
JERBA s. f. 1. buchet de flori asezat in asa fel incat toate sa aiba fata orientata in aceeasi parte. 2. coloana de apa produsa de caderea unui proiectil. 3. fascicul de mai multe torpile lansate aproape simultan asupra aceleiasi tinte. ♦ ~ nucleara = fascicul de traiectorii ale particulelor emise de un nucleu radioactiv. 4. ansamblu de fantani arteziene al caror jet da impreuna imaginea unei jerbe (1). (< fr. gerbe)
ORGANON (‹ ngr., fr.) s. n. Nume dat in mod traditional celor sase tratate de logica ale lui Aristotel („Categoriile”, „Despre interpretare”, „Analiticele prime”, „Analiticele secunde”, „Topica”, „Respingerile sofistice”) si reflectand conceptia peripateticienilor care sustineau ca logica nu este o parte a filozofiei, ci un instrument al tuturor cercetarilor. Prin extindere, termenul se foloseste la desemnarea unei logici sau a unei metode (Fr. Bacon, Novum Organum).
corp n., pl. uri (lat. corpus). Ori-ce substanta, organica sau anorganica: toate corpurile-s solide, lichide sau gazoase. partea materiala a unei fiinte, trup: corp de om, de vita. parte de armata mai mare de cit diviziunea: armata romaneasca are sapte corpuri. Regiment: banii corpului. Corporatiune: corpu ferarilor. Colectivitate, toti la un loc: corpu didactic (corepunde terminatiunii -ime cind e vorba de profesiuni: corpu studentesc = studentimea). parte principala din ceva: casa asta are doua corpuri, corp de pompa. Corp ceresc, stea sau bolid. Corp de garda, post militar, soldati de paza. Corp al delictului, obiect care probeaza existenta delictului, cum ar fi un cutit ramas de la asasin. Corpuri legiuitoare, Camera si Senatu. Spirit de corp, spirit de solidaritate cu corpu ori cu societatea din care faci parte. A te constitui in corp, a te aduna, a te stringe formind un corp. In Let. corpus (rus. pol. korpus) si (grecizat) corpos, pl. uri, corp de armata (ca 3, 266-267).
GREGAR, -A, gregari, -e, adj. (Despre animale) Care traieste in grupuri compacte, in turme, cete, carduri. ◊ Instinct gregar = instinct care determina unele animale sa traiasca, sa migreze etc. in turme, cete, carduri. (Fig.) Spirit (sau instinct) gregar = spirit sau instinct care indeamna pe unii oameni sa se supuna orbeste, sa-si piarda cu totul individualitatea in mijlocul multimii din care fac parte. – Din fr. gregaire, lat. gregarius.
SEMIAXA, semiaxe, s. f. 1. Portiune dintr-o dreapta marginita de un punct si formata din toate punctele dreptei care se afla intr-o parte sau in cealalta in raport cu originea. 2. Jumatate din lungimea axei unei curbe plane inchise sau a unui corp de revolutie generat de o curba plana inchisa, cuprinsa in interiorul curbei sau al corpului respectiv. Semiaxa sferei. [Pr.: -mi-a-] – Semi- + axa.
BUTURUGA ~gi f. 1) partea de la pamant a unui trunchi (cu tot cu radacina), ramasa dupa ce s-a taiat copacul. ◊ ~ga mica rastoarna carul mare un lucru de mica importanta poate (uneori) duce la transformari importante. 2) Bucata groasa de lemn de foc; bustean; butuc. 3) Bucata de lemn groasa si noduroasa. [G.-D. buturugii] /Orig. nec.
CETATEAN ~eana (~eni, ~ene) m. si f. 1) Persoana care face parte din populatia stabila a unui stat, avand toate drepturile si obligatiile prevazute de lege. ~ cu drepturi egale. 2) fam. Persoana considerata ca unitate particulara distincta fata de alte persoane; individ; ins. /cetate + suf. ~ean
CETATEANCA ~ence f. Femeie care face parte din populatia stabila a unui stat, avand toate drepturile si obligatiile prevazute de lege. /cetatean + suf. ~ca
LIMBA-DE-MARE, limbi-de-mare, s.f. Peste plat din fam. soleidae, cu corp alungit, bot rotunjit in forma de cioc, ochii asezati pe partea dreapta, de aprox. 60 cm lungime, prezent pe toate tarmurile Europei occidentale, in marile nordice si in Marea Mediterana, foarte apreciat ca peste de consum (Solea solea); varietatea din Marea Neagra (Solea nasuta) este mult mai mica.
insorari, insoraresc, vb. IV (reg., inv.) a impreuna, a comasa (parti dintr-o mosie sau mosii), formand un tot.
ROL1 s. n. I. 1. lista a proceselor care urmeaza sa fie judecate intr-o zi de catre o instanta. 2. registru in care sunt trecuti contribuabilii la perceptie. 3. lista a echipajului unei nave. 4. (in unele tari) lista tuturor navelor si a caracteristicilor lor tehnice. II. 1. parte (de text, melodica etc.) ce revine unui interpret intr-un spectacol. ◊ personajul interpretat de un actor. 2. atributie, sarcina care revine cuiva intr-o actiune; menire. 3. semnificatie de ordin semantic sau lingvistic pe care o poate avea un cuvant. (< fr. role)
CELALALT, CEALALTA, ceilalti, celelalte, pron. dem. 1. Cel mai departat dintre amandoi, al doilea. ◊ (Adjectival) Acolo, in partea cealalta, printre desisuri marunte (SADOVEANU). 2. (La pl.) toti cei care sunt de fata sau care pot fi luati in consideratie, afara de cel sau cei amintiti in mod special sau scosi din discutie. ◊ (Adjectival) Nici macar sa-si ridice ochii la ceilalti meseni (CREANGA). ♦ (Adjectival, determinand cuvinte care exprima o diviziune a timpului) Imediat urmator altuia. Lumea cealalta. [Gen.-dat. sg. celuilalt, celeilalte, gen.-dat. pl. celorlalti, celorlalte. – Var.: celalalt, ceealalta pron. dem., celalt, cellalt pron. dem. m.] – Din cel + alalt.
basin n., pl. uri si e (fr. bassin, d. celticu bac, cavitate). Rezervoriu de apa intr’o gradina sau aiurea. Piscina de scaldat. Intr’un port, partea in care stau corabiile. Basinu unui fluviu, toata intinderea ale carei ape se varsa in el. Anat. partea corpului uman cu care se termina trunchiu (intre pept si picioare). Fals. bazin. V. strand, havuz.
2) cer n., pl. uri (lat. caelum, it. sp. cielo, pv. cat. cel, fr. ciel, pg. ceo). Bolta albastra care se pare ca inveleste pamintu. Aer, atmosfera: ceru e senin. Paradis, rai: Imparatia cerurilor. Clima: ceru unei tari. Fig. Dumnezeu, providenta: gratie cerului. A ridica in cer, a lauda mult. A rascoli ceru si pamintu, a face tot posibilu, toate incercarile. Focu cerului, fulgeru. Ceru unui tablou, partea care reprezenta [!] ceru. Ceru gurii, palatu, partea superioara a gurii de la dinti pina la inghititoare.
ANGIOSPERM, -A, angiospermi, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre plante) Care are semintele inchise in fructe. 2. S. f. (La pl.) Increngatura de plante cu flori, cu seminte inchise in fructe, raspandite pe tot globul pamantesc; (si la sg.) planta care face parte din aceasta increngatura. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. angiosperme.
INTEGRANTA, integrante, adj. (In sintagma) parte integranta = parte care intra in mod necesar in componenta unui tot. – Din fr. [partie] integrante.
SUBSTANTA, substante, s. f. 1. Corp (omogen) alcatuit din atomi si din molecule (formate din aceleasi elemente) si care poseda o anumita forma, culoare, miros, gust etc. ◊ Substanta de contrast = substanta chimica utilizata la examenele radiologice, opaca la razele Roentgen. 2. (Anat.; in sintagmele) Substanta alba = parte a sistemului nervos central formata din fibrele celulelor nervoase. Substanta cenusie = parte a sistemului nervos central formata din corpurile celulelor nervoase. 3. Categorie filozofica care desemneaza fie esenta comuna si stabila a tuturor lucrurilor, fie ceea ce exista de sine statator. 4. parte esentiala, principala, constitutiva a unui lucru. ♦ Fig. Continutul, miezul unui discurs, al unei scrieri etc. ◊ Loc. adv. (Rar) In substanta = pe scurt, in rezumat; in fond. – Din fr. substance.
FASCICULA, fascicule, s. f. Fiecare dintre partile unei opere unice care se publica in etape succesive (urmand a fi reunite intr-un tot dupa aparitia integrala a lucrarii). ♦ Brosura continand o parte, un capitol dintr-un roman publicat in fragmente succesive; p. gener. brosura. ♦ Coala de tipografie faltuita. [Var.: fascicola s. f.] – Din fr. fascicule.
INTEGRANTA ~e adj. : parte ~ parte care intra in mod obligatoriu in componenta unui tot. [Sil. -te-gran-] /<fr. integrante
PERIOADA2 ~e f. 1) gram. Constructie constand din cateva unitati sintactice, care formeaza un tot armonios. 2) geol. Subdiviziune a unei ere geologice. 3) muz. parte unitara dintr-o compozitie muzicala constand din mai multe fraze. [G.-D. perioadei; Sil. -ri-oa-] /<lat. periodus, ngr. periodos, fr. periode
SUS2 n. 1) partea de deasupra. ◊ A rasturna (sau a intoarce) ceva (sau toate) cu ~ul in jos a face mare dezordine. 2) partea de nord. Vant din ~. /<lat. susum
TEMEI ~iuri n. 1) Element esential de temelie; parte fundamentala. A surpa ~iurile vechi. ◊ De ~ a) de baza; fundamental; b) serios; c) insemnat. Fara (sau lipsit) de ~ lipsit de baza reala; neintemeiat. Cu ~ a) care se sprijina pe o baza solida; in mod solid; cu temeinicie. A pune ~ pe ceva (sau pe cineva) a se bizui pe ceva (sau pe cineva); a conta. 2) Fenomen care provoaca sau determina aparitia efectului; pricina; motiv; cauza. ◊ Cu tot ~iul avand destule motive; pe deplin justificat. 3) pop. partea centrala a unui fenomen in desfasurare; toi. ~iul iernii. ~iul mesei. /<sl. temeli
tot3 n. 1) Ansamblu complet din punct de vedere al partilor componente. Un ~ organic. 2) fig. Ansamblu de lucruri, fenomene etc. existente in realitate. 3) mai ales art. Lucru esential (in raport cu celelalte). Stiinta e ~ul. ◊ Aici e ~ul prin aceasta se explica tot; in aceasta consta tot. /<lat. totus
UNUL una (unii, unele) pron. nehot. 1) la sing. Cineva. 2) la pl. O parte din. ◊ ~ mai bun (frumos, destept etc.) decat altul toti la fel de buni (frumosi, destepti etc.). ~ ca ~ (sau ~ ca altul) fara deosebire; deopotriva. Pana una-alta intre timp. A da toate pe una a supune intreaga activitate unui singur scop. A sti (sau a o tine) una si buna a persista intr-o opinie. /<lat. unus, una
ghiul (ghiuluri), s. n. – 1. Piatra pretioasa incrustata intr-un inel. – 2. (Arg.) Inel, bijuterie. Tc. ǵul „trandafir” (Seineanu, II, 183). – Der. ghiular, s. m. (Arg., bijutier). Din aceeasi familie face parte ghiurghiuliu, adj. (trandafiriu), din tc. ǵulǵuli (Tiktin). toate aceste cuvinte sint inv.
atractiune f. (lat. attractio, -onis. V. tractiune). Fiz. Puterea in virtutea careia corpurile si partile aceluiasi corp se atrag reciproc. – Si atractie. – toate corpurile naturii se atrag mutual in raport direct cu volumu si invers cu patratu distantelor; asta e atractiunea planetara, o mare lege pe care Newton a demonstrat-o si care e cel mai frumos titlu de glorie al sau. Pintr´insa [!] a explicat miscarea planetelor, intoarcerea cometelor, fluxu si refluxu marii, turtirea polilor s. a. Daca aceste corpuri nu cad unele peste altele, cauza e ca-s dotate´n acelasi timp cu o forta de impulsiune care neutralizeaza puterea atractiva; miscarea circulara e rezultatu combinatiunii acestor doua forte. Se numeste forta de coeziune sau atractiune moleculara aceia care se exercita intre partile aceluiasi corp pin [!] contactu imediat.
BAZIN, bazine, s. n. 1. Rezervor deschis, de mari dimensiuni, construit din metal, din piatra, din ciment etc. ♦ Rezervor de apa amenajat pentru inot sau pentru sporturile care se practica in apa. 2. (Si in sintagma bazin hidrografic) Regiune din care un rau, un fluviu, un lac sau o mare isi aduna apele. ♦ Regiune delimitata de albiile tuturor afluentilor unui rau sau ai unui fluviu. ◊ Bazin portuar = parte a unui port, special amenajata pentru stationarea vaselor (in vederea incarcarii si descarcarii lor). ♦ Regiune geografica bogata in zacaminte de minereuri, in special de carbuni. 3. (Anat.) Cavitate situata in partea inferioara a abdomenului si constituita din oasele iliace; pelvis. – Din fr. bassin.
MOLECULA, molecule, s. f. Cea mai mica parte dintr-o substanta care mai pastreaza compozitia procentuala si toate proprietatile chimice ale acelei substante *Molecula-gram = cantitate dintr-o substanta a carei greutate in grame este egala cu greutatea ei moleculara; mol1. – Din fr. molecule
COMPLET2, -A, (1) completi, -te, adj., (2, 3) completuri, s. n., (4) adv. 1. Adj. Care contine tot ceea ce trebuie; caruia nu-i lipseste nici una dintre partile constitutive; intreg, desavarsit, deplin, implinit. ◊ Opere complete = editie cuprinzand toate operele unui scriitor. ♦ (Despre un vehicul de transport in comun) care are toate locurile ocupate; plin. 2. S. n. (In sintagma) Complet de judecata = colectiv alcatuit din numarul legal de judecatori si asesori care iau parte la solutionarea unui litigiu. 3. S. n. Costum de haine; obiect de imbracaminte compus din doua (sau mai multe) piese asortate. 4. Adv. In intregime, cu desavarsire. [Var.: complect, -a adj.] – Din fr. complet, lat. completus.
EMBRIOLOGIE s. f. parte a biologiei care se ocupa cu studiul embrionului in toate fazele dezvoltarii lui, de la formarea celulei-ou pana la ecloziune sau nastere. [Pr.: -bri-o-] – Din fr. embryologie.
DECUPAT2, -A, decupati, -te, adj. Taiat dintr-un tot, dintr-un intreg; din care s-a taiat o parte. ◊ Pantofi decupati = pantofi care au calcaiul descoperit, fara staif. – V. decupa. Cf. fr. decoupe.
SIMETRIC, -A, simetrici, -ce, adj. 1. (Despre lucruri sau forme) Care prezinta simetrie (1), care se caracterizeaza prin simetrie, ale carui parti sunt asezate cu simetrie; (despre elemente care alcatuiesc un tot) care este asezat intr-o anumita ordine; cu simetrie (1). 2. Spec. (Mat.; despre doua puncte apartinand aceleiasi figuri geometrice sau la doua figuri diferite; p. ext. despre doua figuri geometrice) Care prezinta simetrie (2). ♦ (Substantivat, n. si f.) Dreapta sau punct asezat in simetrie cu alta dreapta sau cu alt punct. ♦ Functie simetrica = functie a mai multor variabile care nu se schimba, orice permutari ar suferi aceste variabile. – Din fr. symetrique.
SUBASMENT, subasmente, s. n. (Arh.) partea inferioara a unei constructii pe care se sprijina (aparent) toata cladirea; soclu. – Din fr. soubassement.
INDIVID ~zi m. 1) Organism avand o existenta proprie si considerat ca unitate distincta fata de specia din care face parte; exemplar. 2) Persoana considerata ca unitate particulara, distincta fata de toate celelalte persoane; ins; cetatean. 3) fig. peior. Persoana necunoscuta care trezeste neincredere; om suspect. /<fr. individu, lat. individuus
totAL1 ~uri n. 1) Rezultat al unei adunari; suma. ◊ In ~ adunand toate la un loc; de tot; in ansamblu. 2) Ansamblu pe care il constituie mai multe parti impreuna. /<fr. total
ZONA s.f. 1. Fiecare dintre cele cinci mari diviziuni ale globului terestru, delimitate de cercurile polare si de tropice. ♦ Fiecare dintre partile cerului care corespund zonelor terestre. 2. Portiune delimitata dintr-un tot pe baza unor caracteristici distinctive sau a unei imprejurari speciale. ♦ (Silv.) Suprafata denumita conventional dupa o planta-tip. ♦ Spatiu de operatii militare; (av.) portiune a spatiului aerian din jurul unui aerodrom, care se fixeaza pilotilor pentru lucru in aer. ♦ Intindere delimitata din punct de vedere administrativ si economic-financiar; sector. ♦ (Tehn.) Denumire a unor parti din furnal. ♦ Intindere, extensiune a ceva. 3. Portiune din suprafata unei sfere cuprinsa intre doua planuri paralele. 4. Banda de frecventa in care oscilatiile au anumite caractere comune. [< fr. zone, it., lat. zona, gr. zone].
ENUMERATIE s.f. 1. (Liv.) Enumerare; numaratoare, numarare. 2. Figura de stil care cuprinde insiruirea tuturor argumentelor, faptelor etc. privitoare la aceeasi imprejurare sau tema. 3. parte a unui discurs care preceda peroratia si in care autorul recapituleaza toate dovezile cuprinse in argumentatie. [Gen. -iei. / cf. fr. enumeration, lat. enumeratio].
brac (bracuri), s. n. – Rest, ramasita buna de aruncat. Germ. Brack, in parte prin pol., rut., rus. brak (DAR). – Der. bracui, vb. (a da la o parte, a arunca ceva nefolositor; a lua caimacul, a lua tot ce e mai bun).
STRATEGIE s.f. 1. parte componenta a artei militare care se ocupa cu conducerea tuturor fortelor armate de uscat, aer si apa, pe toata durata razboiului si pe durata fiecarei campanii, organizand si conducand operatiile duse de mari grupari de forte. 2. Stiinta conducerii luptei revolutionare prin determinarea directiei principale a actiunilor si prin elaborarea planului de unire si de utilizare justa a fortelor revolutionare, a rezervelor revolutiei. 3. (Fig.) Arta de a folosi cu dibacie toate mijloacele disponibile in vederea asigurarii succesului intr-o lupta. [Gen. -iei. / cf. fr. strategie, lat., gr. strategia].
ENUMERATIE s. f. 1. enumerare. 2. figura de stil constand in insiruirea tuturor argumentelor, faptelor etc. privitoare la aceeasi imprejurare sau tema. 3. parte a unui discurs care preceda peroratia si in care autorul recapituleaza toate dovezile cuprinse in argumentatie. (< fr. enumeration, lat. enumeratio)
ATOM (‹ fr., lat.) s. m. 1. Particula din care sint alcatuite toate substantele, solide, lichide, sau gazoase. Reprezinta cea mai mica parte a unei substante simple (element chimic) care mai pastreaza insusirile chimice ale acesteia. Este format din dintr-un nucleu central si electroni. Poate exista fie liber, fie in combinatii cu alti atomi (identici sau diferiti) alcatuind molecula. A. social = notiune introdusa in psihosociologie de J.L. Moreno, desemnind cea mai mica unitate viabila a matricei sociometrice, nucleul tuturor relatiilor socioafective (numite „tele”-uri) care s-au constituit in jurul unui individ.
ZBATE, zbat, vb. III. Refl. 1. (Despre fiinte) A face miscari bruste, violente sau convulsive (din cauza durerii sau pentru a scapa de o stransoare); a se zvarcoli; a se smuci. ◊ Expr. A se zbate ca pestele pe uscat (sau ca musca in panza paianjenului), se zice despre cineva care se sileste din toate puterile sa scape dintr-un mare impas. A se zbate de moarte = a se zbate foarte tare; a se lupta cu moartea, a fi pe moarte. ♦ A se chinui, a se zbuciuma. ♦ (Despre parti ale corpului) A se misca, a zvacni. ♦ A face tot ce-i sta in putinta, a se stradui din rasputeri pentru a realiza ceva. 2. A se misca cu putere incoace si incolo; a se involbura, a se invarteji. 3. A se targui, a se tocmi. ♦ Tranz. (Inv.) A reduce, a scadea din pretul unei marfi prin targuiala. – Lat. exbattere (= battuere).
CLAN (‹ fr., engl.) s. n. 1. Grup de familii inrudite la popoarele celtice; p. ext. comunitatea umana din comuna primitiva, compusa din indivizi uniti prin legaturi de rudenie si de limba; ginta, trib. ◊ (SOCIOL.) C. totemic = trib primitiv intemeiat pe apartenenta tuturor membrilor la acelasi totem. 2. (MAT.) Multime K nevida de parti ale unei multimi E, cu proprietatea ca oricare ar fi doua multimi din K reuniunea si diferenta lor apartin lui K. ◊ C. borelian = c. K avind proprietatea ca reuniunea unui numar infinit de multimi din K apartine lui K; corp borelian. 3. (Peior.) Clica.
GRINDEI, grindeie, s. n. 1. Una dintre partile componente ale plugului cu tractiune animala, care leaga intre ele toate celelalte elemente. 2. Grinda mica (fixata la o constructie de-a curmezisul si orizontal). ♦ Bucata de lemn care intra in alcatuirea unor instrumente, mecanisme etc. – Grinda + suf. -ei. Cf. bg. gredel, scr. gredelj.
PIRANDA ~e f. pop. 1) Persoana de s*x feminin care face parte dintr-un grup etnic originar din India, raspandit aproape in toate tarile europene, ducand in unele locuri o viata seminomada; tiganca. 2) Sotie a tiganului. /<tig. pirando
RADICAL4 ~i m. 1) mat. Numar care, ridicat la o anumita putere, da numarul dat; radacina. 2) mat. Simbol care indica operatia de extragere a radacinii. 3) chim. Grup de atomi care se comporta in reactiile chimice ca un element unic, fara a se modifica. 4) lingv. parte a unui cuvant, dotata cu sens lexical, care este comuna tuturor cuvintelor din aceeasi familie; radacina. /<fr. radical, germ. Radikal
ROM2 ~i m. pop. Persoana care face parte dintr-un grup etnic originar din India, raspandit aproape in toata lumea, ducand (in unele zone) o viata seminomada; tigan. /< tig. rom
SPATIU ~i n. 1) Intindere nelimitata care cuprinde toate corpurile ceresti. 2) Intindere a universului cu exceptia atmosferei terestre. ◊ ~ aerian parte din atmosfera, care se intinde asupra teritoriului unui stat. ~ locativ suprafata camerelor de locuit. 3) Distanta intre doua puncte sau intre doua obiecte. ~ intre cuvinte. 4) Durata care separa doua momente. 5) filoz. Forma fundamentala de existenta a materiei in cadrul careia are loc miscarea acesteia. [Sil. -tiu] /<lat. spatium, it. spazio, fr. espace, germ. Spatium
TIGAN ~i m. 1) Persoana care face parte dintr-un grup etnic originar din India, raspandit aproape in toata lumea, ducand (in unele zone) o viata seminomada; rom. ◊ A se muta ca ~ul cu satra (sau cu cortul) a se muta foarte des; a nu avea un loc stabil de trai. A se deprinde ca ~ul cu scanteia (sau cu ciocanul) a se deprinde cu greutatile, cu nevoile. A se ineca ca ~ul la mal a suferi o nereusita tocmai la sfarsitul unei actiuni. tot ~ul isi lauda ciocanul se spune despre o persoana care se lauda (fara motiv) cu ce are. Calea ~ului Calea Lactee. 2) pop. iron. Persoana bruneta. 3) peior. Persoana cu apucaturi urate. /<bulg. tiganin
TIGANCA ~anci f. Femeie care face parte dintr-un grup etnic originar din India, raspandit aproape in toata lumea, ducand (in unele zone) o viata seminomada. [G.-D. tigancii; Pl. si tigance] /tigan + suf. ~ca
VARF ~uri n. 1) partea de deasupra (ascutita) a obiectelor inalte; creasta. ~ul acoperisului. ~ul copacului. ◊ Cu ~ incarcat pana sus; foarte plin. Cu ~ si indesat mai mult decat trebuie; cu prisosinta. Asta pune (sau face) ~ (la toate) asta e peste orice masura; asta este din cale-afara. 2) partea cea mai inalta a unui munte sau a unui deal; culme; creasta; coama; spinare; crestet; pisc. 3) Capatul (de obicei mai ascutit) al unui obiect sau organ. ~ul cutitului. ~ul degetului. ◊ Din ~ul buzelor a) de man-tuiala; b) cu dispret; sfidator. 4) Punct de intretaiere a doua laturi ale unei figuri geometrice. 5) fig. Moment central in desfasurarea unei activitati. ~ul adunarii. ◊ Ore de ~ ore cu o mare aglomeratie sau cu o solicitare intensa. 6) la pl. totalitate a persoanelor de frunte ale unei societati, clase, organizatii. /<sl. vruhu
AGREGARE s.f. Faptul de a se agrega; unire a unor parti intre care nu exista o legatura intima; unire intr-un tot; agregatie. ◊ Stare de agregare = fiecare dintre cele trei stari de consistenta sub care se poate prezenta materia. [< agrega].
DEDICA vb. I. 1. tr. A inchina cuiva (o carte, o opera artistica sau stiintifica proprie) ca omagiu. ♦ A consacra, a pune toate puterile in slujba unei idei, unei actiuni. ♦ A rezerva o parte din timp pentru a se ocupa exclusiv de cineva sau de ceva. 2. refl. A se consacra (unui studiu, unei meserii etc.). [P.i. dedic. / < lat., it. dedicare, cf. fr. dedier].
DEFECTIV, -A adj. (Despre parti de vorbire flexibile) Care nu are unele forme; nefolosit la toate formele flexionare. [Cf. lat. defectivus, fr. defectif].
ceremonie (ceremonii), s. f. – Parada, fast, eticheta. – Var. ceremonie, teremonie, terimonie, toate inv. – Mr. tirimone. Lat. caerimonia, it. cerimonia (sec. XVII), in parte prin intermediul pol. ceremonia, cerymonia (intermediarul rus., propus de Sanzewitsch 211 si DAR, nu este posibil, avind in vedere data); cf. ngr. τσερεμονία, alb. ceremonie, bg. ceremonija. – Der. ceremonial (var. teremonial), s. n. (totalitatea regulilor sau formelor de eticheta intrebuintate la o ceremonie); ceremonios, (var. teremonios), adj. (care se comporta cu politete, solemn).
SIMETRIE s.f. 1. Asezare, dispunere a unor parti identice intr-un mod asemanator intr-un ansamblu, intr-un tot. ♦ Armonie, imbinare armonioasa rezultata din anumite combinatii regulate si bine proportionate. 2. Proprietatea unei figuri in raport cu un punct, cu o dreapta sau cu un plan de a avea puncte care sa corespunda doua cate doua. ♦ Proprietatea a doua figuri de a se suprapune exact. [Gen. -iei. / cf. fr. symetrie, it. simmetria < lat., gr. symmetria < gr. syn – cu, metron – masura].
SIMETRIE s. f. 1. dispunere a unor parti identice intr-un mod asemanator intr-un ansamblu, intr-un tot. ◊ armonie, imbinare armonioasa rezultata din anumite combinatii regulate si bine proportionate. 2. (mat.) proprietate a unei figuri in raport cu un punct, cu o dreapta sau cu un plan de a avea puncte care sa corespunda doua cate doua. ◊ proprietate a doua figuri de a se suprapune exact. (< fr. symetrie, lat., gr. symmetria)
HAINA, haine, s. f. 1. (La pl.) Termen generic pentru obiectele de imbracaminte (in special) barbatesti. ◊ Un rand de haine = un costum barbatesc complet, alcatuit din pantaloni, sacou (si vesta). ♦ (La sg.) Imbracaminte barbateasca pentru partea de sus a corpului; sacou. ♦ Vesmant lung si larg care acopera tot trupul. ♦ Palton. ◊ Expr. A(-si) da si haina de pe el = a face sau a fi dispus sa faca orice sacrificiu (pentru a obtine ceea ce doreste). 2. (Biol.; in sintagma) Haina de nunta = infatisare deosebita pe care o capata masculii unor pesti, batracieni sau pasari in perioada imperecherii. – Din bg. halina, scr. haljina.
ZBATE, zbat, vb. III. Refl. 1. (Despre fiinte) A face miscari bruste, violente sau convulsive (din cauza durerii sau pentru a scapa de o stransoare); a se zvarcoli; a se smuci. ◊ Expr. A se zbate ca pestele pe uscat (sau ca musca in panza paianjenului), se zice despre cineva care se sileste din toate puterile sa scape dintr-un mare impas. A se zbate de moarte = a se zvarcoli foarte tare; a se lupta cu moartea, a trage sa moara. ♦ Fig. A se chinui, a se zbuciuma, a suferi cumplit. ♦ (Despre parti ale corpului) A se misca, a zvacni, a palpita. ♦ A face tot ce-i sta in putinta, a se stradui din rasputeri pentru a realiza ceva, pentru atingerea unui scop. 2. A se misca cu putere incoace si incolo; a se involbura, a se invarteji. 3. (Reg.) A se targui, a se tocmi. ♦ Tranz. (Inv.) A reduce, a scadea din pretul unei marfi prin targuiala. – Lat. pop. exbattere (= battuere).
CIOCLEJ ~i m. reg. 1) Tulpina de porumb cu tot cu frunze (si cu panusi), dupa culegerea, stiuletilor; hlujan; strujan. 2) rar parte dinspre radacina porumbului sau a florii-soarelui, care ramane dupa recoltare. [Sil. cio-clej] /Orig. nec.
STROFA ~e f. parte a unei opere poetice, constand din cateva versuri, ce constituie un tot unitar din punct de vedere al ritmului, rimei si sensului. /<lat. stropha, fr. strophe, it. strofa, germ. Strophe
INTERLINGVISTICA s.f. parte a lingvisticii generale care studiaza structura si notiunile de baza ale tuturor limbilor. [< fr. interlinguistique].
ALICUANTA adj.f. (Mat.) parte alicuanta = parte care nu intra de un numar exact de ori intr-un tot. [Pl. -te. / < fr. aliquante].
favoare (-oruri), s. n. – Avantaj acordat cuiva, hatir. – Var. (inv.) favor. Fr. faveur. Dupa Sanzewitsch 203, prin intermediul rus. favor, ipoteza care nu este necesara. – Der. favorabil, adj.; favorit, adj.; favorit, s. m. (barba de o parte si de alta a obrazului; favorit); favoriza, vb.; favoritism, s. n., toate din fr. Cf. defavoare, s. f.; defavorabil, adj.
INTERLINGVISTICA s. f. parte a lingvisticii generale care studiaza structura si notiunile de baza ale tuturor limbilor. (< fr. interlinguistique)
hohoti (hohotesc, it), vb. – 1. A izbucni in ris. – 2. A plinge zgomotos. Creatie expresiva, cf. hihoti, chicoti. Se considera in general ca este der. din sl. chochotati „a ride”, cf. rus. chochot „hohot” (Miklosich, Slaw. Elem., 51; Cihac, II, 139; Tiktin; Berneker 393), cf. 319; Conev 103; DAR). Aceasta solutie este posibila, dar cuvintul sl. este tot expresiv si poate, fireste, sa coincida cu rom. Pe de alta parte, cuvintul sl. nu inseamna decit „a izbucni in ris”, pe cind in rom. ideea de „ris” sau de „plins”, pare secundara, ideea initiala fiind cea de „in chip zgomotos”; cf. mr. huhutescu, huhutire „a striga, a urla”. – Der. hohot, s. n. (hohot); hohoteala, s. f. (ris), cf. chicoteala.
chindie si (Mold. si) achindie f. (turc. ikindi [cum. ekindu], „al doilea” ceas, d. iki, doi, timpu de dupa ameaza [!], namazu de la mijlocu acestui timp). Timpu de pe la 4 dupa ameaza: pe la chindie sau pe la chindii. Un dans popular cu miscari foarte rapezi [!]. Melodia acestui dans. Tabulhana (cintarea muzicii domnesti pe la 4 dupa ameaza in timpu Turculor): bateau chindie in toate zilele (N. Costin). Toba mare (imbracata in postav ros) care facea parte din instrumentele meterhanelei. La curtile domnesti si boieresti, turn de straja de unde se vestea cu tobe si surle timpu chindiii, cind toti oamenii se adunau la cina, si portile curtii se inchideau. (Si la Tirgovistea [!] era un asemenea turn, care odinioara era mai inalt, dar acum n´are de cit vre-o 28 de metri).
RECONQUISTA [rekonkista], denumirea perioadei, din istoria Pen. Iberice, cuprinsa intre sec. 8 si 15, dominata de lupta pentru eliberarea terit. ocupate de arabi si de berberi. O importanta cruciala in timpul R. a avut-o lupta din 16 iul. 1212 de langa Las Navas de Tolosa in care fortele crestinilor, comandate de regele Alfons VIII al Castiliei, au infrant armata maura a Almohazilor. Cu toate ca incepand de la mijlocul sec. 13 crestinii eliberasera cea mai mare parte a Pen. Iberice, R. a luat sfarsit abia in 1492, o data cu cucerirea Granadei (asediata din 1481). In timpul R. s-au format regatele Leon, Aragon, Navarra, Castilia si Portugalia. Perioada R. a avut un rol important in dezvoltarea economica si politica a statelor iberice, accelerand formarea statelor unitare Spania si Portugalia; in acelasi timp a contribuit la cresterea devotamentului fata de Regalitate si Biserica; spre sfarsitul ei se instituie Inchizitia.
PAFLAGONIA (PAPHLAGONIA), regiune istorica in N Asiei Mici, in zona de litoral a Marii Negre. Locuita de paflagoni, a fost sediul coloniei grecesti Sinope, fiind inclusa in Regatul Lidiei (sec. 6 i. Hr.) si apoi in Persia (sec. 6-4 i. Hr.). Dupa cucerirea macedoneana (333 i. Hr.) a lui Alexandru cel Mare, a fost condusa de diadohi locali. Pompei a incorporat zona costiera in provincia romana Pont si Bitinia (65 i. Hr.). Anexata de Augustus si inclusa in provincia Galatia (6 d. Hr.). Sub Diocletian formeaza o provincie independenta. A facut parte din Imperiul Bizantin pana in 1071, cand dupa batalia de la Manzikert, toate tinuturile de coasta au fost pierdute in favoarea turcilor selgiucizi, iar in sec. 14 a fost ocupata de turcii otomani.
DIMPOTRIVA, adj. invar., adv. 1. Adj. invar. Din fata, din partea cealalta, de dincolo; opus. ♦ Fig. Potrivnic, neprielnic, nefavorabil. 2. adv. Din contra; cu totul altfel; invers. 3. adv. (Rar) Fata in fata. – De + impotriva.
FRUNTE, frunti, s. f. 1. (La oameni) partea superioara a fetei, formata din osul frontal, cuprinsa intre sprancene si par si marginita lateral de tample; (la animale) partea dinainte a capului, imediat deasupra ochilor. 2. Cap; fata, chip. 3. Fig. (Adesea articulat) tot ce e mai bun, mai ales, mai de seama, ceea ce e de calitate superioara; persoana care se distinge, care se releva primul (dintre altii). ◊ Loc. adv. In frunte sau (loc. prep.) in fruntea cuiva (sau a ceva) = in fata, inainte (fata de cineva sau de ceva); fig. in locul intai, de cinste, de conducere. ♦ Lichid obtinut la inceputul unei distilari fractionate. – Lat. frons, -ntis.
A PAZI ~esc tranz. 1) (persoane, lucruri, bunuri materiale etc.) A avea in paza; a lua sub ocrotire; a supraveghea; a veghea; a proteja; a ocroti; a apara. 2) rar (reguli, norme, legi etc.) A traduce cu strictete in viata; a indeplini intocmai; a respecta. 3) inv. (persoane) A urmari pe ascuns. 4) (persoane, lucruri) A apara pe toate caile (punand la adapost); a feri. ◊ Pazea! fereste! da-te la o parte. De-ar sti omul ce-ar pati, dinainte s-ar pazi de-ar sti omul ce primejdie il asteapta, s-ar feri la timp de ea. ~ ca lumina ochilor (sau ca ochii din cap) a pastra cu multa grija, cu sfintenie (ca pe un lucru sfant). A lua la trei pazeste a dojeni aspru; a lua la trei parale. /<sl. paziti
A SPALA spal tranz. 1) A curata cu apa (sau cu alt lichid). ~ rufele. ◊ A-si ~ obrazul a scapa de rusine. 2) (despre ape) A roade treptat; a eroda. 3) (despre ape) A uda pe toata intinderea (tarmuri); a scalda. 4) (minereuri) A supune unui proces de separare a partilor componente (cu ajutorul apei sau a altui lichid). /<lat. experlavare
PARIA1 s. m. inv. 1. (in India, la brahmani) om care nu face parte din nici o casta, lipsit de orice drepturi. 2. (fig.) om dispretuit de toata lumea, lipsit de drepturi. (< fr., it. paria)
MARE2, mari, s. f. Nume generic dat vastelor intinderi de apa statatoare, adanci si sarate, de pe suprafata Pamantului, care de obicei sunt unite cu oceanul printr-o stramtoare; parte a oceanului de langa tarm; p. ext. ocean. ◊ Expr. Marea cu sarea = mult, totul; imposibilul. A vantura mari si tari = a calatori mult. A incerca marea cu degetul = a face o incercare, chiar daca sansele de reusita sunt minime. Peste (noua) mari si (noua) tari = foarte departe. ♦ Fig. Suprafata vasta; intindere mare; imensitate. ♦ Fig. Multime (nesfarsita), cantitate foarte mare. – Lat. mare, -is.
altern, -a adj. (lat. alternus. V. subaltern). Geom. Se zice despre unghiurile situate in partile opuse secantei cind doua drepte paralele is taiate de alta. Unghiuri alterne interne, situate in auntru [!] celor doua paralele in partea opusa secantei, cum is cele doua unghiuri A si B. Unghiuri alterne externe, situate afara din cele doua paralele in partea opusa secantei, cum is cele doua unghiuri C si D. (Unghiurile alterne interne is egale intre ele, si tot asa si cele alterne externe). Bot. Frunze, flori alterne, asezate de fie-care parte a ramurii, dar nu una in fata alteia.
apendice n., pl. tot asa, (lat. appendix, appendicis; fr. appendice). Suplement la sfirsitu unei lucrari. Ori-ce parte care serveste ca prelungire a partii principale. Anat. Apendicele vermiform sau cecal, o prelungire ca un mic deget de manusa (4-12 centimetri) la partea de jos a intestinului gros. – Fals apendice.
RAZBOIUL DE 100 DE ANI (1337-1453), conflict armat intre Anglia si Franta pentru terit. franceze stapanite de dinastia engleza si pentru Flandra. In prima parte, Anglia a obtinut victorii importante in bataliile de la Crecy (1346) si Poitiers (1356), ocupand o mare parte a terit. Frantei. In deceniul 8 al sec. 14, francezii au reusit sa recucereasca aproape toate terit., dar dupa batalia de la Azincourt (1415) au pierdut N Frantei si Parisul. Spre sfarsit, razboiul a capatat un caracter popular, prin intrarea in actiune a maselor sub conducerea Ioanei d’Arc si, ca urmare, Anglia a pierdut toate posesiunile de pe terit. Frantei, cu exceptia portului Calais, pe care l-a mai stapanit pana in 1558.
MATURA, matur, vb. I. 1. Tranz. si intranz. A curata o suprafata de praf, de gunoi etc. cu matura (1); a strange, a indeparta praful, gunoiul etc. cu matura. ♦ Tranz. A atinge in trecere. 2. Tranz. P. a**l. (Despre vant, ape) A purta, a duce cu sine; a lua cu sine praful, gunoiul etc.; a strabate cu repeziciune o suprafata, indepartand totul din cale. 3. Tranz. Fig. A inlatura pe cineva sau ceva, a da la o parte; a alunga, a azvarli, a goni. – Din matura.
FALCA, falci, s. f. 1. Fiecare dintre cele doua oase ale fetei in care sunt fixati dintii; (la oameni) maxilar; (la animale) mandibula. ◊ Expr. Cu o falca in cer si (cu) alta (sau una) in pamant = a) (in basme) cu gura enorma, larg deschisa pentru a inghiti tot ce-i iese in cale; b) foarte furios, gata sa se certe cu violenta. ♦ partea inferioara a obrazului. ♦ (La insecte) Maxila. 2. (Tehn.) Element al unui dispozitiv sau al unei masini, care serveste la prinderea unui obiect, a unui material etc., la sfaramarea ori deformarea unui material etc. – Refacut din falci (pl. inv. al lui falce < lat. falx, -cis).
ISTOV n. inv. parte cu care se termina sau se incheie ceva; sfarsit; capat. ◊ De ~ in intregime; cu totul. Fara ~ fara incetare; necontenit. /<sl. istovu
PROIECTIE ~i f. 1) Operatie geometrica de reprezentare a unui obiect din spatiu pe un plan sau pe o dreapta (prin ducerea perpendicularelor din toate punctele acestuia). ◊ ~ cartografica mijloc matematic de reprezentare plana a suprafetei terestre sau a unei parti din ea in scopul intocmirii hartilor. 2) Figura obtinuta printr-o asemenea operatie. 3) v. A PROIECTA si A SE PROIECTA. ◊ Aparat de ~ aparat pentru proiectarea imaginilor de pe o pelicula cinematografica pe ecran. [G.-D. proiectiei; Sil. -iec-ti-e] /<fr. projection, lat. projectio, ~onis
PARIA s.m. 1. (In India, in conceptia brahmanilor) Om care nu face parte din nici o casta, fiind lipsit de orice drepturi. 2. Om dispretuit si ocolit de toti, care nu are nici un drept. [Pron. -ri-a. / < fr. paria, cf. hind. parayan].
ABSORBANT, -A, absorbanti, -te, adj. (Despre anumite corpuri) Care absoarbe lichide sau vapori; care retine o parte din energia radiata de o sursa. ♦ Fig. Care intereseaza, captiveaza; catre care se indreapta toate preocuparile cuiva. – Fr. absorbant.
HAITEIE s. f. pl. 1. totalitatea partilor din care se compune plugul sau carul. 2. Nume dat diferitelor unelte de plugarie, formand un tot. [Var.: haiteie s. f. pl.] – Din hinteu.
ROTUND, -A, (I) rotunzi, -de, adj., (II) rotunduri, s. n. I. Adj. 1. De forma unui cerc, a unei sfere, a unui disc. ♦ (Despre dealuri, coline etc.) Cu creasta fara muchii sau colturi. ♦ (Mat.; despre o curba plana sau despre o suprafata) Care are toate punctele la aceeasi distanta de un punct dat; in forma de cerc. 2. (Despre fiinte sau parti ale corpului lor) Implinit, grasut, durduliu, rotofei. 3. (Despre cifre, sume, cantitati) Fara fractiuni sau subdiviziuni; intreg, complet. 4. Incheiat2 (II). II. S. n. Figura, suprafata in forma de disc sau de cerc. [Var.: (inv. si reg.) ratund, -a adj.] – Lat. retundus (= rotundus).
DEZAGREGAT, -A, dezagregati, -te, adj. (Despre corpuri) Desfacut in partile componente. ♦ (Despre nuclee atomice; impr.) Dezintegrat. ♦ Fig. (Despre o comunitate) Care si-a pierdut cu totul coeziunea. – V. dezagrega.
CAMASA ~asi f. 1) Imbracaminte care se poarta pe piele acoperind partea de sus a corpului. ◊ A lua si ~asa de pe cineva a-i lua cuiva totul; a lasa pe cineva fara nimic. Isi da si ~asa de pe el se spune despre cineva foarte darnic. 2) Membrana sau invelis subtire care acopera unele materii sau corpuri. 3) Imbracaminte exterioara sau interioara a unei piese de masina. [G.-D. camasii] /<lat. camisia
CHIL s.n. Lichid rezultat din partea nutritiva a alimentelor, care este absorbit de mucoasa intestinala pentru a fi raspandit apoi in tot corpul spre a-l hrani. [Pl. -luri. / < fr. chyle, cf. gr. chylos – suc].
COORDONATIV, -A adj. grup ~ = grup de cuvinte cu rol de parti de propozitie nepredicative, in relatie de coordonare, nedependente sau dependente de un element regent, comun tuturor, ori regente fata de un element subordonat tuturor. (< germ. koordinativ)
OBIECT s. n. 1. lucru, tot ceea ce poate fi perceput prin simturi. ~ de inventar = mijloc de munca de uz curent, parte din mijloacele circulante ale unei intreprinderi. 2. (ec.) ~ ul muncii = lucru asupra caruia actioneaza omul pentru a-l modifica potrivit nevoilor sale. 3. tot ceea ce preocupa gandirea, activitatea intelectuala a omului; ceea ce formeaza materia unei stiinte, a unei discipline. 4. (fil.) realitatea exterioara subiectului (1); (spec.) ceea ce este dat in cunoastere, continutul obiectiv al cunostintelor subiectului. 5. (fig.) tinta, scop, tel. 6. complement (direct sau indirect). (< lat. obiectum, germ. Objekt)
SEDENTAR, -A adj. (despre oameni) care sade tot timpul; care sta mai mult acasa; (despre indeletniciri) care se exercita sezand; lipsit de miscare. ♦ parte ~a = parte a unitatilor militare care nu participa la razboi, avand atributii administrative. ◊ (despre populatii) stabil; nemigrator. (< fr. sedentaire, lat. sedentarius)
huma (hume), s. f. – Argila intrebuintata la spoitul caselor. Ngr. χῶμα (Miklosich, Vokal., III, 6; Roesler 571; Densusianu, Filologie, 448; Tiktin), poate in parte prin intermediul bg. huma (DAR; Candrea), desi aceasta ipoteza nu este necesara, si nici cu totul convingatoare (dupa Conev 42, cuvintul rom. ar proveni din bg. glina, ceea ce nu este posibil). Cf. mr. uma, pe care Puscariu 1793 il deriva direct din lat. humus, megl. uma care, dupa Capidan 314, provine din bg. – Der. humos, adj. (argilos; lipicios); humarie, s. f. (teren argilos, loc de unde se scoate huma); humui, vb. (a spoi cu huma); humoaie, s. f. (Mold., huma de spoit); humu(l)tui, vb. (a transplanta rasaduri).
CICLIC, -A, ciclici, -e, adj. 1. Care se desfasoara in cicluri sau apartine unui ciclu; periodic. ♦ (Despre lucrari muzicale, artistice) Care este alcatuit din mai multe parti independente. ♦ (Despre compuse chimice) Care are catenele in forma de ciclu (2). 2. (Bot.; despre flori) La care toate elementele sunt dispuse in verticil. – Din fr. cyclique.
ZONA, zone, s. f. 1. Fiecare dintre cele cinci mari diviziuni ale globului terestru, delimitate in functie de poli, de cercurile polare si de tropice si caracterizate printr-o clima specifica. Zona temperata. Zona ecuatoriala. ♦ (Astron.) Fiecare dintre partile cerului corespunzatoare celor cinci zone (1) ale Pamantului. 2. Portiune dintr-o intindere, dintr-un ansamblu, dintr-un tot, delimitata pe baza unor caracteristici distinctive, a unor imprejurari speciale, a unei destinatii determinate etc. 3. (Geom.) parte din suprafata unei sfere cuprinsa intre doua paralele. 4. (Fiz.) Banda de frecventa in care oscilatiile au anumite caractere comune. – Din fr. zone.
RAMASITA, ramasite, s. f. 1. Ceea ce a ramas dintr-un tot sau dintr-o cantitate oarecare, dupa ce a disparut sau a fost utilizata cea mai mare parte; rest. ◊ Ramasitele pamantesti (sau trupesti) = corpul neinsufletit al unui om; cadavru. 2. Ceea ce a ramas neexecutat, neimplinit dintr-o datorie, dintr-o obligatie. 3. (Inv.) Ceea ce prisoseste. 4. Ceea ce lipseste pana la cantitatea sau limita prevazuta. 5. (Inv.) Rezultatul unei scaderi; rest. – Ramas + suf. -ita.
BUCATA s. 1. crampei, fractiune, fragment, frantura, parte, portiune, sectiune, transa, (pop.) darab, partal, (inv. si reg.) partenie, (reg.) jarchina, stuc. (O ~ dintr-un tot.) 2. fasie, limba, petic, spranceana. (O ~ de padure.) 3. v. exemplar. 4. v. compozitie. 5. (la pl.) v. recolta. 6. v. distanta. 7. v. interval.
TALAMUS ~uri n. parte a encefalului, situata la baza creierului, formata dintr-o masa de substanta cenusie prin care trec toate caile senzitive si senzoriale ce merg la scoarta cerebrala. /<fr. thalamus
TALAMUS s.n. parte a encefalului, situata la baza creierului, formata dintr-o masa de substanta cenusie prin care trec toate caile senzitive si senzoriale care merg la scoarta cerebrala. // (In forma talamo- Element prim de compunere savanta cu semnificatia „(referitor la) talamus”, „apartinand talamusului”. [< fr. thalamus].
PLENAR, -A adj. 1. (despre sedinte, adunari) cu participarea tuturor membrilor. ◊ (s. f.) sedinta, adunare la care partipica toti membrii unei organizatii, institutii etc. ♦ ~a largita = plenara la care participa si persoane care nu fac parte din organizatia respectiva. 2. deplin, intreg, complet; plenitudinar. (< lat. plenarius)
CHIL1 s. n. Lichid albicios format din partea nutritiva a alimentelor, absorbit de mucoasa intestinala in timpul actului de digestie si raspandit apoi in tot corpul, pe care il hraneste. – Fr. chyle (lat. lit. chylus).
administratiune f. (lat. administratio, -onis). Actiunea de a administra, de a minui averea unei case, unei institutiuni sau unui stat. Ramura a unui serviciu public (aceia care ingrijeste de partea materiala: hrana, imbracaminte, edificii, cai). Acel serviciu al armatei care se ocupa de hrana, imbracaminte, contabilitate s. a.: ofiter de administratiune. Functionarii administrativi: toata administratiunea. Consiliu de administratiune, cei ce supravegheaza aplicarea statutelor si mersu unei societati din care fac parte. – Si -atie.
albina f., pl. e (lat. pop. alvina, cl. alvearium, stup, d. alvus, stup, roi. V. albie). Un fel de musca imenoptera mai mare care produce miere si ceara si pe care oamenii o ingrijesc tinind-o in stup, unde ia [!] traieste cu semenele ei ca intr' o republica supt conducerea unei albine mai mari numite matca sau regina. (Trintorii is albinele masculine. In partea din apoi [!] albinele au un ac veninos, cu care impung cind is furioase si care mai tot-de-a-una ramine in impunsatura si cauzeaza o unflatura foarte dureroasa). Harnic ca o albina, foarte harnic. V. bondar, gargaun, vespie [!].
BAZIN, bazine, s. n. 1. Rezervor de apa construit din piatra, din ciment etc., avand diferite intrebuintari. ♦ parte a unui port unde stationeaza vasele. 2. Tinut udat de un rau sau de un fluviu, impreuna cu toti afluentii sai. 3. Regiune geografica bogata in zacaminte de minereuri, in special de carbuni. 4. Cavitate formata din cele doua oase iliace. – Fr. bassin.
PLENAR adj. (Despre sedinte, adunari) Care se tine cu participarea tuturor membrilor. // s.f. Sedinta, adunare la care participa toti membrii unei organizatii, ai unei institutii etc. ◊ Plenara largita = plenara la care participa si persoane care nu fac parte din organizatia sau din unitatea repectiva. [Cf. fr. plenier, it. plenario].
ANTIPOD s.m. Loc de pe pamant diametral opus ca asezare fata de alt loc. ♦ (Fig.) Persoana sau lucru cu totul opus altei persoane sau altui lucru. // s.n. Celule care se afla in sacul embrionar al angiospermelor in partea opusa ovulului. [< fr. antipode, cf. lat., gr. antipodes < anti – opus, pous – picior].
UNITATE s.f. 1. Numarul unu; fiecare dintre partile intregi care compun un lucru. ♦ Numerele mai mici decat zece. ♦ Cantitate care serveste ca masura de baza pentru toate obiectele de acelasi fel. 2. Insusirea a tot ceea ce constituie un intreg indivizibil. 3. Coeziune; omogenitate; integritate. 4. Formatie economica, administrativa etc. care actioneaza dupa un plan comun. ♦ Formatie militara, regiment, divizie etc. [Cf. lat. unitas, fr. unite].
ABSORBANT, -A, absorbanti, -te, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Substanta) care absoarbe lichide sau vapori. ♦ (Substanta) care retine o parte din particulele sau din energia radiata de o sursa. 2. Adj. Fig. Care intereseaza, care captiveaza; catre care se indreapta toate preocuparile cuiva. – Din fr. absorbant.
CAPUSA, capuse, s. f. I. (La pl.) Gen de artropode parazite din clasa arahnidelor, care se infig in pielea animalelor si a omului si se hranesc sugandu-le sangele (Ixodes); (si la sg.) animal care face parte din acest gen. ◊ Expr. Ce-i in gusa, si-n capusa, se zice despre un om sincer; care spune tot ce gandeste. II. 1. (Bot.) Ricin. 2. Mugur de vita, din care se dezvolta coardele si rodul; ochi1. – Cf. alb. kepushe.
MARUNTAIE s. f. pl. 1. totalitatea organelor interne la animale si la om; viscere, vintre; p. restr. organele interne aflate in cavitatea abdominala. ◊ Expr. A sti toate maruntaiele (din cineva) a cunoaste gandurile cele mai ascunse (ale cuiva). ♦ Spec. totalitatea organelor interne comestibile ale animalelor. 2. Fig. partea cea mai adanca a unui lucru; fund, adancime, mijloc. ♦ Interiorul fiintei omenesti, considerat ca sediu al gandirii, al sentimentelor si al constiintei. [Pr.: -ta-ie] – Din lat. minutalia.
TRUP, trupuri, s. n. 1. (Pop.) Corp (al unei fiinte). ◊ Loc. adv. (Cu) trup si suflet = cu totul, in intregime, fara rezerve. ◊ Expr. (A fi) trup din trupul cuiva = a) (a fi) nascut din...; b) (a face) parte integranta din ceva. A fi trup si suflet cu cineva = a se identifica cu aspiratiile cuiva; a fi foarte strans legat de cineva. ♦ Corpul fara cap (si fara membre) al unei fiinte; trunchi (2). ♦ Cadavru. 2. parte principala a unui obiect, a unei constructii etc.; p. gener. obiectul insusi. 3. (Inv.) Intindere mare de pamant care alcatuieste un singur lot. Trup de mosie. 4. (Inv.) Mare unitate militara. – Din sl. trupu.
DEZAGREGA, pers. 3 dezagrega, vb. I. Refl. (Despre corpuri) A se desface in partile constitutive. ♦ (Despre nucleul atomic al unui element; impr.) A se dezintegra. ♦ Fig. (Despre o comunitate) A-si pierde cu totul coeziunea. – Dupa fr. desagreger.
ADANC1, adancuri, s. n. 1. parte adanca, adancime (considerata vertical); loc situat departe (spre interior). ♢ Expr. Din adancul sufletului (sau al inimii, al fiintei) = din tot sufletul. ♦ Prapastie, abis; fig. infern, iad. 2. (La pl.) Departare mare; spatiu intins; p. ext. loc ascuns, asezat departe. – Lat. aduncum.
busola f., pl. e (it. busolla, lat. buxula, si buxtala, dim. d. buxta, var. din buxida, -idos, pixida, cutie. Din buxtula, vine fr. boite, germ. buchse, engl. box. V. bucsa, pusca, boxa). Un aparat compus dintr’un cadran pe care se afla un ac magnetic care se intoarce totdeauna spre nord. Fig. Conductor: sfaturile tale vor fi busola mea. Fals busola (dupa fr.). Si pusula (ngr. pusulas) intre 1800-1850. – Busola era nestiuta de cei vechi, dar se pare ca Chinejii o intrebuintau cu o mie de ani inainte de Hristos. In Europa a fost descoperita in seculu XIII, cind s’a observat intiia oara ca un ac magnetic, oscilind liber in prejuru unui pivot, se indreapta totdeauna spre nord. Italianu Flaviu Gioia din orasu Amalfi s’a gindit primu sa puna un ac magnetic pe un pivot pe care sa se poata misca in toate directiunile, facind astfel observatiunile mai usoare, si mai exacte. Cercu inauntru caruia se invirteste acu e impartit in 32 parti si se numeste roza vinturilor.
REGULAT, -A, regulati, -te, adj. 1. Care este conform unei reguli stabilite in prealabil; care se repeta dupa o anumita regula, intr-o anumita ordine, fara abatere. ♦ Care se desfasoara cu regularitate: firesc, obisnuit, normal. ◊ Verbe regulate = verbe care se conjuga dupa regulile generale ale conjugarilor. ♦ Ordonat, uniform. 2. Care este organizat sau functioneaza in baza unei legi; organizat legal, organizat pe baze permanente. ♦ Sistematizat, oranduit. 3. (Despre corpuri) Care permite o descompunere in parti, astfel incat acestea sa fie identice si in relatii identice unele in raport cu altele. ◊ Poligon regulat = poligon care are toate laturile si toate unghiurile egale. Poliedru regulat = poliedru cu toate fetele poligoane regulate si cu toate unghiurile diedre egale. ♦ (Despre trasaturi, forme etc.) Alcatuit din elemente care se grupeaza ordonat sau simetric; armonios, frumos. – V. regula.
SAGA sagi f. pop. Fapta sau vorba plina de haz, menita sa produca veselie; gluma. ◊ In ~ fara intentii rele; in gluma. Fara ~ cu toata seriozitatea. Nu ~ in toata puterea cuvantului. A se intrece cu ~a a intrece masura; a-si permite prea multe. A lasa ~a (la o parte) a inceta de a mai glumi; a se face serios. /<bulg. sega
COMUN, -A adj. 1. Care apartine mai multora sau tuturor; folosit de toti sau de mai multi; obstesc. ◊ Drept comun = totalitatea legilor cu aplicare generala; substantiv comun = substantiv care serveste la indicarea obiectelor de acelasi fel; factor comun = numar cu care se inmultesc toti termenii unei sume; divizor comun = numar intreg cu care se impart exact mai multe numere intregi date; multiplu comun = numar divizibil prin mai multe numere intregi date; numitor comun = numitor care apartine mai multor fractii. ◊ A face cauza comuna cu cineva = a fi de partea cuiva (intr-o chestiune, intr-o discutie etc.). 2. Obisnuit, normal. ◊ Loc comun = idee care apare la mai multi sau la toti in acelasi fel, banalizandu-se prin deasa ei intrebuintare. 3. Banal, de rand. // s.n. Ceea ce apartine tuturor sau mai multora; ceea ce este alcatuit pe baze obstesti. ◊ In comun = laolalta, impreuna. ◊ A iesi din comun = A se prezenta ca ceva aparte, neobisnuit. [< lat. communis, cf. fr. commun].
ZEAMA, zemuri, s. f. 1. Fiertura de carne sau de legume, constituind un fel de mancare; partea lichida a bucatelor, apa in care fierb. ◊ Expr. A manca singur bucatele si a lasa altora zeama = a trage singur tot folosul, lasand altora foarte putin sau nimic. A nu fi nici de zeama oualor sau a nu fi de nici o zeama, se spune despre cineva pe care nu se poate pune nici un temei. Zeama lunga sa se-ajunga = mancare facuta cu sos mult, pentru a ajunge la multe persoane. Zeama lunga = vorbarie lunga, lipsita de interes. tot de-o zeama = deopotriva. Soarbe-zeama = om prost, molau. Zeama de clopot (sau de harlet) = moartea. Zeama de vorbe = vorbarie desarta; vorbe goale. ♦ Zeama de varza = lichid acrisor in care s-a murat varza; moare. 2. Lichidul pe care il contin celulele si tesuturile organismelor vegetale; suc de fructe sau de plante. 3. Nume generic pentru diverse lichide. ◊ Ou cu zeama = ou fiert putin, cu albusul necoagulat. – Lat. zema (< gr. zema).
SOARTA, sorti, s. f. 1. (In conceptiile mistice) Forta supranaturala despre care se crede ca hotaraste irevocabil, fatal, toate actiunile si intamplarile din viata oamenilor; destin, fatalitate, noroc, scrisa, ursita. 2. totalitatea evenimentelor (accidentale sau nu) care compun viata (sau o parte a vietii) unei fiinte (umane); conditie de viata. ♦ Evolutie, desfasurare (a unei actiuni); deznodamant. – Lat. sors, -tis.
A SE REVARSA se revarsa intranz. 1) (despre ape curgatoare) A iesi din albie; a trece peste maluri; a irupe; a deborda. 2) fig. (despre multimi sau despre lumina, caldura etc.) A se imprastia din abundenta peste tot; a se difuza; a se raspandi. ◊ ~ zorile (sau ~ de ziua) a se ivi zorile; a se face ziua. 3) pop. (despre unele parti ale corpului omenesc) A atarna din cauza grasimii; a se lasa in jos. /<lat. reversare
TACIUNE, taciuni, s. m. 1. Ramasita dintr-o bucata de lemn care a ars incomplet; carbune sau lemn in faza de ardere fara flacara. ◊ Expr. A nu avea nici taciune in vatra = a fi foarte sarac. Nu-i ard (nici) taciunii in vatra, se spune despre un om (sarac) caruia ii merge prost in toate, care nu izbuteste nimic. 2. Boala a plantelor (cerealiere) provocata de o ciuperca parazita care se manifesta prin distrugerea totala sau partiala a partilor atacate si prin aparitia in locul acestora a unei pulberi de culoare neagra; carbune. – Din lat. *titio, -onis.
COLO adv. (Cu sens local) Acolo. ◊ Expr. De colo (pana) colo = dintr-un loc intr-altul, de la un capat la altul, incoace si incolo, peste tot. (Pe) ici, (pe) colo sau colo si colo = din loc in loc, pe alocurea, foarte rar. Pe colo..., pe dincolo = intr-o parte..., intr-alta. Cat colo = la oarecare departare. Cand colo = (exprimand o surprindere) de fapt, in realitate. A se cunoaste (sau a se vedea etc.) cat de colo = a se cunoaste (sau a se vedea etc.) de departe, a fi foarte evident. Ia te uita colo! = (exprimand mirarea) i-auzi! de unde si pana unde? [Acc. si: (pop.) colo] – Din acolo.
POARTA porti f. 1) Deschizatura intr-un gard sau zid care face posibila intrarea intr-un spatiu imprejmuit si iesirea din el. 2) Panou mobil (simplu sau dublu) care inchide aceasta deschizatura. ◊ Din ~ in ~ din casa in casa; la fiecare casa. ~-n ~ peste drum; vizavi. A se uita (sau a sta, a ramane) ca vitelul la ~ noua a ramane dezorientat, uluit in fata unei situatii neasteptate. A bate la toate portile a se adresa tuturor dupa ajutor. 3) Loc de intrare (special amenajat) intr-un oras sau intr-o cetate. 4) Cadru cuprins intre doua bare verticale unite in partea de sus printr-o orizontala si inchis printr-o plasa, in care se trimite mingea sau pucul la unele jocuri sportive. 5) inv. Curtea sultanului turcesc. ◊ ~a Otomana Imperiul Otoman. 6) Vale ingusta intre doua siruri de munti (prin care trece o apa curgatoare). [G.-D. portii] /<lat. porta
MATERIALISM s.n. 1. Orientare in filozofie, opusa idealismului, care solutioneaza problema fundamentala a filozofiei, afirmand primordialitatea materiei, a existentei si caracterul secund, derivat, al spiritului, al constiintei. ◊ Materialism dialectic = conceptie filozofica a marxism-leninismului, care imbina organic rezolvarea consecvent materialista a problemei fundamentale a filozofiei cu dialectica; materialism istoric = parte integranta a marxism-leninismului, avand ca obiect societatea, legile generale si fortele motrice ale dezvoltarii istorice; materialism mecanicist = filozofie materialista care explica toate fenomenele prin analogie cu cele mecanice; materialism vulgar = curent din sec. XIX care, in esenta, reduce intreaga realitate, inclusiv constiinta, la materie. 2. (Depr.) Interes exagerat pentru problemele materiale. [Pron. -ri-a-. / cf. fr. materialisme, germ. Materialismus].
NATRA, natre, s. f. parte a urzelii dintre ite si sulul de dinapoi sau de dinainte al razboiului de tesut; p. ext. urzeala invartita pe sul; p. gener. toata urzeala de pe razboi si de pe sulul de dinapoi. – Din bg., scr. natra.
PLIN2 ~a (~i, ~e) 1) si fig. (in opozitie cu gol) (despre vase, recipiente, incaperi etc.) Care contine atat cat poate cuprinde. Pahar ~. Sac ~. Magazie ~a. ◊ ~ (cu) ochi umplut pana la limita. A fi ~ de sine a fi increzut. 2) si fig. Care poseda sau contine o cantitate ori un numar mare (de ceva). ~ de bani. ~ de greseli. ~ de emotii. 3) Care cuprinde toate elementele necesare; caruia nu-i lipseste nimic; intreg; complet. ◊ Luna ~a luna rotunda. Voce ~a voce puternica si sonora. 4) (despre persoane sau despre parti ale corpului) Care are forme rotunde. ~ la trup. Fata ~a. 5) Care este fara goluri; care nu e desert. Nuca ~a. Stiulete ~. /<lat. plenus
SUBSOL, subsoluri, s. n. 1. partea de pamant aflata sub suprafata solului; totalitatea formatiilor geologice mai vechi decat patura actuala de sol. 2. totalitatea incaperilor dintr-o cladire situate, total sau partial, sub nivelul solului. 3. Loc in partea de jos a paginilor unei carti, a unui periodic, rezervat notelor explicative; p. ext. nota explicativa data in acest spatiu. ♦ partea de jos a unei pagini de ziar, de periodic, de obicei despartita de restul paginii printr-o linie orizontala, unde se publica, adesea pe toata lungimea foii, recenzii, articole cu subiect literar, stiintific etc. – Sub1- + sol (dupa fr. sous-sol).
SUBSUOARA, subsuori, s. f. 1. partea de dedesubt a incheieturii bratului cu umarul; subrat. ◊ Loc. adv. La (sau sub, rar, pe) subsuoara = sub brat. Din talpi pana-n subsuori = in tot trupul. ◊ Expr. A (se) tine sau a (se) prinde de subsuoara (sau de subsuori) = a (se) tine de brat; a (se) imbratisa. ♦ (Adverbial) Sub brat. ◊ Expr. A sta (sau a sedea) cu mainile subsuoara (sau subsuori) = a sta degeaba, a trandavi; a sta cu mainile in san. 2. Unghi pe care il formeaza o frunza cu lujerul sau o ramura cu axul purtator. [Var.: (pop.) subsioara, subtioara s. f.] – Sub1- + *suoara („subsuoara” < lat.).
EXTREMA ~e f. 1) partea cea mai indepartata a unei suprafete; limita; margine; capat. ◊ A cadea dintr-o ~ in alta a trece de la o atitudine exagerata la alta, tot exagerata. 2) sport Jucator al unei echipe de fotbal, hochei sau handbal, care ocupa locul cel mai inaintat din stanga sau din dreapta. /<fr. extreme, lat. extremus
