PROCURATOR, procuratori, s. m. 1. Magistrat roman, ales de obicei dintre liberti, insarcinat cu strangerea darilor si cu conducerea provinciilor imperiale. 2. Inalt demnitar in republicile Venetiei si Genovei, in evul mediu. 3. Persoana care actioneaza in numele cuiva, pe baza unei procuri; mandatar. – Din fr. procurateur, lat. procurator, -oris.

PROCURIST, procuristi, s. m. Mandatar avand de obicei imputerniciri pentru indeplinirea actelor juridice in numele cuiva. – Din germ. Prokurist.

REPREZENTANT, -A, reprezentanti, -te, s. m. si f. 1. Persoana imputernicita sa reprezinte pe cineva sau ceva, sa tina locul cuiva, sa actioneze in numele cuiva. ♦ Persoana care reprezinta interesele unui stat in alt stat, la o intrunire diplomatica etc. 2. Cel care reprezinta o scoala, un curent; exponent. – Din fr. representant.

DELEGATIE, delegatii, s. f. 1. Misiune sau insarcinare de-a se prezenta sau de a actiona in numele cuiva ♦ (Concr.) Act prin care cineva este desemnat ca delegat. 2. Grup de persoane imputernicit cu o misiune speciala. – Din fr. delegation, lat. delegatio.

A AUTORIZA ~ez tranz. 1) (persoane) A investi cu autorizatie (pentru a savarsi ceva in numele cuiva); a imputernici. 2) (fondarea unei organizatii) A permite in mod oficial. /<fr. autoriser, it. autorizzare

A IMPUTERNICI ~esc tranz. 1) (persoane) A investi cu puteri (pentru a savarsi ceva in numele cuiva); a autoriza. 2) pop. A face sa se imputerniceasca; a fortifica. /in + puternic

PROCURATOR ~i m. 1) (in Roma antica) Magistrat care avea in insarcinare incasarea impozitelor si guvernarea unei provincii. 2) Persoana care actioneaza in numele cuiva pe baza unei procuri. /<fr. procurateur, lat. procurator

PROCURIST s.m. Mandatar care are imputerniciri pentru indeplinirea unor acte juridice in numele cuiva. ♦ (P. ext.) Mandatar (de orice fel). [< germ. Prokurist].

AGENT, -A s.m. si f. 1. Reprezentant al unui stat, al unei institutii, al unei intreprinderi etc., care are anumite insarcinari; cel care lucreaza in numele cuiva, care indeplineste o misiune publica. 2. Orice factor care da nastere unei actiuni, factor activ. 3. Nume de agent = substantiv sau adjectiv care arata pe cel care indeplineste actiunea unui verb. 4. Spion. [Pl. -enti, (1,4) -nte, var. aghent, -a s.m.f. / < fr. agent, cf. it. agente, germ. Agent, lat. agens < agere – a face].

REPREZENTANT, -A s.m. si f. 1. Persoana delegata sa reprezinte pe cineva; imputernicit sa actioneze in numele cuiva. ♦ Persoana care reprezinta interesele unui stat in alt stat, la o intrunire diplomatica etc. 2. Cel care reprezinta un curent, o scoala etc.; exponent. [Pl. -nti, -nte. / cf. fr. representant].

DELEGATIE s. f. 1. imputernicire de a actiona intr-un anumit fel in numele cuiva. 2. act prin care cineva este desemnat ca delegat. 3. grup de persoane imputernicit cu o misiune speciala. (< fr. delegation, lat. delegatio)

PROCURIST s. m. 1. mandatar care are imputerniciri pentru indeplinirea unor acte juridice in numele cuiva. 2. (p. ext.) mandatar (de orice fel). (< germ. Prokurist)

SURUB, suruburi, s. n. 1. Tija cilindrica de lemn sau de otel, filetata, care serveste la asamblarea a doua ori a mai multor piese sau care transmite, transforma sau utilizeaza in diverse feluri miscarea de rotatie intr-un mecanism. ◊ Loc. adv. In surub = in forma de cerc sau de spirala. ◊ Expr. A-i face (cuiva) un surub prin cap = a-i apuca (cuiva) suvite de par din cap, rasucindu-le si tragand de ele. A strange surubul = a intrebuinta mijloace de constrangere fata de cineva. 2. nume dat unor unelte, dispozitive etc. care au ca parte componenta un surub sau care se manevreaza prin rasucire. ♦ Fig. Vartej de apa. [Var.: surup s. n.] – Din germ. dial. Schrube.

PARAFA, parafe, s. f. 1. Stampila cu iscalitura sau cu numele cuiva (prescurtat sau cu initiale); stampila a unei institutii. ♦ Iscalitura (prescurtata) pusa pe un act. 2. Trasatura de condei adaugata la sfarsitul unei iscalituri pentru a o deosebi de altele sau pentru a o impodobi; p. ext. linie de ornament. – Din fr. paraphe.

PATRONAL, -A, patronali, -e, adj. (Rar) 1. Care tine de ziua numelui cuiva, sau de patron² (3), privitor la patron². 2. Care se refera la patron² (1), care apartine patronului², format din patroni². – Din fr. patronal.

SPIN¹, spini, s. m. I. 1. Organ in forma de teapa care creste pe tulpina, pe ramurile, pe frunzele, pe fructele etc. unor plante; ghimpe. ◊ Expr. A sta (sau a sedea) pe (sau ca pe) spini = a fi nelinistit, nerabdator. A fi (sau a sta) ca pe un spin in ochii (sau in inima, in coasta) cuiva = a nu fi pe placul cuiva, a constitui o prezenta neplacuta pentru cineva; a incomoda pe cineva. 2. nume dat mai multor plante erbacee sau lemnoase care au spini¹ (I 1). ♦ Spec. Planta erbacee din familia compozeelor, cu tulpina spinoasa si ramificata, cu frunze dintate si spinoase si cu flori rosii, dispuse in capitule (Carduus acanthoides). II. 1. Parte in forma de spin¹ (I 1) a carligului de undita, situata in varful acestuia. 2. Stift. – Lat. spinus „prun salbatic”.

ANAGRAMA s. (rar) antimetabola. (~ numelui cuiva.)

INVOCA vb. 1. (inv.) a meni. (A ~ numele cuiva.) 2. v. pretexta.

CARTA² s.f. Carton subtire de forma dreptunghiulara, pe care este scris numele cuiva, care stabileste calitatea unei persoane etc. [< fr. carte].

CRIPTONIM, -A adj. Cu nume ascuns. // s.n. Semn conventional (initiale, cifre, anagrama etc.) sub care se ascunde numele cuiva; pseudonim. ♦ Scriere semnata cu un asemenea nume. [< fr. cryptonyme, cf. gr. kryptos – ascuns, onoma – nume].

MONOGRAMA s.f. Semn scris, gravat etc. format prin reunirea unor initiale ale numelui cuiva. [Var. monogram s.n. / < fr. monogramme, cf. lat., gr. monogramma < gr. monos – unic, gramma – litera].

PATRONAL, -A adj. 1. Referitor la patroni, de patroni. 2. Referitor la ziua numelui cuiva. [< fr., engl. patronal].

REPUTATIE s.f. Parere publica (buna sau rea) despre cineva; nume. ♦ Faima, renume. [Gen. -iei, var. reputatiune s.f. / cf. fr. reputation, lat. reputatio].

APEL s. n. 1. strigare a numelui cuiva. 2. chemare scrisa sau orala adresata unei colectivitati. ◊ indemn, cerere, rugaminte. 3. semnal sonor sau luminos produs intr-un post de telefon, de telegraf etc. 4. (jur.) actiune facuta de o instanta judecatoreasca imediat superioara pentru a schimba sau a infirma o hotarare data de o instanta inferioara. (< fr. appel)

CRIPTONIM, -A I. adj. cu nume ascuns. II. s. n. semn conventional (initiale, cifre, anagrama) sub care se ascunde numele cuiva; pseudonim. ◊ scriere semnata cu un asemenea nume. (< fr. cryptonyme)

MONOGRAMA s. f. semn scris, gravat etc. prin reunirea unor initiale ale numelui cuiva. (< fr. monogramme)

PATRONAL, -A adj. 1. referitor la patroni, format din patroni. 2. referitor la ziua numelui cuiva. (< fr., engl. patronal)

VIZITA s. f. 1. faptul de a merge in casa cuiva din politete, din obligatie etc. pentru a-l vedea. ♦ carte de ~ = a) bucata de carton pe care este scris numele cuiva; b) problema enigmistica a carei dezlegare se obtine prin anagramarea literelor din numele dat spre a se obtine un alt nume, un proverb, un titlu de carte etc. 2. deplasare a medicului la domiciliul unui bolnav pentru a-l consulta sau in saloanele unui spital pentru a examina bolnavii. ♦ ~ medicala = control medical periodic care se face elevilor, soldatilor, muncitorilor etc. 3. deplasare a unui colectiv la o expozitie, la un muzeu, intr-o regiune etc., spre a le cunoaste. (< fr. visite)

NUMI, numesc, vb. IV. 1. Tranz. A pune, a da cuiva un nume sau un calificativ, o porecla drept nume; a denumi, a intitula, a chema, a boteza. ♦ Refl. A purta numele de, a se chema; a capata o anumita denumire, porecla sau un anumit calificativ. 2. Tranz. A pomeni de cineva sau de ceva, a aduce in discutie; a aminti, a invoca. 3. Refl. A se socoti (sau a fi socotit) drept, a se considera (sau a fi considerat) ca fiind 4. Tranz. A pune pe cineva intr-o functie; a angaja; a da cuiva o insarcinare, a conferi cuiva un titlu, un grad. – Din nume.

PORECLI, poreclesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva o porecla (1). 2. (Inv. si reg.) A da cuiva un nume; a numi. [Var.: (reg.) porocli vb. IV] – Din porecla.

PROPRIU, -IE, proprii, adj. 1. Care apartine in mod exclusiv cuiva; personal. ◊ nume (sau substantiv) propriu = nume care se da unui lucru sau unei fiinte spre a le deosebi de alte lucruri sau fiinte din aceeasi categorie si care se scrie cu initiala mare. 2. Caracteristic, specific. 3. Care este bun pentru...; indicat, potrivit, adecvat. 4. (Despre cuvinte, despre termeni) Care reda exact ideea ce trebuie exprimata. ◊ Expr. Propriu-zis = de fapt, la drept vorbind. ♦ (Despre sensuri) De baza, prim. – Din lat. proprius, fr. propre.

NASI, nasesc, vb. IV. 1. Intranz. si tranz. A(-i) fi (cuiva) nas² la un botez sau la o cununie. 2. Tranz. (Fam.) A numi pe cineva nas², a i se adresa cuiva cu numele de nas². – V. nas².

A PREZENTA prezint tranz. 1) A aduce in prezenta (cuiva), mentionand numele si alte informatii, pentru a face sa fie cunoscut; a recomanda. 2) (obiecte) A pune in fata; a infatisa; a arata. ◊ ~ arma a manui arma intr-un mod special pentru a da onorul. 3) (lucrari, proiecte, planuri etc.) A aduce spre examinare, expunand vederii sau facand cunoscut continutul (pe scurt). 4) (spectacole, emisiuni, reprezentatii etc.) A face cunoscut publicului (interpretand, expunand etc.). 5) (candidati) A face sa fie inscris in calitate de participant (la un concurs, la alegeri etc.). 6) A insemna prin sine; a constitui; a reprezenta. /<fr. presenter, lat. praesentare

ZLOT, zloti, s. m. Unitate monetara a Republicii Populare Polone. ♦ Moneda de aur de valoarea unui galben, care a circulat in Europa centrala si rasariteana intre secolele al XV-lea si al XVII-lea. ♦ Moneda de argint de valoare inferioara talerului si care la inceputul secolului al XIX-lea valora 30 de parale. ◊ Expr. A nu plati nici un zlot (rau) in ochii cuiva = a nu valora nimic pentru cineva. ♦ (Reg.) nume dat in trecut florinului austriac; moneda de argint de doua coroane. – Pol. złoty.

BINECUVANTA, binecuvantez, vb. I. Tranz. 1. (Despre Dumnezeu) A revarsa gratia divina; a blagoslovi. ♦ (Despre preoti) A revarsa harul divinitatii asupra unui lucru sau asupra oamenilor; a blagoslovi. ♦ P. a**l. A dori prosperitate si fericire cuiva (invocand adesea numele lui Dumnezeu). 2. A lauda, a slavi pe Dumnezeu. ♦ P. a**l. A lauda, a preamari pe cineva in semn de recunostinta. [Prez. ind. si: (rar) binecuvant] – Bine + cuvanta (dupa sl. blagosloviti).

ANUNTA, anunt, vb. I. Tranz. A aduce la cunostinta; a vesti, a incunostinta. ♦ A vesti sosirea cuiva (rostindu-i numele cu voce tare). – Din fr. annoncer, lat. annuntiare.

ONOMASTIC, -A, onomastici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Privitor la nume proprii, in special la nume de persoane. ◊ Zi onomastica (adesea substantivat, f.) = zi in care cineva isi serbeaza numele; ziua numelui. 2. S. f. Disciplina lingvistica al carei obiect de studiu este originea, formarea si evolutia numelor proprii. 3. S. f. Totalitatea numelor proprii dintr-o limba, dintr-o regiune, dintr-o epoca etc. – Din fr. onomastique.

CASA¹ ~e f. 1) Constructie servind ca locuinta pentru oameni. ◊ De ~ produs in conditii casnice. A avea ~ si masa a fi indestulat. 2) Totalitate a bunurilor ce constituie averea unei persoane; gospodarie. 3) Incapere cu destinatie speciala intr-o cladire. ~a ascensorului. ◊ ~a mare odaie in casele taranesti destinata oaspetilor. 4) Totalitate a persoanelor inrudite care locuiesc impreuna; familie. ◊ A face ~ cu cineva a trai in intelegere; a trai cu cineva in casnicie. 5) nume dat unor institutii, asezaminte, firme comerciale etc. ~ de cultura. ~ de odihna. ~a scriitorilor. 6) Unitate economica (de productie, de comert sau de servicii sociale), care are o conducere unica; intreprindere. [G.-D. casei] /<lat. casa

PRENUME s.n. numele (particular) dat cuiva la nastere, deosebit de acela de familie; nume mic. [Var. (prin confuzie) pronume s.n. / cf. fr. prenom, lat. praenomen].

adresa (adrese), s. f. – Indicatie cuprinzand numele si domiciliul cuiva. < Fr. adresse. – Der. adresa, vb., din fr. adresser; adresant, s. m. (destinatar), cf. germ. Adressant.

PREnume s. n. nume care se da cuiva la nastere; nume de botez. (dupa fr. prenom, lat. praenomen)

ANUNTA, anunt, vb. I. Tranz. A aduce la cunostinta; a vesti, a incunostinta. ♦ A vesti sosirea cuiva (rostindu-i numele cu voce tare). – Fr. annoncer (lat. lit. annuntiare).

HANG, (2) hanguri, s. n. 1. (In expr.) A tine hangul = a) a acompania o melodie; b) fig. a insoti, a intovarasi; c) fig. a tine partea cuiva, aproband tot ce face si ce spune; a face pe placul cuiva, a canta cuiva in struna. 2. (Reg.) nume dat unor instrumente sau unor parti ale instrumentelor muzicale care servesc pentru a tine acompaniamentul. – Din magh. hang „sunet, ton, glas”.

ZLOT, zloti, s. m. Unitate monetara a Poloniei. ♦ Moneda de aur care a circulat in Europa centrala si rasariteana. ♦ Moneda de argint care, la inceputul sec. XIX, valora 30 de parale. ◊ Expr. A nu plati nici un zlot (rau) in ochii cuiva = a nu valora nimic pentru cineva, a nu da nici o consideratie cuiva sau la ceva. ♦ nume dat odinioara in Transilvania unei monede austriece; moneda de argint de doua coroane. – Din pol. złoty.

PROCURA, procuri, s. f. Imputernicire legalizata prin care cineva poate actiona in numele altcuiva; (concr.) act prin care se da aceasta imputernicire; mandat. – Din germ. Prokura.

STRUNA, strune, s. f. 1. Fir elastic confectionat din metal, din intestine de animale etc. care se intinde pe unele instrumente muzicale si produce, prin vibrare, sunete; coarda. ◊ Expr. A canta (sau a bate) cuiva in struna (sau in struna cuiva) = a fi de aceeasi parere cu cineva pentru a-i castiga simpatia, favoarea; a lingusi pe cineva. 2. Sfoara bine intinsa, facuta din fire elastice si rasucite, destinata sa tina intinsa panza ferastraului. ◊ Expr. (Adverbial) A merge struna = a merge foarte bine. ♦ Fir plastic sau metalic de care se leaga carligul unei unelte de pescuit. 3. Parte a fraului care inconjura barbia calului si se prinde de cele doua capete ale zabalei. ◊ Expr. A tine (pe cineva) in struna = a infrana, a tine din scurt (pe cineva). 4. Compus: struna-cocosului = numele a doua plante erbacee cu frunzele ovale si flori albe (Cerastium). – Din sl. struna.

RECOMANDA, recomand, vb. I. 1.Tranz. A indemna, a sfatui (pe cineva) sa faca ceva; a prescrie, a indica, a propune. 2. Tranz. A semnala in mod special (pe cineva sau ceva) atentiei cuiva; a prezenta in mod elogios, favorabil (pe cineva sau ceva). ♦ A propune pe cineva pentru un post sau pentru o sarcina. 3. Refl. A se prezenta (cuiva), a-si spune numele, a face cunostinta (cu cineva). ♦ Tranz. A face prezentarile. ♦ Refl. A se da drept..., a trece drept... – Din fr. recommander.

POLITA² ~e f. 1) fin. Act financiar in baza caruia debitorul este obligat, la ordinul creditorului, sa plateasca beneficiarului o suma de bani la un anumit termen; vecsel. ◊ ~ in alb polita pe care nu este indicat numele beneficiarului. A plati cuiva o ~ a se razbuna pe cineva. 2): ~ de asigurare document prin care se confirma incheierea unui contract de asigurare. [G.-D. politei] /<it. polizza

A SE RECOMANDA ma recomand intranz. A se prezenta (cuiva); a-si spune numele; a face cunostinta. /<fr. recommander

posovaica, s.f. (reg.) 1. gluma; minciuna, inselatorie. 2. piedica (pusa cuiva sa cada). 3. (art.) numele mai multor dansuri populare si melodia dupa care acesta se canta (asemanatoare cu brauletul, hategana sau calusarii).

PROCURA s.f. Imputernicire prin care cineva poate actiona in numele altcuiva; mandat; act scris (oficializat) de imputernicire. [< fr. procure].

RECOMANDA vb. I. 1. tr. A sfatui, a indemna (la ceva); a prescrie, a indica (ceva). 2. tr. A-si da o parere favorabila (despre cineva sau ceva). ♦ A propune, a indica (pe cineva) pentru un post. 3. refl. A se prezenta (cuiva), a-si spune numele in vederea cunoasterii; a face cunostinta. ♦ A se da drept. ♦ tr. A face prezentarile. [P.i. recomand, 3,6 -da. / < fr. recommander].

PROCURA s. f. imputernicire scrisa, legalizata, prin care cineva poate actiona in numele altcuiva; mandat. (< germ. Procura)

autorizez v. tr. (fr. autoriser). Dau putere, imputernicesc, dau voie, dau drept: a autoriza pe cineva sa lucreze in numele tau. Indreptatesc.

ALDE art. invar. (Pop. si fam.) 1. Oameni ca...; specimene de felul..., de tagma... ♦ Lucruri, intamplari de felul... 2. Cei din familie, din jurul cuiva; al lui... 3. (Precedand un nume propriu, un nume de rudenie etc.) Alde Ion – Al + de⁴.

BOTEZA, botez, vb. I. 1. Tranz. si refl. A (se) supune botezului (1). 2. Tranz. A stropi cu agheasma pe credinciosi si casele lor. ♦ Fig. (Fam.) A uda, a stropi. ◊ Expr. (Fam.) A boteza laptele (sau vinul, rachiul etc.) = a adauga apa in lapte (sau in vin etc.). 3. Tranz. A avea calitatea de nas sau de nasa la botezul (1) cuiva. 4. Tranz. A pune cuiva sau la ceva un nume (de batjocura); a supranumi; a porecli. – Lat. batizare (= baptizare).

POLITA², polite, s. f. 1. (In sistemul financiar) Act prin care o persoana dispune debitorului ei sa plateasca o suma de bani unei alte persoane sau la ordinul acesteia; trata. ◊ Polita in alb = polita² (1) pe care nu figureaza numele beneficiarului. ◊ Expr. A plati (cuiva) polita = a se razbuna (pe cineva). 2. (In sintagma) Polita de asigurare = document emis de catre o institutie de asigurare, prin care aceasta certifica incheierea unui contract de asigurare a vietii sau a bunurilor materiale ale cuiva. – Din it. polizza.

IMPOSTOR ~oare (~ori, ~oare) m. si f. 1) Persoana care insala pe altii, profitand de naivitatea sau de increderea lor; sarlatan; potlogar; cotcar; escroc. 2) Persoana care incearca sa se substituie cuiva pentru a lucra in numele lui (in scopul obtinerii anumitor avantaje). /<fr. imposteur, lat. impostor, ~onis

IMPOSTOR, -OARE s.m. si f. Cel care cauta sa insele, profitand de necunostinta sau de buna-credinta a oamenilor; sarlatan. ♦ Cel care incearca sa se substituie cuiva (pentru a lucra in numele lui). [< fr. imposteur, cf. lat. impostor].

BOTEZA, botez, vb. I. 1. Tranz. si refl. A (se) supune ritualului botezului. 2. Tranz. A stropi cu agheasma pe credinciosi si casele lor. ♦ Fig. (Fam.) A uda. ◊ Expr. (Fam.) A boteza laptele (sau vinul, rachiul) = a adauga apa in lapte (sau in vin etc.) pentru a mari cantitatea; a falsifica. 3. Tranz. A avea calitatea de nas sau de nasa la botezul cuiva. 4. Tranz. A pune cuiva sau la ceva un nume (de batjocura); a porecli. – Lat. baptizare.

BANAT, (3) banaturi, s. n. (Reg.) 1. Stare de durere sufleteasca, de jale, de tristete, de parere de rau. 2. Suparare, necaz, ciuda. ◊ Expr. A nu-i fi cuiva cu banat= (ca formula de politete) a nu lua in nume de rau rugamintea sau intrebarea cuiva. 3. Invinuire, repros, imputare. – Din magh. banat.

PSEUDONIM, pseudonime, s. n. nume creat sau adoptat sub care cineva isi ascunde adevarata identitate, folosit mai ales de autorii operelor literare, artistice etc. [Pr.: pse-u-] – Din fr. pseudonyme.

LEAPSA, lepse, s. f. (Pop. si fam.) Lovitura data cuiva cu palma. ◊ De-a leapsa = numele unui joc de copii. – Formatie onomatopeica.

CRIPTONIM ~e m. 1) nume fictiv pe care il poarta cineva; pseudonim. 2) Scriere semnata cu un nume fictiv. /<fr. cryptonyme

PROPRIU ~e (~i) 1) Care este proprietatea cuiva; care apartine unei persoane; individual. ◊ nume (sau substantiv) ~ nume dat unei fiinte sau unui lucru pentru a le deosebi de alte fiinte sau lucruri. 2) Care intruneste trasaturi ce individualizeaza; tipic; specific; distinctiv; caracteristic. Pronuntare ~e. 3) Care este in concordanta deplina; adecvat; potrivit. 4) (despre cuvinte) Care reda exact ideea ce trebuie exprimata. ◊ Sens ~ sens initial, de baza. ~-zis la drept vorbind; de fapt. /<lat. proprius, fr. propre

ADRESA s.f. 1. indicatie pe scrisori, colete etc. care contine numele si domiciliul destinatarului. ♦ la ~ a cuiva = cu privire la cineva. 2. comunicare oficiala facuta in scris de o institutie. 3. dexteritate, indemanare. 4. (inform.) Simbol, cuvant, cod care indica locul din memoria unei masini electronice unde se inregistreaza o informatie. (‹ fr. adresse).

BANAT, (3) banaturi, s. n. (Reg.) 1. Stare de durere sufleteasca, tristete, jale; parere de rau. Cu ochii plini De lacrimi si banat (COSBUC). 2. Suparare, necaz, ciuda. Nu stiu ce-i cu tine, Ca tot porti banat (COSBUC). ◊ Expr. (Ca formula de politete) A nu-i fi cuiva cu banat = a nu lua in nume de rau rugamintea sau intrebarea cuiva. 3. Invinuire, repros; mustrare. Poate ca nu veti aduce banat... profesorului (CREANGA). 4. Banuiala. – Magh. banat.

BLID, blide, s. n. (Pop.) 1. Vas (adanc) de pamant, de lemn sau de metal, din care se mananca; strachina. ◊ Expr. (Ir.) A manca dintr-un blid cu cineva = a fi intim, in raporturi stranse cu cineva. ♦ Cantitate de mancare cuprinsa intr-un astfel de vas. ◊ Expr. Blid de linte = suma de bani sau alta rasplata (neinsemnata) pentru care cineva comite o josnicie. 2. (La pl.) nume generic dat vaselor in care se pune mancarea. – Slav (v. sl. bliudu).

NUMIRE, numiri, s. f. Faptul de a numi sau de a fi numit; p. ext. nume (1). ♦ (Concr.) Act prin care se comunica cuiva incadrarea intr-o functie. – V. numi.

NUMIRE s. 1. v. nume. 2. v. calificare. 3. v. consti-tuire. 4. (inv.) provivasire. (~ cuiva intr-o functie inalta.) 5. v. angajare.

BANAT ~uri n. pop. Dispozitie rea; indispozitie; suparare. ◊ A nu-i fi (cuiva) cu ~ a nu-i fi (cuiva) cu suparare; a nu lua in nume de rau. /<ung. banat

FAGADUINTA ~e f. inv. Intentie declarata (de a intreprinde ceva); promisiune. ◊ Tara (sau pamantul) ~ei a) numele biblic al Palestinei; b) loc unde cineva tinde sa ajunga. /a fagadui + suf. ~inta

MANDANT ~ta (~ti, ~te) m. si f. Persoana care da cuiva imputernicirea sa incheie acte juridice in numele sau. /<fr. mandant

DELEGA vb. I. tr. A imputernici pe cineva cu dreptul de a actiona (in numele celui care-i da imputernicirea); a da o delegatie cuiva. ♦ A transmite prin delegatie (o autoritate, o putere, o creanta etc.). [P.i. deleg, se conjuga ca lega. / < fr. deleguer, cf. lat. delegare].

ALONIM I. s. n. nume cunoscut (al altei persoane) cu care cineva semneaza o lucrare. II. adj. (despre lucrari) semnat cu numele altuia. (< engl. allonym)

ETICHETA, etichete, s. f. 1. Bucata de hartie, de carton etc. care se aplica sau se leaga de pachete, sticle etc. si pe care se indica continutul, pretul, posesorul, destinatia etc. 2. Fig. Titlu, nume, calificativ sub care se prezinta sau figureaza cineva sau ceva, ascunzand natura adevarata. 3. Fig. Norme de comportare riguros stabilite la curtile monarhilor, in relatiile dintre diplomati etc.; p. ext. reguli conventionale de comportare (politicoasa), intrebuintate in relatiile dintre membrii unei clase, ai unei societati etc. – Din fr. etiquette.

MANDAT ~e n. 1) Misiune acordata cuiva de o persoana pentru a actiona in numele ei. 2) Document care certifica o astfel de misiune. 3) Dispozitie emisa de o autoritate sau de o persoana oficiala spre a fi indeplinita de cei vizati. ◊ ~ de arest act scris prin care un organ judiciar ordona arestarea unei persoane. 4) ~ postal formular-tip pe baza caruia se poate expedia prin posta o suma de bani. 5) Suma de bani expediata sau primita astfel. /<fr. mandat

A RECOMANDA recomand tranz. 1) A formula ca sfat (sau ca dispozitie); a propune. 2) (proiecte, rapoarte, candidaturi etc.) A prezenta spre examinare si aprobare; a inainta; a propune. 3) (persoane) A prezenta pentru a obtine bunavointa si protectia (cuiva). 4) (persoane) A face sa fie cunoscut, mentionand numele si alte informatii; a prezenta. /<fr. recommander

PARA², pere, s. f. 1. Fructul parului¹. *Expr. A-i pica (sau a-i cadea cuiva) para in gura = a obtine ceva fara efort, fara munca. Nu plateste nici o para putreda, se spune despre cineva sau ceva fara nici o valoare. 2. P. a**l. nume dat unor obiecte, unor piese tehnice etc. in forma de para² (1). – Lat. pira.

DELEGATIE ~i f. 1) Misiune data cuiva de a actiona sau de a vorbi in numele unui colectiv sau al unei institutii. 2) Grup de persoane oficiale trimis undeva pentru indeplinirea unei misiuni speciale. 3) Document oficial prin care este delegat cineva. [Art. delegatia; G.-D. delegatiei; Sil. -ti-e] /<fr. delegation, lat. delegatio, ~onis

VOSTRU¹ voastra (vostri, voastre) pron. pos. (precedat de art. al, a, ai, ale inlocuieste numele obiectului posedat de persoana carei i se adreseaza cineva si de grupul din care face parte). ◊ Ai vostri cei apropiati voua. /<lat. voster

DELEGATIE s.f. 1. Misiune sau insarcinare data cuiva de a actiona intr-un anumit fel in numele celui care i-a incredintat-o. 2. Act prin care cineva este desemnat ca delegat. 3. Grup de persoane care au de indeplinit (sau sunt insarcinate cu) o misiune speciala. [Gen. -iei, var. delegatiune s.f. / cf. fr. delegation, lat. delegatio].

PLAGIA vb. tr. a lua, a fura ideile, expresiile, inventiile cuiva, prezentandu-le drept creatie proprie; a publica pe numele sau fragmente din lucrarea altuia. (< fr. plagier)

BOTEZ, botezuri, s. n. 1. Ritual crestin de primire a cuiva printre credinciosii bisericii, atribuindu-se celui botezat si un nume; p. ext. petrecerea care are loc cu acest prilej; cumetrie. ◊ nume de botez = prenume. ◊ Expr. (Mil.) Botezul focului = prima participare activa la o lupta. 2. Apa folosita pentru savarsirea botezului (1). 3. Stropire cu agheasma a credinciosilor si a caselor lor de catre preot, cu prilejul unor slujbe sau sarbatori bisericesti. – Postverbal al lui boteza.

CEAPA, cepe, s. f. 1. Planta erbacee legumicola, bienala, din familia liliaceelor, comestibila, cu miros puternic, specific, cu tulpina aeriana dreapta, cilindrica si verde si cu cea subterana in forma de bulb, cu frunze cilindrice si cu flori albe numeroase, dispuse in inflorescente dese (Allium cepa). * Ceapa de apa = ceapa care se cultiva prin rasad si se recolteaza in acelasi an in care s-a semanat. Ceapa de samanta = arpagic. ♦ Bulbul cepei (1), cu miros specific si cu continut bogat de vitamine, folosit in alimentatie; p. gener. orice bulb al unei plante. ◊ Expr. Nu face (sau nu valoreaza nici cat) o ceapa degerata, se spune despre cineva (sau despre ceva) fara nici o valoare. 2. Compus: ceapa-ciorii = numele a trei plante erbacee bulboase din familia liliaceelor, una cu flori galbene (Gagea pratensis), alta cu flori albastre (Muscari comosum), iar a treia cu flori albe-verzui sau violete (Muscari tenuiflorum). – Lat. caepa.

PROSCRIE, proscriu, vb. III. Tranz. 1. (In Roma antica) A condamna la moarte (pentru infractiuni politice) fara forme judiciare, publicand pe o lista numele celui osandit. 2. A lua masuri represive (privative de libertate) impotriva cuiva, in special pentru motive politice; a indeparta in mod fortat o persoana din patrie; a exila, a alunga, a izgoni. 3. (Rar) A interzice, a opri. – Din fr. proscrire (dupa scrie).

PLAGIA vb. I. tr. A lua, a fura ideile, expresiile, inventiile cuiva si a le prezenta drept creatii proprii; a publica pe numele sau fragmente din lucrarea altuia; a comite un furt literar. [Pron. -gi-a, p.i. 3,6 -iaza, ger. -iind. / < fr. plagier].

SURATA, surate, s. f. (Pop.) Prietena buna, apropiata. ◊ Expr. A se prinde surate = (despre femei) a lega intre ele o prietenie trainica. ♦ Termen familiar, prietenesc, pus (la tara) inaintea numelui unei femei despre care se vorbeste sau careia i se adreseaza cineva; apelativ folosit de femeile de la tara in relatiile dintre ele. – Cf. sora.

sabas, sabase si sabasuri, s.n. (reg.) 1. mod in care se prezinta cineva. 2. comportament, comportare, purtare; obicei, deprindere. 3. (in forma: sabas) origine. 4. (art. sg.) numele unui dans popular cu lautari; melodie dupa care se executa acest dans.

companie f. (rus. kompaniia, d. fr. compagnie, care vine d. pain, pine [!]; vfr. compain, tovaras, cu care maninci pinea impreuna; it. compagnia. V. cumpanie). Arm. Trupa pedestra (sfert de batalion) comandata de un capitan. Companie (fr. -gnie, it. -gnia). Grupa, ceata. Tovarasie, asociatiune, societate comerciala sau alt-fel. Si compania, formula care, pe o firma, inlocuieste numele celor-lalti asociati. In companie, impreuna, in tovarasie: in companie cu cineva, in compania lui. Dama de companie, dama care tine tovarasie alteia. V. guvernanta.

FUNCIAR, -A, funciari, -e, adj. Care se refera la proprietatea particulara asupra pamantului sau la averi imobiliare. ◊ Fond funciar = totalitatea suprafetelor de teren aflate intre granitele unei tari, unei unitati administrativ-teritoriale sau ale unei unitati agricole. Impozit funciar = impozit pe care il plateste cineva pentru un teren care se afla in proprietatea sa. Carte funciara = registru oficial in care se inventariaza toate proprietatile de pamant individuale din cuprinsul unei regiuni, mentionandu-se numele proprietarului, suprafata terenului si vecinatatile; carte funduara. ◊ Fig. Care apartine naturii, firii cuiva; de baza. [Pr.: -ci-ar] – Dupa fr. foncier.

PROSCRIPTIE, proscriptii, s. f. 1. (In Roma antica) Punere in afara de lege sau osandire la moarte a cuiva, fara forme de judecata, pentru infractiuni politice. ◊ Lista de proscriptie = lista afisata care cuprindea numele persoanelor declarate in afara legii. 2. Pedeapsa la care autoritatea publica supunea pe cineva pentru o vina politica; izgonire din patrie, exil, surghiun. – Din lat. proscriptio, fr. proscription.

RAZBUNA, razbun, vb. I. I. 1. Refl. si intranz. A-si face singur dreptate, pedepsind pe cel de la care a suferit un rau, o nedreptate. ♦ A-si varsa focul, mania, necazul pe cineva. 2. Tranz. A da satisfactie cuiva care nu este in masura sa-si faca singur dreptate, pedepsind in numele lui pe cel de la care a suferit un rau. ♦ A rascumpara (4). II. (Pop.) 1. Refl. (La pers. 3) A se face vreme buna, a se lumina, a se insenina. ♦ (Despre nori) A se imprastia. 2. Tranz. (In expr.) A razbuna (pe cineva) de inima sau (refl.) a i se razbuna (cuiva) inima = a (se) inveseli. – Raz- + bun.

VIZITA s.f. 1. Faptul de a merge in casa cuiva din politete, din obligatie etc. pentru a-l vedea. ◊ Carte de vizita = a) bucata de carton pe care este scris numele unei persoane si informatii privind adresa, telefonul etc ale acesteia; b) joc a carui dezlegare se obtine prin anagramarea literelor din numele dat spre a se obtine un alt nume, un proverb, un titlu de carte etc.; a fi in vizita cu cineva = a-si face vizite reciproc; a avea relatii particulare cu cineva. 2. Fiecare deplasare a medicului in casa unui bolnav pentru a-l consulta sau in saloanele unui spital pentru a examina bolnavii si a cerceta starea sanatatii lor. 3. Deplasare a unui colectiv la un muzeu, la o intreprindere etc. [< fr. visite, it. visita].

PONOS, ponoase, s. n. 1. (Pop.) Consecinta neplacuta; necaz, neajuns; nemultumire, suparare. A trage ponoasele. ◊ Expr. (Reg.) A-si face ponos cu cineva = a ajunge la neplaceri cu cineva, a-si pricinui suparare, necaz. A-i purta (cuiva) ponos = a avea necaz pe cineva, a-i purta ranchiuna, a-l dusmani. 2. (Pop.) Clevetire, defaimare; injurie, calomnie, insulta. ♦ nume rau, porecla (defaimatoare). 3. (Inv. si reg.) Acuzare, invinuire; para, protest; (concr.) plangere, reclamatie, jalba. 4. (Pop.) Cusur, vina. 5. (Reg.) Gluma, sotie; pozna. – Din sl. ponosu.

VESMANT, vesminte, s. n. nume generic pentru un obiect de imbracaminte; (la pl.) totalitatea obiectelor care formeaza imbracamintea cuiva. ♦ (La pl.) Odajdii. [Var.: vestmant, vestmant, vesmant s. n.] – Lat. vestimentum.

ADRESA s.f. 1. Indicatie a numelui si a domiciliului unei persoane. ♦ Indicatie, mentiune pe scrisori, colete etc., care contine numele si domiciliul destinatarului. ◊ Adresa bibliografica = totalitatea datelor de aparitie a unei carti; la adresa cuiva = cu privire la cineva. 2. Comunicare oficiala in scris facuta de o institutie, o organizatie etc. 3. Indemanare, pricepere. 4. (Cib.) Expresie (numerica) indicand o sursa sau o destinatie a informatiei ce urmeaza sa fie inregistrata de o masina cibernetica. [< fr. adresse].

ADRESA, adrese, s. f. 1. Indicatie (pe scrisori, pe colete etc.) cuprinzand numele si domiciliul exact al destinatarului. ◊ Expr. (A spune, a vorbi etc. ceva) la adresa cuiva = (a spune, a vorbi etc. ceva) cu privire la cineva. A gresi adresa = a) a nimeri in alt loc sau la alta persoana decat cea indicata; b) (fam.) a avea o parere gresita despre cineva sau ceva. 2. Comunicare oficiala facuta in scris de o organizatie, o institutie etc. – Fr. adresse.

CAPATAI, capataie, s. n. 1. Parte a patului sau a oricarui alt obiect, pe care se pune capul; p. ext. perna sau alt obiect pe care se pune capul. ◊ Loc. adj. si adv. Fara capatai = fara ocupatie (bine definita), fara rost. ◊ Expr. A sta la capataiul cuiva = a veghea langa o persoana bolnava. A nu avea capatai = a nu avea nici un rost in viata. (Inv.) A face (cuiva) de capatai = a capatui; a casatori (pe cineva). ♦ Carte de capatai = a) carte fundamentala intr-o disciplina sau in literatura; b) carte preferata. 2. nume dat mai multor obiecte de uz casnic, care servesc drept suport la ceva. 3. Capat (1), sfarsit. ◊ Expr. A scoate ceva la capatai sau a o scoate la capatai (cu ceva) = a termina ceva cu succes, a o scoate la capat. A da de capatai = a da de capat, a descurca. – Lat. capitaneum.

CLOPOTEL, clopotei, s. m. 1. Diminutiv al lui clopot; spec. clopot mic (cu maner) care se agita cu mana (pentru a indica recreatiile la scoala, pentru a chema pe cineva sau a anunta ceva etc.) sau care se agata de gatul unor animale. 2. (La pl.) nume dat mai multor plante erbacee cu flori mari, albastre, albe sau roz, in forma de clopot (1) (Campanula). – Clopot + suf. -el.

MANDAT s. n. 1. imputernicire data cuiva de catre o persoana sau o autoritate de a vorbi ori de a lucra in numele sau. ♦ teritoriu sub ~ = forma de administrare a fostelor colonii, incredintate dupa primul razboi mondial spre administrare altor state. 2. functie, putere pe care o detine un membru ales de o adunare. 3. act procedural prin care cineva este chemat in fata justitiei sau incarcerat. 4. ordin de plata dat de un deponent de fonduri depozitarului sau. ♦ ~ postal = formular-tip pentru expedierea banilor prin posta. (< fr. mandat, germ. Mandat)

BUBA, bube, s. f. 1. nume dat umflaturilor cu caracter purulent ale tesutului celular de sub piele. ◊ Expr. A umbla cu cineva ca cu o buba coapta = a menaja pe cineva. S-a spart buba = s-a dat totul pe fata, s-a dezvaluit totul. ◊ Compuse: (pop.) buba-neagra = dalac; bube-dulci = bubulite dese, de natura infectioasa, care se ivesc in special la copii, in jurul gurii, pe cap etc. ♦ Rana. 2. Fig. Punct slab, parte delicata a unei probleme; dificultate. ◊ Expr. Ii stiu eu buba = stiu eu ce necaz sau ce punct slab are. – Comp. ucr. buba.

BUBA, bube, s. f. 1. nume generic dat umflaturilor cu caracter purulent ale tesutului celular de sub piele. ◊ Expr. A umbla cu cineva ca cu o buba coapta = a menaja pe cineva. (Fam.) S-a spart buba = s-a dat totul pe fata; s-a dezvaluit totul. ◊ Compuse: (pop.) buba-neagra = dalac; bube-dulci = bubulite dese, de natura infectioasa, care apar in special la copii, in jurul gurii, pe cap etc.: buba-manzului = gurma. ♦ Rana. 2. Fig. (Fam.) Punct slab, parte delicata, dificila a unei probleme. ♦ Defect, defectiune (a unui sistem tehnic). – Cf. ucr. buba.

TUN, tunuri, s. n. 1. Arma de artilerie care arunca proiectile la distanta mare; p. gener. nume dat tuturor armelor de artilerie. ◊ Expr. A scapa ca din (gura de) tun, se spune cand cineva reuseste sa fuga (scapand de o situatie neplacuta). (Poti) sa dai cu tunul, se spune despre cineva care doarme adanc si nu se trezeste usor sau despre un loc unde nu se afla nici o fiinta vie. ◊ (Pus pe langa un verb, ii intensifica actiunea; pe langa un adjectiv, ii da valoare de superlativ; adverbial) A inghetat tun. Sanatos tun. 2. (In sintagma) Tun electronic = parte a unor tuburi electronice care produce un fascicul filiform de electroni cu aceeasi viteza. 3. (Inv. si pop.) Tunet. – Lat. tonus.

RAPITOR, -OARE, rapitori, -oare, adj. 1. (Adesea substantivat; despre oameni) Care rapeste pe cineva. 2. (Despre animale) Care prinde si consuma hrana de origine animala, de obicei vie. ♦ (Substantivat, f. pl.) numele a doua ordine de pasari de prada (de zi sau de noapte), bune zburatoare, cu cioc gros, arcuit si incovoiat si cu picioare terminate cu gheare ascutite si intoarse; (si la sg.) pasare care face parte din unul dintre aceste ordine. ♦ Fig. Hraparet, uzurpator. 3. Fig. Care vrajeste, captiveaza; fermecator, incantator. – Rapi + suf. -tor.

APEL ~uri n. 1) Rostire succesiva a numelor unor persoane pentru a verifica prezenta lor intr-un anumit loc. 2) Chemare adresata maselor. 3) Rugaminte adresata cuiva. 4) Chemare la distanta printr-un semnal sonor sau luminos, folosit in telefonie si telegrafie. /<fr. appel

TATA tati m. 1) (si cuvant de adresare) Barbat considerat in raport cu copiii sai. ◊ ~ bun tata adevarat. ~-socru tatal sotului sau al sotiei, privit in raport cu nora sau cu ginerele. ~ mare, ~-mosu bunic. Din ~ in fiu din generatie in generatie. 2) Barbat de varsta aproximativ egala cu a unui parinte. 3) (si ca termen de adresare a unui tanar catre un om mai in varsta) Barbat respectat si apropiat cuiva. 4) pop. Persoana care a initiat un domeniu de activitate sau o realizare importanta. 5) Persoana care protejeaza pe cineva sau ii acorda un sprijin. 6) (in religia crestina) Creator a tot ce exista; Dumnezeu. ◊ ~l nostru numele unei rugaciuni la crestini. (A sti) ca (pe) „~l nostru” a sti (ceva) foarte bine; a sti pe de rost. [Art. tata; G.-D. tatei, lui tata] /<lat. tata

SATELIT s.m. 1. nume dat in antichitate mercenarului care isi insotea stapanul. ♦ (Fig.) Cel care urmeaza si executa orbeste ordinele cuiva; acolit. 2. Corp ceresc obscur care graviteaza in jurul unei planete, insotind-o in miscarea ei de revolutie. 3. Satelit artificial = corp metalic de forme diverse, prevazut cu aparataj stiintific, lansat de savanti in spatiul interplanetar cu ajutorul unei rachete si care se roteste in jurul Pamantului. 4. (Tehn.) Roata dintata care se roteste liber in jurul unui ax. 5. Localitate de importanta secundara in apropierea unui oras, dependenta de acesta. [< fr. satellite, cf. lat. satelles].

COMISION, comisioane, s. n. 1. Insarcinare data unei persoane de a procura sau de a transmite ceva; serviciu facut cuiva in urma unei astfel de insarcinari. 2. (Jur.) Contract in baza caruia o persoana trateaza afaceri comerciale in nume propriu, dar pe socoteala altei persoane, in schimbul unei remuneratii (procentuale). ♦ Remuneratie (procentuala) primita de o persoana, de o banca etc. care a mijlocit o afacere comerciala sau care a efectuat un serviciu. [Pr.: -si-on] – Din fr. commission.

FOAIE foi f. 1) Bucata dreptunghiulara de hartie. ◊ ~ de titlu pagina de la inceputul unei publicatii (cuprinzand titlul, numele autorului, locul si anul aparitiei lucrarii, editura etc.). A intoarce ~ia a se purta mai aspru cu cineva; a-si schimba atitudinea fata de cineva. 2) (urmat de determinari) Document prin care se adevereste ceva; act. ◊ ~ de drum a) act eliberat unui sofer, in care este indicat itinerarul si insarcinarile; b) bilet platit de o organizatie si pe baza caruia o persoana sau un grup de persoane are dreptul sa calatoreasca pe o anumita ruta. 3) Organ al plantelor superioare, format dintr-un limb si o codita; frunza. 4) inv. Publicatie periodica ce oglindeste evenimentele curente. 5) Latimea unei panze folosita in intregime la confectionarea hainelor. 6) Piesa vestimentara femeiasca care acopera corpul de la talie in jos; fusta. 7) Strat subtire de aluat. 8) Bucata de material de grosime foarte mica. ~ de tinichea. [G.-D. foii; Sil. foa-ie] /<lat. folia

CATILINARA s.f. 1. (Liv.) nume generic al celor patru discursuri celebre ale lui Cicero impotriva lui Catilina. 2. (Fig.) Apostrofa vehementa la adresa cuiva. [< fr. catilinaire, cf. Catilina – conspirator roman].

MANDAT s.n. 1. Imputernicire data cuiva de catre o persoana sau de catre o autoritate de a vorbi sau de a lucra in numele sau. ◊ Teritoriu sub mandat = forma de administrare a fostelor colonii incredintate dupa primul razboi mondial spre administrare altor state. 2. Ordonanta judecatoreasca prin care o persoana este chemata in fata justitiei sau este incarcerata. ◊ Mandat de arestare = ordin dat de o autoritate judiciara prin care se dispune arestarea cuiva; mandat de aducere = ordin prin care se dispune aducerea (cu forta) in fata unei instante a unui martor (intr-o pricina penala). 3. Ordin de plata dat de un deponent de fonduri depozitarului sau. ◊ Mandat postal = formular-tip pentru expedierea banilor prin posta. [Cf. fr. mandat, it. mandato, lat. mandatum, germ. Mandat].

ADRESA, adrese, s. f. 1. Indicatie (pe scrisori, pe colet etc.) cuprinzand numele si domiciliul destinatarului. ♦ Date care indica domiciliul unei persoane. ◊ Expr. (A spune, a vorbi etc. ceva) la adresa cuiva = (a spune, a vorbi etc. ceva) cu privire la cineva. A gresi adresa = a) a nimeri in alt loc sau la alta persoana decat cea indicata; b) (fam.) a avea o parere gresita despre cineva sau ceva, a se insela asupra cuiva. 2. Comunicare oficiala facuta in scris de o organizatie, o institutie etc. 3. (Inform.) Expresie (numerica) pentru localizarea informatiei in memorie (3). – Din fr. adresse.

CAZ, cazuri, s. n. 1. Imprejurare, circumstanta, situatie. ◊ Caz de constiinta = Imprejurare in care cineva ezita intre sentimentul datoriei si un interes propriu. ◊ Expr. A admite cazul ca... = a presupune ca... A face caz de ceva = a acorda prea multa importanta unui lucru. A face caz de cineva = a scoate in evidenta in mod exagerat meritele cuiva. 2. Intamplare, eveniment; accident. Un caz banal. 3. (Urmat de determinari) Imbolnavire, boala. Doua cazuri de scarlatina. 4. (Gram.) Categorie specifica numelui, prin care se exprima raporturile logice dintre nume si diverse parti ale propozitiei; fiecare dintre formele flexionare prin care se exprima diferitele functiuni sintactice ale substantivului, adjectivului, articolului, pronumelui si numeralului. – Din lat. casus, fr. cas.

FOST, -A, fosti, -ste, adj. (Despre oameni) Care a avut o calitate, o functie, un rang, un nume etc. pe care nu-l mai are. ♦ De altadata, de pe vremuri, de odinioara. ♦ (Despre lucruri)Care a apartinut in trecut cuiva; care si-a pierdut vechea destinatie. ♦ (Substantivat, n.; neobisnuit) Ceea ce s-a petrecut in trecut; faptele trecute. – V. fi.

DOMN ~i m. 1) (folosit ca termen de politete si de adresare, izolat sau inaintea numelui) Persoana de s*x masculin; barbat, mai ales de la oras. 2) (in epoca feudala, in tarile romane; folosit si ca titlu pe langa un nume) Conducator absolut al tarii; domnitor; voda; voievod. 3) Forta supranaturala, considerata creatoare si carmuitoare a lumii; Dumnezeu; demiurg; divinitate. ◊ A lasa pe cineva in plata ~ului a lasa pe cineva sa procedeze dupa bunul lui plac. /<lat. dom[i]nus

SAU² sa (sai, sale) pron. pos. (precedat de art. al, a, ai, ale, inlocuieste numele obiectului posedat de cel despre care se vorbeste, precum si numele posesorului): A ramane ( sau a fi) pe-a sa a ramane (sau a fi) asa cum a propus sau a hotarat cineva. De-ale sale din ceea ce este caracteristic pentru cineva. Ai sai familia, rudele, prietenii persoanei despre care se vorbeste. /<lat. seus sa

PLOCON, plocoane, s. n. 1. Dar omagial intrand in obligatiile vasalilor catre Poarta sau ale supusilor catre curtea domneasca sau catre stapanul mosiei; (astazi, fam.) dar, cadou (facut adesea pentru un serviciu, o favoare). ◊ Expr. A duce (sau a aduce, a trimite etc. pe cineva) plocon (cuiva) = a prezenta pe cineva cuiva, a pune pe cineva in fata cuiva. ♦ Spec. Dar care se da nasilor (la nunta, la botez sau in anumite ocazii). 2. (Inv.) Jertfa, ofranda. 3. (Si in sintagma plocon de nume) Denumire data, in evul mediu, in tarile romane, unor dari sau daruri, devenite apoi obligatii ale birnicilor. [Var.: poclon s. n.] – Din sl. poklonu.

PODOABA, podoabe, s. f. 1. (Adesea fig.) Obiect care infrumuseteaza pe cineva sau ceva; gateala, ornament; p. ext. lucru de pret, de valoare; odor, bijuterie. ♦ Fig. Insusire, calitate, atribut. ♦ Fig. Fala, cinste; stralucire. 2. (Pop.) nume dat unor boli de piele. ♦ nume dat unor insecte parazite care traiesc pe corpul omenesc. – Din sl. podoba.

SAMBATA, sambete, s. f., adv. 1. S. f. A sasea zi a saptamanii, care urmeaza dupa vineri. ◊ Sambata Mare sau Sambata Pastilor = sambata din ajunul duminicii Pastilor. Sambata mortilor (sau a mosilor) = nume dat anumitor sambete din an, in care se fac slujbe de pomenire si pomeni pentru morti. ◊ Expr. A purta (sau a tine cuiva) sambetele = a dusmani, a pizmui, a uri pe cineva; a purta (cuiva) un gand rau, a cauta sa faca rau cuiva. A se duce pe apa sambetei = a se pierde, a se prapadi, a se distruge. 2. Adv. a) In sambata (1) imediat precedenta sau urmatoare, b) (Mai ales art.) Intr-o zi de sambata (1), in timpul zilei de sambata, c) (Art.) In fiecare sambata (1). – Din sl. sonbota.

ADRESA ~e f. 1) Date privind locul (strada, numarul casei, apartamentului) unde este domiciliat cineva. A schimba ~a. Birou de ~e institutie care comunica la cerere adresa persoanelor dintr-o localitate. 2) Indicatie pe scrisori, colete etc. cuprinzand numele si domiciliul destinatarului. 3) Scrisoare oficiala. ~ de salut urare omagiala din partea unei organizatii, unui colectiv etc. [G.-D. adresei] /<fr. adresse

APARATOR, -OARE, aparatori, -oare, adj., subst. 1. Adj. Care apara sau protejeaza. 2. S. m. si f. Persoana care apara sau sprijina ceva sau pe cineva. ♦ Persoana care apara cauza cuiva in fata justitiei. ♦ Jucator dintr-o echipa sportiva care are rolul de a apara sau proteja propria poarta; fundas. 3. S. n. si f. nume dat unor obiecte sau dispozitive (tehnice) cu rol protector. – Apara + suf. -ator.

VIZITA, vizite, s. f. 1. Faptul de a merge la cineva in scopul unei intrevederi cu caracter prietenesc, oficial sau de curtoazie. ◊ Carte de vizita = bucata mica de carton, dreptunghiulara, pe care este scris numele unei persoane, profesiunea si titlurile sale, adresa etc., si pe care titularul o inmaneaza sau o trimite unor cunoscuti, cu diverse prilejuri. ◊ Expr. A fi in vizita cu cineva = a avea relatii de prietenie cu cineva, a-si face vizite reciproc. 2. Oficiu prestat de medicul care se deplaseaza la domiciliul unui bolnav sau care primeste un pacient pentru consultatie. ♦ Deplasare zilnica facuta in saloanele unui spital, la patul bolnavilor, de catre medici, insotiti de personalul auxiliar. ◊ Vizita medicala = control medical (periodic) facut salariatilor, elevilor etc. 3. Deplasare la fata locului intr-o localitate, intr-o regiune, la un obiectiv, cu scopul de a le cunoaste, de a le controla etc. – Din fr. visite.

NOBIL, -A, nobili, -e, adj., s. m. si f. I. Adj. 1. Care da dovada de generozitate, de cinste, de spirit de abnegatie; capabil de sentimente inalte; generos, ales. Om nobil. ♦ Care face cinste, care onoreaza, care pune intr-o lumina favorabila pe cineva. O actiune nobila. 2. Distins, elegant, desavarsit; gratios. 3. Care se distinge prin anumite caracteristici de superioritate. ◊ Metal nobil = metal pretios, v. pretios. Gaz nobil = nume dat fiecaruia dintre gazele inerte, incolore si inodore care se gasesc in atmosfera in mici cantitati. II. S. m. si f., adj. (Persoana) care face parte din nobilime (1). – Din lat. nobilis, germ. nobel, it. nobile, fr. noble.

APEL s.n. 1. Strigare a numelui unor persoane (pentru verificarea prezentei lor intr-un loc). 2. Chemare scrisa sau orala adresata unei colectivitati. ♦ Indemn; cerere, rugaminte. ◊ A face apel la cineva (sau la ceva) = a se adresa cuiva cu o rugaminte. 3. Semnal sonor sau luminos produs intr-un post de telefon, de telegraf etc.; chemare. 4. (Iesit din uz) Actiune facuta la o instanta judecatoreasca imediat superioara pentru a schimba sau a infirma o hotarare data de o instanta inferioara. [Pl. -luri. / < fr. appel].

APEL, apeluri, s. n. 1. Strigare (a numelor membrilor unei colectivitati, spre a verifica prezenta lor). ♦ Chemare adresata maselor (oral sau in scris). ♦ Cerere, rugaminte, indemn. ◊ Expr. A face apel la cineva (sau la ceva) = a se adresa cuiva cu o rugaminte, cu o cerere. 2. ( Inv.) Actiune facuta la o instanta judecatoreasca superioara, spre a obtine anularea unei sentinte date de o instanta inferioara. 3. Producerea unui semnal sonor sau luminos intr-un post telefonic, telegrafic sau intr-o centrala telefonica. – Fr. appel.

TURTA¹ ~e f. 1) Produs de patiserie latit si rotund, obtinut dintr-o bucata de aluat si copt pe vatra. ◊ A face (sau a lasa) (pe cineva) ~ a bate tare (pe cineva). A se imbata ~ a se imbata foarte tare. Beat ~ foarte beat. A trage cenusa (sau spuza) la ~a lui a-si apara interesele proprii. 2) (nume generic) Prajitura de orice fel, avand o asemenea forma. ~ cu mere. ~e cu mac. ◊ ~ dulce prajitura facuta din faina de grau, oua, miere, mirodenii, acoperita cu glazura sau presarata cu zahar farin 3) Substanta presata care are o asemenea forma. ~ de ceara. /<lat. turta

FRIPT, -A, fripti, -te, adj., s. f. art. 1. Adj. (Despre alimente) Care a fost gatit prin expunere directa la actiunea focului; p. ext. prajit. ◊ Expr. A manca (pe cineva) fript = a distruge, a da gata (pe cineva). A face (cuiva) zile fripte = a necaji pe cineva (zi de zi); a hartui, a sicana. 2. Adj. (Despre fiinte) Ars, ranit prin actiunea focului sau a unui obiect fierbinte. ♦ Fig. Chinuit. 3. S. f. art. numele unui joc de copii in care unul dintre jucatori incearca sa loveasca peste palme pe celalalt, iar acesta si le fereste in ultimul moment. – V. frige.

A SPUNE spun 1. tranz. 1) A reda prin cuvinte; a exprima prin grai; a zice. ~ adevarul. ~ pe de rost. ◊ ~ drept a spune adevarul. Cine ar fi putut ~ cine ar fi putut sa creada. A nu ~ nici carc a nu scoate nici o vorba. ~ verde in fata (sau in ochi) a da adevarul pe fata, fara ocolisuri. A-i ~ cuiva inima a presimti. Dupa cum se ~ cu alte cuvinte. ~ povesti a comunica lucruri ireale. 2) (piese muzicale) A produce cu vocea sau cu un instrument; a zice; a canta; a interpreta. 3) (pe cineva cuiva) A prezenta ca vinovat de infaptuirea unor actiuni reprobabile tinute in taina, dand in vileag cu intentii rele; a pari; a denunta. 2. intranz. A purta numele; a se numi; a se chema. Cum iti ~? /<lat. exponere

ISCALITURA, iscalituri, s. f. numele unei persoane scris de ea insasi pe un act oficial, pe o scrisoare, pe o chitanta etc. (pentru a le certifica); semnatura; p. ext. felul cum iscaleste cineva. – Iscali + suf. -tura.

GAIE, gai, s. f. Nume dat mai multor pasari rapitoare de zi, asemanatoare cu uliul, cu ciocul coroiat, cu gheare puternice si cu coada bifurcata (Milvus). ◊ Expr. Se tine gaie dupa (sau de) cineva, se zice despre o persoana de care nu poti scapa. M-a (sau te-a etc.) luat gaia = am (sau ai etc) patit-o. ♦ De-a puia-gaia = numele unui joc de copii; de-a baba-gaia. [Pr.: pu-ia-ga-ia]. – Et. nec.

TAICA s. m. (Pop.) 1. Tata. ♦ (La vocativ) Termen afectiv cu care se adreseaza cineva unui om mai in varsta; termen afectiv cu care se adreseaza un parinte copilului sau, un om mai in varsta unuia mai tanar etc. 2. (Determinat prin „parinte” sau „popa”) nume (de adresare) dat preotului. – Din tata (dupa maica). Cf. scr. tajko.

MAESTRU, -A I. s. m. f. 1. persoana cu calitati exceptionale si contributii valoroase intr-un anumit domeniu de activitate. ◊ creator al unei scoli sau al unui curent. ♦ ~ al sportului = titlu care se acorda cuiva pentru merite deosebite intr-o ramura sportiva. ◊ termen admirativ pentru un reprezentant ilustru al unei profesiuni intelectuale. 2. (in trecut) profesor de lucru de mana, de muzica, desen, gimnastica etc. ◊ nume dat antrenorilor din atletica grea (box, lupte, haltere). 3. titlu ierarhic in anumite organizatii militare, politice, religioase. ♦ ~ de ceremonii = persoana insarcinata sa dirijeze, dupa protocol, desfasurarea unei solemnitati. II. s. n. registru de contabilitate continand conturile sintetice, in care se inscriu operatiile economice si financiare grupate dupa natura lor. III. adj. (mar.) cuplu ~ = cea mai lata parte a unei nave. (< it. maestro)

ARMA, arme, s. f. 1. Obiect, unealta, aparat, masina care serveste in lupta impotriva inamicului, la vanat, in unele probe sportive etc. ◊ Expr. A fi (sau a se afla) sub arme = a face serviciul militar. ♦ Parte dintr-o armata specializata si dotata pentru un anumit fel de lupta; serviciu militar specializat in acest sens. 2. (La pl.) Armament. 3. (In sintagma) Arma ecologica = nume generic dat metodelor si tehnicilor de razboi destinate modificarii conditiilor normale ale mediului inconjurator al inamicului. 4. Fig. Mijloc de lupta (pe planul ideilor, al politicii etc.). ◊ Expr. A bate (pe cineva) cu propriile arme = a invinge (pe cineva) cu propriile argumente. 5. (La pl.) Ansamblul semnelor simbolice de pe o stema, de pe un blazon etc. – Lat. arma.

LIPICI, (1, 3) lipiciuri, s. n. (2) lipici, s. m. 1. S. n. Materie, substanta care serveste la lipit (hartia); clei. 2. S. m. nume dat mai multor plante erbacee care secreta o substanta lipicioasa. 3. S. n. Fig. (Pop. si fam.) Ceea ce atrage, incanta sau seduce in faptura sau felul de a fi al cuiva; farmec. ◊ Loc. adj. si adv. Cu lipici = incantator, atragator, fermecator, seducator. ◊ Loc. vb. A avea lipici = a atrage, a fermeca, a seduce pe cineva (prin infatisare sau fel de a fi). ◊ Expr. (Rar) A prinde lipici de cineva = a se indragosti de cineva. – Lipi + suf. -ici.

CUI, cuie, s. n. 1. Piesa mica, cilindrica sau in patru muchii, de metal sau de lemn, turtita la un capat si ascutita la celalalt, cu care se fixeaza intre ele diferite piese, care se bate in zid sau in lemn pentru a servi ca suport etc. ◊ (Tehn.) Cui spintecat = piesa de siguranta formata dintr-o bucata de sarma indoita, cu un ochi la un capat, care impiedica desfacerea piulitelor. ◊ Expr. Cui pe (sau cu) cui se scoate = un rau face sa uiti raul anterior. (Fam.) A face (sau a taia) cuie = a simti frigul, a dardai de frig. A-i intra cuiva un cui in inima = a se strecura in sufletul cuiva o teama, o banuiala, o indoiala, o grija etc. Cuiul lui Pepelea = drept abuziv pe care si-l ia cineva, legandu-se de un pretext, pentru a stingheri pe altul. ♦ Cuier simplu de perete. ◊ Expr. A-si pune pofta in cui = a renunta la o dorinta, la un lucru ravnit. 2. nume dat mai multor piese de metal sau de lemn asemanatoare ca forma cu un cui (1). – Lat. cuneus.

APEL, apeluri, s. n. 1. Citire cu glas tare a numelor unor persoane dintr-un colectiv, spre a verifica prezenta lor intr-un anumit loc. 2. Chemare scrisa sau orala adresata maselor, unei colectivitati etc. 3. Cerere, rugaminte. ◊ Loc. vb. A face apel la cineva (sau la ceva) = a apela (1). 4. Actiune facuta la o instanta judecatoreasca superioara, spre a obtine anularea unei sentinte date de o instanta inferioara si judecarea in fond a procesului. ◊ Curte de apel = instanta judecatoreasca, superioara tribunalului, care avea competenta de a judeca recursul cuiva impotriva sentintei tribunalului. 5. Producerea unui semnal sonor sau luminos prin care se marcheaza cererea de a stabili o legatura telefonica sau telegrafica. – Din fr. appel.

VIZITA ~e f. Faptul de a merge in casa cuiva din politete, obligatie etc. 2) Consultatie medicala, acordata (de un medic) prin prezentarea la spital sau la domiciliul unui bolnav. ◊ Carte de ~ bucata mica de carton, de forma dreptunghiulara, pe care sunt scrise numele si datele unei persoane. /<fr. visite

CORT, corturi, s. n. Adapost portativ demontabil, facut dintr-una sau din mai multe foi de panza tare si impermeabila, din material plastic etc.; tabernacol. ◊ Foaie de cort = bucata de panza impermeabila sau din material plastic, croita astfel incat sa se poata face din ea un cort. ◊ Expr. A umbla cu cortul = a nu avea locuinta stabila; a hoinari. ♦ Ca la usa cortului = a) numele unui dans popular, mai ales de pe valea Dunarii, cu miscare vioaie; melodia dupa care se executa acest dans; b) calificativ dat unui mod grosolan si necuviincios de exprimare si de comportare al cuiva. – Din ngr. korti.

GEN ~uri n. 1) Grup de fiinte sau de obiecte care se caracterizeaza printr-o anumita insusire; fel; soi; specie; categorie. 2) Fel de a fi al cuiva; natura. 3) biol. Categorie sistematica inferioara familiei si superioara speciei. ~ul felinelor. 4) gram. Categorie gramaticala care indica forma ce o iau cuvintele pentru a indica sexul fiintelor pe care le denumesc (extinzandu-se si la numele de lucruri). ~ul masculin. ~ul neutru. 5) (in teoria literaturii si a artei) Grup de opere caracterizate prin trasaturi asemanatoare (in ce priveste tema, stilul, forma etc.). ~ epic. ~ muzical. ◊ Pictura de ~ pictura care reprezinta aspecte ale vietii cotidiene. /<lat. genus, ~eris

VIERME, viermi, s. m. nume dat unor animale nevertebrate, lipsite de picioare, cu corpul moale, lunguiet, de obicei cu o piele lucioasa, care traiesc in sol, in apa sau ca parazite pe plante si pe animale; (pop.) nume dat larvelor unor insecte. ◊ Vierme de matase = larva a unor fluturi care produc gogosile de matase si care se hranesc cu frunze de dud sau de stejar. ◊ Expr. A avea (sau a-l roade pe cineva) un vierme la inima = a fi chinuit de griji. A trai ca viermele in hrean (sau in radacina hreanului) = a duce (si a se deprinde cu) o viata grea. A avea viermi (neadormiti) = a fi fi neastamparat, a nu-si gasi locul. A-l manca (pe cineva) viermii (de viu) = a fi foarte lenes si murdar. – Lat. vermis.

ONOR I. s. n. semn exterior de cinstire, de stima, de pretuire deosebita pentru cineva; (p. ext.) rang, demnitate. ♦ (mil.) a da ~ ul = a prezenta arma in semn de salut la primirea unui sef, la parazi etc.; a face urile (casei) = a-si indeplini indatoririle de gazda. II. s. m. nume dat cartilor celor mai mari, la unele jocuri. (< fr. honneur)

PANAGHIE, panaghii, s. f. 1. nume dat Fecioarei Maria; p. ext. iconita (emailata) cu chipul Fecioarei Maria, purtata de ierarhi pe piept. 2. Bucata de prescura care se mananca in manastiri, in prima saptamana dupa Pasti. ♦ Prescura facuta la patruzeci de zile dupa inmormantarea cuiva. – Din sl. panagija, ngr. panaghia.

DECLINA, declin, vb. I. 1. Tranz. A trece un substantiv, un adjectiv, un pronume, un numeral sau un articol prin toate cazurile gramaticale. 2. Tranz. (Rar; in expr.) A-si declina numele, calitatea etc. = a-si spune numele, calitatea etc.; a se prezenta. 3. Tranz. A refuza sa-si asume o sarcina, o raspundere, o functie, a nu vrea sa solutioneze un litigiu etc. 4. Tranz. A pune la indoiala, a nu admite, a nu recunoaste competenta cuiva sau a ceva. 5. Intranz. (Rar; despre astri) A cobori spre asfintit; a apune, a scapata. – Din fr. decliner, lat. declinare.

STRIGAT, strigate, s. n. 1. Cuvant, sir de sunete emise de cineva cu voce ridicata; tipat, strigare. ♦ Invocare. 2. Anuntare, semnalizare (cu voce puternica); comanda. 3. Sunet, sir de sunete sau zgomot caracteristic scos de un animal sau de o pasare. 4. Zgomot, larma de voci; vociferare. ♦ Exclamatie de protest. 5. Chemare cu voce tare (cu rostirea numelui celui chemat). 6. Strigatura. – Striga + suf. -at.

PROCHIMEN, prochimene, s. n. 1. (Bis.) nume dat versetelor din psalmi care se canta inainte de a se citi un pasaj din Biblie sau inainte de o rugaciune sau de o cantare. 2. (Inv.; in expr.) A veni la prochimen = a reveni la subiect, dupa o digresiune. A aduce (pe cineva) la prochimen = a indrepta, a aduce (pe cineva) pe calea cea buna. – Din ngr. prokimenon.

SINGUR, -A, singuri, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care nu este insotit de nimeni, fara nici un tovaras, fara altcineva. ♦ Singuratic (1), solitar, izolat, retras; parasit. 2. Prin fortele sale, fara ajutorul, interventia, indemnul, voia cuiva; din proprie initiativa. ♦ De la sine. 3. (Precedand substantivul) Numai unul; unic. Singurul drum spre oras. ♦ (In constructii negative) Nici un. Nu putea articula un singur cuvant. ♦ (Adverbial) Numai, doar. Singur tu nu mi-ai placut. 4. (Determina subiectul sau obiectul; uneori tine locul numelui) (Eu sau tu, el etc.) insumi (insuti, insusi etc.) chiar cu (sau tu, el etc.) in persoana. Am eu singur grija. – Lat. singulus.

CALCAI, calcaie, s. n. 1. Partea dinapoi a talpii piciorului; p. ext. parte a ciorapului sau a incaltamintei care acopera aceasta parte a piciorului. ◊ Expr. A se afla (sau a fi, a trai, a pune etc.) sub calcai = a se afla (sau a fi, a trai, a pune) sub dominatia cuiva, a fi exploatat, impilat. Fuge (sau merge) de-i paraie (sau sfaraie) calcaiele = fuge (sau merge) foarte repede. A se invarti (sau a se intoarce, a sari) intr-un calcai = a se misca repede, a fi iute la treaba. A i se aprinde (sau a-i sfarai) calcaiele (dupa cineva) = a) a fi foarte indragostit; b) a fi zorit, nerabdator. A da calcaie calului = a lovi calul cu calcaiele, ca sa porneasca sau sa mearga mai repede. ♦ (Livr.) Calcaiul lui Ahile = partea vulnerabila, latura slaba a unei persoane sau a unui lucru. 2. nume dat partii dinapoi (sau de jos) a unor obiecte: la sanie, la plug, la arcus etc. – Lat. calcaneum.

MITITEL, -EA, -ICA, mititei, -ele, adj., s. m. 1. Adj. Diminutiv al lui mic; micut. ◊ Expr. De mititel = de mic copil; de tanar. A se face mititel = a se strange (pentru a nu fi vazut); p. ext. a lua o atitudine modesta, umila (in fata cuiva). ♦ (Substantivat) Apelativ afectuos pentru a vorbi cu sau despre un copil ori (ir.) cu sau despre o fiinta tanara, naiva. 2. S. m. Carnacior facut din carne tocata, amestecata cu diverse condimente, care se mananca fript la gratar; mic. 3. S. m. (Pop.; art.) Unul dintre numele d******i. – Din mic.

SCAI¹, scai, s. m. nume generic dat mai multor plante erbacee cu frunze ghimpoase si cu fructe globuloase inconjurate de ghimpi indoiti la varf, care se agata de haine, de lana oilor etc.; p. restr. fructul inconjurat de ghimpi al acestor plante. ◊ Expr. (Si adverbial) A se tine scai (de cineva) sau a se tine (de cineva) ca scaiul (de oaie) = a nu lasa pe cineva in pace, a urmari (pe cineva) pretutindeni. ◊ Compuse: scai-vanat = planta erbacee cu frunzele dintate si cu flori violacee dispuse in capitule (Eryngiumplanum); scaiul-d******i = planta erbacee cu frunzele spinoase si cu flori albastre-verzui (Eryngium campestre); scai-marunt = turita. – Din scr. ckalj.

NORMA s.f. 1. Regula obligatorie, lege dupa care trebuie sa se conduca cineva sau ceva. ♦ (Estet.) Regula, canon al creatiei artistice. 2. Totalitatea conditiilor minimale pe care trebuie sa le indeplineasca un sportiv pentzru a se califica, a obtine un titlu. 3. Criteriu, mijloc de apreciere. 4. Cantitate de produse care trebuie realizata de un muncitor intr-o unitate de timp. 5. numele autorului si titlul prescurtat al lucrarii, imprimate cu litere mici in coltul stang de jos al primei pagini din fiecare coala de tipar. 6. (Mat.) Numar pozitiv care se asociaza anumitor marimi matematice si care generalizeaza proprietatile, valorile absolute ale numerelor si ale modului numerelor complexe. [Cf. lat. norma, fr. norme, rus. norma].

TITLU s.n. 1. Calitate obtinuta de cineva in urma unor studii speciale sau in urma unei performante sportive. ♦ Titlu de glorie = merit, renume, fala. ♦ (In oranduirea feudala si capitalista) Demnitate, rang. 2. Cuvant sau text situat in fruntea unei carti, a unui capitol etc. indicand rezumativ materia care se trateaza; (p. ext.) orice lucrare editata. ♦ Partea scrisa de la inceputul unui film, care indica numele acestuia, realizatorii si studioul care l-a produs. ♦ (La pl.) Traducerea dialogului imprimata pe filmele vorbite in limbi straine. ♦ Cu titlu de = Cu caracter de, ca... 3. Capitol in textele de legi, in regulamente etc. 4. (Jur.) Titlu de proprietate = act scris care stabileste dreptul de proprietate al cuiva asupra unui bun; (ec.) titlu de credit = document scris consacrat prin acte normative si reprezentand o obligatie de rambursare la scadenta a unei anumite sume de bani. 5. (Fig.) Baza legala, drept. 6. Cantitatea de metal nobil dintr-un aliaj, exprimata in parti la mie; titru (2). [< lat. titulus].

FIERE s. f. 1. Lichid amar, de culoare galbena-verzuie, secretat de ficat; bila¹. ◊ Expr. A varsa fiere, se zice despre o persoana plina de necaz, de ciuda, de manie (care se manifesta cu violenta). ♦ Fig. Amaraciune, suparare, necaz. 2. (Si in sintagma basica fierii) Vezicula biliara. ◊ Expr. A-i crapa (sau plesni) cuiva fierea (de necaz) = a fi necajit, manios, invidios etc. la culme. 3. Compus: fierea-pamantului = a) planta erbacee medicinala cu flori rosietice, rar albe, cu gust amar (Erythraea centaurium); b) planta erbacee inferioara, cu talul tarator, avand pe partea inferioara rudimente de frunza (Marchantia polymorpha); fiere-de-urs = numele a doi arbusti tropicali si mediteraneeni din care se extrage saburul; a) arbust inalt de 3-4 m, cu frunze mari si flori violacee dispuse intr-un spic (Aloe ferox); b) arbust inalt de 1 m, ramificat, cu frunze dispuse in rozeta (Aloe succotrina). – Lat. *fele (= fel).

CHEMA, chem, vb. I. I. Tranz. 1. A spune, a striga, a comunica cuiva sa vina aproape sau intr-un anumit loc. 2. A pofti, a indemna (in mod oficial) pe cineva sa participe la o actiune, la un fapt; a solicita, a apela la... ♦ (Poetic) A evoca. 3. A ordona, a impune cuiva (in mod oficial) sa se prezinte intr-un anumit loc. ♦ Expr. A chema la ordine = a cere, a soma sa respecte anumite reguli de disciplina, liniste etc. A chema sub arme (sau sub drapel) = a) a incorpora (un contingent); b) a mobiliza armata. II. Refl. (impers.) A avea numele..., a se numi; a insemna, a se zice, a se socoti. ♦ Expr. Se cheama ca... = insemneaza ca..., vrea sa zica. – Lat. clamare.

MANECA, maneci, s. f. 1. Parte a imbracamintei care acopera bratul (in intregime sau in parte). ◊ Expr. A trage (pe cineva) de maneca = a) a insista, a starui (pe langa cineva) pentru a obtine ceva; b) a atrage atentia (cuiva) ca minte sau exagereaza. A (nu) se lasa tras de maneca = a (nu) se lasa prea mult rugat. A o baga pe maneca = a se speria (de consecintele unei fapte savarsite); a o sfecli. A scoate din maneca = a inventa la repezeala o explicatie, o solutie etc. 2. (Tehn.) nume dat unor dispozitive in forma de maneca (1). 3. (Inv.) Flanc, aripa a unei armate. [Var.: (reg.) manica s. f.] – Lat. manica.

TOIAG, toiege, s. n. 1. Bat lung si drept de care se sprijina cineva la mers sau de care se serveste pentru a se apara. ♦ Fig. Sprijin, ajutor, reazem. ♦ Lovitura data cu toiagul (1). 2. Un fel de baston purtat ca semn distinctiv sau ca simbol al unei demnitati sau autoritati. 3. (Pop.) Lumanare care se asaza in mana, pe pieptul sau la capul mortului. 4. (La pl. art.) numele popular al celor trei stele luminoase asezate la rand in mijlocul constelatiei Orion. [Pr.: to-iag] – Din sl. tojagu, tojaga.

APA ape f. 1) Lichid transparent, incolor, fara gust si fara miros, fiind o combinatie de oxigen si hidrogen. ~ potabila. ~ dura. ◊ ~ chioara se spune despre supe, vinuri etc. care contin prea multa apa si nu au nici un gust. ~ de ploaie vorbe goale, fara continut. 2) Masa de lichid (mare, rau, lac etc.). ◊ ~ curgatoare apa care curge pe o albie si se varsa in alta apa. ~ statatoare apa care se aduna in depresiuni (lacuri, balti). 3) fig. Joc de culori; sclipiri ale unor obiecte lucioase (pietre pretioase, matasuri, metale). 4) Denumire a unor solutii, a unor preparate. ~ de colonie. ~ de trandafir. ~ de var. ◊ ~ tare numele popular al acidului azotic. ~ regala amestec de acid clorhidric si acid azotic, care dizolva toate metalele. ~ oxigenata amestec de perhidrol cu apa, incolor sau albastru, cu proprietati dezinfectante si decolorante. 5) Secretie a organismului (lacrimi, saliva, sudoare etc.). ~ la plamani. ◊ ~ la cap hidrocefalie. A fi numai ~ a fi transpirat. A-i lasa cuiva gura ~ a avea pofta de ceva. [G.-D. apei] /

INDEX I. s. n. 1. lista (alfabetica) a numelor, termenilor sau materiilor cuprinse intr-o lucrare; indice (II,1). ♦ ~ bibliografic = lucrare de indrumare bibliografica, cuprizand lista principalelor scrieri privitoare la o problema. 2. lista a cartilor interzise de biserica catolica; (p. ext.) lista de carti interzise. ♦ a pune la ~ = a) a trece o lucrare in lista cartilor interzise; b) a exclude pe cineva de la cinstirea cuvenita, a socoti pe cineva nedemn sau periculos. II. s. m. 1. (inform.) parametru care evolueaza cu fiecare repetare a unei bucle a programului unui ordinator. 2. degetul aratator. (< lat., fr. index)

COLILIU, -IE, colilii, s. f., adj. 1. S. f. numele mai multor specii de plante erbacee din familia gramineelor, cu tulpini subtiri, inalte, cu frunze inguste, cu inflorescenta un panicul cu prelungiri flexibile, prevazute in varful semintelor cu peri lungi, albi si pufosi; nagara (Stipa). ◊ Expr. Alb-colilie = (despre parul capului, p. ext., despre oameni) (cu parul) complet alb. (Pop.) A-i fi (cuiva) calea in colilie = a avea un drum frumos, placut. 2. Adj. Alb (ca colilia). [Var.: (pop.) colie s. f.] – Cf. scr. kovilje.

CHIOR, CHIOARA, chiori, chioare, adj. 1. (Adesea substantivat) Care vede numai cu un ochi; caruia ii lipseste un ochi. 2. (Adesea substantivat) Orb. ◊ Expr. A da chior peste cineva = a se izbi, a se ciocni de cineva orbeste. A o lua de-a chioara = a o lua razna. ♦ (Ir.) Care nu vede bine. 3. (Adesea substantivat) Sasiu. 4. Fig. (Despre surse de lumina) Care da o lumina slaba, insuficienta; (despre lumina) slab. ♦ (Despre ferestre) Prin care lumina strabate cu greu, care este prea mica sau (in parte) astupata. 5. (In expr.) Apa chioara = a) nume dat in ironie unor alimente lichide sau unor bauturi alcoolice prea diluate; b) vorbe lipsite de miez. A nu avea para chioara sau (rar) a nu avea chioara in punga = a nu avea nici un ban. – Tc. kor.

boicotez v. tr. (de la numele lui Ion Boycott, un negustor Englez care traia pe la inceputu secolului 19 la Dublin, capitala Irlandei, si care vindea foarte scump, din care cauza Irlandejii s’au inteles intre ei sa nu mai cumpere nimica de la el, ceia ce l-a silit pe acest negustor sa inchida pravalia). Rup relatiunile de afaceri cu cineva, nu mai cumpar de la el: boicotati Jidanii!

INDEX s.n. 1. Lista (alfabetica) a numelor, a termenilor sau a materiilor cuprinse intr-o lucrare; indice. ♦ Lucrare de sine statatoare cuprinzand liste de publicatii, institutii, adrese etc. 2. Lista a cartilor interzise de biserica catolica, intocmita de un organ special format din c*******i si numit Congregatia indexului. ◊ A pune la index = a trece o lucrare in lista cartilor interzise; (fig.) a exclude pe cineva de la cinstirea cuvenita, a socoti pe cineva nedemn, a-l nesocoti. 3. Degetul aratator. [Pl. -exuri, (3, s.m.) -ecsi. / cf. fr. index, lat. index].

CHEMA, chem, vb. I. I. Tranz. 1. A spune, a striga, a comunica cuiva sa vina aproape sau intr-un anumit loc. 2. A pofti, a indemna (in mod oficial) sa participe la o actiune, la un fapt; a solicita, a apela la... ♦ (Poetic) A evoca. 3. A ordona, a impune cuiva (in mod oficial) sa se prezinte intr-un anumit loc. ◊ Expr. A chema la ordine = a cere sa se respecte disciplina si linistea. A chema sub arme (sau sub drapel) = a) a incorpora (un contingent); b) a mobiliza armata. A chema in judecata = a cita in fata justitiei. II. 1. Tranz. unipers. si refl. A se numi, a avea numele... 2. Refl. impers. (Fam.) A insemna, a se zice, a se socoti. ◊ Expr. Se cheama ca... = e vorba ca..., vrea sa zica. – Lat. clamare.

CALUS, calusuri, s. n. 1. Bucata de lemn sau de metal care se pune intre dintii dinainte ai unui animal, spre a-l forta sa tina gura deschisa; mototol de carpe care se introduce in gura unei persoane, pentru a o impiedica sa strige. ◊ Expr. A pune (cuiva) calusul in gura = a impiedica (pe cineva) sa vorbeasca. 2. Betisor care face parte din mecanismul de declansare al capcanelor de lemn. 3. Mica piesa de lemn cu o forma speciala, pe care se sprijina coardele intinse ale unui instrument muzical; scaun. 4. Suport de lemn pe care pictorul isi asaza tabloul cand lucreaza; sevalet. 5. Utilaj de foraj, pentru rotirea prajinilor, folosit in forajul prin percutie sau in cel manual. 6. (De obicei art.) numele unui dans popular cu figuri variate, jucat (in preajma Rusaliilor) de un grup de flacai; melodie dupa care se executa acest dans; calusar (1), calusel (4). – Cal + suf. -us.

BAIE¹, bai, s. f. I. 1. Cufundare a corpului in apa, in scop igienic sau curativ; imbaiere. V. scaldare. 2. Cada sau putina in care cineva se imbaiaza. ♦ Apa in care cineva se imbaiaza. ◊ Expr. Baie de sange = varsare de sange; macel. ♦ Stabiliment public cu instalatii speciale servind pentru imbaiere; incapere special amenajata pentru imbaiere. 3. Expunerea corpului (gol) la actiunea vaporilor de apa, a soarelui, a aerului etc., in scop igienic sau curativ. 4. Recipient in care se pune un lichid, o solutie etc. in vederea unor operatii industriale sau chimice; lichidul, solutia etc. in care se fac asemenea operatii. II. (La pl.) nume dat localitatilor in care se gasesc izvoare de apa termala sau minerala cu proprietati curative. – Lat. *baneum (v. sl. banja).

MUSTAR s. m., s. n. 1. S. m. nume dat mai multor plante erbacee anuale din familia cruciferelor, cu tulpini ramificate, cu flori galbene si cu seminte mici, rotunde (Brassica, Sinapis). 2. S. n. P. restr. Samanta mustarului (1), intrebuintata la prepararea unui condiment picant sau pentru cataplasme contra durerilor nevralgice. 3. S. n. Condiment sub forma de pasta moale, de culoare galbena-verzuie, obtinut prin prelucrarea semintelor descrise mai sus cu adaos de zahar, sare, acid acetic, cimbru etc. ◊ Expr. (Fam.) A-i sari (cuiva) mustarul = a se infuria, a se supara. – Din magh. mustar.

TORA s.f. a. nume dat de evrei legii lui Moise si Pentateuhului care o contine. b. 1. Cele cinci carti ale lui Moise, care constituie Pentateuhul. 2. Ansamblul legilor si judecatilor continute in scriptura evreiasca, in celelalte scrieri sfinte si in traditia orala. 3. Sul de piele sau pergament al Pentateuhului, folosit in sinagoga la slujbele religioase. (cf. fr. thora, tora(h), engl. torah < ebr. bibl. tōrāh = indrumare, invatatura, doctrina; lege, legea lui Moise, Pentateuh < hōrāh = a arata, a indica; a conduce, a instrui, a invata (pe cineva); forma factitiva (hiphil) din yārāh = a arunca, a azvarli) [def. b. MW, et. TLF]

ZEAMA, zemuri, s. f. 1. Fiertura de carne sau de legume, constituind un fel de mancare; partea lichida a bucatelor, apa in care fierb. ◊ Expr. A manca singur bucatele si a lasa altora zeama = a trage singur tot folosul, lasand altora foarte putin sau nimic. A nu fi nici de zeama oualor sau a nu fi de nici o zeama, se spune despre cineva pe care nu se poate pune nici un temei. Zeama lunga sa se-ajunga = mancare facuta cu sos mult, pentru a ajunge la multe persoane. Zeama lunga = vorbarie lunga, lipsita de interes. Tot de-o zeama = deopotriva. Soarbe-zeama = om prost, molau. Zeama de clopot (sau de harlet) = moartea. Zeama de vorbe = vorbarie desarta; vorbe goale. ♦ Zeama de varza = lichid acrisor in care s-a murat varza; moare. 2. Lichidul pe care il contin celulele si tesuturile organismelor vegetale; suc de fructe sau de plante. 3. nume generic pentru diverse lichide. ◊ Ou cu zeama = ou fiert putin, cu albusul necoagulat. – Lat. zema (< gr. zema).

MANDAT, mandate, s. n. 1. Imputernicire (contractuala) de a reprezenta o persoana fizica sau juridica si de a actiona in numele ei; act prin care se da aceasta imputernicire; procura. ◊ Teritoriu sub mandat = (in trecut) teritoriu administrat de o tara straina in baza unei hotarari a unui for international. 2. (Jur.) Dispozitie, ordin. ◊ Mandat de arestare = act scris prin care organul judiciar competent ordona arestarea unui invinuit, inculpat sau condamnat. Mandat de aducere ordin scris dat unui organ de a aduce o persoana (invinuit, martor sau expert) in fata unei instante judecatoresti sau a unui organ de cercetare penala, pentru a da declaratii, lamuriri, pentru a efectua unele expertize etc. 3. Serviciu postal prin care cineva poate expedia o suma de bani pentru a fi remisa destinatarului; p. ext. formular completat in acest scop, pe baza caruia se face transmiterea sumei; suma de bani expediata sau primita astfel. – Din fr. mandat. Cf. germ. Mandat.

CARNE, carnuri, s. f. 1. nume dat tesutului muscular al corpului omenesc sau al animalelor. ◊ Carne vie = carne de pe care s-a jupuit pielea. ◊ Expr. A taia (sau a da, a trage) in carne vie = a) a taia, a lovi in plin; b) fig. a curma fara crutare un rau. Carne de tun = masa de militari trimisi de clasele exploatatoare spre a lupta cu pierderi sangeroase in razboaie de cotropire. A fi rau (sau bun) de carne = a se vindeca greu (sau usor) de o rana. In carne si oase = in persoana, in realitate. Carne din carnea cuiva = descendent direct din cineva, legat prin sange de cineva. A-si pune (sau a-si baga) carnea in (sau la) saramura = a face mari sfortari, a face tot posibilul pentru atingerea unui scop. A pune (sau a prinde etc.) carne = a se ingrasa. A creste carnea pe cineva = a simti o satisfactie. A tremura carnea pe cineva = a tremura de frica. 2. Bucata din tesutul muscular al animalelor taiate, intrebuintata ca aliment. 3. Parte moale de sub coaja fructelor, care inconjura semintele. – Lat. caro, carnis.