EFECT, efecte, s. n. 1. Fenomen care rezulta in mod necesar dintr-o anumita cauza, fiind intr-o legatura indestructibila cu aceasta; rezultat, urmare, consecinta. ◊ Expr. A-si face efectul = a da un anumit rezultat, a avea consecinta scontata. 2. Impresie produsa de cineva sau de ceva asupra cuiva. ◊ Loc. adj. De efect = care atrage atentia, care produce o impresie puternica. ◊ Loc. vb. A face efect = a impresiona. ◊ (In sintagma) Efect sonor = efect produs prin mijloace electroacustice sau electronice sugerand ascultatorului senzatia unui sunet real sau oferindu-i sonoritati inedite. 3. (Concr.; la pl.) Bunuri mobile. ♦ Imbracaminte militara, echipament. 4. (La pl.) Valori negociabile (emise de stat), hartii de valoare. Efecte de comert. Efecte publice. – Din lat. effectus (cu sensurile fr. effet).

INTEGRANTA, integrante, adj. (In sintagma) Parte integranta = parte care intra in mod necesar in componenta unui tot. – Din fr. [partie] integrante.

MUSAI adv. (Pop.) 1. Neaparat, negresit, in mod necesar. 2. (Cu functie predicativa) E absolut necesar, trebuie. 3. Cu insistenta, cu incapatanare, mortis. – Din magh. muszaj.

NECESARMENTE adv. (Rar) in mod necesar, in mod obligatoriu; inevitabil. – Din fr. necessairement.

DEFINITIE, definitii, s.f. Operatie de determinare a insusirilor proprii unui lucru, unei notiuni etc.; enuntul prin care se exprima aceasta operatie. ◊ Expr. Prin definitie = prin insasi natura lucrului, decurgand in mod necesar din totalitatea notelor sale caracteristice. – Din fr. definition, lat. definitio, -onis.

DETERMINA, determin, vb. I. Tranz. 1. A conditiona in mod necesar, a servi drept cauza pentru aparitia sau dezvoltarea unui fapt, a unui fenomen; a cauza, a pricinui. 2. A fixa (cu precizie); a stabili, a hotari (o data, un termen etc.). ♦ Spec. A preciza insusirile unui corp, ale unei plante, ale unui fenomen (in vederea repartizarii acestora in categorii). ♦ Spec. A calcula, a deduce pe baza unor date. 3. A face ca cineva sa ia o anumita hotarare. 4. (Despre cuvinte sau propozitii) A preciza sensul altui cuvant sau altei propozitii. Adverbele determina verbele pe care le insotesc. – Din fr. determiner, lat. determinare.

A DETERMINA determin tranz. 1) A face sa se produca in mod necesar; a provoca; a genera. 2) (timp, date, termene etc.) A fixa printr-o intelegere prealabila; a stabili; a hotari. 3) (corpuri, plante etc.) A stabili (pe baza trasaturilor specifice) ca apartinand la o clasa sau la o specie; a identifica. 4) A stabili cu exactitate; a preciza; a defini; a delimita. ~ sensul unui cuvant. 5) (cuvinte, propozitii) A preciza in calitate de determinativ; a explica. 6) A face sa ia o decizie; a hotari; a decide. /<fr. determiner, lat. determinare

A GENERA pers. 3 ~eaza tranz. A face sa ia nastere in mod necesar; a determina. /<lat. generare

NECESITATE s.f. 1. Ceea ce se cere, se impune ca necesar; utilitate, trebuinta. ♦ (Spec.; la pl.) Proces fiziologic de evacuare a f*******r si a urinei. ◊ Cu necesitate = in mod necesar. 2. Categorie filozofica care desemneaza insusirile si raporturile care au un temei intern, decurgand inevitabil din esenta lucrurilor, din legile lor de dezvoltare. [Cf. fr. necessite, it. necessita, lat. necessitas].

efect (efecte), s. n. – Fenomen care rezulta in mod necesar dintr-o anumita cauza. Lat. effectus, prin intermediul fr. effet. – Der. (din fr.) efectiv, adj.; efectua, vb.

NECESARMENTE adv. in mod necesar; inevitabil. (< fr. necessairement)

NECESITATE s. f. 1. ceea ce se cere, se impune ca necesar; utilitate, oportunitate. ◊ (pl.) proces fiziologic de evacuare a f*******r si a urinei. ♦ cu ~ = in mod necesar; obligatoriu; stare de ~ = situatie exceptionala in care statul poate lua anumite masuri in interesul apararii tarii. 2. categorie filozofica desemnand insusirile si raporturile care au un temei intern, decurgand inevitabil din esenta lucrurilor, din legile lor de dezvoltare. (< fr. necessite, lat. necessitas)

DEFINITIE (‹ fr.) s. f. 1. (LOG.) Propozitie sau ansamblu de propozitii determinand semnificatia unui termen sau indicand caracteristicile esentiale ale unui obiect sau ale unei clase de obiecte. Intr-o d. se disting: termenul sau combinatia de termeni nou introdusi (definitul); termenul sau combinatia de termeni ale caror sensuri sunt deja cunoscute (definitorul). ♦ (La Aristotel) Determinare a naturii sau a esentei uneo specii prin indicarea genului care o cuprinde (gen proxim) si a diferentei specifice prin care se delimiteaza de celelalte specii. ◊ Expr. Prin definitie = prin insasi natura lucrului, decurgand in mod necesar din totalitatea notelor sale caracteristice. 2. (TELEC.) Continutul de detalii al unei imagini de televiziune sau de fototelegrafie, exprimat prin numarul de elemente in care trebuie descompusa imaginea, astfel incat un element sa nu contina mai multe nuante de luminozitate.

NEAPARAT, -A, neaparati, -te, adj., adv. I. Adj. 1. De care nu te poti lipsi, care este (absolut) necesar; indispensabil. ◊ Expr. A fi de (sau a avea) neaparata nevoie (sau trebuinta) = a fi de (sau a avea) absoluta nevoie. 2. (Rar) Caruia nu i te poti impotrivi, care nu poate fi ocolit, evitat sau omis; fatal, inevitabil. II, Adv. in mod necesar, cu orice pret; negresit. [Pr.: ne-a-] – Ne- + aparat.

NEAPARAT¹ adv. in mod necesar; cu orice pret. [Sil. ne-a-] /ne- + aparat

NECESARMENTE adv. in mod necesar; inevitabil. [Cf. fr. necessairement].

NEGRESIT adv. Fara (nici o) indoiala; in mod (absolut) necesar; cu orice pret; numai-decat. /ne + gresit

NUMAIDECAT adv. In mod (absolut) necesar; fara nici o indoiala; cu orice pret; neaparat; negresit. /numai + de + cat

EXISTENTA, existente, s. f. 1. Faptul de a exista, de a fi real; categorie filozofica care se refera la natura, materie, la tot ceea ce exista independent de constiinta, de gandire. ♦ Viata considerata in durata si continutul ei. ♦ Durata (a unei situatii, a unei institutii). 2. Conditiile, mijloacele materiale necesare vietii. ♦ Viata; mod de viata, fel de trai. [Pr.: eg-zis-] – Din fr. existence, lat. existentia.

PARAZITISM s. n. Forma de relatii intre doua organisme de specii diferite, in cadrul careia un organism foloseste celalalt organism, partial sau in totalitate, ca mediu necesar de viata; mod de viata specific parazitilor (1). ♦ Fig. Faptul de a trai ca un parazit (2), mod de viata al parazitilor. – Din fr. parasitisme.

RETETA ~e f. 1) Prescriptie eliberata de medic, in care se indica medicamentele nece-sare unui bolnav si modul lor de administrare. 2) Formular pe care este scrisa o asemenea prescriptie. 3) Ansamblu de indicatii privind modul de preparare a unei mancari sau a unei bauturi. 4) fig. Solutie practica pentru rezol-varea unei probleme dificile. / < ngr. retsetta, germ. Rezept, fr. recette

ALIMENTA, alimentez, vb. I. 1. Tranz. si refl. A (se) hrani. 2. Tranz. A furniza in mod regulat un lucru necesar; a aproviziona. – Fr. alimenter.

NECESITA, pers. 3 necesita, vb. I. Tranz. (Rar) A cere (in mod imperios), a reclama (ceva necesar), a pretinde, a impune. Problema necesita o analiza speciala. – Din fr. necessiter.

modALITATE, modalitati, s. f. 1. Procedeu, mijloc, metoda folosita in vederea realizarii unui scop; mod (1), maniera. 2. (Log.) Determinare a caracterului necesar, contingent, posibil sau imposibil al unei judecati. – Din fr. modalite.

ASCETISM n. 1) Doctrina religioasa care preconizeaza renuntarea la placeri si reducerea la strictul necesar al satisfacerii necesitatilor materiale. 2) fig. mod de viata austera si retrasa pe care si-o impune cineva. /<fr. ascetisme

modUL¹ s.m. 1. (Mat.) Valoare absoluta a unei marimi reale (fara sa se ia in considerare semnul algebric). ♦ (Statist.) Varianta a caracteristicii (4) [in DN], inregistrata la cele mai multe unitati ale unei colectivitati statistice; valoare a caracteristicii cu cea mai mare frecventa. ◊ modul al unui numar complex = radacina patrata a sumei patratelor partii reale si a coeficientului partii imaginare; modul al unui numar real = valoare absoluta a numarului. 2. Coeficient care caracterizeeaza o proprietate mecanica oarecare. ♦ Raportul dintre diametrul primitiv al unei roti dintate si numarul dintilor acesteia. ◊ modul de elasticitate = marime reprezentand raportul dintre efortul unitar normal si lungirea specifica corespunzatoare a unei piese solicitate la intindere sau incovoiere. 3. Unitate de masura, in special pentru apele curgatoare. ◊ modul de irigatie = cantitatea de apa necesara in unitatea de timp pentru irigarea unui hectar. [Pl. -li, (s.n.) -luri. / < fr. module, cf. lat. modulus].

STRICT¹ adv. Cu strictete; in mod sever. Fumatul este ~ interzis. ◊ (A fi) ~ necesar a fi absolut trebuincios; a fi indispensabil. /<fr. strict, lat. strictus

RETETA, retete, s. f. 1. Formulare in scris a unei doctorii si a modului de a o prepara; prescriptie a medicamentelor necesare unui bolnav; p. ext. hartia pe care medicul a scris aceasta prescriptie medicala. 2. Ansamblu de indicatii privind materiile prime, proportia, modul de preparare pentru obtinerea unui anumit produs, a unei mancari, a unei bauturi etc. 3. Fig. Solutie practica pentru rezolvarea unui lucru, a unei situatii dificile etc. ♦ Mijloc, procedeu. 4. Suma de bani realizata din vanzarea unui spectacol. – Din ngr. reseta. Cf. it. ricetta, fr. recette.

mod s. n. 1. fel, chip, maniera; procedeu, metoda. ♦ (ec.) ~ de productie = modul istoriceste determinat in care oamenii produc bunurile materiale necesare existentei si dezvoltarii societatii; ~ de viata = continutul si formele specifice de satisfacere a nevoilor materiale si spirituale ale unei societati. 2. categorie gramaticala specifica verbului, care exprima aprecierea vorbitorului fata de actiune. ◊ (despre parti de vorbire, propozitii sau parti de propozitii) de ~ = care are sensul, functia de a arata modul. 3. (muz.) structura unei game determinata de raportul de intervale dintre sunetele componente. 4. (log.) ~ silogistic = forma concreta pe care o iau figurile silogismului in functie de calitatea si cantitatea judecatilor componente. (< fr. mode, it. modo, lat. modus)

EXISTENTA ~e f. 1) Situatie existenta; faptul de a exista. 2) Realitate imediata si concreta, care exista independent de constiinta omului. 3) mod de viata; fel de trai. 4) Totalitate de mijloace materiale necesare vietii omului. [G.-D. existentei] /<fr. existence, lat. existentia

mod s.n. 1. Fel, chip, maniera; procedeu, metoda. ♦ mod de productie = modul istoriceste determinat in care oamenii produc si obtin bunurile materiale necesare existentei si dezvoltarii societatii si care reprezinta unitatea dintre fortele de productie si relatiile de productie. 2. (Gram.) Forma verbala care exprima felul in care vorbitorul vede sau socoteste actiunea verbului. ♦ (Despre parti de vorbire, propozitii sau parti de propozitii) De mod = care are sensul sau functia de a arata modul. 3. (Muz.) Structura unei game determinata de raportul de intervale dintre sunetele componente. 4. (Log.) mod silogistic = forma concreta pe care o iau figurile silogismului in functie de calitatea si de cantitatea judecatilor componente. [Cf. fr. mode, it. modo, lat. modus].

ALGORITM, algoritme, s. n. Ansamblu de simboluri folosite in matematica si in logica, permitand gasirea in mod mecanic (prin calcul) a unor rezultate. ♦ P. gener. Succesiune de operatii necesare in rezolvarea unei probleme oarecare. [Pl. si: (m.) algoritmi] – Din fr. algorithme.

NEAPARAT² ~ta (~ti, ~te) (negativ de la aparat) 1) Care este absolut necesar; indispensabil. ◊ A fi de ~ta nevoie (sau trebuinta) a fi foarte necesar; a nu se putea lipsi de ceva. 2) rar Care decurge in mod fatal din ceva; care nu poate fi ocolit, evitat sau omis. [Sil. ne-a-] /ne- + aparat

A PERIA~ez tranz. 1) (haine, incaltaminte etc.) A curata cu ajutorul unei perii. 2) (parul, fuioarele) A pieptana cu o perie speciala. 3) fig. (lucrari, texte etc.) A aduce la conditia necesar (redactand si scotand lucrurile in plus); a cizela. 4) fig. fam. A lauda in mod exagerat (pentru a castiga bunavointa cuiva); a maguli; a lingusi; a flata; a adula. [Sil. -ri-a] /Din perie

REGLAJ, reglaje, s. n. (Tehn.) 1. mod de realizare a reglarii; p. ext. reglare. 2. (Mil.) Determinare, precizata prin tragere, a elementelor necesare pentru nimicirea unui obiectiv. – Din fr. reglage.

modALITATE ~ati f. 1) mod de a actiona in vederea realizarii unui anumit scop; maniera; procedeu; metoda; mijloc. 2) log. Caracter necesar, contingent, posibil sau imposibil al unei judecati. 3) gram. Atitudine, apreciere a vorbitorului fata de cele comunicate. /<fr. modalite

A URMA ~ez 1. tranz. 1) si fig. (fiinte) A insoti mergand in urma. 2) (indici ai directiei) A tine fara abatere. ~ drumul. 3) (indicatii, recomandari, sfaturi) A respecta, avand ca orientare. 4) (in imbinari cu substantive care indica un domeniu sau o forma de invatamant) A frecventa facand studii. ~ cursuri de filologie. 5) (actiuni incepute mai inainte) A desfasura in continuare; a continua. 6) (urmat, mai ales, de propozitii completive) A decurge in mod firesc; a reiesi; a rezulta. 7) (urmat, mai ales, de propozitii subiective) A impune ca ceva necesar (rezultand din anumite premise). ~eaza sa sustina examenele. 8) A succeda, luand locul. L-a ~at in postul de prim-ministru. 2. intranz. 1) A merge din urma (dupa cineva sau dupa ceva). ~ dupa trasura. 2) (construit cu dativul) A succeda intr-o functie (cuiva). A-i ~ unui sef de sectie. 3) A succeda in timp sau in spatiu. Dupa sambata ~eaza duminica. ◊ Va urma formula care se scrie la sfarsitul unui fragment dintr-un text pentru a indica ca va fi continuat de alte fragmente. 4) A fi dator; a avea obligatia; a trebui. ~eaza sa plece. /Din urma

conditiune f. (lat. condicio, -onis [d. con-, impreuna, si dicere, a zice], citit gresit conditio in evu mediu; fr. condition. Corect ar fi condiciune). Natura, stare, calitate a unei persoane sau a unui lucru. Treapta sociala inalta: un om de conditiune. mod, situatiune: a trai in bune conditiuni. Obligatiune: admit, dar cu conditiunea de a contribui si tu (sau cu conditiune [!] sa contribui si tu). Lucru necesar: respiratiunea e una din conditiunile vietii. – Si -itie.

PRACTICA, practici, s. f. 1. Practicare, p. ext. deprindere, obicei, rutina. 2. Activitate a oamenilor indreptata spre crearea conditiilor necesare existentei societatii, in primul rand spre producerea si crearea bunurilor materiale si a valorilor culturale; metoda, procedeu aplicat si verificat efectiv. ◊ Loc. adv. In practica = in mod concret, in realitate. ◊ Expr. A pune in practica = a aplica. 3. Exercitare a unei profesiuni, a unei discipline, profesare a unei stiinte, a unei arte. 4. Aplicare si verificare efectiva a cunostintelor teoretice dobandite intr-un domeniu oarecare. Practica pedagogica. ♦ Stagiu de perfectionare sau de dobandire a unor cunostinte practice pe care-l face, intr-o fabrica, intr-o intreprindere etc., un student sau un elev. Practica de productie. 5. (Mai ales la pl.) Ceremonie, manifestare exterioara de cult. – Din germ. Praktik, fr. pratique.

A PRETINDE pretind 1. tranz. 1) A solicita intr-o forma categorica. ~ ajutor. 2) A sustine cu insistenta si tarie. ~ ca-i adevarat. 3) A face sa fie necesar; a necesita; a cere; a reclama; a merita; a comporta. Rezultatele bune pretind munca asidua. 2. intranz. A considera ca are dreptul (la ceva); a aspira in mod deschis. ~ un post. /<fr. pretendre

SISTEM, sisteme, s. n. 1. Ansamblu de elemente (principii, reguli, forte etc.) dependente intre ele si formand un tot organizat, care pune ordine intr-un domeniu de gandire teoretica, reglementeaza clasificarea materialului intr-un domeniu de stiinte ale naturii sau face ca o activitate practica sa functioneze potrivit scopului urmarit. ◊ Sistem informational = ansamblu de procedee si mijloace de colectare, prelucrare si transmitere a informatiei necesare procesului de conducere a intreprinderilor, institutiilor, ministerelor etc. ♦ Totalitatea relatiilor pe baza carora este alcatuit un sistem (1). 2. Totalitatea depozitelor formate in decursul unei perioade geologice. 3. Metoda de lucru, mod de organizare a unui proces, a unei operatii, fel de a lucra; norma, obicei. ◊ Sistem Braille = metoda de scriere pentru orbi, cu litere tipografice speciale scoase in relief, pentru a putea fi pipaite. 4. model, tip, tipar; marca (de fabrica). 5. (In sintagma) Sistem audio = combina muzicala. [Var.: (rar) sistema s. f.]

SISTEM s. n. 1. ansamblu de elemente aflate intr-o relatie structurala, de interdependenta si interactiune reciproca, formand un tot organizat. 2. (anat.) grupare morfologica si functionala unitara de organe sau de structuri. 3. (biol.) ansamblu de elemente aflate in interactiune. ♦ (geol.) succesiune de straturi care corespunde aceleiasi perioade. 4. ansamblu ordonat care apare ca rezultat al unei clasificari. ♦ ~ solar = ansamblu de corpuri ceresti in care intra Soarele, planetele cu satelitii lor (masa atomica, numar de ordine); ~ de ecuatii = grup de mai multe ecuatii cu aceleasi necunoscute; ~ tehnic = ansamblu de corpuri fizice compus, cel putin in parte, din corpuri solide, folosit in tehnica; ~ de unitati = ansamblu de unitati de masura dintr-un numar restrans de unitati fundamentale; ~ audio = combina muzicala. 5. mod de organizare a unui proces, a unei operatii, activitati etc.; metoda de lucru, fel de a lucra. 6. ~ informational = ansamblu de procedee si mijloace de adunare, prelucrare si transmitere a informatiei necesare procesului de conducere a intreprinderilor etc.; ~ ul stiintelor = totalitate a disciplinelor stiintifice, ansamblul cunostintelor teoretice ale oamenilor intr-o anumita etapa istorica. 7. (fam.) mijloc ingenios. (< fr. systeme, lat. systema, germ. System)

OFICIU s. n. 1. serviciu (administrativ); local, birou al acestui serviciu. ♦ ~ diplomatic = misiune diplomatica pe langa o organizatie internationala; din ~ = fara a fi cerut, ca un serviciu obligatoriu; (in mod) oficial. 2. functie, indatorire, slujba. 3. (pl.) servicii, ajutoare, inlesniri. ♦ bune ĩi = interventie diplomatica a unui stat in vederea impacarii unor state in litigiu sau beligerante. 4. slujba religioasa. 5. mica incapere langa sufragerie, in care se depoziteaza cele necesare pentru servirea mesei. (< lat. officium, germ. Offizium, fr. office)

OFICIU s.n. 1. Serviciu (administrativ); local, birou al acestui serviciu. ◊ Din oficiu = fara a fi cerut; ca un serviciu obligatoriu; (in mod) oficial. 2. Functie, indatorire, slujba. 3. (la pl.) Servicii, ajutoare, inlesniri. ◊ Bune oficii = interventie diplomatica a unui stat in vederea impacarii unor state in litigiu sau beligerante. 4. Slujba religioasa. 5. Mica incapere langa sufragerie in care se depoziteaza cele necesare pentru servirea mesei; camara. [Pron. -ciu, var. ofitiu s.n. / cf. lat. officium, germ. Offizium, fr. office].

BUCATARIE, bucatarii, s. f. 1. Camera (sau cladire) in care se gateste mancarea; cuhnie; p. ext. totalitatea obiectelor, a mijloacelor care servesc la gatirea mancarii. ◊ Bucatarie de campanie = vehicul prevazut cu aparatura necesara prepararii hranei calde pentru trupele aflate in deplasare. ♦ Fig. (Fam.) Totalitatea accesoriilor sau actiunilor care servesc la sustinerea unei demonstratii, la efectuarea unei lucrari dupa ce s-a stabilit ideea de baza. 2. Faptul de a pregati mancare; mod specific de a prepara mancarea. – Bucatar + suf. -ie.

OFICIU, oficii, s. n. 1. Denumire data unor servicii ale unor intreprinderi sau institutii; serviciu (administrativ); local, birou al acestui serviciu. 2. Indatorire (speciala), functie, slujba. ◊ Loc. adj. si adv. Din oficiu = (care este) in conformitate cu o dispozitie data de o autoritate (si nu la cererea cuiva); fig. in mod automat. ♦ (Inv.) Decizie, decret domnesc. 3. (La pl.) Ajutor, serviciu, inlesnire. ◊ Bune oficii = interventie binevoitoare in scopul unei concilieri; servicii facute cuiva. ♦ Rol, functie. 4. Slujba bisericeasca, serviciu religios. 5. (Rar) Incapere anexa a sufrageriei, in care se pregatesc cele necesare pentru servirea mesei. [Var.: (inv.) ofis s. n.] – Din lat. officium, germ. Offizium, fr. office.

NECESITATE, necesitati, s. f. 1. Ceea ce se cere, se impune sa se faca; ceea ce este de absoluta trebuinta; trebuinta, nevoie. ◊ Expr. De prima necesitate = absolut necesar, indispensabil (traiului). ♦ Spec. (La pl. art.) Proces fiziologic de evacuare a f*******r si a urinei. 2. Categorie filozofica care desemneaza insusirile si raporturile care au un temei intern, decurgand inevitabil din esenta lucrurilor. ◊ Loc. adv. Cu necesitate = in mod imperios, obligatoriu, neaparat, inevitabil. 3. Utilitate, oportunitate. – Din lat. necessitas, -atis, fr. necessite.

BURSA² (‹ fr.) s. f. Piata si institutie unde se negociaza hirtii de valoare. ♦ B. comerciala = locul unde se coteaza in mod oficial piata bunurilor si serviciilor: marfuri, asigurari, frahte (navluri) etc. ♦ B. de valori = piata specializata in operatiuni de vinzare-cumparare a valorilor imobiliare. Acest fel de piata permite statului, colectivitatilor, intreprinderilor publice sau private sa obtina profituri necesare unor noi investitii. ♦ Expr. a juca la b. = a cumpara si a revinde la bursa cu scopul speculativ de a obtine cistiguri din diferenta de pret ce s-ar ivi prin schimbarea favorabila a cursului. ♦ B. neagra = comert clandestin. ♦ Bursa muncii = (in unele tari) institutie care inregistreaza cererile de lucru si mijloceste angajarile.

A LIPSI ~esc 1. intranz. 1) (despre persoane) A fi lipsa; a absenta. 2) A nu fi prezent atunci cand ar trebui sa existe in mod normal. 3) A fi in cantitate insuficienta; a nu fi de ajuns. ◊ A-i ~ cuiva o doaga a nu fi in toate mintile. 4) A se dispensa de ceva. 2. tranz. (persoane) A face sa nu mai beneficieze de ceva inerent si necesar; a priva. /<ngr. lipso

PROGNOZA s.f. 1. Previziune, prevedere bazata pe date stiintifice; (p. ext.) pronostic. ♦ Text in care se arata modul cum va evolua vremea intr-un anumit interval de timp. 2. Anticipare a desfasurarii in viitor a unor fenomene si procese din domeniul economiei, tehnologiei, stiintei, societatii in ansamblul ei etc., plecand de la experienta anterioara si folosind metode si tehnici necesare obtinerii de cunostinte privind evolutia acestora intr-o perspectiva mai indepartata. 3. Prevedere a aparitiei unor boli criptogamice sau a unor daunatori ai plantelor in vederea luarii din timp a masurilor de combatere. [Cf. fr. prognose, lat., gr. prognosis < pro – inainte, gnosis – cunoastere].

MIJLOC² ~oace n. 1) mod de a actiona pentru a atinge un anumit scop; metoda; procedeu; modalitate; maniera. ~oace de prevenire a bolilor. 2) Fel, chip de a fi, de a se manifesta. ~ de exprimare. ◊ Prin toate ~oacele folosind toate posibilitatile. 3) la pl. Resurse materiale; bani. Lipsit de ~oace. 4) Ansamblu al celor necesare pentru realizarea unei actiuni. ~oace de transport. ◊ ~oace de productie totalitate a uneltelor de munca. /<lat. medius locus

MASURA ~i f. 1) Valoare a unei marimi determinata prin raportare la o unitate data. ◊ In mare ~ in mare (sau buna) parte. De o ~ la fel; deopotriva. Pe (sau dupa) ~a cuiva (sau a ceva) potrivit, intocmai cu cineva sau cu ceva. Pe ~ ce cu cat. 2) Valoare, proportie fireasca a lucrurilor; limita pana la care se poate concepe sau admite ceva; marime normala, rezonabila. ◊ Cu ~ atat cat trebuie; cu socoteala. Peste ~ mai mult decat trebuie; exagerat. A intrece ~a a depasi limita permisa. 3) Unitate conventionala pentru masurare. ◊ Cu aceeasi ~ la fel, in acelasi mod. 4) Cantitatea si natura unitatilor ritmice din textul unui vers; structura metrica a versului. 5) Cea mai mica diviziune care sta la baza organizarii si gruparii duratei sunetelor intr-o piesa muzicala. 6) Actiune (mijloc, procedeu) la care se recurge in vederea realizarii unui anumit scop. ◊ A lua ~i a dispune, a hotari cele necesare pentru atingerea unui scop. [G.-D. masurii] /<lat. mensura

STOP I. interj. 1. stai! opreste! 2. (in telegrafie, pentru separarea frazelor) punct! II. s. n. 1. semafor pentru reglarea circulatiei rutiere; panou care impune in mod obligatoriu oprirea la intersectie. ♦ lampa de semnalizare montata la partea din spate a unui autovehicul, care se aprinde cand sunt actionate franele acestuia. 2. oprirea balonului la fotbal si la hochei. ♦ (tenis) minge trimisa scurt, langa fileu, cand adversarul se afla plasat pe fundul terenului. 3. stop c*****c = oprirea temporara a inimii ca urmare a lipsei oxigenului necesar; stop respirator = oprirea temporara a respiratiei, datorita intoxicarii cu gaze, cu medicamente, electrocutarii etc. 4. stop-cadru = imagine asupra careia se opreste momentan aparatul de filmat; stop-camera = procedeu de filmare combinata constand in oprirea brusca a aparatului de filmat si a personajelor din cadru, efectuarea unor modificari scenice si realuarea filmarii. 5. unghi format de frunte si linia botului, care poate caracteriza o rasa de animale. (< fr., engl. stop)

STOP interj. Stai, opreste! // s.n. 1. Semafor pentru reglarea circulatiei, folosit la intretaierile strazilor. ♦ Panou care impune in mod obligatoriu oprirea la intersectie. ♦ Lampa de semnalizare montata la partea din spate a unui autovehicul si care se aprinde cand se actioneaza franele acestuia. 2. Oprirea mingii (cu piciorul la fotbal) si a pucului (la hochei). 3. Termen folosit in telegrafie pentru separarea frazelor in locul punctului. 4. (Med.) Stop c*****c = oprirea temporara a inimii ca urmare a lipsei oxigenului necesar; stop respirator = oprirea temporara a respiratiei datorita intoxicarii cu gaze, cu medicamente, electrocutarii etc. 5. (Cinem.) Stop-cadru = efect constand in oprirea momentana a miscarii, persistenta imaginii statice si reluarea miscarii la faza la care a fost oprita; stop-camera = procedeu de filmare combinata, care consta in oprirea brusca a aparatului de filmare si a personajelor din cadru, efectuarea unor modificari scenice si reluarea filmarii. [< fr., engl. stop].

URS ursi m. 1) Mamifer omnivor, de talie mare, greoi si masiv, cu blana deasa, de obicei de culoare bruna, cu botul alungit si coada scurta. ◊ ~ alb (sau polar) urs cu blana alba raspandit in regiunile arctice. A se aduna (sau a se uita) ca la ~ a se aduna multa lume sa priveasca ceva neobisnuit. De cand avea ~ul coada din timpuri foarte indepartate. ~ul nu joaca de voie, ci de nevoie constrangerea e necesara pentru acei care nu inteleg de buna voie (ca trebuie sa faca ceva). Cum merge ~ul la deal incet si apasat; greoi. Mierea-~ului planta erbacee de padure, avand tulpina e****a, slab ramificata, cu frunze late, paroase si cu flori mici, rosii, violacee sau albe. 2) fig. Om greoi si matahalos. ◊ A trai ca ~ul in barlog a evita societatea; a duce un mod de viata retras. 3) reg. Bot de mamaliga cu branza in mijloc; cocolos; bulz. /<lat. ursus

EDUCATIE, educatii, s. f. Ansamblu de masuri aplicate in mod sistematic in vederea formarii si dezvoltarii insusirilor intelectuale, morale sau fizice ale copiilor si ale tineretului sau, p. ext., ale oamenilor, ale societatii etc.; rezultatul acestei activitati pedagogice; buna crestere, comportare civilizata in societate. ◊ Loc. vb. A face educatie cuiva = a educa pe cineva. ◊ Educatie fizica = ansamblu de masuri care au ca scop asigurarea dezvoltarii fizice armonioase a oamenilor, intarirea sanatatii, formarea si perfectionarea cunostintelor, priceperii si deprinderilor de miscare necesare atat pentru munca, cat si pentru activitatea sportiva. [Var.: (inv.) educatiune s. f.] – Din fr. education, lat. educatio, -onis.

NORMA, norme, s. f. 1. Regula, dispozitie etc. obligatorie, fixata prin lege sau prin uz; ordine recunoscuta ca obligatorie sau recomandabila. ◊ Norma morala (sau etica) = regula privitoare la modul de comportare a omului in societate, la obligatiile sale fata de ceilalti oameni si fata de societate. Norma juridica = regula de conduita cu caracter general si impersonal, emisa de organele de stat competente, a carei respectare poate fi asigurata prin constrangere. ♦ Totalitatea conditiilor minimale pe care trebuie sa le indeplineasca un sportiv pentru a putea obtine un titlu, o calificare etc. 2. Criteriu de apreciere, de reglementare. 3. Cantitate de munca pe care cineva trebuie sa o presteze intr-o unitate de timp; (concr.) produs realizat in acest timp. ◊ Norma de timp = timpul necesar pentru efectuarea unei lucrari in conditii specifice date. Norma tehnica = norma stabilita prin mijloace stiintifice, pe baza unor conditii tehnice date, pentru efectuarea unui proces tehnologic. – Din fr. norme, lat. norma, rus. norma.

BAZA ~e f. 1) Totalitate a elementelor de rezistenta pe care se sprijina o constructie; temelie; fundament. ~a coloanei. 2) Linie dreapta sau plan, de obicei in pozitie orizontala, de la care se masoara perpendicular inaltimea unui corp geometric. ~a triunghiului. 3) Loc special amenajat de concentrare a unor rezerve (de oameni, materiale, instalatii etc.) necesare unei activitati. ~ de aprovizionare. ~ sportiva. ◊ ~ navala port militar. ~ militara loc de stationare pe teritoriul unui stat a unor trupe dotate cu mijloace de lupta pentru razboi. 4) chim. Compus chimic al unor metale care albastreste hartia rosie de turnesol si intra in combinatie cu acizii, formand saruri. 5) la pl. fig. Element de importanta primordiala, pe care se tine, se intemeiaza ceva; principiu fundamental. ~ele unui acord. ◊ Fara ~ neintemeiat; inconsistent. A pune ~ele (a ceva) a intemeia; a funda. ~ economica (a societatii) totalitate a relatiilor de productie intr-o etapa determinata a dezvoltarii sociale. 6) anat. : ~a craniului parte a craniului, care inchide cutia craniala spre ceafa. 7) lingv.: ~ de articulatie mod, posibilitate de articulare a sunetelor la un popor. [G.-D. bazei] /<fr. base