DEROGA, derog, vb. I. Intranz. A se abate (in mod exceptional) de la o lege, de la un regulament etc. in temeiul unei aprobari speciale. – Din fr. deroger, lat. derogare.

A DEROGA derog intranz. A se abate in mod exceptional pe baza unei permisiuni speciale. ~ de la lege. /<fr. deroger, lat. derogare

REZERVA s.f. 1. Cantitate (de bunuri) pusa deoparte pentru a fi folosita mai tarziu; depozit. ◊ Rezerva succesorala = parte dintr-o avere succesorala de care testatorul nu poate dispune liber, fiind rezervata de drept unor anumiti mostenitori. ♦ (Fig.; mai ales la pl.) Posibilitati. ◊ Rezerve interne = totalitatea posibilitatilor existente intr-o intreprindere, a caror descoperire si folosire permit realizarea unor cantitati sporite de produse. ♦ Cantitate de substante minerale utile continute intr-un zacamant. 2. Camera de spital unde se interneaza un singur bolnav. 3. Parte din armata chemata sub arme numai in timp de razboi sau in mod exceptional in timp de pace; trupe neangajate in lupta, pastrate pentru a interveni la nevoie. ♦ (Sport) Jucator care poate inlocui la nevoie pe unul dintre jucatorii angajati in competitie. 4. Motiv de indoiala, obiectie. ◊ Fara rezerva = fara retinere, in intregime. ♦ (Fig.) Prudenta, cumpatare, masura; discretie; (p. ext.) raceala, indiferenta, jena. [< fr. reserve < reserver – a pune deoparte].

avinat (avinata), adj. – Beat, baut. Fr. avine. Este galicism putin intrebuintat; apare in mod exceptional la Caragiale.

babilon (-oane), s. n. – 1. Babilonie. – 2. (Arg.) Tribunal, judecatorie. De la numele orasului, intrat mai intii in rom. prin intermediul ngr., cu fonetismul vechi Vavilon, si modern prin fr. Der. (babilonian; babilonic; babilonie) apar de asemenea cu fonetismul ngr., dar sint inv. (vavilonian, vavilonic, vavilonie). Alecsandri a intrebuintat in mod exceptional creatia adj. babelic; ex. sau nu a fost imitat.

REZERVA s. f. 1. cantitate (de bunuri) pusa deoparte pentru a fi folosita mai tarziu; depozit. ♦ (jur.) ~ succesorala (sau legala) = parte dintr-o avere succesorala de care testatorul nu poate dispune liber, rezervata de drept unor anumiti mostenitori. ◊ (fig.; pl.) posibilitati. ◊ cantitate de substante minerale utile intr-un zacamant. 2. camera de spital unde se interneaza un singur bolnav. 3. parte din armata chemata sub arme numai in timp de razboi sau in mod exceptional in timp de pace; trupe neangajate in lupta, pastrate pentru a interveni la nevoie. ◊ (sport) jucator care poate inlocui la nevoie pe unul dintre jucatorii angajati in competitie. 4. motiv de indoiala, obiectie. ♦ fara ~ = fara retinere, in intregime. ◊ (fig.) prudenta, cumpatare, masura; discretie. (p. ext.) raceala, indiferenta. (< fr. reserve)

ABATE¹ s. m. Titlu dat superiorului unei abatii sau (in mod exceptional) unor preoti catolici – Lat. lit. abbas, -atis.

BOARTA (BOARCA) s. f. Peste teleostean mic (4,5-5 cm, in mod exceptional 8-9 cm), cu corp inalt si turtit lateral, raspindit in baltile si in lacurile de cimpie din Europa, care isi depune icrele intre valvele scoicilor (Rhodeus sericeus).

supra- – Pref. care indica ideea de exces. Lat. supra-. In general traduce fr. sur-: supraalimenta, vb., din fr. suralimenter; supranatural, adj., din fr. surnaturel; suprataxa, s. f., din fr. surtaxe etc. in mod exceptional au ramas cu forma din fr. surexcita, vb., din fr. surexciter; surmena, vb., din fr. surmener; surprinde, vb., din fr. surprendre.

BRIO n. muz. Tehnica inalta de executie muzicala. ◊ Cu ~ a) cu multa vioiciune; insufletit; vioi; b) cu mult succes; in mod stralucit; exceptional. /<it., fr. brio

BRIO s. n. (In loc. adv.) Cu brio = a) cu multa insufletire, vioi; b) in mod remarcabil, stralucit, exceptional. – Din it., fr. brio.

exceptional² adv. 1) Intr-un mod care constituie o exceptie; prin exceptie. 2) (urmat de prepozitia de, precedand adjective sau adverbe) In masura mare; extraordinar. ~ de bun. /<fr. exceptionnel

SUPRANATURAL, -A adj. (Despre fenomene, fiinte etc.; in conceptiile mistice) Care se pretinde ca ar fi mai presus de fortele si de legile naturii si impotriva lor; care nu s-ar putea explica in mod obisnuit, in mod natural; miraculos, fantastic. ♦ Extraordinar, exceptional. // s.n. Ceea ce se pretinde a fi mai presus de legile naturii. [< supra- + natural, dupa fr. surnaturel].

NECESITATE s. f. 1. ceea ce se cere, se impune ca necesar; utilitate, oportunitate. ◊ (pl.) proces fiziologic de evacuare a f*******r si a urinei. ♦ cu ~ = in mod necesar; obligatoriu; stare de ~ = situatie exceptionala in care statul poate lua anumite masuri in interesul apararii tarii. 2. categorie filozofica desemnand insusirile si raporturile care au un temei intern, decurgand inevitabil din esenta lucrurilor, din legile lor de dezvoltare. (< fr. necessite, lat. necessitas)

SPECIAL, -A, speciali, -e, adj. Care se deosebeste de alte lucruri asemanatoare prin trasaturi care ii sunt proprii; care se afla numai la un lucru sau la o anumita categorie de lucruri; (adesea adverbial) care este facut, destinat, rezervat pentru a corespunde unui anumit scop; p. ext. iesit din comun, deosebit de bun, de valoros; exceptional. ◊ Loc. adv. In special = mai ales, indeosebi; in mod particular, in speta. ♦ (Despre editii de presa, publicatii) Publicat cu o ocazie deosebita sau la o data festiva. ♦ Care apartine unei anumite specialitati (1), de stricta specialitate. [Pr.: -ci-al] – Din fr. special, lat. specialis.

INVIOLABIL ~a (~i, ~e) 1) (despre legi, drepturi) Care nu poate fi incalcat; de neviolat. 2) (despre persoane) Care este aparat in mod legal de orice urmarire, atingere sau pedepsire. 3) (despre domicilii, lacase etc.) Care nu poate fi perchezitionat decat in cazuri exceptionale, avand autorizatia procurorului. [Sil. -vi-o-] /<fr. inviolable, lat. inviolabilis

EROU s.m. 1. (Ant.) Personaj mitologic nascut dintr-un muritor si o divinitate, inzestrat cu puteri supraomenesti si despre care se povesteau fapte marete; semizeu. ♦ (P. ext.) Denumire data de greci unor oameni deosebit de viteji, autori ai unor fapte marete. 2. Persoana vestita prin forta, vitejia si biruintele sale in razboaie, in lupte; personalitate distinsa prin faptele sale marete. ♦ Ostas cazut pe campul de lupta. 3. Persoana deosebita prin calitatile sale morale si prin actiunile sale marete; om care se distinge in mod special intr-un anumit domeniu. ◊ (In trecut) Erou al muncii (socialiste) = titlu de inalta distinctie acordat de stat persoanelor care se deosebesc printr-o munca de valoare exceptionala pentru societate; persoana care a primit acest titlu. 4. Personaj principal al unei intamplari. [< lat. heros, cf. fr. heros].

GROZAV, -A, grozavi, -e, adj. 1. Care produce groaza (prin aspect, manifestari, consecinte); groaznic, ingrozitor. 2. Care este extrem de puternic, de violent, de intens, de mare. Vant grozav. ♦ (Adverbial) Tare, mult; foarte, extrem de... 3. Care iese cu totul din comun prin calitatile sale; remarcabil; exceptional. ◊ Expr. A se crede grozav = a avea o parere exagerat de buna despre sine. ♦ Curajos. ◊ Expr. (Substantivat) A face pe grozavul = a se lauda, a se mandri (in mod nejustificat) cu calitatile sale, a se grozavi. – Din bg. grozav.

EROU s. m. 1. (ant.) personaj mitologic nascut dintr-un muritor si o zeitate, inzestrat cu puteri supraomenesti sau celebru prin faptele sale; semizeu. 2. persoana care se distinge prin vitejie si curaj exceptional in razboaie sau in imprejurari deosebit de grele etc. ♦ ostas cazut pe campul de lupta. 3. om deosebit prin calitatile sale morale si prin actiunile sale, care se distinge in mod special intr-un anumit domeniu. 4. personaj al unei opere literare. ♦ personaj principal al unei intamplari. (< fr. heros, lat. heros)

DICTATOR ~i m. 1) Suveran care guverneaza in mod absolut si autoritar; despot; potentat; tiran. 2) fig. Persoana care exercita o activitate tiranica; tiran; satrap; despot. 3) (in Imperiul Roman) Conducator de armata ales de senat si investit cu puteri nelimitate pentru un anumit timp (in cazuri exceptionale). /<fr. dictateur, lat. dictator