COMISION, comisioane, s. n. 1. Insarcinare data unei persoane de a procura sau de a transmite ceva; serviciu facut cuiva in urma unei astfel de insarcinari. 2. (Jur.) Contract in baza caruia o persoana trateaza afaceri comerciale in nume propriu, dar pe socoteala altei persoane, in schimbul unei remuneratii (procentuale). ♦ Remuneratie (procentuala) primita de o persoana, de o banca etc. care a mijlocit o afacere comerciala sau care a efectuat un serviciu. [Pr.: -si-on] – Din fr. commission.

RATIUNE, (2, 3) ratiuni, s. f. 1. Facultatea omului de a cunoaste, de a gandi logic, de a intelege sensul si legatura fenomenelor; p. ext. judecata, minte. ♦ Treapta a doua a cunoasterii, caracterizata prin faptul ca opereaza cu notiuni, judecati si rationamente. 2. Temei, motiv, justificare. ◊ Ratiune de stat = principiu in baza caruia o autoritate de stat ia unele masuri de interes general, trecand peste interesul particular. ◊ Expr. Ratiunea de a fi (a unui lucru) = ceea ce justifica, motiveaza existenta (unui lucru). 3. (Mat.) Ratie (2). [Pr.: -ti-u-] – Din lat. ratio, -onis.

ASIGURARE ~ari f. 1) v. A ASIGURA si A SE ASIGURA. 2) Raport juridic in baza caruia cel asigurat are dreptul la o despagubire din partea asiguratorului in caz de accident, incendiu etc. ~ de bunuri. ~ de stat. ◊ ~ari sociale sistem de ocrotire materiala a oamenilor muncii, prin acordare de pensii, ajutoare materiale etc., in caz de pierdere temporara sau definitiva a capacitatii de munca. /v. a (se) asigura

POLITA² ~e f. 1) fin. Act financiar in baza caruia debitorul este obligat, la ordinul creditorului, sa plateasca beneficiarului o suma de bani la un anumit termen; vecsel. ◊ ~ in alb polita pe care nu este indicat numele beneficiarului. A plati cuiva o ~ a se razbuna pe cineva. 2): ~ de asigurare document prin care se confirma incheierea unui contract de asigurare. [G.-D. politei] /<it. polizza

TERITORIALITATE f. Caracter teritorial. ◊ ~ea legilor principiu in baza caruia legile unui stat se aplica (cu unele exceptii) tuturor persoanelor care se afla pe teritoriul acestuia. /<fr. territorialite

VIRAMENT ~e n. 1) Operatie bancara de trecere a unei sume de bani de pe un cont pe altul, fara folosirea ei in numerar. 2) Plata fara numerar, efectuata prin trecerea la banca a unei sume de la contul platitorului la cel al beneficiarului. 3) Document in baza caruia se efectueaza aceasta plata. /<fr. virement, it. viramento

ACOPERIRE, acoperiri, s. f. Actiunea de a (se) acoperi si rezultatul ei. 1. Punere, asezare a unui obiect deasupra altuia pentru a-l inveli, a-l ascunde, a-l apara etc. 2. Operatie de aplicare a unui strat protector pe un obiect prin depunere, pulverizare, placare etc. 3. (Mil.) Accident de teren, padure sau localitate care impiedica observarea inamicului. ♦ Masura speciala de protectie care asigura anumite actiuni (de concentrare sau manevra) ale trupelor. ◊ Expr. A avea acoperire = a fi acoperit pentru o actiune savarsita conform unor indicatii precise. 4. (Fin.) Posibilitatea de a face fata unor obligatii, unei plati, unei cheltuieli, de a lichida un deficit etc. Acoperirea acestei sume se face esalonat. ♦ (Concr.) Fond care asigura aceasta posibilitate. ◊ Acoperire in aur = stoc de aur si de alte active pe baza carora bancile de emisiune asigura convertibilitatea bacnotelor. – V. acoperi.

ACTUARIAT s. n. Totalitatea operatiilor si normelor pe baza carora, folosind teoria probabilitatilor si statistica matematica, se efectueaza calcule financiare (privitoare mai ales la asigurari). [Pr.: -tu-a-ri-at] – Actuar + suf. -iat.

ACUMULARE, acumulari, s. f. 1. Actiunea de a acumula si rezultatul ei. 2. (Ec. pol.; in sintagmele) Acumulare de capital = transformarea plusvalorii in capital in procesul reproductiei largite a capitalului. Fond de acumulare = parte a unui venit folosita pentru acumulare. Rata acumularii = raportul dintre fondul de acumulare si venitul pe baza caruia se formeaza. 3. (Geogr.; urmat de determinari) Proces de depunere a materialului transportat de ape, vanturi, ghetari etc. – V. acumula.

BINAR, -A, binari, -e, adj. 1. Compus din doua unitati, din doua elemente; care se divide in cate doua elemente. 2. (Despre plante) Cu organele dispuse perechi. 3. (Mat.) A carui baza este numarul doi. ◊ Relatie binara = relatie care are loc intre doi termeni. – Din fr. binaire, lat. binarius.

BON, bonuri, s. n. 1. Bilet provizoriu pe baza caruia se elibereaza o marfa, un bun etc. 2. Hartie de valoare emisa de stat sau de o institutie financiara recunoscuta de stat. ◊ Bon de tezaur = obligatie emisa de stat pentru sumele imprumutate pe termen scurt si pentru care statul plateste dobanda. – Din fr. bon.

CARTELA, cartele, s. f. 1. Carnetel, bucata de hartie sau de carton, cu bonuri detasabile, imprimate si numerotate, pe baza carora se pot obtine produse rationalizate sau se poate servi masa la o cantina. 2. Banda de carton perforata care indica desenul unei tesaturi. 3. (Inform.; in sintagma) Cartela perforata = suport de informatie imprimat special, folosit in sistemele de prelucrare automata a datelor si reprezentat printr-un carton dreptunghiular de dimensiuni standardizate, pe care datele sunt trecute cu ajutorul unui cod de perforatii. – Din it. cartella.

CERTIFICAT, certificate, s. n. Act oficial prin care se confirma exactitatea unui fapt, autenticitatea unui inscris sau in care se atesta o anumita calitate, in vederea valorificarii unor drepturi; atestat. ◊ Certificat de alegator = (in unele state) act prin care se constata inscrierea unui cetatean, in listele electorale si pe baza caruia acesta isi exercita dreptul la vot. Certificat prenuptial = certificat medical eliberat celor ce vor sa se casatoreasca, prin care se atesta ca starea sanatatii acestora este corespunzatoare pentru intemeierea unei familii. – Din fr. certificat, lat. certificatum.

CRESTINISM s. n. Ansamblul religiilor la baza carora se afla credinta in persoana si invataturile lui Iisus Cristos. – Crestin + suf. -ism (dupa fr. christianisme).

GRAFIC, -A, grafici, -ce, adj., GRAFIC, grafice, s. n., GRAFICA s. f. I. Adj. 1. Referitor la metoda de a reprezenta prin desen (linii, puncte, figuri etc.) o marime, variatia unei marimi sau raportul dintre doua sau mai multe marimi variabile; care apartine acestei metode. 2. care tine de sau privitor la felul in care se realizeaza o tiparitura. II. 1. S. n. Reprezentare prin desen a unei marimi, a variatiei unei marimi sau a raportului dintre doua sau mai multe marimi variabile; reprezentare prin linii, figuri geometrice, harti etc. a unor date din diverse domenii de activitate. 2. S. f. Ramura a artei plastice la baza careia se afla desenul de sine statator si care foloseste diverse procedee tehnice si diferite materiale. – Din fr. graphique.

INTERNARE, internari, s. f. Actiunea de a (se) interna si rezultatul ei. ♦ (Concr.) Document pe baza caruia cineva se poate interna intr-un spital. – V. interna.

IPOTECA, ipoteci, s. f. Drept real pe baza caruia creditorul poate vinde bunul imobil primit in garantie de la debitor, in cazul cand acesta nu isi plateste in termen datoria. – Din fr. hypotheque.

VALABIL, -A, valabili, -e, adj. care este recunoscut, admis, acceptat ca fiind bun, adevarat, autentic. ♦ Spec. care intruneste conditiile cerute de lege, de o autoritate; pe baza caruia se confera cuiva un anumit drept. – Din fr. valable.

MANDAT, mandate, s. n. 1. Imputernicire (contractuala) de a reprezenta o persoana fizica sau juridica si de a actiona in numele ei; act prin care se da aceasta imputernicire; procura. ◊ Teritoriu sub mandat = (in trecut) teritoriu administrat de o tara straina in baza unei hotarari a unui for international. 2. (Jur.) Dispozitie, ordin. ◊ Mandat de arestare = act scris prin care organul judiciar competent ordona arestarea unui invinuit, inculpat sau condamnat. Mandat de aducere ordin scris dat unui organ de a aduce o persoana (invinuit, martor sau expert) in fata unei instante judecatoresti sau a unui organ de cercetare penala, pentru a da declaratii, lamuriri, pentru a efectua unele expertize etc. 3. Serviciu postal prin care cineva poate expedia o suma de bani pentru a fi remisa destinatarului; p. ext. formular completat in acest scop, pe baza caruia se face transmiterea sumei; suma de bani expediata sau primita astfel. – Din fr. mandat. Cf. germ. Mandat.

VERDICT, verdicte, s. n. 1. (In organizarea judecatoreasca a unor state) Raspuns dat de jurati in legatura cu vinovatia sau nevinovatia unui acuzat si pe baza caruia se pronunta sentinta; p. ext. sentinta unei curti cu jurati; p. gener. sentinta judecatoreasca. 2. Fig. Hotarare, opinie definitiva, care nu admite contrazicere. – Din fr. verdict.

CRITERIU, criterii, s. n. 1. Punct de vedere, principiu, norma pe baza carora se face o clasificare, o definire, o apreciere. 2. Proba sportiva, concurs servind de obicei la selectarea celor mai buni sportivi, dintr-o anumita ramura. – Din fr. criterium.

FAVOARE, favoruri, s. f. Avantaj acordat cuiva, cu preferinta fata de altii; dovada deosebita de bunavointa fata de cineva; hatar. ◊ Bilet de favoare = bilet pe baza caruia se poate intra, gratuit sau cu reducere, la un spectacol. ◊ Expr. In favoarea (cuiva) = in avantaj, in folosul (cuiva). [Var.: (inv.) favor s. n.] – Din fr. faveur.

REBUS, rebusuri, s. n. Joc in care un cuvant sau o fraza sunt reprezentate printr-o combinatie de figuri, litere sau semne pe baza carora urmeaza sa gasesti cuvantul sau fraza data. ♦ Fig. Enigma, sarada. – Din fr. rebus, germ. Rebus.

FOTOGRAMA, fotograme, s. f. 1. Fotografie speciala (luata din avion sau din puncte inalte), care indeplineste conditia de a oferi o perspectiva centrala, pe baza careia se pot face masuratori precise asupra obiectului a carui imagine o reproduce si care se foloseste mai ales in topografie si in cartografie. 2. Portiune a unei pelicule cinematografice care contine o imagine (statica) completa. – Din fr. photogramme.

PARALELIPIPED, paralelipipede, s. n. Prisma ale carei baze sunt paralelograme. – Din fr. parallelipipede.

PATOGNOMONIC, -A, patognomonici, -ce, adj. (Despre simptome, semne) care este caracteristic unei boli, pe baza caruia se poate pune diagnosticul. – Din fr. pathognomonique.

PATOGNOMONIE s. f. (Med.) Ansamblul simptomelor caracteristice unei boli, pe baza carora se poate stabili diagnosticul. – Dupa fr. pathognomonie.

ANAGLIFA, anaglife, s. f. 1. Lucrare de sculptura in (baso)relief realizat prin cizelura. 2. Procedeu pe baza caruia se obtine imaginea in relief a unui obiect fotografiat. – Din fr. anaglyphe.

PROIECT, proiecte, s. n. 1. Plan sau intentie de a intreprinde ceva, de a organiza, de a face un lucru. 2. Prima forma a unui plan (economic, social, financiar etc.), care urmeaza sa fie discutat si aprobat pentru a primi un caracter oficial si a fi pus in aplicare. ◊ Proiect de lege = text provizoriu al unei legi, care urmeaza sa fie supus dezbaterii organului legiuitor (si opiniei publice). 3. Lucrare tehnica intocmita pe baza unei teme date, care cuprinde calculele tehnico-economice, desenele, instructiunile etc. necesare executarii unei constructii, unei masini etc. ◊ Proiect de diploma = lucrare cu caracter tehnic, aplicativ, pe baza careia studentii institutelor politehnice, institutelor de arhitectura etc. obtin diploma la sfarsitul studiilor. [Pr.: pro-iect] – Din germ. Projekt, lat. projectus.

OCTAL adj.n. (In sintagma) Sistem de numeratie octal = sistem de numeratie a carei baza este cifra opt. – Din fr. octale.

ORAR², -A, orari, -e, adj., s. n. 1. Adj. care arata orele; privitor la ore; care se face sau se calculeaza pe timp de o ora. ◊ Diferenta orara = diferenta de timp marcata de doua ceasornice situate pe longitudini diferite ale Pamantului. (Inv.) Cerc orar = median ceresc. 2. S. n. Program al unei activitati impartit pe ore si repetat periodic; (concr.) tabel, grafic care indica programul in ore al unei activitati; orele de plecare si de sosire ale unui tren, vapor, autobuz. ♦ Spec. Program saptamanal pe baza caruia se desfasoara activitatea didactica in scoli si in facultati. 3. S. n. (Inv.) Instrument care indica timpul; ceasornic. ♦ (Curent) Acul mic al ceasului, care indica orele. – Din fr. horaire, lat. horarius.

CONCLUDENT, -A, concludenti, -te, adj. (Adesea adverbial) care convinge; convingator. ♦ Pe baza caruia se poate trage o concluzie. – Din lat. concludens, -ntis.

LIBRET, librete, s. n. 1. Textul unei opere muzicale, al unei operete sau al unui oratoriu. 2. Carnet eliberat de casele de economii persoanelor care isi depun aici economiile si pe baza caruia depunatorii isi pot retrage (cu dobanda legala) banii depusi. [Pl. si: libreturi] – Din it. libretto.

LOGARITM, logaritmi, s. m. Putere la care trebuie ridicat un anumit numar pozitiv, numit baza, spre a obtine numarul dat. ◊ Logaritm zecimal = logaritm a carui baza este numarul 10. Tabla (sau tabela) de logaritmi = (carte cuprinzand) tabelele logaritmului unor numere, cu care se pot calcula logaritmii tuturor numerelor. – Din fr. logarithme.

NEGATIE, negatii, s. f. 1. Faptul de a nega. ♦ Cuvant, gest, fapt etc. care neaga, contrazice, contesta (ceva sau pe cineva). ♦ Functor logic pe baza caruia se contesta valoarea de adevar sustinuta intr-o afirmatie. ♦ Cuvant cu ajutorul caruia se neaga ideea exprimata de o propozitie sau de una dintre partile ei. 2. (Fil.) Proces obiectiv de inlocuire a unor calitati ale obiectelor prin altele, care asigura dezvoltarii un sens ascendent; negare (2). – Din fr. negation, lat. negatio.

TIP, (1, 2, 3) tipuri, (4) tipi, s. m. 1. S. n. Obiect care reprezinta modelul pe baza caruia se produc alte obiecte de acelasi fel; prototip. 2. S. n. Individ, exemplar, obiect, fenomen care intruneste anumite trasaturi reprezentative, esentiale pentru un grup intreg de indivizi, de exemplare, de obiecte etc. de acelasi fel. ♦ Spec. Personaj din literatura sau din arta care intruneste, in modul cel mai expresiv, trasaturile, caracterele esentiale ale indivizilor din categoria (sociala sau psihologica) pe care o reprezinta. ♦ Totalitatea caracterelor distinctive fundamentale ale unui grup, ale unei familii, ale unei rase etc. ♦ Caracter distinctiv; particularitate. 3. S. n. Soi³, fel, gen, categorie. 4. S. m. (Fam.) Individ, ins. – Din fr. type, lat. typus.

REGULA, reguli, s. f. 1. Norma, lege pe baza careia are loc un proces, se desfasoara o activitate sau se produce un fenomen; precept. ♦ Mod de a rezolva o serie de probleme care au anumite caracteristici comune. ◊ Regula de trei = metoda pentru determinarea celei de a patra proportionale a trei numere date. Regula de trei simpla = regula de trei in care numerele sunt direct proportionale. Regula de trei compusa = regula de trei in care cea de a patra proportionala se refera la numere care sunt si ele deduse printr-o regula de trei. ♦ Obicei, linie de conduita, principiu conducator. 2. Randuiala, ordine; regularitate. ◊ Loc. adv. De regula = de obicei, in mod obisnuit. In (buna) regula = in ordine, asa cum se cuvine. In toata regula = dupa toate regulile, in lege. 3. (Pop.) M*********e. – Din lat. regula, it. regola (cu unele sensuri dupa fr. regle).

DETERMINATOR, determinatoare, s. n. Lucrare pe baza careia se identifica diverse specii de plante si de animale. – Determina + suf. -tor.

DEVIZE s. n. pl. Documente de credit si de plata (cambii, cecuri etc.) emise in valuta straina si pe baza carora beneficiarul obtine o anumita cantitate de valuta dintr-o alta tara; mijloc de plata in valuta straina. – Din fr. devises.

SISTEM, sisteme, s. n. 1. Ansamblu de elemente (principii, reguli, forte etc.) dependente intre ele si formand un tot organizat, care pune ordine intr-un domeniu de gandire teoretica, reglementeaza clasificarea materialului intr-un domeniu de stiinte ale naturii sau face ca o activitate practica sa functioneze potrivit scopului urmarit. ◊ Sistem informational = ansamblu de procedee si mijloace de colectare, prelucrare si transmitere a informatiei necesare procesului de conducere a intreprinderilor, institutiilor, ministerelor etc. ♦ Totalitatea relatiilor pe baza carora este alcatuit un sistem (1). 2. Totalitatea depozitelor formate in decursul unei perioade geologice. 3. Metoda de lucru, mod de organizare a unui proces, a unei operatii, fel de a lucra; norma, obicei. ◊ Sistem Braille = metoda de scriere pentru orbi, cu litere tipografice speciale scoase in relief, pentru a putea fi pipaite. 4. Model, tip, tipar; marca (de fabrica). 5. (In sintagma) Sistem audio = combina muzicala. [Var.: (rar) sistema s. f.]

SIONISM s. n. Miscare aparuta la sfarsitul sec. XIX, la baza careia sta ideea intemeierii unui stat evreiesc pe teritoriul Palestinei. [Pr.: si-o-] – Din fr. sionisme.

AXIOMA ~e f. si fig. 1) Adevar fundamental care nu trebuie demonstrat. 2) Enunt primar pe baza caruia se formuleaza o teorema. [G.-D. axiomei; Sil. -xi-o-] /<lat., gr. axioma, germ. Axiom

CARTELA ~e f. 1) Carnet cu bonuri detasabile in baza carora se elibereaza produse rationalizate. ~ de aliment. 2) Suport informational de carton, de hartie sau de material plastic. ~ magnetica. 3): ~ perforata fisa folosita la pastrarea si prelucrarea codificata a informatiei la calculator. [G.-D. cartelei] /<it. cartella

CILINDRU² ~i m. 1) Suprafata descrisa de o dreapta ce se misca paralel cu ea insasi, sprijinindu-se pe o curba inchisa. 2) Corp geometric marginit de o astfel de suprafata si de doua plane paralele. Volumul ~ului. ◊ ~ circular drept cilindru ale carui baze sunt cercuri perpendiculare pe generatoare. 3) Piesa sau organ de masina avand o asemenea forma, care se poate roti in jurul axei sale; sul. ~ cu aburi. ◊ ~ de motor piesa tubulara in care se deplaseaza pistonul unui motor. /<fr. cylindre, lat. cylindrus

CRITERIU ~i n. Principiu pe baza caruia se face o apreciere, o clasificare, o definire. /<fr. criterium, lat. criterium

ESANTION ~oane n. Parte dintr-un material sau dintr-un produs pe baza careia se poate stabili calitatea intregului; mostra; proba. [Sil. e-san-ti-on] /<fr. echantillon

FOAIE foi f. 1) Bucata dreptunghiulara de hartie. ◊ ~ de titlu pagina de la inceputul unei publicatii (cuprinzand titlul, numele autorului, locul si anul aparitiei lucrarii, editura etc.). A intoarce ~ia a se purta mai aspru cu cineva; a-si schimba atitudinea fata de cineva. 2) (urmat de determinari) Document prin care se adevereste ceva; act. ◊ ~ de drum a) act eliberat unui sofer, in care este indicat itinerarul si insarcinarile; b) bilet platit de o organizatie si pe baza caruia o persoana sau un grup de persoane are dreptul sa calatoreasca pe o anumita ruta. 3) Organ al plantelor superioare, format dintr-un limb si o codita; frunza. 4) inv. Publicatie periodica ce oglindeste evenimentele curente. 5) Latimea unei panze folosita in intregime la confectionarea hainelor. 6) Piesa vestimentara femeiasca care acopera corpul de la talie in jos; fusta. 7) Strat subtire de aluat. 8) Bucata de material de grosime foarte mica. ~ de tinichea. [G.-D. foii; Sil. foa-ie] /<lat. folia

FOTOGRAMA ~e f. Fotografie obtinuta din avion sau de la mari inaltimi cu camere speciale, pe baza careia pot fi determinate forma si dimensiunile unor obiecte sau ale unor portiuni de teren. /<fr. photogramme

IPOTEZA ~e f. 1) Parere bazata numai pe fapte aparente; presupunere; prezumtie; supozitie. 2) mat. Element dat pe baza caruia poate fi demonstrata o teorema. [G.-D. ipotezei] /<lat., gr. hypothesis, fr. hypothese

LICENTA ~e f. 1) Grad universitar obtinut dupa absolvirea studiilor superioare, care permite exercitarea profesiunii corespunzatoare. 2) Examen sustinut pentru a obtine acest grad universitar. 3) Diploma care confirma acest grad. 4) Permisiune oficiala de a practica o anumita profesiune, de a importa sau de a exporta anumite marfuri. 5) Autorizatie in baza careia posesorul unui brevet de inventie cedeaza dreptul de exploatare a inventiei altei persoane. 6) Brevet care acorda acest drept. 7) Lipsa de buna-cuviinta; purtare lipsita de respect. 8): ~ poetica abatere constienta de la normele limbii literare, conditionata de legile versificatiei sau de necesitatea obtinerii unor efecte stilistice distincte. /<fr. licence, lat. licentia

MANDAT ~e n. 1) Misiune acordata cuiva de o persoana pentru a actiona in numele ei. 2) Document care certifica o astfel de misiune. 3) Dispozitie emisa de o autoritate sau de o persoana oficiala spre a fi indeplinita de cei vizati. ◊ ~ de arest act scris prin care un organ judiciar ordona arestarea unei persoane. 4) ~ postal formular-tip pe baza caruia se poate expedia prin posta o suma de bani. 5) Suma de bani expediata sau primita astfel. /<fr. mandat

MOZAISM n. Religie monoteista raspandita la evrei si legata de numele lui Moise, ale carei baze sunt cuprinse si in Vechiul Testament; iudaism. /<fr. mosaisme, it. mosaismo

PLENIPOTENTA ~e f. 1) Potenta deplina. 2) Imputernicire in baza careia o persoana actioneaza intr-o anumita problema de stat. 3) Act prin care se acorda o astfel de imputernicire. /<it. plenipotenza

RATIONAMENT ~e n. 1) Operatie a ratiunii constand dintr-o inlantuire de judecati, pe baza carora se trage o concluzie. ~ transductiv. 2) Argument rational prin care se afirma sau se neaga ceva; judecata. [Sil. -ti-o-] /<fr. rationnement, lat. rationamentum

ROJDANIC ~ce n. Carte pe baza careia se prezice viitorul omului potrivit zodiei in care s-a nascut. /<sl. rozdeniku

ROMBOEDRIC ~ca (~ci, ~ce) care are forma unui romboedru. ◊ Sistem ~ sistem de cristalizare avand ca forma funda-mentala o prisma dreapta ale carei baze sunt triunghiulare. /<fr. rhomboedrique

TRIBALISM n. Organizare sociala la baza careia sta tribul. /<fr., engl. tribalisme

ZODIAC ~ce n. 1) Zona a boltii ceresti care se intinde de o parte si de alta a eclipticii, fiind strabatuta de Soare in decursul unui an si cuprinzand 12 zodii. ◊ Semnele ~cului figurile simbolice ale celor 12 zodii. 2) Totalitate a celor 12 zodii, cuprinse de o astfel de zona a boltii ceresti. 3) Carte pe baza careia se prezice viitorul omului potrivit zodiei in care s-a nascut. [Sil. -di-ac] /<ngr. [kiklos]zodiakos

AXIOMA s.f. Adevar admis in general si acceptat ca real fara a fi demonstrat. ♦ Fiecare dintre propozitiile prime pe baza carora se formuleaza o teorema. [< fr. axiome, cf. lat., gr. axioma – opinie < axios – adevarat].

EPICURISM s.n. Doctrina filozofica materialist-ateista a lui Epicur, care imbogateste atomismul antic, iar in etica incearca sa creeze o teorie a placerii rationale, la baza careia sta un ideal individualist, de evitare a suferintei si de dobandire a unei fericiri senine, sustinand ca cel mai rezonabil lucru pentru om este repaosul, linistea si nu activitatea. [Var. epicureism s.n. / < fr. epicurisme < Epicur – filozof grec din antichitate].

JETON s.n. Fisa. ♦ Piesa cu care se marcheaza prezenta la un consiliu de administratie al unei societati si pe baza careia se incaseaza o suma ca remuneratie; (p. ext.) suma incasata. [< fr. jeton].

SOCIAL-DEMOCRATIE s.f. Curent politic de orientare marxista pe baza caruia s-au format partidele socialiste. [Gen. -iei. / cf. fr. social-democratie, germ. Sozial-Demokratie].

TARIF s.n. Lista cuprinzand preturile unor marfuri, taxele vamale, costul biletelor la trenuri etc. ♦ Sistem de norme pe baza caruia se stabileste retribuirea fiecarui fel de munca. [Pl. -fe, -furi. / < fr. tarif].

VULGAR, -A adj. 1. Cunoscut de toata lumea; comun, obisnuit, curent. ◊ Logaritm vulgar = logaritm a carui baza este numarul 10; logaritm zecimal. 2. Ordinar, grosolan, trivial. ♦ (Despre limba) Vorbit de popor; popular. ◊ Limba latina vulgara = limba latina populara. 3. Lipsit de baza stiintifica; nestiintific. ◊ Materialism vulgar = curent filozofic aparut in Germania pe la jumatatea sec. XIX, care, in esenta, reduce intreaga realitate la materie, considerand si constiinta de natura materiala. // s.f. Denumire a limbii italiene, folosita mai ales in epoca medievala si medie. [< lat. vulgaris, cf. fr. vulgaire].

ACUMULARE s.f. 1. Actiunea de a acumula si rezultatul ei; strangere, ingramadire, inmagazinare. ♦ Acumulare a capitalului = transformarea plusvalorii in capital; fond de acumulare = parte a unui venit folosita pentru acumulare; rata acumularii = raportul dintre fondul de acumularea si venitul pe baza caruia se formeaza. 2. (Geol.) Proces de depunere a materialului transportat de ape, vanturi, ghetari etc. [< acumula].

BINAR, -A adj. 1. care este compus din doua unitati, din doua parti. ◊ (Muz.) Subdiviziune binara = subdiviziune a unui timp in doua, patru sau opt parti egale. ♦ (Despre plante) Cu organele dispuse cate doua, cate patru etc. ♦ (Chim.) Compus din doua elemente, din doua substante etc. 2. (Mat.) A carui baza este numarul 2. ◊ Relatie binara = relatie care are loc intre doi termeni. [Cf. fr. binaire, lat. binarius].

FOTOGRAMA s.f. Proba fotografica pozitiva; fotografie (luata din avion) pe baza careia se pot face masuratori precise asupra obiectului reprodus si care este folosita mai ales in catografie. ♦ (Cinem.) Fiecare element fotografic care intra in alcatuirea unui plan (3 si 4). [< fr. photogramme, cf. gr. phos – lumina, gramma – desen].

IPOTEZA s.f. Presupunere, supozitie pe baza unor fapte cunoscute asupra relatiei intre anumite fenomene sau asupra legaturii dintre aceste fenomene si cauzele launtrice care le determina. ♦ (Mat.) Element dat pe baza caruia se dezvolta o demonstratie. [Cf. fr. hypothese, lat., gr. hypothesis < hypo – sub, thesis – pozitie].

bon (bonuri), s. n. – Bilet pe baza caruia se elibereaza un bun, o marfa etc. Fr. bon. – Der. (din fr.) bonifica, vb.; bonificatie, s. f.

MISTICISM s.n. Conceptie teologica-idealista asupra lumii, la baza careia sta credinta in existenta unor forte supranaturale cu care omul ar putea comunica prin revelatie, intuitie, extaz; mistica. ♦ Comportament, atitudine psihica, conceptie specifica misticilor. [Cf. fr. mysticisme, rus. mistitizm].

PATOGNOMONIC, -A adj. care este caracteristic unei anumite boli, pe baza caruia se poate stabili diagnosticul unei boli. [< fr. pathognomonique, cf. gr. pathos – boala, gnomonikos – care indica].

REGULA s.f. 1. Norma pe baza careia are loc un proces, se desfasoara o activitate sau se produce un fenomen; precept. ♦ De regula = in mod obisnuit, de obicei. ♦ Principiu, linie de conduita, lege, obicei. 2. Randuiala, ordine, regularitate. [Pl. -li, -le. / < lat. regula, cf. it. regola, fr. regle].

ACUMULARE s. f. 1. actiunea de a (se) acumula. 2. proces economic complex constand in formarea si utilizarea unei parti din venitul societatii pentru asigurarea reproductiei largite. ♦ ~ a capitalului = transformarea plusvalorii in capital; fond de ~ = parte a unui venit pentru acumulare; rata ~arii = raportul dintre fondul de acumulare si venitul pe baza caruia se formeaza. 3. (geol.) proces de depunere a materialului transportat de agentii geomorfologici. (< acumula)

AXIOMA s. f. 1. adevar fundamental admis ca real fara a fi demonstrat. 2. (mat.) enunt primar acceptat fara demonstratie, pe baza caruia se formuleaza o teorema. (< fr. axiome, lat., gr. axioma)

BINAR, -A I. adj. 1. format din doua unitati; divizibil cu 2. (chim.) constituit din doua elemente. ◊ compus din doua elemente dispuse cate doua. 3. (mat.) a carui baza este numarul 2. II. s. f. (astr.) stea dubla. (< fr. binaire, engl. binary, lat. binarius)

BIOSISTEM s. n. totalitatea relatiilor pe baza carora este constituit un sistem in natura, pe un anumit teritoriu. (< fr. biosysteme)

CONCLUDENT, -A adj. (si adv.) care convinge; convingator. ◊ (log.) pe baza caruia se poate trage o concluzie. (< lat. concludens, it. concludente)

CRITERIU s. n. punct de vedere, principiu, norma pe baza careia se face o clasificare, o definire, o apreciere etc. (< fr. criterium, lat. criterium)

FOTOGRAMA s. f. 1. fotografie (din avion, satelit etc.) pe baza careia se pot face masuratori precise asupra obiectului inregistrat. 2. (cinem.) fiecare element fotografic care intra in alcatuirea unui plan (4). (< fr. photogramme)

HOROSCOP s. n. 1. tabel sinoptic cu pozitia astrilor in momentul nasterii unui copil, pe baza caruia astrologii prezic viitorul acestuia. 2. prezicere astrologica a destinului. 3. rubrica in unele publicatii continand preziceri pentru cei nascuti in fiecare dintre cele 12 zodii. (< fr. horoscope, lat. horoscopus, gr. horoskopos)

IPOTEZA s. f. 1. presupunere, supozitie enuntate pe baza unor fapte cunoscute, cu privire la relatia dintre anumite fenomene sau la legaturile dintre acestea si cauzele launtrice care le determina. 2. figura retorica constand in presupunerea unui lucru posibil sau nu, din care se trage o consecinta. 3. (mat.) ansamblul elementelor date pe baza carora se dezvolta o demonstratie. (< fr. hypothese)

JETON s. n. 1. fisa. ♦ ~ de prezenta = a) fisa cu care se marcheaza prezenta la un consiliu de administratie al unei societati si pe baza careia se incaseaza o suma ca remuneratie; (p. ext.) suma incasata; b) fisa, placa de metal care se asaza la tabloul de pontaj de la poarta intreprinderii. 2. piesa mica de carton, lemn sau plastic, patrata, pe care sunt desenate imagini diferite, in jocurile didactice de cunoastere a mediului inconjurator. (< fr. jeton)

MISTICISM s. n. conceptie ideologico-idealista asupra lumii, la baza careia sta credinta in existenta unor forte supranaturale cu care omul ar putea comunica prin revelatie, intuitie, extaz; mistica. (< fr. mysticisme)

MORGANISM s. n. conceptie despre ereditate potrivit careia baza materiala a acesteia sunt cromozomii, de-a lungul carora sunt dispuse liniar unitatile elementare, genele. (< germ. Morganismus)

NOVATIE s. f. 1. stingere a unei datorii vechi prin crearea alteia noi. 2. intelegere intervenita intre partile interesate, in baza careia are loc inlocuirea debitorului printr-o alta persoana care preia obligatiile stabilite initial. 3. inlocuire a unui contract de comert exterior prin altul nou. (< fr. novation, lat. novatio)

PATOGNOMONIC, -A adj. (despre simptome) caracteristic unei boli, pe baza caruia se poate stabili diagnosticul. (< fr. pathognomonique)

PATRUNGHIULAR, -A adj. (mat.) 1. cu patru unghiuri. 2. a carui baza are patru unghiuri. (dupa fr. quadrangulaire)

POINTER [PAINTAR] s.n. (inform.) element reprezentand o adresa, pe baza careia pot fi legate componentele unei structuri. (< engl. pointer)

POSTLIMINIUM s. n. 1. (in dreptul roman) redobandire retroactiva a drepturilor cetatenesti de catre o persoana instrainata, la inapoierea in patrie. 2. drept pe baza caruia persoanele, bunurile si toate raporturile juridice, modificate prin ocuparea teritoriului de catre un stat inamic, sunt repuse, dupa incetarea acesteia, in starea de mai inainte. (< lat. postliminium)

PROVIZIUNE s. f. 1. valoare de orice natura, echivalentul sumei de bani prevazuta intr-o cambie. 2. depozit in bani sau credit deschis, pe baza caruia se poate emite un cec. (< fr. provision)

REGULA s. f. 1. norma pe baza careia are loc un proces, se desfasoara o activitate sau se produce un fenomen. ♦ de ~ = in mod obisnuit. 2. principiu conducator, linie de conduita, precept, obicei. 3. randuiala, ordine, regularitate. (< lat. regula, dupa fr. regle)

SOCIAL-DEMOCRATIE s. f. curent ideologic si politic de orientare marxista de la sfarsitul sec. XIX, care sustinea interesele muncitorimii, pe baza caruia s-au format partidele socialiste. (< fr. social-democratie)

SUBSCRIPTIE s. f. subscriere. ◊ suma de bani cu care se angajeaza cineva, in baza unei semnaturi, sa contribuie la o opera de interes public sau particular. ♦ lista de ~ = document pe baza caruia se aduna o asemenea suma. (< lat. subscriptio, dupa fr. souscription)

TARIF s. n. 1. lista cuprinzand preturile unor marfuri sau servicii, transporturi, taxe vamale etc. 2. sistem de norme pe baza caruia se stabileste retribuirea fiecarui fel de munca. (< fr. tarif, it. tariffa, germ. Tarif)

VIRAMENT s. n. 1. plata fara numerar efectuata intre intreprinderi, institutii etc. care au conturi de decontare deschise la banca. ◊ document pe baza caruia se face o asemenea plata. 2. operatie contabila constand in trecerea unei sume dintr-un cont in altul. (< it. viramento, fr. virament)

ipoteca (ipoteci), s. f. – Drept pe baza caruia creditorul poate vinde bunul imobil primit in garantie. Gr. ὑποθήϰη (sec. XIX), si apoi din fr. hypotheque. – Der. (h)ipoteca, vb. (a pune ipoteca); (h)ipotecar, adj. (care are drept de ipoteca).

ADMITERE, admiteri, s. f. Actiunea de a admite. ◊ Examen de admitere = examen pe baza caruia un candidat poate fi primit intr-o scoala.

BON (‹ fr.) s. n. Document (cu valabilitate limitata in timp) care confera detinatorului sau dreptul de aprimi ceva sau de a beneficia de ceva; nota de plata pe baza careia se achita marfuri sau servicii ♦ B. de lucru = document pe baza caruia se executa o lucrare si care serveste la evidenta muncii prestate, precum si la calculul platii cuvenite pentru ea. ♦ Bonuri de tezaur = titluri de imprumut (purtatoare de dobinda) emise de ministerul finantelor sau de tezaur pentru a obtine fonduri de la cetateni sau de la banci, in vederea acoperirii unor goluri bugetare. ♦ Bonuri de casa = titluri emise mai ales de intreprinderi sau de banci pentru procurarea de fonduri pe termen scurt. Dupa natura emisiunii, publice sau private, exista b. la purtator sau la ordin. B. de c. au acelasi regim fiscal ca al obligatiunilor. ♦ B. de subscriptie = titluri atasate obligatiunilor, conferind dreptul subscrierii acelei obligatiuni unei actiuni. Conditiile de subscriere sint stabilite de la inceput. Daca bonul este separat de obligatiune face obiectul unei cotatii separate.

ANAGLIFA, anaglife, s. f. Lucrare de sculptura in (baso)relief. ◊ Procedeul anaglifelor = procedeu pe baza caruia se obtine imaginea in relief a unui obiect fotografiat. – Fr. anaglyphe (lat. lit. anaglyphus).

ANTAGONIC, -A, antagonici, -e, adj. Antagonist. ◊ Contradictie antagonica = contradictie la baza careia sta lupta de neimpacat intre vechi si nou si care nu se poate rezolva decat prin distrugerea vechiului, constituind in acelasi timp continutul intern al procesului de dezvoltare. – Fr. antagonique (< gr.).

BON, bonuri, s. n. 1. Dovada provizorie care confera detinatorului dreptul de a ridica o marfa, un obiect incredintat spre pastrare sau alte valori. ♦ Nota pe baza careia cumparatorul achita si ridica marfa intr-un magazin. 2. (In oranduirea capitalista) Hartie de valoare emisa de stat sau de o institutie financiara recunoscuta de stat. ◊ Bon de tezaur = obligatie emisa de Ministerul Finantelor, reprezentand un imprumut pe termen scurt, cu dobanda. – Fr. bon.

CAROFITE (‹ fr.) s. f. pl. Grup de plante acvatice (de apa dulce, rar salmastra), verzi, cu corpul constituit dintr-o tulpina articulata, cu noduri, internoduri si verticile de frunze, la baza carora se gasesc fructificatiile pentru reproducere (Charophyta). Avind tulpina si fructele impregnate cu carbonat de calciu, au dat nastere, prin acumulare, in Jurasic si Eocen, la calcare.

EINSTEIN [ainstain], Albert (1879-1955), fizician german. Emigrat (1933) in S.U.A.; naturalizat (1940). Prof. univ. la Berlin si Princeton. In 1905, a explicat efectul fotoelectric pe baza naturii corpusculare (discontinue) a luminii, introducand notiunea de foton. Autorul teoriei relativitatii restranse, care modifica legile mecanicii newtoniene (mai ales la viteze mari), ce sta la baza electrodinamicii relativiste („Asupra electrodinamicii corpurilor in miscare”, „Depinde oare inertia corpurilor de cantitatea de energie pe care o contin?”, 1905) si al teoriei relativitatii generalizate, conform careia legile generale ale tuturor fenomenelor fizice sunt aceleasi in toate sistemele de referinta din Univers, inertiale sau neinertiale („Bazele teoriei relativitatii restranse si generalizate”, 1916). In 1917, a enuntat legile statistice ale proceselor de emisie spontana si de absorbtie a luminii de catre atomi si ale emisiei stimulate a luminii, pe baza careia s-a construit ulterior (1960) laserul. A elaborat teoria caldurii specifice a solidelor, a efectului giromagnetic (numit si efectul Einstein-de Haas, 1915). In 1928, a enuntat teoria campului unitar (magnetismul si gravitatia sunt doua aspecte ale aceluiasi fenomen). Premiul Nobel pentru fizica (1921).

ROMANSA (‹ fr.) Dialect din grupul vestic al dialectelor limbii retoromane (alaturi de dialectul retic), pe baza caruia s-a formar limba literara; din 1938, una dintre limbile nationale ale Elvetiei; c. 50.000 vorbitori.

MONISM s. n. Conceptie filosofica potrivit careia la baza tuturor fenomenelor lumii s-ar afla un singur principiu, fie material, fie spiritual; p. gener. orice conceptie care explica printr-un singur principiu multitudinea fenomenelor dintr-un domeniu determinat. – Din fr. monisme.

DUALISM n. 1) Conceptie filozofica conform careia la baza existentei ar sta doua elemente opuse, materia si spiritul. 2) Coexistenta a doua principii contradictorii. [Sil. du-al] /<fr. dualisme

MONISM n. (in opozitie cu dualism) Conceptie filozofica conform careia la baza lumii se afla un singur principiu. /<fr. monisme

DUALISM s.n. 1. (op. monism) Conceptie filozofica potrivit careia la baza existentei stau doua principii opuse si ireductibile: materia si spiritul, corpul si sufletul, binele si raul etc. 2. Dualismul austro-ungar = forma de conducere adoptata de monarhia austro-ungara dupa revolutia din 1848, constand in alianta paturilor conducatoare ale celor doua natiuni privilegiate (austriaca si ungara). [< fr. dualisme].

FORMATOR, -OARE s.m. si f. Muncitor care confectioneaza forme de turnatorie. // s.n. Aparat de laborator folosit pentru formarea foilor de pasta de hartie sau de semifabricate fibroase pe baza cercetarii carora se determina caracteristicile fizico-chimice. [Cf. fr. formateur].

SCINTISCANOGRAF s.n. Aparat cu ajutorul caruia, pe baza unui sistem de fotografiere, se pot determina cu precizie regiunile bolnave ale glandei tiroide. [< fr. scintiscanographe].

VOLUNTARISM s.n. 1. Conceptie filozofica potrivit careia la baza existentei stau anumite tendinte irationale ale vointei umane sau o vointa cosmica oarba. 2. Conceptie socio-politica, care considera vointa umana ca factor hotarator al istoriei, atribuind proceselor volitionale un rol determinant in actiunea sociala, negand existenta legitatilor obiective sau opunand vointa umana acestor legi. 3. Conceptie in psihologie dupa care in viata psihica rolul hotarator il au procesele volitionale. [Cf. germ. Voluntarismus, fr. voluntarisme].

DUALISM s. n. 1. dualitate (1). 2. conceptie filozofica potrivit careia la baza existentei stau doua principii opuse si ireductibile: materia si spiritul, corpul si sufletul, binele si raul etc. ◊ (psih.) teorie potrivit careia intre fizic si psihic nu exista raporturi de interdependenta, cu o natura si functii distincte. (< fr. dualisme)

FORMATOR, -OARE I. s. m. f. 1. muncitor care confectioneaza forme de turnatorie; formar. 2. educator insarcinat cu formarea profesionala. II. s. n. 1. aparat de laborator pentru formarea foilor de pasta de hartie sau de semifabricate fibroase, pe baza cercetarii carora se determina caracteristicile fizico-chimice ale acestora. 2. (inform.) program care realizeaza conversia de format a datelor. (< fr. formateur, engl. formatter)

MONISM s. n. conceptie filozofica potrivit careia la baza tuturor fenomenelor lumii se afla un singur principiu: materia (materialist) sau spiritul (idealist). (< fr. monisme)

SCINTISCANOGRAF s. n. aparat cu ajutorul caruia, pe baza unui sistem de fotografiere, se pot determina cu precizie regiunile bolnave ale glandei tiroide. (< fr. scintiscanographe)

VOLUNTARISM s. n. 1. conceptie filozofica potrivit careia la baza existentei stau anumite tendinte irationale ale vointei umane sau o vointa cosmica oarba. 2. conceptie sociologica subiectivista care considera vointa umana ca factor hotarator al istoriei, atribuind proceselor volitionale un rol determinant in actiunea sociala, negand existenta legitatilor obiective sau opunand vointa umana acestor legi. 3. conceptie psihologica potrivit careia in viata psihica rolul hotarator il au procesele volitionale. (< fr. volontarisme)

MORGANISM s. n. (Biol.) Teorie potrivit careia cromozomii constituie baza materiala a ereditatii. – Din germ. Morganismus.

CLINIC, -A, clinici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Asezamant spitalicesc sau sectie intr-un spital in care viitorii medici isi fac practica la patul bolnavilor, sub indrumarea profesorilor. 2. S. f. Disciplina medicala al carei studiu se bazeaza pe observarea directa a bolnavilor; totalitatea cunostintelor teoretice si practice obtinute prin observarea directa a bolnavilor. 3. Adj. care apartine unei clinici (1), care se face intr-o clinica, specific unei clinici. – Din fr. clinique.

DUODECIMAL, -A, duodecimali, -e, adj. care are la baza diviziunea in 12 unitati; al carui numar de baza este 12. [Pr.: du-o-] – Din fr. duodecimal.

RADIOINTERFEROMETRU, radiointerferometre, s. n. (Astron.) Radiotelescop a carui functionare se bazeaza pe interferenta radioundelor ce ajung la un sistem de doua sau de mai multe antene cu care este echipat radiotelescopul. [Pr.: -di-o-in-] – Din fr. radiointerferometre.

ROMBOEDRIC, -A, romboedrici, -ce, adj. care are forma unui romboedru. ♦ Sistem romboedric = sistem de cristalizare a carui forma de baza este o prisma dreapta cu bazele triunghiuri. – Din fr. rhomboedrique.

COMISARIAT, comisariate, s. n. 1. (In vechea organizare administrativa a tarii) Sectie a politiei orasenesti condusa de un comisar (1). ♦ Localul acestei sectii. 2. (In sintagma) Comisariat militar = organ de conducere militara locala de pe langa fiecare unitate administrativa, ale carei functii de baza sunt recrutarea si incorporarea celor supusi serviciului militar, precum si evidenta situatiei militare a cetatenilor. ♦ Localul acestui organ. 3. (In U.R.S.S., pana in anul 1946; in sintagma) Comisariat al poporului = minister. [Pr.: -ri-at] – Din fr. commissariat, (3) rus. komissariat.

STEP, stepuri, s. n. Forma de executie a unor dansuri de origine negro-americana, ale carei tehnici se bazeaza pe batai ritmice sincopate ale varfului si tocului pantofilor. – Din engl. step.

COMISARIAT ~e f. 1) Organ de conducere social-politica, administrativa etc. ◊ ~ militar organ de conducere militara locala de pe langa fiecare unitate administrativa, ale carei functii de baza sunt recrutarea si incorporarea celor supusi serviciului militar, precum si evidenta situatiei militare a cetatenilor. 2) Localul unui astfel de organ de conducere. 3) (in unele tari) Sectie a politiei orasenesti condusa de un comisar. 4) Lo-calul sectiei orasenesti de politie. [Sil. -ri-at] /<fr. commissariat, rus. komissariat

PALMATISECAT, -A adj. (Despre frunze palmate) Ale carei diviziuni ating baza limbului. [Cf. fr. palmatiseque].

ROZANILINA s.f. baza azotata ai carei derivati sunt culori care vopsesc fibra animala. [< fr. rosaniline].

STEP s.n. 1. Fiecare combinatie dintre miscarile picioarelor si ale corpului constituind o singura unitate a dansului sau un tip care se repeta. 2. Forma de executie a unor dansuri de origine negro-americana, ale carei tehnici se bazeaza pe batai ritmice sincopate ale varfului si tocului pantofilor; melodia acestui dans. [< engl., fr. step].

RAPSODIE s.f. 1. Episod dintr-o scriere epica, recitata si cantata public de rapsozi. ♦ Scriere lirica in versuri, fantezista si sentimentala, de un colorit pitoresc. ♦ Lucrare formata din fragmente luate din diferite scrieri. 2. Piesa instrumentala scrisa pentru pian sau orchestra intr-o forma libera, al carei element de baza il constituie cantecul popular. [Gen. -iei. / cf. fr. rhapsodie, it. rapsodia, lat., gr. rhapsodia].

AVE MARIA (lat. „slava Mariei”), rugaciune catolica inchinata Fecioarei Maria, al carei continut se bazeaza pe textul din „Evanghelia dupa Luca”.

MINOR, -A, minori, -e. adj. 1. (Adesea substantivat) care nu a implinit inca varsta la care isi poate exercita toate drepturile. 2. Lipsit de importanta, neinsemnat, secundar; p. ext. sters, slab. 3. (Muz.; in sintagmele) Mod minor = mod a carui gama are la baza o terta mica. Gama minora sau mod minor = gama sau mod in care semitonurile sunt dispuse intre treptele a doua si a treia, a sasea si a saptea. 4. (Log.; in sintagmele) Termen minor = termen care serveste de subiect concluziei unui silogism. Premisa minora = premisa care contine termenul minor al silogismului. – Din fr. mineur, lat. minor.

TROHAIC, -A, trohaici, -ce, adj. Compus format din trohei. ◊ Metru trohaic = sistem de versificatie a carui structura are la baza troheul. [Pr.: -ha-ic] – Din fr. trochaique.

ACID s.m. (Chim.) Corp cu gust acru care inroseste hartia albastra de turnesol si din a carui combinatie cu o baza rezulta o sare. // adj. Cu proprietati de acid; acru, intepator. [< fr. acide, cf. lat. acidus – acru].

CONSTRUCTIVISM s. n. 1. orientare estetica, in artele plastice, literatura si muzica, care concepe realitatea intr-o viziune de forme geometrice, spatiale, si care lupta pentru puritatea si simplitatea liniilor, pentru corelarea artei cu tehnica moderna. 2. curent in arhitectura care sustine ca forma arhitecturala trebuie sa fie expresia structurii constructive a cladirii. 3. conceptie care recunoaste rolul activ, creator al gandirii in procesul cunoasterii. ◊ conceptie a scolii intuitioniste din filozofia matematicii potrivit careia activitatea constructiva este baza exigentei matematice. (< fr. constructivisme)

ALBRECHT (ALBERT), regi si duci in Brandeburg; A. Ursul, duce al Saxoniei (1138-1142) si apoi markgraf de Brandeburg (1150-1170); Germania: A. I de Austria, duce de Austria si Stiria (1282-1308) si rege al Germaniei (1298-1308); A. V, duce de Austria si, sub numele de A II, rege al Germaniei, rege al Cehiei si Ungariei (1438-1439); Prusia: A. de Brandeburg (1490-1568), din familia Hohenzollern, ultimul mare maestru al Ordinului teutonic (1511-1525), care, trecind la luteranism, a secularizat posesiunile Ordinului (1525), punind bazele ducatului Prusiei, al carui duce a devenit (1525-1568).

ISLAM (‹ fr.; din araba „supunere fata de Dumnezeu”) s. n. 1. Religie monoteista fondata in V Arabiei, la inceputul sec. 7 (anul 622 fiind considerat inceputul erei musulmane). I. se bazeaza pe Coran, ale carui capitole (sure) au fost revelate Profetului Mahomed, prin mijlocirea arhanghelului. Coranul si traditia alcatuita din spusele si faptele Profetului (hadit) prescriu credinciosilor cinci obligatii rituale fundamentale (asa-zisii „stalpi ai islamului”): „marturia de credinta” („Nu exista al Dumnezeu decat Allah, Mahomed este trimisul lui Dumnezeu”); rugaciunea (facuta de cinci ori pe zi); dania; postul (cel mai de seama este al Ramadanului); si pelerinajul la Mecca (cel putin o data in viata). Cele doua curente principale ale i. sunt: sunnismul si siismul. Cei peste 1 miliard de musulmani, inregistrati in toata lumea la mijlocul anilor ’90, se impart in sunniti (85%), siiti, kharigiti si alte secte minoritare. Sin. islamism, mahomedanism. 2. Totalitatea popoarelor care practica religia islamica.

H*********M (‹ fr.; {s} h**o- + gr. morphe „forma”) s. n. 1. (MAT.) Aplicatie intre doua structuri algebrice, de ex. grupurile (G, +) si (G', +), cu proprietatea φ(x + y)= φ(x) x φ(y), oricare ar fi elementele x si y din G. Sin. morfism, omomorfism. 2. H. de automate = ansamblu de doua automate a caror functionare are la baza aceasta proprietate.

CUANTIC, -A (‹ fr. {i}) adj. Referitor la cuanta sau la cuantificare ◊ Teoria c. = teorie care sta la baza fizicii moderne, conform careia emisia si absorbtia de energie la nivel atomic sau subatomic se face sub forma de cuante. ◊ Logica c. = logica trivalenta propusa in 1944 de H. Reichenbach pentru a rezolva anumite probleme specifice mecanicii c.: contine trei valori: adevarat, fals si indeterminat, in sensul principiului de indeterminare al lui Heisenberg.

INTEGRITATE s. f. 1. Insusirea de a fi integru; cinste, probitate; incoruptibilitate. 2. Insusirea de a fi sau de a ramane intact, intreg. 3. (In sintagma) Integritate teritoriala = principiu de baza al dreptului international potrivit caruia fiecare stat are dreptul sa-si exercite deplin si nestingherit suveranitatea asupra teritoriului sau. – Din fr. integrite.

COMPARATOR² ~oare n. Instrument de masura al carui principiu de functionare este bazat pe comparatia unor marimi date cu un etalon. /<fr. comparateur

AUROCOR, -A adj., s. f. (planta) ale carei seminte se raspandesc pe baza greutatii proprii. (< fr. aurochore)

AVANTAJ s. n. 1. folos, profit, beneficiu. ◊ situatie mai buna, favorabila. ♦ ~ reciproc = principiu de baza in relatiile internationale potrivit caruia raporturile dintre state trebuie sa se intemeieze pe respectarea intereselor lor (inter)nationale, sa favorizeze dezvoltarea acestora. 2. superioritate (de situatie, de pozitie etc.). ◊ (tenis) punct marcat de unul dintre jucatori cand acestia se afla fiecare la 40 de puncte. 3. drept exceptional; privilegiu, favoare. (< fr. avantage)

BUNSEN [bunzɔn], Robert Wilhelm (1811-1899), chimist si fizician german. Prof. univ. la Marburg si Heidelberg. Studii privind derivatii organoarsenici. Impreuna cu Kirchhoff a pus bazele analizei spectrale, cu ajutorul careia a caracterizat si a izolat rubidiul si cesiul. A obtinut magneziul si cromul in stare metalica prin electroliza clorurilor lor si a inventat becul cu gaz si calorimetrul care-i poarta numele.

CONTOR (dupa fr. compteur) s. n. Instrument care masoara, prin insumare sau integrare, numarul elementelor unei multimi de obiecte sau de fenomene, energia electrica absorbita, cantitatea de fluid scursa etc. intr-un interval de timp dat. ◊ C. electric = contor care masoara si inregistreaza energia electrica absorbita de un receptor sau, in cazul circuitelor de curent continuu, sarcina electrica. ◊ C. de apa = apometru. ◊ C. de particule = dispozitiv pentru inregistrarea si numararea particulelor elementare existente intr-un mediu. ◊ C. Cerenkov = c. folosit pentru inregistrarea particulelor foarte rapide si determinarea energiei acestora, al carui principiu de functionare se bazeaza pe efectul Cerenkov. ◊ C. Geiger-Muller = c. utilizat pentru inregistrarea radiatiilor beta sau gama.

LACTOFERMENTATOR (‹ fr. {i}) s. n. Aparat folosit la controlul calitatii laptelui, as carui principiu de functionare se bazeaza pe faptul ca, dintre diferitele calitati de lapte incalzite pana la o anumita temperatura, coaguleaza mai intai laptele de calitate inferioara.

GEODEZIC, -A, geodezici, -ce, adj. care apartine geodeziei, privitor la geodezie. ◊ Punct geodezic = punct de pe suprafata terestra a carui pozitie este precis stabilita (constituind baza pentru masuratori noi). Linie geodezica = curba mai scurta decat oricare alta curba situata pe aceeasi suprafata si trecand prin aceleasi puncte. Triunghi geodezic = triunghi ale carui varfuri sunt puncte geodezice. [Pr.: ge-o-] – Din fr. geodesique.

PLUTA², plute, s. f. 1. Specie de plop ale carui ramuri cresc aproape de la baza trunchiului, dand coroanei o forma de piramida lunga si ingusta; plutas² (Populus pyramidalis). 2. Material gros, neted, poros, impermeabil, elastic si mai usor decat apa, obtinut din stratul exterior al scoartei unor specii de stejar si folosit pentru fabricarea dopurilor, a colacilor de salvare, ca material izolant, in constructia avioanelor etc., suber. ♦ (Rar) Dop fabricat din pluta². ♦ Bucata de lemn sau de alt material usor care se leaga de sfoara unditei pentru a o face sa pluteasca la suprafata apei. ♦ Bucatica de lemn usor in care se infige fitilul candelei. – Din scr. plut.

PUNCER, punceri, s. m. Boxer al carui mod de a boxa se bazeaza mai mult pe lovituri aplicate adversarului si mai putin (sau deloc) pe evitarea loviturilor acestuia. [Acc. si: puncer, var. (dupa alte surse) puncher]. – Din engl. puncher.

OFICIALITATE, (1) oficialitati, s. f. 1. Persoana oficiala; (la pl.) autoritatile dintr-o tara, dintr-un oras; reprezentantii oficiali ai autoritatii. 2. (Jur.; in sintagma) Principiul oficialitatii = principiu de baza al dreptului procesual penal, potrivit caruia procurorul si organele de urmarire penala, precum si instantele penale pot sa savarseasca din oficiu orice act care intra in competenta lor. 3. Caracter oficial, calitate, tinuta, atitudine oficiala. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. officialite.

CATEDRA ~e f. 1) Masa speciala inaltata pe o estrada, de unde vorbesc oratorii, profesorii etc. 2) Unitate de baza din invatamantul superior in cadrul careia se desfasoara munca pedagogica si stiintifica la o disciplina. ~ de filologie. /<lat. cathedra

TEHNOCRATIE f. Orientare social-economica, conform careia societatea poate fi dirijata in exclusivitate pe baza principiilor rationalismului stiintifico-tehnic, ai caror purtatori sunt inginerii si oamenii de stiinta. [G.-D. tehnocratiei; Sil. -no-cra-] /<fr. technocratie

CATEDRA s.f. 1. Masa speciala, ridicata de obicei pe o estrada, de unde profesorul explica lectia. ◊ A vorbi (ca) de la catedra = a vorbi savant, afectat. ♦ Tron arhieresc, din piatra sau din lemn, instalat in biserica principala a unei eparhii. 2. post in invatamant, functie de profesor. ♦ Unitate de baza in invatamantul superior, in cadrul careia se desfasoara activitatea didactica, metodica si de cercetare stiintifica la o disciplina. ♦ (Fig.) Profesorat, invatamant. [< lat. cathedra – jet, fr. cathedre].

CONSTRUCTIVISM s.n. 1. Orientare estetica, aparuta dupa primul razboi mondial in artele plastice, literatura si muzica, care tinde sa coboare creatia artistica la nivelul unui tehnicism pur, golind arta de continutul ei emotional. 2. Curent in arhitectura care sustine ca forma arhitecturala trebuie sa fie expresia exclusiva a structurii constructive a cladirii. 3. Conceptie care recunoaste rolul activ, creator al gandirii in procesul cunoasterii. ♦ Conceptie a scolii intuitioniste din filozofia matematicii, potrivit careia activitatea constructiva, rational-intuitiva este baza exigentei matematice. [Cf. fr. constructivisme, germ. Konstruktivismus, rus. konstruktivizm].

UROPIGIAL, -A adj. Al tartitei. ◊ Glanda uropigiala = glanda sebacee, situata la baza cozii la pasari, cu a carei grasime acestea isi ung penele cu ciocul. [Pron. -gi-al. / < fr. uropygial, cf. gr. oura – coada, pyge – fesa].

CATEDRA s. f. 1. masa speciala, ridicata de obicei pe o estrada, de unde profesorul explica lectia. ◊ tron arhieresc instalat in biserica principala a unei eparhii. 2. post in invatamant, functie de profesor. ◊ unitate de baza in invatamantul superior, in cadrul careia se desfasoara activitatea didactica, metodica si de cercetare stiintifica. (< it. cattedra, lat. cathedra)

FICTIONALISM s. n. conceptie idealista care afirma ca la baza cunoasterii stau doar simple simboluri, carora nu li se pot gasi realitati corespunzatoare in lumea materiala, gandirea noastra lucrand numai cu fictiuni. (< fr. fictionnalisme)

UROPIGIANA adj. glanda ~a = glanda sebacee la baza cozii la pasari, cu a carei grasime acestea isi ung penele cu ciocul. (< fr. uropygienne)

VARISTENTA s. f. element semiconductor pe baza de carbura de siliciu, a carui rezistenta variaza in raport cu tensiunea aplicata la borne. (< fr. varistance)

VEDANTA s. f. scoala filozofica indiana, fondata in sec. IV a. Chr., a carei doctrina idealist-obiectiva a devenit baza brahmanismului si apoi a hinduismului. (< fr. vedanta)

mesaj (mesaje), s. n. – 1. Adresa, trimitere. – 2. Comunicare. – 3. Comunicat oficial al Suveranului catre puterea legislativa. – Var. mesagiu. Fr. message si var. din it. messagio. – Der. mesajer (var. mesager), s. m. (trimis, sol), din fr. messager, it. messaggiero, al carui var. pare preferata formei de baza; mesajerie (var. mesagerie), s. f. (transport de marfuri pe calea ferata), din fr. messagerie.

PROPOZITIE, propozitii, s. f. 1. Cea mai mica unitate sintactica prin care se exprima o idee, o judecata etc. 2. (Livr.) Propunere. 3. (Log., Mat.) Enunt a carui valoare de adevar este intemeiata pe baza de reguli explicit exprimate. [Var.: propozitiune s. f.] – Din fr. proposition, lat. propositio, -onis.

FUNDATIE, fundatii, s. f. 1. Element sau ansamblu de elemente de constructie care serveste ca suport sau ca baza de sustinere a unei constructii, a unui utilaj, a unei masini etc.; fundament, baza, temelie. ♦ (La pl.) Ramura a tehnicii care se ocupa cu proiectarea si cu executarea fundatiilor. 2. Strat de teren natural pe care se sprijina o constructie cu o baza foarte mare. 3. Institutie cu caracter obstesc careia, pentru realizarea scopurilor sale, i se afecteaza un fond special; asezamant. ♦ Fond constituit pentru intretinerea unei activitati de interes public. [Var.: fundatiune s. f.] – Din fr. fondation, lat. fundatio, -onis.

FICTIONALISM s.n. Conceptie idealist-subiectiva care afirma ca la baza cunoasterii stau doar simple presupuneri, simboluri, carora nu li se pot gasi realitati corespunzatoare in lumea materiala, gandirea noastra lucrand numai cu fictiuni. [Pron. -ti-o-. / < fr. fictionnalisme].

ORALITATE s. f. 1. ansamblu de particularitati specifice limbii vorbite. 2. calitate a stilului unei scrieri de a se baza pe oralitate (1). 3. (jur.) principiu in temeiul caruia dezbaterea unui litigiu se desfasoara oral. 4. (psihan.) stadiu initial al dezvoltarii libidinale, avand ca zona erogena cavitatea bucala. (< it. oralita)

ROMBIC, -A, rombici, -ce, adj. care are forma unui romb; ca un romb; romboidal. ◊ Sistem rombic = sistem de cristalizare a carui forma fundamentala este o prisma dreapta cu bazele romburi. – Din fr. rhombique.

SUFIX, sufixe, s. n. Imbinare de sunete sau un singur sunet care se adauga dupa radacina sau dupa tema unui cuvant pentru a crea cuvinte sau forme gramaticale noi. ◊ Sufix lexical = sufix care ajuta la formarea cuvintelor noi, schimband sensul sau categoria gramaticala a cuvantului de baza. Sufix gramatical (sau flexionar) = sufix cu ajutorul caruia se creeaza forme gramaticale. – Din fr. suffixe.

DEPOZITAR ~a (~i, ~e) m. si f. Persoana careia i se lasa ceva pentru pastrare, in baza unui contract. /<fr. depositaire

NAUT s.m. Planta din familia leguminoaselor (Cicer arietinum), ale carei boabe mari, comestibile, constituie un aliment de baza in tarile orientale, fiind utilizate intregi, zdrobite sau macinate, la fel ca fasolea uscata la noi; traditional, din naut se prepara falafel (bulete din pasta picanta de naut) si humus (condiment foarte picant); la noi este mai cunoscut ca surogat de cafea.

ISTORISM s.n. Principiu de baza al metodei dialectice in cercetarea stiintifica, potrivit caruia evenimentele si fenomenele se studiaza in procesul aparitiei, dezvoltarii si pieirii lor, in stransa legatura cu conditiile istorice concrete care le-au dat nastere. [< rus. istorizm, cf. fr. historisme, germ. Historismus].

COMPROMIS s. n. 1. intelegere, acord bazat pe renuntari si concesii reciproce. 2. intelegere potrivit careia partile in litigiu se supun judecatii unor arbitri. (<fr. compromis)

ISTORISM s. n. principiu de baza al metodei dialectice in cercetarea stiintifica, potrivit caruia evenimentele si fenomenele se studiaza in procesul aparitiei, dezvoltarii si pieirii lor, in stransa legatura cu conditiile istorice concrete care le-au dat nastere. (< fr. historisme, rus. istorizm)

CATEDRA, catedre, s. f. 1. Pupitru sau masa speciala, asezata de obicei pe o estrada, de la care vorbesc profesorii, oratorii etc. ◊ Expr. A vorbi (ca) de la catedra = a vorbi savant, livresc, afectat. 2. Post in invatamant; functie de profesor. ♦ Unitate de baza dintr-o institutie de invatamant superior, in cadrul careia se desfasoara activitatea didactica, metodica si de cercetare stiintifica in domeniul uneia sau mai multor discipline. – Din lat. cathedra.

FUNDAMENT, fundamente, s. n. 1. Element de constructie sau ansamblu de astfel de elemente prin intermediul carora se sprijina o constructie, o lucrare etc.; fundatie, baza, temelie. ♦ Placa de metal a preselor de imprimat, pe care se asaza formele tipografice; planseta de lemn pe care se pastreaza sau se transporta formele tipografice. 2. Fig. Element care serveste de sprijin, pe care se intemeiaza ceva; baza, temei, temelie. – Din fr. fondement, lat. fundamentum.

PATRUNJEL, patrunjei, s. m. Planta erbacee legumicola, cu tulpina inalta, cultivata pentru radacina pivotanta, alba si pentru frunzele ei aromate, intrebuintate in alimentatie si in medicina populara (Petroselinum hortense); p. restr. frunzele sau radacina acestei plante. ◊ Compuse: patrunjel-de-camp = numele a doua specii de plante erbacee, cu frunzele la baza tulpinii si cu florile albe sau trandafirii, a caror radacina este intrebuintata in medicina (Pimpinella saxifraga si major); patrunjelul-cainelui = planta erbacee mica, otravitoare, cu frunze ca ale mararului si cu flori albe (Aethusa cynapium). – Din lat. petroselinum.

ULM ~i m. Arbore inalt, cu coroana deasa, stufoasa, cu frunze asimetrice la baza si cu flori dispuse in manunchiuri compacte, al carui lemn se foloseste in industrie. /<lat. ulmus

ZECIMAL ~a (~i, ~e) care are la baza numarul zece; decimal. ◊ Fractie ~a fractie ordinara, al carei numar este un numar egal cu o putere intreaga si pozitiva a numarului zece. Numar ~ numar compus dintr-un intreg si dintr-o fractie zecimala. /Din decimal

MONOGENEZA s.f. Sistem bazat pe un singur mod de reproducere. ♦ Conceptie potrivit careia fenomenele biologice, sociale, lingvistice etc. deriva dintr-un izvor comun. [< fr. monogenese, cf. gr. monos – unic, genesis – origine].

DIALIPETAL, -A adj. (Despre flori, plante) A carei corola are petale separate. // s.f.pl. Subclasa de plante angiosperme dicotiledonate ale caror flori au corola cu petalele separate pana la baza. [< fr. dialypetale, cf. gr. dialyein – a separa, petalon – foaie].

ANALOGIC, -A adj. 1. bazat pe analogie, prin analogie. 2. (despre semnale electronice) a carui valoare poate fi reprezentata printr-o functie continua de timp. 3. (despre aparate, dispozitive, instrumente, sisteme) care masoara, prelucreaza si stocheaza semnale analogice (2). (< fr. analogique, lat. analogicus)

FOTOREZISTENTA s. f. conductor electric a carui rezistenta variaza in functie de iluminare, functionand pe baza efectului fotoelectric intern. (< fr. photoresistance)

CATEDRA, catedre, s. f. 1. Pupitru (sau masa) asezat de obicei pe o estrada, pentru profesori, oratori etc. ◊ Expr. A vorbi (ca) de la catedra = a vorbi savant, livresc, afectat. 2. Post in invatamant; functie de profesor. ♦ Unitate de baza dintr-o institutie de invatamant superior, in cadrul careia se desfasoara activitatea didactica, metodica si de cercetare stiintifica in domeniul uneia sau mai multor discipline. – Lat. lit. cathedra.

NECUNOSCUT, -A, necunoscuti, -te, adj., subst. 1. Adj. care nu este cunoscut, despre care nu se stie nimic; p. ext. tainic, ascuns. ♦ (Despre scriitori, artisti, creatori) Extrem de putin cunoscut (si apreciat); obscur; anonim. 2. S. n. Ceea ce nu este (inca) cunoscut, ceea ce depaseste cunostintele omului. 3. S. f. (Mat.) Marime a carei valoare nu este cunoscuta si care trebuie aflata pe baza datelor problemei sau ale exercitiului. – Ne- + cunoscut.

ROGER, numele mai multor conti si regi ai Siciliei. Mai importanti: 1. R.I. Guiscard (c. 1031-1101), conte de Sicilia (din 1062). A participat, alaturi de fratele sau Robert I Guiscard, in campaniile impotriva arabilor pentru cucerirea sudului Italiei si a Siciliei (dib c. 1061). 2. R. II, conte (1101-1127), duce al Apuliei si Calabriei (1127-1130) si apoi primul rege al Siciliei (1130-1154), fiul precedentului. A invins coalitia organizata impotriva sa de papa Inocentiu II si, cucerind Napoli si Capua, a pus bazele Regatului Siciliei. A construit o flota puternica, cu ajutorul careia a facut cuceriri pe coasta Africii (intre tunis si Tripoli) si a atacat stapanirile bizantine, instituindu-si propria suprematie in Mediterana meridionala. A promulgat un cod de legi (1140), iar Curtea sa a devenit un important centru intelectual atat pentru invatatii crestini cat si arabi. A refuzat sa participe la a doua Cruciada.

COEXISTENTA, coexistente, s. f. Existenta simultana a mai multor lucruri, fiinte, fenomene. ◊ Coexistenta pasnica = principiu de baza al relatiilor internationale dintre state cu sisteme sociale diferite, potrivit caruia aceste state se angajeaza sa traiasca in pace si sa rezolve litigiile dintre ele fara a apela la forta armata – Din fr. coexistence

COEXISTENTA s. f. existenta simultana a mai multor lucruri, fiinte, fenomene. ♦ ~ pasnica = principiu de baza al relatiilor internationale dintre state cu oranduiri sociale diferite, potrivit caruia acestea se angajeaza sa renunte la folosirea razboiului ca mijloc de rezolvare a problemelor litigioase. (< fr. coexistence)

COPERNIC, Nicolaus Copernicus (numele latinizat al lui Kopernik Mikolaj) (1473-1543), astronom polonez. A elaborat si, pe baza propriilor sale observatii astronomice, a fundamentat stiintific conceptia heliocentrica, potrivit careia Soarele se afla in centrul Universului, iar Pamintul impreuna cu celelalte planete se rotesc in jurul propriilor axe. Noua conceptie, care o infirma pe aceea geocentrica a lui Ptolemeu, a fost adoptata unanim de oamenii de stiinta abia in sec. 17. Op. pr.: „Despre miscarile de revolutie ale corpurilor ceresti”.

ECHIPA, echipe, s. f. Grup de oameni care, sub conducerea unui sef, indeplinesc in acelasi timp o munca sau o actiune comuna. ◊ Spirit de echipa = legatura spirituala intre membrii unei echipe, care sta la baza conlucrarii lor. ♦ Grup de sportivi constituit intr-o formatie, in cadrul careia se antreneaza, sub conducerea unui specialist, si participa la competitii. ♦ Fiecare dintre cele doua formatii care isi disputa un meci (de fotbal, baschet, hochei, polo etc.). – Din fr. equipe.

EUPLOID, euploide, s. n. (Biol.) Organism ale carui celule somatice contin un numar de cromozomi egal cu numarul de baza al celulei sau cu un multiplu al acestuia. [Pr.: e-u-plo-id] – Din fr. euploide, engl. euploid.

TINDECHE, tindechi, s. f. Bucata ingusta de lemn sau de otel, cu dinti la ambele capete, cu ajutorul careia se tine intinsa panza la razboi cand se tese manual. ♦ Mecanism bazat pe o serie de rotite, cu care se intinde panza in latime la razboaiele mecanice. – Lat. tendicula.

CUVANT ~inte n. 1) Unitate de baza a vocabularului constand dintr-un sunet sau un complex de sunete carora le corespund unul sau mai multe sensuri. ◊ Intr-un ~ in rezumat; pe scurt. Cu alte ~inte a) altfel spus; b) in concluzie. Joc de ~inte echivoc creat prin asocierea cuvintelor apropiate dupa forma, dar diferite din punct de vedere al continutului. 2) Ganduri, idei exprimate prin vorbe; spusa. ◊ A pune un ~ bun a faceo interventie pentru cineva. ~ introductiv text plasat la inceputul unei carti, in care se fac anumite comentarii la carte; prefata; cuvant inainte. A lua ~antul a vorbi in fata unui public. 3) Angajament pe care si-l ia cineva; fagaduiala; promisiune. ◊ A-si tine ~antul (sau a se tine de ~) a indeplini o promisiune facuta. Om de ~ om ce nu face promisiuni desarte. 4) Punct de vedere particular; judecata; pozitie; considerent; opinie; parere. A-si spune ~antul. 5) Temei al unei actiuni. ◊ Sub ~ ca... pentru motivul ca... Cu drept ~ pe buna dreptate. /<lat. conventus

BASTIAN, Adolf (1826-1905), etnolog german. Promotorul teoriei potrivit careia paralelismele de fond ale unor creatii folclorice s-ar explica prin baza psihologica comuna omenirii.

ORTOGRAFIE (‹ lat.; ngr.; {s} orto- + graphe „scriere”) s. f. (LINGV.) Ansamblu de scrierea corecta a cuvintelor unei limbi; aplicarea practica a acestor reguli. Exista doua tipuri principale de o.: fonetica, atunci cand scrierea reda pronuntarea limbii literare, si etimologica, atunci cand scrierea reflecta aspectul mai vechi al cuvintelor, mult depasit de pronuntare (de ex. in limbile franceza si engleza). Ortografia limbii romane este in general fonetica; incepand din 1860, cand s-a introdus scrierea oficiala cu litere latine, au existat numeroase sisteme ortografice, care oglindesc disputele reprezentantii curentului fonetic si al celui etimologic. Actuala o. se bazeaza, in cea mai mare parte, pe principiul fonetic sau fonematic, a carui aplicare este limitata uneori de principiile gramaticale sau de principiul etimologic, care impune exceptii in scrierea unor cuvinte vechi si a unor neologisme. ♦ Modul in care cineva scrie cuvintele.

NOMINATIV, -A, nominativi, -e, s. n., adj. 1. S. n. Caz al flexiunii nominale a carui functie specifica este aceea de subiect si care este considerat forma de baza a substantivului. 2. Adj. (Fin.; in sintagma) Obligatie nominativa = obligatie care poarta inscris numele creditorului. – Din lat. nominativus, fr. nominatif.

TRIANGULATIE, triangulatii, s. f. Ansamblu de operatii geodezice care au ca scop stabilirea foarte precisa a coordonatelor unui numar de puncte de pe teren, prin intermediul unor triunghiuri ale caror varfuri sunt aceste puncte. ♦ Retea de triunghiuri stabilita pe teren, care constituie baza oricarei masuratori topografice. [Pr.: tri-an-] – Din fr. triangulation.

DECONT, deconturi, s. n. Justificare amanuntita, pe baza de acte, a folosirii unei sume (primite); (concr.) document, formular cu ajutorul caruia se face justificarea unor cheltuieli. – Din fr. decompte.

ALTERNANTA s.f. 1. Schimbare care se petrece alternativ, rand pe rand; alternare, perindare. 2. (Lingv.) Schimbare a sunetelor unui cuvant sau a cuvintelor apartinand unei familii, cu ajutorul careia se marcheaza diferenta dintre formele gramaticale sau dintre derivate si cuvantul de baza. [< fr. alternance].

COMPROMIS s.n. 1. (Jur.) Intelegere potrivit careia partile in litigiu se supun judecatii unor arbitri. 2. Intelegere, acord care se bazeaza pe renuntari si pe concesii reciproce. [Pl. -suri. / < fr. compromis].

IPOTEZA, ipoteze, s. f. Presupunere, enuntata pe baza unor fapte cunoscute, cu privire la anumite (legaturi intre) fenomene care nu pot fi observate direct sau cu privire la esenta fenomenelor, la cauza sau la mecanismul intern care le produce; presupunere cu caracter provizoriu, formulata pe baza datelor experimentale existente la un moment dat sau pe baza intuitiei, impresiei etc. ♦ (Mat.) Ansamblul proprietatilor date intr-o demonstratie si cu ajutorul carora se obtin noi propozitii. – Din fr. hypothese.

DOGMA ~e f. 1) Principiu de baza al unei filozofii sau religii care este obligatoriu pentru adeptii ei si contra caruia nu se admit obiectii. 2) fig. Teza considerata imuabila si acceptata fara rezerva in orice conditii. /<fr. dogme, lat. dogma

RESTITUTOR s.m. Cel care da inapoi, restituie un lucru. // s.n. Aparat cu ajutorul caruia se obtine restitutia unui obiect sau a unei portiuni din suprafata terestra pe baza de fotograme; fotorestitutor. [< lat. restitutor, cf. fr. restituteur].

CLASA s. f. 1. grup de obiecte, fenomene, fiinte cu insusiri comune. ◊ (log.) ansamblu de elemente avand anumite insusiri comune care satisfac o conditie sau un criteriu dat. 2. ~ sociala = grup mare de oameni, istoriceste constituit, carora le sunt proprii anumite caracteristici sociale, acelasi loc in sistemul productiei sociale, acelasi raport fata de mijloacele de productie, acelasi rol in organizarea muncii , acelasi mod de obtinere a partii de care dispun din bogatia societatii, o psihologie si o constiinta sociala proprie. 3. categorie sistematica a regnului animal sau vegetal, intre increngatura si ordin. 4. fiecare dintre grupele de cate trei cifre ale unui numar cu mai multe cifre. 5. unitate de baza in invatamant, cuprinzand elevi de aceeasi varsta si cu acelasi nivel de pregatire, carora urmeaza sa li se predea aceleasi materii. ◊ sala in care se tin cursurile unui asemenea grup de elevi. 6. categorie de confort a vagoanelor, a compartimentelor de tren, a cabinelor de vapor etc. 7. categorie, grad, rang stabilite dupa valoare, dupa merit. ♦ de (mare) ~ = de calitate superioara, de mare valoare. (< fr. classe, germ. Klasse)

RESTITUTOR, -OARE I. s. m. f. cel care restituie un lucru. II. s. n. aparat cu ajutorul caruia se obtine restitutia unui obiect sau a unei portiuni din suprafata terestra pe baza de fotograme; fotorestitutor. (< fr. restituteur, it. restitutore)

MATERIALISM s. n. 1. Conceptie filozofica potrivit careia materia este factorul prim, iar constiinta factorul derivat; spec. filozofie marxista. ◊ Materialism dialectic = stiinta despre raportul dintre materie si constiinta, despre legile cele mai generale ale miscarii si dezvoltarii naturii, societatii si cunoasterii, care este in acelasi timp baza filozofica a marxism-leninismului. Materialism istoric = parte integranta a filozofiei marxist-leniniste, al carei obiect il constituie societatea in unitatea si interactiunea laturilor ei, legile generale si fortele motrice ale dezvoltarii istorice. 2. (Depr.) Interes exagerat manifestat de cineva pentru problemele materiale. – [Pr.: -ri-a-] – Din fr. materialisme, germ. Materialismus.

ARMONIC, -A adj. bazat pe principiile armoniei; armonios. ♦ sunete ce (si s. f.) = sunete de diferite inaltimi, a caror frecventa reprezinta un multiplu intreg al unei frecvente fundamentale; oscilatie ~a = oscilatie a unei marimi care variaza periodic dupa anumite legi; (mat.) diviziune ~a = ansamblu de patru puncte coliniare, din care doua impart segmentul celorlalte doua in acelasi raport. (< fr. harmonique, lat. harmonicus, gr. harmonikos)

GENERATOR, -OARE I. adj. care genereaza, produce, determina ceva. II. s. n. 1. aparat, masina, instalatie care transforma o forma de energie in alta. 2. aparat, instalatie care produce un fluid. ♦ ~ cuantic = generator sau amplificator de radiatii electromagnetice (laser, maser etc.) bazat pe fenomenul de emisiune stimulata a radiatiei. III. s. f. (mat.) dreapta prin a carei deplasare in spatiu se naste o suprafata plana sau curba. (< fr. generateur, lat. generator)

ZECIMAL, -A, zecimali, -e, adj. (Mat.) care se bazeaza pe rapoarte ale numarului zece si ale puterilor lui; decimal. ◊ Numar zecimal = numar a carui parte fractionara este exprimata printr-o fractie zecimala. Fractie zecimala = fractie al carei numitor este egal cu o putere intreaga si pozitiva a numarului zece. Sistem zecimal = sistem de unitati de masura in care multiplii si submultiplii unitatilor principale au valori egale cu puteri intregi, pozitive sau negative, ale numarului zece. Balanta zecimala sau cantar zecimal = balanta cu brate inegale, care permite echilibrarea greutatilor de masurat cu greutati etalonate de zece ori mai mici. Clasificare zecimala = sistem de clasificare a cartilor in biblioteci, dupa continut, folosind pentru notare cifre si avand la baza impartirea cunostintelor omenesti in zece clase, fiecare clasa impartindu-se in zece diviziuni, iar acestea, la randul lor, in zece subdiviziuni etc. – Din zecime (dupa decimal).

ALFABET, alfabete, s. n. Totalitatea literelor, asezate intr-o ordine conventionala, reprezentand sunetele de baza ale unei limbi. ◊ Alfabet fonetic = alfabet care asociaza fiecarei litere un cuvant de circulatie a carui initiala o constituie litera respectiva, in scopul evitarii erorilor la transmisiile telefonice si radiotelefonice. ◊ Alfabetul Morse = alfabet folosit in telegrafie, in care literele sunt reprezentate prin linii si puncte. – Din fr. alphabet, lat. alphabetum.

TAYLORISM s. n. Metoda de organizare a muncii in cadrul careia normele de munca se stabilesc la nivelul muncitorilor cu cel mai ridicat randament si pe baza unor imbunatatiri aduse muncii prin eliminarea miscarilor inutile, prin aplicarea unor metode mai eficiente, a evidentei si controlului, ducand astfel la cresterea randamentului muncii. [Scris si: tailorism. – Pr.: tei-] – Din fr. taylorisme.

REVERSIUNE s.f. 1. Intoarcere, revenire a unor bunuri donate la primul proprietar cand persoana careia i-au fost donate moare fara a avea copii. 2. Tratament termic aplicat unor aliaje cu baza de aluminiu pentru a elimina efectele imbatranirii. ♦ (Fiz.) Schimbarea ordinii de succesiune in timp a starilor prin care trece un sistem in cursul unei transformari; reversare. 3. Conversie. [Var. reversie s.f. / < fr. reversion, cf. lat. reversio].

adjudeca (-c, -at), vb. – A atribui un bun scos la licitatie persoanei care ofera pretul cel mai mare. Pe baza lui a judeca, intocmai ca fr. adjuger sau lat. adjudicare. – Der. adjudecar, s. m. (persoana careia i se adjudeca un bun); adjudecatie, s. f. (adjudecare).

ah, interj. – Indica durere, chin. – Var. aha, interj. (arata satisfactia); aho (var. ho), interj. (arata dorinta de a face sa se opreasca; mai ales cu privire la boi). – Mr. ah(a). Creatie expresiva; cf. explicatia sa, incompleta si incorecta, la Carstensen 20-4. Pentru aho, cu var. sa, cf. ven. ao, sp. jo. – Der. aht, s. n. (oftat), a carui formatie pare a fi influentata de ngr. ἄχτι; ahtiare, s. f. (jinduire; lacomie, aviditate), format pe baza inf. unui vb. care nu s-a folosit niciodata, ca si cuvintul urmator; ahtiat, adj. (avid, lacom), pe care Roesler 588 il deriva gresit de la tc. ihtiay „nevoie”.

REVERSIUNE s. f. 1. (jur.) intoarcere, revenire a unor bunuri donate la primul proprietar, cand persoana careia i-au fost donate moare fara a avea copii. 2. tratament termic aplicat unor aliaje cu baza de aluminiu pentru a elimina efectele imbatranirii. ◊ (fiz.) schimbare a ordinii de succesiune in timp a starilor prin care trece un sistem in cursul unei transformari. 3. (biol.) reversie. 4. conversie. (< fr. reversion, lat. reversio)

SELECTIV, -A, selectivi, -e, adj. 1. (Despre sisteme fizico-chimice) care are proprietatea de a efectua o alegere intre mai multe elemente de acelasi fel. ♦ (Despre radioreceptie; p. ext. despre aparate de radioreceptie) care are proprietatea de a prinde oscilatiile a caror frecventa este egala cu frecventa pe care este acordat. 2. care se efectueaza prin selectie, care se bazeaza pe selectie. – Din fr. selectif.

CALVIN [calvẽ], Jean (1509-1564), reformator religios si scriitor francez. Autor al operei teologice „Institutia religiei crestine”, devenita baza cultului crestin reformat, numit ulterior calvinism. Fondator si conducator al republicii teocratice din Geneva (1541), dupa al carei model s-au constituit numeroase alte biserici reformate. Prozator preclasic, renumit pentru rigoarea stilului sau („Catehism”, „Tratat asupra eternei predestinari”).

LUNULA, lunule, s. f. 1. Figura plana formata din doua arce de cerc avand aceleasi extremitati si a caror convexitate e situata de aceeasi parte. 2. (Anat.) Zona alba, in forma de semiluna, care se afla la baza unghiei (la oameni). – Din fr. lunule.

GEOMETRIC, -A adj. 1. care formeaza obiectul geometriei, de geometrie. ♦ loc ~ = figura plana sau in spatiu ale carei puncte se definesc toate prin aceeasi proprietate. 2. (fig.) in forma figurilor geometrice; regulat, schematic. ♦ stil ~ = stil ornamental bazat pe combinatii de figuri geometrice, caracteristic productiilor artistice ale oranduirii primitive si inceputului artei grecesti. 3. (fig.) precis, (riguros). (< fr. geometrique, lat. geometricus)

OCONNELL [oukonl], Daniel (1775-1847), om politic irlandez. Adept al nonviolentei, a fondat (1823) Asociatia Catolica si a obtinut (1829) in Parlamentul britanic, al carui membru era (din 1828), votarea legii pentru emanciparea catolicilor. Unul dintre conducatorii miscarii de eliberare irlandeze; a pus bazele miscarii „Tanara Irlanda” (1845), care preconiza desfacerea uniunii anglo-irlandeze. Supranumit „The Liberator”.

abstract, -a I. adj. gandit in mod separat de ansamblul concret, real. ◊ in ~ = pe baza de deductii logice; exprimat (prea) general, teoretic; (despre un proces de gandire) greu de inteles; (mat.) numar ~ = numar caruia nu i se alatura obiectul numarat; arta ~a = curent aparut in artele plastice europene la inceputul sec. XX, care se caracterizeaza prin intelectualizarea, reductia abstracta si incifrarea imaginii; abstractionism. II. s. n. 1. parte de vorbire provenita prin derivare cu sufixe sau prin conversiuni de la o alta parte de vorbire, avand un sens abstract. ◊ ~ verbal = substantiv care provine de la un verb, denumind actiunea acestuia. 2. categorie filozofica desemnand cunoasterea proprietatilor esentiale si generale. (< germ. abstrakt, lat. abstractus)

RULADA, rulade, s. f. 1. Prajitura facuta dintr-o foaie de aluat, infasurata in forma de sul si umpluta cu dulceata, crema etc. 2. Fel de mancare preparat din muschi de vaca sau de porc umplut cu tocatura, oua fierte etc. si rulat, sau din carne tocata amestecata cu ou, verdeata etc. careia i se da o forma de rulou si care se coace la cuptor. 3. (Rar) Ornament muzical de coloratura, bazat pe un sir de acorduri cantate pe o singura silaba. – Din fr. roulade.

LOGARITM ~i m. mat. Putere la care urmeaza sa fie ridicat un anumit numar pozitiv (numit baza) pentru a obtine numarul dat. ◊ Tabela de ~i tabela in care se dau logaritmii unor numere cu ajutorul carora se poate afla logaritmul tuturor celorlalte numere. /<fr. logarithme

DORIC, -A adj. 1. ordin ~ = ordin arhitectonic in Grecia antica, caracterizat prin robustete si sobrietate, prin coloane fara baza, cu friza decorata cu triglife si metope. ◊ (despre elemente arhitecturale, cladiri) in stil doric. 2. (muz.) mod ~ = mod melodic a carui scara muzicala se deosebeste de cea a modului minor natural prin faptul ca treapta a 4-a urcata, in loc sa formeze cu tonica o sexta mica, formeaza o sexta mare. (< fr. dorique, lat. doricus, gr. dorikos)

RADAR ~e n. 1) Instalatie cu ajutorul careia se detecteaza si se localizeaza obiecte indepartate prin emiterea unor unde radio; radiolocator. 2) Sistem de detectare-localizare care sta la baza acestei instalatii. 3) Aparat care determina viteza de deplasare a unui autovehicul. /<fr. radar

chiclaz (chiclazuri), s. n. – Vitriol verde. – Var. chiclazar. Origine incerta. Dupa Scriban, din germ. Giftglas „sticla otravita” (cf. pl. Giftglaser si var.), care convine fonetic, dar al carui sens nu este clar. Tot Scriban, Arhiva, 1912 propusese inainte mag. kek „vinat”. Se foloseste mai ales in Mold. Daca var. se bazeaza pe pl., este vorba de un cuvint oriental.

CENTRALISM s. n. Sistem de organizare administrativa, economica sau politica, potrivit caruia institutiile locale se afla (in orice problema) in subordinea institutiilor centrale si lucreaza dupa dispozitiile acestora. ♦ (Iesit din uz) Centralism democratic = principiu de baza propriu organizarii si activitatii partidelor comuniste si muncitoresti, care sustinea imbinarea centralismului cu democratia, conducerea centralizata cu participarea membrilor colectivitatii. – Din fr. centralisme. Cf. rus. tentralizm.

ACORD s.n. 1. Comunitate de vederi asupra unui punct determinat intr-o intelegere; invoire, intelegere. 2. Tratat, conventie intre state, care reglementeaza domenii determinate ale colaborarii internationale. 3. Remunerare a muncii prestate, fixata pe unitatea de produs realizat. ◊ Acord global = forma de organizare si de retribuire a muncii prin care se leaga nemijlocit marimea veniturilor personale cu cantitatea, calitatea si importanta muncii prestate. 4. Raport intre doua sau mai multe cuvinte ale caror forme trebuie sa concorde potrivit genului, numarului, cazului, conjugarii etc. 5. Armonie a mai multor sunete muzicale produse in acelasi timp. ♦ Disciplina care studiaza legile de baza ale suprapunerii sunetelor muzicale si inlantuirii lor. ♦ (Fiz.) Sintonie. [Cf. fr. accord, it. accordo].

REFLECTOR I. s. n. 1. dispozitiv al unui corp de iluminat sau al unui proiector care, pe baza fenomenului de reflexie, dirijeaza intr-o anumita directie fluxul luminos emis de sursa de lumina. 2. oglinda concava care reflecta lumina intr-o directie voita. ◊ telescop al carui obiectiv este constituit dintr-o oglinda concava. 3. (electr.) element component al unor antene, pentru a le mari directivitatea. II. s.m. personaj literar, purtatorul de cuvant al autorului. (< fr. reflecteur)

PRIMITIV, -A adj. 1. De la inceputul omenirii, stravechi. ♦ Aflat pe cea dintai treapta a dezvoltarii societatii umane. 2. Necultivat, necivilizat, salbatic. 3. Nume dat pictorilor si sculptorilor care preceda epoca Renasterii. 4. Originar, primar; de baza. ◊ Cuvant primitiv = Cuvant-baza de la care, cu ajutorul afixelor, se deriva alte cuvinte; culori primitive = cele sapte culori ale spectrului solar. // s.f. (Mat.) Primitiva a unei functii = functie a carei derivata este egala cu functia initiala. [< fr. primitif, it. primitivo < lat. primitivus < primus – cel dintai].

PRIMITIV, -A I. adj. 1. de la inceputul omenirii, stravechi. ◊ aflat pe cea dintai treapta a dezvoltarii societatii umane. 2. necultivat, necivilizat, salbatic. 3. nume dat pictorilor si sculptorilor care preceda epoca Renasterii. 4. primar, de baza. ♦ cuvant ~ = cuvant-baza de la care, cu ajutorul afixelor, sunt derivate alte cuvinte; culori e = cele sapte culori ale spectrului solar. II. s. f. 1. (mat.) ~a (a unei functii) = functie a carei derivata este egala cu functia initiala. 2. (inform.) operatie elementara indivizibila, neinterferabila cu alta operatie de aceleasi gen. (< fr. primitif, lat. primitivus)

ASOCIATIE, asociatii, s. f. 1. Grupare creata in vederea unui scop comun si organizata pe baza unui statut. 2. Proprietate a fenomenelor psihice de a se atrage intre ele si de a se grupa unele cu altele in campul constiintei; legatura intre reprezentari, datorita careia o imagine, odata ivita in constiinta, aduce o alta, prin asemanare sau contrast. 3. Unire in grupuri a moleculelor unor substante. [Pr.: -ci-a-] – Fr. association.

NUCLEAR, -A, nucleari, -e, adj. 1. care apartine nucleului atomic, privitor la nucleul atomic. ◊ Fizica nucleara = ramura a fizicii care se ocupa cu studiul nucleului atomic si al fenomenelor in care nucleul are rolul principal. Chimie nucleara = ramura a chimiei care se ocupa cu studiul nucleului atomic. Reactie nucleara = fenomen de interactiune intre doua sau mai multe nuclee atomice (ori constituenti ai lor), in urma caruia se modifica natura, structura, numarul etc. particulelor participante si se dezvolta o mare cantitate de energie. Energie nucleara = energie obtinuta prin dezintegrarea atomului in urma unor reactii nucleare; energie atomica. 2. care se bazeaza pe energia atomica, pe degajarea de energie atomica sau pe arme atomice. [Pr.: -cle-ar] – Din fr. nucleaire.

bata (bete), s. f. – 1. Cingatoare, cordon, briu. 2. Betelie. – Megl. bęta „ciorap, soseta”. Lat. vitta (Candrea, Elements, 13; Puscariu 193; REW 9404; Candrea-Dens., 143; DAR); cf. sicil. vitta, it. vita „briu”, v. fr. vete, cat., sp., port. beta „sfoara, funie”. Der. betelie, s. f. (betelie), al carui suf. nu este clar (cf. totusi, batalie, tocalie, tacalie). Scriban il relationeaza cu rom. bretele, fr. bretelles; ipoteza sa este improbabila, dat fiind sensul cu totul specializat de betelie, si pare a se baza pe o confuzie cu bertelie.

NOTIUNE s.f. 1. Forma de reflectare a lumii in gandirea omeneasca, cu ajutorul careia sunt fixate caracterele generale, esentiale si necesare ale unei clase de obiecte (obtinute prin generalizare si abstractizare); concept. 2. Cunostinta, idee cu caracter general asupra unui lucru. 3. (La pl.) Cunostinte, principii fundamentale; elementele de baza ale unei discipline, ale unui domeniu etc. [Pron. -ti-u-. / cf. fr. notion, lat. notio < noscere – a cunoaste].

CENTRIFUGA, centrifuge, adj. f. (In expr.) Forta centrifuga = forta datorita careia un corp aflat in miscare de rotatie tinde sa se departeze de centrul liniei sale de miscare. Miscare centrifuga = miscare a unui corp care se departeaza de centrul sau de rotatie. Pompa centrifuga = aparat bazat pe efectul fortei centrifuge si folosit la pomparea apei. Masina centrifuga (si substantivat, f.) = aparat pentru separarea mecanica a componentilor cu greutate specifica diferita dintr-un amestec lichid, cu ajutorul fortei centrifuge. – Dupa fr. centrifuge.

INDIRECT, -A adj. (adesea adv.) care nu se face, nu se obtine direct, ci mijlocit, cu ajutorul cuiva sau a ceva. ◊ Complement direct = parte de propozitie asupra careia se rasfrange in chip indirect actiunea verbului; propozitie completiva (si s.f.) = propozitie cu functie de complement indirect. 3. (Fin.) Impozit indirect = impozit inclus in pretul anumitor obiecte de consum. 4. (Mil.) Tragere indirecta = tragere facuta pe baza de calcul asupra unor tinte care nu se vad. [Cf. fr. indirect, lat. indirectus].

INDIGO ~uri n. 1) Una dintre culorile de baza ale spectrului de lumina, situata intre albastru si violet; culoare intermediara intre albastru si violet. 2) Colorant albastru-inchis, extras dintr-un arbust exotic sau obtinut pe cale sintetica. 3) Hartie subtire colorata, tratata cu grafit, cu ajutorul careia se pot multiplica in procesul scrierii materiale; hartie-carbon. [Art. indigoul] /<fr., sp. indigo

ABSTRACT, -A adj. (op. concret) care este rezultatul unei abstractii; care este imperceptibil prin simturi. ◊ (Mat.) Numar abstract = numar caruia nu i se alatura obiectul numarat; (gram.) substantiv abstract = substantiv care denumeste o notiune abstracta; arta abstracta v. abstractionism (2) [in DN]. // s.n. Abstract verbal = substantiv derivat de la un verb, denumind actiunea acestuia. ◊ In abstract = pe baza de deductii logice; rupt de realitate. ♦ Conceput sub un aspect general, teoretic; (despre un proces de gandire) greu de inteles, bazat numai pe abstractii. // s.n. 1. Categorie filozofica desemnand cunoasterea proprietatilor esentiale si generale ale obiectelor si fenomenelor. 2. Expunere sumara a continutului esential al unei lucrari. [< lat. abstractus, cf. fr. abstrait].

AXIOLOGIE (‹ fr. {i}; {s} gr. axios „valoros” + logos „studiu”) s. f. Disciplina filozofica care studiaza valorile; teoria valorilor. Bazele a. ca disciplina aparte au fost puse in a doua jumatate a sec. 19, de R.H. Lotze si in continuare de Fr. Nietzsche, dar mai ales de scoala reprezentantilor neokantieni de la Baden (W. Wildelband, H. Rickert) carora li se datoreaza distinctiile riguroase intre valoare si existenta, sens si valoare, valori si lucruri. Importante contributii au adus ulterior M. Scheler, N. Hartmann, precum si filozofii romani: A.D. Xenopol, P. Andrei, L. Blaga, T. Vianu, E. Sperantia, P. Comarnescu.

ABSOLUT², -A, absoluti, -te, adj. 1. care nu este supus nici unei restrictii; nelimitat. ♢ Adevar absolut = adevar care nu poate fi dezmintit in viitor, care reprezinta cunoasterea completa a lumii obiective. (In filozofia idealista) Spirit absolut, idee absoluta sau eu absolut = presupus factor de baza al universului, identificat cu divinitatea. 2. (Despre fenomene social-economice, in legatura cu notiuni de crestere sau de scadere cantitativa) Considerat in raport cu sine insusi si nu in comparatie cu alte fenomene asemanatoare. 3. (Mat.; despre marimi) A carui valoare nu depinde de conditiile in care a fost masurat sau de sistemul la care e raportat. ◊ Valoare absoluta = valoarea aritmetica a radacinii patratului unei marimi. 4. Desavarsit, complet. – Fr. absolu (lat. lit. absolutus).

PLURALISM s.n. 1. Conceptie filozofica idealista care neaga unitatea materiala a lumii, sustinand ca tot ceea ce exista consta dintr-o multitudine de entitati izolate, independente una de alta si ireductibile la o baza comuna, unitara. ♦ (P. ext.) Orice conceptie care, intr-un domeniu determinant, admite o multitudine de factori echivalenti, de principii etc. ce nu pot fi reduse la unitate; stare de lucruri caracterizata prin existenta unei multiplicitati. 2. Principiu democratic potrivit caruia functionarea democratiei, garantarea drepturilor si libertatilor ar fi conditionata de existenta mai multor forte politico-sociale (partide, sindicate etc.) care sa se interpuna intre individ si stat. [< fr. pluralisme, cf. lat. pluralis – compus din mai multe elemente].

GEOMETRIC, -A adj. 1. care formeaza obiectul geometriei, de geometrie. ◊ Loc geometric = figura plana sau in spatiu ale carei puncte se definesc toate prin aceeasi proprietate; progresie geometrica = progresie matematica in care fiecare numar este egal cu produsul dintre numarul precedent si un numar constant, numit ratia progresiei. 2. (Fig.) In forma figurilor geometrice; schematic. ♦ Stil geometric = stil ornamental bazat pe combinatii de figuri geometrice, caracteristic productiilor artistice ale epocilor oranduirilor primitive si inceputului artei grecesti. ♦ (Rar) Riguros, sistematic, precis. [Cf. fr. geometrique, lat. geometricus].

SOCIETATE s. f. 1. ansamblu unitar, sistem organic inchegat de relatii intre oameni, istoriceste determinate, al caror fundament il constituie relatiile de productie. ◊ formatiune social-economica. ◊ grup (organizat) in care traiesc unele fiinte. 2. asociatie de persoane organizata potrivit unui anumit scop. 3. categorie sociala; cerc limitat de oameni. ◊ anturaj; companie. 4. asociatie intre oameni de afaceri alcatuita pe baza unor investitii de capital social si in vederea unor profituri comune. 5. organizatie cu caracter (inter)national, obstesc etc. care are drept scop promovarea unor idei sau actiuni de interes general. (< fr. societe, lat. societas)

STATUT s. n. 1. document, lege de baza cuprinzand dispozitii cu caracter oficial prin care se hotaraste constituirea unei organizatii si se stabilesc scopul, structura si modul de functionare ale acesteia. 2. denumire data unor constitutii. 3. ~ politic = totalitatea drepturilor si indatoririlor prevazute si garantate de constitutie, in virtutea carora cetatenii participa la viata politica. 4. ~ social = status (1). 5. starea, situatia, calitatea de a fi (a cuiva sau a ceva). (< fr. statut, lat. statutum)

SINDICAT s.n. 1. Organizatie de masa care reuneste pe baza de adeziune voluntara oameni ai muncii din intreprinderi sau institutii si care are drept scop sa lupte pentru satisfacerea revendicarilor economice si politice ale membrilor sai. 2. Totalitatea membrilor unui sindicat (1). ♦ Sediu al unei organizatii sindicale. 3. Organizatie economica monopolista in cadrul careia desfacerea marfurilor si uneori achizitionarea materiilor prime se fac in comun, cu scopul de a elimina pe concurenti si de a spori astfel profiturile. [Cf. fr. syndicat, rus. sindikat].

SUBSTRAT s.n. 1. baza materiala a diferitelor proprietati ale unui obiect. ♦ Continut. 2. Strat peste care s-a asezat un alt strat. ♦ (Lingv.) Elemente patrunse intr-o limba din limba unei populatii mai vechi, disparuta in urma unei cuceriri, unei colonizari etc. 3. Substanta chimica asupra careia actioneaza o enzima. 4. (Fig.) Cauza adevarata (dar ascunsa) a unei actiuni etc. [Pl. -turi, -te. / < fr., lat. substratum].

INDIRECT, -A adj. 1. (si adv.) care nu se face, nu se obtine direct, ci mijlocit, cu ajutorul cuiva sau a ceva. 2. vorbire ~a sau stil ~ = procedeu stilistic de redare a spuselor cuiva prin subordonarea comunicarii fata de un verb sau de un alt cuvant de declaratie. 3. complement ~ = complement care exprima obiectul in (de)favoarea caruia se savarseste o actiune, asupra caruia se rasfrange in mod indirect actiunea verbului; propozitie completiva ~a (si s. f.) = propozitie cu functie de complement indirect pe langa un verb din regenta. 4. (fin.) impozit ~ = impozit inclus in pretul anumitor obiecte de consum. 5. (mil.) tragere ~a = tragere pe baza de calcul asupra unor tinte care nu se vad. (< fr. indirect, lat. indirectus, germ. indirekt)

ORZOAICA s. f. Specie de orz al carei spic este format numai din doua randuri de boabe, mai bogate in amidon decat ale orzului si folosite la fabricarea berii; orzoaie (Hordeum distichon). ◊ Compus: orzoiaca-de-balta = planta erbacee care creste in apele statatoare sau lin-curgatoare, cu frunze liniare ingramadite la baza tulpinii si cu flori mici, albe-verzui (Vallisneria spiralis). – Orz + suf. -oaica.

GALEATA, galeti, s. f. 1. Vas de lemn, de metal etc. de forma unui trunchi de con cu baza mare in partea superioara, cu toarta, folosit pentru transportul (si pastrarea) unor lichide, unor materiale granulare sau pulverulente etc.; continutul acestui vas; caldare. ◊ Expr. A ploua (sau a turna) cu galeata = a ploua foarte tare, torential. 2. Veche masura de capacitate pentru lapte, cereale etc., a carei valoare a variat in timp, pe regiuni si pe substante; continutul acestei masuri. 3. Dijma in grane care se percepea in evul mediu, in tarile romane. – Lat. galleta.

LEGALITATE, legalitati, s. f. Caracterul a ceea ce este legal, conform cu legea; principiu potrivit caruia toate organizatiile de stat sau obstesti si cetatenii sunt obligati sa respecte, in activitatea lor, legea. ◊ Expr. A intra in legalitate = a se conforma legilor in vigoare. A fi in legalitate = a fi, a lucra sub ocrotirea si cu respectarea legilor in vigoare. ♦ Organizarea unui stat pe baza de legi; ansamblul legilor unei tari. – Din fr. legalite.

PLAJA, plaje, s. f. 1. Portiune de teren, acoperita cu nisip fin, de la baza unei faleze sau de pe panta lina dinspre mare a unui cordon litoral; p. ext. orice loc pe malul unei ape unde se fac bai de soare. ◊ Expr. A face plaja = a face bai de soare. 2. Fig. Fiecare dintre cele doua regiuni luminoase ale fotometrelor de comparatie, ale caror luminozitati trebuie aduse la egalitate. – Din fr. plage.

CALDARE, caldari, s. f. I. Vas mare tronconic sau cilindric, prevazut cu o toarta la partea superioara, folosit pentru pastrarea si transportul materialelor lichide, pulverulente sau granuloase; galeata. ◊ Caldare de abur = instalatie (la locomotive, locomobile, vapoare etc.) cu ajutorul careia se trece apa, sub actiunea caldurii, din faza lichida in vapori cu o presiune mai mare decat cea atmosferica; cazan cu abur. Caldare de rachiu = alambic pentru distilarea rachiului. ♦ Continutul unei caldari (1). II. (Geogr.) Depresiune circulara cu versante prapastioase in zona muntilor inalti; scobitura in albiile apelor curgatoare, la baza unei cascade; cazan. ◊ Caldare glaciara = circ glaciar. – Lat. caldaria.

LAMARCKISM (‹ fr.; {s} n. pr. Lamarck) s. n. (BIOL.) Teorie formulata de J.-B. Lamarck, in 1809, in lucrarea „Filozofia zoologica”, conform careia plantele si animalele se schimba in permanenta, devenind tot mai complicate ca organizare, datorita actiunii factorilor mediului ambiant si a tendintei interne, proprie tuturor organismelor vii, de perfectionare. Sustinand ca principiile evolutiei sunt o lege generala pentru natura vie, Lamarck n-a descoperit adevaratele cauze ale dezvoltarii evolutioniste. Legile de baza ale l. au avut un rol important, influentand ulterior elaborarea teoriei evolutioniste a lui Darwin.

SUBSTRAT, substraturi, s. n. 1. (Fil.) baza materiala a diferitelor proprietati ale unui obiect; baza materiala unitatii, a omogenitatii diferitelor obiecte; p. ext. continut. 2. Strat peste care s-a asezat alt strat. ♦ (Cu sens colectiv) Elemente patrunse intr-o limba din limba populatiei autohtone care a adoptat-o, parasindu-si limba proprie in urma unei cuceriri, a unei migratiuni sau a unei colonizari. 3. Substanta chimica asupra careia actioneaza un ferment. 4. Fig. Motiv, cauza adevarata (dar ascunsa) a unei actiuni, a unei intamplari, a unei porniri etc. – Din fr. substrat, lat. substratum.

FOND s.n. I. 1. Ceea ce este esential intr-un lucru, continut. ◊ Articol de fond = articol care trateaza o problema importanta actuala; editorial; fond lexical principal = partea esentiala si cea mai stabila a vocabularului unei limbi, cuprinzand cuvintele care exprima notiunile fundamentale din viata si activitatea oamenilor si constituind baza pentru formarea de cuvinte noi. ♦ In fond = in realitate, de fapt. 2. Trasaturile de baza ale caracterului, ale individualitatii unei persoane. 3. Culoare care formeaza campul, baza unui tablou, din care se detaseaza, figurile, detaliile. ♦ (Poligr.) Strat de culoare sau ornament peste care se tipareste un text. 4. (Sport) Alergare de fond = alergare pe distanta lunga. II. 1. Totalitatea mijloacelor materiale si banesti de care dispune o intreprindere, o institutie etc. ◊ Fond de acumulare = parte a venitului national pe seama careia se realizeaza cresterea si perfectionarea productiei, se creeaza rezerve si se asigura sporirea fondurilor si rezervelor materiale din sfera neproductiva. 2. Totalitatea bunurilor, a valorilor dintr-un anumit domeniu (mai ales cultural). ◊ Fond de carti = totalitatea cartilor pe care le poseda o biblioteca. [< fr. fond].

PIRAMIDA s.f. 1. Monument funerar antic construit din blocuri mari de piatra, care avea patru fete triunghiulare si in care erau inmormantati faraonii Egiptului. 2. Poliedru care are ca baza un poligon si fetele laterale in forma de triunghi cu acelasi varf. 3. Figura de gimnastica in care mai multe persoane se asaza in randuri suprapuse in forma unei piramide (2). 4. Forma de coroana de pom cu ax principal. 5. Sistem de sustinere a vitei de vie portaltoi, alcatuit dintr-un stalp inalt din varful caruia pornesc mai multe sarme legate de butuci. 6. Formatie anatomica asemanatoare unei piramide (2). ♦ Proeminenta osoasa din interiorul cavitatii timpanice. ◊ Piramide Malpighi = elemente conice care formeaza substanta medulara a rinichiului. [Pl. -ide, -izi. / < fr. pyramide, it. piramide, cf. lat., gr. pyramis].

CALDARE, caldari, s. f. I. 1. Vas mare, rotund, de obicei de arama, in care se pastreaza sau se fierbe apa. ◊ Caldare de aburi = instalatie (la locomotive, locomobile, vapoare etc.) cu ajutorul careia se trece apa, sub actiunea caldurii, din faza lichida in vapori cu o presiune mai mare decat cea atmosferica; cazan de aburi. Caldare de rachiu = cazan de distilat rachiul. 2. Galeata. II. (Geogr.) Depresiune circulara cu versante prapastioase in zona muntilor inalti; scobitura in albiile apelor curgatoare, pricinuita de eroziunea in vartejuri la baza unei cascade; cazan. – Lat. caldaria.

CONCLUZIE, concluzii, s. f. 1. Incheiere a unui sir de judecati; gandire dedusa dintr-o serie de argumente sau constatari. ♦ Judecata noua care rezulta din alte judecati date si al carei adevar depinde de adevarul judecatilor date. 2. Ultima parte a unei expuneri sau a unei opere, care cuprinde rezultatele finale. ◊ Expr. A trage concluziile = a rezuma ideile emise de participanti in cadrul unei dezbateri si a arata consecintele care se impun in legatura cu problemele dezbatute. 3. (Mat.) Judecata care confirma datele unei teoreme pe baza demonstratiei. 4. (Jur.; la pl.) Expunerile partilor si ale procurorului intr-un proces. ◊ Expr. A pune concluzii = a formula pe scurt acuzarea (sau apararea) intr-un proces. [Var.: concluziune s. f.] – Din fr. conclusion, lat. conclusio, -onis.

CONSTITUTIONAL, -A, constitutionali, -e, adj. In conformitate cu constitutia (2) unui stat, prevazut in constitutie, bazat pe constitutie. ◊ Comisie constitutionala = comisie insarcinata cu elaborarea textului unei constitutii si cu exercitarea controlului legilor ce se elaboreaza. Drept constitutional = a) totalitatea normelor fundamentale care reglementeaza relatiile privitoare la oranduirea social-economica si de stat; b) ramura a dreptului care studiaza drepturile si datoriile cetatenilor decurgand din constitutie (2). Monarhie constitutionala = monarhie ale carei prerogative sunt limitate prin constitutie. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. constitutionnel.

SEMICONDUCTOR, -OARE, semiconductori, -oare, s. n., adj. 1. S. n. Material a carui conductibilitate electrica este mai slaba decat cea a conductoarelor (metalelor) si mai buna decat cea a izolatoarelor. ♦ P. ext. Component electronic activ. 2. Adj. (Despre materiale) care are o rezistenta electrica relativ mare in raport cu aceea a metalelor, dar mai mica in raport cu aceea a materialelor izolante; cu insusiri de semiconductor (1); (despre dispozitive) bazat pe utilizarea semiconductoarelor. – Din fr. semi-conducteur.

BRECIE (‹ it. breccia „pietris, prundis”) s. f. Roca sedimentara detritica consolidata, in compozitia careia intra fragmente colturoase de roci preexistente, de dimensiuni si compozitie mineralogica diferite. Poate fi: b. vulcanica (roci magmatice cimentate prin lava eruptiva); b. piroclastica (produse colturoase ale exploziei exogena); b. tectonica (formata din fragmente provenite din rocile aflate in zonele de fractura ale scoartei Pamintului, cimentate ulterior prin intermediul materialelor transportate de apele hidrotermale); b. sedimentara (la bazele pantelor din grohotisul depus).

REPLIcare (‹ fr.) s. f. (GENET.) Proces prin care o molecula de ADN serveste drept matrita pentru sinteza unei molecule noi, identica cu prima. Prin ruperea puntilor de hidrogen dintre bazele azotate, macromolecula de ADN se separa in cele doua catene complementare; nucleotidele libere din citoplasma se ataseaza pe baza de complementaritate la catenele vechi, rezultand doua molecule de ADN bicatenar, fiecare cu cate o catena veche (care a avut rolul de model) si una nou sintetizata (replicatie semiconservativa). In felul acesta se asigura o sinteza foarte fidela, moleculele fiice fiind identice cu molecula mama. In procesul de r. intervin numeroase enzime (ADN – polimeraze, ligoze etc.) ♦ R. conservativa = ipoteza, astazi abandonata, conform careia moleculele de ADN initiaza procesul de r. fara sa se separe in catene complementare.

IMPULS s. n. 1. forta, imbold, stimul capabil sa determine o actiune, o miscare. ♦ (fil.) ~ primar = impuls initial imprimat de divinitate, caruia i s-ar datora miscarea materiei. 2. (electron.) grup de oscilatii de foarte inalta frecventa care se succed periodic intr-un anumit timp. 3. (psih.) miscare brusca si momentana, determinata de actiunea stimulilor nervosi si orientata spre executarea unui act determinant. ◊ tendinta morbida a unor bolnavi mintali de a executa actiuni periculoase. 4. marime fizica egala cu produsul dintre masa si viteza unui corp in miscare. 5. unitate de masura la baza taxarii convorbirilor telefonice. (< engl. impulse, lat. impulsus)

SUBSTRAT s. n. 1. baza materiala a diferitelor proprietati ale unui obiect; (p. ext.) continut. (fig.) cauza adevarata, dar ascunsa, a unei actiuni etc. 2. strat peste care s-a asezat un alt strat. ◊ suport de care este fixata o planta sau un animal sedentar etc. 3. totalitatea elementelor lingvistice patrunse intr-o limba noua din limba unei populatii mai vechi, disparut in urma unei cuceriri, a unei migratii sau a unei colonizari. 4. substanta chimica asupra careia actioneaza o enzima. (< fr. substrat, lat. substratum)

NORMA, norme, s. f. 1. Regula, dispozitie etc. obligatorie, fixata prin lege sau prin uz; ordine recunoscuta ca obligatorie sau recomandabila. ◊ Norma morala (sau etica) = regula privitoare la modul de comportare a omului in societate, la obligatiile sale fata de ceilalti oameni si fata de societate. Norma juridica = regula de conduita cu caracter general si impersonal, emisa de organele de stat competente, a carei respectare poate fi asigurata prin constrangere. ♦ Totalitatea conditiilor minimale pe care trebuie sa le indeplineasca un sportiv pentru a putea obtine un titlu, o calificare etc. 2. Criteriu de apreciere, de reglementare. 3. Cantitate de munca pe care cineva trebuie sa o presteze intr-o unitate de timp; (concr.) produs realizat in acest timp. ◊ Norma de timp = timpul necesar pentru efectuarea unei lucrari in conditii specifice date. Norma tehnica = norma stabilita prin mijloace stiintifice, pe baza unor conditii tehnice date, pentru efectuarea unui proces tehnologic. – Din fr. norme, lat. norma, rus. norma.

PIRAMIDA s. f. 1. poliedru avand ca baza un poligon si fetele laterale in forma de triunghi cu acelasi varf. 2. monument funerar antic, de forma unei piramide (1), din blocuri de piatra, in care erau inmormantati faraonii Egiptului. ◊ edificiu arhitectonic asemanator unui asemenea monument. 3. figura de gimnastica in care mai multi sportivi se asaza in randuri suprapuse. 4. ingramadire de materiale, de lucruri etc. in forma de piramida (1). ◊ forma de asezare a armelor pe sol, cu varfurile tevilor sprijinite unele de altele. 5. forma de coroana de pom cu ax principal. ◊ sistem de sustinere a vitei de vie portaltoi, dintr-un stalp inalt din varful caruia pornesc mai multe sarme legate de butuci. 6. formatie anatomica asemanatoare unei piramide (1). ◊ proeminenta osoasa din interiorul cavitatii timpanice. ♦ ~ bulbara = proeminenta a cordoanelor anterioare ale maduvei spinarii, la nivelul bulbului rahihdian; e Malpighi = formatiuni conice din zona medulara a parenchimului renal, prin care se scurge u***a. (< fr. pyramide, lat., gr. pyramis, -idis)