EPOCA, epoci, s. f. 1. Perioada in dezvoltarea istoriei sau a unui domeniu de activitate, care se deosebeste de celelalte prin anumite evenimente caracteristice, insemnate; era (2.) ◊ Expr. A face epoca = a atrage atentia, a face valva, a se impune la un moment dat; a marca o moda. 2. Timp in care se repeta, periodic, acelasi lucru in aceleasi conditii. Epoca topirii zapezilor. 3. Subdiviziune a unei perioade geologice. [Acc. si: epoca. – Var.: (inv.) epoha s. f.] – Din fr. epoque.

STEREOTIP, -A, (I) stereotipuri, s. n., (II) stereotipi, -e, adj. I. S. n. 1. Placa plana sau semicilindrica, turnata din metal, mulata in cauciuc sau in alt material plastic, reprezentand reproducerea unui text sau a unui cliseu si intrebuintata ca forma de tipar la tiparirea editiilor unei lucrari de mare tiraj. 2. (In sintagma) Stereotip dinamic = sistem de reflexe conditionate care se formeaza datorita repetarii in aceeasi succesiune a conditiilor din mediul inconjurator. II. Adj. 1. Tiparit dupa un stereotip (I 1). 2. Fig. Care se repeta in aceleasi conditii, care este mereu la fel, neschimbat, obisnuit, banal; stereotipic; banalizat prin repetare. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stereotype.

ECZEMATIDA s.f. (Med.) Afectiune cutanata asemanatoare cu eczema, aparand in aceleasi conditii, dar distingandu-se prin absenta veziculelor. [< fr. eczematide].

SAROS s.n. Perioada de 18 ani, 11 zile si 8 ore dupa care eclipsele de Soare, de Luna si mareele se repeta in aceleasi conditii. [< gr., lat., fr., engl. saros < cuv. asiro-babilonian].

ECZEMATIDA s. f. afectiune cutanata asemanatoare cu eczema, aparand in aceleasi conditii, dar distingandu-se prin absenta veziculelor. (< fr. eczematide)

MONOGENIC, -A adj. 1. reprodus pe cale asexuata. ◊ (despre un caracter) conditionat de o singura gena. 2. (despre soluri) format in intregime in aceleasi conditii bioclimatice. (< fr. monogenique)

PARAGENEZA s. f. 1. (biol.) deviatie experimentala a cresterii prin modificarea expresiei unei gene sau a oricarui fenomen care are loc in cromozom. 2. formarea in aceeasi epoca si in aceleasi conditii a mai multor minerale asociate. ◊ asocatie de minerale in aceste conditii. (< fr. paragenese)

SAROS s. n. perioada de 18 ani, 11 zile si 8 ore dupa care eclipsele de Soare, de Luna si mareele se repeta in aceleasi conditii. (< fr. saros)

SUBSTITUT s. m. 1. cel care tine locul titularului. ◊ ceea ce tine locul unui lucru, care i se substituie. 2. produs industrial care inlocuieste un produs mai vechi. 3. element lingvistic care poate inlocui, in aceleasi conditii gramaticale, un alt element lingvistic; substituent (2). (< fr. substitut, lat. substitutus)

starui (staruiesc, staruit), vb. – 1. (Inv.) A se baza, a consista. – 2. A persevera, a continua. – 3. A permanentiza, a dura, a dainui in aceleasi conditii. – 4. (Inv.) A-si indrepta privirea, a avea in vedere. – 5. A insista, a persista, a se incapatina. – 6. A sprijini, a recomanda, a aprecia, a ocroti. Pare formatie culta, pornind de la stare, pentru a obtine cu ajutorul suf. nuantele pe care limbile romanice le indica prin intermediul pref. (Tiktin; Candrea), cf. dare si darui, tirg si tirgui etc. Apare pentru prima oara la Cantemir. In evolutia sa semantica ar fi putut sa se sprijine pe pol. staworac „a insista”, cf. ceh. starati „a insista” (Cihac, II, 363; Conev 98); dar aceasta coincidenta ar putea fi intimplatoare. Der. staruinta, s. f. (permanenta, persistenta; insistenta; perseverenta; favoare, protectie); staruitor, adj. (insistent).

CAUZALITATE (‹ fr.) s. f. 1. (FILOZ.) Raport necesar intre cauza si efectul sau, cauza desemnand antecedentul producator al efectului. ♦ Principiul cauzalitatii = principiu fundamental al gindirii enuntat astfel: in aceleasi conditii, aceleasi cauze produc aceleasi efecte. C. sociala = proces de atribuire a rolului de cauza anumitor elemente sau factori ai vietii sociale (personali, interpersonali sau extrapersonali) in raport cu altii. 2. (GENET.) Raport genetic existent intre anumite stari ale formelor si varietatilor materiei, aparute in procesele de miscare si dezvoltare ale acesteia.

EPOCA s.f. 1. Perioada, interval de timp din istorie, marcat prin anumite evenimente importante. ◊ A face epoca = a marca o moda, a lasa o amintire durabila. 2. Timp, moment, vreme (cand se repeta ceva periodic la aceleasi conditii). 3. Subdiviziune a unei ere geologice. [Pl. -ci, -ce, var. epoha s.f. / < fr. epoque, it. epoca, cf. gr. epoche – timp de oprire].

BIOCOR s. n. 1. delimitare a unei zone in care se intalnesc aceleasi conditii de viata. 2. grupare de plante si de animale in cadrul unui biotop. (< fr. biochor)

CONVERGENTA s. f. 1. faptul de a converge. ♦ teoria ~tei = teorie burgheza care preconizeaza evolutia celor doua sisteme social-economice si politice, socialismul si capitalismul, spre un tip comun de societate, fara a fi nevoie de revolutia sociala. 2. proprietate a unui fascicul de radiatii de a-si micsora sectiunea, concentrandu-se intr-un singur punct. ◊ insusire a unui sistem optic de a transforma fasciculele paralele sau divergente in fascicule convergente. 3. (mat.) proprietate a unui sir si a unei serii de a fi convergente. 4. (biol.) aparitie, in cursul evolutiei, a unor caractere structurale sau functionale aparent similare la specii inrudite, datorita adaptarii la aceleasi conditii de viata. (< fr. convergence)

ENANTIOTROPIE s. f. (Chim.) Proprietate a unor substante de a trece in doua sisteme de cristalizare diferite, pastrand aceeasi stare de agregare, in conditii fizice ce variaza adecvat. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. enantiotropie, engl. enantiotropy.

HOMEOMORF, -A adj. 1. (min.; despre corpuri) care prezinta o analogie limitata a formelor cristaline. 2. (despre organisme) care se aseamana prin aspectul general si conditiile de viata, care apartine aceluiasi grup taxonomic. (< fr. homeomorphe)

DECALA, decalez, vb. I. Tranz. si refl. A (se) distanta in spatiu sau in timp in raport cu ceva, de obicei in raport cu ceva stabilit initial; a (se) produce un decalaj. ♦ Tranz. A distanta doua sau mai multe sisteme tehnice ori organe ale aceluiasi sistem tehnic in vederea asigurarii conditiilor optime de functionare. – Din fr. decaler.

COMUTARE s.f. 1. Actiunea de a comuta si rezultatul ei; comutatie. ◊ (Jur.) Comutarea pedepsei = inlocuire a unei pedepse mai grele printr-una mai usoara. 2. (Mat.) Operatie efectuata asupra unui sir de numere, al carei rezultat nu depinde de ordinea in care se opereaza asupra diferitelor elemente ale sirului. 3. Fenomenul elaborarii unor reflexe conditionate diferite la unul si acelasi stimul in functie de schimbarea conditiilor mediului ambiant. ♦ Particularitate a atentiei cuiva de a trece usor de la o activitate la alta. 4. Procedeu, folosit mai ales in lingvistica structuralista, constand in inlocuirea unui element lingvistic cu altele din acelasi plan sau cu zero, pentru a determina astfel valoarea lui in limba. [< comuta].

COMUTARE s. f. 1. actiunea de a comuta; comutatie. ♦ (jur.) -a pedepsei = inlocuire a unei pedepse mai grele printr-una mai usoara. 2. (mat.) operatie efectuata asupra unui sir de numere, al carei rezultat nu depinde de ordinea in care se opereaza asupra diferitelor elemente ale sirului. 3. fenomenul elaborarii unor reflexe conditionate diferite la unul si acelasi stimul in functie de schimbarea conditiilor mediului ambiant. 4. substituire a unui element lingvistic cu altele, pentru a verifica proprietatile lor respective (fonetice, morfologice, sintactice, semantice). (<comuta)

CARTEL, carteluri, s. n. 1. Uniune monopolista in care mai multe intreprinderi din aceeasi ramura de productie incheie o conventie, stabilind preturile, conditiile de vanzare si de aprovizionare, termenele de plata, cantitatea de marfuri ce urmeaza sa o produca fiecare si isi impart pietele de desfacere, in vederea limitarii sau eliminarii concurentei. 2. Coalitie intre doua sau mai multe partide, organizatii etc. 3. (Inv.) Conventie scrisa intre state, pentru schimbul sau rascumpararea prizonierilor. – Din fr., engl. cartel.

STARE s. 1. v. situatie. 2. v. dispozitie. 3. situatie, soarta. (Nu stie nimic de ~ lor.) 4. situatie, (inv.) stepena. (~ infloritoare.) 5. v. conditie. 6. conditie, rang, teapa, treapta, (pop.) mana, seama. (Sunt de aceeasi ~.) 7. v. ierarhie. 8. rost, situatie. (Avea si el acum o ~.) 9. v. posibilitate. 10. avere, avut, avutie, bogatie, bun, mijloace (pl.), situatie, (inv. si reg.) bogatate, prilej, prindere, (reg.) blaga, prinsoare, (prin Transilv.) apucatura, (Transilv.) iosag, (Olt., Ban. si Transilv.) vlaga, (inv.) bucate (pl.), periusie, (fam.) parale (pl.), (fig.) cheag, seu. (Are ceva ~; om cu ~.)

ECOTIP ~uri n. 1) Grup de plante din aceeasi specie cu anumite insusiri ereditare proprii, formate datorita conditiilor de mediu, prin care se deosebesc de alte grupuri ale speciei date din alt mediu. 2) zool. Rasa ecologica. /<fr. ecotype

ECOTIP s.n. Grup de plante sau animale din aceeasi specie cu anumite insusiri ereditare proprii, dobandite sub influenta conditiilor de mediu. [< fr. ecotype].

CONTRAVIZITA ~e f. 1) A doua vizita in cursul aceleiasi zile, facuta de un medic unui bolnav (mai ales in conditii de spital). 2) Vizita de raspuns. /<fr. contre-visite

ECOTIP, ecotipuri, s. n. Grup de plante din aceeasi specie, cu anumite insusiri ereditare proprii, formate in urma influentei unor conditii de mediu. – Din fr. ecotype.

SERVICIU s.n. 1. Actiunea, faptul de a servi, de a sluji. ♦ Slujba, post, functie. ♦ A fi (sau a se pune) in serviciul cuiva (sau a ceva) = a se devota unei persoane sau unei idei, unei cauze etc. 2. Sectie administrativa a unei institutii, a unei intreprinderi etc. ♦ Personalul care incadreaza o astfel de sectie. 3. Serviciu militar = stagiu militar. 4. Ajutor, sprijin dat cuiva. ♦ A face un rau serviciu cuiva = a face cuiva (fara voie) o neplacere. ♦ Scara de serviciu = scara secundara intr-un imobil. 5. Succesiunea in timp a regimurilor de functionare ale unui sistem tehnic impreuna cu duratele lor. ♦ Ansamblu de instalatii tehnice care concureaza la desfasurarea in bune conditii a unei activitati tehnice, industriale sau publice principale. 6. Totalitatea tacamurilor, portelanurilor, sticlariei din aceeasi garnitura in care se serveste mancarea la masa. 7. (In diverse sporturi) Punerea in joc a mingii. [Pron. -ciu, pl. -ii. / < fr. service, it. servizio, lat. servitium].

HETEROGINISM s. n. conditie ca femelele unei populatii (albine, furnici) sa fie mai putin uniforme morfologic decat masculii din aceeasi specie. (< fr. heterogynisme)

CATEGORIE, categorii, s. f. 1. Grup de fiinte, de obiecte sau de fenomene de acelasi fel sau asemanatoare intre ele. ◊ Categorie istorica = fenomen care se schimba in legatura cu anumite conditii social-istorice. 2. Notiune logica fundamentala care reflecta realitatea obiectiva in modul cel mai general. – Fr. categorie (lat. lit. categoria).

STEREOTIP adj. 1. (Poligr.; op. eterotip) Tiparit dupa stereotip. 2. (Fig.; peior.) Care este reprodus in aceeasi forma; foarte comun, mereu acelasi; obisnuit, banal. // s.m. (Fiziol.) Stereotip dinamic = complex de miscari sistematizate in urma unor repetari in conditii identice, a caror succesiune se realizeaza automat. [< fr. stereotype].

RASAD ~uri n. 1) (adesea cu sens colectiv) Planta tanara crescuta din samanta in conditii speciale (de sera), care urmeaza sa fie rasadita in pamant (la aer liber). 2) fig. fam. Urmas al aceluiasi strabun. /< bulg. razsad, sb. razsada

CLASA s. f. 1. grup de obiecte, fenomene, fiinte cu insusiri comune. ◊ (log.) ansamblu de elemente avand anumite insusiri comune care satisfac o conditie sau un criteriu dat. 2. ~ sociala = grup mare de oameni, istoriceste constituit, carora le sunt proprii anumite caracteristici sociale, acelasi loc in sistemul productiei sociale, acelasi raport fata de mijloacele de productie, acelasi rol in organizarea muncii , acelasi mod de obtinere a partii de care dispun din bogatia societatii, o psihologie si o constiinta sociala proprie. 3. categorie sistematica a regnului animal sau vegetal, intre increngatura si ordin. 4. fiecare dintre grupele de cate trei cifre ale unui numar cu mai multe cifre. 5. unitate de baza in invatamant, cuprinzand elevi de aceeasi varsta si cu acelasi nivel de pregatire, carora urmeaza sa li se predea aceleasi materii. ◊ sala in care se tin cursurile unui asemenea grup de elevi. 6. categorie de confort a vagoanelor, a compartimentelor de tren, a cabinelor de vapor etc. 7. categorie, grad, rang stabilite dupa valoare, dupa merit. ♦ de (mare) ~ = de calitate superioara, de mare valoare. (< fr. classe, germ. Klasse)

BON (‹ fr.) s. n. Document (cu valabilitate limitata in timp) care confera detinatorului sau dreptul de aprimi ceva sau de a beneficia de ceva; nota de plata pe baza careia se achita marfuri sau servicii ♦ B. de lucru = document pe baza caruia se executa o lucrare si care serveste la evidenta muncii prestate, precum si la calculul platii cuvenite pentru ea. ♦ Bonuri de tezaur = titluri de imprumut (purtatoare de dobinda) emise de ministerul finantelor sau de tezaur pentru a obtine fonduri de la cetateni sau de la banci, in vederea acoperirii unor goluri bugetare. ♦ Bonuri de casa = titluri emise mai ales de intreprinderi sau de banci pentru procurarea de fonduri pe termen scurt. Dupa natura emisiunii, publice sau private, exista b. la purtator sau la ordin. B. de c. au acelasi regim fiscal ca al obligatiunilor. ♦ B. de subscriptie = titluri atasate obligatiunilor, conferind dreptul subscrierii acelei obligatiuni unei actiuni. conditiile de subscriere sint stabilite de la inceput. Daca bonul este separat de obligatiune face obiectul unei cotatii separate.

PRIMA s. f. 1. suma care se plateste initial sau periodic de catre asigurat societatii de asigurare (asiguratorului) pentru asigurarea unor marfuri, persoane sau bunuri. 2. recompensa acordata de stat pentru incurajarea unei activitati comerciale sau industriale. ♦ ~ de export = prima, in bani sau sub forma unor scutiri de taxe si impozite, acordata de stat exportatorilor pentru incurajarea exportului anumitor marfuri. 3. retributie suplimentara acordata cuiva pentru indeplinirea exemplara sau depasirea unor conditii de calitate si cantitate privind productia. 4. prima pozitie sau garda la scrima. 5. (muz.) cel mai mic interval, intre doua trepte de aceeasi inaltime. ◊ treapta intai de la o treapta data. (< fr. prime)

RASA s. f. 1. grup biologic de oameni care s-a format din cele mai vechi timpuri, prin adaptarea indelungata la mediul cosmogeografic si la conditiile istorice de viata economico-sociale, avand drept caractere distinctive culoarea pielii, a parului, trasaturile fetei etc. 2. varietate de animale dintr-o aceeasi specie, cu caractere distinctive; soi. (< fr. race, germ. Rasse)

conditie s. 1. v. situatie. 2. v. clauza. 3. v. factor. 4. pozitie, situatie, stare, (inv. si pop.) obraz, (Transilv.) prindoare. (~ sociala.) 5. rang, stare, teapa, treapta, (pop.) mana, seama. (Sunt de aceeasi ~.)

CONVERGENTA, convergente, s. f. 1. Faptul de a converge; indreptare spre acelasi punct, fig. catre acelasi scop. ♦ Valoarea reciproca a distantei focale a unei lentile, exprimata in dioptrii. 2. Aparitie a unor asemanari structurale sau functionale la organisme indepartate filogenetic, ca rezultat al adaptarii la conditii de mediu relativ identice. – Din fr. convergence.

CONVERGENTA s.f. 1. Faptul de a converge; indreptare catre acelasi centru, (fig.) catre acelasi scop. ♦ (Mat.) Proprietate a unei serii de a admite o suma determinata. 2. (Biol.) Aparitie a unor asemanari structurale sau functionale la organisme indepartate filogenetic ca urmare a adaptarii lor la conditii de mediu identice. [Cf. fr. convergence, it. convergenza].

CAUZA s. f. 1. ceea ce determina aparitia unui fenomen, a unei intamplari; fenomen care provoaca, in anumite conditii, aparitia altui fenomen. 2. problema sociala de mare importanta, care preocupa o colectivitate larga de oameni. ♦ in cunostinta de ~ = cunoscand bine problema despre care este vorba; a face ~ comuna = a lupta impreuna (cu altii) pentru aceeasi cauza. ◊ motiv, ratiune. 3. (jur.) pricina, proces. ♦ a avea castig de ~ = a castiga. (< lat., it. causa, dupa fr. cause)

DIVERGENTA s. f. 1. deosebire, opozitie de pareri, de conceptii etc.; (p. ext.) neintelegere, conflict. 2. proprietate a unui fascicul de radiatii pornind din acelasi punct de a-si mari sectiunea. ◊ insusire a unui sistem optic (lentila, oglinda) de a transforma fasciculele paralele sau convergente in fascicule divergente. 3. (biol.) deosebire intre indivizi, specii etc. in procesul de adaptare la conditii variate de mediu, in lupta pentru viata. 4. (mat.) proprietate a unei serii de a fi divergenta. (< fr. divergence, lat. divergentia)

PROBABILITATE s.f. 1. Caracterul a ceea ce este probabil; aparenta de adevar, posibilitate cu multe sanse de realizare. ♦ Dupa toate probabilitatile = dupa cat se pare. 2. Marime folosita in formularea legilor statistice ale fenomenelor, care nu sunt perfect determinate prin anumite conditii experimentale date. ♦ Teoria probabilitatii = teorie despre evenimente intamplatoare cu caracter de masa; calculul probabilitatilor = ramura a matematicii care se ocupa cu studiul probabilitatilor producerii unui fenomen sau a unui eveniment dintr-un complex de fenomene sau de evenimente de acelasi fel. [Cf. lat. probabilitas, fr. probabilite].

CONVERGENTA ~e f. 1) Caracter convergent. ~a liniilor ~a eforturilor. 2) fig. Orientare spre acelasi scop; tendinta de contopire. 3) mat. Proprietate a unei serii, suma termenilor careia este un numar finit. 4) Distanta focala inversa a unei lentile, exprimata in dioptrii. 5) Asemanare la unele organisme care fac parte din diferite clase, ca rezultat al adaptarii lor la conditii de viata relativ identice. /<fr. convergence

FACTOR ~i m. 1) conditie esentiala care determina aparitia unui proces sau fenomen; element care contribuie la producerea unui fenomen sau proces. 2) mat. Element constitutiv al unui produs; termen al unei inmultiri. ◊ ~ prim fiecare dintre numerele prime la care se imparte exact un numar dat. ~ comun numar cu care se inmultesc toti termenii unei sume. 3) fiz. Raport dintre doua valori ale aceleiasi marimi. ~ de presiune. /<fr. fracteur, lat. factor, ~oris

ETAJ, etaje, s. n. 1. Fiecare dintre partile unei cladiri de deasupra parterului, cuprinzand incaperile situate pe acelasi plan orizontal; cat, nivel. 2. Parte dintr-o masina de forta in care se produce o variatie a vitezei sau a presiunii fluidului. 3. Parte a unui amplificator electric in care se produce una dintre amplificari. 4. Complex de straturi bine individualizate petrografic si faunistic, corespunzand celei mai mici diviziuni a timpului geologic. 5. (Bot.; in sintagma) Etaj de vegetatie = zona de vegetatie cu anumite conditii proprii, determinate de modificarile regimului termic si hidric pe verticala. – Din fr. etage.

Baucis, taranca din Phrygia de conditie umila, casatorita cu Philemon, alaturi de care a trait toata viata in cea mai armonioasa intelegere. Odata, pe cind Zeus si Hermes cutreierau tinutul sub chipul si infatisarea a doi calatori, ei le-au dat gazduire in modestul lor bordei. Drept multumire zeii le-au transformat locuinta intr-un templu maret si le-au fagaduit sa le indeplineasca orice dorinta. Cum Philemon si Baucis au cerut sa nu se desparta niciodata, voia le-a fost indeplinita. Dupa ce au trait pina la adinci batrineti, au murit in aceeasi zi si au fost transformati, dupa moarte, in doi copaci, asezati unul linga altul, la intrarea templului.

CIVIL, -A adj. 1. Privitor la cetatenii unui stat; referitor la raporturile juridice dintre cetateni. ◊ Drept civil = ramura a dreptului care se ocupa cu conditiile persoanelor, raporturile lor de familie si diferite legaturi juridice care dau nastere la drepturi, obligatii etc.; cod civil = totalitatea normelor juridice care reglementeaza raporturile de drept civil; stare civila = situatia unei persoane asa cum rezulta din actele sale privitoare la nastere, casatorie etc.; ofiter al starii civile = delegat al puterii de stat insarcinat cu incheierea actelor de stare civila; parte civila = partea care pretinde despagubiri pentru daunele suferite cu ocazia unei infractiuni. 2. Care nu este militar, lipsit de caracter militaresc. ◊ Razboi civil = conflict armat pentru putere intre doua grupuri adverse din acelasi stat. // s.m. si f. Persoana care nu face parte din armata. [Var. tivil, -a adj., s.m.f. / < lat. civilis, cf. it. civile, fr. civil].

FORMA s.f. 1. Infatisare, aspect exterior; contur. ♦ (Fil.) Categorie filozofica ce desemneaza modul de existenta, de organizare interna, interactiunea si legaturile reciproce dintre elementele constitutive ale obiectului. ♦ Stabilirea de maxima capacitate de efort a organismului, obtinuta prin antrenament; conditie fizica buna. ◊ A fi in forma = a fi, a se afla in cele mai bune conditii. 2. Totalitatea mijloacelor prin care se exprima continutul unei opere de arta (mai ales de literatura). 3. Fel, chip, mod. ♦ Mod de organizare, de conducere politica, sociala etc. 4. Dispozitie legala de procedura. ◊ Viciu de forma = nerespectare a unei dispozitii de procedura care atrage anularea unui act sau a unei hotarari judecatoresti. 5. Aspect pe care il ia un cuvant pentru a indeplini o functie gramaticala. 6. Stare de agregare a corpurilor. 7. (Metal.) Negativul in care se toarna o piesa. ♦ (Poligr.) Cutie de otel in care se toarna litere; zat al unei pagini. 8. (Mat.) Fiecare dintre expresiile analitice sub care poate fi pusa aceeasi relatie. ♦ Polinom omogen. [< fr. forme, it., lat. forma].