ASA¹ adv. 1) In felul acesta; in modul acesta; astfel. ◊ ~-zis sau ~-numit conventional numit astfel; pretins; fals; aparent; impropriu. Si ~, si ~ si intr-un fel, si intr-altul. Ori ~, ori ~ sau intr-un fel, sau intr-altul. ~ si ~ nu prea bine; potrivit. Azi ~, maine ~ mereu in felul acesta. 2) In acelasi fel; in acelasi mod. 3) Intru totul; intocmai; exact. O fapta ~ de frumoasa. /<lat. eccum-sic

MASURA ~i f. 1) Valoare a unei marimi determinata prin raportare la o unitate data. ◊ In mare ~ in mare (sau buna) parte. De o ~ la fel; deopotriva. Pe (sau dupa) ~a cuiva (sau a ceva) potrivit, intocmai cu cineva sau cu ceva. Pe ~ ce cu cat. 2) Valoare, proportie fireasca a lucrurilor; limita pana la care se poate concepe sau admite ceva; marime normala, rezonabila. ◊ Cu ~ atat cat trebuie; cu socoteala. Peste ~ mai mult decat trebuie; exagerat. A intrece ~a a depasi limita permisa. 3) Unitate conventionala pentru masurare. ◊ Cu aceeasi ~ la fel, in acelasi mod. 4) Cantitatea si natura unitatilor ritmice din textul unui vers; structura metrica a versului. 5) Cea mai mica diviziune care sta la baza organizarii si gruparii duratei sunetelor intr-o piesa muzicala. 6) Actiune (mijloc, procedeu) la care se recurge in vederea realizarii unui anumit scop. ◊ A lua ~i a dispune, a hotari cele necesare pentru atingerea unui scop. [G.-D. masurii] /<lat. mensura

A SOCOTI ~esc tranz. 1) A supune unui calcul; a determina printr-un calcul; a calcula. 2) A fi de parere; a gasi de cuviinta; a gandi; a crede; a considera. 3) A pretui printr-o judecata favorabila; a aprecia; a crede; a considera. 4) A interpreta in acelasi mod; a trata intocmai. ~ ca pe un frate. 5) rar A pune pe seama (cuiva). /<lat. succutere

BIPENAT, -A adj. (Despre frunze compuse) Care are petiolurile secundare dispuse in mod penat pe petiolul principal si foliolele dispuse in acelasi mod pe petiolurile secundare. [Cf. fr. bipenne < lat. bis – de doua ori, pennatus – cu pene].

DISTAR s.n. Lentila negativa (divergenta) gravata in dioptrii, care se aplica in acelasi mod ca un filtru colorat in fata obiectivului de fotografiat pentru a permite cuprinderea unei deschideri unghiulare mai mari. [< germ. Distar].

DISTAR s. n. lentila negativa (divergenta) gravata in dioptrii, care se aplica in acelasi mod ca un filtru colorat in fata obiectivului de fotografiat pentru a permite cuprinderea unei deschideri unghiulare mai mari. (< germ. Distar)

OMORGANIC, -A, omorganici, -ce, adj. (Despre consoane) Emis de aceleasi organe si avand acelasi mod de articulare. – Din fr. h**********e.

OMORGANIC, -A adj. (Despre consoane) Formate de aceleasi organe, avand acelasi mod de articulare. [< fr. h**********e].

CLASA s. f. 1. grup de obiecte, fenomene, fiinte cu insusiri comune. ◊ (log.) ansamblu de elemente avand anumite insusiri comune care satisfac o conditie sau un criteriu dat. 2. ~ sociala = grup mare de oameni, istoriceste constituit, carora le sunt proprii anumite caracteristici sociale, acelasi loc in sistemul productiei sociale, acelasi raport fata de mijloacele de productie, acelasi rol in organizarea muncii , acelasi mod de obtinere a partii de care dispun din bogatia societatii, o psihologie si o constiinta sociala proprie. 3. categorie sistematica a regnului animal sau vegetal, intre increngatura si ordin. 4. fiecare dintre grupele de cate trei cifre ale unui numar cu mai multe cifre. 5. unitate de baza in invatamant, cuprinzand elevi de aceeasi varsta si cu acelasi nivel de pregatire, carora urmeaza sa li se predea aceleasi materii. ◊ sala in care se tin cursurile unui asemenea grup de elevi. 6. categorie de confort a vagoanelor, a compartimentelor de tren, a cabinelor de vapor etc. 7. categorie, grad, rang stabilite dupa valoare, dupa merit. ♦ de (mare) ~ = de calitate superioara, de mare valoare. (< fr. classe, germ. Klasse)

OMORGANIC, -A adj. (despre foneme) emis de aceleasi organe, avand acelasi mod de articulare. (< fr. h**********e)

CLADI, cladesc, vb. IV. Tranz. 1. A face, a ridica o constructie, o cladire (2); a zidi, a construi. 2. A aseza lucruri (de acelasi fel) in mod sistematic, unul peste altul, pentru a forma o gramada. – Din sl. kladon, klasti.

TOTODATA adv. In acelasi timp, in mod concomitent, simultan; totdeodata. – Tot + o + data.

DEOPOTRIVA adv. 1) In mod egal; in aceeasi masura. 2) La fel de; egal; aidoma. /de + o + potriva

PROCESIUNE ~i f. 1) Sir lung de persoane care merg in mod solemn in aceeasi directie; alai; cortegiu. 2) Ceremonie religioasa in cursul careia credinciosii merg in coloana, cantand imnuri si rostind rugaciuni. [Sil. -si-u-] /<fr. procession, lat. processio, ~onis

CURSA s.f. 1. Drum, distanta de strabatut. ♦ Drum facut de un vehicul (in mod regulat) pe acelasi itinerar dupa un orar stabilit. ♦ (Concr.) Vehicul care parcurge o astfel de distanta. 2. Unghi format de directia in care se misca o nava comerciala cu directia nordului. 3. (Fam.) Alergatura, umblet. 4. (La pl.) Alergari de cai. ♦ (Fig.) Intrecere, competitie, actiune competitiva. 5. Intrecere in care mai multi concurenti parcurg repede o anumita distanta. 6. Lungimea drumului parcurs de un piston in cilindru intre cele doua puncte moarte. [< fr. course, (2) engl. course].

CORELATIE s. f. 1. relatie reciproca intre lucruri sau fenomene; interdependenta. ◊ relatie de reciprocitate intre cuvinte sau unitati sintactice, in cadrul propozitiei sau frazei. 2. raport de excludere intre termeni care contracteaza aceeasi relatie in mod alternativ. ◊ (mat.) transformare biunivoca prin care unui punct ii corespunde un plan, si reciproc, deci unei drepte, o dreapta. ♦ coeficient de ~ = marime masurand relatia de similitudine intre doi factori. (< fr. correlation, lat. correlatio)

OMONIM, -A I. adj. 1. care are acelasi nume. 2. (muz.; despre relatia dintre doua tonalitati) care au aceeasi tonica, dar mod diferit. II. s. n. 1. cuvant identic ca forma si pronuntare cu un altul, dar deosebit ca sens. 2. joc care cere dezlegatorului sa gaseasca un cuvant cu mai multe intelesuri, fara a i se schimba nici forma grafica, nici accentul. II. s. m. f. cel care poarta acelasi nume cu altcineva. (< fr. h******e)

ASOCIATIV, -A, asociativi, -e, adj. 1. Care apartine unei asociatii (4), privitor la o asociatie; (despre memorie) care evoca imagini prin asociatie (4). 2. (Despre unele operatii matematice) Care duce la acelasi rezultat independent de modul cum au fost grupate elementele unui grup ordonat. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. associatif.

SIMILE adv. (Muz.; indica modul de executie) Cu aceeasi intensitate, cu aceeasi nuanta ca mai inainte. [Pr.: si-] – Cuv. it.

SUPIN ~e n. gram. mod nepersonal al verbului, avand aceeasi forma ca participiul trecut, dar nevariabila si precedata de anumite prepozitii. /<lat. supinum

IDEM adv. (se foloseste pentru a evita repetarea unui nume sau a unei referinte) In mod identic; la fel; tot asa; acelasi. /Cuv. lat.

UNIFORM, -A I. adj. care are permanent si pe toata intinderea aceeasi forma, infatisare. ◊ (si adv.) (in mod) constant. II. s. f. imbracaminte-tip menita sa distinga pe membrii anumitor institutii (elevi, militari etc.). (< fr. uniforme, lat. uniformis)

APROBA, aprob, vb. I. Tranz. A incuviinta o actiune, o parere, o propunere etc. a cuiva, a fi de aceeasi parere cu cineva; a rezolva in mod favorabil cererea, propunerea etc. cuiva. – Din lat. approbare.

aproba (aprob, aprobat), vb. – A incuviinta ceva, a fi de aceeasi parere cu cineva; a rezolva in mod favorabil cererea, propunerea etc. cuiva. Lat., it. approbare (sec. XIX). – Der. (din fr.) aprobativ, adj.; aprobator, adj.; dezaproba, vb.

SUPIN s.n. (Gram.) mod nepredicativ care denumeste actiunea verbala, avand aceeasi forma cu participiul, dar precedat de prepozitie. [Pl. -ne, -nuri. / cf. lat. supinum, fr. supin].

OICOFITE s. f. pl. plante spontane introduse in mod voluntar de om in cultura in aceeasi regiune. (< engl. oikophytes)

APROBA, aprob, vb. I. Tranz. A incuviinta o actiune, o parere etc.; a fi de acord, de aceeasi parere cu cineva. ♦ A consimti in mod oficial la ceva printr-un act autentic. Ministerul i-a aprobat cererea. ◊ Expr. (Refl.) Se aproba, formula (scrisa) prin care o autoritate rezolva favorabil o cerere etc. – Lat. lit. approbare.

HABITUDINE (‹ fr., lat.) s. f. 1. (SOCIOL.) mod de comportament al indivizilor ce apartin aceluiasi grup, format in procesul de socializare, reprezentand un act standardizat si reprodus ca atare timp indelungat, nu prin constrangere, ci in virtutea normelor morale acceptate; obicei, obisnuinta. ◊ H. mentala = actiune sau grup de actiuni ori operatii mentale, automatizate prin repetare, care faciliteaza realizarea unor performante intelectuale. 2. (FILOZ.) mod de a fi general si permanent, stare a unei existente considerata in ansamblul ei; p. restr. stare rezultata in urma unei schimbari, ca efect al adaptarii.

COORDONATOR, -OARE, coordonatori, -oare, adj., subst. 1. Adj., s. m. si f. (Persoana) care coordoneaza. 2. Adj. (Lingv.; in sintagma) Conjunctie coordonatoare = conjunctie care leaga propozitii sau parti de propozitie de acelasi fel. 3. S. n. Aparat care indica in mod automat pilotului, in cursul zborului, locul unde se afla avionul si distanta parcursa de la locul de decolare. – Din fr. coordonateur.

CONJUGARE, conjugari, s. f. 1. Actiunea de a (se) conjuga si rezultatul ei. 2. Flexiunea verbului. ♦ Categorie de verbe cu aceeasi terminatie la infinitiv, care se conjuga in mod asemanator. 3. Fig. Imbinare, impletire. 4. (Biol.) Forma cea mai simpla de fecundatie, care consta in unirea temporara a doi indivizi (la infuzori) sau a doua celule (la unele alge), urmata de un schimb reciproc de substante nucleare. – V. conjuga.

AS asi m. 1) Carte de joc cu valoarea cea mai mare intre cartile de aceeasi culoare. 2) fig. Persoana care se evidentiaza in mod deosebit intr-un domeniu oarecare. /<fr. as, lat. as, assis

CONJUGARE ~ari f. 1) v. A CONJUGA si A SE CONJUGA. 2) Categorie la verbe cu aceeasi terminatie la infinitiv care se conjuga in mod asemanator. 3) biol. (la infuzori, la unele alge) mod de inmultire bazat pe un schimb de substanta nucleara. ~ bacteriana. /< a conjuga

HABITUDINE s. f. obisnuinta; deprindere, obicei. ◊ mod de comportament, istoriceste constituit, al indivizilor apartinand aceluiasi grup. (< fr. habitude, lat. habitudo)

IZOMERIE s. f. Proprietate a unor substante cu aceeasi compozitie chimica de a avea insusiri diferite, datorita modului diferit de asezare a atomilor in molecula. – Din fr. isomerie.

AS, asi, s. m. 1. Moneda romana de arama sau de bronz, folosita ca unitate monetara. 2. Carte de joc marcata cu un singur punct sau semn si care de obicei este considerata ca avand cea mai mare valoare fata de cartile de aceeasi culoare; birlic. 3. Fig. Persoana care se distinge in mod cu totul deosebit intr-un domeniu oarecare prin pricepere sau indemanare. – Din fr. as, it. asso.

CONFUZIUNE s.f. (Jur.) 1. mod de stingere a unor obligatii prin reunirea in aceeasi persoana a calitatilor de debitor si de creditor. 2. V. confuzie. [Cf. fr. confusion, it. confusione, lat. confusio].

PLAN s.n. 1. Suprafata neteda, plana, fara ridicaturi. ♦ Suprafata care contine toate dreptele care trec printr-un punct fix si intersecteaza o dreapta. ♦ (Anat.) Suprafata care sectioneaza imaginar corpul omenesc sub o anumita incidenta. 2. Desen tehnic care reprezinta grafic o suprafata de teren, o constructie, o masina etc. 3. Parte a unei suprafete in raport cu departarea de ochiul observatorului si cu reprezentarea ei intr-o pictura, intr-un tablou etc. ♦ (Cinem.) Fiecare serie de instantanee dintr-un film, privind aceeasi actiune sau acelasi subiect, luate sub acelasi unghi de vedere si intr-un cadru constant. ♦ mod de incadrare a subiectului filmat ori a diverselor sale elemente sub aspect dimensional. 4. Suprafata de sustinere in aer a unei aeronave; (p. ext.) aripa. 5. Fel cum sunt asezate, dispuse partile unei opere stiintifice, literare etc. in momentul cand au fost coordonate intre ele; proiect, alcatuire; (p. ext) proiect pentru o actiune care urmeaza sa fie indeplinita. 6. Proiect elaborat cu anticipare, cuprinzand o suita ordonata de operatii destinate sa duca la atingerea unui scop; program de lucru. [Pl. -nuri, -ne. / < fr. plan, cf. lat. planum].

OSTINATO I. adj. (muz.) cu tenacitate, perseverent; repetat. II. s. n. motiv melodic sau ritmic repetat in mod staruitor. ♦ basso ~ = lucrare polifonica in care basul repeta acelasi desen muzical. (< it. /basso/ ostinato)

SUPIN, supine, s. n. mod nepersonal al unui verb, precedat in mod obligatoriu de una dintre prepozitiile „de”, „la” etc., avand aceeasi forma ca participiul trecut, de care se deosebeste prin aceea ca nu este variabil. – Din lat. supinum, fr. supin.

SENS s. I. 1. (LINGV.) acceptie, continut, insemnare, inteles, semnificatie, valoare, (rar) semantica, semantism, (inv.) noima, simt, talc. (~ul unui cuvant.) 2. v. semnificatie. 3. coerenta, logica, noima, sir. (Vorbeste fara ~.) 4. justificare, logica, motivare, noima, ratiune, rost, temei. (Nu vad ~ul acestei decizii.) 5. inteles, mesaj, semnificatie, talc, (inv.) socoteala. (~ul adanc al unei poezii.) 6. semnificatie, talc, (fig.) pret. (Iscat-am frumuseti si ~uri noi.) 7. v. scop. 8. importanta, insemnatate, semnificatie, valoare, (fig.) pret. (~ul actului Unirii.) II. 1. directie, parte. (In ce ~ o iei?) 2. directie, latura, parte. (Din toate ~urile veneau spre noi.) 3. cale, directie, linie. (Ce ~ va urma aceasta dezvoltare?) 4. directie, linie, orientare. (~ul luat de un fenomen.) 5. chip, fel, gen, maniera, mod, (rar) spirit. (Se pot face si alte observatii in acelasi ~.)

GENERATIE s. f. 1. functiune prin care fiintele vii se reproduc; reproducere. ♦ (biol.) ~ spontanee = ipoteza potrivit careia organismele vii ar lua nastere in mod spontan din materia anorganica. 2. totalitatea oamenilor care sunt de aceeasi varsta. ◊ (biol.) grupare de indivizi avand aceeasi filiatie. ◊ perioada de timp care desparte varsta tatalui de aceea a fiului. 3. grup de familii tehnologice contemporane sau coerente corespunzand perioadelor in care tehnica se afla relativ stabilizata. (< fr. generation, lat. generatio)

DISJUNGE, disjung, vb. III. Tranz. (Jur.) A desparti doua litigii care fusesera unite, spre a le cerceta si solutiona in mod separat. ♦ P. gener. A separa o chestiune de alta (apartinand aceluiasi ansamblu). – Din lat. disjungere.

GENERATIE s.f. 1. Functiune prin care fiintele vii se reproduc; reproducere. ◊ (Biol.) Teoria generatiei spontanee = teorie conform careia din materia anorganica poate lua nastere in mod spontan un organism viu evoluat. 2. Totalitatea oamenilor care au cam aceeasi varsta sau traiesc in acelasi timp. ♦ (Biol.) Grupare de indivizi avand aceeasi filiatie. ♦ Perioada de timp care desparte varsta tatalui de aceea a fiului. [Gen. -iei, var. generatiune s.f. / cf. fr. generation, it. generazione, lat. generatio].

STEREOIZOMER s.m. Substanta care are in molecula acelasi numar de atomi din fiecare element, dar care difera prin modul de aranjare a acestor atomi in spatiu. [Pron. -re-o-i-. / cf. fr. stereo-isomere].

TIP, (1, 2, 3) tipuri, (4) tipi, s. m. 1. S. n. Obiect care reprezinta modelul pe baza caruia se produc alte obiecte de acelasi fel; prototip. 2. S. n. Individ, exemplar, obiect, fenomen care intruneste anumite trasaturi reprezentative, esentiale pentru un grup intreg de indivizi, de exemplare, de obiecte etc. de acelasi fel. ♦ Spec. Personaj din literatura sau din arta care intruneste, in modul cel mai expresiv, trasaturile, caracterele esentiale ale indivizilor din categoria (sociala sau psihologica) pe care o reprezinta. ♦ Totalitatea caracterelor distinctive fundamentale ale unui grup, ale unei familii, ale unei rase etc. ♦ Caracter distinctiv; particularitate. 3. S. n. Soi³, fel, gen, categorie. 4. S. m. (Fam.) Individ, ins. – Din fr. type, lat. typus.

CONSECVENTA s.f. 1. (In logica scolastica) Implicatia si decurgerea formulelor logice una din alta. 2. Caracteristica a gandirii corecte care respecta legile si regulile de formare si transformare intr-un sistem deductiv. ♦ Fel de a actiona logic si pe aceeasi linie de conduita; linie de conduita ferma, neschimbatoare. ◊ Cu consecventa = in mod consecvent. [Var. consecuenta s.f. / cf. lat. consequentia, it. consequenza, fr. consequence].

IZOMERIE s. f. 1. proprietate a unor substante cu aceeasi formula moleculara de a avea insusiri fizice si chimice deosebite, datorita modului diferit de dispunere a atomilor in molecula. 2. insusire a nucleelor atomice ale aceluiasi element chimic de a avea stari de energie si, deci, proprietati radioactive diferite. 3. (bot.) egalitate a segmentelor analoage ale organelor aceleiasi specii. 4. influenta egala a factorilor ereditari. (< fr. isomerie)

A SE DESPRINDE ma desprind intranz. 1) (despre obiecte lipite, legate, prinse etc.) A se separa de locul unde a fost fixat. 2) (despre fiinte) A inceta de a fi laolalta sau in acelasi loc; a se separa. 3) fig. (despre concluzii, invataminte etc.) A decurge in mod firesc; a reiesi; a rezulta; a urma. /des- + a prinde

SINCRONIC, -A, sincronici, -ce, adj. 1. (Despre fapte, fenomene sau evenimente) Care exista sau se petrec in acelasi timp; simultan, concomitent, sincron. 2. Care se refera la fapte, fenomene sau evenimente existente sau petrecute in acelasi timp. ◊ Tabele sincronice = tabele cronologice ale evenimentelor care au avut loc in acelasi timp. ♦ (Fiz.; despre evolutia fenomenelor periodice) Care prezinta sincronism, care se produce in mod sincron. 3. (Despre metode de studiu sau puncte de vedere) Care nu se face in mod istoric; independent de evolutia istorica; static. – Din fr. synchronique.

VERTICIL, verticile, s. n. mod de asezare a florilor, a frunzelor sau a ramurilor in forma de cerc, la acelasi nivel, in jurul unei axe. – Din fr. verticille, lat. verticillus.

MULTIPROGRAMARE s. f. mod de exploatare a unui sistem de calcul care permite executarea mai multor programe cu aceeasi masina, fie simultan, fie alternativ. (< engl. multiprogrammy)

GENERATIE ~i f. 1) Totalitate a indivizilor dintr-o comunitate, care traiesc in acelasi timp, fiind aproximativ de aceeasi varsta. 2) Totalitate a animalelor de o anumita rasa sau specie, nascute in acelasi an. 3): ~ spontanee (sau spontana) teorie naiva conform careia unele organisme vii pot lua nastere in mod spontan din substanta nevie. [G.-D. generatiei; Sil. -ti-e] /<fr. generation, lat. generatio, ~onis

IZOCRONISM s.n. Insusirea de a fi izocron. ♦ Proprietate a unor fenomene periodice de a se repeta in mod identic dupa o perioada anumita de timp. ♦ Stare a doua celule nervoase sau musculare avand aceeasi cronaxie. [Var. isocronism s.n. / cf. fr. isochronisme].

BILATERAL, -A, bilaterali, -e, adj. 1.Care are doua parti (sau doua laturi) opuse, simetrice. 2. Care priveste in acelasi timp doua laturi sau aspecte (fundamentale) ale unui intreg. 3. (Despre date, contracte, conventii) Care obliga in mod reciproc partile interesate. – Din fr. bilateral.

STEREOIZOMER, stereoizomeri, s. m. Substanta care are in molecula acelasi numar de atomi din fiecare element ca si alta substanta, dar care difera de aceasta prin modul de aranjare a atomilor in spatiu. [Pr.: -re-o-i-] – Din fr. stereo-isomere.

BILATERAL, -A, bilaterali, -e, adj. 1.Care are doua parti (sau doua laturi) opuse, simetrice. 2. Care priveste in acelasi timp cele doua laturi sau aspecte ale unui intreg. 3. (Despre acte, contracte, conventii) Care obliga in mod reciproc partile interesate. – Fr. bilateral.

PERIFRAZA, perifraze, s. f. Procedeu gramatical si stilistic de exprimare prin mai multe cuvinte a ceea ce, in mod obisnuit, se poate reda printr-un singur cuvant; grup de cuvinte care inlocuieste un termen unic cu acelasi sens. – Din ngr. perifrasis, germ. Periphrase, fr. periphrase.

ANJOU [ãju], familie nobiliara franceza, originara din comitatul cu acelasi nume. A format dinastii regale in Anglia (sub numele de Plantagenet, 1154-1399), in S Italiei (1268-1442), in Sicilia (1268-1282, in mod nominal intre 1266 si 1302). In Ungaria (1308-1387), precum si in Polonia (1370-1382 si 1384-1385).

BIBLIOTECA, biblioteci, s. f. 1. Dulap sau mobila speciala cu rafturi de tinut carti. 2. Incapere, sala in care se pastreaza si se citesc cartile. 3. Colectie de carti, periodice, foi volante, imprimate etc. ♦ Institutie care colectioneaza carti, periodice etc. spre a le pune in mod organizat la dispozitia cititorilor. 4. Nume dat unei serii de carti care prezinta caractere comune si sunt publicate de aceeasi editura. – Din fr. bibliotheque, lat. bibliotheca.

A SE DESPARTI ma despart intranz. 1) A inceta de a mai fi laolalta sau in acelasi loc; a se separa. 2)fig. A se detasa sufleteste (de cineva sau de ceva). 3) A desface casatoria in mod legal; a rupe relatiile de casatorie printr-un divort; a divorta. /<lat. dispartire

RABELAIS [rable], Francois (1494-1553), scriitor si umanist francez. Calugar benedictin si medic. Reprezentant al Renasterii franceze. Biografia sa este putin cunoscuta. Opera sa capitala, romanele fantastice si burlesti cu personaje inconfundabile, „Gargantua” si „Pantagruel”, reprezinta o satira indrazneata la adresa scolasticii, a bigotismului si ignorantei monahale, a absurditatii razboaielor, a abuzurilor feudale. Ea exprima in acelasi timp increderea autorului in esenta umana, in stiinta, in viata libera si naturala, intr-o educatie care dezvolta in mod egal facultatile intelectuale si cele fizice. Spirit erudit, excelent povestitor si cunoscator al limbii, R. se distinge prin bogatia expresiei, gustul pentru concret si pitoresc, umorul suculent, de sursa populara, precum si prin fantezia debordanta si capacitatea de a cultiva toate formele comicului, de la ironie la grotesc. Opera sa il situeaza printre marii creatori ai literaturii universale, ea avand o covarsitoare influenta asupra marilor scriitori satirici si umoristi ai lumii.

A RIMA ~ez intranz. 1) (despre cuvinte, versuri) A constitui o rima; a avea aceeasi rima. 2) A face versuri cu rima. 3) fig. (despre lucruri, oameni, idei etc.) A se potrivi intoc-mai; a se imbina in mod armonios; a fi in ton; a armoniza; a concorda. /<fr. rimer

UNIFORM, -A, uniformi, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Adesea adverbial) Care are permanent si pe toata intinderea sau durata aceeasi forma, aceeasi infatisare, aceeasi intensitate, aceeasi viteza, aceeasi desfasurare etc.; care este la fel, constant, lipsit de variatii. 2. S. f. Imbracaminte croita dupa un anumit model si purtata in mod obligatoriu de membrii unor institutii (armata, scoala etc.). – Din fr. uniforme, lat. uniformis, -e.

OBICEI, obiceiuri, s. n. 1. Deprindere individuala castigata prin repetarea frecventa a aceleiasi actiuni; fel particular de a se purta sau de a face ceva; obisnuinta, invat. ◊ Loc. adv. De obicei = de regula, in mod obisnuit, in genere. ◊ Loc. vb. A avea obicei (sau obiceiul, de obicei) = a obisnui. 2. Deprindere consacrata; mod de a se purta, de a se imbraca, randuiala, uz etc. comune unui popor sau unei comunitati omenesti; datina, traditie, uzanta, uz, randuiala. 3. (Inv.) Lege nescrisa, drept sau obligatie statornicite prin traditie; cutuma. ◊ Obiceiul pamantului = denumire specifica data cutumei in tarile romanesti in timpul oranduirii feudale. [Pl. si: obiceie] – Din bg. obicaj.

RADICAL, -A I. adj. 1. din temelie, complet; fundamental, de baza; (adv.) radicalmente. ◊ (despre tratament, medicamente etc.) care vindeca complet. 2. care preconizeaza reforme mari, actiuni hotaratoare. ◊ (despre oameni sau grupari politice; (si s. m.) care preconizeaza o serie de reforme in activitatea sociala. 3. care cuprinde radacina cuvantului. II. s. m. 1. (mat.) numar care, ridicat la o putere, da numarul dat; radacina. ◊ simbol matematic care arata operatia de extragere de radacina. ◊ axa ~a = locul geometric al punctelor din plan care au aceeasi putere fata de doua cercuri date, reprezentat printr-o dreapta perpendiculara pe linia care uneste centrele cercurilor; plan ~ = locul geometric al punctelor din spatiu avand aceeasi putere fata de doua sfere date, reprezentat printr-un plan. 2. grup atomic care ramane neschimbat intr-o reactie chimica si care, in mod obisnuit, nu exista in stare libera. 3. (lingv.) element primitiv, ireductibil din punct de vedere morfologic, comun mai multor cuvinte care constituie o familie si contine sensul lexical al cuvantului; radacina. (< fr. radical, lat. radicalis, germ. Radikal)

GENERATIE, generatii, s. f. 1. Totalitatea oamenilor (dintr-o comunitate sociala data) care sunt cam de aceeasi varsta. ◊ Expr. Din generatie in generatie = din tata in fiu; de la o epoca la alta (pana la noi). ♦ Perioada de timp care desparte varsta tatalui de cea a fiului. 2. Totalitatea animalelor domestice care apartin aceleiasi specii sau rase si care s-au nascut in acelasi an. 3. (in sintagma) Teoria generatiei spontanee = teorie materialista naiva conform careia din materii minerale sau organice pot lua nastere unele organisme vii in mod spontan. – Din fr. generation, lat. generatio.

COLEGIU s. n. 1. (in Roma antica) grup (de cel putin trei persoane) insarcinat cu o anumita functie publica. 2. organ de conducere colectiva si de indrumare a unui periodic, a unei lucrari, carti etc., a unei intreprinderi sau institutii. 3. corp sau asociatie a unor persoane care au aceeasi profesie sau aceeasi demnitate. ◊ (jur.; in unele tari) colectiv de judecatori in cadrul organizarii interne a instantei supreme sau cu atributii speciale pe langa unele organe de jurisdictie. ♦ ~ de avocati = colectiv al avocatilor dintr-o unitate administrativ-teritoriala. 4. ~ de partid = organ care controleaza modul in care se respecta prevederile statutului cu privire la disciplina si morala de partid etc. 5. (in trecut) categorie electorala care ingloba cetatenii cu aceeasi avere sau cu acelasi rang social. 6. institutie de invatamant public asemanatoare liceului, cu o organizare speciala. 7. ~ de redactie = organ consultativ pe langa redactorul-sef al unei publicatii; comitet de redactie. (< lat. collegium, fr. college)

pritoci (pritocesc, pritocit), vb. – A transvaza, a deserta. – Var. Mold. pitroci. – Mr. pitrocire. Sl. pritociti, cuvint citat de Miklosich, Lexicon, 685, fara sens cunoscut, dar care trebuie sa-l aiba pe cel din rom., din sl. tociti „a agita”, cf. bg. pretoci, slov. pritociti, cu acelasi sens (Miklosich, Slaw. Elem., 41; Conev 63), si bg. tocam › megl. tutǫs, tutiri „a scoate moare de varza” (Capidan 306). Pascu, I, 62, deriva in mod gresit mr. din piatra. – Der. pritoaca, s. f. (vas pentru transportul strugurilor); pritoc, s. n. (pritocire); pritoceala, s. f. (transvazare).

priu (-ie), adj. – (Bou) patat cu alb. Origine incerta. Ar putea fi vorba de lat. prῑvus „caracteristic” (Tiktin), dar semantismul nu este clar. – Der. prian (var. prior), adj. (tarcat cu alb), pe care Cihac, II, 290 il punea in legatura in mod putin convingator cu slov. prizan „pestrit” si Scriban cu sb. prijan „prieten”. Pric, adj. (Olt., patat cu alta culoare), pare a fi var. a aceluiasi cuvint; a fost pus in legatura de Diculescu, Elementele, 457, cu gr. ποιϰίλος „pestrit”. Pentru prior, Pascu, Arch. Rom., VI, 264, propunea un lat. *priulus.

PROPRIU, -IE, proprii, adj. 1. Care apartine in mod exclusiv cuiva; personal. ◊ Nume (sau substantiv) propriu = nume care se da unui lucru sau unei fiinte spre a le deosebi de alte lucruri sau fiinte din aceeasi categorie si care se scrie cu initiala mare. 2. Caracteristic, specific. 3. Care este bun pentru...; indicat, potrivit, adecvat. 4. (Despre cuvinte, despre termeni) Care reda exact ideea ce trebuie exprimata. ◊ Expr. Propriu-zis = de fapt, la drept vorbind. ♦ (Despre sensuri) De baza, prim. – Din lat. proprius, fr. propre.

BREASLA, bresle, s. f. 1. (In oranduirea feudala) Organizatie de casta a meseriasilor din aceeasi bransa, care avea scopul sa impiedice concurenta dintre ei si sa le pazeasca drepturile economice si politice impotriva exploatarii feudalilor si negustorilor; o data cu dezvoltarea modului de productie capitalist, ea se transforma intr-o organizatie inchisa a mesterilor care exploateaza calfele si ucenicii. ♦ (Inv.) Categorie sociala sau profesionala. Piara breasla boiereasca! (BOLLIAC). 2. Meserie, profesiune; functie, slujba. De breasla lui, ciubotar (SEZ.). 3. (Inv.) Trupa de soldati recrutata din breslasi si din diferite categorii ale burgheziei. – Slav (v. sl. bratĩstvo).

CATEGORIE, categorii, s. f. 1. Grup de fiinte, de obiecte sau de fenomene de acelasi fel sau asemanatoare intre ele. ◊ Categorie istorica = fenomen care se schimba in legatura cu anumite conditii social-istorice. 2. Notiune logica fundamentala care reflecta realitatea obiectiva in modul cel mai general. – Fr. categorie (lat. lit. categoria).

SINCRONIC ~ca (~ci, ~ce) si adverbial 1) (despre fenomene, procese, evenimente) Care se produce concomitent si in mod identic. Oscilatii ~ce. 2) Care tine de fapte, fenomene sau evenimente ce exista sau se produc concomitent. ◊ Tabele ~ce tabele cronologice ale evenimentelor care au avut loc in aceeasi perioada. 3) (despre metode de cercetare) Care studiaza obiectul in starea lui actuala (fara a tine cont de evolutia istorica); independent de evolutia istorica. 4) (despre sisteme fizice, tehnice) Care functioneaza in acelasi timp; cu functionare simultana. [Sil. sin-cro-] /<fr. synchronique

DIFERENTIAL, -A I. adj. 1. care diferentiaza. 2. care comporta, lucreaza cu diferente. ◊ (mat.) referitor la diferente care tind catre zero. ♦ ecuatie ~a (si s. f.) = ecuatie care contine o variabila, functia recunoscuta si derivate ale acesteia; calcul ~ = capitol al analizei matematice care are ca obiect studiul derivatelor si al diferentialelor; geometrie ~a = ramura a geometriei care studiaza figurile geometrice folosind calculul diferential. II. s. f. (mat.) produsul dintre derivata unei functii si cresterea variabilei ei independente. III. s. n. angrenaj constituit din doua roti dintate planetare asezate pe acelasi ax si din doua roti satelite, utilizat la autovehicule pentru a transmite la roti turatii diferite la viraje, iar la masini de lucru pentru a varia in mod deosebit turatia. (< fr. differentiel)

LEGATURA ~i f. 1) mod de reunire, de asamblare a doua corpuri prin care se limiteaza mobilitatea lor relativa si care permite, de obicei, transmiterea unor miscari de la unul la celalalt. 2) Obiecte de acelasi fel legate impreuna; manunchi. 3) Ansamblu de obiecte invelite in ceva; boccea. 4) Fasie de tifon folosita pentru pansare; bandaj; fasa. 5) Copertele si cotorul in care este legata o carte. 6) mod de incrucisare a firelor la tesut sau la tricotat. 7) Mijloc de comunicare intre diferite puncte (rutiere, feroviare, aeriene, telefonice, radiofonice etc.); comunicatie. 8) mai ales la pl. Relatie intre fenomene, obiecte, persoane, comunitati. ~i de prietenie. 9) Concordanta, consecventa intre partile unei expuneri. 10) Dispozitiv care leaga doua sau mai multe piese, mecanisme, instalatii. 11) chim. Forta care leaga intre ei atomii unei molecule. [G.-D. legaturii] /<lat. ligatura

A HARTUI ~iesc tranz. 1) (persoane) A deranja intruna cu repetarea insistenta a aceluiasi lucru (pretentii, reprosuri etc.); a necaji; a pisa. 2) (dusmani) A ataca in permanenta, la intervale de timp mici, pentru a slei de puteri. 3) (fiinte) A irita peste masura in mod intentionat; a zadari; a intarata; a atata. /harta + suf. ~ui

RADACINA ~i f. 1) Organ al plantelor superioare, care indeplineste functia de fixare in sol si de absorbire a apei si a substantelor nutritive. ◊ A prinde ~ (sau ~i) a) a da radacina; b) a se stabili intr-un loc pe un timp indelungat; a se statornici. 2) anat. Parte a unui organ animal, prin care acesta este fixat intr-un tesut organic. 3) fig. Temelie a unui lucru. ◊ A curma (sau a starpi, a taia) raul din (sau de la) ~ a inlatura un rau in mod radical. 4) mat. Numar care, ridicat la o anumita putere, da numarul dat; radical. ~ patrata. 5) lingv. Element al unui cuvant dotat cu sens lexical si comun pentru toate cuvintele din aceeasi familie; radical. 6) fig. Locul unde s-a nascut cineva; neamul din care se trage; origine; izvor; obarsie; provenienta. [G.-D. radacinii] /<lat. radicina

GRUP, grupuri, s. n. 1. Ansamblu de obiecte, de animale sau de plante asemanatoare, aflate laolalta. ♦ Ansamblu de obiecte, de piese etc. de acelasi fel, reunite pe baza caracteristicilor functionale si alcatuind un tot. Grup electrogen. ◊ Grup sanitar = incapere prevazuta cu closet, chiuveta (si, uneori, cu cada de baie). 2. Ansamblu de persoane reunite (in mod stabil sau temporar) pe baza unei comunitati de interese, de conceptii etc.; grupa, colectiv. ◊ Loc. adv. In grup = mai multi laolalta, in colectiv. In grupuri de cate... = cate (atatia) deodata. ◊ Expr. Grupuri-grupuri = (in) mai multe cete sau gramezi. ♦ Spec. Fractiune politica; grupare formata din reprezentantii unui partid sau ai unui curent politic. 3. (Mat.) Multime de elemente in care fiecarei perechi de elemente ii corespunde un element din aceeasi multime, in care este adevarata asociativitatea oricare ar fi elementele multimii, in care exista un element neutru si un element opus legii de compunere a multimii. – Din fr. groupe.

chiondoris adv. – Chioris, cu ochii incrucisati. Origine necunoscuta. Apartine fara indoiala aceleiasi familii a lui chiomb; si, avind in vedere vb. inchiorcosa, der. de la onomatopeea chior, se poate propune o origine expresiva. In fonetismul sau a influentat probabil tc. kandiris „actiune si mod de a convinge”, sau, dupa Scriban, Arhiva, 1914, 133, mag. kondoros „incretit”; dupa Seineanu, I, 115, ar trebui sa se gindeasca la contaminarea lui chiomb cu chioris. – Der. chiondoreala, s. f. (incruntare); (in)chiondora (var. (in)chiondori), vb. (a se incrunta). Acest ultim cuvint este fara indoiala identic cu incondura, vb. (a se umfla in pene, a se impauna, a se fuduli), cuvint care s-a referit probabil la inceput la paun (dupa Seineanu, II, 145, de la condur „pantof”; impotriva Graur, BL, VI, 153).

A TOCA toc 1. tranz. 1) (materiale sau alimente)A taia in bucati mici (cu ajutorul unui cutit sau al unei masini speciale). 2) fig. fam. (bani sau bunuri materiale) A risipi in mod nechibzuit; a irosi; a risipi; a cheltui. 2. intranz. 1) A bate toaca. 2) A vorbi mult si repede (ca o toaca). ◊ A-i ~ cuiva la ureche (sau la cap) a plictisi pe cineva, spunandu-i mereu aceleasi lucruri; a-i bate cuiva capul. ~ la verzi si uscate a flecari. 3) (despre arme) A tacani intruna. 4) (despre pasari, mai ales despre berze) A produce un sunet caracteristic prin lovirea repetata a celor doua parti ale ciocului. /<lat. toccare

SISTEM s. n. 1. ansamblu de elemente aflate intr-o relatie structurala, de interdependenta si interactiune reciproca, formand un tot organizat. 2. (anat.) grupare morfologica si functionala unitara de organe sau de structuri. 3. (biol.) ansamblu de elemente aflate in interactiune. ♦ (geol.) succesiune de straturi care corespunde aceleiasi perioade. 4. ansamblu ordonat care apare ca rezultat al unei clasificari. ♦ ~ solar = ansamblu de corpuri ceresti in care intra Soarele, planetele cu satelitii lor (masa atomica, numar de ordine); ~ de ecuatii = grup de mai multe ecuatii cu aceleasi necunoscute; ~ tehnic = ansamblu de corpuri fizice compus, cel putin in parte, din corpuri solide, folosit in tehnica; ~ de unitati = ansamblu de unitati de masura dintr-un numar restrans de unitati fundamentale; ~ audio = combina muzicala. 5. mod de organizare a unui proces, a unei operatii, activitati etc.; metoda de lucru, fel de a lucra. 6. ~ informational = ansamblu de procedee si mijloace de adunare, prelucrare si transmitere a informatiei necesare procesului de conducere a intreprinderilor etc.; ~ ul stiintelor = totalitate a disciplinelor stiintifice, ansamblul cunostintelor teoretice ale oamenilor intr-o anumita etapa istorica. 7. (fam.) mijloc ingenios. (< fr. systeme, lat. systema, germ. System)

PARERE ~i f. 1) Consideratie a unei persoane (despre ceva sau despre cineva); punct de vedere particular; judecata; opinie; pozitie; cuvant ◊ A fi de ~ a considera; a crede. A fi de alta ~ (sau a nu fi de aceeasi ~ cu cineva) a crede altfel decat cineva. ~ de bine satisfactie; bucurie. Cu ~ de rau cu regret. 2) pop. Produs al perceperii denaturate a realitatii inconjuratoare; inchipuire; iluzie. ◊ O ~ (de) ceva abia sesizabil. Intr-o ~ intr-un mod neserios. [G.-D. parerii] /v. a (se) parea

TOVARAS, -A, tovarasi, -e, s. m. si f. 1. Persoana considerata in raport cu alta, de care este legata prin viata sau prin activitatea dusa in comun sau prin lupta pentru aceeasi cauza. ◊ Tovaras (sau tovarasa) de viata = sot (sau sotie). 2. Termen folosit intre comunisti cand se adreseaza unul altuia sau cand vorbesc despre un al treilea. 3. Epitet dat unei fiinte, de obicei animal, care insoteste pe cineva (in mod constant); fiinta credincioasa cuiva. 4. Asociat, partas (intr-o afacere). 5. S. f. art. (Fam., iesit din uz) Educatoare, invatatoare sau diriginta in scoala generala. – Din ucr. tovarys, rus. tovarisci.

CONFIGURATIE (‹ fr., lat.) s. f. Infatisare, forma exterioara a unui lucru. ♦ mod de dispunere si organizare a elementelor si conexiunilor in cadrul unui sistem. C. presupune stabilirea unor invarianti ai raporturilor dintre componentele sistemului. ♦ (CHIM.) mod de aranjare a liganzilor (substituientilor) in jurul unui element de chiralitate moleculara (carbon asimetric, axa de chiralitate etc.). Pentru stabilirea c. se foloseste fie un etalon simplu de c. definita, fata de care se stabilesc inrudirile configurative, fie un etalon intern (de ex. un atom chiral din aceeasi molecula, pentru care se admite o anumita c., configuratia celorlalti rezultind in raport cu a acestuia). In stabilirea ordinii liganzilor se considera prioritatile dupa numerele atomice descrescatoare ale atomilor direct legati de elementul de chiralitate.

CAREU, careuri, s. n. 1. mod de asezare in forma de patrat a unor persoane sau obiecte; persoane sau obiecte asezate in acest fel. 2. Portiune in forma de patrat a terenului de fotbal, de tenis etc., marcata cu alb, pe care jocul se desfasoara dupa norme speciale. 3. (La unele jocuri de carti) Grup de patru carti de aceeasi valoare. – Fr. carre.

A MASURA masor 1. tranz. 1) (valori, marimi fizice) A stabili prin comparare cu o unitate de masura etalon de aceeasi speta. ~ cu metrul. ◊ ~ din ochi (sau cu ochiul) a) a masura cu aproximatie, fara a folosi instrumente sau aparate de masura; b) a privi (pe cineva) din cap pana-n picioare; a examina cu atentie. 2) (spatii, distante etc.) A strabate (pe jos) de la un capat la altul. 4) (cuvinte, expresii etc.) A utiliza in mod echilibrat; a cumpani. 2. intranz. A avea drept masura. /<lat. mensurare

CAREU, careuri, s. n. 1. mod de asezare in forma de patrat a unor persoane sau obiecte. 2. Suprafata a terenului de fotbal, de tenis etc., marcata cu alb, care delimiteaza anumite zone in campul de joc, si in cadrul careia se aplica unele reguli speciale. 3. Incapere la bordul unei nave folosita ca sala de mese, de lectura si de recreatie pentru ofiteri. 4. (La unele jocuri de carti) Grup de patru carti de aceeasi valoare. – Din fr. carre.

CARACTER s.n. 1. Totalitatea trasaturilor psihice esentiale si stabile ale omului, care se manifesta in modul specific de a se comporta al acestuia. ◊ Dans de caracter = dans prin ale carui figuri se exprima actiuni sau sentimente; comedie de caracter = comedie a carei intriga izvoraste din conflictul creat intre caracterele personajelor. ♦ Individualitate cu trasaturi psihice complexe prezentata intr-o opera literara. ♦ Ansamblu de insusiri morale manifestate prin vointa ferma, corectitudine si consecventa, integritate etc. 2. Particularitate distinctiva care constituie specificul unui lucru. 3. Litera, semn grafic. 4. (Mat.) Numarul de elemente care ocupa dupa o permutare acelasi loc ca si inainte de aceasta. [Acc. si caracter. / < fr. caractere, cf. lat. character, gr. charakter – semn].

FORMA s.f. 1. Infatisare, aspect exterior; contur. ♦ (Fil.) Categorie filozofica ce desemneaza modul de existenta, de organizare interna, interactiunea si legaturile reciproce dintre elementele constitutive ale obiectului. ♦ Stabilirea de maxima capacitate de efort a organismului, obtinuta prin antrenament; conditie fizica buna. ◊ A fi in forma = a fi, a se afla in cele mai bune conditii. 2. Totalitatea mijloacelor prin care se exprima continutul unei opere de arta (mai ales de literatura). 3. Fel, chip, mod. ♦ mod de organizare, de conducere politica, sociala etc. 4. Dispozitie legala de procedura. ◊ Viciu de forma = nerespectare a unei dispozitii de procedura care atrage anularea unui act sau a unei hotarari judecatoresti. 5. Aspect pe care il ia un cuvant pentru a indeplini o functie gramaticala. 6. Stare de agregare a corpurilor. 7. (Metal.) Negativul in care se toarna o piesa. ♦ (Poligr.) Cutie de otel in care se toarna litere; zat al unei pagini. 8. (Mat.) Fiecare dintre expresiile analitice sub care poate fi pusa aceeasi relatie. ♦ Polinom omogen. [< fr. forme, it., lat. forma].

CARACTER, caractere, s. n. 1. Ansamblul insusirilor fundamentale psihice-morale ale unei persoane, care se manifesta in modul de comportare, in ideile si in actiunile sale. ♦ Personalitate morala ferma. ♦ Insusire morala care se manifesta prin perseverenta, vointa ferma si corectitudine. Om de caracter. 2. Individualitate care prezinta trasaturi psihice complexe, zugravita intr-o opera literara. ♦ Comedie de caracter = comedie in care intriga ia nastere din conflictul dintre caracterele contradictorii ale personajelor. Dans de caracter = forma prelucrata pentru scena a dansurilor populare. 3. Trasatura distinctiva care constituie specificul unui lucru, al unui fenomen etc. Insusire, particularitate a unui organism. Caractere mostenite (sau ereditare) si caractere dobandite (sau neereditare). 4. Caracteristica a unui ansamblu de litere, cifre, accente si semne de tipar din aceeasi familie si din acelasi corp. – Din fr. caractere, lat. character.