SEMILUNA s. v. imperiul otoman, poarta.

sangecli, sangeclesc, vb. IV (inv.) a strange dari de pe un sangeac (subdiviziune teritorial-administrativa a unui pasalac sau vilaiet din imperiul otoman).

ACHINGIU, achingii, s. m. (In evul mediu, in imperiul otoman) Calaret turc care traia din prada de razboi. – Din tc. akincı.

ALEM s. n. Steag cu insemnele imperiului otoman (primit de domnii romani la investitura lor). – Din tc. alem.

BEI, bei, s. m. Guvernator al unui oras sau al unei provincii din fostul imperiu otoman. ♦ Titlu dat de turci domnilor tarilor romanesti; p. ext. print oriental. – Din tc. bey.

BEILERBEI, beilerbei, s. m. Guvernator general al unei provincii din imperiul otoman. [Var.: beglerbeg, beglerbei s. m.] – Din tc. beylerbeyi.

HARACI, haraciuri, s. n. Tribut anual pe care tarile vasale il plateau imperiului otoman. ♦ Tribut, dare. ♦ Una dintre cele patru rate in care se achitau darile. – Din tc. harac.

SERASCHIER, seraschieri, s. m. Comandant al armatei si ministru de razboi in imperiul otoman. [Var.: seraschir s. m.] – Din tc. serasker.

VALIU, valii, s. m. (In imperiul otoman) Guvernator al unui vilaiet. – Din tc. vali.

PASALAC, pasalacuri, s. n. Provincie din imperiul otoman guvernata de un pasa. ◊ Fig. Tara, regiune etc. in care domneste despotismul; guvernare despotica. – Din tc. pasalik.

PASA, pasi, s. m. Functia de guvernator al unei provincii din imperiul otoman sau titlu al vizirilor si al unor inalti demnitari turci din trecut; persoana care detinea functia sau titlul de mai sus. ◊ Loc. adv. Ca pasa sau ca un pasa = fara grija, foarte bine, ca un boier. [Var.: (inv.) pasa s. f.] – Din tc. pasa.

ASAB, asabi, s. m. Soldat din armata imperiului otoman. – Et. nec.

VIZIR, viziri, s. m. Nume dat ministrilor (sau inaltilor dregatori) din tarile musulmane. ◊ Mare-vizir = nume dat in imperiul otoman dregatorului care indeplinea functia de prim-sfetnic al sultanului. – Din tc. vezir.

SULTAN, sultani, s. m. Titlu dat monarhului din imperiul otoman si din alte tari musulmane; persoana care poarta (sau purta) acest titlu. ♦ (Inv.) Sultan-mezat = licitatie speciala care avea loc in divanul tarii. – Din tc. sultan.

VILAIET, vilaiete, s. n. Diviziune administrativ-teritoriala din imperiul otoman, condusa de un valiu. [Pr.: -la-iet] – Din fr. vilayet.

FIRMAN, firmane, s. n. Ordin emis de sultan (prin care erau numiti sau maziliti guvernatorii si domnitorii depinzand de imperiul otoman). – Din tc. fermān.

LEVENT, -A, leventi, -te, s. m., adj. 1. S. m. Marinar turc din marina de razboi a imperiului otoman, originar din Levant. 2. S. m. Mercenar moldovean din oastea Tarii Romanesti. 3. Adj. (Inv.) Darnic, generos. 4. Adj. (Inv.) Voinic, viteaz. [Var.: levint, -a adj.] – Din tc. levent.

NAZAR, nazari, s. m. 1. Inalt functionar turc, sef al unui departament in guvernul imperiului otoman; guvernator (turc) al unui oras. 2. Slujbas de rang superior in administratia tarilor romanesti; capetenie peste vatafii plaiurilor; supraveghetor, administrator. 3. Vataf de tigani (domnesti). [Var.: nazir s. m.] – Din tc. nāzır.

NAVRAP, navrapi, s. m. Pedestras din armata neregulata a imperiului otoman; p. ext. navalitor, jefuitor. – Din sl. navrapu „jaf”.

NISANGIU, nisangii, s. m. Demnitar din imperiul otoman insarcinat cu redactarea actelor oficiale, precum si cu executarea si aplicarea parafei imperiale. – Din tc. nisancı.

DIVAN, divane, s. n. I. Canapea fara spatar, pe care se poate sedea sau dormi. II. 1. (In imperiul otoman) Consiliu cu atributii politice, administrative si juridice, alcatuit din cei mai inalti demnitari; (in tarile romanesti) sfat domnesc. ◊ Divan ad-hoc v. ad-hoc. ♦ Adunare, sedinta a divanului (II 1). ♦ Sala, cladire in care se adunau membrii divanului (II 1); sediul divanului; p. gener. loc de adunare si de consfatuire. 2. (Inv.) Judecata, proces. ◊ Expr. (Glumet) A face (cuiva) divan pe spinare = a bate (pe cineva). III. Culegere postuma de versuri apartinand unui poet oriental. [Pl. si: divanuri] – Din tc. divan.

DRAGOMAN, dragomani, s. m. Interpret, talmaci oficial folosit in trecut in tarile din Orient. ◊ Mare dragoman = dregator in imperiul otoman care se ocupa de relatiile diplomatice ale tarii cu statele europene. – Din ngr. dragomanos, dragumanos.

TIMAR², timaruri, s. n. (Mai ales la pl.) Denumire data, in evul mediu, in imperiul otoman, loturilor de pamant conferite, temporar, ostenilor, in schimbul obligatiei de a presta serviciul militar. – Din fr. timares.

TUI, tuiuri, s. n. Steag turcesc alcatuit dintr-o lance cu semiluna (sau cu o maciulie de metal) in varf, cu doua sau cu trei cozi albe de cal impletite prinse de ea, care constituia un semn distinctiv al puterii si rangului unor inalti demnitari din fostul imperiu otoman si din tarile vasale lui. – Din tc. tug.

SANGEAC, (1, 2) sangeacuri, s. n., (3) sangeaci, s. m. (Inv.) 1. S. n. Steag turcesc de culoare verde; (in special) steag cu semiluna in varful lancii, trimis de Poarta Otomana noului domn ales in tarile romanesti. 2. S. n. Diviziune teritoriala in imperiul otoman, subimpartire a unui pasalac. 3. S. m. Guvernator al unui sangeac (2). [Var.: sangeac s. n.] – Din tc. sancak.

SEMILUNA, semiluni, s. f. 1. Parte a discului Lunii, in forma de semicerc, luminata de Soare in timpul uneia dintre fazele astrului; Luna privita in faza primului si a ultimului patrar. 2. Semn simbolic al islamismului reprezentand forma pe care o are Luna in faza primului patrar. ♦ Fig. imperiul otoman; turcii; mahomedanismul. – Semi- + luna.

SUBLIM, -A, sublimi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se ridica sau se afla la o mare inaltime in ierarhia valorilor (morale, estetice, intelectuale), la cel mai inalt grad de desavarsire, de frumusete; maret, superb, inaltator, minunat. Sublima Poarta = guvernul sultanului in vechiul imperiu otoman; Poarta otomana. 2. S. n. Forma cea mai inalta a perfectiunii (in estetica, arta); desavarsire. – Din fr. sublime.

IMPERIU s. (IST.) 1. imparatie, (pop.) craie, (inv.) craime. 2. imperiul otoman = Poarta, (fig.) semiluna.

POARTA s. I. 1. prag, usa, (Dobr.) tocat. (A iesit in ~.) 2. (SPORT) (livr.) but. (Apara ~ echipei de fotbal.) II. (IST.) 1. (n. pr.) v. imperiul otoman. 2. lude.

SANGEAC s. (IST.) (rar) sangeacat, sangealac. (Subdiviziunea teritoriala din imperiul otoman numita ~.)

BEI ~ m. inv. 1) Titlu nobiliar, purtat in tarile din Orientul Apropiat si cel Mijlociu. 2) Guvernator al unui oras sau al unei provincii din fostul imperiu otoman. 3) Titlu dat de turci dom-nitorilor din Principatele Dunarene. /<turc. bey

BEILERBEI ~ m. Guvernator al unei provincii din fostul imperiu otoman. [Sil. bei-ler-bei] /<turc. beylerbeyi

FIRMAN ~e n. (in imperiul otoman) Ordin emis de sultan privind numirea sau mazilirea guvernatorilor aflati in dependenta turceasca. /<turc. ferman

PASALAC ~uri n. (in imperiul otoman) Provincie sau regiune guvernata de un pasa. /<turc. pasalik

PASA ~i m. (in imperiul otoman; folosit si ca titlu pe langa numele respectiv) Guvernator al unei provincii sau inalt demnitar. [Art. pasaua; G.-D. pasei; Var. pasa] /<turc. pasa

POARTA porti f. 1) Deschizatura intr-un gard sau zid care face posibila intrarea intr-un spatiu imprejmuit si iesirea din el. 2) Panou mobil (simplu sau dublu) care inchide aceasta deschizatura. ◊ Din ~ in ~ din casa in casa; la fiecare casa. ~-n ~ peste drum; vizavi. A se uita (sau a sta, a ramane) ca vitelul la ~ noua a ramane dezorientat, uluit in fata unei situatii neasteptate. A bate la toate portile a se adresa tuturor dupa ajutor. 3) Loc de intrare (special amenajat) intr-un oras sau intr-o cetate. 4) Cadru cuprins intre doua bare verticale unite in partea de sus printr-o orizontala si inchis printr-o plasa, in care se trimite mingea sau pucul la unele jocuri sportive. 5) inv. Curtea sultanului turcesc. ◊ ~a Otomana imperiul otoman. 6) Vale ingusta intre doua siruri de munti (prin care trece o apa curgatoare). [G.-D. portii] /<lat. porta

SANGEAG ~uri n. inv. 1) Steag turcesc de culoare verde, pe care-l trimitea Poarta Otomana cu ocazia inscaunarii noului domn in tarile romane. 2) Diviziune teritoriala in imperiul otoman. /<turc. sancaki

SEMILUNA ~i f. 1) Aspect al Lunii in faza primului si ultimului patrar, vazuta in forma de secera. 2) Semn simbolic al islamismului. 3) fig. art. imperiul otoman. /semi- + luna

SERASCHIER ~i m. (in imperiul otoman) Comandant al armatei si ministru de razboi. /<turc. serasker

SULTAN ~i m. (in imperiul otoman si in alte tari musulmane; folosit si ca titlu pe langa numele respectiv) Conducator absolut al tarii; monarh; suveran. /<turc. sultan

VIZIR ~i m. inv. Demnitar in imperiul otoman si in alte tari musulmane. ◊ Mare ~ nume dat primului ministru in imperiul otoman. /<turc. vezir

beglerbei (beglerbei), s. m. – Guvernator al unei provincii in imperiul otoman. – Var. beilerbei. Tc. beglerbeg sau beylerbey (Seineanu, II, 16).

bei (bei), s. m. – 1. Titlu nobiliar al imperiului otoman, rezervat guvernatorilor de provincii sau domnitorilor vasali ai imperiului. Din punctul de vedere al administratiei otomane, era si titlu al domnitorilor din Munt. si Mold. – 2. Unghi concav la arsice. – Mr. bei. Tc. beg sau bey (Roesler 589; Seineanu, II, 43; Lokotsch 282), cf. ngr. μπέης, alb. bek, bg. bei.

reiz-efendi s.m. (inv.) mare cancelar al imperiului otoman; ministru de externe.

serascherlac, serascherlacuri, s.n. (inv.) comandant al unei armate turcesti, in imperiul otoman.

silihtar, silihtari, s.m. (inv.) 1. mare demnitar la turci, care purta sabia sultanului; demnitar turc care avea in grija armele unui mare vizir. 2. spatarel sau armas in ierarhia imperiului otoman.

SEMILUNA s.f. 1. Jumatatea luminata a discului Lunii. 2. Semn simbolic al islamismului. ♦ (Fig.) imperiul otoman; mahomedanismul. [< semi- + luna, dupa fr. demi-lune].

TIMAR s.n. (mai ales la pl.) Lot de pamant conferit temporar in evul mediu, in imperiul otoman, ostenilor obligati a se intoarce sub arme la prima chemare. [Pl. -uri. / < fr. timares].

SEMILUNA s. f. 1. jumatatea luminata a discului Lunii. 2. (parte a unui) obiect in forma de semiluna (1). ◊ (mar.) piesa semicirculara care se fixeaza pe coloana bompresului. 3. semn simbolic al islamismului. ◊ (fig.) imperiul otoman; mahomedanismul. (dupa fr. demi-lune)

pasa (-si), s. m. – Titlu dat in imperiul otoman unor inalti functionari. – Var. pasa, inv. pasa, pl. pasale. Mr. pase, pasa, megl. pasa. Tc. pasa, pl. pasalar (Seineanu, II, 285; Lokotsch 1640), cf. ngr. πασιά, πασᾶς, alb., bg., sb. pasa, it. pascia, fr. pacha, sp. baja. – Der. pasalic, s. n. (provincie guvernata de pasa), din tc. pasalik, cf. ngr. πασαλίϰι; pasie, s. f. (demnitate de pasa); pasoaie, s. f. (nevasta de pasa). – Cf. bulibase, delibase.

SANGIAC, (1, 2) sangiacuri, s. n., (3) s. m. (Inv.) 1. Steag turcesc, de culoare verde; (in special) steagul cu semiluna in varf, trimis de Poarta noului domn din Principate. 2. Diviziune teritoriala in vechiul imperiu otoman, subimpartire a unui pasalac. 3. Guvernator al unui sangiac (2). [Var.: sangeac s. n.] – Tc. sancak.

BRINCOVEANU, familie de boieri olteni, inrudita cu Craiovestii, cu rol important in istoria Tarii Romanesti in sec. 17-19. Mai importanti: 1. Matei, aga din Brincoveni, devenit domn sub numele de Matei Basarab (1632-1654). 2. Preda B. (?-1658), spatar, clucer, vornic (1636-1655, 1658), considerat cel mai bogat boier din vremea sa. Ucis de Mihnea III. 3. Constantin B., mare boier dregator (intre 1688-1714) a efectuat o reforma fiscala (1701), prin care darile au fost impartite in patru sferturi. Timp de un sfert de veac, B. apreciind realist raporturile de forta, a desfasurat pe plan extern o politica de echilibru si a reusit astfel sa mentina pozitia autonoma a Tarii Romanesti intre imperiul otoman, Rusia si Imperiul Habsburgic, concurente in sud-estul Europei. Ucis de turci impreuna cu cei patru fii ai sai (1714). Domnia sa se caracterizeaza printr-o inflorire a culturii si artei; in timpul sau se creeaza si se dezvolta stilul brincovenesc. 4. Grigore B. (1771-1832), unul dintre cei mai de seama boieri de la inceputul sec. 19. Ultimul descendent pe linie masculina dintre B. Sprijinitor al miscarii lui Tudor Vladimirescu.

CAROL V (CAROL QUINTUS), rege al Spaniei sub numele de Carol I (1516-1556) si imparat al Sfintului Imperiu Roman de Natiune Germana (1519-1556), din dinastia Habsburg. A reunit sub autoritatea sa teritorii atit de vaste (Germania, cea mai mare parte a Pen. Italice, Spania impreuna cu posesiunile din America), incit se spunea ca in imperiul sau „Soarele nu apune niciodata”. Urmarind crearea unei monarhii catolice universale, a condus lupta impotriva Reformei si a purtat razboaie cu Franta (pentru dominatia in Pen. Italica), cu Imperiu otoman si impotriva principilor protestanti; a abdicat si a impartit imperiul intre fratele sau Ferdinand I (Germania) si fiul sau Filip II (Spania, Tarile de Jos, Italia si coloniile americane).

TUI¹, tuiuri, s. n. (Inv.) Steag turcesc alcatuit din doua sau trei cozi albe de cal, atarnate de o lance cu semiluna in varf, constituind un semn distinctiv al unor inalti demnitari din fostul imperiu otoman si din tarile vasale lui. ♦ Comandant, capetenie. – Tc. tug.

ACHINGIU, achingii, s. m. (In Evul Mediu, in imperiul otoman) Calaret turc care traia din prada de razboi. [Var.: echingiu] – Din tc. akincı.

*otoman (imperiul ~) s. propriu n.

imperiul otoman v. Turcia.

INALCIK, Halil (n. 1916-1918), istoric turc. Prof. univ. la Ankara si Chicago. Specialist in istoria medievala si moderna a Imperiului Otoman („imperiul otoman. Epoca clasica 1300-1600”, „Evul Mediu si Balcanii sub imperiul otoman. Eseuri despre economie si societate”).

LAMPRECHT [lampreht], Karl Gottfried (1856-1915), istoric german. Prof. univ. la Marburg si Leipzig. Promotor al unei istoriografii germane riguroase (opuse celei promovate de Leopold Ranke), fiind preocupat indeosebi de istoria civilizatiei („Introducere in gandirea istorica”, „Metoda cultural-istorica”). Lucrari cu caracter economic („Viata economica germana in Evul Mediu”). Capodopera sa ramane monumentala „Istoria Germaniei” (12 vol.). A initiat publicarea in Germania a operelor lui N. Iorga „Istoria poporului roman” si „Istoria imperiului otoman”. M. de onoare al Acad. Romane (1913).

ETNARHIE, etnarhii, s. f. Provincie a imperiului Roman, Bizantin sau otoman. – Din fr. ethnarchie.

ETNARHIE s. f. provincie a imperiului Roman, Bizantin sau otoman avand o anumita comunitate etnica. (< fr. ethnarchie)

HATISERIF, hatiserifuri, s. n. (Turcism inv.) Ordin sau decret emis de cancelaria Portii otomane catre marii demnitari ai imperiului si catre domnii tarilor romanesti, purtand pecetea sultanului pentru a fi executat intocmai. – Din tc. hatti-serif.

PAFLAGONIA (PAPHLAGONIA), regiune istorica in N Asiei Mici, in zona de litoral a Marii Negre. Locuita de paflagoni, a fost sediul coloniei grecesti Sinope, fiind inclusa in Regatul Lidiei (sec. 6 i. Hr.) si apoi in Persia (sec. 6-4 i. Hr.). Dupa cucerirea macedoneana (333 i. Hr.) a lui Alexandru cel Mare, a fost condusa de diadohi locali. Pompei a incorporat zona costiera in provincia romana Pont si Bitinia (65 i. Hr.). Anexata de Augustus si inclusa in provincia Galatia (6 d. Hr.). Sub Diocletian formeaza o provincie independenta. A facut parte din imperiul Bizantin pana in 1071, cand dupa batalia de la Manzikert, toate tinuturile de coasta au fost pierdute in favoarea turcilor selgiucizi, iar in sec. 14 a fost ocupata de turcii otomani.