bizantin, -A, bizantini, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Locuitor din orasul Bizant sau din imperiul bizantin. 2. Adj. Care se refera la Bizant, care este propriu Bizantului, din vremea imparatiei bizantine. – Din fr. byzantin, lat. byzantinus.

ICONOCLASM s. n. Miscare sociala, politica si religioasa din sec. VIII-IX, in imperiul bizantin, care, sub forma luptei impotriva cultului icoanelor, a fost indreptata impotriva aristocratiei laice si ecleziastice. – Din fr. iconoclasme.

DESPOT, despoti, s. m. 1. (In antichitate si in evul mediu) Conducator cu puteri discretionare; tiran. ♦ Fig. Persoana excesiv de autoritara, care, in actiunile sale, nu tine seama de altii, care vrea sa-si impuna cu orice pret vointa. 2. (In imperiul bizantin) Guvernator autonom al unei provincii, al unui tinut. [Acc. si: despot] – Din ngr. despotis, fr. despote.

PATRICIU, patricii, s. m. 1. Titlu nobiliar, instituit in Imperiul Roman de catre Constantin cel Mare, pastrat si in imperiul bizantin; persoana care avea acest titlu. 2. (Inv.) Patrician (1); p. gener. nobil, aristocrat. – Din lat. patricius.

PAVLICHIAN, -A, pavlichieni, -e, s. m. si f. Participant la miscarea sociala antifeudala din sec. VII-IX din imperiul bizantin, care, sub haina religioasa, a luptat impotriva inegalitatii sociale, cerand suprimarea ierarhiei bisericesti, simplificarea cultului, abolirea cultului icoanelor etc. [Pr.: -chi-an. – Var.: pavlicean, -a s. m. si f.] – Din sl. pavlikijaninu.

DEMA, deme, s. f. Unitate administrativ-teritoriala in Grecia antica si in imperiul bizantin. – Din fr. deme.

IMPARAT s. (livr.) cezar, (in imperiul bizantin) basileu, (pop.) crai, (inv.) chesar, imperator, imparatie.

HLAMIDA ~e f. 1) (in antichitatea greaca si romana) Mantie confectionata dintr-o bucata dreptunghiulara de stofa de culoare alba sau rosie, purtata la ceremonii sau in calatorii, fiind prinsa cu o agrafa pe umar. 2) (in imperiul bizantin) Mantie imparateasca sau arhiereasca. /<sl. hlamida, fr. chlamyde

ICONOCLASM n. (in imperiul bizantin) Miscare sociala, politica si religioasa din sec. VIII-IX, indreptata impotriva aristocratiei laice si ecleziastice, sub forma luptei contra cultului icoanelor. [Sil. -no-clasm] /<fr. iconoclasme

ANNONA s.f. 1. (Ist.; in Roma antica in perioada imperiului) Obligatie a populatiei de a aproviziona orasele si armata. 2. (In imperiul bizantin) Tain al soldatilor. [< lat. annona].

bizantin, -A adj. 1. De (ca) la Bizant, din timpul imperiului bizantin. ◊ Stil bizantin = arta caracterizata prin predominarea cupolei, a suprafetelor si a liniilor curbe in arhitectura si printr-o variata bogatie de culori in ornamentatie. 2. (Fig.) Intrigant, perfid, corupt. [Cf. fr. byzantin, it. bisantino, lat. bysantinus].

DEMA s.f. 1. Impartire administrativa in Grecia antica si in imperiul bizantin. 2. Militie oraseneasca si functie politica in Bizant. [< fr. deme, cf. gr. demos – popor].

DOMINAT s.n. (Ist.) Regim monarhic totalitar al Imperiului roman de dupa Diocletian, mostenit si de imperiul bizantin. [< lat. dominatus, cf. it. dominato].

PREPOZIT s.m. (Ist.) 1. Reprezentant al puterii superioare, asezat temporar in fruntea unei colectivitati sau a unui oficiu special din Imperiul roman. ♦ Mare maestru al palatului in imperiul bizantin. 2. Ecleziast care conduce o prepozitura. 3. Sef, superior, conducator. [Cf. fr. preposite, it. preposito, lat. praepositus].

THEMA s.f. (Ist.) Unitate teritorial-administrativa si militara a imperiului bizantin, in care cele doua puteri – ostaseasca si civila – erau incredintate unui strateg, numit de imparat si dependent direct de acesta. [Cf. gr. thema].

DESPOT s.m. 1. (Ist.) Suveran cu puteri absolute, care guverna arbitrar, dupa bunul sau plac, neingradit de nici o lege; tiran. ♦ (Fig.) Om tiranic, excesiv de autoritar cu ceilalti. 2. Guvernator autonom al unei provincii din imperiul bizantin. [Cf. ngr. despotis, fr. despote, gr. despotes – stapan].

ICONOCLASM s.n. Miscare social-politica si religioasa a nobilimii militare si a maselor populare din imperiul bizantin impotriva aristocratiei laice si ecleziastice, care a luat forma luptei impotriva cultului icoanelor. [< fr. iconoclasme]

curopalat (curopalati), s. m. – Majordom, camerier domnesc al imperiului bizantin. Ngr. ϰουροπαλάτη. Sec. XVII.

bizantin (imperiul ~) s. propriu m.

ANNONA s. f. 1. (in Roma antica, in perioada imperiului) obligatie a populatiei de a aproviziona orasele si armata. 2. (in imperiul bizantin) tain al soldatilor. (< lat. annona)

bizantin, -A adj. 1. propriu Bizantului sau imperiului bizantin. ♦ arta ~a = arta caracterizata prin predominarea cupolei, a suprafetelor si liniilor curbe in arhitectura si printr-o varietate de culori in ornamentatie. 2. (fig.) intrigant; perfid, corupt. (< fr. byzantin, lat. bysantinus)

bizantinISM s. n. 1. caracter, influenta bizantina (in arhitectura, ornamentatie). ◊ stil specific culturii si artei, modului de viata si mentalitatii din imperiul bizantin; mod de a actiona prin coruptie, dezordine (politica) si intriga. 2. predilectie pentru disputele subtile si inutile. (< fr. byzantinisme)

CUBICULUM s. n. 1. camera de culcare in casele romane. ◊ camera mortuara in galeriile catacombelor. 2. (in imperiul bizantin) cancelaria personala a imparatului. (< lat. cubiculum)

DEMA s. f. unitate administrativ-teritoriala in vechea Atica si in imperiul bizantin. (< fr. deme, cf. gr. demos, popor)

DESPOT/DESPOT s. m. 1. guvernator autonom al unei provincii din imperiul bizantin. 2. (in evul mediu) suveran cu puteri absolute, care guverna dupa bunul sau plac; tiran. 3. (fig.) om tiranic, excesiv de autoritar. (< ngr. despotis, fr. despote, cf. gr. despotes, stapan)

DOMINAT s. n. regim monarhic totalitar al Imperiului Roman de dupa Diocletian, mostenit si de imperiul bizantin. (< lat. dominatus)

DRONGAR s. m. inalt functionar militar in imperiul bizantin. (< fr. drongaire)

HETAIRIE s. f. 1. (in Grecia antica) asociatie aristocratica, adesea secreta, cu caracter politic. 2. (in imperiul bizantin) corp de garda imperiala compus din mercenari straini. 3. (in Grecia moderna) societate literara sau politica; eterie. (< fr. hetairie, gr. hetaireia)

ICONOCLASM s. n. miscare social-politica si religioasa a nobilimii militare si a maselor populare din imperiul bizantin, care a luat forma luptei impotriva cultului icoanelor. (< fr. iconoclasme)

LOGOTHET s. m. administrator al finantelor in imperiul bizantin. (< fr. logothete, gr. logothetes)

PREPOZIT s. m. 1. reprezentant al puterii superioare, temporar in fruntea unei colectivitati sau a unui oficiu special din Imperiul Roman. ◊ mare maestru al palatului in imperiul bizantin. 2. cleric catolic de rang inalt care indeplineste o functie administrativa importanta. (< lat. praepositus, germ. Prapositus)

THEMA s. f. diviziune teritorial-administrativa si militara a imperiului bizantin in care cele doua puteri – ostaseasca si civila – erau incredintate unui strateg numit de imparat si dependent direct de acesta. (< fr. theme, gr. thema)

BIZANT v. imperiul bizantin

IMPERIUL ROMAN DE RASARIT v. imperiul bizantin.

bizantin, -a adj. (lat. byzantinus). De la sau ca la Bizantiu. Fig. Subtil, minutios, zadarnic: discusiuni bizantine. Perfid: purtare bizantina. imperiu bizantin, imperiu de Orient. Stil bizantin, un stil foarte frumos, particular monumentelor orientale medievale si caracterizat pin prezenta cupolei ca al bisericii Sf. Sofia din Constantinopole si al celei din Curtea de Arges.

SARDES (SARDIS), oras antic in V Asiei Mici. Cap. Regatului Lidiei (650-550 i. Hr.), apoi resedinta unei satrapii persane (din 546 i. Hr.). Ocupat de Alexandru cel Mare (334 i. Hr.). In epoca elenistica a apartinut Seleucizilor, apoi Pergamului si Romei (din 133 i. Hr.). Cucerit de Timur Lenk (1402). Distrus in urma unui puternic cutremur (17 d. Hr.), a fost refacut, devenind unul dintre marile orase din Asia Mica si in timpul imperiului bizantin. Azi Sert (Turcia).

PAEONIA, regiune antica in N Greciei, Macedoniei si V Bulgariei actuale, pe valea raului Vardar. Invadata succesiv de persani (490 i. Hr.) si macedoneni (358 i. Hr.), a devenit parte a prov. romane Macedonia (148 i. Hr.), iar mai tarziu a fost inclusa in imperiul bizantin.

PAFLAGONIA (PAPHLAGONIA), regiune istorica in N Asiei Mici, in zona de litoral a Marii Negre. Locuita de paflagoni, a fost sediul coloniei grecesti Sinope, fiind inclusa in Regatul Lidiei (sec. 6 i. Hr.) si apoi in Persia (sec. 6-4 i. Hr.). Dupa cucerirea macedoneana (333 i. Hr.) a lui Alexandru cel Mare, a fost condusa de diadohi locali. Pompei a incorporat zona costiera in provincia romana Pont si Bitinia (65 i. Hr.). Anexata de Augustus si inclusa in provincia Galatia (6 d. Hr.). Sub Diocletian formeaza o provincie independenta. A facut parte din imperiul bizantin pana in 1071, cand dupa batalia de la Manzikert, toate tinuturile de coasta au fost pierdute in favoarea turcilor selgiucizi, iar in sec. 14 a fost ocupata de turcii otomani.

OSTROGORSKI, Gheorghi Aleksandrovici (1902-1976), istoric sarb de origine rusa. Prof. univ. la Belgrad. Specialist in bizantologie („Istoria imperiului bizantin”). Fondator (1948) si director (1948-1976), al Institutului de Istorie bizantina al Academiei Sarbe de Stiinte.

ETNARHIE, etnarhii, s. f. Provincie a imperiului Roman, bizantin sau Otoman. – Din fr. ethnarchie.

ETNARHIE s. f. provincie a imperiului Roman, bizantin sau Otoman avand o anumita comunitate etnica. (< fr. ethnarchie)

SOLID¹, solizi, s. m. Moneda de aur care a circulat in imperiul roman si in cel bizantin. – Din lat. solidus.

EPARHIE s. f. 1. circumscriptie administrativa in imperiul Roman de Rasarit. 2. subdiviziune a diecezei in biserica bizantina, condusa de un episcop; episcopie. (< fr. eparchie, gr. eparkhia)

ANGHELOS, dinastie de imparati bizantini (1185-1204), intemeiata de Isac II (1185-1195). In timpul ei s-a inasprit exploatarea fiscala si s-a consolidat puterea marilor feudali. In urma rascoalei valahilor si bulgarilor (1185-1186) s-a creat statul condus de dinastia Asanestilor, iar participantii la cea de-a patra cruciada (1202-1204) au cucerit capitala bizantina (apr. 1204), ceea ce a marcat sfirsitul dinastiei, precum si crearea imperiului latin de Constantinopol.

ANNONA (cuv. lat.) s. f. 1. (In Roma antica in perioada imperiului) Obligatie a populatiei de a aproviziona orasele si armata. 2. (In Imp. bizantin) Tain al soldatilor (militaris annona).

imperiu LATIN DE CONSTANTINOPOL, stat cruciat, constituit pe o parte a Imp. bizantin dupa cucerirea, in urma unor indarjite lupte, a Constantinopolului (13 apr. 1204) de catre participantii la a patra cruciada. Conform intelegerii dintre cruciati si venetieni, conducatorului cruciat Baldovin de Flandra, desemnat imparat, ii reveneau mare parte din Constantinopol, regiunea traca invecinata, unele stapaniri bizantine din Asia Mica, precum si unele insule din Marile Egee si Ionica. S-a mentinut pana in 1261, cand Mihail VIII Paleologul, imparatul bizantin de la Niceea, a restabilit Imp. bizantin cu capitala la Constantinopol.

CAPUA, oras antic in S Italiei. Intemeiat in sec. 7 i. Hr. de etrusci, cucerit de samniti (sec. 5 i. Hr.), distrus de romani (212 i. Hr.). Recolonizat de catre acestia, infloreste in timpul Republicii si mai ales al imperiului; celebru prin scoala de gladiatori de unde a pornit in 73 i. Hr. rascoala lui Spartacus. Dupa succesive ocupatii ostrogote si bizantine, orasul a fost definitiv distrus de arabi (840). Azi Santa Maria Capua Vetere.

SARAZINI (SARACENI) (‹ gr. sarakenoi, lat. saraceni) s. m. pl. Termenul apare atestat in Antic.; in V Europei (indeosebi in Galia, Italia si Provence), incepand din sec. 8, el desemna, in general, pe locuitorii imperiului arabo-musulman care efectueaza incursiuni, jafuri si raiduri devastatoare. Se pare ca aceasta denumire a ajuns in V Europei si prin intermediul bizantinilor si al participantilor la Cruciade. De asemenea denumirea este atribuita si populatiilor nomade care penduleaza in tinuturile desertice dintre Siria si Arabia Saudita.