NERONIAN, -A adj. Foarte crud. [Pron. -ni-an. / cf. fr. neronien < Nero – imparat roman].

VESPASIANA s.f. (Liv.) Closet public. [Pron. -si-a-. / < fr. vespasienne, cf. Vespasian – imparat roman].

PRINCIPAT s.n. 1. Demnitatea de principe. 2. Regim politic in primele doua secole ale Imperiului roman, cu un imparat care isi impartea autoritatea cu senatul de origine republicana. 3. Domnia unui imparat roman. 4. Stat condus de un principe. [Var. printipat s.n. / cf. fr. principat, lat. principatus].

PRINCIPAT s. n. 1. regim politic in primele doua secole ale Imperiului Roman, cu un imparat care isi impartea autoritatea cu senatul de origine republicana. 2. domnia unui imparat roman. 3. teritoriu condus de un principe. 4. demnitatea de principe; timpul in care se exercita. (< fr. principat, lat. principatus)

ADRIAN (Publius Aelius Hadrianus), imparat roman (117-138 d. Hr.) din dinastia Antoninilor. Fiul adoptiv al lui Traian. A initiat numeroase reforme administrative, iar pe plan militar a dus o politica defensiva. A codificat legislatia romana.

ANTONINUS PIUS (TITUS AELIUS HADRIANUS ANTONINUS PIUS), imparat roman (138-161 d. Hr.). Fiul adoptiv al lui Adrian. A dus o politica externa defensiva, de consolidare a frontierelor si de extindere a retelei drumurilor in Imp. Roman.

AUGUST (Caius Iulius Caesar Octavianus Augustus), primul imparat roman (27 i.Hr.-14 d. Hr.). Nepot si fiu adoptiv al lui Cezar. Creator, alaturi de Antonius si Lepidus al celui de-al doilea triumvirat (43 i. Hr.); guvernator al provinciilor din Occident (40 i. Hr.). Dupa Batalia de la Actium (31 i. Hr.) a devenit unicul stapin al Imp. Roman. Reorganizator al administratiei si armatei, A. a promovat stiintele si artele, inconjurindu-se de cei mai ilustri poeti ai timpului („Secolul lui Augustus”). Noua forma de guvernamint instituita de A., principatul, reprezinta inceputul sistemului monarhic la Roma.

AURELIAN (Lucius Domitius Aurelianus), imparat roman (270-275). Sub presiunea gotilor si a dacilor liberi, a dispus retragerea armatei si administratiei romane din Dacia. A restabilit autoritatea Imp. Roman in Orient (273) si in Galia (274).

CALIGULA (Caius Iulius Germanicus), imparat roman (37-41 d. Hr.). Initiatorul unei politici despotice de tip oriental elenistic, a devenit proverbial prin cruzimea si extravaganta hotaririlor sale. Asasinat de pretorieni.

CARACALLA (Marcus Aurelius Antoninus), imparat roman (211-217 ), fiul lui Septimiu Sever. A instituit un regim autoritar de o cruzime rara. In 212 a acordat tuturor oamenilor liberi din imperiu cetatenia romana („Constitutia antoniana”). Asasinat din ordinul lui Macrinius, prefectul pretoriului.

CLAUDIU I (Tiberius Claudius Nero Drusus Germanicus), imparat roman 41-54 d. Hr.). Bun administrator. In interior, a incredintat numeroase departamente nou create libertilor, carora le-a permis accesul in Consiliul principelui. A ameliorat situatia sclavilor. In exterior, a consolidat puterea romana in provincii. In timpul sau, Dobrogea a fost inclusa in prov. romana Moesia (46 d. Hr.). Dupa moartea Messalinei (46 d. Hr.), a fost dominat de noua sa sotie, Agrippina.

CLAUDIU II GOTICUL (Marcus Aurelius Claudius), imparat roman (268-270 d. Hr.), invingator al gotilor in batalia de la Naissus (269 d. Hr.).

Cezar (imparat roman)/(lat.) Caesar [pron. cesar] (Cae-sar) s. propriu m.

CAESAR NON SUPRA GRAMMATICOS (lat.) imparatul nu este mai presus de gramatici – Replica data lui Sigismund de Luxemburg cand, corectat de arhiepiscopul Placentius pentru o greseala gramaticala, ar fi spus: „Ego sum rex Romanus et supra grammaticam” („Sunt imparat roman si mai presus de gramatica”). V. si Non est princeps supra leges, sed leges supra principem.

COMMODUS (Marcus Aurelius Commodus Antoninus), imparat roman (180-192 d. Hr.). Fiu lui Marc Aureliu. A instaurat un regim de teroare si de coruptie. A murit asasinat.

IMPERIUL ROMAN DE APUS, stat de creat prin impartirea definitiva a Imp. Roman, la moartea lui Theodosiu cel Mare (395), intre cei doi fii ai acestuia, Honoriu si Arcadiu. I.R. de A., condus de Honoriu (395-423), grupa provinciile din V si centru Europei si din N Africii. A dainuit pana in 476, cand ultimul imparat roman, Romulus Augustulus, a fost detronat de Odoacru, conducatorul mercenarilor germani.

CONSTANTIN CEL MARE (Flavius Valerius Constantinus), imparat roman (306-337). Infringind pe Maxentiu (312) si pe Liciniu (324) a devenit suveran al intregului Imp. Roman. A desavirsit reformele politice, militare si sociale initiate de Diocletian, perfectionind sistemul dominatului; a facilitat consolidarea crestinismului ca religie de stat (edictul de toleranta de la Milano, si convocarea primului conciliu ecumenic de la Niceea, 325). A intarit Limesul dunarean si a mutat cap. imp. la Constantinopol (330), oras fundat de el.

NERO (Tiberius Claudius Drusus Germanicus) (pe numele adevarat Lucius Domituis Claudius N.), imparat roman (54-68 d. Hr.), ultimul din dinastia iulio-claudica. A instituit o guvernare autoritara si cruda, soldata cu asasinate, printre care cel al mamei sale Agrippina, al fratelui sau Britannicus, al sotiei sale Octavia si al lui Seneca, profesorul si mentorul sau. In ultimii ani ai domniei a avut numeroase aparitii grotesti in public in calitate de conducator de care de curse, cantaret si actor, impunand adulatia, prin teroare, din partea apropiatilor sai si neglijand problemele statului. In timpul sau, un urias incendiu a mistuit Roma (64 d. Hr.); banuit de acest fapt, N. a dat vina pe primii crestini, incepand persecutiile impotriva lor. S-a sinucis dupa izbucnirea rascoalei legiunilor din Spania si Africa.

NERVA (Marcus Cocceius), imparat roman (96-98 d. Hr.). L-a adoptat, ca fiu, pe Traian, guvernatorul provinciei Germania Superioara, pe care, in anul 97 d. Hr., l-a desemnat ca succesor, devenind astfel intemeietorul dinastiei Antoninilor.

CEZAR, cezari, s. m. Titlu dat imparatilor romani; p. gener. imparat. [Acc. si: cezar] – Din lat. caesar.

PRETORIAN, -A, pretorieni, -e, adj., s. m. 1. (La romani) Care apartine pretorului, privitor la pretor. ◊ Garda pretoriana = unitate militara care constituia garda personala a pretorului (mai tarziu a imparatilor romani). Provincie pretoriana = provincie administrata de un pretor. 2. S. m. Soldat roman din garda pretoriana. [Pr.: -ri-an] – Din lat. praetorianus, fr. pretorien.

RESCRIPT, rescripte, s. n. Raspuns dat de imparatii romani la chestiunile de drept asupra carora erau consultati de catre magistratii sau de catre guvernatorii provinciilor; p. ext. ordin care emana de la un suveran intr-o afacere particulara. – Din lat. rescriptum, germ. Reskript.

CEZARIAN ~ana (~eni, ~ene) 1) rar Care tine de epoca de guvernare a imparatilor romani. 2): Operatie ~ana interventie chirurgicala in regiunea abdominala pentru a extrage fatul din uter in caz de nastere grea; cezarotomie. [Sil. -ri-an] /<fr. cesarien

PRETORIAN¹ ~ana (~eni, ~ene) (in Roma antica) Care este caracteristic pentru pretori; propriu pretorului. Fermitate ~ana. ◊ Garda ~ana unitate militara care era initial garda personala a unui pretor, iar, mai tarziu, a imparatilor romani. Provincie ~ana provincie aflata in administratia unui pretor. [Sil. -ri-an] /<lat. praetorianus, fr. pretorien

AUGUST s.m. Titlu de onoare dat de senatul roman imparatului Octavian ; (p. ext.) cezar, imparat. // adj. (Titlu dat odinioara monarhilor sau principilor) preainaltat, slavit, preamarit. ♦ (Fig.) maiestuos, impunator. [Pron. au-gust. / < lat. augustus].

CEZAR s.m. Titlu dat imparatilor romani dupa numele lui Caius Iulius Caesar; (p. ext.) imparat. [< Caesar – celebru general roman, ultimul dictator din vechea Roma].

CONSISTORIU s.n. 1. Consiliu al imparatilor romani. ♦ Loc unde se tinea acest consiliu. 2. Instanta judecatoreasca ecleziastica. ♦ Consiliu al c**********r, prezidat de papa. ♦ Adunare care conduce treburile religioase ale unui cult, ale unei confesiuni etc. [Pron. -riu. / < lat. consistorium – adunare, cf. fr. consistoire, germ. Konsistorium, it. consistorio].

DALMATICA s.f. 1. Mantie alba, cu margini de purpura, purtata de imparatii romani. 2. Mantie speciala a regilor Frantei. 3. Vesmant liturgic catolic, cu maneci scurte, purtat de diaconi. [Gen. -cii. / < lat. dalmatica (vestis), cf. fr. dalmatique].

DONATIVUM s.n. (Ist.) Dar in bani acordat soldatilor de imparatii romani la urcarea lor pe tron. [< lat. donativum].

L*****M s.n. (Ist.) Stindard purpuriu al imparatilor romani din epoca lui Constantin cel Mare. [< lat. l*****m].

RESCRIPT s.n. 1. Raspuns al imparatilor romani la chestiunile de drept puse de magistratii sau de guvernatorii provinciilor. ♦ Hotarare care emana de la un suveran. 2. Hotarare a papei ca raspuns la o chestiune teologica. [Pl. -te, -turi. / < lat. rescriptum, cf. fr. rescrit].

CEZARIAN, -A adj. 1. (Rar) Referitor la imparatii romani sau la vremea acestora. 2. Operatie cezariana (si s.f. ) = interventie chirurgicala prin care este scos copilul din pantecele mamei atunci cand nasterea normala este imposibila; cezarotomie. [Pron. -ri-an, pl. -ieni, -iene. / cf. fr. cesarien].

chesar, chesari, s.m. (inv.) 1. imparat (roman) imperator, cezar. 2. succesor al tronului, ighemon. 3. imparatul Austriei.

PRETORIAN, -A adj. Care tine de pretor, al pretorului (1). ♦ Garda pretoriana = corp de soldati care formau garda pretorului in vechea Roma, si, mai tarziu, garda personala a imparatilor romani. // s.m. Soldat din garda pretoriana. [Pron. -ri-an, pl. -ieni, -iene. / cf. fr. pretorien, lat. praetorianus].

AUGUSTAL s. m. preot, ofiter atasat persoanei imparatului roman (August). (< fr., lat. augustal)

CEZAR s. m. titlu dat imparatilor romani; (p. ext.) imparat. (< lat. caesar, fr. cesar)

CEZARIAN, -A adj. 1. referitor la imparatii romani. 2. imperial, imparatesc. (< fr. cesarien)

CONSISTORIU s. n. 1. consiliu al imparatilor romani. ◊ locul unde se tinea. 2. instanta judecatoreasca ecleziastica. ◊ consiliu al c**********r, prezidat de papa. ◊ adunare care conduce treburile religioase ale unui cult, ale unei confesiuni etc. (< lat. consistorium, fr. consistoire)

DALMATICA s. f. 1. tunica alba, tivita cu purpura, purtata de imparatii romani. 2. mantie de ceremonie a regilor Frantei. 3. vesmant liturgic catolic, cu maneci largi, despicat in parti, purtat de diaconi si episcopi. 4. imbracaminte cu care sunt infatisati ingerii, sub forma de rochie lunga. (< lat. dalmatica, fr. dalmatique)

DONATIV s. n. dar in bani acordat soldatilor de imparatii romani, la urcarea lor pe tron. (< lat. donativum)

L*****M s. n. stindard purpuriu al imparatilor romani din epoca lui Constantin cel Mare. (< lat. l*****m)

PRETORIAN, -A I. adj. care tine de pretor, al pretorului (1). ♦ garda ~a = corp de soldati care formau garda pretorului in vechea Roma si, mai tarziu, garda personala a imparatilor romani. II. s. m. soldat din garda pretoriana. (< lat. praetorianus, fr. pretorien)

RESCRIPT s. n. 1. raspuns al imparatilor romani la chestiunile de drept puse de magistratii sau de guvernatorii provinciilor. ◊ hotarare care emana de la un suveran. 2. hotarare a papei ca raspuns la o chestiune teologica. (< lat. rescriptum, germ. Reskript)

ANTONINI, dinastie de imparati romani (96-192 d. Hr.), intemeiata de Nerva (96-98 d. Hr.) si sfirsindu-se cu domnia lui Commodus (180-192 d. Hr.).

AQUILEIA, localit. in NV Italiei, linga Trieste; 3,3 mii loc. (1981). Colonie romana intemeiata in 181 i. Hr. Centru economic si comercial infloritor, una dintre resedintele imparatilor romani, in sec. 3-4.

BRETANION (Betranion, Vetranion) (sec. 4), primul episcop al prov. Scythia Minor (cu capitala la Tomis), atestat de documentele istorice. S-a impotrivit imparatului roman Valens care a incercat sa impuna arianismul.

BRITANNICUS, Tiberius Claudius (41-55 d. Hr.), fiul imparatului roman Claudiu. Otravit de Nero.

CEZAR, cezari, s. m. Titlu dat imparatilor romani; p. ext. imparat. [Acc. si: cezar] – Lat. lit. caesar.

CONSTANTINOPOL, oras fundat de imparatul roman Constantin cel Mare, pe locul vechii colonii grecesti Byzantion, devenit in 330 capitala Imp. roman, apoi a Imp. Bizantin. Unul dintre cele mai mari orase ale ev. med., puternic centru cultural, economic si religios; asediat de avari, persani, arabi, selgiucizi, slavi si cruciati (care l-au cucerit in 1204, stapinindu-l pina in 1261); cucerit de turcii otomani la 29 mai 1453, C. a devenit capitala a Imp. Otoman (pina in 1923), sub numele de Istanbul. Aici au fost semnate numeroase tratate de pace. La C. s-au tinut trei sinoade ecumenice: in 381 (convocat de imparatul Teodosie I cu intentia de a pune capat controversei ariene si de a se pronunta in legatura cu ereziile timpului); in 553 (convocat de imparatul Justinian cel Mare cu intentia de a impaca monofizitismul cu ortodoxia); in 680-681 (convocat de Constantin IV Pogonatul pentru a formula credinta adevarata fata de erezia monoteismului).

TABULA TRAIANA, inscriptie latina incastrata in stanca, descoperita in defileul de la Cazane (de Dunare). Mentioneaza construirea drumului roman de pe malul drept al fluviului, in vremea imparatului roman Traian (98-117). Ca urmare a construirii barajului de la Portile de Fier I, locul respectiv a fost inundat de apele lacului de acumulare, T.T. fiind mutata cu c. 30 m mai sus pe versant.

IROD, numele mai multor suverani ai Palestinei antice. Mai importanti: 1. I. cel Mare, rege al Iudeii (37-4 i. Hr.), dependent de Roma. In timpul domniei lui I. puterea sacrala este separata de cea laica, iar marii preoti sunt numiti si revocati de suveran, dupa modelul monarhiilor elenistice. 2. I Antipas, etnarh al Galileii si Pereii (4 i.Hr.-39 d. Hr.), fiul lui I. (1). Potrivit traditiei, la cererea sotiei (Irodiada) si a fiicei acesteia (Salomeea), l-a decapitat pe prorocul Ioan Botezatorul. 3. I. Agrippa, rege al Iudeii (41-44 d. Hr.), nepotul lui I. (1). A dobandit domnia cu sprijinul imparatului roman Caligula.

dalmatica f., pl. e si i (lat. dalmatica, adica „din Dalmatia”). Tunica alba a imparatilor romani. Vesmintu alb fara minici al diaconilor, sub-diaconilor si episcopilor catolici cind oficiaza.

OSROENE (sau OSRHONE), stat antic in NV Mesopotamiei, intre Tigru si Eufrat, in apropiere de actuala granita a Siriei cu Turcia, cu capitala la Edessa (azi Urfa, Turcia); intemeiat in c. 136 i. Hr., el controla importante drumuri comerciale si militare (sec. 2 i.Hr.-1 d. Hr.); de-a lungul existentei sale s-a manifestat ca aliat al Regatului partilor sau al Romei. In 216 regatul si-a incetat existenta datorita imparatului roman Caracalla. Teritoriul Regatului O. s-a aflat, in sec. 4-7, in disputa intre persi si bizantini. Distrus de musulmani in 638.

PATRICIU s.n. Demnitate instituita de imparatul Constantin cel Mare, reprezentand cel mai inalt rang din Imperiul roman dupa imparat. [Pron. -ciu. / < lat. patricius].

PATRICIU s. n. titlu instituit de imparatul Constantin cel Mare, cel mai inalt rang din Imperiul roman, dupa imparat; cel care poseda acest titlu. (< lat. patricius)

ALP ARSLAN, Mohammed ibn Daud, al doilea sultan selgiucid (1063-1072). A supus Georgia si Armenia (1064) si a infrint si luat prizonier la Manzikert (1071) pe imparatul bizantin roman IV Diogenes.

KAIZER¹, kaizeri, s. m. Denumire data imparatilor „Sfantului imperiu roman de natiune germana” si apoi imparatilor Germaniei; persoana care purta acest titlu. [Scris si: kaiser. – Pr.: kai-zar] – Din germ. Kaiser.

PRINCEPS adj. invar., s. m. invar. 1. Adj. invar. (In sintagma) Editie princeps = prima editie a operei unui scriitor (clasic). 2. S. m. invar. imparat in Imperiul roman. [Pr.: prin-] – Cuv. lat.

INSTITUT s.n. 1. Institutie, asezamant (de pe langa o universitate, o academie, o industrie etc.) unde se fac cercetari stiintifice. ♦ Institutie de invatamant superior (cu mai multe facultati). ♦ (In trecut) Liceu particular (cu internat). ♦ Local in care functioneaza asemenea institutii. 2. (La pl.) Opera care cuprinde principiile dreptului roman din epoca imparatului Iustinian. [< fr. institut, cf. lat. institutum – lucru stabilit].

JUVENALII s.f.pl. Sarbatori la romani introduse de imparatul Nero, la care se reprezentau productii teatrale. [Var. iuvenalii s.f.pl. / < lat. iuvenalia].

PRINCIPE s.m. (Ist.) 1. Titlu dat imparatului in Imperiul roman. 2. (la pl.; acc. principi) Nume dat soldatilor veterani care formau o a doua linie in formatia de lupta a unei legiuni romane. 3. Persoana care face parte dintr-o familie domnitoare sau care detine suveranitatea unui stat (mic); print. [< lat. princeps, cf. it. principe].

EUNUC s. m. 1. (in Orient) barbat castrat, paznic al unui harem. 2. nume dat ofiterilor regilor evrei, insarcinati cu garda camerei acestora. 3. ofiter care avea in grija garderoba si iatacul imparatului in Imperiul roman de Rasarit. 4. (fig.) om las, fricos, lipsit de energie virila. (< fr. eunuque, lat. eunuchus)

INSTITUT s. n. 1. institutie, asezamant unde se fac cercetari stiintifice. ◊ institutie de invatamant superior (cu mai multe facultati). ◊ (in trecut) liceu particular. ◊ local in care functioneaza asemenea institutii. 2. (pl.) opera care cuprinde principiile dreptului roman din perioada imparatului Iustinian. (< fr. institut, lat. institutum)

IUVENALII s. f. pl. sarbatori la romani, introduse de imparatul Nero, la care se reprezentau productii teatrale. (< lat. iuvenalia)

PRINCEPS I. adj. inv. 1. editie ~ = prima editie a operei unui scriitor (clasic). 2. cel dintai; principal. II. s. m. inv. imparat al Imperiului roman. (< lat. princeps)

PRINCIPE s. m. 1. titlu dat imparatului in Imperiul roman. 2. (pl.) nume dat soldatilor veterani care formau a doua linie in formatia de lupta a unei legiuni romane. 3. titlu purtat de conducatorul unui principat ori de catre fiul sau alt descendent al unui monarh; print. (< it. principe, lat. princeps)

AACHEN [ḁ:hen], oras in Germania (Renania de Nord-Westfalia), la granita cu Belgia; 535 mii loc. (1987, cu suburbiile). Centru minier (carbune si min. de fier). Ind. textila, constr. de masini (electrotehnica), chimica, geamuri. Nod de comunicatii. Statiune balneoclimaterica cu ape termale. Institut politehnic (1870). Principala resedinta a imp. franc al lui Carol cel Mare (Aix-la-Chapelle). Loc de incoronare a imparatilor Sfintului Imperiu roman (813-1531). Aici au fost semnate tratatele de pace prin care s-au incheiat Razboiul de Devolutiune dintre Franta si Spania (1667-1668) si Razboiul de Succesiune la Tronul Austriei (1740-1748). Centru de arta in epoca carolingiana. Monument celebru: Capela Palatina (inceputul sec. 8 – sfarsitul sec. 9) ridicata de arhitectul Odo (Eudes) de Metz pentru Carol cel Mare. Primarie in stil gotic (sec. 14).

ARCADIU (FLAVIUS ARCADIUS), imparat al Imp. roman de Rasarit (395-408). Domnia lui a fost tutelata de Rufinus, de Eutropiu si de sotia sa Eudoxia.

CONSTANTINE [costãtin] (KOUSTANTINA, KSONTINA, QACENTINA), oras in NE Algeriei, in apropierea M. Mediterane; 449,6 mii loc. (1987, cu suburbiile). Aeroport international. Centru comercial si ind. (ciment, tractoare, tesaturi, piel., produse alim.). Universitate islamica. Cap. a regilor Numidiei. Refacut de imparatul Constantin (313). Ruine romane.

NEPOS, Iulius, penultimul imparat al Imp. roman de Apus (474-475). Inlaturat de comandantul militar Oreste, s-a refugiat in Dalmatia, unde a fost asasinat.

SATŌ, Haruo (1892-1964), poet si prozator japonez. Volumul de poezii „Moartea unui nebun” dedicat unui tanar socialist implicat in asasinarea imparatului Meiji. In roman a experimentat tehnica fluxului constiintei („Melancolia pastorala”, „Melancolie urbana”).

ODOACRU (c. 430-493), general de neam germanic, aflat in slujba Romei. Comandant al militiei alcatuite din barbari. L-a inlaturat pe Romulus Augustulus, ultimul imparat al Imp. roman de Apus, devenind primul rege barbar al Italiei (476-493). Asediat la Ravenna (din 490), a fost ucis de Teodoric, regele ostrogotilor.

POPOVICI, Gheorghe (1862-1927, n. sat Criciova, jud. Timis), teolog si istoric roman. M. coresp. al Acad. (1909), prof. la Institutul Teologic din Caransebes. Prototop la Lugoj (din 1887). Intensa activitate politica in cadrul Partidului National roman; militant pentru unirea Transilvaniei cu romania. Lucrari: „Cuvantari bisericesti”, „Uniunea romanilor din Transilvania cu biserica romano-catolica sub imparatul Leopold I”, „Istoria romanilor banateni”.

DIGESTE² s.f.pl. Culegere metodica a hotararilor celor mai celebri jurisconsulti romani, alcatuita din porunca imparatului Iustinian; pandecte. [< lat. digesta, cf. fr. digeste].

PANDECTE s.f.pl. Culegere de hotarari si decrete ale vechilor jurisconsulti romani, alcatuita la porunca imparatului Iustinian; digeste. [Cf. lat. pandectae, gr. pandektai, fr. pandectes].

PANDECTE s. f. pl. culegere de hotarari si decrete ale vechilor jurisconsulti romani, alcatuita la porunca imparatului Iustinian; digeste. (< lat. pandectae, fr. pandectes)

ADAMCLISI, com. in jud. Constanta; 2.309 loc. (1991). Expl. de diatomita, bentonita, calcare si argile. In apropiere se afla ruinele monumentului triumfal „Tropaeum Traiani” ridicat in 108-109 d. Hr. in timpul imparatului Train (98-117 d. Hr.), in cinstea victoriilor sale asupra dacilor si a populatiilor barbare aliate cu acestia (102 d. Hr.) si vestigiile asezarii civile romane, intemeiate de acelasi imparat. Restaurat in 1977.

CAROL, numele mai multor imparati ai Sfintului Imperiu roman de Natiune Germana. Mai importanti: 1. C. IV (1355-1378); a promulgat „Bula de Aur” (1356) si a infiintat universitatile din Praga (1348) si din Viena (1365). 2. C. V v. Carol V(Carol Quintul). 3. C. VI (1711-1740); a purtat, fara succes razboaie impotriva Frantei si Turciei; a promulgat Pragmatica Sanctiune din 1713.

CAROL V (CAROL QUINTUS), rege al Spaniei sub numele de Carol I (1516-1556) si imparat al Sfintului Imperiu roman de Natiune Germana (1519-1556), din dinastia Habsburg. A reunit sub autoritatea sa teritorii atit de vaste (Germania, cea mai mare parte a Pen. Italice, Spania impreuna cu posesiunile din America), incit se spunea ca in imperiul sau „Soarele nu apune niciodata”. Urmarind crearea unei monarhii catolice universale, a condus lupta impotriva Reformei si a purtat razboaie cu Franta (pentru dominatia in Pen. Italica), cu Imperiu Otoman si impotriva principilor protestanti; a abdicat si a impartit imperiul intre fratele sau Ferdinand I (Germania) si fiul sau Filip II (Spania, Tarile de Jos, Italia si coloniile americane).

PRINCIPE ~i m. 1) Descendent al unei familii regale sau imperiale; print. 2) (in unele state; folosit si ca titlu pe langa numele respectiv) Conducator al unui principat; print. 3) (in Imperiul roman) Conducator absolut al tarii; imparat; monarh; suveran. /<it. principe, lat. princeps, ~ipis

AGRIPPINA, Iulia (15-59 d. Hr.), imparateasa romana. A patra sotie a imparatului Claudius, pe care l-a otravit. L-a inlaturat de la tron pe Britannicus, fiul acestuia, asigurind astfel tronul fiului sau Nero, din ordinul caruia a fost asasinata.

AGRIPPA, Marcius Vipsanius (c. 63-12 i. Hr.), general roman. Principalul colaborator militar al imparatului August. A comandat armata la Actium (31 i. Hr.). A initiat numeroase constructii la Roma (Panteonul, apeducte, terme).

RAZBOIUL DE TREIZECI DE ANI (1618-1648), razboi intre principii protestanti din Imperiul romano-German, pe de o parte, si principii catolici si imparat, pe de alta parte, transformat apoi intr-un razboi european general. In acest razboi, imparatul urmarea intarirea Sfantului Imperiu roman de Natiune Germana sub steagul catolicismului, iar principii, fara deosebire de credinta religioasa, voiau sa-si intareasca independenta lor fata de imparat, mentinand faramitarea Germaniei. A inceput cu rascoala Cehiei impotriva dominatiei habsburgice. In cursul razboiului s-au constituit doua tabere: blocul Habsburgilor (Habsburgii spanioli si austrieci, principii catolici germani, sprijiniti de Papalitate, si Polonia) si coalitia antihabsburgica (principii protestanti germani, Franta, Suedia, Danemarca, sprijinita de Olanda, Anglia si Rusia). In functie de interventia diferitelor state, razboiul s-a impartit in patru perioade: ceha (1618-1624), daneza (1625-1629), suedeza (1630-1634) si franco-suedeza (1635-1648). La acest razboi a participat si Transilvania, sub conducerea principilor Gabriel Bethlen si Gh. Rakoczi I, impotriva Habsburgilor. Razboiul s-a incheiat prin pacile de la Osnabruk si Munster (Pacea din Westfalia).

LEGAT¹ s. m. 1. (la romani) imputernicit al senatului sau al imparatului intr-o provincie. ◊ comandant de legiune. 2. c******l reprezentant al papei, care indeplineste functii asemanatoare celor incredintate ambasadorilor. (< fr. legat, lat. legatus)

LEGAT³, legati, s. m. 1. Trimis al senatului, al imparatului etc. intr-o provincie a Imperiului roman. 2. Reprezentant diplomatic al unui papa. – Din fr. legat, lat. legatus.

APOTEOZA, apoteozez, vb. I. Tranz. (In antichitatea greco-romana) A trece un erou sau un imparat in randul zeilor. ♦ Fig. A aduce laude si onoruri exceptionale, a ridica in slava (pe cineva sau ceva). [Pr.: -te-o-] – Din fr. apotheoser.

roman s., adj. 1. s. (inv.) ramlean, ruman. (imparatul Diocletian era ~.) 2. adj. (inv.) ramlean, ramlenesc, romaicesc, romanesc, romanicesc. (General ~; consul ~.) 3. s., adj. latin. 4. adj. v. catolic.

EDICT s.n. Lege, ordonanta prin care un inalt magistrat roman (mai ales pretorul si, sub imperiu, imparatul) isi arata activitatea trecuta si anunta programul activitatii viitoare, adesea sub forma de norme juridice. ♦ Act, decret emis de un monarh prin care se stabileau norme imperative cu privire la o anumita problema. [Pl. -te, -turi. / < lat. edictum, cf. fr. edict].

APOTEOZA, apoteozez, vb. I. Tranz. (In antichitatea greco-romana) A pune un erou sau un imparat in randul zeilor; a diviniza. ♦ Fig. A aduce laude si onoruri neobisnuite, a ridica in slava ceva sau pe cineva. [Pr.: -te-o-] – Fr. apotheoser.

APOTEOZA, apoteoze, s. f. (In antichitatea greco-romana) Divinizare a unui erou sau a unui imparat. ♦ Fig. Preamarire, slavire, glorificare. [Pr.: -te-o-] – Fr. apotheose (lat. lit. apotheosis).

IUDA [iudə] (supranumit ha-Nasi „Printul”) (sfarsitul sec. 2-inceputul sec. 3), erudit evreu. Sef al sinedriului din Galileea, in timpul stapanirii romane. S-a folosit de relatiile sale cu imparatul Marc Aureliu pentru a imbunatati soarta evreilor. Principalul autor al culegerii de legi „Misna”.

romanOV, familie de boieri rusi, a carei reprezentati au fondat dinastia de tari (din 1613) si imparati (1721-1917) ai Rusiei. Numele ei vine de la roman Iuriev (m. 1543), a carui fiica Anastasia (c. 1530-1560) a fost, din 1547, prima sotie a lui Ivan al IV-lea cel Groaznic. Nepotii ei de frate au asumat numele de R. si dinastia incepe prin alegerea ca tar de catre Zemski Sobor (la 21 febr. 1613) a tanarului Mihail Fiodorovici R. (1596-1645), fiul patriarhului Filaret. A domnit pana la Revolutia din februarie 1917, cand ultimul tar, Nicolae II (1894-1917), a fost detronat si executat impreuna cu familia. mai importanti: Petru cel Mare, tar (1682-1721) si imparat (1721-1725); Aleksandru I (1801-1825); Nicolae I (1825-1855); Aleksandru II (1894-1917).

PANDECTE s. f. pl. Culegere de opinii ale juristilor romani asupra principalelor probleme de drept, alcatuita in vremea imparatului Iustinian si adaptata in timp nevoilor noilor institutii. – Din lat. pandectae, fr. pandectes.

APOTEOZA, apoteoze, s. f. (In antichitatea greco-romana) Solemnitate, festivitate prin care un erou sau un imparat era zeificat. ♦ Fig. Onoruri extraordinare aduse cuiva; preamarire, slavire, glorificare. [Pr.: -te-o-] – Din fr. apotheose, lat. apotheosis.

CUBICULAR, cubiculari, s. m. Sclav care avea grija de camera de culcare a stapanului. ♦ Demnitar roman care se ocupa de camera de culcare a imparatilor. – Din lat. cubicularius, fr. cubiculaire.

CUBICULAR s.m. Sclav care ingrijea de camera de culcare. ♦ Demnitar roman care se ocupa de camera de culcare a imparatilor. // adj. (Rar) De culcat. [< lat. cubicularius, cf. fr. cubiculaire].

CUBICULAR s. m. 1. (ant.) sclav care ingrijea de camera de culcare. 2. demnitar roman care se ocupa de camera de culcare a imparatilor. 3. (in Bizant) functionar de rang inalt. (< lat. cubicularius, fr. cubiculaire)

SILENTIAR s. m. (ant.) 1. sclav care pastra linistea si ordinea intr-o casa romana. 2. (in Bizant) demnitar care se ingrijea de audientele imparatului. (< fr. silentiaire, lat. silentiarus)

ADRIANOPOL, oras in Turcia europeana, intemeiat de imparatul Adrian. In 378 d. Hr. vizigotii au nimicit aici armata romana, iar in 1205 tarul Ionita Caloianul a infrint ostile Imp. Latin. Cucerit de turci in 1362, a fost capitala Imp. Otoman intre 1362 si 1453. Aici s-a incheiat Tratatul de pace Ruso-Turc (1829), prin care s-a recunoscut, printre altele, independenta Greciei, autonomia Serbiei si s-a desfiintat monopolul turcesc asupra comertului Tarii romanesti si Moldovei. Azi Edirne.

RICIMER FLAVIUS (?-472), general roman de origine germanica. A intrat in serviciul Romei, parcurgand treptele ierarhiei militare; magister militum (456). Conducator de fapt al Imp. roman de Apus intre 457 si 472, numind sau schimband mai multi imparati.

REDDE CAESARI QUAE SUNT CAESARIS, ET QUAE SUNT DEI DEO (lat.) da-i Cezarului cele ce sunt ale Cezarului si lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu – Matei, 22, 21. La intrebarea fariseilor daca trebuie sa plateasca tibut romanilor, Iisus a aratat o moneda pe care era gravata efigia imparatului si a dat acest raspuns. Sensul cuvintelor este: a da fiecaruia ce i se cuvine.

ELECTOR, -OARE, electori, -oare, subst. 1. S. m. si f. Persoana care are mandat din partea unui grup de oameni sa aleaga prin vot pe cineva. ♦ (Inv.) Persoana care reusea sa obtina un mare numar de voturi pentru partidul sau. 2. S. m. (In Imperiul romano-German) Principe sau arhiepiscop facand parte din colegiul care alegea pe imparat. – Din fr. electeur, lat. elector.

CUBICULUM s. n. 1. camera de culcare in casele romane. ◊ camera mortuara in galeriile catacombelor. 2. (in Imperiul Bizantin) cancelaria personala a imparatului. (< lat. cubiculum)

EXARH s. m. 1. titlu dat unor inalti demnitari din Imperiul roman de Rasarit care guvernau provinciile din Italia, Africa etc. in locul imparatului de la Constantinopol. 2. capetenie a unei biserici ortodoxe autonome. ◊ organ bisericesc de inspectie pentru manastirile care apartin de o eparhie ortodoxa. (< fr. exarque, lat. exarchus, gr. exarkhos)

CALEDONIA, nume dat initial de romani partii din Marea Britanie, situata la N de zidul construit de imparatul Hadrian; limitat apoi numai la Scotia.

INDICTIUNE, indictiuni, s. f. (Livr.) Convocare pentru o zi anumita a unui conciliu; indicatie pentru o anumita zi. ◊ Indictiune romana = perioada de cincisprezece ani care separa in vechea Roma, incepand cu domnia imparatului Constantin, doua majorari extraordinare de impozite. ♦ Perioada conventionala de cincisprezece ani. [Pr.: -ti-u-] – Din fr. indiction, lat. indictio, -onis.

EXARH s.m. 1. Titlu dat unor inalti demnitari din Imperiul roman de rasarit, care guvernau provinciile din Italia, din Africa etc. in locul imparatului de la Constantinopol. 2. Capetenie a unei biserici ortodoxe autonome. ♦ Organ bisericesc de inspectie pentru manastirile care apartin de o eparhie ortodoxa. [Pron. eg-zarh. / cf. fr. exarque, lat. exarchus, gr. exarchos – sef].

INDICTIUNE s.f. (Liv.) Convocare pentru o zi anumita a unui conciliu; indicatie pentru o anumita zi. ◊ Indictiune romana = perioada de cincisprezece ani care separa in vechea Roma, incepand cu domnia imparatului Constantin, doua ridicari extraordinare de impozite. ♦ (Astr.) Perioada conventionala de cincisprezece ani. [Pron. -ti-u-. / cf. lat. indictio, fr. indiction].

ELECTOR, -OARE I. s. m. f. persoana care are dreptul de a participa la o alegere. II. s. m. (in Imperiul romano-German) principe sau prelat care avea dreptul de a-l alege pe imparat. (< fr. electeur)

IMPERATOR s.m. (Ist.) 1. Titlu onorific care se conferea generalilor romani de catre soldati sau de catre senat dupa repurtarea unei victorii asupra dusmanului. 2. imparat. [< lat. imperator].

GUELFI s.m.pl. (Ist.) 1. Partizani ai unei fractiuni politice a nobilimii de la Florenta, care sustineau in sec. XIII candidatura unui principe din casa de Bavaria la tronul Imperiului roman contra partidei casei Hohenstaufen. 2. Partizani ai politicii teocratice a papei, impotriva intereselor partidei favorabile imparatului in Italia sec. XII-XV. [Sg. guelf, var. ghelfi s.m.pl. / < it. guelfo, cf. Guelfo al IV-lea – duce al Bavariei, capul familiei Welf].

HABSBURG [ha:psburk], Casa de ~, dinastie care a domnit in Austria (1282-1918; duci din 1282, arhiduci din 1453 si imparati din 1804), in Cehia si Ungaria (1526-1918), in o parte a Italiei (sec. 16-1866), in Sfantul Imperiu roman de Natiune Germana (1273-1291, 1298-1308, 1438-1740, 1745-1806), in Spania (1516-1700) etc. Numele acestei dinastii vine de las cetatea Habsburg (Habichtsburg), construita (sec. 11) in Elvetia (cantonul Aargau). Cei mai cunoscuti suverani: Carol Quintul, Maximilian I, Maximilian II, Rudolf II, Leopold I, Filip II, Maria Tereza, Iosif II, Francisc II, Franz Joseph.

CRITON (sec. 1-2), medic grec, originar din Macedonia. L-a insotit pe imparatul Traian in cea de-a doua campanie impotriva geto-dacilor (105-106). C. a descris cele doua razboaie daco-romane in „Geticele” (din care s-au pastrat numai citeva fragmente).

PAX (in mitologia romana), zeita adorata pentru prima data ca personificare a pacii (de la lat. pax, pacis, „pace”) de catre imparatul Augustus.

AETIUS, Flavius (c. 390-454), general roman. Originar din Durostorum (Silistra). A dominat, din 433, viata politica a Imp. roman de Apus, fiind ultimul mare general al imperiului. L-a infrint pe Attila in 451 la Cimpiile Catalaunice. Asasinat din ordinul imparatului Valentinian III.

SAMUM, castru roman de mari dimensiuni (165 x 165 m) identificat pe terit. com. Caseiu, jud. Cluj. Construit initial din pamant, a fost refacut din piatra in timpul imparatului Hadrian (sec. 3 d. Hr.). Sediul garnizoanei cohors I Britannica milliaria civium romanorum equitata, cu rol defensiv la granita de N a Daciei. La S. s-au descoperit o inscriptie cu numele Iuliei Domna, o diploma militara din anul 120, o stela funerara a lui Iulius Crescens s.a. In jurul acestui castru a existat o asezare civila in stadiul de vicus.

COLUMNA LUI TRAIAN, monument aflat la Roma, in Forumul lui Traian; ridicat in 113 d. Hr., de catre Apolodor din Damasc, din ordinul imparatului Traian, in amintirea victoriilor repurtate impotriva dacilor. Inaltata de 29,78 m, este acoperita de jur imprejur cu un basorelir in spirala, care constituie una dintre importantele surse arheologice pentru studiul razboaielor daco-romane. O copie desfasurata a basoreliefurilor Columnei se gaseste expusa la Muzeul de Istorie Nationala a romaniei (Bucuresti).

RECAMIER [rekamie], Jeanne-Francoise-Julie Adelaide, M^me (1778-1849), femeie de litere franceza, fiica unui prosper bancher, celebra pentru frumusete si spirit. Personalitate de vasta cultura, antibonapartista, a tinut la Paris un salon frecventat de primii exponenti ai opozitiei liberale (L. David, J.B. Bernadotte, J.V. Moreau s.a.). In dizgratia (1805) lui Napoleon, a plecat la Lyon, apoi a fost exilata (1811) in Italia; dupa caderea imparatului si-a reconstituit salonul (1819) la Abbaye-aux-Bois, acesta avand un specific literar. Prietena cu Chateaubriand. Corespondenta; poezii („Suvenire”). Apropiata ei, Germaine de Stael, i-a creat portretul literar in romanul „Corinne”.

AUGSBURG, oras in S Germaniei (Bavaria), 405 mii loc. (1987, cu suburbiile). Ind. textila, constr. aeronautice, electronica, chimica. In sec. 14-16 centru comercial-financiar si al umanismului si artei germane. Monumente: vestigii romane, catedrala (sec. 11-15), Biserica Sankt Ulrich und Afra (sec. 15-17), primarie (sec. 17). Muzee. Aici a fost prezentata in 1530 „Confesiunea de la A.”, expunere a tezelor luteranismului, alcatuita de Philipp Melanchton. In 1555 s-a incheiat „pacea religioasa” intre principii germani si imparatul Carol V, care confirma deplina independenta religioasa a principilor. In 1686 s-a constituit aici Liga de la A. (Olanda, imparatul german, Spania, Suedia, majoritatea statelor germane si Anglia, din 1689) impotriva Frantei.

ALEKSANDRU, numele a trei imparati rusi din dinastia romanov: A. I (1801-1825). A initiat unele reforme, care n-au atins insa bazele feudalismului; a purtat razboaie cu Franta, Suedia, Turcia si Persia si a fost unul dintre principalii organizatori ai Sfintei Aliante (1815). A. II (1855-1881), fiul lui Nicolae I. A infaptuit reforma agrara din 1861 si alte reforme in domeniul modernizarii institutiilor statale; a inabusit rascoala polona (1863-1864); in timpul sau a avut loc Razboiul Ruso-romano-Turc (1877-1878). A. III (1881-1894). Autocrat. In tara a instaurat un regim politienesc, iar pe plan extern a dus o politica filoaustriaca.

absolut, -a adj. (lat. absolutus, dezlegat). Neconditionat, fara restrictiuni, dezlegat de ori-ce contingenta: adevar absolut. Perfect, deplin: intuneric absolut. Independent, suveran (care „taie si spinzura” fara sa i se poata cere socoteala): imparat absolut. Autoritar, imperios, care nu sufere [!] contrazicere: caracter, ton absolut. Pur, neamestecat: alcool absolut. Log. Opus lui relativ. Trans. Bucov. Sec. 19. Teolog (ori pedagog) absolut, teolog (ori pedagog) care a terminat (a absolvit) cursurile, dar nu si-a luat inca titlu (expresiune ridiculizata in vechiu regat). Gram. Genitiv ori ablativ absolut, acela care e dezlegat de propozitiunea principala adica nu se raporta la nici un cuvint al ei si in care subiectu era inlocuit c' un participiu ori c' un adjectiv atributiv ori c' un nume predicativ in cazu genitiv la Greci ori ablativ la romani: sole cadente, pe cind apune soarele; Cicerone consule, pe cind era (ori fiind) Cicerone consul. S. n., pl. uri. Lucru neconditionat: adevaratu absolut e Dumnezeu. Adv. In mod absolut, perfect, complet, de tot: virtutea il stapinea absolut; asta e absolut imposibil, absolut oprit. Neaparat, negresit, numai de cit: trebuie absolut sa plec.