A INTELEGE inteleg 1. tranz. 1) (esenta lucrurilor) A-si insusi prin activitatea gandirii; a patrunde cu mintea; a pricepe; a concepe; a sesiza. ◊ A da cuiva sa inteleaga (sau a da de inteles) a face pe cineva sa-si dea seama despre ceva numai printr-o aluzie sau printr-un semn. ~ gluma a primi glumele fara suparare; a avea simtul umorului. 2) (vorbirea orala sau scrisa) A receptiona descifrand sensul. ◊ Se intelege de la sine este de la sine inteles. 3) (persoane) A trata cu ingaduinta; a crede. 4) (urmat de un complement indirect, introdus prin prepozitia din) A avea de profitat; a castiga. N-am inteles nimic din concediu. 2. intranz. : Asa inteleg si eu! asa imi vine la socoteala; asa imi place si mie. ~ de cuvant a tine cont de ce i se spune. /<lat. intelligere

BUCUROS, -OASA, bucurosi, -oase, adj. 1. Care este cuprins de bucurie, care reflecta bucuria: p. ext. vesel. ◊ Expr. A fi mai bucuros sa... (sau cand, daca...) = a prefera sa... 2. (Adesea adverbial) Care face ceva cu placere, din toata inima. ♦ (Adverbial, reg.; ca termen de politete) Cu placere! ma rog! – Bucura + suf. -os.

placea, plac, vb. II. Intranz. si tranz. (Cu subiectul logic in dativ) 1. A agrea sau a fi agreat, a simpatiza sau a fi simpatizat. ◊ Expr. Stii ca-mi placi? sau ca mi-ai placut? exprima mirarea, dezaprobarea in fata unei propuneri, a unei afirmatii etc. care nu-ti convine, cu care nu esti de acord etc. imi place sa cred ca... = sper sa... 2. A avea sau a trezi un sentiment de admiratie, de placere, de iubire fata de o persoana de s*x opus, a-i fi drag, a indragi. 3. A avea un sentiment de satisfactie, de multumire, de delectare; a-i fi agreabil, a-i fi pe plac. ♦ A-i conveni. ♦ A vrea, a dori. – Lat. placere.

ZOROCLIE, zoroclii, s. f. (Munt., Olt.) Camasa barbateasca facuta din panza groasa; cataveica, scurteica. ◊ Se stergea cu maneca zorocliei. ◊ Dar nici ea nu-mi place mie, ca se poarta-n zoroclie. (din sb. *zaroklja [in loc de roklja] = scurteica) [si DLRLC]

NEplaceRE, (2) neplaceri, s. f. 1. Stare sufleteasca sau fiziologica produsa de ceva neplacut; lipsa de placere, p. ext. de simpatie pentru ceva sau pentru cineva; sila, dezgust. 2. Necaz, suparare, nemultumire indurate de cineva. – Ne- + placere.

NEPLACUT, -A, neplacuti, -te, adj. Care nu este pe placul cuiva, care nu este convenabil, care nu corespunde gusturilor sau preferintelor cuiva, care cauzeaza o neplacere; dezagreabil; p. ext. jenant, suparator. – Ne- + placut.

NEplaceRE ~i f. (negativ de la placere) 1) Lipsa de placere; sila; dezgust. 2) Situatie care cauzeaza un neajuns; necaz; belea. /ne + placere

A placea plac 1. intranz. 1) A trezi simpatie sau dragoste; a fi pe plac; a fi drag. ◊ Stii ca-mi placi? exprima peiorativ dezacordul cu afirmatia sau propunerea cuiva. 2) (urmat de un verb la conjunctiv sau la infinitiv) A avea o deosebita satisfactie. imi place sa dansez. 2. tranz. (persoane de s*x opus) A trata cu un sentiment de afectiune puternica (de natura e*****a); a iubi. /<lat. placere

BRASOVENESTE adv. Cu minciuni, cu palavre. Nu-mi vorbi brasoveneste ca nu-mi plac brasoavele (ALECSANDRI). – Din brasovean + suf. -este.

zoroclie (-ii), s. f. – Jacheta, veston. Sb. *zaroklja, in loc de roklja „jacheta”. Cuvint folosit in Munt. si Olt. Nu apare in dictionare, dar cf. Teleor.: se stergea cu mineca zorocliei, sau pop. Olt.: dar nici ea nu-mi place mie, ca se poarta ’n zoroclie.

BUCUROS, -OASA, bucurosi, -oase, adj. 1. Care este cuprins de bucurie, care reflecta bucuria; p. ext. vesel. ◊ Expr. (A fi) bucuros de oaspeti = a primi cu placere oaspeti. A fi mai bucuros sa... (sau cand..., daca...) = a prefera sa... 2. (Adesea adverbial) Care face ceva cu placere, din toata inima. ♦ (Adverbial, reg.; formula de politete) Pentru putin! cu placere! ma rog! – Din bucura + suf. -os.

alde sau al de (fam.): al de neica, al de lelea Rusanda (unu ca neica, una ca lelea), nu-mi plac mie al de astea, si altele de al de astea (asemenea lucruri). V. al.

bunatate f., pl. ati (lat. bonitas, -atis, it. bonta, pv. bontat, fr. bonte, sp. bondad, pg. bondade). Calitatea de a fi bun. O bunatate de om, un om foarte bun. A face cuiva o bunatate, a-i face un bine, un serviciu. Ia fa bunatate si..., ia fa bine, ia fa-mi placere si... Pl. Bunatati, lucruri bune de mincat.

SINGUR, -A, singuri, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care nu este insotit de nimeni, fara nici un tovaras, fara altcineva. ♦ Singuratic (1), solitar, izolat, retras; parasit. 2. Prin fortele sale, fara ajutorul, interventia, indemnul, voia cuiva; din proprie initiativa. ♦ De la sine. 3. (Precedand substantivul) Numai unul; unic. Singurul drum spre oras. ♦ (In constructii negative) Nici un. Nu putea articula un singur cuvant. ♦ (Adverbial) Numai, doar. Singur tu nu mi-ai placut. 4. (Determina subiectul sau obiectul; uneori tine locul numelui) (eu sau tu, el etc.) insumi (insuti, insusi etc.) chiar cu (sau tu, el etc.) in persoana. Am eu singur grija. – Lat. singulus.

A PROCURA procur tranz. 1) A obtine prin cumparare; a achizitiona. 2) A face sa se produca; a pricinui; a cauza. Lectura imi procura placere. /<fr. procurer, lat. procurare

carne f. (lat. caro, carnis, it. sp. pg. carne, pv. cat. carn, fr. chair). Substanta moale, singeroasa si organica a animalului, indiferent daca e vie (fr. chair) ori de vinzare la macelarie (fr. viande). Carne macra, carne slaba, fara grasime si fara oase. Carne vie, carne care simte. A taia in carne vie (fig.), a-i pedepsi fara mila pe vinovati. Carnatiune: carne sanatoasa. Fig. Natura omului: carnea e slaba, dar sufletu e tare. Pl. n. carnuri, bucate de carne: mie nu-mi plac carnurile (V. hoitina). Carne cu ochi, figura fara expresiune, figura stearsa (V. bot). A creste carnea pe tine, a fi foarte multamit [!]. A ti se scutura, a ti se´ncreti carnea de groaza, a-ti fi foarte groaza. A fi carne si unghie cu cineva, a fi trup si suflet cu el, a-i fi foarte devotat. A fi rau de carne, 1) a te vindeca greu de o rana, 2) a fi libidinos.

IASOMIE, iasomii, s. f. Mic arbust originar din India, cu ramuri lungi si verzi, cu flori albe, placut mirositoare, cultivat la noi prin parcuri si gradini (Jasminum officinale). ♦ Lemnul arbustului descris mai sus. ♦ Iasomie salbatica = arbust mic, cu ramurile colturoase, cu frunzele putin incovoiate si obtuze, cu flori galbene, placut mirositoare, cultivat uneori ca planta decorativa (Jasminum fretticans). – Din ngr. ghiasemi.

LEANDRU, leandri, s. m. Arbust mediteranean, inalt pana la cinci metri, cu frunze lanceolate si cu flori albe, galbui sau rosii placut mirositoare, cultivat la noi ca planta ornamentala (Nerium oleander). [Pr.: le-an-. – Pl. si: lendri. – Var.: oleandru s. m.] – Din it. leandro.

NESAT n. : Cu ~ a) cu pofta nepotolita; cu sete; cu aviditate; b) cu placere si cu admiratie. /ne- + sat

LEANDRU s.m. Arbust mediteranean cu flori mari frumoase, rosii sau albe, placut mirositoare, cultivat la noi ca planta ornamentala. [Pron. le-an-, var. oleandru s.m. / < it. leandro, cf. lat.t. oleander].

INTERES s.n. 1. Preocupare de a obtine ceea ce este folositor, agreabil, necesar. ♦ Ceea ce este util, important, care convine; folos, castig. ◊ Interes economic = categorie a materialismului istoric care desemneaza stimulul fundamental al activitatii umane. 2. Dobanda. ◊ Daune interese = despagubire baneasca pentru un prejudiciu. 3. (Psih.) Orientare activa si durabila a cuiva spre anumite lucruri, dorinta de a le cunoaste si intelege. 4. Simpatie, inclinare fata de cineva. 5. placere provocata de ceva care ne atrage atentia, ne starneste curiozitatea etc.; atractie. [Pl. -se, -suri. / < it. interesse, cf. lat. interest – intereseaza, priveste].

INTERES s. n. 1. preocupare de a obtine ceea ce este folositor, agreabil, necesar. ◊ ceea ce este util, important, care convine; folos, castig. 2. dobanda. ♦ daune e = despagubire baneasca pentru un prejudiciu. 3. (psih.) orientare activa si durabila a cuiva spre anumite lucruri, dorinta de a le cunoaste si intelege. 4. simpatie, inclinare fata de cineva. 5. placere provocata de ceva care ne atrage atentia, ne starneste curiozitatea etc.; atractie. (< it. interesse, germ. Interesse, rus. interes)

rosmarin (-ni), s. m. – Arbust mic, placut mirositor, cu flori colorate (Rosmarinus officinalis). – Var. rozmarin, rojmarin, rojmalin. Mr. rismarina. It. rosmarino, prin intermediul mag. rozmarin (Galdi, Dict., 155), cf. ngr. ροσμάρί, ἀρισμαρί (› mr.).

convin, a -veni v. intr. (lat. con-venire, a se intilni; fr. convenir, a conveni. V. de- si pre-vin). Ma invoiesc, consimt: a conveni sa te duci, a conveni pentru suma cutare. Admit, marturisesc: convin ca e asa. Sint convenabil, plac: aceasta casa imi convine. Ma potrivesc: amicitia e usoara cind gusturile convin.

GARDENIE, gardenii, s. f. Gen de plante lemnoase tropicale si subtropicale, cu frunze verzi persistente, cu flori mari, albe, cu miros placut, care se cultiva si la noi ca plante decorative (Gardenia). – Din fr. gardenia.

NESATIOS, -OASA, nesatiosi, -oase. adj. 1. (Adesea substantivat) Care nu se multumeste cu ce are, care cauta sa obtina, sa acapareze tot mai mult; lacom, avid, nesatul (2). 2. Care nu se simte niciodata satul; care nu are sat la mancare, la bautura; p. ext. lacom, + (Reg.; despre mancaruri) Care nu satura. 3. Fig. Care nu poate fi astamparat, potolit, stapanit; p. ext. mistuitor, devorant. ♦ (Adverbial) Cu nesat, cu placere, cu voluptate. [Pr.: -ti-os] – Ne- + satios.

placeRE, placeri, s. f. 1. Actiunea de a placea si rezultatul ei; stare afectiva, fundamentala, determinata de satisfacerea unor tendinte, a unor cerinte vitale; sentiment sau senzatie de multumire, de bucurie, provocate de ceva care satisface gustul sau dorinta noastra. ◊ Loc. adv. Cu placere = a) cu drag, bucuros, din toata inima; b) formula de raspuns la multumirile exprimate de cineva pentru un serviciu. Fara placere = in sila, fara voie. ◊ Expr. Fa-mi placerea... = fii bun..., te rog... 2. Distractie, petrecere; desfatare, agrement. 3. Dorinta, voie, chef, gust. ◊ Loc. adv. Dupa (sau de) placere = pe plac, dupa voie, dupa gust. – V. placea.

A SE DESFATA ma desfat intranz. 1) A fi cuprins de placere si de admiratie; a se rasfata; a se delecta. 2) A-si petrece timpul in distractii; a se deda placerilor lumesti; a se veseli; a se distra; a se amuza. / Orig. nec.

A SE COMplaceA ma complac intranz. 1) A avea satisfactie; a gasi placere. 2) A fi multumit de o anumita situatie (de obicei, nesatisfacatoare), fara a cauta sa o depaseasca. /con- + a placea

CONVENI vb. 1. a-i placea, a prefera. (Ti-ar ~ sa te muti la noi?) 2. a se intelege, a se invoi, (pop.) a se ajunge, a se uni, (prin Munt.) a se indogati, (Ban.) a se toldui, (inv.) a se lovi, a pristani, a se targui, a se tocmi, a veni, (grecism inv.) a se simfonisi. (Au ~ asupra pretului.) 3. v. intelege. 4. a accepta, a se invoi, (inv.) a pristani. (A ~ sa vina la nunta.)

BACANIE ~i f. 1) Magazin mic sau raion intr-un magazin, unde se vand produse alimentare. 2) Ocupatia bacanului. 3) mai ales la pl. inv. Ingredient care se adauga in cantitati mici in alimente, pentru a le da gust sau miros placut; mirodenie; condiment. [Art. bacania; G.-D. bacaniei; Sil. -ni-e] /bacan + suf. ~ie

A SE DELECTA ma ~ez intranz. A fi cuprins de uimire si de placere; a se desfata. /<fr. delecter, lat. delectare

LENE f. Stare a celui care nu vrea, nu doreste sau nu-i place sa munceasca; lenevie; trandavie. [G.-D. lenei] /<sl. leni

euFONIE s.f. Imperechere armonioasa de sunete, care impresioneaza placut auzul. V. muzicalitate. [Gen. -iei. / cf. fr. euphonie, lat., gr. euphonia < eu – bine, phone – voce].

NESOCIABIL, -A, nesociabili, -e, adj. Caruia nu-i plac relatiile cu semenii sai, care leaga greu prietenii; necomunicativ. [Pr.: -ci-a-] – Ne- + sociabil.

GADILA, gadil, vb. I. Tranz. 1. A produce, prin atingeri usoare asupra unor parti ale corpului, o senzatie particulara, care provoaca cuiva un ras convulsiv nestapanit. ♦ Refl. A fi sensibil la asemenea atingeri (reactionand printr-un ras convulsiv). 2. Fig. A produce cuiva o senzatie placuta, o placere; a flata (in mod exagerat) pe cineva. [Var.: gadili vb. IV] – Din bg. gadel mi je „ma gadila”.

PEONIA s.f. Planta erbacee cu radacini in forma de tubercul si cu flori mari placut parfumate si colorate de la alb, roz pana la rosu; (pop.) bujor. [Pron. pe-o-ni-a. / < lat. paeonia].

A SUNA sun 1. intranz. 1) A produce un sunet zuruitor. Clopotelul suna. ◊ Suna a gol a scoate sunete inabusite, caracteristice unui vas desert. A-i ~ (cuiva) doagele a fi batran si ramolit. A-i ~ cuiva scandura, a-i ~ cuiva ceasul (mortii sau de vesnicie) a-i veni cuiva vremea sa moara. 2) A se face auzit. Valea suna. ◊ A-i ~ cuiva la (sau in) urechi a starui in auzul cuiva; a-si aminti obsesiv (un fapt). A nu-i ~ (cuiva) bine la ureche a nu-i placea cuiva ceea ce aude. 3) (despre urechi) A produce falsa senzatie a unui sunet ascutit si prelung. imi suna urechea dreapta. 4) rar (despre persoane) A scoate (dintr-un instrument muzical) sunete armonice; a canta. ~ din bucium. 5) A fi formulat in cuvinte; a glasui. 6) reg. A intra in legatura telefonica; a telefona. 2. tranz. A anunta ceva cu ajutorul unor sunete speciale. ~ alarma. ~ desteptarea. /<lat. sonare

LINIE s.f. 1. Figura continua cu o singura dimensiune, descrisa de un punct prin deplasare sau obtinuta prin intersectia a doua suprafete. 2. Trasatura imaginara care arata o directie data, o limita etc. 3. Descendenta, filiatie. 4. Sistem de fortificatii. ◊ Nava de linie v. nava. ♦ Sirul luptatorilor intr-o batalie; sir de transee; directia generala a pozitiilor trupelor. 5. Cele doua sine paralele pe care merge trenul; totalitatea instalatiilor unei cai ferate. 6. Legatura aeriana sau maritima intre doua puncte. ♦ Legatura de telecomunicatii intre doua puncte. 7. (La pl.) Trasaturile caracteristice ale unui obiect, ale fetei cuiva; contur, profil. ♦ Tinuta. 8. (Fig.) Orientare; directie. 9. (Poligr.) Rand intr-o pagina. ♦ Placa subtire de metal cu care se imprima liniile sau se distanteaza randurile. 10. Rigla. 11. (Mar.) Ecuator. [Pron. -ni-e, gen. -iei. / < lat., it. linea, cf. germ. Linie].

MIRODENIE, mirodenii, s. f. 1. Nume dat partilor unor plante (exotice) folosite pentru a da mancarurilor un gust picant sau aromat; p. gener. substanta aromatica alimentara. 2. Mireasma, aroma, parfum. 3. Numele a doua plante din familia cruciferelor, cu flori placut mirositoare: a) planta cu flori galbene-verzui, care creste la marginea padurilor (Hesperis tristis); b) nopticoasa. [Pr.: -ni-e] – Mirodie + suf. -enie.

A SE RASFATA ma rasfat intranz. 1) (mai ales despre copii) A se alinta peste masura; a se razgaia. 2) A fi cuprins de placere si de admiratie; a se delecta; a se desfata. 3) A se intinde in voie (ocupand un loc mai mare decat trebuie). /ras- + fata

A MURMURA mumur 1. tranz. 1) (cuvinte, sunete, propozitii) A pronunta cu voce joasa si nedeslusit. 2) (melodii, cantece) A canta incet si fara cuvinte, ca pentru sine; a ingana; a fredona. 2. intranz. (despre ape curgatoare, frunze miscate de vant etc.) A face sa se auda un murmur; a produce un zgomot lin, continuu si placut; a susura; a sopoti. /<lat. murmurare, fr. murmurer

A SE SCALDA ma scald intranz. (despre fiinte) A se cufunda in apa, in alt lichid sau intr-o substanta pulverulenta (cu scop igienic, curativ sau din placere). ~ in rau. Gainile se scalda in praf. ◊ ~ in bani a fi foarte bogat. ~ in bine a trai in lux. ~ in sange a omori din cruzime. /<lat. excaldare

FOARTE adv. 1. (Ca determinativ pe langa un adjectiv sau un adverb; ajuta la formarea superlativului absolut) Foarte frumos. Foarte bine. ◊ (Asezat dupa adjectiv, inv. si arh.) Suparat foarte. ◊ (Ca determinativ pe langa o locutiune adjectivala sau adverbiala) Foarte de dimineata. ◊ (Ca determinativ pe langa un substantiv care exprima o insusire) E foarte copil pentru varsta lui. 2. (Pop.; ca determinativ pe langa un verb si asezat inaintea lui) Mult, tare. Prajiturile foarte ii placeau. ◊ (In legatura cu „a multumi”, azi mai ales ir.) Iti foarte multumesc de asa serviciu. ◊ (Pop.; asezat dupa verb) Se manie foarte. ◊ (Pop.; asezat intre auxiliar si participiu) Baile de namol mi-au foarte priit. – Lat. forte.

A SE PRAPADI ma ~esc intranz. A inceta sa mai existe (in mod fatal); a disparea fara urma; a se pierde; ◊ ~ de ras a rade mult si cu pofta. ~ de rusine a se rusina foarte tare. ~ dupa cineva (sau ceva) a-i placea nespus de mult cineva (sau ceva). /<bulg. propadam

alt, -a adj. indef. (lat. alter, ac. alterum, pop. altrum; it. altro, pv. fr. autre, sp. otro, pg. outro). Nu acelasi, diferit, deosebit: cu alti ochi vezi greselile altuia de cit pe ale tale. Care seamana cu cineva ori cu ceva: aceasta e alt Napoleon. Alta data sau altadata, nu acum, in alt timp (in trecut ori in viitor). Alta oara (vechi), odinioara. De alta (vechi), in colo, de alt-fel. In alta parte, aiurea, nu aci. Pe de alta parte sau de alta parte, afara de asta. Vest. Fam. Te apuca alta aia sau alte alea, te apuca groaza ori paralizia. Te baga in alte alea, te ingrozeste. Se uita la ia [!] ca la alta aia, se uita la ia ca la ceva straniu. Pron. indef.: unu pleaca, altu vine; ce tie nu-ti place, altuia nu-i face; una e sa asculti, alta sa comanzi; atit si nimic alta sau alta nimic (alt-ceva nimic). Nu alta, nu alt-ceva. Nu de alta, nu din alte motive. Intre altele, pe linga altele. Nu mi-e de alta, nu mi-e grija de alta (de alt-ceva). – Barb. un altu, o alta (dupa fr. un autre, une autre).

NEBUN¹ ~a (~i, ~e) 1) si substantival (despre persoane) Care are tulburari psihice grave; care si-a iesit din minti; alienat mintal; dement. ◊ ~ de cap se spune despre cineva care sufera de o boala mintala. Casa de ~i spital de boli psihice. Esti ~? se spune pentru a-si exprima dezacordul in legatura cu actiunile, afirmatiile sau cu intentiile cuiva. A fi ca ~ a-si pierde cumpatul (in urma unei emotii). A fi (sau a umbla) ~ dupa cineva (sau dupa ceva) a-i placea cuiva cineva sau ceva nespus de mult. Nu te fa ~! a) nu te face a nu pricepe; b) nu-ti face de cap!; astampara-te! 2) fig. Care este lipsit de chibzuinta in actiuni; nesocotit; nesabuit. Gand ~. 3) si adverbial Care vadeste o putere de nestavilit; deosebit de tare. Vantul bate ~. /ne- + bun

3) cer, cerut si (vechi) cersut, a cere v. tr. (lat. quaero, quaerere, supinu quaesitum, a cauta, a´ntreba, a ancheta; it. chiedere, pv. vfr. querre, sp. pg. querer. – Cer, cei si ceu, ceri si cei, cere; cerui, vechi cersui; sa cer, sa ceri, sa ceara, vechi sa cei, sa ceie; imp. cere, nu cere; cerind, vechi si ceind. V. cersesc, chestiune, inchizitiune). Rog sa mi se dea ceva: a cere un mar, o favoare. Solicit, pretind: a cere o functiune. Exig, pretind: a cere punga sau viata. Am nevoie: pamintu cere ploaie, politeta [!] cere sa fii blind. Doresc, poftesc: stomahu [!] imi cere o limonada. Cersesc: calicu, pina nu cere, nu maninca cu placere. Petesc: a cere o fata in casatorie. A cere inapoi, a reclama sa ti se restitue [!]. A cere un elev din internat, a cere sa i se dea voie sa iasa. A cere de pomana, a cere pomana sau mila, a cersi. V. refl. A cere voie: m´am cerut de la tata sa ma duc la plimbare. A avea cautare, a se cauta: marfa asta se cere mult. A te cere de la profesor afara din clasa, a-i cere voie sa iesi din clasa. Se cere, trebuie, e necesar: se cere sa murim pentru patrie.

A SE DA ma dau intranz. 1) (urmat de un complement circumstantial de loc) A se apropia de un anumit loc. ~ langa masa. 2) (despre fiinte) A se arunca cu lacomie sau cu violenta; a napadi; a se napusti; a se repezi. 3) (urmat de participii) A nu mai opune rezistenta; a ceda. ~ invins. ~ batut. 4) (urmat de o complinire cu prepozitia la) A avea inclinare spre ceva; a se trage. ~ la carte. ~ la pictura. 5) A deveni adeptul unei miscari, al unui curent ideologic etc., impartasindu-i ide-ile; a adera. ~ cu democratii. ◊ ~ drept... a se prezenta drept... ~ in vant dupa ceva (sau dupa cineva) a-i placea foarte mult ceva sau cineva. /<lat. dare