banui (-uesc, banuit), vb. – 1. (Trans.) A regreta, a (se) lamenta. – 2. a se simti jignit, a se ofensa. – 3. A avea o parere proasta; a reprosa, a face mustrari. – 4. A-si face o parere, a considera, a socoti. – 5. A presupune, a presimti. – Var. bani, (inv.) a deranja, a supara. Mag. banom „regret” sau „imi pare rau”. (Cihac, II, 478; Berneker 42; DAR; Galdi, Dict., 103); cf. banat. A trecut din mag. in cr. banoveti, rut. banuvati, bg. din Trans. banuva (Miklosich, Bulg., 119). Der. banuielnic, adj. (suspect; indoielnic); banuiala, s. f. (repros, suspiciune); banuitor, adj. (care banuieste, lipsit de incredere).

BA³ adv. (accentueaza sensul cuvintelor pe care le insoteste) Chiar. Nu-mi pare rau, ba imi pare bine. /<bulg., sb. ba

PACAT ~e n. 1) Fapta sau vorba care contrazice principiile moralei religioase. ◊ Cu ~ nedrept; vinovat. Fara ~ drept; nevinovat. A intra (sau a cadea) in ~ a savarsi o fapta regretabila. A-si ispasi (sau a-si spala) ~ul (sau ~ele) a-si ispasi vina. A face ~e cu cineva a invinovati pe nedrept pe cineva. A-l impinge la ~ (pe cineva) a fi indemnat de un gand rau. E ~ (sau e mai mare ~ul) e regretabil; n-ar trebui. 2) Intamplare nefasta; nenorocire. ◊ Din ~e din nefericire; cu regret. Ce ~ imi pare foarte rau. ~ele mele vai de mine. 3) fig. Imperfectiune morala caracteristica unei persoane. /<lat. peccatum

MINA², mine, s. f. Expresie a fetei; fizionomie, chip, infatisare. ◊ Expr. A avea (o) mina buna (sau rea) = a arata bine (sau rau), a parea sanatos (sau bolnav). – Din fr. mine.

A SE CAI ma ~iesc intranz. A fi cuprins de regret; a-i parea rau; a regreta. /<sl. kajati

moroi (moroi), s. m. – Vampir, fantoma in care se incarneaza copilul mort nebotezat. Sl. mora „vrajitoare”, cf. sb., cr., slov., pol. mora „cosmar”, alb. more, ngr. μόρα (Cihac, II, 203; Pascu, Arch. Rom., VII, 563), bg. marok (Conev 106). Der. din ngr. μωρόν „copil” (Bogrea, Dacor., I, 265) ni se pare mai putin convingatoare. – Der. moroaie, s. f. (fantoma, spiridus, duh rau).

arat, a arata v. tr. (din mai vechiu aret, areata, sa arete, uzitat si azi in Trans., d. lat. ad-rectare d. arrigo, -igere, -ectum, a ridica. V. direct. – Arat, arati, arata, – sa arate si sa arate). Indrept ochii cuiva spre ceva, indic: a arata drumu, ceasornicu arata ceasu. Demonstrez: a arata periculu. Scot, dau la iveala: a arata pasaportu. Fac sa vada ca am putere (de ex., razbunindu-ma, pedepsind) lasa, ca-i arat eu! Vechi. Mustru. V. intr. Am infatisare, par: arati foarte bine (la fata), arati rau (esti bolnav). V. refl. Apar, ma ivesc: luna se arata. Ma revelez: dupa zazboi multi viteji s' arata (Prov.).

pareA, par, vb. II. Intranz. si refl. 1. (Cu valoare de semiauxiliar de modalitate) A da impresia, a crea iluzia; a avea aparenta de... ◊ Loc. vb. A-i parea (cuiva) bine = a se bucura. A-i parea (cuiva) rau = a regreta. ◊ Loc. adv. pare ca = parca¹. ◊ Expr. Pe cat se pare = pe cat se vede, pe cat se intelege. (Rar) (Impers., introduce o propozitie subiectiva) parea ca ma aflam intr-un mare oras. ♦ Intranz. (Rar) A atrage atentia, a impune. 2. A avea impresia, a-si inchipui, a crede. ♦ A socoti, a aprecia, a considera, a gasi. 3. A se insela; a i se nazari. [Var.: (rar) pare vb. III] – Lat. parere.