CAT conj., adv., prep., s. I. 1. conj. ca, cum, precum. (Noi ~ si ei ...) 2. adv., prep. ca, precum. (E inalt ~ bradul.) 3. adv. (pop.) precat. (~ imi dau seama ...) 4. conj. oricat. (~ era el de retinut, tot ...) 5. conj. ci, ce, cum. (~ as mai rade!) 6. adv. v. ce. II. s. (MAT.) (inv.) catuitor, cuprinzator, cvotient, petrecator. (~ al unei impartiri.)

A SE DUMERI ma ~esc intranz. A-si da seama de o realitate, de un adevar. /<bulg. domerja

A SE GANDI ma ~esc intranz. 1) A fi constient (de ceva); a-si da seama. 2) A-si aduce aminte, evocand in memorie sau in imaginatie. ~ la anii de scoala. /Din gand

NESTIRE f. (negativ de la stire): In ~ a) fara a-si da seama; b) in stare de inconstienta. Din ~ fara a sti. /ne- + stire

A SE CONVINGE ma conving intranz. A ajunge sa fie sigur (de ceva); a-si da seama; a se incredinta. /<lat. convincere

A SE INCREDINTA ma ~ez 1. tranz. (urmat de o propozitie completiva) 1) A ajunge sa fie convins; a-si da seama; a se convinge. 2) A ajunge sa fie sigur (dupa anumite masuri de precautie); a capata siguranta; a se asigura. 2. intranz. 1) A fi convins (de ceva). 2) A fi sigur (de ceva); a se convinge. /in + credinta

A SE DEZBATA ma dezbat intranz. reg. 1) A-si reveni din betie; a inceta de a mai fi beat. 2) fig. A-si da seama de adevar; a se trezi; a se dumeri; a pricepe. /dez- + a se [im]bata

SEMIAUXILIAR adj. n. (Gram.) Verb semiauxiliar = verb avand rol sintactic asemanator cu al auxiliarelor propriu-zise, dar care da actiunii verbului „ajutat” o nuanta modala izvorata din intelesul sau lexical. [Pron. -mi-a-u-xi-li-ar. / cf. fr. semi-auxiliaire].

SEMIAUXILIAR, semiauxiliare, adj. (In sintagma) Verb semiauxiliar (si substantivat, n.) = verb avand rol sintactic asemanator cu al auxiliarelor propriu-zise, dar care da actiunii verbului „ajutat” o nuanta modala, care izvoraste din intelesul sau lexical. [Pr.: -mi-a-u-xi-li-ar] – Din fr. semi-auxiliaire.

MIRA¹, mir, vb. I. 1. Refl. si tranz. A fi surprins ori nedumerit sau a surprinde ori a nedumeri; a (se) minuna. ◊ Expr. (Refl.) Te miri cine = un oarecare (nechemat, incompetent). Te miri ce = un lucru neinsemnat, marunt, o nimica toata. Te miri unde = cine stie unde, undeva. Te miri cum = nu se stie cum, fara voie. Ma miram eu sa nu... = eram sigur ca... Ma miram eu sa... = eram sigur ca nu... Sa nu te miri daca... = sa nu ti se para curios ca..., e normal sa... ♦ Refl. A-si manifesta surprinderea, nedumerirea, admiratia. 2. Refl. A nu-si da seama, a se intreba. – Lat. mirari.

A VEDEA vad 1. tranz. 1) (obiecte, lucruri etc.) A percepe prin vaz. ~ bine. ◊ ~ lumina zilei a se naste. ~ lumina tiparului a aparea de sub tipar. ~ lumina rampei a juca o piesa in fata publicului. 2) (persoane) A vizita sau a intalni. Nu l-am vazut de mult. ◊ Sa ne vedem sanatosi formula de salut la despar-tire. 3) (persoane, lucruri, obiecte etc.) A cerceta cu privirea; a privi. ~ ce se petrece in jur. 4) A fi martor la un eveniment. ~ multe in viata. 5) A-si da seama; a pricepe. ~ ca e bolnav. 2. intranz. A avea grija (de cineva sau de ceva). ~ de casa. /<lat. videre

NESTIRE s. f. (in loc. adv.) In nestire = a) fara sa-si dea seama, fara a sti cum sau de ce; la intamplare; absent, distrat; p. ext. involuntar; b) fara rost, fara sens, in mod inutil; c) fara masura, fara socoteala; la nesfarsit. (Rar) Din nestire = din nebagare de seama; involuntar. – Ne- + stire.

A SE TREZI ma ~esc intranz. 1) A trece de la starea de somn la cea de veghe; a se destepta; a se scula. ~ in zori. 2) A reveni la starea de sesizare constienta a realitatii; a se destepta. ~ din reverie. 3) fig. A-si da seama de adevar; a se dumiri. 4) A ajunge pe neasteptate (intr-un loc sau intr-o situatie); a nimeri; a se pomeni; a pica; a cadea. /<sl. trezviti

A INTELEGE inteleg 1. tranz. 1) (esenta lucrurilor) A-si insusi prin activitatea gandirii; a patrunde cu mintea; a pricepe; a concepe; a sesiza. ◊ A da cuiva sa inteleaga (sau a da de inteles) a face pe cineva sa-si dea seama despre ceva numai printr-o aluzie sau printr-un semn. ~ gluma a primi glumele fara suparare; a avea simtul umorului. 2) (vorbirea orala sau scrisa) A receptiona descifrand sensul. ◊ Se intelege de la sine este de la sine inteles. 3) (persoane) A trata cu ingaduinta; a crede. 4) (urmat de un complement indirect, introdus prin prepozitia din) A avea de profitat; a castiga. N-am inteles nimic din concediu. 2. intranz. : Asa inteleg si eu! asa imi vine la socoteala; asa imi place si mie. ~ de cuvant a tine cont de ce i se spune. /<lat. intelligere

SAPTAMANA, saptamani, s. f. Perioada de sapte zile consecutive, care se socoteste (la noi) de luni dimineata pana duminica seara si care se repeta de cincizeci si doua de ori intr-un an; p. gener. perioada de sapte zile consecutive. ◊ (In cultul religiei crestine) Saptamana Mare (sau a Patimilor) = ultima saptamana inainte de Pasti. Saptamana luminata (sau alba) = saptamana care incepe cu duminica Pastilor. Saptamana branzei = prima saptamana din postul Pastilor, in care Biserica ortodoxa permite sa se manance lapte si derivatele lui. ◊ Expr. A fi (sau a intra) in saptamana oarba (sau chioara) = a nu-si da seama de realitate, a actiona pe negandite. ♦ (Cu determinari in genitiv) Interval de sapte zile consacrat in mod oficial unei anumite activitati. Saptamana cartii. ♦ (La pl.) Timp nedeterminat, cuprinzand un numar mare de zile. – Lat. septimana.