HIPOTIPOZA, hipotipoze, s. f. Figura de stil care sugereaza imagini vizuale foarte vii. [Var.: ipotipoza s. f.] – Din fr. hypotypose.

PICTURA, (2) picturi, s. f. 1. Ramura a artelor plastice care interpreteaza realitatea in imagini vizuale, prin forme colorate, bidimensionale, desfasurate pe o suprafata plana. 2. Lucrare artistica executata de un pictor: tablou, panza. ♦ Ansamblul creatiilor plastice care definesc personalitatea unui pictor. ♦ Ansamblul operelor, stilurilor si procedeelor specifice pictorilor dintr-o tara, dintr-o epoca, dintr-o scoala etc. 3. Fig. Descriere sugestiva (intr-o opera beletristica) a fizicului si a caracterului personajelor, a unor scene din viata reala si din natura etc. – Din lat. pictura.

CLAR, -A, clari, -e, adj. 1. (Despre imagini vizuale) Care se distinge bine, deslusit; vizibil; (despre ape) limpede; (despre surse de lumina) care imprastie o lumina limpede, stralucitoare. ◊ (Substantivat, n.) Clar de luna = lumina stralucitoare de luna. ♦ Care este lipsit de impuritati. 2. (Despre sunete sau voce) Care rasuna distinct, precis. 3. (Despre ganduri, idei, cuvinte etc.) Usor de inteles; evident, lamurit. ♦ (Despre facultati intelectuale) Care patrunde usor, intelege bine lucrurile; (despre oameni) care se exprima limpede. – Din lat. clarus, fr. clair.

PLASTIC² ~ca (~ci, ~ce) 1) (despre corpuri solide) Care poate fi modelat; care se preteaza modelarii. ◊ Materiale (sau mase) ~ce materiale sintetice din care se produc diferite obiecte. Operatie ~ca plastie. Chirurgie ~ca ramura a medicinei care se ocupa cu operatiile plastice. 2) Care tine de artele ce reflecta realitatea prin imagini vizuale; propriu artelor care reflecta realitatea prin imagini vizuale. ◊ Arte ~ce ansamblu de arte (pictura, sculptura, desen, arhitectura) care reflecta realitatea prin imagini vizuale. 3) lit. Care exprima ceva cu mare putere de evocare; sugestiv; expresiv. /<fr. plastique

FANTASMAGORIE s.f. 1. Succesiune de imagini vizuale neverosimile, proprii unei imaginatii tulburi; priveliste ireala, fantastica; vedenie. 2. Efecte artistice obtinute prin mijloace extraordinare, inselatoare. ♦ Idee bizara; aberatie, elucubratie. [Gen. -iei. / < fr. fantasmagorie, cf. gr. phantasma – fantasma, agoreuein – a vorbi].

FANTASMAGORIE s. f. 1. succesiune de imagini vizuale bizare, neverosimile, proprii unei imaginatii tulburate; vedenie. 2. efecte artistice prin mijloace extraordinare, inselatoare. ◊ idee bizara; aberatie, elucubratie. (< fr. fantasmagorie)

IMAGISM s. n. Tendinta in poezia si proza moderna de a sugera mesajul prin imagini (vizuale sau auditive) si nu discursiv. ♦ Ansamblu de imagini existent intr-o creatie literara imagistica. – Din engl. imagism, fr. imagisme.

RETINA, retine, s. f. Membrana nervoasa, sensibila la lumina, situata in fundul ochiului si alcatuita din mai multe straturi de celule, pe care se formeaza imaginea vizuala. – Din fr. retine.

FANTASMA ~e f. 1) v. FANTOMA. 2) imagine vizuala bizara; halucinatie; vedenie. /<ngr. fandasma

HALUCINATIE ~i f. 1) Stare psihica patologica manifestata prin perceperea unor lucruri inexistente in realitate. 2) imagine vizuala bizara, produsa de o asemenea stare; iluzie; himera; vedenie. [G.-D. halucinatiei; Sil. -ti-e] /<fr. hallucination, lat. hallucinatio, -ionis

RETINA ~e f. Membrana subtire si transparenta a globului ocular pe care se formeaza imaginea vizuala. [G.-D. retinei] /<fr. retine

VIZUAL ~a (~i, ~e) Care tine de vaz; propriu vazului. Senzatie ~a. imagine ~a. ◊ Memorie ~a memorie care retine imaginile vizuale [Sil. -zu-al] /<fr. visuel

VIZUAL, -A adj. Care apartine vazului, referitor la simtul vazului; de vedere. ◊ Memorie vizuala = memorie care retine mai ales imaginile vizuale; raza vizuala = linie dreapta imaginara care uneste ochiul observatorului cu obiectul observat. [Pron. -zu-al. / cf. it. visuale, fr. visuel, lat. visus – vedere].

RETINA s.f. Membrana interioara a ochiului, sensibila la lumina, pe care se formeaza imaginea vizuala. [Pl. -ne. / < fr. retine].

AUTOSCOPIE s. f. 1. observatie asupra propriei persoane. 2. simptom al unor boli, prin halucinatie al carei obiect este imaginea vizuala a propriului corp (in timpul agoniei, in clipa mortii etc.) (< fr. autoscopie)

RETINA s. f. membrana interna, nervoasa, a ochiului, sensibila la lumina, pe care se formeaza imaginea vizuala. (< fr. retine)

VIZIUNE s. f. 1. perceptie vizuala; imagine, reprezentare; (p. ext.) previziune; perspectiva. 2. mod specific de a intelege si interpreta lucrurile sau fenomenele; opinie. 3. vedenie, halucinatie. 4. (ret.) folosirea prezentului in locul unui timp trecut. (< fr. vision, lat. visio)

VIZUAL, -A adj. 1. referitor la simtul vazului; de vedere. ♦ raza ~a = linie dreapta imaginara care uneste ochiul observatorului cu obiectul observat; camp ~ = spatiul cuprins cu privirea fixata asupra unui punct; memorie ~a = memorie care retine mai ales imaginile vizuale. 2. care se adreseaza vazului. (< fr. visuel, lat. visualis)

SINOPSIE s.f. Contopire a razelor vizuale pentru a forma imaginea; sinestezie vizuala. [Gen. -iei. / < fr. synopsie, cf. gr. syn – cu, ops – vedere].

SINOPSIE s. f. contopire a razelor vizuale pentru a forma imaginea; sinestezie vizuala. (< fr. synopsie)

VIZIUNE, viziuni, s. f. 1. Perceptie vizuala; p. ext. imagine, reprezentare. 2. Mod de a vedea, de a concepe lucrurile; conceptie, opinie. 3. Perceptie imaginara a unor lucruri nereale. ♦ Ceea ce i se pare cuiva ca vede ca urmare a acestei perceptii. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. vision. Cf. lat. visio, -onis.

VIZIUNE s.f. 1. Perceptie vizuala; (p. ext.) imagine, reprezentare. 2. Mod specific de intelegere si de interpretare a lucrurilor sau a fenomenelor; (p. ext.) previziune, perspectiva. 3. Vedenie, inchipuire, halucinatie, nalucire. [Pron. -zi-u-. / cf. fr. vision, it. visione, lat. visio].

ARNHEIM, Rudolf (1904-2007), teoretician german de cinema. Stabilit in S.U.A. Lucrarile sale („Filmul ca arta”, „Arta si perceptie vizuala”) definesc specificul imaginii de film, mijloacele formative ale acesteia.

IRON MAIDEN [aiən meidn], grup de heavy-metal englez. Inventatorii liniei moderne in heavy-metal. Impun ideea ca fiecare grup sa-si creeze o imagine proprie, conceptul vizual primand asupra muzicii („Iron Maiden”, „The Number of the Beast”).

PERSISTENTA s. f. faptul de a persista; staruinta, insistenta. ◊ persistenta imaginilor = mentinerea unei senzatii vizuale pe retina un anumit timp dupa ce imaginea obiectului a disparut din campul vizual. (dupa fr. persistance)

ABERATIE, aberatii, s. f. 1. Abatere de la ceea ce este normal sau corect. 2. Defectiune a unui sistem optic, care duce la obtinerea unor imagini neclare, deformate etc. ◊ Aberatie vizuala = astigmatism (2). Aberatia luminii = variatia aparenta a pozitiei unui astru pe cer datorita miscarii Pamantului in jurul Soarelui si faptului ca lumina se propaga cu viteza finita. 3. Ceea ce este inadmisibil, absurd; absurditate, ineptie, prostie. – Din fr. aberration, lat. aberratio.

vizual, -A, vizuali, -e, adj. Care se refera la simtul vazului, care apartine vederii; de vedere. ◊ Tip vizual = persoana cu o deosebita acuitate a perceptiilor obtinute prin vaz. Memorie vizuala = memorie care retine cu precadere imaginile vazute. Raza (sau linie) vizuala = linie dreapta imaginara care uneste ochiul observatorului cu obiectul observat. Camp vizual = portiune de spatiu pe care o poate cuprinde cineva o data cu privirea. [Pr.: -zu-al] – Din fr. visuel, lat. visualis.

PERSISTENTA s.f. Actiunea sau faptul de a persista; staruinta, insistenta. ♦ Persistenta imaginilor = mentinere a unei senzatii vizuale pe retina un anumit timp dupa ce imaginea obiectului a disparut din campul vizual. [Cf. fr. persistance, it. persistenza].

ABERATIE, aberatii, s.f. 1. Abatere de la ceea ce este normal sau corect. 2. Defectiune a unui sistem optic, care duce la obtinerea unor imagini neclare, deformate etc. ◊ Aberatie vizuala = astigmatism. Aberatia luminii = variatia aparenta a pozitiei unui astru pe cer datorita miscarii Pamantului in jurul Soarelui, in jurul axei proprii, si faptului ca lumina se propaga cu viteza finita. 3. Ceea ce este inadmisibil, absurd; absurditate, ineptie, prostie. – Din fr. aberration, lat. aberratio.

ABERATIE ~i f. 1) Deviere de la norma. 2) Defect al unei imagini produs de un instrument optic. ◊ ~ vizuala astigmatism. 3) fig. Incalcare constienta sau involuntara a unui principiu, a unei norme, a unui adevar; ratacire; greseala; eroare. [G.-D. aberatiei; Sil. -ti-e] /<lat. aberrato, ~onis, fr. aberration

EIDETISM s.n. Forma specifica a memoriei vizuale, constand in reproducerea vie a imaginilor. ♦ Dispozitie de a vedea dupa vointa lucruri imaginare. [< fr. eidetisme, cf. gr. eidos – imagine, esenta].

CAMP s. n. 1. spatiu delimitat in care este cuprinsa imaginea de pe o pelicula cinematografica. ♦ ~ vizual = portiune din spatiu care poate fi cuprinsa cu privirea. 2. ~ operator = portiune de piele special pregatita pentru o interventie chirurgicala. ♦ fasie de panza care delimiteaza plaga operatorie. 3. portiune din spatiu in care fiecarui punct i se asociaza o marime fizica bine determinata. ♦ (inform.) subimpartire din punct de vedere logic a unei cartele continand, fiecare, o informatie reprezentata codificat. 4. multime de valori ale uneia sau mai multor marimi variabile. ♦ ~ lexical = ansamblu de cuvinte din aceeasi sfera semantica, care exprima notiuni asemanatoare sau asociabile. 5. (arte) fond in limitele caruia poate fi reprezentata o imagine, un motiv ornamental etc. (dupa fr. champ, lat. campus)

EIDETISM s. n. forma specifica a memoriei vizuale, constand in reproducerea vie a imaginilor, a unor obiecte vazute candva. (< fr. eidetisme)

ABERATIE s.f. 1. Abatere de la o norma etc.; deformare, denaturare; ratacire. V. absurditate. 2. Abatere de la tipul normal al speciei intervenita la unii indivizi, sub actiunea conditiilor de mediu. 3. (Fiz.) Deformatie a unei imagini, produsa de un sistem optic. ♦ Aberatie vizuala = astigmatism. 4. (Astr.) Unghi format de directia adevarata si de directia aparenta din care este vazut un astru de pe Pamant. [Cf. fr. aberration, lat. aberratio < aberrare – a se indeparta].

TELEVIZIUNE s. f. 1. Tehnica a transmiterii la distanta a imaginilor unor obiecte (in miscare) pe calea undelor vizuale. 2. Institutie care asigura elaborarea si difuzarea emisiunilor prin televiziune (1). [Pr.: -zi-u-] – Din fr. television.

ABERATIE, aberatii, s. f. 1. Abatere de la normal. 2. imagine deformata pe care o da un sistem optic. ♢ Aberatie vizuala = astigmatism (2). 3. Ceea ce e inadmisibil, absurd; absurditate, nebunie. – Fr. aberration (lat. lit. aberratio, -onis).

PSEUDOSCOPIE s. f. perceptie vizuala care, prin inversarea lentilelor unui stereoscop, produce o inversare a imaginilor celor doi ochi. (< pseudo- + -scopie)

PERSISTENTA, persistente, s. f. Actiunea sau faptul de a persista; caracterul a ceea ce este persistent; insusirea de a fi persistent. ◊ Persistenta imaginilor = fenomen (pe care se bazeaza cinematografia) care consta in mentinerea senzatiei vizuale pe retina un anumit timp dupa disparitia obiectului vazut. – Din fr. persistance.

ILUZIE ~i f. 1) Percepere falsa, denaturata a unui obiect, determinata de unele stari psihice sau nervoase. ◊ ~ optica percepere vizuala denaturata a unor obiecte sau figuri din realitate, datorita particularitatilor de formare a imaginilor pe retina. 2) Aparenta neadecvata, ireala. ~ de prospetime. 3) fig. Idee cu caracter seducator, inselator; speranta neintemeiata; amagire; inselare. ◊ A-si face ~i a spera lucruri irealizabile. [G.-D. iluziei; Sil. -zi-e] /<fr. illusion, lat. illusio, ~onis

A URMARI ~esc tranz. 1) (fiinte) A tine mereu in campul vizual, mergand pe urma. ~ hotul. 2) A privi cu atentie. ~ o emisiune. 3) (despre ganduri, sentimente, imagini etc.) A preocupa in permanenta si complet; a obseda; a stapani. 4) A supune unor observatii (cu gandul); a examina. ~ cursul evenimentelor. 5) jur. (persoane sau fapte) A supune prevederilor legii. 6) A avea drept scop. ~ instituirea unui cenaclu. /urma + suf. ~ari

FOTISM s. n. senzatie vizuala, cu punct de plecare de la un alt analizor decat cel optic, observata in perceperea imaginilor colorate. (< fr. photisme)

imagine s. f. 1. reflectare in constiinta a realitatii inconjuratoare pe baza impresiilor dobandite prin simturi. ◊ reprezentare vizuala sau auditiva. 2. reproducere a unui obiect cu ajutorul unui sistem optic. ◊ reflectare artistica a unui obiect, peisaj etc. 3. (fiz.) locul in care se intalnesc razele de lumina izvorate dintr-un punct sau prelungirile acestor raze dupa ce au fost reflectate pe oglinzi ori refractate in lentile, prisme etc. ♦ ~ de televiziune = imagine optica a scenei transmisa prin televiziune, asa cum apare ea pe ecranul televizorului. 4. (mat.) simbol. (dupa fr. image, lat. imago, -inis, it. immagine)

RADIOSCOPIE s. f. examinare vizuala a unui corp opac prin proiectare pe un ecran fluorescent a unui fascicul de raze X care strabat acel corp. ◊ imaginea obtinuta. (< fr. radioscopie)

imagine, imagini, s. f. 1. Reflectare de tip senzorial a unui obiect in mintea omeneasca sub forma unor senzatii, perceptii sau reprezentari; spec. reprezentare vizuala sau auditiva; (concr.) obiect perceput prin simturi. 2. Reproducere a unui obiect obtinuta cu ajutorul unui sistem optic; reprezentare plastica a infatisarii unei fiinte, a unui lucru, a unei scene din viata, a unui tablou din natura etc., obtinuta prin desen, pictura, sculptura etc. ♦ Reflectare artistica a realitatii prin sunete, cuvinte, culori etc., in muzica, in literatura, in arte plastice etc. 3. (Fiz.) Figura obtinuta prin unirea punctelor in care se intalnesc razele de lumina sau prelungirile lor reflectate sau refractate. [Var.: (rar) imagina, -i s. f.] – Din lat. imago, -inis (cu sensuri dupa fr. image).

RADIOSCOPIE, radioscopii, s. f. Examinare vizuala a interiorului unui corp opac, in special a unor regiuni din corpul omenesc, cu ajutorul umbrei proiectate pe un ecran fluorescent de catre razele X care trec prin acel corp; (concr.), imagine obtinuta in felul acesta. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioscopie.