Rezultate din textul definițiilor
UN, O, unii, unele, art. nehot. (Substantivul pe care il determina denumeste obiectul neindividualizat in discutie) Un prieten. ◊ (Accentueaza notiunea exprimata de substantiv) O bucurie se vestea in ochii ei. ◊ (da sens general substantivului) Un artist, fie si mai genial decat Paganini. ♦ (Inaintea unui nume propriu sugereaza o comparatie) Unul ca..., unul asemenea cu... Mi se parea ca vad un Platon. ♦ (da valoare substantivala unor cuvinte pe care le preceda) Un murdar. [Gen.-dat. sg. unui, unei; gen.-dat. pl. unor] – Lat. unus, una.
GLAZURA, glazuri, s. f. 1. Strat subtire de zahar ars, de ciocolata, de serbet etc. cu care se acopera unele prajituri, bomboane, fructe etc., pentru a le da un gust si un aspect mai placut. ♦ Strat subtire si transparent cu care se acopera orezul, unele paste fainoase etc., pentru a le da un aspect mai frumos si pentru a nu se lipi la fiert sau la prajit. 2. Email, smalt pentru produse ceramice. – Din germ. Glasur.
GRATINA, gratinez, vb. I. Tranz. A acoperi unele mancaruri cu pesmet si a le da la cuptor. – Din fr. gratiner.
IMBATRANIRE s. f. Faptul de a imbatrani; trecere treptata spre batranete. ♦ Spec. (Tehn.) Tratament aplicat unor materiale sau unor produse spre a le da cat mai repede calitatea de vechime. V. maturare. – V. imbatrani.
ZINCARE, zincari, s. f. Actiunea de a zinca si rezultatul ei; operatie de acoperire cu un strat subtire de zinc a pieselor de otel sau de fonta, precum si a unor piese nemetalice, pentru a le proteja impotriva coroziunii sau pentru a le da un aspect decorativ. – V. zinca.
PATINA1 s. f. 1. Strat subtire rezultat din oxidarea naturala sau artificiala a bronzului. prin care acesta capata la suprafata o pojghita de carbonat de cupru, de culoare verde. ♦ P. a**l. Culoare caracteristica pe care o capata, sub influenta agentilor atmosferici, obiectele sau constructiile de metal, de lemn, de piatra etc. si care le da un aspect de vechime. 2. Strat artificial cu care se acopera un obiect; culoare, lustru care i se da unui obiect in scopuri decorative, pentru a crea impresia de vechime sau pentru a-l proteja impotriva coroziunii. – Din fr. patine.
ARHI- element de compunere care serveste la formarea unor substantive, carora le da sens de superioritate, si la formarea unor adjective, carora le da sens superlativ. – Din fr., lat. archi-.
APRET, apreturi, s. n. 1. Substanta cu care se trateaza tesaturile sau fibrele textile pentru a le da asprime, rigiditate, luciu, pentru a le face impermeabile, nesifonabile etc.; scrobeala. 2. Substanta care se aplica pe suprafata pieilor in timpul operatiei de finisare a tabacirii, in vederea formarii unui strat de protectie si de lustru. 3. Faptul de a fi apretat. – Din fr. appret.
PLUTUI, plutuiesc, vb. IV. Tranz. A supune pieile tabacite unei operatii de finisare, tratandu-le cu saruri de crom, pentru a le face moi si a le da un aspect placut. – Pluta2 + suf. -ui.
SAPTEZECI num. card. Numar avand in numaratoare locul intre saizeci si noua si saptezeci si unu si care se indica prin cifra 70 sau LXX. ◊ (Adjectival) Cartea are saptezeci de pagini. ◊ (Substantivat) Pe caiet era scris un saptezeci. ◊ (Cu valoare de num. ord.) Randul saptezeci. ◊ (In componenta numeralului adverbial corespunzator) Merge de saptezeci de ori. ◊ (In componenta numeralului multiplicativ corespunzator) De saptezeci de ori pe atata. ◊ (In componenta numeralului distributiv corespunzator) Le da cate saptezeci de lei. – Sapte + zeci.
VERNISA1, vernisez, vb. I. Tranz. A acoperi un tablou in ulei cu un strat de vernis (pentru a proteja culorile si a le da stralucire). – Din fr. vernisser.
ORACOL, oracole, s. n. (In antichitate) Raspuns profetic pe care, potrivit unor credinte, anumite divinitati il dadeau celor veniti sa le consulte pentru a cunoaste viitorul; prevestire, prezicere, profetie; lacasul unde se faceau aceste profetii. ♦ Hotarare data de o persoana cu autoritate; sentinta cu caracter infailibil; p. ext. persoana care da aceasta hotarare. ◊ Expr. A vorbi ca un oracol = a se exprima sententios si enigmatic. [Var.: oracul s. n.] – Din lat. oraculum, it. oracolo, fr. oracle.
FINISA, finisez, vb. I. Tranz. A executa ultimele operatii asupra unui produs sau a unei lucrari, pentru a le da forma sau aspectul definitiv. – Din fr. finir (dupa finisaj).
LANT, lanturi, s. n. 1. Sir de verigi, de placi, de zale etc. metalice, unite intre ele pentru a forma un lot, care serveste spre a lega ceva, a transmite o miscare etc. ♦ Instrument format dintr-un sir de vergele groase, cu care se masoara lungimile de teren. ♦ Lucratura simpla facuta cu croseta, care consta dintr-un sir de ochiuri inlantuite. 2. Lant (1) mic, de obicei din metal pretios, servind ca podoaba (la mana, la gat). 3. Fig. Tot ceea ce constituie o legatura puternica; ceea ce incatuseaza libertatea, independenta cuiva. 4. Sir continuu de elemente, fiinte, lucruri, stari asemanatoare. ◊ Reactie in lant = reactie care, producandu-se intr-un anumit punct al unui corp, se propaga in toata masa lui, dand nastere unei succesiuni de reactii elementare. Lant cauzal inchis = feedback. ◊ Expr. A se tine lant = a se succeda (in numar mare). ♦ Sir format din mai multi atomi legati intre ei; catena. – Din bg. lanec.
CIOFLINGAR, cioflingari, s. m. (Pop. si fam.) Om de nimic, secatura, vagabond. ♦ Epitet ironic pe care taranii il dadeau celor care umblau imbracati in haine orasenesti. – Cf. germ. Schuhflicker „carpaci”.
LER interj. Cuvant care apare ca refren in colinde, carora le da un anumit colorit eufonic. [Var.: leroi, leroloi, lerui, lerului interj.] – Probabil lat. [Ha]llelu[iah, Domine].
CIZelA, cizelez, vb. I. 1. Tranz. A prelucra. a finisa sau a ornamenta cu dalta, cu ciocanul etc. diferite obiecte (de metal) pentru a le da forma sau aspectul dorit. 2. Tranz. Fig. A aduce imbunatatiri (de stil, de exprimare) unei lucrari (literare, stiintifice); a ciopli. 3. Tranz. si refl. Fig. A face sa capete sau a capata deprinderi civilizate, cultura etc. – Din fr. ciseler.
MANTUITOR, -OARE, mantuitori, -oare, adj. 1. (Adesea substantivat) Care mantuie (1), salveaza. 2. (Rar) Care mantuie (2), care vindeca; tamaduitor. 3. (In limbaj bisericesc) Care mantuie (3), izbaveste (de pacate); izbavitor. ♦ (Substantivat, m. sg. art.) Nume dat lui Isus Cristos. [Pr.: -tu-i-] – Mantui + suf. -tor.
MilOSTIV, -A, milostivi, -e, adj., s. f. 1. Adj. Milos, indurator; binevoitor, ingaduitor, iertator; p. ext. bun, bland. ♦ (Substantivat, m.) Epitet dat lui Dumnezeu. 2. Adj. darnic, generos. 3. S. f. (Bot.) Veninarita. – Din sl. milostivu.
NEREIda, nereide, s. f. Fiecare dintre cele cincizeci de nimfe ale marii in mitologia greaca, despre care se credea ca se iveau printre talazuri la chemarea corabierilor in primejdie pentru a le da ajutor. – Din lat. Nereides, fr. nereide.
EMOLIENT, -A, emolienti, -te, adj.,
s. n. 1. Adj. Care are proprietatea de a m**a tesutur
ile congestionate sau inasprite.
2. S. n. Medicament care moaie pi
elea si
mucoasele.
Lanolina este un emolient. ♦ Substanta grasa folosita la finisarea produs
elor text
ile pentru a le
da moliciune, suplete si luciu. [
Pr.:
-li-ent] – Din
fr. emollient, lat. emolliens, -ntis.
ENCAUSTIC, -A, encaustici, -ce, s. f., s. m. 1. S. f. (La vechii greci) Procedeu de pictura in care culorile se foloseau diluate cu ceara. 2. S. m. Preparat pe baza de ceara folosit la impregnarea statuilor de marmura sau de ipsos pentru a le da un aspect catifelat sau pentru a le feri de umezeala. – Din fr. encaustique.
REZOLUTIE, rezolutii, s. f. 1. Hotarare luata de un colectiv in urma unor dezbateri. 2. Rezolvare pe care cel in drept o da unei cereri, unui act etc. 3. (Med.)Disparitie a semnelor de boala sau a unui proces patologic. 4. (Jur.) Desfiintare, cu efect retroactiv, a unui contract, in cazul in care una din obligatiile reciproce, carora acesta le da nastere, nu a fost executata. [Var.: rezolutiune s. f.] – Din fr. resolution, lat. resolutio, -onis.
EXCLUDERE, excluderi, s. f. Actiunea de a exclude si rezultatul ei; dare afara, inlaturare, excluziune (1). – V. exclude.
TABLA-BASA s. m. invar. (Inv.) Cal de parada pe care sultanul il dadea in dar unui domnitor roman, la numirea acestuia. ♦ Fig. (Adverbial) Comod, confortabil. – Din tc. tabla bası.
RACHITICA, rachitele, s. f. 1. Diminutiv al lui rachita. 2. (La pl.) Mic arbust totdeauna verde, cu tulpina taratoare, cu fructe rosii, acrisoare, comestibile (Oxycoccus quadripetalus). 3. Arbust cu flori mici, galbene si cu frunze ascutite, acoperite pe o parte si pe alta cu solzi stelati care le dau un aspect argintiu (elaeagnus angustifolia). – Rachita + suf. -ica.
KITARED s.m. Nume dat lui Apolo, conducatorul corului muzelor, care canta cu kitara. ♦ Rapsod, recitator care canta si din kitara. (din germ. Kitharode, gr. kitharaoidos)
SECURITATE s. f. 1. Faptul de a fi la adapost de orice pericol; sentiment de incredere si de liniste pe care il da cuiva absenta oricarui pericol. ♦ Protectie, aparare. * Securitate colectiva = stare a relatiilor dintre state, creata prin luarea pe cale de tratat a unor masuri de aparare comuna impotriva unei agresiuni. 2. (Iesit din uz) Totalitatea organelor de stat care aveau ca sarcina apararea sistemului social-economic si politic al statului comunist. – Din fr. securite, lat. securitas, -atis.
SEDilA1, sedile, s. f. Semn diacritic in forma de virgula (,), care se pune sub unele consoane pentru a le da valoarea altui sunet. – Din fr. cedille.
CROMAJ s. n. Operatie industriala constand din acoperirea metalelor cu un strat de crom, pentru a le face rezistente la coroziune si la uzura sau pentru a le da un aspect frumos; cromare. – Din fr. chromage.
SANGE s. 1. rasa. (Cal de ~ arab.) 2. familie, neam. (E din ~le nostru.) 3. viata. (Si-a dat ~le pentru patrie.) 4. jertfa, sacrificiu. (Si-au dobandit libertatea prin ~.) 5. (BOT.) sangele-voinicului = a) (Lathyrus odoratus) indrusaim, (reg.) haragica, mazarata, mazarean, mazarica, mazariche, mazaroi, mazaruica, oresnita, pejma, floare-de-mazare; b) (Nigritella rubra) (reg.) musucel; c) (Nigritella nigra) (reg.) musucel, putoi.
ea pr. [pron. ia], g. ei [pron. iei]; d. acc.ei, neacc. ii, i (i se da), i-, -i, -i- (dandu-i-se); ac. acc. ea, neacc. o, o- (o-nvata), -o, -o- (lua-o-ar), pl. ele [pron. iele]; g. lor; d. acc. lor, neacc. le, le-, -le, -le-, li (li se da), li-, -li-; ac. acc. ele, neacc. le, le-, -le, -le-
el pr. [pron. iel], g. lui; d. acc. lui, neacc. ii, i (i se da), i-, -i, -i- (dandu-i-se); ac. acc. el, neacc. il, l-, -l, -l- (lua-l-ar); pl. ei [pron. iei]; g. lor; d. acc. lor, neacc. le, le-, -le, -le-, li (li se da), li-, -li-; ac. acc. ei, neacc. ii, i-, -i, -i- (lua-i-ar)
ADEZIUNE ~i f. 1) Faptul de a adera la ceva. ◊ A-si da ~ea a-si da consimtamantul. 2): Forta de ~ forta de atractie moleculara, care se exercita intre doua corpuri in contact. [G.-D. adeziunii; Sil. -zi-u-] /<fr. adhesion, lat. adhaesio, ~onis
AMBROZIE ~i f. 1) (in mitologia greaca) Hrana a zeilor care le dadea tinerete vesnica si nemurire. 2) Bautura sau mancare delicioasa. [G.-D. ambroziei; Sil. -zi-e] /<lat. ambrosia
APRET ~uri n. 1) Preparat cu care se trateaza tesaturile textile pentru a le da anumite calitati (rigiditate, luciu, asprime). 2) Substanta care se aplica pe suprafata pieilor in timpul operatiei de finisare. [Sil. a-pret] /<fr. appret
BACANIE ~i f. 1) Magazin mic sau raion intr-un magazin, unde se vand produse alimentare. 2) Ocupatia bacanului. 3) mai ales la pl. inv. Ingredient care se adauga in cantitati mici in alimente, pentru a le da gust sau miros placut; mirodenie; condiment. [Art. bacania; G.-D. bacaniei; Sil. -ni-e] /bacan + suf. ~ie
CALCIO n. : ~-vecchio n. tencuiala ornamentala cu suprafata zgrunturoasa, care se aplica pe ziduri pentru a le da un aspect de vechime. [Sil. -ci-o] /Cuv. it.
LER interj. (se foloseste, ca refren, in colinde pentru a le da un anumit colorit eufonic) [Var. lerui] /Probabil din [Ha]llelu[iah] Doamne
MESIA m. 1) Personaj mitic caruia i se atribuie rolul de mantuitor al lumii. 2) (in religia crestina) Epitet dat lui Isus Hristos. /<sl. mesija, ngr. Messias, lat. messias
ODIHNA ~e f. 1) Intrerupere temporara a unei activitati; pauza; ragaz; repaus; recreatie. ~ de vara. A pleca la ~. ◊ ~ activa activitate recreativa insotita de efort fizic (sport, turism, plimbari etc.). Casa de ~ institutie in care oamenii se odihnesc in timpul concediului. 2) Perioada de timp cat cineva se odihneste. ◊ ~ de veci (sau vesnica) incetare din viata; moarte. Locas de ~ mormant. 3) Stare fiziologica a omului care doarme; refacere a fortelor prin somn. ◊ A se da ~ei a merge la culcare; a dormi. A-si pierde ~a a) a nu putea dormi; b) a-si pierde linistea sufleteasca. 4) Stare de liniste sufleteasca; lipsa de griji; pace; astampar; tihna. ◊ A nu avea ~ a nu avea liniste; a fi sacait, sustras. 5) rar Platforma a scarii (la nivelul fiecarui etaj si intre ele). [G.-D. odihnei] /v. a (se) odihni
PACE f. 1) Situatie de intelegere in care nu exista razboi. 2) Tratat intre partile beligerante care prevede incetarea unui conflict armat. 3) Atmosfera in care domneste linistea, armonia si buna intelegere intre oameni; raport calm intre oameni. 4) Lipsa de galagie, de zgomot; liniste. ◊ A da ~ cuiva (sau a lasa in ~ pe cineva) a nu tulbura linistea cuiva; a nu deranja, a nu supara pe cineva. da-i ~! lasa-l in voia lui; da-l incolo. 5) Stare de liniste sufleteasca; lipsa de griji; tihna; odihna; astampar. ◊ Fii pe ~! sa n-ai nici o grija; fii linistit. Mergi (sau ramai) in ~ mergi (sau ramai) cu bine, cu sanatate. Nu-i si ~! a) nu-i nicaieri; a disparut; b) nici gand sa vina. [G.-D. pacii] /<lat. pax, pacis
A RASUCI ~esc tranz. 1) (ate, franghii sarme etc.) A invarti in jurul lui insusi sau in jurul unui obiect; a suci de mai multe ori. ◊ ~ mustatile a suci capetele mustatilor pentru a le da o forma anumita. 2) (corpul sau parti ale corpului) A suci brusc intr-o parte; a intoarce. 3) A face sa se rasuceasca. /ras- + a suci
STRECHE ~ f. 1) Insecta hematofaga, de talie medie sau mare, paroasa, care inteapa vitele cornute si caii, sugandu-le sangele. ~ea vitelor. 2) Spaima, neliniste provocata animalelor de aceste insecte. ◊ A fugi ca de ~ a fugi de ceva ca de un lucru inspaimantator. A apuca ~ea pe cineva (sau a da ~ea in cineva) a) a deveni (brusc) foarte agitat, ca urmare a reactiei la intepatura strechei; b) a se purta straniu; a deveni expansiv (fara motiv aparent). 3) Acces de furie, de isterie. [G.-D. strechei] /<sl. streku
SAGRIN ~uri n. 1) Desen care se imprima pe pieile tabacite pentru a le da un aspect atragator. 2) Piele pe care a fost imprimat un astfel de desen. 3) Instrument cu ajutorul caruia se imprima acest desen. /<fr. chagrin
A TOREFIA ~ez tranz. (cafeaua, tutunul sau alte produse) A incalzi direct la foc (pentru a distruge componentele daunatoare sau pentru a le da aroma). /<fr. torrefier
TIGARAR ~i m. Insecta daunatoare, de talie mica, colorata in albastru, cu nuante aurii, care isi depune ouale pe frunze, carora le da aspectul unei tigari. /tigara + suf. ~ar
VULPE ~i f. 1) Mamifer salbatic carnivor, de talie medie, cu blana roscata, cu botul ascutit si cu coada lunga si stufoasa. ◊ ~ argintie vulpe cu blana neagra cu luciu argintiu. ~ polara vulpe cu blana albicioasa. 2) Blana acestui animal. 3) fig. Persoana sireata, vicleana. 4) dar (bani sau vin) pe care, dupa obiceiul popular, mirele, din alt sat, il da flacailor din satul miresei. 4): ~-de-mare peste marin, lung, cu corpul turtit, acoperit cu spini. [G.-D. vulpii] /<lat. vulpes
RUSINA, rusinez, vb. I. ~ 2. Tranz. fact. ~ ♦ (Invechit si arhaizant) A face ca cineva sa se simta jenat, incurcat; a face de batjocura. Se adusera toti vracii... ramasera insa rusinati, care n-avura ce-i face. – Na, c-a spart ghergheful! Ei, da m-ai rusinat urat, mai badeo.
ANADIOMENE adj. invar. (Lit.) Nume dat lui Venus, zeita dragostei. [Cf. fr. anadyomene < gr. anadyomai – a iesi din apa, prin aluzie la presupusa nastere a zeitei din spuma marii].
ANIMALIZARE s.f. Actiunea de a (se) animaliza. ♦ Tratament chimic al fibrelor textile vegetale pentru a le da proprietati specifice fibrelor de natura animala. [< animaliza].
KITHARED s.m. Nume dat lui Apolo, conducatorul corului muzelor, care canta cu kithara. ♦ Rapsod, recitator care canta si din kithara. [Cf. germ. Kitharode, gr. kitharaoidos].
AUTOREPLICA s.f. Replica pe care autorul si-o da lui insusi. [Et. incerta].
CHINESTEZIE s.f. Totalitatea senzatiilor de miscare pe care ni le da corpul nostru. [Gen. -iei, scris si kinestezie. / < fr. kinesthesie, cf. gr. kinein – a se misca, aisthesis – senzatie].
CONCEDIERE s.f. Actiunea de a concedia si rezultatul ei; dare afara, indepartare. [<concedia].
CROMATARE s.f. Operatia de acoperire a obiectelor metalice cu un strat subtire de cromati, pentru a le da un anumit aspect si anumite calitati (inoxidabilitate, luciu etc.) [Dupa fr. chromatage].
DIVULGARE s.f. Actiunea de a divulga si rezultatul ei; dare in vileag. [< divulga].
EXCLUDERE s.f. Actiunea de a (se) exclude si rezultatul ei; dare afara, inlaturare. [Var. escludere s.f. / < exclude].
PIGMENT s.m. 1. Substanta care se gaseste in celulele pielii si in unele tesuturi, carora le da o anumita culoare. ◊ Pigmenti biliari = pigmenti care sunt produsi in organismul animal si se gasesc localizati in vezica biliara. 2. Substanta coloranta, de obicei minerala, pulverizata, folosita ca vopsea in amestec cu un ulei sicativ. [< fr. pigment, cf. lat. pigmentum].
PIROBALISTICA s.f. Disciplina care studiaza aruncarea proiectilelor prin arderea unor substante capabile sa le dea impulsul necesar. [< fr. pyrobalistique].
PSIHOLOGIZANT, -A adj. Care psihologizeaza sau este preocupat de fenomenele psihice, carora le da o importanta exagerata; care interpreteaza unele fenomene, procese de pe pozitiile psihologismului. [Cf. fr. psychologisant].
APRET s.n. 1. Substanta folosita la tratarea tesaturilor si a firelor pentru a le da anumite calitati. 2. Substanta care se aplica pe suprafata pieilor in curs de finisare pentru a le imbunatati lustrul, rezistenta la lumina, la frecare etc. [Pl. -turi. / < fr. appret].
VERNIS s.n. 1. Solutie colorata obtinuta din rasinoase, care se aplica pe obiecte pentru a le da lustru; strat protector sau ornamental. 2. Smalt, email. 3. (Arte) Tehnica in gravura, constand in a da gravurilor un aspect asemanator cu cel al desenului in creion. 4. (Fig.) Ceea ce da o culoare sau un aspect favorabil cuiva sau la ceva. [< fr. vernis].
CICERONE s.m. Calauza care insoteste vizitatorii unui oras, ai unui muzeu etc. pentru a-i conduce, pentru a le da explicatii etc. [< it. cicerone, fr. cicerone].
ACOLISITURA s.f. (Trans. SV) Insistenta. Savai nu s-ara scula sa-i dea lui pentru ce e priiaten lui, iara pentru acolisitura lui scula-se-va si-i va da. N TEST. (1648).
Etimologie: acolisi + suf. -tura.
Vezi si acolisi.
palha2, palhe, s.f. (reg.) petec patrat sau rombic pus la subsoara camasilor taranesti pentru a le da largime; clin, palacrint.
preapodobnic, -a, adj., s.m. (inv.) 1. (adj.; calificativ dat lui Dumnezeu) sfant, desavarsit. 2. (s.m.) om cleric, sfant foarte cuvios, extrem de cucernic, de evlavios.
MERCERIZA vb. I. tr. A trata firele sau tesaturile de bumbac cu o solutie de hidroxid de sodiu pentru a le da luciu si a le mari rezistenta. [< fr. merceriser].
bunceag (bunceaguri), s. n. – 1. Bradisor (Lycopodium clavatum). – 2. Muschi, covor de muschi. Mag. boncs „pachet”, boncsok „licopodiu” (Cihac, II, 486), etimon pe care daR il da drept incert; cf. rus., rut. buncuk „planta equisetacee”, pol. bunczuk „planta equisetacee”.
OMOLOGA vb. I. tr. A aproba, a sanctiona anumite acte pentru a le da valoare juridica. ♦ (Sport) A recunoaste oficial o performanta, in urma verificarii. ♦ A confirma oficial calitatile unui produs, aproband folosirea lui in anumite scopuri. [P.i. 3,6 -gheaza. / < fr. h********r].
PLACAJ s.n. 1. Placa obtinuta prin incleierea mai multor foi de furnir asezate unele peste altele; se foloseste la confectionarea de mobile, de panouri etc. 2. Invelis de piatra, de caramida, de lemn etc. cu care se acopera un element de constructie, un obiect de lemn etc. pentru a le proteja sau a le da un aspect mai frumos. 3. Oprirea din actiune a unui jucator la rugbi prin imobilizare cu mainile; placare. [< fr. placage].
PROFET s.m. Proroc, prezicator. ♦ Titlu dat lui Mahomed de catre credinciosii musulmani. [Cf. fr. prophete, lat., gr. prophetes].
clin (clinuri), s. n. – 1. Unealta de cizmar, neprecizata. – 2. Bucata de pinza triunghiulara care se adauga la haine pentru a le da largime. – 3. Portiune triunghiulara de teren. – Mr., megl. clin „colt de piine”. Sl. klinu „cui” (Miklosich, Slaw. elem., 24; Miklosich, Lexicon, 289; Cihac, II, 62); cf. bg., sb., cr., slov., ceh., pol., rus. klin. Probabil este cuvint identic cu „clina”, s. f. (povirnis, coasta, plan inclinat), poate ca urmare a unei contaminari cu inclina (daR crede ca acest cuvint s-a format pe baza it. china).
ea [pron. ia] pr., g. ei [pron. iei]; d. acc. ei, neacc. ii, i, i- (iam dat), -i (dandu-i), -i- (dandu-i-se); ac. acc. ea (prep.+ ea), neacc. o, o- (o-nvata), -o (am dat-o), -o- (da-o-ar); pl. ele [pron. iele], g. lor; d. acc. lor, neacc. le- (le-am dat), -le (da-le), -le- (da-le-ar), li, li- (li-i da), -li- (dandu-li-se); ac. acc. ele (prep. + ele), neacc. le, le- (le-am dat), -le (dandu-le), -le- (da-le-ar)
el [pron. iel] pr. m., g. lui, d. acc. lui, neacc. ii, i, i- (i-am dat), -i (dandu-i), -i- (dandu-i-se); ac. acc. el (prep.+ el), neacc. il, l- (l-a dat), -l (dandu-l), -l- (da-l-ar); pl. ei [pron. iei]; g. lor; d. acc. lor, neacc. le, le- (le-am dat), -le (da-le), -le- (dandu-le-o), li, li- (li-i da), -li- (dandu-li-se); ac. acc. ei (prep. +ei), neacc. ii, i- (i-am dat), -i (dandu-i), -i- (da-i-ar)
SARAda s.f. Enigma in versuri formata din mai multe fragmente reprezentand cuvinte de sine statatoare, care, unite intre ele, dau un cuvant nou. ♦ Enigma. [< fr. charade, cf. prov. charrado – conversatie].
cordon (cordoane), s. n. – 1. Cingatoare, centura, curea. – 2. Legare, stringere cu sireturi. – 3. Nume pe care taranii moldoveni il dadeau provinciei Bucovina, dupa ocuparea acesteia de catre austrieci (1775). – Var. cordun(a). Mr. curdone. Fr. cordon (sec. XVIII), in parte prin intermediul germ. Kordon, cf. rus. kordon. In mr., din it. cordone, cf. ngr. ϰορδόνι, tc. kordun. – Der. cordonas, s. m. (granicer, politia de frontiera fiind creata in 1814).
TOREFIA vb. I. tr. A incalzi la foc direct unele produse (cafea, tutun) pentru a distruge anumite elemente daunatoare sau pentru a le da o anumita aroma. [Pron. -fi-a, p.i. 3,6 -fiaza. / < fr. torrefier].
deda (dedau, dedat), vb. – 1. A se dedica, a se consacra. – 2. A se obisnui, a se familiariza. Origine incerta. Se considera in general ca reprezentant direct al lat. dedere, prin intermediul unei var. vulg. *dedāre (Puscariu 493; Candrea-Dens., 472; REW 2511; Candrea; Rosetti, I, 167) nu este insa atestat uzul sau popular, sau anterior sec. XIX. Dupa Tiktin si Scriban, ar fi formatie neol., pe baza lui da. Cel de al doilea sens pare a autoriza mai curind prima opinie.
ANADIOMENE s. f. inv. nume dat lui Venus, zeita dragostei. (< fr. Anadyomene)
ANIMALIZARE s. f. 1. actiunea de a (se) animaliza; dezumanizare. 2. tratament chimic al fibrelor textile vegetale pentru a le da proprietati specifice fibrelor de natura animala. (< animaliza)
APRET s. n. preparat la tratarea tesaturilor si fibrelor textile pentru a le da anumite calitati; scrobeala. (< fr. appret)
CROMOFOR s. m. grupare de atomi care, introdusa in molecula combinatiilor organice, le da culoare. (< fr. chromophore)
MERCERIZA vb. tr. a trata firele sau tesaturile de bumbac cu o solutie de hidroxid de sodiu pentru a le da luciu si a le mari rezistenta. (< fr. merceriser)
PIROBALISTICA s. f. disciplina care studiaza lansarea proiectilelor prin arderea unor substante capabile sa le dea impulsul necesar. (< fr. pyrobalistique)
PLACAJ s. n. 1. placa de lemn prin incleierea mai multor foi de furnir asezate unele peste altele, servind la confectionarea de mobile, panouri etc. 2. imbracaminte de protectie sau cu caracter estetic din piatra, caramida, lemn etc. a unui element de constructie, obiect de lemn etc., pentru a le proteja sau a le da un aspect mai frumos. 3. (rugbi) oprirea din actiune a unui jucator prin imobilizare cu mainile. (< fr. placage)
PROFET s. m. 1. cel care ghiceste evenimentele din viitor; proroc, prezicator. 2. titlu dat lui Mahomed de catre credinciosii musulmani. (< fr. prophete, lat. propheta, gr. prophetes)
SARAda s. f. 1. enigma in versuri din mai multe fragmente reprezentand cuvinte de sine statatoare, care, unite intre ele, dau un cuvant nou. 2. lucru greu de inteles; enigma. (< fr. charade)
TOREFIA vb. tr. 1. a incalzi la foc direct unele produse (cafea, tutun) pentru a distruge anumite elemente daunatoare sau pentru a le da o anumita aroma. 2. (tehn.) a arde, a calcina, a praji (minereuri). (< fr. torrefier)
VERNIS [VERNI] s. n. 1. solutie colorata obtinuta din rasinoase, care se aplica pe obiecte pentru a le da lustru; strat protector sau ornamental. 2. smalt, email. 3. tehnica in gavura, in a da gravurilor un aspect asemanator cu cel al desenului in creion. 4. (fig.) ceea ce da o culoare, un aspect favorabil cuiva sau la ceva. (< fr. vernis)
nalba (nalbe), s. f. – Planta din familia malvaceelor (Malva silvestris). – Mr. nalba. Lat. malva (Densusianu, Hlr., 103; Puscariu 1150; Candrea-Dens., 1199; Candrea, Revista critica, VII, 85; REW 5274), cf. it., prov., cat., sp., port. malva, sard. narba. – Der. nalbar, s. m. (fluture, Pieris crataegi), pe care Tiktin il da ca der. din alb.
sedila (-le), s. f. – Semn diacritic care se pune sub unele consoane pentru a le da alta valoare. Fr. cedille.
tartor (-ri), s. m. – 1. Seful demonilor si al duhurilor rele in general. – 2. Demon. – 3. Instigator, autor, protagonist al unor fapte rele. – Var. inv. si Mold. tartar. Gr. τάρταρος (Murnu 55), partial prin intermediul sl. tartaru. Modificarea vocabulismului pare a se datora unei analogii cu martor (ar trebui sa se porneasca de la *tartar, caci tartar reprezinta pronuntia mold.). – Der. tartorita, s. f. (diavolita; autoarea unei fapte rele). Tartacot, s. m. (spiridus pitic si rau in basme) poate fi si el o deformare a lui tartar, ca cea din tatar, cf. tatarca „tataroaica”. Bg. tartor, pe care Conev 107 il da drept etimon al rom., ar putea proveni din rom.
tata (-te), s. f. – 1. Titlu de respect pe care il dau tinerii surorilor mai mari, matusilor si, in general, femeilor mai in etate. – 2. Namila de femeie, femeie voinica. – Var. Mold. (ti)taca, Olt., taica, tatae. Creatie expresiva, cf. tita. Se foloseste in Munt. si in Mold. de S (ALR, I, 164). Ngr. τσάτσα „mama”, care se considera ca etimon al rom. (Cihac, II, 709; Ronzevalle 75; Tiktin; Galdi 259) ar putea proveni din acesta.
ADONAI (in „Vechiul Testament”), nume dat lui Dumnezeu, a carui pronuntare, considerata sacrilegiu, este interzisa in religia mozaica.
AROMORFOZA (< fr. {I}) s. f. Complicare a organizarii si functiilor organismelor in procesul evolutiei, ceea ce le da posibilitatea de a folosi plenar mediul ambiant (de ex. dezvoltarea inimii tetracamerale, aparitia singelui cald).
ACREDITIV, acreditive, s. n. Una dintre formele principale de decontare in economia socialista, constand dintr-un document prin care o institutie de credit da altei institutii dispozitia de a plati cuiva, dupa indeplinirea unor obligatii, o anumita suma de bani (asigurata prin imobilizarea ei prealabila la banca). ♦ (In economia capitalista) Mandat pe care il da o institutie comerciala alteia, imputernicind-o sa plateasca la cerere, unei terte persoane, o suma de bani in sarcina contului sau. – Fr. accreditif.
APRET, apreturi, s. n. 1. Substanta cu care se trateaza tesaturile, uneori fibrele, pentru a le da anumite calitati (asprime, rigiditate, luciu). 2. Substanta care se aplica pe suprafata pieilor in timpul operatiei de finisare, pentru a le da anumite calitati. – Fr. appret.
APRETA, apretez, vb. I. Tranz. 1. A supune tesaturile (sau firele) textile unei operatii fizico-chimice pentru a le da asprime, rigiditate, luciu etc.; a scrobi. 2. A aplica un apret pe suprafata pieilor pentru a le imbunatati lustrul, rezistenta la lumina, la frecare etc. – Fr. appreter.
ARHI- element de compunere care serveste la formarea unor substantive carora le da sens de superioritate, ca: arhipastor, si la formarea unor adjective carora le da sens superlativ, ca: arhiplin, arhicunoscut etc. – Fr. archi- (lat. lit. archi-).
ARMA, armez, vb. I. Tranz. 1. A fixa in tel mecanismul de aprindere al unei arme de foc astfel incat, la atingerea tragaciului, cocosul sa loveasca sau sa miste percutorul. 2. A dota cu o armatura o piesa sau un element de constructie facute din beton, pentru a le da rezistenta. ♦ A consolida o galerie de mina etc. prin montarea unei armaturi (1). ♦ A stabili prin calcul armatura unei piese cu beton armat. 3. A pune pentru prima data in serviciu o nava, cu intreg utilajul necesar. – Lat. armare.
CAUTIUNE, cautiuni, s. f. Suma de bani sau lucru pe care cineva il da in pastrare altuia, drept garantie pentru indeplinirea unei obligatii luate fata de acela;p. ext. garantie. [Pr.: ca-u-ti-u-] – Fr. caution (lat. lit. cautio, -onis).
*Pantocrator (nume dat lui Isus Hristos) (-to-cra-) s. propriu m.
ajung, -juns, a -junge v. tr. (lat. adjungere, a uni, d. jugum, jug). Ating, vin pina la: ajung fructele cu mina, potera i-a ajuns pe hoti. Apuc, nemeresc [!]: rele timpuri am ajuns! A ajunge pe cineva din urma, a-l ajunge in mers, a veni pina la el. V. intr. Ating, vin pina la: ajung cu mina' n pod. Sosesc, vin pina la: am ajuns acasa. Sint destul: ajunge o maciuca la un car de oale (Prov.). Devin: am ajuns sa traduc bine. Parvin. Vin la cineva sa-l rog (Vechi). Valorez: asta nu ajunge o ceapa degerata (Vechi). A ajunge bine, a sosi fara accident, (fig.) a fi fericit, in situatiune buna. A ajunge la aman, la mare nevoie. A ajunge la cineva, la mina cuiva, a ajunge sa ceri ajutor de la el, sa traiesti din ceia ce-ti da el. A se ajunge v. refl. A se atinge: ramurile copacilor se ajung. Fig. A se intelege, a se invoi: nu ne-am ajuns din pret. A te ajunge cu leafa, a-ti fi suficienta (mai elegant a-ti ajunge leafa).
IEHOVA, transcriere de larga circulatie, dar gresita, a numelui Iahve, dat lui Dumnezeu in „Vechiul Testament”. ◊ Martorii lui I., secta neoprotestanta fondata, in 1872, in Pennsylvania, ai carei membri asteapta venirea lui Hristos si sfarsitul domniei actuale a lui Satan; au prezis de mai multe ori sfarsitul lumii, fara ca acesta sa fi avut loc. Are adepti si in Romania.
FORTUNA MULTIS daT NIMIS, SATIS NULLI (lat.) multora soarta le da prea mult, nimanui destul (cat i-ar trebui) – Martial, „Epigrammata”, 12, 10, 2.
asa si (mai vechi) asi adv. (lat. eccum sic, iaca asa. V. si). Ast-fel, in acest fel: cum iti vei asterne, asa vei dormi. Asemenea, ast-fel de: la asa oameni (unor asa oameni) nu le dau voie. Asa de, ast-fel de, atita de: era asa de intuneric, in cit nu se vedea nimic. (Mai putin bine fara de: asa prost ma crezi?). Asa si asa sau nici asa, nici asa (fam.), potrivit, modest: o casa asa si asa. Cam asa, aproape asa: cam asa s´a intimplat. Iaca asa (fam.), formula de incheiere a unei povestiri: iaca asa, mai baieti! Asa dar, deci, pin [!] urmare, vrea sa zica: asa dar, ne-am inteles. Azi asa, mini [!] asa, se zice cind povestesti despre un fapt repetat: azi asa, mini asa (de ex., fura), pina cind a fost prins. Se intrebuinteaza si cind nu vrei sau nu poti da un raspuns precis: De ce nu vrei sa mergi? – Asa! – In nord. barb. dupa germ. so ein: asa un om, asa o casa. Rom. corect asa om, asemenea om, ast-fel de om.
RESERVATIO MENTALIS (lat.) rezerva mintala – Formula inventata de iezuiti pentru a evita sperjurul. Nevoiti sa jure pe un lucru, ei dadeau in mintea alt inteles juramantului. Concesie formala, dar lasa.
TU NE CEDE MALIS (lat.) nu ceda in fata raului! – Vergiliu, „Eneida”, VI, 95. Nu te lada coplesit de loviturile soartei, ci infrunt-o. Sfat dat lui Enea din Sibila din Cumae.
TABU (‹ fr. {i}; cuv. polinezian „sacru”) s. n. 1. (In societatile primitive) interdictie absoluta cu caracter sacru, privind o fiinta, un obiect, un proces sau un fenomen a carei incalcare atrage automat sanctiuni severe. Termenul a fost introdus in Europa de exploratorul James Cook, care l-a intalnit (1777) in ins. Tonga. T. este un concept paralel cu mana avand unele caracteristici negative, atunci cand se refera la persoane sau locuri carora le da o semnificatie de „pericol”. ♦ Fig. Persoana, obiect, chestiune a caror discutare este interzisa. 2. Interdictie sociala si morala. 3. (LINGV.) Interdictie de vocabular care determina inlocuirea unui cuvant cu un alt cuvant sau cu o perifraza, de obicei metaforice, ori cu o varianta formala care il face de nerecunoscut (ex. „uciga-l toaca” pentru „drac”).
bonjurist m. Nume pe care Moldovenii il dadeau in ris la 1848 tinerilor fii de boieri inturnati mai ales din Francia cu idei de reforma, si care, ild. buna ziua, se salutau cu bon jour. V. duelgiu.
civic, -a adj. (lat. civicus). Cetatenesc: virtuti civice. Drepturi civice, pe care legea le da cetatenilor. Coroana civica, cununa de frunze de stejar pe care Romanii o dadeau celui ce salvase in razboi viata unui cetatean roman.
claca f., pl. aci (vsl. sirb. tlaka, d. tlaciti, a izbi, tlesti-tlukon, tluknonti, a bataturi [!]; bg. tluka, rut. toloka si klaka, claca, toloaca, tolociti, a calca iarba. D. rom. vine ung. kalaka, kolaka. V. toloaca, tologesc, stilcesc). Vechi. Corvada [!], munca gratuita pe care taranii si serbii o datorau domnului, boierilor sau minastirilor: in Tara Rom. 12 zile pe an, in Mold. 24, (numita si boieresc si lucru, iar in Trans. robota). La 1864, supt [!] Cuza, fiind improprietariti taranii, s´a desfiintat claca. Azi. Ajutor mutual intre tarani la seceris, la dezghiocat fasole s. a., cind se aduna in casa celui care are nevoie de ajutor si care le da in schimb mincare si bautura, si ast-fel e sinonim cu sezatoare. Lucru de claca, lucru gratuit si (fig.) fara tragere de inima, deci prost. Vorba de claca, vorba desearta [!], seaca. V. beilic, furcarie, govie, nedeie, zbor 3, ghiulus.
Acontius, tinar din insula Ceos care, sosind la Delos la sarbatorile date in cinstea zeitei Artemis, s-a indragostit de Cydippe, fiica unui nobil atenian. Pentru a cistiga dragostea tinerei, pe care a urmarit-o pina in templul lui Artemis, Acontius a recurs la un siretlic: el i-a aruncat fetei un mar pe care statea scris: „Jur pe templul lui Artemis sa ma casatoresc cu Acontius”. Citind cu glas tare ceea ce era scris pe mar, Cydippe a rostit in fata altarului zeitei cuvintele care constituiau de fapt un juramint. Reintorcindu-se la Athenae, unde tatal ei dorea s-o marite cu alt barbat, Cydippe a cazut bolnava: era la mijloc mina zeitei, care o pedepsea in felul acesta pentru sperjur. In cele din urma, consultind oracolul, tatal fetei a aflat de juramintul facut de fiica lui si a consimtit sa-i dea lui Acontius mina Cydippei.
Acrisius, rege al Argosului si fiu al lui Abas. De teama unui oracol care-i prezisese ca va fi ucis de catre unul dintre urmasii sai, Acrisius si-a zavorit unica fiica, pe danae, intr-un turn inalt. Indragostindu-se de frumusetea tinerei fete, Zeus reuseste totusi sa patrunda pina la ea transformindu-se in ploaie de aur. Din unirea lor se naste un baiat, Perseus. Pentru a zadarnici prezicerea oracolului, Acrisius o inchide pe danae impreuna cu Perseus intr-un cufar si le da drumul pe mare. Salvati de la inec, dupa ani de zile in care timp Perseus crescuse, cei doi se reintorc in Argos sa-l vada pe Acrisius. In cadrul unor intreceri care au loc in Thessalia si la care participa si Perseus, discul lansat de el il loveste din greseala pe Acrisius, ucigindu-l pe loc. In felul acesta oracolul se implineste (v. si Perseus).
ROYAL DUTCH-SHelL CO roiəl datʃ ʃel], concern petrolier anglo-olandez, creat in 1907. In afara de Anglia si Olanda, sfera lui de activitate se intinde in Venezuela, Mexic, Germania etc. In trecut a detinut concesiuni si actiuni in Romania, mai ales prin Astra Romana. In 1964 a detinut cele mai importante active in dollari, ocupand locul patru printre monopolurile industriale ale lumii in ceea ce priveste cifra de afaceri.
consultatiune f. (lat. consultatio, -onis). Actiunea de a consulta: bolnavu primeste consultatiuni, medicu le da. Parere motivata data in scris de un avocat s. a. – Ob. -atie.
SALCIOARA (‹ salcie) s. f. 1. Diminutiv al lui salcie. 2. Arbore spinos din familia eleagnaceelor, inalt pana la c. 7 m, cu frunze acoperite de mici solzi stelati, care le dau un aspect argintiu („elaeagnus angustifolia”). Originar din Asia temperata, la noi cultivat in scopuri decorative si in perdele de protectie sau pentru ameliorarea terenurilor degradate (inclusiv pe alunecari de teren).
Hesione (sau Hesiona) 1. Fiica lui Laomedon, regele Troiei. Fiindca Laomedon atrasese asupra cetatii minia lui Apollo si a lui Poseidon, refuzind sa le dea plata cuvenita pentru ca ridicasera zidurile cetatii, zeii s-au razbunat trimitind un monstru ingrozitor care-i devora pe locuitori. Fiind consultat, oracolul a cerut sa-i fie data monstrului, pentru ispasire, insasi fiica regelui. In timp ce Hesione, inlantuita de o stinca, urma sa fie inghitita de inspaimintatoarea fiara, a trecut pe acolo Heracles. el a ucis animalul, salvind-o pe Hesione de la moarte. Din nou Laomedon refuza sa-i dea si lui rasplata cuvenita – cei sase cai pe care i-i fagaduise. Pentru acest fapt, eroul avea sa se razbune mai tirziu, organizind o expeditie impotriva lui Laomedon. Dupa ce cucereste cetatea si-l ucide pe rege, Heracles i-o da de sotie pe Hesione lui Telamon, unul dintre tovarasii lui de arme. 2. Una dintre oceanide, casatorita cu Prometheus.
BABESC, -EASCA, babesti, adj., s. f. 1. Adj. (Peior.). Dupa felul, obiceiurile sau portul babelor. ◊ Expr. Vorbe (sau fleacuri) babesti = vorbe carora nu trebuie sa li se dea importanta. Leacuri babesti = mijloace empirice cu care se incearca vindecarea unor boli. Socoteala babeasca = socoteala facuta in mod simplist, empiric; fig. judecata gresita, ingusta. 2. S. f. Soi romanesc de vita de vie, cu struguri ramurosi si boabe rotunde, de culoare neagra-albastruie, din care se produc vinuri rosii. – Baba + suf. -esc.
CARTON1, cartoane, s. n. 1. Hartie groasa si compacta cu flexibilitate redusa. ◊ Carton gudronat (sau asfaltat) = carton impregnat cu gudron sau cu smoala. 2. Schita initiala a unui tablou sau a diverselor lui detalii; studiu. Cartoanele lui Leonardo da Vinci. 3. Tub mic de hartie groasa la capatul unor tigari, prin care se trage fumul. 4. Tavita de carton1 (1) pentru prajituri, bomboane etc.; p. ext. continutul ei. – Din fr. carton.
CAVALER, cavaleri, s. m. 1. (In Roma antica) Membru al ordinului ecvestru, inferior ordinului senatorial. ♦ (In evul mediu, in apusul si in centrul Europei) Titlu nobiliar conferit, initial pentru fapte de arme, de rege sau de un reprezentant al lui. 2. Titlu dat unei persoane dintr-un ordin cavaleresc, laic sau religios. 3. Titlu onorific conferit, in unele tari, posesorului anumitor decoratii importante. 4. Persoana avand titlul de cavaler (1-3). 5. Calaret. 6. (Adesea adjectival) Om plin de abnegatie, generos si nobil; om amabil, binevoitor, indatoritor. 7. (Pop.) Tanar necasatorit, holtei, burlac. ◊ Cavaler de onoare = tanar necasatorit care insoteste pe miri la cununie. – Din rus. kavaler (< fr.).
daULARE, daulari, s. f. (Reg.) Actiunea de a (se) daula si rezultatul ei. [Pr.: da-u-] – V. daula.
GHilIMelE s. f. pl. Semn de punctuatie in forma de doua mici unghiuri sau de doua mici virgule dispuse paralel, care inchid intre ele citate, o vorbire directa, titluri de opere ori nume de institutii, cuvinte carora li se da un sens (stilistic) special sau asupra carora vorbitorul vrea sa insiste, traducerea ori sensul unui cuvant; semnele citarii. [Var.: ghilemele, (rar) ghilimete s. f. pl.] – Din fr. guillemets.
IUdaIC, -A, iudaici, -ce, adj. Care apartine Iudeii sau populatiei ei, privitor la Iudeea sau la populatia ei. [Pr.: -da-ic] – Din fr. judaique, lat. judaicus.
ANGLI s. m. pl. Populatie germanica care, in sec. V, a cucerit estul Insulelor Britanice, dand numele ei acestui teritoriu. – Din fr. Angles.
EMIR, emiri, s. m. 1. Titlu dat descendentilor lui Mahomed; persoana avand acest titlu. 2. Titlu dat unui guvernator sau unui principe domnitor in unele tari musulmane; persoana avand acest titlu. – Din fr. emir.
DEMASCARE, demascari, s. f. Actiunea de a (se) demasca si rezultatul ei; dezvaluire, dare in vileag. – V. demasca.
FERICIRE s. 1. (livr.) beatitudine, (inv. si pop.) ferice, (inv.) fericie. (Stare de ~.) 2. noroc, (pop.) norocire. (A dat ~ peste el.)
INVITATIE s. 1. v. chemare. 2. invitare, solicitare, (inv.) pofta. (A dat curs ~ei primite.) 3. imbiere, poftire, (rar) imbiala. (~tii reciproce la ...) 4. chemare, convocare, invitare. (~ lor la directie.) 5. v. citare. 6. v. somatie.
SEMNALMENT s. (inv. si pop.) semn, (inv.) signal-ment. (I-a dat toate ~ele pentru a-l identifica.)
APARENTA ~e f. Infatisare exterioara inselatoare a unui lucru. ◊ In ~ judecand dupa exterior. A salva ~ele a da unei situatii un aspect agreabil pentru a ascunde esenta neplacuta. Dupa toate ~ele dupa cum pare. [G.-D. aparentei] /<fr. apparence, lat. apparentia
CALD1 ~da (~zi, ~de) (in opozitie cu rece) 1) Care are o temperatura ridicata; care produce o senzatie de caldura. Aer ~. Soba ~da. ◊ Nici ~, nici rece asa si asa. 2) Care este facut de curand; proaspat. Paine ~da. ◊ A le spune ~de a spune minciuni, a spune brasoave. Bate fierul cat ii ~ nu scapa prilejul. 3) (despre obiecte de imbracaminte) Care tine caldura; calduros. 4) fig. Care porneste din inima. Discutie ~da. ◊ Bun ca painea ~da bun la suflet; marinimos. 5) fig. Care are o intensitate deosebita; fierbinte. Sarut ~. /<lat. caldus
CUPA1 ~e f. 1) Pahar de metal sau de sticla, cu picior, largit in partea superioara. 2) Continutul unui astfel de pahar. 3) Trofeu ce consta dintr-un vas de metal care li se da castigatorilor unei competitii sportive. 4) Competitie sportiva desfasurata pentru a castiga un astfel de trofeu. 5) tehn. Caus metalic montat la un elevator sau la o alta masina, care serveste pentru incarcarea sau ridicarea unor materiale (nisip, pamant, ciment etc.). ~a excavatorului. /<fr. cuppa
A GRIMA ~ez tranz. (actori, fata lor) A da cu grima (pentru a capata infatisarea ceruta de rol); a machia. /<fr. grimer
A SE GUDURA ma gudur intranz. 1)
(despre caini) A-si manifesta atasamentul fata de stapan, tarandu-se in fata lui si
dand din coa
da. 2)
fig. (despre oameni) A se lingusi (pe langa cineva), manifestand serv
ilism. /<alb.
gudulis
MARINIMOS ~oasa (~osi, ~oase) (despre persoane sau despre manifestarile lor) Care da dovada de marinimie; plin de marinimie; generos; darnic; galanton. /mare + inimos
PASIV2 ~a (~i, ~e) 1) si adverbial (despre persoane sau despre manifestarile lor) Care da dovada de lipsa de interes; lipsit de initiativa personala; inactiv. Participare ~a. Rol ~. ◊ Aparare ~a (sau civila) sistem de masuri menite sa protejeze populatia si obiectivele economice contra mijloacelor moderne de atac si sa efectueze lucrari urgente de salvare si restabilire. Vocabular ~ parte a vocabularului unei limbi nefolosita frecvent in vorbire. 3) si substantival (despre verbe si categorii verbale) Care are forma ce indica ca actiunea realizata de cineva sau de ceva o sufera subiectul. 3) (despre metale) Care are proprietatea de a rezista la actiunea mediilor corosive. /<fr. passif, lat. passivus, germ. Passiv
TRAISTA ~e f. 1) Sac de dimensiuni mici, din tesatura groasa (de obicei, ornamentata), prevazut cu baiere si folosit pentru transportarea sau pastrarea diferitelor lucruri, in special, merinde. 2) Sac de panza din care li se da cailor ovaz. ◊ A umbla cu ~a-n bat a ramane sarac si fara adapost. A umbla cu capul in ~ a fi distrat. A-i manca (cuiva) cainii din ~ a fi prostanac. A-i bate (cuiva) vantul in ~ a fi extrem de sarac. A prinde (pe cineva) cu rata in ~ a prinde vinovatul asupra faptului. Fala goala, ~ usoara sarac, dar fudul. 3) Continutul unui astfel de sac. O ~ de nuci. 4):~a-ciobanului planta erbacee cu frunze adanc crestate, dispuse in rozeta, cu flori mici albe si cu fructe triunghiulare, folosita in medicina. [G.-D. traistei; Sil. trais-] /cf. alb. traste, trajste
WALKIRIE s.f. (In mitologia scandinava) Nume dat fiicelor lui Wotan, fecioare razboinice si foarte frumoase, care hotarau soarta bataliilor, cauzand moartea unora sau a altora dintre combatanti, potrivit vointei zeilor. [Gen. -iei / scris si valkirie, var. valchira s.f. / < germ. Walkyrie].
DESTITUIRE s.f. Actiunea de a destitui si rezultatul ei; destitutiune, dare afara. [< destitui].
HelIADE s.f.pl. (Mit.) Nume dat fiicelor lui Helios, care, plangand pe fratele lor Faeton, ucis de trasnetul lui Zeus, s-ar fi metamorfozat in plopi. [< gr. heliades].
INCORPORATIE s.f. 1. Incorporare. 2. Constructie gramaticala specifica unor limbi, constand in aceea ca se include complementul in verb, sudandu-se cu el si dand nastere unui nou cuvant compus. [Gen. -iei, var. incorporatie, incorporatiune. / < fr. incorporation].
ISTORISM s.n. Principiu de baza al metodei dialectice in cercetarea stiintifica, potrivit caruia evenimentele si fenomenele se studiaza in procesul aparitiei, dezvoltarii si pieirii lor, in stransa legatura cu conditiile istorice concrete care le-au dat nastere. [< rus. istorizm, cf. fr. historisme, germ. Historismus].
PALISAJ s.n. Dirijare a cresterii lastarilor pentru a nu se rupe sau pentru a li se da o anumita forma; palisare. [< fr. palissage].
DEMASCARE s.f. Actiunea de a demasca si rezultatul ei; dezvaluire, dare in vileag. [< demasca].
jlip, jlipuri, s.n. (reg.) loc priporos si lunecos, inchis pe ambele parti, prin mijlocul caruia li se da drumul butucilor la vale.
ACAR conj. (Ban., Cris., Trans. SV) Desi, cu toate ca, macar ca; fie, ori. Pina iaste vie si tinara, ea-si da d******i trupul sau, acar fata, acar nevasta. C 1692, 510v. Akar. Sive. Vel. AC, 327. Akar jest tu kraj fericat. PSALTIRE SEC. XVII, apud TEW; cf. VCC, 114.
Etimologie: magh. akar.
Vezi si acarcare, acarce.
Cf. batir.
RelEU s.n. 1. (Tehn.) Aparat sau dispozitiv de comanda pentru anumite modificari (inchiderea sau deschiderea unui circuit etc.) ale unui sistem tehnic, actionat de variatia unor marimi caracteristice (temperatura, tensiune etc.) ale unui alt sistem tehnic. 2. Dispozitiv care retransmite (amplificand) semnalele receptionate. ♦ Comunicatie intre mai multe locuri, facuta cu ajutorul unor statii intermediare de receptie si de retransmisie. 3. (Rar) Cai, atelaj de schimb pentru anumite drumuri lungi, postati din loc in loc. ♦ Loc unde se tin caii de schimb si se face schimbarea acestora. ♦ Cainii de vanatoare carora li se da drumul pentru a-i inlocui pe cei obositi de goana. [Pl. -ee, -euri. / < fr. relais].
ACUSMATIC s. m. (fil.) nume dat discipolilor lui Pitagora. (< fr. acousmatique)
EMIR s. m. 1. titlu dat descendentilor lui Mohamed. 2. titlu al guvernatorilor unor tari musulmane. (< fr. emir)
ISTORISM s. n. principiu de baza al metodei dialectice in cercetarea stiintifica, potrivit caruia evenimentele si fenomenele se studiaza in procesul aparitiei, dezvoltarii si pieirii lor, in stransa legatura cu conditiile istorice concrete care le-au dat nastere. (< fr. historisme, rus. istorizm)
INCORPORATIE s. f. 1. incorporare. 2. constructie gramaticala specifica unor limbi, constand in aceea ca in verb se include complementul, sudandu-se cu el si dand nastere unui nou cuvant compus. (< fr. incorporation, lat. incorporatio)
trada (-ez, -at), vb. – A vinde pe cineva. Din lat. tradere (sec. XIX), dupa conjug. lui a da (cf. Puscariu 1751; REW 8828). – Der. tradator, s. m., dupa it. traditore.
BABESC, -EASCA, babesti, adj. (Peior.) Dupa felul, obiceiurile sau portul babelor. ◊ Expr. Vorbe (sau fleacuri) babesti = vorbe carora nu trebuie sa li se dea importanta; scornituri. Leacuri babesti = mijloace empirice, cu care unele babe pretind ca vindeca bolile, exploatand ignoranta unora. Socoteala babeasca = socoteala facuta in mod simplist, empiric; fig. judecata gresita, ingusta. – Din baba + suf. -esc.
CAMOES (CAMOENS) [camoiŋs], Luis Vaz de (c. 1524-1580), poet portughez. Capodopera sa, epopeea nationala „Luisiadele”, evoca expeditia lui Vasco da Gama catre India si totodata istoria Portugaliei, utilizind elemente diverse (mitologice, cosmografice, epice si descriptive) intr-o unitate de rigoare clasica. Lirica sa (sonete, cantonete), consacrata iubirii, anunta, prin fluiditatea melancolica a versului, romantismul. Teatru.
CARTON1, cartoane, s. n. 1. Hartie groasa si compacta cu flexibilitate redusa. ◊ Carton gudronat (sau asfaltat) = carton acoperit cu gudron sau cu smoala. 2. Schita initiala a unui tablou sau a diverselor lui detalii; studiu. Cartoanele lui Leonardo da Vinci. 3. Tub mic de hartie groasa la capatul unor tigari, prin care se trage fumul. 4. Tavita de carton (1); p. ext. continutul ei. – Fr. carton.
COFRAJ (‹ fr.) s. n. Tipar de lemn sau metal utilizat la executarea elementelor de beton, beton armat sau de alte materiale pentru a li se da forma prevazuta in proiect si a le sustine pina la intarirea betonului. ◊ C. glisant = cofraj mobil echipat cu dispozitive sau instalatii (vinciuri) care permit deplasarea la un tronson vecin. Se foloseste in general la constructii inalte (silozuri, blocuri de locuinte).
baronie f. (fr. baronnie). Calitatea de baron. Mosie care da proprietarului ei titlu de baron.
1) banisor m. (d. ban 1). Vechi. Judecator rural ambulant dependent de banu Craiovei, apoi si de domn in restu Tarii Romanesti. – Banisorii se numeau si bani de judet si au fost desfiintati de Const. Mavrocordatu, care a dat atributiunile lor celor cinci ispravnici.
LA FACON DE DONNER VAUT MIEUX QUE CE QU’ON DONNE (fr.) felul in care dai pretuieste mai mult decat ceea ce dai – Corneille, „Le menteur”, act I, scena 1. V. si Bis dat qui cito dat.
Androgeos (sau Androgeus), fiul lui Minos si al Pasiphaei. Era un atlet celebru, despre care se spunea ca si-ar fi invins toti concurentii cu ocazia jocurilor date de Aegeus la Athenae. Din invidie, Aegeus l-a trimis sa lupte impotriva taurului de la Marathon, imprejurare in care Androgeos si-a gasit moartea. Pentru a-l razbuna, Minos a pornit razboi impotriva atenienilor. In cele din urma, prin pacea incheiata, s-a stabilit ca Aegeus sa-i dea anual lui Minos drept tribut cite sapte tineri si sapte tinere, care aveau sa serveasca drept hrana celebrului Minotaur, fiul monstruos al Pasiphaei.
Baucis, taranca din Phrygia de conditie umila, casatorita cu Philemon, alaturi de care a trait toata viata in cea mai armonioasa intelegere. Odata, pe cind Zeus si Hermes cutreierau tinutul sub chipul si infatisarea a doi calatori, ei le-au dat gazduire in modestul lor bordei. Drept multumire zeii le-au transformat locuinta intr-un templu maret si le-au fagaduit sa le indeplineasca orice dorinta. Cum Philemon si Baucis au cerut sa nu se desparta niciodata, voia le-a fost indeplinita. Dupa ce au trait pina la adinci batrineti, au murit in aceeasi zi si au fost transformati, dupa moarte, in doi copaci, asezati unul linga altul, la intrarea templului.
Cercopes, fiii Theiei, erau niste tilhari vestiti – de statura uriasa si inzestrati cu o forta extraordinara – care-i jefuiau pe calatori. Incercind sa-l prade si pe Heracles, au fost prinsi si legati cobza de catre erou, care insa mai apoi le-a dat drumul teferi si nevatamati. Continuindu-si viata de jafuri si pradaciuni, cercopii au sfirsit prin a-i minia pe zei, care i-au transformat in maimute. Dupa o alta legenda, cercopii erau niste spiridusi.
elpis, la greci, zeita Sperantei, identificata cu Spes din mitologia romana. Cind Pandora a desfacut cutia in care erau inchise toate relele si le-a dat drumul in lume, speranta singura, uitata la fund, le-a ramas muritorilor.
ACATIST, acatiste, s. n. 1. Imn si slujba bisericeasca ortodoxa in cinstea Fecioarei Maria sau a unor sfinti. 2. Lista de nume data preotului spre a se ruga, pentru a se ruga pentru persoanele inscrise pe ea. ◊ Expr. A da acatiste (sau un acatist) = a cere preotului sa rosteasca anumite rugaciuni pentru indeplinirea unei dorinte. [Acc. si: acatist] – Din sl. akatistu.
DEMIURG s. m. Nume dat in filosofia lui Platon, creatorului divin care a faurit lumea; creatorul universului; p. ext. principiu activ si creator. [Pr.: -mi-urg] – Din lat. demiurgus, fr. demiurge.
HARdaIAS, hardaiase, s. n. Diminutiv al lui hardau. [Pr.: -da-ias] – Hardau + suf. -as.
INCONSTIENT, -A, inconstienti, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Care nu este constient, care nu stie ce face, care si-a pierdut cunostinta (ca urmare a unei stari patologice). 2. (Adesea adverbial) Care nu are o atitudine constienta fata de realitatea inconjuratoare; fara minte, fara judecata. ♦ (Despre fenomene psihice) Care scapa constiintei, de care omul nu-si da seama; involuntar, automat, instinctiv. II. S. n. Activitate psihica a omului de care el nu-si da seama, totalitate a fenomenelor psihice care scapa constiintei. [Pr.: -sti-ent] – Din fr. inconscient (dupa constient).
INCOLO adv. 1. In alt loc decat aici; in partea aceea, in directia aceea, intr-acolo. ◊ Expr. Mai incolo = mai departe. Pana (mai) incolo = pana nu departe, destul de aproape. (Fam.) Lasa-l (sau da-l) incolo! = nu te mai ocupa de el, nu-i da atentie, nu-l lua in considerare. Fugi incolo! = taci din gura! nu mai spune fleacuri. 2. Pe urma, mai tarziu. ◊ Loc. adv. De aici sau de-acu(m) incolo = incepand din acest moment, de acum inainte. De astazi (sau de maine etc.) incolo = incepand de azi (sau de maine etc.). De atunci incolo = dupa aceea. 3. In afara de cele aratate inainte. [Var.: incolea adv.] – In + colo.
ANTIHRIST, antihristi, s. m. (In crestinism) Nume dat principiului raului, lui Satana si ereticilor; p. ext om nelegiuit, p*****s, vicios. [Var.: anticrist s. m.] – Din sl. antihrĩstu.
PROFET, profeti, s. m. Predicator religios considerat drept trimis al lui Dumnezeu pe Pamant si capabil sa prezica viitorul; proroc. ♦ (Art.) Epitet dat de musulmani lui Mahomed. ♦ Persoana care intuieste aparitia sau desfasurarea unor evenimente in viitor. – Din fr. prophete.
PUTORISCA, putoristi, s. f. (Rar) Diminutiv al lui putoare; epitet dat unei femei usuratice, neserioase din punct de vedere moral. – Putoare + suf. -isca.
TURC, -A, turci, -ce, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Turciei sau este originara de acolo. ◊ Expr. Cum e turcul si pistolul = cum e omul, asa sunt si faptele lui, prietenii lui. Doar nu dau (sau vin) turcii, se spune spre a modera graba neintemeiata a cuiva. A fi turc (sau ca turcul) = a fi foarte incapatanat, a nu vrea sa inteleaga, a nu tine seama de nimic. Turcul plateste, se spune despre cineva care este silit sa plateasca, vrand-nevrand, paguba sau cheltuiala facuta de altii. ♦ P. ext. Persoana de religie mahomedana. 2. Adj. Care apartine Turciei sau turcilor (1); privitor la Turcia sau la turci; originar din Turcia; ca al turcilor; turcesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbita de turci (1). – Din tc. turk.
LOTERIE, loterii, s. f. Joc de noroc care consta in emiterea unor bilete prevazute cu numere sau combinatii de numere, dintre care, prin tragere la sorti, unele sunt declarate castigatoare, dand dreptul posesorilor lor la premii in bani, in obiecte de valoare etc.; loto (2). ♦ Fig. Hazard, noroc, bafta. – Din fr. loterie.
DEPLASAT, -A., deplasati, -te, adj. Care nu se afla la locul lui. ♦ (Despre oameni si manifestarile lor) Care nu este asa cum se cuvine in raport cu situatia, cu momentul dat; nepotrivit, nelalocul lui; necuviincios. – V. deplasa. Cf. fr. deplace.
DESdaUNARE, desdaunari, s. f. Actiunea de a desdauna si rezultatul ei; despagubire. [Pr. -da-u-] – V. desdauna.
RIPOSTA s. raspuns, replica, (inv.) spunere. (La obraznicia lui i-a dat ~ cuvenita.)
BACARA2 ~le f. Nume dat unui joc de carti; banc; maca. [Art. bacaraua; G.-D. bacaralei] /<fr. baccara
daR1 conj. 1) (exprima un raport adversativ si leaga doua propozitii sau doua parti de propozitie) da; insa; iar. el are dorinta de a lucra, dar nu are conditii. 2) (exprima un raport conclusiv si leaga propozitii sau fraze) Deci. Vom incerca, dar sa solutionam problema. /Orig. nec.
INTAIETATE f. Insusirea de a fi intaiul (in timp, in rang, in drepturi); prioritate. A avea ~. A da ~. A tine ~ea. [Sil. -ta-ie-] /intai + suf. ~etate
SINCRONIE f. (in opozitie cu diacronie) Stare a limbii la un moment dat al dezvoltarii ei, considerata ca un ansamblu de fapte ce alcatuiesc un sistem. [G.-D. sincroniei] /<fr. synchronie
STARE stari f. 1) Situatie sau mod in care se prezinta cineva sau ceva la un moment dat. ~ solida. ~ lichida. ~ea sanatatii. ~ civila. ~ materiala. In ~ buna. ◊ ~ de fapt situatie reala. A fi in ~ a) a fi capabil; a putea; b) a fi in varsta, in etate. 2) Totalitate de bunuri ale unei persoane; avere; avutie. ◊ Cu ~ cu avere; bogat. A-si indrepta ~ea a deveni (mai) avut. 3) ist. Patura sau clasa sociala cu statutul reglementat de stat. [G.-D. starii] /v. a sta
FUHRER s.m. Nume dat in Germania lui Adolf Hitler dupa venirea lui la putere, ca dictator, in 1933; conducator. [Pron. fu-rer. [< germ. Fuhrer].
SPAGIRIE s.f. (Liv.) Numele dat de scoala lui Paracelsus chimiei; alchimie. [Gen. -iei. / < fr. spagirie, cf. lat.med. spagiria].
TRISMEGIST s.m. Supranume dat de greci lui Hermes, care insemna „de trei ori mare”. // adj. (Liv.) De trei ori mare. [< fr. trismegiste, gr. trismegistos].
care1 pr. int. m. si f., sg. si pl.; g. sg. independent / postpus m. caruia, f. careia ( A caruia dintre ei este casa? / In casa caruia ai intrat?); antepus (al, a, ai, ale) m. carui, f. carei (In a carui casa ai intrat?); d. sg. m. caruia, f. careia (Caruia dintre ei i-ai dat?): g. pl. independent / postpus carora, antepus (al, a, ai, ale) caror; d. pl. m. si f. carora
PORFIRA s. f. camera a palatului imperial bizantin, lambrisata cu marmura rosie, unde imparatesele dadeau nastere copiilor lor. (< fr. porphyre)
SPAGIRIE s. f. nume dat de scoala lui Paracelsus chimiei; alchimie. (< fr. spagirie)
SPECULA s. f. 1. comert ilicit prin dosirea de marfuri si vinderea lor, cu suprapret. ◊ dare de bani cu dobanda mai mare decat cea legala. 2. speculatie (2). (< specula)
TRISMEGIST I. s. m. supranume dat de greci lui Hermes, care insemna „de trei ori mare”. II. adj. de trei ori mare. (< fr. trismegiste, gr. trismegistos)
FUHRER [FURAR] s. m. nume dat in Germania lui Hitler; conducator. (< germ. Fuhrer)
ANGelICO, Fra ~ (Fra Giovanni da Fiesole, zis il Beato) (c. 1400- 1455), pictor italian. Maestru al scolii florentine. Legat de gotic prin sentimentul religios si cromatica vie, apartine Renasterii prin observarea realitatii si redarea atmosferei scaldate in lumina (frescele din chiliile Manastirii San Marco din Florenta).
ARANY [ɔrɔn], Janos (1817-1882), poet ungur. Ample poeme epice, evocind figuri de eroi populari (trilogia „Toldi”) si istorice („Moartea lui Buda”). A dat baladei o amprenta nationala.
AUdaX IAPETI GENUS (lat.) cutezatorul neam al lui Iapet – Horatiu, „Ode”, I, 3, 27. Aluzie la Prometeu, fiul lui Iapet. Epitet dat cutezatorilor.
cataracta f., pl. e (vgr. kataraktes). In biblie, stavilarele care tineau apa si carora li s´a dat drumu cind a fost potopu. Cascada, cadere de apa: cataractele Nilului. Un fel de albeata la ochi, opacitatea cristalinului sau a membranei lui.
Aglauros (sau Agraulos) 1. Fiica lui Actaeus, primul rege al Atticei, si sotia lui Cecrops. 2. Fiica lui Cecrops si a lui Aglauros (1.), in legatura cu care circulau mai multe legende. Se spunea, de pilda, ca zeita Athena i-a dat in pastrare lui Aglauros si surorilor ei, Herse si Pandrosos, un cufar pe care le-a interzis sa-l deschida. Curioase, cele trei surori au incalcat porunca zeitei: deschizind cufarul, l-au gasit inauntru pe Erichthonius, copilul Athenei, in jurul caruia era incolacit un sarpe infricosator. Inspaimintate de aceasta priveliste, cele trei surori si-au pierdut mintile si s-au aruncat de pe stincile Acropolei, primindu-si astfel pedeapsa cuvenita. O alta legenda relateaza ca Aglauros a fost transformata intr-o statuie de piatra de catre Hermes, pentru faptul ca s-a impotrivit unirii acestuia cu Herse.
colo (sud) si colo (nord) adv. (d. acolo, ca it. cola fata de pg. acola, sp. aculla, acolo). Acolo, nu aici. De colo pina colo, din acel loc pina´n acel loc. De colo colo, arata miscarea repetata: ce tot umblati de colo colo, mai baieti? Cind colo, arata surprinderea: Credeam ca-i aur. Cind colo, era argint! Credeam ca s´a suparat. Cind colo, mi-a si multamit [!], cit colo, arata aruncarea cu suparare: Mi-a dat un franc pe curcan, dar eu i l-am aruncat cit colo! A indraznit sa vie sa-mi ceara, dar eu l-am rapezit [!] cit colo! In colo, intr´acolo, in acea directiune: du-te´ncolo! (Du-te´ncolo! mai inseamna si „da-mi pace, lasa-ma in pace”). In alta privinta, alt-fel: om lenes, dar in colo bun. Vasile a imbatrinit, dar in colo tot vesel cum il stii, A da in colo, a arunca, a da d******i: ia da-l in colo pe individu cela! Mai in colo, mai pe urma, mai tirziu: mai in colo s´a facut hot. Din colo, dintr´acolo, din acea directiune: ma intorceam din colo. In coace si´n colo, V. coace si colea.
Bona Dea, veche divinitate romana, al carei cult era strins legat de cel al lui Faunus. Bona Dea era socotita o zeita casta, inzestrata cu darul profetiei si protectoare a femeilor. Era considerata, dupa o traditie, fiica (sau sora) zeului Faunus, pentru care se spunea ca acesta din urma ar fi nutrit o dragoste incestuoasa. Dupa o alta traditie ea era sotia lui Faunus, pe care zeul omorind-o, si caindu-se apoi, ar fi cinstit-o dupa moarte ca pe o divinitate (v. si Faunus).
Callirrhoe 1. Fiica lui Achelous, casatorita cu Alcmaeon (v. si Alcmaeon). Dupa moartea sotului ei a fost iubita de catre Zeus. 2. Fiica lui Scamander, casatorita cu Tros. A avut mai multi copii, printre care pe Assaracus, pe Ganymedes si pe ilus. 3. Fiica lui Oceanus si a lui Tethys. A dat nastere unui monstru, pe nume Geryon.
Calypso, nimfa din insula Ogygia, unde se spunea ca ar fi naufragiat Odysseus. Indragostindu-se de erou, Calypso i-a fagaduit nemurirea, cerindu-i in schimb sa ramina pururi linga ea. Minat de dorul de a se intoarce neintirziat in Ithaca, Odysseus refuza sa se invoiasca. el e retinut totusi timp de sapte (dupa o alta varianta – timp de zece) ani de catre Calypso care, in cele din urma, la porunca lui Zeus ii da drumul, lasindu-l sa-si continue calatoria (v. si Odysseus).
Flora, in mitologia romana, zeita florilor si a primaverii, identificata cu Chloris din mitologia greaca. Se credea ca le-ar fi dat oamenilor mierea de albine si semintele tuturor florilor, primite in dar de la sotul ei, Favonius. O legenda spunea ca prin atingerea unei flori cu seminte daruite de ea, Iuno l-ar fi zamislit pe Mars singura, fara ajutorul lui Iupiter. Serbarile celebrate in cinstea ei purtau numele de Floralia.
SANGALLO, familie de arhitecti italieni din Renastere: 1. Giuliano Giamberti (zis Giuliano da S.) (c. 1445-1516). A construit vila de la Poggio a Caiano pentru Lorenzo de Medici, biserica Santa Marta delle Carceri la Prato si sacristia Santo Spirito la Florenta; influentat de arhitectura clasica. 2. Antonio Giamberti (zis Antonio da S.) (c. 1455-1534), fratele lui S. (1). A construit palate si biserica San Biagio la Montepulciano, inspirat de Bramante. 3. Antonio C******i (zis Antonio da S.) (1484-1546), nepotul lui S. (1) si S. (2). A preluat stilul lui Bramante, popularizandu-l (Palatul Farnese, planurile pentru continuarea constructiei bazilicii San Pietro din Roma).
ALTOI2, altoiesc, vb. IV. Tranz. 1. A introduce o ramura a unei plante in tesutul alteia, stabilind astfel un contact intre tesuturile lor generatoare pentru a da plantei altoite insusirile altoiului. 2. (Fam.) A bate, a lovi, a plesni pe cineva. [Var.: (reg.) hultui vb. IV] – Din magh. oltani.
CATRE prep. 1. (Cu sens local) Spre, inspre, la. Catre casa. ♦ (Precedat de prep. „de”) Dinspre, de la... ♦ (Pop.) Aproape de..., pe langa. 2. (Cu sens temporal) Pe la..., cam la... Catre seara. 3. Fata de... ♦ (Inv.) Impotriva, in contra. 4. (Precedat de prep. „de”) De. Ajutorul dat de catre prietenii lui. 5. (Cu sens final; inv.) Cu scopul... pentru... [Var.: (reg.) catra prep.] – Lat. contra.
IMPOZIT, impozite, s. n. Plata obligatorie stabilita prin lege, pe care cetatenii, institutiile etc. o varsa din venitul lor in bugetul statului; dare. ♦ (In trecut) Bir. – Din lat. impositum (cu sensul fr. impot).
PUBLICITATE s. f. Faptul de a face cunoscut un lucru publicului; difuzare de informatii in public; caracterul a ceea ce este public. ♦ Agentie (sau birou) de publicitate = birou unde se pot da, pentru a fi publicate in ziare sau difuzate prin radio si televiziune, anunturi (cu caracter particular). Mica publicitate = rubrica a unui cotidian in care se publica anunturi cu caracter particular. Agent de publicitate = persoana angajata de o firma comerciala pentru a face reclama marfurilor ei. ◊ Loc. vb. A da publicitatii = a publica. – Din fr. publicite.
PERIUTA, periute, s. f. 1. Diminutiv al lui perie. ♦ Epitet peiorativ dat unui om lingusitor. 2. (Reg.) Segment al piciorului albinei acoperit cu fire paroase. [Pr.: -ri-u-] – Perie + suf. -uta.
LINGVISTIC, -A, lingvistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Stiinta care studiaza limba (II) si legile ei de dezvoltare. ◊ Lingvistica generala = domeniu al lingvisticii care studiaza limba din punctul de vedere al trasaturilor ei generale, de mijloc de comunicare specific omului. Lingvistica diacronica = studiu al faptelor de limba privite in evolutia lor. Lingvistica sincronica = studiu al faptelor de limba asa cum se prezinta ele la un moment dat. 2. Adj. Care apartine lingvisticii (1), privitor la lingvistica. [Var.: linguistic, -a s. f., adj.] – Din fr. linguistique.
OBLIGATIE, obligatii, s. f. 1. datorie, sarcina, indatorire. 2. Raport juridic civil prin care una sau mai multe persoane au dreptul de a pretinde altor persoane, care le sunt indatorate, sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva. 3. Hartie de valoare care confera posesorului ei calitatea de creditor si-i da dreptul de a primi, pentru suma imprumutata, un anumit venit fix sub forma de dobanda. [Var.: obligatiune s. f.] – Din fr. obligation, lat. obligatio, -onis.
FETIS, fetisuri, s. n. Obiect considerat ca fiind inzestrat cu o forta magica, supranaturala, capabil sa dea ajutor celui care il poseda, il poarta etc. – V. amuleta, talisman. ♦ Fig. Idee, principiu etc. care constituie obiectul unei adoratii oarbe, nejustificate. [Pl. si: fetise] – Din fr. fetiche.
MUC, (1) mucuri, s. n., (II) muci, s. m. I. S. n. 1. Varf (innegrit prin ardere) al unui fitil de lampa, de lumanare, de candela; p. gener. fitilul intreg. 2. Bucatica ramasa dintr-o lumanare aproape consumata sau dintr-o tigara fumata. II. S. n. (Mai ales la pl.) Secretie (vascoasa) produsa de glandele nazale si eliminata prin nari. ◊ Expr. (Fam.) A-i pica mucul (sau mucii) undeva (sau la cineva), se spune despre cineva care merge prea des undeva. A-i pica mucul (sau mucii) dupa cineva = a fi foarte indragostit de cineva. Nu dai nici mucii pe el, se spune despre o persoana lipsita de orice valoare. – Refacut din pl. muci (< lat. mucci).
TORA s.f. a. Nume dat de evrei legii lui Moise si Pentateuhului care o contine. b. 1. Cele cinci carti ale lui Moise, care constituie Pentateuhul. 2. Ansamblul legilor si judecatilor continute in scriptura evreiasca, in celelalte scrieri sfinte si in traditia orala. 3. Sul de piele sau pergament al Pentateuhului, folosit in sinagoga la slujbele religioase. (cf. fr. thora, tora(h), engl. torah < ebr. bibl. tōrāh = indrumare, invatatura, doctrina; lege, legea lui Moise, Pentateuh < hōrāh = a arata, a indica; a conduce, a instrui, a invata (pe cineva); forma factitiva (hiphil) din yārāh = a arunca, a azvarli) [def. b. MW, et. TLF]
CHEMAT adj. competent, indreptatit, (inv.) volnic. (Nu este el cel ~ sa ne dea lectii.)
ACROMATIC ~ca (~ci, ~ce) (despre lentile, sticla) Care nu descompune raza de lumina in culorile ei componente; care nu da irizatii. /<fr. achromatique
OISTE ~i f. 1) Bara in partea din fata a unei carute, de partile careia se inhama caii si care serveste pentru carmuire. ◊ A nimeri (sau a da) (ca Irimia) cu ~ea in gard a spune sau a face ceva nepotrivit intr-o situatie data. 2) Dispozitiv cu ajutorul caruia o moara de vant e intoarsa cu aripile in bataia vantului. [Sil. o-is-] /<bulg. oiste
A SAPUNI ~esc tranz. 1) (corpul, parti ale lui, rufe etc.) A da cu sapun. 2) fig. fam. (persoane) A supune unei critici aspre. /Din sapun
SPATE ~ n. 1) (la om si la animale) Parte a corpului situata de-a lungul coloanei vertebrale (de la baza gatului pana la sale); spinare. ◊ In ~ pe partea dindarat a corpului. Pe ~ culcat cu fata in sus. Din (sau la, pe la, de la, in) ~ din (sau in) urma; din dos. Adus de ~ incovoiat, indoit. A-i intoarce cuiva ~le a se supara pe cineva. Pe la ~ (sau pe la ~le cuiva) fara stirea cuiva. A nu sti nici cu ~le a nu avea nici o idee despre ceva; a nu banui nimic. A fi (sau a sta) cu grija (sau cu frica) in ~ a fi tot timpul nelinistit. A arunca ceva pe (sau in) ~le cuiva a) a da vina pe cineva; b) a lasa in seama altuia anumite obligatii. A avea ~ (tare) a fi protejat, sustinut (de cineva). 2) Proba sportiva de inot (cu fata in sus). 3) Partea dindarat a unui obiect; dos. In ~le casei. 4) Teritoriu aflat in urma frontului. In ~le dusmanului. /<lat. spatha
STINGERE ~i f. 1) v. A STINGE si A SE STINGE. 2) art. Semnal care anunta odihna de noapte intr-o colectivitate de tip militar. A sunat ~ea. 3) Timp cand se da acest semnal. /v. a (se) stinge
A SUBARENda ~ez tranz. (bunuri imobile, terenuri etc.) 1) A da in arenda, fiind el insusi in situatia de arendas. 2) A lua in arenda de la un arendas. /sub- + a arenda
FAVORIZARE s.f. Actiunea de a favoriza si rezultatul ei. ◊ Favorizarea infractorului = ajutor dat unui infractor pentru a-i usura consecintele infractiunii (urmarire, judecata sau executarea pedepsei). [< favoriza].
PRONUNTARE s.f. Actiunea de a (se) pronunta si rezultatul ei; pronuntie; (spec.; jur.) dare a unei sentinte; sentinta pronuntata. [< pronunta].
STALAGMOMETRIE s.f. determinare a concentratiilor anumitor solutii, determinand numarul de picaturi pe care il formeaza un volum dat dintr-un lichid care curge printr-un tub capilar. [Gen. -iei. / < fr. stalagmometrie, cf. gr. stalagmos – picatura, metron – masura].
CALITATE s.f. 1. Categorie filozofica prin care se desemneaza sistemul insusirilor esentiale ale unui obiect, ale unui fenomen etc., in virtutea carora el este obiectul, fenomenul dat si nu altul. 2. Insusire (buna sau rea); (p. restr.) caracteristica pozitiva. ♦ (Log.) Insusire a unei judecati predicative de a fi afirmativa sau negativa. 3. Situatie, pozitie, titlu, conditie care constituie sau da un anumit drept. ♦ Diferenta de valoare intre un turn si un nebun sau un cal la jocul de sah. [< lat. qualitas, cf. fr. qualite, it. qualita].
apostol (-li), s. m. – 1. Nume dat fiecaruia dintre cei 12 discipoli ai lui Cristos. – 2. Carte de cult ortodox cuprinzind faptele atribuite apostolilor. Gr. ἀπόστολος „trimis”, in parte prin intermediul sl. apostolu (Murnu 6). – Der. apostolat, s. n., din fr.; apostolesc, adj. (apostolic); apostolic, adj. (care apartine apostolilor); apostol(ic)este, adv. (in chip apostolic; ca saracii; mergind pe jos); apostolie, s. f. (apostolat).
IPOTEZA s.f. Presupunere, supozitie pe baza unor fapte cunoscute asupra relatiei intre anumite fenomene sau asupra legaturii dintre aceste fenomene si cauzele launtrice care le determina. ♦ (Mat.) element dat pe baza caruia se dezvolta o demonstratie. [Cf. fr. hypothese, lat., gr. hypothesis < hypo – sub, thesis – pozitie].
LEAL, -A adj. Credincios cuvantului dat; sincer, cinstit. [Pron. le-al. / < it. leale].
PASIV s.n. 1. Totalitatea mijloacelor economice ale unei intreprinderi privite sub aspectul provenientei lor la un moment dat. ♦ Parte a bilantului in care sunt inscrise fondurile unei intreprinderi sau ale unei institutii la un moment dat. 2. (Gram.) Diateza pasiva a unui verb. [Pl. -ve, -vuri. / < lat. passivum, fr. passif, it. passivo].
TRASA vb. I. tr. 1. A trage, a insemna pe o suprafata linia unui drum, conturul unui desen etc.; a insemna pe o piesa bruta elementele necesare pentru prelucrarea ei. 2. A indica, a da directive in ceea ce priveste o actiune, o activitate etc. ♦ A arata esentialul intr-o chestiune etc.; a schita, a descrie. [< fr. tracer, cf. germ. trassieren, it. tracciare].
domoli (domolesc, domolit), vb. – A calma, a impaca, a linisti. Sl. maliti „a micsora”, de la malu „mic”, cu pref. exhaustiv do-, ca in dobori, dogori, domiri, etc. (Miklosich, Lexicon, 361; Cihac, II, 99; Scriban). Vocalismul nu prezinta dificultati (a › o ca in sl. mamiti › rom. momi). – Der. domol, adv. (incet, usor), postverbal. Tiktin combate provenienta sl., din motive pe care nu le explica, iar Candrea da etimonul drept necunoscut. Este posibil sa fie asa deoarece astazi cuvintul se simte oarecum creatie expresiva, datorita consonantei sale, care il asimileaza creatiilor in -li.
faula (-le), s. f. – (Trans. de Vest) Mod de a fi, aspect, aparenta. – Var. faula. Lat. fābula „istorie”, cf. subula › sula, stabulum › staul; schimbarea de accent ca in audio › aud. Cuvintul nu a fost studiat, si circula putin; insa pare a insemna, mai curind decit „aspect fizic”, ceva in sensul de „dispozitie, tinuta”. Cf. citatul lui Frincu-Candrea, in daR; ian spune-mi faula lui. Tiktin si daR dau cuvintul drept necunoscut. Este dublet de la fabula. Cf. it. fola „priveste” (Battisti, III, 1676).
PASIV, -A I. adj. 1. lipsit de initiativa, inactiv, dezinteresat, apatic. 2. (despre diateze, forme verbale, conjugari etc.) care arata ca subiectul sufera actiunea facuta de altcineva. ♦ vocabular ~ = parte a vocabularului care nu este folosita in mod curent. 3. (despre metale, aliaje) care prezinta pasivitate (2). II. s. n. 1. totalitatea mijloacelor economice ale unei intreprinderi, institutii etc., privite sub aspectul provenientei lor la un moment dat. ◊ parte a bilantului in care sunt inscrise aceste mijloace. 2. ~ patrimonial = ansamblul obligatiilor si sarcinilor cu continut economic apartinand unei persoane (fizice sau juridice) care impreuna cu activul alcatuiesc patrimoniul. (< fr. passif, lat. passivus, germ. passiv, /II/ Passiv)
TRASA vb. tr. 1. a insemna pe o suprafata linia unui drum, conturul unui desen etc.; a insemna pe o piesa bruta elementele necesare pentru prelucrarea ei. 2. a indica, a da directive in ceea ce priveste o actiune, o activitate etc. ◊ a arata esentialul intr-o chestiune etc.; a schita, a descrie. (< fr. tracer)
CERCelUS, cercelusi, s. m. I. Diminutiv al lui cercel. II. 1. Nume dat mai multor specii de plante decorative cu flori rosii, galbene-verzui sau pestrite (Fuchsia). 2. (La pl.) Lacrimioare.
MEDICE, CURA TE IPSUM! (lat.) doctore, vindeca-te pe tine! – Dicton prin care se recomanda celor care dau sfaturi altora, sa le urmeze ei insisi, mai intai.
atentiune f. (lat. at-tentio, -onis. V. in-tentiune). Atintirea mintii, luare aminte: a da atentiune cuiva. Fig. Pl. Preveniente, ingrijiri: i-a aratat mii de atentiuni, a avut mii de atentiuni pentru el. Atentiune! Fii atent, da atentiune. – Si atentie.
O, FORTUNATOS NIMIUM, SUA SI BONA NORINT, AGRICOLAS! (lat.) ce fericiti ar fi taranii de si-ar da seama de fericirea lor! – Vergiliu, „Georgica”, II, 458-459. Taranii nu stiu cat de fericit e traiul lor patriarhal in comparatie cu viata agitata a cetatii. P. ext. Oamenii nu apreciaza binele pe care il au.
daira si daira f., pl. ale si (vechi) dairea f., pl. ele (turc. [d. ar.] daiire; ngr. daires, sirb. daira). Un instrument muzical compus dintr’o pele intinsa pe o vacalie si care une-ori si niste tinichele zuruitoare. il intrebuinteaza ursarii si dansatoarele. V. timpina.
Faustulus, pastor care, gasindu-i pe Romulus si pe Remus abandonati, i-a luat cu sine si, ducindu-i la el acasa, i-a dat in grija nevestei sale, Acca Laurentia, sa-i creasca.
CERCelUS, cercelusi, s. m. I. Diminutiv al lui cercel. II. (Bot.) 1. Nume dat mai multor specii de plante decorative, cu frunze opuse regulate, cu flori rosii, galbene-verzui sau pestrite; fucsie (Fuchsia). 2. (La pl.) Lacramioare. – Cercel + suf. -us.
HAINA, haine, s. f. 1. (La pl.) Termen generic pentru obiectele de imbracaminte (in special) barbatesti. ◊ Un rand de haine = un costum barbatesc complet, alcatuit din pantaloni, sacou (si vesta). ♦ (La sg.) Imbracaminte barbateasca pentru partea de sus a corpului; sacou. ♦ Vesmant lung si larg care acopera tot trupul. ♦ Palton. ◊ Expr. A(-si) da si haina de pe el = a face sau a fi dispus sa faca orice sacrificiu (pentru a obtine ceea ce doreste). 2. (Biol.; in sintagma) Haina de nunta = infatisare deosebita pe care o capata masculii unor pesti, batracieni sau pasari in perioada imperecherii. – Din bg. halina, scr. haljina.
HARACI, haraciuri, s. n. Tribut anual pe care tarile vasale il plateau Imperiului Otoman. ♦ Tribut, dare. ♦ Una dintre cele patru rate in care se achitau darile. – Din tc. harac.
MANdaT, mandate, s. n. 1. Imputernicire (contractuala) de a reprezenta o persoana fizica sau juridica si de a actiona in num
ele ei; act prin care se
da aceasta imputernicire; procura. ◊
Teritoriu sub mandat = (in trecut) teritoriu administrat de o tara straina in baza unei hotarari a unui for international.
2. (
Jur.) Dispozitie, ordin. ◊
Mandat de arestare = act scris prin care organul judiciar competent ordona arestarea unui invinuit, inculpat sau con
damnat.
Mandat de aducere ordin scris
dat unui organ de a aduce o persoana (invinuit, martor sau expert) in fata unei instante judecatoresti sau a unui organ de cercetare penala, pentru a
da declaratii, lamuriri, pentru a efectua un
ele expertize etc.
3. Serviciu postal prin care cineva poate expedia o suma de bani pentru a fi
remisa destinatarului;
p. ext. formular completat in acest scop, pe baza caruia se face transmiterea sumei; suma de bani expediata sau primita astf
el. – Din
fr. mandat. Cf. germ. Mandat.
PREDICA, predic, vb. I. Intranz. (Despre clerici) A rosti o predica. ◊ Expr. A predica in desert (sau in pustiu) = a vorbi degeaba, a da sfaturi cuiva care nu le asculta. ♦ Tranz. A recomanda ceva cu insistenta; a raspandi, a propaga idei, conceptii etc. – Din lat. praedicare.
PATRIARH, patriarhi, s. m. 1. Cel mai inalt rang in ierarhia unora dintre Bisericile ortodoxe autocefale; persoana care detine acest rang. 2. (In Vechiul Testament) Fiecare dintre capii de familie conducatori (spirituali si politici) ai poporului evreu, predecesori ai lui Moise; p. ext. nume dat unor personaje venerabile din Biblie. 3. Barbat in varsta, cu rol de sef al familiei in comunitatea gentilica. ♦ Fig. Batran venerabil, cu numerosi descendenti. [Pr.: -tri-arh] – Din sl. patrijarhu, ngr. patriarhis.
PAPUSAR, papusari, s. m. 1. Fabricant de papusi. 2. Artist care da spectacole de papusi, manevrandu-le cu mana sau conducandu-le din culise printr-un sistem de sfori; (in trecut) persoana care dadea reprezentatii cu papusi la balciuri. ♦ Fig. Actor lipsit de talent; cabotin. – Papusa + suf. -ar.
PAUNAS, paunasi, s. m. Diminutiv al lui paun; paunel. ♦ Epitet dezmierdator dat unui tanar frumos, mandru, voinic. ◊ Paunasul codrilor = nume dat unui haiduc legendar, tanar si voinic. [Pr.: pa-u-] – Paun + suf. -as.
PUNIC, -A, punici, -ce, adj. Care apartine Cartaginei sau locuitorilor ei, privitor la Cartagina sau la locuitorii ei; cartaginez. ◊ Razboi punic = nume dat fiecaruia dintre cele trei razboaie purtate de Roma antica impotriva Cartaginei. – Din lat. punicus, fr. punique.
SIE pron. refl. (Forma accentuata de dat. pers. 3 pentru toate genurile) Lui insusi, ei insasi. – Lat. sibi.
ORICARE pron. nehot. Indiferent care, care vrei, fiecare, orisicare. ◊ (Adjectival) il intereseaza oricare problema. [Gen.-dat.: (ca pron. nehot.) sg. m. oricaruia si (rar) oricarui, sg. f. oricareia, pl. oricarora; (cu valoare adjectivala) sg. m. oricarui, sg. f. oricarei, pl. oricaror] – Ori + care.
ZETETIC2, zetetici, s.m. Nume dat filozofilor greci, discipoli ai lui Pyrrhon. (din fr. zetetique) [morf. DOOM]
TOTUNA adv. 1. La fel, acelasi lucru. Expr. A-i fi (cuiva) totuna, se spune cand, din mai multe alternative, cineva nu da preferinta nici uneia, socotindu-le pe toate pe acelasi plan. 2. (Rar) Intruna, fara a se opri. – Tot + una.
SFINTIE, sfintii, s. f. (In forma articulata si urmat de un adjectiv posesiv) Epitet sau titlu de respect care se da clericilor, sfintilor si (rar) lui Dumnezeu. – Sfant + suf. -ie.
SIESI pron. refl. (Forma accentuata de dat., pers. 3, pentru toate genurile) Lui insusi, ei insasi. [Pr.: si-esi] – Sie + [i]si.
CAT conj., adv., prep., s. I. 1. conj. ca, cum, precum. (Noi ~ si ei ...) 2. adv., prep. ca, precum. (E inalt ~ bradul.) 3. adv. (pop.) precat. (~ imi dau seama ...) 4. conj. oricat. (~ era el de retinut, tot ...) 5. conj. ci, ce, cum. (~ as mai rade!) 6. adv. v. ce. II. s. (MAT.) (inv.) catuitor, cuprinzator, cvotient, petrecator. (~ al unei impartiri.)
CAMASA ~asi f. 1) Imbracaminte care se poarta pe piele acoperind partea de sus a corpului. ◊ A lua si ~asa de pe cineva a-i lua cuiva totul; a lasa pe cineva fara nimic. Isi da si ~asa de pe el se spune despre cineva foarte darnic. 2) Membrana sau invelis subtire care acopera unele materii sau corpuri. 3) Imbracaminte exterioara sau interioara a unei piese de masina. [G.-D. camasii] /<lat. camisia
A CONSilIA ~ez tranz. livr. A da sfaturi; a sfatui. [Sil. -li-a] /<fr. conseiller, lat. consiliari
daUNA ~e f. 1) Factor care provoaca cuiva pierderi morale sau materiale 2) mai ales la pl. Pierdere (morala sau materiala) cauzata cuiva; paguba; stricaciune; prejudiciu. ◊ In ~a (cuiva) in detrimentul (cuiva); in paguba (cuiva). 3) la pl. Despagubire pentru un prejudiciu (material). A plati cuiva ~ele. [ G.-D. daunei; Sil. da-u-] /<lat. damnum
POALA ~e f. 1) Partea de la talie in jos a unui obiect de imbracaminte. ◊ A trage (pe cineva) de ~e a) a atrage atentia cuiva; b) a nu-i da pace cuiva, plictisindu-l cu rugaminti. A tine (pe cineva) langa (sau la) ~ele sale a nu-i da cuiva prea multa libertate. A se tine de ~a (sau ~ele) mamei a sta numai langa mama. ~ alba scurgere v******a de lichid albicios, uneori purulent; leucoree. 2) Adancitura formata prin ridicarea partii de jos a unei rochii, fuste sau a unui sort (in care se pot pune diferite obiecte). ◊ Placinta (cu) ~e (sau ~ele-n brau) v. PLACINTA. ~a-randunicii planta agatatoare cu flori albe sau roz care au forma de palnie; volbura. 3) Cantitate de obiecte cat pot incapea intr-o astfel de adancitura. O ~ de nuci. 4) Partea corpului dintre brau si genunchi (impreuna cu imbracamintea) la o persoana care sade. 5) Partea de jos a unei ridicaturi. ~ele dealului. ◊ ~ele padurii marginea unei paduri. ~ele copacului partea de jos a coroanei copacului. /<sl. palo
CEZAR s.m. Titlu dat imparatilor romani dupa numele lui Caius Iulius Caesar; (p. ext.) imparat. [< Caesar – celebru general roman, ultimul dictator din vechea Roma].
LAMBLIE s.f. (Zool.) Protozoar flagelat parazit, care se stabileste in intestinul subtire si da nastere la tulburari. [Pron. -li-e, gen. -iei. / < fr., lat. lamblia].
luneca (lunec, lunecat), vb. – 1. A curge, a glisa. – 2. A se scurge, a scapa. – 3. A gresi. – Var. aluneca (cu der.). Mr. alunic, arunic, megl. lurec, luricari. Lat. lūbricāre (Philippide, Principii, 98; Puscariu 997; Candrea-Dens., 1021; Pascu, I, 38; REW 5132); dar aceasta ipoteza nu este sigura, deoarece nu s-a dat o explicatie suficienta prezentei lui n. Ipoteza lui Meyer, Alb. St., IV, 36 (lat. *lūnicāre, de la lūna) nu apare mai convingatoare. – Der. lunecatura, s. f. (alunecare, derapare); alunecatoare, s. f. (piesa culisanta la tun); lunecos, adj. (care aluneca); lunecus, s. n. (ghetus).
ASTEROID, asteroizi, s. m. Nume dat micilor planete ale sistemului solar, ale caror orbite sunt, in general, cuprinse intre orbitele lui Marte si Jupiter. ♦ Nume dat bolizilor, aerolitilor etc. – Fr. asteroide (< gr.).
LITIU (‹ fr. {i}; {s} lat. lithium, gr. lithos „piatra”) s. n. element chimic alb-argintiu (Li; nr. at. 3, m. at. 6,94; p. t. 179ºC; p. f. 1.340ºC), foarte usor (gr. sp. 0,53), din grupa metalelor alcaline. Este monovalent in combinatii si foarte activ din punct de vedere chimic. La temperaturi obisnuite se oxideaza, intra in reactie cu azotul dand nitrura de l. Izotopul 6Li este unica sursa industriala de producere a tritiului. Se intrebuinteaza la dezoxidarea, alierea si modificarea aliajelor, ca agent termic la reactoarele nucleare si, sub forma de saruri, in medicina; compusii lui se folosesc la fabricarea sticlei speciale, a ceramicii termostabile etc. Se gaseste in minerale ca lepidolit, spodumen s.a. A fost descoperit de chimistul suedez J.A. Arfvedson in 1817. In 1818, Sir H. davy a izolat metalul prin electroliza.
ORLAM SLUCEAETSEA I NIJE KUR SPUSKATSEA (OPЛAM CЛYЧAETCЯ И HИЖE KYP CПYCKATЬCЯ) (rus.) vulturilor li se intampla sa zboare mai jos decat gainile – Krilov, „Orel i kuri”. „Orlam sluceaetsea i nije kur spuskatsea, no kuram nikogda da oblak ne podneatsea” („Vulturilor li se intampla sa zboare mai jos decat gainile, dar gainile nu se pot ridica niciodata la nori”). Oamenilor superiori li se poate intampla sa fie cateodata mediocri, dar mediocrii nu se por ridica niciodata la nivelul acestora.
botei n., pl. eie. Vest si nord. Ciopor, turma: boteiu trecea de suta de oi (Sov. 168). Cird: ce gasca de tirg? da n’am eu boteiele mele? (Neam. Rom. Pop. 2, 142).
Aeolus 1. Fiul lui Hellen, regele Magnesiei (Thessalia) si unul dintre intemeietorii semintiei hellenilor. A urmat la domnie dupa tatal sau si a avut numerosi fii si fiice, printre care se numarau: Sisyphus, Athamas, Cretheus si Salmoneus. 2. Fiul lui Hippotes (sau, dupa o alta versiune, al lui Poseidon). Salasluia in insulele Aeolice, unde Zeus ii daduse in stapinire vinturile. Aeolus le tinea inchise intr-o pestera sau, dupa altii, intr-un burduf. Cind Odysseus s-a abatut prin insulele Aeolice a fost gazduit de Aeolus. Acesta i-a daruit la plecare burduful in care erau inchise toate vinturile, cu exceptia unuia singur: Zephyrus, care avea sa-l conduca pe erou in patrie. Crezind ca e plin cu vin, tovarasii lui Odysseus au deschis insa burduful, dind drumul si celorlalte vinturi. In felul acesta s-a iscat o groaznica furtuna pe mare (v. si Odysseus).
BROSCOI, broscoi, s. m. 1. Augmentativ al lui broasca (1). 2. Masculul broastei (1). 3. (Glumet) Epitet dat unui copil mic. – Broasca + suf. -oi.
MAIMUTOI, maimutoi, s. m. Augmentativ al lui maimuta; maimuta mascul. ♦ (Fam.) Epitet dat unui barbat foarte urat sau care obisnuieste sa imite pe altii; epitet dat unui barbat neserios. – Maimuta + suf. -oi.
MAOISM s. n. nume dat doctrinei politice si ideologice a lui Mao Tzedun [Pr.: ma-o-ism] – Din fr. maoisme.
FORMALIZARE, formalizari, s. f. Actiunea de a (se) formaliza si rezultatul ei. 1. (Log.) Procedeu prin care se dau regulile de formare a enunturilor si de derivare a lor unele din altele. 2. Suparare, jignire pricinuita de nerespectarea unor reguli (neinsemnate) de politete. – V. formaliza.
PARGUIALA, parguieli, s. f. Prima faza de coacere a fructelor, cand acestea incep sa-si schimbe culoarea si cand creste continutul lor in zahar. ◊ Loc. vb. A da in parguiala = a incepe sa se coaca. [Pr.: -gu-ia-] – Pargui + suf. -eala.
PRESOCRATIC, -A, presocratici, -ce, adj., s. m. pl. 1. Adj. Anterior lui Socrate. 2. S. m. pl. Nume dat unui grup de filozofi greci care, inaintea lui Socrate, au construit sisteme care incercau sa explice lumea, natura. – Din fr. presocratique, engl. pre-Socratic.
SACAGIU, sacagii, s. m. Persoana care transporta in trecut apa (potabila) cu sacaua, pentru a o vinde. ♦ Expr. A vinde apa la sacagiu = a incerca sa dai cuiva un lucru pe care il are din belsug; a incerca sa inveti (sau sa inseli) pe cineva mai priceput (sau mai siret) decat tine. – Saca + suf. -giu.
TAIN, tainuri, s. n. 1. Portie de alimente sau de bautura care se dadea zilnic ienicerilor, ostasilor pamanteni, subalternilor, de catre domnitor sau boieri; p. gener. ratie de alimente. ♦ Suma de bani care se dadea zilnic servitorilor, echivalenta cu ratia lor alimentara. ♦ Provizie. 2. Portie de nutret care se da animalelor intr-o anumita perioada de timp. 3. Parte care ii revine cuiva in urma unei repartizari, a unei imparteli etc. – Din tc. tayin.
DEZLEGA, dezleg, vb. I. Tranz. 1. A deschide ceva desfacand legatura cu care este inchis; a desface. ◊ Expr. A dezlega sacul = a spune tot ce il framanta, toate vestile pe care le stie. A dezlega punga = a da bani, a cheltui. ♦ A face sa nu mai fie innodat, legat. ♦ Tranz. si refl. A (se) desface din legaturi, a (se) elibera din stransoare. ◊ Expr. (Tranz.) A(-i) dezlega (sau, refl., a i se dezlega cuiva) limba = a face pe cineva (sau a incepe singur) sa vorbeasca, sa se destainuiasca. 2. (Mai ales in practicile religioase, in basme) A scuti de obligatiile avute sau asumate, de juraminte etc., a da voie sa nu faca un lucru. ♦ (In religia crestina) A face sa i se ierte cuiva pacatele (prin rugaciuni). 3. A gasi solutia unei probleme, a unei ghicitori, a unei enigme etc.; a rezolva. ♦ A citi, a descifra (un scris necitet). – Lat. disligare.
DIADOH ~i m. 1) Nume dat marilor comandanti de osti ai lui Alexandru Macedon. 2) (in Grecia moderna) Mostenitor al tronului. [Sil. di-a-] /<fr. diadoque, germ. Diadoche
PilEAT ~ti m. Nume dat de romani nobililor daci. [Sil. -le-at] /<lat. pileati
UNDE1 adv. 1) (adesea in constructii interogative) In ce loc (?); in care parte (?); incotro (?). ~ plecati? ~ locuiti? ◊ ~ si ~ a) pe alocuri; b) cand si cand; uneori. De ~? din ce parte? de la cine? Pe ~? prin ce loc? prin ce parte? Pana ~? pana in ce loc? A (nu) avea de ~ a (nu) dispune de mijloace materiale. 2) (folosit pentru a exprima o indoiala) ~ sa cedeze el! ◊ De ~ si pana ~ ?! cum adica? (da) de ~! nici vorba! vorba sa fie! 3) (folosit pentru a exprima spontaneitatea) Pe neasteptate; ca din senin. ~ nu incepe o furtuna puternica. /<lat. unde
ANALOGISM s.n. 1. Rationament prin analogie; gandire analogica. 2. Teorie a lui Aron Pumnul, care incerca sa dea limbii romane o ortografie practica si o explicatie teoretica, intemeiate pe principii analogice. [Cf. fr. analogisme].
ZAGASTRU, zagastre, s. n. (Inv.) Spatiu liber intre iesle si peretele grajdului din spatele ei, pe unde umbla oamenii cand dau de mancare la animale.
CRITIC, -A adj. 1. De critica, privitor la critica. ◊ Aparat critic = totalitatea notelor lamuritoare, facute de un editor la editarea unui text; editie critica = editie a unui text literar insotit de aparat critic. ♦ Bazat pe critica, care foloseste critica. 2. Referitor la un moment de criza; care anunta, determina o criza, o schimbare; dificil, periculos. ◊ (Fiz.) Stare critica (sau punct critic) = stare a unui fluid in care dispare diferenta intre starea lichida si cea gazoasa. // s.m. Specialist in probleme de arta, care analizeaza, interpreteaza si apreciaza opere de arta (pentru a le lamuri publicului si pentru a da artei o anumita orientare). [< lat. criticus, gr. kritikos – in stare de a judeca, cf. fr. critique, it. critico].
DOTA vb. I. tr. 1. A prevedea (o institutie etc.) cu cele necesare. 2. (Fig.) A inzestra cu calitati intelectuale sau sufletesti. 3. A da dota unei fete la casatoria ei. [Cf. fr. doter, lat. dotare].
ERISTIC, -A adj. Referitor la eristica. ◊ Scoala eristica = nume dat scolii din Megara, datorita inclinarii ei spre controverse. // s.m. si f. Adept al eristicii. / < fr. eristique].
MAOISM s.n. Nume dat gandirii politice si ideologice a lui Mao Tzedun. [Pron. ma-o-ism. / < fr. maoisme].
PilEAT s.m. Nume dat de romani nobililor daci. [Pron. -le-at. / < lat. pileati < pileum – caciula].
CALIFAT s. n. 1. demnitatea de calif. ◊ durata guvernarii acestuia. 2. nume dat unor state arabe, dupa moartea lui Mahomed. ◊ teritoriul acestora. (< fr. califat)
DOTA vb. tr. 1. a utila (o institutie, o intreprindere etc.) cu cele necesare desfasurarii activitatii. 2. (fig.) a inzestra cu calitati intelectuale sau sufletesti. 3. a da dota unei fete la casatoria ei. (< fr. doter, lat. dotare)
MAIEUTICA s. f. (la Socrate) arta de a scoate la iveala in discutiile filozofice, prin intrebari dibace, adevarurile pe care se presupune ca interlocutorul le-ar poseda fara sa-si dea seama. (< fr. maieutique, gr. maieutike)
praminda (pramande), s. f. – (Trans.) Parte din pomeni cuvenita dascalilor. – Var. preminda. Lat. praebenda, prin intermediul sl. prebąda (Miklosich, Slaw. elem., 30). Este dubletul lui prebenda, s. f. (venit fix acordat unui cleric catolic).
ALTOI2, altoiesc, vb. IV. Tranz. 1. A introduce o ramura a unei plante in tesutul alteia, stabilind astfel un contact intre tesuturile lor generatoare, in scopul de a da plantei altoite insusirile altoiului. 2. (Fam.) A bate pe cineva; a lovi, a plesni. [Var.: (reg.) hultui vb. IV] – Magh. oltani.
EVA (in „Vechiul Testament”), nume dat primei femei in virtutea menirii ei de a fi „mama a tuturor celor vii”; sotia lui Adam, creata de Dumnezeu din coasta acestuia. Ispitita de sarpe (diavol), E., si, la indemnul ei, Adam incalca porunca divina, mancand din pomul cunoasterii binelui si a raului (pacatul originar), ambii fiind alungati din Rai. Cu Adam a avut trei fii (Cain, Abel si Seth) si mai multe fiice. ◊ Expr. Fiica a Evei = femeie; in sens peiorativ, femeie frivola.
acuz, a -a v. tr. (lat. ac-cusare, d. ad, la, si causa, cauza, proces. V. s-cuz). Invinovatesc, pirasc: il acuza de furt. Fig. Tradez, dau de gol: faptele-l acuzau.
atribui si (rar) -iesc, a -i v. tr. (lat. attribuere, it. attribuire, fr. attribuer. V. con-, dis- si re-tribui. – Eu atribui, tu atribui, el atribuie, sa atribuie). dau, acord, recunosc: iti atribuie tie premiu. Imput, arunc in spinarea cuiva: a atribui cuiva cauza unei nenorociri.
2) chisea si chesea f., pl. ele (turc. kise, kese, punga de 500 de piastri sau de 110 franci). Vechi. Punga de tinut bani (ori tutun, inlocuita azi pin [!] tabachere). – In Olt. chisa, pl. tot ele: baga mina la chisa si da-ne cite-o para (GrS. 1937, 244).
CUADRATURA (CVADRATURA) (‹ germ., lat.) s. f. 1. (MAT.) Problema construirii unui patrat cu o arie data. ♦ Metoda de calcul a ariei unui domeniu marginit de o curba inchisa plana cu ajutorul unei integrale. ◊ Cuadratura cercului = problema construirii, cu rigla si compasul, a unui patrat cu arie egala cu a unui cerc dat. Cunoscuta din antic., imposibilitatea rezolvarii ei a fost demonstrata in sec. 19; fig. problema insolubila, irealizabila. 2. (FIZ.) Pozitie aparenta in care doi astri priviti de pe Pamint au o diferenta de longitudine de 90º. V. conjunctie.
cneaz m., pl. cneji (vsl. knenzi, hunenzi si kunengi, rus. kneazi, d. vgerm. kuning, care vine d. kuni, neam, rasa: ngerm. konig, ol. koning, engl. king, rege. V. si chinez 1). Numai in doc. slavonesti. Mosnean, mai ales in actele in care el se vinde ca „ruman [!]”, pin [!] urmare, om liber, megias, (Giur. 74). Nu exista nici o relatiune intre denumirea de „cneaz” si calitatea de judecator ori intinderea proprietatii si un anumit fel de proprietate. Cneji is de o potriva [!] atit proprietarii mari, cit si cei mici. Cneaz inseamna „stapin de ruman” (Giur. 77-77). Cneaz e omu liber fara dregatorie (89). Cnejii reprezenta [!] clasa stapinitoare si-s mai vechi in Tara Romaneasca de cit cei cu acelasi nume in Ungaria si Polonia, unde intelesu acestui cuvint a suferit schimbari insemnate. In Ungaria, cnejii au fost inlocuiti in stapinirea satelor si mosiilor lor de catre cuceritorii Unguri. Dupa deposedare, numele lor a continuat insa a se da celor insarcinati de noii stapini cu administrarea satelor romanesti (Giur. 91-92). Azi. Principe rusesc si titlu de nobleta. V. judec 1.
eleusis 1. Intemeietorul mitic al cetatii eleusis. Era fiul zeului Hermes si tatal lui Triptolemus. Intr-o noapte eleusis a surprins-o pe Demeter cind se pregatea sa-l treaca prin foc pe Triptolemus ca sa-l faca nemuritor. Tatal, inspaimintat, a dat un strigat. Speriata la rindul ei, Demeter l-a scapat in foc pe Triptolemus, pe care-l tinea deasupra flacarilor. Vazindu-si dorinta zadarnicita, zeita minioasa l-a ucis pe eleusis. Mai exista o varianta a acestei intimplari, atribuita insa lui Demophon, fratele lui Triptolemus (v. si Demopho(o)n 1.). 2. Cetate din Attica unde se afla un templu maret inchinat zeitei Demeter. Tot acolo se celebrau si Misterele eleusine.
ACOLAda, acolade, s. f. 1. Semn grafic in forma de arc, orizontal sau vertical, prin care se arata ca mai multe cuvinte, formule, portative muzicale etc. sunt legate intre ele. 2. Imbratisare sau lovitura usoara care se dadea unui barbat cu latul spadei ca semn al primirii lui in corpul cavalerilor feudali. – Din fr. accolade.
AMANDOI, -DOUA, num. col. Si unul si altul; ambii. [Gen.-dat. (cand preceda substantivul) amanduror si (cand il urmeaza sau ii tine locul) amandurora] – Lat. *amindoi (< ambi + dui).
APOSTOL, (I) apostoli, s. m. I. 1. (In religia crestina) Nume dat fiecaruia dintre cei doisprezece discipoli ai lui Hristos. ♦ Misionar crestin de la inceputul crestinismului. 2. Adept si propagator inflacarat al unei idei, al unei doctrine etc. II. (La sg.) Carte de ritual crestin, cuprinzand fapte atribuite Apostolilor (I 1) si scrisorile lor adresate diferitelor persoane si comunitati. – Din sl. apostolu.
SANIUTA, saniute, s. f. 1. Diminutiv al lui sanie. 2. Sanie mica cu care se dau copiii pe sanius sau se trag pe zapada. [Pr.: -ni-u-] – Sanie + suf. -uta.
TEMA, teme, s. f. 1. Idee principala care este dezvoltata intr-o opera, intr-o expunere; subiect; aspect al realitatii care se reflecta intr-o opera artistica. ◊ Loc. prep. Pe tema... = in jurul problemei..., despre problema... 2. Motiv melodic dintr-o piesa muzicala. ◊ Tema cu variatiuni = compozitie muzicala care consta in enuntarea unei teme si in valorificarea ei prin diferite transformari ulterioare. 3. Exercitiu scris dat scolarilor, studentilor etc. pentru aplicarea cunostintelor dobandite. 4. (Lingv.) Grupare de elemente din structura unui cuvant, constituita din radacina, urmata de o vocala tematica si adesea de unul sau mai multe sufixe (gramaticale sau lexicale) ori precedata de prefixe si caracterizata prin faptul ca este comuna formelor unuia si aceluiasi cuvant. – Din lat. thema. Cf. fr. theme, it. tema.
PALEANTROP, paleantropi, s. m. Nume dat omului fosil din pleistocenul mediu. [Pr.: -le-an-] – Din lat. palaeanthropus, numele stiintific al paleantropului.
PARCA1 adv. Se pare ca..., s-ar crede ca..., s-ar zice ca...; (in constructii negative) nu prea. Parca il cunosc. ♦ Este posibil, se pare ca da. Ma cunosti? – Parca. ♦ (Cu valoare de conjunctie) Ca si cum, ca si cand. Imi raspunde parca n-ar avea gura. ♦ Ca si cum ar fi, ca si cand ar fi. Venea parca o adiere. – Parea + ca.
PAIUS, paiuse, s. n. 1. Diminutiv al lui pai; paisor, paiut (1). 2. (Pop.) Nume generic dat mai multor specii de graminee care se gasesc in vegetatia pajistilor naturale. [Pl. si: paiusuri] – Pai + suf. -us.
CROCODil, crocodili, s. m. 1. Reptila uriasa din ordinul crocodilienilor, care traieste in fluviile din tarile tropicale, cu corpul acoperit de placi osoase, cu coada lunga si cap alungit, cu falci lungi si dinti puternici (Crocodilus niloticus). ◊ Expr. (Fam.) Lacrimi de crocodil = plans prefacut, ipocrit. 2. Dispozitiv metalic fixat pe sinele de cale ferata si folosit pentru a transmite comenzile de semnalizare, actionand fluierul locomotivei in mers. 3. Cleste cu care, in laborator, se da dopurilor de pluta elasticitatea necesara folosirii lor. 4. Clema de forma unui clestisor cu falci dintate, folosit pentru realizarea unor legaturi electrice temporare si demontabile. – Din fr. crocodile, lat. crocodilus.
PilEAT, pileati, s. m. Nume dat de catre romani nobililor daci. [Pr.: -le-at] – Din lat. pileati.
ERISTIC, -A, eristici, -ce, adj., subst. 1. Adj. Care apartine eristicii, referitor la eristica. ◊ Scoala eristica = nume dat scolii filozofice din Megara, datorita inclinarii ei spre controverse. 2. S. f. Arta a disputei, a controversei, care foloseste argumente subtile sau recurge la artificii sofisticate. 3. S. m. si f. Adept al eristicii. – Din fr. eristique.
TETEA s. m. art. (Pop.) Termen pentru tata, bunic sau strabunic; nume pe care si-l dau acestia vorbind cu copiii, nepotii etc. lor, uneori si cu persoane straine. – Cf. rus. teatea.
TRAda, tradez, vb. I. 1. Tranz. A insela in mod voit si perfid increderea cuiva, savarsind acte care ii sunt potrivnice, pactizand cu dusmanul etc. ♦ A fi neloial fata de cineva sau de ceva. ♦ A se abate de la o linie de conduita, a dovedi inconsecventa fata de o actiune, de o idee etc. ♦ A comite o infidelitate in dragoste sau in casnicie; a insela. 2. Tranz. (Despre facultati fizice sau psihice) A nu mai functiona (bine), cauzand dificultati. Memoria il tradeaza. 3. Tranz. si refl. A (se) da pe fata; a (se) da de gol. – Din lat. tradere.
ROSTOGOLI, rostogolesc, vb. IV. Refl. si tranz. A inainta sau a face sa inainteze, sa alunece (pe un plan inclinat) rotindu-se in jurul lui insusi; a veni sau a (se) da de-a dura; p. ext. a (se) prabusi, a (se) pravali. ◊ Expr. (Tranz.) A rostogoli ochii = a misca ochii cu vioiciune incoace si incolo. ♦ Tranz. Fig. A impinge inainte dand impresia unei miscari de rotire. ♦ Refl. (Despre ape curgatoare) A curge impetuos in vale, in valuri repezi. – Din rostogol.
SALIENI s. m. pl. Nume dat la romani preotilor zeului Marte. [Pr.: -li-eni] – Din fr. saliens.
INFORMATIE s. 1. comunicare, instiintare, stire, veste. (O ~ de mare importanta.) 2. v. stire. 3. (inv.) cuvant. (N-a primit ~iile lui.) 4. referinta, relatie. (Ce ~ii imi poti da despre ...?) 5. v. nota. 6. v. documentare. 7. v. sursa. 8. v. indicatie.
APOSTOL ~i m. 1) (in religia crestina) Nume dat fiecaruia dintre cei doisprezece ucenici ai lui Isus Hristos. 2) fig. Propagator al unei idei, al unei cauze, al unei doctrine. /<sl. apostolu
DINTARIT n. 1) inv. iron. Plata pe care, se spune, ca o dadeau crestinii turcului care manca in casa lor, pentru ca si-a obosit dintii. 2) Plata pe care cineva o cere in gluma de la persoana la care a mancat pentru ca si-a obosit dintii. /dinte + suf. ~arit
DOBANda ~zi f. 1) Castig capatat din banii dati cu imprumut. 2) fam. Castig pe care il are cineva din ceva. /v. a dobandi
EGIPAN s.m. Supranume dat zeului Pan si satirilor, datorita presupusului lor picior de tap. [< fr. aigipan, cf. gr. aix, aigos – tap, Pan – zeu la greci].
NEOdaMOD s.m. Nume dat in Sparta ilotilor liberati si descendentilor lor. [< fr. neodamode, gr. neodamodes].
coloca vb. I (inv.) a da banilor o destinatie favorabila prin plasarea lor intr-o afacere; a plasa.
DIADOH s.m. 1. Nume dat generalilor care isi disputau mostenirea tronului lui Alexandru cel Mare. 2. Mostenitor al tronului in Grecia moderna. [Pron. di-a-. / cf. fr. diadoque, gr. diadochos – succesor].
STAT2 s.n. 1. Tablou in care sunt specificate drepturile banesti pe care le au de primit la un moment dat colaboratorii unei intreprinderi sau ai unei institutii. ♦ Tablou, lista. 2. Stat de organizare (sau de functii) = tablou care cuprinde posturile necesare unei intreprinderi sau institutii, cu specificarea categoriilor de retribuire corespunzatoare. 3. Stat personal = dosar care cuprinde specificarea mutatiilor de serviciu ale unui salariat si actele acestuia. [Pl. -te. / < lat. status, cf. it. state, fr. etat].
DIADOH s. m. 1. nume dat generalilor care isi disputau mostenirea tronului lui Alexandru cel Mare. 2. mostenitor al tronului in Grecia moderna; epigon (1). (< fr. diadoque, gr. diadokhos)
EGIPAN s. m. supranume dat zeului Pan si satirilor, datorita presupusului lor picior de tap. (< fr. aigipan)
NEOdaMOD s. m. (ant.) nume dat in Sparta ilotilor liberati si descendentilor lor. (< fr. neodamode, gr. neodamodes)
STALINISM s. n. nume dat teoriilor si metodelor de lucru ale lui Stalin si ale adeptilor lui. (< fr. stalinisme)
STAT2 s. n. 1. tabel in care sunt specificate drepturile banesti pe care le au de primit la un moment dat colaboratorii unei intreprinderi sau institutii. ◊ tablou, lista. 2. ~ de organizare (sau de functii) = tabel cuprinzand posturile necesare unei intreprinderi sau institutii, cu specificarea categoriilor de retribuire corespunzatoare. 3. ~ personal = dosar cu specificarea mutatiilor de serviciu ale unui angajat si actele acestuia. (< lat. status, it. stato, dupa fr. etat)
ADUNARE, adunari, s. f. 1. Actiunea de a (se) aduna si rezultatul ei. ♦ (Articulat, cu valoare de interjectie) Semnal dat pentru strangerea unei trupe etc. intr-o formatie ordonata. 2. Una dintre cele patru operatii aritmetice, care consta in totalizarea mai multor numere intr-unul singur. 3. Grup de oameni stransi la un loc cu un anumit scop. ♦ (Urmat de determinari) Organ reprezentativ constituit dupa norme dinainte fixate, capabil sa ia anumite hotarari. ◊ Marea Adunare Nationala = organ suprem al puterii de stat in Republica Populara Romana. 4. Culegere, colectie (de texte). 5. (Inv.) Petrecere.
BOYLE [bɔil], Robert (1627-1691), fizician si chimist irlandez. A dat prima definitie a elementului chimic (1661) si a pus bazele analizei chimice calitative. A descoperit, in acelasi timp cu E. Mariotte, ca produsul dintre presiunea si volumul unui gaz perfect, supus unei transformari izoterme, ramine constant (legea B.-Mariotte).
AMANDOI, -DOUA num. col. Si unul si altul; ambii. Amandoi copiii. ◊ (Cu valoare de pronume) Amandoi priveau in zare. [Gen.-dat. (cand preceda substantivul) amanduror si (cand il urmeaza sau ii tine locul) amandurora] – Lat. *amindoi (< *ambi + dui).
APOSTOL, (I) apostoli, s. m. I. 1. (In religia crestina) Nume dat fiecaruia dintre cei doisprezece discipoli ai lui Hristos care au raspandit invatatura lui. ♦ Misionar crestin la inceputul erei crestine. 2. Fig. Adept si propagator inflacarat al unei idei, al unei doctrine etc. II. (La sg. art.) Carte de ritual cuprinzand faptele apostolilor (I 1) si scrisorile lor adresate diferitelor persoane si comunitati crestine. – Slav (v. sl. apostolu < gr.).
ARANJAMENT, aranjamente, s. n. Acord, intelegere, invoiala. ♦ Aranjament muzical = transcriere a unei bucati muzicale pentru instrumente sau voce. ♦ (Mat.) Totalitatea posibilitatilor de asezare a unui numar dat de obiecte distincte in grupuri care sa contina un numar dat de obiecte si sa difere intre ele prin natura sau ordinea obiectelor. – Dupa fr. arrangement.
BURUIANA, buruieni, s. f. (Pop.) Nume pentru diverse plante erbacee necultivate (afara de iarba), care dauneaza semanaturilor cand cresc printre ele. ◊ Buruiana de leac = planta medicinala. ♦ Nume dat unor plante necultivate comestibile. [Pl. si: buruiene. – Var.: buruian s. n.] – Bg., sb. burjan.
