VALVA, (4) valve, s. f. 1. Agitatie deosebita provocata de un fapt iesit din comun; framantare, zarva. 2. Renume, faima. 3. (Inv.) Alai, pompa; p. ext. maretie, grandoare. ♦ Fala, orgoliu, mandrie. 4. (In mitologia populara) Duh, zana, stima. ◊ Valva baii = zana despre care se crede ca stapaneste, supravegheaza si distribuie comorile dintr-o mina de aur. 5. (Rar) Valvataie. [Var.: (pop.) valfa s. f.] – Din sl. vluhvu, bg. vlahva.

MAGNIFIC, -A, magnifici, -ce, adj. (Livr.) Maret, grandios, superb, minunat; de un fast iesit din comun. ♦ (Cu valoare de superlativ) Foarte frumos, stralucit, desavarsit. – Din fr. magnifique.

MAGNIFICENTA, magnificente, s. f. (Livr.) Grandoare, maretie; fast, lux iesit din comun. – Din fr. magnificence, it. magnificenza.

PIDOSNIC, -A, pidosnici, -ce, adj., s. m. I. Adj. (Pop.) Care este iesit din comun, contrar asteptarilor (in sens negativ); care se comporta ciudat, sucit; care face totul pe dos. II. S. m. Numele a doua specii de plante erbacee cu frunze lucioase, verzi-albastrii si cu flori galbene (Cerinthe minor si glabra). – Pe dos + suf. -nic.

PATI, patesc, vb. IV. 1. Tranz. A i se intampla cuiva ceva (neplacut, iesit din comun), a da peste ceva neasteptat (si neplacut). ◊ Expr. A o pati = a avea neplaceri, a intra intr-un bucluc; a da peste o belea. A o pati cu cineva = a intalni pe cineva care iti produce neplaceri, a-si gasi beleaua cu cineva. Din patite = din experienta. A fi patit multe = a fi trecut prin multe necazuri, a avea experienta. (Fam.) Ce-ai patit? = ce ti s-a intamplat de faci asa ceva? ce te-a gasit? 2. Tranz. si intranz. (Inv. si pop.) A suferi, a patimi, a indura. [Prez. ind. si: (pop.) pat] – Lat. pati.

MINUNE, minuni, s. f. 1. Fenomen iesit din comun, surprinzator, atribuit fortei divine sau altor forte supranaturale. ◊ Loc. adv. Ca prin minune = dintr-o data, pe neasteptate. 2. P. gener. Lucru, fapt, fenomen uimitor, neobisnuit, extraordinar; minunatie. ◊ Cele sapte minuni ale lumii = nume sub care sunt cunoscute sapte monumente din antichitate, impresionante prin dimensiuni si realizare tehnica. ◊ Expr. Mare minune sau minune mare, exclamatie care exprima uimire, admiratie, neincredere etc. fata de cele vazute sau auzite. Mare minune sa... = m-as mira sa... Minunea minunilor, formula care exprima o apreciere superlativa. (Fam.) A se face de minune = a se face de ras; a produce uimire. 3. Lucru cu insusiri exceptional de frumoase, care uimeste, produce admiratie; minunatie. ◊ Loc. adj. si adv. De minune = admirabil, minunat, extraordinar. ♦ Persoana cu calitati (fizice sau morale) exceptionale. – Lat. *mirio, -onis.

MONSTRUOS, -OASA, monstruosi, -oase, adj. 1. Care are un aspect respingator, iesit din comun, care se abate de la normal, ca un monstru, anormal, cu mari anomalii; urat, oribil, hidos; fig. neestetic, neartistic. ♦ Fig. Ingrozitor, rau, denaturat. 2. Exagerat de mare; enorm, colosal. [Pr.: -stru-os] – Din fr. monstrueux.

MONSTRUOZITATE, monstruozitati, s. f. Faptul de a fi monstruos; ceea ce este iesit din comun si respingator ca aspect, ceea ce este monstruos. ♦ Fig. Ceea ce produce groaza, repulsie; grozavie, cruzime. [Pr.: -stru-o-] – Din fr. monstruosite.

NEMAIAUZIT, -A, nemaiauziti, -te, adj. Care este atat de iesit din comun incat nimeni nu a auzit pana acum de ceva asemanator; nemaipomenit. [Pr.: -mai-a-u-] – Ne- + mai¹ + auzit.

NEMAIVAZUT, -A, nemaivazuti, -te, adj. Care este atat de iesit din comun incat nimeni nu a vazut vreodata ceva asemanator; p. ext. extraordinar. – Ne- + mai¹ + vazut.

SPERIA, sperii, vb. I. 1. Tranz. si refl. A (se) umple de frica, de spaima; a (se) inspaimanta, a (se) infricosa. ◊ Expr. (Refl.) Se sperie si de umbra lui, se spune despre o fiinta foarte fricoasa. 2. Tranz. A face ca o fiinta sau un grup de fiinte sa se infricoseze (de o miscare ori de o aparitie brusca si neasteptata) si sa fuga; p. restr. a starni un animal din culcus. ◊ Expr. A-si speria (sau a-i speria cuiva) somnul = a ramane (sau a face sa ramana) treaz, a nu mai putea (sau a face sa nu mai poata) adormi. 3. Tranz. (Fam.) A uimi (prin splendoare, frumusete, calitati). ◊ Loc. adj. si adv. De speriat = iesit din comun, uimitor; extraordinar. [Pr.: -ri-a] – Lat. *expavorere (< pavor).

SPECIAL, -A, speciali, -e, adj. Care se deosebeste de alte lucruri asemanatoare prin trasaturi care ii sunt proprii; care se afla numai la un lucru sau la o anumita categorie de lucruri; (adesea adverbial) care este facut, destinat, rezervat pentru a corespunde unui anumit scop; p. ext. iesit din comun, deosebit de bun, de valoros; exceptional. ◊ Loc. adv. In special = mai ales, indeosebi; in mod particular, in speta. ♦ (Despre editii de presa, publicatii) Publicat cu o ocazie deosebita sau la o data festiva. ♦ Care apartine unei anumite specialitati (1), de stricta specialitate. [Pr.: -ci-al] – Din fr. special, lat. specialis.

REZONABIL, -A, rezonabili, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care are o judecata sau o comportare rationala; cu judecata; cumpanit, cuminte. ♦ (Despre actiuni, fapte etc.) Care se mentine in limitele normale, obisnuite; care nu are nimic iesit din comun; fara exagerari; cumpatat. 2. (Despre preturi) Care este corespunzator cu valoarea lucrului (de) cumparat; potrivit, acceptabil: p. ext. accesibil. Preturi rezonabile. – Din fr. raisonnable.

SINGULARIZAT, -A, singularizati, -te, adj. Care este iesit in evidenta, iesit din comun prin ceva deosebit. – V. singulariza.

BAROC² ~ca (~ci, ~ce) 1) Care se distinge printr-o neregularitate bizara; de un caracter socant; iesit din comun (prin felul sau de a fi); ciudat; straniu; bizar. O idee ~ca. 2) (despre constructii, obiecte de arta etc.) Care este realizat in stilul dominant de la sfarsitul perioadelor clasice. Mobilier ~. /<fr. baroque

D****E ~i f. 1) Fapta sau vorba nedemna, rea. 2) Fapta sau vorba nesocotita, cu urmari neplacute, dar lipsita de gravitate; nazbatie; pozna; sotie; bazaconie; boroboata. 3) Lucru curios, iesit din comun; ciudatenie; minunatie. [Art. d****a; G.-D. d*****i; Sil. -ci-e] /d**c + suf. ~ie

EXCENTRIC¹ ~ca (~ci, ~ce) 1) (despre puncte geometrice) Care este situat in afara centrului unei figuri. 2) (despre figuri geometrice, piese etc.) Care au centre diferite. 3) fig. (despre persoane si despre manifestarile lor) Care depaseste bunul simt; iesit din comun; extravagant; neobisnuit. [Sil. ex-cen-tric] /<fr. excentrique

EXTRAORDINAR ~a (~i, ~e) si adverbial 1) Care este neobisnuit; cu totul iesit din comun; strasnic; amarnic; grozav. 2) Care se distinge prin anumite calitati si suscita admiratie. 3) (despre persoane) Care se deosebeste vadit de toti ceilalti; inzestrat cu calitati deosebite. 4) (despre evenimente, sedinte, adunari etc.) Care nu a fost prevazut din timp; in afara planului stabilit. /<fr. extraordinaire, lat. extraordinarius

EXTRAVAGANT ~ta (~ti, ~te) 1) Care depaseste limitele bunului simt; iesit din comun; neobisnuit; excentric. Idei ~te. Imbracaminte ~ta. 3) si substantival (despre persoane) Care socheaza prin felul sau de a fi; bizar; ciudat; neobisnuit. /<fr. extravagant

FENOMENAL ~a ( ~i, ~e) 1) Care tine de fenomene; propriu fenomenelor. 2) Care uimeste prin proprietatile sale; iesit din comun; extraordinar. /<fr. phenomenal

GROAZNIC ~ca (~ci, ~ce) 1) Care provoaca groaza; care inspaimanta; grozav; ingrozitor; inspaimantator; infiorator; strasnic; sinistru. 2) si adverbial Care este neobisnuit; iesit din comun; extrem de grozav. Un animal ~ de fioros. /<bulg. grozen

GROZAV¹ ~a (~i, ~e) 1) Care provoaca groaza; care inspaimanta; groaznic; inspaimantator; ingrozitor; strasnic; sinistru. 2) si adverbial Care este neobisnuit; iesit din comun; extrem de; extraordinar; amarnic; strasnic. ◊ A se crede ~ a avea o parere exagerata despre calitatile sale; a fi increzut. /<bulg. grozav

INTERESANT ~ta (~ti, ~te) 1) Care intereseaza; care prezinta interes. 2) Care este neobisnuit; iesit din comun. Intamplare ~ta. /<fr. interessant

MINUNAT ~ta (~ti, ~te) 1) v. A MINUNA si A SE MINUNA. 2) (in basm) Care face minuni; cu proprietati supraomenesti. 3) (despre persoane si despre manifestarile lor) Care socheaza prin felul sau de a fi; iesit din comun; straniu; bizar. Purtare ~ta. /v. a minuna

MINUNATIE ~i f. 1) Fenomen iesit din comun; fapt supranatural; minune; miracol. 2) Lucru cu calitati extraordinare si imprevizibile care provoaca admiratie; minune; miracol. /minunat + suf. ~ie

MINUNE ~i f. 1) Fenomen iesit din comun; fapt supranatural; minunatie; miracol. 2) fig. Lucru cu calitati extraordinare si imprevizibile care provoaca admiratie; minunatie; miracol. 3) Persoana cu calitati (fizice sau morale) iesite din comun. [G.-D. minunii] /<lat. mirio, ~onis

MIRACOL ~e f. 1) Fenomen iesit din comun; fapt supranatural; minune. 2) fig. Lucru cu calitati extraordinare si imprevizibile, care provoaca admiratie; minune. /<lat. miraculum, it. miracolo, fr. miracle

ORIGINAL¹ ~a (~i, ~e) 1) (despre acte, documente, opere de arta, fotografii etc.) Care constituie forma de origine; produs pentru prima oara; servind drept baza pentru copii, reproduceri sau multiplicari. 2) (despre opere, teorii, idei etc.) Care se impune prin valoare irepetabila; de valoare autentica. 3) (despre oameni de arta sau de stiinta) Care realizeaza o opera de valoare irepetabila; producator de opere autentice. 4) Care se caracterizeaza prin trasaturi putin obisnuite; iesit din comun; neobisnuit; curios. /<lat. originalis, fr. original

POMINA f. Aducere-aminte de ceva sau de cineva (iesit din comun). Zi de ~. ◊ De ~ care nu se va uita datorita semnificatiei sale deosebite; vestit. A ramane (sau a se face) de ~ a se pastra mult timp in memoria oamenilor (datorita caracterului deosebit al celor intamplate). A ajunge de ~ a-si face reputatie proasta. /v. a pomeni

PROEMINENT ~ta (~ti,~te) 1) Care depaseste limitele obisnuite evidentiindu-se. Nas ~. 2) (despre persoane) Care se distinge prin calitati deosebite; iesit din comun prin aptitudini. /<fr. proeminent

SPERIAT ~eti m. 1) v. A SPERIA si A SE SPERIA. ◊ A baga pe cineva in ~eti (sau in toti ~etii) a speria pe cineva tare; a inspaimanta. De ~ a) care sperie, uimeste; b) iesit din comun; extraordinar. 2) pop. Boala provocata de spaima. [Sil. -ri-at] /v. a (se) speria

STRANIU ~e (~i) Care socheaza prin felul sau de a fi; iesit din comun; ciudat; anapoda; bizar. Om ~. Purtare ~e. [Sil. -niu] /<it. stranio

ROCOCO adj. invar. 1. Stil rococo (si s.n.) = stil de ornamentatie de origine franceza raspandit in sec. XVIII, care se caracterizeaza printr-o deosebita bogatie a decorului, prin tendinta spre asimetrie si spre complicare a planurilor arhitectonice, printr-o cromatica bogata etc. V. rocaille. 2. Stil in istoria literara de la sfarsitul sec. XVIII care implica, pe de o parte, inclinatia spre anume genuri si specii, iar pe de alta, o maniera si anumite modalitati specifice ale expresiei. 3. (Fig.) Extravagant, iesit din comun. [< fr. rococo, cf. rocaille – pietris].

EXTRAORDINAR, -A adj. 1. (adesea adv.) Cu totul deosebit, iesit din comun, neobisnuit, exceptional. 2. (Despre legi, adunari etc.) Care nu este, nu se tine, nu are loc potrivit regulilor obisnuite. 3. (Despre oameni) Cu mari calitati; eminent, exceptional. ♦ (Despre lucruri) Foarte bun, excelent [Cf. fr. extraordinaire, lat. extraordinarius].

FENOMENAL, -A adj. 1. Surprinzator, iesit din comun, uluitor. 2. De fenomen, de natura fenomenelor. [Cf. fr. phenomenal, it. fenomenale].

RARITATE s.f. 1. Caracterul a ceea ce este rar. 2. Lucru rar; (p. ext.) ceea ce este exceptional, iesit din comun. [Cf. fr. rarete, it. rarita, lat. raritas].

EXTRAORDINAR, -A adj. 1. (si adv.) iesit din comun, neobisnuit, exceptional. 2. (despre legi, adunari etc.) care nu este, nu se tine potrivit regulilor obisnuite. 3. (despre oameni) cu mari calitati; eminent, exceptional. ◊ (despre lucruri) foarte bun, excelent. (< fr. extraordinaire, lat. extraordinarius)

FENOMENAL, -A adj. 1. surprinzator, iesit din comun, uluitor. 2. care tine de fenomen, de natura fenomenelor. (< fr. phenomenal)

ORIGINAL, -A adj. 1. (despre acte, opere literare si artistice; si s. n.) primul exemplar; produs pentru prima oara intr-o anumita forma; primitiv, autentic. ♦ in ~ = in forma primara, neimitat, necopiat; netradus. 2. spus pentru prima data de cineva, care apartine in intregime cuiva; nou, inedit. ◊ (despre artisti, scriitori etc.) care creeaza ceva cu totul nou, personal. 3. (si s. m. f.) iesit din comun, neobisnuit; extravagant, bizar; excentric. (< fr. original, lat. originalis)

PRODIGIOS, -OASA adj. iesit din comun (prin cantitate, varietate, calitate); uluitor, extraordinar. (< fr. prodigieux, lat. prodigiosus)

PROEMINENT, -A adj. iesit in afara, in relief. ◊ (despre oameni) iesit din comun; remarcabil. (< fr. proeminent, lat. proeminens, germ. proeminent)

RARITATE s. f. 1. obiect, fiinta, fenomen care se gaseste foarte rar; (p. ext.) ceea ce este exceptional, iesit din comun. 2. insusirea a ceea ce este rar. (< lat. raritas)

monstru (monstri), s. m. – 1. Dihanie, colos. – 2. (Adj.) Montruos, iesit din comun. – Mr. monstru. Fr. monstre. Mr. pare sa provina direct din lat. (cf. REW 5565a). – Der. monstruos, adj., din fr. monstrueux; monstruozitate, s. f., din fr. monstruosite.

ACROBAT, -A, acrobati, -te, s. m. si f. Gimnast care executa exercitii de echilibristica. ♦ Fig. Persoana inconsecventa in comportare, in idei etc.; persoana care cauta sa epateze, sa iasa din comun. – Din fr. acrobate.

AFLA, aflu, vb. I. 1. Tranz. si intranz. A lua cunostinta despre ceva; a capata informatii, vesti, noutati despre ceva; a auzi o veste, o noutate etc. 2. Tranz. A gasi, a descoperi (cautand sau intamplator). 3. Refl. A fi, a se gasi intr-un loc, intr-o pozitie, intr-o imprejurare oarecare; a fi, a exista in realitate. ◊ Expr. (Fam.) A se afla in treaba = a se amesteca, a interveni intr-o discutie sau intr-o actiune numai de forma, fara a aduce vreo contributie. Sa nu se afle (ca) sa... = (sa) nu cumva sa... Cum nu se (mai) afla = care iese din comun; extraordinar. (Pop.) Nu se (sau unde se) afla! = nu-i adevarat! 4. Tranz. (Pop.) A descoperi, a inventa, a scorni. – Lat. afflare „a sufla spre ceva, a atinge cu respiratia”.

CEVA pron. nehot., adj. nehot., adv. I. Pron. nehot. 1. Un lucru oarecare; oarece. ◊ Expr. A fi (sau a ajunge etc.) ceva de speriat, se spune despre cineva sau despre ceva care iese din comun (in bine sau in rau), care provoaca uimire, spaima etc. Asa ceva = un lucru ca acesta. E ceva de el (sau de capul lui) = are (unele) calitati. 2. Un lucru (cat de) mic, o cantitate, o parte (cat de) neinsemnata, (cat de) putin. Sa fac si eu ceva cat stau aici. 3. Lucru important, valoros, mult. II. Adj. nehot. 1. Oarecare, oarecat, catva. 2. (Fam.) Foarte bun, foarte frumos. ◊ Expr. Mai ceva = mai de seama, mai frumos, mai bun sau mai rau, mai urat etc. III. Adv. Intrucatva, putin, cat mai (sau cat de) putin. ♦ (Repetat) Cat de cat, macar, (foarte) putin. – Ce + va.

GROZAVENIE, grozavenii, s. f. (Pop. si fam.) 1. Faptul de a fi groaznic; aspect groaznic, situatie groaznica. 2. (Concr.) Lucru sau fiinta infricosatoare. 3. Faptul de a iesi cu totul din comun prin calitatile sale; insusirea unui lucru cu deosebite calitati; grozavie. 4. (Concr.) Lucru sau fiinta care intruneste calitati deosebite, iesite din comun; grozavie. 5. Fig. Numar, cantitate mare; multime (de...). – Grozav + suf. -enie.

GROZAVIE, grozavii, s. f. 1. Faptul de a fi groaznic, de a inspira groaza; fapta, situatie, intamplare ingrozitoare; oroare, urgie. 2. (Concr.) Lucru sau fiinta ingrozitoare. 3. Faptul de a iesi cu totul din comun prin calitatile sale; insusirea unui lucru cu deosebite calitati; grozavenie. 4. (Concr.) Lucru sau fiinta care intruneste calitati deosebite, iesite din comun; grozavenie. – Grozav + suf. -ie.

USCHIT, -A, uschiti, -te, adj. (Arg.) 1. Care a plecat, a disparut repede si pe neobservate dintr-un loc. 2. Care are comportari iesite din comun, original. ♦ Zapacit. – V. uschi.

EXTRAORDINAR, -A, extraordinari, -e, adj. 1. (Adesea adverbial), Care este cu totul deosebit, care iese din comun; neobisnuit, nemaipomenit, formidabil, exceptional; (despre oameni) dotat cu calitati deosebite, exceptionale; (despre lucruri etc.) foarte bun. 2. (Despre legi, masuri, functii etc.) Care depaseste cadrul unei reguli, unei masuri obisnuite. – Din fr. extraordinaire, lat. extraordinarius.

NAZDRAVANIE, nazdravanii, s. f. 1. (In mitologia populara) Puterea, insusirea sau fapte unei fiinte nazdravane. ♦ Fapta, isprava, intamplare etc. iesita din comun, extraordinara, de necrezut; minunatie. 2. Fapta, vorba, idee etc. glumeata, nastrusnica; gluma, pozna, nazbatie, strengarie; p. ext. fapta, vorba etc. sireata; siretlic, viclesug. – Nazdravan + suf. -ie.

PROEMINENT, -A, proeminenti, -te, adj. Care iese mult in relief. ♦ (Despre oameni sau actiunile, realizarile lor) Care iese din comun prin valoare, calitati; remarcabil. [Pr.: pro-e-] – Din fr. proeminent.

PATANIE, patanii, s. f. Intamplare (neplacuta) iesita din comun, neasteptata sau neobisnuita pe care o traieste cineva; pataranie, pateala; p. ext. (la pl.) peripetii, aventuri. [Var.: (reg.) patenie s. f.] – Pati + suf. -anie.

PRODIGIOS, -OASA, prodigiosi, -oase, adj. iesit din comun (prin cantitate, bogatie, varietate, calitate); uluitor, extraordinar, uimitor. [Pr.: -gi-os] – Din fr. prodigieux, lat. prodigiosus.

PROVIDENTIAL, -A, providentiali, -e, adj. Dat, trimis de providenta; p. ext. care apare la momentul potrivit, printr-o intamplare favorabila iesita din comun; exceptional, deosebit. [Pr.: -ti-al] – Din fr. providentiel.

OARECARE, oarecare, adj. nehot., pron. nehot. I. Adj. nehot. 1. Care nu a fost identificat sau precizat mai indeaproape; oaresicare. ♦ Anumit. 2. Indiferent care; careva. 3. Fara importanta, neinsemnat; care nu iese din comun. II. Pron. nehot. (Inv. si reg.) Cineva, unul; careva. – Oare + care.

FANTEZIE, fantezii, s. f. 1. Capacitate omeneasca de a crea noi reprezentari sau idei pe baza perceptiilor, a reprezentarilor sau ideilor acumulate anterior; p. ext. imagine produsa de aceasta facultate; imaginatie; reverie. ♦ Spec. Imaginatie specifica unui creator (in arta, literatura, stiinta etc.). ♦ Produs al imaginatiei; plasmuire, nascocire. 2. Gust, inclinare, dorinta iesita din comun, ciudata (a cuiva). 3. Compozitie muzicala instrumentala de forma libera, avand un caracter de improvizatie si de virtuozitate. [Var.: (rar) fantasie, fantazie s. f.] – Din fr. fantaisie.

FASCINA, fascinez, vb. I. Tranz. 1. A atrage pe cineva in mod irezistibil cu privirea. 2. A produce cuiva o impresie deosebita prin insusiri (atragatoare) iesite din comun; a captiva. – Din fr. fasciner, lat. fascinare.

FAT, feti, s. m. 1. Produs de conceptie din uterul mamiferelor, din momentul cand incepe a avea miscari proprii si formele caracteristice speciei si pana cand se naste; fetus. 2. (Pop. si poetic) Fecior, fiu; baiat, copil. ◊ (Pop.) Fatul meu, formula cu care un batran se adreseaza cu afectiune, bunavointa etc. unui tanar. ♦ Fat-Frumos = erou principal din basme, inzestrat cu frumusete fizica si morala, cu bunatate, curaj si vitejie iesite din comun; p. gener. (ca nume comun) baiat, tanar sau barbat deosebit de frumos. (Pop.) Fat-logofat = copil cu insusiri (fizice) deosebite, minunate. – Lat. fetus.

MINUNAT, -A, minunati, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Care iese din comun (prin aspect, insusiri etc.); p. ext. care uimeste prin frumusete; incantator, splendid. ♦ Foarte bun, exceptional. 2. (In basme) Care face minuni, care este inzestrat cu insusiri supranaturale. ♦ Vrajit, fermecat. 3. Mirat, surprins. – V. minuna.

FASCINATIE, fascinatii, s. f. Atractie irezistibila pe care o provoaca cineva sau ceva prin insusiri iesite din comun. [Var.: fascinatiune s. f.] – Din fr. fascination, lat. fascinatio.

ORIGINAL, -A, originali, -e, adj. 1. (Despre acte, documente, opere artistice si literare, fotografii etc.; adesea substantivat, n.) Care constituie intaiul exemplar, care a servit sau poate servi drept baza pentru copii, reproduceri sau multiplicari; care a fost produs pentru prima oara intr-o anumita forma. ◊ Loc. adj. si adv. In original = in forma primara, necopiat; in limba in care a fost scris, netradus. ♦ Care are, prin autenticitate, o valoare reala, de necontestat. 2. (Despre idei, teorii, opere etc.) Care este propriu unei persoane sau unui autor; neimitat dupa altcineva; personal, nou, inedit. ♦ (Despre artisti, scriitori, oameni de stiinta) Care creeaza ceva nou, personal, fara a folosi un model facut de altul. ♦ (Substantivat, n.) Fiinta sau obiect care serveste ca model pentru o opera de arta. 3. (Adesea substantivat) Care iese din comun, neobisnuit, ciudat, bizar; excentric, extravagant. – Din lat. originalis, fr. original.

OSEBIT, -A, osebiti, -te, adj. (Inv. si pop.) 1. Deosebit, diferit. ◊ Loc. prep. Osebit de... = in afara de..., pe langa. 2. Care iese din comun; ales, remarcabil; p. ext. foarte mare. – V. osebi.

CIUDAT, -A, ciudati, -te, adj. Care iese din comun, care socheaza (prin aspect, manifestari, evolutie etc.); curios, straniu, bizar; ciudos (2). – Din bg. cudat „minunat”.

MEDIOCRU, -A, mediocri, -e, adj. 1. Care se afla intre doua limite extreme, mijlociu, potrivit; care nu iese din comun, nu se evidentiaza prin nimic, modest, banal. 2. Lipsit de inteligenta, de capacitate ori cultura, de spirit; fara valoare. [Pr.: -di-o-] – Din fr. mediocre.

NASTRUSNIC, -A, nastrusnici, -ce, adj. 1. Care iese din comun; neobisnuit, ciudat, bizar. 2. Care depaseste cu mult (prin proportii, intensitate, calitate etc.) limitele obisnuite; extraordinar, strasnic, grozav. – Cf. sl. nestruzenu.

NEOBISNUIT, -A, neobisnuiti, -te, adj. Care iese din comun, care are un caracter aparte, unic; p. ext. extraordinar. ♦ Straniu, bizar, curios, ciudat. [Pr.: ne-o-] – Ne- + obisnuit.

EXTRAVAGANT, -A, extravaganti, -te, adj. (Adesea substantivat) Care cauta cu orice pret sa iasa din comun; excentric. ♦ Neobisnuit, ciudat, bizar. – Din fr. extravagant.

EXTRAVAGANTA, extravagante, s. f. Purtare, tinuta, atitudine iesite din comun; fapta lipsita de judecata; excentricitate, ciudatenie, bizarerie. – Din fr. extravagance.

EXCEPTIONAL, -A, exceptionali, -e, adj. 1. Care face, care constituie o exceptie, care iese din comun; deosebit. 2. Foarte bun, excelent, extraordinar, remarcabil, grozav (3). ♦ (Adverbial; cu determinari introduse prin prep. „de”, formeaza superlativul) Foarte, extraordinar. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. exceptionnel.

DISTINS, -A, distinsi, -se, adj. 1. Care se remarca prin insusirile sale, care iese din comun; deosebit, remarcabil; (despre oameni) ilustru, eminent. 2. (Despre oameni si manifestarile lor) Plin de distinctie (2). ◊ (In formule de adresare) Distinsa doamna! ◊ (In formule de incheiere sau, rar, de introducere a scrisorilor) Primiti, va rog, distinse salutari. – V. distinge.

TITAN², titani, s. m. Om cu puteri extraordinare; urias, gigant. ♦ Om cu calitati extraordinare, cu o putere de munca iesita din comun. – Din fr. titan, lat. Titan, -anis.

TRASNAIE, trasnai, s. f. Fapta iesita din comun, nastrusnica, extravaganta; nazbatie, pozna. ♦ Idee nastrusnica; nascocire ciudata. – Trasni + suf. -aie.

DEOSEBIT, -A, deosebiti, -te, adj., adv. I. Adj. 1. Care este altfel, care nu este asemenea (cu altul); diferit. 2. (La pl., precedand substantivul) Felurite, diverse. 3. Care iese din comun; neobisnuit, special. ♦ Distins, remarcabil. 4. Separat, despartit. II. Adv. 1. Cat se poate de..., foarte. 2. In afara de..., pe langa. – V. deosebi.

STRANIU, -IE, stranii, adj. (Livr.; adesea adverbial) Care iese din comun, care socheaza prin aspect, manifestari etc.; neobisnuit, ciudat, bizar. – Din it. stranio. Cf. it. strano.

SINGULARIZA, singularizez, vb. I. Tranz. si refl. A scoate sau a iesi in evidenta; a (se) deosebi, a (se) distinge printr-o trasatura putin obisnuita, iesita din comun. – Din fr. singulariser.

SUPERCAMPION, supercampioni, s. m. Campion care atinge performante iesite din comun. – Super- + campion (dupa fr. super-champion).

SUPERMAN s. m. Persoana cu calitati (fizice) iesite din comun; supraom. [Pr.: supermen] – Cuv. engl.

SUPRADOTAT, -A, supradotati, -te, adj. (Despre copii) Cu calitati intelectuale iesite din comun. – Supra- + dotat (dupa fr. surdoue).

CURIOS ~oasa (~osi, ~oase) 1) Care manifesta curiozitate. 2) Care este indiscret. 3) Care iese din comun. [Sil. -ri-os] /<fr. curieux, lat. curiosus

DESANTAT ~ta (~ti, ~te) 1) pop. si fam. v. A SE DESANTA. 2) reg. Care iese din comun (prin felui sau de a fi); ciudat; straniu; bizar. 3) pop. Care este lipsit de decenta; indecent; nerusinat. /Orig. nec.

FANTEZIE ~i f. 1) Facultatea de a-si inchipui ceva in mod creator; imaginatie creatoare. 2) Dorinta iesita din comun; gust bizar; capriciu. 3) Opera de imaginatie in care creatia artistica nu este supusa unor reguli formale. 4) Lucru nascocit. 5) Piesa muzicala instrumentala de forma libera. [G.-D. fanteziei] /<fr. fantaisie

FISTICHIU ~e (~i) inv. 1) Care este de culoarea fisticului; verde-galbui. 2) fig. Care iese din comun. /<turc. fistiki

FORMIDABIL ~a (~i, ~e) si adverbial Care uimeste prin insusiri sau dimensiuni pozitive neobisnuite; cu calitati sau dimensiuni pozitive iesite din comun; extraordinar. Efect ~. Lovitura ~a. Carte ~a. /<fr. formidable, lat. formidabilis

F****R ~i m. 1) Persoana care nu poate profita de anumite imprejurari; om nedescurcaret; prost. 2) Persoana care iese din comun prin imbracaminte si tinuta extravaganta. [Sil. fra-ier] /<germ. Freier

A FRAPA ~ez tranz. livr. 1) A impresiona puternic prin caracteristici iesite din comun. 2) A raci cu ajutorul ghetii. ~ vinul. /<fr. frapper

INEXPLICABIL ~a (~i, ~e) 1) Care nu poate fi explicat; greu sau imposibil de explicat; de neexplicat. 2) fig. Care iese din comun (prin felul de a fi); straniu; ciudat; bizar. [Sil. in-ex-pli-] /<fr. inexplicable, lat. inexplicabilis

INDRACIT ~ta (~ti, ~te) 1) v. A INDRACI si A SE INDRACI. 2) fam. Care iese din comun prin calitatile sale; grozav. 3) Care poate iesi usor din incurcaturi; descurcaret; abil. [Sil. in-dra-] /v. a (se) indraci

MIRIFIC ~ca (~ci, ~ce) livr. Care provoaca admiratie iesita din comun; in stare sa produca admiratie extraordinara. /<fr. mirifique

A NALUCI ~esc 1. intranz. 1) A aparea vag si fugitiv (ca o naluca); a nazari. 2) (despre ganduri, idei, imagini, planuri etc.) A aparea fugitiv (in minte, in memorie). 2. tranz. pop. 1) (construit cu dativul) A-si reprezenta in gand; a-si imagina; a-si inchipui. 2) (ochii, vazul) A face sa se tulbure. 3) A impresiona puternic (prin caracteristici iesite din comun); a frapa. /cf. a luci

PIDOSNIC¹ ~ca (~ci, ~ce) pop. 1) (despre persoane) Care face totul pe dos; cu purtari iesite din comun. 2) (despre manifestari ale oamenilor) Care este contrar asteptarilor. /pe dos + suf. ~nic

POZNAS ~a (~i, ~e) si substantival pop. fam. 1) (despre oameni sau despre manifestari ale lor) Care starneste rasul; plin de haz; amuzant; hazliu; nostim. 2) Care iese din comun (prin felul lui de a fi); straniu; bizar; ciudat. Expunea niste idei ~e. 3) Care se tine de pozne; pus pe sotii; sotios; nazbatios; nebunatic; d****s. /pozna + suf. ~as

REZONABIL ~a (~i, ~e) 1) (despre persoane) Care poate rezona (bine); cu judecata; chibzuit. 2) (despre actiuni, fapte etc.) Care corespunde ratiunii; care nu iese din comun. 3) (despre preturi) Care corespunde valorii marfii; care poate fi acceptat. /<fr. raison-nable

ROBINSONADA ~e f. 1) Intamplare neobisnuita, iesita din comun. 2) Saritura acrobatica executata de un jucator dintr-o echipa (de fotbal). /<germ. Robinsonade

ROCOCO adj. invar. 1) (in arhitectura si arta aplicata europeana din sec. XVIII): (Stil) ~ stil caracterizat printr-o tendinta excesiva de elemente decorative, culori deschise si stralucitoare, prin linii curbe etc. 2) fig. Care iese din comun prin felul neobisnuit de a fi; extravagant. /<fr. rococo

TERIBIL² ~a (~i, ~e) 1) Care inspira teroare; producator de groaza; inspaimantator; ingrozitor. 2) Care are putere mare; de mare intensitate. Un efort ~. 3) pop. Care iese din comun; caracterizat prin proprietati neobisnuite. Un tip ~. Un cantec ~. 4) Care este caracterizat prin agresivitate sporita. Un copil ~. /<fr. terrible, lat. terribilis

TIP¹ ~i m. 1) depr. Persoana care trezeste o atitudine negativa; om excentric; individ; subiect. 2) Persoana de o mare originalitate; om care iese din comun prin comportamentul sau original. /<lat. typus, ngr. tipos, fr. type

EXCEPTIONAL, -A adj. 1. Care este, care face, care constituie o exceptie. ♦ Care iese din comun; deosebit. 2. Foarte bun, extraordinar, minunat, excelent. [Pron. ecs-cep-ti-o-, var. esceptional, -a adj. / cf. fr. exceptionnel].

ACROBAT, -A s.m. si f. Gimnast care executa exercitii grele, mai ales de echilibristica. ♦ (Fig.) Om lipsit de consecventa in atitudini, in pareri etc.; cel care cauta sa epateze prin procedee iesite din comun. [< fr. acrobate, cf. it. acrobata, gr. akrobatos – care merge in varful picioarelor].

comun, -A adj. 1. Care apartine mai multora sau tuturor; folosit de toti sau de mai multi; obstesc. ◊ Drept comun = totalitatea legilor cu aplicare generala; substantiv comun = substantiv care serveste la indicarea obiectelor de acelasi fel; factor comun = numar cu care se inmultesc toti termenii unei sume; divizor comun = numar intreg cu care se impart exact mai multe numere intregi date; multiplu comun = numar divizibil prin mai multe numere intregi date; numitor comun = numitor care apartine mai multor fractii. ◊ A face cauza comuna cu cineva = a fi de partea cuiva (intr-o chestiune, intr-o discutie etc.). 2. Obisnuit, normal. ◊ Loc comun = idee care apare la mai multi sau la toti in acelasi fel, banalizandu-se prin deasa ei intrebuintare. 3. Banal, de rand. // s.n. Ceea ce apartine tuturor sau mai multora; ceea ce este alcatuit pe baze obstesti. ◊ In comun = laolalta, impreuna. ◊ A iesi din comun = A se prezenta ca ceva aparte, neobisnuit. [< lat. communis, cf. fr. commun].

DISTINGE vb. III. 1. tr. A deosebi un lucru de altul. ♦ A vedea lamurit, a deslusi, a observa. 2. refl. A iesi din comun, a se remarca, a se evidentia. 3. tr. A acorda cuiva o distinctie, un premiu. [P.i. disting, perf.s. -insei, part. -ins. / < fr. distinguer, it. distinguere, lat. distinguere].

EXTRAVAGANT, -A adj. Care doreste, care cauta sa iasa din comun; bizar, fantastic, excentric. ♦ Neobisnuit, ciudat. [< fr. extravagant].

PROEMINENT, -A adj. Iesit in afara, in relief. ♦ (Despre oameni) iesit din comun (prin calitatile sale); exceptional. [Pron. pro-e-. / < fr. proeminent, cf. lat. proeminens].

RETRAGE vb. III. 1. tr. A trage inapoi; a lua inapoi ceva. ♦ refl. A parasi pozitiile din fata inamicului. ♦ refl. A iesi voluntar dintr-o functie, dintr-o institutie etc. 2. refl. A merge inapoi, a pleca. ♦ (Despre mijloace de transport in comun) A iesi din circulatie, intrerupandu-si activitatea. 3. refl. (Despre ape curgatoare) A intra din nou in albie dupa revarsare. 4. tr. (Fig.) A retracta. [P.i. retrag. / < re- + trage, dupa fr. retirer].

DISTINGE vb. I. tr. 1. a deosebi un lucru de altul. ◊ a vedea lamurit, a deslusi, a observa. 2. a acorda cuiva o distinctie, un premiu. II. refl. a iesi din comun, a se remarca, a se evidentia. (< fr. distinguer, lat. distinguere)

EXCEPTIONAL, -A adj. 1. care este, face, constituie o exceptie. ◊ care iese din comun; deosebit. 2. foarte bun, extraordinar, minunat, excelent. (< fr. exceptionnel)

EXTRAVAGANT, -A adj., s. m. f. (cel) care cauta cu orice pret sa iasa din comun; excentric. ◊ bizar, neobisnuit. (< fr. extravagant)

RETRAGE vb. I. tr. a trage inapoi. ◊ a lua inapoi ceva. ◊ (fig.) a retracta. II. refl. 1. (despre armate) a parasi pozitiile din fata inamicului. 2. a iesi voluntar dintr-o functie, dintr-o institutie etc. 3. a merge inapoi, a pleca. ◊ (despre mijloace de transport in comun) a iesi din circulatie. 4. (despre ape curgatoare) a reintra in albie dupa revarsare. (< lat. retragere, dupa fr. retirer)

AFLA, aflu, vb. I. 1. Tranz. si intranz. A lua cunostinta despre ceva; a capata informatii, vesti, noutati despre ceva. 2. Tranz. A gasi, a descoperi (cautand sau intamplator). 3. Refl. A fi, a se gasi intr-un loc, intr-o pozitie, intr-o imprejurare oarecare. ◊ Expr. (Fam.) A se afla in treaba = a interveni intr-o discutie sau intr-o actiune numai de forma, fara a aduce vreo contributie. Sa nu se afle (ca) sa... = sa nu cumva sa... Cum nu se (mai) afla = care iese din comun; extraordinar. (Pop.) Nu se (sau unde se) afla! = nu-i adevarat! ♦ A exista. 4. Tranz. (Pop.) A nascoci, a inventa, a scorni. Acest chip au aflat Robinson ca sa nu uite cursul anului (DRAGHICI). – Lat. afflare „a sufla spre ceva, a atinge cu respiratia”.

MACTE, NOVA VIRTUTE, PUER SIC ITUR AD ASTRA (lat.) slava tie, copile, pentru noua ta fapta de vitejie, asa se ajunge la stele – Vergiliu, „Eneida”, IX, 641. Cuvinte de imbarbatare pe care Apolo le adreseaza lui Ascanius, in razboiul troienilor cu latinii. P. ext. Indemn la o actiune hotarate, iesita din comun.

GROZAV, -A, grozavi, -e, adj. 1. Care produce groaza (prin aspect, manifestari, consecinte); groaznic, ingrozitor. 2. Care este extrem de puternic, de violent, de intens, de mare. Vant grozav. ♦ (Adverbial) Tare, mult; foarte, extrem de... 3. Care iese cu totul din comun prin calitatile sale; remarcabil; exceptional. ◊ Expr. A se crede grozav = a avea o parere exagerat de buna despre sine. ♦ Curajos. ◊ Expr. (Substantivat) A face pe grozavul = a se lauda, a se mandri (in mod nejustificat) cu calitatile sale, a se grozavi. – Din bg. grozav.

SECURITATE s. f. 1. Faptul de a fi la adapost de orice pericol; sentiment de incredere si de liniste pe care il da cuiva absenta oricarui pericol. ♦ Protectie, aparare. * Securitate colectiva = stare a relatiilor dintre state, creata prin luarea pe cale de tratat a unor masuri de aparare comuna impotriva unei agresiuni. 2. (iesit din uz) Totalitatea organelor de stat care aveau ca sarcina apararea sistemului social-economic si politic al statului comunist. – Din fr. securite, lat. securitas, -atis.

BOLNAVICIOS ~oasa (~osi, ~oase) 1) Care se imbolnaveste usor; cu sanatatea subreda. Copil ~. 2) (despre stari, infatisare, inclinatii etc.) Care denota o boala; maladiv. Paloare ~oasa. 3) fig. (despre reactii, atitudini) Care nu este normal; iesit cu totul din comun; anormal. O curiozitate ~oasa. /bolnav + suf. ~icios

PREA adv. Peste masura (de mult, de tare etc.); extrem (de bine, de frumos etc.). ◊ A fi ~ din cale-afara (sau ~ de tot) a fi iesit cu totul din comun. Nici ~-~, nici foarte-foarte nici bine, nici rau; potrivit; asa si asa. Se ~ poate s-ar putea; este posibil. /<sl. pre

ORGANIZATIE s.f. 1. Asociatie, institutie sociala care reuneste oameni cu preocupari si uneori cu conceptii comune, constituita pe baza unui regulament, a unui statut etc. in vederea depunerii unei activitati organizate si realizarii unor scopuri comune. ◊ Organizatie de baza = (iesit din uz) unitate organizatorica fundamentala a Partidului comunist Roman sau a Uniunii Tineretului comunist alcatuita din cel putin trei membri. 2. Oranduire, organizare, ordine, randuiala. [Gen. -iei, var. organizatiune s.f. / cf. fr. organisation, rus. organizatiia, germ. Organisation].

comun adj. 1. v. general. 2. (GRAM.) (iesit din uz) apelativ. (Substantiv ~.) 3. v. obisnuit. (Un om ~.) 4. mediocru, mijlociu, potrivit. (Un elev ~.) 5. grosolan, ordinar. (Panza ~.) 6. v. banal. 7. banal, neoriginal, (fig.) ieftin. (Un procedeu stilistic ~.) 8. v. prozaic. 9. banal, neinsemnat, obisnuit, sarac. (Viata pictorului a fost uimitor de ~.) 10. banal, obisnuit, ordinar, (inv.) prost, prostesc. (In lucruri ~ voi vedeti numai minuni.)

APELATIV, -A adj. (iesit din uz; despre substantive) comun. ♦ (s.n.) Nume, calificativ. [< fr. appellatif, cf. lat. appellativus].

APELATIV, -A, apelativi, -e, adj. (iesit din uz, despre substantive) comun. ♦ (Substantivat, n.) Nume, calificativ. – Fr. appellatif (lat. lit. appellativus).

BASORELIEF, basoreliefuri, s. n. Lucrare de sculptura in care figurile ies in relief pe un fond cu care fac corp comun. [Pr.: -li-ef. – Var.: (inv.) basoreliev, (neobisnuit) basrelief s. n.] – It. bassorilievo (fr. basrelief).

GOSPODARIE, gospodarii, s. f. 1. Totalitatea bunurilor care constituie averea (imobila a) unui locuitor, indeosebi a unui taran (si a familiei sale); casa¹. ♦ Unitate formata dintr-o locuinta si din persoanele (inrudite) care o locuiesc, traind in comun; persoanele (inrudite) care locuiesc impreuna, avand buget comun si valorificand in comun bunurile dobandite prin munca lor. 2. Activitate casnica (a gospodinei); menaj. 3. (iesit din uz) Unitate de productie agricola, de prestari de servicii etc. (de stat, cooperatista sau particulara). 4. Conducere, administrare a unui bun, a unei institutii (publice) etc.; institutie sau ansamblu de institutii care asigura aceasta conducere, administrare. Gospodarie comunala. – Gospodar + suf. -ie.

RELIEF reliefuri n. 1) Forma a suprafetei terestre fata de un plan de referinta. 2) Proeminenta care se evidentiaza pe un plan. ◊ In relief iesit in afara dintr-un plan. A scoate in relief a scoate in evidenta; a sublinia; a accentua. 3) Sculptura ale carei forme ies putin in afara pe un fond cu care fac corp comun; basorelief. [Sil. -li-ef] /<fr. relief

COSMOPOLIT, -A, cosmopoliti, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care apartine cosmopolitismului, privitor la cosmopolitism; care manifesta cosmopolitism. ♦ (iesit din uz) Care era atras de tot ce era strain. 2. Care tine de mai multe culturi, comun mai multor tari sau tuturor tarilor; universal. ♦ Pestrit, amestecat (prin prezenta mai multor nationalitati si limbi). Oras cosmopolit. – Din fr. cosmopolite. Cf. (pt. sensul 1) rus. kosmopolit.

ORGANIZATIE, organizatii, s. f. 1. Asociatie de oameni cu conceptii sau preocupari comune, uniti conform unui regulament sau unui statut, in vederea depunerii unei activitati organizate. ◊ Organizatie de baza = (iesit din uz) unitate organizatorica fundamentala a Partidului comunist Roman si a Uniunii Tineretului comunist, care cuprindea cel putin trei membri. 2. Mod de organizare, oranduire, aranjare; randuiala, alcatuire. – Din germ. Organisation, fr. organisation, rus. organizatiĩa.

RASARIT², -A, rasariti, -te, adj. 1. (Despre plante) Care a iesit din pamant; incoltit². ♦ (Despre copii) Care s-a dezvoltat mai mult; mai mare (cu putin) decat alti copii. 2. Care depaseste masura comuna, obisnuita; fig. mai deosebit, mai de seama; valoros. – V. rasari.

PIRAMIDA, piramide, s. f. 1. Poliedru cu baza poligonala si cu fete triunghiulare care se unesc intr-un punct comun. 2. Monument gigantic de piatra in forma de piramida (1). 3. Gramada de diferite obiecte sau de materiale, aranjate in forma de piramida (1). ◊ (Mil.; iesit din uz) Piramida de arme (sau de pusti) = grup de pusti asezate cu talpa patului pe pamant si sprijinite una de alta la varful tevii. 4. Figura de gimnastica, executata de mai multe persoane care se asaza in randuri suprapuse, tot mai inguste, de forma unei piramide (1). [Pl. si: (reg.) piramizi] – Fr. pyramide (< gr.).

EXCENTRIC, -A, excentrici, -ce, adj., s. n. I. Adj. 1. Care iese din limitele obisnuitului, foarte original; neobisnuit, ciudat, bizar, extravagant. 2. (Mat.; despre un punct) Care se afla in afara centrului unei figuri; (la pl.; despre figuri geometrice, piese etc.) care nu au centru comun. II. S. n. Organ de masina in forma de disc, fixat pe un arbore rotativ si servind la transformarea miscarii circulare in miscare rectilinie si invers. – Din fr. excentrique.

IEFTIN ~a (~i, ~e) 1) si adverbial (despre lucruri) Care costa putin; cu pret redus; necostisitor. Produse ~e. ◊ ~ ca braga foarte ieftin. A scapa ~ a iesi cu minimum de neplaceri dintr-o situatie dificila. (A fi) ~ la vorba a vorbi mult si (de obicei) fara rost; a-i placea sa flecareasca. 2) fig. Care nu are nimic de pret, important; lipsit de originalitate; obisnuit; banal; comun; neoriginal; ordinar. Gluma ~a. /<ngr. efthinos

EL, EA, ei, ele, pron. pers. 3. 1. (Tine locul persoanei despre care se vorbeste) El merge. ♦ (Fam.; la sg.) Sot, barbat; sotie, nevasta. 2. (La genitiv, in formele lui, ei, lor, adesea precedat de „al, a, ai, ale”, cu valoare posesiva) Casa lui. ◊ Expr. Ai lui sau ai ei = persoane legate prin rudenie, interese comune, prietenie etc. de o anumita persoana. Ale lui sau ale ei = a) lucrurile personale ale cuiva; b) capriciile, toanele cuiva. Lasa-l in ale lui! 3. (La dativ, in formele lui, ei, ii, i, lor, le li, cu functie de complement indirect sau de atribut) Prietenul ii iese inainte. ◊ (In forma i, cu valoare neutra) Da-i cu bere, da-i cu vin. 4. (In acuzativ, in formele il, l, o, ii, i, le, cu functie de complement direct) Cartea pe care o citesc. (Precedat de prepozitii, in formele el, ea, ei, ele) Pe el il caut. ◊ (Precedat de prepozitii, in forma o, cu valoare neutra) Au mai patit-o si altii. [Pr.: iel, ia, iei, iele] – Lat. illum, illa.

TOVARAS, -A, tovarasi, -e, s. m. si f. 1. Persoana considerata in raport cu alta, de care este legata prin viata sau prin activitatea dusa in comun sau prin lupta pentru aceeasi cauza. ◊ Tovaras (sau tovarasa) de viata = sot (sau sotie). 2. Termen folosit intre comunisti cand se adreseaza unul altuia sau cand vorbesc despre un al treilea. 3. Epitet dat unei fiinte, de obicei animal, care insoteste pe cineva (in mod constant); fiinta credincioasa cuiva. 4. Asociat, partas (intr-o afacere). 5. S. f. art. (Fam., iesit din uz) Educatoare, invatatoare sau diriginta in scoala generala. – Din ucr. tovarys, rus. tovarisci.

ROI², roiuri, s. n. 1. Grup compact de albine, iesite din stup impreuna cu matca lor in cautarea unui adapost nou. 2. (Urmat de determinari introduse prin prep. „de”) Multime de insecte sau de pasari mici care zboara in grupuri. ♦ Grup compact de oameni in miscare. ♦ Multime de lucruri de acelasi fel (vazute in miscare). 3. Grup de corpuri ceresti, relativ concentrate in spatiu, avand caracteristici care sugereaza o provenienta comuna. – Din sl. roj.

COLECTIV, -A, colectivi, -e, adj., subst. I. Adj. 1. Care rezulta din participarea, din activitatea mai multor persoane (sau lucruri). 2. Care apartine tuturor; comun, obstesc, social. 3. Care se refera la ideea de colectivitate. ◊ Substantiv colectiv = substantiv care denumeste prin forma de singular o pluralitate de obiecte identice, considerate ca un intreg, ca o totalitate. Sufix colectiv = sufix care da unui substantiv valoarea de substantiv colectiv. II. S. n. Echipa. Colectiv de redactie. Colectiv de catedra. ♦ P. gener. Grup. (organizat) de persoane. III. S. f. (iesit din uz) Cooperativa Agricola de Productie. – Din fr. collectif, lat. collectivus.

comun ~a (~i, ~e) 1) Care apartine mai multor persoane. Casa ~a. Pamant ~. 2) Care se face impreuna; realizat de mai multe persoane; colectiv. Munca ~a. Opera ~a. Actiune ~a. 3) Care apartine tuturor; aflat in posesiunea tuturor; obstesc; colectiv. Bun ~. Interes ~. Vointa ~a. Drept ~. 4) Care nu se deosebeste prin nimic; lipsit de originalitate; obisnuit; ordinar; banal; trivial; vulgar. Metoda ~a. Figura ~a. Stil ~. Maniera ~a. ◊ In ~ impreuna. A iesi din ~ a se deosebi; a se distinge. /<fr. commun, lat. communis

comun, -A I. adj. 1. care apartine mai multora sau tuturor; care intereseaza pe mai multi sau pe toti; obstesc. ◊ (jur.) drept ~ = parte a dreptului cu aplicare generala; substantiv ~ = substantiv care serveste la indicarea obiectelor de acelasi fel; factor ~ = numar cu care se inmultesc toti termenii unei sume; divizor ~ = numar intreg cu care se impart exact mai multe numere intregi date; multiplu ~ = numar divizibil prin mai multe numere intregi date; numitor ~ = numitor care apartine mai multor fractii. ◊ a face cauza ~a cu cineva = a fi de partea cuiva. 2. obisnuit, normal, frecvent. ◊ loc ~ = idee, lucru stiut de toata lumea; banalitate. 3. mediocru, banal, de rand. II. s. n. ceea ce apartine tuturor sau mai multora; ceea ce este alcatuit pe baze obstesti. ◊ in ~ = laolalta, impreuna. ◊ a iesi din ~ = a se prezenta ca ceva aparte, neobisnuit. (<fr. commun, lat. communis)