istamplenie s.f. (inv.) iesire din fire, extaz.

REDAN, redane, s. n. 1. Lucrare simpla de fortificatie, alcatuita dintr-un zid in forma de unghi iesit in afara, folosita in trecut pentru apararea unei treceri. 2. Motiv decorativ sculptat in forma de dinti alaturati, folosit in arhitectura evului mediu. 3. fiecare dintre treptele amenajate in partea superioara a unui zid construit pe un teren inclinat. 4. Aliniere a cladirilor de-a lungul unei strazi, astfel incat un colt al lor sa fie iesit mai mult in strada. 5. Suprafata proeminenta, in forma de treapta, pe fundul cocei unei ambarcatii sau al unui hidroavion (ori al flotoarelor acestuia), care asigura alunecarea acestora pe apa cu o rezistenta redusa la inaintare. – Din fr. redan.

LABIRINTUL DIN CRETA (in mitologia greaca), opera arhitecturala, alactuita dintr-un numar foarte mare de incaperi si coridoare cu o dispunere atat de complicata, incat iesirea era aproape de negasit. Construit de Dedal, in Creta, la porunca regelui Minos, pentru a-l inchide pe Minotaur. Teseu a reusit sa-l strabata ajutat de firul Ariadnei. Unul dintre simbolurile mitice ale L. este acela al lumii sau al vietii considerate o caercera, ale carui drumuri intortocheate nu pot duce, in cele din urma, decat la moarte.

GALET¹, galeti, s. m. 1. Fragment dintr-o roca sau dintr-un mineral, slefuit si rotunjit prin actiunea marii, a torentelor, a ghetarilor etc. 2. Rola care permite o miscare prin rostogolire. 3. (Text.) Piesa de la masina de filat matase artificiala care intinde firul la iesirea din baia de filare. 4. (Tehn.) Bobina inelara. 5. (Tehn.) Sectiune a unui comutator rotativ. – Din fr. galet.

PAROS, -OASA, parosi, -oase, adj. 1. (Despre fiinte sau parti ale corpului lor) Acoperit cu mult par² (1). 2. (Despre tesaturi sau obiecte confectionate din astfel de tesaturi) Acoperit cu un strat pufos, format din capetele firelor care ies in afara. 3. (Despre plante, frunze, flori, tulpini) Acoperit cu par² (3). – Par² + suf. -os.

PARJOL, parjoluri, s. n. 1. Foc mare si iute; incendiu violent si mistuitor. ◊ Expr. A face parjol = a nimici (prin foc); a face prapad, a prapadi. A da parjol = a da foc, a distruge (prin foc); a incendia. A plange cu foc si parjol = a plange cu desperare. A se face foc si parjol = a-si iesi din fire, a se infuria foarte tare. 2. Caldura mare si inabusitoare; arsita, zapuseala, zaduf. 3. Fig. Prapad, dezastru, calamitate, pustiire, urgie. – Din parjoli (derivat regresiv).

APRINDE, aprind, vb. III. 1. Tranz. A face sa arda focul sau un material combustibil; a da foc unui obiect. ◊ Expr. A-si aprinde paie in cap = a-si crea singur o neplacere; a o pati cu cineva, a nu putea scapa de cineva. ♦ Refl. A incepe sa arda, a lua foc. 2. Tranz. (Inv.) A face sa ia foc o arma. 3. Refl. Fig. A izbucni, a se dezlantui. 4. Tranz. si refl. A face sau a incepe sa lumineze. A aprins lampa. 5. Refl. Fig. (Despre oameni) A se inflacara, a se pasiona; a-si iesi din fire. ♦ A se inrosi, a se imbujora (la fata). 6. Refl. (Despre fan, cereale, faina etc.) A se incinge¹; a se altera. – Lat. appre[he]ndere.

MANIA, manii, vb. I. Refl. A se lasa ori a fi cuprins de manie (1), a se supara foarte tare, a-si iesi din fire, a se infuria. ◊ Tranz. Cele auzite l-au maniat. [Pr.: -ni-a-] – Din manie.

BALAMA ~le f. 1) Dispozitiv metalic constand din doua placi unite intre ele, care, prinse respectiv de un cadru fix si de un panou mobil, fac posibila inchiderea si deschiderea panoului; tatana. 2) la pl. pop. Legatura mobila intre doua oase si locul acestei legaturi; incheietura; articulatie. ◊ A scoate (pe cineva) din ~le a enerva (pe cineva). A-si iesi (sau a sari) din ~le a se enerva tare; a-si iesi din fire. A-i tremura (cuiva) ~lele a avea frica; a se teme. [Art. balamaua; G.-D. balamalei ] /<turc. baglama

NABADAI f. pl. pop. Acces de manie nestapanita; dambla. ◊ Cu ~ a) suparacios; b) naravas. A-l apuca (sau a-l gasi) pe cineva (toate) ~le a) a fi cuprins de furie; b) a fi cuprins de frica; c) a avea o criza de epilepsie; d) a innebuni. A baga pe cineva in ~ a) a speria pe cineva; b) a face pe cineva sa-si iasa din fire. /Orig. nec.

A SE OTARI ma ~asc intranz. 1) A-si iesi din fire; a se burzului; a se mania. 2) A se stramba la fata in semn ca ceva (o mancare sau o bautura) are gust rau. /<bulg. ocerja

SARITA ~e f. 1): De-a ~a sarind; in salturi; prin sarituri. Pe ~e trecand peste anumite parti; facand omisiuni. La ~a in galop. 2): A scoate (pe cineva) din ~e a face (pe cineva) sa-si piarda rabdarea, sa-si iasa din fire; a supara grozav (pe cineva). A-si iesi din ~e a-si pierde calmul; a se enerva; a se infuria. /v. a sari

birzoi (-oaie), adj. – Ridicat, imbirligat; se spune exclusiv despre coada unor animale, cum sint ciinele, capra, calul etc. Sl. burzu „rapid” (› sb. brz, bg. braz; cf. Berneker 108), in parte contaminat de mag. borzolni (› rom. burzului). In afara de influenta acestui ultim cuvint, schimbarea semantica a lui birzoi se explica printr-o confuzie intre cauza si efect, caci animalele care alearga o fac de obicei cu coada ridicata. Der. birzeica, s. f. (sanie); birzoi, vb. (a-si pierde cumpatul, a-si iesi din fire; a se zbirli, a se speria); birzoiat, adj. (zbirlit; prost dispus); imborzoia, vb. (Trans., a se increti). Presupunem ca trebuie sa se adauge aceleiasi familii cuvintul birzoc, s. m. (cinepa ce ramine fara a creste), care trebuie probabil inteles „planta ce creste rapid”, adica „(planta) prematura, care nu ajunge la maturitate”.

bui (-uesc, -it) vb. – A navali, a se repezi, a da buzna. Sl. buiti sę, bujǫ sę pe care dictionarele il traduc prin „in deliciis vivere”, dar al carui sens pare a fi fost „sese (in deliciis) praecipitare”, cf. sb., cr. bujati „a fi furios”, pol. bujac „a-si iesi din fire” rom. buiac. Inv.

GALET s. m. 1. fragment mic de roca, piatra, cu muchiile rotunjite de actiunea marii sau a torentilor. 2. rola metalica montata intre doua piese in miscare, pentru a le micsora frecarea. ◊ piesa la masina de filat matase artificiala care intinde firul la iesirea din baia de filare. 3. element de tranformator electric, de forma unui inel, cu mai multe spire de infasurare. 4. sectiune a unui comutator rotativ. (< fr. galet)

toropala (-le), s. f. – Ciomag, bita. Ngr. τό ρόπαλον, cu aglutinarea art. (Candrea, GS, VI, 326). – Der. toroipan, s. n. (maciuca), prin schimb de suf. (expresia cu toroipanul „cu ghiotura, cu gramada” este o transpunere a expresiei ngr. μέ τό παράπανω „cu ghiotura”); toroipani, vb. (a aduce in stare de ameteala, a lasa fara simtire; a cuprinde, a coplesi, a invinge; a strivi, a zdrobi; refl., inv., a se exalta, a-si iesi din fire), probabil de aceeasi origine (dar cf. rus. toropiti „a se zori”, sl. utrupeti „a ameti”; Cihac, II, 418; Tiktin); toropeala, s. f. (moleseala; somnolenta).

AFARA adv. Dincolo de limitele unui spatiu inchis; in exterior. ◊ Afara de aceasta = pe langa aceasta, in plus. ◊ Din cale-afara sau afara din cale = peste masura, neobisnuit, foarte. ◊ Loc. conj. (Pleonastic) Afara numai daca nu... = numai cu conditia ca..., afara de cazul cand... ◊ Loc. prep. Afara de... = cu exceptia..., fara a mai socoti si... ◊ Expr. A da afara = a scoate cu forta; a elimina, a exclude; a concedia dintr-un post. (Reg.) A-si iesi afara din rabus = a-si pierde cumpatul, a-si iesi din fire. ♦ (Cu valoare de interjectie) iesi! pleaca! du-te! – Lat. ad-foras.

BALAMA, balamale, s. f. Mic dispozitiv metalic, compus din doua piese articulate intre ele pe un ax, una putand fi prinsa de un cadran fix, iar cealalta de o piesa mobila, careia ii permite o miscare de inchidere si de deschidere; tatana. ♦ Fig. (Fam., la pl.) Incheieturi, articulatii ale corpului. ◊ Expr. A-i (sau a i se) slabi sau a i se m**a cuiva sau a nu-l (mai) ajuta (sau tine) pe cineva balamalele = a pierde vigoarea (din cauza batranetii, a oboselii, a fricii). A scoate (pe cineva) din balamale = a enerva. A (sau a-si) iesi (sau a-si sari) din balamale = a-si iesi din fire. A-i tremura (cuiva) balamalele = a se teme. – Tc. baglama.

NABADAIOS, -OASA, nabadaiosi, -oase, adj. (Adesea substantivat) 1. (Pop. si fam.) Care se supara usor, care isi iese repede din fire. ♦ Care se tine de glume, de farse. ♦ (Despre animale) Naravas. 2. (Reg.) Epileptic. – Nabadai¹ + suf. -os.

SCENA s.f. 1. Parte mai ridicata a unei sali de teatru, unde joaca actorii. 2. Teatru; arta dramatica. ◊ A parasi scena = a se retrage din teatru, (fig.) dintr-o activitate oarecare; a pune in scena = a organiza felul in care se va reprezenta o piesa de teatru. ♦ Decorurile folosite pentru a reprezenta locul unde se petrece actiunea piesei. 3. Subdiviziune a unui act dintr-o piesa determinata fie de intrarea sau iesirea unui personaj, fie de modificarea locului sau a timpului de actiune. ♦ (P. ext.) Scurta etapa in desfasurarea unei opere literare in care se consuma o singura intamplare, intr-un cadru neschimbat. 4. Loc unde se petrece o actiune sau o activitate. 5. Actiune, fapt, eveniment care poate impresiona pe cineva. 6. Cearta, iesire violenta, scandal. // (In forma scen-, sceno-) Element prim de compunere savanta cu semnificatia „(referitor la) scena”. [Pron. sce-. / < fr. scene, it. scena, cf. lat. scaena, gr. skene – adapost, refugiu].

desira (desir, desirat), vb. – 1. A intinde, a extinde. – 2. A imprastia, a raspindi. – 3. (Despre obiecte) A iesi de pe firul pe care au fost insirate. Lat. diserrāre (Candrea), cf. fr. (deserrer). Tiktin il deriva gresit de la desfira. La ultimele sensuri este evidenta intilnirea cu des-sira, de la sir „rind, sirag”. – Der. desirat, adj. (vlajgan, lungan).

Gorgones, (Euryale, Stheno si Medusa) cele trei fiice monstruoase ale lui Phoreys si Ceto. Dintre ele, primele doua erau nemuritoare. Medusa – considerata prin excelenta „gorgona” – era muritoare. Salasul gorgonelor se afla la capatul lumii, in apropierea Gradinii Hesperidelor. Ele aveau o infatisare inspaimintatoare: in jurul capetelor li se incolaceau zeci de serpi, privirile lor de foc impietreau pe oricine le-ar fi intilnit; aveau brate de bronz si aripi de aur, cu ajutorul carora se inaltau in vazduh. Perseus a reusit sa ucida Medusa in timp ce dormea (v. Perseus). Cind i-a taiat capul, din gitul ei retezat au iesit cei doi fii pe care i-i daruise Poseidon, singurul dintre zei care avusese curajul sa se impreune cu ea: Chrysaor si calul inaripat Pegasus. Mai tirziu, zeita Athena si-a impodobit egida cu chipul Medusei, a carei simpla vedere transforma pe orice muritor in stana de piatra. Singele ei, adunat de Perseus, putea fi folosit cind ca o otrava ucigatoare, cind ca un leac tamaduitor.

COSMOPOLIT, -A, cosmopoliti, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care apartine cosmopolitismului, privitor la cosmopolitism; care manifesta cosmopolitism. ♦ (iesit din uz) Care era atras de tot ce era strain. 2. Care tine de mai multe culturi, comun mai multor tari sau tuturor tarilor; universal. ♦ Pestrit, amestecat (prin prezenta mai multor nationalitati si limbi). Oras cosmopolit. – Din fr. cosmopolite. Cf. (pt. sensul 1) rus. kosmopolit.

SLUJBAS s. 1. angajat, salariat, (inv. si pop.) naimit, (pop. si fam.) simbrias, (inv.) lefegiu, supus. (Era ~ al statului.) 2. functionar, (iesit din uz) amploiat, (inv.) madular. (~ la o banca.) 3. (la pl.) angajati (pl.), personal, salariati (pl.). (Au fost convocati toti ~ii institutiei.)

BUSOLA ~e f. 1) Instrument de orientare, constand dintr-un cadran si un ac magnetic mobil, care indica directia nord; compas. ◊ A-si pierde ~a a) a-si pierde dreapta judecata; a se zapaci; a se buimaci; a se nauci; b) a pierde simtul masurii; a-si iesi cu totul din fire. 2) fig. Principiu calauzitor (in viata sau intr-un domeniu de activitate). /<fr. boussole

CERBER (KERBEROS) (in mitologia greaca), monstru fabulos, infatisat ca un ciine cu trei (sau o suta) de capete si coada de sarpe. Fratele Hidrei din Lerna si al Gorgonelor. Paznic al portilor Infernului, permitea spiritelor numai Intrarea, nu si iesirea de aici. A fost pacalit doar de Orfeu si de Kerakles.

PASERIFORMA ~e f. 1) Ordin de pasari raspandite pe intreg globul, ai caror pui ies din ou golasi si sunt orbi. 2) la sg. Pasare din acest ordin. /<fr. passeriformes

TRANSCENDENT ~ta (~ti, ~te) (in opozitie cu imanent) 1) Care se afla dincolo de limitele unei sfere anumite sau ale lumii materiale in genere. 2) (in filozofia lui Kant) Care iese dincolo de lumea empirica, fiind inaccesibil cunoasterii bazate pe experienta. [Sil. trans-cen-] /<fr. transcendant, lat. transcendens

EFUZOR s.n. Partea prin care sunt evacuate gazele arse la iesirea lor dintr-un reactor. [Cf. fr. effuseur].

sortas, sortasi, s.m. (inv. si pop.) 1. persoana care a iesit la sorti. 2. tanar care era desemnat prin sorti sa presteze serviciul militar; sortar.

SANTUNG s. n. tesatura de matase naturala, din fire de grosime neuniforma, care ies in relief. (< fr. chantoung)

CASCADA, cascade, s. f. 1. Cadere naturala de apa pe cursul unui rau, provocata de o ruptura de panta in profilul longitudinal al vaii; cataracta. ◊ Expr. Cascada de ras = ras zgomotos, sacadat si prelungit. 2. (Tehn.; in sintagma) Montaj in cascada = model de legare a unor aparate sau masini electrice astfel incat curentul de la intrarea unui element sa fie egal eu cel de la iesirea elementului anterior. – Din fr. cascade.

PERIMA, pers. 3 perimeaza, vb. I. Refl. (Despre idei, conceptii, teorii) A inceta sa mai fie actual, sa mai corespunda; a iesi din uz; a se demoda, a se invechi, ♦ (Jur.; despre procese, actiuni etc.) A se stinge (in fata unei instante) din cauza depasirii termenului legal. – Din fr. perimer.

SANTUNG s. n. Varietate de tesatura de in sau de matase (naturala), din fire mai groase si neuniforme, care ies in relief pe suprafata tesaturii. – Din fr. chantoung.

ARHAIC ~ca (~ci, ~ce) 1) Care tine de trecutul (foarte) indepartat; care este dintr-o epoca (foarte) indepartata. 2) (despre cuvinte, expresii, constructii etc.) Care era folosit intr-o epoca indepartata; iesit din uzul curent; invechit. [Sil. -ha-ic] /<fr. archaique

SANTUNG n. Tesatura de in sau de ma-tase, realizata din fire cu variatii de grosime, care ies in relief pe suprafata. /<fr. chantoung

CASCADA s.f. 1. Torent de apa care cade de la o mare inaltime; cataracta. ◊ Cascada de ras = ras sacadat si prelungit. 2. Montaj in cascada = mod de legare a unor aparate, masini sau circuite electrice astfel incat curentul de la intrare sa fie egal cu cel de la iesirea elementului anterior. [< fr. cascade, cf. it. cascata – cadere].

CASCADA s. f. 1. cadere naturala de apa de la o mare inaltime; cataracta². 2. (fig.) suita de lucrari care se produc in sacade. ♦ ~ de ras = ras sacadat si prelungit; ~ de aplauze = aplauze puternice. 3. montaj in ~ = mod de legare a unor aparate, masini sau circuite electrice astfel incat curentul de la intrare sa fie egal cu cel de la iesirea elementului anterior. ♦ succesiune de uzine hidroelectrice pe un curs de apa regularizat. 4. cadere libera, pe sol, a unui acrobat sau cascador. (< fr. cascade)

ARIADNA (in mitologia greaca), fiica lui Minos, regele Cretei. I-a inlesnit lui Teseu iesirea din Labirint cu ajutorul unui fir calauzitor dupa ce acesta ucisese Minotaurul (de aici expresia „firul Ariadnei”). Parasita mai tirziu de acesta, a devenit sotia zeului Dionysos.

ENERVA, enervez, vb. I. Tranz. si refl. A face sa-si piarda sau a-si pierde calmul, a-si iesi sau a scoate pe cineva din fire; a (se) infuria, a (se) irita; a (se) indispune. – Din fr. enerver.

DESIRA, desir, vb. I. Refl. 1. (Despre obiecte insirate pe ata, in special despre margele) A iesi de pe ata pe care au fost insirate (adesea cazand si imprastiindu-se). ◊ Tranz. Desira margele. 2. (Despre ata infasurata pe ghem sau despre gheme) A se desfasura intr-un fir lung continuu. ◊ Tranz. Desira ata de pe ghem. 3. (Despre impletituri sau obiecte impletite) A se desface, a se destrama. ◊ Tranz. A desirat dantela. 4. fig. (Despre oameni sau corpul omenesc) A se destinde (2) in toata lungimea lui. 5. fig. (Rar; despre locuri si peisaje din natura) A se desfasura in fata privitorului. – Lat. diserrare. Cf. sir.

DESIRAT, -A, desirati, -te, adj. 1. (Despre obiecte insirate pe ata) Care a iesit de pe ata pe care au fost insirate. 2. (Despre ata infasurata pe ghem sau despre gheme) Care s-a desfasurat intr-un fir lung continuu. 3. (Despre impletituri, tesaturi) Destramat, desfacut. 4. fig. (Despre manifestari ale gandirii) Fara sir; dezordonat, dezlanat. 5. fig. (Despre oameni; adesea substantivat) Excesiv de inalt si de slab. ♦ (Despre parti ale corpului omenesc) Prea lung si slab. – V. desira.

PAUCI QUOS AEQUUS AMAVIT IUPITER (lat.) putini (sunt) cei pe care i-a iubit drpetul Iupiter – Vergiliu, „Eneida”, VI, 129-130. Referire la rarii muritori care, ocrotiti de Iupiter, au iesit din Infern. Cu alte cuvinte, putini sunt cei favorizati de soarta.

DESCURCA, descurc, vb. I. 1. Tranz. A face sa nu mai fie incurcat; a descalci. 2. Refl. si tranz. A iesi sau a scoate pe cineva dintr-o situatie incurcata, dificila, neobisnuita. 3. Tranz. A lamuri, a limpezi, a clarifica o problema, o situatie confuza, incurcata. – Des¹- + [in]curca.

CRAVATA, cravate, s. f. Accesoriu al imbracamintei (barbatesti), constand dintr-o fasie ingusta de stofa, de matase etc. care se innoada la gat si ale carei capete sunt de obicei lasate sa atarne pe piept. ◊ (iesit din uz) Cravata rosie (sau de pionier) = bucata de tesatura de culoare rosie, de forma triunghiulara pe care o purtau la gat pionierii. – Din fr. cravate.

PENSIE s.f. Suma de bani care se acorda (lunar) persoanelor care au iesit din productie pentru limita de varsta sau sunt ori au devenit inapte de a munci. ♦ Suma de bani acordata anual de stat, de o institutie etc. cuiva, ca recompensa pentru merite sau servicii speciale. [Gen. -iei, var. pensiune s.f. / < fr. pension].

PORTO-FRANC s.n. Port cu regim vamal special in care marfurile importate sau aflate in tranzit sunt scutite de taxe de intrare si de iesire. [Var. porto-franco s.n. / < it. porto-franco].

spront, spronturi, s.n. (reg.) 1. bustean ale carui capete au fost rotunjite cu toporul. 2. (in forma: spiront) capat iesit al unui butuc. 3. (in forma: stront) capatul mai gros al unui bustean.

IMPUSCAT, -A, impuscati, -te, adj. 1. Care a fost omorat prin impuscare. ◊ (Expr.) A fugi (sau a iesi, a se duce) (ca) impuscat = a fugi, a se duce repede, glont. 2. (Despre vopsele, tencuieli si despre peretii pe care sunt aplicate) Care s-a degradat (la suprafata) prin umflare, cojire etc.; coscovit, scorojit, cojit. 3. (Despre pereti de beton) in care s-au introdus, cu un aparat special, cuie. – V. impusca.

JURNAL, jurnale, s. n. 1. Publicatie periodica avand aparitie zilnica; ziar, gazeta. 2. (De obicei in sintagma jurnal de moda) Publicatie periodica in care se dau desene si tipare de imbracaminte si accesorii. 3. Insemnari zilnice ale cuiva despre anumite evenimente legate, de obicei, de viata sa; insemnari zilnice ale unor observatii stiintifice. ◊ Jurnal de calatorie = relatare in scris, zi de zi, a unei calatorii. Jurnal de bord = registru in care se consemneaza cronologic faptele survenite in timpul calatoriei unei nave. Jurnalul actiunilor de lupta = document militar in care sunt descrise zilnic pregatirea si desfasurarea actiunilor de lupta. 4. (iesit din uz) Emisiune de radio si televiziune sau film de scurt metraj, rulat de obicei inaintea filmului artistic de lung metraj, care prezinta evenimente, stiri, informatii de stricta actualitate. 5. (Cont.) Registru in care sunt inscrise cronologic operatiile banesti, evenimentele supuse evidentei etc. – Din fr. journal.

MATRICOL, -A, matricoli, -e, s. f., adj. 1. S. f. Registru in care se inscriu, intr-o institutie, numele persoanelor a caror evidenta este necesara; (in special) registru folosit in scoli, in care se inscriu numele, datele personale si situatia scolara a elevilor. ♦ Numar de ordine sub care sunt inscrisi soldatii in registrul unui regiment. 2. S. f. (iesit din uz) Bucata dreptunghiulara de panza sau de stofa pe care se indica scoala la care invata un elev (si numarul sub care era inscris aici) si pe care acesta o purta prinsa pe brat sau pe piept. 3. Adj. De matricola; matricular. [Var.: matricul, -a s. f., adj.] – Din fr. matricule, lat. matricula, it. matricola.

COSMOPOLITISM s. n. 1. Conceptie din epoca sclavagismului grec si roman, care promova ideea „cetateniei universale”. ♦ Conceptie potrivit careia patria e lumea intreaga, iar omul, cetatean al ei. 2. (iesit din uz) Admiratie manifestata fata de tot ce era strain. – Din fr. cosmopolitisme. Cf. (pt. sensul 2) rus. kozmopolitizm.

SCENA, scene, s. f. 1. Parte mai ridicata si special amenajata in incinta unei sali de spectacole sau in aer liber, unde se desfasoara reprezentatiile. ◊ Expr. A pune in scena = a regiza. ♦ Teatru. ◊ Expr. A parasi scena = a) a parasi profesiunea de actor; b) a se retrage dintr-o activitate. 2. Subdiviziune a unui act dintr-o opera dramatica, marcata prin intrarea sau iesirea unui personaj. 3. fig. Loc unde se petrece ceva. 4. fig. Actiune capabila de a impresiona pe cineva, de a-i atrage atentia; intamplare interesanta. ♦ (Concr.) Compozitie plastica in care sunt de obicei infatisate mai multe personaje. 5. fig. Cearta, iesire violenta. ◊ Expr. (Fam.) A-i face cuiva o scena = a aduce cuiva imputari violente (cu amenintari, cu lacrimi etc.). – Din fr. scene, it. scena, lat. scaena.

MATASE ~asuri f. 1) Fibra naturala obtinuta prin depanarea gogosilor de viermi de matase; borangic. 2) Tesatura din asemenea fibre; borangic. 3) Fibra textila artificiala care imita firul de borangic. 4) Tesatura din asemenea fibre. 5) la pl. Varietati ale acestei tesaturi. 6) (cu sens colectiv) Cantitate mare de obiecte confectionate din asemenea tesatura. ◊ Crescut in ~ crescut in avutie; rasfatat. 7) Totalitate a firelor subtiri, cafenii-galbui, care invelesc stiuletele porumbului si ies din panusi in forma de smoc. ◊ ~asea-broastei sau ~-de-apa specie de alge verzi plutitoare pe suprafata apelor statatoare; matreata. [G.-D. matasii] /<lat. metaxa

DEALU, Manastirea ~, manastire de maici, situata la 4 km de Targoviste, in satul Viforata, com. Aninoasa. Intemeiata (probabil) in timpul domniei lui Mircea cel Batran, este mentionata documentar, la 17 nov. 1431, intr-un act emis de domnul Alexandru Aldea. Biserica Manastirii D., cu hramul Sf. Nicolae, a fost construita in 1499-1501, din initiativa domnului Radu cel Mare si terminata de fratele sau Vlad cel Tanar, in 1510-1512. Picturile murale interioare executate in 1514-1515 de o echipa de zugravi condusa de mesterul Dobromir din Targoviste si refacute in 1713. Importanta necropola domneasca (aici se afla mormintele voievodale ale lui Radu cel Mare 1508, Vlad Inecatul 1532, Patrascu cel Bun 1557, racla cu capul lui Mihai Viteazul). In sec. 16, aici a fost instalata o tiparnita, de sub teascurile careia au iesit Liturghierul (1508), Octoihul (1510) si Evangheliarul (1512). La Manastirea D. a functionat Liceul militar „Nicolae filipescu” (1912-1940).

MATASE, (1) matasuri, s. f. 1. Fibra textila naturala de borangic prelucrat. ♦ Fibra textila vegetala sau sintetica fabricata prin diverse procedee chimice si avand proprietati asemanatoare cu cele ale firului de borangic. ♦ Tesatura fina, cu desime mare si greutate mica, executata din astfel de fibre; (la pl.) varietati de tesaturi din aceste fibre. ◊ Loc. adj. De matase = matasos, lucios, moale. ◊ Expr. Crescut in matase = crescut in avutie, in belsug; rasfatat, cocolosit. ♦ Ata de matase (1). 2. (Bot.; cu sens colectiv) fire subtiri, cafenii-galbui, care invelesc stiuletele porumbului si care ies din panusi in forma de smoc. 3. Compuse: (Bot.) matasea-broastei = denumire data unor alge verzi, filamentoase, care formeaza mase plutitoare la suprafata apelor dulci statatoare; matasea-bradului = matreata-de-arbori. [Pr.: (reg.) matasa] – Lat. metaxa.

ARMONIU, armonii, s. n. Instrument muzical cu claviatura asemanator cu orga, la care sunetele sunt produse de vibrarea unor lamele metalice la presiunea aerului iesit dintr-un burduf actionat cu pedale. – Din fr. harmonium, germ. Harmonium.

EXPLOZIE s.f. 1. Detonatie produsa prin descompunerea unei substante explozive sau prin expansiunea unui gaz; reactie fizico-chimica rapida in care se produce o cantitate mare de gaz la temperatura inalta, efectuandu-se si un lucru mecanic. 2. Trecere brusca a unui fenomen de la vechea lui calitate la una noua, prin distrugerea calitatii vechi. 3. (fig.) Manifestare, izbucnire violenta a unui fenomen, a unui sentiment etc. ♦ Explozie demografica = crestere brusca a unei populatii. 4. iesire brusca a aerului din aparatul fonator dupa ce a fost oprit de un obstacol. [Gen. -iei, var. esploziune, exploziune s.f. / cf. fr. explosion, lat. explosio].

IONA (sec. 8 i. Hr.), profet evreu. A predicat la Ninive. Potrivit „Vechiului Testament” a fost inghitit de un chit (balena), din pantecele caruia a iesit teafar dupa trei zile. Praznuit la 21 sept. ♦ Carte a „Vechiului Testament” (4 cap.), care figureaza printre cartile profetice.

Ariadne, fiica regelui Minos si a Pasiphaei. Cind Theseus a sosit in Creta pentru a se lupta cu Minotaurul (v. si Theseus), Ariadne, care se indragostise de erou, l-a ajutat sa iasa din coridoarele intortocheate ale labirintului calauzindu-se dupa un fir care i-a aratat calea de intoarcere. Ca sa o scape de minia lui Minos, Theseus i-a fagaduit Ariadnei s-o ia cu el la Arhenae. A parasit-o insa pe drum, in insula Naxos, unde, dupa o varianta, a fost ucisa de Artemis. Dupa o alta legenda, Dionysus, care trecea pe acolo, s-ar fi indragostit de tinara fata si ar fi luat-o in casatorie. Ca dar de nunta el i-a oferit o coroana de aur, faurita de Hephaestus, coroana care mai tirziu a fost transformata intr-o constelatie.

EMERSIUNE s. f. 1. iesire partiala a unui corp dintr-un lichid in care a fost cufundat; stare in care se afla un asemenea corp. 2. reaparitie pe bolta cereasca a unui astru eclipsat. (< fr. emersion, lat. emersio)

FASA, fesi, s. f. 1. Bucata lunga si ingusta de panza cu care se infasoara strans copiii mici, peste scutece. ◊ Expr. Din (sau in) fasa = (de) pe vremea cand era copil mic; p. ext. de cand se stie, de la inceput. Abia iesit din fasa = foarte tanar, inca copil. 2. Fasie lunga si ingusta de tifon cu care se bandajeaza ranile. [Pl. si: fese] – Lat. fascia.

via (viez, vis), vb. – A trai. – Mr. vie. Lat. vῑvere (Tiktin; Candrea; lipseste in REW 9411), cf. it. vivere, prov., cat. viure, fr. vivre, sp. vivir, port. viver. Inv., aproape iesit din uz; totusi se aude uneori; de ex. in Munt. Conjug. inv. era viu, vie, in loc de viez, vieaza. A fost inlocuit de trai, poate din cauza omofoniei partiale cu a veni (Puscariu, Lr., 207). Cf. viu. – Der. vietnic, adj. (locuitor, statator), cu suf. sl. -nic, gresit -tnic, cum apare in multe cuvinte sl., cf. cirstnic, platnic etc. (dup[ Tiktin, prin analogie cu sl. ziteliniku).

DECROSA vb. I. tr. a desprinde ceva care a fost agatat. II. refl. 1. (despre o masina electrica) a se opri din mers, a iesi din regimul de functionare. 2. (mil.) a rupe contactul cu inamicul. 3. (despre straturi geologice) a se deplasa orizontal de-a lungul unei fracturi. (< fr. decrocher)

SA conj. 1) (semn al conjunctivului) Sa mergem. 2) (introduce mai multe tipuri de propozitii: subiective, predicative, atributive, completive, finale etc.) Trebuie sa plec. Pare sa fie om cumsecade. E cazul sa incepem lucrul. M-a rugat sa-l vizitez. A iesit sa-l intampine. 3) (in locutiuni conjunctionale) Pana sa. Numai sa. Fara sa. /<lat. si

A S*****I slobod tranz. pop. 1) A face sa fie slobod; a elibera. ~ din robie. ~ un teritoriu. 2) rar (persoane) A elibera dintr-o functie; a concedia. ~ din lucru. 3) (lichide, gaze) A face sa curga. ~ sange. ~ vin din butoi. 4) (sunete, strigate, tipete) A produce cu ajutorul aparatului de articulatie; a emite. ~ un chiot prelung. 5) (caldura, mirosuri, vapori etc.) A lasa sa iasa raspandindu-se; a degaja; a emana. 6) (obiecte) A desprinde din locul de unde a fost fixat. /Din slobod

Cerberus, temutul ciine care strajuia la portile Hadesului. Nascut din gigantul Typhon, el era frate cu hidra din Lerna si cu leul din Nemea. Cerberus era infatisat ca un monstru infricosator, dupa unii cu trei, dupa altii cu o suta de capete. Avea coada de sarpe, iar in jurul gitului i se incolaceau de asemenea serpi. Cerberus avea insarcinarea sa nu-i lase sa intre in Hades decit pe morti si sa nu mai lase pe nimeni sa iasa de acolo. Singurul care a reusit sa-l invinga si sa-l supuna a fost Heracles (v. si Heracles). Se spunea ca mai tirziu Cerberus a fost vrajit, si el, de cintecul lui Orpheus.

OARECARE, oarecare, adj. nehot., pron. nehot. I. Adj. nehot. 1. Care nu a fost identificat sau precizat mai indeaproape; oaresicare. ♦ Anumit. 2. Indiferent care; careva. 3. Fara importanta, neinsemnat; care nu iese din comun. II. Pron. nehot. (Inv. si reg.) Cineva, unul; careva. – Oare + care.

STATIONAR¹ ~e n. 1) Institutie medicala in care sunt internati bolnavii pentru diagnosticare si tratament; spital. 2) inv. Mic vas militar care supraveghea intrarea si iesirea din port. /<fr. stationnaire, lat. stationarius

TATANA, tatani, s. f. 1. Balama. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) din tatani = a supara rau, a infuria pe cineva, a scoate din sarite. A-si iesi din tatani = a-si pierde rabdarea, a se infuria. 2. Portiune unde cele doua valve ale unei scoici sunt unite printr-un ligament elastic. 3. (Pop.) Radacina unui furuncul. – Lat. *titina.

PALARIE, palarii, s. f. 1. Obiect folosit pentru acoperirea capului, format dintr-o calota de pasla, de paie, de panza etc. (cu boruri). ◊ Expr. (Fam.) A lovi (sau a plezni) (pe cineva) in palarie = a spune cuiva o vorba intepatoare, a da cuiva o veste neasteptata si neplacuta. 2. P. a**l. Partea superioara, in forma de palarie (1), a unor ciuperci. ♦ Discul fiorii-soarelui, in care sunt infipte semintele. ♦ Abajur. ♦ Capacel de metal de la o lampa cu petrol, cu o deschizatura prin care iese fitilul. 3. Compus: (Bot.) palaria-sarpelui = ciuperca otravitoare cu palaria (2) rosie cu pete albe (Amanita muscaria): palaria-cucului = planta erbacee din familia geraniaceelor, cu flori rosii-brune sau violet-inchis, folosita ca planta medicinala (Geranium phaneum). 4. (Geol.; in sintagma) Palarie de fier = zona superficiala oxidata a unui zacamant metalifer. – Et. nec.

PENSIE, pensii, s. f. Suma de bani lunara ce se acorda persoanelor care au iesit din activitatea profesionala pentru limita de varsta, pentru invaliditate etc. sau care si-au pierdut sustinatorul si sunt incapabile de munca. ◊ Pensie de intretinere sau pensie alimentara = suma de bani pe care cineva trebuie sa o plateasca unei persoane pe care justitia il obliga sa o intretina. ◊ Loc. adj. La pensie = care este pensionar. ◊ Loc. vb. A iesi (sau a scoate pe cineva) la pensie = a (se) pensiona. ♦ (Inv.) Subsidiu. – Din rus. pensija.

A SE DESIRA ma desir intranz. 1) (despre obiecte insirate pe ata, mai ales despre margele) A iesi de pe ata (imprastiindu-se). 2) (despre gheme sau ata infasurata pe ghem) A se desface intr-un fir lung si continuu; a se desfasura. 3) (despre obiecte impletite) A se desface, indepartandu-se fir de fir; a se rasfira. 4) fig. (despre persoane) A se intinde in toata lungimea. /<lat. diserrare

BAIAT, baieti, s. m. 1. Copil de s*x barbatesc. 2. Persoana de s*x barbatesc iesita nu de mult din varsta copilariei; p. ext. adolescent, flacau. ◊ (Cu nuanta afectiva, chiar despre persoane mai in varsta) Bun baiat! 3. fiu, fecior (al cuiva). 4. Tanar angajat la un stapan sau la un patron. ◊ Baiat de casa = valet, fecior. ♦ (iesit din uz) Chelner. [Var.: (reg.) baiet s. m.] – Din [im] baia.

stim s.n. (pop.) 1. fire de lana (scurte si de proasta calitate) care raman, dupa daracit, in coltii daracului; resturi de lana sau de canepa ce ies din tesaturi, cand se dau la piua. 2. (fig.) par (de pe capul omului). 3. (reg.) iarba deasa, scurta si greu de cosit. 4. (reg.) planta cu tulpina rigida, cu frunze subtiri si cu spicuri lungi; taposica.

NEBUN¹ ~a (~i, ~e) 1) si substantival (despre persoane) Care are tulburari psihice grave; care si-a iesit din minti; alienat mintal; dement. ◊ ~ de cap se spune despre cineva care sufera de o boala mintala. Casa de ~i spital de boli psihice. Esti ~? se spune pentru a-si exprima dezacordul in legatura cu actiunile, afirmatiile sau cu intentiile cuiva. A fi ca ~ a-si pierde cumpatul (in urma unei emotii). A fi (sau a umbla) ~ dupa cineva (sau dupa ceva) a-i placea cuiva cineva sau ceva nespus de mult. Nu te fa ~! a) nu te face a nu pricepe; b) nu-ti face de cap!; astampara-te! 2) fig. Care este lipsit de chibzuinta in actiuni; nesocotit; nesabuit. Gand ~. 3) si adverbial Care vadeste o putere de nestavilit; deosebit de tare. Vantul bate ~. /ne- + bun

DESPRINDE, desprind, vb. III. I. Tranz. 1. A desface un lucru de altul cu care este unit, prins; a separa. 2. A rupe, a dezlipi si a scoate sau a lua ceva din locul in care a fost prins, asezat, pus. ♦ A desface un obiect din balamalele, nasturii, copcile, sireturile etc. care il sustin. ♦ A lua din cui sau din cuier. 3. A scoate din jug sau din hamuri un animal de tractiune; a dejuga, a deshama. II. Refl. 1. A se desface si a cadea sau a se indeparta de la locul unde era prins, fixat; a se detasa. 2. A se desface dintr-un tot, a se separa; p. ext. a se contura, a se deslusi. ♦ (Despre oameni) A iesi dintr-un grup sau dintr-o multime, a se detasa. ♦ (Rar) A se desparti, a se separa de cineva. 3. fig. A rezulta, a reiesi. ♦ A se distinge, a se intelege, a se auzi. [Perf. s. desprinsei, part. desprins] – Des¹- + prinde.

arat (arate), s. n. – Plug. Mr. aratru. Lat. arātrum (Puscariu, Dacor., VIII, 324; Lacea, Dacor., VI, 339). Cuvintul este foarte rar, are circulatie mica in regiunea Muscel. A fost inlocuit de plug, poate datorita confuziei cu part. de la a ara; este posibil sa se pastreze, confundat cu totul cu acesta, in expresii ca a iesi la arat. Cf. ara.

BILET ~e n. 1) Bucata mica de hartie sau de carton imprimat, care, fiind procurat contra unei plati, atesta dreptul de a beneficia de ceva. ~ de teatru. ~ de loterie. ◊ ~ de voie hartie prin care unui militar i se permite de a iesi in oras. ~ de banca hartie de valoare, emisa de o banca. 2) Scrisoare scurta. /<fr. billet

IVEALA s. f. (Rar) Ivire. ◊ Expr. A iesi la iveala = a aparea, a se infatisa; a se descoperi. A scoate (sau a da) la iveala = a da pe fata, a face cunoscut, evident; a face sa fie vazut; a tipari. – Ivi + suf. -eala.

CORN¹ coarne n. 1) Excrescenta dura de diferite forme, para sau impara, care creste pe capul unor mamifere. ◊ Cu coarne care iese din cadrele firescului; de necrezut. A-si arata coarnele a) a se posta in pozitie de aparare; a se pune in garda; b) a-si da pe fata firea rea. A fi mai cu coarne a se crede mai destept, mai rasarit. A se lua in coarne cu cineva a intra in conflict, a se incaiera cu cineva. A pune cuiva funia in coarne a-l face pe cineva sa actioneze contrar vointei sale; a-l supune. A pune coarne a insela (in casnicie). 2) Substanta osoasa din care sunt constituite excrescentele de pe capul unor mamifere. Pieptene de ~. 3) Fiecare dintre cele doua antene de pe capul unor vietati mici. Coarnele melcului. Coarnele carabusului. 4) mai ales la pl. Obiecte sau parti ale acestora care au forma de semicerc. ◊ De la coarnele plugului de la tara; din patura taraneasca. /<lat. cornu

CERCA, cerc, vb. I. (Adesea in concurenta cu incerca). 1. Tranz. A cerceta, a examina; a iscodi. 2. Tranz. si refl. A se stradui, a se sili, a cauta sa... Biata fata... se cerca sa zica si ea ceva (ISPIRESCU). 3. Tranz. (Pop.) A proba, a cauta sa vezi daca ceva e bun, potrivit etc. 4. Tranz. (Inv. si reg.) A cauta. Cercam un vad Sa ies la lumea larga (EMINESCU). 5. Tranz. (Inv.) A supune la grele incercari. Mai mult de opt zile cercara tara (BALCESCU). 6. Tranz. A vizita, a frecventa. Nici carciumaritei nu-i era tocmai urat a sta intre noi, de ne cerca asa des (CREANGA). 7. Intranz. A reveni; a da tarcoale. 8. Tranz. unipers. A fi cuprins de o anumita stare sufleteasca, de o durere fizica etc. – Lat. circare.

HERAKLES (HERCULE), in mitologia greaca, cel mai de seama erou, inzestrat cu o forta fizica neobisnuita. fiu al lui Zeus si al muritoarei Alcmene. La porunca regelui Euristeu al Argosului, si pentru a ispasi pacatul de a-si fi omorat sotia si copiii, H. indeplineste cele 12 munci (incercari) din care iese victorios. De pe rugul pe care si-l ridicase, pentru a scapa de chinurile pricinuite de camasa otravitoare cu filtrul magic trimisa de sotia sa Deianeira, H. a fost inaltat de zei in Olimp, dobandind nemurirea. Aici se va casatori cu Hebe. Muncile lui H.: uciderea prin sugrumare a Leului din Nemeea; uciderea Hidrei din Lerna; prinderea si aducerea, de viu, pe umeri, a mistretului de pe muntele Erymanthos; prinderea caprioarei cu copite de arama si coarne de aur; curatarea grajdurilor regelui Augias; omorarea pasarilor daunatoare de pe lacul Stymphalos; prinderea taurului din Creta; imblanzirea iepelor antropofage ale regelui Diomede; rapirea cingatorii reginei Amazoanelor; aducerea cirezilor de boi ale lui Geryoneus si omorarea acestuia; furtul merelor de aur din gradina Hesperidelor; aducerea din Infern a cainelui cu trei capete Cerber, si inapoierea acestuia lui Hades.

SPECIAL, -A, speciali, -e, adj. Care se deosebeste de alte lucruri asemanatoare prin trasaturi care ii sunt proprii; care se afla numai la un lucru sau la o anumita categorie de lucruri; (adesea adverbial) care este facut, destinat, rezervat pentru a corespunde unui anumit scop; p. ext. iesit din comun, deosebit de bun, de valoros; exceptional. ◊ Loc. adv. In special = mai ales, indeosebi; in mod particular, in speta. ♦ (Despre editii de presa, publicatii) Publicat cu o ocazie deosebita sau la o data festiva. ♦ Care apartine unei anumite specialitati (1), de stricta specialitate. [Pr.: -ci-al] – Din fr. special, lat. specialis.

BULB, bulbi, s. m. 1. Tulpina (subterana) a unor plante, alcatuita din frunze in forma de tunici sau solzi suprapusi (in care se depun substante de rezerva), cu un invelis membranos uscat. 2. (In sintagmele) Bulb pilos = partea terminala, umflata, a radacinii firului de par. Bulb rahidian = segment interior al creierului, in forma unei umflaturi, situat intre maduva spinarii si protuberanta creierului. Bulbii ochilor = globii ochilor. Bulb aortic = dilatatie a arterei aorte situata la iesirea din inima, existenta la pesti si la batracieni. 3. Obiect, umflatura etc. care are forma unui bulb (1). – Din fr. bulbe, lat. bulbus.

Fama intruchipa „zvonul public” si era considerata de cei vechi drept o divinitate, infatisata ca un monstru zburator, cu nenumarati ochi, urechi si guri. Salasluia intr-un palat de bronz, cu mii de porti de unde intrau si ieseau, amplificindu-se, tot felul de vorbe, sosite de pretutindeni.

INCURCATURA, incurcaturi, s. f. 1. Amestecatura, incalcire de fire, de ata etc. ◊ Incurcatura de mate = ocluziune intestinala. 2. Situatie complicata, neplacuta; bucluc ♦ Confuzie. ◊ Expr. A pune (pe cineva) in incurcatura = a pune pe cineva intr-o situatie din care nu stie cum sa iasa. ♦ Jena, tulburare. – Incurca + suf. -atura.

MAL, maluri, s. n. 1. Margine (ingusta) de pamant situata (in panta) de-a lungul unei ape; tarm; p. ext. regiune de langa o apa. ◊ Expr. A iesi la mal = a duce ceva la bun sfarsit, a o scoate la capat. A se ineca (ca tiganul) la mal = a renunta sau a fi obligat sa renunte la ceva tocmai cand telul era aproape atins. 2. Perete, margine (abrupta) a unui rau, a unui sant, a unei gropi. ♦ Rapa, prapastie. ♦ (Reg.) Ridicatura de pamant mai putin inalta decat dealul, avand coastele cu povarnisuri repezi sau abrupte. ◊ Expr. Un mal de om (sau de femeie), se spune despre un barbat (sau o femeie) foarte mare. Cat un mal = (despre fiinte) mare, matahalos. – Cf. alb. mall „munte”.

COMUN adj. 1. v. general. 2. (GRAM.) (iesit din uz) apelativ. (Substantiv ~.) 3. v. obisnuit. (Un om ~.) 4. mediocru, mijlociu, potrivit. (Un elev ~.) 5. grosolan, ordinar. (Panza ~.) 6. v. banal. 7. banal, neoriginal, (fig.) ieftin. (Un procedeu stilistic ~.) 8. v. prozaic. 9. banal, neinsemnat, obisnuit, sarac. (Viata pictorului a fost uimitor de ~.) 10. banal, obisnuit, ordinar, (inv.) prost, prostesc. (In lucruri ~ voi vedeti numai minuni.)

FALCA, falci, s. f. 1. fiecare dintre cele doua oase ale fetei in care sunt fixati dintii; (la oameni) maxilar; (la animale) mandibula. ◊ Expr. Cu o falca in cer si (cu) alta (sau una) in pamant = a) (in basme) cu gura enorma, larg deschisa pentru a inghiti tot ce-i iese in cale; b) foarte furios, gata sa se certe cu violenta. ♦ Partea inferioara a obrazului. ♦ (La insecte) Maxila. 2. (Tehn.) Element al unui dispozitiv sau al unei masini, care serveste la prinderea unui obiect, a unui material etc., la sfaramarea ori deformarea unui material etc. – Refacut din falci (pl. inv. al lui falce < lat. falx, -cis).

VIOLENT adj., adv. 1. adj. agresiv, bataios, brutal, coleric, dur, impulsiv, iute, nestapanit, (fam. fig.) belicos. (De ce esti atat de ~?) 2. adj., adv. v. rau. 3. adj. v. impetuos. 4. adj. v. inversunat. 5. adj. aprig, inversunat, mare, (fig.) aprins. (Cearta ~.) 6. adv. brutal, (inv.) salbaticeste. (Il apuca ~ de mana.) 7. adj. v. silnic. 8. adj. furios, (fig.) turbat. (O iesire ~.) 9. adj. v. aspru. 10. adj. vehement. 11. adj. v. chinuitor. 12. adj. v. acut. 13. adj. v. cumplit. 14. adj. v. puternic. 15. adj. v. tipator.

EXTRAORDINAR ~a (~i, ~e) si adverbial 1) Care este neobisnuit; cu totul iesit din comun; strasnic; amarnic; grozav. 2) Care se distinge prin anumite calitati si suscita admiratie. 3) (despre persoane) Care se deosebeste vadit de toti ceilalti; inzestrat cu calitati deosebite. 4) (despre evenimente, sedinte, adunari etc.) Care nu a fost prevazut din timp; in afara planului stabilit. /<fr. extraordinaire, lat. extraordinarius

RATACI, ratacesc, vb. IV. 1. Refl. A pierde drumul, a gresi directia, a nu mai sti unde se afla. ♦ A se pierde de cineva; a se razleti. ♦ intranz. A umbla de ici-colo cautand drumul, incercand sa iasa la liman, sa se orienteze, sa ajunga la tinta. 2. Intranz. A pribegi, a hoinari, a colinda. ♦ Refl. A se aseza intr-un loc strain; a se aciua, a se pripasi. 3. Tranz. A nu mai sti unde a fost pus sau unde se gaseste cineva sau ceva; a pierde. ♦ Refl. A ajunge, a se afla intr-un loc unde nu se astepta nimeni sa se afle. – Din lat. *erraticire (= *erraticare < erraticus).

MINUNE, minuni, s. f. 1. Fenomen iesit din comun, surprinzator, atribuit fortei divine sau altor forte supranaturale. ◊ Loc. adv. Ca prin minune = dintr-o data, pe neasteptate. 2. P. gener. Lucru, fapt, fenomen uimitor, neobisnuit, extraordinar; minunatie. ◊ Cele sapte minuni ale lumii = nume sub care sunt cunoscute sapte monumente din antichitate, impresionante prin dimensiuni si realizare tehnica. ◊ Expr. Mare minune sau minune mare, exclamatie care exprima uimire, admiratie, neincredere etc. fata de cele vazute sau auzite. Mare minune sa... = m-as mira sa... Minunea minunilor, formula care exprima o apreciere superlativa. (Fam.) A se face de minune = a se face de ras; a produce uimire. 3. Lucru cu insusiri exceptional de frumoase, care uimeste, produce admiratie; minunatie. ◊ Loc. adj. si adv. De minune = admirabil, minunat, extraordinar. ♦ Persoana cu calitati (fizice sau morale) exceptionale. – Lat. *mirio, -onis.

jidan s. m. [At: NEGRUZZI, S. I, 324 / V: (reg.) jadan, judan / Pl: jidani / E: jid + -an] 1. (Pop.; prt) Evreu. 2. (Prt) Termen injurios la adresa evreilor. 3. (Pop.; is) jidan botezat Crestin cu apucaturi rele. 4. (Pop.; ie) A avea cap de jidan A umbla cu inselaciuni. 5. (Pop.; ie) Parca se bat jidanii la gura lui Se spune despre cineva care vorbeste repede si nedeslusit. 6. (Pop.; ie) Cand vor iesi jidanii la secera Niciodata. 7. (Ent.; reg.) Jidov (8). 8. (Orn.) Corb-de-noapte

IMPUSCA, impusc, vb. I. 1. Tranz. si refl. A (se) omori sau a (se) rani cu proiectilul tras de o arma de foc. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A impusca francul = a fi in mare lipsa de bani; a trai din expediente. 2. Intranz. A face sa iasa prin explozie proiectilul unei arme de foc; fig. a produce pocnete (ca cele) de pusca. ◊ Compus: impusca-n-luna s. m. invar. = om indraznet, dar nesocotit. ♦ A face sa explodeze o incarcatura exploziva. 3. Intranz. (pers. 3) (Despre vopsele, tencuieli si despre peretii pe care sunt aplicate) A se degrada (la suprafata) prin umflare, cojire etc.; a se coscovi, a se scoroji, a se coji. 4. Tranz. A introduce, cu un aparat special, cuie intr-o suprafata betonata. – In + pusca.

IMPUSCA, impusc, vb. I. I. Tranz. si refl. A (se) omori sau a (se) rani cu proiectilul tras de o arma de foc. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A impusca francul = a fi in mare lipsa de bani; a trai din expediente. 2. Intranz. A face sa iasa prin explozie proiectilul unei arme de foc; fig. a produce pocnete (ca cele) de pusca. ◊ Compus: Impusca-n-luna s. m. invar. = om indraznet, dar nesocotit. ♦ A face sa explodeze o incarcatura exploziva. 3. Intranz. (pers. 3) (Despre vopsele, tencuieli si despre peretii pe care sunt aplicate) A se degrada (la suprafata) prin umflare, cojire etc.; a se coscovi, a se scoroji, a se coji. 4. Tranz. A introduce, cu un aparat special, cuie intr-o suprafata betonata. – In + pusca.

MIJLOCAS, -A, mijlocasi, -e, adj., subst. 1. Adj., s. m. si f. (iesit din uz) (Taran sau taranime) care poseda pamant si alte mijloace de productie cu ajutorul carora isi asigura existenta. II. S. m., adj. 1. (Nume dat unor obiecte, fiinte sau unor parti ale lor) care, intr-un anumit ansamblu, ocupa locul din centru sau care sunt situate intre obiecte, fiinte de acelasi fel. 2. (La unele jocuri cu mingea) (fiecare dintre jucatorii) care actioneaza intre inaintarea si apararea unei echipe. – Mijloc + suf. -as.

Eos, la greci, zeita diminetii, corespunzatoare Aurorei din mitologia romana. In fiecare dimineata ea cobora din ceruri si alerga printre nouri intr-un car tras de cai iuti, vestind ivirea zorilor si rasaritul primelor raze de soare. Era fiica lui Hyperion si a Theiei si sora cu Helius si cu Selene. Cu Astraeus a avut mai multi copii, printre care vinturile, pe nume: Boreas, Notus si Zephyrus. Se spunea ca Eos si-ar fi atras minia Aphroditei, care a surprins-o odata cu zeul Ares. Ca sa se razbune, zeita dragostei a facut din Eos o vesnica indragostita. Intr-adevar, existenta ei este plina de episoade amoroase: l-a rapit pe Orion si l-a dus cu ea in insula Delos, l-a rapit pe Cephalus si l-a dus cu ea in Syria, unde i-a daruit un fiu – Phaethon, l-a rapit, in sfirsit, pr Tithonus si l-a dus cu ea in Aethiopia, unde i-a daruit doi fii, Emathion si Memnon. La rugamintea ei, Zeus l-a facut pe Tithonus nemuritor, uitind insa sa-i daruiasca si tinerete vesnica. Tithonus a devenit intr-adevar nemuritor, dar a imbatrinit atit de rau incit Eos, rusinata, l-a zavorit in palatele ei, de unde n-a mai iesit niciodata.

PUNCTA, punctez, vb. I. Tranz. 1. A face sau a forma puncte care ies in evidenta pe un fond mai larg, de obicei de alta culoare; a face sa apara ceva ca niste puncte pe o suprafata. ♦ fig. A scoate in evidenta, a sublinia, a marca. 2. (Sport) A insemna punctele fiecarei partide sau etape castigate. ♦ A obtine puncte printr-un joc sportiv. 3. A asambla provizoriu doua piese care urmeaza sa fie sudate prin cateva puncte de sudura executate de-a lungul liniei de sudura. – Din punct (dupa fr. poncteur).

LARISTAN (LARESTAN), regiune naturala si fosta provincie in partea de S a Iranului, cu iesire la G. Persic; 216,5 mii km ²; 5,2 mil. loc. (1991). In arealul sau se afla in prezent prov. Būshehr, Fārs si Hormozgān. Relief predominant muntos (alt. max.: 3.202 m, vf. Kūh-e Kharmān), iar de-a lungul G. Persic se desfasoara o campie litorala. Clima secetoasa. Vegetatie de stepa. Pastorit. Orase pr.: Būshehr, Shῑraz, Bandar-e ’Abbās, Jahrom, firūzābād.

SPATIU s.n. 1. Forma fundamentala a existentei materiei, inseparabila de aceasta, avand aspectul unui intreg neintrerupt cu trei dimensiuni si care exprima ordinea in care sunt dispuse obiectele si procesele existente concomitent. 2. Intindere nemarginita care cuprinde corpurile ceresti; vazduh. 3. Loc, suprafata, intindere limitata. ◊ (Mil.) Spatiu de siguranta = distanta minima pana la care se pot apropia trupele proprii de obiectivul asupra caruia se trage fara a risca sa fie lovite de focul propriu. 4. Loc (liber) intre doua obiecte; distanta, interval. ◊ Spatiu verde = teren plantat situat pe teritoriul unei asezari. ♦ Distanta cuprinsa intre doua linii orizontale ale portativului. ♦ (Poligr.) Interval alb lasat intre cuvintele sau randurile culese; (p. ext.) instrument care serveste la obtinerea acestei spatieri. 5. (Mat.) Multime de elemente (puncte) avand anumite proprietati. ♦ (Cib.) Totalitatea semnelor acceptate la intrarea sau produse la iesirea unui element de sistem. [Pron. -tiu, pl. -ii. / < lat. spatium, cf. germ. Spatium, it. spazio].

ORIGINAL, -A, originali, -e, adj. 1. (Despre acte, documente, opere artistice si literare, fotografii etc.; adesea substantivat, n.) Care constituie intaiul exemplar, care a servit sau poate servi drept baza pentru copii, reproduceri sau multiplicari; care a fost produs pentru prima oara intr-o anumita forma. ◊ Loc. adj. si adv. In original = in forma primara, necopiat; in limba in care a fost scris, netradus. ♦ Care are, prin autenticitate, o valoare reala, de necontestat. 2. (Despre idei, teorii, opere etc.) Care este propriu unei persoane sau unui autor; neimitat dupa altcineva; personal, nou, inedit. ♦ (Despre artisti, scriitori, oameni de stiinta) Care creeaza ceva nou, personal, fara a folosi un model facut de altul. ♦ (Substantivat, n.) fiinta sau obiect care serveste ca model pentru o opera de arta. 3. (Adesea substantivat) Care iese din comun, neobisnuit, ciudat, bizar; excentric, extravagant. – Din lat. originalis, fr. original.

PUNTE ~ti f. 1) Pod ingust care poate fi trecut numai pe jos. ◊ ~ de scapare mijloc de iesire dintr-o situatie grea. ~ de trecere mijloc cu ajutorul caruia se face legatura intre doua parti diferite. A se face (sau a se pune) luntre si ~ v. LUNTRE. 2) Scandura lata fixata pe o schela si folosita pentru efectuarea lucrarilor de constructie la inaltime. 3) Planseu orizontal fixat intre etajele unei corabii sau ale unui vapor. ~ superioara. ~ de promenada. ◊ ~ de comanda punte asezata transversal de la un bord la altul, pe care sunt instalate aparatele de navigatie. 4) Pod mobil care face legatura intre nave si chei. 5) Placa ingusta de metal, prevazuta cu o gaura in care se introduce fitilul candelei. 6) Aparat pentru masurarea unor marimi electrice. /<lat. pons, ~ntis

SPATIU s. f. 1. forma fundamentala de existenta a materiei, inseparabila de aceasta, avand aspectul unui intreg neintrerupt cu trei dimensiuni si care exprima ordinea in care sunt dispuse obiectele si procesele. 2. intindere nemarginita care cuprinde corpurile ceresti; vazduh. ♦ ~ aerian = spatiul de deasupra unui stat, supus suveranitatii acestuia; ~ cosmic = spatiul in afara stratosferei Pamantului; ~ maritim = spatiu geografic cuprinzand apele marilor si oceanelor, fundul si subsolul acestora. 3. loc, suprafata, intindere limitata. ♦ (mil.) ~ de siguranta = distanta minima pana la care se pot apropia trupele proprii de obiectivul asupra caruia se trage fara a risca sa fie lovite de focul propriu; ~ mort = portiune de teren dinapoia unei creste sau a unui obstacol in care un obiectiv nu poate fi lovit prin trageri directe. 4. loc intre doua obiecte; distanta, interval. ♦ ~ verde = teren plantat, in perimetrul unei asezari. ◊ distanta cuprinsa intre doua linii orizontale ale portativului. ◊ (poligr.) interval alb lasat intre cuvintele sau randurile culese; (p. ext.) instrument care serveste la obtinerea acestei spatieri. 5. (mat.) multime de elemente (puncte) avand anumite proprietati. ◊ (cib.) totalitatea semnelor acceptate la intrarea sau produse la iesirea unui element de sistem. (< lat. spatium, dupa fr. espace)

REACTIE s. f. 1. faptul de a reactiona; atitudine, manifestare ca raspuns la ceva; riposta. 2. raspuns nemijlocit al materiei vii la actiunea unui e******t. 3. transformare a uneia sau a mai multor substante chimice sub actiunea unor agenti externi sau a altor substante chimice. 4. (fiz.) forta care se opune unei actiuni, fiind egala si de sens contrar cu aceasta. ♦ ~ nucleara = ansamblu de fenomene prin care un nucleu atomic ciocnit de o particula grea sau de un foton sufera o schimbare a structurii sale; ~ in lant = proces care se poate reinnoi prin el insusi pentru ca o parte a produsului e intotdeauna in stare a reimpulsiona reactia; ~ gravitationala = modificare a directiei si a modulului vectorului de viteza caracteristice unei nave spatiale care trece prin apropierea unui corp ceresc, datorita campului gravitational al acestuia. 5. (cib.; si in forma reactiune) stabilire, in sistemele de transmisie, tehnice automate, in organismele vii si in societate, a unor semnale prin care faza initiala a unui proces este influentata de informatia referitoare la starea organelor de executie sau la rezultatul procesului; conexiune inversa, retroactiune (2). ◊ derivare a unei puteri din circuitul de iesire al unui amplificator de radio cu tuburi electronice si introducerea ei in circuitul de intrare. (< fr. reaction)