A MUSTI ~este intranz. 1) (despre lichide) A iesi in cantitate mare la suprafata dintr-o materie imbibata; a aparea la suprafata din abundenta. 2) (despre materii, corpuri etc.) A fi imbibat pana la refuz cu un lichid (care la apasare iese la suprafata); a fi suprasaturat cu un lichid. 3) A contine mult must, multa seva. /Din must

VIGIE s.f. Stanca in forma de coloana ascutita, al carei varf nu iese la suprafata marii. [< fr. vigie].

TUBING s.n. (Tehn.) Coloana de extractie folosita la sonde, prin care iese la suprafata titeiul. [< engl. tubing].

EMERS, -A adj. 1. care iese la suprafata apei. 2. (bot.; despre muguri, nervuri) bine reliefat pe suprafata unui organ. ◊ (despre plante acvatice) la care unele organe se dezvolta la suprafata apei. (< germ. emers)

CHIFTI, pers. 3 chifteste, vb. IV. Intranz. (Despre lichide) A iesi la suprafata (din pamant) in urma unei apasari (usoare). ♦ (Despre obiecte imbibate cu lichid) A elimina lichid in urma unei apasari (usoare); a musti. ♦ (Despre partea lichida a unor alimente expuse la foc) A iesi la suprafata. – Formatie onomatopeica.

ZEMUI, pers. 3 zemuieste, vb. IV. Intranz. A lasa zeama, a musti; a face sa iasa la suprafata, sa se scurga lichidul din interior. ♦ Refl. A se zemosi. – Zeama + suf. -ui.

MUSTI, pers. 3 musteste, vb. IV. 1. (Despre lichide) A se ivi (din abundenta), a iesi la suprafata. 2. A fi plin de seva sau de alt lichid; a fi imbibat. – Din must.

TRANSPIRA, transpir, vb. I. Intranz. 1. A secreta si a elimina sudoarea prin porii pielii; a asuda, a nadusi. 2. (Despre plante) A elimina apa sub forma de vapori. 3. Fig. (Fam.) A iesi la suprafata, a reiesi, a se afla, a se auzi (o stire secreta, un zvon etc.). – Din fr. transpirer.

CAVERNA ~e f. 1) Cavitate subterana naturala cu iesire la suprafata; pestera; grota. 2) Cavitate patologica formata intr-un organ (in special plamani). /<fr. caverne, lat. caverna

A CHIFTI ~esc intranz. 1) (despre lichide) A iesi la suprafata la o apasare usoara. 2) (despre obiecte, alimente imbibate cu lichid) A elimina lichid sub actiunea unei presiuni mici. /Onomat.

GROTA ~e f. livr. Cavitate subterana naturala, cu iesire la suprafata. /<fr. grotte

MAGMA ~e f. Masa minerala incandescenta, fluida sau vascoasa, aflata in interiorul scoartei terestre, care, iesind la suprafata si solidificandu-se, formeaza rocile eruptive. /<fr. magma

PESTERA ~i f. Cavitate subterana naturala de dimensiuni mari, cu iesire la suprafata; caverna; grota. /<sl. pestera

SCUT ~uri n. 1) (in antichitate si in evul mediu) Arma defensiva de lemn, de metal sau de piele, cu care luptatorii isi aparau corpul de lovituri; pavaza. ◊ A se intoarce din lupta cu ~ a iesi din lupta biruitor. 2) Blazon de forma acestei arme. 3) fig. Persoana sau lucru care protejeaza; pavaza. 4) fig. Protectie de care se bucura cineva. Sub ~ul legii. 5) Masca sau paravan folosit de sudori. 6) tehn. Constructie de protectie (in mine, in tunele etc.). 7) geol. Portiune intinsa dintr-o platforma unde ies la suprafata rocile fundamentului cutat. 8) biol. Formatie chitinoasa de protectie (epidermica sau scheletica) a corpului unor vietuitoare. /<lat. scutum

A TRANSPIRA transpir intranz. 1) A elimina sudoare; a asuda. 2) (despre plante) A elimina apa sub forma de vapori. 3) fig. (despre idei, planuri, sentimente, secrete) A iesi la suprafata; a deveni cunoscut. [Sil. trans-pi-] /<fr. transpirer

HIPOGEU, -EE adj. (Despre animale, plante; op. epigeu) Care traieste sub pamant. ♦ (Despre un mod de germinatie) La care cotiledoanele nu ies la suprafata pamantului. ♦ (Despre roci sau procese geologice) Care isi are originea in interiorul pamantului. [< fr. hypoge, cf. gr. hypo – sub, ge – pamant].

VULCAN s.m. Ridicatura muntoasa de forma conica, avand o deschizatura larga in centru prin care pot iesi la suprafata gaze, lava, cenusa etc. ♦ (Fig.) Loc de unde poate porni o actiune primejdioasa. [< lat. vulcanus < Vulcanus – zeul focului la romani. Cf. it. vulcano, fr. volcan].

pisti, pistesc, vb. IV 1. (inv. si reg.; despre lichide) a curge incet, a se scurge; a se prelinge din ...; a izvori, a tisni, a iesi la suprafata. 2. (despre recipiente, terenuri, gauri etc.) a lasa sa picure, sa curga incet sau sa tasneasca un lichid. 3. (refl.; reg.; despre copii) a se scapa pe el (ea); (despre pasari) a murdari cu gainat, a se gainata. 4. (reg.) a se misca, a se urni (dintr-un loc).

pistire, pistiri, s.f. (inv. si reg.) curgere inceata, scurgere, prelingere; izvorire, tasnire, iesire la suprafata; pisteala, pistit.

pistit s.n. (inv. si reg.) curgere inceata, scurgere, prelingere; izvorare, tasnire, iesire la suprafata; pisteala, pistire.

scopel, scopeli, s.m. (inv.) varf de stanca in mare, iesit la suprafata.

chifti (-tesc, -it), vb. – 1. A iesi la suprafata, a se ivi apa dintr-un pamint excesiv de umed. – 2. A fierbe. Creatie expresiva (DAR). Cihac, II, 258 incearca sa o explice prin pisti. – Der. chifteala, s. f. (zgomotul mersului pe pamint mlastinos).

TRANSPIRA vb. I. intr. 1. A elimina sudoare prin porii pielii; a asuda, a nadusi. 2. (Despre plante) A elimina apa sub forma de vapori. 3. (Fig.) A iesi la suprafata, a reiesi, a emana. ♦ A se auzi, a se afla. [P.i. transpir. / < fr. transpirer, cf. lat. trans – dincolo, spirare – a exala].

EXSUDARE s. f. 1. actiunea de a exsuda; exsudatie. ◊ (tehn.) proces de separare si iesire la suprafata a unor anumiti componenti dintr-un material eterogen. 2. proces de ridicare a solutiilor continand saruri, urmata de precipitarea acestora prin evaporarea apei, caracteristic unor regiuni cu climat arid. (< exsuda)

HIPOGEU², -A adj. 1. (despre animale, plante) care traieste sub pamant. ◊ (despre un mod de germinatie) la care cotiledoanele nu ies la suprafata pamantului. 2. (despre roci, procese geologice) care isi are originea in interiorul pamantului. (< fr. hypoge, gr. hypogeios)

TRANSPIRA vb. intr. 1. a elimina sudoare prin porii pielii; a asuda. ◊ a se forma picaturi de apa la suprafata unui element de constructie. 2. (despre plante) a elimina apa sub forma de vapori. 3. (fig.) a iesi la suprafata, a reiesi, a emana. ◊ a se auzi. (< fr. transpirer)

VULCAN s. m. 1. ridicatura de forma conica, cu o deschizatura larga in centru prin care pot iesi la suprafata gaze, lava, cenusa. 2. (fig.) loc de unde poate porni o actiune primejdioasa. 3. (fig.) om cu un temperament vulcanic (2). (< it. vulcano, germ. Vulkan)

BATOLIT (‹ fr. {i}; gr. bathos „adincime” + lithos „piatra”) s. m. Forma de zacamint a rocilor magmatice intruzive, care se prezinta in mase imense in scoarta Pamintului, cu baza foarte larga, profund inradacinata in aceasta. B. ocupa suprafete de peste 100 km², are peretii abrupti si inclinati divergent spre adincime si acoperisul sub forma de cupola. Prin eroziunea rocilor inconjuratoare, b. poate iesi la suprafata.

CHIFTI, chiftesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre lichide) A iesi (din pamant) in urma unei presiuni (usoare). ♦ (Despre obiecte imbibate cu lichid) A elimina lichid in urma unei apasari (usoare); a musti. 2. (Despre partea lichida a unor alimente expuse la foc) A iesi la suprafata fierturii. – Onomatopee.

STOLNA, stolne, s. f. Excavatie orizontala sau putin inclinata intr-o mina, avand iesire directa la suprafata solului. – Et. nec.

BUBA ~e f. 1) Umflatura purulenta, provocata de o infectie a tesutului celular subcutanat. ◊ ~-neagra boala molipsitoare a vitelor (transmisibila si omului), manifestata prin abcese pulmonare, gastrointestinale si prin simptome de colaps; antrax; carbune. ~e-dulci bubulite contagioase, care apar la copii in jurul gurii si pe cap. S-a spart ~a s-au dat toate la iveala; au iesit toate la suprafata. 2) fam. Vatamare locala a unui tesut organic, cauzata de o trauma; rana; plaga; leziune. 3) fig. fam. Punct dificil si delicat al unei discutii, probleme, situatii etc. [G.-D. bubei] /<ucr. buba

iesiTURA ~i f. Loc iesit mai in afara (in raport cu suprafata inconjuratoare). /a iesi + suf. ~itura

IZVOR, izvoare, s. n. 1. Apa subterana care iese sau tasneste la suprafata pamantului; fantana. 2. Loc de unde izvoraste la suprafata pamantului un izvor (1), o apa curgatoare; inceputul unui rau; obarsie. 3. Sursa de lumina sau de caldura. 4. Fig. Lucru din care provine ceva; origine (a unui lucru); sursa. 5. Document, text original (istoric, stiintific). – Din sl. izvoru.

SANTUNG s. n. Varietate de tesatura de in sau de matase (naturala), din fire mai groase si neuniforme, care ies in relief pe suprafata tesaturii. – Din fr. chantoung.

IZVOR ~oare n. 1) Suvita de apa subterana care iese (cu putere) la suprafata. 2) Loc de unde isi are inceputul o apa curgatoare. 3) Loc in care se produce sau de unde se emite (putandu-se dobandi) ceva (cu belsug); sursa. Pamantul este ~orul bogatiilor minerale. 4) Document sau text original la care se face o referinta; sursa. /<sl. izvoru

SANTUNG n. Tesatura de in sau de ma-tase, realizata din fire cu variatii de grosime, care ies in relief pe suprafata. /<fr. chantoung

EMERGE vb. intr. 1. (despre corpuri, radiatii) a iesi, a tasni la suprafata din apa. 2. (fig.) a aparea, a se arata; a se manifesta. (< fr. emerger, lat. emergere)

SCOS, (2) scosuri, s. n. 1. Faptul de a scoate. 2. (Inv.) Ornament iesit in afara pe suprafata unei constructii.

REDAN, redane, s. n. 1. Lucrare simpla de fortificatie, alcatuita dintr-un zid in forma de unghi iesit in afara, folosita in trecut pentru apararea unei treceri. 2. Motiv decorativ sculptat in forma de dinti alaturati, folosit in arhitectura evului mediu. 3. Fiecare dintre treptele amenajate in partea superioara a unui zid construit pe un teren inclinat. 4. Aliniere a cladirilor de-a lungul unei strazi, astfel incat un colt al lor sa fie iesit mai mult in strada. 5. suprafata proeminenta, in forma de treapta, pe fundul cocei unei ambarcatii sau al unui hidroavion (ori al flotoarelor acestuia), care asigura alunecarea acestora pe apa cu o rezistenta redusa la inaintare. – Din fr. redan.

EXSUDATIE s.f. 1. Exsudare. 2. Separare si iesire a unor componenti la suprafata unui material. ♦ Aparitie la suprafata unui strat de asfalt a excesului de bitum sau de gudron. [Gen. -iei. / < fr. exsudation].

EXSUDATIE s. f. 1. exsudare. 2. separare si iesire a unor componenti la suprafata unui material. ◊ aparitie la suprafata unui strat de asfalt a excesului de bitum sau de gudron. (< fr. exsudation)

COPERTINA s.f. 1. Coperta (de carte, de caiet); (p. ext.) acoperitoare. 2. (Constr.) Element de constructie cu suprafata plana, care acopera de obicei o iesire. [< it. copertina].

COPERTINA s. f. element de constructie cu suprafata plana, care acopera de obicei o iesire. (< it. copertina)

RELIEF, reliefuri, s. n. 1. Configuratie a suprafetei terestre constituita din totalitatea neregularitatilor de forme pozitive sau negative considerate fata de un plan de referinta general sau local. 2. Ridicatura, proeminenta pe o suprafata. ◊ Loc. adj. In relief = cu trei dimensiuni, iesit in afara dintr-un plan, proeminent. ◊ Expr. A scoate in relief = a scoate in evidenta, a pune in lumina, a sublinia, a accentua; a reliefa. ♦ Fig. Contur; forta, stralucire. 3. Sculptura fixata pe o suprafata plana. – V. basorelief. [Pr.: -li-ef] – Din fr. relief.

pomost, pomosturi, s.n. (inv. si reg.) 1. strat de pamant, pentru pardoseala caselor taranesti; pamant framantat pentru lipit peretii caselor taranesti; pomosteala. 2. loc pe care se construieste o casa, vatra casei (cu iesire la drum). 3. avere formata din pamanturile arabile cultivate; suprafata intinsa de pamant cu pomet. 4. izvor.

EMERS, -A adj. (op. submers) Care apare, care iese din apa. ♦ (Despre plante acvatice) La care unele organe se dezvolta la suprafata apei. [< germ. emers].

RELIEF reliefuri n. 1) Forma a suprafetei terestre fata de un plan de referinta. 2) Proeminenta care se evidentiaza pe un plan. ◊ In relief iesit in afara dintr-un plan. A scoate in relief a scoate in evidenta; a sublinia; a accentua. 3) Sculptura ale carei forme ies putin in afara pe un fond cu care fac corp comun; basorelief. [Sil. -li-ef] /<fr. relief

MATASE ~asuri f. 1) Fibra naturala obtinuta prin depanarea gogosilor de viermi de matase; borangic. 2) Tesatura din asemenea fibre; borangic. 3) Fibra textila artificiala care imita firul de borangic. 4) Tesatura din asemenea fibre. 5) la pl. Varietati ale acestei tesaturi. 6) (cu sens colectiv) Cantitate mare de obiecte confectionate din asemenea tesatura. ◊ Crescut in ~ crescut in avutie; rasfatat. 7) Totalitate a firelor subtiri, cafenii-galbui, care invelesc stiuletele porumbului si ies din panusi in forma de smoc. ◊ ~asea-broastei sau ~-de-apa specie de alge verzi plutitoare pe suprafata apelor statatoare; matreata. [G.-D. matasii] /<lat. metaxa

A SE BURDUSI se ~este intranz. 1) (despre tencuiala sau varul de pe pereti, despre placajul unei mobile etc.) A se desprinde (de pe o suprafata) prin umflare; a se coscovi; a se cosi; a se scoroji. 2) (despre ape) A-si ridica nivelul; a iesi din maluri; a se revarsa; a irupe; a deborda. /Din inv. burdus (-burduf)

MATASE, (1) matasuri, s. f. 1. Fibra textila naturala de borangic prelucrat. ♦ Fibra textila vegetala sau sintetica fabricata prin diverse procedee chimice si avand proprietati asemanatoare cu cele ale firului de borangic. ♦ Tesatura fina, cu desime mare si greutate mica, executata din astfel de fibre; (la pl.) varietati de tesaturi din aceste fibre. ◊ Loc. adj. De matase = matasos, lucios, moale. ◊ Expr. Crescut in matase = crescut in avutie, in belsug; rasfatat, cocolosit. ♦ Ata de matase (1). 2. (Bot.; cu sens colectiv) Fire subtiri, cafenii-galbui, care invelesc stiuletele porumbului si care ies din panusi in forma de smoc. 3. Compuse: (Bot.) matasea-broastei = denumire data unor alge verzi, filamentoase, care formeaza mase plutitoare la suprafata apelor dulci statatoare; matasea-bradului = matreata-de-arbori. [Pr.: (reg.) matasa] – Lat. metaxa.

PUNCTA, punctez, vb. I. Tranz. 1. A face sau a forma puncte care ies in evidenta pe un fond mai larg, de obicei de alta culoare; a face sa apara ceva ca niste puncte pe o suprafata. ♦ Fig. A scoate in evidenta, a sublinia, a marca. 2. (Sport) A insemna punctele fiecarei partide sau etape castigate. ♦ A obtine puncte printr-un joc sportiv. 3. A asambla provizoriu doua piese care urmeaza sa fie sudate prin cateva puncte de sudura executate de-a lungul liniei de sudura. – Din punct (dupa fr. poncteur).

IMPUSCAT, -A, impuscati, -te, adj. 1. Care a fost omorat prin impuscare. ◊ (Expr.) A fugi (sau a iesi, a se duce) (ca) impuscat = a fugi, a se duce repede, glont. 2. (Despre vopsele, tencuieli si despre peretii pe care sunt aplicate) Care s-a degradat (la suprafata) prin umflare, cojire etc.; coscovit, scorojit, cojit. 3. (Despre pereti de beton) in care s-au introdus, cu un aparat special, cuie. – V. impusca.

LATERAL, -A, laterali, -e, adj. 1. Situat pe (una dintre) laturi, pe o parte a unui lucru; situat la margine, la periferie, departe de un centru; laturalnic. ◊ Arie (sau suprafata) laterala = marimea suprafetei unui corp prismatic, fara suprafetele bazelor lui. Arie laterala = zona situata la periferia teritoriului unde se vorbeste un dialect sau o limba. ♦ Fig. Secundar. 2. (In sintagma) Consoana laterala (si substantivat, f.) = consoana articulata prin atingerea varfului limbii de palatul tare sau de alveolele incisivilor superiori, in timp ce suflul de aer iese prin cele doua deschizaturi lasate de marginile limbii. „L” este o consoana laterala. 3. (In sintagma) Gandire laterala = proces specific gandirii creatoare, avand ca scop obtinerea a cat mai multe variante posibile ale obiectului sau fenomenului cercetat. – Din fr. lateral, lat. lateralis.

IMPUSCA, impusc, vb. I. 1. Tranz. si refl. A (se) omori sau a (se) rani cu proiectilul tras de o arma de foc. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A impusca francul = a fi in mare lipsa de bani; a trai din expediente. 2. Intranz. A face sa iasa prin explozie proiectilul unei arme de foc; fig. a produce pocnete (ca cele) de pusca. ◊ Compus: impusca-n-luna s. m. invar. = om indraznet, dar nesocotit. ♦ A face sa explodeze o incarcatura exploziva. 3. Intranz. (pers. 3) (Despre vopsele, tencuieli si despre peretii pe care sunt aplicate) A se degrada (la suprafata) prin umflare, cojire etc.; a se coscovi, a se scoroji, a se coji. 4. Tranz. A introduce, cu un aparat special, cuie intr-o suprafata betonata. – In + pusca.

IMPUSCA, impusc, vb. I. I. Tranz. si refl. A (se) omori sau a (se) rani cu proiectilul tras de o arma de foc. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A impusca francul = a fi in mare lipsa de bani; a trai din expediente. 2. Intranz. A face sa iasa prin explozie proiectilul unei arme de foc; fig. a produce pocnete (ca cele) de pusca. ◊ Compus: Impusca-n-luna s. m. invar. = om indraznet, dar nesocotit. ♦ A face sa explodeze o incarcatura exploziva. 3. Intranz. (pers. 3) (Despre vopsele, tencuieli si despre peretii pe care sunt aplicate) A se degrada (la suprafata) prin umflare, cojire etc.; a se coscovi, a se scoroji, a se coji. 4. Tranz. A introduce, cu un aparat special, cuie intr-o suprafata betonata. – In + pusca.

CALIBRARE (‹ fr.) s. f. 1. Operatie finala de prelucrare mecanica a unui obiect, prin care se obtin dimensiunile prescrise si un grad inalt de netezime a suprafetei. 2. Proiectarea calibrelor cilindrilor de laminor pentru a obtine profile din otel sau alte metode. 3. (AGR.) Operatie de sortare si de clasare a semintelor, fructelor, puietilor etc. dupa marime sau masa. 4. Lucrare hidrotehnica de restringere a albiei unui riu. 5. Operatie de comparare a unui aparat, traductor, element de masura cu un etalon, pentru determinarea, ajustarea sau verificarea caracteristicii intrare-iesire.