CAHLA, cahle, s. f. 1. (Reg.) Cosul sobei sau deschizatura prin care iese fumul in tinda caselor taranesti. 2. Placa de teracota sau de faianta folosita la constructia sobelor. – Din ucr. kahlja.

CAMIN, (1, 4, 6) caminuri, (2, 3, 5) camine, s. n. 1. Soba joasa, zidita la peretele camerei, cu vatra larg deschisa. 2. Cuptor, vatra. 3. Cos pe unde iese fumul; horn. 4. Fig. Casa parinteasca; p. ext. familie. 5. Denumire data unor institutii cu caracter social-cultural; camin de copii = institutie cu regim de internat pentru copii prescolari (3-6 ani), cu orar de zi sau saptamanal; camin studentesc = asezamant universitar care asigura cazarea studentilor, pe langa acesta functionand uneori si cantine; camin cultural = institutie infiintata in scopul propagarii culturii la sate (5); camin scoala = camin pentru copiii orfani, in care se afla si scoala; camin spital = camin (de batrani) in care se acorda asistenta medicala. 6. Incapere mica subterana, zidita si acoperita cu capac de fonta, pe traseul unei conducte de alimentare cu apa a unui canal, construita pentru a permite accesul la conducta sau la canal. – Din sl. kamina.

URSOAICA, ursoaice, s. f. 1. Femela ursului; ursoaie (1). 2. (Reg.) Cos de soba care trage fumul de la o soba laturalnica si il transporta intr-un cos mai mare; cos de nuiele lipite cu pamant, construit deasupra cuptorului, prin care iese fumul pana la acoperis; ursoaie (2). 3. (Reg.) Stalp sau barna de sustinere la o constructie; ursoaie (3). – Urs + suf. -oaica.

VULPE, vulpi, s. f. I. 1. Mamifer carnivor salbatic, de marimea unui caine, cu blana roscata, cu coada lunga si stufoasa, cu urechile ascutite si cu botul ingust; vulpoaica (Vulpes vulpes). ◊ Vulpe argintie = specie de vulpe cu blana neagra cu luciu argintiu. ◊ Expr. A avea ochi de vulpe = a avea cautatura vicleana. A tocmi vulpea din padure = a negocia un lucru pe care nu-l ai (la indemana). ♦ Blana acestui animal. 2. Fig. Persoana vicleana, sireata. II. 1. (Reg.) Dar in bani sau in vin pe care, dupa datina de la nunti, mirele, daca este din alt sat, este obligat sa-l dea flacailor din satul miresei. 2. Soi de strugure cu ciorchinele lung, cu boabele rare, dulci, de culoare rosiatica. 3. Ferestruica in acoperisul caselor taranesti, prin care iese fumul din pod. 4. Compuse: (Iht.) vulpe-de-mare = vatos; (Zool.) vulpea-desertului = fenec. [Var.: hulpe s. f.] – Din lat. vulpes.

COS¹, cosuri, s. n. 1. Obiect de diferite forme, facut dintr-o impletitura de nuiele, de papura, de rafie etc., cu sau fara toarte, care serveste la transportarea sau la depozitarea unor obiecte; cosarca. ◊ Expr. A arunca (sau a da) la cos = a arunca un lucru nefolositor sau lipsit de valoare. ♦ Continutul unui cos¹ (1). 2. Unealta de pescuit de forma ovala, cilindrica etc., facuta din impletitura de nuiele sau de mlaja si folosita la prinderea pestilor mici. 3. (La jocul de baschet) Cerc metalic fixat perpendicular pe un panou de lemn si prevazut cu o plasa fara fund prin care trebuie sa fie trecuta mingea pentru a se marca un punct; punct marcat in acest fel. 4. Parte din instalatia unei mori mici, in forma de lada cu gura larga si fara fund, in care se toarna grauntele de macinat. ♦ Palnie in forma de piramida la masina de treierat, in care se baga snopii. ♦ Lada teascului in care se strivesc boabele, semintele etc. 5. Impletitura de nuiele care se asaza ca o lada pe fundul carului, inlocuind loitrele si codarla cand se transporta lucruri marunte. 6. Acoperamant de piele sau de panza al unei trasuri, care se poate ridica sau strange. 7. (Anat.; in sintagma) Cosul pieptului = cavitate toracica; torace. ◊ Expr. (Reg.) A fi rupt (sau fript) in cos = a fi foarte flamand. A fi tare in cos = a fi sanatos, zdravan. 8. Canal ingust, izolat sau facut in zid si trecut prin acoperisul unei case, prin care iese fumul de la soba, de la vatra etc.; horn, hogeac. ♦ Conducta verticala folosita la evacuarea gazelor de ardere dintr-o instalatie de incalzire cu focar. – Din sl. kosĩ.

CAMPADURA s. (reg.) bagea, bageaca, cubea, cucumea, cucuvaie, fumar, hogeag, marghiota, ursoaie, ochiul podului. (Prin ~ iese fumul din unele case taranesti arhaice.)

FOC¹ ~uri n. I. 1) Degajare simultana de caldura si de lumina cu producere de flacari. ~ olimpic. 2) Material combustibil aprins (cu scopul de a capata caldura si lumina). A se incalzi la ~. ◊ A lua (sau a prinde) ~ cu gura pentru cineva a face tot posibilul si imposibilul pentru cineva. A sta ca pe ~ a fi nelinistit sau grabit. A se teme ca de ~ a se teme foarte tare. Pana nu faci ~, nu iese fum orice zvon cuprinde si un graunte de adevar. 3) Dispozitiv de ardere. Plita cu patru ~uri. 4) Nimicire a bunurilor materiale prin ardere (in flacari). ◊ ~ si parjol mare prapad; dezastru. A trece (o tara, o regiune etc.) prin ~ si sabie a distruge complet prin incendii cu forte armate (o tara, o regiune etc.). 5) fig. Stralucire vie, luminoasa (asemanatoare unei flacari). ~ul diamantelor. ~ul din privire. 6) pop. Descarcare a unei arme; impuscatura. ~ de artilerie. ◊ A fi (sau a sta) intre doua ~uri a se afla intr-un loc, fiind amenintat de pericol din doua parti. 7) Sursa de lumina care serveste drept semnal (in navigatie). 8) Panza de forma triunghiulara de la prora unei nave sustinuta de bompres. II. (in exclamatii glumete sau in blestemuri) Arda-l (sau arza-l) ~ul sa-l arda! Bat-o ~ul! /<lat. focus

cabalaica, cabalaice, s.f. (reg., inv.) gaura facuta in acoperis, prin care iese fumul.

cuca², cuci, s.f. (reg.) cosul colector la casele taranesti; deschizatura in acoperis prin care iese fumul.

papandura, papanduri, s.f. (reg.) deschizatura in acoperisul unei case, prin care intra lumina sau iese fumul.

steregie, steregii, s.f. 1. (inv. si reg.) turtur de funingine format pe cosul prin care iese fumul; apa de ploaie neagra care curge din streasina. 2. (reg.; in forma: strighie) instrument cu care se curata butoaiele in care s-a tinut vin. 3. (reg.; in forma: stirigie) rugina la grau. 4. (reg.) nume de planta.

sterejei s.m. pl. (reg.) paie din acoperisul caselor (la care iese fumul in pod) imbibate cu zgura de funingine.

sofreica, sofreici, s.f. (reg.) 1. deschizatura circulara in acoperisul unei baraci, colibe etc., prin care iese fumul. 2. (in forma: sofleica) deschizatura mare in acoperis, prin care se baga fanul in pod.

stiuha, stiuhe, s.f. (reg.) prelungire a hornului, prin care iese fumul in pod, la casele fara cos.

sut³, suturi, s.n. (reg.) 1. deschizatura in acoperisul unei case, care permite luminarea si aerisirea podului sau prin care iese fumul. 2. capatul crestat al stalpilor unei case taranesti.

CAHLA, cahle, s. f. (Reg.) 1. Cosul sobei sau deschizatura prin care iese fumul in tinda caselor taranesti. 2. Placa de teracota sau de faianta pentru sobe. – Ucr. kahlja.

CAMPADURA, campaduri, s. f. Deschizatura in acoperisul unei case taranesti, pentru a lasa sa iasa fumul. – Et. nec.

COS s. 1. paner, (pop.) cosarca, papornita, (Transilv. si Munt.) corfa, (prin Ban. si Transilv.) targa. (A pus merindele in ~.) 2. (TEHN.) lada, (reg.) casa, cutie, drob, durbana, tarc. (~ la teascul de struguri.) 3. burduf, coviltir, (reg.) ceahol, cutuba, (reg., mai ales in Mold.) poclit. (~ la trasura.) 4. camin, horn, (pop.) cosarca, (reg.) bageaca, cubea, cucuvaie, fumar, hornet, marchiota, ursoaie, (prin Transilv.) buduret, buduroi, (Transilv. si Munt.) corfa, (Mold.) hogeag, (prin Transilv.) stiol, (prin Mold. si Bucov.) suber. (fumul iese prin ~.) 5. cosul pieptului v. torace.

CAMPADURA, campaduri, s. f. Deschizatura in acoperisul unei case taranesti, pentru a lasa sa iasa fumul.

MERS s. n. Faptul de a merge. 1. Deplasare, miscare dintr-un loc in altul; umblet, mergere. ◊ Mersul trenurilor sau vapoarelor = orar dupa care circula trenurile sau vapoarele; (concr.) tabel sau brosura care cuprinde acest orar. ◊ Loc. adv. Din mers = in timpul deplasarii, fara a se opri; mergand. ♦ Fel de a merge al cuiva; umblet, calcatura; ritm sau viteza cu care merge cineva. 2. (Rar) Curs, curgere (a unei ape curgatoare). 3. iesire (a fumului, a gazelor etc.). 4. Evolutie, dezvoltare, desfasurare (a unui fenomen, a unui proces etc.); mod, curs, ritm de desfasurare (a unui fenomen, a unui proces etc.). ◊ Mers inainte = progres. ♦ (Rar) Desfasurare a unei activitati. ♦ (Mod de) functionare a unui sistem tehnic, a unui mecanism, a unui instrument. ◊ Mers in gol = regim de functionare in care nu se produce lucru mecanic util. Mers in sarcina = regim in care se furnizeaza o anumita putere utila. – V. merge.

PUFNI, pufnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre fiinte) A expira pe nari cu zgomot, scurt si sacadat (din cauza oboselii, a maniei, a nemultumirii). ◊ Expr. A pufni in (sau de) ras sau (tranz.) a-l pufni pe cineva rasul = a izbucni intr-un ras brusc si zgomotos. 2. (Despre masini) A da afara cu zgomot, scurt si sacadat, aburi, gaze, fum; (despre aburi, gaze, fum) a izbucni, a iesi cu zgomot. – Puf¹ + suf. -ni.

A PUFNI ~esc intranz. 1) (despre fiinte) A respira cu zgomot sufland brusc si cu putere aerul pe nari; a pufai. ◊ ~ in (sau de) ras a izbucni in ras. 2) (despre masini) A evacua brusc si cu putere aburi, gaze sau fum, producand un zgomot caracteristic. 3) A iesi cu zgomot de sub presiune. /puf + suf. ~ni

sfararaie s.f. (reg.) fum inecacios (rezultat din arderea grasimilor sau iesit din soba intr-o incapere); sfararie, sfara, scomarla.

fum² ~uri n. pop. Canal cu multe coturi in interiorul unei sobe, prin care trec gazele calde inainte de a iesi in hogeag. /<lat. fumus

fum fumuri, s. n. I.1. Suspensie de particule solide intr-un mediu gazos, produsa in cursul arderii incomplete a materialelor combustibile (sau, artificial si intentionat, cu ajutorul unor substante chimice). ♦ Fig. Incetosare, tulbureala, ameteala (provocata de alcool). 2. Cantitate de fum (I 1) pe care fumatorul o trage dintr-o data din tigara sau din pipa. 3. (Inv.) Gospodarie, considerata ca o grupare in jurul vetrei; familie, casa. 4. Fig. (La pl.) Ingamfare; pretentii nejustificate, gargauni. II. Canal cotit, in interiorul unei sobe, prin care circula gazele calde inainte de a iesi pe cos. – Lat. fumus.