STRIGA, strigi, s. f. 1. (In superstitii) Fiinta imaginara inchipuita ca o femeie care chinuieste copiii mici, ia mana de la vaci etc. 2. Pasare rapitoare de noapte, de culoare galbena-roscata, cu pete brun-inchis, care se hraneste mai ales cu soareci (Tyto alba guttata). 3. Fluture mare cu pete albe pe aripi, asemanatoare cu un cap de mort, care zboara numai in amurg si care, cand este prins, scoate un zgomot ascutit ca un strigat; cap-de-mort (Acherontia atropos). – Lat. striga.

STRIGA ~gi f. 1) Fluture mare de noapte, care are pe spate pete albe, ce infatiseaza un cap de mort; fluture cap-de-mort; fluturele mortii. 2) Pasare rapitoare de noapte, cu penaj cenusiu-ruginiu, cu pete albe si brune-intunecate, care se hraneste, mai ales, cu soareci. 3) (in superstitii) Fiinta imaginara despre care se crede ca chinuie copii mici sau ca ia mana de la vaci. /<lat. striga

STRIGA s. f. 1. vampir imaginat ca o femeie care chinuieste copiii, ia mana de la vaci etc. 2. pasare rapitoare de noapte, galben-roscata si cu pete brune, care se hraneste cu soareci. 3. fluture cap-de-mort. (< fr. strige, lat. striga)

MANUAL, -A I. adj. 1. de mana, facut cu mana. 2. care munceste cu mainile. II. s. n. 1. carte de scoala care contine o prezentare succinta a notiunilor unei discipline. 2. claviatura, ansamblu al claviaturilor la instrumentele cu taste (orga, clavecin), la care se canta cu mainile. (< fr. manuel, lat. manualis, it. manuale)

manea, man, vb. II. Intranz. (Pop.) A petrece undeva noaptea, a ramane, a poposi, a dormi undeva peste noapte. ♦ (Reg.) A poposi o vreme undeva; a se aseza, a sta. ◊ Expr. (Parca) i-au mas soarecii in pantece (sau in burta), se spune despre un om care este mereu flamand, caruia ii este mereu foame, care mananca mult, cu lacomie. [Prez. ind. si: mai; part. mas] – Lat. manere.

A APUCA apuc 1. tranz. 1) A lua (cu mana, cu dintii etc.) tinand. ~ de maneca. ~ o creanga. ◊ ~ de gat (pe cineva) a sili pe cineva sa faca ceva. 2) (lucruri, obiecte etc. aflate la indemana) A lua la repezeala. 3) fig. (despre stari fizice sau sufletesti) A pune stapanire; a cuprinde. ◊ Ce te-a apucat? ce ti-a trasnit prin cap? 4) (persoane sau vehicule gata de plecare) A gasi in ultimul moment; a prinde. 5) A ajunge sa traiasca. ~ vremuri grele. 2. intranz. 1) A primi ceva (un obiect, o deprindere etc.) prin traditie. Asa am apucat de la parinti. 2) A lua directia; a face; a se indrepta. ◊ Care pe unde apuca care unde nimereste. /<lat. aucupare

A RETRAGE retrag tranz. 1) A face sa se retraga. 2) A misca inapoi. ~ mana. 3) A lua inapoi. A-si ~ actele. 4) A renunta de a mai prezenta; a inceta de a mai inainta. A-si ~ candidatura. 5) (opinii impartasite anterior) A inceta de a sustine ca nefiind drept; a retracta. /re- + a trage

CLINODACTILie s.f. Malformatie congenitala constand in devierea laterala a degetelor mainii. [Gen. -iei. / < fr. clinodactylie, cf. lat. clino – a inclina, gr. daktylos – deget].

RElua vb. tr. 1. a lua din nou (in mana). ◊ a lua inapoi. ◊ a reocupa (un loc in spatiu). 2. a reincepe; a continua. (< re¹- + lua)

manea (manele), s. f. – Melodie turceasca. Tc. mane (Seineanu, II, 246; Tiktin), cf. bg. mane.

HAT¹, haturi, s. n. 1. Parte a hamului alcatuita din curele (sau franghii) lungi, prinse de inelele capetelei, cu ajutorul carora se conduc caii inhamati. ◊ Expr. A tine (pe cineva sau ceva) in haturi = a tine din scurt pe cineva sau ceva; a struni, a stapani. A lua haturile in mana = a prelua conducerea, manifestand o oarecare autoritate constrangatoare (intr-o intreprindere, o afacere etc.). A scapa haturile din mana = a pierde conducerea sau initiativa (intr-o intreprindere, o afacere etc.), a nu mai putea stapani spiritele. 2. (Reg.) Lat, juvat, streang de care este spanzurat cineva. – Cf. hat.

HAT ~uri n. mai ales la pl. Element de harnasament constand dintr-un complex de curele (sau franghii) cu ajutorul carora se conduc caii inhamati. ◊ A tine in ~uri a tine din scurt pe cineva. A lua ~urile in mana a prelua conducerea. /cf. hat

PRESTIDIGITATie s.f. Arta de a face scamatorii prin miscari foarte indemanatice si rapide ale mainilor; scamatorie. [Gen. -iei, var. prestidigitatiune s.f. / < fr. prestidigitation, cf. it. presti-digiti – iuteala de mana].

GERONTOCRATie s.f. Sistem de guvernare in care puterea politica, conducerea este in mainile batranilor. [Gen. -iei. / < fr. gerontocratie, cf. gr. geron – batran, kratos – putere].

CLATI, clatesc, vb. IV. I. Tranz. A curata rufe, vase etc., spalandu-le usor cu apa, a limpezi intr-o ultima apa curata; a clatari. ♦ Refl. A se spala usor pe maini, in gura etc. II. (Inv. si pop.) 1. Tranz. A clatina(1). ♦ (Refl.) (Despre apa, valuri) A se pune in miscare; a se izbi (de un obstacol). 2. Tranz. si refl. A (se) zgudui, a (se) cutremura; a (se) zdruncina. 3. Tranz. si refl. A (se) clatina. (3). ◊ Expr. A nu (se) clati un fir de par din capul cuiva = a nu (se) primejdui cu nimic viata cuiva. – Din sl. klatiti.

PRINDERE s. I. 1. apucare, luare, prins. (~ vasului cu mana.) 2. v. inhatare. 3. v. fixare. 4. v. agatare. 5. v. imbinare. 6. v. lipire. 7. v. inhamare. 8. v. injugare. 9. v. arestare. 10. v. capturare. 11. v. vanat. 12. v. pescuit. II. 1. v. carpire. 2. coagulare, inchegare. (~ laptelui.) 3. v. anchiloza. III. v. receptionare.

BELCIUG ~ge n. Veriga de metal, fixata cu o scoaba sau cu un surub (pe o usa, pe o poarta, pe un usor etc.), prin care se trece un lacat, o franghie sau un lant etc. ◊ A pune (sau a atarna) cuiva ~gul la nas a pune stapanire pe cineva; a lua pe cineva in maini. /<sl. belitugu

CHIROLOGie s.f. 1. Arta de a se exprima cu ajutorul miscarilor degetelor mainii. 2. Pseudostiinta care studiaza corelatiile dintre mana si caracter. [Gen. -iei. / < fr. chirologie, cf. gr. cheir – mana, logos – stiinta].

HEMIMELie s.f. (Med.) Malformatie congenitala caracterizata prin absenta extremitatii mainilor si picioarelor. [Gen. -iei. / < fr. hemimelie, cf. gr. hemi – jumatate, melos – extremitate].

OLOGRAFie s.f. Act scris in intregime de mana autorului sau. [Gen. -iei. / < fr. olographie].

CAPTURA vb. I. tr. A prinde, a lua prizonier; a pune mana pe materiale de lupta apartinand inamicului. ♦ A prinde un raufacator. ♦ A prinde in capcana un animal salbatic. [< fr. capturer].

CAPTURA vb. tr. a prinde, a lua prizonier; a pune mana pe materiale de lupta apartinand inamicului. ◊ a prinde un raufacator. ◊ a prinde in capcana un animal salbatic. (< fr. capturer)

CATUSA, catuse, s. f. I. Fiecare dintre cele doua inele metalice, legate intre ele printr-un lant, cu care se leaga uneori mainile (si picioarele) arestatilor. II. Planta erbacee cu flori albastre-violete (Ballota nigra). [Pl. si: catusi] – Lat. catta „pisica” + suf. -usa.

mana, man, vb. I. Tranz. 1. A dirija mersul unui animal sau, p. ext. al unui vehicul (cu tractiune animala); a imboldi, a stimula, a indemna la mers. ◊ Expr. (Fam.) A mana porcii la jir = a sforai in somn. (Fam.) mana magaru! = pleaca de aici! ia-o din loc! da-i drumul! ♦ Fig. (Fam.) A determina pe cineva sa faca un anumit lucru, sa actioneze intr-un anumit fel; a indemna, a imboldi. ♦ Intranz. (Pop.) A merge; a zori, a se grabi. mana cat putea de repede. 2. (Pop.) A lua, a duce, a tari cu sine. 3. (Pop.) A trimite pe cineva sa se duca undeva sau sa faca ceva. 4. (Pop.) A pune in miscare; a actiona. – Lat. minari „a ameninta”.

MANUI, manuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A folosi un instrument, o unealta, o arma cu ajutorul mainilor. ♦ P. gener. A folosi, a aplica. 2. A lua sau a duce cu mana; a manipula. 3. A administra, a manipula bani, fonduri. – mana + suf. -ui.

MONODACTILie s.f. (Med.) Prezenta unui singur deget la mana sau la picior. [Gen. -iei. / cf. fr. monodactylie].

PRIZA s.f. 1. Dispozitiv prin care se face legatura intre un aparat electric si reteaua electrica respectiva. ♦ Dispozitiv de luare a unui fluid dintr-o conducta, dintr-un recipient etc. 2. Trecerea in stare solida a pastei unui liant hidraulic. 3. Priza de aterizare = ansamblul manevrelor care preceda aterizarea unui avion executate de pilot pentru a veni exact pe aerodrom. 4. A avea priza = a avea trecere, a trezi interesul. 5. Mica portie de praf de tutun care se trage pe nas. ♦ (Med.) Administrare perorala a unui medicament facuta la un moment dat; luare a unui medicament. 6. Asperitate, proeminenta pe care un alpinist o foloseste pentru a escalada o stanca. 7. luare, apucare, prindere. 8. (Sport) Pozitia mainilor in momentul in care se prinde sau se arunca mingea de handbal sau de baschet etc.; mod in care atletii tin sulita sau prajina, tenismenii racheta sau paleta. ♦ (Despre o piesa de sah) In priza = amenintata sa fie capturata. 9. Priza directa = a) cuplu de transmisie a unui autovehicul in care arborele primar transmite direct miscarea arborelui secundar; b) pozitie a schimbatorului de viteze care da acest cuplu. [< fr. prise].

POLIDACTILie s.f. (Med.) Anomalie caracterizata prin prezenta mai multor degete la maini sau la picioare. [Gen. -iei. / < fr. polydactylie, cf. gr. polys – numeros, daktylos – deget].

BAiaN I. s. m. cantaret de balade rus sau ucrainean. II. s. n. armonica de mana, cu butoni in loc de clape. (< rus. baian)

SCRIPTOR I. s. m. 1. scrib care (tran)scrie. 2. scriitor, autor. 3. functionar in cancelaria Vaticanului care scrie bule papale. 4. cel care, cu mana sa, scrie un text. II. s. n. aparat inregistrator. (< germ. Skriptor, lat. scriptor)

A SMULGE smulg tranz. 1) (obiecte) A trage cu putere pentru a scoate sau a schimba locul de aflare. ~ iarba. ◊ A-si ~ barba (sau parul din cap) a-si exterioriza in mod evident durerile fizice sau spirituale. 2) (obiecte) A lua cu forta. ~ o carte din mana. 3) fig. (secrete, marturii etc.) A obtine datorita unei insistente excesive. 4) A face sa se smulga. ◊ ~ din ghearele mortii a salva de la moarte. /<lat. exmulgere

TOARTA torti f. Parte iesita in afara si incovoiata in forma de arc pentru a putea apuca cu mana anumite obiecte. ~a urciorului. ◊ A lua la ~ pe cineva a lua la brat pe cineva. [G.-D. tortii; Pl. si toarte] /<lat. torta

ACROMELALGie s.f. (Med.) Acces de durere in degetele de la maini si de la picioare. [Gen. -iei. / < fr. acromelalgie, cf. gr. akron – extremitate, melos – membru, algos – durere].

CHIROMANTie s.f. Pretinsa putere de ghicire a viitorului cuiva dupa liniile palmei. [Gen. -iei. / < it. chiromanzia, cf. gr. cheir – mana, manteia – prevestire].

DACTILOMEGALie s.f. (Med.) Hipertrofie a degetelor de la mana sau de la picioare. [Gen. -iei. / < fr. dactylomegalie].

CURENT, -A I. adj. 1. (despre vorbire) curgator, fluent. 2. (despre an, luna) in curs; prezent. ◊ (fig.) care circula; obisnuit, uzual. 3. apa ~a = apa care curge de la robinet. 4. (mat.) punct ~ = punct mobil care parcurge o curba. II. s. m. 1. deplasare a unei mase de apa sau de aer intr-o anumita directie. 2. miscare orientata a particulelor incarcate cu sarcini electrice. 3. parama ce trece printr-un sistem de scripeti cu care se ridica barcile. III. s. n. ansamblu de idei, de teorii politice, stiintifice, artistice etc., rezultanta generala a tendintelor unei anumite epoci. ♦ a se pune (sau a se tine) la ~ = a se informa. (< fr. courant)

mecet (meceturi), s. n. – Moschee, geamie. – Mr. micete. Tc. mecid, din arab. masgid (Miklosich, Turk. Elem., II, 127; Seineanu, II, 255; Eguilaz 451; Berneker, II, 29; Lokotsch 1435), cf. sp. mezquita, fr. mosquee, ngr. μεντζίτι, μετζέτι, bg. mecit, mag. mecset, sb. mecet, rus. meceti. Sec. XVII.

luaRE s. 1. apucare, prindere, prins. (~ obiectului cu mana.) 2. v. inhatare. 3. v. cumparare. 4. v. confiscare. 5. v. cucerire. 6. v. incasare. 7. v. obtinere. 8. luare-aminte = a) v. interes; b) v. prudenta.

ANATEXie s.f. Fenomen de transformare a rocilor din zonele adanci ale scoartei Pamantului in mase compacte de gresie si granit. [Gen. -iei. / < fr. anatexie].

MACROCHEIRie s.f. Dezvoltare excesiva a mainilor. [Pron. -che-i-ri-e, gen. -iei. / < fr. macrocheirie, cf. gr. makros – mare, cheir – mana].

ingamba, ingamb, vb. I (reg.) 1. a pune mana, a apuca, a insfaca; a se lua la bataie cu cineva. 2. a indesa, a inghesui.

OCUPA vb. I. I. tr. 1. A lua in stapanire, in posesiune; a pune mana pe..., a pune stapanire (pe o pozitie, pe o tara etc.). 2. A avea un loc, a detine un post (undeva). ♦ A locui (o casa). ♦ A stapani gandurile cuiva, a preocupa. II. refl. 1. A se indeletnici cu ceva, a exercita o meserie. 2. A se interesa, a se ingriji de cineva, de ceva. [P.i. ocup. / < fr. occuper, it., lat. occupare].

AURICULAR, -A I. adj. 1. referitor la ureche. 2. care apartine auriculului. II. s. m. degetul mic de la mana. III. s. n. accesoriu al aparatelor radioreceptoare si telefonice, care permite ascultarea individuala, la ureche, a transmisiunilor. (< fr. auriculaire, lat. auricularius)

PRETENDENT, -A I. s. m. f. cel care pretinde, care aspira la ceva. II. s. m. barbat care aspira la mana unei femei. (< fr. pretendant)

SCAFOID, -A I. adj. in forma de barca. II. adj., s. n. (os scurt) al mainii si al labei piciorului. (< fr. scaphoide)

ET QUASI CURSORES VITAE LAMPADA TRADUNT (lat.) si ca alergatorii (oamenii) isi trec din mana in mana faclia vietii – Lucretiu, „De rerum natura”, II, 79. Viata este o nesfarsita curgere a generatiilor.

NATURA ~i f. 1) Lumea fizica inconjuratoare in toata diversitatea manifestarilor ei; totalitatea fiintelor si lucrurilor existente. ◊ ~ moarta a) grup de obiecte neinsufletite, utilizabile; b) pictura reprezentand un grup de obiecte de acest gen (fructe, legume, flori, vanat etc.). Din (sau de la) ~ innascut. 2) Aspect estetic al unui teritoriu; priveliste; peisaj. A admira ~a. ◊ In sanul ~ii departe de ceea ce este facut de mainile omului. 3) fig. Caracter specific; esenta. ~a lucrurilor. 4): In ~ in produse (naturale sau create de om) ori in prestari de servicii. 5): Dupa ~ dupa modelul obiectelor din realitate; conform cu realitatea. 6) (in artele plastice) Obiect real care trebuie reprezentat. 7) Fel de a fi al unui individ; caracter; fire. ~a umana. ◊ Obisnuinta este a doua ~ se spune despre o stare sau o actiune cu care s-a obisnuit cineva. 8) Fel de a fi; gen. ◊ Carbune de ~ organica carbune animal. (Lucrurile sunt) de asa ~ (lucrurile sunt) de asa fel. [G.-D. naturii] /<fr. nature, lat., it. natura, germ. Natur

ADDIS ABEBA (ADDIS-ABABA), cap. Ethiopiei, situata la 2.640 m alt. in Pod. Abisiniei: 1,5 mil. loc. (1985, cu suburbiile). Aeroport international. Pr. centru politic, economic si cultural al tarii. Ind. textila, incalt. si alim. Mobila, mase plastice. Universitate. Teatre. Muzee. Fundata de Menelik II in 1887, a devenit capitala tarii (din 1896). Prin tratatul de pace de la A. (1896), Italia a recunoscut independenta Ethiopiei. Sediul Organizatiei Unitatii Africane (din 1963).

POMNEATA, pomnete, s. f. 1. (Pop.) Servet, batista sau fasie de panza alba, avand legate la un capat un ban, iar la celalalt o lumanare, care se pune in mana mortului sau se da de pomana celor care iau parte la inmormantare. 2. (Reg.) Colac impletit care se da de pomana la inmormantari. [Var.: (reg.) pomeneata s. f.] – Din sl. pamĩatu.

ANIMATie s.f. Activitate, miscare vie; vioiciune. ♦ Filmare a unor obiective produse de mana omului; desene, siluete articulate, sculpturi animate etc. [Gen. -iei, var. animatiune s.f. / cf. fr. animation, engl. animated (cartoon) < lat. animatio].

pomneata, pomnesi, s.f. 1. (pop.) servet, batista sau fasie de panza alba, avand legate la un capat un ban, iar la celalalt o lumanare, care se pune in mana mortului sau se da de pomana celor care iau parte la inmormantare. 2. (reg.; in forma: pomneta) bucata de panza in care se invelesc oasele unui mort cand sunt dezgropate. 3. (reg.) colac impletit care se da de pomana la inmormantari. 4. (reg.; in forma: pocmet) manseta la camasile barbatesti taranesti. 5. (reg.; in forma: pogmata) fasie impodobita la poalele unei fuste femeiesti. 6. (reg.; in formele: pocmata, pogmata) cingatoare de fata impodobita cu cusaturi. 7. (reg.) guler la o camasa barbateasca. 8. (reg.) fiecare dintre cele doua ate cu care se leaga camasa barbatesca la gat.

GRIFA s.f. 1. Instrument pentru marcarea arborilor (prin zgariere pe coaja). 2. Piesa metalica in forma de gheara dubla, care, in aparatele de luat vederi cinematografice, imprima filmului o miscare intermitenta. 3. Pozitie patologica a mainii sau a piciorului, amintind de gheara de grifon (1). 4. Ornament constituit din motive florale, geometrice, gheare si capete de animale, folosit in stilurile romanic si gotic. [< fr. griffe].

SINDACTILie s.f. Malformatie congenitala a mainii sau a piciorului, constand in lipirea degetelor intre ele. [Gen. -iei. / < fr. syndactylie, cf. gr. syn – cu, daktylos – deget].

GEOPOTENTiaL, -A I adj. cota ~a a unui punct = numar reprezentand forta necesara pentru ridicarea unei mase de 1 g de la nivelul marii pana la acel punct. II. s. n. potentialul fortei de gravitatie a Pamantului. (< fr. geopotentiel, engl. geopotential)

GRIFA s. f. 1. instrument pentru marcarea arborilor (prin zgarierea pe coaja). 2. piesa metalica in forma de gheara dubla, care, in aparatele de luat vederi cinematografice, imprima filmului o miscare intermitenta. 3. pozitie patologica a mainii sau a piciorului, amintind de gheara de grifon (1). 4. ornament din motive florare, geometrice, gheare si capete de animale, folosit in stilurile romanic si gotic. (< fr. griffe)

PRIMO² I. adv. in primul rand, (mai) intai. II. adj. (muz.) primul, prima; (in notele pentru pian la patru maini) notatie pentru partea acuta. (< lat., it. primo)

maslin (maslini), s. m. – Arbore (Olea europaea). – Var. (Mold.) maslin. Sl. maslina (Miklosich, Slaw. Elem., 29; Miklosich, Lexicon, 363; Cihac, II, 188); cf. maslu. – Der. maslina, s. f. (fructul maslinului), cf. mr. mas(i)na, megl. maslinca (‹ bg. maslinka); maslinar, s. m. (culegator, negustor de masline; porecla data grecilor in general); maslinis, s. n. (loc cu maslini); masliniu, adj. (de culoarea maslinei).

BATAiaLA, bataieli, s. m. Tremur nervos al mainilor, al picioarelor, al capului sau (la animale) al cozii. [Pr.: -ta-ia-] – Batai + suf. -eala.

PRONATie s.f. 1. Miscare de rotatie a antebratului si a mainii, astfel incat degetul mare se apropie de corp. 2. Pozitie aplecata. [Gen. -iei. / < fr. pronation, cf. lat. pronatio < pronare – a se inchina la zeii pamantului].

CAUS ~e n. 1) Vas de lemn in forma de lingura mare, folosit in gospodarie pentru a lua sau a incarca materiale pulverulente, graunte si, rar, lichide. ◊ A-si face mana (sau mainile) ~ a apropia degetele si a adanci palma in forma de lingura. 2) Cantitate de materiale care incape intr-un astfel de vas. 3) Cupa excavatorului; bena. [Sil. ca-us] /<lat. cau + suf. ~us

CONTRAMARCA, contramarci, s. f. Parte a unui bilet de spectacol care ramane la spectator dupa intrarea in sala, ca dovada a dreptului sau de a lua parte la spectacolul respectiv. – Din fr. contremarque.

CUTITOAie ~ f. Instrument format dintr-o lama de otel cu doua manere, folosit (de tamplari, dogari, tabacari etc.) la cioplit sau la razuit. [Sil. -toa-ie] /cutit + suf. ~oaie

CHIRURGie s.f. Ramura a medicinii care se ocupa cu tratamentul bolilor prin operatii. ◊ Chirurgie estetica = chirurgie care are drept scop sa repare unele defecte nepatologice. [Gen. -iei, var. hirurgie s.f. / cf. fr. chirurgie, it., lat. chirurgia, gr. cheirourgia < cheir – mana, ergon – munca].

CURSIV, -A I. adj. (despre vorbire, scriere) curgator, fluent, usor. II. adj., s. f. (caracter de litera tipografica) inclinat spre dreapta, imitand scrisul de mana; italic. III. s. n. material publicistic de proportii reduse, scris fluent si cules cu astfel de caractere. (< fr. cursif, lat. cursivus)

VULGARIZA vb. I. tr. 1. a raspandi, a difuza in mase (idei, cunostinte etc.); a populariza. 2. a trata o chestiune in mod simplist, a banaliza. II. refl. a deveni vulgar (2). (< fr. vulgariser)

SABie, sabii, s. f. 1. Arma taioasa formata dintr-o lama lunga de otel ascutita la varf si pe una dintre laturi si fixata intr-un maner. ◊ Expr. Sabia lui Damocles = pericol mare care ameninta in orice moment situatia cuiva. A trece (sau a lua, a trage) in (sau sub, prin) sabie (pe cineva) = a ucide, a nimici. A pune mana pe sabie = a porni la lupta. A scoate (sau a trage) sabia (impotriva cuiva) = a provoca pe cineva la lupta, a porni razboi. A-si pune capul (teafar sau sanatos) sub sabie = a-si cauza singur un necaz, o nenorocire. Sabie cu doua taisuri, se spune despre o situatie care prezinta, in acelasi timp, avantaje si dezavantaje, prespective si pericole. ♦ (Sport) Una din probele de scrima in care se foloseste sabia. 2. Arma formata dintr-o lama elastica de otel, din garda si maner, folosita la scrima. 3. Peste de apa dulce, cu corpul turtit lateral si cu abdomenul arcuit; sabioara, sabita (Pelecus cultratus). – Din bg. sabja.

PULS, pulsuri, s. n. Miscare fiziologica ritmica de dilatare si de contractare a peretilor arterelor, determinata de cresterea volumului de sange pompat de inima. ◊ Expr. A lua (cuiva) pulsul = a numara (cuiva) bataile inimii, apasand cu degetul pe artera de la incheietura mainii. A pipai pulsul (cuiva) = a incerca sa afle intentiile, planurile sau starea de spirit a cuiva. A prinde (sau a simti) pulsul (unei situatii) = a intelege sau a intui exact o situatie, o stare de lucruri. ♦ Loc unde se simte aceasta miscare ritmica. – Din fr. pouls, lat. pulsus.

PULS ~uri n. 1) Dilatare si contractare ritmica a arterelor sub influenta sangelui pompat in inima. ◊ A lua ~ul (cuiva) a numara cuiva bataile inimii, apasand cu degetul pe artera de la incheietura mainii. 2) Loc unde se simte aceasta dilatare si contractare ritmica a arterelor. ◊ A prinde (sau a simti) ~ul (unei situatii) a intui exact (o situatie). /<fr. pouls, lat. pulsus

CAREU ~ri n. 1) Suprafata cu patru unghiuri drepte si cu patru laturi rectilinii egale. 2) Trupa dispusa in forma de patrat pentru a putea respinge atacul inamicului din patru parti. 3) Grup de persoane sau de obiecte dispuse in forma de patrat. 4) (la unele jocuri sportive) Suprafata delimitata cu linii albe, in care se aplica unele reguli speciale. 5) (pe navele maritime) Camera comuna unde ofiterii iau masa. 6) (la jocul de pocher) Grup de patru carti de aceeasi culoare tinute intr-o singura mana. /<fr. carre

DRIBLA vb. I. intr. a conduce mingea cu abilitate, executand lovituri scurte cu piciorul (la fotbal), cu mana (la handbal, baschet), sau cu crosa (la hochei), cu miscari inselatoare, pentru a putea evita adversarul. II. tr. a-si insela, a-si depasi adversarul. ◊ (p. ext.; fam.) a pacali, a-si insela (< fr. dribbler, engl. dribble)

A ADUCE aduc 1. tranz. I. 1) (persoane sau lucruri) A lua ducand cu sine (undeva sau la cineva). 2) A apropia de corp sau de o parte a corpului. ~ mana la cap. 3) A face sa capete o anumita directie sau inclinatie. ~ vorba (despre ceva sau despre cineva) a pomeni (despre ceva sau despre cineva). 4) A face sa se produca; a provoca; a pricinui; a cauza. ~ castig. Norii negri aduc ploaie. 5) A face sa ajunga intr-o anumita stare sau situatie. ~ (pe cineva) la sapa de lemn a saraci cu totul pe cineva. 6) A infatisa spre examinare. ~ un argument. II. (impreuna cu unele substantive formeaza locutiuni verbale, avand sensul substantivului cu care se imbina): ~ la cunostinta a instiinta. ~ multumiri a multumi. ~ jertfa a jertfi. A-si ~ aminte a-si aminti. 2. intranz. 1) pop. (urmat de un substantiv precedat de prepozitia cu) A avea trasaturi comune; a fi deopotriva; a se potrivi; a semana; a se asemana. 2) (urmat de un determinant precedat de prepozitia a) A emana un miros specific (de obicei, neplacut). ~ a mucegai. ~ a dogorat. /<lat. adducerre

TAPISERie s.f. 1. Lucru de mana cusut pe o canava cu lana, cu matase etc. 2. Parte a unei mobile acoperita cu tapiserie (1). [Gen. -iei, var. tapiterie (3) s.f. / < fr. tapisserie].

CAUS, cause, s. n. Vas in forma de cupa sau de lingura mare, folosit pentru a lua apa, faina, graunte etc.; p. ext. nume dat unor unelte care au aceasta forma. ◊ Expr. A face mana caus = a da mainii forma unui recipient, apropiind degetele si adancind palma. ♦ Cantitatea de apa, faina, graunte etc. care intra in vasul descris mai sus. – Din *cau (< lat. cavus) + suf. -us.

CAUS, cause, s. n. 1. Vas de lemn in forma de cupa sau de lingura mare, folosit pentru a lua apa, faina, graunte etc.; cauc; p. ext. nume dat unor unelte care au aceasta forma. ◊ Expr. A face mana caus = a da mainii forma unui recipient, apropiind degetele si adancind palma. ♦ Cantitatea de apa, faina, graunte etc. care intra intr-un caus (1). 2. Lingura mare de lemn cu care se toarna vinul din pritoaca in cada. 3. Lingura de forma speciala folosita la prepararea branzeturilor, cu care se scoate, se asaza si se amesteca coagulul. 4. Lingura de tabla sau de lemn cu ajutorul careia se scoate apa din barca. 5. Piesa din tabla folosita pentru legarea cablului de foraj de un ax sau a doua cabluri intre ele. 6. Cancioc. 7. (Mar.) Bazin mic intr-un port, pentru ambarcatiuni. – Lat. *cau (< cavus) + suf. -us.

SCAMATORie, scamatorii, s. f. Fapta, actiune aparent miraculoasa, facuta de scamator, bazata pe iluzii optice create de dibacia si de rapiditatea gesturilor acestuia, de agerimea mainilor lui etc.; arta de a face astfel de fapte, actiuni; prestidigitatie, boscarie. ♦ Fig. Mistificare, inselaciune, potlogarie. – Scamator + suf. -ie.

SCAMATORie ~i f. 1) Arta si tehnica de a produce iluzii (optice) prin miscari abile (si rapide) ale mainilor; iluzionism. 2) Iluzie creata astfel; iscusinta scamatorului. 3) fig. Inducere in eroare; mistificare; inselaciune; sarlatanie. [G.-D. scamatoriei] /<fr. scamator + suf. ~ie

PRIZONieR, -A, prizonieri, -e, s. m. si f. 1. Militar luat in captivitate in timpul unui razboi si retinut de dusman pentru a nu mai participa la ostilitati; p. ext. persoana cazuta in mainile unui dusman si ramasa in puterea acestuia; captiv, prins. 2. Persoana arestata, intemnitata; detinut. ♦ Fig. Persoana lipsita de libertate. 3. (Tehn.; in sintagma) Surub prizonier = prizon. [Pr.: -ni-er] – Din fr. prisonnier.

PLACA vb. tr. I. 1. a acoperi cu un strat de metal subtire un alt metal. 2. a furnirui (mobile) cu lemn scump. 3. a aplica o foaie de material rigid pe un obiect. II. 1. a apasa cu forta pe un lucru; a insista. 2. (rugbi) a opri un adversar sa patrunda catre buturile proprii, imobilizandu-l cu mainile. 3. (muz.) a executa viguros, deodata, la pian, toate notele unui acord. 4. (av.) a ateriza pe verticala. (< fr. plaquer)

ATUNCI adv. I. 1. In momentul acela (despre care este vorba), pe vremea aceea. ◊ Expr. Atunci si nici atunci = niciodata. 2. Intr-un moment concomitent cu o actiune sau urmand imediat dupa aceasta. Pun mana pe revolver, atunci auz tare un glas (CARAGiaLE). ◊ (Precedat de adverbe sau prepozitii, cu sensul determinat de acestea) Tot atunci. De atunci. Pe atunci. II. Numai asa, numai in acest caz. Sa te vedem cum lucrezi, si atunci te vom aprecia. ♦ (Cu rol de conjunctie) In cazul acesta. [Var.: atunce, atuncea adv.] – Lat. *ad-tuncce.

AUTOCRATie s.f. Forma de guvernamant in care intreaga putere este concentrata in mana unei singure persoane, neingradita in exercitarea ei de nici o lege; tiranie, absolutism. ♦ Stat, guvernare care are forma de mai sus. [Pron. -a-u-, pl. -ii, gen. -iei. / cf. fr. autocratie, it. autocrazia < gr. autokrateia].

amina (amin, aminat), vb. – A trece la indeplinirea unei actiuni intr-un moment ulterior celui stabilit initial; a intirzia. Mr. amin. De la mi(i)ne, plecindu-se de la o combinatie lat. de tipul *ad mane (Puscariu 79; REW 5924), sau de la o formatie adv. rom. *amine. Spiritul compunerii este cel al fr. ajourner; cf. si alb. menoń „a intirzia” (Philippide, II, 647). – Der. aminacios, adj. (inv., intirziat); aminat, adv. (Banat, tirziu).

SCURT² ~ta (~ti, ~te) (in opozitie cu lung) 1) (despre obiecte, distante, parti ale corpului etc.) Care are o lungime mica sau mai mica decat cea obisnuita. Rochie ~ta. Picior ~. ◊ A lua (pe cineva) din ~ a manifesta asprime (fata de cineva). A tine (pe cineva) din ~ a supune (pe cineva) unui control sever. ~ de vedere miop. A avea mana ~ta a fi zgarcit. A fi ~ la vorba a vorbi putin; a fi necomunicativ. In ~ta vreme (sau in ~ timp) peste putin timp; in curand. 2) (despre lucrari literare, muzicale etc.) Care este de proportii reduse. /<lat. excurtus

SABie sabii f. 1) Arma alba constand dintr-o lama lunga de otel, ascutita la varf si pe una dintre laturi, si dintr-o garda si un maner. ◊ ~a lui Damocle pericol ce ameninta in permanenta pe cineva. A pune sub ~ (sau a trece sub ascutisul ~ei) a omori; a ucide. A pune mana pe ~ a incepe lupta. A-si pune capul (sanatos, teafar) sub ~ a-si cauza singur o nenorocire, un necaz. 2) Arma sportiva cu lama lunga si flexibila, folosita la scrima. 3) v. SABITA II. [G.-D. sabiei; sil. -bi-e] /<sl. sablja

SUPINATie s.f. 1. Rasucire a mainii cu podul palmei in sus. ♦ Rasucire a piciorului in raport cu gamba. 2. Decubit dorsal, cu capul rasturnat, bratele si picioarele intinse si odihnind pe pat, semn al unei mari slabiri. [Gen. -iei. / < fr. supination, cf. lat. supinare – a raspunde].

MAESTRU, -A I. s. m. f. 1. persoana cu calitati exceptionale si contributii valoroase intr-un anumit domeniu de activitate. ◊ creator al unei scoli sau al unui curent. ♦ ~ al sportului = titlu care se acorda cuiva pentru merite deosebite intr-o ramura sportiva. ◊ termen admirativ pentru un reprezentant ilustru al unei profesiuni intelectuale. 2. (in trecut) profesor de lucru de mana, de muzica, desen, gimnastica etc. ◊ nume dat antrenorilor din atletica grea (box, lupte, haltere). 3. titlu ierarhic in anumite organizatii militare, politice, religioase. ♦ ~ de ceremonii = persoana insarcinata sa dirijeze, dupa protocol, desfasurarea unei solemnitati. II. s. n. registru de contabilitate continand conturile sintetice, in care se inscriu operatiile economice si financiare grupate dupa natura lor. III. adj. (mar.) cuplu ~ = cea mai lata parte a unei nave. (< it. maestro)

INHATA vb. a apuca, a insfaca, a lua, a prinde, (pop. si fam.) a capui, (pop.) a incaibara, (prin Transilv.) a agamba, (Mold. si Transilv.) a gabji, a gabui, (grecism inv.) a proftaxi, (fam. fig.) a captusi, a umfla. (A ~ o bata in mana.)

EXTENSOR, -OARE I. adj. care are rolul de a intinde. II. adj., s. m. (muschi) care ajuta la intinderea unor parti sau organe ale corpului. III. s. n. aparat pentru gimnastica muschilor, constand dintr-un arc de otel sau din doua resorturi care trebuie intinse cu mainile. (< fr. extenseur)

CUTITOAie, cutitoaie, s. f. 1. Instrument format dintr-o lama ascutita de otel (cu doua manere la capete), folosit in tamplarie, dogarie, tabacarie etc. pentru cioplit, curatat, indreptat, razuit. 2. Unealta taietoare de otel avand o lama plana sau curba, prevazuta cu un maner, folosita de potcovar pentru indreptarea si curatirea copitelor. [Pr.: -toa-ie] – Cutit + suf. -oaie.

FILA vb. I. tr. 1. a transforma un material textil in fire. 2. a rasfira in mana cartile de joc. 3. (fig.) a urmari (pe cineva) discret, fara a fi observat de acesta. 4. (muz.) a canta o nota prelungita, facand sa varieze intensitatea. 5. a taia suvite de par pentru a-l rari. 6. (mar.) a desfasura lent o parama, o manevra sau lantul ancorei. II. intr. 1. (despre lampi cu fitil) a arde cu palpairi si scotand fum. 2. (despre avioane) a zbura orizontal la inaltime mica, pentru aterizare. (< fr. filer, lat. filare)

SALBATICie, salbaticii, s. f. 1. Stare in care se afla animalele salbatice; p. ext. insusire a ceea ce este salbatic; cruzime, barbarie; brutalitate; fapta de om salbatic, crud, brutal. ◊ Loc. adv. Cu salbaticie = fioros, salbatic. 2. Stare a naturii nelucrate, netransformate de mana omului. 3. Loc pustiu, neumblat; pustietate. 4. Izolare de lume, singuratate. ♦ Timiditate, sfiosenie. 5. Prima perioada din istoria societatii primitive, care incepe o data cu constituirea aspectului actual al omului si cu aparitia limbajului articulat. 6. Stare de inapoiere, lipsa de civilizatie; primitivism. ♦ Loc unde nu a patruns civilizatia. [Var.: (pop.) salbatacie s. f.] – Salbatic + suf. -ie.

HOP interj., HOP, hopuri, s. n. I. Interj. 1. Exclamatie care insoteste o saritura peste un obstacol, ridicarea unei greutati, caderea, aruncarea sau scaparea (din mana) a unui lucru. ◊ Expr. Nu zice hop pana n-ai sarit (sau pana nu treci) santul = nu te bucura inainte de a vedea rezultatul, sfarsitul. 2. (Cu valoare verbala; exclamatie care sugereaza sosirea neasteptata a cuiva) iata ca vine! ♦ Exclamatie care sugereaza intervenirea neasteptata a unui fapt, a unei intamplari. 3. Exclamatie care exprima o surpriza (neplacuta). II. S. n. 1. Ridicatura sau groapa in drum (peste care vehiculele trec zdruncinandu-se). ♦ Fig. Dificultate, obstacol, greutate pe care cineva o are de intampinat. 2. Saritura, zguduitura a unui vehicul peste un obstacol. [Var.: hopa, hopai, hup interj.] – Onomatopee.

REVOLUTie s.f. I. 1. Schimbare brusca, prin salt, a unui fenomen, care trece de la o stare calitativa veche la o stare calitativa noua, superioara. 2. Transformare radicala in raporturile social-economice si politice ale unei societati si care consta in trecerea puterii politice din mainile vechii clase dominante, in mainile unei clase noi, precum si in sfaramarea vechilor relatii de productie si instaurarea unor relatii de productie noi, corespunzatoare nivelului de dezvoltare a fortelor de productie. 3. (Fig.) Schimbare profunda, radicala, intr-un anumit domeniu; transformare brusca si totala. ♦ (In ideologia marxista) Revolutie culturala = parte componenta a revolutiei socialiste, cuprinzand schimbarile pe care aceasta le aduce in planul moral-spiritual. II. 1. Miscare periodica a unui corp ceresc; timpul in care un corp ceresc parcurge intreaga sa orbita. 2. (Geom.) Miscare de rotatie a unui corp in jurul unei drepte fixe. 3. Schimbare geologica a scoartei terestre. 4. (Fiz.) Miscare a unui corp care parcurge o curba fixa. ♦ Miscare de rotatie completa a unei roti in jurul osiei sale. [Gen. -iei. / cf. fr. revolution, lat. revolutio].

A SEDEA sed intranz. 1) (despre fiinte) A fi asezat (pe ceva); a sta jos. A sedea pe o banca. ◊ Sezi locului, sezi binisor (sau cuminte)! astampara-te! fii cuminte! A sedea la masa a lua masa. 2) A se afla intr-o anumita pozitie sau stare. ◊ A sedea la (sau de) vorba a vorbi. A sedea pe capul cuiva a deranja cu insistentele, cu durata vizitei etc. A-i sedea cuiva (ceva) la inima a fi obsedat de ceva. 3) (despre obiecte de imbracaminte) A prinde bine (pe cineva). 4) A avea un domiciliu stabil. 5) A nu se ocupa cu nimic. ◊ A sedea cu mainile in san a nu face nimic. /<lat. sedere

DIRECT, -A I. adj. 1. care duce de-a dreptul la tinta, drept, fara ocoluri. ♦ in linie ~a = din tata in fiu. 2. imediat, nemijlocit, fara intermediar. ♦ vorbire ~a sau stil ~ = procedeu sintactic sau stilistic de redare fidela a spuselor cuiva, printr-un verb sau alt cuvant de declaratie; complement ~ = complement care exprima obiectul asupra caruia se rasfrange direct actiunea unui verb tranzitiv; propozitie completiva ~a (si s. f.) = propozitie cu functie de complement direct pe langa un verb tranzitiv din regenta. II. adj., adv. (care are loc) fara ascunzisuri, fatis, drept. III. adv. 1. fara inconjur, de-a dreptul. 2. (mat.; despre marimi variabile) ~ proportionale = care depind una de alta, astfel incat cresterea (sau descresterea) uneia de un numar de ori provoaca cresterea (respectiv descresterea) celeilalte de acelasi numar de ori. IV. s. n. (radio, tv.) in ~ = transmis pe viu, in momentul producerii evenimentului. V. s. f. (box) lovitura aplicata prin intinderea mainii inainte. (< fr. direct, lat. directus)

BRAU¹ ~ie n. 1) Fasie din piele sau din alt material care serveste la incins sau la ajustat imbracamintea; cingatoare; curea; centura; cordon. ◊ A fi cu cutitul la ~ a fi foarte bataus. 2) Fasie lata, confectionata, de obicei, din lana colorata, facand parte din costumul national. 3) Fasie lata purtata de preoti, servind drept indice al gradului in ierarhia bisericeasca. 4) Parte a corpului omenesc dintre solduri si coaste; mijloc; talie; cingatoare. ◊ A sta cu mainile in ~ a sta degeaba; a nu face nimic. 5) arhit. Element decorativ inelar, in relief, care inconjoara o coloana; bratara. [Monosilabic] /Cuv. autoht.

CHEie chei f. 1) Obiect de diferite forme care serveste la incuierea-descuierea unui lacat sau a unei broaste. ◊ A da ~ile pe mana cuiva a incredinta cuiva averea. La ~ bun pentru a fi dat in exploatare; complet finisat. 2) Instrument cu care se strange ori se desface un surub sau o piulita. ~ universala. 3) muz. Semn conventional pus la inceputul portativului pentru a indica pozitia unei note. ~ fa-major. 4) Unealta pentru acordarea instrumentelor muzicale; acordor. 5) Mic instrument cu care se rasuceste resortul unui ceas sau al altor mecanisme. 6) fig. Procedeu prin care se poate solutiona ceva; explicatie; dezlegare. ~ ia unui cifru. ◊ Pozitie-~ pozitie de prima importanta (din punct de vedere strategic, economic etc.). 7) pl. Vale ingusta intre doi munti abrupti. 8): ~ de bolta a) piatra din mijlocul unei bolti care asigura sprijinirea celorlalte pietre; b) element de baza care explica sau rezolva o problema. [Art. cheia; G.-D. cheii; Sil. che-ie] /<lat. clavis

BRAU, braie, s. n. I. 1. (Adesea fig.) Cingatoare lata, de lana, de piele, de matase etc., pe care o poarta taranii. ◊ (Placinte) poale-n brau = placinte facute din bucati patrate de aluat, la care colturile se intorc peste umplutura de branza. ◊ Expr. A sta cu mainile in brau = a nu face nimic. ♦ Cingatoare lata pe care o poarta preotii ca semn al unui grad ierarhic; cingatoare la fel cu odajdiile purtata in timpul slujbei de preoti si arhierei. 2. Partea corpului pe care o incinge braul (1); mijloc. 3. Ornament colorat sau in relief care inconjura usile si ferestrele sau incinge un zid; p. ext. dunga. ♦ Fasie de teren acoperita cu iarba care strabate un perete de stanca. 4. Sir, lant. Braul muntilor. II. (Cor.) Braulet (2). – Comp. alb. bres, brezi.

TINE vb. 1. a avea, a purta. (~ in mana un buchet de flori.) 2. a purta. (O ~ de talie.) 3. v. imobiliza. 4. v. agata. 5. a purta, a sprijini, a sustine. (Vom merge cat ne-or ~ picioarele.) 6. v. apartine. 7. v. rezista. 8. v. pastra. 9. a (o) duce, a rezista. (O haina care ~ la tavaleala.) 10. v. rezista. 11. a ajunge. (Alimentele ne vor ~ doua luni.) 12. v. pastra. 13. a opri, a pastra, a rezerva. (I-a ~ loc la rand.) 14. v. dura. 15. v. dura. 16. a continua, a (se) intinde, a (se) lungi, a (se) prelungi. (Petrecerea a ~ pana a doua zi.) 17. a se intinde, a se lungi, a se prelungi. (Sirul ~ pana departe.) 18. v. lua. 19. a sta. (~-te drept!) 20. v. respecta. 21. v. respecta. 22. v. aniversa. 23. v. trai. 24. v. intretine. 25. v. pronunta. 26. v. durea.

INCAPEA, incap, vb. II. Intranz. 1. A fi cuprins intr-un spatiu. ◊ Expr. A nu-si (mai) incapea in piele sau (tranz.) a nu-l mai incapea (pe cineva) pielea de gras (sau de bucurie, de fericire, de mandrie) = a fi foarte gras sau a fi foarte fericit, foarte mandru. Nu (mai) incape vorba (sau indoiala, discutie) sau (in forma interogativa) mai incape vorba? = este cert, neindoielnic. ♦ Tranz. A (putea) cuprinde ceva. ◊ Expr. A nu-l (mai) incapea (pe cineva) locul (de bucurie, de veselie etc.) = a fi foarte bucuros. 2. (Fam.; in constructii negative, urmat de determinari introduse prin prep. „de”) A se impiedica de cineva, a fi nemultumit, stingherit de prezenta cuiva sau a ceva. 3. A trece, a strabate, a patrunde pe undeva. 4. (In expr.) A incapea pe mana (sau pe mainile) cuiva = a ajunge in posesiunea sau la discretia cuiva. – Lat. *incapere.