INFIINTA, infiintez, vb. I. 1. Tranz. A face sa ia fiinta; a crea, a intemeia, a funda, a alcatui. 2. Refl. (Despre oameni) A se prezenta, a se infatisa undeva (pe neasteptate). – In + fiinta.

CONCEPTie, conceptii, s. f. 1. Felul de a vedea sau ansamblu de pareri, de idei cu privire la probleme filozofice, stiintifice, tehnice, literare etc. ◊ Conceptie despre lume = ansamblu de reprezentari si de idei despre lumea inconjuratoare, care tinde sa imbratiseze toate fenomenele acesteia, natura, societatea, gandirea, omul si locul omului in lume etc. intr-o interpretare unitara. 2. Proces prin care ia fiinta un nou individ animal, in urma fecundarii ovulului de catre s**********d; procreare, zamislire (a unui copil). [Var.: conceptiune s. f.] – Din fr. conception, lat. conceptio, -onis.

A ALCATUI ~iesc tranz. 1) A face sa ia fiinta si sa capete forma definitiva; a intocmi; a elabora. ~ un plan. ~ o instructiune. 2) (totalitati, ansambluri etc.) A forma prin reunire; a constitui; a compune. /<ung. alkotni

A CTITORI ~esc tranz. 1) (biserici, manastiri) A intemeia suportand cheltuielile; a fonda fiind ctitor. 2) fig. (institutii, asezaminte etc.) A face sa ia fiinta; a intemeia; a infiinta; a fonda. /Din ctitor

A ELABORA ~ez tranz. 1) (planuri, idei, texte, opere etc.) A face sa ia fiinta si sa capete forma definitiva; a alcatui; a intocmi. 2) (legi, decrete) A pune in vigoare in mod oficial; a emite. 3) (aliaje, otel) A obtine ca urmare a efectuarii unor operatii speciale. /<fr. elaborer, lat. elaborare

A FUNDA ~ez tranz. 1) (intreprinderi, grupuri, publucatii, teorii etc.) A face sa ia fiinta; a intemeia; a infiinta. ~ o teorie. 2) A face sa aiba drept fundament; a baza. /<fr. fonder, lat. fundare

A INSTAURA ~ez tranz. 1) A face sa se instaureze. 2) A transpune in viata (pentru prima data); a face sa ia fiinta; a infiinta. ~ legi noi. [Sil. in-sta-u-] /<fr. instaurer, lat. instaurare

A INFIINTA ~ez tranz. (intreprinderi, institutii, organizatii) A face sa ia fiinta (avand temei real); a intemeia; a fonda. [Sil. -fi-in-] /in + fiinta

A INTEMEIA ~iez tranz. 1) (intreprinderi, grupari, publicatii, teorii) A face sa ia fiinta (avand un temei real); a fonda; a infiinta; a crea. 2) rar (cladiri, constructii) A ridica, punand temelie trainica; a dura. ~ un oras. /in + temei

A INTOCMI ~esc tranz. 1) A face sa ia fiinta si sa capete forta definitiva; a alcatui; a elabora. ~ un proiect (sau un plan). ~ actele. 2) A pune la cale temeinic, pe baze trainice. ~ o gospodarie. /in + a tocmi

A ZAMISLI ~esc tranz. inv. 1) A face sa ia fiinta (prin fecundare). 2) A face sa se zamisleasca. /<sl. zamysliti

A ZIDI ~esc tranz. 1) (cladiri, case etc.) A realiza prin lucrari de zidarie; a construi; a cladi; a ridica; a inalta; a dura. 2) (obiecte, persoane) A inchide intr-un zid sau intre ziduri. 3) fig. rel. (lumea animala si vegetala) A face sa ia fiinta; a intemeia; a infiinta; a fonda. /<sl. zidati

CONCEPTie (‹ lat. conceptio, -onem) s. f. 1. Fel de a vedea, vedere sau ansamblu de vederi, de idei cu privire la problemele filozofice, stiintifice, literare etc. ◊ (FILOZ.) C. despre lume = punct de vedere general, viziune de ansamblu asupra existentei. Din perspectiva marilor constructii ontologice clasice, filozofia este prezentata drept c. generala despre lume (Weltanschauung), vizind constituirea unui tablou ontologic complet si definitiv care sa includa o filozofie a naturii si una a omului. 2. (FIZIOL.) Proces prin care ia fiinta un nou individ animal, prin fecundarea ovulului de catre un s**********d; procreatie. ◊ (REL.) C. imaculata = dogma catolica potrivit careia Fecioara Maria a fost ferita de pacatul originar; sarbatoare prin care Biserica catolica cinsteste acest mister (8 dec.).

ALCATUI¹, alcatuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A face, a construi, a injgheba, a intocmi; a compune, a concepe. ♦ Refl. A lua fiinta, a se forma. 2. A forma impreuna; a constitui. ♦ Refl. A fi format, a consta din... 3. A strange, a aduna; a aranja. – Din magh. alkotni.

GATA adj. invar. (Adesea adverbial) 1. (Despre lucruri) A carui confectionare, construire, realizare s-a indeplinit; ispravit, terminat, sfarsit. ◊ Haine (de) gata = haine confectionate care se pot cumpara direct din magazin. ◊ Loc. adv. (Pe) de (-a) gata = fara sa munceasca, pe nemuncite, din munca altuia. ◊ Expr. A da gata = a) a ispravi, a lichida ceva; b) a chinui, a distruge pe cineva; c) a zapaci, a ului pe cineva. A veni (sau a sosi) la de-a gata = a profita de ceva facut de altul. ♦ Care a luat fiinta, a capatat existenta. ♦ (Cu valoare de adverb sau de interjectie) Ajunge! destul! 2. Care a facut toate pregatirile pentru ceva; pregatit. ♦ Dispus sa..., in stare sa... 3. Care este aproape sa..., pe punctul de a... – Cf. alb. gat.

ISCA, isc, vb. I. Refl. A se naste, a lua fiinta, a se ivi, a se produce, a aparea (pe neasteptate, deodata). ♦ Tranz. A face sa se nasca, sa se iveasca, a scoate la iveala, a provoca (pe neasteptate); p. ext. a nascoci, a inventa. – Din bg. iskam. (iska mi se).

IZVODI, izvodesc, vb. IV. (Inv.) 1. Tranz. A crea, a face, a inventa. ♦ (Rar) A descoperi. 2. Tranz. A alcatui, a compune, a redacta; a scrie. 3. Refl. A se contura, a aparea, a lua fiinta. – Din sl. izvoditi „a extrage, a traduce”.

INCHEGA, incheg, vb. I. 1. Refl. si tranz. A se face sau a face sa devina cheag; a (se) coagula. ◊ Expr. (Tranz.) Minte de incheaga apele = minte foarte tare. ♦ Refl. (Rar) A se strange la un loc, a se uni, a se lipi trainic (cu ceva sau unul cu altul). 2. Refl. Fig. A prinde contur, a se forma, a lua fiinta. – Lat. in-coagulare.

INCHEGAT, -A, inchegati, -te, adj. 1. Care aprins cheag, coagulat. 2. Fig. Care a prins contur, a luat fiinta. ♦ Coerent. – V. inchega.

INTRUPAT, -A, intrupati, -te, adj. Care a capatat trup, care a luat fiinta. – V. intrupa.

URZI, urzesc, vb. IV. Tranz. 1. A pregati, a intinde, a aseza urzeala (1) in razboiul de tesut pentru a incepe tesutul. 2. Fig. A funda, a intemeia; a cladi; a concepe, a alcatui. ♦ Intranz. (Reg.) A lua fiinta, a se forma, a se infiripa. ♦ A nascoci, a scorni, a inventa. 3. Fig. A pune la cale o actiune (reprobabila); a unelti, a complota. – Lat. ordire (= ordiri).

ZAMISLI, zamislesc, vb. IV. (Inv. si reg.) 1. Tranz. A concepe fatul; a procrea, a face pui, a naste. 2. Refl. A lua fiinta, a se naste, a se intrupa. 3. Tranz. si refl. Fig. A (se) crea, a (se) produce; a (se) forma, a (se) infiripa. – Din sl. zamysliti.

NASCUT², -A, nascuti, -te s. m. si f., adj. (Cel) care a capatat viata, a luat fiinta, a venit pe lume. ◊ Intaiul (sau primul, al doilea, al treilea etc.) nascut = copilul cel mai mare (sau al doilea, al treilea etc. copil) dintr-o familie. Nou-nascut = a) copil care abia s-a nascut; s****i; b) fig. renascut. – V. naste.

RENASTE, renasc, vb. III. Intranz. A se naste din nou, a lua fiinta. ♦ A se arata, a se ivi din nou, a reaparea. ♦ A se trezi la viata, a se innoi, a se inviora, a inflori. ♦ A se forma; a se reface. – Re¹- + naste (dupa fr. renaitre).

FORMA, formez, vb. I. Tranz. 1. A da fiinta si forma unui lucru; a face. ♦ Refl. A lua fiinta, a lua nastere. 2. A educa, a creste. 3. (Despre mai multe elemente) A alcatui, a compune. ♦ A constitui, a reprezenta. 4. A confectiona forme de turnatorie, a indeplini operatia de formare. (2) – Din fr. former, lat. formare.

PROASPAT, -A, proaspeti, -te, adj. (Despre alimente sau produse alimentare) Pregatit sau recoltat recent; p. ext. care n-a fost supus unui procedeu de conservare. ♦ (Despre plante) Cules, rupt de curand; neofilit. 2. Fig. Tanar, fraged. ♦ Care are sau care pastreaza calitati de stralucire, de vitalitate, de tinerete, care exprima tinerete, sanatate etc. 3. Care exista sau a luat fiinta de putina vreme, care a fost facut, creat etc. de curand; de data recenta, nou. ◊ Loc. adv. (Reg.) Din proaspat = de curand. ♦ (Despre oameni) Care se afla intr-o anumita situatie sau care are o calitate de putina vreme. ♦ Care isi pastreaza noutatea; viu, actual. 4. (Despre aer) Neviciat, curat. ♦ (Despre apa) Adus de curand de la sursa, bun de baut; p. ext. rece. 5. Fig. Curat, pur, neintinat. 6. Cu forte noi; odihnit. – Din gr. prosfatos.

A SE FORMA ma ~ez intranz. A-si lua inceputul; a lua nastere; a lua fiinta. /<fr. former, lat. formare

A SE NASTE ma nasc intranz. 1) (despre fiinte) A aparea pe lume; a capata viata. ◊ ~ cu tichia pe cap a avea noroc; a fi fericit. 2) fig. A aparea pentru prima data; a lua fiinta; a se forma. /<lat. nascere

A ODRASLI pers.3 ~este 1. intranz. 1) (despre plante) A da multi lastari, mladite; a lastari; a mladi. 2) A se acoperi cu muguri; a da muguri; a inmuguri. 3) inv. A aparea prima data; a lua fiinta; a se naste. 2. tranz. (despre fiinte si plante) A naste periodic si intr-un numar mare; a plodi; a prasi. [Sil. -dras-] /Din odrasla

A SE URZI se ~este intranz. reg. A lua fiinta; a lua nastere; a aparea. /<lat. ordire

A SE ZIDI pers. 3 se ~este intranz. A lua nastere; a lua fiinta; a se forma; a se constitui. /<sl. zidati

FORMA vb. I. tr., refl. 1. A (se) face, a lua fiinta. ♦ A (se) constitui, a (se) organiza. ♦ tr. A alcatui, a confectiona. 2. A (se) educa, a (se) dezvolta; a creste. [< fr. former, it., lat. formare].

FORMA vb. I. tr., refl. 1. a (se) face, a lua fiinta. ◊ a (se) constitui, a (se) organiza. 2. a (se) educa, a (se) dezvolta; a creste. II. tr. (despre elemente multiple) a alcatui, a compune; a reprezenta. (< fr. former, lat. formare)

ACADEMie (‹ fr., gr.) s. f. 1. Societate de savanti, literati, artisti etc.; institutie superioara de cultura a carei misiune este sa contribuie la dezvoltarea stiintelor si artelor. Traditiile academice dateaza inca din antichitate (Academia platonica). A. au luat fiinta in a doua jumatate a sec. 15 in Italia, iar primele a. nationale au fost: Academia Franceza, 1635; Societatea Regala din Londra, 1662; Societatea de Stiinte din Berlin, 1700; Academia de Stiinte din Petersburg, 1725. 2. Nume dat unor scoli de invatamint superior.

ALCATUI¹, alcatuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A face, a construi, a injgheba; a compune, a intocmi, a concepe. ♦ Refl. A lua fiinta, a se forma. 2. A forma impreuna; a constitui. Alcatuiau un fel de familie mare (REBREANU). ♦ Refl. A fi format, a consta din... Auditoriul se alcatuia din dame batrane (NEGRUZZI). 3. (Pop.) A strange, a aduna; a aranja. ♦ A face, a incheia un legamant. – Magh. alkotni.

BRANDENBURG 1. Land in E Germaniei, traversat de riul Spree si cuprinzind si landul Berlin; 27,6 mii km²; 2,6 mil. loc. (1989). Centru ad-tiv: Postdam. Ind. constr. de masini, textila, alim. Culturi de secara, orz, cartofi. Cresterea porcinelor. 2. Oras, in E Germaniei, la V de Berlin, port pe Havel; 95 mii loc. (1988). Nod de comunicatii. Filaturi si tesatorii, constr. navale, otelarii, produse chimice, fabrica de jucarii. Monumente: catedrala (sec. 10-12), biserica Sankt Gotthard (sec. 15), turnuri din zidul de incinta (sec. 15). 3. Veche prov. istorica in Germania. Marca infiintata de Carol cel Mare, stapinita de dinastia ascaniana (pina in 1319) si apoi de Hohenzollerni (din 1415). B. a fost nucleul in jurul caruia a luat fiinta Prusia.

CASA SCOALELOR, institutie pendinte de Ministerul Instructiunii, infiintata in 1896 pentru construirea de scoli primare si dotarea lor. In anul scolar 1909/1910 au luat fiinta Biblioteca si Muzeul C.S., primul muzeu pedagogic din Romania. Editura C.S. fundata in 1908, a scos „Biblioteca pentru popularizarea stiintei”, cu concursul lui G. Titeica, I. Simionescu, Iuliu Moisil, dr. C. Istrati s.a., si „Biblioteca pentru popor”, condusa de M. Sadoveanu, cu colaborarea lui G. Cosbuc, G. Popa-Lisseanu, Gh. Dima s.a. C.S. a functionat pina in 1948.

CIMPia TURZII, oras in jud. Cluj, pe dr. Ariesului; 29.980 loc. (1991). Siderurgie (otel, laminate, sirma, cabluri); produse metalice diverse si mat. de constr. (caramida, tigla). Fabrici de conf. si tricotaje, de izolatori electrici, de oxigen si de postav. Orasul a luat fiinta in 1918, prin contopirea a doua sate: Ghiris si Chiris-Sincraiu (atestate documentar de la sfirsitul sec. 13). Declarat oras in 1952.

ZAMISLI, zamislesc, vb. IV. (Inv. si arh.) 1. Tranz. A concepe fatul; a procrea, a face pui, a naste. 2. Refl. A lua fiinta, a se naste, a se intrupa. 3. Tranz. si refl. Fig. A (se) crea, a (se) produce; a (se) forma, a (se) infiripa. – Slav (v. sl. zamysliti).

COSPAR (in engl. Committee On Space Research), organizatie stiintifica internationala pentru promovarea cercetarilor spatiale prin folosirea rachetelor si a satelitilor. A luat fiinta in 1958, sub auspiciile Uniunii Consiliilor Stiintifice Internationale si UNESCO. Are sediul la Paris. Romania este membra din 1964.

C******L, -A, c*******i, -e, adj., s. m. I. Adj. Principal, esential, fundamental. ◊ Punct c******l = fiecare dintre cele patru directii principale ale orizontului, care ajuta la determinarea pozitiei unui punct de pe glob. Numeral c******l = numeral care exprima un numar intreg abstract sau un numar determinat de obiecte, fiinte etc. II. S. m. Titlu din ierarhia bisericii catolice, purtat de inaltii demnitari care alcatuiesc consiliul papei si dintre care se alege noul papa; persoana care poarta acest titlu. ♦ (Adjectival; in sintagma) Rosu c******l = rosu purpuriu. – Din fr. c******l, lat. c*******is.

BIOGENEZA f. Teorie potrivit careia orice fiinta a luat nastere din alta fiinta. [Sil. bi-o-] /<fr. biogenese

MLADIU ~ie (~ii) (despre fiinte si parti ale corpului lor) Care vadeste gratie si eleganta; cu miscari gratioase si elegante; mladios; suplu; elegant. /mlada + suf. ~iu

A RAPI~esc tranz. 1) (fiinte) A lua cu forta, ducand cu sine si tinand in stapanirea sa; a fura. 2) fig. (mai ales despre moarte) A lipsi de zile (smulgand dintre cei vii). ◊ ~ viata (sau zilele) a ucide. 3) (bunuri materiale) A-si insusi prin abuz de putere; a lua cu forta, insusindu-si in mod ilegal; a fura. ~ teritorii straine. 4) A face sa nu mai posede. ~ linistea. 5) fig. (persoane) A ademeni prin farmec; a atrage, cucerind atentia si seducand. Lectura l-a rapit complet. ◊ ~ inima a cuceri dragostea. /<lat. rapire

C******L², -A I. adj. principal, fundamental, esential. ♦ punct ~ = fiecare dintre cele patru directii principale dupa care se determina pozitia unui punct de pe glob; numeral ~ = numeral care exprima un numar intreg, abstract sau un numar determinat de obiecte, fiinte etc. II. s. n. (mat.) numar care exprima o cantitate. (< fr. c******l, lat. c******lis)

DIVIZARE (‹ diviza) s. f. Actiunea, faptul de a diviza. ♦ Modalitate de reorganizare a persoanelor juridice. D. poate fi totala, cand persoana juridica astfel reorganizata isi inceteaza existenta, intregul ei patrimoniu fiind transmis la doua sau mai multe alte persoane juridice existente sau care iau astfel fiinta; d. este partiala, cand din patrimoniul unei persoane juridice (care nu-si inceteaza existenta) se desprinde o parte ce se transmite, cu titlu universal, uneia sau mai multor alte persoane juridice existente sau care iau astfel fiinta.

CRUD, -A, cruzi, -de, adj. I. 1. (Despre alimente) Care n-a fost (suficient) supus actiunii focului; nefiert, nefript, necopt (suficient). 2. (Despre fructe) Neajuns la maturitate; verde. ♦ (Despre plante sau parti ale lor) Care este inca in dezvoltare; fraged. ♦ (Despre fiinte) In varsta frageda, tanar; plapand. 3. (Despre unele materiale) Brut, neprelucrat. II. Fig. 1. (Despre fiinte si manifestarile lor) Care simte placere cand vede pe altul suferind; neomenos, nemilos. ♦ Vitreg, rau. 2. Violent, sangeros, intens. Lupta cruda. – Lat. crudus.

A SE INCLESTA ma ~ez intranz. 1) A se inchide strans de tot (ca clestele). ◊ A i ~ falcile (sau gura) a-i deveni tapene maxilarele; a nu fi in stare sa deschida gura. 2) A se agata cu disperare. 3) (despre fiinte) A se lua la lupta, apucandu-se cu indarjire. 4) fig. (despre lupte, razboaie) A deveni mai intens; a se desfasura mai crancen. /in + cleste

A SE INDEMNA ma indemn intranz. (despre fiinte) A se lua la intrecere (unul cu altul) (stimulandu-se reciproc). ~ la fuga. /<lat. indeminare

ROTOFEI ~ie adj. 1) (despre fiinte) Care are forme rotunjite; cu forme rotunde; dur-duliu; dolofan. 2) fam. (despre lucruri) Care are forme circulare; de forma circulara. /Orig. nec.

MACROBie s.f. Durata exceptionala a vietii unei fiinte; longevitate. [Gen. -iei. / < fr. macrobie, cf. gr. makros – mare, bios – viata].

GENIU¹ s.n. I. 1. Talent, dispozitie naturala, capacitate de creatie exceptionala, rezultat al dezvoltarii maxime a facultatilor umane; persoana care are asemenea calitati. 2. Caracter specific. II. Spirit, demon, fiinta supranaturala (buna sau rea) care in credintele celor vechi veghea asupra soartei unui om. [Pron. -niu, pl. -ii. / < lat. genius, cf. it. genio, fr. genie].

CURENTA vb. 1.. tr. a produce o zguduire, o comotie prin curent electric. II. refl. (despre fiinte) a atinge un curent electric. (< curent)

DIFERENTia vb. I. tr., refl. a (se) deosebi, a (se) distinge intre doua sau mai multe fiinte ori lucruri. II. (mat.) a calcula o diferentiala. (< fr. differencier)

DISTANTA vb. I. tr. a lasa anumite distante intre obiecte sau fiinte; a rari. II. refl. 1. a intrece, a depasi. ◊ a se departa, a lasa o urma. 2. (fig.) a se deosebi (de cineva) ca valoare. (< fr. distancer)

GENIU s. n. I. 1. talent, dispozitie naturala, capacitate creatoare exceptionala, a dezvoltarii maxime a facultatilor umane; persoana astfel inzestrata. 2. caracter specific. II. spirit, demon, fiinta supranaturala care, in credintele celor vechi, veghea asupra soartei unui om. III. specialitate militara, arma care se ocupa cu executarea lucrarilor de fortificatii, drumuri, poduri etc. (< lat. genius, fr. genie)

GRIJULIU, -ie, grijulii, adj. (Despre fiinte si manifestarile lor) Plin de atentie, de grija fata de cineva sau de ceva; atent, grijnic, grijitor; prudent, prevazator. ♦ (Reg.) Ingrijit, ordonat. [Var.: (reg.) grijuliv, -a adj.] – Din bg. griliv.

PIRPIRIU, -ie, pirpirii, adj. 1. (Despre fiinte) Care si-a incetat dezvoltarea normala sau a degenerat; firav, pipernicit, jigarit. 2. (Rar) Lipsit de avere. 3. (Despre oameni) Care este imbracat saracacios, jerpelit sau (prea) subtire; (despre imbracaminte) prea subtire, nepotrivit cu vremea friguroasa, jerpelit. – Din tc. pırpıri.

SIRENA, sirene, s. f. I. 1. Aparat (actionat cu aburi, cu aer comprimat etc.) care produce sunete de mare intensitate si cu care se dau semnale in fabrici, in navigatie etc. ♦ Sunetul emis de un astfel de aparat. 2. Aparat format dintr-un disc prevazut cu mai multe gauri, prin care trece un curent de aer si care serveste la determinarea inaltimii unui sunet prin comparare cu alte sunete. II. (In mitologia greaca) fiinta fabuloasa, cu aspect de femeie, cu picioare si aripi de pasare, mai tarziu cu coada de peste, care, prin cantecele ei, ademenea pe corabieri in locuri primejdioase, unde acestia isi gaseau moartea. ♦ Fig. Femeie seducatoare. – Din fr. sirene, it. sirena, lat. siren, -enis.

DURDULIU, -ie, durdulii, adj. (Despre fiinte si parti ale lor) Gras (1), rotofei, dolofan; bucalat; durd. – Durd + suf. -uliu.

A COTI ~esc 1. intranz. 1) (despre ape curgatoare, drumuri etc.) A face un cot; a lua alta directie. 2) (despre fiinte sau vehicule) A-si schimba directia initiala, luand-o intr-o parte; a face o cotitura; a intoarce; a carni. 2. tranz. 1) A indrepta in alta directie. 2) (persoane) A conduce pe un drum cu multe cotituri. 3) rar A inghionti cu cotul pentru a-si face loc. /Din cot

GALVANOTAXie s.f. Influenta exercitata de curenti galvanici asupra fiintelor unicelulare; galvanotropism. [Gen. -iei. / < fr. galvanotaxie].

MICRODISECTie s.f. Disectie la microscop, facuta pe celule sau pe fiinte foarte mici. [Gen. -iei. / < fr. microdissection].

scalciu, -ie, adj. (reg.; despre fiinte) care are sau tradeaza un defect fizic (de conformatie), o infirmitate.

ONTOGONie s.f. Studiul aparitiei fiintelor pe Pamant. [Gen. -iei. / < fr. ontogonie, cf. gr. on – fiinta, gone – nastere].

ANDROGIN, -A I. adj. 1. hermafrodit. 2. (despre plante) cu anteridii si organe pe aceeasi hifa. II. s. m. (mit.) fiinta fabuloasa jumatate barbat si jumatate femeie. (< fr. androgyne)

DEZVOLTA vb. I. refl. (despre materie, fenomene) a trece de la o stare calitativa veche la alta noua, de la o treapta inferioara la alta superioara, de la simplu la complex. ◊ a se extinde, a creste, a se mari. ◊ (despre fiinte) a evolua treptat. II. tr. 1. a amplifica in mod creator (o doctrina, o teorie), a imbogati cu principii, cu teze noi. 2. a expune pe larg, amanuntit. 3. a produce, a emana, a degaja caldura, energie etc. (dupa lat. disvolvere)

HERMAFRODIT, -A I. adj., s. m. f. (om, animal, planta) care poseda organele reproducatoare ale ambelor sexe; androgin, bisexuat. II. s. m. 1. (mit.) fiinta careia i se atribuie o natura dubla, masculina si feminina. 2. (arte) statuie prezentand insusiri masculine si feminine. (< fr. hermaphrodite)

REPRODUCE vb. I. refl. (despre fiinte) a se inmulti. II. tr. 1. (despre memorie) a readuce in constiinta reprezentari fixate anterior. ◊ a reda intocmai prin mijloace plastice un model; a imita. 2. a produce in serie, a multiplica. (< fr. reproduire)

ROBOTIZA vb. I. tr. 1. a inzestra procesul de productie cu sisteme automatice, informatice si cu roboti. 2. a transforma (o fiinta umana) in robot. II. refl. a deveni un robot (2), a actiona ca un robot. (< fr. robotiser)

SINGULAR, -A I. adj., s. n. (categorie gramaticala) care indica un singur exemplar dintr-o categorie de fiinte, de lucruri etc. II. adj. 1. care se refera, care priveste pe unul singur. ♦ (log.) judecati e = judecati in care predicatul se enunta despre un nume individual. 2. deosebit, aparte, neobisnuit, extraordinar; unic. III. s. n. (fil.) categorie care desemneaza ceea ce apartine unui obiect sau proces; individual (2). (< lat. singularis, fr. singulier)

AMFIBIU², -ie, amfibii, adj. 1. (Despre fiinte) Care poate trai si in apa si pe uscat sau care are o faza de dezvoltare in apa si una pe uscat. 2. Fig. Care are o natura sau un aspect dublu. – Fr. amphibie.

EXEMPLAR¹, exemplare, s. n. Fiecare obiect dintr-o serie de obiecte identice reproduse dupa un model comun. ♦ Reprezentant al unei categorii de fiinte sau de obiecte asemanatoare, luat izolat. [Pr.: eg-zem-] – Din fr. exemplaire, lat. exemplarium.

SUBieCT I. s. n. 1. chestiune de care se ocupa cineva, despre care se vorbeste. ◊ pricina, motiv. ◊ totalitatea evenimentelor care constituie continutul epic sau dramatic al unei opere literare, cinematografice etc. ◊ (muz.) prima expunere a unei teme in cadrul formelor polifonice bazate pe imitatie (inventiune, ricercar, fuga). 2. partea principala a unei propozitii, care indica cine indeplineste sau sufera actiunea verbului. ◊ (log.) termen al judecatii de predicatie, reprezentand notiunea despre care se afirma sau se neaga insusirea exprimata de predicatul logic. II. s. m. 1. omul ca fiinta activa si constienta. 2. persoana supusa observatiei, anchetei, experimentului. 3. (fin.) ~ impozabil = persoana fizica sau juridica supusa unui anumit impozit. (< lat. subiectus, /II/ subiectum, dupa fr. subjet)

SUBSTANTIV I. s. n. parte de vorbire flexibila care denumeste fiinte, lucruri, notiuni abstracte etc. II. adj. colorant ~ = materie coloranta care vopseste direct fibrele textile (vegetale), fara ajutorul mordantilor. (< fr. substantif, lat. substantivum)

TRIPLET I. s. n. 1. al treilea dintre trei exemplare de acelasi fel. 2. a treia forma a unor cuvinte de aceeasi provenienta, dar intrate in limba in trei epoci diferite. 3. (fiz.) multiplet din trei linii spectrale. 4. (mat.) multime ordonata avand trei elemente. 5. obiectiv fotografic cu trei lentile. II. s. m. pl. trei fiinte nascute deodata de aceeasi mama; trigemeni (< fr. triplet)

HUDUBAie, hudubai, s. f. (Reg.) 1. Casa mare; incapere foarte spatioasa. 2. fiinta monstruoasa, fantastica; monstru. [Pr.: -ba-ie] – Et. nec.

GEN ~uri n. 1) Grup de fiinte sau de obiecte care se caracterizeaza printr-o anumita insusire; fel; soi; specie; categorie. 2) Fel de a fi al cuiva; natura. 3) biol. Categorie sistematica inferioara familiei si superioara speciei. ~ul felinelor. 4) gram. Categorie gramaticala care indica forma ce o iau cuvintele pentru a indica sexul fiintelor pe care le denumesc (extinzandu-se si la numele de lucruri). ~ul masculin. ~ul neutru. 5) (in teoria literaturii si a artei) Grup de opere caracterizate prin trasaturi asemanatoare (in ce priveste tema, stilul, forma etc.). ~ epic. ~ muzical. ◊ Pictura de ~ pictura care reprezinta aspecte ale vietii cotidiene. /<lat. genus, ~eris

GROZAVie ~i f. 1) Fapta, intamplare sau vorba ingrozitoare. 2) fiinta sau lucru (real ori inchipuit) care provoaca groaza. O ~ de ploaie. 3) fiinta sau lucru grozav. /grozav + suf. ~ie

ANATOMie s.f. Stiinta care se ocupa cu studiul structurii fiintelor (animale sau plante). ◊ Anatomie descriptiva = anatomie care se ocupa cu descrierea formelor diferitelor organe; Anatomie patologica = parte a anatomiei care studiaza transformarile anatomice intervenite in structura tesuturilor si a organelor corpului. ♦ Structura unei fiinte sau a unui organ. [Gen. -iei. / < fr. anatomie, cf. lat. anatomia < gr. anatome – disectie].

GEN s.n. 1. Fel, soi, varietate. ♦ Fel de a fi, maniera, atitudine specifica. 2. Diviziune a creatiilor artistice in care intra opere cu trasaturi comune in ceea ce priveste forma, stilul, subiectul, tema etc. ♦ Fiecare dintre diviziunile in care se clasifica operele literare. ♦ Stil personal, maniera de a compune. 3. Totalitatea lucrarilor muzicale clasificate in functie de tematica, mijloace de exprimare etc. 4. Categorie gramaticala exprimata prin forma pe care o iau cuvintele pentru a arata sexul fiintelor si care s-a extins prin analogie si la substantivele nume neinsufletite, precum si la cuvintele flexibile care determina substantivele. 5. (Biol.) Subdiviziune a unei familii care cuprinde mai multe specii sau varietati cu trasaturi comune importante. // (Si in forma geno-) Element prim de compunere savanta cu semnificatia „(referitor la) neam”, „origine”, „generatie”. [< lat. genus].

ONTOLOGie s.f. 1. Ramura a filozofiei avand drept obiect existenta ca atare, trasaturile si principiile comune oricarei existente. ♦ Teorie speculativa despre esentele sau principiile ultime ale tuturor lucrurilor. 2. Latura a materialismului dialectic care se refera la determinarile si la structura realitatii obiective. [Gen. -iei. / < fr. ontologie, cf. gr. on – fiinta, logos – studiu].

GEN¹ s. n. 1. fel, soi, varietate. ◊ fel de a fi, maniera, atitudine specifica. 2. diviziune a creatiilor artistice in care intra opere cu trasaturi comune in ceea ce priveste forma, stilul, tema etc. ◊ fiecare dintre diviziunile in care se clasifica operele literare. ◊ stil personal, maniera de a compune. 3. totalitatea lucrarilor muzicale reunite prin tematica, mijloace de expresie etc. 4. categorie gramaticala exprimata prin forma pe care o iau cuvintele pentru a arata sexul fiintelor si care s-a extins prin analogie si la substantivele nume inanimate, precum si la cuvintele flexibile care determina substantivul. 5. (biol.) subdiviziune a unei familii din mai multe specii. 6. (log.) clasa de obiecte care au note esentiale comune, cuprinzand cel putin doua specii. (< lat. genus)

IDENTIFICA vb. I. tr. 1. a constata, a stabili identitatea unei persoane, a unui lucru; a recunoaste. 2. a considera mai multe obiecte, fiinte, marimi etc. ca fiind identice. II. refl. a se transpune in situatia cuiva, a simti sau a actiona intocmai ca cineva, a-si insusi intru totul ideile cuiva. (< fr. identifier, lat. identificare)

NAIV, -A I. adj. (si adv., s. m. f.) 1. natural, candid, ingenuu; sincer, neprefacut. 2. fara experienta, credul, inocent. ♦ arta ~a = arta cu trasaturi artizanale si populare, caracterizata prin enumerarea si descrierea minutioasa, intuitiva, a lucrurilor, fiintelor etc. 3. (peior.) simplist, prostut; copilaresc. II. s. m. pl. pictori care ignoreaza perspectiva, legile proportiilor si ale compozitiei etc. (< fr. naif)

ZBURATOR, -OARE, zburatori, -oare, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Care zboara; care poate sa zboare. ♦ Pentru zbor, de zburat. Aripi zburatoare. 2. Care pluteste in aer (purtat de vant). II. S. m. 1. Aviator. 2. (In mitologia populara) fiinta fantastica inchipuita ca un spirit rau care chinuieste noaptea in somn fetele si femeile; (in literatura romantica) personificarea dorului de barbatul iubit, intruchiparea idealizata a iubitului. 3. Numele uneia dintre panzele catargului; verga care sustine aceasta panza. III. S. f. 1. Pasare; animal (care zboara). 2. Planta erbacee cu tulpina inalta, cu florile rosii-purpurii, cu fructele in forma de capsule cu numeroase seminte prevazute cu peri matasosi, folosita in medicina populara (Epitobium angustifolium). – Zbura + suf. -ator.

A SE CRACANA ma ~ez intranz. (despre fiinte) A-si desface picioarele in laturi (luand o pozitie neestetica). /Din cracana

A PROTEJA ~ez tranz. 1) (fiinte, lucruri) A avea in paza; a lua sub ocrotire; a ocroti; a supraveghea; a veghea; a pazi; a apara. 2) (persoane) A sustine in mod abuziv, acordand protectie (adesea nemotivat si in detrimentul altora); a avantaja; a privilegia; a partini; a favoriza. /<fr. proteger, lat. protegere

RUSALie ~i f. 1) la pl. Sarbatoare religioasa crestina care cade in a cincizecea zi dupa Pasti. 2) la pl. fiinta mitologica cu chip de zana, care ia mintile oamenilor. 3) la pl. Ordin de insecte cu corp subtire si moale, care traiesc in stare adulta doar cateva zile sau ore; efemerida. 4) Insecta din acest ordin. [G.-D. rusaliei; Sil. -li-e] /<sl. rusalija

PIROLATRie s.f. Venerarea focului ca pe o fiinta supranaturala de catre popoarele primitive. [Gen. -iei. / cf. gr. pyr – foc, latreia – cult].

STATUie s.f. Sculptura care reprezinta in intregime si in plin relief o fiinta, figuri alegorice etc. [Pl. statui, gen. -iei, var. statua s.f. / < fr. statue, it., lat. statua].

AMFIBIU, -ie, amfibii, adj., s. n. I. Adj. 1. (Despre fiinte) Care poate trai si in apa si pe uscat sau care are o faza de dezvoltare in apa si una pe uscat. 2. Fig. Care are o natura sau un aspect dublu. II. S. n., adj. (Avion, automobil sau tanc) care este special construit, spre a putea fi utilizat atat pe uscat, cat si pe apa. – Din fr. amphibie.

MIJLOCAS, -A, mijlocasi, -e, adj., subst. 1. Adj., s. m. si f. (iesit din uz) (Taran sau taranime) care poseda pamant si alte mijloace de productie cu ajutorul carora isi asigura existenta. II. S. m., adj. 1. (Nume dat unor obiecte, fiinte sau unor parti ale lor) care, intr-un anumit ansamblu, ocupa locul din centru sau care sunt situate intre obiecte, fiinte de acelasi fel. 2. (La unele jocuri cu mingea) (Fiecare dintre jucatorii) care actioneaza intre inaintarea si apararea unei echipe. – Mijloc + suf. -as.

A OCROTI ~esc tranz. (fiinte, lucruri) A avea in paza sa; a lua sub ocrotire; a pazi; a supraveghea; a proteja; a veghea; a apara. /<sl. okrotiti

PERSOANA ~e f. 1) Reprezentant al speciei umane privit in ansamblul trasaturilor sale fizice si psihice; fiinta umana; om; individ; ins. 2) Om (sau organizatie) luat in raport cu societatea si privit ca subiect cu drepturi si cu obligatii. 3) lingv. Categorie gramaticala, proprie pronumelor si verbelor, care indica vorbitorul, interlocutorul sau pe cel despre care se vorbeste. [G.-D. persoanei] /<lat. persona, germ. Person, fr. personne

GAMET s.m. Celula s*****a care ia parte la procesul de fecundatie al unor fiinte inferioare. [< fr. gamete, cf. gr. gametes – sot].

PALEONTOLOGie s.f. Ramura a geologiei care studiaza vietuitoarele fosile existente in sedimentele scoartei terestre. [Gen. -iei. / < fr. paleontologie, cf. gr. palaios – vechi, on – fiinta, logos – studiu].

dainui (dainuiesc, dainuit), vb. – 1. A dura. – 2. A se prelungi, a fiinta. Sb. danovati, danujem (Candrea; Scriban). Dupa Seineanu, II, 152 si Pascu, II, 130, din tc. dayanmak „a dura”; ipoteza improbabila. – Der. dainuitor, adj. (trainic, persistent).

BIODINAMIC, -A I. adj. referitor la biodinamica. II. s. f. studiul fenomenelor organice vitale ale fiintelor vii. (< fr. biodynamique)

CARACTERISTIC, -A I. adj. care constituie trasatura distinctiva a cuiva sau a ceva. II. s. f. 1. insusire tipica predominanta, proprie unei fiinte, unui lucru, fenomen etc. 2. partea intreaga a unui logaritm. 3. curba reprezentand variatia unei marimi importante a unui sistem fizic sau tehnic in functie de un anumit parametru. ◊ marime, element care determina, dintr-un anumit punct de vedere, modul de functionare a unui sistem tehnic. 4. (stat.) trasatura cantitativa comuna a unui fenomen sau proces social-economic. (< fr. caracteristique)

VARiaBILITATE, variabilitati, s. f. Insusirea unui lucru, a unui fenomen etc. de a varia, de a lua forme si aspecte diferite. ♦ Spec. (Biol.) Proprietate a fiintelor vii de a-si schimba, sub influenta mediului si a ereditatii, insusirile morfologice, fiziologice, biochimice etc. ♦ Spec. (Mat.) Proprietate pe care o are o cantitate, o marime sau o functie algebrica de a lua succesiv o infinitate de valori diferite. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. variabilite.

A SE DEZVOLTA ma dezvolt intranz. 1) A trece printr-o serie de schimbari spre o treapta superioara; a face progrese; a avansa; a inainta; a progresa; a propasi; a evolua. 2) A lua proportii (ca numar, intensitate etc.); a creste. 3) (despre fiinte, plante) A se mari treptat si continuu; a creste. 4) (despre persoane) A evolua treptat sub aspect intelectual. /Orig. nec.

PALEONTOGRAFie s.f. (Geol.) Descriere a fosilelor. [Gen. -iei. / cf. germ. Palaontographie < gr. palaios – vechi, on – fiinta, graphein – a scrie].

ANTIPOD I. s. m. 1. loc de pe Pamant diametral opus. 2. (chim.) zi optici = substante cu aceeasi formula si aceleasi proprietati fizico-chimice, dar cu activitate optica diferita. 3. (fig.) fiinta, lucru, idee etc. in totala opozitie cu altele. II. s. f. pl. celule situate la baza sacului embrionar la angiosperme, care participa la fecundarea si dezvoltarea embrionului. (< fr. antipode/s/, lat., gr. antipodes)

STRIGA, strigi, s. f. 1. (In superstitii) fiinta imaginara inchipuita ca o femeie care chinuieste copiii mici, ia mana de la vaci etc. 2. Pasare rapitoare de noapte, de culoare galbena-roscata, cu pete brun-inchis, care se hraneste mai ales cu soareci (Tyto alba guttata). 3. Fluture mare cu pete albe pe aripi, asemanatoare cu un cap de mort, care zboara numai in amurg si care, cand este prins, scoate un zgomot ascutit ca un strigat; cap-de-mort (Acherontia atropos). – Lat. striga.

FOTOGRAFie s.f. 1. Arta si tehnica de a fixa pe o suprafata sensibila la actiunea luminii, cu ajutorul unei lentile convergente, o imagine produsa intr-o camera obscura, care apoi se poate reproduce prin copierea cliseului negativ pe care a fost imprimata; tehnica fotografierii. 2. Imagine a unei privelisti, a unei fiinte, a unui obiect etc. fixata pe hartie fotografica. [Gen. -iei. / < fr. photographie, cf. gr. phos – lumina, graphein – a scrie].

MASCULIN, -A adj. 1. De mascul; barbatesc. ◊ Gen masculin = forma pe care o ia un cuvant (substantiv, pronume etc.) pentru a denumi o fiinta sau un lucru considerat de s*x barbatesc sau care este in legatura cu un astfel de nume. 2. (Despre rime) Care rimeaza pe ultima silaba accentuata. [Cf. fr. masculin, lat. masculinus].

pricolicioaica, pricolicioaice, s.f. (reg.) fiinta imaginara in care se preface, dupa moarte, o femeie, luand diferite infatisari de animale si pricinuind rau oamenilor.

MASCOTA s. f. I. fiinta, lucru despre care se crede ca ar purta noroc. II. prajitura cu crema de cacao, glasata cu ciocolata. (< fr. mascotte)

GHICITOR, -OARE, ghicitori, -oare, s. m. si f., GHICITOARE, ghicitori, s. f. 1. S. m. si f. Persoana care se indeletniceste cu prezicerea viitorului (II 2). 2. S. f. Specie a literaturii populare, de obicei in versuri, in care se prezinta sub forma metaforica un obiect, o fiinta sau un fenomen, cerandu-se identificarea acestora prin asocieri logice (II 1); cimilitura. – Ghici + suf. -tor.

GROZAVie, grozavii, s. f. 1. Faptul de a fi groaznic, de a inspira groaza; fapta, situatie, intamplare ingrozitoare; oroare, urgie. 2. (Concr.) Lucru sau fiinta ingrozitoare. 3. Faptul de a iesi cu totul din comun prin calitatile sale; insusirea unui lucru cu deosebite calitati; grozavenie. 4. (Concr.) Lucru sau fiinta care intruneste calitati deosebite, iesite din comun; grozavenie. – Grozav + suf. -ie.

INGHESUiaLA, inghesuieli, s. f. Ingramadire de fiinte sau de lucruri intr-un loc; imbulzeala, aglomeratie. [Pr.: -su-ia-] – Inghesui + suf. -eala.

A POZA ~ez 1. intranz. 1) A lua o anumita poza (pentru a servi drept model unui pictor, unui sculptor sau pentru a fi fotografiat). 2) A lua o atitudine afectata (pentru a produce impresie). 2. tranz. (imagini de fiinte, obiecte, locuri etc.) A fixa pe o placa fotografica (cu ajutorul unui aparat special); a fotografia. /<fr. poser

SARACI/E ~i f. 1) Lipsa a mijloacelor necesare de trai; stare a celui sarac. ◊ ~ lucie (sau neagra) saracie extrema. A-si vedea de ~ a-si vedea de lucrul sau (si a nu se amesteca in treburile altora). Vorba lunga (sau multa) ~a omului a) se spune atunci, cand cineva pierde timpul vorbind prea mult; b) se spune pentru a arata, ca nu are rost sa mai continue discutia. 2) Cantitate neinsemnata si insuficienta de ceva. ~ de idei. 3) peior. Lucru sau fiinta lipsita de valoare, de importanta. [G.-D. saraciei] / sarac + suf. ~ie

ANTROPOMORF, -A, antropomorfi, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Antropoid. ♦ (Substantivat, n.pl.) Grup de maimute, asemanatoare cu omul. 2. Care apartine antropomorfismului, privitor la antropomorfism. II. S. n. Obiect de arta sau reprezentare decorativa cu forma de fiinta omeneasca. – Din fr. anthropomorphe.

MEGieSie, megiesii, s. f. (Inv. si pop.) Teritoriu, tara sau oameni, fiinte aflate in vecinatate; p. ext. vecinatate. [Pr.: -gi-e-] – Megies + suf. -ie.

A SE IMPELITA ma ~ez intranz. inv. 1) A lua o infatisare (pelita) straina, dandu-se drept altcineva. 2) (in basme, despre fiinte spirituale) A se transforma in om sau animal. /in + pelita

STRIGA ~gi f. 1) Fluture mare de noapte, care are pe spate pete albe, ce infatiseaza un cap de mort; fluture cap-de-mort; fluturele mortii. 2) Pasare rapitoare de noapte, cu penaj cenusiu-ruginiu, cu pete albe si brune-intunecate, care se hraneste, mai ales, cu soareci. 3) (in superstitii) fiinta imaginara despre care se crede ca chinuie copii mici sau ca ia mana de la vaci. /<lat. striga

presina, presine, adj. f. (reg.; despre o fiinta supranaturala de s*x feminin) care dispune de sanatatea cuiva, care poate lua sanatatea cuiva sau da sanatate cuiva.

SUieRAT ~uri n. 1) v. A SUieRA. 2) Sunet caracteristic, scos de o fiinta sau de un obiect care suiera. ~ul vantului. ~ul mierlei. [Sil. su-ie-] /v. a suiera

A SE TRANTI ma ~esc intranz. 1) (despre fiinte) A se lasa cu toata greutatea corpului; a se prabusi. 2) A se lua la tranta (unul cu altul); a se lupta corp la corp (unul cu altul). /<sl. trotiti

GENERAL²-A I. adj. 1. comun, aplicabil unui mare numar de persoane, fiinte sau obiecte dintr-o anumita categorie. ◊ care priveste pe toti, la care ia parte multa lume. 2. universal. ◊ care priveste, se ocupa de ceva in linii mari, in ceea ce are esential. ◊ (despre notiuni) care rezulta dintr-o generalizare. 3. care are loc, exista pe o mare intindere. 4. (despre functii, grade etc.) de rang superior; care poarta raspunderea unei directii, a unei institutii, intreprinderi etc. II. s. n. categorie desemnand unitatea trasaturilor fundamentale, esentiale ale unei clase de obiecte si procese, care se manifesta ca lege a existentei si dezvoltarii acestora. (< fr. general, lat. generalis)

GENERATie s. f. 1. functiune prin care fiintele vii se reproduc; reproducere. ♦ (biol.) ~ spontanee = ipoteza potrivit careia organismele vii ar lua nastere in mod spontan din materia anorganica. 2. totalitatea oamenilor care sunt de aceeasi varsta. ◊ (biol.) grupare de indivizi avand aceeasi filiatie. ◊ perioada de timp care desparte varsta tatalui de aceea a fiului. 3. grup de familii tehnologice contemporane sau coerente corespunzand perioadelor in care tehnica se afla relativ stabilizata. (< fr. generation, lat. generatio)

SPECIFIC, -A I. adj. caracteristic, propriu unei fiinte, unui lucru sau fenomen; particular, distinctiv. ◊ care se raporteaza la o unitate. II. s. n. caracter propriu, particular; nota distinctiva. ♦ ~ national = suma a caracteristicilor unei culturi, arte, literaturi care provin din trasaturile proprii poporului si istoriei sale. (< fr. specifique, lat. specificus)

DRAGOSTE, dragoste, s. f. I. Sentiment de afectiune pentru cineva sau ceva; spec. sentiment de afectiune fata de o persoana de s*x opus; iubire, amor. ◊ Loc. adv. Cu (multa) dragoste sau cu toata dragostea = cu (multa) placere, (foarte) bucuros. ◊ Loc. vb. A prinde dragoste de (sau pentru, fata de) cineva (sau de ceva) = a se indragosti de cineva (sau de ceva). ◊ Expr. A avea dragoste = a-i placea sa... A se topi (sau a se sfarsi, a muri) de dragoste pentru cineva = a iubi pe cineva cu patima. ♦ (Concr.) fiinta iubita; p. gener. ceea ce constituie obiectul iubirii cuiva. ♦ Legatura s*xuala; relatii amoroase. II. Planta erbacee cu frunze in forma de lance, dintate si cu flori roz-purpurii (Sedum fabaria). – Din sl. dragostĩ.

MARUNTAie s. f. pl. 1. Totalitatea organelor interne la animale si la om; viscere, vintre; p. restr. organele interne aflate in cavitatea abdominala. ◊ Expr. A sti toate maruntaiele (din cineva) a cunoaste gandurile cele mai ascunse (ale cuiva). ♦ Spec. Totalitatea organelor interne comestibile ale animalelor. 2. Fig. Partea cea mai adanca a unui lucru; fund, adancime, mijloc. ♦ Interiorul fiintei omenesti, considerat ca sediu al gandirii, al sentimentelor si al constiintei. [Pr.: -ta-ie] – Din lat. minutalia.

GENERAL, -A adj. 1. Comun, aplicabil unui mare numar de persoane, de fiinte sau de lucruri dintr-o anumita categorie. ♦ Care priveste multa lume, la care ia parte multa lume. 2. Universal. ♦ Care priveste (se ocupa de) ceva in linii mari, in ansamblu, in ceea ce are esential. ♦ (Despre notiuni) Care rezulta dintr-o generalizare. 3. Care are loc, care exista pe o mare intindere. 4. (Despre functii, grade etc.) De rang superior; care poarta raspunderea unei directii, a unei institutii, a unei intreprinderi etc. // s.n. (Fil.) Categorie filozofica care desemneaza unitatea trasaturilor fundamentale ale unei clase de obiecte si procese care, desemnand esentialul, se manifesta ca lege a existentei si dezvoltarii acestora. [Cf. fr. general, it. generale, lat. generalis].

SILHUI, -ie, silhui, -ie, adj. (Despre locuri) Acoperit cu sihle; p. ext. de nepatruns, neumblat, salbatic. ♦ Fig. (Despre fiinte) Cu miscari dezordonate; zapacit, bezmetic, imprastiat. – Silha + suf. -ui.

VARCOLAC, varcolaci, s. m. I. 1. (In superstitii) fiinta fabuloasa fara reprezentare concreta, care mananca Luna si Soarele (provocand fazele Lunii, eclipse etc.) 2. Strigoi. II. Pestisor artificial de metal, intrebuintat ca nada la pescuitul cu undita. [Var.: varcolaci, varcolag, vargolag, varcolic s. m.] – Din bg. varkolak.

ELASTIC, -A, elastici, -ce, adj., s. n. I. Adj. 1. (Despre unele obiecte) Care are proprietatea de a-si modifica forma si dimensiunile sub actiunea unei forte exterioare si de a reveni de la sine la forma si dimensiunile initiale dupa incetarea actiunii fortelor exterioare care l-au deformat. 2. (Despre fiinte, miscari ale lor etc.) Mladios, suplu; fig. (despre oameni) care se poate adapta usor imprejurarilor. II. S. n. Tesatura, snur, siret etc. executate din fire de cauciuc imbracate in fire textile si folosite la confectionarea unor obiecte de imbracaminte; guma, gumilastic. – Din fr. elastique.

VaRTOSie ~i f. Capacitate a fiintelor vii de a savarsi actiuni fizice, incordand muschii; forta fizica; tarie; putere; vigoare. /vartos + suf. ~ie

GENERATie s.f. 1. Functiune prin care fiintele vii se reproduc; reproducere. ◊ (Biol.) Teoria generatiei spontanee = teorie conform careia din materia anorganica poate lua nastere in mod spontan un organism viu evoluat. 2. Totalitatea oamenilor care au cam aceeasi varsta sau traiesc in acelasi timp. ♦ (Biol.) Grupare de indivizi avand aceeasi filiatie. ♦ Perioada de timp care desparte varsta tatalui de aceea a fiului. [Gen. -iei, var. generatiune s.f. / cf. fr. generation, it. generazione, lat. generatio].

storat, -a, adj. (reg.) 1. (despre obiecte; in forma: sturat) care a fost prefacut cu violenta in bucati; faramitat, zobit. 2. (despre fiinte; in forma: sturat) stalcit, batut rau. 3. (despre lucruri de mancare; in forma: sturat) care este luat fara mila, distrugand, rupand.

ELASTIC, -A I. adj. (despre corpuri) care are proprietatea de a-si reveni la forma initiala dupa ce a fost momentan deformat; care se intinde. ◊ (despre fiinte) mladios, suplu; (fig.; despre oameni) care se adapteaza usor la orice situatie, care prezinta elasticitate (3). II. s. n. produs textil continand fire de cauciuc, din care se fac bretele, jartiere etc. (< fr. elastique, lat. elasticus)

CLAie clai f. 1) (din snopi de cereale, fan etc.) Gramada mare si inalta, cladita in forma conica; stog; capita. 2) fig. (din obiecte, fiinte etc.) Gramada mare in dezordine. ◊ ~ peste gramada la intamplare; in dezordine. [G.-D. claii; Sil. cla-ie] /<bulg., sb. kladnja

TARie ~i f. 1) Capacitate (a fiintelor vii) de a savarsi actiuni fizice; forta fizica; putere. ~a bratului. 2) (despre persoane) Capacitate de a lua decizii fara a sovai. ~ de caracter. 3) (despre corpuri solide) Proprietatea de a fi tare; rezistenta la deformare si zgariere. 4) (despre alcool si alte substante) Grad de concentratie. 5) (despre sunete) Intensitate auditiva. 6) fig. Calitate care pre-zinta valoare sau importanta. ◊ ~a (sau ~ile) cerului bolta cereasca; firmament. [G.-D. tariei] /tare + suf. ~ie

ANIMAL I. s. n. 1. fiinta care are organe de simt, de miscare, sistem nervos etc. 2. (fig.) om josnic, stapanit de instincte. II. adj. de animal, propriu animalelor. (< fr., lat. animal)

RUSALie, rusalii, s. f. 1. (La pl.) Sarbatoare religioasa crestina, cu stravechi origini mitologice, provenind din ritualuri de pomenire a mortilor, care cade la 50 de zile dupa Pasti. 2. (In mitologia populara) fiinta fantastica, asemanatoare cu ielele, reprezentata ca o zana rea, care dezlantuie furtuni, schilodeste pe oameni sau le ia mintile. 3. (Entom.) Larva acvatica a insectei Ephemeride Polingenia, care se gaseste mai ales in Dunare, constituind hrana principala a cegii; p. ext. efemera. – Din sl. rusalija.

A ACOPERI acopar tranz. 1) (obiecte, fiinte) A inzestra cu un invelis exterior (in scop protector sau decorativ). 2) mil. (trupe, obiective etc.) A apara, luand asupra sa atacurile inamicului. 3) (lucruri, persoane) A pune intr-un loc ferit; a tainui; a ascunde; a dosi. 4) (zgomote, melodii etc.) A face sa nu se auda depasind in intensitate; a astupa. 5) (datorii banesti, cheltuieli etc.) A compensa in bani sau in natura; a achita. 6) sport (distante) A strabate de la un capat la altul; a parcurge. ◊ ~ terenul a fi in permanenta activ pe tot terenul de joc. /<lat. acco[o]perire

CALIFICA vb. I. tr., refl. a dobandi, a ajuta pe cineva sa dobandeasca o calificare, un titlu etc. II. refl. a fi admis sa concureze la o competitie sportiva. III. tr. a atribui o calitate unei fiinte, unui lucru; a caracteriza. (< fr. qualifier, lat. qualificare)

VAMES, vamesi, s. m. 1. Functionar insarcinat cu controlul si cu taxarea marfurilor care trec prin vama. ♦ (In organizarea administrativa din trecut) Dregator insarcinat de domn cu incasarea veniturilor vamii. 2. Persoana care lua in arenda darile pe care trebuia sa le plateasca cetatenii Romei si locuitorii Imperiului Roman. 3. (In credintele populare) fiinta imaginara care pazeste vamile vazduhului si careia sufletul mortului ii plateste vama ca sa poata trece spre cer. – Din magh. vamos.

ONTOGENie s.f. (Biol.) Evolutia unei fiinte, incepand de la embrion si pana la stadiul de adult. ♦ Ramura a biologiei care studiaza aceasta evolutie. [Gen. -iei. / < fr. ontogenie].

ROTUND, -A, (I) rotunzi, -de, adj., (II) rotunduri, s. n. I. Adj. 1. De forma unui cerc, a unei sfere, a unui disc. ♦ (Despre dealuri, coline etc.) Cu creasta fara muchii sau colturi. ♦ (Mat.; despre o curba plana sau despre o suprafata) Care are toate punctele la aceeasi distanta de un punct dat; in forma de cerc. 2. (Despre fiinte sau parti ale corpului lor) Implinit, grasut, durduliu, rotofei. 3. (Despre cifre, sume, cantitati) Fara fractiuni sau subdiviziuni; intreg, complet. 4. Incheiat² (II). II. S. n. Figura, suprafata in forma de disc sau de cerc. [Var.: (inv. si reg.) ratund, -a adj.] – Lat. retundus (= rotundus).

PUI¹ ~ m. I. 1) Pasare de la iesirea din gaoace si pana la maturitate. ~ de gaina. ~ de curca. ◊ ~ de cuc (sau de bogdaproste) copil al nimanui. 2) Carne de gaina tanara. Zeama de ~. 3) Orice fiinta vie in prima faza de dezvoltare. ~ de om. ~ de urs. ◊ ~ de lele a) persoana usuratica, amorala; b) copil nelegitim; bastard. ~ de vipera (sau de naparca, de sarpe) om rau, perfid. 4) Ramura tanara care porneste de la radacina unei plante; copilet. 5) fig. fam. fiinta scumpa, draga. 6) la pl. pop. Cusatura decorativa in forma de cruciulite marunte facuta pe pieptul si pe manecile camasilor taranesti. II. (in imbinari cu valoare de superlativ): ~ de ger ger cumplit. ~ de somn somn bun, reconfortant. ~ de chef chef mare. ~ de bataie bataie zdravana. /<lat. pulleus

ARANJA vb. I. 1. tr. A randui, a ordona (lucruri, fiinte etc.) ♦ A pune la cale; a ispravi cu bine o actiune, o intreprindere. ♦ (Fig.) A face (cuiva) rau. 2. (refl.) A lua anumite masuri in interes personal. ♦ A se intelege cu cineva, a se pune bine. ♦ A-si potrivi tinuta exterioara, a se gati. 3. tr. A transcrie o bucata muzicala pentru instrumente sau voce. [P.i. -jez, 3,6 -jeaza, 4 -jam, ger. -jand. / < fr. arranger].

PARALEL¹, -A I. adj. 1. (mat.; despre drepte, planuri) care se afla la o distanta constanta unul de altul si care nu se pot intalni oricat ar fi prelungite. 2. care se produce concomitent si se desfasoara in mod similar cu altceva. 3. (inform.; despre operatii) in care ansamblul de biti este tratat simultan; (despre masini, organe) unde mai multe operatii se efectueaza simultan. II. s. n. dispozitiv pentru trasarea unor linii paralele. III. s. f. 1. linie, suprafata situata in toata intinderea ei la egala distanta de alta linie sau suprafata cu care nu se intretaie oricat de mult s-ar prelungi. ◊ fiecare dintre cercurile imaginare paralele cu ecuatorul care unesc punctele de egala latitudine de pe suprafata Pamantului. 2. (pl.) aparat de gimnastica din doua bare paralele sustinute de stalpi. 3. comparatie, apropiere intre doua fiinte, lucruri, fenomene etc., in care se scot in evidenta asemanarile si deosebirile; paralelism (2). (< fr. parallele, lat. paralelus, gr. parallelos, /II/ germ. Parallele)

PROPRIU, -ie, proprii, adj. 1. Care apartine in mod exclusiv cuiva; personal. ◊ Nume (sau substantiv) propriu = nume care se da unui lucru sau unei fiinte spre a le deosebi de alte lucruri sau fiinte din aceeasi categorie si care se scrie cu initiala mare. 2. Caracteristic, specific. 3. Care este bun pentru...; indicat, potrivit, adecvat. 4. (Despre cuvinte, despre termeni) Care reda exact ideea ce trebuie exprimata. ◊ Expr. Propriu-zis = de fapt, la drept vorbind. ♦ (Despre sensuri) De baza, prim. – Din lat. proprius, fr. propre.

COMPARATie, comparatii, s. f. 1. Examinare a doua sau a mai multor lucruri, fiinte sau fenomene, facuta cu scopul de a se stabili asemanarile si deosebirile dintre ele. ◊ Grad de comparatie = forma pe care o ia adjectivul si unele categorii de adverbe pentru a arata masura mai mica sau mai mare in care un substantiv sau un verb poseda insusirea sau caracteristica exprimata de acel adjectiv sau adverb. Termen de comparatie = cuvant, expresie sau notiune care serveste pentru a compara ceva. ◊ Expr. In comparatie cu... = comparativ, fata de... A nu suferi comparatie = a fi mai presus de orice alt obiect sau fiinta cu care ar putea fi comparat. 2. Figura de stil care consta in alaturarea a doua obiecte, persoane, actiuni etc. pe baza unor insusiri comune. [Var.: (inv.) comparatiune s. f.] – Din lat. comparatio, -onis.

EMBRION s.m. 1. (Biol.) Prima stare a unei fiinte vii de la fecundarea ovulului pana la formarea deplina a organelor. ♦ Germen al unei plante existent in samanta din care va lua nastere prin germinatie. 2. (Fig.) Inceput, germen de la care porneste un lucru, o actiune. [Pl. -ni, (s.n.) -oane. / cf. fr., gr. embryon].

MICROFOTOGRAFie s.f. 1. Fotografie a unor obiecte, a unor preparate sau a unor fiinte microscopice, obtinuta cu ajutorul unui aparat fotografic adaptat la un microscop. ♦ Fotografie de dimensiuni foarte mici. 2. Tehnica obtinerii acestor fotografii. [Gen. -iei. / < fr. microphotographie, cf. gr. mikros – mic, phos – lumina, graphein – a scrie].

dihanie (dihanii), s. f. – 1. (Inv.) fiinta, animal, vietate. – 2. (Banat) Multime, lume. – 3. Fiara, lighioana. – 4. Monstru. Sl. dychanije „respiratie, spirit” (Tiktin; Miklosich, Slaw. Elem., 22; Candrea). Cf. bizdiganie, duh. Cihac, II, 95, se refera gresit la sl. divu „minune”, sb., cr. divni „monstru”.

VANAT, -A, vineti, -te, adj., s. n., s. f. I. Adj. 1. De culoare albastru-inchis (cu reflexe violete). ♦ Intunecat, plumburiu (din cauza cetii, a departarii etc.) 2. (Despre fiinte sau parti ale corpului lor) Invinetit; palid, livid. 3. (Despre penele unor pasari sau despre parul unor animale) Cenusiu batand in albastru; sur. II. S. n. Culoare vanata (I 1). III. S. f. (Bot.) Patlagea vanata, v. patlagea. – Lat. venetus.

GOANA, goane, s. f. 1. Deplasare cu pasi mari si repezi; urmarire in fuga. ◊ Loc. vb. A pune (pe cineva) pe goana sau a lua (pe cineva) la goana = a goni; a fugari. ♦ Viteza mare cu care se deplaseaza un vehicul; graba mare cu care se deplaseaza o fiinta. 2. Vanatoare (cu gonaci si caini); haita. 3. (Rar) Prigoana, persecutie. 4. (Pop.) Imperechere a vacii cu taurul. – Din goni (derivat regresiv).

MEREU, -Eie, merei, -eie, adv., adj. I. Adv. 1. Fara ragaz, neincetat, neintrerupt, continuu, intruna; la intervale scurte. ♦ Din ce in ce mai mult. Se departeaza mereu. 2. (Reg.) Incet, fara graba, domol; alene, linistit, potolit. II. Adj. 1. (Inv. si reg.) Care se intinde unul dupa altul; neintrerupt; p. ext. care se intinde pana departe, intins, vast. 2. (Reg.; la pl.; despre fiinte) Multi, numerosi. – Cf. magh. mero „rigid, fix”.

MITITEL, -EA, -ICA, mititei, -ele, adj., s. m. 1. Adj. Diminutiv al lui mic; micut. ◊ Expr. De mititel = de mic copil; de tanar. A se face mititel = a se strange (pentru a nu fi vazut); p. ext. a lua o atitudine modesta, umila (in fata cuiva). ♦ (Substantivat) Apelativ afectuos pentru a vorbi cu sau despre un copil ori (ir.) cu sau despre o fiinta tanara, naiva. 2. S. m. Carnacior facut din carne tocata, amestecata cu diverse condimente, care se mananca fript la gratar; mic. 3. S. m. (Pop.; art.) Unul dintre numele d******i. – Din mic.

SPECie s.f. 1. Subdiviziune a genului care cuprinde fiinte cu trasaturi si caracteristici comune. ◊ Specie literara = clasa de opere grupate dupa un criteriu unitar, apartinand genului literar. 2. Soi, fel, varietate, categorie; speta. [Gen. -iei. / < lat. species – fel, infatisare, cf. it. specie, fr. espece].

SIRENA s.f. I. (Mit.) fiinta fabuloasa, jumatate femeie si jumatate peste, care ademenea prin cantecele ei pe corabieri in locuri primejdioase, unde acestia isi gaseau moartea. ♦ (Fig.) Femeie seducatoare. II. 1. Aparat emitator de sunete de mare intensitate, cu care se dau semnalele in fabrici, in navigatie etc. sau in cazuri de alarma. 2. Aparat folosit in laborator pentru masurarea inaltimii sunetelor. [< fr. sirene, it. sirena, cf. lat. siren].

RASPAR s. n. 1. (In loc. si expr.) in raspar = a) impotriva directiei firesti in care creste parul pe capul si pe corpul fiintelor; b) impotriva directiei unui curs de apa sau a unui agent fizic in miscare; c) potrivnic, ostil; echivoc. In rasparul... = in ciuda..., in pofida... A lua (pe cineva sau ceva) in raspar = a) a-si bate joc (de cineva sau ceva), a lua in ras; b) a dojeni aspru, a brusca. (Rar) A-i merge in raspar = a-i merge cuiva rau, a intampina greutati. 2. (Rar) Rafuiala. – Ras- + par¹.

VESNICie ~i f. 1) fiintare fara sfarsit; vecie; eternitate. 2) Caracter vesnic. 3) Peri-oada de timp foarte lunga. 4) Durata care are un inceput, dar nu are sfarsit. [G.-D. vesniciei] /vesnic + suf. ~ie

SPIRIT s. n. I. 1. totalitatea facultatilor intelectuale; ratiune, intelect; constiinta. ◊ persoana considerata sub raportul capacitatii sale intelectuale, al insusirilor morale de caracter etc. 2. inteligenta; imaginatie. 3. (in conceptiile religioase) fiinta imateriala, supranaturala. 4. mod, fel de manifestare, de gandire. ♦ in ul = potrivit cu... 5. gluma, anecdota; vorba de duh. ♦ a face e = a glumi. 6. caracter specific a ceva. II. semn grafic in scrierea greaca, care arata cum se pronunta, din punctul de vedere al aspiratiei, sunetul caruia i se adauga. (< lat. spiritus, it. spirito)

A FORTA ~ez tranz. 1) (fiinte) A pune cu forta (sa faca ceva); a sili; a constrange; a obliga; a impune. 2) (obiecte bine inchise) A supune unei actiuni violente. ~ usa. ◊ ~ nota a) a lua nota care depaseste posibilitatile vocii; b) a intrece masura in comportarea fata de cineva. ~ usi deschise a demonstra adevaruri bine cunoscute. 3) mil. (ape, trecatori etc.) A trece efectuand operatii de lupta. ~ raul. /<fr. forcer

SPIRIT s.n. I. 1. Factor ideal al existentei (opus materiei); totalitatea facultatilor intelectuale; ratiune, intelect; constiinta. 2. Inteligenta; imaginatie. 3. (In superstitii) fiinta imateriala, supranaturala. 4. Mod, fel de manifestare, de gandire. 5. Gluma, anecdota. ♦ Vorba de duh; ironie. ♦ A face spirite = a glumi. 6. Caracter specific a ceva. ♦ Sensul real a ceva. II. Semn grafic in scrierea greaca, care arata cum se pronunta din punctul de vedere al aspiratiei sunetul caruia i se adauga. [< lat. spiritus, cf. it. spirito, fr. esprit].

A SEDEA sed intranz. 1) (despre fiinte) A fi asezat (pe ceva); a sta jos. A sedea pe o banca. ◊ Sezi locului, sezi binisor (sau cuminte)! astampara-te! fii cuminte! A sedea la masa a lua masa. 2) A se afla intr-o anumita pozitie sau stare. ◊ A sedea la (sau de) vorba a vorbi. A sedea pe capul cuiva a deranja cu insistentele, cu durata vizitei etc. A-i sedea cuiva (ceva) la inima a fi obsedat de ceva. 3) (despre obiecte de imbracaminte) A prinde bine (pe cineva). 4) A avea un domiciliu stabil. 5) A nu se ocupa cu nimic. ◊ A sedea cu mainile in san a nu face nimic. /<lat. sedere

SUPRANATURAL, -A I. adj. (despre fenomene, fiinte etc.) care pare mai presus de fortele si de legile naturii si impotriva lor; care nu s-ar putea explica in mod obisnuit, natural; extraordinar. ◊ (rel.) divin, miraculos, fantastic. II. s. n. ceea ce se pretinde a fi mai presus de legile naturii. (dupa fr. surnaturel)

madular (madulare), s. n. – 1. Parte a corpului, organ, la fiinte. – 2. (Inv.) Organ genital. – 3. Membru, asociat. – 4. Burghiu, sfredel. – 5. (Banat) Par. – Mr. madular. Lat. medullaris (Puscariu 1014; Candrea-Dens., 1115; Tiktin; cf. REW 5463), poate prin intermediul unui lat. *medullarium (Densusianu, GS, II, 315), chiar daca aceasta ipoteza nu ar fi necesara. Sensul 3 este calchiat dupa fr. membre. Sensul de „membru” exista deja in lat. med., cf. Tiktin. – Der. madulari, vb. (a dezmembra), rar, in Bucov.; inmadulare, s. f. (reuniune, uniune).

PALINGENEZie s.f. 1. Conceptie metafizica care preconizeaza reinvierea periodica a tuturor fiintelor; metempsihoza. ♦ (Fig.) Innoire, regenerare (morala). 2. Conceptie potrivit careia istoria este alcatuita din perioade succesive de decadere si de inflorire. 3. Conceptie despre perfectionarea permanenta a vietuitoarelor printr-o evolutie lenta. [Gen. -iei. / < fr. palingenesie, cf. gr. palingenesis – renastere].

CATEGORie s.f. 1. Notiune fundamentala care reflecta cele mai generale si esentiale laturi, insusiri, trasaturi ale obiectelor si fenomenelor si relatiile dintre ele. 2. Grup de fiinte, de obiecte, de fenomene de acelasi fel sau asemanatoare intre ele. ♦ Grupa in cadrul unei ramuri sportive, stabilita dupa greutatea corporala a sportivilor, dupa performantele realizate sau dupa varsta. [Gen. -iei. / < fr. categorie, cf. gr. kategoria].

GIGANT¹ I. s. m. 1. (mit.) nume dat unor fiinte fabuloase de statura uriasa si foarte puternice, care s-au rasculat impotriva lui Zeus. 2. urias. ◊ (fig.) constructie, cladire, avion de mari dimensiuni. 3. (fig.) persoana care se remarca prin calitati exceptionale. II. s. f. (astr.) stea de mare luminozitate. (< it. gigante, lat. gigas, -ntis)

SIRENA s. f. I. 1. (mit.) fiinta fabuloasa cu cap de femeie si trup de peste sau de pasare, care ademenea, prin cantecele ei, pe corabieri in locuri primejdioase, unde acestia isi gaseau moartea. 2. (fig.) femeie seducatoare. II. 1. aparat emitator de sunete de mare intensitate, cu care se dau semnalele in fabrici, in navigatie etc. sau in cazuri de alarma. 2. aparat in laborator pentru masurarea inaltimii sunetelor. (< fr. sirene, it. sirena, lat. siren)

PERSONALISM s. n. 1. Atitudine a cuiva care ia in consideratie numai punctele de vedere si interesele personale; subiectivism. 2. Doctrina sociala care pune la baza existentei o pluralitate de entitati spirituale inzestrate cu atributele personalitatii (1) si subordonate lui Dumnezeu ca fiinta suprema. – Din fr. personnalisme. Cf. Germ. Personalismus.

NAZDRAVANie, nazdravanii, s. f. 1. (In mitologia populara) Puterea, insusirea sau fapte unei fiinte nazdravane. ♦ Fapta, isprava, intamplare etc. iesita din comun, extraordinara, de necrezut; minunatie. 2. Fapta, vorba, idee etc. glumeata, nastrusnica; gluma, pozna, nazbatie, strengarie; p. ext. fapta, vorba etc. sireata; siretlic, viclesug. – Nazdravan + suf. -ie.

INGRIJIRE, ingrijiri, s. f. Actiunea de a (se) ingriji si rezultatul ei. I. 1. Grija purtata unei fiinte, unui lucru; solicitudine. ◊ Personal de ingrijire = personal care se ocupa de curatenia dintr-o institutie. ◊ Expr. A da primele ingrijiri = a da primul ajutor unui accidentat, unui bolnav etc. 2. Bagare de seama, atentie. II. (Inv.) Ingrijorare, teama. – V. ingriji.

caua s. f. – fiinta imaginara inspaimintatoare, bau-bau. Creatie expresiva de la cuvintul cau (cf. bau), care se spune uneori pentru a speria copiii. Originea onomatopeica a cuvintului a fost indicata numai de Pascu, I, 116. Dupa Cihac, II, 645, din ngr. ϰαυγᾶς „cearta”. Tiktin il deriva din lat. cave „ai grija”, opinie pe care o resping Puscariu 322 si REW 1785. In sfirsit, Puscariu, Dacor., V, 404-6 si DAR, porneste de la rut. kava „sperietoare”, care pare a avea aceeasi origine expresiva, dar care nu convine fonetic. Aceleiasi radacini expresive ii apartin cauna (var. cauni), vb. (a latra), cheuni (var. chiuni), vb. (a striga, a face zgomot), cf. scheuna, bauna.

SAGETATOR, -OARE, sagetatori, -oare, adj., s. m. I. Adj. 1. Care sageteaza, care trimite sageti. ♦ (Substantivat, in superstitii) fiinta imaginara, duh necurat care provoaca boala numita sagetatura. ♦ Fig. (Despre ochi, privire etc.) Patrunzator, scrutator, taios. ♦ Fig. (Despre cuvinte, judecati, aluzii etc.) Plin de ironie, satiric, usturator. 2. Fig. (Despre miscari) Iute, repede (si in linie dreapta). II. S. m. 1. Arcas. 2. (Art.) Numele popular al unei constelatii; al noualea semn al zodiacului, reprezentand un om sau un centaur tragand cu arcul. – Sageta + suf. -ator.

STATUie statui f. Sculptura care reprezinta in intregime un om sau o alta fiinta (reala sau imaginara). ~ de bronz. ~ ecvestra. ◊ Ca o ~ a) neclintit; inmarmurit; b) rece; impasibil. A ridica cuiva o ~ a) a fi cuiva profund recunoscator; b) a preamari pe cineva in mod exagerat. [G.-D. statuii; Sil. -tu-ie] /<lat. statua, fr. statue

STATUie, statui, s. f. Sculptura care reprezinta, in trei dimensiuni, imaginea integrala a unor fiinte, a unor figuri alegorice etc., expusa de obicei intr-un spatiu deschis. ◊ Expr. (Ir. sau prin exagerare) A ridica (cuiva) o statuie = a) a-si arata recunostinta (fata de cineva); b) a aduce (cuiva) laude superlative. [Pr.: -tu-ie. – Var.: (inv.) statua s. f.] – Din fr. statue. Cf. lat. statua.

A GASI ~esc tranz. 1) (fiinte, lucruri etc.) A scoate la iveala cautand sau din intamplare; a descoperi; a afla. ~ strada. A-i ~ acasa. ◊ A-si ~ nasul (sau popa) a da peste omul care poate sa-l puna la punct. A nu-si ~ locul a fi foarte ingrijorat. A-si ~ sa... a-i veni pe neasteptate sa...; a-l apuca sa... 2) A obtine in urma unui efort; a dobandi. ~ un apartament bun. 3) (despre suferinte fizice sau despre moarte) A cuprinde brusc; a lua pe neasteptate; a surprinde. 4) A socoti de cuviinta; a crede. El ~este ca lucrarea poate fi publicata. 5) A descoperi prin munca creatoare; a inventa; a nascoci. ~ rezolvarea problemei. ~ un pretext. 6) A putea sa aiba la dispozitie. ~ timp. ~ o ocazie. 7) (fiinte, obiecte) A vedea intr-o anumita stare sau situatie. Am gasit usa incuiata. L-am gasit dormind. /<sl. gasiti

A PRIMI ~esc tranz. 1) (obiecte) A lua in posesia sa (ca ceva daruit, trimis, obtinut). ~ un colet. ~ felicitari. 2) (oaspeti, vizitatori etc.) A introduce (benevol) in domeniul stapanit; a lasa sau a face sa intre (undeva). 3) (despre persoane) A angaja in baza unei legislatii; a incadra. 4) (despre fiinte) A fi pus in situatia de a suporta. ~ o admonestare. 5) (doleante, reclamatii etc.) A recunoaste ca fiind valabil; a admite. /

ELEMENT I. s. n. 1. (ant.) fiecare dintre cele patru componente primordiale (focul, aerul, apa, pamantul) ale corpurilor si fenomenelor naturii. 2. (pl.) fenomene, forte ale naturii. 3. parte componenta a unui intreg, a unui ansamblu. ♦ (lingv.) ~ de compunere = tema, cuvant imprumutat, fara existenta independenta, numai in compunerea de tip savant; ~ de relatie = cuvant sau locutiune care exprima raporturi sintactice. ◊ membru al unei colectivitati etc. 4. (chim.) corp simplu, care in combinatie cu alte asemenea corpuri, da nastere corpurilor compuse. 5. (fig.) mediu in care traieste o fiinta. ♦ a fi in ul sau = a fi intr-o situatie favorabila. 6. (mat.) obiect fizic sau al gandirii cu care se formeaza o multime. 7. celula a unei pile electrice. 8. (pl.) principiu, notiune de baza a unei discipline, a unei teorii etc. II. s. m. fiecare dintre piesele componente ale unui radiator de calorifer. (< fr. element, lat. elementum)

FIGURA ~i f. 1) Ansamblu de trasaturi specifice ale fetei; chip; fizionomie. 2) Imagine a unui obiect sau a unei fiinte, reprezentata printr-un desen, pictura sau sculptura. 3) fam. Om cu merite in viata publica. 4) Carte de joc care reprezinta persoane (valet, dama etc.). 5) Piesa cu semnificatie deosebita in sah (rege, nebun, cal etc.). 6) Pozitie (sau ansamblu de pozitii) pe care o ia cineva in timpul unor miscari special orientate (la dans, in sport, in pilotaj etc.). ◊ ~ de stil procedeu prin care sensul propriu al cuvantului se modifica pentru a reda plastic continutul de idei; trop. [G.-D. figurii] /<fr. figure, lat. figura

stori, storasc, vb. IV 1. (refl.; inv. si reg.) a se chinui; a se istovi. 2. (fig.; reg.; despre oameni; in forma: sturi) a chinui, a cauza o durere insuportabila, a seca, a epuiza (sufleteste). 3. (inv. si reg.) a nimici. 4. (reg.; despre fiinte) a stalci, a bate zdravan. 5. (reg.) a muri. 6. (reg.) a omori. 7. (refl.; fig.; inv. si reg.) a se ruina. 8. (reg.; despre bani) a stoarce. 9. (reg.; despre oameni) a strange, a aduna laolalta. 10. (reg.; despre lucruri de mancare; in forma: sturi) a lua fara mila, distrugand, rupand; a stinge. 11. (reg.; in forma: sturi) a fura.

NATURA ~i f. 1) Lumea fizica inconjuratoare in toata diversitatea manifestarilor ei; totalitatea fiintelor si lucrurilor existente. ◊ ~ moarta a) grup de obiecte neinsufletite, utilizabile; b) pictura reprezentand un grup de obiecte de acest gen (fructe, legume, flori, vanat etc.). Din (sau de la) ~ innascut. 2) Aspect estetic al unui teritoriu; priveliste; peisaj. A admira ~a. ◊ In sanul ~ii departe de ceea ce este facut de mainile omului. 3) fig. Caracter specific; esenta. ~a lucrurilor. 4): In ~ in produse (naturale sau create de om) ori in prestari de servicii. 5): Dupa ~ dupa modelul obiectelor din realitate; conform cu realitatea. 6) (in artele plastice) Obiect real care trebuie reprezentat. 7) Fel de a fi al unui individ; caracter; fire. ~a umana. ◊ Obisnuinta este a doua ~ se spune despre o stare sau o actiune cu care s-a obisnuit cineva. 8) Fel de a fi; gen. ◊ Carbune de ~ organica carbune animal. (Lucrurile sunt) de asa ~ (lucrurile sunt) de asa fel. [G.-D. naturii] /<fr. nature, lat., it. natura, germ. Natur

A CANTARI cantaresc 1. tranz. 1) (obiecte, fiinte etc.) A pune pe cantar (pe balanta etc.) pentru a determina greutatea. ◊ A cantari din ochi a) a stabili greutatea la vedere (fara a pune pe cantar); b) a examina atent cu privirea, pentru a determina calitatile. 2) fig. (actiuni, situatii etc.) A judeca, luand in consideratie toate posibilitatile; a chibzui; a cumpani. ◊ A-si cantari vorbele a se gandi bine inainte de a vorbi ceva. 2. intranz. 1) A avea greutate. 2) fig. A reprezenta o anumita valoare; a face; a valora; a pretui. /Din cantar

A PORNI ~esc 1. intranz. 1) (despre mijloace de locomotie, obiecte care se pot deplasa, fiinte) A se pune in miscare; a incepe sa se miste, parasind locul initial; a pleca din locul in care se afla. Coloana ~it. 2) (despre masini, motoare etc.) A incepe sa functioneze. Trenul ~it. Ceasul ~it. 3) (despre actiuni, manifestari, fenomene ale naturii) A-si lua inceputul (de la ceva); a incepe; a pleca. 2. tranz. 1) A face sa se puna in miscare. ~ masina de spalat. 2) (actiuni) A realiza in partea initiala; a incepe. ~ mitingul. 3) (urmat de un conjunctiv sau de un infinitiv) A fi pe cale (de); a incepe; a prinde. ~ sa citeasca. 4) (fiinte) A aduce (in mod intentionat) intr-o stare de iritare, indemnand la actiuni dusmanoase; a atata; a provoca; a starni; a intarata; a incita; a instiga. 5) (persoane) A face sa manifeste o atitudine dusmanoasa (fata de cineva). /<sl. porinonti

BATUT², -A, batuti, -te, adj., s. f. I: Adj. 1. (Despre fiinte) Care este sau a fost lovit, care a suferit lovituri. 2. (In sintagma) Bani batuti = bani in numerar, disponibili, bani gheata, bani pesin. 3. (Despre flori) Involt² (1). 4. (Despre o cale, un drum etc.) Pe care se umbla mult; batatorit. 5. (In sintagma) Lapte batut = lapte fermentat, cu gust acrisor. II. S. f. Numele mai multor dansuri populare; melodia dupa care se executa aceste dansuri. III. Adj. (Despre tesaturi, tricotaje) Care este tesut sau tricotat foarte strans; des² (I 1). – V. bate.

DISPAREA, dispar, vb. II. Intranz. 1. A se face nevazut, a iesi din campul vizual, a nu mai putea fi vazut (desi continua sa existe), a pieri (dinaintea ochilor). ♦ A se pierde fara urma, a nu mai putea fi gasit. 2. A inceta sa mai existe; a se stinge, a pieri. ♦ (Despre fiinte) A muri. [Var.: dispare vb. III] – Din fr. disparaitre (dupa parea).

DEZVOLTA vb. I. 1. a evolua. (O fiinta care se ~.) 2. v. creste. 3. a se implini. (S-a mai ~ fiziceste.) 4. a creste, a trai, a vegeta. (Ciupercile se ~ in sol bogat.) 5. a avansa, a evolua, a inainta, a progresa, a propasi, (inv.) a (se) pricopsi, a spori, (grecism inv.) a prohorisi, (fig.) a creste. (O tara care se ~ continuu.) II. v. degaja.

comun, -a adj. (lat. com-munis, d. munus, insarcinare [!]. V. i-mun, muni-cipiu, re-muneratiune). La care iau sau pot lua parte toti: fintina comuna. Ceia ce e propriu mai multora: interes comun. General, universal: limba comuna. Ordinar, obisnuit: intrebuintare comuna. Abundant, frecuent: merele-s poame comune. Ordinar, ignobil: obiceiuri comune, fata comuna. Mediocru, ieftin: marfa comuna. Viata comuna, la un loc. Gram. Nume comun, care convine tuturor fiintelor aceleiasi specii. S. n. Cel mai mare numar: comunu oamenilor. In comun, la un loc cu altu: a trai in comun.

A PieRI pier intranz. 1) (despre fiinte) A inceta sa mai traiasca; a muri. 2) (despre oameni) A muri de moarte violenta. ~ de ciuma. ◊ Nu piere lumea nu se intampla nimic. 3) (despre vegetatie) A-si pierde seva cu totul (de frig, de seceta etc.); a se usca; a muri. 4) (despre stari, senzatii) A inceta de a mai persista; a lua sfarsit (subit). I-a pierit dorinta de plecare. ◊ A-i ~ cuiva glasul (sau graiul) a pierde pentru un moment (de frica, de emotie etc.) darul vorbirii. 5) (despre sunete, lumina) A scadea treptat in intensitate; a deveni din ce in ce mai slab, disparand complet; a se stinge. 6) A disparea brusc; a se face nevazut. ◊ Piei din ochii mei (sau fata mea)! sa nu te mai vad! /<lat. perire

iele s. f. pl. – Fiinte imaginare cu puteri nefaste; frumoasele, dinsele, dragaicele. – Var. ele. Este pl. al pron. pers. ea (DAR; Bogrea, Dacor., IV, 822; Candrea), eufemism care coincide cu dinsele „lemuri”, si cu iel, s. m. (d****l), in loc de el. Totusi, Hasdeu, Col. lui Traian, 1874, 176, credea ca numele este dacic; dupa Diculescu 186, din germ. Elle. Inainte, Cihac, II, 508, se gindea la mag. lel „spirit” si Lokotsch 950 la tc. jel „vint”, cf. vintoasele. Din rom. provine probabil tig. sp. ilo „spirit” (Besses 89).

A SE STERGE ma sterg intranz. 1) (despre fiinte) A trece foarte aproape, atingandu-se usor (de cineva sau de ceva). 2) (despre obiecte colorate) A-si pierde culoarea initiala (sub actiunea unor factori externi); a se spalaci; a se decolora. 3) fig. A nu mai fi perceput (cu ajutorul simturilor). 4) fig. A inceta de a mai exista; a disparea. ~ din memorie. ◊ ~ pe buze (sau pe bot) a-si lua nadejdea de la ceva ravnit. /<lat. extergere

RETEZA, retez, vb. I. Tranz. 1. A taia transversal si complet, cu o singura taietura, un obiect sau o parte a corpului unei fiinte. ◊ Expr. A-i reteza (cuiva) unghiile = a face (pe cineva) inofensiv; a pune (pe cineva) la punct. A-l reteza (pe cineva) scurt sau a i-o reteza (cuiva) = a-i limita (cuiva) pretentiile; a pune brusc capat discutiei. ♦ A taia fagurii dintr-un stup, pentru a recolta mierea. 2. (Construit cu pronumele feminin „o”, cu valoare neutra) A o lua de-a curmezisul pentru a scurta drumul. 3. Fig. A face sa inceteze brusc, a curma, a intrerupe. – Et. nec.

COMPARATie s.f. 1. Alaturare a mai multor lucruri, fiinte, evenimente, fenomene pentru a stabili asemanari sau deosebiri intre ele; asemanare, comparare. ♦ Forme ale adjectivului si ale adverbului care indica un anumit grad al insusirii, al caracteristicii denumite de adjectivul sau de adverbul respectiv. ◊ Termen de comparatie = expresie, idee care serveste pentru a compara ceva. 2. Alaturare a doua lucruri, persoane etc. pe baza unor trasaturi sau a unor insusiri comune. [Gen. -iei, var. comparatiune s.f. / cf. lat. comparatio, it. comparazione].

A PURCEDE purced intranz. 1) (despre fiinte) A pleca din locul in care se afla; a se pune in miscare, parasind locul initial; a porni. 2) (despre fenomene, evenimente) A incepe sa se manifeste. ◊ ~ grea (sau insarcinata) a ramane insarcinata. 3) (despre persoane) A incepe sa se ocupe de altceva; a trece; a proceda. 4) rar A actiona intr-un anumit mod; a face intr-un anumit fel. 5) (despre stari, actiuni) A lua nastere; a izvori. /<lat. procedere

cinematograf n., pl. e (vgr. kinema, kinematos, miscare, si grapho, scriu). O masina care reproduce pe un plan miscarile fiintelor si lucrurilor. Localu in care se vad proiectiunile acestei masini. – A fost inventata la 1895 de Francezu Ludovic Lumiere si fratele lui prin studierea cinetoscopului lui Edison si a fotografiilor luate in laboratoriu de fiziologie al profesorului Marcy, care studia zboru pasarilor si miscarea altor animale luind fotografii succesive la intervale scurte. Fratii Lumiere au perfectionat aceasta sistema dindu-i o intrebuintare practica. Ei au inventat mijlocu de a lua mai multe fotografii intr´o secunda pentru ca miscarile care se repeta iute sa dea ochilor impresiunea continuitatii. E acelasi fenomen care se intimpla cind, miscind repede un chibrit aprins, capatam aparenta unor linii luminoase. – Primu film a aratat iesirea lucratorilor de la uzina tatalui inventatorului la 22 Martie 1895 la o conferenta [!] a „Societatii p. Incurajarea Industriii Nationale”.

SERie s.f. 1. Insirare de termeni care se succeda potrivit unei anumite legi; insiruire, succesiune de fiinte, de lucruri sau de fapte de acelasi fel sau asemanatoare. ♦ Repetare a aceluiasi tip, a aceleiasi actiuni etc. ♦ In serie = (produs, fabricat) in numar mare, dupa acelasi tip. 2. Grup de compusi organici care se caracterizeaza prin aceea ca fiecare are in molecula lui cate un atom de carbon si doi atomi de hidrogen mai mult decat compusul precedent al grupului. 3. Expresie matematica formata dintr-o infinitate de termeni dedusi unul din altul dupa anumite reguli si legati prin semnele plus sau minus. 4. (Geol.) Succesiune de terenuri care corespunde in timp unei epoci. 5. Totalitatea fiintelor, lucrurilor sau faptelor care urmeaza deodata la rand. ♦ Totalitatea marcilor postale emise cu o anumita ocazie sau care au o anumita tema. ♦ Parte dintr-o colectie sau publicatie periodica, avand uneori un titlu aparte, in afara de cel general. 6. Numar de ordine aplicat pe marfurile fabricate intr-un numar mare de exemplare de acelasi tip; numar de fabricatie. 7. (Fon.) Grup de sunete sau de foneme caracterizate printr-o trasatura comuna. [Gen. -iei. / < fr. serie, it. serie, lat. series].

FIGURA s. f. 1. chip, fata, obraz. ♦ (fam.) a-i face a (cuiva) = a pacali, a face cuiva o farsa. 2. forma exterioara a unui corp, a unei fiinte; imagine plastica a unui corp. ♦ (mat.) ~ geometrica = ansamblu de puncte, linii si suprafete. ◊ carte de joc pe care sunt imprimate diferite semne si personaje. ◊ (sah) fiecare dintre piesele de joc. 3. persoana; personalitate. 4. personaj reprezentativ, tipic al unei opere literare. 5. reprezentare, imagine simbolica sau alegorica a unei persoane, a unui animal sau obiect. ♦ ~ de stil = procedeu stilistic prin care se schimba sensul propriu al unui cuvant, imbogatindu-i-se semnificatia. ♦ ĩ silogistice = cele patru forme pe care le poate lua silogismul in functie de pozitia termenilor in premise. 6. pozitie, miscare (la dans, la scrima, patinaj etc.). (< fr. figure, lat. figura)

A URMA ~ez 1. tranz. 1) si fig. (fiinte) A insoti mergand in urma. 2) (indici ai directiei) A tine fara abatere. ~ drumul. 3) (indicatii, recomandari, sfaturi) A respecta, avand ca orientare. 4) (in imbinari cu substantive care indica un domeniu sau o forma de invatamant) A frecventa facand studii. ~ cursuri de filologie. 5) (actiuni incepute mai inainte) A desfasura in continuare; a continua. 6) (urmat, mai ales, de propozitii completive) A decurge in mod firesc; a reiesi; a rezulta. 7) (urmat, mai ales, de propozitii subiective) A impune ca ceva necesar (rezultand din anumite premise). ~eaza sa sustina examenele. 8) A succeda, luand locul. L-a ~at in postul de prim-ministru. 2. intranz. 1) A merge din urma (dupa cineva sau dupa ceva). ~ dupa trasura. 2) (construit cu dativul) A succeda intr-o functie (cuiva). A-i ~ unui sef de sectie. 3) A succeda in timp sau in spatiu. Dupa sambata ~eaza duminica. ◊ Va urma formula care se scrie la sfarsitul unui fragment dintr-un text pentru a indica ca va fi continuat de alte fragmente. 4) A fi dator; a avea obligatia; a trebui. ~eaza sa plece. /Din urma

RAR, -A, rari, -e, adj., s. f. I. Adj. 1. Care, intr-un sir de lucruri sau de fiinte de acelasi fel, se afla fata de celelalte la o distanta mai mare decat cea obisnuita. 2. (Despre un intreg) Care are elementele componente mai departate unele de altele decat de obicei. Panza rara. 3. (Adesea adverbial) Care se petrece, se efectueaza sau se succeda la intervale mai departate sau intr-un timp mai lung decat cel obisnuit; care se desfasoara intr-un ritm lent. 4. (Adesea adverbial) Care este putin numeros, care se gaseste numai in putine locuri sau apare la intervale mai departate. ♦ Neobisnuit, exceptional. 5. Distins, ales, scump, pretios (prin faptul ca nu se intalneste prea des), superior (ca merit sau ca valoare). ◊ Piatra rara = piatra pretioasa. II. S. f. (Reg.) Un fel de mreaja de pescuit, cu o impletitura rara (I 2). – Lat. rarus.

A CRESTE cresc 1. intranz. 1) (despre fiinte, plante sau parti ale organismului lor) A se mari treptat si continuu; a se dezvolta. ◊ Sa cresti mare! formula de raspuns la salut sau de multumire, adresata, mai ales, copiilor. ~ vazand cu ochii a creste foarte repede. 2) (despre un organism sau despre parti ale lui) A reveni la conditia initiala; a se regenera; a se reface; a se restabili. 3) fig. (despre persoane) A trece printr-o serie de schimbari spre o treapta superioara; a progresa; a propasi; a evolua; a se dezvolta; a avansa; a inainta. 4) A petrece anii de copilarie; a copilari. 5) (despre aluat) A se transforma intr-o masa afanata sub actiunea drojdiilor (sau a altor fermenti); a dospi. 6) (despre ape) A-si mari volumul, depasind limitele normale; a se umfla. 7) A lua proportii (ca numar, volum, intensitate etc.); a se dezvolta. ◊ A-i ~ cuiva inima in piept (sau sufletul) (de bucurie) a simti un sentiment de satisfactie deplina. 2. tranz. 1) (copii) A avea in grija asigurand cu cele necesare si educand (pana la varsta maturitatii). 2) (animale, pasari) A ingriji facand sa se inmulteasca. 3) rar (plante) A semana, a ingriji si a recolta (in vederea obtinerii unui venit); a cultiva. /<lat. crescere

A LASA las tranz. 1) A da drumul unui lucru sau unei fiinte tinute strans; a face sa devina liber. ◊ ~ pasarea sa zboare din colivie a elibera pe cineva prins. ~ (cuiva) sange a face sa curga din corpul cuiva, printr-o incizie, sange. 2) A pune ceva undeva. ~ haina in cui. 3) A da voie (sa se infaptuiasca ori sa aiba loc); a permite; a ingadui. 4) A face, a admite ca cineva sau ceva sa ramana in starea in care se afla. ◊ ~ (pe cineva) in pace a nu deranja pe cineva; a-l lasa sa faca ce vrea. ~ (pe cineva) in voie a da cuiva libertate deplina. 5) A face sa nu se execute ceva la timp. ◊ ~ de azi pe maine a amana mereu ceva. 6) A face sa ramana ceva in urma sa; a transmite prin mostenire. 7) A trece cu vederea; a nu lua in seama; a nesocoti. ◊ ~ la o parte a nu tine cont. 8) A face sa fie mai jos. ~ perdelele. 9) (locuri sau persoane) A parasi plecand in alta parte; a abandona. 10) A uita ceva. ~ usa deschisa. /<lat. laxare

A ZBURA zbor 1. intranz. 1) (despre pasari si despre insecte) A se porni in zbor; a-si lua zborul. 2) (despre aparate de zbor) A se ridica in aer; a decola. 3) (despre pasari si despre insecte) A se misca in aer cu ajutorul aripilor; a se afla in zbor. 4) (despre aparate de zbor) A se deplasa pe calea aerului sau prin spatiul interplanetar. 5) (despre obiecte) A fi purtat de vant prin aer. 6) (despre proiectile) A se misca prin aer cu mare viteza. 7) (despre persoane) A calatori cu un aparat de zbor. 8) fig. A se misca foarte repede; a goni. ~ ca gandul. 9) (despre timp) A trece repede si pe neobservate. 10) (despre zvonuri, vesti etc.) A se raspandi cu repeziciune. 11) (despre ganduri, idei etc.) A se succeda cu repeziciune. 2. tranz. 1) fig. fam. (persoane) A da afara dintr-o functie sau dintr-un post ca fiind necorespunzator; a scoate; a concedia; a destitui. 2) (obiecte sau fiinte) A culca la pamant; a pravali; a dobori. ◊ ~ cuiva capul a decapita pe cineva. A(-si) ~ creierii a (se sin)ucide cu o arma de foc. /<lat. exvolare