URLUIALA, urluieli, s. f. Boabe de cereale macinate mare si intrebuintate ca hrana pentru animale. [Var.: uruiala s. f.] – Urlui + suf. -eala.

ORZ, (1) s. m., (2, 3) orzuri, (3) oarze, s. n. 1. S. m. Gen de plante erbacee din familia gramineelor, cu paiul lung si cu spicul format din mai multe randuri de boabe, cultivate ca plante furajere si industriale (Hordeum); planta care face parte din acest gen. ♦ P. restr. Boabele acestor plante, folosite ca hrana pentru animale, in industrie si in alimentatia omului. ◊ Expr. A strica orzul pe gaste = a darui lucruri deosebite cuiva care nu stie sa le pretuiasca. 2. S. n. pl. Specii de orz (1). 3. S. n. Semanatura, lan de orz (1). – Lat. hordeum.

BORHOT ~uri n. Resturi ramase de la fructele sau cerealele fermentate dupa ce s-a extras alcoolul sau alti componenti utili (folosite uneori ca hrana pentru animale). ~ de prune. ~ de orez. /Orig. nec.

FURAJ ~e n. Produs de natura vegetala (mai rar animala sau minerala), folosit ca hrana pentru animalele erbivore domestice; nutret. ◊ ~e combinate nutret sub forma de granule, obtinut pe cale industriala din amestecul a mai multor feluri de produse (vegetale, animale si minerale). /<fr. fourrage

IARBA ierburi f. 1) Orice planta erbacee (salbatica) cu frunze verzi si flexibile (care serveste, de regula, drept hrana pentru animale). ◊ ~-creata menta. ~a d******i tutun. ~ rea a) iarba otravitoare; b) iarba care invadeaza culturile, impiedicandu-le sa creasca. ~a-fiarelor planta erbacee otravitoare cu tulpina e****a, avand frunze opuse alungite si flori albe, galbui sau verzui. ~-grasa planta erbacee cu tulpina intinsa pe pamant, avand frunze carnoase lucioase si flori albe sau galbene, folosita in scopuri medicinale. ~-de-Sudan planta erbacee exotica, cu tulpina e****a inalta, cu frunze inguste si lungi, cultivata pentru furaj. 2) la pl. Plante erbacee de tot felul; ierbarie. ◊ Cata frunza si ~ in numar extrem de mare. A cauta (ceva sau pe cineva) ca ~a cea de leac a cauta insistent ceva sau pe cineva. 3) la sing. Vegetatie naturala sau cultivata de plante erbacee (de obicei de aceeasi specie) marunte si dese. 4) Nutret din astfel de plante erbacee proaspat cosite. [G.-D. ierbii] /<lat. herba

NUTRET ~uri n. Produs de natura vegetala (mai rar animala sau minerala), folosit ca hrana pentru animalele erbivore domestice; furaj. /<lat. nutricium

PRADA, prazi f. 1) rar v. A PRADA. 2) Totalitate a bunurilor pradate. 3) Persoana rapita si data in supunerea cuiva. ◊ A fi prada (sau prada) cuiva (sau a ceva) a) a fi in stapanirea totala a cuiva; b) a fi coplesit de un sentiment sau de o idee. 4) Vietate care serveste drept hrana pentru animalele salbatice. ◊ Pasare de prada pasare rapitoare. 5) fig. Obiect supus actiunii unor factori (mai ales negativi). /<lat. praeda

URLUIALA ~eli f. Produs obtinut din cereale (mai ales din porumb) macinate mare si folosit ca hrana pentru animale. [G.-D. urluielii] /a urlui + suf. ~eala

nada (nade), s. f. – 1. Momeala, hrana pentru animale. – 2. Atractie, imbold, stimulent. – 3. Adaos, adaugare. – 4. Coc artificial. – 5. Legatura, pretxet. – Var. (pl.) nazi. Sl. *nada, cf. sl. prinada „innaditura”, prinaditi „a innadi”, bg. nadam „a lungi”, sb. nada „asteptare” (Miklosich, Slaw. Elem., 31). Der. din mag. nad (Galdi, Dict., 147) este si ea posibila. DAR, s.v. innadi face din nada doua cuvinte diferite. Der. (i)nadi, vb. (a adauga; a alungi; refl., a raspunde la apel; refl., a fi atras, sedus; refl., a se obisnui, a se vicia); (i)nnaditura, s. f. (adaos).

NUTRET, nutreturi, s. n. Nume dat plantelor recoltate care servesc ca hrana animalelor domestice erbivore; hrana animalelor erbivore constituita din aceste plante; furaj. ♦ P. gener. (Pop.) hrana pentru animale. – Lat. nutricium.

PRADA, prazi, s. f. 1. Faptul de a prada; pradare, jefuire, jaf; devastare. 2. (Concr.) Totalitatea bunurilor materiale si (in trecut) a persoanelor luate de cel care prada (mai ales in timp de razboi). ◊ Loc. vb. (Inv.) A face prada = a prada. 3. Persoana prinsa, rapita, ajunsa in puterea cuiva. ◊ Expr. Prada (sau prada) cuiva = la discretia, in stapanirea unei persoane sau a unui sentiment, a unei idei, a unei porniri. 4. Vietate care serveste ca hrana animalelor salbatice carnivore sau pasarilor rapitoare; p. ext. vanat; p. gener. orice poate servi drept hrana vietuitoarelor. ◊ Pasare de prada = pasare rapitoare. 5. (Reg.) Risipa, cheltuiala inutila. – Lat. praeda.

FAINA, (2) fainuri, s. f. 1. (De obicei urmat de determinari care arata felul) Pulbere obtinuta prin macinarea boabelor de cereale sau a altor seminte de plante si folosita in alimentatie. ◊ Expr. Alta faina se macina acum la moara = s-a schimbat situatia, lucrurile nu mai sunt cum au fost. 2. Pulbere obtinuta prin macinarea anumitor materiale. ◊ Faina animala = produs obtinut din cadavre de animale, resturi de la fabricile de conserve, sange etc., sterilizat, folosit mai ales pentru hrana puilor, a pasarilor ouatoare si a porcilor. Faina de peste = produs sub forma de pulbere obtinut din pesti inferiori si necomestibili sau din diferite resturi de la fabricile de conserve de peste, folosit pentru hrana porcilor, a pasarilor etc. Faina de oase = pulbere fina obtinuta prin macinarea oaselor si folosita ca supliment valoros in hrana animalelor si ca ingrasamant in agricultura. – Lat. farina.

FURAJER, -A, furajeri, -e, adj. (Despre seminte, plante sau unele produse sau reziduuri industriale) Care se intrebuinteaza ca hrana pentru vite. ◊ Plante furajere = grup de plante cultivate sau salbatice cu valoare nutritiva mare, folosite pentru hrana animalelor. – Din fr. fourrager.

MISINA, misine, s. f. 1. (Reg.) Gramada de cereale, de alimente etc. adunate ca provizie; stransura; multime de bunuri, bogatie, avere. 2. (Reg.) Gaura in pamant sau musuroi in care isi depoziteaza unele animale hrana pentru iarna; p. ext. vizuina, cuib; totalitatea animalelor dintr-o vizuina. 3. (Reg.) Multime, adunatura (de fiinte). 4. Mica scobitura pe suprafata dintilor (molari ai) calului si ai altor animale erbivore, care dispare cu varsta prin roadere si dupa care se recunoaste varsta animaluiui. [Pl. si: misini. – Var.: misuna s. f.] – Cf. rus. masina.

SFECLA, sfecle, s. f. Specie de plante erbacee cu frunze lucioase si cu radacina carnoasa de culoare alba sau rosie, folosita ca aliment, ca planta furajera sau in industrie, pentru extragerea zaharului; nap (Beta). ◊ Sfecla de zahar = planta cu radacina cilindrica sau conica alungita si frunze mari, oval-alungite; radacinile contin 14-22% zahar si sunt utilizate in industria zaharului si a alcoolului (Beta vulgaris-saccharifera). Sfecla furajera = planta cu radacina voluminoasa ovala, cilindrica sau sferica, cu un continut de 4-5% zahar, cultivata pentru hrana animalelor (Beta vulgaris) – Din sl. sveklu.

BARABULA ~e f. pop. Soi de cartofi de calitate inferioara folositi pentru hrana animalelor (in special a porcilor). /<ucr. barabolja

COSOR² ~i m. Specie de plante acvatice cu tulpina foarte lunga, servind drept hrana animalelor din lacuri si balti. /<sl. kosori

scrada s.f. (reg.) planta care creste la munte, prin paduri si locuri umbroase, care se mentine verde iarna si care serveste ca hrana animalelor.

BARBOTAJ s. n. 1. sistem de ungere a unui motor prin improscarea lubrifiantului pe suprafetele de uns. 2. amestec de apa cu tarate la hrana animalelor. (< fr. barbotage)

POLIFAG, -A, polifagi, -ge, adj. (Despre animale; si substantivat) Care utilizeaza hrana variata (animala si vegetala); cu regim alimentar foarte larg. – Din fr. polyphage.

TRANSHUMANTA, transhumante, s. f. Migratie periodica a pastorilor si a turmelor (de oi), primavara de la ses la munte sau de la sud spre nord si toamna de la munte la ses sau de la nord spre sud, in vederea asigurarii hranei pentru animale. – Din fr. transhumance.

ROADE vb. 1. (reg.) a mezdri. (Un animal care ~ hrana.) 2. a (se) toci, a (se) uza. (Covorul s-a ~.) 3. v. ponosi. 4. a manca. (Nu-ti mai ~ unghiile.) 5. a (se) distruge, a (se) manca. (Moliile au ~ haina.) 6. v. ataca. 7. v. eroda. 8. a (se) macina, a (se) manca, a (se) sapa, a (se) scobi. (Apa ~ malul.) 9. a bate, a freca, a glodi. (Ma ~ pantofii.)

ZOOFAGIE f. Deprinderea de a folosi carnea animala drept hrana. /<fr. zoophagie

POLIFAG, -A adj. 1. (Rar) Care mananca mult; mancacios, mancau; care mananca orice, de toate. 2. (Despre animale) Care utilizeaza hrana variata (animala si vegetala). [< fr. polyphage, cf. gr. polys – numeros, phagein – a manca].

CEREALA, cereale, s. f. (La pl.) Grup de plante din familia gramineelor (grau, porumb etc.), cu radacini fasciculate, tulpini neramificate si fructele cariopse, ale caror seminte servesc ca hrana omului sau animalelor si ca materie prima in industria alimentara; (si la sg.) planta care face parte din acest grup. [Pr.: -re-a-] – Din fr. cereale.

IERNATIC, -A, iernatici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. (Ca) de iarna, caracteristic iernii. 2. S. n. (Pop.) Iernat. ♦ (Concr.) Adapost pentru oi in timpul iernii. 3. S. n. (Pop.) hrana, nutret pentru animale in timpul iernii. 4. S. n. Loc de adapost pentru nave in timpul iernii. – Iarna + suf. -atic.

RAPITOR, -OARE, rapitori, -oare, adj. 1. (Adesea substantivat; despre oameni) Care rapeste pe cineva. 2. (Despre animale) Care prinde si consuma hrana de origine animala, de obicei vie. ♦ (Substantivat, f. pl.) Numele a doua ordine de pasari de prada (de zi sau de noapte), bune zburatoare, cu cioc gros, arcuit si incovoiat si cu picioare terminate cu gheare ascutite si intoarse; (si la sg.) pasare care face parte din unul dintre aceste ordine. ♦ Fig. Hraparet, uzurpator. 3. Fig. Care vrajeste, captiveaza; fermecator, incantator. – Rapi + suf. -tor.

FOSFAT ~ti m. Sare sau ester al acidului fosforic. ◊ ~ de calciu sare incolora, cristalizata, avand diferite intrebuintari. ~ti furajeri saruri care contin fosfor si calciu, intrebuintate ca hrana suplimentara pentru animale agricole. /<fr. phosphate

MALAI ~ie n. 1) Planta din familia gramineelor cu spicul ramificat, avand semintele in forma de boabe mici, care servesc pentru hrana pasarilor si animalelor. ◊ Vrabia ~ viseaza se spune (in gluma) despre acela care se gandeste mereu la ceea ce doreste. 2) Faina de porumb. 3) Produs alimentar din faina de porumb, dospit si copt in cuptor. ◊ Si-a trait traiul, si-a mancat ~iul se spune despre un om in varsta, care nu mai e bun de nimic. /Orig. nec.

MISINA ~e f. 1) inv. Gaura in pamant sau in musuroi in care unele animale isi aduna hrana pentru iarna. 2) Mica adancitura in dintii cailor si ai altor animale, dupa care se determina varsta acestora. /cf. rus. masina

ACIDOTROF, -A adj. (despre animale) care consuma hrana acida. (< acido- + -trof)

FURAJ s. n. produs de origine vegetala, animala sau minerala, hrana pentru vite; nutret. ◊ alimentatie pentru pestii de acvariu si de crescatorie. (< fr. fourrage)

CEREALA, cereale, s. f. Nume generic dat unor plante din familia gramineelor (grau, porumb etc.) ale caror seminte servesc ca hrana omului sau animalelor si ca materie prima in industria alimentara; grane, bucate. [Pr.: -re-a-] – Fr. cereale (lat. lit. cerealis).

ADULMECA, adulmec, vb. I. Tranz. si intranz. (Despre animale) A simti sau a descoperi cu ajutorul mirosului, prezenta unui animal, a omului, a hranei etc. ♦ Fig. (Despre oameni) A cauta sa afle; a da de urma, a descoperi. [Var.: (reg.) adurmeca vb. I] – Et. nec.

HRISCA s. f. Planta erbacee melifera, cu frunze triunghiulare, cu flori roz, rosii sau albe si cu seminte mici, lunguiete si negricioase (Fagopyrum esculentum); p. ext. (colectiv) semintele acestei plante, care se folosesc pentru hrana oamenilor si a animalelor. – Din ucr. hrecka.

OFIOFAGIE, ofiofagii, s. f. Folosire a serpilor ca hrana de catre unele animale, pasari etc. [Pr.: -fi-o-] – Din fr. ophiophagie.

PLANCTON ~oane n. 1) biol. Totalitate a organismelor vii (vegetale si animale), care traiesc in apele dulci sau marine plutind pasiv sau aflandu-se in stare de suspensie (constituind hrana unor pesti si animale acvatice). 2): ~ atmosferic totalitate a particulelor mici (solide si lichide), care plutesc in atmosfera. /<fr. plancton, germ. Plancton

ADULMECA, adulmec, vb. I. 1. Tranz. si intranz. (Despre animale) A simti sau a se stradui sa simta, cu ajutorul mirosului, prezenta unui animal, a omului, a hranei etc. 2. Tranz. Fig. (Despre oameni) A cauta sa afle, a umbla dupa...; a urmari; a da de urma; a observa, a supraveghea. Avem oameni care adulmeca galbenii (NEGRUZZI). ♦ Refl. A se cerceta cu neincredere unul pe altul; a se masura, a se scruta. [Var.: (reg.) adurmeca vb. I]

BENTOS (‹ fr. {i}; gr. benthos „adinc”, „fund”) s. n. Ansamblu al organismelor vii, plante si animale, care traiesc pe fundul unui bazin (lacustru, marin sau oceanic), fixate (b. sesil, cuprinde spongieri, corali, crinoidee, alge, arheociatide si blastoidee) sau foarte putin mobile (b. vagil, include anelide, lamelibranhiate, gastropode, crustacee, trilobiti, gigantostracee si carpoidee). Serversc ca hrana mai ales pentru animalele care inoata activ si pentru om (alge, stridii, echinoderme, paguri).

PLANCTON, planctonuri, s. n. Totalitatea organismelor vegetale si animale, in general microscopice, care traiesc in apa pana la o adancime de 200 m si care constituie hrana pestilor si a altor animale acvatice. ◊ Plancton atmosferic = ansamblul particulelor solide si lichide care se gasesc in suspensie in atmosfera. – Din fr. plancton.

FOIOS, -OASA, foiosi, -oase adj., s. n. 1. Adj. (Despre arbori) Care are frunze late si cazatoare si face parte din increngatura angiospermelor. ♦ (Substantivat, f. pl.) Denumire data unor specii de arbori si de arbusti care au astfel de frunze. 2. S. n. Una dintre cele patru despartituri ale stomacului animalelor rumegatoare, in care trece hrana dupa cea de-a doua rumegare. [Pr.: fo-ios] – Foaie + suf. -os, (2) dupa fr. feuillette.

PLANTA¹, plante, s. f. Nume generic dat organismelor vegetale, cu o organizare mai simpla decat a animalelor si care isi extrag hrana prin radacini, caracterizandu-se prin prezenta clorofilei, prin faptul ca membrana celulei este formata din celuloza si, in cazul speciilor superioare, prin alcatuirea corpului din radacina, tulpina si frunze; p. restr. vegetala, mai ales erbacee, cultivata de om sau care creste in mod natural si este utila omului. – Din lat. planta, fr. plante.

FURAJ, furaje, s. n. Produs de origine vegetala, animala sau minerala, folosit pentru hrana vitelor; nutret, masa verde. ◊ Furaje combinate – nutreturi complexe obtinute pe cale industriala, prin amestecarea diferitelor leguminoase, concentrate, reziduuri industriale, saruri minerale etc., prezentate sub forma de uruiala si de granule. – Din fr. fourrage.

CLADOCER ~e n. 1) la pl. Subordin de crustacee inferioare care populeaza apele dulci si servesc drept hrana pentru puietul de peste. 2) animal din acest subordin. /<fr. cladoceres

A HRANI ~esc tranz. 1) (persoane, animale, plante) A intretine cu hrana; a alimenta. 2) (persoane) A asigura cu cele trebuincioase existentei; a intretine. /<sl. hraniti

VORACE ~i adj. 1) (despre persoane) Care mananca repede si cu lacomie; care infuleca. 2) (despre animale) Care sfasie, care devoreaza hrana. Vultur ~. /<lat. vorax, ~acis, it., fr. vorace

HALAL (‹ tc.) subst., interj. 1. Subst. hrana pe baza de proteine animale (miel, capra, oaie, pui – carnea de porc fiind exclusa) pregatita potrivit preceptelor religioase musulmane. Echivalent al cuserului la evrei. 2. Interj. Exclamatie care exprima admiratia. ◊ Expr. (Fam., adesea ironic) Halal sa-mi (ori sa-ti etc) fie = bravo! sa-mi (ori sa-ti etc.) fie de bine.

ALIMENTAR, -A, alimentari, -e, adj. De alimente, privitor la alimente. ◊ Industrie alimentara = industrie care transforma materiile prime de origine animala si vegetala in produse necesare hranei. ◊ Pensie alimentara = suma de bani necesara intretinerii unei persoane pe care cineva o plateste, lunar, in temeiul unei obligatii stabilite prin lege sau prin hotarare judecatoreasca; pensie de intretinere. ♦ (Substantivat, f.) Bacanie. – Din fr. alimentaire, lat. alimentarius.

CEREALA ~e f. 1) la pl. Grup de plante graminee cu tulpini neramificate si cu fructele cariopse, cultivate pentru boabele folosite ca hrana pentru om, ca nutret pentru animale, ca materie prima pentru industrie etc. (reprezentanti: graul, secara, orzul etc.). 2) Planta din acest grup. [G.-D. cerealei; Sil. -re-a-] /<fr. cereale, lat. cerealis

GRAUNTOASE f. pl. pop. Grup de plante graminee, cu tulpini neramificate, cultivate pentru boabele lor, folosite ca hrana pentru om, ca nutret pentru animale si ca materie prima pentru industria usoara (reprezentanti: graul, secara, orzul etc.); cereale. /graunt(e) + suf. ~oase

hrana f. Produs de natura vegetala, animala sau minerala ce serveste la alimentarea unui organism viu; nutriment. ~ consistenta. ◊ ~a vacii planta erbacee cu tulpina acoperita cu perisori, cu frunze liniare si flori mici, ce creste prin semanaturi si serveste drept nutret. [G.-D. hranei] /<sl. hrana

PARAZIT¹ ~ta (~ti, ~te) si substantival 1) (despre organisme vegetale si animale) Care are drept sursa de hrana un alt organism. Insecta ~ta. Ciuperca ~ta. 2) fig. (despre persoane sau grupuri sociale) Care nu lucreaza, traind din munca altora. /<lat. parasitus, germ. Parasit, fr. parasite

COMENSUALISM s.n. (Biol.) Stare a plantelor sau a animalelor care traiesc impreuna, folosind ca hrana aceleasi materii nutritive. [Pron. -su-a-, var. comensalism s.n. / cf. fr. commensalisme, germ. Kommensalismus].

COMENSUALISM s. n. (Biol.) Forma de relatii intre doua plante sau doua animale, in care unul foloseste resturile de hrana ale celuilalt. [Pr.: -su-a-. – Var.: comensalism s. n.] – Dupa germ. Kommensalismus, fr. commensalisme.

MERTIC ~e n. 1) Vas care servea drept masura pentru cereale. 2) Unitate veche de masura a cerealelor egala cu 2,5 kg. 3) Cantitate de cereale care incape intr-un vas cu aceasta masura. 4) inv. Plata in bani sau in natura care se dadea la moara pentru macinat. 5) Portie de hrana care se da cailor sau altor animale pentru un anumit timp; tain. /<ung. mertek

SPONGIER ~i m. 1) la pl. Clasa de nevertebrate marine (rar dulcicole) cu corpul silicios sau calcaros, care absoarbe prin pori apa impreuna cu hrana din ea (reprezentant: buretele de mare). 2) animal din aceasta clasa. [Sil. -gi-er] /<fr. spongiaires

INSECTIVOR, -A, insectivori, -e, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (animal) care se hraneste cu insecte. 2. S. n. (La pl.) Ordin de mamifere, de talie in general mica, cu dinti ascutiti, a caror hrana principala o constituie insectele; (si la sg.) animal care face parte din acest ordin. – Din fr. insectivore.

A LIPAI lipai intranz. 1) A produce un zgomot caracteristic, mergand descult sau lovind cu palma. 2) (mai ales despre animale) A produce un zgomot caracteristic cu limba, inghitind hrana sau un lichid. /Onomat.

hrana, (rar) hrane, s. f. Tot ceea ce serveste la nutritia omului, a animalelor sau a plantelor; nutriment; p. restr. mancare, bucate. ◊ Compus: hrana-vacii = planta erbacee de nutret, cu tulpina paroasa, cu frunze opuse si cu flori albe, mici (Spergula arvensis). [Gen.-dat.: hranei] – Din sl. hrana.

FOIOS³ ~oase n. (la animale rumegatoare) Despartitura a stomacului, unde este maruntita si presata hrana. [Sil. fo-ios] /foaie + suf. ~os

MOMEALA ~eli f. 1) hrana folosita pentru ademenirea si prinderea unor vietati (pesti, pasari, animale); nada. 2) fig. Mijloc viclean prin care o persoana este atrasa intr-o cursa. [G.-D. momelii] /a momi + suf. ~eala

POGONOFOR, pogonofori, s. m. (La pl.) Grup de nevertebrate superioare, vermiforme, cilindrice, cu corpul lung si subtire, care se hranesc prin absorbtia hranei capturate si digerate la nivelul tentaculelor (Pogonophora); (si la sg.) animal din acest grup. – Din fr. pogonophore.

RATIE, ratii, s. f. 1. Cantitate de hrana pe care trebuie sa o consume un om sau un animal intr-un timp determinat si care contine toate substantele necesare desfasurarii functiilor vitale ale organismului. 2. Numar constant care se adauga la un termen al unei progresii aritmetice sau cu care se inmulteste un termen al unei progresii geometrice pentru a obtine termenul urmator. – Din lat. ratio, -onis, fr. ration.

ECTOTROF, -A adj. (Biol.; despre organisme vegetale saprofite sau parazite) Care traieste pe suprafata altui organism animal sau vegetal. [< fr. ectotrophe, cf. gr. ektos – in afara, trophe – hrana].

MACROFAGIE s. f. tip de nutritie, la animale, prin introducerea in gura si inghitirea unor bucati mari de hrana. (< fr. macrophagie)

MIGRATIUNE, migratiuni, s. f. 1. Deplasare in masa a unor triburi sau a unor populatii de pe un teritoriu pe altul, determinata de factori economici, sociali, politici sau naturali; migrare. 2. Deplasare in masa a unor animale dintr-o regiune intr-alta, in vederea reproducerii, a cautarii de hrana etc.; migrare. 3. (In sintagmele) Migratiunea petrolului (sau titeiului) = proces de deplasare a petrolului si a gazelor asociate din zacamantul in care au luat nastere in roci, in zone subterane straine. [Pr.:-ti-u-. – Var.: migratie s. f.] – Din fr. migration, lat. migratio, -onis.

MIGRATIUNE s.f. 1. Migrare; deplasare in masa a unor triburi sau popoare de pe un teritoriu pe altul. 2. Deplasare in masa a unor animale dintr-o regiune intr-alta in vederea reproducerii, a cautarii de hrana etc. ◊ Migratiunea titeiului = trecerea titeiului (si a gazelor care-l insotesc) din roca in care s-a format in alta roca; migratiunea capitalului = deplasarea capitalului dintr-o tara in alta sau dintr-o ramura de productie in alta. [Pron. -ti-u-, var. migratie s.f. / cf. lat. migratio, fr. migration].

hranaCI ~e adj. pop. 1) (despre animale) Care mananca bine, ingrasandu-se. 2) fam. iron. (despre persoane) Care mananca mult. /hrana + suf. ~aci

TENTACUL ~e n. (la unele animale acvatice) Organ alungit, musculos si mobil, care serveste la pipait, la prinderea hranei si la miscare. /<fr. tentacule

TRANSHUMANT, -A, transhumanti, -te, adj. Care practica transhumanta. ♦ (Despre animale) Care este mutat dintr-un loc in altul, dupa anotimpuri, in vederea asigurarii hranei necesare. – Din fr. transhumant.

MIGRATIUNE s. f. 1. deplasare in masa a unor triburi sau popoare de pe un teritoriu pe altul. 2. deplasarea in masa a unor animale sau pasari dintr-o regiune intr-alta in vederea reproducerii, a cautarii de hrana etc. 3. miscarea apei in sol; inaintarea petrolului in rocile sedimentare. 4. ~ profesionala = deplasare a unei parti din mana de lucru dintr-o meserie intr-alta. 5. a capitalului = deplasarea capitalului dintr-o tara in alta, dintr-o ramura de productie in alta. (< fr. migration, lat. migratio)

PRECOCITATE s. f. Insusirea de a fi precoce, dezvoltare inainte de vreme, timpurie, prematura. ♦ Insusirea animalelor de carne de a realiza sporuri in greutate, cu o valorificare mai mare a hranei in timpul ingrasarii. – Din fr. precocite.

NUTRITIE s.f. Totalitatea fenomenelor prin care animalele si vegetalele isi procura substantele hranitoare necesare dezvoltarii si refacerii tesuturilor; (p. ext.) hranire, nutrire, alimentare; hrana. [Gen. -iei, var. nutritiune s.f. / cf. fr. nutrition, lat. nutritio].

MIGRATIUNE ~i f. 1) Deplasare in vederea schimbarii locului de trai si de munca, determinata de factori sociali, politici, economici sau naturali. 2) (despre unele animale, pasari etc.) Deplasare periodica in masa, conditionata de factori climaterici, de necesitati de reproducere sau de dobandire a hranei. [Sil. -ti-u-] /<fr. migration, lat. migratio, ~onis

CARNIVOR¹ ~a (~i, ~e) Care foloseste drept hrana carnea. ◊ Plante ~e grup restrans de plante care, pe langa nutritia normala, au insusirea de a se hrani cu animale mici (insecte, viermi etc.). /<fr. carnivore, lat. carnivorus

NADA, nade, s. f. 1. hrana naturala sau imitatie de hrana care se pune intr-o unealta de pescuit sau intr-o cursa pentru a ademeni si a prinde pestii sau alte animale; momeala. ♦ Fig. Ispita, tentatie; cursa. 2. Parte innadita, adaugata la un obiect; innaditura. [Pl. si: (2) nazi] – Din bg. nada.

SUR, -A, suri, -e, adj. 1. De o culoare intermediara intre alb si negru sau care rezulta dintr-un amestec de alb si negru; cenusiu; (despre animale si pasari) care are parul, lana, penele de culoare cenusie. ♦ (Substantivat, m.) Nume dat unui cal cu parul sur (1). ♦ Sura de stepa = rasa de taurine indigena, de culoare cenusie sau vanata, care prezinta o mare rezistenta si pretentii reduse de hrana. 2. (Despre cer, nori, vazduh) Lipsit de lumina, de stralucire; incetosat, tulbure; Fig. posomorat, mohorat. 3. (Despre parul oamenilor; p. ext. despre oameni) Carunt. ♦ Fig. (Rar) Batran, stravechi; indepartat. – Din bg., scr. sur.

GUSA ~i f. 1) (la pasari) Portiune dilatata (in forma de punga) a esofagului, in care sta hrana inainte de a trece in stomac. ◊ ~a-porumbelului (sau porumbului) a) planta erbacee cu tulpina ramificata, cu flori albe-verzui si cu frunze negre, stralucitoare; b) planta erbacee cu tulpina inalta, cu flori albe, dispuse in panicul, si cu fructe capsule. 2) (la animale amfibii) Portiune de pe pielea maxilarului inferior, care ajuta la respiratie. 3) (la reptile) Barbie, de obicei de alta culoare decat cea a corpului. 4) (la oameni) Umflatura (in partea de dinainte a gatului) formata ca urmare a cresterii excesive si patologice a glandei tiroide. 5) (la unii oameni) Cuta de grasime sub barbie. 6) fam. Parte inferioara a gatului; gatlej. /<lat. geusial