BAZA s.f. I. 1. Partea de jos a unui corp, a unui edificiu etc.; (p. ext.) temelie, fundament. ♦ Latura unui poligon sau fata unui poliedru, situata in pozitia cea mai de jos. 2. Parte, element fundamental, esential, a ceva. ♦ Element principal al unei combinatii chimice. 3. Baza economica = totalitatea relatiilor de productie intr-o etapa determinata a dezvoltarii sociale. 4. Loc de plecare, de adunare a unor oameni, a unor trupe a unor materiale etc. ◊ Baza militara = loc special pe teritoriul unui stat unde stationeaza trupe dotate cu mijloace de lupta necesare actiunilor de razboi. 5. Baza sportiva = teren special amenajat si dotat pentru practicarea diferitelor sporturi. II. Substanta cu gust lesietic, care albastreste hartia de turnesol si care, in combinatie cu un acid, formeaza o sare. [< fr. base, cf. it. base < gr. basis – sprijin].

BAZA s. f. 1. parte inferioara a unui corp, edificiu etc.; temelie, fundament. ◊ distanta intre difuzoarele (externe) ale unui sistem de redare radiofonica. 2. electrod corespunzator zonei dintre doua jonctiuni ale unui tranzistor. 3. (mat.) numar real, pozitiv si diferit de 1, la care se face logaritmarea. ♦ ~ a puterii (unui numar) = numar care se ridica la puterea indicata de exponent. ◊ latura a unui poligon sau fata a unui poliedru, in pozitia cea mai de jos. 4. element fundamental, esential a ceva (cuvant, combinatie chimica etc.). ♦ de ~ = principal, fundamental; a pune ~ ele = a intemeia, a infiinta. 5. totalitatea relatiilor de productie dintr-o etapa determinata a dezvoltarii sociale, economice, pe care se inalta suprastructura corespunzatoare. 6. loc de concentrare a unor oameni, trupe, mijloace materiale etc. pentru o activitate determinata. ♦ ~ militara = zona special amenajata si dotata cu instalatii, in care sunt concentrate unitati, mijloace si materiale de lupta. 7. ~ sportiva = teren special amenajat si dotat pentru practicarea diferitelor sporturi. 8. substanta chimica cu gust lesietic, care albastreste hartia de turnesol si care, in combinatie cu un acid, formeaza o sare; substanta care poate fixa protonii eliberati de un acid. (< fr. base, /5/ rus. baza)

ACID, -A, acizi, -de, s. m., adj. 1. S. m. Substanta chimica, cu gust acru si miros intepator, care inroseste hartia albastra de turnesol si care, in combinatie cu o baza, formeaza o sare. 2. Adj. (Adesea fig.) Care are proprietatile unui acid (1), cu gust acru, intepator. – Din fr. acide, lat. acidus.

ALCALIN, -A, alcalini, -e, adj. (Despre substante chimice) Care are in solutie o reactie bazica, albastrind hartia rosie de turnesol si neutralizand acizii; bazic. ◊ Metal alcalin = metal din grupul metalelor monovalente. Medicament alcalin = medicament folosit in tratamentul aciditatii gastrice. – Din fr. alcalin.

ACID¹ ~zi m. Substanta chimica cu gust acru si miros intepator, care inroseste hartia albastra de turnesol, iar in combinatie cu un metal formeaza o sare. /<fr. acide, lat. acidus

ALCALIU ~i n. mai ales la pl. Compus chimic caustic care albastreste hartia rosie de turnesol si care, in combinatie cu un acid, formeaza o sare; baza. /<fr. alcali

BAZA ~e f. 1) Totalitate a elementelor de rezistenta pe care se sprijina o constructie; temelie; fundament. ~a coloanei. 2) Linie dreapta sau plan, de obicei in pozitie orizontala, de la care se masoara perpendicular inaltimea unui corp geometric. ~a triunghiului. 3) Loc special amenajat de concentrare a unor rezerve (de oameni, materiale, instalatii etc.) necesare unei activitati. ~ de aprovizionare. ~ sportiva. ◊ ~ navala port militar. ~ militara loc de stationare pe teritoriul unui stat a unor trupe dotate cu mijloace de lupta pentru razboi. 4) chim. Compus chimic al unor metale care albastreste hartia rosie de turnesol si intra in combinatie cu acizii, formand saruri. 5) la pl. fig. Element de importanta primordiala, pe care se tine, se intemeiaza ceva; principiu fundamental. ~ele unui acord. ◊ Fara ~ neintemeiat; inconsistent. A pune ~ele (a ceva) a intemeia; a funda. ~ economica (a societatii) totalitate a relatiilor de productie intr-o etapa determinata a dezvoltarii sociale. 6) anat. : ~a craniului parte a craniului, care inchide cutia craniala spre ceafa. 7) lingv.: ~ de articulatie mod, posibilitate de articulare a sunetelor la un popor. [G.-D. bazei] /<fr. base

ACID s.m. (Chim.) Corp cu gust acru care inroseste hartia albastra de turnesol si din a carui combinatie cu o baza rezulta o sare. // adj. Cu proprietati de acid; acru, intepator. [< fr. acide, cf. lat. acidus – acru].

ALCALIU s.n. (Chim.) Compus chimic caustic care albastreste hartia rosie de turnesol si care, in unire cu un acid, formeaza o sare; baza. [Pron. -liu, pl. -ii. / < fr. alcali, cf. ar. al-kali – planta marina].

ACID¹, -A I. adj. 1. cu proprietati acide. 2. (fig.) care dezvaluie lucruri neplacute, dureroase; usturator. II. s. m. substanta chimica cu gust acru si miros intepator, care inroseste hartia albastra de turnesol. (< fr. acide, lat. acidus)

ACID¹, acizi, s. m. Substanta cu gust acru care inroseste hartia albastra de turnesol si care, in combinatie cu o baza, formeaza o sare – Fr. acide (lat. lit. acidus).

ALCALIN, -A, alcalini, -e, adj. (Despre substante chimice) Care are, in solutie, o reactie bazica, albastrind hartia rosie de turnesol si neutralizand acizii. ◊ Metal alcalin = metal din grupul metalelor monovalente. – Fr. alcalin.

turnesol n. Substanta vegetala extrasa din unele specii de licheni, care, fiind impregnata in bucati speciale de hartie, are proprietatea de a schimba culoarea acesteia in rosu sub actiunea acizilor si in albastru sub actiunea bazelor. /<fr. tournesol