capeneag (chepeneag), capeneaguri (chepeneaguri), s.n. (inv.) 1. haina lunga si larga cu gluga, care acoperea tot corpul; manta, gheba, zeghe, suman, ipingea. 2. gluga mantalei. 3. fundul caciulii sau al palariei. 4. copacel.

ghiordie, ghiordii, s.f. (inv.) haina lunga purtata iarna de boieroaice peste binis (v.); giubea.

anteriu (anterie), s. n. – Caftan, in trecut haina fastuoasa barbateasca. La inceput era tipica pentru boieri sau domni; apoi a ajuns comuna printre tarani. Astazi desemneaza numai hainele lungi preotesti. – Mr. antiriu, megl. antiriia. Tc. anteri, din arab. ‘antarῑ (Seineanu, II, 20; Meyer 11; Lokotsch 84); cf. ngr. ἀντερί sau ἀντερίον „haina lunga preoteasca”, alb. anderi, bg., sb. anterija.

ingiubelat, ingiubelata, adj. (inv.) imbracat cu giubea (haina lunga de postav imblanita).

soapa, soape, s.f. (reg.) haina lunga de dimie.

DJELLABA GELABA/ s. f. haina lunga si larga, desfacuta pe parti, cu gluga, purtata in Africa de Nord. (< fr. djellaba)

MANTA s. f. 1. haina lunga care se poarta peste celelalte haine. 2. (constr.) partea superioara a cintrului pe care se reazema bolta in timpul executiei. 3. invelis din tabla, material plastic etc. care protejeaza un sistem tehnic. 4. membrana care secreta cochilia la moluste; palium (3). 5. a doua geosfera a Pamantului, sub scoarta. (< fr. manteau)

PARDESIU s. n. haina lunga, mai subtire decat paltonul. (< fr. pardessus)

PELERINA s. f. 1. haina lunga si larga, fara maneci, care se poarta pe umeri. 2. guler mare care acopera umerii, purtandu-se peste palton sau peste rochie. (< fr. pelerine)

ROBA s. f. 1. haina lunga (neagra), cu maneci largi, purtata de magistrati si avocati in exercitiul functiunii, precum si de profesorii universitari (la anumite solemnitati). 2. parul unui animal (cal, vaca etc.) cu particularitatile lui de culoare. (< fr. robe)

SIRMA s. f. (ant.) mantie mare in tragedia greaca la actorii care interpretau roluri de zei. ◊ haina lunga cu trena la grecii antici. (< fr., gr. syrma)

poleac (poleci), s. m. – Polonez. Sl. poljaku, cf. sb., cr., slov., rus. poljak. Inv., modern. polon, adj. (polonez) din lat. polonus, sec. XIV, si polonez, s. m. – Der. polca, s. f. (Mold., jacheta, pieptar), din pol. polka „poloneza”, cf. rut. poljka „haina lunga” (Tiktin); polcuta, s. f. (Mold., vesta); polecesc, adj. (inv., polon); polose (var. poluse), s. f. (oaie de rasa polona). – Cf. leah.

rantie (rantii), s. f. – (Mold.) Mantie, haina lunga. Pol. rantuch (Scriban).

BOREAS (in mitologia greaca), personificarea vintului de nord. Fiul unui titan si al zeitei zorilor, Eos. Este reprezentat ca un batrin posac, cu parul si barba acoperite de zapada, invesmintat cu o haina lunga, fluturind pe el.

bonda si boanda (est) si bunda (vest) f., pl. e (ung. rut. bunda). Vesta captusita mai gros pe care o poarta tarancele. – In R.S. si bundaica. In Trans. (Olt) bunda, o haina lunga de postav albastru pe care o poarta preutii. – Si bondita, pl. e. V. beches, bolero, ilic si cojoc.

BUNDA, bunde, s. f. 1. haina lunga si larga de postav, imblanita, purtata de barbati; burca¹; (reg.) blana mare facuta din piei de oaie, intrebuintata de tarani ca imbracaminte de iarna. 2. (Reg.) Pieptar (1). – Din magh. bunda.

CAPENEAG, capeneaguri, s. n. (Inv.) haina lunga si larga care acopera tot corpul. [Var.: chepeneag s. n.] – Din magh. kopenyeg.

GIUBEA, giubele, s. f. haina lunga si larga din postav (fin), adesea captusita cu blana, purtata, in trecut, de boieri. ♦ Haina larga si lunga de postav purtata de preoti si, in unele locuri, de tarani. – Din tc. cuppe.

HALAT, halate, s. n. 1. haina lunga de panza, de molton etc. care se poarta in timpul lucrului, din motive de igiena sau pentru a proteja imbracamintea. 2. Haina comoda, lunga si larga, care se poarta in casa. ◊ Halat de baie = halat confectionat dintr-o tesatura absorbanta si care se imbraca la iesirea din baie. ♦ haina lunga si larga purtata de orientali. – Din bg., rus. halat.

SABANA, sabanale, s. f. haina lunga asemanatoare cu un anteriu, pe care o purtau aprozii, vornicii si pajii la curtile domnesti. [Var.: savana s. f.] – Din tc. sebane.

ZABUN, zabune, s. n. 1. Haina barbateasca purtata de tarani, facuta din lana sau din bumbac, de obicei lunga, cu sau fara maneci, impodobita cu cusaturi. 2. Anteriu lung si larg purtat de preoti si de calugari. 3. (Inv.) haina lunga, fara maneci, confectionata din stofa scumpa, pe care o purtau boierii. [Var.: zobon s. n.] – Din bg. zabun.

MALOTEA, malotele, s. f. haina (lunga pana la pamant), de obicei captusita cu blana (scumpa), avand marginile din fata tivite cu blana, uneori cu guler si mansete de blana, purtata, in trecut, de femei; un fel de scurteica purtata de tarani in zilele de sarbatoare. – Din tc. mallota.

MANTA, mantale, s. f. 1. haina lunga, groasa sau impermeabila care apara de frig, de ploaie etc.; spec. palton de uniforma militara. ◊ Expr. Manta de vreme rea = om pe care nu-l bagi in seama decat atunci cand ai nevoie de el. A-si intoarce mantaua dupa vant a-si schimba atitudinea dupa imprejurari. A-si gasi mantaua (cu cineva) = a o pati (cu cineva), a avea necazuri (cu cineva). ♦ (Inv.) Mantie. 2. Invelis care serveste pentru a proteja o piesa sau un sistem tehnic. 3. (La gasteropode) Rasfrangere a tegumentului care captuseste cochilia; palium. – Cf. pol., ucr., manta.

MANTELA, mantele, s. f. (Inv.) 1. haina lunga, mai scurta decat mantaua, purtata de femei peste rochie; mantila. 2. Mantie. – Var. mantel, din it. mantello. Cf. rus. mantel.

ANTERIU, anterie, s. n. haina lunga purtata de preotii ortodocsi; sutana. ♦ haina lunga pe care o purtau in trecut boierii romani. ♦ haina lunga purtata in trecut de lautari. [Var.: antereu s. n.] – Din tc. anteri.

MINTIE, mintii, s. f. (Reg.) 1. haina lunga, de obicei imblanita. 2. Anteriu (preotesc). – Cf. scr. mantija.

DULAMA, dulame, s. f. 1. Haina taraneasca lunga (si imblanita), facuta din postav gros. ♦ haina lunga purtata in trecut de negustori, preoti etc. 2. Haina de ceremonie purtata de domni si de boieri, facuta din stofa scumpa, adesea impodobita cu blana si cu paftale. – Din tc. dolama.

TALAR, talare, s. n. (Inv.) haina lunga, purtata in trecut ca uniforma de unele unitati militare si de membrii unor asociatii sau corpuri profesionale. – Din germ. Talar, lat. talaria.

TATARCA, tatarce, s. f. 1. Tataroaica. 2. Iapa de soi tataresc. 3. haina lunga, imblanita, purtata de tatari. 4. Specie de dovleac uscat, golit de miez, intrebuintat ca plosca sau ca felinar. – Tatar + suf. -ca.

RANTIE, rantii, s. f. haina lunga si larga care se poarta (mai ales de catre calugari, preoti etc.) peste imbracaminte, ca o manta. – Et. nec. Cf. ucr. rantuh.

ANTERIU ~e n. 1) haina lunga preoteasca, incheiata cu nasturi de sus pana jos. 2) haina lunga boiereasca. 3) haina lunga, purtata, in trecut, de lautari. /<turc. anteri

CONTAS ~e n. inv. 1) haina lunga de iarna, imblanita cu piei scumpe, purtata in trecut de boieri. 2) Haina barbateasca scurta, de obicei imblanita, purtata in trecut de tarani. /<bulg. kontos, pol. kontusz

DULAMA e f. 1) Haina scurta, imblanita si impodobita cu garnituri din metale scumpe, purtata in trecut de domni si de boieri la diferite ceremonii. 2) haina lunga, de obicei imblanita, purtata in trecut de tarani. /

HALAT ~e n. 1) Haina comoda, lunga si larga care se poarta in casa; capot. 2) Haina de lucru care se imbraca in scopuri igienice sau de protejare a imbracamintei. 3) haina lunga si larga purtata de unele popoare din Orient. /<bulg. halat

IMPERMEABIL² ~e n. haina lunga de ploaie, confectionata dintr-un material care nu permite trecerea apei; fulgarin. [Sil. -me-a-] /<fr. impermeable, lat. impermeabilis

MALOTEA ~ele f. inv. haina (lunga) captusita si impodobita cu blana (scumpa), pe care o purtau femeile. /<turc. mallota

MANTA ~le f. 1) haina lunga si larga, confectionata din stofa groasa (de obicei, impermeabila), care se imbraca deasupra pe vreme rea. ~ de ploaie. ~ soldateasca. ◊ A-si gasi ~ua cu cineva a avea mult de lucru cu cineva pana a izbuti sa faca ceva. A festeli ~ua cuiva a strica reputatia cuiva. A-si intoarce ~ua dupa vant a-si schimba parerea, atitudinea dupa imprejurari. 2) inv. haina lunga si larga, fara maneci, care se purta peste alta imbracaminte; mantie. 3) Invelis protector al unei piese sau al unui sistem tehnic. [Art. mantaua; G.-D. mantalei] /cf. pol., ucr. manta

MANTIE ~i f. 1) haina lunga si larga, care se poarta peste alte haine. 2) Haina de postav, lunga si larga, purtata de calugari. /<sl. mantija

PULPANA ~e f. Partea de jos a unei haine lungi, mai ales barbatesti. /pulpa + suf. ~ana

REVERENDA ~e f. livr. haina lunga si larga, de obicei de culoare neagra, purtata de preotii catolici. /<lat. reverenda

SUTANA ~e f. haina lunga pana la pamant, cu nasturi de sus pana in jos, purtata de preoti in afara slujbelor religioase; antereu. /<fr. soutane

SABANA ~le f. inv. haina lunga, ase-manatoare unui anteriu, purtata de slujitori la curtea domneasca. [Art. sabanaua] /<turc. sebane

ZABUN ~e n. 1) inv. Haina (lunga) vatuita pe care o purtau taranii. 2) haina lunga si larga purtata de preoti si de calugari. 3) inv. haina lunga, fara maneci, confectionata din stofa scumpa, pe care o purtau boierii. /<bulg. zabun

ZEGHE ~i f. inv. 1) haina lunga si larga, confectionata din postav sau din piele de oaie (impodobita cu gaitan negru), pe care o purtau taranii. 2) Tesatura groasa de lana (de obicei alba) care se producea in gospodariile taranesti si din care se confectionau haine; panura; aba; dimie. [G.-D. zeghii] /Orig. nec.

SIRMA s.f. (Ant.) Mantie mare folosita in tragedia greaca de cei care aveau roluri de zei. ♦ haina lunga cu trena la vechii greci. [< fr., gr. syrma].

MANTA s.f. 1. haina lunga care se poarta peste celelalte haine pentru a apara de frig, de ploaie etc. ♦ Manta. 2. Imbracaminte de tabla, de material plastic etc. care protejeaza un sistem tehnic. 3. Membrana care secreta cochilia la moluste; palium (3). [< fr. manteau].

capeneag (capenege), s. n. – haina lunga si larga, pelerina. – Var. chepeneag. Mag. kőpőnyeg (DAR; Galdi, Dict., 86).

PARDESIU s.n. haina lunga, mai subtire decat paltonul, care se poarta primavara si toamna peste hainele obisnuite. [Pron. -siu, pl. -ie, -uri. / < fr. pardessus].

PELERINA s.f. 1. haina lunga si larga, fara maneci, care se poarta pe umeri. 2. Guler mare care acopera umerii, purtandu-se peste palton sau peste rochie. [< fr. pelerine].

dulama (dulame), s. f. – 1. Haina veche purtata de boieri si apoi de burghezie. – 2. (Olt.) haina lunga de postav alb. – Mr. duluma, megl. dulma. Tc. dolama (Seineanu, II, 163; Lokotsch 530), cf. ngr. ντουλαμᾶς, bg., sb. dolama, mag. dolmany, pol., rus. dolman. Din aceste ultime cuvinte provine dubletul dolman, s. n., cf. fr. dolman, sp. dorman.

giubea (giubele), s. f. – haina lunga si larga de postav. – Mr. giube. Tc. cubbe (Roesler 610; Seineanu, II, 188; Lokotsch 737; Ronzevalle 70), din it. giubba „pieptar”, cf. REW 3951, cf. si ngr. τζομπές, alb. gube (Meyer 81). Este dublet al lui jupon, s. n. (fusta scurta purtata pe dedesubt), din fr. jupon, si al lui suba, s. f. (haina captusita cu blana), din sb., rut., rus. suba, pol. szuba, mag. suba, si acesta din germ. med. Schube „pieptar”; der. subeica, s. f. (blana), din pol. szubeika (Cihac, II, 394; Pascu, Arch. Rom., VII, 560).

zabun (-ne), s. n. – haina lunga, anteriu. – Var. zabon, zobon. Mr. tipune. It. giubonne, ven. zupon, prin intermediul sb. zubun, bg. zobun (Miklosich, Fremdw., 138; Miklosich, Slaw. Elem., 23; Conev 83), mag. zubbony (Diez, Gramm., I, 446), tc. zubun (Roesler 592; Seineanu, II, 379), cf. ngr. ντσιπούνι (› mr.). Mag. zabun (Edelspacher 24) si bg. zabun (Capidan, Raporturile, 225) provin din rom.

zeghe (-ghi), s. f. – haina lunga, suba. – Var. zeche. Origine necunoscuta. Apare din sec. XVII. Der. din lat. setula, de la seta (Hasdeu, Cuv. din Batrini, I, 311), sau din lat. decula, de la decus „podoaba” (Puscariu, Conv. lit., XXXIII, 459) nu este probabila, cf. Tiktin. Mag. zeke (Cihac, II, 540) si sas. sacke provin din rom.

ANTERIU, anterie, s. n. haina lunga purtata de preotii ortodocsi. ♦ haina lunga pe care o purtau boierii romani. ♦ haina lunga purtata in trecut de lautari. [Var.: antereu s. n.] – Tc. anteri.

BUNDA, bunde, s. f. 1. haina lunga si larga de postav, imblanita, purtata de barbati; (reg.) blana mare facuta din piei de oaie, intrebuintata de tarani ca imbracaminte de iarna. 2. (Reg.) Cojocel scurt, fara maneci, din piele de miel, avand pe fata cusaturi din fire de lana colorata, pe care il poarta taranii si tarancele; pieptar. – Magh. bunda.

CAPENEAG, capeneaguri, s. n. (Inv.) haina lunga si larga, care acoperea tot corpul. V. palton, suman. – Magh. kopenyeg.

ZABUN, zabune, s. n. 1. Haina de iarna, de lana sau de bumbac, vatuita, cu maneci, de obicei lunga pana la genunchi, purtata de tarani. 2. Anteriu lung si larg purtat de preoti si de calugari. 3. (Inv.) haina lunga, fara maneci, facuta din stofa scumpa, pe care o purtau boierii. [Var. zobon s. n.] – Tc. zibin (bg. zabun).

BINIS, binisuri, s. n. haina boiereasca lunga de ceremonie, cu manecile largi si despicate, stransa pe bust si larga in poale, captusita cu blana si devenita cu timpul imbracaminte a vechilor lautari. [Var.: (inv. si reg.) benis s. n.] – Din tc. binis.

ZEGHE, zeghi, s. f. 1. haina taraneasca lunga, impodobita uneori cu gaitane negre, care se poarta in tinuturile muntoase. ♦ haina facuta din piele de oaie, cu care se imbraca ciobanii; suba. 2. Postav gros din care se fac unele haine taranesti; dimie. [Var.: zeche s. f.] – Et. nec.

CONTAS, contase, s. n. 1. haina luxoasa, lunga, purtata in trecut de boieri. 2. (Reg.) haina barbateasca, de obicei imblanita (scurta pana la brau), pe care o poarta taranii, prin Bucovina si prin Moldova. [Var.: contos, contus s. n.] – Din pol. kontusz, bg. kontos.

PULPANA, pulpane, s. f. Partea (despicata la spate) de la talie in jos a unei haine barbatesti lungi. – Pulpa + suf. -ana.

LIBADEA, libadele, s. f. (Inv.) haina barbateasca lunga. [Var.: lebadea s. f.] – Din tc. libade.

SUMAN, sumane, s. n. 1. haina taraneasca lunga (pana la genunchi), facuta din panura, dimie, postav gros etc. (bogat ornamentata cu gaitane); tundra, zeghe, dulama (1). 2. Tesatura groasa de lana lucrata in casa, din care se fac sumane (1); panura, aba, dimie. [Pl. si: (2, m.) sumani. = Var.: sucman s. n.] – Din bg. sukmanu.

SUTANA, sutane, s. f. haina preoteasca lunga pana la pamant si incheiata cu nasturi de sus pana jos. – Din fr. soutane.

CAPOT ~oate n. 1) haina comoda, lunga si larga, care se poarta in casa; halat. 2) Invelitoare de panza cu care se acopera diferite obiecte pe puntea unei nave. /<fr. capot

IPINGEA ~ele f. arh. haina barbateasca, lunga si cu gluga, confectionata din postav si impodobita cu gaitane. [Art. ipingeaua] /<turc. yapincak

PULOVER ~e n. haina tricotata, lunga pana sub talie, fara guler, care se imbraca, de obicei, peste camasa sau peste bluza. /<fr., engl. pull-over

RANTIE ~i f. haina barbateasca lunga si larga, purtata, mai ales de clerici, peste imbracaminte, ca o manta. [G.-D. rantiei] /Orig. nec.

ROBA ~e f. haina (neagra), lunga, cu maneci largi, purtata de magistrati in sedinte si de profesorii universitari la anumite solemnitati. /<fr. robe

SURTUC ~ce n. inv. haina barbateasca lunga pana mai jos de solduri, cusuta din postav (de obicei fara revere). /<rus. siurtuk, ngr. surtuko, fr. surtout

TUNDRA ~e f. reg. haina taraneasca lunga, facuta dintr-o tesatura groasa de casa (impodobita cu gaitane). /Orig. nec.

sam, samuri, s.n. (reg.) tiv facut la poalele hainelor prea lungi.

samurele s.f. pl. (reg.) tivuri subtiri facute la poalele hainelor prea lungi; samuri subtiri.

SUTANA s. f. haina preoteasca lunga, incheiata cu nasturi de sus pana jos; anteriu. (< fr. soutane)

ZEGHE, zeghi, s. f. 1. haina taraneasca lunga, impodobita uneori cu gaitane negre, care se poarta in tinuturile muntoase. ♦ haina facuta din piele de oaie, cu care se imbraca ciobanii. 2. Postav gros din care se fac unele haine taranesti; dimie. [Var.: zeche s. f.]

CAM adv. 1. Aproximativ, aproape. Cam pe vremea aceea traia bunicul. ♦ Oarecum, intrucatva. Casatoria s-a facut cam pe ascuns. 2. Destul de...; prea. Vremea e cam rece. haina e cam lunga. – Din camai (inv. „si mai” < lat.).

JURNADA, jurnade, s. f. haina cu maneci lungi purtata sub armura in sec. XV. – Din fr. journade.

MANTIE, mantii, s. f. 1. (Astazi fig.) haina (de ceremonie) ca o pelerina lunga si larga, care se purta peste celelalte haine. 2. haina de postav lunga si larga, purtata mai ales de calugari, peste alta imbracaminte. ◊ Expr. A lua sub mantie = a proteja, a ocroti. – Din sl. mantija.

PALTON, paltoane, s. n. haina de iarna (lunga pana sub genunchi), facuta din stofa groasa si captusita, care se poarta peste celelalte obiecte de imbracaminte. – Din fr. paletot.

ROBA, robe, s. f. 1. haina de ceremonie, lunga (si neagra), cu maneci largi, pe care o poarta magistratii si avocatii in sedinte, precum si profesorii universitari (la anumite solemnitati). 2. Denumire a culorii si a particularitatii parului la cai, vaci etc. – Din fr. robe.

SUBA, sube, s. f. haina larga si lunga, cu guler mare, captusita cu blana si purtata mai ales de barbati. ♦ P. gener. haina groasa captusita cu blana. – Din scr. suba, magh. suba.

REVERENDA, reverende, s. f. haina preoteasca (catolica) lunga si neagra; anteriu. – Din lat. reverenda. Cf. pol. rewerenda.

FIBULA ~e f. 1) (in trecut) Agrafa de metal care servea pentru a incheia o haina. 2) rar Os lung si subtire situat intre genunchi si glezna; peroneu. /<lat. fibula

GIUBEA ~ele f. arh. haina de postav, lunga si larga, purtata in trecut de boieri si de alte categorii sociale. [Art. giubeaua] /<turc. cuppe

PALTON ~oane n. haina groasa si lunga, captusita, care se poarta, mai ales iarna, peste celelalte obiecte de imbracaminte. /<fr. paletot

PUFOAICA ~ce f. haina de lucru lunga pana sub talie, vatuita si matlasata in dungi. /<rus. fufaika

RASA² ~e f. haina larga si lunga pana la calcaie, purtata de preoti si de calugari pe deasupra imbracamintei. /<sl. rasa

TOGA ~gi f. 1) Mantie lunga si larga fara maneci, purtata peste tunica, lasand descoperit bratul si umarul drept. 2) haina de ceremonie, lunga pana la pamant, cu maneci largi. ~ de avocat. [G.-D. togii] /<lat. toga

haibar, haibare, s.n. (reg.) haina larga si lunga pana la pamant.

JURNADA s.f. haina cu maneci lungi purtata sub armura in sec. XV. [< fr. journade].

PALTON s.n. haina groasa si lunga de iarna, care se poarta peste celelalte vesminte. [Dupa fr. paletot].

ROBA s.f. 1. haina de ceremonie lunga si cu maneci largi, purtata altadata de magistrati si avocati in exercitiul functiunii etc. 2. Parul unui animal (cal, vaca etc.) cu particularitatile lui de culoare. [< fr. robe].

JURNADA s. f. haina cu maneci lungi purtata sub armura in sec. XV. (< fr. journade)

PALTON s. n. haina groasa si lunga de iarna, peste celelalte vesminte. (dupa fr. paletot)

REVERENDA s. f. haina pretioasa (catolica) lunga; anteriu. (< lat. reverenda)

TUNDRA, tundre, s. f. (Reg.) haina taraneasca, larga si lunga pana la genunchi, facuta din dimie si tivita pe margini si pe la cusaturi cu gaitane; zeghe, suman. – Din magh. condra.

COJOC ~oace n. haina taraneasca de iarna, lunga, facuta din piele de oaie cu mitele inauntru. ◊ A-si teme ~ocul a nu intreprinde nimic riscant; a manifesta prudenta. A-si intoarce ~ocul pe dos (sau pe partea cealalta) a) a exprima pareri contrare celor de mai inainte; b) a trata pe cineva cu asprime (nu cu bunavointa de altadata). A avea (sau a gasi) ac de ~ocul cuiva a dispune de mijloace sau a afla calea pentru a pune la punct pe cineva. /<sl. kozuhu

REDINGOTA ~e f. haina barbateasca de ceremonie, lunga pana la genunchi, ajustata in talie si prevazuta cu doua randuri de nasturi. /<fr. redingote

JACHETA s.f. haina barbateasca de ceremonie croita pe talie, lunga aproape de genunchi. ♦ haina femeiasca croita pe talie, care acopera partea de sus a corpului. [< fr. jaquette].

rudar², rudare, s.n. (reg.) 1. prajina lunga de care atarna hainele la tara; culme, ruda. 2. covor, scoarta de perete.

tundra, tundre, s.f. (reg.) 1. haina taraneasca larga si lunga de dimie. 2. dans popular. 3. femeie imorala.

BINIS, binisuri, s. n. (Inv.) haina boiereasca de solemnitate, lunga si cu blana pe margini. [Var.: (inv. si reg.) benis s. n.] – Tc. binis.

RASA², rase, s. f. haina de postav, larga si lunga pana la calcaie, pe care o poarta preotii, calugarii si calugaritele pe deasupra imbracamintei. – Din sl. rasa.

CROITOR ~i m. 1) Mester care coase haine. 2) Insecta mare, cu antene lungi, care traieste in tulpina stejarului. [Sil. cro-i-] /a croi + suf. ~tor

JACHETA s. f. haina barbateasca de ceremonie croita pe talie, lunga, pana aproape de genunchi. ◊ haina femeiasca pe talie, care acopera partea de sus a corpului. (< fr. jaquette)

SCURTEICA, scurteici, s. f. haina de stofa, de obicei imblanita, lunga pana la (sau pana sub) genunchi, purtata mai ales la tara. – Scurt + suf. -eica.

REDINGOTA s.f. haina barbateasca de ceremonie, cu poalele lungi. [< fr. redingote, cf. engl. riding – de calarie, coat – haina].

fermenea (fermenele), s. f. – haina scurta de catifea, cu mineci lungi, folosita in trecut de boieri, iar astazi de tarani. – Mr. fermene. Tc. fermene (Seineanu, II, 169; Meyer 100; Lokotsch 604), cf. ngr. φέρμελη, alb. fermelje, bg. fermene.

MANTA s. f. pelerina lunga si larga purtata peste celelalte haine; mantie. (< fr. mante)

JACHETA, jachete, s. f. haina (tricotata) femeiasca incheiata in fata, care acopera partea de sus a corpului si care se poarta peste bluza sau peste rochie. ◊ haina barbateasca de ceremonii, croita pe talie, lunga pana aproape de genunchi. – Din fr. jaquette.

REDINGOTA s. f. 1. haina barbateasca de ceremonie (neagra), cu poalele lungi. 2. mantou de dama rotunjit la talie. (< fr. redingote)

PACLIE s. f. (Reg.) haina ciobaneasca, fara maneci si fara guler, lunga pana la glezne, facuta din piele de oaie cu lana in afara si avand la spate o gluga din piele de miel. – Comp. sb. opaklia.

CATAVEICA, cataveici, s. f. haina taraneasca (imblanita) cu maneci largi si lunga pana sub talie, purtata de femei; scurteica. – Ucr. kacavejka.

CROITOR, croitori, s. m. 1. Meserias sau muncitor care croieste si coase haine. 2. Insecta mare, de culoare neagra, cu antene lungi, care traieste mai ales pe stejar, degradand lemnul (Cerambyx cerdo). 3. Muschi lung al coapsei, situat intre osul iliac si fata interna a tibiei (prin a carui contractie se produce incrucisarea picioarelor). [Pr.: cro-i-] – Croi² + suf. -tor.

MANTA s.f. Pelerina lunga si larga care se purta peste celelalte haine; mantie. [< fr. mante].

REDINGOTA, redingote, s. f. haina barbateasca de ceremonie (de culoare neagra), cu poalele lungi pana la genunchi, incheiata cu doua randuri de nasturi. – Din fr. redingote.

CATAVEICA ~ci f. haina taraneasca (imblanita) scurta pana la talie, cu maneci lungi, purtata, mai ales, de femei; scurteica. /<ucr. kacavejka

PASPOAL ~uri n. Fasie ingusta de tesatura sau de piele, de obicei de alta culoare, care se aplica ca garnitura la haine, incaltaminte, genti sau alte articole de marochinarie (de-a lungul unei cusaturi). [Sil. -poal] /<fr. passpol

BLANOS, -OASA, blanosi, -oase, adj. (Despre animale sau haine de blana) Cu blana bogata, cu fir des (si lung). – Din blana + suf. -os.

BLUZA s. f. 1. obiect de imbracaminte, lung pana la brau, cu maneci, pe care il poarta femeile. 2. haina de panza pe care o poarta militarii vara, in locul vestonului. ◊ haina de protectie purtata de muncitori in timpul lucrului. (< fr. blouse)

CULME, culmi, s. f. 1. Partea cea mai de sus, prelungita orizontal, a unui munte sau a unui deal; varf, culmis. ♦ Punctul cel mai inalt in drumul parcurs de un corp ceresc. 2. Fig. Gradul cel mai inalt la care se poate ajunge; apogeu. ♦ Expr. Culmea culmilor! sau asta-i culmea! = asta intrece orice margini, e nemaipomenit. 3. (Pop.) Prajina lunga in casele taranesti, fixata orizontal de grinzi, de care se atarna haine, obiecte casnice etc. – Lat. culmen.

CULME ~i f. 1) Partea cea mai inalta a unui munte sau a unui deal; coama; creasta; spinare; crestet; varf; pisc. 2) Punctul cel mai inalt fata de orizont din drumul parcurs de un astru pe bolta cereasca. 3) fig. Punct culminant in evolutia unui fenomen, a unei situatii sau a unei actiuni; apogeu. In ~ea fericirii. ◊ (Asta-i) ~ea! ~ea culmilor! asta intrece orice masura; e nemaipomenit. 4) Bat lung sprijinit de grinzi intr-o casa taraneasca, pe care se atarna haine. [G.-D. culmii] /<lat. culmen

haina, haine, s. f. 1. (La pl.) Termen generic pentru obiectele de imbracaminte (in special) barbatesti. ◊ Un rand de haine = un costum barbatesc complet, alcatuit din pantaloni, sacou (si vesta). ♦ (La sg.) Imbracaminte barbateasca pentru partea de sus a corpului; sacou. ♦ Vesmant lung si larg care acopera tot trupul. ♦ Palton. ◊ Expr. A(-si) da si haina de pe el = a face sau a fi dispus sa faca orice sacrificiu (pentru a obtine ceea ce doreste). 2. (Biol.; in sintagma) haina de nunta = infatisare deosebita pe care o capata masculii unor pesti, batracieni sau pasari in perioada imperecherii. – Din bg. halina, scr. haljina.

A CRAPA crap 1. tranz. 1) (obiecte) A desface printr-o taietura adanca si lunga; a spinteca. 2) (usi, ferestre, ochii etc.) A deschide putin. 2. intranz. 1) (despre invelisuri, textile, haine) A se rupe partial prin intindere; a pocni; a plesni. 2) (despre obiecte de piele, buze etc.) A capata crapaturi (din cauza gerului, vantului, caldurii etc.); a plesni. ◊ Crapa lemnele (sau pietrele) de ger e ger mare. A-i crapa (sau plesni) cuiva obrazul de rusine a fi cuprins de o rusine mare; a-i fi foarte rusine. 3) (despre muguri, boboci) A incepe sa se desfaca; a se despica. 4) depr. A inceta de a mai trai; a se stinge din viata; a muri; a raposa; a deceda. 5) pop. A manca repede si cu lacomie; a infuleca. /<lat. crepare

TUNICA, tunici, s. f. 1. haina barbateasca (de uniforma), de obicei incheiata pana la gat si care se poarta peste camasa. ♦ haina asemanatoare cu tunica (1), purtata de femei. 2. Imbracaminte (larga) purtata de unele popoare din antichitate, lunga pana la genunchi sau pana la pamant. 3. Membrana fibroasa care inveleste unele organe ale corpului. ♦ Membrana care acopera corpul unor animale marine. ♦ (Bot.) Invelis carnos al unui bulb. – Din fr. tunique, lat. tunica.

BLUZA s.f. 1. Obiect de imbracaminte, lung pana la brau, de obicei cu maneci, pe care il poarta mai ales femeile. 2. haina de panza pe care o poarta militarii vara in locul vestonului. ♦ haina de protectie purtata de muncitori in timpul lucrului. [< fr. blouse].

CHIMONOU s. n. 1. halat cu maneci foarte lungi. 2. croiala de imbracaminte femeiasca in care maneca este dintr-o singura bucata cu talia. ◊ haina femeiasca (de casa) croita astfel. (< fr. kimono)

LAIBAR, laibare, s. n. 1. haina taraneasca (de postav) scurta pana in talie, stransa pe corp si de obicei fara maneci; laibarac. 2. Manta lunga si larga pe care o purtau odinioara boierii. – Din sas. leibel.

SPINTECA, spintec, vb. I. Tranz. 1. A despica cu un instrument ascutit trupul (sau o parte a trupului) unei fiinte, printr-o taietura lunga si adanca. ♦ Tranz. si refl. recipr. A (se) injunghia, a (se) ucide (prin injunghiere). ♦ A despica un material fibros, metalic etc. in lungul fibrelor, al directiei de orientare a cristalelor etc. 2. Fig. A strabate spatiul (cu iuteala). 3. A sfasia, a rupe (haine, stofe). – Lat. *expanticare (< pantex).

FRAC, fracuri, s. n. haina barbateasca de ceremonie din stofa neagra, in fata scurta pana la talie, iar in spate terminata cu doua cozi lungi si inguste. – Din fr. frac.

FRAC s.n. haina barbateasca de ceremonie, scurta in fata pana la talie, neincheiata la piept si terminata la spate cu doua cozi lungi si inguste. [< fr. frac].

FRAC s. n. haina barbateasca de ceremonie, scurta in fata pana la talie, neincheiata la piept si terminata la spate cu doua cozi lungi si inguste. (< fr. frac)

cojoc n., pl. oace (vsl. kozuhu, d. koza, pele [!]; sirb. bg. rut. kozuh, de unde si ung. kosok, kosog si ngr kozoka). haina scurta sau lunga (cu minici [!] sau fara minici) facuta din blana de oaie (sau si de alt animal) cusuta de o haina de postav sau purtata asa cum este, cu pelea [!] afara. Isi scutura baba cojoacele, ninge, mai ales in zilele babei (1-9 Martie, cind poporu zice ca o baba, care reprezenta [!] iarna, isi scutura cojoacele la munte). A scutura sau a scarmana cuiva cojocu sau blana (cum au cinii, lupii), a-l bate rau. A avea ac de cojocu cuiva, a avea mijloace de a-l constringe. A-ti intoarce cojocu (pe dos), (ca taranu cind e timp rau), a-ti schimba atitudinea, a te arata mai energic. A intreba de ce (din ce) e cojocu, a mai perde [!] timpu cu vorba. V. burca 1, bitusa, tihoarca, bonda.

CHIMONO s.f. 1. Halat cu maneci foarte lungi (folosit ca imbracaminte mai ales in Japonia). 2. Croiala de imbracaminte femeiasca, in care maneca este dintr-o singura bucata cu talia. ♦ haina femeiasca (de casa) croita in felul descris mai sus. [Var. chimonou s.n. / < fr. kimono < cuv. japonez].

TINE vb. 1. a avea, a purta. (~ in mana un buchet de flori.) 2. a purta. (O ~ de talie.) 3. v. imobiliza. 4. v. agata. 5. a purta, a sprijini, a sustine. (Vom merge cat ne-or ~ picioarele.) 6. v. apartine. 7. v. rezista. 8. v. pastra. 9. a (o) duce, a rezista. (O haina care ~ la tavaleala.) 10. v. rezista. 11. a ajunge. (Alimentele ne vor ~ doua luni.) 12. v. pastra. 13. a opri, a pastra, a rezerva. (I-a ~ loc la rand.) 14. v. dura. 15. v. dura. 16. a continua, a (se) intinde, a (se) lungi, a (se) prelungi. (Petrecerea a ~ pana a doua zi.) 17. a se intinde, a se lungi, a se prelungi. (Sirul ~ pana departe.) 18. v. lua. 19. a sta. (~-te drept!) 20. v. respecta. 21. v. respecta. 22. v. aniversa. 23. v. trai. 24. v. intretine. 25. v. pronunta. 26. v. durea.

sarciner, sarcinere, s.n. si sarcineri, s.m. (reg.) 1. (s.n.) par lung si gros infipt in pamant, facut din trunchiul unui copac tanar, cu crengile retezate aproape de tulpina, pe care taranii si ciobanii atarna, la tara, diferite obiecte gospodaresti; prepeleac, olar, sarcior; cuier. 2. (s.n.) lemn fixat vertical pe pluta, de care plutasii isi agata hainele sau alte obiecte. 3. (s.n.) nume dat unor obiecte asemanatoare ca forma cu sarcinerul si care au diverse intrebuintari: a) trunchi de copac tanar, cu crengile retezate aproape de tulpina, infipt in pamint, pe care se cladeste claia de fan; b) fiecare dintre prajinile legate cate doua crucis si asezate in partile claii de fan; c) arac pentru sustinut fasolea; d) par la gard. 4. (s.m.) persoana care transporta o greutate, o sarcina.

plasca (plasti), s. f. – 1. Mantie, vesmint lung. – 2. (Trans., Olt.) Plasa, fileu de pescuit. – 3. Planta (Alchemilla vulgaris). – Var. inv. pleasca. Sl. plasti „mantie” (Cihac, II, 261; Conev 83), cf. sb., cr. plast, slov. plasc, pol. plaszcz, rus. plasti. Sensul 2 arata ca in rom. s-a simtit ca un diminutiv al lui plasa. – Der. plascar, s. m. (Olt., pescar); implasca, vb. (a pune o haina pe umeri, a purta).