VIZON s.m. Animal salbatic originar din America de Nord, asemanator cu vidra, care are o blana foarte pretioasa; blana acestui animal; haina de blana de acest fel. [< fr. vison, cf. it. visone].

blana s.f., g.-d. art. blanii; pl. (scanduri) blani, (piei prelucrate) blani / blanuri, (haine) blanuri

bitusa (-se), s. f. – blana, haina din piele de oaie cusuta pe dos (cu blana in interior). – Var. bitusca; botoase, botosana, s. f. (oaie batrina). Mag. bojtos, buitus (Draganu, Dacor., V, 333). Pentru Lahovary 315, este cuvint anterior fazei indo-europene.

vizon² (blana, haina) s. n., pl. vizoane

BLANOS, -OASA, blanosi, -oase, adj. (Rar; despre animale sau haine) Cu blana bogata. – blana + suf. -os.

blana³ blanuri f. haina confectionata din piele de animal prelucrata. [G.-D. blanii] /<bulg. blana

seligea s.f. (inv.) captuseala la hainele de blana.

straigiu, straigii, s.m. (inv.) persoana care confectiona haine de blana.

copciolog (copcioloage), s. n. – Suvita de blana care impodobeste dolmanele si hainele de blana. Mag. kapsolo (Draganu, Dacor., IX, 208). Candrea si DAR propusesera mag. kapcsolek „adaos”, ipoteza respinsa de Draganu. In Banat, Galdi, Dict., 173, pune in legatura cuvintul mag. cu rom. copca.

BLANOS, -OASA, blanosi, -oase, adj. (Despre animale sau haine de blana) Cu blana bogata, cu fir des (si lung). – Din blana + suf. -os.

blana, blani, s. f. I. 1. Parul sau lana care acopera pielea unor animale. ♦ Piele de animal cu par cu tot, prelucrata. 2. haina imblanita; haina confectionata din blana (I 1). II. (Pop.) Scandura groasa. [Pl. si: (I) blanuri] – Din bg. blana.

HERMINA, hermine, s. f. Animal carnivor asemanator cu nevastuica, avand blana cafenie vara, alba, fina si lucioasa iarna; hermelina, cacom, helge (Mustela erminea). ♦ blana prelucrata sau haina facuta din blana acestui animal. – Din fr. hermine.

PIEPTAR ~e n. 1) haina calduroasa (din blana, din postav etc.), fara maneci, care acopera pieptul si spatele. 2) pop. Piesa de lenjerie femeiasca, fara maneci, care acopera bustul. 3) pop. Sort mic care se leaga sub barbia copilului, protejandu-i pieptul in timpul mancarii; barbita. 4) inv. Piept de camasa, scrobit, care se aplica sub haina. 5) Piesa care protejeaza pieptul unui scrimer; plastron. 6) (in trecut) Obiect de metal, de zale sau de piele pe care il imbracau luptatorii in scop protector. 7) Curea lata la hamuri care se trece pe sub pieptul calului. /piept + suf. ~ar

ASTRAHAN s.n. Miel (de Astrahan) cu blana incretita si foarte fina; (p. ext.) blana acestui miel. ♦ haina de iarna lucrata dintr-o astfel de blana. [Pl. -nuri. / < fr. astrakan, cf. Astrahan – oras in fosta U.R.S.S.].

HERMINA s. f. 1. mic mamifer carnivor asemanator cu nevastuica, cu blana cafenie-deschisa vara si alba, fina si lucioasa iarna; hermelina, cacom. ◊ blana prelucrata sau haina facuta din blana acestui animal. 2. (herald.) blana la steme, reprezentata conventional prin fond argintiu presarat cu pete de nisip. (< fr. hermine)

giubea (giubele), s. f. – haina lunga si larga de postav. – Mr. giube. Tc. cubbe (Roesler 610; Seineanu, II, 188; Lokotsch 737; Ronzevalle 70), din it. giubba „pieptar”, cf. REW 3951, cf. si ngr. τζομπές, alb. gube (Meyer 81). Este dublet al lui jupon, s. n. (fusta scurta purtata pe dedesubt), din fr. jupon, si al lui suba, s. f. (haina captusita cu blana), din sb., rut., rus. suba, pol. szuba, mag. suba, si acesta din germ. med. Schube „pieptar”; der. subeica, s. f. (blana), din pol. szubeika (Cihac, II, 394; Pascu, Arch. Rom., VII, 560).

URSON, (2) ursoane, s. n. 1. Tesatura care imita blana de urs. 2. Palton, haina confectionata din urson (1). – Din fr. ourson.

SUBA, sube, s. f. haina larga si lunga, cu guler mare, captusita cu blana si purtata mai ales de barbati. ♦ P. gener. haina groasa captusita cu blana. – Din scr. suba, magh. suba.

LUPON, (2) lupoane, s. n. 1. Tesatura sintetica care imita blana de lup. 2. Palton, haina confectionata din lupon (1). – Denumire comerciala.

MUTON, mutoane, s. n. blana de oaie vopsita si prelucrata. ♦ haina confectionata din aceasta blana. – Din fr. mouton.

PALTON s. haina. (Poarta un ~ de blana.)

DOLMAN ~e n. 1) haina militara scurta, imblanita si impodobita cu brandenburguri, purtata de ofiteri. 2) haina barbateasca captusita cu blana. /<fr. dolman, germ. Dolman

HERMINA ~e f. 1) Mamifer carnivor de talie mica, avand corpul alungit si subtire, picioare scurte si blana bruna vara si alba iarna. 2) blana a acestui animal. 3) haina confectionata din aceasta blana. /<fr. hermine

TURITA ~e f. Planta erbacee cu tulpina rigida, in muchii si cu fructe acoperite cu tepi agatatori, care se prind de hainele oamenilor si de blana animalelor. /<sb. turica

HERMINA s.f. Animal carnivor din tarile nordice, a carui blana este alba si lucioasa iarna si cafenie-deschisa vara; hermelina. ♦ blana acestui animal sau haina facuta din aceasta blana. [< fr. hermine, cf. lat. armenius – soarece armenesc].

URSON s.n. 1. Tesatura care imita blana de urs. 2. Palton, haina confectionata din astfel de tesatura. [< fr. ourson].

DOLMAN s. n. haina groasa si scurta, imblanita si impodobita cu brandenburguri, purtata de ofiteri. ◊ haina barbateasca captusita cu blana. (< fr. dolman, germ. Dolman)

LUPON s. n. 1. tesatura sintetica ce imita blana de lup. 2. palton, haina de lupon (1). (< lup + -on, n. com.)

MUTON¹ s.n. blana de oaie prelucrata, pentru mantouri. ◊ muton dore = blana de culoare aurie. ◊ haina din astfel de blana. (< fr. mouton)

URSON² s. n. 1. tesatura sintetica ce imita blana de urs. 2. palton, haina confectionata din astfel de tesatura. (< urs + -on)

DOLMAN, dolmane, s. n. haina ofitereasca scurta, imblanita si impodobita cu brandenburguri. ♦ haina barbateasca groasa, captusita cu blana. – Din fr. dolman, germ. Dolman.

FERMENEA ~ele f. inv. 1) haina scurta (imblanita), brodata cu fir sau cu matase, purtata de boieri peste antereu. 2) haina scurta, taraneasca, captusita cu blana de oaie. [Art. fermeneaua; G.-D. fermenelei] /<turc. fermene

A IMBLANI ~esc tranz. (haine, incaltaminte) A captusi cu blana. ~ paltonul. [Sil. im-bla-] /in + blana

MANECAR ~e n. haina scurta (de stofa, de blana sau de panza), cu sau fara maneci, purtata de tarani. /maneca + suf. ~ar

MUTON ~oane m. 1) blana de oaie prelucrata si vopsita. 2) haina confectionata din astfel de blana. /<fr. mouton

MUTON s.n. (Frantuzism) 1. Piele de oaie (de obicei vopsita). 2. haina facuta din astfel de blana. [< fr. mouton].

ASTRAHAN s. n. blana cu parul matasos si cret, obtinuta de la mieii unei rase de oi (originara din Astrahan). ♦ haina lucrata din astfel de blana. – Din Astrahan.

GIUBEA, giubele, s. f. haina lunga si larga din postav (fin), adesea captusita cu blana, purtata, in trecut, de boieri. ♦ haina larga si lunga de postav purtata de preoti si, in unele locuri, de tarani. – Din tc. cuppe.

MANECAR, manecare, s. n. 1. haina taraneasca scurta, de stofa, de blana sau de panza, cu sau fara maneci. 2. Pernita sau scandura imbracata in panza, pe care se calca manecile unei haine. – Maneca + suf. -ar.

MALOTEA ~ele f. inv. haina (lunga) captusita si impodobita cu blana (scumpa), pe care o purtau femeile. /<turc. mallota

HANORAC s.n. haina din stofa impermeabila sau din blana, cu gluga, folosita la schi, in excursii la munte etc. [Pl. -ce, -uri. / < fr. anorak < cuv. eschimos < anore – vant].

inhulpat, -a, adj. (reg., inv.) cu blana de vulpe pe la gulerul hainei.

HANORAC s. n. haina din stofa impermeabila sau din blana, cu gluga, la schi, in excursii la munte etc. (< fr. anorak)

blana, (I 1, 2, II) blani, (I 2,3) blanuri, s. f. I. 1. Piele de animal (viu), cu par mult si des. 2. Piele de animal cu par cu tot, prelucrata. 3. haina imblanita. II. Scandura groasa. – Bg. blana.

URSON ~oane n. 1) Tesatura care imita blana de urs. 2) Obiect de imbracaminte (palton, haina etc.) confectionat din astfel de tesatura. /<fr. ourson

profir, profiruri, s.n. (inv.) fasie de blana cusuta ca ornament pe marginea unei haine.

ASTRAHAN s. n. pielicica de miel din rasa caracul, cu parul matasos si buclat. ◊ haina de dama dintr-o astfel de blana. (< fr. astrakan)

BINIS, binisuri, s. n. (Inv.) haina boiereasca de solemnitate, lunga si cu blana pe margini. [Var.: (inv. si reg.) benis s. n.] – Tc. binis.

MALOTEA, malotele, s. f. haina (lunga pana la pamant), de obicei captusita cu blana (scumpa), avand marginile din fata tivite cu blana, uneori cu guler si mansete de blana, purtata, in trecut, de femei; un fel de scurteica purtata de tarani in zilele de sarbatoare. – Din tc. mallota.

malotea (malotele), s. f. – haina de lina cu gulerul si minecile captusite cu blana. – Mr. malot. Tc. (arab.) malluta, din ngr. μηλωτή (Meyer, Turk. St., I, 53; Seineanu, II, 245; Eguilaz 446; Lobel 60; Berneker, II, 27; Lokotsch 1380; cf. Vasmer, Gr., 94), cf. sb., cr. mavluta, sp. marlota (Corominas, III, 268; R. Ricard, Bull. hisp., LIII, 131-56).

CLAPA, clape, s. f. 1. Fiecare dintre dispozitivele instrumentelor muzicale de suflat, care servesc la inchiderea sau la deschiderea unor orificii prin care trece curentul de aer ce produce sunetele; fiecare dintre elementele mobile ale claviaturii unui pian, unei o**i etc. care prin apasarea cu degetele, declanseaza mecanismul de producere a sunetelor. ♦ Mic disc in mecanismul masinilor de scris si al unor masini de calculat, fixat la capatul unei parghii articulate si care prin apasare, face sa se imprime litera sau cifra insemnata pe el. ♦ Orice parte terminala a unui sistem tehnic de actionare care, prin manevrare (cu mana), efectueaza o anumita operatie. 2. Placa articulata care serveste la inchiderea sau la deschiderea unui orificiu. 3. Bucata de stofa care acopera deschizatura buzunarului unei haine. ♦ Fiecare dintre cele doua bucati de stofa sau de blana mobile, atasate lateral la unele caciuli, pentru a proteja urechile contra frigului. 4. (Rar) Capac. ◊ Expr. (Fam.) A trage (cuiva) clapa = a insela, a pacali (pe cineva). – Din germ. Klappe.

PRIM¹, primuri, s. n. (Reg.) Garnitura din blana (neagra, de miel) aplicata pe marginea caciulilor, a pieptarelor, a hainelor. – Din magh. prem.

BUNDA, bunde, s. f. 1. haina lunga si larga de postav, imblanita, purtata de barbati; (reg.) blana mare facuta din piei de oaie, intrebuintata de tarani ca imbracaminte de iarna. 2. (Reg.) Cojocel scurt, fara maneci, din piele de miel, avand pe fata cusaturi din fire de lana colorata, pe care il poarta taranii si tarancele; pieptar. – Magh. bunda.

BUNDA, bunde, s. f. 1. haina lunga si larga de postav, imblanita, purtata de barbati; burca¹; (reg.) blana mare facuta din piei de oaie, intrebuintata de tarani ca imbracaminte de iarna. 2. (Reg.) Pieptar (1). – Din magh. bunda.

cojoc n., pl. oace (vsl. kozuhu, d. koza, pele [!]; sirb. bg. rut. kozuh, de unde si ung. kosok, kosog si ngr kozoka). haina scurta sau lunga (cu minici [!] sau fara minici) facuta din blana de oaie (sau si de alt animal) cusuta de o haina de postav sau purtata asa cum este, cu pelea [!] afara. Isi scutura baba cojoacele, ninge, mai ales in zilele babei (1-9 Martie, cind poporu zice ca o baba, care reprezenta [!] iarna, isi scutura cojoacele la munte). A scutura sau a scarmana cuiva cojocu sau blana (cum au cinii, lupii), a-l bate rau. A avea ac de cojocu cuiva, a avea mijloace de a-l constringe. A-ti intoarce cojocu (pe dos), (ca taranu cind e timp rau), a-ti schimba atitudinea, a te arata mai energic. A intreba de ce (din ce) e cojocu, a mai perde [!] timpu cu vorba. V. burca 1, bitusa, tihoarca, bonda.

ASTRAHAN n. 1) blana cu parul matasos si buclat, obtinuta de la mieii de rasa caracul. 2) haina confectionata din astfel de pielicele. /Din Astrahan n. pr.

FERMENEA, fermenele, s. f. haina scurta facuta din stofa brodata cu fir sau cu matase, uneori captusita cu blana, pe care o purtau odinioara boierii peste anteriu; scurteica imblanita cu blana de oaie, purtata de tarani. – Din tc. fermene.

polarit, polarita, adj. (pop.; despre haine) impodobit (cu cusatura, snururi, panglici) la poale; (despre cojoace) cu o bordura de blana la poale.

DULAMA, dulame, s. f. 1. haina taraneasca lunga (si imblanita), facuta din postav gros. ♦ haina lunga purtata in trecut de negustori, preoti etc. 2. haina de ceremonie purtata de domni si de boieri, facuta din stofa scumpa, adesea impodobita cu blana si cu paftale. – Din tc. dolama.

BINIS, binisuri, s. n. haina boiereasca lunga de ceremonie, cu manecile largi si despicate, stransa pe bust si larga in poale, captusita cu blana si devenita cu timpul imbracaminte a vechilor lautari. [Var.: (inv. si reg.) benis s. n.] – Din tc. binis.

covargic s.m. sg.(reg.) fasie de blana alba de miel (cu lana marunta), care se aplica pe la maneci, pe la gat si pe la clinurile hainei; chivirgic, primb.

HARSIE, harsii, s. f. (Reg.) blana (neagra) de miel, cu lana creata si marunta, din care se fac caciuli, gulere etc. sau cu care se imblanesc hainele. [Var.: harsie s. f.] – Cf. magh. hasker, haskartya „piele de pe burta”.

haina s. 1. imbracaminte, strai, vesmant, (pop. si fam.) buleandra, toala, (reg.) rufa, (Transilv. si Maram.) halub, (depr.) hanta. (Ia-ti o ~ pe tine.) 2. (la pl.) v. costum. 3. v. sacou. 4. v. palton. (Poarta o ~ de blana.)