sabana (sabanale), s. f. – Livrea, haina de uniforma. – Var. sa(r)vana. Tc. sebane (Tiktin). Sec. XVIII.

mondir (-ruri), s. n. – uniforma, haina militara. – Var. mundir. Fr. monture › germ. Montur, si de aici rus. mundir (Sanzewitsch 205; Tiktin; Bogrea, Dacor., I, 292; Vasmer, II, 173), cf. pol. mundur. – Der. inmundira, vb. (a se imbraca in uniforma).

VESTON, vestoane, s. n. haina (de uniforma). – Din fr. veston.

PETLITA, petlite, s. f. Bucata de stofa colorata cusuta pe partea din fata a gulerului unor haine de uniforma. – Din rus. petlita.

TREFLA, trefle, s. f. 1. Una dintre cele patru culori ale cartilor de joc, reprezentata printr-un semn de culoare neagra, in forma frunzei de trifoi; spatie. 2. Gaitan de bumbac, de matase etc. cusut ca podoaba in forma de frunza de trifoi la unele haine (de uniforma); p. ext. cusatura facuta astfel. 3. (Tehn.) Rozeta cu trei sau patru aripi, cu ajutorul careia se actioneaza cilindrul unui laminator. – Din fr. trefle.

PETLITA ~e f. Fasie ingusta si scurta de stofa colorata, care se coase pe partea din fata a gulerului unei haine de uniforma (servind ca semn distinctiv). /<rus. petlita

TREFLA s.f. 1. Una dintre cele patru culori ale cartilor de joc, reprezentata printr-un semn de forma unei frunze de trifoi de culoare neagra; spatie. 2. (Poligr.) Ornament care imita trifoiul. ♦ Gaitan de bumbac, de matase etc. in forma de frunza de trifoi cusut ca podoaba la unele haine (de uniforma); (p. ext.) cusatura astfel executata. ♦ (Arhit.) Ornament compus din trei cercuri care se intretaie. 3. (Mar.) Dispozitiv special de legatura atasat la coltul inferior al velelor patrate. 4. Incrucisare suprapusa de sosele; pasaj denivelat. [< fr. trefle].

VESTON s.n. haina (de uniforma), sacou. [< fr. veston].

TREFLA s. f. 1. una dintre cele patru culori ale cartilor de joc, reprezentata printr-o frunza de trifoi de culoare neagra; spatie. 2. (poligr.) ornament care imita trifoiul. ◊ gaitan de bumbac, de matase etc. in forma de frunza de trifoi, cusut ca podoaba la unele haine (de uniforma). 3. (arhit.) ornament din trei cercuri secante, ale caror centre formeaza un triunghi echilateral. 4. (mar.) dispozitiv la coltul inferior al velelor patrate, dintr-un inel mare prin care trec doua inele mai mici, pentru legarea de ele a manevrelor curente din mai multe directii. 5. pasaj denivelat in curba pentru parasirea unei sosele si intrarea in alta sosea. (< fr. trefle)

VESTON s. n. haina (de uniforma); sacou. (< fr. veston)

TUNICA, tunici, s. f. 1. haina barbateasca (de uniforma), de obicei incheiata pana la gat si care se poarta peste camasa. ♦ haina asemanatoare cu tunica (1), purtata de femei. 2. Imbracaminte (larga) purtata de unele popoare din antichitate, lunga pana la genunchi sau pana la pamant. 3. Membrana fibroasa care inveleste unele organe ale corpului. ♦ Membrana care acopera corpul unor animale marine. ♦ (Bot.) Invelis carnos al unui bulb. – Din fr. tunique, lat. tunica.

TUNICA ~ci f. 1) haina barbateasca de uniforma, incheiata pana la gat, care se poarta peste camasa. 2) biol. Membrana care acopera corpul unor organisme animale sau vegetale ori anumite parti ale acestora. [G.-D. tunicii] /<lat. tunica, fr. tunique

VESTON ~oane n. 1) Piesa vestimentara barbateasca purtata peste camasa; haina. 2) haina barabateasca de uniforma, ajustata, incheiata pana la gat si fara buzunare, care se imbraca peste camasa; tunica. /<fr. veston

TUNICA s. f. 1. camasa alba de lana cu maneci scurte sau fara maneci, purtata de vechii romani. 2. haina barbateasca de uniforma. 3. (anat.) membrana fibroasa care inveleste unele organe ale corpului. ◊ membrana care acopera corpul unor animale marine. ◊ invelis membranos al unui organ vegetal. (< lat. tunica, fr. tunique)

TALAR, talare, s. n. (Inv.) haina lunga, purtata in trecut ca uniforma de unele unitati militare si de membrii unor asociatii sau corpuri profesionale. – Din germ. Talar, lat. talaria.

TINUTA s. 1. v. pozitie. 2. v. comportare. 3. costum, haine (pl.), imbracaminte. (~ de sarbatoare.) 4. v. uniforma.

piscurat¹, piscurata, adj. (reg.) 1. (despre firele de lana, de bumbac toarse) care nu are o grosime uniforma, tors neuniform, cu noduri. 2. (despre haine, tesaturi etc.) care este ros sau gaurit usor, ici si colo; care are goluri. 3. (despre grau) care a ramas nedezvoltat, pipernicit; (despre boabe) sec, mic.

TUNICA s.f. 1. Camasa alba de lana cu maneci scurte sau fara maneci, purtata de vechii romani. 2. haina barbateasca facand parte dintr-o uniforma. 3. (Anat.) Membrana fibroasa care inveleste unele organe ale corpului. ♦ (Zool.) Membrana care acopera corpul unor animale marine. ♦ (Bot.) Invelis carnos al unui bulb. [< lat. tunica, fr. tunique].

SORT, sorturi, s. n. 1. Obiect de imbracaminte pe care il poarta dinainte, peste haine, femeile, muncitorii etc. in timpul lucrului, pentru a-si proteja imbracamintea. 2. Obiect de imbracaminte (cu maneci) care face parte din uniforma scolarilor si care se poarta peste haine. 3. (In portul popular femeiesc) Tesatura dreptunghiulara din lana sau din bumbac, de obicei impodobita cu broderii, care se poarta peste fusta. – Din germ. Schurz.

GALON¹, galoane, s. n. Siret, panglica etc. de lana sau de fire ori banda de metal prinsa pe epoletii sau pe manecile unei uniforme pentru a indica gradul persoanei care poarta uniforma. ♦ Siret de lana, de matase sau de fir, cusut ca podoaba pe haine, pe palarii etc. – Din fr. galon.

MANTA, mantale, s. f. 1. haina lunga, groasa sau impermeabila care apara de frig, de ploaie etc.; spec. palton de uniforma militara. ◊ Expr. Manta de vreme rea = om pe care nu-l bagi in seama decat atunci cand ai nevoie de el. A-si intoarce mantaua dupa vant a-si schimba atitudinea dupa imprejurari. A-si gasi mantaua (cu cineva) = a o pati (cu cineva), a avea necazuri (cu cineva). ♦ (Inv.) Mantie. 2. Invelis care serveste pentru a proteja o piesa sau un sistem tehnic. 3. (La gasteropode) Rasfrangere a tegumentului care captuseste cochilia; palium. – Cf. pol., ucr., manta.

A STROPI ~esc 1. tranz. 1) A uda moderat (dispersat si uniform). ~ florile. Ploaia ~it pamantul. ◊ ~ (ceva) cu sudoare a munci din greu; a se trudi. 2) (o haina, ghetele sau un alt obiect) A murdari cu stropi (de noroi, de cerneala, de grasime etc.). 2. intranz. A dispersa apa sau alt lichid uniform si in cantitati mici. ~ pe jos. /Orig. nec.

GALON² ~oane n. 1) Fasie de stofa sau banda de metal care se prinde pe epoletii sau pe maneca unei uniforme (militare) pentru a indica gradul. 2) Siret dintr-o tesatura (matase, lana etc.) cusut ca podoaba la haine sau la palarii. /<fr. galon

SIRET¹ ~uri n. 1) Snur cu care se incheie incaltamintea sau unele obiecte vestimentare. 2) Fasie ingusta de tesatura sau de impletitura cu care se intaresc cusaturile hainelor sau care serveste ca ornament la unele piese vesti-mentare. 3) Sfoara de bumbac, de matase, de lana sau de metal, folosita ca ornament pentru unele obiecte (uniforme militare, draperii, tapiterii etc.); ceapraz; snur; gaitan; brandenburg. /<turc. serit

RULA vb. I. tr. 1. a deplasa un corp prin rostogolire. ◊ (despre vehicule) a se deplasa prin rostogolirea rotilor sau a rolelor pe o cale fixa. ◊ a parcurge un anumit numar de kilometri cu un autovehicul. 2. a infasura, a face sul. ◊ (croitorie) a rotunji reverul unei haine, o piesa din stofa etc. 3. a face sa circule (fonduri banesti). II. intr. 1. (despre filme) a fi proiectat pe ecran. 2. (despre ciclisti, atleti) a alerga relaxat si uniform. 3. (despre nave, avioane) a se balansa in sens transversal; a avea ruliu. (< fr. rouler)

RULA vb. I. 1. tr. A infasura, a face sul. ♦ (Croitorie) A rotunji reverul unei haine, o piesa din stofa etc. 2. intr. A se proiecta pe ecran. 3. tr. A deplasa un corp prin rostogolire. ♦ A merge pe roti. ♦ A parcurge un anumit numar de kilometri cu un autovehicul. 4. tr. A face sa circule (fonduri banesti). 5. intr. (Despre ciclisti si atleti) A alerga relaxat si uniform. 6. intr. (Despre avioane) A parcurge o distanta pe roti. ♦ (Despre nave, avioane) A se inclina dintr-un bord intr-altul, a avea ruliu. 7. tr. (Frantuzism) A insela, a escroca, a jecmani pe cineva. [< fr. rouler].