AFEREZA, afereze, s. f. Cadere a unui sunet sau a unui grup de sunete de la inceputul unui cuvant. – Din fr. apherese, lat. aphaeresis.

ALITERATIE, aliteratii, s. f. 1. Procedeu stilistic care consta in repetarea aceluiasi sunet sau a unui grup de sunete in cuvinte care se succeda. 2. (Med.) Repetare a unor sunete sau silabe in stari de puternica e*******e psihica. – Din fr. alliteration.

SONORITATE, sonoritati, s. f. 1. Insusirea de a fi sonor. ♦ Muzicalitate. ♦ Sunet sau grup de sunete (caracteristice); nuanta. 2. Proprietate a unor corpuri de a propaga si de a amplifica sunetele; rezonanta. – Din fr. sonorite, lat. sonoritas, -atis.

APOCOPA, apocope, s. f. (Fenomen fonetic care consta in) disparitia unui sunet sau a unui grup de sunete de la sfarsitul unui cuvant. – Din fr. apocope, lat. apocopa.

POZITIE, pozitii, s. f. 1. Loc pe care il ocupa cineva sau ceva (in raport cu altcineva sau cu altceva); fel, mod in care este asezat cineva sau ceva (in spatiu); p. ext. peisaj din natura. ♦ Loc pe care il ocupa o nota sau o cheie pe portativ; loc unde se ating cu degetele coardele unui instrument muzical. ♦ (Lingv.) Loc pe care il ocupa un sunet sau un grup de sunete intr-un cuvant. ♦ Loc, punct din care cineva sau ceva este sau poate fi privit; unghi. ♦ Raport, relatie existenta intre doua fiinte, obiecte, fenomene. ♦ Fiecare dintre operatiile inscrise intr-un cont contabil; loc pe care il ocupa aceste operatii. 2. Teren, loc pe care sunt asezate trupele pe front sau vasele de razboi pe mare si folosit ca baza de atac sau de aparare. ◊ Expr. A lua pozitie = a) a se instala intr-un loc considerat potrivit din punct de vedere strategic; b) a-si exprima cu fermitate parerea intr-o problema data. A sta (sau a ramane, a se mentine) pe pozitie = a-si mentine parerile, hotararile. A se gasi pe pozitii opuse (sau pe aceeasi pozitie etc.) = a fi de pareri contrare (sau de aceeasi parere). 3. Atitudine, tinuta. ♦ Spec. Atitudine de nemiscare a corpului (reglementara in armata, in sport etc.). ♦ Fig. Mod in care cineva reactioneaza, se comporta etc. intr-o imprejurare data. 4. (Fam.; despre femei; in expr.) A fi in pozitie – a fi gravida. 5. Conditie, situatie, stare in care se gasesc cineva sau ceva. ♦ Spec. Situatie (inalta) pe care o detine cineva in viata sociala, politica; rang. [Var.: (inv.) pozitiune s. f.] – Din fr. position, lat. positio, -onis, germ. Position.

TERMINATIE, terminatii, s. f. 1. Parte terminala a unui lucru. 2. Sunet sau grup de sunete care se afla la sfarsitul unui cuvant; terminare (2). ♦ (Rar) Desinenta. – Din lat. terminatio.

SIMBOLISM s. n. Sistem de simboluri (1), reprezentare prin simboluri. ♦ Spec. Totalitate a simbolurilor proprii unei religii; reprezentare a dogmelor, a preceptelor religioase prin simboluri (1). 2. Curent programatic in literatura si arta universala, constituit la sfarsitul secolului XIX, potrivit caruia valoarea fiecarui obiect si fenomen din lumea inconjuratoare poate fi exprimata si descifrata cu ajutorul simbolurilor; mod de exprimare, de manifestare propriu acestui curent. ◊ Simbolism fonetic = capacitatea structurii fonetice a unui cuvant sau a unui grup de sunete de a sugera sau de a intari notiunea pe care o desemneaza sau o anumita atitudine fata de ea; legatura dintre un sunet sau un grup de sunete si o anumita idee. – Din fr. symbolisme.

AFEREZA ~e f. Suprimare a unui sunet sau a unui grup de sunete la inceputul unui cuvant. /<fr. apherese, lat. aphaeresis

APOCOPA ~e f. Cadere a unui sunet sau a unui grup de sunete de la sfarsitul unui cuvant. /<fr. apocope, lat. apocopa

scheamat, scheamate, s.n. (reg.) 1. grup de sunete caracteristice, prin care cainele anunta apropierea unui animal salbatic. 2. grup de sunete prin care unele pasari anunta apropierea unui pericol.

TERMINATIE s.f. 1. Partea terminala a unui lucru. 2. (Lingv.) Sunet (sau grup de sunete) care se afla la sfarsitul unui cuvant. ♦ (Rar) Desinenta. [Gen. -iei. / cf. lat. terminatio, fr. terminaison].

AFEREZA s. f. 1. suprimare a vocalei initiale, a unui grup de sunete de la inceputul unui cuvant. 2. poezie rebusista din doua parti, prima definind un cuvant-baza din care, suprimand prima litera, se obtine un alt cuvant, definit in a doua parte. 3. figura retorica prin care se respinge ceea ce trebuie respins, enuntandu-se ceea ce este demn de retinut. (< fr. apherese)

ALITERATIE s. f. 1. repetare, cu efect muzical, a aceluiasi sunet (consoana) sau grup de sunete in cuvinte care se succeda; homeoproferon, parhomeon. 2. (med.) repetare a unor sunete sau silabe in stari de puternica e*******e psihica. ◊ tendinta patologica, obsedanta spre rima, realizata prin repetarea de silabe. (< fr. alliteration)

JETE s. n. 1. (coregr.) saritura executata de pe un picior pe altul fara a deplasa corpul. 2. (muz.) aruncarea controlata, studiata, a arcusului pe coarda pentru obtinerea unui grup de sunete scurte, in aceeasi trasatura. (< fr. jete)

SERIE s. f. 1. insiruire de termeni care se succeda potrivit unei anumite legi; succesiune de fiinte, lucruri, fapte de acelasi fel sau asemanatoare; sir, multime. ◊ grup, categorie intr-o clasificare; repetare a aceluiasi tip, a aceleiasi actiuni etc. ♦ in ~ = (produs, fabricat) in numar mare, dupa acelasi tip. ◊ (sport) grupa de concurenti care disputa o proba de calificare. 2. grup de compusi organici care se caracterizeaza prin aceea ca fiecare are in molecula sa cate un atom de carbon si doi atomi de hidrogen mai mult decat compusul precedent al grupului. 3. (mat.) expresie dintr-o infinitate de termeni dedusi unul din altul dupa anumite reguli si legati prin semnele plus sau minus. ♦ ~ statistica = sir paralel a doua caracteristici corelate dupa un anumit criteriu. 4. (geol.) succesiune de terenuri care corespunde in timp unei epoci. 5. ansamblul marcilor postale care formeaza o anumita emisiune. ◊ parte dintr-o colectie sau publicatie periodica, avand uneori un titlu aparte, in afara de cel general. 6. numar de ordine pe marfurile fabricate intr-un numar mare de exemplare de acelasi tip; numar de fabricatie. 7. (fon.) grup de sunete sau foneme printr-o trasatura comuna. 8. (muz.) succesiune prestabilita de 1² sunete ale gamei cromatice, in care fiecare sunet are valoare egala. 9. (inform.) tratare a operatiilor bit dupa bit. (< fr. serie, lat. series)

SIMBOLISM (< fr.) s. n. 1. Curent literar aparut in Franta in 1885 si raspandit apoi in toate literaturile europene. Anuntat prin unele laturi ale romantismului tarziu (Novalis, Tieck, E. A. Poe, Gerard de Nerval), dar mai ales prin poezia lui Baudelaire, s. a aparut ca o reactie fata de tendintele pozitiviste, de scientismul naturalist si de „obiectivismul” parnasienilor. Considerand lumea reala drept un ansamblu de simboluri, senzatiile nefiind decat semne ale ideilor in sens platonician, poetul simbolist cauta sa interpreteze semnificatiile profunde ale lumii intuind in corelatiile acestor semnificatii unitatea ideala a Universului. De aici interesul pentru poezia sinestezica a „corespondentelor”. Cultivand valentele muzicale ale cuvantului, virtualitatile sale incantatorii si sugestive, orchestratia savanta a versificatiei, s. a investigat zone tematice noi, specifice (orasul tentacular, taverna, spleenul si nevrozele, nostalgia plecarilor, melancoliile autumnale etc.). Miscare artistica complexa, neomogena, s. a inglobat tendinte si grupari diverse, de la poetii „blestemati” (Rimbaud, Corbiere, Mallarme, Verlaine), care au premers de fapt constituirea curentului, pana la grupul simbolist propriu-zis (G. Kahn. Viele-Griffin, Stuart Merill) si la „instrumentalismul” lui Rene Ghil. In celelalte tari europene, s. a cunoscut trasaturile distincte, conditionate de traditiile literaturilor nationale, fiind reprezentat, printre altii, de Verhaeren, Rodenbach, Swinburne, T. S. Elliot, Yeats, Rilke, Trakl, Block, Esenin, Briusov, Ruben Dario, M. Machado y Ruiz, Ungaretti, Montale. In literatura romana s. a fost anuntat de creatia lui Macedonski (care l-a si teoretizat) si de revista si cenaclul sau „Literatorul”. Dupa 1900, s. s-a dezvoltat in climatul literar posteminescian si ca o reactie antisamanatorista, fiind sustinut teoretic indeosebi de Ov. Densusianu. S. romanesc a cultivat ca motive predilecte tristetea orasului provincial, dorinta evadarii in necunoscut, lumea circului, compasiunea pentru dezmostenitii vietii etc. si a imbogatit tehnica si universul poetic, numarand printre reprezentantii sai pe: G. Bacovia, I. Minulescu, D. Anghel, Stefan Petica, N. Davidescu, Elena Farago, Emil Isac s.a. S. literar a avut ecou si in artele plastice, unde, respingand spiritul pozitivist si observatia atenta a lumii senzoriale manifestate de impresionism, s. se caracterizeaza prin primatul acordat imaginatiei, evocarilor unor trairi afective prin imagini simbolice. Manifestul s., publicat de A. Aurier, in 1891, la Paris, il socotea pe Gauguin drept un reprezentant ideal; G. Moreau, Puvis de Chavannes, O. Redon se incadreaza de asemenea in acest curent. Dezvoltat in mai multe directii, in primul rand a cautarilor tematice, dar si a constituirii unui limbaj plastic specific, s. a adus o serie de contributii originale, care se regasesc in unele manifestari artistice de la sfarsitul sec. 19 si inceputul sec. 20: Scoala de la Pont-Aven, nabistii, arta 1900, expresionismul, suprarealismul, pictura metafizica s.a. Ecouri ale s. se gasesc si in arta plastica romaneasca, de ex. operele de tinerete ale lui St. Luchian, la D. Paciurea, la Cecilia Cutescu-Storck. 2. S. fonetic = capacitate a structurii fonetice a unor cuvinte de a sugera sau de a intari notiunea pe care o desemneaza sau o anumita atitudine fata de ea, legatura dintre un sunet sau un grup de sunete si o anumita semnificatie; este mai evident la interjectii si, in special, la onomatopee.

POLNOGLASIE s. f. Fenomen lingvistic caracteristic limbilor slave de est, care consta in prezenta grupurilor de sunete „oro”, „olo”, „ere” intre consoane, corespunzand grupurilor „ra”, „la”, „re”, „le” din vechea slava. – Din rus. polnoglasie.

MONOFONEMATIC, -A, monofonematici, -ce, adj. (Lingv.; despre grupuri de sunete) Care are valoarea unui singur fonem. – Din fr. monophonematique.

ALITERATIE s.f. (Lit.) Repetare a aceluiasi sunet sau a acelorasi grupuri de sunete in doua sau mai multe cuvinte care se succed; parhomeon. [Gen. -iei, var. aliteratiune s.f. / cf. fr. alliteration, it. aliterazione, lat. alliteratio].

METATEZA s.f. 1. Intervertire a ordinii unor sunete sau a unor grupuri de sunete intr-un cuvant. ♦ Schimbare accidentala a locului unui cuvant intr-o propozitie. 2. Figura retorica prin care i se amintesc auditorului evenimente din trecut si i se prezinta evenimente ale viitorului sau se anticipeaza unele obiectii posibile. [< fr. metathese, cf. gr. metathesis – deplasare].

SERIE s.f. 1. Insirare de termeni care se succeda potrivit unei anumite legi; insiruire, succesiune de fiinte, de lucruri sau de fapte de acelasi fel sau asemanatoare. ♦ Repetare a aceluiasi tip, a aceleiasi actiuni etc. ♦ In serie = (produs, fabricat) in numar mare, dupa acelasi tip. 2. Grup de compusi organici care se caracterizeaza prin aceea ca fiecare are in molecula lui cate un atom de carbon si doi atomi de hidrogen mai mult decat compusul precedent al grupului. 3. Expresie matematica formata dintr-o infinitate de termeni dedusi unul din altul dupa anumite reguli si legati prin semnele plus sau minus. 4. (Geol.) Succesiune de terenuri care corespunde in timp unei epoci. 5. Totalitatea fiintelor, lucrurilor sau faptelor care urmeaza deodata la rand. ♦ Totalitatea marcilor postale emise cu o anumita ocazie sau care au o anumita tema. ♦ Parte dintr-o colectie sau publicatie periodica, avand uneori un titlu aparte, in afara de cel general. 6. Numar de ordine aplicat pe marfurile fabricate intr-un numar mare de exemplare de acelasi tip; numar de fabricatie. 7. (Fon.) grup de sunete sau de foneme caracterizate printr-o trasatura comuna. [Gen. -iei. / < fr. serie, it. serie, lat. series].

METATEZA s. f. 1. intervertire a ordinii unor (grupuri de) sunete intr-un cuvant. 2. figura retorica prin care i se amintesc auditorului evenimente din trecut si i se prezinta evenimente ale viitorului sau se anticipeaza unele obiectii posibile. (< fr. metathese, gr. metathesis)

ALITERATIE (< fr.) s. f. Procedeu stilistic constand in repetarea aceluiasi sunet, de obicei consoana, sau a acelorasi grupuri de sunete in cuvinte care se succed.

PENTACORD, pentacorduri, s. n. 1. Lira cu cinci coarde, folosita in antichitate. 2. grup de cinci sunete succesive ale unei scari muzicale. [Pl. si: pentacorde] – Din fr. pentacorde.

DIFTONG, diftongi, s. m. Pronuntare in aceeasi silaba a unei vocale cu o semivocala; grup de doua sunete format dintr-o vocala si o semivocala care se pronunta in aceeasi silaba. – Din fr. diphtongue, lat. diphtongus.

DIFTONG ~gi m. grup de doua sunete (vocala si semivocala) care se pronunta in aceeasi silaba. /<fr. diphtongue, lat. diphtongus

TETRACORD ~uri n. grup de patru sunete consecutive ale unei scari muzicale. /<fr. tetracorde, lat. tetrachordon

TRIFTONG ~gi m. grup de trei sunete diferite (o vocala si doua semivocale) care formeaza o singura silaba. /<fr. triphtongue

TETRACORD s.n. 1. Lira antica cu patru coarde. 2. grup de patru sunete limitate intr-un interval de cvarta. [Cf. fr. tetracorde, lat., gr. tetrachordon < tetra – cu patru, chorde – coarda].

APOCOPA s.f. 1. Cadere a unui sunet, a unei silabe sau a unui grup de silabe de la sfarsitul unui cuvant. 2. Fractura in care o parte a osului este pierduta. [< fr. apocope, cf. lat. apocopa, gr. apokope < apo – afara, koptein – a taia].

A SE ASIMILA ma ~ez intranz. 1) (despre grupuri nationale sau sociale) A se integra in alt grup national sau social, pierzand trasaturile proprii. 2) (despre sunet) A deveni asemanator cu altul, modificandu-si proprietatile fonetice. /<fr. assimiler, lat. assimilare

LEGATO adv. (Indica modul de executare a unui grup de note muzicale) Fara nici o intrerupere intre sunete, in mod continuu. – Cuv. it.

C s. m. invar. 1. A cincea litera a alfabetului limbii romane; sunet notat cu aceasta litera (semiclusiva prepalatala surda in grupurile ce, ci, oclusiva palatala in grupurile che, chi si oclusiva velara surda in celelalte pozitii). 2. (MUZ.) a) Notatie literala pentru sunetul do; b) Semn de masura de 4 timpi si, respectiv (in forma ¢), de 2 timpi. 3. Cifra romana cu valoarea de 100. 4. (METR.) Simbol pentru coulumb. 5. Simbol chimic pentru carbon. 6. (MAT.) Simbol pentru multimea numerelor complexe. 7. (INFORM.) Limbaj de programare situat intre limbajele de asamblare si limbajele de nivel inalt, orientate catre aplicatie.

C s. m. invar. A cincea litera a alfabetului limbii romane; sunet notat cu aceasta litera (consoana semioclusiva prepalatala surda (2) in grupurile ce, ci, oclusiva palatala (2) surda in grupurile che, chi si oclusiva velara surda in celelalte pozitii). [Pr.: ce].

DIGRAMA s. f. (lingv.) grup de doua caractere, de doua litere care reprezinta un singur sunet. (< fr. digramme)

K s. m. invar. A paisprezecea litera a alfabetului limbii romane, folosita in scrierea numelor proprii si in neologisme cu caracter international; sunete notate cu aceasta litera: a) consoana oclusiva palatala (2) surda (2), cu valoarea grupului de litere ch inainte de e si i; b) consoana oclusiva velara surda, cu valoarea literei c. [Pr.: ca].

ORTOFONIE s.f. Pronuntare considerata normala sau corecta a unui fonem sau a unui grup de foneme. [Gen. -iei. / < fr. orthophonie, cf. gr. orthos – drept, phone – sunet].

ASIMILA vb. I. tr. 1. a transforma in substanta proprie materiile nutritive absorbite de organism. 2. a face asemanator. 3. a considera egal, similar cu alta persoana. 4. a-si insusi cunostinte, idei etc. 5. a introduce in procesele de fabricatie produse sau materiale noi, o tehnologie noua etc. II. tr., refl. 1. a integra, a face sa se integreze in alt grup social sau national. 2. (fon.) a (se) transforma sub influenta unui alt sunet din apropiere. (< fr. assimiler, lat. assimilare)

ORCHESTRATIE s. f. 1. arta de a orchestra (1). ◊ transcriere pentru ansamblu orchestral a unei compozitii muzicale; instrumentatie (1). ◊ modul cum sunt aranjate grupurile de instrumente ale unei orchestre. 2. ansamblu de procedee artistice prin care sunetele capata, in poezie, expresivitate si valoare estetica. (< fr. orchestration)

K s. m. invar. 1. A paisprezecea litera a alfabetului limbii romane folosita in scrierea unor neologisme; sunetele notate cu aceasta litera: a) consoana oclusiva palatala surda, cu valoarea grupului de litere ch inainte de e si i; b) consoana oclusiva, velara, surda, cu valoarea literei c, in alte pozitii. 2. Simbol chimic pentru potasiu (kaliu). 3. (INFORM.) Simbol pentru kilooctet sau kilobyte. 4. Banda K. = banda de frecvente cuprinse intre 18 si 27 GHz, utilizata in telecomunicatiile prin satelit.

SONIC, -A adj. (Despre oscilatii) Care are o frecventa cuprinsa in grupul frecventelor care pot fi auzite sau care depaseste limita acestora. ♦ Referitor la sunet; sonor. [< fr. sonique].

LAMANTIN (‹ fr.) (ZOOL.) Gen de mamifere din ordinul sirenienilor, asemanatoare cu foca, cu corpul fusiform, vederea slaba, labele anterioare lipsa, adultii putand atinge 2,5-3 m lungime si greutatea de 700 kg (Trichechus). Traiesc in fluvii si estuare (T. inunguis – Amazon, Orinoco; T. senegalensis – rauri din V Africii) si in zonele litorale tropicale din America de Nord si de Sud (T. manatus – Oc. Atlantic). Strict ierbivore, nu au dusmani naturali, dar in unele locuri sunt vanate pentru carnea, grasimea si pielea lor sau ucise de paletele barcilor cu motor; intalnite singure, in mici grupuri familiale sau in carduri de 15-20; au fost introduse in canale de navigatie pentru combaterea proliferarii vegetatiei subacvatice. sunetele scoase de aceste mamifere au stat la baza legendei sirenelor.

G s. m. invar. A noua litera a alfabetului limbii romane; sunet notat cu aceasta litera (consoana semioclusiva prepalatala sonora (4) cand este urmata de e sau i; oclusiva palatala (2) sonora in grupurile ghi si ghe; oclusiva velara sonora in toate celelalte pozitii). [Pr.: ghe].

EXCURSIE s.f. 1. Plimbare, calatorie (facuta de obicei in grup si avand un scop educativ, sportiv sau distractiv). 2. (Fon.) Moment in care organele articulatorii iau pozitia necesara pentru articularea sunetului; tensiune. [Gen. -iei, var. excursiune s.f. / < fr. excursion, lat. excursio].

EXPRESIE s. f. 1. imbinare de cuvinte, constructie sintactica prin care se exprima o idee, un sentiment. ♦ grup (fix) de cuvinte care exprima (figurat) o idee. 2. manifestare a sentimentelor, ideilor etc. prin intermediul cuvintelor, gesturilor, culorilor, liniilor, sunetelor. 3. infatisare a fetei reflectand o stare sufleteasca. 4. formula care exprima raporturi matematice. (< fr. expression, lat. expressio)

G s. m. invar. 1. A noua litera a alfabetului limbii romane: a) consoana oclusiva velara sonora (ex. gara, gura); b) element component al grupurilor de litere ge, gi, prin care se noteaza consoana semioclusiva prepalatala sonora g (ex. geam, gingie); c) element de compunere ale grupurilor de litere ghe, ghi, prin care se noteaza consoana oclusiva palatala sonora g' (ex. gheara, ghiata). 2. (MUZ.) Notatia literala pentru sunetul sol. 3. (METR.) Simbol al prefixului giga-.

EXCURSIE s. f. 1. plimbare, calatorie pe jos sau cu orice mijloc de transport, de obicei in grup si avand un scop instructiv-educativ, sportiv sau de agrement. 2. (fon.) moment in care organele articulatorii iau pozitia necesara pentru articularea sunetului; tensiune. (< fr. excursion, lat. excursio)

COLOANA s. f. 1. stalp cilindric de piatra, marmura etc. destinat sa sustina un antablament. ♦ formatie cu aspect de stalp aparuta in pesteri prin unirea unei stalactite cu o stalagmita. ◊ coloana vertebrala = sira spinarii. ♦ parte dintr-un catarg care iese deasupra puntii. 2. masa a unui fluid care ia forma cilindrica atunci cand este inchisa intr-un tub sau cand tasneste cu putere dintr-o conducta. 3. sectiune verticala a unei pagini tiparite sau manuscrise. ♦ rubrica (intr-un formular, intr-un registru etc.). 4. sir vertical de cifre. 5. denumire a mai multor aparate in chimie si in industria chimica, dintr-o manta verticala, cilindrica, de metal etc., continand materiale absorbante, filtrante etc. 6. convoi de oameni, animale, vehicule, nave, care merge randuit in siruri paralele in adancime. ◊ coloana a cincea = grup de tradatori in slujba dusmanului, care organizeaza diversiuni, acte de sabotaj etc. pentru a dezorganiza spatele frontului. 7. (cinem.) coloana sonora = ansamblu de sunete care insoteste imaginile unui film. (<fr. colonne)

MONOFONIE s. f. 1. procedeu de reproducere a sunetelor inregistrate sau transmise prin radio folosind un singur canal. 2. tip de muzica in care melodia este executata solistic ori de catre un grup vocal sau instrumental la unison sau octava. (< fr. monophonie, engl. monophony)

FIDELITATE s. f. 1. statornicie, credinta (in convingeri, in sentimente etc.); devotament. 2. exactitate (in prezentarea, in reproducerea unui text, a sunetelor etc.). ♦ inalta ~ = calitate a unor aparate electroacustice de a reda cat mai fidel semnalele sonore inregistrate. 3. (biol.) atasament al unei specii de un anumit grup sau asociatie. (< fr. fidelite, lat. fidelitas)

METRU¹ s. m. 1. unitate fundamentala de masura pentru lungime, a patruzecea milioana parte din meridianul terestru. 2. rigla, banda gradata de lemn, de metal etc., cu lungimea de un metru (1). 3. grup de silabe constituind unitatea de masura a versului; (p. ext.) ritm determinat de impartirea unui vers in silabe. 4. (muz.) diviziune la baza organizarii duratelor sunetelor dupa succesiunea accentelor tari sau slabe; ritm, cadenta, masura. (< fr. metre, lat. metrum, gr. metron)

GAMA, game, s. f. 1. Succesiune de sunete (si note), care cuprinde toate sunetele unei scari muzicale, dispuse in ordinea ascendenta sau descendenta a sunetelor si luand tonul si numele notei cu care incepe succesiunea. 2. Fig. (Pict.) Serie de tonuri si de culori dispuse intr-o succesiune armonioasa. 3. Fig. Serie, grup, succesiune de obiecte, de fenomene, de situatii care alcatuiesc un tot (armonios). Gama larga de sortimente. – Din fr. gamme.

AVION (‹fr. {s}; fr. avion + gr. phone „sunet”) s. n. Aeronava mai grea decit aerul, la care sustentatia este asigurata de suprafata portanta a aripilor si de forta de propulsie creata de un grup motopropulsor. Termenul de a. a fost folosit pentru prima data de C. Ader (1897). Dupa destinatie, pot fi: a. de transport (pentru pasageri si marfuri), a. sanitare, a. utilitare (avioprafuitoare, aviostropitoare etc.), a. de turism si a. militare (vinatoare, recunoastere, bombardament etc.); aeroplan. ♦ A. cu reactie = a. dotat cu motoare termice reactive care pot fi aeroreactive (cu sau fara compresor) si motoare-racheta (in general pentru viteze supersonice). A. supersonic v. supersonic.

VOCE ~i f. Facultate a omului de a emite sunete articulate; glas; grai. ~ linistita. ♦ A ridica ~ea a spune ceva pe un ton ridicat; a se rasti. 2) darul de a canta frumos din gura. 3) Melodie sustinuta de un grup de cantareti in cadrul unui cor sau al unui ansamblu vocal. ~ea intai. Cor pentru trei ~i. [G.-D. vocii] /<lat. vox, vocis, it. voce

ASIMILA, asimilez, vb. I. Tranz. 1. A transforma in propria sa substanta materiile nutritive introduse in organism. 2. (Subiectul si complementul indica un grup social sau national) A face asemanator cu sine prin stergerea trasaturilor caracteristice (limba, obiceiuri etc.); a absorbi. 3. A-si insusi cunostinte, idei etc. 4. A considera egal, asemanator cu alta persoana. 5. (Fon.) A transforma un sunet sub influenta altui sunet aflat in apropiere. – Fr. assimiler (lat. lit. assimilare).

ASIMILA, asimilez, vb. I. 1. Tranz. A transforma in propria substanta materiile nutritive introduse in organism. 2. Refl. si tranz. A se integra sau a face sa se integreze in alt grup social sau national prin pierderea trasaturilor caracteristice proprii (limba, obiceiuri etc.) 3. Tranz. a considera egal, asemanator cu alta fiinta, cu alt obiect, cu alt fenomen. 4. Tranz. A-si insusi cunostinte, idei etc. 5. Tranz. si refl. (Fon.) A (se) transforma sub influenta altui sunet, aflat in apropiere. 6. Tranz. A introduce in procesul de fabricatie produse noi, o tehnologie noua etc. – Din fr. assimiler, lat. assimilare.

ACCENT, accente, s. n. 1. Pronuntare mai intensa, pe un ton mai inalt etc. a unei silabe dintr-un cuvant sau a unui cuvant dintr-un grup sintactic. ♦ Semn grafic pus de obicei deasupra unei vocale pentru a marca aceasta pronuntare sau alta particularitate de pronuntare. Accent ascutit. Accent circumflex. Accent grav. ◊ Expr. A pune accentul (pe ceva) = a scoate in relief, a da atentie deosebita (unei probleme). 2. Fel particular de pronuntare, specific unui grai, unei limbi sau unei stari afective. 3. Scoatere in relief a unui sunet muzical prin amplificarea sonoritatii sau prin prelungirea duratei lui. – Din fr. accent, lat. accentus.