ABSTRACT, -A, abstracti, -te, adj., s. n. 1. Adj. Care rezulta din separarea si generalizarea insusirilor caracteristice ale unui grup de obiecte sau de fenomene; care este considerat independent, detasat de obiecte, de fenomene sau de relatiile in care exista in realitate. ◊ Loc. adv. In abstract = pe baza de deductii logice, teoretice, fara legatura cu datele sau cu faptele concrete. 2. Adj. Conceput in mod prea general, prea teoretic; p. ext. greu de inteles din cauza lipsei de ilustrari concrete. 3. S. n., adj. (Cuvant) care are sens abstract (1). ♦ Abstract verbal = substantiv care provine dintr-un verb si exprima actiunea verbului respectiv. – Din lat. abstractus, germ. abstrakt, fr. abstrait.

GENERALIZA, generalizez, vb. I. 1. Tranz. A da o formulare sau o expresie sintetica mai multor situatii particulare care au unele trasaturi comune; a extinde mintal insusirile comune unui grup de obiecte sau de fenomene asupra tuturor obiectelor si fenomenelor din clasa respectiva. 2. Tranz. si refl. A face sa fie sau a deveni general²; a (se) extinde sfera de aplicare. ♦ Refl. (Despre boli) A se extinde in intregul organ sau organism. ♦ Tranz. A considera (de obicei fara temei) o intamplare, o situatie ca fiind generala. – Din fr. generaliser.

TRIA, triez, vb. I. Tranz. A imparti un grup de obiecte sau de fiinte pe categorii, dupa anumite criterii, separand, alegand; a selectiona, a clasa. [Pr.: tri-a] – Din fr. trier.

PACHET, pachete, s. n. 1. Obiect sau grup de obiecte stranse la un loc sau infasurate intr-o invelitoare de protectie (si legate) pentru a se putea pastra sau transporta mai usor; legatura. ◊ Expr. (Adverbial) A trimite pe cineva pachet = a trimite, a expedia pe cineva rapid si fara voia lui undeva. 2. Ansamblu de piese identice, suprapuse sau alaturate si legate intre ele pentru a forma o singura piesa folosita intr-un sistem tehnic. – Din fr. paquet, germ. Paket.

PATRAT, -A, patrati, -te, s. n., adj. I. 1. S. n. Patrulater cu laturile egale si cu unghiurile drepte. ◊ (Rar) Patrat de tipografie = patrisor. 2. Adj., s. n. (Obiect) care are forma de patrat (I 1) sau, p. ext., de cub, de paralelipiped. ◊ Metru (sau decimetru etc.) patrat = unitate de masura pentru suprafete, echivalenta cu aria unui patrat cu latura de un metru (sau de un decimetru etc.). ◊ Expr. Cap patrat = om marginit. 3. S. n. Sir, grup de obiecte, de fiinte etc. care sunt asezate in forma de patrat (I 1); careu. II. (Mat.) 1. S. n. Produs obtinut prin inmultirea unui numar cu el insusi; numar ridicat la puterea a doua. ◊ Patrat perfect = numar intreg si pozitiv, a carui radacina patrata este tot un numar intreg. 2. Adj. (In sintagma) Radacina (sau radacina) patrata (a unui numar) = numar sau expresie algebrica care, inmultita cu sine insasi, reproduce numarul sau expresia algebrica data. – Din patru (Dupa lat. quadratus, it. quadrato, germ. Quadrat).

NATURA, naturi, s. f. 1. Lumea materiala; univers, fire; totalitatea fiintelor si a lucrurilor din Univers; p. restr. lumea fizica inconjuratoare, cuprinzand vegetatia, formele de relief, clima. ◊ Stiintele naturii = stiinte care au ca obiect fenomenele lumii inconjuratoare, lumea anorganica si organica; stiintele naturale. Natura moarta = grup de obiecte marunte, neinsufletite, de uz curent (fructe, flori, vanat etc.), natura statica; p. ext. pictura care infatiseaza un astfel de grup. ◊ Loc. adj. si adv. Dupa natura = avand ca model obiectele din realitate. ◊ In natura = a) (loc. adv.) in realitate, aievea, in persoana; b) (loc. adj. si adv.) in obiecte, in produse (nu in bani). 2. Ansamblul legilor dupa care se dezvolta Universul; Universul considerat ca o forta activa, creatoare, condusa dupa anumite legi. 3. Ansamblu de insusiri pe care o fiinta le are din nastere, care rezulta din conformatia sa si care o caracterizeaza, constituind esenta sa; fel propriu de a fi al cuiva; fire, temperament. 4. Caracter specific al unui lucru, insusire caracteristica; calitate. ◊ Loc. adj. De natura sa... = capabil sa..., apt sa..., potrivit sa... ◊ Expr. Este in natura lucrurilor = este firesc, e de la sine inteles. – Din fr. nature, lat., it. natura, germ. Natur.

SELECTAT, -A, selectati, -te, adj. Care este ales dintr-un grup de obiecte, de fiinte etc. dupa anumite criterii; p. ext. de calitate superioara. – V. selecta.

SORT, sorturi, s. n. Obiect, produs sau grup de obiecte ori de produse care apartin ca varietati unei categorii mai mari; fel, gen, varietate, categorie, calitate (de marfuri, de produse). – Din fr. sorte.

SPECIE, specii, s. f. 1. (Biol.) Categorie sistematica fundamentala subordonata genului, care cuprinde animale si plante cu trasaturi si insusiri comune. 2. Soi, fel, varietate; clasa, categorie. 3. (Log.) Notiune care cuprinde un grup de obiecte cu insusiri esentiale comune si care se subordoneaza genului. – Din lat. species. Cf. fr. espece.

EXEMPLU ~e n. 1) Obiect care serveste drept orientare pentru reproducere sau pentru imitatie; fason; mostra; model. ◊ A da (sau a fi) ~ a da sau a servi drept model de urmat. 2) Fapt concret care ilustreaza o teza; pilda. 3) Model ideal care intruneste caracterele esentiale ale unui grup de obiecte sau fenomene similare; tip. /<fr. exemple, lat. exemplum

NATURA ~i f. 1) Lumea fizica inconjuratoare in toata diversitatea manifestarilor ei; totalitatea fiintelor si lucrurilor existente. ◊ ~ moarta a) grup de obiecte neinsufletite, utilizabile; b) pictura reprezentand un grup de obiecte de acest gen (fructe, legume, flori, vanat etc.). Din (sau de la) ~ innascut. 2) Aspect estetic al unui teritoriu; priveliste; peisaj. A admira ~a. ◊ In sanul ~ii departe de ceea ce este facut de mainile omului. 3) fig. Caracter specific; esenta. ~a lucrurilor. 4): In ~ in produse (naturale sau create de om) ori in prestari de servicii. 5): Dupa ~ dupa modelul obiectelor din realitate; conform cu realitatea. 6) (in artele plastice) Obiect real care trebuie reprezentat. 7) Fel de a fi al unui individ; caracter; fire. ~a umana. ◊ Obisnuinta este a doua ~ se spune despre o stare sau o actiune cu care s-a obisnuit cineva. 8) Fel de a fi; gen. ◊ Carbune de ~ organica carbune animal. (Lucrurile sunt) de asa ~ (lucrurile sunt) de asa fel. [G.-D. naturii] /<fr. nature, lat., it. natura, germ. Natur

TIP² ~uri n. 1) Model ideal care intruneste caracteristicile esentiale ale unui grup de obiecte sau de fenomene similare; etalon. 2) Individ sau exemplar care intruneste caracterele esentiale ale unui grup de fiinte sau de obiecte. /<lat. typus, ngr. tipos, fr. type

ABSTRACTIZA vb. I. intr. A desprinde insusirile esentiale, comune unui grup de obiecte sau de fenomene in vederea formarii notiunilor sau a categoriilor de gandire, a descoperirii legilor existentei si a dezvoltarii fenomenelor. [P. i. -zez. / < abstract + -iza].

BUCHET s. n. 1. manunchi de flori aranjate si legate impreuna. ♦ (p. ext.) grup de obiecte de acelasi fel puse impreuna; grup de compuneri (literare, muzicale) luate impreuna. 2. grup de arbori de aceeasi specie in cadrul unui arboret. 3. aroma specifica a unor bauturi si preparate din fructe si legume. 4. ansamblu din doua-trei macarale pentru manevrele curente ale velelor. (<fr. bouquet)

LOTIZA vb. I. tr. (Rar) A imparti in loturi o cantitate de material sau un grup de obiecte. [Cf. fr. lotir].

smoatic, smoatice, s.n. (reg.) 1. smoc de par sau de lana. 2. par incalcit, nepieptanat. 3. (in forma: smoatic) manunchi. 4. (in forma: zmoatac) grup de obiecte de acelasi fel. 5. bulz de branza.

CLASA s. f. 1. grup de obiecte, fenomene, fiinte cu insusiri comune. ◊ (log.) ansamblu de elemente avand anumite insusiri comune care satisfac o conditie sau un criteriu dat. 2. ~ sociala = grup mare de oameni, istoriceste constituit, carora le sunt proprii anumite caracteristici sociale, acelasi loc in sistemul productiei sociale, acelasi raport fata de mijloacele de productie, acelasi rol in organizarea muncii , acelasi mod de obtinere a partii de care dispun din bogatia societatii, o psihologie si o constiinta sociala proprie. 3. categorie sistematica a regnului animal sau vegetal, intre increngatura si ordin. 4. fiecare dintre grupele de cate trei cifre ale unui numar cu mai multe cifre. 5. unitate de baza in invatamant, cuprinzand elevi de aceeasi varsta si cu acelasi nivel de pregatire, carora urmeaza sa li se predea aceleasi materii. ◊ sala in care se tin cursurile unui asemenea grup de elevi. 6. categorie de confort a vagoanelor, a compartimentelor de tren, a cabinelor de vapor etc. 7. categorie, grad, rang stabilite dupa valoare, dupa merit. ♦ de (mare) ~ = de calitate superioara, de mare valoare. (< fr. classe, germ. Klasse)

CONSTELATIE s. f. 1. grupare aparenta de stele, stabila timp indelungat, care prezinta pe bolta o configuratie specifica. 2. (fig.) grup de obiecte stralucitoare. ◊ grup de oameni ilustri. (< fr. constellation, lat. constellatio)

LOT s. n. 1. fiecare dintre portiunile in care a fost impartit un teren, o padure; parcela. 2. grup, serie (de persoane). ◊ grup de obiecte, de marfuri asemanatoare. (< fr. lot)

LOTIZA vb. tr. a imparti un teren, o cantitate de material sau un grup de obiecte in loturi. (dupa fr. lotir)

ABSTRACTIZA, abstractizez vb. I. Intranz. A desprinde si a generaliza insusirile esentiale si comune ale unui grup de obiecte sau de fenomene, in vederea formarii notiunilor, a categoriilor logice si a descoperirii legilor generale ale existentei si dezvoltarii fenomenelor. – Din abstract.

CLASA (‹ fr.) s. f. 1. grup de obiecte, fenomene sau de fiinte cu insusiri comune care satisfac o conditie sau un criteriu dat. V. gen. 2. (SOCIOL.) C. sociala = ansamblu de persoane si grupuri ocupand aceeasi pozitie socio-economico-culturala (nivel de viata, interese economice, comunitate de cultura etc.) pe scara ierarhica a societatii (c. conducatoare, c. de mijloc, c. muncitoare, c. taraneasca). 3. Colectiv de elevi, de obicei de aceeasi virsta si cu aceeasi pregatire, care invata in cursul unui an scolar dupa aceeasi programa de invatamint; sala in care au loc lectiile cu un astfel de colectiv. ♦ Unitate organizatorica intr-un institut de arta, care cuprinde elevii unui profesor, indiferent de anul de studiu in care se afla acestia. 4. (BIOL.) Categorie sistematica de organisme subordonata increngaturii cuprinde mai multe ordine. 5. (MAT.) C. de echivalenta = multimea elementelor unei multimi date ce sint intr-o relatie de echivalenta cu un element precizat al multimii date. ◊ C. de resturi modulo p = multimea numerelor naturale care impartite la p dau acelasi rest. ◊ C. a sistemului zecimal de numeratie = fiecare dintre grupele de cite trei cifre considerate de la dreapta la stinga, ale numerelor intregi cu mai multe cifre (prima este numita clasa unitatilor, a doua este clasa miilor, a treia este clasa milioanelor etc.). 6. (TEHN.) C. de izolatie = notiune ce caracterizeaza materialele izolante, stabilind temperatura maxima pina la care acesta rezista. ◊ C. de precizie = a) diviziune a unui sistem de tolerante standardizat, caracterizat prin marimea abaterilor-limita admisibile fata de dimensiunea nominala a unei piese; b) marime caracteristica pentru precizia unui instrument de masura, egala cu eroarea maxima exprimata in procente din intreaga scara de masura. 7. Categorie a vagoanelor, a compartimentelor de tren, a cabinelor de vapor etc. dupa gradul de confort. 8. Rang, grad, categorie, stabilite dupa valoare, dupa merit. ◊ C. de sol = unitate taxonomica superioara in pedologie, inglobind tipurile de sol cu acelasi orizont diagnostic (ex. molisoluri, spodosoluri etc.). ◊ C. spectrala = grupare de stele ale caror spectre se aseamana, stabilita prin compararea intensitatii unor perechi de linii spectrale de absorbtie a hidrogenului. Exista 11 c.s. (W, O, B s.a.). Sin. tip spectral.

OMOGENITATE s. f. insusirea de a fi omogen. ◊ insusire a unui obiect, grup, sistem fizico-chimic de a avea aceleasi proprietati in toate punctele sale. ◊ (mat.) insusire a unei functii de a fi omogena. ◊ insusire a unei formule, relatii de a avea aceleasi dimensiuni in toti membrii sai. (< fr. h*********e, lat. h*********s)

BUCHET, buchete, s. n. 1. Manunchi de flori aranjate (si legate) impreuna. ♦ P. gener. grup de obiecte de acelasi fel puse impreuna; grup de compuneri (literare, muzicale) publicate sau executate laolalta. 2. Aroma de vin. 3. Mica planta erbacee cu flori violet-deschis sau albastre-purpurii (Geranium pusillum). – Din fr. bouquet.

INSULA, insule, s. f. 1. Intindere de pamant inconjurata din toate partile de apa, situata fie intr-un ocean, mare sau lac, fie in cadrul albiei unei ape curgatoare. ♦ Fig. grup de obiecte de acelasi fel care se diferentiaza de mediul inconjurator. 2. (In sintagma) Insula plutitoare = formatie compacta de radacini si ramuri de plante rupte care plutesc pe un curs de apa, avand aspectul unei insule (1); plaur. – Din lat. insula.

LOT, loturi, s. n. 1. Fiecare dintre portiunile in care a fost impartit un teren sau o padure; parcela. 2. grup de obiecte sau de fiinte cu trasaturi comune. ♦ Grup de sportivi selectionati in vederea formarii unei echipe. ♦ Grup de produse identice sau asemanatoare fabricate simultan sau succesiv; grup de produse identice sau asemanatoare expediate in acelasi timp sau sosite in acelasi timp. 3. (Inv.) Loz; castig obtinut de un loz. – Din fr. lot.

DISTRIBUTIV, -A, distributivi, -e, adj. 1. (In sintagmele) Numeral distributiv = numeral care arata repartizarea obiectelor in grupuri exprimate numeric. Atentie distributiva = atentie care poate fi indreptata in mai multe directii in acelasi timp; atentie dispersata. 2. Caracterizat prin distributivitate. – Din fr. distributif, lat. distributivus.

SERVICIU, servicii, s. n. 1. Actiunea de a servi; munca prestata in folosul sau in interesul cuiva. 2. Ocupatie pe care o are cineva in calitate de salariat; slujba. 3. Subdiviziune in administratia interna a unei institutii, intreprinderi etc., cuprinzand mai multe sectii. 4. grup de obiecte care alcatuiesc un tot cu destinatie speciala. – Fr. service (lat. lit. servitium).

CLASA ~e f. 1) grup de obiecte, fenomene sau fiinte cu insusiri comune. 2): ~ sociala grup de oameni constituit istoric care se deosebeste de alte grupuri prin situatia economica. 3) biol. Categorie sistematica superioara ordinului si inferioara increngaturii. ~a flagelatelor. 4) mat. Fiecare dintre grupurile a cate trei cifre ale unui numar cu mai multe cifre. ~a unitatilor. 5) Unitate organizatorica de invatamant compusa dintr-un numar de elevi de aceeasi varsta. Elev in ~a a doua. 6) Sala de studii intr-o scoala. ~-laborator. 7) Grup de elevi care studiaza acelasi obiect sub conducerea unui specialist. ~ de pian. 8) Categorie ce se atribuie unor compartimente de tren, de nava etc. conform gradului de confort. Cupeu de ~a intai. 9) Rang, categorie in care este incadrat cineva potrivit functiei detinute. [G.-D. clasei] /<fr. classe, lat. classis

GARNITURA ~i f. 1) Accesoriu folosit drept completare sau ornament al unui obiect. 2) Adaos, de obicei, de legume sau paste fainoase preparate, care se serveste cu mancaruri, in special, din carne. 3) Piesa demontabila care protejeaza sau fixeaza alta piesa. ~ de frana. 4) Placa elastica care se fixeaza intre doua piese rigide pentru a le etansa. ~ de robinet. ~ de piele. 5) grup de obiecte asortate, care alcatuiesc un ansamblu; totalitate de obiecte de acelasi gen cu destinatie speciala; complet. ~ de autovehicule. ~ de mobila. ◊ ~ de tren totalitate a vagoanelor ce formeaza un tren. [G.-D. garniturii] /<fr. garniture, germ. Garnitur

QUADRIVIUM n. grup de obiecte cuprinzand aritmetica, muzica, geometria si astronomia, care, impreuna cu trivium, formau cele sapte arte liberale, materia de invatamant a scolilor latine medievale. /Cuv. lat.

SIR ~uri n. 1) grup de obiecte sau de fiinte aranjate unele langa altele in linie; rand. ◊ In ~ in rand. ~uri-~uri unii dupa altii. A se tine ~ a urma unul dupa altul. 2) Serie de cuvinte care formeaza o linie orizontala intr-un text; rand. 3) Succesiune de elemente omogene; rand; serie. ~ de munti. ~ de case. 4) Inlantuire logica a faptelor sau a ideilor intr-o relatare. ◊ Fara ~ fara nici o legatura logica. /<lat. sira

TRANSA ~e f. 1) grup de obiecte de acelasi fel produse sau distribuite in etape succesive. 2) Portiune sau bucata taiata din ceva (comestibil). [G.-D. transei] /<fr. tranche

GARNITURA s.f. 1. Accesoriu care serveste la impodobirea sau la completarea unui lucru; podoaba, ornament. 2. Adaos de legume, salata etc. care se serveste la friptura. 3. Piesa sau ansamblu de piese demontabile care se fixeaza pe piese supuse uzurii prin frecare pentru a le proteja; piesa cu care se etanseaza doua elemente prin care circula un fluid. 4. grup de obiecte, de unelte etc. asemanatoare care formeaza un asortiment complet. 5. Ansamblu de piese de acelasi gen, folosite intr-un atelier, intr-o exploatare etc. ♦ Totalitatea pieselor de acelasi fel ale unei masini. ◊ Garnitura de litere = serie de caractere de acelasi fel, dar de corpuri diferite. ♦ Ansamblu format din locomotiva si vagoanele unui tren. [< fr. garniture].

LOT s.n. 1. Fiecare dintre portiunile in care a fost impartit un teren sau o padure. 2. Grup, serie (de persoane). ♦ grup de obiecte asemanatoare; cantitate mare de material de aceeasi provenienta. 3. Loz. [< fr., engl. lot].

QUADRIVIUM s.n. grup de obiecte (aritmetica, muzica, geometria si astronomia) care, impreuna cu cele incluse in trivium, alcatuiau cele sapte arte liberale ce constituiau materia de invatamant a scolilor medievale. [Pron. cua-dri-vi-um. / lat. quadrivium < quadri – cu patru, via – drum].

clasa (clase), s. f. – grup de obiecte, fiinte, elemente etc. care au insusiri comune. Fr. classe. – Der. (din fr.) clasa, vb.; clasic, adj.; clasicism, s. n.; clasifica, vb.; clasificator, s. m.; clasificatie, s. f.; declasa, vb.

duzina (-ni), s. f. – grup de 12 obiecte de acelasi fel. – Mr. duzina. It. dozzina, prin filiera orientala, cf. ngr. ντουζίνα, tc., bg. duzina, alb. duzine.

GAMA, game, s. f. 1. Succesiune de sunete (si note), care cuprinde toate sunetele unei scari muzicale, dispuse in ordinea ascendenta sau descendenta a sunetelor si luand tonul si numele notei cu care incepe succesiunea. 2. Fig. (Pict.) Serie de tonuri si de culori dispuse intr-o succesiune armonioasa. 3. Fig. Serie, grup, succesiune de obiecte, de fenomene, de situatii care alcatuiesc un tot (armonios). Gama larga de sortimente. – Din fr. gamme.

OMOGENITATE s. f. Insusirea de a fi omogen. ♦ Insusire a unui obiect, a unui grup, a unui sistem fizico-chimic de a avea aceleasi proprietati in toate punctele sale. ♦ Proprietate a unei formule (fizice) de a avea aceleasi dimensiuni in cei doi membri ai sai. [Var.: omogeneitate s. f.] – Din fr. h*********e, lat. h**********s. Cf. omogen.

DUZINA, duzini, s. f. grup de douasprezece obiecte de acelasi fel care formeaza un tot. ◊ Loc. adj. De duzina = care are o calitate inferioara; prost, mediocru. [Pl. si: duzine] – Din ngr. duzina. Cf. it. dozzina, fr. douzaine.

duzina (grup de douasprezece obiecte) s. f., g.-d. art. duzinii; pl. duzini

DUZINA ~i f. grup de douasprezece obiecte de acelasi fel. ◊ De ~ a) de calitate inferioara; b) cu capacitati ordinare; mediocru. /<ngr. duzina

A LOTIZA ~ez tranz. rar (marfuri, grupuri de oameni, obiecte) A imparti in loturi. /lot + suf. ~iza

PERECHE ~i f. 1) grup de doua obiecte de acelasi fel intrebuintate impreuna. O ~ de ciorapi. 2) grup de doua persoane de s*x opus aflate intr-o anumita legatura; cuplu. O ~ de dansatori. O ~ aleasa. 3) grup de doua animale de aceeasi specie. O ~ de gaini. O ~ de boi. 4) Fiecare dintre elementele care alcatuiesc asemenea grupuri. Aceasta ti-i ~ea. 5) Obiect compus din doua parti simetrice, unite intre ele si formand un intreg. O ~ de foarfece. ◊ O ~ de carti un pachet de carti de joc. 6) la pl. Cate doi. A merge ~. 7) Persoana care se potriveste dupa anumite calitati altei persoane. ◊ Fara ~ fara seaman; unic in felul sau. A-i fi cuiva ~ a se potrivi cu cineva. [G.-D. perechii] /<lat. paric[u]la

patriac s.n. (reg.) grup de patru obiecte de acelasi fel.

OMOGENITATE s.f. Insusirea de a fi omogen. ♦ Insusire a unui obiect, a unui grup, a unui sistem fizico-chimic de a avea aceleasi proprietati in toate punctele sale. ♦ (Mat.) Insusire a unei functii de a fi omogena. ♦ Insusire a unei formule, a unei relatii etc. de a avea aceleasi dimensiuni in toti membrii sai. [Var. omogeneitate s.f. / cf. fr. h*********e].

CATEGORIE s. f. 1. notiune fundamentala care exprima proprietatile si relatiile esentiale si generale ale obiectelor si fenomenelor realitatii. 2. grup de fiinte, obiecte, fenomene de acelasi fel, sau asemanatoare intre ele. ♦ ~ sociala = grup social care reuneste partial trasaturile unei clase sociale. ◊ grupa in cadrul unei ramuri sportive, stabilita, in raport cu greutatea corporala a concurentilor, dupa performantele realizate sau dupa varsta. (< fr. categorie, lat. categoria, gr. kategoria)

pereche (perechi), s. f. – 1. grup de doua obiecte sau persoane. – 2. Tovaras; sot. – 3. Obiect alcatuit din doua parti identice si simetrice. – 4. (Adj.) Par, multiplu de doi. – Var. pareche. Mr. pareacl’e, megl. parecl’a. Lat. paricula (Diez, I, 306; Puscariu 1266; Candrea-Dens., 1332; REW 6240); cf. it. parecchio, prov. parelh, fr. pareil, sp. parejo, port. parelho. – Der. nepereche, adj. (impar); imperechia, vb. (a forma un cuplu; inv., a opune, a infrunta; a uni, a combina); imperechetura, s. f. (inv., discordie, vrajba); desperechia, vb. (a decupla, a lasa fara pereche).

ARANJAMENT, aranjamente, s. n. Acord, intelegere, invoiala. ♦ Aranjament muzical = transcriere a unei bucati muzicale pentru instrumente sau voce. ♦ (Mat.) Totalitatea posibilitatilor de asezare a unui numar dat de obiecte distincte in grupuri care sa contina un numar dat de obiecte si sa difere intre ele prin natura sau ordinea obiectelor. – Dupa fr. arrangement.

CATEGORIE, categorii, s. f. 1. Notiune fundamentala si de maxima generalitate care exprima proprietatile si relatiile esentiale si generale ale obiectelor si fenomenelor realitatii. 2. grup de fiinte, de obiecte sau de fenomene de acelasi fel sau asemanatoare intre ele. 3. (Biol.; in sintagma) Categorie sistematica (sau taxonomica) = fiecare dintre marile grupe de plante sau de animale asemanatoare si inrudite (clase, ordine, familii etc.). 4. (Sport) Fiecare dintre grupele in care sunt impartiti sportivii sau echipele dupa criterii de greutate, varsta, s*x, clasificare sportiva sau grad de pregatire. ◊ Categorie de greutate = categorie de concurs sportiv stabilita in raport cu greutatea corporala a concurentului. – Din fr. categorie, lat. categoria.

OCHI², ochesc, vb. IV. 1. Intranz. A potrivi o arma la ochi pentru ca proiectilul sa nimereasca tinta; a fixa linia de ochire a unei arme; a lua tinta, a tinti. ♦ Tranz. A tinti pe cineva sau ceva cu o arma; p. ext. a lovi tinta cu un proiectil. 2. Tranz. A urmari, a fixa cu privirea, a descoperi pe cineva (printre mai multe persoane) cu o anumita intentie; a(-si) pune ochii pe cineva. ♦ A remarca, a observa (dintr-un grup mai mare) un obiect necesar (pentru a si-l insusi sau a se folosi de el); a-si fixa privirea asupra unui obiect. ♦ A privi cu insistenta, cu atentie, cu interes; a cerceta. ♦ A distinge cu privirea, a zari, a observa. ♦ A cerceta cu privirea, a scruta. 3. Refl. unipers. (Reg., despre intinderi acoperite de zapada) A face din loc in loc pete, ochiuri (negre sau de verdeata) prin topirea zapezii. – Din ochi¹.

NOSTRU² noastra (nostri, noastre) pron. pos. (precedat de art. al, a, ai, ale inlocuieste numele obiectului posedat de un grup din care face parte vorbitorul) Voi chema dintre ai nostri sa ma ajute. ◊ Ai nostri membrii familiei, rudele, prietenii. /<lat. noster, nostra

CATEGORIE s.f. 1. Notiune fundamentala care reflecta cele mai generale si esentiale laturi, insusiri, trasaturi ale obiectelor si fenomenelor si relatiile dintre ele. 2. grup de fiinte, de obiecte, de fenomene de acelasi fel sau asemanatoare intre ele. ♦ grupa in cadrul unei ramuri sportive, stabilita dupa greutatea corporala a sportivilor, dupa performantele realizate sau dupa varsta. [Gen. -iei. / < fr. categorie, cf. gr. kategoria].

CATEGORIE, categorii, s. f. 1. grup de fiinte, de obiecte sau de fenomene de acelasi fel sau asemanatoare intre ele. ◊ Categorie istorica = fenomen care se schimba in legatura cu anumite conditii social-istorice. 2. Notiune logica fundamentala care reflecta realitatea obiectiva in modul cel mai general. – Fr. categorie (lat. lit. categoria).

grup, grupuri, s. n. 1. Ansamblu de obiecte, de animale sau de plante asemanatoare, aflate laolalta. ♦ Ansamblu de obiecte, de piese etc. de acelasi fel, reunite pe baza caracteristicilor functionale si alcatuind un tot. grup electrogen. ◊ grup sanitar = incapere prevazuta cu closet, chiuveta (si, uneori, cu cada de baie). 2. Ansamblu de persoane reunite (in mod stabil sau temporar) pe baza unei comunitati de interese, de conceptii etc.; grupa, colectiv. ◊ Loc. adv. In grup = mai multi laolalta, in colectiv. In grupuri de cate... = cate (atatia) deodata. ◊ Expr. grupuri-grupuri = (in) mai multe cete sau gramezi. ♦ Spec. Fractiune politica; grupare formata din reprezentantii unui partid sau ai unui curent politic. 3. (Mat.) Multime de elemente in care fiecarei perechi de elemente ii corespunde un element din aceeasi multime, in care este adevarata asociativitatea oricare ar fi elementele multimii, in care exista un element neutru si un element opus legii de compunere a multimii. – Din fr. groupe.

CAREU ~ri n. 1) Suprafata cu patru unghiuri drepte si cu patru laturi rectilinii egale. 2) Trupa dispusa in forma de patrat pentru a putea respinge atacul inamicului din patru parti. 3) grup de persoane sau de obiecte dispuse in forma de patrat. 4) (la unele jocuri sportive) Suprafata delimitata cu linii albe, in care se aplica unele reguli speciale. 5) (pe navele maritime) Camera comuna unde ofiterii iau masa. 6) (la jocul de pocher) grup de patru carti de aceeasi culoare tinute intr-o singura mana. /<fr. carre

CATEGORIE ~i f. 1) Notiune fundamentala (cu sfera deosebit de larga) care reflecta trasaturile si relatiile generale si esentiale ale obiectelor si fenomenelor realitatii. ~ filozofica. 2) Ansamblu de persoane, de obiecte sau de fenomene care prezinta proprietati distinctive comune. 3) sport grup special in care sunt clasati sportivii sau echipele dupa anumite proprietati (greutate, varsta, s*x etc.). 4) grup de fiinte sau de obiecte caracterizate printr-o anumita insusire; specie; gen; soi; fel. [Art. categoria; G.-D. categoriei; Sil. -ri-e] /<fr. categorie, lat. categoria

FEL ~uri n. 1) Forma particulara de a fi; chip; mod. 2) grup de fiinte sau de obiecte ce se caracterizeaza printr-o anumita insusire; specie; soi; categorie; gen. 3) Sortiment de mancare. ~ ul intai. /<ung. fele

GEN ~uri n. 1) grup de fiinte sau de obiecte care se caracterizeaza printr-o anumita insusire; fel; soi; specie; categorie. 2) Fel de a fi al cuiva; natura. 3) biol. Categorie sistematica inferioara familiei si superioara speciei. ~ul felinelor. 4) gram. Categorie gramaticala care indica forma ce o iau cuvintele pentru a indica sexul fiintelor pe care le denumesc (extinzandu-se si la numele de lucruri). ~ul masculin. ~ul neutru. 5) (in teoria literaturii si a artei) grup de opere caracterizate prin trasaturi asemanatoare (in ce priveste tema, stilul, forma etc.). ~ epic. ~ muzical. ◊ Pictura de ~ pictura care reprezinta aspecte ale vietii cotidiene. /<lat. genus, ~eris

LOT ~uri n. 1) Portiune in care a fost impartit un teren sau o padure. 2) grup de fiinte sau de obiecte cu trasaturi comune. /<fr. lot

ROI roiuri n. 1) grup de albine pornite, impreuna cu matca lor, in cautarea unui adapost. 2) fig. grup de fiinte sau de obiecte in miscare. ◊ ~ meteoric ansamblu de meteori ale caror traiectorii luminoase pe bolta cereasca pornesc din acelasi punct. ◊ Roiuri de stele concentrari de stele avand aceeasi provenienta si proprietati similare. /<sl. roj

SOI soiuri n. 1) Totalitate a organismelor (vegetale sau animale) cu anumite trasaturi ereditare comune; specie. ◊ De ~ de calitate superioara; ales; deosebit. 2) fam. grup de fiinte sau de obiecte ce se caracterizeaza printr-o anumita insusire; specie; gen; fel; categorie. /<turc. soy

SPECIE ~i f. 1) Categorie biologica fundamentala inferioara genului. 2) Ansamblu de organisme animale sau vegetale cu anumite trasaturi si insusiri ereditare comune; soi. 3) Categorie de opere literare care constituie o subdiviziune. ~a genului epic. 4) grup de fiinte sau de obiecte caracterizate printr-o anumita insusire; soi; gen. [G.-D. speciei; Sil. -ci-e] /lat. species, it. specie, germ. Spezies, fr. espece

TEAPA f. grup de fiinte sau de obiecte care se caracterizeaza printr-o anumita insusire; specie; gen; categorie; fel; soi. ◊ De aceeasi (sau de o) ~ care este de acelasi soi sau caracter (rau). /Orig. nec.

grup (grupuri), s. n. – Ansamblu de obiecte, de animale sau plante asemanatoare, grupare. – Var. grupa, s. f. Mr. grup. Fr. groupe. – Der. grupa, vb., din fr. grouper; grupet, s. n., din it. gruppetto. Cuvintul mr. provine din it.

DESFASURAT, -A, desfasurati, -te, adj. (Despre obiecte infasurate) Intins, desfacut. ♦ (Despre un grup compact) Rasfirat intr-o anumita ordine. ♦ (In sintagma) Plan desfasurat = plan (de munca, de activitate) defalcat pe perioade de timp. – V. desfasura.

STEREOGRAMA, stereograme, s. f. grup de doua fotografii ale aceluiasi obiect care, privite la un stereoscop, permit obtinerea imaginii in spatiu a obiectului. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stereogramme.

MINORITATE ~ati f. Partea cea mai mica a unei colectivitati sau a unei colectii de obiecte. ◊ In ~ in inferioritate numerica. ~ nationala grup de oameni de aceeasi origine si limba, care locuieste pe teritoriul unui stat national. /<fr. minorite, lat. minoritas, ~atis, germ. Minoritat

TIP, (1, 2, 3) tipuri, (4) tipi, s. m. 1. S. n. Obiect care reprezinta modelul pe baza caruia se produc alte obiecte de acelasi fel; prototip. 2. S. n. Individ, exemplar, obiect, fenomen care intruneste anumite trasaturi reprezentative, esentiale pentru un grup intreg de indivizi, de exemplare, de obiecte etc. de acelasi fel. ♦ Spec. Personaj din literatura sau din arta care intruneste, in modul cel mai expresiv, trasaturile, caracterele esentiale ale indivizilor din categoria (sociala sau psihologica) pe care o reprezinta. ♦ Totalitatea caracterelor distinctive fundamentale ale unui grup, ale unei familii, ale unei rase etc. ♦ Caracter distinctiv; particularitate. 3. S. n. Soi³, fel, gen, categorie. 4. S. m. (Fam.) Individ, ins. – Din fr. type, lat. typus.

TREIME, treimi, s. f. 1. Fiecare dintre cele trei parti egale in care se imparte un intreg; a treia parte dintr-un intreg. 2. grup de trei fiinte sau de trei obiecte care alcatuiesc o unitate. ♦ (In religia crestina, mai ales in sintagma Sfanta Treime) Uniune spirituala a celor trei ipostaze divine (Dumnezeu-Tatal, Dumnezeu-Fiul si Duhul Sfant) reprezentand un singur Dumnezeu. – Trei + suf. -ime.

SANTINELA ~e f. Militar sau grup de militari care asigura paza unui obiect; garda; straja. A schimba ~a. [G.-D. santinelei] /<fr. sentinelle

STRAJA straji f. 1) Supraveghere menita sa pastreze neschimbata o stare de lucruri; paza; garda. ◊ A fi (sau a sta) de ~ (sau a face ~) a pazi. 2) grup de oameni inarmati care insoteste detinutii in timpul deplasarii (ca sa nu evadeze); escorta. 3) Persoana sau grup de persoane care asigura paza unui obiect; garda; paza. 4) Aparatoare la manerul unei sabii. 5) Gaura mica, facuta langa vrana unui butoi de vin, care se astupa cu un cep. [G.-D. strajii] /<sl. straza

grup s.n. 1. Ansamblu de persoane, de obiecte, de fenomene sau de notiuni; gramada. ◊ grup social = colectivitate de indivizi intre care exista relatii sociale determinate, se supun acelorasi norme de comportament si urmaresc un tel comun. 2. (Mat.) Multime in care se defineste o lege de compunere care asociaza la orice pereche de elemente ale sale un alt element. 3. Ansamblu de piese mecanice etc. reunite din punctul de vedere al caracteristicilor principale sau functional. [< fr. groupe, cf. it. gruppo].

grup s. n. 1. ansamblu de persoane, de obiecte, de fenomene sau de notiuni cu insusiri asemanatoare; ceata. o~ social = colectivitate de indivizi intre care exista relatii sociale determinate, se supun acelorasi norme de comportament si urmaresc un tel comun; ~ de armate = mare unitate operativ-strategica din mai multe armate. 2. (mat.) multime in care se defineste o lege de compunere care asociaza la orice pereche de elemente ale sale un alt element. 3. ansamblu de piese mecanice etc. reunite din punctul de vedere al caracteristicilor principale sau functionale. ♦ ~ sanitar = incapere prevazuta cu closet, chiuveta etc. (< fr. groupe)

POST¹ ~uri n. 1) Loc special de unde se poate supraveghea sau pazi un obiect. ~ de observatie. A fi la ~. 2) Persoana sau grup de persoane puse intr-un anumit loc sa pazeasca sau sa supravegheze pe cineva sau ceva. A schimba ~ul. 3) (in trecut) Unitate de jandarmi avand insarcinarea sa mentina ordinea intr-o comuna (rurala). 4) Activitate de raspundere pe care o indeplineste cineva permanent intr-o institutie, intreprindere sau organizatie in schimbul unui salariu; functie. ~ de presedinte. ~ de sef de sectie. 5) Loc special amenajat unde se desfasoara o anumita activitate. ~ de radio. ~ sanitar. /<fr. poste

ADUNATURA, adunaturi, s. f. 1. grup format prin adunarea la un loc a unor obiecte disparate; gramada nesistematizata. 2. (Peior.) Gramada de oameni adunati din intamplare, gloata, stransura. – Aduna + suf. -atura.

VOSTRU¹ voastra (vostri, voastre) pron. pos. (precedat de art. al, a, ai, ale inlocuieste numele obiectului posedat de persoana carei i se adreseaza cineva si de grupul din care face parte). ◊ Ai vostri cei apropiati voua. /<lat. voster

soc, socuri, s.n. 1. (inv. si reg.) cantitate de saizeci de obiecte de acelasi fel, care formau un tot. 2. (in forma: suc) grup de 20-60 de oi.

TACAM ~uri n. 1) Totalitate de obiecte de care se serveste o persoana cand mananca; serviciu de masa. 2) Ansamblu de obiecte sau de unelte necesare pentru realizarea unei actiuni sau indeletniciri. 3) inv. grup de indivizi uniti in vederea unor scopuri suspecte; gasca; clan; cardasie; tagma; sleahta; banda;clica. 4) mai ales la pl. reg. Ansamblu de constructii auxiliare intr-o gospodarie. 5) pop. Totalitate a pieselor folosite pentru inhamarea unui cal; harnasament. 6) inv. grup de persoane care insotesc un demnitar; alai; cortegiu; escorta; suita. /<turc. takim

SUBIECT ~e n. 1) Problema care sta la baza unor preocupari; chestiune despre care se scrie sau se vorbeste. ~ de conversatie. 2) Totalitate de fapte si actiuni care constituie continutul unei opere de arta. ~ul unui roman. 3) filoz. Om ca fiinta activa si constienta, inzestrat cu capacitati cognitive. 4) Motiv al unei actiuni sau al unei stari; temei. 5) pop. Reprezentant tipic al unui grup de oameni cu trasaturi negative; specimen. 6) log. Termen al unei judecati, reprezentand obiectul gandirii. 7) gram. Parte principala a propozitiei care face sau sufera actiunea verbului. 8) Persoana supusa unei observatii, unei anchete sau unui experiment. [Sil. su-biect] /<lat. subjectum, fr. sujet

AFOCAL, -A, afocali, -e, adj. (Despre sisteme optice) Care este format din doua (grupuri de) lentile, asezate astfel incat focarul-imagine al uneia sa coincida cu focarul-obiect al celeilalte. – Din fr. afocal.

SIMBOL s.n. Semn care reprezinta, in mod conventional sau prin analogie, un obiect, o notiune, o idee etc. ♦ Orice semn conventional care abreviaza ceva; litera sau grup de litere care reprezinta numele unui element chimic; litera sau grup de litere care reprezinta o unitate de masura etc. ♦ Simbolul credintei = crez. ♦ Figura de stil prin care se exprima o idee abstracta cu ajutorul unui obiect, pe baza unei analogii. [Cf. lat. symbolum, gr. symbolon – semn, marca, fr. symbole, it. simbolo].

AFOCAL adj. (despre sisteme optice) format din doua (grupuri de) lentile astfel asezate incat focarul-imagine al uneia sa coincida cu focarul-obiect al celeilalte. (< fr. afocal)

COLECTIV, -A I. adj. 1. rezultat din munca, din activitatea mai multor persoane; referitor la ideea de colectivitate. ♦ substantiv ~ = substantiv care, la singular, denumeste o multitudine de obiecte identice, considerate ca un intreg; sufix ~ – sufix cu ajutorul caruia se formeaza substantive colective; numeral ~ = numeral care exprima ideea de grupare a obiectelor in timp si spatiu. 2. care apartine tuturor; comun, obstesc, social. II. s. n. grup de oameni care lucreaza in acelasi loc de productie, cu interese si conceptii comune, purtand fiecare raspunderea muncii depuse, sub o conducere unica. (< fr. collectif, lat. collectivus)

TIP¹ I. s. n. 1. model, forma careia ii corespunde o anumita grupa de obiecte sau de fenomene; model original dupa care se efectueaza obiecte de acelasi fel; prototip. 2. individ, exemplar care intruneste anumite trasaturi caracteristice pentru un grup, o rasa etc. ◊ totalitatea caracterelor distinctive esentiale ale unui grup, ale unei rase, familii etc. ◊ caracter distinctiv, particularitate. ◊ exemplar ale carui caractere constituie trasaturile esentiale ale unei specii, familii etc. de plante sau de animale. II. s. m. f. 1. personaj care intruneste trasaturile comune, caracteristice tuturor indivizilor din categoria pe care o reprezinta. 2. (fam.) persoana de mare originalitate; individ, ins. (< fr. type, lat. typus)

AFOCAL, afocale, adj. n. (In expr.) Sistem afocal = sistem optic format din doua (grupuri de) lentile asezate astfel incat focarul-imagine al uneia sa coincida cu focarul-obiect al celeilalte. – Fr. [systeme] afocal.

ANTROPOMORF, -A, antropomorfi, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Antropoid. ♦ (Substantivat, n.pl.) grup de maimute, asemanatoare cu omul. 2. Care apartine antropomorfismului, privitor la antropomorfism. II. S. n. obiect de arta sau reprezentare decorativa cu forma de fiinta omeneasca. – Din fr. anthropomorphe.

FASCICUL ~e n. Manunchi de obiecte similare. ◊ ~ de lumina flux de raze emise de o sursa de lumina. ~ de raze grup de raze care trec prin acelasi punct. /<fr. fascicule, lat. fasciculus

CONSTRUCTIE s. f. 1. faptul de a construi; construire. ◊ alcatuire, compunere. 2. cladire, lucrare, edificiu. ◊ (pl.) ramura a economiei nationale care are ca obiect executarea cladirilor. 3. ~ i de masini = ramura a industriei care produce masini, unelte, instalatii, utilaje. 4. grup (stabil) de cuvinte intre care exista anumite raporturi gramaticale. ◊ mod de aranjare a cuvintelor in propozitie si a propozitiilor in fraza. (< fr. construction, lat. constructio)

EFECTIVISM s. n. conceptie proprie unui grup de matematicieni francezi, precursori ai intuitionismului, care sustin ca, pentru a fi eficiente, valabile, obiectele matematice nu trebuie definite doar prin axiome, prin caracteristicile lor abstracte, ci definitia lor trebuie sa indice etapele prin care se ajunge la ele. (< fr. effectivisme)

PARTIDA ~e f. 1) Durata a unui joc sportiv sau distractiv, la sfarsitul careia se stabilesc castigatorii. ~ de tenis. ~ de baschet. ◊ A pierde ~a a suferi un esec. 2) Divertisment concret cu participarea mai multor persoane. 3) Casatorie contractata in urma unor demersuri prealabile. 4) Persoana care constituie obiectul contractarii unei asemenea casatorii. 5) Fragment al unei partituri destinate unui interpret dintr-un ansamblu sau unui grup de interpreti, care canta la unison. 6) Sistem de evidenta a unor operatii financiare; cont. 7) (in comert) Cantitate dintr-o marfa venita in acelasi timp de la fabrica sau pusa odata in vanzare; lot. [G.-D. partidei] /<ngr. partidha, fr. partie

CAMPAMENT, campamente, s. n. Instalare temporara a unei unitati militare sau, p. ext., a unui grup de turisti, de vanatori etc. pe un camp, in corturi; (concr.) locul unde are loc instalarea; obiectele necesare instalarii – Dupa fr. campement.

CAMPAMENT, campamente, s. n. Instalare temporara a unei unitati militare sau, p. ext., a unui grup de turisti, de vanatori etc. pe un camp, in corturi; tabara (1); (concr.) locul unde are loc instalarea; obiectele necesare instalarii – Din fr. campement.

SOI³, soiuri, s. n. grup de plante sau de animale care apartin aceleasi specii ori varietati, cu anumite insusiri morfologice sau fiziologice ereditare comune; planta sau animal care apartine unui asemenea grup. ◊ Loc. adj. De soi = de buna calitate, ales. ♦ (Fam.) Varietate, gen, fel, categorie de oameni sau de obiecte. – Din tc. soy.

CIOCNIRE, ciocniri, s. f. Actiunea de a (se) ciocni. 1. Lovire (insotita de zgomot) intre doua obiecte tari; ciocnitura. 2. Fig. Lupta intre interese sau idei diferite. 3. Fig. Batalie, lupta intre doua armate sau doua grupuri adverse de oameni. – V. ciocni.

BUCHET ~e n. 1) grup de plante (flori, frunze etc.) taiate si aranjate in manunchi cu cozile intr-o directie. 2) Totalitate de obiecte omogene, unite impreuna intr-un ansamblu. 3) Aroma specifica a unor vinuri, coniacuri, lichioruri de calitate superioara. /<fr. bouquet

COLOCATIE s. f. 1. (log.) pozitie, clasament al unui obiect in raport cu altele. 2. (jur.) inscriere a creditorilor in ordinea in care acestia trebuie sa plateasca. 3. (lingv.) grup de cuvinte; sintagma. (<fr. collocation)

PIRAMIDA, piramide, s. f. 1. Poliedru cu baza poligonala si cu fete triunghiulare care se unesc intr-un punct comun. 2. Monument gigantic de piatra in forma de piramida (1). 3. Gramada de diferite obiecte sau de materiale, aranjate in forma de piramida (1). ◊ (Mil.; iesit din uz) Piramida de arme (sau de pusti) = grup de pusti asezate cu talpa patului pe pamant si sprijinite una de alta la varful tevii. 4. Figura de gimnastica, executata de mai multe persoane care se asaza in randuri suprapuse, tot mai inguste, de forma unei piramide (1). [Pl. si: (reg.) piramizi] – Fr. pyramide (< gr.).

NUMARA, numar, vb. I. Tranz. 1. A socoti cate unitati sunt intr-un sir, intr-o serie, intr-un grup etc.; a determina numarul de elemente dintr-o multime; a afla, a inregistra, a verifica numarul unui sir de obiecte etc.; p. ext. (pop.) a socoti, a calcula. ◊ Expr. A-i numara (cuiva) imbucaturile (sau inghititurile) = a tine cuiva socoteala de cat mananca, a da cuiva mancarea cu zgarcenie. A numara pe degete = a fi in numar foarte redus. 2. A enunta pe rand un sir de numere in ordine crescanda sau descrescanda. ◊ Expr. pana numeri la trei = imediat, intr-o clipa. 3. A da ceva cu numar, socotind; p. ext. a plati(in bani). 4. A considera, a pune ceva sau pe cineva in acelasi numar, in acelasi grup; a cuprinde, a ingloba, a reuni un anumit numar. ◊ Expr. A nu numara zile multe = a mai avea putin de trait. ♦ Refl. A face parte din..., a intra in categoria..., a se socoti printre... – Lat. numerare.

ORNAMENT s. n. 1. element decorativ din motive sculptate, pictate etc. si aplicate pe obiecte, pe tiparituri, manuscrise, monumente etc. 2. figura de stil folosita pentru a infrumuseta o fraza, o cuvantare. 3. (muz.) nota sau grup de note care „infrumuseteaza”, cu inflorituri de scurta durata, linia melodica. (< fr. ornement, it. ornamento, lat. ornamentum)

ASIMILA, asimilez, vb. I. 1. Tranz. A transforma in propria substanta materiile nutritive introduse in organism. 2. Refl. si tranz. A se integra sau a face sa se integreze in alt grup social sau national prin pierderea trasaturilor caracteristice proprii (limba, obiceiuri etc.) 3. Tranz. a considera egal, asemanator cu alta fiinta, cu alt obiect, cu alt fenomen. 4. Tranz. A-si insusi cunostinte, idei etc. 5. Tranz. si refl. (Fon.) A (se) transforma sub influenta altui sunet, aflat in apropiere. 6. Tranz. A introduce in procesul de fabricatie produse noi, o tehnologie noua etc. – Din fr. assimiler, lat. assimilare.

SIMBOL, simboluri, s. n. 1. Semn, obiect, imagine etc. care reprezinta indirect (in mod conventional sau in virtutea unei corespondente analogice) un obiect, o fiinta, o notiune, o idee, o insusire, un sentiment etc. ♦ (In literatura si arta) Procedeu expresiv prin care se sugereaza o idee sau o stare sufleteasca si care inlocuieste o serie de reprezentari. 2. Spec. Semn conventional sau grup de semne conventionale folosit in stiinta si tehnica si care reprezinta sume, cantitati, operatii, fenomene, formule etc. ◊ Simbol matematic = semn care reprezinta notiuni, obiecte sau operatii matematice. Simbol chimic = mod conventional de notare a atomilor elementelor chimice folosit in scrierea formulelor si a ecuatiilor chimice. 3. (Bis.; in sintagma) Simbolul credintei = rugaciune care reprezinta expunerea succinta a dogmelor fundamentale ale religiei crestine; crezul. [Acc. si: simbol. – Pl. si: (rar) simboale] – Din lat. symbolum, fr. simbole, germ. Symbol.

CARUSEL s. f. 1. instalatie din mai multi caluti de lemn, pe care incaleca copiii si care se invartesc pe o pista circulara; calusei. 2. dispozitiv circular pentru manutentiune (1). un ~ aerodinamic = turn metalic pe un suport rotativ, pe care se poate monta un obiect profilat in vederea masurarii fortelor aerodinamice; strung-~ = strung cu axa de rotatie verticala, la prelucrarea pieselor grele de inaltime mica. 3. reprezentatie a unui grup de calareti care executa o serie de miscari de dresaj. 4. circulatie intensa de vehicule in diverse sensuri. 5. (fig.) succesiune rapida de oameni, de lucruri. (< fr. carrousel)

SIRAG, siraguri, s. n. 1. Sir (1). ◊ Loc. adv. In sirag = unul dupa altul. ♦ grup de soldati asezati in linie de bataie. 2. Multime de margele insirate pe un fir pentru a fi purtate ca podoaba la gat. ♦ Multime de obiecte de acelasi fel, insirate ca margelele pe un fir (de sfoara sau pe o sarma). [Var.: sireag s. n.] – Din magh. sereg „multime, trupa” (cu unele sensuri dupa sir). Cf. pol. szereg.

INSIGNA ~e f. obiect mic, de diferite forme, cu indicatii grafice sau cu imagini simbolice, purtat ca marca a unei distinctii sau ca semn distinctiv de membrii unui grup, unei grupari sau organizatii. /<fr. insigne

CONVENTIE ~i f. 1) Acord stabilit intre doua persoane sau intre doua grupuri sociale; contract. 2) Tratat international cu caracter bilateral sau multilateral; contract. 3) Principiu admis in mod tacit si ipotetic pentru comoditatea descrierii sistematice. 4) mai ales la pl. obiect statornicit pe baza de experienta (mai mult sau mai putin indelungata); practica uzuala; uzanta. [Art. conventia; G.-D. conventiei; Sil. -ti-e] /<fr. convention, lat. conventio, ~onis

PIRAMIDA ~e f. 1) Poliedru cu fete triunghiulare unite intr-un varf comun. 2) (in Egiptul antic) Constructie masiva din piatra, avand forma unui asemenea poliedru cu baza patrata, care servea drept monument funerar pentru faraoni. 3) Gramada de obiecte asezate unele peste altele in forma unui astfel de poliedru. ◊ ~ de arme a) suport cu baza poligonala, pe care se sprijina mai multe arme; b) grup de arme asezate cu patul pe pamant si sprijinite una de alta cu varfurile tevilor. 4) Figura de gimnastica executata de mai multi acrobati, care, urcandu-se unii pe umerii celorlalti, amintesc prin forma un asemenea poliedru. /<ngr. piramis, ~idas, lat. pyramis, ~idis, fr. pyramide

TIPOLOGIE s. f. 1. studiu stiintific al trasaturilor tipice ori al relatiilor reciproce dintre diversele tipuri ale unor oameni, animale, obiecte sau fenomene. ◊ clasificare a tipurilor literare. 2. ramura a pshihologiei care studiaza trasaturile psihice ale diferitelor tipuri de oameni. 3. studiu stiintific al structurii unui idiom sau grup de idiomuri in raport cu un tip determinat printr-o analiza unitara. (< fr. typologie)

ORNAMENT s.n. 1. Element decorativ format din motive sculptate, pictate etc. si aplicate pe obiecte, pe tiparituri, pe manuscrise, pe monumente etc.; podoaba. ◊ De ornament = ornamental. 2. Figura de stil folosita pentru a infrumuseta o fraza, o cuvantare. ♦ (Muz.) Semn, nota sau grup de note care mareste efectul unei note principale. [Pl. -te, -turi. / < lat. ornamentum, cf. fr. ornement, it. ornamento].

TIPOLOGIE s.f. 1. Studiu stiintific al trasaturilor tipice ori al relatiilor reciproce dintre diversele tipuri ale unor obiecte sau fenomene. ♦ Ramura a psihologiei care studiaza trasaturile psihice caracteristice ale diferitelor tipuri de oameni. 2. (Lingv.) Mod de a studia structura unui idiom sau a unui grup de idiomuri in raport cu un tip determinat printr-o analiza unitara. [Gen. -iei. / < fr. typologie, cf. gr. typos – tip, logos – studiu].

FASCICUL s. n. 1. manunchi, reunire de mai multe obiecte, lucruri de acelasi fel. ◊ manunchi de radiatii, de provenienta comuna, care strabat prin acelasi punct. ♦ (mat.) ~ de drepte = multime de drepte care trec printr-un punct fix. ◊ grup de fibre musculare, nervoase sau conjuctive, avand acelasi traiect si aceeasi distributie. 2. tesut vegetal conducator, din fibre lemnoase si liberiene care strabat tulpina, ramurile si frunzele. (< fr. fascicule, lat. fasciculus)

GLOBALISM s. n. 1. proces congnitiv propriu copiilor, prin care se retine intregul unui obiect pentru a diferentia mai pe urma partile componente. 2. metoda pedagogica si didactica bazata pe caracteristicile infantile de a percepe intregul inaintea partilor sale componente. 3. ideologie a unor grupuri cu interese mai largi decat cele nationale. (< fr. globalisme)

AFRICAN, A (‹ Africa) s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care face parte din populatia bastinasa de rasa negrid-australoida a Africii. 2. Adj. Care apartine Africii sau populatiei ei, privitor la Africa sau la populatia ei. ♦ Arta a. (sau arta neagra) = arta care s-a dezvoltat in strinsa legatura cu cultul si obiceiurile tribale, prezentind o mare diversitate de la un grup de populatie la altul. Ea se manifesta mai ales in sculptura antropomorfa si animaliera (figuri de sefi si stramosi, totemuri, masti etc.), in tesaturi, in orfevrarie si in obiecte de uz zilnic. Se caracterizeaza prin acuitatea observatiei, stilizarea expresiva si prin sensul simbolic al imaginilor. A influentat curentele artistice din sec. 20 (fovism, cubism, expresionism).

SOLIE, solii, s. f. 1. Misiune, insarcinare incredintata unui sol². ◊ Expr. (Inv.) A-si da solia = a expune obiectul misiunii sale, a-si indeplini insarcinarea de sol²; a da socoteala de misiunea avuta. ♦ P. gener. Misiune, insarcinare, sarcina. ♦ Fig. Menire. 2. (Concr.) Veste, mesaj (adus de un sol²). 3. (Concr.) grup de persoane trimise ca soli²; delegatie. – sol² + suf. -ie.

PACHET¹ s. n. 1. reunire de obiecte legate sau invelite laolalta in hartie, in carton etc. ♦ (fam.) a trimite pe cineva ~ = a expedia fara voia lui. 2. forma intermediara a semifabricatului la producerea tablei subtiri prin laminare periodica. 3. grup de doua-patru trenuri care circula in acelasi sens intre doua statii. 4. (sport) pack (2). 5. set, multime de probleme, legi, masuri etc. ♦ ~ de nervi = persoana nervoasa, care se agita continuu. (< fr. paquet, germ. Packet)

CONTAGIUNE (‹ fr., lat.) s. f. 1. Transmitere a unei infectii de la un organism la altul, fie direct, prin contact nemijlocit intre organismul receptiv si sursa de infectie, fie indirect, prin intermediul unor factori animati (oameni, animale, inclusiv insecte) sau neanimati (alimente, apa, obiecte-purtatoare de microbi). 2. Transmitere involuntara a unor manifestari psihice la alte persoane corespunzator unor tendinte normale de imitatie si sugestie caracteristice indivizilor umani, care se manifesta curent in viata de grup (c. risului, c. panicii, c. euforica etc.).

COLECTIV, -A, colectivi, -e, adj., subst. I. Adj. 1. Care rezulta din participarea, din activitatea mai multor persoane (sau lucruri). 2. Care apartine tuturor; comun, obstesc, social. 3. Care se refera la ideea de colectivitate. ◊ Substantiv colectiv = substantiv care denumeste prin forma de singular o pluralitate de obiecte identice, considerate ca un intreg, ca o totalitate. Sufix colectiv = sufix care da unui substantiv valoarea de substantiv colectiv. II. S. n. Echipa. Colectiv de redactie. Colectiv de catedra. ♦ P. gener. grup. (organizat) de persoane. III. S. f. (Iesit din uz) Cooperativa Agricola de Productie. – Din fr. collectif, lat. collectivus.

SIMBOLISM s. n. Sistem de simboluri (1), reprezentare prin simboluri. ♦ Spec. Totalitate a simbolurilor proprii unei religii; reprezentare a dogmelor, a preceptelor religioase prin simboluri (1). 2. Curent programatic in literatura si arta universala, constituit la sfarsitul secolului XIX, potrivit caruia valoarea fiecarui obiect si fenomen din lumea inconjuratoare poate fi exprimata si descifrata cu ajutorul simbolurilor; mod de exprimare, de manifestare propriu acestui curent. ◊ Simbolism fonetic = capacitatea structurii fonetice a unui cuvant sau a unui grup de sunete de a sugera sau de a intari notiunea pe care o desemneaza sau o anumita atitudine fata de ea; legatura dintre un sunet sau un grup de sunete si o anumita idee. – Din fr. symbolisme.

CAREU, careuri, s. n. 1. Mod de asezare in forma de patrat a unor persoane sau obiecte; persoane sau obiecte asezate in acest fel. 2. Portiune in forma de patrat a terenului de fotbal, de tenis etc., marcata cu alb, pe care jocul se desfasoara dupa norme speciale. 3. (La unele jocuri de carti) grup de patru carti de aceeasi valoare. – Fr. carre.

SUITA ~e f. 1) grup de persoane care insoteste o ceremonie sau un demnitar; alai; cortegiu; escorta; convoi. 2) Compozitie muzicala constand dintr-o serie de piese instrumentale unite intr-o opera de proportii mai mari. 3) Ansamblu de persoane sau de obiecte (materiale sau spirituale), care constituie o anumita succesiune. [Sil. su-i-] /<fr. suite

CORP s.n. I. 1. Portiune de materie bine determinata. ♦ (Chim.) Substanta organica sau anorganica. 2. obiect, lucru. ◊ Corp delict = obiect care a servit la savarsirea unei infractiuni. 3. (Poligr.) Unitate cu care se masoara marimea literelor tipografice. II. 1 Totalitatea persoanelor care, prin functie sau profesiune, formeaza o unitate deosebita, legal constituita. ◊ Corp de balet = artistii care danseaza in grupuri intr-un balet. 2. (Mil.) Mare unitate cuprinzand mai multe divizii. [Pl. -puri, (chim., s.m.) corpi. / < lat. corpus, cf. fr. corps, it. corpo].

GERMANIC ~ca (~ci, ~ce) Care apartine germanilor sau popoarelor inrudite cu germanii; propriu acestor popoare. ◊ Limbi ~ce grup de limbi indo-europene vorbite de o serie de popoare din centrul si din nordul Europei. Popoare ~ce familie de popoare cuprinzand vechile triburi din care isi au originea germanii, englezii, scandinavii etc. Filologie ~ca filologie care are drept obiect de studiu limbile, literaturile si culturile popoarelor germanice. /<fr. germanique, lat. germanicus

ORNAMENT, ornamente, s. n. 1. Detaliu sau obiect adaugat la un ansamblu pentru a-l infrumuseta; accesoriu, element decorativ folosit in artele plastice, in arhitectura, in tipografie pentru a intregi o compozitie si a-i reliefa semnificatia. ◊ Loc. adj. De ornament = decorativ, ornamental. ♦ (Rar) Distinctie, insemn, decoratie. 2. Nota sau grup de note muzicale care se adauga la o melodie, pentru a-i reliefa conturul, pentru a-i impodobi linia melodica; semnul muzical corespunzator. – Din fr. ornement, it. ornamento, lat. ornamentum.

CERC ~uri n. 1) Linie curba inchisa ale carei puncte sunt egal departate de un punct fix, numit centru. Suprafata ~ului. ◊ ~ polar paralela care marcheaza limita zonelor polare ale Pamantului. ~ diurn cerc descris de astri in timpul miscarii lor aparente in jurul Pamantului. 2) Figura geometrica plana formata de o astfel de linie. 3) obiecte de forma acestei figuri geometrice. ~ de butoi. ~ la roata unei carute. 4) Figura, desen, miscare in forma de inel. 5): ~ vicios greseala de logica care consta in demonstratia unei teze cu ajutorul alteia ce este la randul ei demonstrata cu ajutorul celei dintai. 6) fig. grup de persoane unite prin interese si activitati comune. In ~ul familiei. ~ politic. 7) fig. Limita de cunostinte sau de preocupari; sfera; domeniu. ~ de atributii. /<lat. circus

CORP¹ ~uri n. 1) Organism considerat ca un tot anatomic si functional; trup. ◊ ~ neinsufletit cadavru. Lupta ~ la ~ lupta in care adversarii se afla fata in fata. A face ~ comun cu cineva (sau cu ceva) a se asocia, a se solidariza cu cineva. 2) Parte a organismului omenesc fara cap si membre; trunchi; trup. 3) Partea principala a unui obiect, a unei constructii sau masini. ~ul navei. ◊ ~ de case ansamblu de cladiri, reunite prin ceva comun. 4) : ~ ceresc element al universului; astru. 5): ~ geometric corp, marginit de fete definite geometric. 6) : ~ delict dovada materiala a incalcarii legii. 7) Unitate cu care se masoara, in tipografie, marimea literelor. ~ de litera. 8) grup de persoane care formeaza o unitate profesionala. ~ didactic. ~ diplomatic. 9) Mare unitate militara formata din mai multe divizii. ~ de infanterie. 10) Totalitate a volumelor unei colectii de materiale referitoare la un anumit domeniu; corpus. ~ de legi. /<fr. corps, lat. corpus

A NUMARA numar tranz. 1) (lucruri, fiinte etc.) A socoti pe rand, unul cate unul, determinand intreaga cantitate; a evalua numeric. ~ banii. ◊ A (putea) ~ (ceva) pe degete se spune despre obiecte sau despre fiinte care sunt (foarte) putine la numar. Slab (sau gras) de-i numeri coastele se spune despre un om foarte slab. 2) (numerele) A insira succesiv (de regula, in ordine crescanda). ~ de la unu pana la zece. 3) A considera ca facand parte (dintr-un grup, dintr-o categorie etc.). 4) A face sa figureze intr-un total, intr-o entitate; a include. /<lat. numerare

SFERA s. f. 1. (geom.) suprafata ale carei puncte sunt egal departate de un punct dat (centru). ◊ obiect avand aceasta forma; glob. 2. regiunea cereasca unde se misca astrii; bolta cereasca. 3. (fig.) domeniu (limitat) in care exista, actioneaza sau se dezvolta cineva sau ceva; mediu (social). ♦ ~ de influenta = a) intindere, teritoriu, mediu etc. in cuprinsul caruia se exercita o anumita influenta; b) zona geografica sau grup de state asupra carora o anumita putere exercita o influenta economica, politica sau militara. 4. (log.) capacitatea de referinta a notiunii la ansamblul de indivizi care poseda insusirile reflectate in continutul ei; denotatie (1). 5. (ec.) a productiei materiale = totalitatea activitatilor, a ramurilor din cadrul economiei nationale in care se creeaza bunuri materiale; ~ neproductiva = totalitatea activitatilor, a sectoarelor din cadrul economiei nationale care consuma munca sociala, fara a crea bunuri materiale. (< fr. sphere, lat. sphaera, gr. sphaira)

CONSTRUCTIE, constructii, s. f. 1. Cladire executata din zidarie, lemn, metal, beton etc., pe baza unui proiect, care serveste la adapostirea oamenilor, animalelor, obiectelor etc.; spec. casa, edificiu, cladire. 2. Faptul de a construi. ◊ Loc. adj. si adv. In constructie = (aflat) in cursul procesului de construire. ♦ Alcatuire, compunere, structura. 3. (La pl.) Ramura a economiei nationale care are ca obiect efectuarea de constructii (1); ramura a tehnicii care se ocupa cu studiul, proiectarea si executarea constructiilor. ◊ Constructii de masini = ramura de baza a industriei care produce masini-unelte, utilaje, mijloace de transport etc.; ramura a stiintelor care se ocupa cu studiul, proiectarea si construirea instalatiilor, masinilor etc. 4. (Lingv.) grup de cuvinte intre care exista anumite raporturi sintactice; grup stabil de cuvinte; mod de a grupa cuvintele in propozitii si propozitiile in fraze. – Din fr. construction, lat. constructio.

CAREU s.n. 1. Asezare in forma de patrat a unor persoane, a unor obiecte etc. ♦ Fiecare dintre patratele care alcatuiesc un caroiaj. 2. Portiune patrata, marcata cu alb, a terenului pe care se desfasoara un joc; (p. ext.) teren de sport. 3. Patrat de cuvinte incrucisate. 4. (Mar.) Incapere pe o nava servind ca sala de mese, de lectura sau de recreatie pentru ofiteri. 5. grup de patru carti de aceeasi valoare (la unele jocuri de carti). 6. (Arhit.) Parte a unei biserici unde nava se intersecteaza cu transeptul. [Pl. -euri-, -ee. / < fr. carre].

FASCICUL s.n. 1. Manunchi, reuniune de mai multe obiecte, lucruri etc. de acelasi fel. ◊ Fascicul de raze = manunchi de raze vizuale care strabat prin acelasi punct; fascicul luminos = totalitatea razelor de lumina care trec printr-o anumita regiune din spatiu; (mat.) fascicul de drepte = figura formata din mai multe drepte care trec prin acelasi punct. ♦ (Anat.) grup de fibre musculare, nervoase sau conjunctive avand acelasi traiect si aceeasi distributie. ♦ Tesut vegetal conducator, format din fibre lemnoase si liberiene care strabat tulpina, ramurile si frunzele. 2. V. fascicula. [Pl. -le, (s.m.) -li, var. fascicol s.n. / < fr. fascicule, cf. lat. fasciculus – mic manunchi].

grup ~uri n. 1) Ansamblu de fiinte sau de lucruri asemanatoare, aflate impreuna sau in vecinatate. ~ de elevi. ~ de cuvinte. ◊ In ~ in colectiv; impreuna. 2): ~ sanitar incapere inzestrata cu closet, chiuveta (uneori si cu cada). 3) Asociatie bazata pe idei, conceptii, scopuri sau activitate comuna; grupare. ~ social. ~ parlamentar. 4) Ansamblu de persoane, fenomene sau obiecte cu trasaturi comune. ~ etnic. ~ de limbi. /<fr. groupe

CAREU, careuri, s. n. 1. Mod de asezare in forma de patrat a unor persoane sau obiecte. 2. Suprafata a terenului de fotbal, de tenis etc., marcata cu alb, care delimiteaza anumite zone in campul de joc, si in cadrul careia se aplica unele reguli speciale. 3. Incapere la bordul unei nave folosita ca sala de mese, de lectura si de recreatie pentru ofiteri. 4. (La unele jocuri de carti) grup de patru carti de aceeasi valoare. – Din fr. carre.

SCHIMB ~uri n. 1) Inlocuire a unui obiect sau a unei persoane prin alt obiect sau alta persoana. A face ~. Piesa de ~. ◊ Cu ~ pe rand. Casa de ~ casa unde se pot schimba banii unei tari pe banii alteia. 2) Cedare a unui lucru pentru a primi altul in loc (in urma unor negocieri). ~ de marfuri. ◊ Liber-~ comert exterior fara nici un fel de restrictii. In ~ drept compensatie.3) Persoana sau grup de persoane care, dupa un anumit interval de timp, inlocuiesc sau sunt inlocuite intr-o munca, prin alta persoana sau prin alt grup de persoane. ~ de zi. ~ de noapte. 4) Interval de timp cat lucreaza o asemenea persoana sau un asemenea grup. A lucra in trei ~uri. 5) fig. Generatie tanara care inlocuieste pe cei varstnici intr-o activitate. ~ de maine. 6) mai ales la pl. Lenjerie de corp care inlocuieste pe cea purtata; albituri de primeneala. 7) Transmitere cu caracter reciproc. ~ de pareri. ~ de experienta. /v. a schmba

TIP s.n. 1. Forma sau model caruia ii corespunde o anumita grupa de obiecte sau de fenomene. ♦ Model, exemplar, esantion. ♦ Specie. 2. Exemplar care are toare caracterele si pretul unui produs pus in vanzare. 3. Forma exemplara la care se pot referi o serie de alte exemplare cu caractere comune. 4. Schema ideala, exemplificatoare a unei categorii de persoane, fiinte sau lucruri. 5. Fizionomie caracteristica a unei rase, a unei populatii etc. // s.m. 1. Individ care intruneste anumite trasaturi caracteristice pentru un grup, o rasa etc. 2. Planta ale carei caractere formeaza trasaturile esentiale ale unei specii. 3. (Fam.) Persoana de o mare originalitate. ♦ (Peior.) Individ. 4. Personaj care intruneste trasaturile comune, caracteristice tuturor indivizilor din categoria pe care o reprezinta. // Element secund de compunere savanta cu semnificatia „exemplar”, „model”, „imprimat”, „matrita”. [< fr. type, it. tipo, lat. typus – caracter, gr. typos – model].

DESPRINDE, desprind, vb. III. I. Tranz. 1. A desface un lucru de altul cu care este unit, prins; a separa. 2. A rupe, a dezlipi si a scoate sau a lua ceva din locul in care a fost prins, asezat, pus. ♦ A desface un obiect din balamalele, nasturii, copcile, sireturile etc. care il sustin. ♦ A lua din cui sau din cuier. 3. A scoate din jug sau din hamuri un animal de tractiune; a dejuga, a deshama. II. Refl. 1. A se desface si a cadea sau a se indeparta de la locul unde era prins, fixat; a se detasa. 2. A se desface dintr-un tot, a se separa; p. ext. a se contura, a se deslusi. ♦ (Despre oameni) A iesi dintr-un grup sau dintr-o multime, a se detasa. ♦ (Rar) A se desparti, a se separa de cineva. 3. Fig. A rezulta, a reiesi. ♦ A se distinge, a se intelege, a se auzi. [Perf. s. desprinsei, part. desprins] – Des¹- + prinde.

BLOC¹ s.n. 1. Bucata, masa mare dintr-o materie grea si tare; corp, obiect dintr-o bucata. ♦ Bloc continental = sector al scoartei terestre de mari dimensiuni, inconjurat de depresiuni oceanice sau marine de mare adancime. ♦ (Poligr.) Caracter de litera, inrudit cu caracterul grotesc. 2. Gramada de obiecte, de lucruri etc. care formeaza o masa unica. ◊ In bloc = impreuna, laolalta, global. ♦ (Filat.) Ansamblu de marci postale, neseparate intre ele, desprinse impreuna dintr-o coala. 3. Pachet, mapa de foi de hartie egale prinse impreuna, servind pentru a face insemnari, desene etc. 4. Piesa metalica turnata, care cuprinde cilindrii unui motor. 5. (Ferov.) Mecanism care permite manevrarea acelor din cabina acarului sau din statie. ◊ Bloc sistem = dispozitiv de semnalizare folosit pentru a evita orice ciocnire intre trenuri care circula sau manevreaza pe aceeasi linie. 6. grup de voleibalisti care sar la fileu pentru a impiedica pe adversari sa inscrie un punct dintr-o lovitura de atac. [< fr. bloc, cf. (3) bloc-notes, (4) bloc-moteur].