DIGITIGRAD, digitigrade, s. n. (La pl.) Nume dat unui grup de animale mamifere care se sprijina in mers numai pe degete; (si la sg.) animal care face parte din acest grup. ◊ (Adjectival) Animal digitigrad. – Din fr. digitigrade.

FILOGENIE s. f. 1. Procesul evolutiei formelor organice ori a unui grup de animale sau de plante in cursul dezvoltarii istorice a lumii vii; filogeneza. 2. Ramura a biologiei care cerceteaza filogenia (1). – Din fr. phylogenie.

PROGENITURA ~i f. 1) Copil care descinde dintr-o familie; urmas; vlastar. 2) Animal sau grup de animale tinere in raport cu animalele care le-au nascut. /<fr. progeniture

COLONIE¹ s. f. 1. (ant.) cetate-oras intemeiata de o alta cetate sau de un alt stat pe teritoriul unei tari straine, cu scopuri comerciale. 2. teritoriu, tara lipsita de independenta politica si economica, sub dominatia unui stat imperialist (metropola); posesiune (2). 3. grup de persoane de aceeasi cetatenie sau nationalitate stabilit intr-o tara straina. 4. grup de copii trimisi la odihna intr-o statiune balneoclimaterica. 5. grup de animale superioare sau de plante unicelulare din aceeasi specie care duc viata in comun. (<fr. colonie, lat. colonia)

FILOGENIE s.f. Evolutia formelor organice ale unei specii ori ale unui grup de animale sau de plante; filogeneza. ♦ Ramura a biologiei care studiaza filiatia speciilor si dezvoltarea lor in cursul vremii. [Gen. -iei. / < fr. phylogenie].

noaja, noaje, s.f. (inv. si reg.) 1. grup de animale domestice sau salbatice care merg in rand. 2. vita prapadita. 3. femeie foarte slaba.

ciopor (ciopoare), s. n. – 1. Turma, cireada. – 2. In cadrul unei stine, grup de animale de acelasi fel (de obicei fiecare turma contine trei ciopoare: oi cu miei, oi sterpe si berbeci de prasila). – 3. Multime. Mag. csoport (Miklosich, Fremdw., 82; Cihac, II, 491; Draganu, Dacor., IV, 754; Puscariu, Lr., 105); cf. sb., cr., bg. copor.

cireada (cirezi), s. f. – grup de animale cornute mari. Sl. creda (Miklosich, Slaw. Elem., 52; Lexicon, 1124; Cihac, II, 56; Conev 57); cf. bg. crudu, cr. crid, sb., slov., ceh. creda, pol. czereda, rus. cereda, mag. csorda. De la aceasta ultima forma provine dubletul ciurda, s. f. (grup de animale cornute mari; multime). Cf. cird. – Der. ciurdar, s. m. (vacar); cirezar, s. m. (negustor care se ocupa cu cumpararea si vinzarea vitelor); cirezar, adj. (care apartine unei cirezi).

ACELOMATE s. n. pl. grup de animale fara celom. (< fr. acoelomates)

CELOMATE s. n. pl. grup de animale metazoare cu celom. (< fr. coelomates)

MONOFILETISM s. n. situatie a unui grup de animale sau de plante care descind dintr-un stramos comun. (< fr. monophyletisme)

TARDIGRAD, -A I. adj. (despre animale) care merge incet. II. s. n. pl. 1. grup de animale nevertebrate edentate (arahnide) foarte mici, cu corpul oval, acoperit cu o cuticula chitinoasa, care se deplaseaza greoi. 2. increngatura de articulate minuscule care traiesc in muschi sau licheni si, mai rar, in apele dulci ori sarate, miscandu-se foarte incet cu ajutorul a patru perechi de picioare scurte, conice, terminate cu gheare. (< fr. tardigrade/s/)

TERITORIALITATE s. f. 1. zona de suveranitate a unui stat. ♦ a legilor = principiu potrivit caruia legile unui stat se aplica tuturor cetatenilor aflati pe teritoriul sau. 2. instinct de delimitare si aparare a teritoriului unui animal sau grup de animale. (< fr. territorialite)

TERITORIU s. n. 1. spatiu geografic determinat prezentand o unitate fizica sau politica. ◊ portiune de pe glob, incluzand uscatul, subsolul, apele si spatiul aerian de deasupra lor, care se afla sub suveranitatea deplina si exclusiva a unui stat. 2. spatiu limitat care asigura necesitatile de supravietuire, alimentare si aparare ale unui animal sau grup de animale. 3. (anat.) ansamblu de organe, muschi si portiuni ale pielii in care este distribuit un vas sau un nerv. (< lat. territorium, fr. territoire)

CEATA, cete, s. f. 1. grup (neorganizat) de oameni, adunati de obicei intr-un scop comun. ♦ (Inv.) grup de mosneni sau de razesi care stapaneau in comun pamant agricol, paduri etc. ♦ (Urmat de determinari) Gramada de animale. 2. grup organizat pe principii socialiste pentru a efectua o munca in comun. 3. (Inv.) Trupa inarmata si organizata. – Slav (v. sl. ceta).

PAIANJEN, paianjeni, s. m. 1. (La pl.) grup de animale arahnide, caracterizate prin cefalotorace cu opt picioare lungi si cu abdomenul nesegmentat, care se hranesc cu insecte mici, prinse de obicei intr-o panza subtire tesuta de ele cu ajutorul unui lichid cleios pe care il secreta; (si la sg.) animal care face parte din acest grup. 2. (La pl.) Panza de paianjen (1); paienjenis. 3. Unealta folosita pentru prinderea si extragerea pieselor de dimensiuni mici sau a bucatilor de cablu ramase intr-o sonda. 4. (Sport) Fiecare dintre colturile de sus ale portii la fotbal, handbal, polo sau hochei. 5. (Reg.) Prajina care se asaza pe varful clailor, al stogurilor sau al acoperisurilor de paie ca sa le apere de vant. [Pr.: pa-ian-. – Var.: (reg.) paiajen, paiajen, painjen, paingan, painjen, s. m.] – Din sl. *pajoncina. Cf. bg. Pajasina.

CIOPOR, ciopoare, s. n. 1. grup de animale de acelasi fel (si de aceeasi varsta). V. card, cireada, turma. 2. Grup, ceata, multime de oameni. – Din magh. csoport.

COLONIE¹, colonii, s. f. 1. (In antichitate) Cetate sau oras intemeiat, in scopuri comerciale sau strategice, de fenicieni, de greci sau de alte popoare pe teritorii straine. ♦ Oras intemeiat de romani in tinuturile cucerite, avand rol economic, administrativ si militar. 2. Teritoriu ocupat si administrat de o natiune straina si care este dependent de aceasta pe plan politic, economic, cultural etc. 3. Grup compact de persoane (de aceeasi origine) asezat intr-o tara sau intr-o regiune a unei tari si care provine din imigrare sau din stramutare. 4. Grup de copii trimisi la odihna in statiuni climaterice sau balneare; loc unde este gazduit acest grup de copii. 5. grup de animale din aceeasi specie, care duce viata in comun. Colonie de corali. ◊ Colonie microbiana = grup de bacterii aflat in cultura pe medii sociale, vizibil cu ochiul liber, derivat dintr-un germen unic sau dintr-un numar redus de germeni care s-au inmultit pe loc. – Din fr. colonie, lat. colonia.

TARDIGRAD, -A, tardigrazi, -de, adj., s. n. 1. Adj. (Despre animale) Care merge incet. 2. S. n. (La pl.) grup de animale nevertebrate, de talie foarte mica, care se deplaseaza greoi pe picioare (Tardigrada); (si la sg.) animal care face parte din acest grup. – Din fr. tardigrade.

CIREADA ~ezi f. 1) (mai ales de vite cornute) grup de animale de acelasi fel care umbla impreuna; turma; card. O ~ de vaci. 2) peior. Multime neorganizata de persoane; gloata. [G.-D. cirezii; Sil. -rea-da] /<sl. treda

CIURDA ~e f. rar 1) (mai ales despre vite mari cornute) grup de animale de acelasi fel care umbla impreuna; cireada; turma; card. 2) peior. Multime neorganizata de persoane; gloata. [G.-D. ciurdei] /<ung. csorda

COLONIE ~i f. 1) (la fenicieni si la grecii antici) Cetate sau oras, intemeiat in scopuri militare sau comerciale, pe un teritoriu strain. 2) Tara, de obicei slab dezvoltata, aflata sub dominatia politica si economica a altui stat. 3) Grup compact de persoane de aceeasi nationalitate, care locuiesc intr-o tara straina sau in alt oras. 4) Asezamant pentru reeducarea prin munca. ~ de copii. 5) grup de animale din aceeasi specie care traiesc in comun. ~ de corali. [Art. colonia; G.-D. coloniei; Sil. -ni-e] /<fr. colonie, lat. colonia

OVINA ~e f. 1) la pl. grup de animale rumegatoare de talie medie, cornute, avand corpul acoperit cu lana (reprezentanti: oaia, capra, muflonul etc.). 2) Animal din acest grup. /<fr. ovine

RADIAT¹ ~e n. 1) la pl. grup de animale nevertebrate ale caror organe sunt dispuse radial in jurul corpului (reprezentanti: steaua-de-mare, polipul, meduza etc.). 2) Animal din acest grup. [Sil. -di-at] /<fr. radie

TARDIGRAD ~e n. 1) la pl. grup de animale acvatice nevertebrate (foarte mici) cu patru perechi de picioare, care se misca incet. 2) Animal din acest grup. /<lat. tardigradus, fr. tardigrade

TAURINA f. 1) la pl. grup de animale rumegatoare de talie mare, salbatice sau domestice (reprezentant: taurul); bovina. 2) Animal din acest grup. /<it. taurino, fr. taurin

DIGITIGRADE s.n.pl. grup de animale care calca pe varful degetelor; (la sg.) animal din acest grup. [Sg. digitigrad. / < fr. digitigrades, cf. lat. digitus – deget, gradi – a merge].

scheamat, scheamate, s.n. (reg.) 1. grup de sunete caracteristice, prin care cainele anunta apropierea unui animal salbatic. 2. grup de sunete prin care unele pasari anunta apropierea unui pericol.

cird (cirduri), s. n. – 1. grup de animale de acelasi fel, turma, multime. – 2. Ceata mare de oameni, multime. – 3. Zbor. – Mr. (girdel’u), megl. card. Sb. krd (Miklosich, Slaw. Elem., 26; Cihac, II, 42; Conev 57), din sl. krudo; cf. bg. kurd, cr. kerd, slov. kerdelo (cf. mr.), rut. kerd, kyrd. – Der. cirdui (var. incirdui), vb. (a orindui, a aranja, a pune in ordine; a forma un sir, a se pune la rind; a se asocia, a se imprieteni); incirdosi (var. incordosa), vb. (a face companie, a insoti).

CARD, carduri, s. n. 1. grup mare de animale mamifere, de pasari, de pesti de acelasi fel, care se afla impreuna. 2. (De obicei peior.) Ceata (mare) de oameni. ◊ Expr. A se pune (sau a intra) in card cu cineva = a se asocia, a se intovarasi cu cineva (in vederea unor actiuni reprobabile). 3. (Fam.) Multime, sir (de ani, de zile). ◊ Loc. adv. De (la) un card de vreme = de un timp incoace. Un card de ani = foarte multi ani. – Din scr. krd.

POGONOFOR, pogonofori, s. m. (La pl.) grup de nevertebrate superioare, vermiforme, cilindrice, cu corpul lung si subtire, care se hranesc prin absorbtia hranei capturate si digerate la nivelul tentaculelor (Pogonophora); (si la sg.) animal din acest grup. – Din fr. pogonophore.

LABIRINTODONT, labirintodonti, s. m. (La pl.) grup de amfibieni fosili din triasic, ai caror dinti au incretituri sinuoase; (si la sg.) animal din acest grup. – Din fr. labyrinthodontes, engl. labyrinthodonta.

CIREADA, cirezi, s. f. grup numeros de animale cornute mari; ciurda – Din sl. creda.

CARD ~uri n. 1) grup mare de animale (de pasari, de pesti) de acelasi fel care umbla impreuna. 2) grup de oameni adunati la un loc sau care merg impreuna; ceata; droaie. ◊ A intra (sau a se pune) in ~ cu cineva a se intovarasi cu cineva. 3) Timp nedelimitat; multa vreme. De un ~ de ani. /<sb. krd

CIOPOR ~oare n. inv. 1) grup mare de animale de acelasi fel care umbla impreuna; turma; card. Un ~ de oi. 2) fig. peior. Multime neorganizata de oameni; gloata. [Sil. cio-por] /<ung. csoport(t)

COPITAT ~e n. 1) la pl. grup de mamifere erbivore, avand degetele acoperite cu copite (reprezentanti: calul, boul etc.). 2) animal din acest grup. /copita + suf. ~at

GAZELA ~e f. 1) la pl. grup de mamifere rumegatoare, cu corp zvelt, cu picioare lungi, sprintene, si cu coarne in forma de lira, raspandit in Asia si Africa. 2) animal din acest grup. /<fr. gazelle

PERECHE ~i f. 1) grup de doua obiecte de acelasi fel intrebuintate impreuna. O ~ de ciorapi. 2) grup de doua persoane de s*x opus aflate intr-o anumita legatura; cuplu. O ~ de dansatori. O ~ aleasa. 3) grup de doua animale de aceeasi specie. O ~ de gaini. O ~ de boi. 4) Fiecare dintre elementele care alcatuiesc asemenea grupuri. Aceasta ti-i ~ea. 5) Obiect compus din doua parti simetrice, unite intre ele si formand un intreg. O ~ de foarfece. ◊ O ~ de carti un pachet de carti de joc. 6) la pl. Cate doi. A merge ~. 7) Persoana care se potriveste dupa anumite calitati altei persoane. ◊ Fara ~ fara seaman; unic in felul sau. A-i fi cuiva ~ a se potrivi cu cineva. [G.-D. perechii] /<lat. paric[u]la

FAMILIE s.f. 1. Totalitatea persoanelor inrudite, care sunt din acelasi neam; rude de sange, rude, neamuri; (spec.) grup social care are la baza casatoria si este alcatuit din soti si copii. ♦ Neam, descendenta. ♦ Copiii in raport cu parintii lor. ♦ Dinastie. ♦ (Ist., la romani) Totalitatea celor care se aflau in aceeasi casa sub autoritatea unui „pater familias”, sef juridic al casei (copii, rude, sclavi, animale, lucruri). 2. (Fig.) grup de oameni etc. strans unit, legat prin interese si idealuri comune. 3. Serie de cuvinte care deriva din acelasi cuvant. ♦ grup de limbi care au aceeasi origine, tragandu-se dintr-o limba mai veche, numita limba comuna. 4. grup de plante, de animale, de elemente sau de combinatii chimice cu trasaturi comune. ◊ Familie de albine = totalitatea albinelor dintr-un stup care duc o viata organizata; ◊ (fiz.) familie radioactiva = ansamblul format dintr-un element radioactiv initial si din toate elementele rezultate din acesta prin dezintegrari succesive. [Gen. -iei. / < lat. familia, cf. fr. famille, it. famiglia].

LABIRINTODONTI s.m.pl. grup de amfibieni fosili din triasic, ai caror dinti sunt prevazuti cu incretituri sinuoase complicate; (la sg.) animal din acest grup. [< fr. labyrinthodontes, cf. gr. labyrinthos – labirint, odous – dinte].

FAMILIE s. f. 1. forma istorica de comunitate umana, grup de oameni legati prin consangvinitate si inrudire; (spec.) grup social avand la baza casatoria, alcatuit din soti si copii. ◊ totalitatea persoanelor care descind dintr-un stramos comun; neam, descendenta. ◊ dinastie. ◊ (la romani) totalitatea celor care se aflau in aceeasi casa sub autoritatea unui „pater familias”, sef juridic al casei (copii, rude, sclavi, animale, lucruri). 2. (fig.) grup de oameni strans unit, legat prin interese si idealuri comune. 3. ~ lexicala = serie de cuvinte inrudite, prin derivare, compunere sau prin schimbarea valorii gramaticale de la acelasi cuvant de baza. ◊ grup de limbi cu trasaturi comune care provin din aceeasi limba initiala. 4. diviziune a ordinului, mai mare decat genul. ◊ grup de plante, animale, elemente sau combinatii chimice cu trasaturi comune. ♦ ~ de albine = totalitatea albinelor dintr-un stup. 5. ~ radioactiva = ansamblul format dintr-un element radioactiv initial si din toate elementele rezultate din acesta prin dezintegrari succesive. 6. (mat.) multime de drepte, curbe sau suprafete care au o caracteristica intrinseca comuna, ecuatiile lor continand un parametru real. (< lat. familial, it. famiglia, fr. familie)

BIOTIP, biotipuri, s. n. (Biol.) grup de plante sau animale cu structura genetica. [Pr.: bi-o-] – Din fr., engl. biotype.

BIOTOP, biotopuri, s. n. (Biol.) Mediu geografic in care traieste un grup de plante si animale in conditii omogene. [Pr.: bi-o-] – Din engl. biotope.

GREGAR, -A, gregari, -e, adj. (Despre animale) Care traieste in grupuri compacte, in turme, cete, carduri. ◊ Instinct gregar = instinct care determina unele animale sa traiasca, sa migreze etc. in turme, cete, carduri. (Fig.) Spirit (sau instinct) gregar = spirit sau instinct care indeamna pe unii oameni sa se supuna orbeste, sa-si piarda cu totul individualitatea in mijlocul multimii din care fac parte. – Din fr. gregaire, lat. gregarius.

PALC, palcuri, s. n. 1. (De obicei urmat de determinari introduse prin prep. „de”, care arata felul, componenta) grup mic si neorganizat de oameni: p. ext. grup de pasari, de animale, (rar) de plante sau de lucruri. ◊ Loc. adv. In palcuri sau palcuri-palcuri = in grup. ♦ Gramada mica, adunatura de lucruri. 2. (Inv.) Unitate militara la sfarsitul evului mediu, in Moldova si in Tara Romaneasca. corespunzatoare unui regiment, formata dintr-un anumit numar de ostasi; stol, ceata. – Din sl. pluku.

ECOSPECIE, ecospecii, s. f. (Biol.) grup de plante sau animale format din unul sau mai muite ecotipuri, ai carui membri se pot reproduce intre ei fara ca descendentii sa degenereze. – Din engl. ecospecies.

PROTOZOARE s.n. pl. Increngatura de animale microscopice unicelulare, cu o structura anatomica foarte simpla, care traiesc in grupuri numeroase; (la sg.) animal din aceasta increngatura. [Sg. protozoar, pron. -zo-a-. / < fr. protozoaires, cf. gr. protos – primul, zoon – animal].

ECOTIP s.n. grup de plante sau animale din aceeasi specie cu anumite insusiri ereditare proprii, dobandite sub influenta conditiilor de mediu. [< fr. ecotype].

SOI³, soiuri, s. n. grup de plante sau de animale care apartin aceleasi specii ori varietati, cu anumite insusiri morfologice sau fiziologice ereditare comune; planta sau animal care apartine unui asemenea grup. ◊ Loc. adj. De soi = de buna calitate, ales. ♦ (Fam.) Varietate, gen, fel, categorie de oameni sau de obiecte. – Din tc. soy.

ARIE², arii, s. f. 1. (Mat.) Masura a unei suprafete (exprimata in valori numerice). Aria cercului. 2. (Suprafata, teritoriu considerat ca) zona de raspandire a unui fenomen, a unui grup de plante sau de animale etc. ♦ Fig. Intindere, suprafata. – Din lat. area (cu sensurile dupa fr. aire).

PIROPLASMOZA, piroplasmoze, s. f. Nume generic dat unui grup de boli parazitare ale animalelor domestice, provocate de paraziti monocelulari care patrund in sange, distrugand globulele rosii si producand febra mare. – Din fr. piroplasmose.

BIOTOP ~uri n. biol. Mediu geografic in care traieste un grup de plante si de animale in conditii omogene. /<fr. biotope

TOI ~iuri n. 1) Moment de maxima intensitate in desfasurarea unei actiuni sau a unui fenomen; miez ~ recoltei. 2) pop. Forfota a unei multimi de oameni; invalmaseala. 3) inv. grup mare de oameni, de animale aflat in dezordine; card. [Monosilabic] /<turc. toy

ARIE², arii, s. f. 1. (Geom.) Marime atasata unei suprafete finite, a carei valoare arata de cate ori incape in aceasta suprafata un patrat cu latura egala cu unitatea de lungime. Aria cercului. 2. (Suprafata, teritoriu considerat ca) zona de raspandire a unui fenomen, a unui grup de plante sau de animale, a unei limbi etc. ♦ Fig. Intindere. – Lat. lit. area (fr. aire).

AMNIOT, -A, amnioti, -te adj., s. f. 1. Adj. Care are amnios si alantoida. 2. s. f. (La pl.) grup de vertebrate al caror embrion are amnios si alantoida; (si la sg.) animal care face parte din acest grup. [Pr.: -ni-ot] – Din fr. amniotes.

COPITAT, copitate, s. n. (La pl.) grup de mamifere erbivore, avand ultimele falange acoperite cu copite; (si la sing.) animal care face parte din acest grup. – Din copita.

ECVIDEU, ecvidee, s. n. (La pl.) grup de mamifere imparicopitate erbivore, cu o singura copita si fara vezicula biliara; (si la sg.) animal care face parte din acest grup. – Din fr. equides.

RADIAT, -A, radiati, -te, adj. Radial. ♦ (Substantivat, n., la pl.) animale nevertebrate avand organele dispuse in forma de raze; (si la sg.) animal care face parte din acest grup. ♦ (Substantivat, n., la pl.) grup de plante din familia compozeelor ale caror petale sunt asezate radial; (si la sg.) planta care face parte din acest grup. [Pr.: -di-at] – V. radia¹.

GEMATIE s. f. 1. formare, dispunere sau ansamblu al mugurilor unei plante. 2. inmultire asexuata, la animalele inferioare, caracterizata prin formarea unui grup de celule care se desprind de organismul parental. (< fr. gemmation)

GREGAR, -A I. adj. (despre animale) care traieste in cete, in grupuri compacte. ♦ (fig.) spirit ~ = spirit de turma, atitudine de supunere oarba. II. s. m. 1. membru al unei fractiuni politice, al unei organizatii, lipsit de orice initiativa autonoma. 2. (ciclism) cel care se sacrifica in folosul rutierului-vedeta in cursele profesioniste pe sosea. (< fr. gregaire, lat. gregarius)

CISTICERCOZA (‹ fr.) s. f. grup de boli parazitare intilnite la animale (si rareori la om), ca urmare a localizarii in muschi, membrane seroase, creier etc., a formelor larvare ale unor tenii. Carnea animalelor bolnave de c. este improprie pentru consum.

grup, grupuri, s. n. 1. Ansamblu de obiecte, de animale sau de plante asemanatoare, aflate laolalta. ♦ Ansamblu de obiecte, de piese etc. de acelasi fel, reunite pe baza caracteristicilor functionale si alcatuind un tot. grup electrogen. ◊ grup sanitar = incapere prevazuta cu closet, chiuveta (si, uneori, cu cada de baie). 2. Ansamblu de persoane reunite (in mod stabil sau temporar) pe baza unei comunitati de interese, de conceptii etc.; grupa, colectiv. ◊ Loc. adv. In grup = mai multi laolalta, in colectiv. In grupuri de cate... = cate (atatia) deodata. ◊ Expr. grupuri-grupuri = (in) mai multe cete sau gramezi. ♦ Spec. Fractiune politica; grupare formata din reprezentantii unui partid sau ai unui curent politic. 3. (Mat.) Multime de elemente in care fiecarei perechi de elemente ii corespunde un element din aceeasi multime, in care este adevarata asociativitatea oricare ar fi elementele multimii, in care exista un element neutru si un element opus legii de compunere a multimii. – Din fr. groupe.

SALAS ~e n. 1) Constructie rudimentara improvizata in camp, servind ca adapost; coliba. 2) Adapost temporar; gazda vremelnica. 3) rar Incapere sau grup de incaperi, in care locuieste sau poate locui o persoana; locuinta; 4) inv. Asezare omeneasca de proportii mici; catun. 5) Adapost pentru animale. 6) Asezare mica de tigani nomazi. 7) inv. grup de familii de tigani (sub conducerea unui bulibasa). [Pl. si salasuri] /< ung. szallas

ALBUMINA s.f. Substanta organica din grupul proteinelor, care intra in constitutia celulei animale si vegetale. // (In forma albumin-, albumino-) Element prim de compunere savanta cu semnificatia „(referitor la) albumina”. [< fr. albumine].

PSEUDOZOARE s. n. pl. grup de plante care se aseamana cu animalele. (< fr. pseudozoaires)

grup (grupuri), s. n. – Ansamblu de obiecte, de animale sau plante asemanatoare, grupare. – Var. grupa, s. f. Mr. grup. Fr. groupe. – Der. grupa, vb., din fr. grouper; grupet, s. n., din it. gruppetto. Cuvintul mr. provine din it.

STEROID ~e n. 1) la pl. grup de substante organice de origine vegetala si animala care au o importanta mare pentru activitatea vitala a organismelor. 2) Substanta din acest grup. /<fr. steroide

GREGAR, -A adj. (Rar; despre animale si plante) Care traieste in cete, in grupuri. ◊ (Fig.) Spirit gregar = spirit de turma, atitudine de supunere oarba. // s.m. 1. Membru al unei factiuni politice sau al altei organizatii, lipsit de orice initiativa autonoma. 2. (Ciclism) Cel care se sacrifica in folosul rutierului-vedeta in cursele profesioniste pe sosea. [Var. gregario s.m. / cf. fr. gregaire, it. gregario, lat. gregarius < grex – turma].

ENZOOTIE s.f. Epidemie care se raspandeste numai la animalele unui anumit teritoriu sau in cadrul unui grup limitat. [Pron. -zo-o-, gen. -iei. / < fr. enzootie, cf. gr. en – in, zoon – animal].

CUVIER [cuvie], Georges (1769-1832), zoolog si paleontolog francez. A formulat legea corelatiei organelor, a clasificat pentru prima data mamiferele, pasarile, amfibiile si pestii in grupul vertebratelor. E explicat disparitia unor grupe de animale si aparitia altora in trecutul geologic al Pamintului prin teoria cataclismelor si a pus bazele anatomiei comparate.

RASA¹, rase, s. f. 1. grup de indivizi apartinand aceleiasi specii de microorganisme, plante, animale, cu caractere comune, constante, conservate ereditar, care se deosebesc de alte varietati din aceeasi specie prin anumite caractere specifice. ◊ De rasa = de soi, bun: select. 2. Fiecare dintre grupurile biologice de populatii, caracterizate prin culoarea parului, a pielii si prin alte particularitati exterioare. – Din fr. race, germ. Rasse.

ENZOOTIE s. f. Raspandire a unei boli infectocontagioase la animale pe un anumit teritoriu sau in cadrul unui grup limitat. [Pr.: -zo-o-] – Din fr. enzootie.

TURMA, turme, s. f. 1. grup (mai mare) de oi sau, p. ext., de alte animale domestice sau salbatice, care traiesc impreuna. 2. (Depr.) Multime, grup (mare) de oameni (in dezordine). 3. (In limbajul bisericesc) Multimea credinciosilor. – Lat. turma.

ALBUMINA, albumine, s. f. Substanta organica din grupul proteinelor care intra in alcatuirea chimica a celulelor animale si vegetale si constituie elementul de baza in compozitia albusului de ou si a serului din sange. – Fr. albumine.

INTARATA, intarat, vb. I. 1. Tranz. A aduce pe cineva in stare de enervare, de surescitare; a agita, a instiga un grup de oameni; a atata, a asmuti, a zadari (un animal). 2. Tranz. A incita pe cineva sa faca un lucru. ♦ Refl. A se insufleti, a se entuziasma, a se inflacara. 3. Refl. A se porni cu violenta, a se intensifica, a se inteti. [Var.: (pop.) intara, intarta vb. I] – Lat. *interritare.

FAUNA s. f. 1. totalitatea animalelor dintr-o regiune, dintr-o epoca geologica etc. 2. (peior.) grup de oameni care frecventeaza localuri de moravuri usoare. (< fr. faune)

RASA¹ ~e f. 1) biol. Categorie sistematica intermediara intre specie si individ. 2) Ansamblu de organisme animale cu anumite trasaturi ereditare comune; soi; specie. Cal de ~ araba. 3) grup etnic format pe un anumit teritoriu din cele mai vechi timpuri, unitar prin caractere ereditare comune (pigmentatia pielii, forma capului, ochilor, nasului etc.). ~ mongoloida. ~ europoida. [G.-D. rasei] /<fr. race, germ. Rasse

CEATA, cete, s. f. 1. grup (neorganizat) de oameni, adunati de obicei in vederea unui scop comun. ♦ (Urmat de determinari) Gramada de animale (de acelasi fel). 2. (In evul mediu, in Tara Romaneasca si in Moldova) grup de organizare speciala, militara si fiscala, alcatuit din subalternii de la sate ai dregatorilor domnesti; palc (2), stol (2); trupa inarmata si organizata. – Din sl. ceta.

FURAJER, -A, furajeri, -e, adj. (Despre seminte, plante sau unele produse sau reziduuri industriale) Care se intrebuinteaza ca hrana pentru vite. ◊ Plante furajere = grup de plante cultivate sau salbatice cu valoare nutritiva mare, folosite pentru hrana animalelor. – Din fr. fourrager.

COLOANA s. f. 1. stalp cilindric de piatra, marmura etc. destinat sa sustina un antablament. ♦ formatie cu aspect de stalp aparuta in pesteri prin unirea unei stalactite cu o stalagmita. ◊ coloana vertebrala = sira spinarii. ♦ parte dintr-un catarg care iese deasupra puntii. 2. masa a unui fluid care ia forma cilindrica atunci cand este inchisa intr-un tub sau cand tasneste cu putere dintr-o conducta. 3. sectiune verticala a unei pagini tiparite sau manuscrise. ♦ rubrica (intr-un formular, intr-un registru etc.). 4. sir vertical de cifre. 5. denumire a mai multor aparate in chimie si in industria chimica, dintr-o manta verticala, cilindrica, de metal etc., continand materiale absorbante, filtrante etc. 6. convoi de oameni, animale, vehicule, nave, care merge randuit in siruri paralele in adancime. ◊ coloana a cincea = grup de tradatori in slujba dusmanului, care organizeaza diversiuni, acte de sabotaj etc. pentru a dezorganiza spatele frontului. 7. (cinem.) coloana sonora = ansamblu de sunete care insoteste imaginile unui film. (<fr. colonne)

CONTROL, controale, s. n. 1. Analiza permanenta sau periodica a unei activitati, a unei situatii etc. pentru a urmari mersul ei si pentru a lua masuri de imbunatatire. ◊ Lucrare de control = lucrare scrisa prin care se verifica periodic cunostintele elevilor sau ale studentilor. Cifra de control = exponent care indica limitele cantitative ale productiei. Punct de control = loc fix (la marginea unui oras, a tarii etc.) unde organele autoritatii supravegheaza indeplinirea formalitatilor legale de catre cei care trec. Control obstesc = forma de control social, specifica tarilor socialiste, care se exercita de catre masele largi de oameni ai muncii si de reprezentantii organizatiilor de masa si obstesti. ♦ Supraveghere continua (morala sau materiala); stapanire, dominatie. ♦ Putere de dirijare a propriilor sale gesturi si miscari. 2. Institutie sau grup de persoane care supravegheaza anumite activitati. 3. (La pl.) Registru de evidenta a personalului (si animalelor) unei unitati militare. – Din fr. controle.

CEREALA ~e f. 1) la pl. grup de plante graminee cu tulpini neramificate si cu fructele cariopse, cultivate pentru boabele folosite ca hrana pentru om, ca nutret pentru animale, ca materie prima pentru industrie etc. (reprezentanti: graul, secara, orzul etc.). 2) Planta din acest grup. [G.-D. cerealei; Sil. -re-a-] /<fr. cereale, lat. cerealis

SOI soiuri n. 1) Totalitate a organismelor (vegetale sau animale) cu anumite trasaturi ereditare comune; specie. ◊ De ~ de calitate superioara; ales; deosebit. 2) fam. grup de fiinte sau de obiecte ce se caracterizeaza printr-o anumita insusire; specie; gen; fel; categorie. /<turc. soy

SALAS, salase, s. n. (Pop.) 1. Adapost unde cineva capata temporar gazduire. 2. Constructie rudimentara facuta in camp si folosita ca adapost temporar pentru oameni si animale. 3. Locuinta, casa. ♦ Staul, grajd. ♦ Culcus. 4. Asezare omeneasca. ♦ Locuitorii acestei asezari. 5. Mica asezare de tigani (nomazi); grup de familii de tigani (nomazi) sub conducerea unui vataf. [Pl. si: salasuri] – Din magh. szallas.

CARNIVOR¹ ~a (~i, ~e) Care foloseste drept hrana carnea. ◊ Plante ~e grup restrans de plante care, pe langa nutritia normala, au insusirea de a se hrani cu animale mici (insecte, viermi etc.). /<fr. carnivore, lat. carnivorus

CEREALE RE-A-/ s. f. pl. grup de plante cultivate din familia gramineelor, ale caror boabe servesc la alimentarea oamenilor si a animalelor, sau in diferite industrii. (< fr. cereales, lat. cerealia)

CEREALA, cereale, s. f. (La pl.) grup de plante din familia gramineelor (grau, porumb etc.), cu radacini fasciculate, tulpini neramificate si fructele cariopse, ale caror seminte servesc ca hrana omului sau animalelor si ca materie prima in industria alimentara; (si la sg.) planta care face parte din acest grup. [Pr.: -re-a-] – Din fr. cereale.

CARNIVOR, -A, carnivori, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se hraneste mai ales cu carne. ◊ Plante carnivore = grup restrans de plante care, pe langa nutritia normala (asimilatia clorofiliana), au insusirea de a se hrani cu animale (insecte, viermi etc.) 2. S. n. (La pl.) Ordin din clasa mamiferelor care se hranesc mai ales cu carne, avand carnasiere si canini lungi si ascutiti; (si la sg.) animal din acest ordin. – Din fr. carnivore, lat. carnivorus.

SPECIE, specii, s. f. 1. (Biol.) Categorie sistematica fundamentala subordonata genului, care cuprinde animale si plante cu trasaturi si insusiri comune. 2. Soi, fel, varietate; clasa, categorie. 3. (Log.) Notiune care cuprinde un grup de obiecte cu insusiri esentiale comune si care se subordoneaza genului. – Din lat. species. Cf. fr. espece.

PARAZIT¹ ~ta (~ti, ~te) si substantival 1) (despre organisme vegetale si animale) Care are drept sursa de hrana un alt organism. Insecta ~ta. Ciuperca ~ta. 2) fig. (despre persoane sau grupuri sociale) Care nu lucreaza, traind din munca altora. /<lat. parasitus, germ. Parasit, fr. parasite

COMUNITATE (‹ fr., lat.) s. f. 1. Faptul de a fi comun mai multor lucruri sau fiinte; posesiune in comun. ◊ (Dr.) C. de bunuri = regim al bunurilor sotilor, in temeiul caruia bunurile dobandite cu titlu oneros in timpul casatoriei apartin, cu exceptiile prevazute de lege, ambilor soti, care au deopotriva, dreptul de a le administra si de a dispune de ele. 2. grup de oameni cu interese, credinte sau norme de viata comune; totalitatea locuitorilor unei localitati, ai unei tari etc. ◊ C. lingvistica = grup de oameni care comunica intre ei folosind acelasi idiom (limba, dialect, grai). 3. Ansamblu de organisme vegetale si animale intre care se stabilesc relatii de existenta si interactiune.

GRAUNTOASE f. pl. pop. grup de plante graminee, cu tulpini neramificate, cultivate pentru boabele lor, folosite ca hrana pentru om, ca nutret pentru animale si ca materie prima pentru industria usoara (reprezentanti: graul, secara, orzul etc.); cereale. /graunt(e) + suf. ~oase

NUCLEU ~e n. 1) Parte interna centrala a unui lucru; sambure; miez; inima. ◊ ~ atomic parte centrala a unui atom incarcata cu sarcina electrica pozitiva si reprezentand masa lui esentiala. ~ul Pamantului parte centrala a Pamantului. 2) biol. Corpus aflat in centrul unei celule animale sau vegetale. 3) chim. Ciclu de atomi caracteristic pentru molecula unui corp, care ramane acelasi la toti derivatii lui. 4) fig. grup de baza intr-un colectiv, avand idealuri comune. ~ul clasei. /<fr. nucleus, lat. nucleus

ACTINOMICET, actinomicete, s. n. (La pl.) grup de microorganisme foarte raspandite in natura, inrudite cu ciupercile inferioare, dintre care unele sunt patogene pentru om si pentru animale, iar altele produc antibiotice; (si la sg.) exemplar din aceste microorganisme. – Din fr. actinomycetes.

ACTINOMICETE s. n. pl. grup de microorganisme foarte raspandite in natura, inrudite cu ciupercile inferioare, dintre care unele sunt purtatoare de boli pentru om si animale, iar altele produc antibiotice. – Din fr. actinomycetes.

SPECIE ~i f. 1) Categorie biologica fundamentala inferioara genului. 2) Ansamblu de organisme animale sau vegetale cu anumite trasaturi si insusiri ereditare comune; soi. 3) Categorie de opere literare care constituie o subdiviziune. ~a genului epic. 4) grup de fiinte sau de obiecte caracterizate printr-o anumita insusire; soi; gen. [G.-D. speciei; Sil. -ci-e] /lat. species, it. specie, germ. Spezies, fr. espece

TREN s. n. 1. convoi de vehicule similare legate intre ele, remorcat de un vehicul motor sau antrenat prin tractiune animala, prin cablu de tractiune etc. 2. ansamblu de doua sau de mai multe dispozitive, organe ale unui sistem tehnic etc., identice sau similare, asociate in serviciu. ♦ ~ fix = ansamblu de piese din interiorul cutiei schimbatorului de viteze, format din axul intermediar si pinioanele fixe; ~ de laminare = dispozitiv al masinilor din filatura de bumbac la descretirea si paralelizarea fibrelor; ~ de aterizare = sistem de doua sau trei roti cu ajutorul caruia avionul ruleaza pe sol; ~ de unde = grup de unde prin suprapunerea unor unde armonice de frecvente si amplitudini apropiate. 3. partea de dinainte sau de dinapoi a corpului unui animal. (< fr. train)

REGN (‹ lar., fr., it.) s. n. (BIOL.) Cea mai mare categorie sistematica. Organismele au fost au fost impartite in doua r.: animal si vegetal. In unele clasificari moderne de individualizeaza cinci regnuri: procariote (bacterii), protoctiste (protozoare, alge), fungi, plante si animale. Ca urmare a gradului diferit de evolutie la care au ajuns si a descendentei unora din altele, organismele sunt diferentiate in grupuri naturale mai mari sai mai mici, mai vechi sau mai evoluate intre care exista legaturi de inrudire mai apropiata sau mai departata. Aceste grupuri naturale (categorii sistematice) au primit rang de increngatura, clasa, ordin, familie, gen, specie etc., putand fi oranduite intr-un sistem de clasificare ce oglindeste evolutia si gradul lor de inrudire.

REZERVATIE ~i f. 1) Teritoriu ocrotit de lege, pe cuprinsul caruia se afla plante, animale sau minereuri rare, prezentand o deosebita valoare stiintifica. ~ naturala. 2) Teritoriu limitat din cadrul unei tari pe care sunt silite sa locuiasca anumite grupuri etnice, socotite a fi de rasa inferioara. /<fr. reservation

SPERIA, sperii, vb. I. 1. Tranz. si refl. A (se) umple de frica, de spaima; a (se) inspaimanta, a (se) infricosa. ◊ Expr. (Refl.) Se sperie si de umbra lui, se spune despre o fiinta foarte fricoasa. 2. Tranz. A face ca o fiinta sau un grup de fiinte sa se infricoseze (de o miscare ori de o aparitie brusca si neasteptata) si sa fuga; p. restr. a starni un animal din culcus. ◊ Expr. A-si speria (sau a-i speria cuiva) somnul = a ramane (sau a face sa ramana) treaz, a nu mai putea (sau a face sa nu mai poata) adormi. 3. Tranz. (Fam.) A uimi (prin splendoare, frumusete, calitati). ◊ Loc. adj. si adv. De speriat = iesit din comun, uimitor; extraordinar. [Pr.: -ri-a] – Lat. *expavorere (< pavor).

PSIHOLOGIE s. f. 1. stiinta care studiaza psihicul, legitatea proceselor si a insusirilor psihice ale persoanei. 2. totalitatea fenomenelor psihologice de grup care se manifesta intr-o comunitate sociala data. ◊ disciplina care studiaza fenomenele de constiinta sociala; psihosociologie. 3. totalitatea proceselor psihice care conditioneaza o activitate. 4. ~ animala = zoopsihologie. (< fr. psychologie)

ITACA (ITHACA, ITHAKI), insula greceasca in grupul de ins. Ionice, separata de ins. Cefalonia prin str. cu acelasi nume: 96 km². Orase pr.: Ithaki, Vathy. Relief muntos vulcanic. Viticultura, maslini. Cresterea animalelor. Mare cutremur in 1953. Patria legendara a lui Ulise.

COCCIDIOZE (‹ fr. {i}) s. f. pl. grup de boli ale tubului digestiv si glandelor anexe, care pot afecta si alte organe (rinichi, nas, faringe, urechi etc.), intilnite la toate speciile animale si la om. Au evolutie acuta sau cronica fiind provocate de specii din ordinul Coccidia. C. cele mai frecvente la om sint malaria, toxoplasmoza, babesioza. Dintre animalele domestice cele mai afectate de c. sint pasarile si iepurii.

KUFRA (Al-Kufrah), grup de cinci oaze in SE Desertului Libiei, inconjurat de pustiuri pietroase; c. 18,2 mii km². Nod de drumuri caravaniere. Curmali, ulei de palmier. Cresterea animalelor.

REZERVATIE s.f. 1. Teritoriu cu plante, animale si formatii geologice rare, pe care este oprita prin lege orice transformare. 2. Limite teritoriale intr-un stat inauntrul carora sunt obligate sa locuiasca anumite grupuri de bastinasi. [Gen. -iei, var. rezervatiune s.f. / cf. fr. reservation].

TIP¹ I. s. n. 1. model, forma careia ii corespunde o anumita grupa de obiecte sau de fenomene; model original dupa care se efectueaza obiecte de acelasi fel; prototip. 2. individ, exemplar care intruneste anumite trasaturi caracteristice pentru un grup, o rasa etc. ◊ totalitatea caracterelor distinctive esentiale ale unui grup, ale unei rase, familii etc. ◊ caracter distinctiv, particularitate. ◊ exemplar ale carui caractere constituie trasaturile esentiale ale unei specii, familii etc. de plante sau de animale. II. s. m. f. 1. personaj care intruneste trasaturile comune, caracteristice tuturor indivizilor din categoria pe care o reprezinta. 2. (fam.) persoana de mare originalitate; individ, ins. (< fr. type, lat. typus)

CARAVANA, caravane, s. f. 1. Convoi de oameni si de animale de povara, care transporta marfuri, bagaje etc., prin pustiuri sau prin stepe. ♦ Convoi de vehicule si de calatori care parcurg impreuna acelasi drum. ◊ Caravana cinematografica = grup de automobile special amenajate, care dau reprezentatii cinematografice in anumite locuri. 2. (Reg.) Caruta sau car pentru transport. – Fr. caravane.

TIPOLOGIE s. f. 1. studiu stiintific al trasaturilor tipice ori al relatiilor reciproce dintre diversele tipuri ale unor oameni, animale, obiecte sau fenomene. ◊ clasificare a tipurilor literare. 2. ramura a pshihologiei care studiaza trasaturile psihice ale diferitelor tipuri de oameni. 3. studiu stiintific al structurii unui idiom sau grup de idiomuri in raport cu un tip determinat printr-o analiza unitara. (< fr. typologie)

CARAVANA, caravane, s. f. 1. Convoi de oameni si de animale de povara (de obicei camile), care transporta marfuri, bagaje etc. prin pustiuri sau prin stepe. ♦ Convoi de vehicule impreuna cu calatorii din ele, care parcurg impreuna acelasi drum. ♦ grup de vehicule care strabat o tara in scopuri culturale, sanitare etc. Caravana sanitara. Caravana cinematografica. 2. (Reg.) Caruta sau car mare pentru transport. – Din fr. caravane.

HERGHELIE, herghelii, s. f. 1. Crescatorie de cai, alcatuita din animale de reproductie si din exemplare de diferite varste, care cresc sau pasc laolalta; loc unde se afla aceasta crescatorie. ♦ (Fam.) Termen de ocara pentru o femeie prea vorbareata. 2. grup mare de cai de o anumita categorie. – Din tc. hergele.

RASA s.f. 1. Varietate a unei specii de animale domestice deosebita de alte varietati ale aceleiasi specii si ale carei caractere distinctive se transmit de la o generatie la alta; soi. ♦ De rasa = de soi bun; select. 2. grup biologic de oameni care s-a format din cele mai vechi timpuri, avand drept caractere distinctive culoarea pielii si a parului, trasaturile fetei etc., particularitati care nu contrazic unitatea biologica a intregii omeniri si nu constituie un criteriu stiintific pentru diferentierea ei in grupari sociale. [< fr. race, cf. it. razza, germ. Rasse].

ORGAN¹ s. n. 1. parte a unui organism animal sau vegetal care indeplineste functii vitale sau utile vietii. 2. piesa componenta a unei masini, a unui mecanism. 3. (fig.) mijloc de actiune, de comunicare etc.; (p. ext.) publicatie, ziar. 4. grup de persoane numite, ori alese in conducerea unei organizatii politice sau administrative. ♦ ~ de stat = forma de organizare legala cu anumite puteri in exercitarea functiilor statului; ~ reprezentativ = organ de stat ales prin vot. (< lat. organum, gr. organon, fr. organe, germ. Organ, rus. organ)

streche (-chi), s. f. – 1. Varietate de taun (Hypoderma bovis, Oestrus ovis). – 2. Nebunie, aiureala. – Megl. streacla. Lat. *oestriculus ‹ oestrus (Giuglea, Dacor., II, 824; REW 6040a; Rosetti, I, 171). – Der. din sl. strekati „a intepa”, streku „tintar”, cf. sb. strk „taun” (Miklosich, Slaw. Elem., 47; Cihac, II, 373; Conev 52), eventual prin intermediul unui sl. streklja (Tiktin; Candrea), nu pare posibil, caci in rom. grupul cl este in mod sigur primitiv (cf. megl.) si ca numai elementele lat. prezinta trecerea lui cl › chi. – Der. strechia, vb. (a fugi, a porni in goana, despre animalele intepate de tauni; a fugi, a innebuni).

CATEGORIE, categorii, s. f. 1. Notiune fundamentala si de maxima generalitate care exprima proprietatile si relatiile esentiale si generale ale obiectelor si fenomenelor realitatii. 2. grup de fiinte, de obiecte sau de fenomene de acelasi fel sau asemanatoare intre ele. 3. (Biol.; in sintagma) Categorie sistematica (sau taxonomica) = fiecare dintre marile grupe de plante sau de animale asemanatoare si inrudite (clase, ordine, familii etc.). 4. (Sport) Fiecare dintre grupele in care sunt impartiti sportivii sau echipele dupa criterii de greutate, varsta, s*x, clasificare sportiva sau grad de pregatire. ◊ Categorie de greutate = categorie de concurs sportiv stabilita in raport cu greutatea corporala a concurentului. – Din fr. categorie, lat. categoria.

CUIB ~uri n. 1) Culcus pe care si-l fac pasarile pentru a depune oua si a scoate pui. 2) fig. Casa, incapere in care traieste cineva; locuinta. ◊ A-si face ~ a-si face casa; a se stabili cu traiul. 3) fig. depr. Loc unde se unelteste ceva. ~ de talhari. 4) Groapa mica in pamant in care se seamana legume sau alte plante. ~ de cartofi. 5) Musuroi care se face cu sapa la radacina unor cereale (porumb, floarea-soarelui, etc.). 6) grup de fer-menti care produc acrirea laptelui, otetului, a borsului. 7) Parte dintr-un minereu in care sunt concentrate minereuri folositoare. 8): ~ de mitraliera (de arma automata, de foc) loc adapostit si amenajat pentru tragere. 9): ~ fosilifer ingramadire de animale si plante fosile. [Monosilabic] /<lat. cubium

CONTAGIUNE (‹ fr., lat.) s. f. 1. Transmitere a unei infectii de la un organism la altul, fie direct, prin contact nemijlocit intre organismul receptiv si sursa de infectie, fie indirect, prin intermediul unor factori animati (oameni, animale, inclusiv insecte) sau neanimati (alimente, apa, obiecte-purtatoare de microbi). 2. Transmitere involuntara a unor manifestari psihice la alte persoane corespunzator unor tendinte normale de imitatie si sugestie caracteristice indivizilor umani, care se manifesta curent in viata de grup (c. risului, c. panicii, c. euforica etc.).

RASA s. f. 1. grup biologic de oameni care s-a format din cele mai vechi timpuri, prin adaptarea indelungata la mediul cosmogeografic si la conditiile istorice de viata economico-sociale, avand drept caractere distinctive culoarea pielii, a parului, trasaturile fetei etc. 2. varietate de animale dintr-o aceeasi specie, cu caractere distinctive; soi. (< fr. race, germ. Rasse)

DESPARTI vb. 1. a (se) desprinde, a (se) detasa, a (se) izola, a (se) rupe, a (se) separa. (S-a ~ de grup.) 2. v. razleti. 3. v. divorta. 4. a separa, (inv. si reg.) a despreuna, (inv.) a dezuni. (S-au luat la bataie si i-am ~.) 5. a (se) izola, a (se) separa, (rar) a (se) segrega, (inv. si pop.) a (se) deosebi, a (se) osebi. (A ~ animalele bolnave de cele sanatoase.) 6. v. imparti. 7. a (se) descompune, a (se) desface, a (se) divide, a (se) fractiona, a (se) imparti, a (se) scinda, a (se) separa, (rar) a (se) dezalcatui. (Produsul dezintegrarii se ~ in particule.) 8. v. compartimenta. 9. v. separa.

CLASA s.f. I. (Fil.) Clasa sociala = grup mare de oameni care se deosebeste de alte grupuri dupa locul pe care-l ocupa intr-un anumit sistem de productie sociala, dupa raportul fata de mijloacele de productie, dupa rolul indeplinit in organizarea sociala a muncii, dupa felul in care obtin partea de care dispun din bogatia societatii si dupa marimea acestei parti. II. 1. Fiecare dintre subimpartirile si despartiturile mari ale regnului animal sau vegetal. 2. Fiecare dintre grupele de cate trei cifre ale unui numar cu mai multe cifre. III. 1. Unitate de invatamant care cuprinde elevi cu acelasi nivel de cunostinte, carora urmeaza sa li se predea aceleasi materii. 2. Sala in care se tin cursurile pentru un grup de elevi cu acelasi nivel de cunostinte. 3. Ora de curs. IV. 1. Categorie a vagoanelor, a compartimentelor de tren, a cabinelor de vapor etc. 2. Categorie, grad, rang. [Var. clas s.n. / < rus. klas, cf. fr., it. classe, germ. Klasse, lat. classis].

DESPRINDE, desprind, vb. III. I. Tranz. 1. A desface un lucru de altul cu care este unit, prins; a separa. 2. A rupe, a dezlipi si a scoate sau a lua ceva din locul in care a fost prins, asezat, pus. ♦ A desface un obiect din balamalele, nasturii, copcile, sireturile etc. care il sustin. ♦ A lua din cui sau din cuier. 3. A scoate din jug sau din hamuri un animal de tractiune; a dejuga, a deshama. II. Refl. 1. A se desface si a cadea sau a se indeparta de la locul unde era prins, fixat; a se detasa. 2. A se desface dintr-un tot, a se separa; p. ext. a se contura, a se deslusi. ♦ (Despre oameni) A iesi dintr-un grup sau dintr-o multime, a se detasa. ♦ (Rar) A se desparti, a se separa de cineva. 3. Fig. A rezulta, a reiesi. ♦ A se distinge, a se intelege, a se auzi. [Perf. s. desprinsei, part. desprins] – Des¹- + prinde.

CLASA s. f. 1. grup de obiecte, fenomene, fiinte cu insusiri comune. ◊ (log.) ansamblu de elemente avand anumite insusiri comune care satisfac o conditie sau un criteriu dat. 2. ~ sociala = grup mare de oameni, istoriceste constituit, carora le sunt proprii anumite caracteristici sociale, acelasi loc in sistemul productiei sociale, acelasi raport fata de mijloacele de productie, acelasi rol in organizarea muncii , acelasi mod de obtinere a partii de care dispun din bogatia societatii, o psihologie si o constiinta sociala proprie. 3. categorie sistematica a regnului animal sau vegetal, intre increngatura si ordin. 4. fiecare dintre grupele de cate trei cifre ale unui numar cu mai multe cifre. 5. unitate de baza in invatamant, cuprinzand elevi de aceeasi varsta si cu acelasi nivel de pregatire, carora urmeaza sa li se predea aceleasi materii. ◊ sala in care se tin cursurile unui asemenea grup de elevi. 6. categorie de confort a vagoanelor, a compartimentelor de tren, a cabinelor de vapor etc. 7. categorie, grad, rang stabilite dupa valoare, dupa merit. ♦ de (mare) ~ = de calitate superioara, de mare valoare. (< fr. classe, germ. Klasse)

SEPARA vb. 1. a (se) desparti, a (se) desprinde, a (se) detasa, a (se) izola, a (se) rupe. (S-a ~ de grup.) 2. a se desparti, a se izola, a se razleti, (pop.) a se razni, (reg.) a se razlogi. (O oaie care s-a ~ de turma.) 3. v. divorta. 4. a desparti, (inv. si reg.) a despreuna, (inv.) a dezuni. (S-au luat la bataie si i-am ~.) 5. a (se) desparti, a (se) izola, (rar) a (se) segrega, (inv. si pop.) a (se) deosebi, a (se) osebi. (A ~ animalele bolnave de cele sanatoase.) 6. a desparti, a divide, a diviza, a fractiona, a fragmenta, a imbucatati, a imparti, a scinda, a sectiona, a taia. (A ~ bucata in trei.) 7. a (se) descompune, a (se) desface, a (se) desparti, a (se) divide, a (se) fractiona, a (se) imparti, a (se) scinda, (rar) a (se) dezalcatui. (Produsul dezintegrarii se ~ in particule.) 8. v. compartimenta. 9. a desparti. (Zidul ~ cele doua camere.)

CONSTRUCTIE, constructii, s. f. 1. Cladire executata din zidarie, lemn, metal, beton etc., pe baza unui proiect, care serveste la adapostirea oamenilor, animalelor, obiectelor etc.; spec. casa, edificiu, cladire. 2. Faptul de a construi. ◊ Loc. adj. si adv. In constructie = (aflat) in cursul procesului de construire. ♦ Alcatuire, compunere, structura. 3. (La pl.) Ramura a economiei nationale care are ca obiect efectuarea de constructii (1); ramura a tehnicii care se ocupa cu studiul, proiectarea si executarea constructiilor. ◊ Constructii de masini = ramura de baza a industriei care produce masini-unelte, utilaje, mijloace de transport etc.; ramura a stiintelor care se ocupa cu studiul, proiectarea si construirea instalatiilor, masinilor etc. 4. (Lingv.) grup de cuvinte intre care exista anumite raporturi sintactice; grup stabil de cuvinte; mod de a grupa cuvintele in propozitii si propozitiile in fraze. – Din fr. construction, lat. constructio.

CALUS, calusuri, s. n. 1. Bucata de lemn sau de metal care se pune intre dintii dinainte ai unui animal, spre a-l forta sa tina gura deschisa; mototol de carpe care se introduce in gura unei persoane, pentru a o impiedica sa strige. ◊ Expr. A pune (cuiva) calusul in gura = a impiedica (pe cineva) sa vorbeasca. 2. Betisor care face parte din mecanismul de declansare al capcanelor de lemn. 3. Mica piesa de lemn cu o forma speciala, pe care se sprijina coardele intinse ale unui instrument muzical; scaun. 4. Suport de lemn pe care pictorul isi asaza tabloul cand lucreaza; sevalet. 5. Utilaj de foraj, pentru rotirea prajinilor, folosit in forajul prin percutie sau in cel manual. 6. (De obicei art.) Numele unui dans popular cu figuri variate, jucat (in preajma Rusaliilor) de un grup de flacai; melodie dupa care se executa acest dans; calusar (1), calusel (4). – Cal + suf. -us.

NATURA ~i f. 1) Lumea fizica inconjuratoare in toata diversitatea manifestarilor ei; totalitatea fiintelor si lucrurilor existente. ◊ ~ moarta a) grup de obiecte neinsufletite, utilizabile; b) pictura reprezentand un grup de obiecte de acest gen (fructe, legume, flori, vanat etc.). Din (sau de la) ~ innascut. 2) Aspect estetic al unui teritoriu; priveliste; peisaj. A admira ~a. ◊ In sanul ~ii departe de ceea ce este facut de mainile omului. 3) fig. Caracter specific; esenta. ~a lucrurilor. 4): In ~ in produse (naturale sau create de om) ori in prestari de servicii. 5): Dupa ~ dupa modelul obiectelor din realitate; conform cu realitatea. 6) (in artele plastice) Obiect real care trebuie reprezentat. 7) Fel de a fi al unui individ; caracter; fire. ~a umana. ◊ Obisnuinta este a doua ~ se spune despre o stare sau o actiune cu care s-a obisnuit cineva. 8) Fel de a fi; gen. ◊ Carbune de ~ organica carbune animal. (Lucrurile sunt) de asa ~ (lucrurile sunt) de asa fel. [G.-D. naturii] /<fr. nature, lat., it. natura, germ. Natur