COSMOS s. n. 1. Spatiu cosmic; univers. 2. (La grecii antici) Universul, considerat ca un tot armonios organizat, infinit in timp si in spatiu, in opozitie cu haosul. – Din fr. cosmos.

COLONIE ~i f. 1) (la fenicieni si la grecii antici) Cetate sau oras, intemeiat in scopuri militare sau comerciale, pe un teritoriu strain. 2) Tara, de obicei slab dezvoltata, aflata sub dominatia politica si economica a altui stat. 3) Grup compact de persoane de aceeasi nationalitate, care locuiesc intr-o tara straina sau in alt oras. 4) Asezamant pentru reeducarea prin munca. ~ de copii. 5) Grup de animale din aceeasi specie care traiesc in comun. ~ de corali. [Art. colonia; G.-D. coloniei; Sil. -ni-e] /<fr. colonie, lat. colonia

EPIGRAF~e n. 1) Citat scurt pus la inceputul unei opere sau al unui capitol pentru a sublinia ideea principala a scrierii; moto. 2) (la grecii antici) Inscriptie pe fatada unei cladiri sau a unui monument. [Sil. e-pi-graf] /<fr. epigraphe

HEDONISM n. 1) (la grecii antici) Conceptie etica, conform careia scopul vietii ar fi placerea, desfatarea. 2) Preocupare exclusiva pentru cautarea placerii. /<fr. hedonisme

PLUTONIAN¹ ~ana (~eni, ~ene) 1) Care tine de Pluton, zeu al infernului la grecii antici; propriu pentru Pluton. 2) v. PLUTONIC. [Sil. -ni-an] /<fr. plutonien

TRIERA ~e f. (la grecii antici) Corabie de razboi prevazuta cu trei randuri de vasle suprapuse; trirema. /<fr. triere

AGONOTET s.m. Cel care prezida intrecerile atletice la grecii antici. [< gr. agonothetes, cf. fr. agonothete].

GRECO s.n. Desen inspirat de la grecii antici, folosit ca bordura in tesaturi de mobila, la fete de masa, la covoare etc. [< fr. grecque, it. greca].

RITON s.n. Vas conic de metal sau de lut, curbat ca un corn de vita, cu varful modelat in forma unui cap de animal, folosit de grecii antici pentru libatii sacre si petreceri. [Scris si rhyton. / < gr. rhyton].

AULOS s. n. instrument de suflat cu ancie dubla, la grecii antici. (< fr., gr. aulos)

GRECO s. n. motiv ornamental inspirat de la grecii antici, ca bordura in tesuturi de mobila, la fete de masa etc. (< fr. grecque, it. greca)

OLIMPIADA s. f. 1. (la grecii antici) perioada de patru ani intre doua jocuri olimpice. 2. competitie sportiva internationala care se organizeaza din patru in patru ani; jocuri olimpice. 3. concurs pe materii, organizat anual pentru elevii din invatamantul liceal. (< gr. olympiada, fr. olympiade, germ. Olympiade)

SIRMA s. f. (ant.) mantie mare in tragedia greaca la actorii care interpretau roluri de zei. ◊ haina lunga cu trena la grecii antici. (< fr., gr. syrma)

AED, aezi s. m. Poet epic recitator si cantaret in grecia antica. – Din fr. aede.

AGORA s. f. Piata publica in orasele greciei antice, unde se aflau principalele institutii si unde se tineau adunarile publice; p. ext. adunare a poporului care se tinea in aceasta piata. – Din fr. agora.

AMFICTION s. m. (In grecia antica) Membru al unei amfictionii. [Pr.: -ti-on] – Din fr. amphictyon.

AMFICTIONIE s. f. (In grecia antica) Unitate de triburi sau asociatie de orase-state, grupate in jurul unui sanctuar comun. [Acc. si: amfictionie. – Pr.: -ti-o-] – Din fr. amphictyonie.

GERUSIA s. f. art. Organ politic suprem in mai multe state din grecia antica. – Cuv. gr.

GIMNAZIU, gimnazii, s. n. 1. (In grecia antica) Scoala in care tinerii absolventi ai palestrei isi desavarseau educatia fizica si intelectuala. 2. Scoala care cuprinde clasele (4) V-VIII. 3. (In unele tari) Liceu. – Din lat. gymnasium, fr. gymnase.

HETAIRA, hetaire, s. f. Nume dat curtezanelor din grecia antica. – Din fr. hetaire.

HIEROFANT, hierofanti, s. m. Preot antic grec care initia pe neofiti in mistere si in oracole. [Pr.: hi-e-] – Din fr. hierophante.

HIMERA, himere, s. f. 1. Inchipuire fara temei, fantezie irealizabila; iluzie, fantasma. 2. Monstru in mitologia antica greaca, inchipuit ca un animal cu cap de leu, cu corp de capra si cu coada de sarpe; p. ext. motiv decorativ reprezentand un astfel de monstru. 3. (Bot.; in sintagma) Himera de altoire = planta ale carei tesuturi sunt diferite din punct de vedere genetic. 4. (Biol.) Organism produs prin fuziunea a doi sau mai multi zigoti distincti. – Din fr. chimere, it. chimera, lat. Chimaera.

PINDARIC, -A, pindarici, -ce, adj. (Livr.; despre poezii, versuri, etc.) Care este scris in genul poetului antic grec Pindar. – Din fr. pindarique.

POLIS, polisuri, s. n. Forma de organizare statala in grecia antica; oras-stat in grecia antica. – Din gr. polis.

CINIC, -A, cinici, -ce, adj. 1. (Despre oameni; adesea substantivat) Care da pe fata, cu sange rece, fapte sau ganduri condamnabile, care calca, fara sfiala, regulile moralei, de convietuire sociala si de buna-cuviinta; (despre manifestari ale oamenilor) care tradeaza, exprima asemenea atitudini. 2. (In sintagmele) Filozofie cinica = doctrina filozofica din grecia antica, care nu recunoaste normele sociale existente si propovaduia o viata simpla si reintoarcerea la natura. Filozof cinic (si substantivat) = adept al filozofiei cinice. – Din fr. cynique, lat. cynicus.

FALANGA¹, falange, s. f. 1. Fiecare dintre oasele mici, alungite, care alcatuiesc scheletul degetelor. 2. (In grecia antica) Formatie de infanteristi inarmati cu lanci, dispusi in randuri compacte si avand centrul si una dintre aripi mai intarite. ◊ Fig. Grup compact si omogen de oameni care lupta impreuna pentru acelasi scop. 3. Grupare politica paramilitara de tip fascist din Spania. 4. (In doctrina sociala utopica a lui Fourier) Unitate social-economica de baza formata din 1500-2000 de oameni cu pregatiri diverse. – Din fr. phalange.

ORFISM s. n. 1. Curent religios din grecia antica, care preconiza dualismul suflet-corp si credinta in metempsihoza. 2. Curent in pictura care sustine primatul culorii pure ca mijloc de exaltare a luminozitatii si a dinamismului. – Din fr. orphisme.

SCOLIE, scolii, s. f. 1. (In grecia antica) Cantec recitat cu acompaniament muzical. 2. (Livr.) Nota filologica, istorica, critica sau comentariu pentru intelegerea textului unui autor din antichitate. ♦ Remarca privitoare la o teorema. – Din fr. scolie.

ANACREONTIC, -A, anacreontici, -ce, adj. 1. Care e compus in maniera poeziei e*****e de curte a poetului grec antic Anacreon. 2. (In sintagma) Vers anacreontic = vers cu structura metrica des intilnita in poeziile atribuite lui Anacreon. [Pr.: -cre-on-]. – Din fr. anacreonthique.

PAIDEIA s. f. Conceptie educativa in grecia antica ce urmarea cultivarea spiritului uman prin filozofie si stiinta. [Pr.: pa-i-de-ia] – Cuv. gr.

ARGONAUT, argonauti, s. m. 1. (Mitol.) Nume dat eroilor antici greci care au calatorit pe corabia Argo spre Colchida. ♦ Fig. Navigator indraznet. 2. Specie de molusca cefalopoda din apele tropicale (Argonauta argo). – Din fr. argonaute.

ANTISTROFA, antistrofe, s. f. 1. A doua parte in triada strofa-antistrofa-epoda a unei poezii lirice cantate de cor dupa strofa si inainte de epoda in teatrul antic grec. 2. Repetare a cuvintelor in ordine inversa in vers, in fraza. – Din fr. antistrophe.

ARHISTRATEG, arhistrategi, s. m. Comandant suprem al armatei la grecia antica. – Dupa fr. archistratege.

PIROMANTIE s. f. Incercare de a ghici viitorul prin observarea focului sau a flacarilor, utilizata in grecia antica. – Din fr. pyromancie.

PITAGOREIC, -A, pitagoreici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. Care apartine curentului filozofic idealist si scolii de matematica din grecia antica intemeiate de Pitagora, privitor la Pitagora, la scoala sau la doctrina lui filozofica; pitagoric. 2. S. m. Adept al filozofiei si al scolii de matematica a lui Pitagora. [Pr.: -re-ic] – Din germ. pythagoreisch.

PITAGORISM s. n. Curent filozofic din grecia antica intemeiat de Pitagora, care considera ca esenta tuturor lucrurilor este numarul si care a facut descoperiri importante in domeniul aritmeticii, al geometriei si al astronomiei. [Var.: pitagoreism s. n.] – Din fr. pythagorisme.

PITIC¹, pitice, adj. (In sintagma) Jocuri pitice = jocuri care aveau loc din patru in patru ani la Delfi, in grecia antica, in cinstea zeului Apolo. – Din fr. [jeux] pythiques.

OLIMPIADA, olimpiade, s. f. 1. (In grecia antica) Interval de patru ani dintre doua serbari succesive ale jocurilor olimpice, devenit unitate cronologica conventionala. 2. Competitie sportiva internationala cu caracter complex, care are loc o data la patru ani; jocuri olimpice. 3. Concurs pe specialitati organizat anual pe plan local si national pentru elevi. [Pr.: -pi-a-] – Din ngr. olimpiada, fr. olympiade, germ. Olympiade.

OLIMPIC, -A, olimpici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. (In sintagma) Jocuri olimpice = competitii sportive cu caracter periodic, practicate in grecia antica si reluate in timpurile moderne sub forma de concursuri internationale complexe; olimpiada (2). 2. Adj. Care apartine jocurilor desfasurate in cadrul unei olimpiade. 3. Adj. Fig. (Rar) Olimpian, maiestuos. 4. S. m. Participant la o olimpiada. – Din fr. olympique.

COROPLAST, coroplasti, s. m. Modelor de figurine in pamant ars din grecia antica. – Cf. fr. coroplaste.

XENELASIE s.f. Interzicere pentru straini, in grecia antica, de a sedea intr-un oras. (din fr. xenelasie, gr. xenelasia)

XOANON s.n. Statuie sculptata in trunchiul copacilor din epoca arhaica a greciei antice. (din fr., gr. xoanon)

CORIFEU, -EE, corifei, -ee, subst. 1. S. m. si f. Persoana cu rol conducator intr-un domeniu de activitate; fruntas, capetenie. 2. S. m. Conducatorul corului in tragedia si comedia greaca antica. ♦ Cantaret solist intr-un cor. ♦ Balerin care conduce un ansamblu. – Din fr. coryphee

ETER, (1, 2, 4) eteri, s. m. (3) eteruri, s. n. 1. S. m. Combinatie organica lichida, incolora, foarte volatila si inflamabila, cu miros aromatic specific, obtinuta din alcooli sau din fenoli, cu numeroase folosiri in industrie. 2. S. m. Substanta ipotetica (a carei existenta nu este admisa de fizica moderna) avand proprietati fizice contradictorii, care ar umple intregul spatiu si ale carei oscilatii ar constitui undele electromagnetice. 3. S. n. Fig. Aer, atmosfera, cer, vazduh. 4. S. m. (In conceptia unor filozofi greci antici) Al cincilea element al universului (alaturi de foc, apa, pamant si aer) din care ar fi alcatuite corpurile ceresti. – Din fr. ether, lat. aether.

CIRENAIC, -A, cirenaici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. (In sintagma) Scoala cirenaica = curent filozofic din grecia antica ce sustinea ca scopul esential al vietii ar fi cultivarea rationala a placerilor. 2. S. m. Adept al scolii cirenaice. [Pr.: -na-ic] – Din fr. cyrenaique.

MEGARIC, -A, megarici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. (In sintagma) Scoala megarica = scoala filozofica din grecia antica intemeiata de Euclid din Megara. 2. S. m. Adept al acestei scoli. – Din fr. megarique.

MELODRAMA, melodrame, s. f. 1. Dialog cantat in tragedia antica greaca, intre un corifeu si un personaj. 2. Drama care utiliza acompaniamentul muzical pentru a marca intrarea sau iesirea personajelor din scena. 3. Opera dramatica in care actiunea complicata, neverosimila, cu scene pline de groaza, alterneaza cu scene comice, conventionale, de un patetism violent, rezervandu-se un loc insemnat neprevazutului. – Din fr. melodrame.

METEC, meteci, s. m. (In grecia antica; la pl.) Categorie sociala lipsita de drepturi politice, precum si de posibilitatea de a dobandi proprietati imobiliare, alcatuita din strainii stabiliti intr-o cetate; (si la sg.) persoana care facea parte din aceasta categorie sociala. – Din fr. meteque.

EFEB, efebi, s. m. (in grecia antica) Adolescent care facea parte dintr-un colegiu (cu caracter militar). ♦ Tanar ajuns la pubertate; adolescent. ♦ (Azi) Tanar de o deosebita frumusete. – Din fr. ephebe, lat. ephebus.

EFEBIE, efebii, s. f. (in grecia antica) Scoala in care se facea educatia militara si cetateneasca a tineretului. – Din fr. ephebie.

ELEN, -A, eleni, -e, adj., s. m. si f. 1. Adj. Care apartine greciei antice sau populatiei ei, privitor la grecia antica sau la populatia ei; elinesc. ♦ (Substantivat, f.; in forma elina) Limba greaca veche. 2. S. m. si f. Persoana care facea parte din populatia de baza a greciei antice. [Var.: elin, -a adj.] – Din ngr. Ellin, lat. Hellenes.

ELENISM s. n. 1. Perioada din istoria popoarelor din bazinul Marii Mediterane, cuprinsa intre moartea lui Alexandru Macedon si sfarsitul sec. I a. Cr. 2. Termen care denumeste cultura greciei antice si influentele exercitate de ea. – Din fr. hellenisme,. germ. Hellenismus.

ELENIST, -A, elenisti, -ste, s. m. si f. Specialist in studiul limbii si culturii greciei antice si epocii elenistice; p. gener. specialist in studiul limbii si culturii grecesti. – Din fr. helleniste, germ. Hellenist.

ELEUTERIE, (2) eleuterii, s. f. 1. Guvernare libera a unui stat din grecia antica. 2. (La pl.) Serbari care se celebrau in cinstea unei victorii. [Pr.: -le-u-] – Din fr. eleutherie.

DRAHMA, drahme, s. f. 1. Unitate monetara in grecia moderna; moneda de argint in grecia antica. 2. Veche unitate de masura pentru greutati (cu valori variabile). – Din ngr. drahmi, fr. d*****e.

TALANT, talanti, s. m. 1. Unitate de masura pentru greutati, de marime variabila, folosita in grecia antica. 2. Moneda de aur sau de argint, cu valoare variabila, folosita in grecia antica. – Din sl. talanutu.

TIRANIE, tiranii, s. f. 1. Forma de conducere politica in grecia antica; p. gener. conducere politica, guvernare despotica sau obtinuta prin uzurpare. 2. Caracterul a ceea ce este tiranic. ♦ Comportare, atitudine de tiran (2); fapta de tiran. – Din fr. tyrannie.

TETRADRAHMA, tetradrahme, s. f. Moneda de argint in grecia antica, cu o valoare de patru drahme. – Din fr. tetradrachme.

TRIERA, triere, s. f. (In grecia antica) Trirema. [Pr.: tri-e-] – Din fr. triere.

RAPSOD, rapsozi, s. m. 1. (In grecia antica) Cantaret care colinda orasele recitand fragmente din poeme epice. 2. Autor de ample poeme epice care evoca evenimentele de seama din viata unui popor; poet epic. – Din fr. rhapsode.

RAPSODIE, rapsodii, s. f. 1. (In grecia antica) Fragment dintr-un poem epic recitat de rapsozi; cantec epic. 2. Compozitie muzicala, de obicei de forma libera, compusa din motive si fragmente variate, inspirate adesea din folclor. – Din fr. rhapsodie.

DEMA, deme, s. f. Unitate administrativ-teritoriala in grecia antica si in Imperiul Bizantin. – Din fr. deme.

DEMOS s. n. (In grecia antica) Denumire data paturilor de oameni liberi dintr-un oras, cu drepturi politice depline. – Cuv. gr.

DIONISIAC, -A, dionisiaci, -ce, adj. 1. (In sintagma) Sarbatorile (sau serbarile) dionisiace (si substantivat, f. pl.) = serbari organizate in grecia antica in cinstea zeului Dionysos. 2. (In arta si cultura) Care are o atitudine de extaz, de zbucium, plina de pasiuni. [Pr.: di-o-ni-si-ac] – Din fr. dionysiaque.

KITARA s.f. Instrument muzical cu coarde ciupite in grecia antica, asemanator cu lira. (din germ. Kithara, gr. kithara)

SFINX, sfincsi, s. m. I. Monstru fabulos din mitologia antica (greaca si egipteana), cu corp de leu, cu cap de om si cu aripi de vultur; monument arhitectonic de piatra infatisand acest animal. ♦ Fig. Personaj enigmatic. II. Nume dat mai multor specii de fluturi mari, care zboara in timpul serii si noaptea. – Din fr., lat. sphinx.

STRATEG, strategi, s. m. 1. Comandant militar in unele cetati ale greciei antice; fiecare dintre cei zece magistrati supremi ai Atenei, alesi pe o durata de un an. 2. Comandant de osti, bun cunoscator al strategiei. – Din fr. stratege, lat. strategus.

STROFA, strofe, s. f. Ansamblu unitar dintr-o poezie format din mai multe versuri legate intre ele prin elemente prozodice (masura, ritm, rima). ♦ (In tragedia greaca antica) Arie in versuri pe care o canta o parte a corului, in timp ce evolua ritmic pe scena. – Din fr. strophe, lat. stropha.

CURTEZANA s. (in grecia antica) hetaira, (inv.) talanita. (~ unui suveran.)

ANACREONTIC ~ca (~ci, ~ce) Care este scris in genul poeziilor de dragoste ale poetului grec antic Anacreon. Versuri ~ce. /<lat. anacreonticus, fr. anacreontique

ARGONAUT¹ ~ti m. 1) mit. Erou antic grec care a calatorit impreuna cu alti navigatori (pe corabia Argo) din Tesalia spre Colhida, ca sa aduca „lana de aur”. 2) fig. Navigator indraznet. /<fr. argonaute

CORIFEU ~i m. 1) (in tragedia si in comedia greaca antica) Conducator de cor. 2) fig. (in stiinta, arta etc.) Personalitate de frunte. /<fr. coryphee, lat. coryphaeus

DEMOS n. (in grecia antica) Parte a populatiei libere, cu drepturi politice depline, care nu facea parte din aristocratie. /Cuv. gr.

DIONISIACE f. pl. (in grecia antica) Serbari organizate in cinstea zeului Dionisos. [Sil. di-o-ni-si-a-] /<fr. dionisiaque

DRAHMA ~e f. 1) Moneda de argint in grecia antica. 2) Unitate a sistemului monetar in grecia de azi. /<ngr. drahmi, fr. d*****e

ELEN ~a (~i, ~e) Care apartine greciei antice sau populatiei ei; din grecia antica. [Var. elin]/ <ngr. Hellen, lat. Hellenes

FALANGA² ~ge f. 1) (in grecia antica) Formatie de lupta constituita dintr-o unitate compacta de pedestrasi inarmati cu lanci. 2) (in doctrina unor socialisti utopici) Comuna de munca, conceputa ca baza a societatii. 3) (in Spania franchista) Grupare politica si paramilitara de orientare fascista. 4) Grup compact si omogen de persoane care lupta pentru o cauza comuna. /<fr. phalange

GIMNAZIU ~i n. 1) (in grecia antica) Scoala unde tinerii de 16-18 ani, dupa absolvirea palestrei, isi desavarseau educatia fizica si intelectuala. 2) Scoala de patru clase, in care se poate invata dupa terminarea scolii primare. /<lat. gimnasium, germ. Gymnasium

GINECEU¹ ~e f. 1) (in casele grecilor antici) Apartament rezervat femeilor. 2) bis. (in vechile biserici crestine) Loc special pentru femei. /<lat. gynaeceum, fr. gynecee

HEPTACORD ~uri n. (in grecia antica) Instrument muzical, constand dintr-o cutie de rezonanta cu sapte coarde care produc sunete cand sunt ciupite; lira cu sapte coarde. /<fr. heptacorde

HERCULEAN ~eana (~eni, ~ene) 1) Care este caracteristic pentru eroul antic grec Hercule; care apartine lui Hercule. 2) Care are o forta fizica extraordinara; extrem de puternic. [Sil. -le-an] /<fr. herculeen

HOMERIC ~ca (~ci, ~ce) 1) Care apartine scriitorului antic grec Homer sau operelor lui; propriu lui Homer sau operelor lui. 2) Care este in maniera epopeilor lui Homer. 3) Care vadeste maretie; grandios; monumental. ◊ Ras ~ ras zgomotos, cu hohote, greu de potolit. /<fr. homerique

OLIMPIADA ~e f. 1) (in grecia antica) Perioada de patru ani dintre doua jocuri olimpice. 2) Competitie sportiva internationala complexa, organizata o data la patru ani; editie ordinara a jocurilor olimpice. 3) Concurs intre elevi la diverse obiecte de invatamant. 4) Trecere in revista a activitatii artistilor amatori. [G.-D. olimpiadei; Sil. -pi-a-] /<ngr. olimpiada, fr. olympiade, germ. Olympiade

OLIMPIC ~ca (~ci, ~ce) 1) Care tine de Olimp; propriu Olimpului. ◊ Jocuri ~ce a) competitii sportive in cinstea lui Zeus, organizate in grecia antica o data la patru ani; b) competitii sportive cu aceeasi periodi-citate, organizate in perioada moderna. 2) fig. v. OLIMPIAN. /<fr. olimpique

OSTRACISM n. 1) (in grecia antica) Judecata a poporului, prin care un cetatean, considerat ca fiind periculos pentru stat, era exilat pentru zece ani. 2) Decizie de excludere sau de indepartare de la putere a unei persoane sau a unei grupari politice. /<fr. ostracisme

PITICE adj. : Jocuri ~ jocuri organizate in grecia antica o data in patru ani, consacrate luptei zeului Apolo cu balaurul Piton. /<fr. pythiques

POLIS ~uri n. (in grecia antica) Forma de organizare social-politica si economica a societatii sclavagiste; oras-stat. /<ngr. polis

RAPSOD ~zi m. 1) (in grecia antica) Cantaret si recitator peregrin de poeme epice; aed. 2) Autor de poeme epice; poet epic. /<fr. r[h]apsode

RAPSODIE ~i f. 1) Compozitie muzicala instrumentala, de forma libera, care are la baza motive de inspiratie populara. 2) (in grecia antica) Fragment dintr-un poem epic recitat de un rapsod; cantec epic. [G.-D. rapsodiei] /<fr. r[h]apsodie

STRATEG ~gi m. 1) Comandant, bun cunoscator al strategiei militare. 2) Specialist in strategie. 3) (in grecia antica) Magistrat care era responsabil de toate operatiile militare. /<lat. strategus, ngr. stratigos, fr. stratege

TALANT ~ti m. (in grecia antica) 1) Unitate de masura a greutatii (egala cu aproximativ 26 kg). 2) Moneda (de aur sau argint) de diferite valori. /<sl. talantu, gr. talanton

TETRALOGIE ~i f. 1) Ansamblu de patru opere literare sau muzicale care apartin aceluiasi autor si sunt legate prin subiect, idee principala, eroi comuni. 2) (in grecia antica) Serie de patru piese de teatru (trei tragedii si o drama satirica) prezentata la concursurile publice. [G.-D. tetralogiei; Sil. te-tra-] /<fr. tetralogie

TRILOGIE ~i f. 1) (in grecia antica) Ansamblu de trei tragedii, ale caror subiecte continua. 2) Ansamblu de trei opere distincte, care formeaza o serie, elaborate de acelasi autor si caracterizat prin aceeasi tematica. [G.-D. trilogiei] /<fr. trilogie

ARCADIA s.f. Curent literar italian si european ale carui principii au fost elaborate de membrii academiei „Arcadia” (intemeiata la 1690) si care orientau poezia catre arta bucolica, simpla si clara a elegiei grecesti si latine. [Pron. -di-a. / < it. arcadia, cf. Arcadia – provincie din grecia antica, patria mitica a artei bucolice].

CHILIARH s.m. (Ant.) Comandant a o mie de militari in armatele greciei antice. [Pron. -li-arh. / < fr. chiliarque, cf. gr. chilioi – o mie, archein – a conduce].

COREUT s.m. Corist in teatrul antic grec. [Pron. -re-ut. / < fr. choreute, gr. choreutes]

DEMA s.f. 1. Impartire administrativa in grecia antica si in Imperiul bizantin. 2. Militie oraseneasca si functie politica in Bizant. [< fr. deme, cf. gr. demos – popor].

DEMIURG s.m. 1. Conducator al anumitor cetati antice. ♦ Nume dat in grecia antica mestesugarilor, precum si cantaretilor, medicilor si prezicatorilor. 2. Creator; principiu activ, fauritor al lumii in unele conceptii filozofice idealiste; (p. ext.) principiu creator. [Pron. -mi-urg. / < fr. demiurge, it. demiurgo, lat. demiurgus, gr. demiurgos – mestesugar].

DIONISII s.f.pl. (In grecia antica) Serbari in cinstea zeului Dionysos; dionisiace. V. bacanala. [Pron. di-o-. / < fr. dionysies].

DIRECTOIRE adj.n. Stil directoire = stil dezvoltat in timpul Directoratului in Franta, in special in decor, mobilier si moda, care se caracterizeaza prin inspiratia din vechea arta egipteana, Roma si grecia antica. [Pron. -toar. / < fr. directoire].

DOXOGRAF s.m. (In grecia antica) Autor care spicuia parerile filozofilor, expunandu-le pe probleme. [< fr. doxographe, cf. gr. doxa – parere, graphein – a scrie].

DROMOS s.n. 1. Nume dat in grecia antica unor terenuri speciale, destinate alergarilor in curse atletice. 2. Alee marginita de sfincsi la intrarea templelor egiptene. [< fr., gr. dromos].

ELEUSINE s.f.pl. (Ant.) Serbari in cinstea zeitei Ceres, care aveau loc in orasul Eleusis. [Pron. -le-u-. / cf. lat. eleusinia, gr. Eleusis – oras din grecia antica].

ENCOMION s.n. (Liv.) 1. Gen al poeziei lirice din grecia antica folosit pentru exaltarea meritelor cuiva; elogiu. [Pron. -mi-on, var. encomiu s.n. / < it. encomio, cf. gr. enkomion – discurs].

EPOPT s.m. (In grecia antica) Initiat in cultul secret eleusin. [< germ. Epopt, cf. gr. epoptes].

EUPATRIZI s.m.pl. (In grecia antica) Descendenti ai familiilor de cuceritori care formau clasa nobililor, detinatoare de pamanturi. [Sg. eupatrid. / < fr., gr. eupatrides].

HYBRIS s.n. (Lit.) Termen denumind excesul, violenta, considerate in literatura greaca antica una din sursele generatoare (alaturi de destin) ale conflictului si prabusirii eroului unei tragedii. [< gr. hybris].

LEPTON s.m. 1. (In grecia antica) Unitate monetara foarte mica. 2. Denumire generica pentru particulele atomice elementare cu masa de repaus mai mica decat cea a unui nucleon. (cf. engl., fr. lepton, gr. lepton)

ISODIU s.n. (Liv.) Cantec de intrare al corului satiric in teatrul antic grec. [Pron. -diu. / cf. it. isodio < gr. eisodios < eisodos – intrare].

KITHARA s.f. Instrument muzical cu coarde in grecia antica, asemanator cu lira. [< germ. Kithara, gr. kithara].

LEPTON s.m. 1. (In grecia antica) Unitate monetara foarte mica. 2. Moneda divizionara in grecia, egala cu a suta parte dintr-o drahma. 3. (Fiz.) Denumire generica pentru particulele elementare (electron, pozitron, neutrino, mezon etc.) [< germ. Lepton, fr. lepton].

LOGOS s.n. 1. (In filozofia materialista din grecia antica) Principiul ultim al lumii, al existentei. 2. (Astazi ironic) Cuvantare, discurs. [< gr. logos].

MEGARIC, -A adj. Scoala megarica = scoala filozofica idealista greceasca, intemeiata de Euclid din Megara, care cauta sa uneasca etica idealista a lui Socrate cu doctrina eleata asupra existentei imuabile, sustinand ca singura existenta reala ar fi binele imuabil. // s.m. si f. Adept al acestei scoli. [< fr. megarique, cf. Megara – oras in grecia antica].

MEGARON s.n. Incapere principala a casei de locuit in grecia antica. [< fr. megaron, gr. megaron].

OLIMPIADA s.f. 1. (In grecia antica) Intreceri si jocuri sportive care erau organizate in onoarea lui Zeus in cetatea Olimpia, la care participau concurenti din intreaga grecie. ♦ Perioada de patru ani care se scurgea intre doua serbari ale jocurilor olimpice si care a servit ca unitate de timp intre anii 775 i.e.n. si 392 e.n. 2. Competitie sportiva internationala care are loc din patru in patru ani; jocuri olimpice. ♦ (p. ext.) concurs international de matematica, fizica etc. organizat anual sau o data la doi ani pentru elevii din invatamantul liceal. [Pron. -pi-a-. / < fr. olympiade, cf. lat., gr. olympias].

OSTRACISM s.n. (In grecia antica) Alungare, indepartare temporara a unui cetatean din viata publica, pe care o hotara poporul prin vot scris pe o scoica; ostracizare. ♦ (Fig.) Proscriere; exilare, excludere. [< fr. ostracisme, cf. gr. ostrakon – cochilie].

PANELENIC, -A adj. Panelenistic. ◊ Serbari panelenice = serbari organizate in cinstea zeilor, la care participau tinerii veniti din toate partile greciei antice si la care aveau loc intreceri atletice, muzicale si poetice. [Cf. fr. panhellenique].

PEDOTRIB s.m. Maestru de gimnastica pentru copii in grecia antica. [< fr. pedotribe, cf. gr. paidotribes].

PERIACT s.n. 1. Balista mobila. 2. Masina care permitea schimbarea decorurilor in teatrul antic grec. [Pron. -ri-act. / < fr. periacte, gr. periaktos].

PINDARIC, -A adj. In maniera lirismului lui Pindar. ◊ Oda pindarica = forma de poezie cu strofe liber organizate, pline de elan, cu constructii lexicale indraznete. [< fr. pindarique, cf. Pindar – poet antic grec].

POLEMARH s.m. Comandant al armatei (din grecia antica). [< gr. polemarchos, cf. fr. polemarque].

POLIS s.n. 1. Oras-stat in grecia antica, cetatea intarita a conducatorului militar, care s-a transformat apoi intr-un centru economic si politic. 2. Oras, cetate, centru urban. [Pl. -suri. / cf. fr., it., gr. polis].

SCOLIE s.f. 1. Cantec aedic in grecia antica. 2. Adnotare gramaticala sau critica la un text clasic. 3. Remarca relativa la o problema, la o teorema rezolvata sau demonstrata anterior. [Gen. -iei. / < fr. scolie, cf. gr. scholion – nota].

TAXIARH s.m. (Ant.) Comandant al unei unitati din infanteria greaca. ♦ Comandant al unui corp de cavalerie sau al unei unitati navale din grecia antica. [Pron. -xi-arh. / < fr. taxiarque, gr. taxiarchos].

TAXIARHIE s.f. (Ant.) Demnitatea de taxiarh. ♦ Corp de pedestrasi in grecia antica. [Pron. -xi-ar-, gen. -iei. / < fr. taxiarchie].

THETI s.m.pl. (In grecia antica) Tarani care, pierzandu-si micile proprietati, erau siliti sa munceasca pe pamanturile aristocratilor sau sa vagabondeze, cersind. [< fr. thetes, cf. gr. thes].

THIAS s.n. Denumire data in grecia antica si in provinciile de limba greaca asociatiilor de credinciosi ai lui Dionysos. [< gr. thiasos – grup].

XOANON s.n. Statuie sculptata in trunchiul copacilor din epoca arhaica a greciei antice. [< fr., it., gr. xoanon].

XENELASIE s.f. Interzicere pentru straini in grecia antica de a sedea intr-un oras. [Gen. -iei. / < fr. xenelasie, gr. xenelasia < xenos – strain, elaunein – a vana].

ANTISTROFA s.f. 1. A doua stanta dintr-o poezie lirica, cantata de cor in teatrul antic grec. 2. (Ret.) Repetarea cuvintelor in ordine inversa in vers, in fraza etc. [< fr., lat., gr. antistrophe].

ARGONAUT s.m. 1. (Mit.) Nume dat eroilor antici greci care au plecat in Colchida (pe corabia „Argo”) sa aduca lana de aur. ♦ (Fig.) Navigator, indraznet. 2. (Zool.) Specie de molusca cefalopoda care traieste in marile calde. [Pron. -na-ut, pl. -uti. / < fr. argonaute, cf. gr. argonautes < Argos – polis in grecia antica, nautes – corabier].

ARHISTRATEG s.m. (In grecia antica) Comandant suprem al armatei. [< fr. archistratege, cf. gr. archistrategos].

ATARAXIE s.f. 1. (In filozofia antica greaca) Stare de liniste sufleteasca, libera de griji si temeri. 2. (Med.) Stare patologica de pasivitate a unui organ, a unei functii etc. [< fr. ataraxie, cf. gr. a – fara, taraxis – tulburare].

ATIC, -A adj. propriu Aticii, locuitorilor ei sau vietii acestora. ◊ Frumusete atica = frumusete desavarsita. ♦ Care se distinge prin bun-gust sau spirit. ◊ Sare atica = ironie subtila, spirit fin. [Cf. fr. attique, it. attico < Atica – provincie in grecia antica].

CORIFEU, -EE s.m. si f. 1. Conducatorul corului in tragedia si in comedia greaca antica. ♦ Cantaret solist al unui cor. ♦ Balerin care conduce un ansamblu de balet. 2. Om de seama, avand un rol conducator; fruntas intr-un domeniu oarecare al stiintei sau al artei. [< lat. coryphee, it. corifeo].

COROPLAST s.m. Modelor de figurine in pamant ars din grecia antica. [Cf. fr. coroplathe < gr. kore – fata, plastes – formator].

DEMOS s.n. (In grecia antica) Poporul de rand, o parte a populatiei libere care nu facea parte din aristocratie. [Pl. -suri. / cf. gr. demos – popor].

ELEUTERIE s.f. (Ist.) Guvernare libera a unui stat din grecia antica. ♦ (La pl.) Serbari care se celebrau in amintirea unei victorii. [Pron. -le-u-, gen. -iei. / < fr. eleutherie, gr. eleutheria – libertate].

EPONIM s.m. Magistrat care, in cetatile greciei antice si in vechea Roma, dadea numele sau anului; (mai ales) primul dintre cei noua arhonti ai Atenei sau unul dintre cei doi consuli ai Romei, care dadea numele sau anului. // adj. Care da numele sau unui loc, unui oras etc. [< fr. eponyme, cf. gr. epi – pe, onoma – nume].

pindaricesc, pindariceasca, adj. (inv.; despre poezii, versuri) care e scris in maniera poetului antic grec Pindar; pindaric.

MELODRAMA s.f. 1. (Lit.) Dialog cantat in tragedia antica greaca, intre corifeu si un personaj. 2. Piesa de teatru cu actiune complicata, neverosimila, cuprinzand scene de groaza ce alterneaza cu scene comice. ♦ Parte a unei lucrari dramatice, combinata cu muzica. [< fr. melodrame, it. melodramma, cf. fr. melos – cantec, drama – actiune].

PITAGORISM s.n. Curent filozofic idealist din grecia antica, intemeiat de Pitagora, care sustine ca esenta tuturor lucrurilor sunt numerele, simbolurile, ca intregul univers constituie o armonie de numere. [Cf. fr. pythagorisme < Pitagora – filozof si matematician grec din antichitate].

RAPSOD s.m. Cantaret care colinda orasele greciei antice recitand fragmente din poeme epice. V aed. ♦ (Astazi) Poet epic, bard. [Cf. fr. rhapsode, gr. rhapsodos].

SOFIST, -A s.m. si f. Denumire data in grecia antica profesorilor care predau contra plata filozofia si arta retoricii si care au devenit mai tarziu simpli retori venali, gata sa demonstreze orice. ♦ (Astazi) Cel care face uz de sofisme. [Cf. fr. sophiste, gr. sophistes – intelept].

SPARTAN, -A adj. Propriu spartanilor; aspru, sever. // s.m. si f. 1. Locuitor al Spartei, spartiat. 2. (Fig.) Om auster, cu moravuri severe. [Cf. Sparta – oras in grecia antica].

STOICISM s.n. 1. Curent filozofic creat de Zenon in sec. IV i.e.n. in grecia antica, care continea elemente materialiste in conceptia despre natura si in teoria cunoasterii, dar care in domeniul eticii se mentinea pe pozitii idealiste, propovaduind supunerea fata de soarta si considerand drept conditie a fericirii eliberarea de pasiuni si linistea spiritului. 2. Tarie, fermitate sufleteasca in fata greutatilor vietii. [Pron. sto-i-. / cf. fr. stoicisme].

STROFA s.f. (In tragedia greaca antica) Partea cantata de cor in timp ce se deplasa de la stanga la dreapta scenei. ♦ Fiecare dintre diviziunile unei poezii (lirice), formata din mai multe versuri. [< gr. strophe, cf. it. strofa, fr. strophe].

TRILOGIE s.f. (Ant.) Reunire de trei tragedii ale caror subiecte constituie fiecare urmarea celui precedent si pe care le prezentau concurentii la concursurile dramatice din grecia antica. ♦ Serie de trei opere literare avand personaje comune si reprezentand trei momente succesive din viata acestora. [Gen. -iei. / < fr. trilogie, it., gr. trilogia].

elen (elena), adj. – Din grecia antica. – Var. (inv.) elin. Gr. Ἔλληνος (sec. XVI). – Der. elenic, adj.; helenism, s. n.; elenist, s. m.; eleniza, vb.; elinesc, adj. (inv., elen, grec; pagin); elineste, adv. (in greceste).

AED s. m. (in grecia antica) poet-cantaret care isi recita propriile-i versuri in acompaniament de lira. (< fr. aede, gr. aoidos)

AMFICTIONIE s. f. uniune de triburi sau de orase-state, creata in jurul sanctuarului unei divinitati, in grecia antica, in vederea apararii intereselor comune si a judecarii diferendelor ivite intre ele. (< fr. amphictyonie, gr. amphiltyones)

ARGONAUT s. m. 1. (mit.; pl.) eroi antici greci care au plecat in Colchida (pe corabia „Argo”) in cautarea lanii de aur. 2. (fig.) navigator indraznet. 3. molusca cefalopoda din marile calde. (< fr. argonaute, gr. argonautes)

ARHISTRATEG s. m. (in grecia antica) comandant suprem al armatei. (< fr. archistratege, gr. arkhistrategos)

AUTOCRATOR s. m. 1. titlu dat, in grecia antica, detinatorilor unei autoritati absolute. 2. bazileu ~ = (la Bizant) titlu oficial al imparatului. (< fr. autocrator, gr. autokrator)

CHILIARH s. m. (in grecia antica) comandant a o mie de militari. (< fr. chiliarque)

CORIBANT s. m. 1. (in grecia antica) preot al zeitei Cibele, cu un cult o*******c. 2. (fig.) chefliu, petrecaret. (< fr. corybante, gr. korybas, -antos)

CORINTIC, -A adj. din Corint; corintian. ♦ ordin ~ = ordin arhitectonic din grecia antica caracterizat prin coloane zvelte decorate cu caneluri, cu capitelul inalt, impodobit cu sculpturi reprezentand frunze de acanta in voluta. (< germ. korinthisch)

DEMAGOG, -A s. m. f. 1. (in grecia antica) conducator al unei grupari democratice. 2. cel care cauta sa-si creeze popularitate prin discursuri bombastice, promisiuni mincinoase etc. (< fr. demagogue)

DEMOS s. n. (in grecia antica) poporul de rand, o parte a populatiei libere. (< gr. demos)

DIADA s. f. 1. principiu metafizic al dualitatii, la filozofii antici greci, opus monadei. 2. (in psih. sociala) orice relatie dintre doua persoane, sub raportul interactiunii. 3. (mat.) grup de doua marimi legate cu ocazia aceleiasi operatii. 4. (biol.) cele doua celule rezultate din prima diviziune meiotica. 5. (in versificatie) grup armonic de doua vocale. (< fr. dyade)

DIONISII s. f. pl. (in grecia antica) serbari in cinstea zeului Dionysos; serbari dionisiace. (< fr. dionysies)

DORIC, -A adj. 1. ordin ~ = ordin arhitectonic in grecia antica, caracterizat prin robustete si sobrietate, prin coloane fara baza, cu friza decorata cu triglife si metope. ◊ (despre elemente arhitecturale, cladiri) in stil doric. 2. (muz.) mod ~ = mod melodic a carui scara muzicala se deosebeste de cea a modului minor natural prin faptul ca treapta a 4-a urcata, in loc sa formeze cu tonica o sexta mica, formeaza o sexta mare. (< fr. dorique, lat. doricus, gr. dorikos)

DOXOGRAF s. m. (in grecia antica) autor care spicuia parerile filozofilor, expunandu-le pe probleme. (< fr. doxographe)

DROMOS s. n. 1. (in grecia antica) pista speciala destinata alergatorilor, in cursele atletice. 2. culoar de acces in casele mesopotamiene, miceniene sau cretane si in mormintele feniciene. 3. alee marginita de sfincsi la intrarea in templele egiptene. (< fr., gr. dromos)

EFEB s. m. 1. (in grecia antica) tanar intre 17 si 18 ani care isi facea educatia intr-o efebie. 2. adolescent; (p. ext.) tanar de o deosebita frumusete. (< fr. ephebe, lat. ephebus, gr. ephebos)

EFEBIE s. f. (in grecia antica) colegiu de educatie civila si militara a efebilor. (< fr. ephebie, gr. ephebia)

ELADIC, -A adj. referitor la civilizatia si cultura egeeana din Elada (grecia antica). (< engl. helladic, germ. helladisch)

ELEN, -A adj., s. m. f. (locuitor) din grecia antica (Elada). ◊ s. f.; in forma elina) limba greaca veche. (< fr. hellene)

ELENISM s. n. 1. perioada in istoria si civilizatia societatii sclavagiste a popoarelor din bazinul Marii Mediterane, intre epoca cuceririlor lui Alexandru Macedon si caderea imperiului acestuia sub stapanirea romana, prin amestecul formelor grecesti de organizare politica, culturale, religioase cu cele orientale. ◊ cultura greciei antice si influentele exercitate de ea. 2. expresie specifica limbii elene. (< fr. hellenisme)

ELEUSIN, -A I. adj. din Eleusis (grecia antica). II. s.f. pl. serbari in cinstea zeitei Demeter. (< lat. eleusinus)

ELEUTERIE s. f. 1. guvernare libera a unui stat din grecia antica. 2. (pl.) serbari care se celebrau in amintirea unei victorii. (< fr. eleutherie, gr. eleutheria, libertate)

ENCOMION s. n. 1. gen al poeziei lirice din grecia antica folosit pentru exaltarea meritelor cuiva; lauda publica si solemna, discurs la sarbatorirea cuiva. 2. cantec de lauda adresat cuiva; panegiric, elogiu. (< gr. enkomion, discurs)

EPIROT, -A adj., s. m. f. (locuitor) din Epir. ◊ (s. n.) dialect grec antic. (< fr. epirote)

EPOPT s. m. (in grecia antica) initiat in cultul secret eleusin. (< germ. Epopt, gr. epoptes)

ERISTIC, -A I. adj. referitor la eristica. ♦ scoala ~a = nume dat scolii filozofice din Megara (grecia antica), datorita inclinarii ei spre controverse. II. s. m. f. adept al eristicii. III. s. f. arta de a controversa, cu argumente subtile sau artificii sofistice. (< fr. eristique, gr. eristikos)

EUPATRIZI s. m. pl. (in grecia antica) descendenti ai familiilor de cuceritori, clasa nobililor detinatori de pamanturi. (< fr., gr. eupatrides)

GEOMORI s. m. pl. oligarhia rurala in grecia antica. (< fr. geomores)

GIMNAZIU s. n. 1. (in grecia antica) institutie de invatamant public pentru exercitii atletice. 2. (la noi, in trecut) scoala secundara cu patru clase, cursul inferior al liceului; (astazi) ciclul al doilea al scolii generale (clasele V-VIII). (< lat. gymnasium, germ. Gymnasium, fr. gymnase)

GRAMATIST s. m. invatator (care preda alfabetul) in scolile elementare din grecia antica. (< fr. grammatiste, gr. grammatistes)

HETAIRA s. f. 1. curtezana in grecia antica. 2. p*********a. (< fr. hetaire, gr. hetaira)

HETAIRIE s. f. 1. (in grecia antica) asociatie aristocratica, adesea secreta, cu caracter politic. 2. (in Imperiul Bizantin) corp de garda imperiala compus din mercenari straini. 3. (in grecia moderna) societate literara sau politica; eterie. (< fr. hetairie, gr. hetaireia)

HIPARH² s. m. (in grecia antica) comandant al unei unitati de cavalerie. (< fr. hipparque)

HOPLIT s. m. (in grecia antica) infanterist dotat cu o armura grea, cu un scut mare si cu lance. (< fr. hoplite, lat. hoplites)

HOPLOMAC s. m. (in grecia antica) gladiator greu inarmat. (< fr. hoplomaque, lat. hoplomachus)

IMN s. n. 1. (in grecia antica) poezie, cantec solemn in care erau preamariti zeii sau eroii legendari. ◊ specie a liricii cetatenesti in care e celebrat un erou, un eveniment deosebit etc. ◊ cantec solemn care reprezinta simbolul unitatii de stat sau de clasa. 2. cantec de lauda festiv sau ocazional; (p. ext.) cantec religios de slavire a divinitatii. (< fr. hymne, lat. hymnus, gr. hymnos)

ISODIU s. n. cantec de intrare al corului, satiric, in teatrul antic grec. (< it. isodio, gr. eisodos)

MEGARON s. n. (in grecia antica) incapere principala a casei de locuit, delimitata la intrare de doua ziduri sau siruri de coloane formand o veranda. (< fr. megaron, fr. megaron)

MELODRAMA s. f. 1. (in tragedia antica greaca) dialog cantat intre corifeu si un personaj. 2. drama care utiliza acompaniamentul muzical pentru a marca intrarea sau iesirea personajelor din scena. 3. opera dramatica scrisa intr-un stil emfatic, cu actiune complicata, neverosimila, in care comicul alterneaza cu dramaticul. (< fr. melodrame)

METEC s. m. (in grecia antica) strain stabilit intr-un polis, lipsit de drepturi politice. (< fr. meteque)

NEOCOR s. m. 1. pazitor al unui templu in grecia antica. 2. cetate care avea sub obladuirea sa un templu al unei divinitati insemnate sau al cultului imperial. 3. preot administrator al unui sanctuar (la catolici). (< fr. neocore, gr. neokoros)

ORFISM s. n. 1. curent religios din grecia antica care preconiza dualismul suflet-corp si credinta in metempsihoza. 2. miscare artistica, partial influentata de f********l italian, care, prin folosirea culorilor pure, crea impresia de miscare si luminozitate, anuntand astfel arta abstracta. (< fr. orphisme)

OSTRACISM s. n. 1. (in grecia antica) indepartare temporara a unui cetatean din viata publica, pe care o hotara poporul prin vot scris pe o scoica. 2. (fig.) proscriere; ostracizare. (< fr. ostracisme)

PAIDEIA s. f. educatie a spiritului uman, in grecia antica, prin studiul filozofiei si stiintei. (< gr. paideia)

PANELENIC, -A adj. referitor la panelenism. ♦ serbari e = serbari organizate in cinstea zeilor, la care participau tineri veniti din toate partile greciei antice si la care aveau loc intreceri atletice, muzicale si poetice. (< fr. panhellenique)

PARADROM s. n. 1. (in grecia antica) loc deschis in care avansau luptatorii. 2. loc de exercitii gimnastice. (< fr. paradrome, gr. paradromos)

PEDOTRIB s. m. (in grecia antica) antrenor de gimnastica pentru copii. (< fr. pedotribe, gr. paidotribes)

PENTACORD s. n. 1. instrument cu cinci coarde, in grecia antica, asemanator unei lire. 2. (muz.) sistem de cinci sunete succesive, formand o cvinta perfecta. (< fr. pentacorde, lat. pentachrodus)

PERIACT s. n. 1. balista mobila. 2. masina care permitea schimbarea decorurilor in teatrul antic grec. (< fr. periacle, gr. periaktos)

PITAGORISM s. n. curent filozofic din grecia antica, intemeiat de Pitagora, care sustine ca esenta tuturor lucrurilor sunt numerele, simbolurile, ca intregul univers constituie o armonie de numere. (< fr. pythagorisme)

POLEMARH s. m. comandant al armatei (in grecia antica). (< fr. polemarque, gr. polemarkhos)

POLIS s. n. (in grecia antica) oras-stat, cetate intarita a conducatorului militar, care s-a transformat apoi intr-un centru economic si politic. (< gr. polis)

RAPSOD s. m. 1. (in grecia antica) cantaret popular care colinda orasele recitand fragmente din poeme epice. 2. poet (epic); bard. (< fr. rapsode)

RAPSODIE s. f. 1. (in grecia antica) episod din poemele homerice, recitat si cantat in public de rapsozi. 2. scriere lirica in versuri, fantezista si sentimentala, de un colorit pitoresc. ◊ lucrare din fragmente luate din diferite scrieri. 3. piesa instrumentala scrisa pentru pian sau orchestra intr-o forma libera, pe teme folclorice. (< fr. rapsodie)

SCOLIE s. f. 1. cantec aedic in grecia antica, cu acompaniament instrumental. 2. adnotare gramaticala sau critica la un text clasic. 3. remarca relativa la o problema, la o teorema rezolvata sau demonstrata anterior. (< fr. scolie)

SICOFANT¹ s. m. 1. (in grecia antica) nume dat la Atena celor care denuntau pe contrabandistii de smochine; (p. ext.) denuntator. (< fr. sycophante, lat. sycophanta, gr. sykophantes)

SOFIST, -A s. m. f. 1. (in grecia antica) profesor de filozofie si arta retoricii, platit, gata sa demonstreze orice. 2. cel care face uz de sofisme. (< fr. sophiste, lat. sophista)

STATER s. m. (in grecia antica) moneda de aur sau argint valorand intre doua si patru drahme. (< fr. statere, lat., gr. stater)

STOIC, -A I. adj. 1. referitor la stoicism. ♦ scoala ~a = scoala filozofica intemeiata de Zenon in sec. IV a. Chr. in grecia antica, care continea elemente materialiste in conceptia despre natura si in teoria cunoasterii, dar care in domeniul eticii se mentinea pe pozitii idealiste, propovaduind supunerea fata de soarta. 2. ferm, neclintit. II. s. m. f. 1. adept al stoicismului. 2. om cu multa tarie sufleteasca. (< fr. stoique, lat. stoicus)

STRATEG s. m. 1. (in grecia antica) general, comandant al unui polis; fiecare din cei 1⁰ magistrati supremi ai Atenei, alesi pe un an. 2. comandant de osti cunoscator al strategiei. 3. cel care conduce cu competenta un oarecare numar de operatii, care se descurca cu abilitate in anumite situatii politice. (< fr. stratege, lat. strategus, gr. strategos)

STROFA s. f. 1. (in tragedia greaca antica) partea cantata de cor, precedand antistrofa si epoda. 2. fiecare dintre diviziunile unei poezii, din mai multe versuri. (< fr. strophe, lat. stropha)

TAXIARH s. m. (in grecia antica) comandant al unei unitati de infanterie. ◊ comandant al unui corp de cavalerie sau al unei unitati navale. (< fr. taxiarque, gr. taxiarkhos)

TAXIARHIE s. f. (ant.) demnitate de taxiarh. ◊ corp de pedestrasi in grecia antica. (< fr. taxiarchie)

THETI s. m. pl. (in grecia antica) tarani care, pierzandu-si micile proprietati, erau siliti sa munceasca pe pamanturile aristocratilor sau sa vagabondeze. (< fr. thetes)

TRILOGIE s. f. 1. reunire de trei tragedii, ale caror subiecte constituiau fiecare urmarea celui precedent, prezentate la concursurile dramatice din grecia antica, in cinstea lui Dionysos. 2. serie de trei opere literare sau muzicale care formeaza o unitate. (< fr. trilogie)

TANAGRA, tanagrale, s. f. Nume dat statuetelor artistice de pamant ars, facute in grecia antica (iar mai tarziu in toata lumea greco-romana). – Fr. tanagra.

ARGOS, polis in grecia antica (NE Peloponesului), intemeiat la inceputul milen. 2 i. Hr.; centrul politic si si cultural al Argolidei.

AULIDA, port in grecia antica, in Beotia (E greciei centrale), de unde a pornit, potrivit legendei, flota grecilor in razboiul troian. Azi Vathy (grecia).

AMFICTION, amfictioni, s. m. (In grecia antica) Membru al unei amfictionii. [Pr.: -ti-on] – Din fr. amphictyon.

AMFICTIONIE, amfictionii, s. f. (In grecia antica) Unitate de triburi sau asociatie de orase-state, grupate in jurul unui sanctuar comun. [Acc. si: amfictionie. – Pr.: -ti-o-] – Din fr. amphictyonie.

AED, aezi s. m. Poet-cantaret din grecia antica. – Fr. aede (< gr.).

BELOCH, Karl Julius (1854-1929), istoric german. Specialist in istoria greciei antice („Istoria greciei”).

BEZDECHI, Stefan (1888-1958, n. Ploiesti), filolog roman. M. coresp. al Acad. (1945), prof. univ. la Cluj. Clasicist. Traduceri (Euripide, Xenofon, Platon, Lucian de Samota) si studii despre cultura antica („Ginduri si chipuri din grecia antica”).

AGORA s. f. Piata publica in orasele greciei antice; p. ext. adunare a poporului care se tinea in aceasta piata. – Fr. agora (< gr.).

ANTISTROFA, antistrofe, s. f. A doua stanta a unei poezii lirice, cantata de cor in teatrul antic grec. – Fr. antistrophe.

ARGONAUT, argonauti, s. m. 1. (Mitol.) Nume dat unor eroi antici greci care au calatorit pe corabia Argo spre Colchida. ♦ Fig. Navigator indraznet. 2. Specie de molusca cefalopoda din apele tropicale (Argonauta argo). – Dupa fr. argonaute (< gr.).

CHERONEEA, oras in grecia antica (Beotia). In 338 i. Hr., Filip II a obtinut aici victoria asupra atenienilor si tebanilor, instaurind hegemonia Macedoniei in lumea greaca.

CHITON (‹ gr.) s. n. (In grecia antica) Piesa principala a imbracamintei ce consta dintr-o tunica (camasa) din in sau lina care se purta direct pe piele. Se prindea pe umarul sting cu o fibula, in talie era strins cu un cordon si se drapa dupa dorinta.

CIRENAICII (‹ fr., lat.) s. m. pl. Adeptii scolii filozofice socratice din grecia antica (scoala Cirenaica); intemeiata de Aristip din Cirene in sec. 4 i. Hr., care preconiza, in planul etic, cultivarea rationala a placerilor (hedonismul) drept scop al vietii.

DODONA (in grecia antica), celebru sanctuar si oracol, situat in orasul cu acelasi nume din zona centrala a Epirului (NV greciei). Dedicat lui Zeus, rivaliza ca importanta cu cel din Delfi.

COMEDIE¹ (‹ lat., fr.) s. f. 1. Specie a genului dramatic, nascuta, ca si tragedia, in grecia antica, din cultul lui Dionysos, al carei subiect si deznodamint provoaca risul si care satirizeaza relatiile sociale si etice (c. de moravuri), tipuri umane (c. de caracter) sau poate lua nastere din succesiunea unor intimplari neasteptate si hazlii (c. de situatii sau bufa). Ilustrata in antichitate de Aristofan, Plaut si in epoca moderna de Shakespeare, Moliere, Goldoni, Gogol, I.L. Caragiale, Labiche s.a. ◊ Comedia umorilor = satirica realista de la sfirsitul sec. 16, bazata pe „teoria umorilor”, elaborata de Ben Jonson. Aceasta a preluat conceptia medievala potrivit careia factura psihologica a omului e determinata de „umori” sau pasiuni si a creat personaje ce se comporta, indiferent de imprejurari, potrivit cu „umoarea” care predomina in corpul lor. 2. (Fig. Prefacatorie, falsitate, ipocrizie.

PATERE QUAM IPSE FECISTI LEGEM (lat.) suporta legea pe care tu insuti ai facut-o – Varianta latina a unei sentinte atribuite lui Pittacos, unul dintre cei sapte intelepti ai greciei antice.

RAZBOAIELE MEDICE, denumire a conflictelor armate desfasurate intre anii 500 si 449 i. Hr. pentru hegemonie in bazinul oriental al Marii Mediterane, intre statele grecesti pe de o parte si Imp. Persan pe de alta parte. Terminate cu victoria grecilor. V. grecia antica.

RAZBOIUL PELOPONESIAC, denumirea conflictului dintre Atena si Sparta pentru suprematia in lumea greaca (431-404 i. Hr.), terminat cu victoria Spartei si instaurarea regimului oligarhic la Atena. V. si grecia antica.

SOFIST, -A (‹ fr., gr.) subst. 1. S. m. Denumire data in grecia antica, in perioada clasica (sec. 5 i. Hr.) filozofilor presocratici care ii invatau pe tinerii atenieni cum sa foloseasca logica si retorica pentru a-si invinge oponentii in orice controversa. Folosirea mai mult a retoricii si unei logici precare si pline de tertipuri argumentative impreuna cu perceperea de bani le-au adus dezaprobarea din partea lui Socrate si Planton. Pe de alta parte, este evident aportul lor in ce priveste incurajarea gandirii independente in lumea greaca. Cei mai cunoscuti s. sunt Protagoras, Gorgias, Prodicos, Hippias si Antifon. 2. S. m. si f. Persoana care, intr-o discutie, intr-o demonstratie, uzeaza de sofisme.

OBOL (‹ fr., lat.; gr. obolos) s. m., s. n. 1. s. m. (In grecia antica) Varga tetraedica din fier care a servit ca unitate baneasca pana la aparitia monedelor. ♦ Masura pentru greutate. ♦ Moneda de argint, mai tarziu de arama, egala cu a sasea parte dintr-o drahma. ◊ Obolul lui Caron = potrivit legendei, este moneda platita de sufletul celui mort luntrasului Caron, la trecerea peste Aheron, in imparatia subpamanteana a lui Hades. ♦ (In Europa medievala) Moneda de argint egala cu jumatate dintr-un dinar. 2. s. m. (In Evul Mediu, in Tarile Romane) Moneda de argint sau de arama, cu diferite valori. 3. s. n. Contributie modesta in bani; fig. contributie de orice natura.

AGRIGENTO, oras in Italia (Sicilia); 56,4 mii loc. (1989); Ind. alim. Centru agricol si comercial. Temple dorice din sec. 6-5 i. Hr. (templul Concordiei, al lui Iupiter, al Dioscurilor). Festival folcloric. In antic., colonie greaca (Akragas, sec. 6-5 i. Hr.), apoi cartagineza (sec. 4-3 i. Hr.), de sarazini (828), de normanzi (1087). Si-a luat numele actual in 1927.

BALCIC, oras in NE Bulgariei, pe Coasta de Argint, la S de capul Caliacra; 12,2 mii loc. (1982). Statiune balneoclimaterica pe tarmul Marii Negre. Castel cu parc si paraclisul „Stella Maris” in stil bizantin, inspirat din arhitectura bisericii domnesti de la Curtea de Arges, cu fresce interioare, care au apartinut (resedinta de vara) reginei Maria a Romaniei. In antic. colonia greaca Dionysopolis infiintata de colonisti din Milet in sec. 6 i. Hr. Intre 1913 si 1940, situata in Cadrilater, a apartinut Romaniei.

BEOTIA, prov. antica in grecia centrala, cu capitala la Teba. Aliata a Imp. Persan impotriva grecilor. B. a cunoscut o scurta perioada de inflorire la sfirsitul sec. 4 i. Hr.

MISTER¹, mistere, s. n. 1. Ceea ce este (inca) necunoscut, neinteles sau descoperit; taina; secret. 2. Dogma crestina pe care biserica o considera inaccesibila ratiunii omenesti. 3. (La pl.) Ritualuri religioase in grecia si Roma antica la care participau doar cei initiati. 4. (La pl.) Lucrare dramatica specifica evului mediu, cu caracter religios sau laic, reprezentata cu prilejul unor sarbatori (religioase). [Var.: (inv.) misteriu s. n.] – Din fr. mystere, lat. mysterium.

STOICISM s. n. 1. Curent filozofic in grecia si Roma antica, care continea elemente materialiste in ceea ce priveste problema cunoasterii si care in domeniul eticii sustinea ca oamenii trebuie sa traiasca potrivit ratiunii, sa renunte la pasiuni si la placeri, sa considere virtutea ca singurul bun adevarat si sa se dovedesca neclintiti in fata vicisitudinilor vietii. 2. Tarie, fermitate morala in incercarile vietii. [Pr.: stoj-] – Din fr. stoicisme.

MISTER s.n. 1. Ritual religios secret in grecia si Roma antica, la care participau numai cei initiati. ♦ Taina; secret. 2. Doctrina religioasa care nu era impartasita decat unui numar restrans de initiati. ♦ Dogma religioasa crestina care trebuie primita asa cum este data si care se crede a fi inaccesibila ratiunii omenesti. 3. (In evul mediu in tarile catolice) Drama religioasa cu subiect biblic si hagiografic. [Cf. fr. mystere, lat. mysterium – lucru ascuns].

MISTER¹ s. n. 1. (pl.) ritual religios secret in grecia si Roma antica, la care participau numai cei initiati. 2. doctrina religioasa care nu era impartasita decat unui numar restrans de initiati. ◊ dogma religioasa crestina care trebuie primita asa cum este si care se crede a fi inaccesibila ratiunii. 3. lucrare dramatica medievala cu subiect biblic si hagiografic. 4. ceea ce este necunoscut, neinteles, inca inexplicabil; taina; secret. (< fr. mystere, lat. mysterium, gr. mysterion)

NOMA² s. f. diviziune administrativa in Egiptul antic si in grecia actuala. (< fr. nome, gr. nomos)

PALESTRA s. f. 1. (in grecia si Roma antica) loc special amenajat pentru exercitii fizice 2. scoala ateniana de educatie fizica, frecventata de absolventii scolii de gramatica si a celei de kitara. (< fr. palestre, lat. palaestra, gr. palaistra)

APIAN (APPIANUS) (c. 100-162 d. Hr.), istoric al Romei antice, de origine greaca. Op. pr.: „Istoria romana”, in 24 de carti, pastrata fragmentar.

PAEONIA, regiune antica in N greciei, Macedoniei si V Bulgariei actuale, pe valea raului Vardar. Invadata succesiv de persani (490 i. Hr.) si macedoneni (358 i. Hr.), a devenit parte a prov. romane Macedonia (148 i. Hr.), iar mai tarziu a fost inclusa in Imperiul Bizantin.

GNOMIC, -A, gnomici, -ce, adj. 1. (Despre scrieri) Care cuprinde maxime, sentinte, reflectii, sfaturi morale. ◊ Poeti gnomici = poeti din grecia (si din Roma) antica, autori ai unor opere gnomice (1). 2. (Lingv.; despre unele timpuri verbale) Care indica actiunea sub forma generala sau care se indeplineste indiferent de timp. – Din fr. gnomique.

PALESTRA, palestre, s. f. 1. (In grecia si in Roma antica) Loc special destinat pentru practicarea gimnasticii, luptelor etc. 2. Scoala de educatie fizica in Atena antica, urmata de baietii in varsta de 13-15 ani, dupa absolvirea scolii de gramatica si a celei de chitara. – Din lat. palaestra.

PALESTRA ~e f. (in grecia si in Roma antica) 1) Loc special amenajat pentru diferite probe si intreceri sportive. 2) Scoala de educatie fizica pentru baieti. /<lat. palaestra

AHAIA 1. Denumirea antica a tinutului din grecia situat in N Peloponesului, extinsa in sec. 2 i. Hr. si asupra greciei centrale si de S. 2. Prov. romana creata in anul 27 d. Hr. de August. 3. Principat latin, fondat de cruciati in Pelopones (sec. 13-15), numit si Principatul de Morea.

IONIAN, -A adj. Care se refera la Ionia antica. ◊ Scoala ioniana = orientare in filozofia greaca din sec. VII-VI i.e.n., care opunea reprezentarilor mitologice traditionale despre lume o conceptie materialist-naiva. [Pron. i-o-ni-an, pl. -ieni, -iene. / cf. fr. ionien].

CHERSONES 1. C. Tracic, denumire antica a reg. situate in N bazinului M. Egee, in actuala Pen. Gallipoli. Colonizat de ionieni la sfirsitul sec. 8 i. Hr., a constituit un important punct de contact intre civilizatia greaca si cea sud-tracica. 2. C. Tauric, denumire antica a Pen. Crimeea. Cetatile grecesti ale C.T. au creat in sec. 5 i. Hr. Regatul Bosporan sau Bosporul Cimmerian, cu resed. la Panticapaion (azi Kerci). Cucerit de Regatul Pont, condus de Mithridates VI Eupator. C.T. a fost anexat apoi de catre Roma (63 i. Hr.). 3. Colonie greceasca in Pen. Crimeea, in apropierea actualului oras Sevastopol, fundata in sec. 5 i. Hr. A intretinut legaturi comerciale cu orasele grecesti din Dobrogea, Histria, Tomis si Callatis.

antic, -a adj., pl. f. e (lat. antiquus). Foarte vechi: la Pompeji se vad ruine antice. Fig. Care are calitatile lucrurilor de acelasi fel la cei vechi: simplicitate antica. S. m. pl. Cei vechi (mai ales grecii si Romanii). S. f., pl. i si e. Obiect vechi (mai ales moneta [!]) de sute sau mii de ani. Fig. Iron. Persoana batrina sau cu obiceiuri invechite. – Fals antic.

BARBU, Nicolae I. (n. 1908, sat Cirstanesti, jud. Vilcea), filolog roman. Prof. univ. la Bucuresti. Lucrari de lingvistica („Sintaxa limbii romane dupa metoda istorico-stilistica”, „Tema latina”), studii consacrate literaturilor antice („Dualismul tragediei lui Sofocle”, „Valori umane in literatura greaca”).

PAESTUM, oras antic din S Italiei (Campania), la S de Napoli, colonie greaca fondata (650 i. Hr.) de colonisti proveniti din Sibaris sub numele de Poseidonia. Cucerit de lucani (400 i. Hr.), P. a primit numele de Paiston si a intrat in stapanirea Romei (273 i. Hr.) cu numele de P. Decade la inceputul Imperiului. Ruinele zidurilor si ale portilor orasului, temple (bazilica, templul Herei; asa-numitul templu al lui Poseidon, in stil doric, sec. 6-5 i. Hr.), amfiteatru. In afara orasului, la N si la S – necropole si morminte risipite („Mormantul scufundatorului” cu fresce din sec. 4). Intregul complex arheologic apartine din 1998 patrimoniului cultural universal.

ARISTOFANIC, -A adj. (Lit.) In genul lui Aristofan. // s.m. Tetrametru anapestic, folosit adesea de Aristofan in comediile sale. ♦ Vers antic format dintr-un dactil si doi trohei. [Cf. Aristofan – poet comic grec din antichitate].

CIRENAICA (CYRENAICA), reg. istorica in Africa de Nord, pe terit. actual al Libiei. Colonizata de greci, care, au fundat orasele Cirene, Arsinoe, Benerice, Ptolemaios si Apollonia, cunoscute in antic. sub numele de Pentapolis. Cucerita de romani si transformata in prov. romana, cu cap. la Cirene (74 i. Hr.). Terit C., cunoscut si sub numele de Libia, a fost cucerit de arabi (641), apoi impreuna cu Tripolitania a fost anexat de catre Imp. Otoman (sec. 16). Sub dominatie italiana (1912-1942). Aici au avut loc importante lupte (1940-1942) in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Din 1951 a intrat in componenta Libiei.

CALLATIS, oras antic fundat in sec. 6 i. Hr., pe coasta de V a Marii Negre de colonisti greci din Heracleea Pontica. Centru infloritor in timpul dominatiei romane in Dobrogea, isi inceteaza existenta la inceputul sec. 7. Azi Mangalia, jud. Constanta.

grec² greaca (greci, grece) m. si f. 1) la pl. Popor stravechi, ramura a triburilor indo-europene, care a jucat un rol important in crearea civilizatiei antice. 2) Persoana facand parte din acest popor. 3) Persoana care face parte din populatia de baza a greciei sau este originara din grecia. /<lat. Graecus

BASILEU s.m. 1. (In grecia homerica) Titlu purtat de conducatorii tribali. ♦ Titlu al celui de-al doilea arhonte in Atena antica. 2. (Ist.) Titlu oficial al regilor persani pana la cucerirea araba. 3. Titlu purtat de imparatii bizantini; persoana avand acest titlu. [Var. bazileu s.m. / < fr. basileus, cf. gr. basileus – rege].

ARISTARH din Samothrace (c. 215-145 i. Hr.), critic si filolog grec. Prototipul criticului sever, dar drept. Opera vasta (peste 800 titluri) si variata (editii critice, comentarii ale autorilor antici, tratate de morfologie si sintaxa).

IONIAN, -A adj. referitor la Ionia antica. ◊ propriu ionienilor. ♦ dialect ~ = unul dintre principalele dialecte ale limbii grecesti, vorbit in Ionia; scoala ~a = orientare in filozofia greaca din sec. VII-VI a. Chr., care opunea reprezentarilor mitologice traditionale despre lume o conceptie materialist-naiva. (< fr. ionien)

SAFIC, -A adj. Vers safic = vers endecasilabic cu cinci picioare, cu cezura dupa al doilea picior, folosit in poezia lirica antica; strofa safica = strofa compusa din trei versuri safice si unul adonic. [Cf. fr. saphique, lat. sapphicus, gr. sapphikos < Safo – poeta greaca din antichitate].

ADAMESTEANU 1. Ion A. (1911-1976, n. Toporu, jud. Teleorman), medic veterinar roman. Prof. univ. la Bucuresti si Cluj. Unul dintre creatorii scolii romanesti de patologie medicala veterinara. A descris pentru prima oara o serie de zoonoze (stachybotriotoxicoza, anemia infectioasa a calului, micoplasmoza aviara). 2. Dinu A. (n. 1913 Toporu, jud. Teleorman -d. 2004 Policoro, Italia), arheolog italian de origine romana. Frate cu A. (1). Studii privind colonizarea greaca din S Italiei si Sicilia, rezultate in urma cercetarilor arheologice de la Gela, Metapont, Heracleea si a utilizarii aerofotoarheologiei („Civilizatii antice in Italia meridionala”). 3. Gabriela A. (n. 1942, Pitesti), scriitoare romana. Nepoata lui A. (1 si 2). Romane („Drumul egal al fiecarei zile”, „Dimineata pierduta”) si povestiri („Daruieste-ti o zi de vacanta”) de observatie socio-psihologica, redind limbajul autentic al diverselor medii umane.

SAIS, oras in Egiptul antic, in Delta Nilului. S-a impus in milen. 1 i. Hr. ca un important centru comercial si cultural legat de lumea greaca. Resedinta a faraonilor dinastiei 26 „saita” (663-525 i. Hr.). Decade dupa fundarea Alexandriei (331 i. Hr.). Azi Sā al-Hajar.

ATICA (ATTIKI), pen. in SE greciei mijlocii, intre. ins. Eubeea, G. Egina si Corint, despartita de Pen. Pelopones prin istmul Corint, al carei principal centru a fost, incepind din antic., orasul Atena.

LARISSA LARISA), oras in partea de E a greciei, pe raul Pinios; 113,4 mii loc. (1991). Nod de comunicatii. Aeroport. Centru comercial. Ind. mat. de constr., textila (tesaturi de bumbac si matase) si alim. Prelucr. tutunului. Vestigii antice (templu, teatru). Distrus in mare parte de cutremurul din 1941. Intemeiat in sec. 7 iHr., s-a aflat pana in sec. 4 sub stapanirea familiei Alevadi. Cucerit si stapanit de turci (1393-1881), a revenit greciei (1881), Scena unor lupte sangeroase intre armatele germana si greaca (apr. 1941).

ORFIC, -A adj. Referitor la Orfeu. ♦ (Despre doctrine, mistere, mituri etc.) Care i se atribuise lui Orfeu. ♦ Poeme orfice = poeme antice grecesti cu continut mitologic, filozofic si mistic, atribuite lui Orfeu. // s.f.pl. (Ant.) Sarbatori in cinstea lui Dionysos. [< fr. orphique, cf. Orfeu – cantaret legendar la vechii greci].

IRAKLION (HERAKLION), oras in grecia (Creta), port la M. Egee; 117,2 mii loc. (1991). Aeroport. Ind. textila, chimica si alim. (vinuri). Export de vin, fructe, masline, piei si conserve. Muzeu de arheologie cu o bogata colectie de arta minoica. Monumente de arhitectura din sec. 16. Turism. Baza navala maritima. Fundat de arabi (828) in apropierea anticului Cnossos, a fost cucerit de bizantini (960-961) si de venetieni (1204), care l-au numit Candia si l-au stapanit pana cand, dupa un indelung asediu (1649-1669), a intrat in componenta Imp. Otoman. In 1913, o data cu ins. Creta, s-a unit cu grecia.

SALAMINA (SALAMIS)², oras antic situat pe tarmul de E al ins. Cipru, la c. 5 km N de Famagusta. Potrivit traditiei a fost intemeiat de Teucer, erou din Razboiul troian. A intretinut intense relatii comerciale cu fenicienii, egiptenii si cilicienii. Rol important in timpul Razboaielor medice; in fata orasului S. flota greaca a purtat o victorie decisiva in lupta cu cea persana (in 449 i. Hr.), iar mai tarziu, in 306 i. Hr., generalul macedonean Demetrios I Poliorcetes il infrange, intr-o lupta navala, de diadohul Ptolemeu I Soter. Mai tarziu, in timpul stapanirii bizantine, el s-a numit Constantia, in onoarea imparatului Constantiu II (337-361) care l-a reconstruit. Abandonat definitiv dupa ce a fost distrus de catre arabi (647-648).

EPICURISM s.n. Doctrina filozofica materialist-ateista a lui Epicur, care imbogateste atomismul antic, iar in etica incearca sa creeze o teorie a placerii rationale, la baza careia sta un ideal individualist, de evitare a suferintei si de dobandire a unei fericiri senine, sustinand ca cel mai rezonabil lucru pentru om este repaosul, linistea si nu activitatea. [Var. epicureism s.n. / < fr. epicurisme < Epicur – filozof grec din antichitate].

APOLO (APOLLO) 1. (In mitologia greaca). Fiul lui Zeus si al titanidei Leto, frate geaman cu Artemis. Zeul Soarelui, al poeziei si artelor, aparator al caminului, familiei, muncitorilor agricoli, totodata tamaduitor, una din cele mai importante si complete divinitati ale panteonului greco-roman. Sanctuarele si oracolele sale de la Claros, Didima, Delos, dar indeosebi Delfi, erau renumite in antic. 2. Mic asteroid (diametru sub 2 km), care se poate apropia destul de mult de Pamint (pina la citeva milioane de kilometri). Descoperit in 1932 de A. Reinmuth. 3. Program spatial american de explorare a Lunii cu ajutorul unor nave cosmice cu echipaj (1969-1972).

ZEUS (in mitologia greaca), divinitate suprema, „tatal zeilor si al oamenilor”, Zeu al cerului, al ploii si al tunetului, apoi al dreptatii si al ordinii sociale stabilite. Fiu al Geei si al lui Cronos, l-a detronat pe tatal sau, instaurand stapanirea zeilor olimpieni. Tatal lui Apolo, al Atenei si al lui Artemis, al lui Ares si Hefaistos si a numerosi eroi (semizei), dintre care cel mai cunoscut este Heracles. Reprezentat cu o coroana din frunze de maslin sau stejar, tinand in mana un sceptru cu capul lui Nike (Victoria) si la picioare avand un vultur. I-au fost inchinate temple in Dikte (Creta), Olimpus (Tesalia), Dodona (Epir), Olimpia (Elida), unde se tineau Jocurile Olimpice si unde Fidias ii inaltase, in templul sau, o statuie-colos, una dintre cele sapte minuni ale lumii antice. Identificat la romani cu Jupiter.