HAR, haruri, s. n. 1. (In religia crestina) Dar², ajutor spiritual, gratie divina acordata omului. ◊ Expr. (Cu sensul religios atenuat sau pierdut) Har Domnului! exclamatie prin care cineva isi exprima satisfactia pentru reusita unui lucru; slava Domnului! ♦ Puterea sacramentala a preotilor de a oficia actele de cult. 2. Calitate, insusire, dispozitie naturala care face pe cineva vrednic de admiratie; p. ext. talent, vocatie, dar². 3. (Inv.) Dar² sau rasplata acordata cuiva ca un semn de bunavointa, ca o favoare deosebita. – Din sl. chari.

BINECUVANTA, binecuvantez, vb. I. Tranz. 1. (Despre Dumnezeu) A revarsa gratia divina; a blagoslovi. ♦ (Despre preoti) A revarsa harul divinitatii asupra unui lucru sau asupra oamenilor; a blagoslovi. ♦ P. a**l. A dori prosperitate si fericire cuiva (invocand adesea numele lui Dumnezeu). 2. A lauda, a slavi pe Dumnezeu. ♦ P. a**l. A lauda, a preamari pe cineva in semn de recunostinta. [Prez. ind. si: (rar) binecuvant] – Bine + cuvanta (dupa sl. blagosloviti).

CONTEMPERATIE, contemperatii, s. f. Impuls presupus a-si avea originea in gratia divina si care consta in inclinarea vointei catre savarsirea unui fapt, fara a-l determina insa. – Din fr. contemperation, lat. contemperatio.

CONTEMPERATIE ~i f. Impuls catre savarsirea unui fapt considerat a fi generat de gratia divina. /<fr. contemperation, lat. contemperatio, ~onis

DAR² ~uri n. 1) Obiect oferit cuiva sau primit de la cineva fara plata in semn de prietenie, de dragoste, de respect etc.; cadou; atentie. 2) Aptitudine deosebita cu care este inzestrat cineva; talent. 3) Deprindere rea. A avea ~ul betiei. 4) bis. gratie divina acordata omului; har. 5) rel.: Sfintele ~uri painea si vinul sfintite pentru impartasanie. /<sl. daru

HAR ~uri n. 1) (in credinta crestina) gratie divina acordata omului. ~ dumnezeiesc. 2) Calitate naturala care trezeste admiratie. 3) poet. Aptitudine naturala deosebita; dar; talent; vocatie. /<sl. chari

carisma s. f. Dar particular conferit oamenilor prin gratia divina; har. (< fr. charisme, gr. kharisma)

PELAGIANISM s.n. Doctrina eretica crestina care nega urmarile pacatului originar, sustinand ca oamenii pot savarsi binele si fara gratia divina. [Pron. -gi-a-. / < fr. pelagianisme].

CONTEMPERATIE s.f. Impuls presupus a proveni de la gratia divina si care ar face sa incline vointa catre ceva, fara a o determina insa. [Cf. lat. contemperatio, fr. contemperation].

AUGUSTINISM s. n. doctrina augustinilor, care exalta puterea gratiei divine, concilierea platonismului cu doctrina crestina si subordonarea filozofiei fata de credinta. (< fr. augustinisme)

CONTEMPERATIE s. f. impuls presupus a proveni de la gratia divina si care ar face sa incline vointa catre ceva, fara a o determina insa. (< fr. contemperation, lat. contemperatio)

PELAGIANISM s. n. doctrina eretica crestina care nega urmarile pacatului originar, sustinand ca oamenii pot savarsi binele si fara gratia divina. (< fr. pelagianisme)

har (haruri), s. n. – gratie divina. – Mar. hare. Ngr. χάρις (Roesler 578; DAR), in parte prin intermediul sl. chari. Sec. XVI. – Der. harnic, adj. (inv., recunoscator; capabil; activ, harnic), cu suf. -nic, ca puternic de la putere (dupa Cihac, II, 136, urmat de DAR; Densusianu, GS, I, 350; Candrea; Scriban, din sl. charinu, cf. bg. haren „frumos”, neharen „lenes”; dupa ipoteza gresita a lui Diculescu 180, in legatura cu suedezul arnig „harnic”); neharnic, adj. (inv., nedemn; lenes); harnici, vb. (a munci activ, a-si da silinta); harnicie, s. f. (capacitate, activitate, harnicie). Cf. harazi, haram.

AUGUSTIN (Aurelius Augustinus) (354-430), teolog, filozof si scriitor latin. Episcop de Hippona. Unul dintre parintii latini ai bisericii, canonizat de biserica catolica. A considerat cunoasterea umana ca participare la cunoasterea divina si si a facut din ideile platoniciene idei ale intelegerii lui Dumnezeu („Cetatea lui Dumnezeu”, „Confesiuni”). Doctrina sa despre pacatul originar, despre gratia divina si predestinare a avut un rol hotaritor in constituirea dogmei catolice si a conceptiei crestin-medievale despre om.

CALVINISM (‹ fr.) s. n. Doctrina protestanta intemeiata de J. Calvin; formulata in „Institutia religiei crestine”. C. accepta ca sursa unica a credintei Sf. Scriptura; retine din taine numai botezul si impartasania, dar respinge atit transsubtantiatia romana cit si consubstantiatia lutherana; recunoaste predestinarea absoluta si gratia divina irezistibila. C. sustine intoarcerea la simplitatea crestinismului primitiv si respinge ierarhia ecleziastica. Raspindit in tari din Europa si America.

JANSEN [jansə], Cornelius Otto (Jansenius Cornelius, zis) (1585-1638), teolog olandez. Prof. univ. la Louvain. Episcop de Ypres. Se pronunta impotriva protestantilor. Este initiatorul jansenismului, incercand sa restabileasca doctrina Sf. Augustin in privinta gratiei divine si a predestinarii („Augustinus” – lucrare publicata postum).

1) dar¹ n., pl. uri (vsl. daru, dar, d. dati, a da. V. danie, daruiesc, zadar). Ceia ce se daruieste, cadou, prezent: am primit in dar un cal, aduc daruri, daruri de nunta, de Anu Nou. Dar divin, gratie, har: Maica Domnului cea plina de daruri, daru de a fi preut, a lua unui preut daru (a-l despreuti). Calitate, talent: acest copil are multe daruri. (Iron.) Vitiu, defect: daru betiii, daru tamaduirii (hotia). Sfintele daruri, potiru s.a. in biserica ortodoxa. A fi in starea darului (Trans.), a fi gravida. In dar, gratis. Ar in dar (din har in har), de pomana, fara folos: s’au dus si acesti bani „ar in dar” (Galati). Prov. Calu de dar nu se cauta pe dinti, la lucru daruit nu se cauta defectele.

gratie, gratii, s. f. 1. Dragalasenie, finete, gingasie demonstrate de o fiinta in miscari, atitudini etc.; atractie particulara pe care o provoaca cineva sau ceva prin aspect, miscare etc.; farmec. ◊ (In mitologia romana) Cele trei gratii sau gratiile = cele trei zeite considerate ca personificari ale frumusetii si gingasiei feminine. ◊ Expr. (Peior.) A face gratii = a) a cauta sa para fermecator prin gesturi si atitudini afectate; b) a-si manifesta in mod nejustificat nemultumirea, a face nazuri. 2. Bunavointa, preferinta, favoare de care se bucura cineva. ◊ Expr. A intra in gratiile cuiva = a castiga increderea, bunavointa cuiva. ♦ Ajutor, mila, indurare (divina); iertare (de o pedeapsa). ◊ Anul de gratie..., formula emfatica ce preceda indicarea unui an calendaristic. 3. (Cu valoare de prepozitie) Datorita. – Din lat. gratia.

MILA s. 1. v. indurare. 2. (BIS.) ajutor, gratie, har, indurare, milostivire, (inv. si pop.) milostenie, (inv.) milcuire, milosardie, miloste, milostivenie, milostivnicie. (~ divina.) 3. v. compatimire. 4. bunavointa, ingaduinta, intelegere, marinimie, (inv. si pop.) milostenie, (inv.) priinta, (turcism inv.) musaadea. (Si-a manifestat intreaga ~.) 5. v. binefacere. 6. v. pomana.

gratie s., prep. 1. s. v. dragalasenie. 2. s. v. delicatete. 3. s. mladiere, suplete, zveltete. (~ a mersului ei.) 4. s. (BIS.) dar, favoare, har, (inv.) maiestrie. (~ divina.) 5. s. v. mila. 6. prep. v. datorita.

BOTTICELLI, Sandro (Alessandro di Mariano Filipepi zis ~) (1444 sau 1445-1510, n. Florenta), pictor renascentist italian. Tablouri de inspiratie religioasa (madone), mitologica („Nasterea lui Venus”) sau alegorica („Primavara”), pline de gratie si de poezie. Portrete. Fresce la Vatican. Creatorul unui anumit tip de frumusete feminina („ botticelliana”) si al unei compozitii bazate pe ritmuri de curbe unduioase. A ilustrat „divina Comedie” a lui Dante.