DRAMATURGIE s. f. 1. totalitatea operelor dramatice ale unui popor, ale unei epoci etc.; genul dramatic. 2. arta de a scrie piese de teatru, de a le pune in scena si de a le interpreta. (< fr. dramaturgie, gr. dramaturgia)

GEN, genuri, s. n. 1. Fel, soi, tip (pe care le reprezinta un obiect, o fiinta, un fenomen etc.). ♦ Fel de a fi al cuiva. 2. Diviziune obtinuta prin clasificarea creatiilor artistice dupa forma, stil, tema. ◊ Pictura de gen = pictura care infatiseaza aspecte ale vietii de toate zilele. ♦ Fiecare dintre diviziunile fundamentale in care se impart operele literare si care cuprind creatiile asemanatoare prin modul de a reprezenta realitatea. Genul epic. Genul liric. genul dramatic. Genul oratoric. 3. Categorie gramaticala bazata pe distinctia dintre fiinte si obiecte, precum si dintre fiintele de s*x masculin si cele de s*x feminin. 4. (Biol.) Categorie sistematica, subordonata familiei, care cuprinde una sau mai multe specii inrudite de plante sau de animale. 5. (Log.) Clasa de obiecte care au note esentiale comune si cuprind cel putin doua specii. – Din lat. genus, -eris.

TRAGICOMEDIE, tragicomedii, s. f. 1. Specie a genului dramatic cu subiect patetic, in care conflictele fundamentale, grave, profunde, insotite de unele incidente comice, sunt rezolvate printr-un deznodamant fericit. 2. Fig. Intamplare care prezinta un amestec de elemente tragice si elemente comice. – Din fr. tragi-comedie, lat. tragicomoedia.

DRAMATIC, -A, dramatici, -ce, adj. 1. Care tine de drama sau de teatru, privitor la drama sau la teatru. ◊ Arta dramatica = ansamblu de principii privitoare la interpretarea si la punerea in scena a unui spectacol, a unei piese. Artist dramatic = actor. genul dramatic = gen literar care cuprinde opere scrise pentru a fi reprezentate pe scena. ♦ (Despre vocea cantaretilor) Care are o sonoritate ampla, intensa, capabila sa exprime situatii zbuciumate, de tensiune. 2. Fig. (Despre intamplari, imprejurari, situatii, momente etc.) Bogat in contraste si in conflicte; zguduitor, impresionant. ◊ (Substantivat, n.) Dramaticul unei situatii. – Din fr. dramatique, lat. dramaticus.

TRAGEDIE, tragedii, s. f. 1. Specie a genului dramatic cu subiect patetic, cu personaje puternice aflate in conflict violent, cu deznodamant nefericit. 2. Fig. Intamplare zguduitoare, nenorocire mare, catastrofa. – Din fr. tragedie, lat. tragoedia.

dramatic, -A adj. 1. Care tine de drama sau de teatru. ◊ gen dramatic = gen literar care cuprinde operele in care ideile si sentimentele, ducand la desfasurarea unui conflict intre personaje, sunt prezentate dinamic pe scena; cronica dramatica = prezentare (analitica) a unei reprezentatii teatrale; arta dramatica = arta si teoria punerii in scena si interpretarii operelor dramatice. ♦ (Despre voci) Care se caracterizeaza printr-o sonoritate colorata si plina de gravitate, dar avand o mobilitate limitata. 2. (Fig.) Bogat in contraste, in conflicte; care se desfasoara dinamic in fata noastra; zguduitor, emotionant. [Cf. fr. dramatique, it. dramatico, lat. dramaticus].

DRAMA¹ s. f. 1. specie a genului dramatic in care tragicul se amesteca cu comicul. ♦ ~ muzicala (sau lirica) = (spectacol de) opera. 2. arta dramatica. 3. (fig.) eveniment tragic, zguduitor; nenorocire. ◊ framantare, conflict sufletesc puternic, cu consecinte tragice. (< fr. drame, lat., gr. drama)

SOTIE s. f. gen dramatic din sec. XV-XVI, ca interludiu integrat in mistere¹ (4), care avea la baza ideea ca intreaga lume este o imparatie a nebuniei. (< fr. sotie, lat. soties)

TRAGEDIE s. f. 1. specie a genului dramatic a carei actiune prezinta personaje in lupta cu viata si cu pasiunile omenesti, avand un deznodamant fatal, care starneste sentimente de mila si durere. 2. intamplare zguduitoare; catastrofa. ◊ (fig.) zbucium, suferinta. (< fr. tragedie, lat. tragoedia, it. tragedia)

COMEDIE¹ (‹ lat., fr.) s. f. 1. Specie a genului dramatic, nascuta, ca si tragedia, in Grecia antica, din cultul lui Dionysos, al carei subiect si deznodamint provoaca risul si care satirizeaza relatiile sociale si etice (c. de moravuri), tipuri umane (c. de caracter) sau poate lua nastere din succesiunea unor intimplari neasteptate si hazlii (c. de situatii sau bufa). Ilustrata in antichitate de Aristofan, Plaut si in epoca moderna de Shakespeare, Moliere, Goldoni, Gogol, I.L. Caragiale, Labiche s.a. ◊ Comedia umorilor = satirica realista de la sfirsitul sec. 16, bazata pe „teoria umorilor”, elaborata de Ben Jonson. Aceasta a preluat conceptia medievala potrivit careia factura psihologica a omului e determinata de „umori” sau pasiuni si a creat personaje ce se comporta, indiferent de imprejurari, potrivit cu „umoarea” care predomina in corpul lor. 2. (Fig. Prefacatorie, falsitate, ipocrizie.

PASTORAL, -A I. adj. 1. de pastor; (p. ext.) campenesc, rustic. ♦ gen ~ = gen literar sau muzical de inspiratie campestra, care isi propune sa redea scene simple si vadit naive din natura. 2. care apartine pastorilor, preotilor. II. s. f. 1. scena idilica, campeneasca in creatia trubadurilor si truverilor. 2. opera dramatica, lirica sau muzicala apartinand genului pastoral. 3. mesaj al unui episcop adresat preotilor si credinciosilor in anumite ocazii. (< fr. pastoral, lat. pastoralis, it. pastorale)

DILOGIE s.f. 1. Sens dublu, echivoc. 2. Opera dramatica care contine doua actiuni distincte. [gen. -iei. / < fr. dilogie, cf. gr. dis – doi, logos – semnificatie].

ROCHEFORT [roʃfo:r], Jean (n. 1930), actor francez de teatru si film. Cariera prolifica si foarte diversa ca gen de roluri – de la comedia dramatica la cea bufa, de la filmul de capa si spada la cel psihologic -, care se intinde peste mai bune de o jumatate de sec. Cuceritor prin inteligenta, eleganta si umor („Sa inceapa petrecerea”, „Fustangiul”, „Mustaciosul”, „Barbatul coafezei”).

TEATROLOGIE s.f. Disciplina care se ocupa cu critica teatrala, cu literatura dramatica, cu organizarea si conducerea teatrelor etc. [gen. -iei. / < fr. theatrologie, cf. gr. theatron – teatru, logos – stiinta].

dramatic, -A adj. 1. referitor la drama, la teatru. ♦ gen ~ = gen literar care cuprinde opere scrise in dialog, in care ideile si sentimentele, ducand la desfasurarea unui conflict intre personaje, sunt prezentate dinamic pe scena; cronica ~a = prezentare (analitica) a unei reprezentatii teatrale; arta ~a = arta si teoria punerii in scena si interpretarii operelor dramatice; drama (2). ♦ (despre voci) care se caracterizeaza printr-o sonoritate colorata si plina de gravitate, dar avand o mobilitate limitata. 2. (fig.; despre intamplari, situatii etc.) bogat in contraste, in conflicte; zguduitor, impresionat. (< fr. dramatique, lat. dramaticus, gr. dramatikos)

COMIC, -A adj. 1. Propriu comediei, privitor la comedie. 2. Care starneste rasul; hazliu, vesel, ridicol. // s.n. genul comediei; ceea ce provoaca rasul intr-o opera dramatica. // s.m. Actor care joaca roluri in comedii. [Cf. fr. comique, it. comico, lat. comicus].

PANTOMIM, -A, pantomimi, -e s. f., s. m. 1. S. f. Exprimare a ideilor si a sentimentelor prin gesturi, mimica, dans; p. ext. ansamblu de gesturi, de miscari prin care se exprima anumite idei si sentimente. 2. S. f. gen de reprezentatie teatrala in care actorii exprima diverse actiuni dramatice (numai) prin gesturi sau mimica; scenariul unei astfel de reprezentatii. 3. S. m. Actor de pantomima (2); mim. – Din fr. pantomime, germ. Pantomime, it. pantomimo.

POEM, poeme, s. n. 1. (Adesea fig.) Specie a poeziei epice, de intindere relativ mare, cu caracter eroic, filozofic, istoric, mitologic, legendar etc. ◊ Poem in proza = specie a prozei literare apartinand genului liric, cultivata din a doua jumatate a sec. XIX. Poem dramatic = scriere dramatica in versuri sau cu caracter poetic. ♦ Mica piesa muzicala instrumentala, vocala sau vocal-simfonica de constructie libera, cu caracter liric sau liric-narativ. ◊ Poem simfonic = lucrare ampla pentru orchestra, avand de obicei un continut programatic. [Var.: poema s. f.] – Din ngr. poiima, fr. poeme, lat. poema.

FEERIE s.f. 1. Priveliste frumoasa, fantastica (ca in basme). 2. Opera dramatica cu subiect si personaje fantastice si cu o montare stralucitoare. [Pron. fe-e-, gen. -iei. / < fr. feerie].

DIDASCALIE s.f. Instructiune data actorilor de autorul unei opere dramatice antice grecesti. ♦ Nota, indicatie care se punea inaintea unei piese de teatru la latini. [gen. -iei. / < lat. didascalia, gr. didaskalia].

COMEDIE s.f. 1. Opera dramatica cu subiect (si deznodamant) vesel, care ridiculizeaza defecte, moravuri sau situatii caraghioase. 2. (Fig.) Prefacatorie, falsitate, ipocrizie. [gen. -iei. / < fr. comedie, cf. lat. comoedia < gr. komos – procesiune vesela, cu care se terminau dionisiacele, oda – cantec].

TRILOGIE s.f. (Ant.) Reunire de trei tragedii ale caror subiecte constituie fiecare urmarea celui precedent si pe care le prezentau concurentii la concursurile dramatice din Grecia antica. ♦ Serie de trei opere literare avand personaje comune si reprezentand trei momente succesive din viata acestora. [gen. -iei. / < fr. trilogie, it., gr. trilogia].

DRAMATURGIE s.f. Totalitatea operelor dramatice ale unui popor, ale unei epoci etc. ♦ Arta de a scrie piese de teatru, de a le pune in scena si de a le interpreta. [gen. -iei. / cf. fr. dramaturgie, it. drammaturgia, germ. Dramaturgie, gr. dramatourgia].

TRAGICOMEDIE s.f. 1. Opera dramatica in care elementele tragice sunt imbinate cu cele comice, avand insa un deznodamant fericit. 2. (Fig.) Intamplare care prezinta un amestec de elemente serioase si hazlii. [gen. -iei. / cf. fr. tragi-comedie, it. tragicommedia, lat. tragicomoedia].

TRAGEDIE s.f. 1. Opera dramatica a carei actiune prezinta personaje in lupta cu viata si cu pasiunile omenesti, avand de obicei un deznodamant fatal, trist, care starneste sentimente de mila si durere. 2. (Fig.) Intamplare zguduitoare, funesta, catastrofa. ♦ Zbucium, suferinta. [gen. -iei. / < lat. tragedia, gr. tragodia < tragos – tap, ode – cantec, cf. fr. tragedie, it. tragedia].

SARUKAGU, forma veche de arta dramatica japoneza, de origine chineza (sfarsitul sec. 6 – inceputul sec. 7). Exista doua categorii de s.: una specializata in cantec si dans, predecesoare a teatrului Nō; alta in mimica si intriga, ce a evoluat inspre interludiul Kyōgen.

SATIRA s.f. 1. (La greci si la romani) Poema dramatica si didactica in care se biciuiau moravurile si ale carei personaje reprezentau satiri. 2. Poezie lirica in care sunt ridiculizate si biciuite anumite defecte, moravuri rele etc. din societate; (p. ext.) scriere, cuvantare etc. cu caracter biciuitor, muscator. ♦ genul satiric. [Acc. si satira. / < lat. satira, fr. satire].

UNIUNEA SCRIITORILOR, organizatie a scriitorilor din Romania, constituita in mart. 1949, prin fuziunea Societatii Scriitorilor Romani (infiintata in apr. 1909) cu Societatea Autorilor dramatici. In perioada 1949-1989 a functionat ca „organizatie obsteasca si profesionala de creatie”, fiind subordonata si finantata de stat. Dupa 1989, a devenit o asociatie de creatori neguvernamentala, nonprofit si apolitica, intretinandu-se din autofinantare. Reuneste 12 filiale regionale organizate in Romania si in filiala Chisinau. include 6 sectii, dupa genurile literare. Sustine aparitia publicatiilor literare si de cultura (saptamanalele „Romania literara” si „Luceafarul”, mensualele „Convorbiri literare”, „Vatra”, „Tribuna”, „Apostrof”, „Euphorion”, „Ex-Ponto”, „Viata Romaneasca”, „Memoria”). Are doua edituri: Cartea Romaneasca si Ardealul. Organele de conducere sunt Adunarea generala si Conferinta Nationala. Intre Adunari este condusa de un consiliu, format din reprezentatii filialelor. Acorda anual premii membrilor si debutantilor. Presedinte, din 2005, N. Manolescu.